ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Sute de elevi implicați în jocuri interactive pentru dezvoltarea educației în școli

22 January 2023 at 17:33
image

Gimnaziile „Alexandru Ioan Cuza” din Vaslui și „Mihai Eminescu” din Laza au semnat un parteneriat pentru derularea proiectului „Play”, care are în vedere desfășurarea unor activități extracurriculare și jocuri interactive pentru dezvoltarea educației în școli.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin POCU, și are o valoare totală de peste 1,7 milioane de lei, din care aproape 15, milioane de lei reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene, iar peste 220 mii lei reprezintă cofinanțare națională.

Se are în vedere dezvoltarea unui centru integrat de educație nonformală în sistem outdoor și a unor măsuri integrate de prevenție. Durata de funcționare a centrului este stabilită pe o perioadă de 17 luni în cadrul proiectului, precum și în perioada de sustenabilitate a activităților acestuia.

„Centrul integrat îndeplinește un dublu rol, respectiv îmbunătățirea și creșterea participării elevilor la învățământul primar și secundar în scopul reducerii efectelor fenomenului de abandon și părăsirea timpurie a școlii pentru grupurile defavorizate, precum și formarea personalului didactic din învățământul pre-universitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive”, spun membrii echipei de proiect.

De asemenea, pe o perioadă de trei luni va fi implementat programul de perfecționare profesională specializată în domeniul organizării și furnizării educației non formale în sistem outdoor a personalului didactic și de sprijin din învățământul preuniversitar, cu implicarea unui număr de 36 persoane parte din sistemul educațional național.

Această componentă are rolul de a răspunde la necesitatea de asigurare a educației outdoor de calitate, centrată pe nevoile de bază ale copiilor și pe nevoile emoționale, educaționale și sociale ale copiilor, oferind totodată suportul necesar în atingerea obiectivului aprobat la nivel de țară privind prevenirea abandonului școlar.

Tot în cadrul acestui proiect, 350 de elevi de la cele două școli partenere vor fi implicați pe o perioadă de 14 luni în „Programul inovativ de educație nonformală în sistem outdoor”.

Copiii înscriși în cadrul proiectului vor beneficia, prin programul inovativ de educație nonformală în sistem outdoor, de activități educaționale orientate spre dezvoltarea abilităților vocaționale prin intermediul atelierelor și cercurilor tematice, activități socio-educaționale de dezvoltare cognitivă, a abilităților logice, deprinderi de limbaj și de raționare, alături de activități educaționale de grup în aer liber cu rol în dezvoltarea spiritului de echipă, a comunicării, a spiritului civic și a relaționării cu comunitatea.

Vor fi derulate o campanie de informare și conștientizare cu privire la activitățile educaționale nonformale desfășurate în cadrul proiectului și organizate două mese rotunde în cadrul cărora va fi dezbătută tema importanței educației nonformale

Proiectul, prin setul de măsuri previzionate, își propune identificarea nevoilor pentru o mai bună adaptare a procesului de învățare, accelerarea procesului de incluziune a persoanelor vizate de activitățile specifice, precum și creșterea calității vieții prin educație, grupul țintă fiind încurajat să acumuleze și să își dezvolte competențe, atitudini, aptitudini și abilități complexe, precum și prin activități de stimulare a practicii de învățare didactică și autodidactă și relaționare în cadrul grupului. Prin implementarea setului de măsuri se vor crea premisele responsabilizării partenerilor cheie ai proiectului cu transferarea cunoștințelor acumulate către generațiile următoare de elevi, asigurând astfel și sustenabilitatea activităților.

articolul original.

Profesori de la Liceul „Emil Racoviță” Vaslui prezenți la cursuri de formare în Islanda

20 January 2023 at 08:18

Patru profesori de la Liceul „Emil Racoviță” Vaslui au participat la cursul ”Diverse Society – Diverse Classroom” din Islanda.

Obiectivul general al proiectului vizează explorarea formelor de evaluare în scopul învățării și a metodelor de evaluare a învățării prin cooperare. De asemenea, proiectul explorează modul în care abordările interculturale și învățarea combinată pot da naștere unui set mai larg de competențe, precum și felul în care acestea pot fi evaluate.

