ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Zelenski a mai cerut ceva

30 January 2023 at 07:17
By: (D.V.)

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a declarat duminică încrezător că ţara sa poate învinge Rusia în acest an, în pofida dificultăţilor actuale ale Ucrainei pe frontul de luptă.

„2023 trebuie şi va fi cu siguranţă anul victoriei noastre”, a scris preşedintele Zelenski într-un mesaj pe Telegram.

În acelaşi timp, în discursul său video de duminică seara, liderul ucrainean a recunoscut că situaţia este foarte dificilă în ceea ce priveşte luptele grele din estul ţării, aprig disputat.
În regiunea Doneţk, a spus el, oraşele Bahmut şi Vuhledar în special continuă să fie afectate de bombardamentele ruseşti constante. În pofida pierderilor mari suferite, ruşii nu şi-au redus intensitatea atacurilor.

„Situaţia este foarte grea. Bahmut, Vuhledar şi alte sectoare din regiunea Doneţk, există atacuri constante ale Rusiei. Există încercări constante de a sparge apărările noastre”, a spus Zelenski, potrivit Reuters.”Rusia vrea ca războiul să continue şi să ne epuizeze forţele. Aşa că trebuie să facem din timp arma noastră. Trebuie să grăbim evenimentele, să accelerăm aprovizionarea şi să deschidem noi opţiuni de arme pentru Ucraina. Livrarea rapidă a ajutorului militar străin este un factor cheie în acest război”, a subliniat liderul ucrainean.

Sâmbătă, Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de racheta ATACMS, fabricată în SUA, cu o rază de acţiune de aproximativ 300 km, pe care Washingtonul a refuzat să o furnizeze până acum. Un consilier prezidenţial a spus că sunt în curs discuţii cu privire la furnizarea de rachete cu rază lungă de acţiune, iar un purtător de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene a vorbit despre negocieri privind furnizarea de aeronave.

Tot în discursul de duminică, Volodimir Zelenski a declarat că a permite Rusiei să concureze la Jocurile de la Paris din 2024 echivalează cu a arăta că „teroarea este cumva acceptabilă”.”Încercările Comitetului Olimpic Internaţional de a readuce sportivii ruşi la Jocurile Olimpice sunt încercări de a spune lumii întregi că teroarea este cumva acceptabilă”, a spus preşedintele ucrainean. El a adăugat că Rusiei nu trebuie să i se permită „să folosească (Jocurile) sau orice alt eveniment sportiv ca propagandă pentru agresiunea sau şovinismul său de stat”.

FOTO: Sistem de lansare multiplă HIMARS


 

articolul original.

Cel mai mare avion din lume tocmai a doborât un nou record

22 January 2023 at 01:00
image

Propulsat de cele șase motoare ale sale, cel mai mare avion din lume, The Roc, a decolat recent de la Mojave Air and Space Port, în sud-estul Californiei, pentru a doborî un nou record de zbor pentru un aparat de dimensiunile sale, întrucât a zburat timp de șase ore consecutive înainte să aterizeze pe același aeroport.

Construit de Stratolaunch, The Roc este un avion cu o anvergură a aripilor mai mare decât un teren de fotbal. Cu toate acestea, aeronava nu este un avion cargo, ci este testat pentru a face ceva foarte diferit, respectiv, să servească drept platformă pentru testarea încărcăturilor hipersonice, potrivit Interesting Engineering.

Acesta este al nouălea test de zbor pentru compania Stratolaunch, dar a fost al doilea test de zbor în care The Roc a transportat în aer vehiculul hipersonic Talon-A, o piesă importantă pentru programate în cursul acestui an.

Ce este Talon-A?

Talon-A este un vehicul de testare reutilizabil, propulsat , care are o lungime de 8,5 metri și o anvergură a aripilor de 3,4 metri. Vehiculul de testare este așezat pe pilonul de sub aripa centrală a lui The Roc, care se mândrește cu un fuselaj și trei motoare cu reacție de o parte și de alta a aripii centrale și o anvergură totală a aripilor de 117 metri.

Talon-A poate fi echipat cu diverse încărcături de cercetare, care pot fi apoi lansate pentru a se deplasa la viteze cuprinse între Mach 5 și Mach 10, în timp ce The Roc se deplasează la altitudini de 10.000 de metri.

Un tren propriu de aterizare

Vehiculul de testare are, de asemenea, propriul tren de aterizare, care poate fi recuperat pe orice pistă convențională și utilizat din nou. Interesant este faptul că spațiul larg al aripii centrale face ca The Roc să poată transporta până la trei vehicue de tipul Talon-A deodată.

Zborul recent finalizat a fost un test de „captive-carry”, în care Talon-A a fost transportat în aer ca parte a pregătirii pentru a fi lansat de aeronava The Roc în .

articolul original.

JAGM-MR in teste

18 January 2023 at 04:00

Lockheed Martin a dezvoltat o noua versiune a rachetei ghidate aer-sol AGM-179 , denumita racheta comuna aer-sol-cu raza medie, sau Joint-Air-to-Ground Missiles Medium Range (JAGM-MR). In data de16 noiembrie 2022 a fost efectuat un test de tragere in poligonul Naval Air Weapons China Lake din California, confirmand raza de actiune de 16 kilometri a acestei variante a rachetei denumita si increment 3. Primele teste ale motorului JAGM-MR au inceput in noiembrie 2021.

O alta ameliorare in designul AGM-179 in afara de motorul cu raza de actiune extinsa – un nou senzor optic low-cost cu imagistica in spectru infrarosu apropiat (NIR), care complementeaza radiolocatorul in domeniul undelor milimetrice (MMW) si receptorul de fascicul laser semiactiv (SAL).

Armata SUA si Corpul Marin al SUA au anuntat lansarea productiei de serie a JAGM la sfarsitul lunii august 2022.

