ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Salariul minim la nivel mondial: Cum i-a afectat nivelul record al inflației pe cei care câștigă cel mai puțin?

30 January 2023 at 06:35
By: M.Ex.
Foto: picodi.com

Analiștii Picodi.com au verificat cum a evoluat salariul minim în 2023 în câteva zeci de țări și dacă un astfel de salariu este suficient pentru a asigura un nivel de trai minim în țările respective.

Salariile țin ritmul cu inflația

Studiul include 67 de țări în care salariul minim este stabilit de către guvern. Sistemele de impozitare din aceste țări pot fi foarte diferite, iar diferența dintre venitul brut și cel net poate varia de la 0% la până la 37% (în România – 36,7%). Pentru ca această comparație să fie corectă, a fost folosit salariul net, adică banii pe care angajații îi duc efectiv acasă.

În doar 7 din cele 67 de țări incluse în clasament, salariul minim nu a crescut față de ianuarie 2022. Printre altele, aceste țări sunt Israel, Hong Kong și Nigeria.

Cea mai mare creștere a salariului minim de la an la an a fost observată în Argentina (104,5%) și Turcia (100%). În aceste țări, atât inflația, cât și devalorizarea monedei au fost excepțional de mari în ultimii ani.

Țările care se remarcă, de asemenea, printr-o creștere ridicată a salariului minim sunt Moldova (32,5% de la an la an), Letonia (27,1%) și Malaezia (25,8%).

În clasamentul privind creșterile salariale, România se află pe locul 7: în prezent, salariul minim este de 1898 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 24,5% față de luna ianuarie a anului trecut (1524 lei). Creșteri salariale mai mici pot fi observate și la țări precum Ungaria (16%) sau Serbia (14.3%).

Coș de supraviețuire cu alimente de bază

În scopul acestui studiu, a fost creat un coș de cumpărături convențional și a fost juxtapus prețul alimentelor cu salariul minim. Coșul este alcătuit din 8 grupe de produse: pâine, lapte, ouă, orez, brânză, carne, fructe și legume. Lista este foarte limitată, dar aceste produse, în cantitățile indicate, sunt suficiente pentru a satisface necesarul minim de nutrienți pentru un adult mediu.

Lapte (10 l) – 62,10 lei
Pâine (10 bucăți, 500 g fiecare) – 43,20 lei
Orez (1,5 kg) – 10,13 lei
Ouă (20 bucăți) – 20,05 lei
Brânză (1 kg) – 30,75 lei
Carne (6 kg) – 194,07 lei
Fructe (6 kg) – 32,78 lei
Legume (8 kg) – 34,44 lei

În România, prețul unui coș alimentar de bază la începutul anului 2023 costă 427,52 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 24,8% față de anul trecut. Coșul valorează 22,5% din salariul minim net, față de 22,5% din salariul minim pe economie de anul trecut. Acest lucru înseamnă că salariile celor mai puțin plătiți au crescut mai repede decât prețurile alimentelor.

Prețul unui coș de cumpărături identic în anii precedenți:

Ianuarie 2019 – 299,70 lei
Ianuarie 2020 – 314,88 lei
Ianuarie 2021 – 337,22 lei
Ianuarie 2022 – 342,5 lei
Ianuarie 2023 – 427,52 lei

Unde se poate trăi din salariul minim?

Deși preferințele alimentare și percepția unui trai confortabil variază de la țară la țară și chiar de la persoană la persoană, au fost comparate prețurile aceluiași coș de alimente cu salariul minim pentru a vedea cât din venitul minim trebuie cheltuit pe produsele necesare pentru a trăi.

Cel mai bun raport dintre prețurile alimentelor de bază se regăsește, ca de obicei, în Marea Britanie, Irlanda și Australia – între 6,5% și 7,7%.

În această comparație, România este cu locul 34 în clasament la mică distanță față de Argentina cu locul 33, cu un raport de 21,7%, depășind țări precum Bosnia și Herzegovina (26,4%, locul 40), Bulgaria (18,6%, locul 47) și Ucraina (42,8%, locul 56).

În țările din Asia-Pacific, cum ar fi India, Indonezia, Filipine, Thailanda și Vietnam, alimentele de bază costă peste jumătate din venitul minim. În Nigeria, salariul minim nu este suficient pentru a acoperi nici măcar un astfel de coș de produse de bază.

Foto: picodi.com
Articolul precedent
Articolul următor
articolul original.

Veste mare pentru angajații români! Anunțul liderului PSD, Marcel Ciolacu

16 January 2023 at 19:00
image

Liderul PSD, Marcel Ciolacu vine cu vești bune pentru angajații români! Acesta spune că taxele pe muncă ar putea fi reduse, însă vor crește taxele pentru firme.

În prezent, taxele plătite de un angajat cu salariul minim sunt de 16 ori mai mari decât cele plătite de patroni.

Schimbarea propusă de PSD ar putea fi aplicată din anul 2024 și asta pentru că orice modificare a Codului Fiscal trebuie anunțată cu cel puțin 6 luni înainte. Această prevedere s-ar putea găsi în noul program de guvernare pe care PSD și-l va asuma odată ce va prelua portofoliul de la Palatul Victoria.