Pentru realizarea obiectivului general, activitățile proiectului s-au concentrat pe crearea unui mediu de învățare incluziv și creativ; adoptarea de strategii creative de învățare prin cooperare; crearea de sarcini de învățare prin cooperare la propriile materii; adoptarea de metode și criterii de evaluare noi și diverse precum și generarea de metode creative de feedback.

Acest curs de formare s-a desfășurat în Islanda, în cadrul programului ERASMUS+1, Acțiunea Cheie 1– Educația Școlară (SCH).

Cursul a venit în întâmpinarea nevoilor educaționale ale Liceului „Emil Racovițăˮ Vaslui.

Participarea cadrelor didactice Virginia Hortensia Pracsiu, Loredana Toma, Daniel Hulubei și Constantin Jitariu la acest curs va avea ca rezultat îmbunătățirea abilităților de evaluare necesare procesului educațional din secolul 21.

Modalitatea de formare a fost una activă, iar participanții au încercat diferite metode de învățare prin cooperare și au discutat cele mai potrivite metode de evaluare ce urmează a fi folosite în activitatea didactică ulterioară.

articolul original.

Școala George Topîrceanu Mioveni: Proiectul educațional „Moș Crăciun vine la toți copiii!” – un succes!

10 December 2022 at 19:15

Proiectul de parteneriat educațional „Moș Crăciun vine la toți copiii!” – Târgul de Prăjituri și Podoabe de Crăciun, organizat de Școala George Topîrceanu Mioveni, a avut o ediție de succes în acest an.

Misiunea topîrcenilor nu s-a încheiat odată cu terminarea târgului găzduit de Sala Sporturilor Mioveni în 4 decembrie.

Pentru că entuziasmul creat în jurul evenimentului a făcut ca oferta de prăjituri și decorațiuni să fie extrem de generoasă, chiar dacă micii antreprenori au vândut foarte bine, strângând peste 23 000 lei pentru școala lor, tot au mai rămas bunătăți și frumuseți de dat mai departe. Alături de părinți și cadre didactice, produsele rămase au fost duse la Centrul de Îngrijire „Sfânta Maria” din Colibași, pentru a le face o bucurie persoanelor vârstnice în pragul sărbătorilor de iarnă.

Școala George Topârceanu a transmis concluzii la încheirea proiectului, la care s-au alăturat și micuții grădiniței ”Campionii” și a mulțumit tuturor celor care au sprijinit realizarea acestui eveniment, devenit al întregii comunități din Mioveni.

”Activitatea a avut ca scop dezvoltarea armonioasă a elevilor, responsabilizarea și sensibilizarea acestora, dezvoltarea spiritului antreprenorial, diminuarea violenței, inhibiției și consolidarea relației elev-școală-părinte-comunitate locală.

Toate acestea au fost posibile cu implicarea cadrelor didactice organizatoare, Director Prof. Leonard Lilea, Director adjunct Prof. Gherghe Vasilica, Prof. înv. primar Oana Maria Fera, Prof. înv. primar Angela Manole, Prof. înv. primar Letiția Ana Ton, cadrelor didactice participante, părinților implicați, Asociației de părinți Școala George Topîrceanu-Mioveni-Argeș-2010, Consiliului Elevilor și instituțiilor partenere în proiect.

Mulțumiri: Primăria Orașului Mioveni, Centrul Cultural Mioveni, Sala Sporturilor Mioveni, CS Dacia Mioveni 2012, Bitpress.ro!

Mulțumim cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Liviu Rebreanu Mioveni și Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu pentru prezență și susținere!

Mulțumim tuturor participanților!

Sperăm la organizarea a cât mai multe evenimente ce creează o legătură strânsă între școală-familie-comunitate locală!” a transmis Școala Gimnazială George Topîrceanu Mioveni

Secvențe video

image

Citește și

articolul original.

Mobilitate de elevi în cadrul proiectului ERASMUS + C.A.R.E.- Collective Action for Resilient Europe, 2021-1-RO01-KA121-SCH-000010907

29 November 2022 at 09:23

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Vaslui a participat cu 10 elevi din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, însoțiți de 2 profesori,  în perioda 13-19.11.2022,  la liceul partener, 8° I.I.S.S. “M.F. QUINTILIANO”, în Siracuza, Italia, în cadrul   proiectului ERASMUS +  C.A.R.E.- Collective Action for Resilient Europe.