Decizia a suferit amanari deoarece AGM-179 nu a atins capacitatile anti-navale cerute, ceea ce a intarziat acceptarea in arsenal cu mai bine de un an.

JAGM va inlocui rachetele Hellfire, fiind vizate mai intai elicopterele de atac AH-64E Apache Guardian al US Army si AH-1Z Viper al USMC.

Si pentru ca vorbim de inlocuirea Hellfire, aceasta ar insemna si capacitatea sa de a fi folosit in sistemul antiaerian cu raza scurta (SHORAD) al U.S. Army si mai exact Initial Maneuver Short-Range Air Defense.

Capul de lupta si ajutajul JAGM este acelasi cu cel al  AGM-114R (Hellfire Romeo), iar lansatorul folosit este acelasi M299. JAGM-MR are dimensiuni similare cu JAGM, adica o lungime de 175,6cm si un diametru de 17,8cm, in timp ce masa este de 53,3kg, fata de doar 51,5kg ale predecesorului (Hellfire cantarind 45-49kg), dubland raza de actiune la peste 16km cu lansare de la sol. La propulsia marita se adauga si un sistem de ghidaj nou cu actuator electromecanic (EMCAS).

Pana in februarie se asteapta sa fie produse 1000 de rachete JAGM.

O Hellfire costa in jur de 150.000$, in timp ce o JAGM costa spre 325.000$, iar JAGM-MR probabil un pic mai mult.

Pentru comparatie:

  • Brimstone cantareste in jur de 50 kg, are dimensiunile de 1,8 m lungime si 18 cm diametru, atinge distante de 12km trasa de pe elicopter (respectiv 40km in versiunea Brimstone2), are senzor cu radar milimetric si LASER semiactiv si costa peste 175.000 de lire sterline/bucata.
  • Spike ER/2 cantareste 55kg cu tot cu lansator si container (34 kg doar racheta), are dimensiunile de 1,67 m lungime si 17 cm diametru, poate atinge tinte pana la 12 respectiv 16km, avand senzor dual IIR/CCD, pretul fiind probabil usor inferior la 200.000$, cam cat costa versiunea NLOS.

Marius Zgureanu

Surse:

Lockheed Martin reveals work on new JAGM variants (janes.com)

JAGM-MR: The Future of JAGM | Lockheed Martin

Próby JAGM-MR – Altair Agencja Lotnicza

У США вдвічі збільшили дальність ракет, якими будуть бити зі своїх AH-64E Apache і AH-1Z Viper | Defense Express (defence-ua.com)

articolul original.

Corpul de rachetă găsit pe plaja de la Marea Neagră, de provenienţă rusească

16 January 2023 at 15:33
image

Motorul de start al corpului de rachetă găsit duminică pe plaja de la Marea Neagră, în sectorul cuprins între Periboina şi Săcele, a fost fabricat în Federaţia Rusă şi, cel mai probabil, după ce a căzut în mare, a fost adus de curenţi în zona litoralului românesc, se arată într-un comunicat de presă publicat luni de Statul Major al Forţelor Navale Române (SMFNR).

Motorul de start al corpului de rachetă identificat a fost preluat, luni, de reprezentanţii SMFNR de la cei al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea şi a fost depozitat, în siguranţă, pentru cercetări.

Elementul descoperit nu conţine materiale pirotehnice sau periculoase

„SMFN precizează că elementul descoperit nu conţine materiale pirotehnice sau periculoase şi că acesta reprezintă un tub al unui motor de start de la o racheta antiaeriană sol-aer de tipul 57E6, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panţir S-1 (clasificare NATO SA-22 Greyhound), produse în Federaţia Rusă, care, cel mai probabil, pe timpul desfăşurării acţiunilor militare recente din zona de nord a Mării Negre, a căzut în mare şi a fost adus de curenţii marini în zona litoralului românesc”, se menţionează în comunicat, conform Agerpres.

Acest tip de element de muniţie nu se află în dotarea Forţelor Navale Române

De asemenea, SMFN arată că acest tip de element de muniţie nu se află în dotarea Forţelor Navale Române şi este specific forţelor implicate în conflictul ruso-ucrainean.

„Având în vedere caracteristicile acestui tip de rachetă şi frecvenţa utilizării în cadrul acţiunilor de luptă, este posibil ca, în perioada următoare, curenţii marini să mai aducă astfel de elemente componente în proximitatea zonei costiere a României sau a altor ţări riverane, fără ca acest lucru să reprezinte un pericol.

Cu toate acestea, recomandăm cetăţenilor care observă astfel de elemente de muniţie ca, pentru siguranţa lor, să nu se apropie de obiectele descoperite şi să anunţe de urgenţă autorităţile competente”, se mai afirmă în comunicatul de presă al Statului Major al Forţelor Navale Române. 

articolul original.

O parte a unei rachete a ajuns pe teritoriul României: Specialiștii Ministerului Apărării s-au deplasat la fața locului

16 January 2023 at 08:40

O parte a unei rachete a ajuns pe teritoriul României: Specialiștii Ministerului Apărării s-au deplasat la fața locului

În zona Periboina – Săcele, motorul unei rachete a fost scos la mal de valuri, fiind ridicat de pompierii constănțeni, care au precizat faptul că nu prezintă niciun pericol. Obiectul va fi predat Ministerului Apărării Naționale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că duminică seară, echipajul pirotehnic din cadrul ISU a fost solicitat să intervină pentru ridicarea unui element care se presupune a fi de muniţie, scos la mal de valuri, în zona Periboina – Săcele, informează News.ro.

