ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Ioan Turc: Un învățământ de calitate promite un viitor mai sigur! Municipalitatea are proiecte în valoare de peste un miliard de lei

5 October 2022 at 15:15

Municipalitatea bistrițeană are proiecte în valoare de peste un miliard de lei pentru a oferi elevilor și profesorilor din Bistrița un mediu potrivit ce susține un proces de învățământ „ca la carte”, transmite primarul Ioan Turc.

Potrivit edilului, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 și Creșa nr. 3, Școala Gimnazială nr. 1, liceele „Grigore Moisil”, „Tudor Jarda” și Tehnologic de Servicii Bistrița se află astăzi într-un stadiu avansat de modernizare.

Totodată, municipalitatea pregătește documentații pentru lucrări la Grădinițele nr. 7, nr. 10, nr. 12, nr. 13, nr. 17, „Dumbrava Minunată”, „Căsuța cu Povești”, „Trenulețul Veseliei”, Grădinița din Sărata, Școala gimnazială clasele V-VIII a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, Școala gimnazială „Avram Iancu”, Școala Generală Sigmir, Liceul cu Program Sportiv (corp B ) și liceele Tehnologic Agricol, Infoel (corpuri C, D, E) și nu numai.

„De asemenea, am finalizat și proiectul desfășurat împreună cu tinerii de la Liceul de Arte „Corneliu Baba”, prin care am înveselit cu picturi murale 5 creșe din oraș: Creșa nr.1, Creșa nr. 2, Creșa nr. 4, Creșa nr. 5 și Creșa nr. 6.

În anul școlar 2022-2023 se va derula a doua ediție a programului „Școala de înot”, în cadrul căreia copiii de clasa a patra vor beneficia de cursuri gratuite de natație, vor fi acordate abonamente la baze sportive pentru elevii cu performanțe școlare și pentru elevii proveniți din familii aflate în dificultate.

La Centrul Comunitar pentru Tineret organizăm cursuri gratuite cu profesori voluntari pentru disciplinele de evaluare națională, Bacalaureat și nu numai. Totodată, sunt evaluate performanțele școlare ale elevilor care au absolvit liceul în promoția 2021-2022 pentru a se acorda bursele NOSA în valoare de 500 lei/lună, care se atribuie pe perioada studiilor universitare. 

Un învățământ de calitate promite un viitor mai sigur!”, mai spune primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

articolul original.

Rezultate finale la concursul de directori școlari: 16 din cele 45 de funcții vacante din județ au fost ocupate

4 October 2022 at 14:41

Cea mai mare medie – 9,35 – a fost obținută de prof. Silvia Nuțu, care va ocupa în următorii 4 ani funcția de director la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava. Următoarea în clasament este prof. Oana Șorodoc, director al Școlii Gimnaziale Găinești, care a obținut încă un mandat, prin concurs, având media 9,10. Directorul adjunct al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava, prof. Gabriela Cazac, a obținut media 8,85, iar prof. Camelia Hreban, director adjunct la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, media 8,70. În total, sunt două medii peste 9,00, nouă medii între 8,00 și 8,85 și cinci medii între 7,30 și 7,95.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a validat, în cadrul ședinței de Consiliu de Administrație din data de 4 octombrie, rezultatele finale de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județ. Doar 16 posturi au fost ocupate în urma desfășurării acestui concurs, care a fost organizat pentru 45 de funcții vacante, dintre care 32 de director și 13 de director adjunct.

Potrivit IȘJ Suceava, în această sesiune de concurs au fost ocupate 11 funcții de director – cele de la Clubul Copiilor Rădăuți, Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Liceul Tehnologic ”Vasile Gherasim” Marginea, Școala Gimnazială Burla, Școala Gimnazială Bivolărie, Școala Gimnazială Găinești, Școala Gimnazială ”Constantin Blănaru” Cornu Luncii, Școala Gimnazială ”I. G. Sbiera” Horodnic de Jos, Școala Gimnazială ”Ion Barbir” Capu Câmpului, Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, și 5 funcții de director adjunct – la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, Liceul Tehnologic ”Vasile Gherasim” Marginea și Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava.

Cea mai mare medie – 9,35, a fost obținută de prof. Silvia Nuțu, care va ocupa în următorii 4 ani funcția de director la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava. Următoarea în clasament este prof. Oana Șorodoc, director al Școlii Gimnaziale Găinești, care a obținut încă un mandat, prin concurs, având media 9,10. Directorul adjunct al Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, prof. Gabriela Cazac, a obținut media 8,85, iar prof. Camelia Hreban, director adjunct la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, media 8,70. În total, sunt două medii peste 9,00, nouă medii între 8,00 și 8,85 și cinci medii între 7,30 și 7,95.

Au fost respinse 11 candidaturi, fie în urma retragerii candidaților de la proba de interviu, fie pentru că nu au obținut nota minimă 7 pentru a promova.

Miercuri vor fi emise deciziile de numire în funcțiile de director și de director adjunct pentru unitățile de învățământ de stat. Candidații care au promovat concursul încheie contract de management educațional pe o perioadă de 4 ani de la data numirii în funcție.

