ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 29 September 2022Ultimele Stiri

Prima TV lansează Prima Comedy, un canal nou, ”de tot râsul”

29 September 2022 at 11:29
image

Prima TV aduce telespectatorilor două noi posturi, unul dedicat știrilor. Surpriza cea mare o reprezintă Prima Comedy, canal pentru toate vârstele  și gusturile, ce va musti de spectacole de stand-up comedy și amuzante filme  de comedie premiate.

Prima Comedy și Prima News, noile canale ce aparțin Grupului Clever, vor emite din acestă toamnă la o data neanunțată încă. Grupul de presă sus amintit anunţă şi intrarea pe piaţa de producţie de conţinut destinată si altor entităţi media, pe lângă canalele proprii. Odată cu semnarea unui parteneriat cu Papa Pictures apare o nouă companie cu numele de Romanian Content Group (RCG) ale carei producţii vor fi distribuite intern şi internaţional.

Cât de sexy este fiica celei mai bogate românce /FOTO GALERIE! A moștenit afacerea de un miliard de dolari a Anastasiei Soare

Prima TV lansează Prima Comedy, un canal de tot râsul

Anunțul a fost făcut la Prima Fest, la lansarea oficială a grilelor de toamnă a posturilor Prima TV, Prima Sport, Agro TV, Profit și Cinemaraton.

Prima News promite telespectatorilor ştiri de calitate. Echidistanţa şi interesul publicului sunt două dintre valorile de la care Prima News nu va abdica niciodată. Canalul de ştiri va conţine jurnale de ştiri, preluări ale ediţiilor FOCUS, emisiuni moderate de jurnalişti cunoscuţi şi dezbateri pe temele cele mai importante ale zilei. Din echipa de jurnalişti a canalului de ştiri ce îşi va începe emisia în această toamnă fac parte jurnalişti consacraţi: Mircea Dinescu, Alina Manolache, Sebastian Zachmann, Raluca Al-Haddad, Sabin Gherman, Ciprian Aron, Constantin Opriş.

articolul original.

Serie crucială pentru Poli Iași. Echipa lui Claudiu Niculescu va întâlni în următoarele patru runde doar adversari din partea a doua a clasamentului

29 September 2022 at 10:03
image

Politehnica Iași a avut, poate, cel mai dificil program în prima treime a acestui sezon regular de Liga 2. Clubul moldovean a jucat în primele șapte runde cu șase echipe aflate în primele nouă poziții, a șaptea fiind Concordia, o pretendentă la play-off cu un nou start ratat de campionat.

Și Iașiul a ieșit cât de cât bine din această serie, reușind să strângă 14 puncte cu care se situează pe locul 4, la egalitatate cu alte trei formații și la un punct în spatele liderului SC Oțelul Galați până la disputarea restanței Stelei. Un bilanț bun, dar sub așteptările conducătorilor clubului, care sperau ca echipa să fie pe loc promovabil direct la întreruperea campionatului, adică pe locul 1 sau 2.

Poli Iași stă bine la puncte, însă cu exprimarea pe teren stă modest

Dacă la punctaj trupa ieșeană stă bine, nu același lucru se poate spune despre jocul etalat de elevii lui Claudiu Niculescu. Poli Iași a jucat modest în majoritatea partidelor, iar motivele de îngrijorare vin din faptul că echipa s-a exprimat rău sau chiar foarte rău în ultimele trei runde.

În loc să crească de la meci la meci, Poli a jucat slab în ultima perioadă, obținând doar patru puncte din nouă posibile, iar victoria cu Buzăul a venit în urma unui autogol.

Urmează o serie cu adversari mai abordabili

Odată cu pauza generată de meciurile echipelor naționale s-a încheiat și așa-zisa perioadă de probă la Politehnica. Antrenorul Claudiu Niculescu a cerut o perioadă de timp pentru omogenitatea echipei și a avut-o timp de șapte runde. De acum încolo, așteptările sunt mari atât din partea staffului tehnic și administrativ, cât și a suporterilor.

Pentru Poli urmează o nouă serie extrem de importantă, în care va întâlni adversari abordabili la prima vedere, din partea inferioară a clasamentului, cu rezultate mai slabe în aceste prime șapte etape.

Sâmbătă, elevii lui Claudiu Niculescu vor întâlni nou-promovata Minaur Baia Mare, în Copou, echipă situată pe locul 13, după care se deplasează în Banat pentru meciul cu Ripensia Timișoara, locul 17.

Apoi, Poli Iași va primi pe teren propriu vizita actualei ”lanterne roșii” Metaloglobus București (locul 20), iar în etapa a 11-a se va deplasa pe terenul unei nou-promovate, CSM Slatina (locul 10 în acest moment).

Sunt patru partide în care Iașiul pornește favorită certă, iar oficialii se gândesc la un punctaj maxim, în cel mai rău caz la 10 puncte din 12.

Atenți la calitatea jocului

Dincolo de rezultate, un punctaj maxim urmând să mențină Iașiul în plutonul fruntaș, cu șanse mari la primul loc, conducerea clubului din Copou așteaptă de la elevii lui Claudiu Niculescu și o exprimare mult mai bună pe teren.

Criticați în multe rânduri pentru evoluțiile modeste, ieșenii vor trebui să ridice mult calitatea jocului, o condiție sine qua-non pentru a ataca promovarea cu șanse reale.

Poli Iași rămâne însă cu o pată în acest debut de sezon, după ce în Cupa României s-a prezentat la Dumbrăvița fără antrenor principal și mulți dintre titulari, desconsiderând competiția și adversarul. Fotbalul a pedepsit echipa din Copou, fiind eliminată la formația din comuna timișeană.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

articolul original.
Ieri — 28 September 2022Ultimele Stiri

20 de tineri de la Liceul cu Program Sportiv Suceava se alătură proiectului Rugby pentru toți

28 September 2022 at 14:43

În această săptămână, Liceul cu Program Sportiv Suceava a semnat un acord de parteneriat cu Fundația Te Aud România și Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, pentru a se alătura proiectului Rugby pentru toți.

Rugby pentru toți este cel mai complex program de educație nonformală prin rugby la momentul de față și este coordonat de organizația humoreană Te Aud România. Programul a fost lansat în 2017, ca un mecanism anual, finanțat de către DHL Express România și Banca Comercială Română pentru a contribui la conceptul național de impact social prin sport.

Proiectul sprijină anual 40 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani să se dezvolte la cel mai înalt nivel, atât în terenul de rugby, cât și în afara acestuia. În termeni practici, colaborarea directă între Clubul Sportiv Școlar și Liceul cu Program Sportiv Suceava a început încă de anul trecut, când sportivi legitimați la Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, parte a programului Rugby pentru toți au fost transferați în cadrul Liceului cu Program Sportiv Suceava pentru a facilita participarea în competițiile naționale de juniori la categoria U17.

Prin acest parteneriat, continuăm să sprijinim jucătorii humoreni, dar și suceveni pentru a le facilita participarea în cadrul competițiilor oficiale. Mai mult decât atât, mă bucură enorm că Liceul cu Program Sportiv se alătura proiectului Rugby pentru toți și facilitează astfel, dezvoltarea tinerilor jucători în afara terenului de rugby”, declară Andrei Varvaroi, directorul Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului.

Începând cu anul școlar 2022/2023, Liceul cu Program Sportiv Suceava va avea peste 20 de tineri jucători de rugby, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani care vor face parte din programul Rugby pentru toți. Aceștia se vor bucura de toate beneficiile celorlalți tineri din program și anume ateliere de dezvoltare personală, workshopuri dedicate și oportunități de socializare. Dezvoltarea pe parte de rugby va fi condusa de domnul Codrin Prorociuc și domnul Mihai Coca, din partea LPS Suceava, în strânsă colaborare cu coordonatorul sportiv al proiectului și anume – dl. Andrei Varvaroi. De altfel, aceștia vor desfășura și antrenamente comune.

Pentru noi, cei care implementăm acest proiect de impact social prin sport de cinci ani de zile, această colaborare reprezintă un pas foarte mare înainte. Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului a avut rezultate excepționale la rugby dea lungul anilor și numeroase convocări la loturile naționale. Totodată, dezvoltarea personală a tinerilor este plasată pe primul loc la nivel individual și comunitar. Este practic o primă încercare de scalare, un an pilot care cel mai probabil va stabili următoarele direcții în dezvoltarea programului”, declară Gabriela Popescu, președintele Fundației Te Aud România.

Liceul cu Program Sportiv este singurul liceu cu program sportiv din județul Suceava și acoperă o arie largă de sporturi, cu rezultate excepționale la multe dintre acestea.

În calitate de liceu focusat pe sport, bineînțeles că suntem interesați și de conceptul adus în atenție de acest parteneriat și anume dezvoltarea socială prin sport. Ne bucurăm să ne alăturăm proiectului Rugby pentru toți astfel putem oferi mai multe oportunități de dezvoltare personală, socializare și schimb de experiență tinerilor noștri”, transmite domnul Ciprian Anton directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava.

articolul original.

Program – Salonul Anual de Carte, ediția a XXXI-a

28 September 2022 at 11:48

Salonul Anual de Carte, cel mai mare eveniment al Bibliotecii Județene Ștefan Bănulescu Ialomița, se va desfășura în perioada 1 – 31 octombrie.

Program Salonul Anual De Carte

articolul original.