“La faţa locului, echipajul format din trei subofiţeri şi un ofiţer a identificat obiectul ca fiind booster de rachetă. Acesta a fost ridicat şi depozitat, iar, în cursul zilei de astăzi va fi predat structurilor specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Obiectul nu prezintă niciun pericol, fiind vorba despre componenta care propulsează racheta (motorul rachetei)”, a anunţat ISU Dobrogea.

articolul original.

Surse: Bucata de rachetă găsită pe o plajă din județul Constanța este de provenienţă rusească / Obiectul de artilerie va fi predat MApN

16 January 2023 at 09:07
image

O componentă a unei rachete, care ajută la propulsare, a fost scoasă la mal de valuri în zona Periboina – Săcele, județul Constanța. Surse consultate de GÂNDUL afirmă că aceasta este de proveniență rusească. Obiectul de artilerie va fi predat pentru expertiză Ministerului Apărării Naționale (MApN).

„În cursul serii de duminică, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța a fost solicitată să intervină pentru ridicarea unui element presupus a fi de muniție, scos la mal de valuri, în zona Periboina – Săcele.

La fața locului, echipajul format din trei subofițeri și un ofițer a identificat obiectul ca fiind booster de rachetă. Acesta a fost ridicat și depozitat, iar, în cursul zilei de luni, 16.01.2023, va fi predat structurilor specializate din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Obiectul nu prezintă niciun pericol, fiind vorba despre componenta care propulsează racheta (motorul rachetei)”, conform unui comunicat al ISU Dobrogea.

Surse: Componenta rachetei găsită pe o plajă din județul Constanța este de proveniență rusească

Surse militare consultate de GÂNDUL arată că bucata din racheta antiaeriană găsită pe plajă de la Gură Portiței ar fi de origine rusească.

Rămășițele au fost ridicate de cei de la ISU de la fața locului și predate unei comisii de expertiză la MApN.

Din datele existente până la această oră, sursele susțin că aceste rămășițe provin din conflictul ruso-ucrainean, care se desfășoară la granița cu România. Din fericire, însă, este vorba doar o componentă care propulsează rachetele, nu este vorba de rachetă propriu zisă.

Urmează că MApN să examineze tehnic această componentă și să întocmească un raport amănunțit.

Persoanele care găsesc elemente de muniţie au obligaţia să apeleze numărul unic 112, să anunţe primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.

De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniţie sunt interzise:

  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
  • utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;
  • demontarea focoaselor sau a altor elemente componente.
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.

Parte dintr-o rachetă rusească, găsită la Constanța

16 January 2023 at 09:02
image

O bucată dintr-o rachetă, care ajută la propulsare, despre care se presupune că ar fi rusească, a fost scoasă la mal de valuri la Constanța, în zona Periboina.

Componenta rachetei a fost ridicată de pompierii constănţeni, care au precizat că nu prezintă niciun pericol. Obiectul va fi predat Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit unor surse, componenta rachetei găsite în zona Periboina – Săcele este de provenienţă rusească.

Bucata de rachetă va fi predată MApN

Dumincă seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că echipajul pirotehnic din cadrul ISU a fost solicitat să intervină pentru ridicarea unui element care se presupune a fi de muniţie, scos la mal de valuri, în zona Periboina – Săcele.

„La faţa locului, echipajul format din trei subofiţeri şi un ofiţer a identificat obiectul ca fiind booster de rachetă. Acesta a fost ridicat şi depozitat, iar, în cursul zilei de astăzi, va fi predat structurilor specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Obiectul nu prezintă niciun pericol, fiind vorba despre componenta care propulsează racheta”, a anunţat ISU Dobrogea.

Iniţial, componenta fusese prezentată de ISU ca fiind echivalentul motorului rachetei.

Sursa citată a menţionat că persoanele care găsesc elemente de muniţie au obligaţia să sune la 112, să anunţe primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.

articolul original.

Autoritățile din Republica Moldova au condamnat atacurile rusești din Ucraina. Spațiul aerian a fost din nou invadat

14 January 2023 at 18:20

[unable to retrieve full-text content]

Autoritățile din Republica Moldova au condamnat atacurile rusești din Ucraina și s-au declarat revoltate de faptul că resturi de rachete au aterizat pe teritoriul său. Guvernul din Moldova a condamnat atacurile cu rachete ale Rusiei […]

Articolul Autoritățile din Republica Moldova au condamnat atacurile rusești din Ucraina. Spațiul aerian a fost din nou invadat apare prima dată în BZI.ro.

articolul original.

Rachetă rusească, găsită în Republica Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău

14 January 2023 at 17:43
image

Resturile unei rachete, provenite din atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei, au fost găsite, sâmbătă, de patrulă a poliţiei de frontieră din Republica Moldova, în zona sectorului de frontieră Larga (raionul Briceni).

Ministerul de Externe din Republica Moldova anunță că din cauza bombardamentelor asupra Ucrainei, IGPF a pus în aplicare planul de contingenţă şi a sporit numărul patrulelor de poliţiei pe zona de frontieră cu Ucraina, cu observarea spaţiului aerian şi a fâşiei verzi de frontieră cu Ucraina.

Polițiștii au sunat la 112

Imediat după ce au descoperit resturile presupusei rachete, polițiștii au sunat la 112 și la echipele Bombteh ale IGP. De asemenea, a fost anunţată şi procuratura raionului Briceni. IGSU şi Poliţia de Frontieră asigură perimetrul şi pregătesc asistenţa pentru echipele de investigare şi verificare ale Bombteh IGP şi ale procuraturii.

„Este cel de-al 3 caz în care resturi ale unor rachete provenite din bombardamentele asupra Ucrainei cad pe teritoriul Republicii Moldova. Ca şi în cazurile precedente, se întreprind toate acţiunile necesare, conform procedurii, de către instituţiile abilitate”, anunţă Ministerul de Interne.

articolul original.