Au rămas vacante toate cele trei funcții de conducere de la Liceul Tehnologic ”Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni, posturile de director de la Centrul Județean de Excelență Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, GPP ”1-2-3” Suceava, Școala Gimnazială nr. 6 Suceava, Școala Postliceală Sanitară Suceava, Școala Gimnazială ”Învățător Vasile Hlihor” Baia, Școala Gimnazială Brodina, Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială Măriței, Școala Gimnazială Drăgoiești, Școala Gimnazială ”Ion Muceleanu” Fântâna Mare, Școala Gimnazială ”Liviu Suhar” Iacobeni, Școala Gimnazială Pojorâta, Școala Gimnazială ”Ion Lovinescu” Rădășeni, Grădinița cu Program Prelungit ”Micul Prinț” Rădăuți, Școala Gimnazială Sadova, Școala Gimnazială Șerbăuți, Grădinița cu Program Prelungit ”Albă ca Zăpada” Vatra Dornei, Școala Gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială nr. 3 din Vicovu de Sus, dar și posturile de director adjunct de la Liceul Tehnologic ”Nicolai Nanu” Broșteni, Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, Liceul Tehnologic ”Vasile Cocea” Moldovița, Școala Gimnazială ”Constantin Morariu” Pătrăuți și de la Școala Gimnazială Preutești. (Oana NUȚU)

articolul original.

Școlile din județul Suceava, apreciate pentru performanța în educația pentru mediu

4 October 2022 at 14:34

”Palmaresul obținut de județul Suceava în cadrul programelor de educație pentru mediu este unul de excepție și nu poate fi comparat cu rezultatele niciunui alt județ. Sub coordonarea prof. Tatiana Vîntur, performanțele acestor școli au fost remarcabile: Suceava – județul cu cea mai activă participare (numeric), dar mai ales evidențiindu-se prin calitatea activităților – așa cum reiese din rapoartele anuale pe care le primim. În fiecare an am apreciat cu un Premiu de excelență activitatea unor școli din județul Suceava, în total 20 unități, în perioada 2012-2022”, a precizat prof. dr. Cornelia Dincă, reprezentantul celor două organizații care dezvoltă proiecte de mediu în școlile din România, în scrisoarea de apreciere adresată IȘJ Suceava și coordonatoarei acestor proiecte, prof. Tatiana Vîntur, inspector de specialitate educație permanentă.

Reprezentantul în România al celei mai mari organizații care dezvoltă programe educaționale de protejare a mediului în 81 de țări – Foundation for Environmental Education (FEE) – și al unui program mondial de anvergură implementat în România de 23 de ani, Programul Internațional Eco-Schools, care se derulează în 78 de state ale lumii, a apreciat realizările unităților școlare din județul Suceava în educația pentru mediu ca fiind de top, la nivel național.

O scrisoare de mulțumire și apreciere pentru performanțele în educația pentru mediu a fost adresată Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava și coordonatoarei acestor proiecte, prof. Tatiana Vîntur, inspector de specialitate educație permanentă.

”Palmaresul obținut de județul Suceava în cadrul programelor de educație pentru mediu este unul de excepție și nu poate fi comparat cu rezultatele niciunui alt județ. Sub coordonarea prof. Tatiana Vîntur, performanțele acestor școli au fost remarcabile: Suceava – județul cu cea mai activă participare (numeric), dar mai ales evidențiindu-se prin calitatea activităților – așa cum reiese din rapoartele anuale pe care le primim; Numeroase premii obținute la nivel național (în toate proiectele, programele noastre) și internațional (în cadrul Programului YRE și al Campaniei Litter Less), echipe de elevi și profesori selectați pentru a participa la întâlniri internaționale (în Danemarca, Cipru, Cehia etc., în anii 2016, 2017, 2018). În fiecare an am apreciat cu un Premiu de excelență activitatea unor școli din județul Suceava, în total 20 unități, în perioada 2012-2022. Mulțumesc IȘJ Suceava pentru modalitatea în care gestionează activitățile educative propuse copiilor și tinerilor din toate unitățile școlare și continuitatea acestui tip de educație, atât de importantă pentru educabili”, a precizat în scrisoarea de apreciere prof. dr. Cornelia Dincă, președinte Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, reprezentantul celor două organizații care dezvoltă proiecte de mediu în școli.

Un număr de circa 70 de unități școlare au derulat în ultimii ani Programul Internațional Eco-Schools. Acestora li se adaugă alte circa 50 de unități care au implementat alte programe de educație pentru mediu gestionate de organizație la nivel național – Programul Internațional Learning About Forests (LeAF), Programul Internațional Young Reporters for the Environment (YRE), Campania Internațională Litter Less, Campania Națională Ziua Verde a Eco-Școlilor din România, Programul Național Patrula ECO, Programul Național Eco-Fotografia Anului.

În anul școlar 2021-2022, din județul Suceava au fost înscrise 51 de unități școlare în Programul Mondial Eco-Schools, dintre care 42 dețin Steagul Verde – simbol al dezvoltării durabile și al educației pentru mediu; 49 de unități școlare în Programul Mondial LeAF, cu 107 proiecte; 12 unități școlare în Programul Mondial YRE; 64 de participanți în Campania Națională Ziua Verde a Eco-Școlilor din România.

Printre distincțiile obținute în cadrul Programului Eco-Schools de către unitățile de învățământ din județ se numără acordarea a 13 Steaguri Verzi, 22 trofee ECO-SCHOOLS, trei plachete aniversare ECO-SCHOOLS pentru 170 de elevi apreciați cu Medalia Voluntar în Eco-Schools.

Activitatea inspectoarei Tatiana Vîntur este considerată performantă și benefică pentru întreaga comunitate, dar mai ales pentru copiii și tinerii din unitățile școlare sucevene. (O. NUȚU)

articolul original.

Teleorman: O fetiță de 9 ani, violată de un coleg de aceeași vârstă în toaleta școlii

2 October 2022 at 12:42
image

Caz șocant în Teleorman, unde o fetiță de 9 ani ar fi fost violată de un coleg de școală de aceeași vârstă în toaleta școlii, scrie Digi24.