SCM Zalău – o variantă de a face sport

28 September 2022 at 10:54
By: Regie
image

Primarul municipiului Zalău a afirmat în cadrul ședinței Consiliului Local din 27 septembrie că ideea înființării clubului sportiv  în subordinea Consiliului Local Zalău a fost aceea de a oferi copiilor o variantă de a face sport.

Ședința de Consiliu Local din 27 septembrie a adus în atenția consilierilor un proiect de hotărâre prin care Sport Club Municipal Zalău a solicitat o nouă alocare de fonduri pentru acest an. Astfel că, pe lângă cei 5.200.000 lei alocați, clubul sportiv din subordinea Primăriei a mai solicitat 1.900.000 lei, din care Primăria a găsit disponibili, momentan, 1.200.000 lei. Aceștia sunt banii care au venit de la Guvernul României pentru Programul Național de Dezvoltare Locală și care sunt îndreptați către ”sifonul” SCM Zalău.

Pe bună dreptate, o parte a consilierilor municipali, cei care nu fac parte din mașina de vot PSD-UDMR, au solicitat lămuriri  cu privire la sumele cheltuite deja de clubul sportiv.

Totodată, au considerat că proiectul de rectificare bugetară ar fi trebuit să fie făcut separat pentru școli și administrație și, în mod evident separat, pentru Sport Club Municipal Zalău. Răspunsul edililor a fost undeva de-a râsu-plânsu, mai mult plâns decât râs, deoarece aceștia au afirmat că nu pot fi votate separat rectificările bugetare!

In contextul discuțiilor la proiectul de hotărâre, primarul Zalăului a afirmat că ideea înființării clubului a fost aceea de a oferi o variantă copiilor din municipiu de a face sport.

Ce s-a întâmplat însă? Cu totul și cu totul altceva decât ce era planificat cu bună intenție, astfel că, acești copii din comunitatea zălăuană, scoși din fața calculatorului pentru a face mișcare au fost în anul 2020, cel puțin la secția de volei, următorii: Ivan Kostic, Nicolas Bernard Dos Santos, Leonardo Dal Bosco Dall Agnol, Egor Popov, Liviu Rîpeanu, Mihai Coasă, Vlad Cuciureanu, Andrei Mihalescu, David Csanad, Mihail Mărgineanu, Mihai Tarţa. Zălăuani get-beget, nimic de spus!

Nici anul 2021 nu a fost unul mai norocos pentru copiii zălăuanilor, pentru că sumele alocate din bugetul municipalității și folosite pentru plata unor jucători care au evoluat în sezonul competițional 2021-2022, la fel ca și în sezonul 2020-2021, sub certificatul de identitate sportivă al unui club din municipiul Dej, județul Cluj, au mers din nou către o serie de ”zălăuani get-beget”, cum au fost: Minic Aleksander, ello Ruivo Bruno, Kovalchuk Volodymyr, Iliev Stojan, Palacios Santos Cristian, Balu Tudor Dan, Mihăilescu Andrei, Ripeanu Liviu Constantin, Cuciureanu Vlad, Coasă Mihai, Mărgineanu Mihail. De data aceasta însă, banii municipalității s-au dus și către doi tineri din Zalău, Bălean Rareș- sportiv promovat cu multă rabdare  de antrenorul Marian Constantin și Porumb Cristian, un tânăr sportiv provenit de la Academia de Volei Lazăr. Și cam atât.

Așa că, din păcate, de la intenție bună la faptă esta cale lungă, iar clubul sportiv menit să scoată copiii zălăuanilor la mișcare, doar în acest scop nu a fost folosit.

articolul original.

Ultima sesiune de înscriere pentru programele „Rabla” şi „Rabla Plus”. Bugetul total depășește 600 de milioane de lei

28 September 2022 at 07:44
image

Ultima sesiune de înscriere pentru programele „Rabla” şi „Rabla Plus” pentru persoanele fizice, juridice şi instituţii publice va începe pe 30 septembrie. Bugetul total al acestei sesiuni depășește pentru cele două programe 600 de milioane de lei.

Sesiunea se va derula în perioada 30 septembrie – 25 noiembrie, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Administrația Fondului pentru Mediu.

În ceea ce privește „Rabla Clasic”, prima de casare este de 6.000 lei pentru un autovehicul uzat, respectiv de 9.000 lei pentru două autovehicule vechi.

Sunt eligibile autoturisme vechi de cel puţin 6 ani de la data primei înmatriculări în România, faţă de 8 ani cât se solicita anterior.

În ceea ce priveşte Programul Rabla Plus, este obligatorie casarea unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou.

Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.

În cazul ambelor programe, valoarea finanţării nu poate depăşi 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou achiziţionat.

Citește și: Rabla pentru becuri: AFM spune cum poți achiziționa becuri LED pe baza celor vechi. Sumă propusă pentru program, 400 de milioane de lei | AUDIO

Foto: Shutterstock

articolul original.

Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, programul spectacolelor din luna octombrie 2021

28 September 2022 at 07:00
By: Incomod

La Sinaia, a avut loc, ieri – 27 septembrie 2022, ședința anuală a conducerii Crucii Roșii Dâmbovița cu președinții de subfiliale. La întâlnire, alături de președintele Ionuț Ghibanu și de directorul Raul Pavelescu, s-a aflat și șeful Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan. După cum a precizat vicarul eparhial Ionuț Ghibanu, în cadrul adunării, a fost analizată activitatea Crucii Roșiii Dâmbovița din ultimul an și au fost stabilite reperele pentru acțiunile care se vor desfășura în viitor.

„Crucea Roșie este cea mai cunoscută organizație pe plan intern sau internațional, care este implicată în alinarea suferinței umane, în salvarea de vieți omenești, în ușurarea existenței multora din semenii noștri copleșiți de încercări, prin intermediul a multor programe, proiecte, inițiative, demersuri și colaborări, astfel că este și cea mai respectată instituție pe palierul acesta de activitate, care contribuie din plin la salvgardarea demnității umane și la ușurarea vieții celor aflați în dificultate”, a spus Ionuț Ghibanu – președintele filialei de Cruce Roșie Dâmbovița.

Acesta a mai amintit de acțiunile derulate în folosul oamenilor aflați în suferință, de sprijinire a unor comunități. Campaniile de donare de sânge, prevenirea și intervenția în caz de dezastre, cursurile de prim ajutor, derularea de acțiuni de sprijin pentru familiile defavorizate, programele de suport social pentru asistarea persoanelor fără venituri sau cu venituri reduse, asigurarea de produse alimentare pentru îmbunătățirea meselor la cantinele sociale. S-au mai adăugat activitățile de educație non-formală și sprijin material pentru copiii din centrele de plasament, suportul psihologic și material vârstnicilor din căminele-spital si din centrele rezidențiale dedicate. A mai amintit Ionuț Ghibanu și de acțiunile de ajutorare ocazională a refugiaților din România și de serviciile medico-sociale pentru persoane vârstnice, precum și cele de îngrijire la domiciliu.

„În timpul pandemiei, am desfășurat activități de informare cu privire la pandemie, la campania de vaccinare, dar și la oferirea de ajutor centrelor de vaccinare și persoanelor nevoiașe, în special cu produse de igienă și măști de protecție. Încă de la începutul conflictului din Ucraina, am sprijinit centrele de refugiați și le-am oferit produse esențiale acestora, alimentare sau nealimentare, încercând să ajutăm pe toți aceia care au fugit din calea războiului.

Suntem implicați în proiecte cu mare impact pentru comunitățile locale, așa cum este de exemplu proiectului intitulat “Împreună spunem stop abandonului școlar!”, ce are drept obiectiv consolidarea capacității Societății Naționale de Cruce Roșie, filiala Dâmbovița de a formula și promova o alternativă cu impact național, la politică publică inițiată de Guvern în domeniul prevenirii părăsirii timpurii a școlii și în concordanță cu Strategia de Consolidare a Administrației publice.

Implicarea noastră în cadrul Societății Naționale de Cruce Roșie reprezintă o mărturie a umanității noastre, o necesitate pentru comunitățile în care activăm, un sprijin concret pentru cei aflați în nevoie și un răspuns adecvat provocărilor timpului nostru.

Lumea noastră s-a confruntat cu uriașa provocare a pandemiei de Covid 19, se confruntă cu provocări climatice, dar și economice, sociale, ori numeroase conflicte, dintre care cel mai evident este în Ucraina, aproape de granițele țării noastre. Față de acestea nu putem asista nepăsători”, a declarat președintele Ionuț Ghibanu.

Șeful Crucii Roșii Dâmbovița menționat în mod deosebit colaborarea constantă și eficientă cu conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, în mod direct cu președintele Corneliu Ștefan, care a sprijinit în permanență activitatea Crucii Roșii.

„De asemenea, apreciez foarte mult colaborarea cu domnii și doamnele primar de pe tot cuprinsul județului, care se străduiesc să susțină și să promoveze activitatea noastră în plan local. Atât șefii filialelor, cât și primarii localităților din județ sunteți cei care cunoașteți cel mai bine cu ce se confruntă comunitățile, de aceea, aveți cel mai mare aport la sprijinirea rezolvării acestor provocări. Pe domniile voastre contează cel mai mult concetățenii noștri, dar și eu și conducerea centrală a Crucii Roșiii. Vă apreciez munca și implicarea, vă mulțumesc pentru tot și vă rog să continuați să vă implicați cu mult entuziasm și disponibilitate în a fi și pe mai departe susținători ai binelui comun și al demnității umane în vremea noastră”, a mai spus Ionuț Ghibanu.

articolul original.