Resturile unei rachete rusești lansate asupra Ucrainei au căzut în Moldova

14 January 2023 at 16:35
image

Bucăți dintr-o rachetă rusească lansată sâmbătă asupra Ucrainei au fost descoperite pe teritoriul Republicii Moldova de o patrulă a poliției de frontieră, informează Ministerul de Interne de la Chișinău.

„Urmare a bombardamentelor masive ale Rusiei asupra Ucrainei, o patrulă a poliției de frontieră a descoperit, în această după-amiază, în zona sectorului de frontieră Larga (raionul Briceni), resturile unei rachete, provenită din atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei”, anunță Ministerul moldovean de Interne, citat de Hotnews.

Conform sursei citate, din cauza bombardamentelor asupra Ucrainei, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din Republica Moldova a pus în aplicare planul de contingență și a sporit numărul patrulelor de poliție pe zona de frontieră cu Ucraina, cu observarea spațiului aerian și a fâșiei verzi de frontieră cu Ucraina.

„Odată descoperite resturile presupusei rachete, imediat s-a luat măsura protejării zonei și a fost anunțat serviciul de urgență 112, precum și echipele Bombteh ale IGP. De asemenea, a fost anunțată și procuratura raionului Briceni. IGSU și Poliția de Frontieră asigură perimetrul și pregătesc asistența pentru echipele de investigare și verificare ale Bombteh IGP și ale procuraturii”, se precizează în comunicat.

Este cel de-al treilea caz în care resturi ale unor rachete provenite din bombardamentele asupra Ucrainei cad pe teritoriul Republicii Moldova. „Ca și în cazurile precedente, se întreprind toate acțiunile necesare, conform procedurii, de către instituțiile abilitate”, precizează MAI moldovean.

articolul original.

Dansul lui Putin cu racheta hipersonică Zircon

10 January 2023 at 12:11
By: (D.V.)

Nava de război rusească echipată cu racheta hipersonică Zircon a efectuat exerciţii în Marea Norvegiei, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Moscova, citat de Reuters.

„Echipajul fregatei ‘Amiral al Flotei Uniunii Sovietice Gorşkov’ a efectuat un exerciţiu de apărare aeriană în Marea Norvegiei”, a declarat ministerul.

„Echipajul (…) a efectuat un exerciţiu pentru a respinge mijloacele unui atac aerian al unui inamic simulat în Marea Norvegiei”, a adăugat ministerul.

Săptămâna trecută, preşedintele Vladimir Putin a trimis în Oceanul Atlantic fregata înarmată cu racheta de croazieră hipersonică de nouă generaţie, un semnal către Occident că Rusia nu va da înapoi în războiul din Ucraina, notează Reuters.

Fregata este înarmată cu rachete Zircon, despre care Rusia spune că zboară cu de nouă ori viteza sunetului şi au o rază de acţiune de peste 1.000 km.

Rusia vede armele ca pe o modalitate de a străpunge apărarea antirachetă tot mai sofisticată a SUA, despre care Putin a avertizat că ar putea într-o zi doborî rachete nucleare ruseşti, scrie Reuters.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat săptămâna trecută Statele Unite că rachetele hipersonice vor fi în curând aproape de ţărmurile NATO.

articolul original.

Lansarea Virgin Orbit de pe teritoriul britanic a eșuat

10 January 2023 at 09:17
image

Prima încercare istorică de a lansa o rachetă în spațiu de pe pământ britanic s-a soldat cu un eșec noaptea trecută. Ratarea misiunii a fost cauzată – potrivit Virgin Orbit, compania care a organizat lansarea – de o „anomalie” care i-a împiedicat să ajungă pe orbită.

După ce a decolat cu succes de pe pista de la Spaceport Cornwall la ora 22.02 și a călătorit către zona de lansare desemnată, Cosmic Girl, Boeing-ul 747, care transporta sistemul LauncherOne, a lansat cu succes racheta.

Racheta s-a desprins de avion, devenind rapid hipersonică și ajungând cu succes în spațiu. Cu toate acestea, la un moment dat în timpul declanșării motorului din a doua etapă a lansării, (când racheta avea o viteză de 11.000 de mile pe oră) în sistem a apărut o anomalie, care a pus capăt prematur misiunii.Sute de persoane au asistat la momentul lansării misiunii, denumită “Start Me Up”, cu referire la hit-ul Rolling Stones, organizată de compania Virgin Orbit a miliardarului britanic Richard Branson, specializată în lansări spaţiale pentru sateliţi mici.

Dacă ar fi avut succes, Marea Britanie ar fi devenit a noua ţară din lume capabilă să pună sateliţi pe orbită.

„Alăturarea la acest club exclusivist al ţărilor care lansează este atât de importantă pentru că ne oferă propriul nostru acces la spaţiu, acest acces suveran la spaţiu pe care nu l-am mai avut până acum în Marea Britanie”, subliniase pentru BBC înaintea lansări Melissa Thorpe, directoarea Spaceport Cornwall. Ea a amintit că Europa şi-a pierdut accesul la lansatorul rusesc Soiuz după invadarea Ucrainei.

Lansarea unei rachete de pe avion este mai uşoară decât o decolare verticală deoarece, teoretic, este suficientă o simplă pista de aterizare în locul unei rampe de lansare spaţială costisitoare.

În trecut, Virgin Orbit, care oferă un serviciu de lansare spaţială rapidă şi adaptabilă pentru sateliţi cu greutate între 300 şi 500 kg, a pus deja pe orbită alte rachete lansate de pe aeronave.

Fondată în 2017 de Richard Branson, compania a reuşit pentru prima dată, în ianuarie 2021, să trimită o rachetă în spaţiu din deşertul californian prin această metodă, folosind un Boeing 747.