Cum se împarte un salariu minim pe economie între stat și angajat

După o lună de muncă, angajatul primește aproximativ 1.900 de lei, iar către stat virează 1.100 lei.

Fiecare zi muncită, însemnă pentru un angajat plătit cu salariul minim un câștig de aproximativ 86 de lei, iar pentru stat câștigul este de 53 de lei.

Dacă taxele plătite de un angajat care câștigă minimul pe economie ajung la 1.100 de lei, cele plătite de patron sunt de 68 de lei, mai exact contribuția asiguratorie pentru muncă în valoare de 2,25%., precizează antena3.ro

Sumele plătite de angajat 

Salariu minim brut: 3.000 lei

Rezultă un salariu minim net de 1.898 lei.

Suma plătită de angajator 

Taxele angajatului, de 16 ori mai mari decât ale patronului 

  • Angajatul plătește statului: 1.102 lei

  • Angajatorul plătește statului: 68 lei

  • Total taxe încasate de stat: 1170 lei

articolul original.

Salariul minim brut creşte la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie. Peste 2 milioane de salariaţi vor beneficia de măsură

1 January 2023 at 11:12

Salariul minim brut creşte la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie. Peste 2 milioane de salariaţi vor beneficia de măsură

Salariul minim brut garantat în plată creşte, începând de la 1 ianuarie, la 3.000 de lei, de această măsură urmând să beneficieze peste 2 milioane de salariaţi, potrivit News.ro.

Salariul minim în construcţii urcă la 4.000 de lei, de la 3.000 în prezent, când este scutit de impozit şi de plata contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate.

Guvernul a aprobat la începutul lunii decembrie hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, de la 2.550 lei.

articolul original.

Salariul minim şi punctul de pensie cresc de la 1 ianuarie. Urmează scumpiri chiar din prima zi a anului

31 December 2022 at 08:30

Salariul minim şi punctul de pensie cresc de la 1 ianuarie. Urmează scumpiri chiar din prima zi a anului

Anul viitor va aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a salariului brut în sectorul bugetar, însă vor intra în vigoare şi o serie de modificări în domeniul fiscal.

Cota TVA se va majora în sectorul HORECA şi pentru băuturile nealcoolice ce conţin adaos de zahăr de anul viitor.

Tot din 2023 se va majora impozitul pe veniturile din dividende, dar se va reduce plafonul de încadrare în categoria microîntreprinderi, în timp ce cota de impozitare de 3% va fi eliminată.

Totodată, premierul Nicolae Ciucă a anunţat nu va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant, începând cu 1 ianuarie 2023, dar este pregătit să o aplice din nou în cazul în care „preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare” a cetăţenilor.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte la 3.000 lei

Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată va creşte la 3.000 de lei de la 1 ianuarie 2023, cu 200 de lei deductibili, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate la începutul acestei luni.

Această modificare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă o creştere de 17,6%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar creşterea pe net de 22,2%.

Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună.

Citeste mai departe pe stirileprotv.ro

articolul original.

Topul județelor din România cu cele mai mari salarii medii nete: Unde au câștigat românii cei mai mulți bani în 2022

29 December 2022 at 05:58

Bucureștiul şi judeţele Cluj şi Timiş conduc clasamentul celor mai mari salarii medii nete din economia locală. La polul opus, în județele Harghita, Teleorman și Vâlcea se înregistrează cele mai mici salarii.

Cele mai mari salarii medii nete din economia locală sunt obținute de angajații din București și din județele Cluj și Timiș.

Astfel, în luna septembrie a acestui an, un angajat din Bucureşti avea un salariu mediu net lunar de peste 5.200 de lei, adică peste 1.000 de euro.

În județul Cluj, salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul e pe locul trei al celor mai mari salarii din ţară, cu o medie de circa 4.300 de lei net.

Salariile din Bucureşti au crescut cu 15% în septembrie 2022, faţă de aceeaşi lună din anul 2021, iar cele din Cluj şi Timiş au crescut cu 13%.

Cel mai mult s-au majorat salariile din Sălaj, anume cu 25% în septembrie 2022, faţă de septembrie 2021, ajungând până la aproape 3.500 de lei, fiind urmate de cele din: Covasna, cu 20%, până la puţin peste 3.300 de lei net, Sibiu, cu 19%, până la o valoare medie lunară de aproape 4.200 de lei.

Cel mai puţin au crescut salariile din Harghita, Vâlcea şi Tulcea, iar patru judeţe au înregistrat salarii medii nete lunare mai mici de 3.000 de lei, anume Harghita, Vrancea, Teleorman şi Vâlcea.

articolul original.

Începând cu 1 ianuarie 2023, se majorează salariul minim brut! Peste 2 milioane de români vor beneficia de măsura anunțată de Ministerul Muncii

25 December 2022 at 12:44
image

La începutul lunii decembrie 2022, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a anunțat că salariul minim brut pe țară se va majora de la 1 ianuarie 2023.