Tanczos Barna: Programul Rabla pentru becuri urmează să fie lansat în perioada următoare

28 September 2022 at 08:17
Foto: chibzuitul.info

Guvernul intenționează să lanseze în perioada imediat următoare un nou program asemănător „Rabla pentru electrocasnice”. În acest sens, Ministrul Mediului a anunțat acest lucru, precizând că se va acorda fiecărui român care se înscrie un voucher în valoare de 200 de lei.

Astfel, Programul Rabla pentru becuri urmează să fie lansat în perioada următoare a anunțat marți, ministrul Mediului, Tanczos Barna. În opinia sa, acesta va presupune acordarea unui voucher de 200 de lei la predarea unui bec vechi, bani care vor putea fi utilizați pentru a cumpăra becuri de tip LED, eficiente energetic.

Programul va avea un buget de 400 de milioane de lei

Ministrul a precizat că propunerea pentru noul program a venit de la AFM iar bugetul este de 400 de milioane de lei.

În precizările sale, „Trebuie să vorbim despre soluțiile cu efect real, pentru că vorbim de gospodării unde schimbarea becurilor va avea un efect de 50%, dar vorbim de gospodării unde schimbarea becurilor nu atinge nici 5% pentru că acolo unde sunt foarte multe instalații electrice consumatoare, schimbarea becurilor nu va aduce un avantaj.

În gospodăriile unde este un televizor și un aparat radio, acolo da, schimbarea becurilor poate însemna un pas uriaș înainte. Unii cetățeni vor aplica pentru așa ceva, alții merg să își ia becurile noi, mai eficiente, și nu așteaptă un program național.

Propunerea AFM este un voucher cu o valoare de 200 de lei și trebuie dus la un centru becul vechi, e același principiu care se aplică și la celelalte programe Rabla. Aduci un bec vechi și primești un voucher pentru a cumpăra unul mai eficient din punct de vedere energetic”, a spus Tanczos care a precizat că voucherul nu va fi condiționat de numărul de becuri predate.

În contextul energetic, ministrul Tanczos Barna a explicat că, în momentul de față, programul se referă strict la becuri de tip LED. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a elaborat deja Ghidul Rabla pentru becuri, iar modificarea de buget pentru AFM va cuprinde inclusiv bugetul pentru Rabla becuri.

Se bazează pe sistemul de la Rabla electrocasnice

Totodată, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat recent că este posibil ca în programul „Rabla pentru electrocasnice” să fie introduse şi becurile cu led.

În opinia sa, „Conform dispoziţiilor Coaliţiei şi după discuţiile cu domnul prim-ministru, AFM a elaborat Ghidul pentru Rabla pentru becuri. Am pregătit modificarea de buget, care va intra în şedinţa de Guvern, probabil săptămâna viitoare, în prima şedinţă de Guvern. Suma pe care am propus-o este de 400 de milioane de lei, iar Ghidul va apărea probabil zilele următoare, în consultare publică, pe site-ul ministerului”, a precizat Barna Tanczos, după conferinţa „Cum salvăm industria românească de mobilier şi de produse din lemn”, organizată de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România.

El a subliniat că propunerea pe care a pregătit-o se bazează pe sistemul de la Rabla electrocasnice.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Încă două grădinițe vor fi date în folosință în municipiul Suceava: cea de la Colegiul Mihai Eminescu și cea din curtea școlii nr. 7 de la Ițcani. Lungu: ”Pe peretele grădiniței de la Mihai Eminescu este un mesaj pentru Ucraina”

27 September 2022 at 05:03

După ce am dat în funcțiune 2 grădinițe cu program prelungit pe fonduri europene, cea din Burdujeni Sat și cea de pe strada Dobrogeanu Gherea, din zona  centrală, lucrăm la alte 2 grădinițe respectiv de la Colegiul Național Mihai Eminescu și din curtea școlii gimnaziale nr. 7 de la Ițcani, a anunțat primarul Ion Lungu. .

”Cea de la Colegiul Mihai Eminescu (liceul pedagogic) va fi dată în funcțiune la data de 1 decembrie 2022, grădinița cu program prelungit din Ițcani până la jumătatea anului 2023, în aceste zile se pune tabla pe acoperiș. La Colegiul Mihai Eminescu a fost realizată o pictură murală de mari dimensiuni a lucrării artistice selectate în cadrul concursului dedicat tinerilor artiști din România și Ucraina „Mesajul meu pentru Ucraina” pentru celebrarea Zilei Cooperării Europene 2022”,a  expolicat Lungu.

El a mai spus că se lucrează  la alte două proiecte de grădiniță cu program prelungit în Cartierul Obcini și în curtea Școlii generale nr. 1.

”Totodată avem aprobate și două creșe: una licitată in Dealul Mănăstirii și alta în zona Cetății de scaun. Infrastructura pentru educație este o prioritate pentru municipalitate”, a conchis Ion Lungu.

articolul original.

Marţi 27 septembrie

27 September 2022 at 04:10

Film now 20:00

Jurnalul 2004

Cu Ryan Gosling, Rachel McAdams.

Allie Hamilton și Noah Calhoun s-au întâlnit într-o seară la carnaval și se îndrăgostesc. Părinții ei nu consimt legătura fiicei lor, deoarece familia lui Noah nu este suficient de bogată și cunoscută, și hotărăsc să se mute departe, cât mai departe de Noah.

Tvr 1 22:00

Darling 1965

Cu Laurence Harvey, Julie Christie.

Un viguros si cutezator film facut de adulti… cu adulti… pentru adulti.

Film box 21:00

Spinul negru 2011

Cu Sam Shepard, Stephen Rea.

Sam Shepard îl va interpreta, în acest proiect cutezător, pe Cassidy, la 15 ani de la împușcarea lui de către poliția din Bolivia, refăcut și cu planuri mari: să se întoarcă în Statele Unite. Noriega va juca rolul unui pistolar care pierde economiile de-o viață ale lui Cassidy, dar care îl ajută pe acesta într-o nouă și ultimă misiune – jefuirea unei mine.

Hbo 22:25

Ray 2004

Cu Jamie Foxx.

„Soul este un drum in viata dar este intotdeauna drumul cel mai greu.”

– Ray Charles.

Daca viata reprezinta o suma de episoade, viata lui Ray Charles trebuie vazuta ca o suma de urcusuri si coborasuri care s-au petrecut in spatele unei cariere muzicale lungi si de mare succes.

 

 

articolul original.

Reportajul Zilei – Consiliul Local Zalău este manipulat?

26 September 2022 at 11:18
image

Ne întrerbăm dacă, în actuala conjunctură politică, respectiv în actuala formulă de vot a proiectelor de hotărâre propuse consilierilor locali, aceștia sunt manipulați sau aprobă hotărâri, cu bună știință, împotriva intereselor membrilor comunității locale pe care îi reprezintă. Vom prezenta în materialul care urmează o serie de informații de un interes deosebit pentru comunitatea locală.

Pe masa consilierilor locali, pentru ședința din 27 septembrie, sunt puse spre aprobare un număr de 30 de proiecte de hotărâri. Printre acestea, se propune și rectificarea bugetului , la proiectul de hotărâre  cu numărul 21, care are două anexe și o notă de completare, de ultim moment.

Ce se ascunde în acest proiect de rectificare? Exact ceea ce arătam noi, cu puțin timp în urmă, respectiv suplimentarea pentru moment, a bugetului Sport Club Municipal, cu suma de un milion două sute lei, adică nici mai mult, nici mai puțin de 12 miliarde – în vechia formulă de valorizare a monedei naționale. Dar nu este doar această mică – mare capcană pentru consilierii municipali. În materialele propuse spre aprobare se arată, de fapt, că bugetul va fi majorat cu 1.900.000, doar că , momentan, s-au găsit în vistieria comunității locale doar 1.200.000 lei ce pot fi aruncați pe apa sâmbetei, urmând, ca prin votul la acest proiect, consilierii să își asume, practic, și alocarea sumei de 700.000 lei, sumă ce încă nu a fost găsită pentru a fi aruncată …pe apa sâmbetei.

Ce înseamnă acest lucru? Simplu și la obiect. Dacă pentru un club absolut neperformant  consilierii municipali, prin votul lor, au alocat la începutul anului un buget de 52 de miliarde, acum acesta va fi suplimentat cu un procent de 23%, însă până la sfârșitul anului, creșterea de buget va fi suplimentată cu 37% sau poate chiar mai mult față de bugetul inițial.

De unde vin acești bani, miraculos găsiți  pentru majorarea bugetului clubului sportiv al Primăriei ? Nu ne vine să credem dar, da, acești bani vin la bugetul comunității din finanțarea de către Guvernul României a proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Și ce fac consilierii locali cu acești bani? Îi aruncă, pur și simplu, pe apa sâmbetei, în bugetul destinat cu acest scop, adică îi repartizează din nou, SCM Zalău.

Este adevărat că prin solicitarea făcută de Sport Club Municipal , aceștia , după ce au primit un buget de 52 de miliarde la începutul anului, constată că, de fapt, nu au gestionat corespunzător bugetul, nu au ținut cont de sumele alocate și astfel au încheiat contracte sportive care depășesc cu mult posibilitățile de finanțare. Deci nu le pot plăti. De ce oare a fost necesar acest lucru? Greu de explicat, în condițiile în care echipa de fotbal a Municipiului Zalău nu a reușit să obțină promovarea în Liga a doua, chiar dacă a avut cel mai mare buget alocat în seria a X-a din Liga a III-a, în care a evoluat. A fost surclasată, fără drept de apel, de către echipe precum Minaur Baia Mare și  Someșul Dej ( care, apropo, au promovat în liga superioară cu bugete care abia se ridică la jumătatea celui alocat SCM Zalău) dar și de CA Oradea și Lotus Băile Felix, ale căror bugete au fost chiar la mare depărtare din punct de vedere valoric față de cel al SCM Zalău, însă rezultatele au arătat altceva.