Lansarea din Marea Britanie urma să pună pe orbită nouă sateliţi cu diferite scopuri,„de la observarea Pământului şi monitorizarea pescuitului ilegal până la construirea de sateliţi şi produse pentru fabricarea acestora în spaţiu”, a explicat Melissa Thorpe.

Până în prezent, sateliţii britanici erau lansaţi în spaţiu din străinătate, dar Marea Britanie doreşte să îşi susţină industria aerospaţială după ce rolul său în proiectele europene a fost pus sub semnul întrebării de Brexit. În afara Spaceport din Cornwall, Regatul Unit intenţionează să deschidă o bază spaţială în Sutherland, în nordul Scoţiei, şi o alta pe una din insulele Shetland. Potrivit unei declaraţii a guvernului scoţian de la începutul lunii ianuarie, în următoarele luni sunt planificate lansări de la ambele baze.

În prezent, peste 3.000 din cei 5.000 sateliți activi care orbitează Pământul aparțin companiei SpaceX, deținută de Elon Musk, inclusiv flota Starlink. Alte 12.000 de lansări Starlink au fost aprobate, iar SpaceX intenționează să lanseze încă o generație de 30.000 de sateliți, care să acopere tot globul.

articolul original.

Scutul antirachetă

9 January 2023 at 10:32
By: (R.C.)

Scutul antirachetă, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Scutul antirachetă, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic,

articolul original.

Capsula Orion a ajuns, în sfârșit, acasă. Ce urmează acum pentru nava spațială?

4 January 2023 at 11:30
image

Capsula Orion din cadrul misiunii Artemis I a ajuns, în sfârșit, acasă. Capsula a revenit la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida, SUA, în data de 30 decembrie 2022, astfel ducând la bun sfârșit o călătorie de nouă zile prin Statele Unite, la bordul unui camion.

Centrul Spațial Kennedy a fost locul de lansare pentru misiunea istorică Artemis I, care a trimis capsula fără echipaj într-o călătorie pe orbita lunară și înapoi.

Artemis I a decolat de la Centrul Spațial Kennedy în data de 16 noiembrie, la bordul megarachetei (SLS) și a sfârșit cu amerizarea în Oceanul Pacific, în apropiere de coasta Baja California, în data de 11 decembrie.

Ce se întâmplă acum cu Orion?

A fost nevoie de două zile ca Orion să ajungă în portul din San Diego după amerizare și încă o săptămână pentru ca echipele Artemis I să pregătească nava spațială pentru lunga sa călătorie spre casă, care a început în data de 21 decembrie, potrivit Space.

Totuși, finalul călătoriei nu înseamnă că echipele Artemis I pot răsufla liniștite.

„Acum că Orion s-a întors la Kennedy, tehnicienii vor înlătura încărcătura din capsulă. Scutul termic al și alte elemente vor fi analizate în detaliu, iar pericolele rămase vor fi descărcate”, transmis NASA într-un anunț pe pagina sa oficială în data de 30 decembrie 2022.

Misiunea Artemis I a decurs incredibil de bine

a decurs incredibil de bine, de la lansare și până la amerizare. Însă, echipele misiunii vor continua să analizeze datele în lunile următoare pentru a se asigura că SLS și Orion sunt pregătite pentru transportul de astronauți, acest moment fiind așteptat să aibă loc în cadrul misiunii Artemis II, în anul 2024.

Misiunea Artemis II va trimite un echipaj în jurul Lunii și înapoi pe Pământ. Dacă totul decurge conform planului, misiunea Artemis III va trimite astronauți pe suprafața lunară, în apropiere de polul sudic al Lunii, în 2025 sau 2026. NASA are de gând să construiască un avanpost cu echipaj în acea regiune până la sfârșitul deceniului, acesta fiind un obiectiv esențial al programului Artemis.

articolul original.

Se naște un nou conflict armat pe final de an? Belarus atrage atenția asupra Ucrainei: ‘Există puține motive să credem că a intrat accidental în spațiul nostru aerian’

30 December 2022 at 17:45
image

Aleksandr Volfovici, secretarul Consiliului de Securitate din Belarus, a acuzat vineri Ucraina că încearcă să „provoace un conflict regional”, susţinând că este „puţin probabil” ca racheta de apărare aeriană ucraineană doborâtă joi să fi intrat accidental în spaţiul aerian al Belarusului, relatează The Guardian.

„Există puţine motive să credem că a intrat accidental în spaţiul nostru aerian. După toate aparenţele, se pare că a fost vorba de un plan a fost aici”, a declarat Volfovici într-un interviu acordat publicaţiei Sputnik Belarus.

Ministerul Apărării de la Minsk a declarat joi că forţele sale de apărare aeriană au doborât o rachetă sol-aer ucraineană de tip S-300 în apropierea satului Harbacea din regiunea Brest, la aproximativ 15 km de graniţa dintre Belarus şi Ucraina.

Incidentul a avut loc în condiţiile în care Rusia trăgea cu zeci de rachete asupra unor oraşe din Ucraina, într-unul dintre cele mai mari valuri de bombardamente de la începutul conflictului.

Incidentul „provoacă o îngrijorare extremă, nu numai pentru noi, ci şi pentru partenerii noştri belaruşi”, a comentat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a subliniat legăturile militare strânse dintre Rusia şi Belarus, afirmând că cele două state se află într-un „dialog constant şi o coordonare constantă”.

Ministerul Afacerilor Externe din Belarus l-a convocat joi pe ambasadorul Ucrainei, Ihor Kîzîm, căruia i-a transmis un protest ferm în legătură cu presupusa „lansare a unei rachete ghidate antiaeriene S-300 de pe teritoriul Ucrainei în direcţia teritoriului Belarusului”.

S-300 este o rachetă de apărare aeriană din epoca sovietică, folosită atât de Rusia, cât şi de Ucraina.