Mama copilei ar fi sesizat Inspectoratul de Poliție Teleorman duminică, spun surse din anchetă, iar fapta s-ar fi petrecut pe 29 septembrie.

articolul original.

Un primar le cere părinților să nu mai dea bani la școală: „Există bani europeni, școlile să-și dea silința să facă proiecte”

2 October 2022 at 08:30
image

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, le transmite părinților să nu mai dea bani la școli pentru că unitățile de învățământ pot depune obține fonduri europene pentru proiecte de modernizare.

„Eu spun să nu plătească părinții nimic și o spun de un an de zile. Nu văd determinare din partea școlilor, deși sunt sume foarte mari pentru digitalizare. Avem repartizați 10 milioane de euro pe POR. Dacă din exces de zel sau se înțeleg așa e treaba lor, până la urmă, dar eu le recomand să mai așteptăm puțin pentru că sunt foarte mulți bani pe proiecte cu fonduri europene, iar școlile să-și dea silința să facă aceste proiecte. Sigur, e mult mai simplu să iei bani de la părinți sau de la primărie și mult mai greu de făcut un proiect, dar eu îndemn școlile să vină la primărie, să facem aceste proiecte pentru că sunt bani foarte mulți acolo”, a declarat primarul Ion Lungu.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava.

articolul original.

Senatorii au adoptat accesul gratuit al copiilor pe terenurile de sport și după orele de curs. Un proiect asemănător a fost declarat neconstituțional

28 September 2022 at 14:55
image

Proiectul privind accesul gratuit al copiilor pe terenurile de sport și după orele de curs a fost aprobat din nou de Senat. Un proiect asemenător a fost declarat neconsituțional la începutul lunii aprilie.

Proiectul prevedere modificare legii educației fizice și a sportului. Inițiatorii susțin că legea reglementează problema accesului la o resursă pentru sport neutulizată care vine cu avantajul de a se afla în apropierea locuinței.

Propunere USR a fost susținută și de alte partide. În aprilie, o lege asemănătoare a fost declarată neconsituțională după ce a trecut de Parlament.

Sesizarea la CCR a fost făcută atunci de Guvern. Curtea spunea că legea are un caracter neclar.

Inițiatorii susțin acum că s-au făcut toate modificările necesare.

Legea merge acum la vot în Camera Deputaților, for decizional.

Dacă va fi promulgată de președinte, din acel moment, în 90 de zile, școlile trebuie să modifice regulamentele pentru a permite accesul copiilor pe terenurile de sport și după ore.

Citește și: Poluarea din vecinătatea a zeci de școli din București, chiar și de 5 ori mai mare față de limita admisă. Copiii, expuși zilnic la un aer insalubru | AUDIO

Foto: Shutterstock

articolul original.

30 de unităţi de învăţământ din județul Ialomița au fost admise în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

28 September 2022 at 12:03
image

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR)  a lansat, în data de 2 martie 2022prima rundă a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR, în cadrul Componentei C.15 – Educație, Reforma 3 Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii, Investiția 4- Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar. Apelul s-a adresat unităților de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii (PTȘ), identificate ca eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS.

În prima rundă de finanțare a schemei de granturi PNRAS au fost prioritizate 1.726 de unități de învățământ, care au depus cerere de finanțare în cadrul programului menţionat. Lista școlilor eligibile în cadrul rundei 1 a fost aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.319/01.03.2022.

La nivelul judeţului Ialomiţa au fost identificate 36 de şcoli eligibile, dintre acestea depunând cereri de finanţare 31.

În urma procesului de selecţie, 30 de unităţi de învăţământ de la nivelul judeţului Ialomiţa au fost admise în programul amintit.

Unitătile şcolare care urmează să primească finanţare în cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) – runda 1, prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă sunt următoarele:

  • Şcoala Profesională Scânteia,
  • Şcoala Gimnazială Bărbuleşti,
  • Şcoala Gimnazială „Roman Ialomiţeanul” Axintele,
  • Liceul Tehnologic Ţandărei,
  • Şcoala Gimnazială Ciochina,
  • Şcoala Profesională Traian,
  • Şcoala Gimnazială „Ionel Perlea” Ograda,
  • Şcoala Gimnazială Manasia,
  • Şcoala Gimnazială Borăneşti,
  • Şcoala Gimnazială Făcăeni,
  • Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Feteşti,
  • Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Feteşti,
  • Şcoala Gimnazială Bărcăneşti,
  • Şcoala Gimnazială Sineşti,
  • Şcoala Gimnazială Cocora,
  • Şcoala Gimnazială „Alexandru Aldea Voievod” Alexeni,
  • Şcoala Gimnazială Valea Ciorii,
  • Şcoala Gimnazială „Ştefan Copoiu” Andrăşeşti,
  • Şcoala Gimnazială Borduşani,
  • Şcoala Gimnazială Valea Măcrişului,
  • Şcoala Gimnazială „Maica Domnului” Roşiori,
  • Şcoala Gimnazială Maltezi,
  • Şcoala Gimnazială „Constantn Gurgu” Nr. 1 Gura Ialomiţei,
  • Şcoala Gimnazială „Căpitan Aviator Constantin M. Cantacuzino” Jilavele,
  • Liceul Tehnologic „Înălţarea Domnului” Slobozia,
  • Şcoala Gimnazială „Alexandru Rădulescu”,
  • Şcoala Gimnazială „Profesor Ioan Man” Ion Roată,
  • Şcoala Gimnazială „Constantin Ştefan” Albeşti,
  • Şcoala Profesională Căzăneşti,
  • Şcoala Gimnazială Ciulniţa.