Să ne îndreptăm puțin acum și spre secția de volei a clubului Primăriei. Ei da, aici situația este cu adevărat întortocheată.

În primul rând, momentan, Clubul Primăriei nu mai are echipă de volei în Divizia A 1. Asta din punct de vedere legal. Cum stau lucrurile aici? Vedeți și dumneavoastră, în informațiile pe care vi le punem la dispoziție, stimați consilieri locali , că sunteți  consultați doar atunci când au nevoie de bani. În plus.Iată cum stau lucrurile, pentru că nu veți putea spune că nu știți ce ați votat, atunci când, suntem siguri că o veți face. Cel puțin mașina de vot PSD-UDMR. În anul 2020, pentru a putea juca în Divizia A 1, echipa de volei a Primăriei a făcut un număr impresionant de artificii. Mai întâi, cu sprijinul fostului președinte al Federației Române de Volei, Gheorghe Vișan, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a pune în dificultate ACS Volei Municipal Zalău. Vișan, pe atunci președinte, în mod ilegal și complet abuziv,  a ”trecut” de Comitetul Director al FR Volei o hotărâre prin care ACS Volei Municipal Zalău a fost suspendată pentru neplata unor taxe către Federație. Asta, după ce în 2016, fostul director al clubului, Marcel Țîrle, a lăsat clubul sportiv cu datorii impresionante față de Federație.  Și nu numai. Că așa a știut el să conducă. Această hotărâre a fost anulată, definitiv, fiind constatată de către Instanță ilegalitatea ei.  Ei bine, noua conducere a clubului, a achitat toate restanțele  de la momentul respectiv, sub amenințarea lui Vișan că nu vor putea evolua  în Divizia A 1 , în cazul neplății restanțelor. Dar, sub imperiul dorinței de revenire în conducerea unei activități sportive, fostul director al ACS Volei Municipal Zalău, Marcel Țîrle, a devenit mai întâi consilierul primarului pe probleme de sport, poziție din care a reușit să creeze Sport Club Municipal Zalău, al cărui director interimar a fost. Și nu puțin.Din 2019 , până în 2022, a tot fost director interimar. Și a  tot condus clubul sportiv al Primăriei, până la limita falimentului. Iar rezultatele, se văd. Suntem însă convinși că nici de această dată nu va răspunde, este deja o cutumă.

Revenind la secția de volei, ei bine, Primăria a finanțat, două sezoane competiționale consecutiv, un club sportiv din altă administrație, aparținând altei unități administrativ –teritoriale, CNS Lapi Dej. Pentru că , echipa de volei a clubului Primăriei nu avea acces în Divizia A 1. Și atunci, au încheiat un protocol de colaborare cu cei din Dej, evoluând în campionatul intern de volei masculin sub certificatul de identitate sportivă al CNS Lapi Dej, având o denumire complicată dată prin protocolul de colaborare, iar undeva, la sfârșitul denumirii apărea și numele SCM Zalău. Dar, atenție! Sub certificatul de identitate sportivă al clubului din Dej. Dacă aruncăm o privire în urmă, vom vedea că acest protocol nu a fost respectat, decât în partea în care clubul Primăriei Zalău  a evoluat în divizia A1.

Însă, clubul din Dej s-a desființat, iar SCM Zalău a rămas fără aliat , astfel că nu mai poate evolua în divizia A1. Ce s-a întâmplat în continuare? Pe scurt: Clubul sportiv Volei Club Zalău 2015, care a evoluat în divizia A2, nu a promovat în Divizia A1, însă, participant fiind la turneul de promovare, acesta a fost invitat de Federația de Volei să se înscrie în Divizia A1, ca urmare a faptului că nu se mai găsesc echipe care să evolueze în această divizie. Și acesta s-a înscris în Divizia A 1, ulterior fiind trecut în toate documentele. Însă, în data de 14 septembrie, prin hotărârea nr. 6, Consiliul Director al FR Volei a aprobat , ilegal și nestatutar, fuziunea clubului VCM 2015 Zalău cu Sport Club Municipal Zalău, clubul urmând să poarte denumirea de SCM Zalău. Practic, au luat doar certificatul de identitate sportivă al clubului care are drept de joc în Divizia A1. Sau cel puțin așa cred cei de la SCM Zalău. De ce spunem asta? Pentru că , Federația Română de Volei, și-a schimbat doar președintele,fiind  înlocuit Gheorghe Vișan cu Adin Cojocaru. Atât. Nu și-a schimbat nici metehnele,nici modul ilegal de a emite hotărâri. Spunem acest lucru cu certitudine, deoarece fuziunea celor două cluburi nu a fos făcută în condiții legale. Conform regulamentului de organizare a activității voleibalistice, art. 12 alin 1 lit a, ” Propunerea de fuziune sau protocol va fi prezentata pentru inregistrare la F.R.Volei, insotita de urmatoarele acte:

a)procesele verbale de la adunarile generale ale cluburilor respective semnate  si stampilate;”(…)

Având în vedere faptul că SCM Zalău funcționează în subordinea Consiliului Local al Municipiului Zalău, care este unic acționar al echipei, Adunarea Generală în această situație este formată din Consiliul Local al Municipiului Zalău. Consultând portalul Municipiului Zalău, secțiunea Hotărâri am constatat că nu există nici o hotărâre în sensul aprobării unei fuziuni.

Mai mult, urmare a modificărilor multiple aduse  Hotărârii nr. 194/2019 privind funcționarea Sport Club Municipal Zalău, modificări materializate prin alte Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Zalău, nu a fost schimbat  și nici substituit atributul Consiliului Local al Municipiului Zalău cu privire la aprobarea unei cooperări sau asocieri/ fuziuni.Deci, pentru a putea fi aprobată legal hotărârea de fuziune a SCM Zalău, era necesar acordul CL Zalău. Care nu există.

Așadar, echipa de volei a Primăriei Zalău nu este înscrisă legal în Divizia A 1.Dar, cu toate acestea, au încheiat contracte de activitate sportivă, fără a ține cont de bugetul alocat, iar acum vin să solicite majorarea de buget. Curat murder, ar spune Caragiale. Din păcate însă, aici nu asistăm la o comedie. Este vorba despre banii publici , bani de care Primăria, prin intermediul ”supapei” Sport Club Municipal Zalău, își bate pur și simplu joc.  Adică vin bani din finanțarea de către Guvernul României a proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar tu, administrație locală prin Instituția Primarului și Instituția Consiliului Local îți permiți să faci propunere de alocare a acestora către falimentarul club sportiv pe care îl ai în subordine? Incredibil! Ai posibilitatea de a rezolva o grămadă de probleme stringente cu acești bani, cum ar fi spre exemplu, participarea cu o sumă acceptabilă în programul privind casarea autovehicolelor uzate, acest ”Rabla local”, pentru care municipiul Zalău, din lipsă de fonduri, a propus participarea în program doar pentru 250 de autoturisme. Ai posibilitatea de a rezolva problemele acute de la Internatul Liceului Voievodul Gelu din Zalău, care se află în patrimoniul Consiliului Local și care se degradează în fiecare zi, însă preferi ca banii veniți de la Guvern să îi dirijezi spre scurgerea prin Sport Club Municipal, acest club fără rezultate?

Da, am fost informați public despre faptul că din cei 5.200.000 lei alocați clubul a cheltuit deja 4.954.250 lei, rămânând în vistierie doar 245.750 lei, însă a cui este responsabilitatea?

Se pare că nici modificările produse prin înființarea , urmare a HCL 216 din 2021 , a Comitetului Director, nu au fost de bun augur, deoarece, iată că nici cu acest organism suplimentar SCM Zalău nu poate fi nici controlat, nici oprit de la risipa banului public. Și nici nu dă socoteală nimănui. Mai mult, își permite să facă demersuri , în mod absolut abuziv și fără nici o acoperire legală, către  Comitetul Director al FR Volei, de a fuziona cu un alt club, fără a avea acordul prealabil al Consiliului Local al Municipiului Zalău.

Până unde se pot întinde ilegalitățile SCM Zalău, ilegalități pe care, cu sau fără știință, dar acum cu știință – în mod evident, le tot acoperiți, stimați edili? Și până unde bătaia de joc față de banul public?

articolul original.

Unic în Arad! Zooland pregătește, la început de octombrie, mari surprize pentru copiii de toate vârstele

26 September 2022 at 10:19
image

Despre Zooland Arad am mai scris în urmă cu un an când i-am călcat pragul. Fără să știm foarte multe, ne-am așteptat să fie o simplă grădină zoologică, cu multe cuști și spații strâmte, îngrădite. Nu a fost defel așa, locul arătând mai mult a sanctuar pentru animale.

Impresia noastră că Gabi este un adevărat iubitor de animale ne-a fost confirmată ulterior, atunci când administratorul ne-a plimbat peste tot și ne-a arătat grija pe care o poartă animalelor de acolo. „Animalele au un spațiu generos și un lucru drăguț: ieduții, căprioarele și cerbii lopătari se apropie fără frică de vizitatori”.