În noiembrie, o rachetă S-300 despre care se crede că ar fi fost lansată de apărarea aeriană ucraineană a aterizat în Polonia şi a provocat moarte a două persoane. De asemenea, pe teritoriul Moldovei au căzut rachete sau fragmente de rachete, în două rânduri, ultima data la începutul acestei luni, dar fără a face victime.

Kievul a folosit sistemul de apărare antiaeriană pentru a intercepta rachetele ruseşti care se apropiau, în timp ce Rusia a părut să folosească rachete S-300 recondiţionate pentru a ataca ţinte terestre – aspect despre care analiştii militari spun că ar putea fi un semn că stocurile sale de rachete se diminuează.

Belarusul a permis Moscovei să-i folosească teritoriul ca platformă de lansare a invaziei din februarie din Ucraina, dar insistă că nu participă la război şi nici nu va participa.

La rândul său, Ministerul ucrainean al Apărării nu exclude posibilitatea ca racheta S-300 care a ajuns joi pe teritoriul Belarusului să fi fost trimisă deliberat de Rusia, în încercarea de a provoca Minskul, astfel încât să-l determine pe Aleksandr Lukaşenko să accepte să se implice alături de Moscova în războiul din Ucraina, conform news.ro

articolul original.

Misiunea Gaganyaan, primul zbor spațial cu echipaj uman al Indiei, programată pentru 2024

30 December 2022 at 15:00
image

Ministrul Științei și Tehnologiei din India a declarat pentru Parlament în ultima săptămână a lunii decembrie 2022 că prima misiune de zbor spațial uman a Indiei a fost programată pentru ultimul sfert al anului 2024. Numit misiunea Gaganyaan, proiectul își propune să demonstreze capacitatea de zbor spațial uman prin lansarea unui echipaj de trei membri pe o orbită situată la aproape 400 de kilometri timp de trei zile, spune Organizația Indiană de Cercetare Spațială (ISRO) pe pagina sa web.

Programul spațial al Indiei este încă în fazele sale incipiente, dar a căpătat o tot mai mare atenție la nivel mondial în ultimii ani, după ce vehiculul de lansare al ISRO a lansat un număr record de 104 sateliți într-o singură călătorie, în urmă cu câțiva ani.

Mai recent, o companie privată de tehnologie spațială a testat primul motor de rachetă imprimat 3D din lume, care poate fi pregătit pentru un nou zbor în doar patru zile de la precedentul.

Misiunea Gaganyaan, amânată din cauza COVID-19

Următoarea fază a poveștii spațiale a țării include zborul spațial uman, care a fost anunțat în 2018 și ar fi trebuit să fie lansat în 2022, an care coincide cu cel de-al 75-lea an al independenței Indiei. Însă pandemia de COVID-19 a dus la amânarea proiectului cu doi ani, scrie Interesting Engineering.

Potrivit paginii web a ISRO, zborul spațial uman din , numit „H1”, va fi propulsat de racheta LVM3, una dintre cele mai fiabile lansatoare ale agenției spațiale. Racheta a fost reconfigurată pentru a fi potrivită pentru oameni și acum este cunoscută sub numele de Human Rated LVM3 (HLVM3).

Racheta HLVM3

Racheta reconfigurată constă dintr-un sistem de evacuare a echipajului (CES) care este alimentat de motoare solide cu acțiune rapidă, cu viteză mare de ardere, pentru a-i permite echipajului să fie dus la o distanță sigură în caz de urgență în timpul lansării sau al ascensiunii.

Modulul Orbital constă dintr-un modul de echipaj (CM) și un modul de serviciu (SM), asemănător cu Capsula Spațială Orion, care s-a întors recent pe Pământ după o misiune în jurul Lunii.

Modulul CM este spațiul locuibil format dintr-o structură interioară metalică presurizată și o structură exterioară nepresurizată cu sistem de protecție termică (TPS) pentru reintrarea în siguranță a echipajului în atmosferă. CM va găzdui, de asemenea, sistemele necesare de susținere a vieții, avionică și sisteme de decelerare, în timp ce SM va oferi suport prin sisteme de propulsie și putere, avionică și mecanisme de desfășurare.

Testul de foc static al amplificatorului solid al HLVM3 a fost finalizat, în timp ce etapele lichid și crio au finalizat testele de calificare a motorului. A fost finalizat și testul de foc static al CES, în timp ce testele de caracterizare a propulsiei CM și SM au fost și ele finalizate.

În noiembrie 2022, ISRO a efectuat testul integrat de (IMAT) al sistemului de decelerare al modulului echipajului, cu o masă falsă de cinci tone, eliberată de la o altitudine de peste 2,5 km, a declarat un organ de presă național. Testul a simulat o situație unică în care una dintre parașute nu s-a deschis.

Siguranța echipajului este pe primul loc

Într-un răspuns scris adresat Camerei Inferioare a Parlamentului, ministrul Științei și Tehnologiei a declarat că „având în vedere importanța primordială a siguranței echipajului, sunt planificate două misiuni de testare a vehiculelor înainte de misiunea ‘H1’ pentru a demonstra performanța sistemului CES și a sistemului de decelerare bazat pe parașute pentru diferite condiții de zbor”.

Zborurile G1 și G2 din misiunea Gaganyaan sunt programate să se desfășoare în Q4 2023 și Q2 2024, zborul H1 fiind programat pentru Q4 2024. Echipajul de trei membri a fost selectat din Forțele Aeriene Indiene și în prezent urmează o pregătire specifică misiunii în orașul Bengaluru din India, a scris un alt cotidian important.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Viitorul SAMP/T… NG

29 December 2022 at 04:00

La salonul aeronautic din Dubai din noiembrie, grupul franco-italian EUROSAM ( format din MBDA&Thales, initial lansat de Aérospatiale, Alenia și Thomson-CSF) au anuntat intrarea in serviciu in 2025 a noului sistem antiaerian cu raza medie SAMP/T NG. Programul a fost lansat in luna martie a acestui an, iar scopul acestuia vizeaza, dincolo de extinderea capacitatilor de a combate rachete balistice, de croaziera si orice tipuri de aeronave, noile amenintari din partea unor vectori hipersonici.