Valoarea totală a granturilor finanţate, la nivelul judeţului Ialomiţa, pentru perioada 2022-2025, este de 19.396.531 de lei.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – inițiat de Ministerul Educației – face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă. Pe canalul de youtube dedicat PNRAS pot fi vizionate toate materialele video (webinare, workshop-uri etc.) organizate de minister pentru facilitarea accesului la informare pe tema derulării proiectelor.

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN IALOMIŢA

articolul original.

Anunț privind funcționarea școlilor în sezonul rece

26 September 2022 at 08:36
image

Anunț privind funcționarea școlilor în sezonul rece.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis că „vor fi asigurate condiții de funcționare a școlilor în perioada sezonului rece” și că elevii nu vor avea de suferit, scrie antena3.ro.

Potrivit ministrului, inițiativele locale de „economii” la energie și căldură nu sunt justificate și, cel mai probabil, vor fi sancționate mai cu seamă dacă au un impact nefavorabil asupra profesorilor și elevilor prezenți la orele de curs.

Guvernul asigură plata diferențelor de preț pentru orice eventuală fluctuație a costului la energie.

Foto descriptiv / Sursa antena3.ro

articolul original.

Elevii vor fi depistați dacă aduc scutiri medicale false. Un soft unic va fi introdus într-un județ din România

23 September 2022 at 17:19

Vești proaste pentru elevi! Un județ din România va implementa un soft unic prin care școlile vor depista dacă elevii au adus scutiri medicale semnate de altcineva, în afară de medicii de familie. Ba mai mult, asistentele școlare vor colabora cu medicii de familie ale elevilor pentru a realiza dosarul medical al fiecăruia!

Unitățile școlare dintr-un județ din țară vor pune la dispoziția cabinetelor medicale din incinta acestora, un soft unic în România, prin care vor avea acces la fișele medicale ale elevilor. Pe lângă asta, medicii de la cabinetul școlar vor colabora cu medicii de familie al fiecărui elev, în vederea realizării fișei de pacient. Vestea cea mai proastă pentru elevi este că nu vor mai pute aduce scutiri medicale false, semnate de altcineva, decât de medicul de familie la care aceștia sunt înscriși.

Un județ din România va implementa un soft unic prin care școlile vor depista dacă elevii au adus scutiri medicale semnate de altcineva, în afară de medicii de familie / (sursă foto: arhivă personală)

Timișoara, primul județ care implementează acest soft unic

Județul Timișoara va introduce în toate unitățile școlare de pe întreg teritoriul județului, softul prin care elevii vor fi depistați dacă vor aduce scutiri false. Conducerea fiecărei școli va avea acces la datele medicale ale fiecărui elev și va putea să colaboreze cu medicii de familie ale elevilor. Această măsură a fost adoptată ca urmare a numărului ridicat de absențe școlare din fiecare clasă și care erau motivate în baza unor scutiri semnate de persoane neautorizate.

Fiecare cadru medical va fi instruit în acest sens

Mai mult decât atât, măsura vizează și îndrumarea și instruirea cadrelor medicale din fiecare unitate școlară, pentru buna desfășurare a procesului de digitalizare medicală. Mai mult decât atât, proiectul include și folosirea unei baze de date, integrarea unei platforme dedicate istoricului medical. Pe lângă asta, va exista și o aplicație mobilă pusă la dispoziția medicilor și asistentelor, pentru a accesa fișa medicală a pacientului.

articolul original.

Festivalul de Științe Mioveni, o primă ediție explozivă!

23 September 2022 at 01:03

Joi după-amiza, la Mioveni s-a văzut că atunci când educația e promovată de campioni ai științelor devine noul ”cool”.

Aproximativ 1 500 de copii, elevi ai școlilor din oraș, au venit la Sala Sporturilor Mioveni pentru festivalul de științe propus de tinerii străluciți din diaspora academică românească, Romanian Science Festival.

Privit cu neîncredere de cei care considerau că ultimul lucru de care ar fi interesați elevii și copiii ar fi un eveniment despre științe, festivalul a demonstrat că autoritatea dată de un parcurs exemplar pe calea curată a educației științifice, dă încredere, e suficient de convingătoare și atractivă, inspiră. Din fericire, Primăria Mioveni a ales să primească și să susțină acest festival și ar fi fost culmea să nu o facă.

Viceprimarul Ciprian Țurlea s-a declarat încântat de vibe-ul evenimentului și de faptul că atâția elevi au venit de bună voie la un festival de științe. A promis că la următoarea ediție va fi printre voluntari, motiv pentru care a și primit un tricou personalizat RSF pe post de contract de voluntariat.

După ce mentorii s-au prezentat și au făcut scurte introduceri în științele pe care le promovează la festival, a urmat o sesiune de întrebări din partea copiilor, care au abordat chiar și teorii spectaculoase despre spațiu și timp.

La Festivalul de Științe au venit copii de toate vârstele, mulți dintre ei însoțiți de părinți, care s-au dovedit la fel de curioși ca și copiii.

La eveniment au fost implicați voluntari din școlile orașului, care au făcut experimente alături profesori și mentorii RSF.

Eliza Casapopol o tânără din Mioveni, absolventă de Oxford, este unul dintre organizatorii Romanian Science Festival și cea care și-a dorit foarte mult oprirea caravanei RSF și la Mioveni.

Video- declarații Eliza Casapopol, mentor și organizator RSF

Pe parcursul a două ore, copiii au participat la o serie de experimente interactive în cadrul unor ateliere de robotică, inteligență artificială, matematică, chimie, astronomie, fizică, biologie, medicină, geografie și sustenabilitate.