„Animalul nu este o marfă de expus în magazine”, ne-a spus atunci și ne-a mai explicat că va ajunge să țină mai multe evenimente pe parcursul anilor.

Acel moment a venit acum. În 1 Octombrie, ferma Zooland Arad așteaptă doritorii mici sau mari cu ocazia organizării unui eveniment chiar pentru toate vârstele. Destinat iubitorilor de animale și natură, cu jocuri interactive, dresaj de cai Andaluzi , plimbări cu șareta trasă de ponei, parc interactiv cu animale, parc de joacă pentru copii, foc de tabără, muzica Folk live și nelipsitele ceaune delicioase (fasole cu ciolan la ceaun, gulaș), locul are toate ingredientele pentru a petrece o zi de sâmbătă deosebită.
Cei care doresc să mai „smulgă” o ultimă amintire verii (vremea promite să fie însorită, cu o temperatură de 23 de grade), pot veni și cu corturile, fiindu-le asigurat și un loc de campare, iar accesul este permis și pentru animale de companie (bineînțeles în lesă).

Programul evenimentului de sâmbătă, 01 octombrie (10:00-00:00):
12:00-18:00 – Jocuri interactive adulți-copii cu Masina Prieteniei/ Plimbare cu șareta trasa de ponei .

16:00-18:30 – Reprezentanții de dresaj cai Andaluzi cu Miroslav Jivoinov .

19:30 – 22:00 – Foc de tabăra și muzică Folk în compania prietenului nostru Piticu Piti .

Preț intrare eveniment 1 octombrie :
– 25 lei adult
– 15 lei copil de la 4 ani. ( nici o activitate din cele scrise mai sus nu se taxează suplimentar. )

#GUSTĂRIVRAJITEARAD

Chiar dacă nu ajungeți la evenimentul de sâmbătă, Gabi este la un telefon distanță:

„Excursie în familie sau o mini excursie cu clasa în săptămâna verde, vă așteptăm la ferma Zooland Arad. Parc interactiv cu animale. Vă așteptăm printre animalele noastre frumoase care abia așteaptă să se joace cu copiii și să fie hrănite cu morcovi și mere spălate, tăiate felii.

Poate doriți să vedeți Zimbrii, Alpaca,Lama sau Cerbii. Ne găsiți la 25 km de Arad în localitatea Sâmbăteni pe malul Mureșului ,GPS google maps ferma ZoolandArad. Peisajul s-a schimbat într-un verde crud, foarte frumos.

Picnic la fermă – teren volei pe nisip – teren de fotbal – tiroliană pentru copii  – ședințe foto între animale. – copiii pot hrăni animalele cu morcovi și mere spălate, tăiate felii -închiriere terase cu video proiector pentru team building, serbări și încheiere an școlar , evenimente private.

Program vizitare: Luni -Joi (programare telefonică pentru vizitare ferma ZoolandArad .)

Vineri 10- 20:00

Sâmbăta 10 – 20:00

Duminica 10- 20:00

Www.Zoolandarad.ro #gustărivrajitearad SHARE PLS. Informații la tel. 0740581464.

articolul original.

Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, 26 – 30 septembrie 2022

26 September 2022 at 05:05
By: Incomod

Episodul I al celui de-al doilea sezon al podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu, se deschide cu o ediție memorabilă, un dialog cu intimități dezvăluite și povești din culisele teatrului și filmului românesc din ultimii 65 de ani. Victor Rebengiuc, actor-iconic, iubit de spectatori din toate generațiile, povestește, la microfonul Avangardei, despre prima ieșire în Occident, la festivalul de la Cannes, despre prieteniile cu Liviu Ciulei și Lucian Pintilie, despre universul Teatrului Bulandra și despre marile roluri jucate, de la Apostol Bologa și Tănase Scatiu la Ilie Moromete. Victor Rebengiuc îi mărturisește în premieră fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, de ce în viața unui om cumsecade nu încap mai mult de două iubiri, cum Tatăl, piesa jucată acum la Bulandra, a fost de fapt adusă de la Paris de Ion Caramitru pentru a fi montată la Național, și de ce Regele moare, însă teatrul nu va muri niciodată. Un dialog cu umor, regrete și destăinuiri dintr-o viață aproape de aniversarea celor 90 de ani de rol omenesc.

Interviul integral poate fi ascultat accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=-T6LMphBPmU

Victor Rebengiuc: „Sentimentele mele sunt destul de amestecate…”

Ionuț Vulpescu: Bună ziua! Deschidem un nou sezon, al doilea, al podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu. Continuăm seria de dialoguri cu mari personalități ale țării, iar astăzi am emoția și bucuria de a-l avea invitat pe actorul Victor Rebengiuc! Domnule Rebengiuc, mulțumesc mult că ați acceptat invitația de a veni la podcastul meu!
Victor Rebengiuc: Mulțumesc mult pentru invitație și chiar sunt bucuros că ne reîntâlnim, și sper să fie interesantă această întâlnire și pentru ceilalți care ne privesc la podcast! Podcast… Îmi place cum sună…

I.V.: E un termen din 2006, care la noi a venit mai târziu. Se întâmplă, e un decalaj.
V.R.: Suntem decalați bine, în multe lucruri…

I.V.: Două treimi din viață ați consacrat-o teatrului și filmului românesc. Și cum e viața rotundă, așa, ca în romanele lui Rebreanu, ați terminat în 1956, IATC-ul, cum se spunea atunci, UNATC-ul, cum e acum, iar în 1957, după ce ați fost câteva luni la Teatrul Național din Craiova, care ulterior avea să se bucure de un mare succes – în timpul mandatului lui Emil Boroghină, cu piesele regizate de Silviu Purcărete – v-ați angajat la Teatrul Bulandra. Unde jucați și astăzi! Cum se vede viața, după ce două treimi ați consacrat-o artei, plină de lumini, filmări pe platourile de televiziune… cum vedeți viața după două treimi dedicate artei?
V.R.: Sentimentele mele sunt destul de ambigue. Mie mi-a plăcut și îmi place în continuare faptul că sunt actor, că pot să joc, că pot să creez – dacă nu e prea pretențios cuvântul, un personaj, sau mai multe, nu dintr-o dată, ci unul câte unul. Vorbeați de anii mei de profesionalism, după ce am terminat Institutul, și eram licențiat. Dar eu am avut înainte, ca amator, în mai multe cămine culturale din București, activitate ca actor. Unul dintre ele era într-o fostă cârciumă, undeva pe Grivița. Era un cămin cultural, un atelier popular, Constantin David, erou al clasei muncitoare. Nu l-am cunoscut, nu știam cine era, dar era titlul acestui cămin cultural. Aceste cămine culturale – cred că Regele Carol făcuse asta – erau de fapt Atenee populare, cum erau denumite atunci. Tradiția s-a continuat, pentru că partidul avea nevoie de propagandă.

I.V.: Mai ales în mediul rural, erau cămine culturale.

„Măi, Rebengiuc, tu ar trebui să dai la teatru!” De la „vedeta raionului” în Ateneele populare, la actorul-iconic al teatrului și filmului românesc din ultimul secol

V.R.: Și cred că mai sunt, ar fi bine să fie peste tot; acum văd că în licee e o mișcare de teatru care exista și înainte – Pittiș și mulți alții, jucau în liceu, și abia apoi au dat la Institut. Eu mergeam acolo fără nicio idee. Nu voiam să mă fac actor. Eram la o școală tehnică, învățam pentru transformator electric, eram la clasa de transformatori. Eu pentru asta mă pregăteam. Părinții mei, mama și bunicii, care aveau grijă de noi, spuneau: „Lasă, nu ai aceleași avantaje ca la Liceul Teoretic…” Așa se spunea. „Poți să termini școala și să te angajezi, să câștigi bani, nu stai să umbli cu o diplomă pe frunte, cu care nu poți să faci nimic”. Acolo mă ocupam de treaba aia. Dar jucam teatru! Eram vedeta raionului, veneau în fiecare duminică oamenii aceia să mă vadă, cei care nu aveau niciun teatru prea apropiat, și care veneau aici pentru că era alături. Și în fiecare duminică dimineață jucam câte o piesă. Umpleam sala, erau cel puțin o sută de oameni care voiau să ne vadă. Pe timp de vară! Asta până la un moment dat, când în ultimul an de școală, am făcut o piesă pe care o jucam la ateneul popular la școală, cu colegii mei de clasă. Și era o chestiune simplă, eu aveam un rol central, și aveam mici sketchuri cu diverse grupuri. Era o comedie, o chestie de haz, așa. Sigur că a avut succes. Iar directorul școlii, domnul Șandru – o să îi fiu profund recunoscător toată viața – mi-a spus la urmă: „Măi, Rebengiuc, tu ar trebui să dai la teatru”. Și de aici am plecat, pentru că nu aveam ideea deloc să dau la teatru, la Institutul Politehnic nu m-au primit, pentru că nu aveam origine socială sănătoasă.

Primii ani de studenție. Victor Rebengiuc: „Aveam deprinderi cabotine!”