Proiectul este dezvoltat pornind de la obiectivele acreditării Erasmus + obținută de liceul nostru și are ca parteneri organizaţii din Italia -8° I.I.S.S. “M.F. QUINTILIANO”, Germania – Gymnasium Riedberg, Frankfurt, Franța- Lycée La Martinière Duchère, Lyon și  România – Liceul Teoretic “Emil Racovita”, Vaslui.  Activitățile proiectului se desfășoară în limba franceză.

Obiectivele  generale ale acestui proiect sunt dezvoltarea interesului pentru problemele ecologice, necesitatea conservării patrimoniului natural, cultural și uman, precum și conștientizarea pericolelor schimbărilor climatice și a consecințelor lor pentru generațiile viitoare.

La acestă mobilitate de grup elevii și profesorii au participat la activitățile stabilite în Agenda de lucru, ce au avut ca obiective specifice cunoașterea și promovarea  patrimoniului arhitectural și economisirea apei și prezervarea faunei și florei marine. Atelierele de lucru au propus elevilor activități interactive, precum realizarea de obiecte noi folosind materiale reciclabile. Elevii și profesorii au  observat legătura ce există între faună și floră și mediul marin, cât și impactul activității umane asupra acestora, în  cadrul a două rezervații naturale locale.

Profesori participanți

Gina Luiza Budaca -Coordonator România,

Nicoleta Ginghină

articolul original.

Dacia Mioveni – Gloria Bistrița în Liga Florilor și topîrcenii în Liga Dulciurilor, la Sala Sporturilor Mioveni!

25 November 2022 at 21:43

Pauza competițională, prelungită în Liga Florilor de Campionatul European de Handbal Feminin EHF, se încheie pentru CS Dacia Mioveni 2012 duminică 4 decembrie, când etapa VIII a Campionatului aduce la Sala Sporturilor Mioveni o echipă tare, cu 6 jucătoare de loturi naționale, Gloria Bistrița.

Ultimul meci al Daciei a fost la Galați, de unde a venit acasă cu cele 3 puncte, dar cu încă o jucătoare căzută la datorie, Irina Ivan, victimă a scândurii de dușumea numită prea ușor suprafață de joc în Sala Siderurgistul. Irina, stâlpul central al apărării Daciei, s-a lovit grav la genunchi și a avut nevoie de operație, fiind indisponibilă pentru joc în lunile următoare.

Citește  Mioveniul a câștigat duelul sportiv cu Galațiul! 

O altă jucătoare importantă, Laura Popa Moldovan, este în recuperare după operație la genunchi.

Proaspăt numit antrenor principal la Dacia, Robert Licu antrenează din 14 noiembrie la Mioveni și are parte de un prim meci foarte greu, în care va trebui să reinventeze apărarea Daciei și să umple golurile nou apărute în echipă, despre care vom vorbi, dacă se vor confirma la ora meciului.

Misiune grea, așadar, pentru Dacia, în fața unei echipe care are în componență patru jucătoare din lotul cu care echipa națională a participat la EHF EURO 2022: Bianca Bazaliu, Sonia Seraficeanu, Laura Pristăvița, portarul Yuliya Dumanska și alte două, Nina Zulic și Paula Posavec, componente în loturile naționale ale Sloveniei, respectiv Croației.

Jucătoarele Gloriei au înscris împreună la acest european 29 de goluri. Bianca Bazaliu și Sonia Seraficeanu, câte 11 goluri, iar Laura Pristăvița 7. Portarul Yuliya Dumanska a salvat 26 de aruncări ale adversarelor spre poarta tricolorelor.

Dacia vrea să dea o replică redutabilă

Totuși, în ciuda ghinioanelor care au afectat garnitura Mioveniului, handbalistele Daciei vor să arate că au puterea să se reinventeze ca echipă și că au valoare atât individual, cât și ca grup.