De la 2.550 de lei/lună, salariul minim brut va creștere la 3.000 de lei/lună.

Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, față de 2.550 lei în prezent, a informat MMSS.

Peste 2 milioane de români beneficiază de măsură

Această modificare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o creștere de 17,6 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.898 lei, majorarea fiind de 374 lei, iar creșterea pe net de 24,5 %.

Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună.

Stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere și acordul comun al Guvernului, reprezentanților patronatelor și sindicatelor, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit.

De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariați.

articolul original.

Un român care câștigă salariu minim pe economie trebuie să economisească de la 26 până la 51 de ani pentru a își cumpăra o mașină prin programul Rabla

21 December 2022 at 07:49
image

Pentru a reuși să își achiziționeze o mașină nouă cu ajutorul programului Rabla, un român care câștigă salariul minim pe economie ar trebui să economisească 10% din acesta pe o perioadă de la 26 până la 51 de ani.

În momentul de față, în România, peste 1,5 milioane de angajați lucrează pe salariu minim pe economie.

Un român care câștigă salariul minim pe economie trebuie să economisească 26-51 ani pentru a cumpăra o mașină

Un român care lucrează pe salariu minim pe economie și care își dorește achiziționarea unei mașini noi cu ajutorul programului Rabla este nevoit să economisească 10% din acesta pe o perioadă de la 26 până la 51 de ani, scrie Antena3.

La nivel european, România are de două ori mai mulți angajați care lucrează pe salariu minim pe economie, în comparație cu media europeană, fiind în acest moment peste 1,5 milioane de angajați în țară pe salariu minim.

O persoană care câștigă salariu mediu pe economie trebuie să economisească 10-20 de ani pentru a cumpăra o mașină

Totodată, un român care câștigă salariul mediu pe economie ar avea nevoie să economisească timp de 10 până la 20 de ani ca să-şi cumpere o mașină cu ajutorul programului Rabla.

Ținând cont de faptul cp un salariat fie alege să economisească 10% din salariu, fie alege să plătească procent pe lună rată la bancă, care este mai mare de 10% din salariu, se ajunge în același punct atunci când vine vorba de achiziționarea unei mașini.

articolul original.

Cine-mparte parte-și face!

9 December 2022 at 18:02
image

Înțelegem că bugetul României este un cașcaval mare care trebuie împărțit cât de cât echitabil. În realitate, e împărțit de împărțitori care-și fac parte. Văd pe rețele de socializare cârteli împotriva premierului nostru general de armată și pe deasupra și președinte de partid. Că are salariu uriaș și pensie de general și mai mare și că aceasta îi va crește la 1 ianuarie cât toate pensiile de pe strada mea la un loc, mă rog, în afară de a magistratului din capătul străzii, care ia o pensie mai mare decât generalul. Nu despre asta e vorba, că nu trăiește domnul general Ciucă din salariu și pensie, fiind și stăpân peste haznaua partidului și e de presupus că orice prim ministru se mai descurcă… Să nu intrăm în amănunte. Problema e ca de veniturile astea să se vadă niște rezultate. Și rezultatele sale după un an? Praf și pubere! Eșecul negocierilor/târguielilor cu guvernul Austriac de susținerea României pentru intrarea în spațiul Shengen: zero. Buget pentru Cultură: o,… (zero virgulă ceva), pentru Educație: 2,1 la sută (existând lege care stipulează de ani de zile 6 la sută), mărirea salariilor și pensiilor – praful de pe tobă… Eu propun  să i se dubleze și salariul, și pensia specială, și celelalte, dar să văd rezultate care să justifice veniturile.

Alt exemplu. S-a făcut un top 10 al veniturilor medicilor. Pe primul loc este Adrian Covic, prorector al UMF Iași. Câștigă 18 600 de euro pe lună din 12 surse de venit, din care 10 (zece) salarii și două din profesiuni independente. A refuzat să răspundă cum își împarte el ziua de muncă în 10 părți, de unde ia zece salarii. Să admitem că lucrezi 10 ore pe zi în 10 locuri diferite, dar să iei peste 1000 de euro lunar pentru o oră de muncă? Logica e fracturată rău de tot. Aș vrea să știu ce rezultate practice are dl. doctor de veniturile astea. În topul acesta se află și Cătălin Cârstoiu, fiul fostului prefect de Argeș, cu 10 000 de euro pe lună din funcțiile de manager al Spitalului Universitar București și decan al Facultății de Medicină Carol Davilla. Dar, pe toți îi bate senatorul PSD Adrian Streinu Cercel care a câștigat anul trecut, conform declarației sale de avere, 24 000 de euro lunar. Eu pentru un salariu de 1000 de lei ani de zile am scris raport de activitate zilnic, ce-am făcut și ce-am dres. Sunt curios să știu ce face zilnic dl. senator pentru un salariu de 24 000 de euro în România salariului minim de 1800 de lei net. N-ar trebui să scrie un raport de activitate?