I.V.: Deci înainte de Teatru, ați vrut să mergeți la Politehnică. Puteți să îmi spuneți un singur nume căruia îi datorați ceva din ce a devenit actorul Victor Rebengiuc? Poate un mare profesor, cine ar fi acela?
V.R.: Aura Buzescu, o mare actriță. Țin minte că după activitatea mea în căminul cultural, unde am avut de a face cu niște instructori de teatru, care nu erau mari specialiști, mari regizori de teatru sau mari actori, erau niște regizori de teatru care trecuseră prin teatru, actorași mai de mâna a doua, a treia, dar se ocupau de chestia aceasta și animau într-un fel activitatea culturală. Probabil că am căpătat, fără să îmi dau seama, fără să știu, niște deprinderi cabotine. Iar în primele zile de școală, țin minte, cu doamna Buzescu în clasă, ne lua pe fiecare după examenul de admitere, să facem cunoștință, să vadă pe fiecare, ce poate, cum poate, și m-a suit sus, pe podiumul acela, acolo, și am început să spun ce știam. „Nuuuuu, cine te-a învățat să faci așa? La circ să te duci, la estradă!” „Doamne, ce caut eu aici, că îmi era bine unde eram, mi-am zis!” Și atunci, a țipat la mine un semestru, până când înțelesesem ce voia ea. Eu eram ca un cabotin, cum se zice. Jucam pe din afară. Și textele te duceau către chestia aceasta, erau texte din autori deja mai slăbuți, care voiau și ei să câștige un ban, și dădeau texte din acestea, care se cereau. Scriau repede. Ea cerea ca totul să vină dinăuntru. Și spunea „Nu te strâmba!” „Mă mir!” „Nu te miri. Trebuie să vină dinăuntru. Dacă tu te miri cu adevărat, atunci pe chipul tău se va vedea că te miri. Nu trebuie să te miri”. Până am înțeles eu ce vrea ea, pentru mine era ca la fotbal, era o minge, trebuia să dau cu piciorul. La teatru, la fel, înveți textul ăsta și îl spui. Și îl învățam și îl spuneam…

I.V.: E bine ca profesorul să fie mai dur cu studentul la început, să îl admonesteze, sau nu e bine pentru că îi rănește personalitatea, îi atinge sensibilitatea?
V.R.: Personalitatea mea a fost foarte rănită. Și în război învingi după ce ești rănit, și te bucuri de victorie, până la urmă. S-a întâmplat așa: prin anul II, începuserăm să lucrăm o scenetă, deja nu mai țipa la mine, colaboram într-un fel. Îmi dădea indicații. Lucram la sceneta aceasta până s-a îmbolnăvit și vreo lună nu a venit la școală. Între timp fusese o vizită, ceva, o delegație de străini, și s-au prezentat niște scene din activitatea noastră în fața ălora, nu și sceneta aceasta în care jucam eu, și când s-a întors ea a reluat tot repertoriul pe care îl aveam la clasă de o lună de zile și după ce a văzut sceneta noastră a întrebat: „Dar de ce nu ați prezentat-o?” Am simțit că e un armistițiu perfect între noi. Că ea își dă seama că am înțeles ce vrea de la mine și că eu, în primul rând, am înțeles ce vrea ea de la mine.

Mama lui Victor Rebengiuc nu și-a văzut fiul jucând: îi era frică să îl vadă murind pe scenă

I.V.: O coabitare. Ați vorbit de război. Mama dvs. era o femeie foarte frumoasă. Nu a venit niciodată să vă vadă jucând, pentru că îi era teamă să nu vă vadă murind într-un rol pe scenă. E adevărat?
V.R.: Așa este. Eu am întrebat: „Dar de ce nu vii și tu? Am premieră, acolo…” „Nu vin, că tu mori pe scenă, nu vreau să văd așa ceva!”

I.V.: Nu a vrut să vă vadă într-un rol dramatic.

„Uite, ăsta umblă cu femei în vârstă!”

V.R.: Era o femeie frumoasă, cu vreo douăzeci de ani mai mare decât mine. M-a născut când avea douăzeci de ani. Eram actor, aveam douăzeci și ceva de ani. Era vară, ca acum, cald, plăcut, și îmi spunea: „Hai să mergem la o grădină, să mâncăm o friptură, să auzim o muzică, să bem un pahar!” Eu nu voiam să merg că îmi era teamă să nu zică lumea „Uite, ăsta umblă cu femei în vârstă!” Ea era frumoasă, o femeie frumoasă!

I.V.: Și tânără!
V.R.: Încă tânără, la vreo patruzeci și ceva de ani… frumoasă! Și spuneam: „Stăm acasă, iau eu o friptură, facem grătar, punem o muzică, și un pahar de vin, și gata, ce să mergem la restaurant!”

Un bucătar excepțional în timpul liber. Care este meniul ideal pentru Victor Rebengiuc?

I.V.: Ați avut o copilărie și tinerețe destul de grele, marcate de griji, de constrângeri. Asta ar fi o explicație, așa, peste timp, a faptului că sunteți un foarte bun bucătar, că vă place mult să gătiți?
V.R.: Am fost un foarte bun bucătar, din păcate, în ultima vreme, nu mai pot să stau în picioare mult și nu mai pot să gătesc. Și nici nu mai am pentru cine să gătesc, suntem doi, ciugulim și noi câte ceva acolo și gata, se termină masa. Era copilul, găteam pentru el; mă zbăteam să caut, să găsesc… Îmi aduc aminte că a fost tot timpul asistat de medici, în primul lui an, când îi dădeam fel de fel de ceaiuri, lapte praf, unul special, pe care trebuia să îl procur și să i-l dau, dar când a împlinit un an, doctorița mi-a spus: „Domnule, trece-l la masa familiei!” „Adică ce?” „Dă-i de mâncare, adică ce mâncați și voi.” „Și ce să îi dau?” „O cană de lapte cu cacao, un sandviș cu șuncă”. Asta era în anul 1976.

I.V.: Atunci m-am născut eu, în 1976.
V.R.: El este născut în 1975. Și am alergat tot Bucureștiul, în toate magazinele, să caut niște șuncă, să îi dau copilului să mănânce. Nu am găsit. M-am dus la restaurante, la hoteluri. Târziu, la un hotel, cred că la Ambasador, am găsit și am putut să îi dau copilului șuncă să mănânce. Dar grea a fost perioada aceea.

I.V.: Care ar fi meniul ideal al lui Victor Rebengiuc?
V.R.: Meniul ideal? O saramură bună de crap, și un crap la cuptor, cu ceapă.

I.V.: Deci pește!
V.R.: Peștele îmi place în mod special. Da! Și din astea, caracatița, cambula, îmi plac toți peștii de mare și de ocean, dar și carnea de vită, în mod special, îmi place. Grătarul… eu am gătit multe și de toate. Mâncare de mâncat am gătit. Nu concurez la televiziune cu ce gătesc. Gătesc mâncare, să mănânc! Dar găteam, nu mai gătesc acum.

Rebengiuc, actorul-fetiș al lui Liviu Ciulei

I.V.: L-ați invocat mai devreme pe Liviu Ciulei. A fost o întâlnire destinală pentru cariera dvs. Ați jucat aproape în toate piesele lui. Sunteți actorul-fetiș, cumva, al lui Liviu Ciulei, și v-ați îngemănat cariera cu el. Cum a fost întâlnirea cu Liviu Ciulei?
V.R.: Eu îl văzusem pe el în niște filme. Ceva cu țărani, nu mai știu ce film era ăla de juca un fiu de chiabur rău de tot, care sabota toată munca…

I.V.: Sfârșitul anilor ’50, începutul anilor ’60.
V.R.: Uite că nu mai țin minte cum se numea și de cine era făcut. Dar când am venit la Teatrul Bulandra de la Craiova, în urma unui concurs pe care l-am câștigat… A fost așa: seria noastră a fost o serie foarte bună, cu mulți actori de talent, care erau ceruți în teatrele din București. Era bătaie, a fost bătaie pe ei.

I.V.: O promoție foarte bună!
V.R.: A fost bătaie pe ea. Și știu că pe mine m-a luat de mână Moni Ghelerter, m-a dus la Național în fața directorului, domnul Moldovan cred că îl chema, și a spus: „Angajează-l!”. Dumnealui a spus: „Nu pot, legea nu îmi dă voie. Trebuie să facă un an de provincie și după aia se poate înscrie la concursul de ocupare a locurilor vacante din București”. „Lasă, domle!” Era și Beligan acolo: „Lasă domle, acuma nu stăm de de-astea!” Dar nu se putea. A rămas că merg în provincie un an și după un an o să pot să dau concurs la Național. Cine o fi lucrat nu știu, poate directorii de teatre, n-am idee cine a putut să facă chestia asta, dar s-a făcut un compromis și ni s-a spus așa: „Domle, voi puteți să vă înscrieți la concursul pentru ocuparea de locuri libere în București dacă acceptați repartiția. Nu trebuie să faceți anul acela. În momentul în care o accepți te duci acolo, în momentul în care se anunță un concurs te înscrii, îl iei, bine, nu, te întorci înapoi în provincie.” Și eu așa am făcut. Am zis că eu accept, deși se făcuse un grup, foarte bun, împreună cu Vlad Mugur, care au mers la Craiova, cu Cozorici, Rauțchi, cu Sanda Toma, cu Rucăreanu, cu Amza, actori foarte buni, excelenți. Apoi au venit în București și au fost pe toate afișele, în toate piesele au jucat. Dar eu nu voiam să rămân acolo, la Craiova, puteam să intru în București, am zis rămân în București, de ce să plec în provincie? M-am născut, am fost crescut în București, nu prea îmi place mie să plec de acasă… Și m-am dus la Craiova, mă rog, a fost bine, am făcut un spectacol, spectacolul de promoție pe care l-am avut, de licență, Bărbierul din Sevilla, de Beaumarchais, cu Titi Rucăreanu, cu Rauțchi, cu Cozorici, cu mine, Sanda Toma. Am avut succes, jucam bine, eram buni! Și începuserăm o altă piesă în repetiții, un Oscar Wilde, Ce înseamnă să fii onest? Bunbury. Și jucam și acolo, un rol principal, cu Rucăreanu, cu Rauțchi, cu Sanda Toma și Silvia Popovici, toată echipa juca, pusă de Vlad Mugur în scenă. Și în momentul acesta, când abia începuserăm repetițiile, îmi dă maică-mea telefon la teatru: „Măi, vii mâine că ai concurs la Bulandra – la Municipal, așa era atunci, condus de doamna Bulandra”. „Bine!” Mi-am făcut bagajul, aveam o mică chestie, și am plecat acasă.