Târg de Prăjituri și Podoabe de Crăciun

Acest meci va avea parte de o introducere dulce, de care se vor ocupa elevii Școlii Gimnaziale George Topîrceanu care vor expune în holul Sălii Sporturilor sute de prăjituri făcute, nu ”ca”, ci chiar ”la mama acasă” și decorațiuni spectaculoase hand-made, la Târgul de Prăjituri și Podoabe de Crăciun din cadrul proiectului educațional ”Moș Crăciun vine la toți copiii!”

Este o expoziție cu vânzare, prin care elevii își exersează spiritul antreprenorial și vor să strângă bani pentru școala lor.

Din experiența ultimului târg de gen, organizat de topîrceni în anul 2019, înainte de pandemie, garantez o surpriză delicioasă cu prăjituri de casă făcute după rețete și ingrediente premium, cum doar mamele știu să facă, din dragoste pentru copiii lor. Nu veți găsi la cofetării așa ceva!

Video: Târg prăjituri, anul 2019, Școala Topîrceanu

Intrarea la Târgul de Prăjituri și Podoabe de Crăciun se face de la ora 16,00, meciul de handbal începe la ora 17,00, iar întârziații pot spera să mai găsească ceva prăjituri în pauza dintre cele două reprize.

Înaintea acestei întâlniri, Gloria Bistrița e pe locul III în clasament, cu 19 puncte, iar Dacia pe 10, cu 6 puncte.

articolul original.

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui la Job Shadowing şi mobilitate de grup pentru elevi în Italia

7 November 2022 at 12:40

În cadrul primului an de derulare al proiectului de acreditare pentru mobilităţi de învăţare Erasmus al Școlii Gimnaziale ”Constantin Parfene” Vaslui pentru perioada 2021-2027, urmare a colaborării cuIstituto Comprensivo di Bosco Chiesanuova prin directorul Alessio Perpolli și cu sprijinul oferit de Glocal Factory – Societa Cooperativa Sociale din Verona reprezentată de Attilio Orecchio, s-a putut organiza, în perioada 24-28 octombrie 2022, a doua activitate de tip job shadowing, la care au participat doi profesori, Velișcu Corina și Nane Daniela Crizantema, precum și mobilitatea de învăţare pentru șase elevi din clasele a VI-a și a VII-a, însoțiți de coordonatorul proiectului, Nemțanu Dorina.

            Istituto Comprensivo di Bosco Chiesanuova are în componență 20 de școli, din care s-au vizitat școlile din localitățile Erbezzo, Bosco Chiesanuova, Rovere și Cerro, unde s-a observat modul de organizare al claselor, dotarea spaţiilor, organizarea procesului didactic. În aceste școli se aplică principiile pedagogiei Montessori, procesul didactic bazându-se pe o învățare activă, colaborativă, cu caracter practic, aplicat care dezvoltă în mod real autonomia elevului. Mobilierul ergonomic permite ușor organizarea activităților colaborative, iar dotarea cu ecrane interactive, existența imprimantelor 3D, seturilor de roboți şi spațiile cu diferite destinații – sală Flipped classroom, laborator de informatică, de științe, de tehnologii, de robotică, sală de conferințe, spații de relaxare, sală de sport și chiar piscină, facilitează caracterul practic, aplicat al învăţării. De multe ori clasele sunt mixte (simultane) ceea ce permite elevilor să învețe unii de la alții, dezvoltând abilități sociale precum acceptarea și integrarea, abilități de lucru în grup, de dezvoltare a gândirii critice și creativității. Motivarea elevilor pentru studiul limbii engleze este un obiectiv important, fapt ce a contribuit la implicarea în acest schimb de experiență.