Încă o dată, nu trebuie să ne uităm neapărat în curtea altora, și mai ales să nu mai pretindem egalitate de salarii ca-n socialism. Însă când e vorba de cașcavalul bugetului, prea bat la ochi discrepanțele astea dintre pensii de 200-300 de euro și salarii de 10 000-24 000 de euro. Capitalism e și în Germania, Franța, Olanda etc., dar asemenea discrepanțe nu cred să existe. Dar, cum am compromis noi ditamai societatea socialistă multilateral dezvoltată, nu ne încurcăm acum de-un capitalism pe care-l vom face de râs mintenaș.

articolul original.

3000 de lei minim pe economie

9 December 2022 at 06:40
image

Guvernul a aprobat , în ședința de joi, 8 decembrie, Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, faţă de 2.550 lei în prezent.

Conform unui comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, modificarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă o creştere de 17,6%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar creşterea pe net de 22,2%.
„Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere şi acordul comun al Guvernului, reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit. De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariaţi”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii.

Din 2023, la un salariu minim brut de 3.000 de lei, cu facilitatea fiscală de scutire de taxe pentru 200 de lei, angajatul ar urma să primească în mână un salariu net de 1863 de lei, iar firma ar urma să suporte un salariu complet de 3.063 de lei.

Din anul 2023, salariul minim brut în construcții ar urma să crească la 4.000 de lei. La acest nivel, cu scutirile de taxe aplicate sectorului construcțiilor, angajatul ar urma să primească în mână un salariu net de 3.150 de lei, iar firma ar urma să suporte un salariu complet de 4.013 lei.
În mod normal, amenzile rutiere se majorau și ele odată cu creșterea salariului minim pe economie, însă și de data asta guvernul a înghețat punctul-amendă.

Ministerul Finanțelor a anunțat însă că îngheață și în anul 2023 valoarea amenzilor de circulație – 1 punct-amendă va fi tot 145 lei. În mod normal, 1 punct amendă este 10% din salariul minim brut pe economie, ceea ce ar fi însemnat 255 de lei, în anul 2023, de fapt, dacă nu ar fi înghețat la 145 de lei.

articolul original.

Consultant fiscal, despre facilitatea de 200 de lei neimpozabili la salariul minim: Prevederea este scrisă prost în proiectul de OUG | AUDIO

2 December 2022 at 14:34
image

Prevederea cu 200 de lei netaxați pentru salariile până la 4.000 lei este scrisă prost în proiectul de Ordonanță de Urgență, atenționează – la Europa FM – consultantul fiscal Cornel Grama. Practic, un angajat care la începutul anului 2023 va avea un salariu de 3.100 de lei, el nu va beneficia de această facilitate. Ca să primească mai mulți bani, salariul său trebuie să fie mai mic, adică de 3000 de lei.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/12/02dec-18-manu-facilitate-scrisa-prost.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Prin „Ordonanța trenuleț” se introduce posibilitatea ca pe lângă salariul minim care beneficiază de 200 de lei netaxați, această facilitate să poată fi aplicată și pentru salariile de până la 4.000 de lei.

Sunt însă două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ:

1. Angajatul să aibă un salariu minim de 3000 de lei în Revisal, fără sporuri și premii.

2. Venitul său brut să nu depășească 4000 de lei cu sporuri și premii.

Cornel Grama, consultant fiscal: Așa cum este scrisă legea, dacă ai doi salariați cu același venit lunar, unul beneficiază și unul nu

Potrivit consultantului fiscal Cornel Grama, asta înseamna că: „Un salariat care are 3000 de lei salariu de încadrare și mai are premiu, să zicem, 500 de lei, se încadrează și va avea cei 200 de lei neimpozabili. Dar pe de altă parte, dacă am un salariat care are deja 3500 de lei, deci și el este sub 4000, atunci și el ar trebui să beneficieze. Dar așa cum este scrisă legea, nu mai beneficiază de aceste facilități. Deci dacă ai doi salariați cu același venit lunar, unul beneficiază și unul nu”.

Cu alte cuvinte, spune Cornel Grama, dacă îl prinde pe om Anul Nou cu 3.100 lei nu va avea facilități. Ca să aiba facilități ar trebui sa aiba un salariu de 3.000 lei.

Care ar fi formularea corecta?

Ca să fie ok, trebuia să formuleze așa: „Venitul cuprins între 3000 de lei și 4000 de lei. Intenția cam asta a fost, ca între 3000 și 4000 să aibă acele facilități de 200 de lei”, a mai explicat consultantul fiscal Cornel Grama.

Dacă proiectul Ministerului de Finanțe se aprobă în această variantă, atunci, patronul va trebui să-l anunțe pe angajat că dacă vrea un salariu net mai mare de la anul, atunci trebuie să-i mai taie din salariul brut până la final de decembrie, explică consultantul fiscal: „Ca să aibă facilități, el dacă are 3100 de lei nu beneficiază de cei 200 de lei neimpozabili. Atunci, el trebuie ca înainte de 31 decembrie să zică <<Uite, îți fac salariul minim ca să ne încadrăm la facilitățile acestea de 200 de lei>>”.