Declarații Corina Miloșoiu, mentor RSF

În cadrul acestui eveniment, copiii au putut înțelege mai bine unele fenomene care se produc în mediul înconjurător sau în spațiu, fenomene electrice, electrostatice sau reacții chimice, au privit prin telescop, au analizat la microscop, au dat comenzi roboților, au testat unele substanțe și compuși, fiecare acțiune fiindu-le explicată în detaliu și cât mai simplu de mentori experimentați.

Mai mici sau mai mari, elevii au fost la fel de încântați.

Video – Declarații elev Liceul Iulia Zamfirescu

Secvențe video Mioveni Science Festival – 2022

La evenimentul Romanian Science Festival Mioveni au participat în total 16 mentori, cercetatori și profesionisti veniți din 7 țări, exclusiv pentru acest festival:

  • – Andreea Atanasescu, Student, Imunologie, Trinity College Dublin, Irlanda
  • – Eliza Casapopol, Specialist în Inteligență Artificială, Microsoft Olanda & absolvent Universitatea Oxford, Marea Britanie
  • – Catinca Ciuculete, Student, Medicina, Queen’s University Belfast, Irlanda
  • – Emil Centiu, Tactical Software Engineer, NatWest Markets, Marea Britanie
  • – Cristian-Alexandru Chiriac, Student, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București, România
  • – Sebastian Dumitru, Inginer în Inteligență Artificială, Huawei Research & Development, Marea Britanie
  • – Dan Fodor, Software Engineer, Bloomberg L.P., Marea Britanie
  • Andreea Geamanu, Studentă, Life Sciences & Technology, University of Groningen, Olanda
  • – Andreea Cristina Gheorghe, Studentă, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București, România & Erasmus+ Student, Universitatea Groningen, Olanda
  • – Teodor Jianu, Doctorand în Chimie, Max Planck Institute, Germania
  • – Liana Ivascu, Studentă, Fizică, Universitatea Manchester, Marea Britanie
  • – Sandor Kruk, Cercetator în Astronomie, Institutul Max Planck, Germania
  • – Corina Milosoiu, Cloud Solution Architect, Microsoft Olanda
  • – Raluca-Andreea Miron, Strudent, Facultatea de Fizică, Universitatea București
  • – Teodora Simion, Absolvent de Master în Matematică, Universitatea Oxford, Marea Britanie
  • – Irina Verlan, Student in Inteligenta Artificiala, University of Helsinki

articolul original.

În loc de masa caldă, Ministerul Educației îndeamnă la dezbateri despre lapte și fructe

22 September 2022 at 07:43
image

O adresă transmisă de Ministerul Educației pe mailul Inspectoratului Școlar Neamț în data de 20 septembrie îndeamnă conducerile școlilor să deruleze și în acest an „cel puțin o măsură educativă care însoțește distribuția de fructe/lapte și poduse lactate”. Asta, în condițiile în care suntem în a treia săptămână de cursuri și elevii nu primesc, încă, nici lapte/iaurt, corn/fructe sau masa caldă promisă de guvernanți ca măsură de limitare a abandonului școlar.

În adresa pe care IȘJ Neamț a transmis-o chiar de a doua zi în școli se mai precizează că este obligatoriu să se deruleze astfel de activități educative, după cum urmează: în prima joi din lună diriginții și învățători vor discuta cu elevii despre cât de bine și sănătos e să consume lapte și produse lactate și în a treia miercuri din lună vor realiza activități practice (cu fructe aduse de copii de acasă?) sau teoretice despre efectele positive ale consumului de fructe.

Foto adresa lapte fructe isj

Mai trebuie spus că aceste activități cu specific obligatoriu fac parte din Programul pentru școli al României aferent acestui an școlar.

C.I.

articolul original.

Milioane de lei alocaţi pentru unitățile de învățământ din Botoşani

21 September 2022 at 13:21

Unitățile de învățământ din municipiul Botoșani au primit în acest an peste 3,5 milioane de lei pentru investiții care să asigure derularea activității didactice în cele mai bune condiții.

Fondurile de la bugetul local au fost alocate pentru lucrări de reparații, modernizare, depunerea sau reactualizarea unor documentații pentru diferite obiective, dotări cu sisteme de pază și protecție ori securitate la incendiu.

Potrivit primarului Cosmin Andrei, fondurile au fost alocate în baza unor consultări cu directorii unităților de învățământ.

Unitățile de învățământ care au primit finanțări sunt următoarele:

– Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 – documentație tehnică reabilitare șarpantă

– Grădinița cu Program Prelungit nr. 19: gard împrejmuire, obiecte de joacă, documentație tehnică renovare energetică a clădirii

– Grădinița cu Program Normal nr. 1: obiecte de joacă

– Școala Gimnazială nr. 14 „Ștefan cel Mare”: teren de sport cu strat covor sintetic

– Colegiul Național „Mihai Eminescu”: documentație tehnică renovare energetică a clădirii, cofinanțare pe partea de predare și învățare inovativă

– Liceul „Dimitrie Negreanu”: sistem de supraveghere antiefracție

– Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”: sistem de supraveghere antiefracție

– Liceul de Artă „Ștefan Luchian”: documentație tehnică reabilitare energetică a clădirii

– Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”: documentație tehnică reabilitare energetică a clădirii

– Grădinița Liceului „Alexandru cel Bun”: obiecte de joacă

– Școala Gimnazială nr. 8 „Elena Rareș”: modernizare săli de clasă și cancelarie cadre didactice

– Liceul cu Program Sportiv: modernizare cancelarie cadre didactice, amenajare curte interioară

articolul original.