Aster 30NG BNT

Printre clientii vizati, alaturi de guvernele francez si italian, se afla tarile din Golful Persic, in special datorita tensiunilor cu Iranul si a capacitatii acestuia din urma de a lansa rachete balistice.

SAMP/T NG vizeaza un radar Thales Ground Fire 300 (productie inceputa in 2020 la Limours) sau Leonardo Kronos Grand Mobile High Power cu capacitate de detectare a tintelor cu suprafata echivalenta radar de 0,01 m2 la distante superioare a 350 kilometri si rachete ASTER 30 B1NT care gratie noului cap autodirector activ in banda KA cu fascicul ingust (fata de banda Ku in prezent) vor putea intercepta tinte pana la distante de 150 kilometri (tinte lansate balistic de pana la 1500 kilometri). Un modul C2 modernizat completeaza saltul fata de vechiul sistem SAMP/T.

Noul modul de comanda a tragerii cu 4 posturi, fata de doua in prezent

O baterie va fi compusa din radarul Thales, vehicul/post de comanda si generatorul electric asociat si pana la 6 lansatoare mobile de rachete ASTER 30, a cate 8 tuburi/masina.

Marius Zgureanu

Surse:

Feu vert franco-italien pour la réalisation du programme SAMP/T NG – FOB – Forces Operations Blog

Système sol-air moyenne portée Nouvelle Génération (SAMP NG) | Ministère des Armées (defense.gouv.fr)

Le futur système de défense anti-aérienne franco-italien sera livré en 2025 (bfmtv.com)

Ground Systems Solution | EUROSAM

Series Navigation>">KA-52M Aligator – primul zbor >>
articolul original.

Logistica fir-ar ea sa fie…

28 December 2022 at 04:00

Pentru ca razboiul din Ucraina a trecut deja de mult timp de faza in care ar fi putut fi castigat prin manevre militare pe teren. Daca initial rusii au incercat intr-un mod clasic sa ocupe teritoriul ucrainean cu forte de infanterie, acum s-au mai linistit si singura lor idee (sustinuta si de dezastrul de armata pe care o au la dispozitie) este distrugerea infrastructurii si economiei ucrainene prin atacuri aeriene, de preferat cu ajutorul rachetelor de toate tipurile avute prin depozite.

O aducere aminte, daca vreti, a modului in care aliatii au purtat razbouiul aerian deasupra Germaniei incepand din 1941.

In fata acestei noi abordari, ucrainienii nu au altceva de facut decat sa-si intareasca apararea anti-aeriana pe absolut toate palierele. Evident ca este usor de spus si extrem de dificil de realizat. Deocamdata Rusia nu si-a trimis bombardierele strategice sa bombardeze “covor” tintele si cel mai probabil ca nici nu o va face, dar rachetele din toate epocile si de toate tipurile zboara din cand in cand spre Ucraina.

Deocamdata Kiveul raporteaza un procent uimitor de doborare a tintelor (usor neverosimil de mare) si s-ar putea sa se apropie destul de bine de adevar, pentru ca anti-aeriana ucraineana nu are de-a face cu tinte manevriere ci cu rachete de croaziera din familia Kh si Kalibr, rachete care odata lansate se cam duc cu sistemul de ghidaj inainte, spre tinta, fara manevre agresive in fata anti-aerianei, fara ca cel care lanseaza sa mai poate face ceva, fara ca racheta “sa stie” ca a fost luata la ochi de un radar sau de o racheta AA.

Asadar, este o lupta relativ usoara, atat timp cat ucrainienii dispun de un sistem de avertizare timpurie (si aici probabil ca NATO isi face treaba), cat pot comasa suficienti vectori de lovire pe culoarele de zbor (sau in jurul obiectivelor importante), dar la un moment dat raman fara munitie.

Deja sistemele de sorginte sovietica cu care Ucraina a inceput razboiul raman fara rachete. S 300, Buk, Osa etc, au fost intens folosite si este de presupus ca stocurile de rachete sunt pe cale de disparitie.

Odata cu epuizarea stocurilor de rachete anti-aeriene ucrainene, Kievul are ca singura solutie aprovizionarea cu rachete NATO, lucru care comporta insa mai multe probleme: costurile – evident ca sunt mari, disponibilitatea – aceasta este mica pentru ca la randul lor majoritatea tarilor membre NATO au stocuri relativ mici (un exemplu ar fi francezii care ar detine – pe surse – doar cateva sute de rachete Aster pentru sistemul SAMP/T si aici nu discutam despre 6-700 de bucati ci probabil mult mai putine), reaprovizionarea – este si ea extrem de complicata atat din punctul de vedere al costurilor cat si al capacitatii de productie.

Nu cred ca cineva isi inchipuie ca francezii pot produce macar cateva zeci de rachete Aster pe luna, daraminte sa le mai si ofere Ucrainei sub forma de ajutor gratuit.

Dar cu toate acestea, Ucraina va fi fortata sa treaca cat de repede poate pe sisteme anti-aeriene vestice: NASAMS, IRIS T (care conform unor surse ar fi deja trei unitati in Ucraina), Patriot si poate chiar SAMP/T “Mamba”. Totul garnisit cu sisteme vechi gen Aspide si Hawk, atat timp cat se mai gasesc rachete pentru ele.

Despre Patriot se stie deja ca americanii sunt de acord sa trimita pe front un anumit numar de lansatoare, Germania ar putea si ea sa faca la fel. Mai nou, francezii si italienii ar lua in discutie trimiterea sistemului SAMP/T.