În altă ordine de idei, chiar dacă salariul minim crește de la 1 ianuarie, punctul de amendă pentru sancţiunile rutiere rămâne înghețat și anul următor la nivelul de 145 lei.

Amintim, legislația prevede că un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut ușor și vineri | AUDIO

articolul original.

Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social discută din nou despre creșterea salariului minim. Ce variante propun sindicaliștii | AUDIO

24 November 2022 at 08:02
image

Salariul minim pe economie, din nou în discuții la Palatul Victoria. Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social se întrunește joi după amiază, la 14.30. Sindicatele și patronatele au fost chemate la guvern pentru negocieri.

La o întâlnire anterioară patronatele au solicitat înghețarea contribuțiilor.

Pe de altă parte, sindicaliștii de la Cartel ALFA propun trecerea înapoi la angajator a unei părți din contribuții și păstrarea brutului sau aplicarea unei creșteri mai mici a acestuia.

Vicepreședintele Confederației Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, la Europa FM:

„Dacă s-ar duce înapoi către angajator o parte din taxe fără să se mai diminueze salariul existent și pe acesta eventual să-l ridice cu câteva procente, atunci sigur ne vom încadra într-um drum bun către ceea ce și directiva europeană ne spune: salariul minim la jumătate din salariul mediu pe economie.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/24nov-08-apostoiu-cum-sa-cresaca-salariu-minim.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Liderul sindical spune că astfel va crește salariul net și se păstrează și o ierarhizare a salariilor:

„Angajatorii nu vor umbla la salariile de deasupra spunând că nu vom putea face față și vom apropia foarte mult salariile minime astfel încât jumătate din cei 5 milioane de angajați pe care-i avem în țară, jumătate dintre ei vor fi plătiți cu salariul minim pe economie.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/24nov-08-apostoiu-daca-vom-creste-salariul-minim-la-3000-riscam-aplatizare.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Amintim, executivul propune într-un proiect depus în dezbatere publică majorarea salariului minim brut la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie 2023.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Majorarea salariului minim, un efort uriaș pentru firmele mici. „Evident că nu-mi permit. Probabil o să mai pierdem din angajați”, spune un patron | AUDIO

articolul original.

Majorarea salariului minim, un efort uriaș pentru firmele mici. „Evident că nu-mi permit. Probabil o să mai pierdem din angajați”, spune un patron | AUDIO

18 November 2022 at 11:45
image

Majorarea salariului minim de la 1 ianuarie la 3000 de lei brut, așa cum prevede un proiect al ministerului Muncii lansat în dezbatere publică, reprezintă pentru firme un efort uriaș. Pentru a acoperi costurile, mulți patroni spun că vor scumpi serviciile sau produsele pe care le oferă sau chiar vor renunța la o parte dintre angajați. Ei susțin că statul ar trebui să reducă impozitele pe salarii.

„Evident că nu-mi permit, dar voi fi nevoit să modific toate contractele și toate prețurile vor crește, orice modificare din asta legislativă se răsfrânge asupra populației în final”, spune Răzvan, în vârstă de 50 de ani, patronul unei firme de curățenie din București.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/18nov-13-Razvan-evident-ca-nu-mi-permit.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Are 20 de angajați, jumătate dintre ei încadrați pe salariul minim plus bonuri de masă. Pentru a le mări salariile de la 1 ianuarie, e nevoit să scumpească serviciile pe care firma sa le oferă:

„Îi notific pe toți, de la A la Z, am 40 de contracte, notific 40 de clienți că se vor mări prețurile cu 30% și evident că toți se supără. Unii renunță, alții continuă, înțeleg situația și continuă, dar unii renunță. Probabil o să mai pierdem din angajați, mai mult ca sigur n-o să accepte toți o mărire cu 30% a valorii contractului, asta este, mergem mai departe cu mai puțin angajați, nu? Inclusiv toate firmele astea cu care am contract, toate au o legătură cu populația, adică toate până la urmă vând ceva populației, populația va suporta toate aceste creșteri.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/18nov-13-Razvan-scumpesc-serviciile.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Statul ar trebui să reducă taxele pe salarii, mai spune Răzvan:

„Toate impozitele sunt mari, asta ne afectează, impozitele foarte mari, aproape jumătate din salariu îl reprezintă impozitul dat către stat în diverse forme. Aici ar trebui o parte scutită, o parte din salariul minim să fie neimpozabil, înțeleg că se discută asta.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/18nov-13-Razvan-toate-impozitele-sunt-mari.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În prezent, salariul minim brut pe ţară este de 2.550 lei lunar. De la 1 ianuarie, va crește la 3.000 de lei pe lună, potrivit unui proiect al Ministerului Muncii, lansat în dezbatere publică.

Practic, este o majorare cu 17%. Pentru angajații încadrați pe salariul minim înseamnă 1.775 de lei lunar, adică cu 200 de lei mai mult decât în prezent.

Citește și: Salariul mediu net a fost, în septembrie, de 4.000 de lei, în creștere față de august

articolul original.