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, nu acceptă ca părinții să dea bani pentru fondul clasei sau fondul școlii

20 September 2022 at 09:42
image

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, nu este de acord ca părinții să dea bani pentru fondul clasei sau fondul școlii în unitățile de învățământ din acest municipiu. Bogdan Loghin a ținut să mulțumească public tuturor părinților care i-au semnalat derapajele administrative din unele unități de învățământ de pe raza municipiului.

„Referirea directă se face la strângerea fondurilor pentru clasă sau/și pentru școală. Asta nu trebuie să aibă loc!”, a subliniat Loghin. El a arătat că unitățile de învățământ primesc fonduri pentru funcționare, din bugetul local al Primăriei, la care se adaugă sponsorizările, fondurile europene și fondurile venite benevol prin Asociațiile de părinți, care au personalitate juridică, și care dețin o formă legală de funcționare, demonstrând transparență fiscală!

„Nu se admit alte forme de <colectă>, venită de la părinți, și așa greu încercați de toate neajunsurile vremurilor complicate pe care le trăim”, a transmis primarul din Rădăuți.

În acest sens, în cursul zilei de astăzi, 20 septembrie 2022, primarul Bogdan Loghin i-a convocat în sala de ședințe a Primăriei pe toți directorii unităților de învățământ din municipiul Rădăuți pentru a discuta cu aceștia aspectele menționate anterior.

„De la draperii, covoare, flori, medalii, diferite obiecte birotice și/sau electronice, costurile acestora nu trebuie să fie suportate de părinții elevilor din unitățile de învățământ! Aceste derapaje nu trebuie să aibă loc, iar actul educațional nu trebuie să fie condiționat de buzunarul părintelui. Vă mulțumim pentru încredere, dragi cetățeni, și vă sugerăm să ne semnalați cu și mai multă înverșunare orice situație neconformă cu care vă confruntați în orice instituție din municipiul nostru”, a mai spus Loghin.

articolul original.

Şcoli şi grădiniţe fără toalete interioare, în judeţul Vaslui

20 September 2022 at 11:07
image

Problema şcolilor şi grădiniţelor fără toalete interioare rămâne una de actualitate în judeţul Vaslui. Deşi Ministerul Educaţiei a alocat fonduri pentru remedierea situaţiei, în judeţ mai sunt destule şcoli cu toalete în curte.

În judeţul Vaslui mai sunt câteva zeci de unităţi de învăţământ cu toalete în curţile şcolilor şi grădiniţelor. Conducerea Ministerului Educaţiei a considerat că o parte a autorităţilor locale, care au primit fonduri, nu au fost capabile să remedieze această problemă.

„Subiectul îl reprezintă conformitatea toletelor şi m-a deranjat următoarea frază: „žpentru incapacitatea autorităţilor locale de a utiliza aceşti bani”ť. Vreau să vă spun că ne numărăm printre cei care au utilizat sumele extraordinare. Toaleta la care am făcut referire a costat 300 şi ceva de mii de lei în condiţiile în care pentru o şcoală gimnazială de la Bogdăneşti ministerul a acordat 74.000 de lei. 74.000 de lei o reprezintă în zilele noastre proiectarea, avizele, studiul geo, topo, şi aşa mai departe”, a spus Ion Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.

Lucrările de construcţii, spun primarii, sunt tot mai scumpe şi de aceea banii alocaţi nu ajung.

Aş vrea nu să iau apărarea colegilor, care marea majoritate a edililor sunt nişte oameni de toată isprava, care muncesc. Vedeţi, mai am o şcoală pentru care mi s-a dat 38.000 de lei, ori domnule ministru, nimic nu se poate face fără bani”, a mai precizat Dorobanțu.

La nivelul judeţului Vaslui în urmă cu patru ani erau aproape 400 de unităţi de învăţământ cu toaletele în exterior, însă lucrurile s-au mai remediat în mare parte, dar nu peste tot recunosc primarii.

articolul original.

Joi, aduceți-vă copiii la Festivalul de Științe Mioveni! Vor afla că științele sunt, cu adevărat, ”Cool”…

19 September 2022 at 19:55
image

Sala Sporturilor Mioveni capătă joi, 22 septembrie, o nouă dimensiune, pur educativă de data asta, la Mioveni Science Festival, unul dintre episoadele caravanei Romanian Science Festival (RSF), un eveniment conceput și susținut de tineri din diaspora academică românească, ce au ajuns să urmeze cariere strălucite studiind diferite științe. Ei le vor explica elevilor din Mioveni despre domeniul lor de activitate, într-un mod interactiv și atractiv, invitându-i  să participe la ateliere de robotică, inteligență artificială, matematică, chimie, medicină, fizică, biologie, geografie și sustenabilitate.

Elevii din Mioveni vor afla că merită să acorde atenție științelor, pentru că științele sunt captivante, dacă ai un pic de curiozitate și dacă vrei să deschizi ușa spre cunoaștere. Tinerii Romanian Science Festival sunt dovada vie că pasiunea pentru studiul științelor va fi recompensată, negreșit.

Toți adolescenții își doresc să fie acceptați, să facă parte  dintr-un grup social, să fie considerați ”cool” de către ceilalți.  De aceea, mulți dintre ei își formează  un alter-ego, o mască ”cool”, încercând să pară cât mai interesanți, mai atrăgatori, sperând că astfel reduc posibilitatea de a fi vulnerabili în fața celorlalți.