Deocamdata nu se vorbeste despre cate sisteme, avantajul SAMP/T fiind dat de radarul la 360* avut in dotare. Pe de alta parte, nu trebuie uitata nici latura comerciala a acestui razboi, pentru ca nu exista o reclama mai buna pentru orice tip de arma decat folosirea sa intr-un razboi real si mai ales impotriva tehnicii de razboi a celei de-a doua super-puteri mondiale – Rusia.

Asadar, logistica si capacitatea industriala va fi din nou regina campului de lupta si in functie de rezultatul acestui meci se va decide invingatorul.

Pentru francezi ar fi o chestie mare sa-si trimita la lupta sistemul SAMP/T, care din pacate nu s-a exportat prea bine, umar la umar cu mult mai titratul Patriot american.

Iar daca Patriotul american si SAMP/Tul franco-italian vor ajunge in Ucraina, ei bine, poate atunci vor intelege si unii dintre cititorii nostri articolele in care scriam ca degeaba avem noi Patriot daca nu avem cu ce sa-l protejem.

Evident ca rusii vor incerca sa angajeze imediat sistemele anti-aeriene cu raza lunga ajunse in Ucraina cu rachete de croaziera sau drone si daca ucrainienii nu vor folosi sisteme cu raza scurta si medie intru apararea Patriot/Mamba, atunci vor ramane fara ele repede, cu atat mai mult cu cat rusii vor considera aceste sisteme ca fiind tinte prioritare.

Nici Patriot si nici SAMP/T nu pot face fata dronelor si oricum daca lansezi rachete de milioane de euro bucata impotriva unor tinte de cateva zeci de mii de euro ramai repede fara rachete si de aici incolo ar trebui poate, in lumina invatamintelor din Ucraina, sa ne reevaluam si noi programul de dotare pe zona sistemelor anti-aeriene si sa ne grabim cu achizitiile pe zona SHORAD/VSHORAD si sa demaram odata modernizarea sistemelor GDF 003.

Degeaba ai Patriot, fara un sistem SHORAD, fara tunuri AA de mare viteza care sa-l protejeze. Pur si simplu ii oferi inamicului sansa sa fie erou din propria ta prostie.

Pe frontul ucrainean, S 300 a suferit pierderi in fata dronelor rusesti, iar un S 300 nu este deloc usor de inlocuit, cum nici un sistem Patriot sau SAMP/T nu sunt.

De bagat la cap, pentru cine are cap si ceva in el…

GeorgeGMT

articolul original.

O nouă misiune NASA va studia apa de pe Pământ din spațiu. De ce este importantă?

21 December 2022 at 15:00
image

O rachetă care a transportat satelitul Surface Water and Ocean Topography (SWOT) a decolat de la baza Vandenberg Space Force Base, la nord de Santa Barbara, SUA.

Atunci când SWOT va ajunge la destinație, deasupra suprafeței Pământului, va începe o nouă eră în studiul schimbărilor climatice.

care va supraveghea aproape toate apele de suprafață ale lumii, permițând cercetătorilor să urmărească în mod constant volumul și mișcarea fiecărui ocean, râu, lac și pârâu de pe planetă.

Această misiune comună a NASA și a Centrului Național de Studii Spațiale din Franța este susținută de o alianță unică de oameni de știință ai Pământului, dornici să răspundă la întrebări cheie despre inundații, modele climatice și despre aprovizionarea noastră viitoare cu apă.

Satelitul va fi capabil să vadă prin norii de furtună și să măsoare cu exactitate înălțimea apelor de inundație atunci când sunt scufundate indicatoarele terestre. În cazul în care o țară refuză să împărtășească informații despre utilizarea apei de-a lungul unui râu, nava spațială va putea să le furnizeze în schimb.

Când va fi operațional satelitul?

SWOT este conceput pentru a observa planeta cu o precizie și o frecvență fără precedent, returnând o sumedenie de date pentru a ajuta oamenii de știință și factorii de decizie politică să planifice inundațiile, secetele și creșterea nivelului mării.

Oamenii de știință spun că misiunea, în valoare de 1,2 miliarde de dolari, are potențialul de a schimba înțelegerea noastră despre apa de pe Pământ la fel de semnificativ cum microscopul a schimbat viziunea noastră asupra corpului uman.

Sateliții anteriori au monitorizat fie oceanele, fie apa dulce. SWOT va fi primul care le va observa pe amândouă. Misiunea reprezintă un efort comun în domeniul oceanografiei și hidrologiei.

este Interferometrul radar în bandă Ka, sau KaRIn. Satelitul trimite unde radio, iar KaRIn înregistrează cât de multă energie se întoarce la satelit și cât timp îi ia să ajungă. Împreună cu alte măsurători, aceste semnale de întoarcere indică satelitului dacă detectează apă și înălțimea suprafeței apei.

O nouă eră în studiul schimbărilor climatice

Odată ce va fi complet operațional în iunie, SWOT va supraveghea tot ce se află între Oceanul Arctic și Antarctica cel puțin o dată la 21 de zile. Misiunea inițială se va desfășura timp de trei ani.

În ceea ce privește apa dulce, cuprinzător al rețelei de râuri, lacuri și cursuri de apă de pe planetă, care sunt prea numeroase – și adesea prea îndepărtate – pentru a fi monitorizate în mod constant de la sol.

Acest lucru este pe cale să se schimbe. SWOT va returna date despre până la 6 milioane de corpuri de apă, o dată la trei săptămâni. Satelitul poate detecta aproape fiecare râu cu o lățime de cel puțin 30 de metri și fiecare lac mai mare de 15 acri.

SWOT va face, de asemenea, o diferență uriașă în modul în care oamenii de știință monitorizează schimbările din ocean, scrie Phys.org.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.
❌