Salariul minim brut garantat va creşte la 3.000 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2023

18 November 2022 at 08:58
image

Salariul minim brut garantat va creşte la 3.000 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

Conform statisticilor, peste 2,1 milioane de salariaţi vor beneficia de această mărire.

Prin această măsură, Guvernul urmăreşte creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, reducerea muncii la negru, precum şi sporirea gradului de ocupare cu forţa de muncă a unor sectoare mai puţin atractive pentru anumite categorii de salariaţi

articolul original.

Budăi, despre salariul minim de 3.000 de lei: Ne dorim să intre în vigoare de la 1 ianuarie

15 November 2022 at 19:23
By: M.Ex.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi, că îşi doreşte ca de la 1 ianuarie să intre în vigoare noua variantă a salariului minim, cel mai probabil de 3.000 de lei, din care 200 de lei să fie scutiţi de impozit, varianta finală urmând însă a fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali, respectiv în coaliţia de guvernare. „Cred foarte mult în dialogul cu partenerii sociali, patronate şi sindicate (…), şi mâine, în Consiliul naţional tripartit, avem ca unic subiect salariul minim brut garantat în plată. Sperăm mâine să avem şi o decizie pentru a putea trece la etapa următoare şi anume testul IMM şi transparenţa decizională. (…) De la jumătatea anului 2022 am pus la dispoziţia mediului de afaceri o sumă de 200 de lei pe care să o poată asigura ca şi salariu angajaţilor săi, o sumă de 200 de lei unde statul nu percepe nicio taxă. Până acum a fost la decizia angajatorului, acum ne dorim să o introducem în cei 3.000 de lei şi să continuăm această practică şi anume să nu-i taxăm”, a declarat Marius Budăi, la Parlament, potrivit Agerpres. El a precizat că vor fi luate în calcul toate variantele, referitor la suma de 200 de lei, şi a adăugat că îşi doreşte ca noua variantă a salariului minim să intre în vigoare de la 1 ianuarie. „Când porneşti un dialog, iei în calcul toate variantele, nu porneşti un dialog doar cu varianta ta, neascultând partenerii sociali, în speţă sindicatele şi patronatele. Aşa că toate variantele sunt pe masă, însă noi ne dorim ca acest salariu minim să intre în vigoare de la 1 ianuarie”, a explicat Budăi. Ministrul Muncii a menţionat că 130.000 de contracte au fost transformate şi a fost oferită suma de 200 de lei. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că o întâlnire tripartită în care se va discuta despre majorarea salariului minim pe economie va avea loc miercuri la Guvern. „Mâine vom avea o întâlnire tripartită la Guvern şi vom stabili cu partenerii sociali tot ceea ţine de mărirea salariului minim”, a afirmat Ciucă, la Parlament. Întrebat dacă în salariul minim de 3.000 de lei se vor menţine 200 de lei scutiţi de impozit, Ciucă a spus: „În varianta în care ne oprim la 3.000 de lei, cei 200 de lei vor fi incluşi. Probabil va exista varianta ca angajatorul, voluntar, să asigure 200 de lei, peste 3.000 lei”.

articolul original.

Ministrul Muncii, Marius Budăi: Salariul minim de 3.000 de lei ar intra în vigoare din 1 ianuarie 2023

15 November 2022 at 13:21
Sursa foto: News.ro.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că își dorește ca de la începutul anului viitor, salariul minim brut să crească la 3.000 de lei (adică 1774 de lei net, cu 200 de lei mai mult decât este acum)

Ministrul a mai afirmat că sunt 1,3 milioane de români plătiţi cu salariul minim, şi 500.000 din agricultură şi construcţii. Despre cei 200 de lei neimpozabili care ar putea fi aplicaţi la salariul minim majorat, Budăi a arătat că ”din jumătatea anului 2022 au pus la dispoziţia mediului de afaceri o sumă de 200 de lei, pe care să o poată asigura ca şi salariu angajaţilor săi, unde statul nu percepe nicio taxă”.

”Cred foarte mult în dialogul social. (..) Mâine, în Consiliul Tripartid avem ca unic subiect salariul minim brut garantat în plată. Sperăm să avem şi o decizie pentru a putea trece la etapa următoare şi anume testul IMM şi transparenţa decizională”, a spus ministrul Muncii.

Întrebat dacă în cei 3.000 de lei va exista şi o componentă de 200 de lei neimpozabili, Budăi a arătat că ”din jumătatea anului 2022 a pus la dispoziţia mediului de afaceri o sumă de 200 de lei, pe care să o poată asigura ca şi salariu angajaţilor săi, unde statul nu percepe nicio taxă”.

”Până acum a fost la decizia angajatorului, acum ne dorim să o introducem în cei 3.000 de lei şi să continuăm această practică şi anume să nu îi taxăm”, a mai spus Budăi.

Despre varianta ca şi peste 3.000 de lei, brut, care deja include cei 200 de lei, să mai existe încă o majorare voluntară de 200 de lei, neimpozitaţi, ministrul a afirmat că vor vedea ce discuţii sunt în Consiliul tripartid şi coaliţia va avea de asemenea un cuvânt de spus.