Mulți cred că aspectul fizic garantează popularitatea, abundența, integrarea, iar odată cu acestea și fericirea. Mentorii RSF, care și-au făcut o carieră urmând calea științelor, ne arată care e drumul cel mai sigur pentru a fi mulțumit, mândru de tine și demonstrează că studiul științific e ”Super-Cool”

Organizatorul caravanei Romanian Science Festival la Mioveni, Eliza Casapopol, declară:

Suntem foarte fericiți să putem aduce un eveniment marca Romanian Science Festival la Mioveni, în noua Sală a Sporturilor. Fiind născută în Mioveni, cu atât mai mult mă bucur că avem ocazia să cunoaștem elevii din oraș dar și din împrejurimi cu întreaga echipă de mentori RSF. Elevii vor înțelege ce înseamnă o cariera STEM și ce impact pot avea într-un astfel de domeniu. În plus, vor participa la experimente interactive organizate cu ajutorul colegilor lor și profesorilor coordonatori din Mioveni care s-au pregătit încă din vacanță pentru acest eveniment. 

Elevii Mioveniului se vor întâlni cu 16 mentori RSF,  cercetatori și profesionisti veniți din 7 țări, special pentru festival: .

  • Andreea Atanasescu, Student, Imunologie, Trinity College Dublin, Irlanda
  • Eliza Casapopol, Specialist în Inteligență Artificială, Microsoft Olanda & absolvent Universitatea Oxford, Marea Britanie
  • Catinca Ciuculete, Student, Medicina, Queen’s University Belfast, Irlanda
  • Emil Centiu, Tactical Software Engineer, NatWest Markets, Marea Britanie
  • Cristian-Alexandru Chiriac, Student, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București, România
  • Sebastian Dumitru, Inginer în Inteligență Artificială, Huawei Research & Development, Marea Britanie
  • Dan Fodor, Software Engineer, Bloomberg L.P., Marea Britanie
  • Andreea Geamanu, Studentă, Life Sciences & Technology, University of Groningen, Olanda
  • Andreea Cristina Gheorghe, Studentă, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București, România & Erasmus+ Student, Universitatea Groningen, Olanda
  • Teodor Jianu, Doctorand în Chimie, Max Planck Institute, Germania
  • Liana Ivascu, Studentă, Fizică, Universitatea Manchester, Marea Britanie
  • Sandor Kruk, Cercetator în Astronomie, Institutul Max Planck, Germania
  • Corina Milosoiu, Cloud Solution Architect, Microsoft Olanda
  • Raluca-Andreea Miron, Student, Facultatea de Fizică, Universitatea București
  • Teodora Simion, Absolvent de Master în Matematică, Universitatea Oxford, Marea Britanie
  • Irina Verlan, Student in Inteligenta Artificiala, University of Helsinki

Evenimentul va începe la ora 16,00.

Declarații despre Romanian Science Festival -ediția 2019, mentor Eliza Casapopol

Scopul principal al RSF este de a sprijini educația științelor din România prin metode non-formale prin implicarea diasporei academice. Evenimentul dorește să ofere o platformă care reunește pasionații de știință, cultivând astfel parteneriate cu organizații autohtone, inițiative locale, ateliere, cluburi și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.

Anul acesta, ediția din județul Argeș se desfășoară sub forma unei experiențe de trei zile:

  • 22 Septembrie – Caravana Romanian Science Festival în Mioveni, organizată la Sala Sporturilor Mioveni
  • 22 Septembrie  – Caravana Romanian Science Festival la Câmpulung Muscel, organizată la Colegiul Național Dinicu Golescu
    • 23 Septembrie – Prezentările mentorilor în școlile și liceele din Pitești
    • 24 Septembrie – Târgul de științe Pitești Science Festival, organizat în Piața Primăriei 

PREMIUL FALLING WALLS FOUNDATION 

Romanian Science Festival (RSF), primul festival național de științe din țară, a fost desemnat câștigător de către Fundația Falling Walls Berlin, la categoria „Promovarea științelor” (Science Engagement). Romanian Science Festival a concurat alături de alte proiecte participante din 66 de țări din întreaga lume.

Romanian Science Festival  a fost recunoscut ca unul dintre cele mai bune 20 de proiecte din lume la categoria Science Engagement, pentru impactul avut în rândul tinerilor din România prin promovarea științelor. Început în 2019 în Baia Mare, Pitești și Timișoara, Romanian Science Festival a adus știința mai aproape de 100.000 de elevi din toate colțurile României prin proiecte, evenimente și întâlniri online în care s-au implicat cei 120 de mentori RSF care sunt studenți, cercetători și profesioniști din diaspora.

articolul original.

Cod portocaliu de vânt puternic în zonele montane din 8 judeţe

18 September 2022 at 07:25
image

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică trei atenţionări nowcasting cod portocaliu de vânt valabile până la ora 16.00 în zone din 8 judeţe.

Astfel, până la ora 16.00, în zona de munte a judeţelor Covasna, Mureş, Harghita şi Buzău se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h, îndeosebi la peste 1.600 m.

De asemenea, în zona de munte a judeţelor Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea la altitudini de peste 1.600 m vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, iar la altitudini mai mari de 2000 m va ninge viscolit.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează Agerpres, care citează ANM.

articolul original.

FOTO: Chioșcuri alimentare din incinta a două licee din Bistrița, amendate cu câte 30.000 lei de comisarii de la Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud! Unul a fost închis temporar

17 September 2022 at 14:15

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a realizat, joi, o serie de acțiuni pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, la chioșcurile alimentare din incinta Liceului cu Program Sportiv și a Colegiului Tehnic „Infoel„ ambele din Bistrița, în urma unei sesizări transmise către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Cu acest prilej, au fost verificați doi operatori economici care își desfășoară activitatea în aceste unități de învățământ, respectiv Fast-Food – Brândușa SRL și chioșc alimentar – Dolce Lider SRL, informează CJPC Bistrița-Năsăud.

Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au oprit temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru una dintre locații, au retras de la comercializare produsele considerate a fi periculoase în valoare de 3.800 lei și au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 60.000 lei, câte 30.000 lei pentru fiecare operator.

Abaterile constatate în timpul controlului au fost:

– comercializarea unor produse alimentare care pot fi încadrate în categoria celor periculoase, respectiv produse fără data și ora pregătirii precizată pe etichetă și brânză scoasă din ambalajul original fără termen de valabilitate;

– expunerea spre vânzare de cartofi prăjiți și maioneză, produse care sunt interzise de la comercializare în incinta unităților de învățământ;

– comercializarea de băuturi și energizante și băuturi răcoritoare deși acestea se află pe lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor, listă aprobată prin Ordinul nr.1563/2003

– utilizarea, în incinta chioșcului, a unui echipament pentru prepararea sandwich-urilor calde neigienizat corespunzător, cu resturi alimentare, prezentând urme de rugină pe alocuri;

– comercializarea unor produse de panificație, ambalate în pungi, dar fără a avea eticheta cu elemente de identificare – caracterizare, respectiv denumirea produsului, a producătorului, compoziția, ingredientele cu efect alergen și data limită de consum.

CJPC Bistrița-Năsăud continuă acțiunile de control la chioșcurile aflate în incinta școlilor din județ, pentru a verifica calitatea produselor vândute elevilor, respectarea igienei, precum și tipul produselor alimentare aflate la comercializare, respectiv dacă acestea se află pe lista recomandată școlarilor și preșcolarilor, prevăzută de lege.

”Avem zero toleranță pentru agenții economici care, prin practicile lor, periclitează sănătatea copiilor, fie că vorbim despre efecte imediate sau pe termen lung, operatori care, prin activitatea lor neglijentă, favorizarea dezvoltarea bolilor de nutriție și metabolice, la elevi” – Stelian Dolha, comisar șef adj.CJPC Bistrița-Năsăud.

Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
articolul original.

„Let’s Do It, Romania!”: Amplă acţiune de ecologizare la Mioveni

17 September 2022 at 12:26

În ciuda ploii de sâmbătă dimineața, voluntarii au răspuns pozitiv solicitării Primăriei orașului Mioveni, demonstrând încă o dată că, atunci când există voință, totul devine posibil.

Reușita acestei ample acțiuni se datorează elevilor din unitățile de învățământ de pe raza orașului Mioveni care alături de cadrele didactice și de voluntarii din cadrul Primăriei Mioveni și serviciile subordonate acesteia au arătat că faptele generează schimbarea, o schimbare în bine.

Participanții au avut la dispoziţie mănuşi de protecție, saci de plastic  și dulciuri din partea Primăriei și a echipei Let’s Do It, România!, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL a asigurat suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.

De asemenea, salutăm prezența voluntarilor de la ATVROM  și de la Penitenciarul Mioveni care au pus umărul la buna desfășurare a acestei acțiuni.

Conducerea Primăriei Mioveni le mulţumeşte tuturor celor care au participat la această activitate.

articolul original.

Cum cheltuiește Guvernul banii din PNRR

16 September 2022 at 15:02
image

La finalul ședinței de Guvern de vineri, Purtătorul de cuvânt a povestit cum vor fi cheltuiți banii din PNRR.

Daniel Cărbunaru a menționat care sunt investițiile prioritare pe care Guvernul le va face cu banii din PNRR:

”După cum ştiţi, pentru autostrada A7 sunt deja trei sectoare contractate, valoarea totală a acestor lucrări fiind de 1,5 miliarde de euro; se adaugă valul renovării, contracte lansate deja de către Ministerul Dezvoltării; de asemenea, un contract pentru modernizarea a peste 100 de creșe, digitalizarea la nivelul universităților din România, alte 4.000 de contracte de finanţare pentru şcoli, astfel încât să se atingă obiectivul de reducere a riscului de abandon şcolar, proiecte de cogenerare gestionate de Ministerul Energiei, dar şi de producere de hidrogen, la acelaşi minister. Totodată, din acești bani vor fi finanțate și lucrările de la calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad” a declarat Purtătorul de cuvânt.

România tocmai a primit aprobarea pentru prima tranşă din PNRR, în valoare de 2,6 miliarde de euro, care se adaugă la cele 3,79 de miliarde de euro, pe care ţara noastră deja le-a primit ca prefinanţare în cadrul acestui program:

”Aș vrea să adaug faptul că, prin aceste sume, repet, cele 3,79 de miliarde din prefinanțare, la care se adaugă cele 2,6 miliarde din prima tranșă, dacă adăugăm și cele 3,8 miliarde de euro pe care România le-a atras din fondurile europene aferente perioadei 2014-2021, ajungem la 10 miliarde de euro bani europeni, fie din Cadrul Financiar Multianual, fie din cadrul PNRR, care intră în România în această perioadă. Estimările la nivelul ministerului de resort sunt că vom depăși sau cel puțin ne vom apropia de 12 miliarde de euro până la finalul acestui an.”

Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi a fost extinderea programului „Masă caldă în școli”, prin intermediul căruia preșcolarii și elevii din 350 de unități de învățământ preuniversitar de stat vor primi hrană din partea statului.

articolul original.
❌