Doamna Bulandra către absolventul Victor Rebengiuc: „Nu ți-e rușine, mucosule, dai tu telefon directoarei teatrului, nu ți-e rușine? Cum îți permiți?”

V.R.: După mine au venit toți colegii mei ca să nu plec, să mă întorc, să stau la Craiova, să rămân. Eu nu voiam, mă rog. A rămas așa: am reușit la concurs, că am avut și cu doamna Bulandra o aventură. Ce s-a întâmplat? Stăteam și așteptam rezultatele de la concurs, ăștia în frunte cu Vlad Mugur s-au dus la Minister: „Domle, dacă e, a putut să vină la concurs, lăsați-l în pace…” a fost o nebunie întreagă! Au vorbit cu doamna Bulandra, dar eu așteptam să văd rezultatele de la concurs. Albulescu, care era și vecin cu mine și buni prieteni, a trecut pe la mine și mă întreabă: „Măi, ce ai făcut, ai reușit sau nu?” Și el dăduse concurs. Și zic: „Nu știu, aștept răspunsul”. „Păi eu i-am dat telefon doamnei Bulandra și am întrebat-o și mi-a zis că am reușit. Dă-i și tu un telefon!” „Ei, cum să îi dau un telefon?” „Dă-i, domle, telefon!”. Îi dau telefon: „Bună ziua!” „Sărutmâna! Doamnă, uitați…” „Da, dragă, ce vrei?” „Păi, uitați, aș vrea să știu și eu dacă am reușit la concurs.” „Nu ți-e rușine, mucosule, dai tu telefon directoarei teatrului, nu ți-e rușine? Cum îți permiți?” Am înnebunit în momentul ăla, nu știam ce să mai fac… Zic: „Doamnă, vreau să știu că trebuie să plec înapoi la Craiova, să știu ce fac…” „A, că trebuie să pleci înapoi la Craiova… Uite ce faci: te duci înapoi la Craiova, stai, dai premiera cu piesa aia, și vii înapoi aici!” Și așa am făcut. Am dat premiera, am mai jucat câtva timp acolo, și am venit în ianuarie. A fost un turneu cu teatrul și am jucat Bunbury la Sindicate, pe Lipscani, acolo, la sala lor, și am avut succes! Era un spectacol excelent, noi eram toți tineri și dornici să jucăm, a fost foarte frumos spectacolul acela! Și cu decoruri foarte frumoase, și cu o regie a lui Vlad, care era excepțională… costumele erau frumoase, noi tineri toți, era altceva! Era frumos! Și nu am mai plecat înapoi, am rămas acolo, m-am dus la Bulandra. Când am intrat în teatru erau două afișe puse pe avizier, cu două distribuții cu piesele care vor intra în producție imediată. Una era la doamna Bulandra, cu Nebuna din Chailot, și eram și eu în piesa aia, cu un rol bun, și dincolo era Omul care aduce ploaia, în regia lui Liviu Ciulei, care debuta și el, la Teatrul Municipal, cum debutam și eu. Aveam un rol, într-o familie, iar eu eram fiul cel mic. Un rol foarte bun a fost ăla! Și spectacolul a fost excelent!

De la înfruntare, la prietenie: despre exigențele lui Liviu Ciulei și relația cu actorii

I.V.: Începutul unei frumoase prietenii.
V.R.: Da. La început Liviu avea pretenția să joc cum îmi arată el. Liviu îmi arăta cum să joc eu. Și eu nu pot să fac asta. Și îi spuneam: „Nu pot așa, domle!” Și atunci a mai distribuit pe încă cineva pe rol, care era mai mare decât mine, dar am devenit apoi colegi la teatru, Petrică Vasilescu, și el îl imita la perfecție. Era foarte bine. Eu am intrat mai târziu, după ce a făcut premiera. Eu nu pot, nu pot să joc așa, când cineva îți arată fă așa, fă așa! Dacă nu simt – pe asta am luat-o eu de la doamna Bulandra – dacă nu simt, dacă sentimentele mele comandă altă expresie a feței sau altceva, atunci nu pot să fac rolul. Întâi ne-am înfruntat, apoi ne-am împrietenit foarte bine. Și apoi am lucrat foarte mult, dacă stau să mă gândesc, cu Liviu. Și la film a fost tot așa: când a făcut Pădurea spânzuraților – când a făcut filmul, a început cu altcineva în rolul lui Bologa, cu Șerban Cantacuzino. I-am văzut probele lui Șerban Cantacuzino și arăta perfect pentru personaj. Era un blond ingenuu, pur, naivitatea întruchipată, așa, era foarte bun! Dar încă era crud, era prea tânăr, abia terminase Institutul. Nu avea experiență. Și Liviu a filmat cu el, dar la un moment dat și-a dat seama că nu se leagă lucrurile.

Victor Rebengiuc: „Ciulei avea cultură. A fost una dintre universitățile mele!”

I.V.: Ați spus undeva că Liviu Ciulei a fost una dintre „universitățile mele”.
V.R.: A fost!

I.V.: Ce avea special Liviu Ciulei față de alți regizori?
V.R.: Domnule, în primul rând, avea cultură. Era formidabil. Știa muzică, arhitectură, teatru, film. Poți să ai încredere în el. Și în afară de asta, îți cerea părerea. Domnule, cum crezi că e mai bine să facem asta? Hai să încercăm. Nu venea cu niște idei fixe. Hai să încercăm! Și totul se petrecea într-o atmosferă teribil de plăcută, de caldă și de calmă, nu se enerva. De două-trei ori l-am văzut enervat, și nu pe actori, ci pe tehnicieni, care nu făcuseră lumina cum trebuie, Q-uri peste Q-uri, lumina, cum să funcționeze… de ce se aprinde, când să se aprindă…. ăia șterseseră tot. Și l-a apucat disperarea și pe el, odată țipând și strigând: „Nu se poateeee!”

Povestea unui film premiat: Pădurea spânzuraților nu a avut afiș la Cannes

I.V.: L-ați jucat pe Apostol Bologa în 1965, în Pădurea spânzuraților, într-un film care a făcut carieră. A mers la Cannes. Liviu Ciulei și primește Premiul special pentru regie, la Cannes, un premiu foarte interesant, pentru că avea validare europeană, într-un context politic și istoric destul de dificil pentru România, Pădurea spânzuraților al lui Liviu Rebreanu fiind și primul roman european românesc, iar rolul dumneavoastră v-a consacrat cumva, v-a impus! După aceea, ce juca Victor Rebengiuc era cap de afiș!
V.R.: Da, ce jucasem până atunci, vreo câteva filme, erau filme mai subțirele.

I.V.: Aveați 32 de ani și spuneați undeva că nici nu a fost afiș, filmul nu avea afiș!
V.R.: Acolo, da!

I.V.: Cum era posibil?
V.R.: Eram străini, eram nebăgați în seamă. Acolo nimeni nu știa că existăm. Am avut acolo casă și masă, din fericire, și cu asta gata, s-a terminat. O conferință de presă cu câțiva ziariști, că n-au venit să vadă… Nu era presă pentru film! Filmul nu avea lansare! Nu avea suport!

I.V. Marketing, cum am zice acum!
V.R.: Marketing, da! Și niciun afiș. Toți aveau afiș. Și bulgarii, și alții… Noi nu aveam afiș. Nu aveam nimic, în ’65. Da… asta a fost!

Victor Rebengiuc, la 32 de ani, la Cannes: „Atunci nu știai dacă iei vreun premiu”

I.V.: Cum a fost seara de după vizionare? Vă amintiți ce ați făcut în seara de după ce filmul a fost prezentat la Cannes?
V.R.: Era și Mihnea Gheorghiu, șeful CNC-ului atunci, cu noi… cine mai era? Mai era încă unul. Nu îmi aduc aminte cum îl cheamă, era și scriitor, ceva șef, dar nu mai țin minte la ce era șef… poate o fi fost șeful Casei de Filme… dar nu mai țin minte… au fost și de la minister… Și ministrul a fost la un moment dat… al Culturii, dar nu mai țin minte cine. A fost bine, pentru că s-a aplaudat. Atunci nu știai dacă iei vreun premiu sau ceva. Și noi nici nu participam. Era tot timpul atmosfera în festivalurile astea competitive, foarte rea, așa, toți se uită cu suspiciune, unul la altul. A, ce film avea ăla, care poate ia premiu și eu nu iau sau îmi ia el premiul. Or nu ne știa nimeni și nu ne bănuia nimeni. Nu ne suspiciona nimeni. Eram de capul nostru. Ne-am plimbat, seara mergeam la proiecții; am văzut filme bune. Premiile au fost neașteptate, nu mai țin minte cine a luat Marele Premiu, dar au fost și Premiile de interpretare masculină și feminină, neașteptate. Văzusem filmele, nu fusesem impresionat de interpretare, dar mă rog, nu știu cum a judecat juriul.