”Când porneşti un dialog, iei în calcul toate variantele. (..) Toate variantele sunt pe masă, însă noi ne dorim ca acest salariul minim să intre în vigoare de la 1 ianuarie” a mai spus ministrul Muncii.

Întrebat câte firme au acordat cei 200 de lei neimpozabili, Budăi a spus că 130.000 de contracte au fost transformate şi au dat aceşti 200 de lei în plus, undeva la 10%.

Despre numărul angajaţilor plătiţi pe salariul minim, ministrul Marius Budăi a afirmat că este vorba de 1,3 milioane şi mai sunt şi cei plătiţi din agricultură şi construcţii, în jur de 500.000, cu precizarea că aceia beneficiază de salariul de 3.000 de lei, scrie news.ro.

Citește:

articolul original.

Salariul minim ar putea crește la 3.000 de lei

7 October 2022 at 11:36
Sursa foto: Antena3

Ministrul Muncii Marius Budăi a transmis, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Muncii Decente, că Guvernul analizează variante de soluţii care ar putea să vină în sprijinul lucrătorilor, dar şi al angajatorilor, astfel încât impactul crizei economice să fie cât mai mic. Printre acestea ar fi şi majorarea salariului minim la 3.000 de lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor şi modernizarea sistemului de protecţie socială.

„În fiecare an, pe 7 octombrie, marcăm Ziua Mondială a Muncii Decente. Acest concept a apărut din anul 1999, în urma unei campanii a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar din anul 2008 apărarea muncii decente a fost transformată într-o zi globală de acţiune în care se militează pentru locuri de muncă demne, remunerate corespunzător, exercitate în deplină siguranţă şi care să asigure un minim de protecţie socială lucrătorului şi familiei acestuia”, a scris Marius Budăi, vineri pe Facebook.

Ministrul Muncii a mai spus că Executivul analizează soluţii care să vină în sprijinul lucrătorilor şi angajatorilor, cum ar fi creşterea salariului minim la 3.000 de lei, din luna ianuarie a anului viitor, modernizarea sistemului de protecţie socială.

„În acord cu principiile care stau la baza marcării acestei zile şi ţinând cont şi de contextul economic şi social dificil pe care îl traversăm cu toţii, Guvernul analizează intens variante de soluţii care ar putea să vină în sprijinul lucrătorilor, dar şi al angajatorilor, astfel încât impactul crizei economice să fie cât mai mic. Majorarea salariului minim la 3.000 de lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor, modernizarea sistemului de protecţie socială, de îmbunătăţire a capacităţii de coordonare a măsurilor luate, dar şi a intervenţiei directe asupra cauzelor de transmitere a sărăciei sunt lucruri care ne preocupă şi care trebuie analizate cu partenerii sociali”, a conchis Budăi, scrie stiripesurse.ro.

Citește și: Fostul jurnalist, Silviu Mănăstire, intervine în scandalul BMW: De ce Drulă nu a zis un cuvânt că a semnat contractul de finanțare?

articolul original.

CNIPMMR, despre introducerea salariilor minime la nivel european

15 September 2022 at 13:50
image

La 7 iunie 2022, președinția Consiliului și negociatorii Parlamentului European au ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la proiectul de directivă privind salariile minime adecvate în UE. Noua lege – odată adoptată – va promova caracterul adecvat al salariilor minime legale și va contribui astfel la asigurarea unor condiții decente de muncă și de trai pentru angajații europeni.

Pentru a realiza acest lucru, UE intenționează să stabilească mai degrabă un cadru pentru salarii minime adecvate în Europa decât un salariu minim european comun.

Această directivă privind salariul minim nu își propune să aplice o soluție universală. Dimpotrivă, ține seama de tradiții și de puncte de plecare diferite și consolidează rolul partenerilor sociali și al negocierii colective.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a propus în mod constant ca în stabilirea salariului minim să fie avute în vedere:

1. Crearea unui mecanism permanent pentru stabilirea elementelor obiective și pertinente, prin care să fie stabilit salariul minim brut la nivel naţional, cu o structură tripartită, alcătuit din reprezentanţi ai partenerilor sociali şi ai guvernului, pe baza analizei productivităţii muncii şi a performanţelor de ansamblu ale economiei româneşti.
Această cerinţă este în concordanţă cu rapoartele de țară privind România din ultimii ani, în care s-a arătat în mod constant că în România nu există încă un mecanism obiectiv de stabilire a salariului minim, fapt mentionat inclusiv în anul 2022 .
În Tabelul recapitulativ privind recomandările specifice adresate țării în 2019, 2020 și 2021, din Raportul de țară din 2022 privind România, se menționează la măsura ”Să asigure stabilirea salariului minim pe baza unor criterii obiective, compatibile cu crearea de locuri de muncă și cu competitivitatea” realizarea de progrese limitate, dar acest calificativ însemnă că măsurile „care nu sunt încă adoptate sau puse în aplicare dar care se consideră că au fost anunțate în mod credibil, în conformitate cu metodologia de evaluare a recomandărilor specifice fiecărei țări, garantează „progrese limitate”. Este menționat faptul că în PNRR se prevede „instituirea unui nou mecanism de stabilire a salariului minim, pe baza unor criterii obiective și în consultare cu partenerii sociali”.