„Elevii și profesorii din şcoala noastră au participat la activități organizate în şcoală sau de tip outdoor learning, care le-au permis să observe interacțiunile dintre elevi, rolul profesorului şi elevilor în activitățile colaborative, diferențierea și distribuirea sarcinilor de lucru, procesul de evaluare. Astfel, la ora de educație tehnologică, pe baza proiecției în plan a unor corpuri geometrice, elevii organizaţi în grupe, au realizat corpul respectiv la o anumită scară, în mod independent, rolul profesorul fiind numai de facilitator. La ora de educație muzicală s-au învățat două cântece specifice zonei, iar ora de percuție a fost o introducere în lumea sunetelor pe diverse ritmuri muzicale din mai multe colțuri ale lumii, realizată de un profesor cu o vastă experință colaborativă cu muzicieni locali și internaționali, elevii participând cu o bucurie şi implicare impresionantă. Ora de robotică, coordonată  de un profesor de educație tehnologică pasionat, ne-a arătat cum elevii mai puţin experimentaţi pot fi învăţaţi, pas cu pas de elevii mai mari, adevăraţi tutori sau experţi, munca în echipă şi colaborarea fiind cheia obţinerii rezultatului dorit. Activităţile de tip”outdoor learning” ne-au întregit imaginea caracterului practic al procesului didactic din şcolile gazdă: studiul ecosistemului din peștera din apropierea școlii din Rovere, ghizi fiind doi speologi pensionari care au în grijă peștera, studierea rocilor din împrejurimea localității Bosco Chiesanuova, sub îndrumarea unui geolog, o adevărată călătorie în timp în Jurasic și Cretacic,  prepararea brânzei locale din lapte de capră și de vacă, activitate de învățare organizată la o fermă din apropierea școlii din Erbezzo” (prof. Nemţanu Dorina, coordonatorul proiectului).

       ”Observând activitățile elevilor, discutând cu profesorii și cu managerul școlii, am găsit idei pe care le vom aplica în activitatea noastră referitoare la diferențierea și adaptarea predării la nevoile și interesele de învățare ale elevilor, mutarea accentului pe colaborarea dintre elevi și nu pe competiție, utilizarea noilor tehnologii și a metodei flipped classroom pentru a stimula învățarea, organizarea activităților de învățare în afara clasei” a menționat prof. Nane Daniela Crizantema.

         Pentru schimbul de experienţă, profesorii din şcoala noastră au propus două lecţii, o lecție de știință tip CLIL, Sistemul solar, şi o lecţie de limbă engleză Activități pentru timpul liber. Elevii au lucrat în grupe mixte, copii români şi italieni, de această dată elevii din România au jucat rolul de tutori pentru elevii din Italia, sprijinindu-i la limbă engleză, pentru a îndeplini sarcinile de lucru, fiind necesar ca membrii echipei să discute, să se consulte, să negocieze și să dea răspunsul final. La final au jucat în echipe un joc online pe Baamboozle, pentru a exersa noile cunoștințe într-un context plăcut.

        ”În cadrul activităților propuse, elevii au avut ocazia de a colabora și a învăța unii de la alții, în diverse situații de comunicare. Prin colaborare și joc didactic, elevii au avut ocazia de a-și dezvolta capacitatea de exprimare în limba engleză, spiritul de echipă și cooperare pentru îndeplinirea unei sarcini de lucru în context multicultural și multilingvistic, petrecând împreună un timp util și plăcut.” a menționat prof. Velișcu Corina.

            ”Am avut ocazia să mă implic în numeroasele activități organizate în școlile pe care le-am vizitat și mărturisesc că a fost o experiență nouă, cu totul deosebită pentru mine, determinată de faptul că am participat la diferite activități de învățare, dar cel mai mult mi-a plăcut să realizez și programez un robot împreună cu un coleg din școala din Rovere. Am relaționat în limba engleză cu copiii, dar am avut și surpriza să întâlnim copii români, bucuroși să vorbească cu noi în limba lor maternă” a spus Gherghe Teodora, elevă în clasa a VII-a A.

”Participarea la acest proiect a reprezentat o experiență de învățare inedită pentru mine. Am observat că modul de învățare din Italia este diferit față de cel din România, deoarece elevii italieni fac mai multe activități practice. Spre exemplu, copiii participă la ore de robotică, unde trebuie să folosească diferite materiale pentru a construi un roboțel și a-l programa sa îndeplinească anumite cerințe. Orele de muzică se organizează diferit. Profesorul cântă la un anumit instrument, iar elevii îl acompaniază sau învăță ritmuri muzicale. Școlile au baze sportive dezvoltate: una dintre școli avea bazin de înot, toate școlile aveau teren de sport interior bine dotat. Într-una din zile am participat la o activitate practică organizată la o fermă din apropiere, unde elevii învățau cum se face brânza” a menționat Mercaș Mara, elevă în clasa a VII-a A.

”Pentru mine, a fost o oportunitate de a învăța multe lucruri, cum ar fi să construiesc și să programez roboți, să cânt la tobe, să îmi aprofundez cunoștințele de limbă engleză, care a fost limba de comunicare pe toată durata prezenței noastre în școli. De asemenea, am avut ocazia să fiu în contact cu limba, cultura și civilizația italiană, având astfel șansa  de a învăța unele cuvinte în limba italiană, dar și de a cunoaște obiceiurile culinare ale acestei țări, de a observa modul în care istoria și-a pus amprenta asupra orașelor Verona, Veneția și Bologna” a menționat Volocariu Călin , elev în clasa a VI-a A.

Prin schimbul de bune practici, atât în cadrul activităților desfășurate cât și prin discuții non formale s-au creat prietenii atât între elevi, cât și între cadre didactice şi s-a pus bazele unor posibile viitoare colaborări, elevii realizând importanța achiziționării unor abilități solide, din diverse domenii, pentru a face față provocărilor societății viitorului.

articolul original.

Harry Potter, personaj de promovare a lecturii în rândul elevilor

26 September 2022 at 12:04
image

Harry Potter a devenit personajul preferat al elevilor Școlii „Constantin Perfene” Vaslui în promovarea lecturii. Instituția de învățământ este implicată într-un proiect Erasmus+ KA 201 „Read Twinning: Connecting students through shared interests to develop a love for reading”, unde coordonator este Școala NGO Forum del Libro Italia, iar parteneri sunt European University Cyprus, NGO GRYD UK și 3 școli din Cipru, Portugalia și România.

În aceste zile, la Vaslui se află delegații de profesori și elevi din Portugalia și Cipru, care vor avea ocazia să afle mai multe despre sistemul educațional din țara noastră, dar și să pună în practică instrumentele de promovare a lecturii în rândul elevilor, răspunzând astfel unei nevoi acute a societății actuale.

Astăzi, delegația școlii din Portugalia a asistat la un spectacol artistic oferit de elevii gimnaziului vasluian, și-a prezentat unitatea școlară de unde provine și a asistat la o lecție demonstrativă legată de lectură.

De altfel, elevii Școlii „Constantin Parfene” au fost antrenați în activități de promovare a lecturii și de dezvoltare a competențelor de literație. S-a lucrat în familie, unde părinții și copiii au citit, au discutat aceeași carte și au realizat jurnale de lectură.

Proiectul se încheie la finele acestui an și are ca obiectiv dezvoltarea de metodologii și instrumente pentru a identifica interesele elevilor și a conecta tinerii cititori cu interese similare.

articolul original.

Inovație în predare pentru cadrele didactice de la Școala „Constantin Parfene”

5 September 2022 at 17:51

În perioada 22-27 august 2022 două cadre didactice de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui,  prof. Nane Daniela Crizantema și prof. înv. primar Jitaru Anca Alice, au participat la cursul de formare Integrarea creativității și inovației în predare, care a avut loc în Dublin, Irlanda.

Finanțarea activității de formare s-a realizat prin programul Erasmus + (2020-2027), acțiunea cheie 1, Educație școlară, ca urmare a acreditării școlii prin contractul cu numărul 2021-1-RO01-KA121-SCH-000012219, Mobilitatea persoanelor în scopul învățării, proiect al cărui coordonator este prof. Dorina Nemțanu.

Activitatea de formare răspunde nevoilor identificate la nivelul instituției școlare prin planul Erasmus, obiectivele principale ale cursului fiind îmbunătățirea abilităților profesorilor în aplicarea metodelor creative și a soluțiilor inovatoare în activitatea didactică, dezvoltarea competențelor de a proiecta predarea în funcție de stilul și de nevoile de învățare ale elevilor, utilizarea gândirii creative și critice, a instrumentelor TIC în procesul didactic pentru a sprijini niveluri ridicate de implicare și performanță pentru toți elevii.