2. Păstrarea valorii contribuţiilor, impozitului pe salarii și CAM la valoarea salariului minim brut pe economie de 2550 lei/lună, ca o modalitate de creştere a veniturilor salariale, fără o mărire nesustenabilă a costurilor pentru angajatori, mecanism similar salariului minim pe economie aplicat in sectorul construcţiilor sau scutirile de taxe din sectorul agricultură și industria alimentară.
Acordul prevede că pentru evaluarea adecvării salariului minim, țările UE „pot stabili un coș de bunuri și servicii la prețuri reale”. Reamintim că Legea nr. 174/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, prevede: ”Coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale” .
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent se stabileşte anual de către Institutul Naţional de Statistică, dar acesta nu a stabilit valoare acestuia în ultimii 2 ani, invocând inadvertențe ale legii.

Astfel cum s-a mai pronunțat, CNIPMMR susţine creşterea salariului minim brut pe economie având la bază următorii piloni:
a. solidaritatea – creşterea salariului minim trebuie să asigure salariaţilor acoperirea creşterilor de preţuri;
b. competitivitatea – cresterea salariului minim nu trebuie să afecteze capacitatea de a intra/rămâne pe piaţă a întreprinderilor româneşti;
c. sustenabilitatea – evoluţiile salariului minim brut pe economie trebuie puse în contextul evoluţiei productivităţii muncii;
d. complementaritatea – salariul minim brut pe economie trebuie stabilit pe baza coeziunii cu politicile publice de susţinere a mediului economic.

Salariile minime la nivel european

Parlamentul European a votat, în 14.09.2022, Directiva privind salariile minime europene care prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state europene unde există salarii minime legale (pentru 6 state UE – Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia – nu va fi obligatorie aplicarea directivei, salariul minim fiind stabilit prin negocieri salariale colective și nu printr-un act normativ).

Cadrul general pentru stabilirea salariilor minime la nivel european prevede:
• Crearea unui cadru procedural pentru a stabili și actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii clare, cel puțin o dată la doi ani (sau cel mult o dată la patru ani pentru acele țări care utilizează un mecanism de indexare automată). Partenerii sociali vor trebui implicați în procedurile de stabilire și actualizare a salariului minim legal;
• Promovarea negocierilor colective privind stabilirea salariilor, țările UE vor trebui să consolideze negocierile colective sectoriale și interprofesionale ca factor esențial pentru protejarea lucrătorilor.
• În cazul în care rata de acoperire a negocierilor colective este mai mică de 80%, statele membre ar trebui să stabilească un plan de acțiune pentru promovarea negocierii colective între partenerii sociali.
• Obligația pentru țările UE de a institui un sistem de aplicare, inclusiv monitorizare fiabilă, controale și inspecții pe teren, pentru a asigura conformitatea și a aborda subcontractarea abuzivă, munca independentă falsă, orele suplimentare neînregistrate sau intensitatea crescută a muncii.

Efecte ale introducerii „salariului minim european”

Printre efectele pozitive ale introducerii “salariului minim european” se află:
– Stoparea migrației forței de muncă;
– Îmbunătățirea nivelului de trai;
– Crearea premiselor necesare pentru dezvoltarea viitoarei forțe de muncă;
– Promovarea negocierilor colective pentru stabilirea salariilor;
– Un grad de adecvare corespunzător al salariilor minime legale;
– Acces efectiv la protecția salariului minim.

Dintre posibilele efecte negative ale implementării viitoarei directive, fără a ține cont de diferențele între puterea economiilor statelor membre, structura diferită a pieței forței de muncă și nivelurile diferite ale veniturilor din statele membre, menționăm:

– Închiderea firmelor care nu pot susține creșterea salarială;
– Migrarea companiilor multinaționale în alte state non-UE unde forța de muncă este mai ieftină;
– Creșterea inflației.

Clarificări privind salariile minime la nivel european

Având în vedere unele discuții apărute în spațiul public, facem următoarele clarificări:
1. Nu este stabilită o valoare a salariului minim brut la nivel european;
2. Salariul minim nu va avea aceeași valoare în toate statele membre;
3. Nu este obligatoriu ca salariul minim să fie un anumit procent din salariul mediu brut;
4. Directiva adoptată stabilește un cadru pentru salariile minime și nu un salariu minim european;
5. Va exista o perioadă de transpunere de 2 ani pentru statele membre, după aprobarea de către Consiliu și publicarea in Jurnalul Oficial al UE;
6. Salariul minim european, specific fiecărui stat, nu va fi plătit/asigurat din fonduri europene, ci de către angajator;
7. Stabilirea salariului minim rămâne o prerogativă națională.

sursa foto reddit.com

articolul original.
  • There are no more articles
❌