Participarea altor profesori din Austria (1), Polonia (6), Italia (4), Spania (1) a asigurat dimensiunea internațională a cursului, activitățile propuse de formator s-au bazat pe discuții în grup, activități practice de lucru în echipă și au facilitat un real schimb de idei și de bune practici. Participanții au prezentat sistemele de învățământ și școlile de proveniență, au împărtășit experiențe didactice legate de tematica cursului, s-au legat prietenii și s-au identificat posibile colaborări în viitor.

„S-au realizat exerciții diverse de dezvoltare a creativității, s-au clarificat aspecte teoretice, s-au utilizat diferite metode (dezvoltarea gândirii alternative, brainstorming, starbursting – explozia stelară, Jigsaw, tehnica 6/3/5, dezbaterea) și aplicații digitale (Mindmeister, Canva, Quiver, Role Playing Game, Nearpod, Miro, Virtual Reality) pe care le putem folosi în scopul de a integra creativitatea și inovația în procesul didactic. Cursul a inclus turul orașului Dublin, prilej de a cunoaște aspecte din istoria, cultura și tradițiile Irlandei și o vizită la Muzeul Național unde am avut de creat un videoclip educațional în scopul utilizării aplicației digitale Flip, care permite îmbunătățirea învățării prin posibilitatea de a utiliza videoclipuri, și de a avea o evidență completă a activităților și a învățării elevilor”, a declarat prof. Nane Daniela Crizantema.

Participarea la acest curs a fost o experiență minunată pe care au trăit-o dascălii vasluienii, reprezentând o mare oportunitate pentru perfecționare și a evoluție în cariera didactică.

„Cursul a fost o șansă binevenită atât de învățare cât și de împărtășire a experiențelor, a fost presărat cu muncă în echipă îmbinată cu responsabilitate, dezvoltare socială și culturală, am interacționat cu profesori din mai multe țări. Am experimentat Makey Makey un kit de invenție conceput pentru a conecta obiecte de zi cu zi la tastele computerului, consider că aș putea folosi acest Kit la activitățile de științe și muzică, elevii fiind puși în situația de a-și folosi creativitatea și imaginația. Ne-a fost prezentat Micro Bit, menit să ne facă un pic mai creativi cu tehnologia digitală, conectându-l la un computer, copiii vor putea programa LED-urile să clipească numele, un emoticon, un mesaj simplu. Doresc să aplic la clasă ceea ce am învățat prin activități viitoare, în folosul elevilor, încercând să găsesc mai multe soluții la o problemă, integrând creativitatea și inovarea în activitatea de predare-învățare-evaluare”, a precizat prof. înv. primar Jitaru Anca-Alice.

articolul original.

Experiențe de învățare inovative pentru profesori de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui

22 August 2022 at 07:03

În perioada 8-12 august 2022, patru cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui: Magdalena Monica Pătrăcuță, Elena Carla Monalisa Prelipcean, Erika Karina Chiriac şi Elisabeta Mihaela Stan au participat la cursul de formare “Interactive Teaching – Educațional Games, Outdoor Activities, New Tehnology”, care a avut loc în Oslo, Norvegia, organizat de Eruditus Language School.

Participarea la acest curs a fost facilitată de obținerea Acreditării Erasmus a şcolii, coordonator profesor Dorina Nemțanu. Obiectivul principal al cursului a fost să-i ajute pe profesori să realizeze un mediu propice de învățare, atractiv şi motivant pentru elevi, având ca motto: „Nu ne oprim din joacă pentru că ne maturizăm, ne maturizăm pentru că ne oprim din joacă” (George Bernard Show).

Cursul a fost conceput pentru profesori de diferite discipline interesați de noile metode interactive de predare din cinci țări: România, Spania, Grecia, Cehia şi Germania.

În cadrul proiectului au fost promovate instrumente web precum: Quizlet, Lyricstraining, Kahoot, Qr code-Treasure hunting, Socrative, Plickers, Quiver precum şi jocuri în afara sălii de clasă (outdoor activities – goosechase, treasure hunt).

Printre alte obiective vizate de curs se regăsesc: promovarea şi dezvoltarea interesului pentru metode de predare interactive, aplicabilitatea instrumentelor web 2.0 utilizate în derularea demersului instructiv-educativ, experimentarea efectelor pozitive ale metodelor de predare interactivă pentru creşterea motivației elevilor, îmbunătățirea abilităților de comunicare prin munca în echipă în grupe transnaționale. Pe lângă aprofundarea competențelor digitale, activitățile outdoor au avut şi rolul de a descoperi cultura şi civilizația norvegiană.

Participarea la acest curs a fost o oportunitate de îmbunătățire a strategiilor didactice de predare, dar şi de a găsi noi parteneri pentru viitoarele proiecte Erasmus.

articolul original.

Micii brutari de la Școala ”Constantin Parfene” Vaslui

21 July 2022 at 10:32
image

Elevii Școlii „Constantin Parfene” Vaslui au învățat cum se face pâinea de la brutari cu experiență din Vaslui. Aceștia au la o brutărie din oraş, unde au trăit din plin experiența producerii pâinii, cum ajung pe raft produsele de panificaţie, cum parcurge făina un proces complex până în momentul în care din cuptor brutarii scot pâinea caldă.

Copiii s-au simţit bine, la fel ca şi dascălii care i-au însoţit.

„Am pornit pe DRUMUL PÂINII prin intermediul poveștii spusă de firimitura de pâine lui Petrică și nouă, după care am cântat BRUTARII pentru a ne pregăti de vizita de la fabrica de panificație, prin amabilitatea familiei MUNTEANU., Ne-am echipat cu bonete, șorțuri, botoșei, pentru a vizita și pentru a modela propriul nostru colăcel. După ce că am mâncat acolo pâinea rumenă, am plecat spre casă bucuroși și cu punga cu produse, oferită de gazde. Mulțumim mult tuturor celor care au înlesnit această activitate de învățare practică, precum și colegelor, cadre didactice voluntare, care, pe parcursul acestei ȘCOLI DE VARĂ și nu numai, au demonstrat disponibilitate maximă!”, a declarat Nastica Olaru, directorul Școlii „Constantin Parfene” Vaslui.

Activitatea a făcut parte din proiectul „Școala de Vară”, aprobat în CAEJ al ISJ Vaslui pentru acest an școlar.

articolul original.

Dascălii de la Școala „Mihai Eminescu” Zăpodeni motivate „Să integreze creativitatea”

11 July 2022 at 11:29

“Să integrăm creativitatea!” este un proiect de mobilitate al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”, sat Zăpodeni pentru 6 cadre didactice, finanţat prin programul Uniunii Europene- Erasmus+ 2014-2020, Acţiunea Cheie 1- Proiect de mobilitãţi individuale pentru educaţie şcolarã, număr contract: 2020-1-RO01-KA101-079328.

În perioada 20 iunie 2022-01 iulie 2022, cadrele didactice au participat într-un singur flux la cursul de formare “School inclusion for social inclusion”,în Paphos, Cipru. Programul cursului a fost structurat pe durata a 10 zile și a cuprins activități de dezvoltare a competențelor didactice,pedagogice și de comunicare precum: dezvoltarea și însușirea de metode creative de predare-evaluare, dobândirea de noi abilități de comunicare, comportament asertiv cu toți factorii din școală și din afara ei, metode și instrumente de creșterea motivației elevilor la orele de curs, în scopul reducerii abandonului școlar; însușirea de bune practici de abordare a elevilor aflati în situații de risc; competențe sociale privind managementul și rezolvarea litigiilor. S-a lucrat în echipă si individual, s-a comunicat în limba engleză cu formatorul și ceilalti participanți la curs.

Pe tot parcursul activităților,beneficiarii au venit in contact cu exemple de bună practică de la cadre didactice din diferite școli din Europa, au analizat și apreciat metodele și strategiile folosite de către acestea la activitățile educative de la clasă și din școala respectivă. Activitățile culturale comune au întărit perspectiva unor colaborări în proiecte viitoare, internaționale. Conținutul cursului le-a facilitat întocmirea unui portofoliu care va fi folosit în activitățile de diseminare și multiplicare a rezultatelor învățării. Cadrele didactice au fost pentru prima data la un curs de formare în context european și multicultural, într-o țară cu un trecut istoric bogat,cu cultură diferită si au conștientizat importanța dezvoltării europene a comunităților din mediul rural.

articolul original.
  • There are no more articles
❌