I.V.: Ciulei a luat pentru regie.
V.R.: Da, am fost surprinși, pentru că, totuși, fără niciun fel de suport, din nicio parte, Liviu a putut să convingă. I s-a acordat Premiul pentru regie, ceea ce era un mare lucru, a fost un succes! A fost apoi un banchet pentru premianți și participanți, dar mai ales premianții erau acolo. Și să stai acolo cu toți marii regizori, oameni de film, actori importanți, a fost o experiență frumoasă pentru mine, la 32 de ani. Era pentru prima oară când ieșeam în Occident. A fost o chestie serioasă. Și cu fetele, cu Gina și Anikó Széles. Ne uitam așa….

I.V.: Ca la Cannes!
V.R.: Ca atunci când îți dă drumul din țarc, de undeva, și iei cunoștință cu lumea și vezi pentru prima oară ce se întâmplă pe acolo. Era cu totul altă lume și altă viață. Cu totul altă viață! Și îmi aduc aminte că în același an, în ’65, în noiembrie, cred, sfârșit de an, așa, era un Festival la Acapulco.

La Festivalul din Mexic, de la Acapulco, cel mai bun premiu au fost aplauzele

I.V.: Mexic!
V.R.: Un festival necompetitiv, de trecere în revistă a unora dintre filmele premiate în cursul anului la diverse festivaluri din lume, invitate acolo. Și noi având un premiu, am fost invitați de mexicani acolo, pe care îi cunoscusem la Cannes. Lor le-a plăcut filmul, le plăcuse și Anikó – era blondă și minionă, nu era o mexicancă brunetă, era altfel… – și a fost foarte frumos acolo. Veneau comuniștii mexicani la noi, pe plajă… făceam plajă! Era îngrozitor de cald acolo, nu puteai să stai ziua afară, decât pe plajă, și asta numai dacă te duceai din timp, pentru că altminteri, nu mai puteai să calci pe nisip. Era atât de fierbinte, încât îți ardea tălpile!

I.V.: Asta înseamnă filmul! Ieșirea în lume, spațiu al libertății!
V.R.: Eu asta am considerat cel mai mare premiu acolo! Când am avut prezentarea filmului acolo, la Acapulco, seara se mânca în grădină. Și noi cu Liviu am întârziat, că Liviu se mai moșmondea, întotdeauna mai întârzia. Bine, a stat să vadă dacă se împachetează bine filmul, dacă îl bagă ăia în cutii ca lumea. Dar am ajuns mai târziu la masă, la restaurant. Știam că aveam masa asigurată. Și când am intrat – toți participanții de la festival erau la acel hotel și la acea masă, în acea seară – Anikó, Liviu și mine, toți s-au ridicat în picioare și ne-au aplaudat! Acesta a fost premiul pentru mine!

I.V.: Aplauzele!
V.R.: Da! Venite de la ăștia toți care nu erau jurii, erau spectatori. Niște spectatori avizați, niște spectatori competenți, pentru că toți erau scenariști, regizori, actori, ei ne-au aplaudat pe noi.

Victor Rebengiuc, împotriva aplauzelor la scenă deschisă: „Când începi să aplauzi mi-ai luat lumea mea din cap și nu mai știu unde sunt!”

I.V.: Pe de altă parte știu că nu agreați aplauzele furtunoase, frenetice, din timpul pieselor. Știu că dvs. considerați, ca și la filarmonică, unde nu se aplaudă între acte, că nici la teatru nu trebuie să se întâmple lucrul acesta, pentru că ritmul piesei este alterat.
V.R.: Se întâmpla pe vremuri, când se jucau piese în mai multe acte și se trăgea cortina între acte, se schimba decorul… mă rog. Se aplauda. Și asta era corect. Dar eu nu sunt de acord cu aplauzele la scenă deschisă și fac tot ce pot să le opresc. Pentru că mie îmi strică. Eu trăiesc în lumea personajului atunci. Îmi închipui că sunt el: personajul. Și consider că înspre sală este un perete. Când începi să aplauzi mi-ai luat lumea mea din cap și nu mai știu unde sunt! De obicei se aplaudă la strâmbături, nu la un text spus extraordinar de bine, care te-a impresionat, care ți-a creat o emoție deosebită. Nu se aplaudă la astea, în general. Urmăriți treburile acestea dacă mergeți la teatru. O să vedeți. La ce se aplaudă? La o strâmbătură, la o înjurătură, la chestii de genul ăsta. Or nu e cazul.

O prietenie crescută din libertate. Victor Rebengiuc: „Lucian Pintilie era genial. Și știa și el că e un geniu!”

I.V.: După Liviu Ciulei, o altă mare întâlnire în cariera dvs. este Lucian Pintilie. Cum a fost întâlnirea cu Lucian Pintilie?
V.R.: Cu Lucian am fost colegi, eram prieteni. Acolo eram mai liberi, în relație: eram prieteni, colegi, ne băteam pe burtă, cum s-ar spune. Îl admiram pentru talentul lui încă din Institut. Se știa că este un geniu. Și el știa că este un geniu. Ce om, Lucian, Dumnezeu să îl odihnească! Și am lucrat cu el, foarte bine, până când l-am și refuzat de vreo două ori la Teatru. Chiar și în Revizorul, aveam un rol. Repetam, repetam, dar mergea greu, pentru că el a făcut un spectacol teribil de profund și bine făcut. Am muncit mult la el și spectacolul era extraordinar, într-adevăr. Numai că eu am plecat la un moment dat. Mi s-a părut că durează prea mult. Primisem o invitație la Teatrul Național, pentru un spectacol scris de Paul Everac, un spectacol care se numea Un fluture pe lampă. Când am citit textul, era vorba de un român care pleca din țară: fugea din țară, în Franța. Motivațiile lui erau niște motivații serioase, de importanță, de viață, de nevoia de libertate, de studiu, de informație, de civilizație, astea erau motivele care îl determinau. Ei, când am început să repetăm textul am constatat că se schimbase între timp: era un nenorocit, care voia să trăiască și el mai bine undeva. Asta a fost. Am zis: „Mă duc acolo!” Am fost și flatat de faptul că mă duc la Teatrul Național. Mă invitase Horia Popescu. Am făcut o greșeală. Făcusem o greșeală. Și am jucat în piesă. Nu mai era rolul… eu de fiecare dată duceam rolul de la început la sfârșit și treceam prin diverse etape, tablouri. Piesa avea mai multe tablouri în care diverse pături ale societății, unde se aflau, aveau români – și erau, săracii, românii ăia care se aflau la Paris, niște nenorociți, niște groaznici, în piesă. Nenorocirea era că erau și pe scenă, și nu prea jucau cu atenție, mă rog. Nu vreau să vorbesc despre asta.

De ce scenariile lui Mazilu nu i-au plăcut lui Victor Rebengiuc?

I.V.: Spuneți că ați făcut o greșeală atunci când v-ați dus la Teatrul Național. E vreo greșeală majoră? Regretați ceva din cariera dvs.? Vreo alegere pripită?
V.R.: Nu! Nu! Nu! Nu… am greșit, mi-am asumat greșeala. Pintilie s-a supărat pe mine, că de două ori l-am refuzat. Cu Proștii sub clar de lună l-am refuzat, cu piesa lui Mazilu, încă de la primele lecturi am zis „Nu, domle, eu nu joc în piesa asta, mie nu îmi place, nu mă interesează…”, și el s-a supărat, până când ne-am împăcat. După Revizorul ne-am împăcat, când toată lumea – nu chiar toată lumea, ci toată lumea oficială – oficialitățile erau împotriva lui. Și după ne-am împăcat! Am fost alături de el și l-am sprijinit.

Publicul aplaudă la strâmbături, nu la execuții teatrale formidabile

I.V.: Ați jucat și după Revoluție…
V.R.: Am jucat în filme, după Revoluție, pentru că el nu a vrut să mai facă teatru, fiind frustrat de faptul că în teatru se întâmplă des ceva: indicația regizorală se pierde și actorii sunt cuceriți de aplauze, de laude de la public. Și atunci, trag pentru aplauze. Li se pare că asta arată – ceea ce e greșit – calitatea jocului, faptul că se apreciază. Aplauzele acelea nu înseamnă nimic, o spun cu toată sinceritatea, și fără regrete.

I.V.: Și după o carieră…
V.R.: Nu înseamnă nimic aplauzele din timpul spectacolului, decât dacă ar fi pentru ceva serios, dar n-am trăit momentul în care să se aplaude la scenă deschisă un monolog spus extraordinar. Se aplaudă strâmbături, chestii… Citeam ce făceau actorii vechi, pe vremuri, ca să saboteze partenerii care erau mai în față. Unu avea o scrumbie, pe care o avea în buzunar, și începea să o lingă, și sigur că publicul începea să râdă și îl aplauda pe ăla care lingea scrumbia, și ăla care se căznea acolo să își facă un moment, ceva, era sabotat.

Pentru teatru, ca pentru orice artă premeditată, se muncește

I.V.: Ignorat… Teatrul e mai mult seducție sau e o artă premeditată?
V.R.: O artă premeditată…

I.V.: Asta spuneți!
V.R.: Se muncește… am muncit pentru ultimul rol, din Tatăl…

I.V.: O să vorbim separat despre el.
V.R.: Am muncit mult și greu, pentru că în momentul de față condițiile mele de sănătate sunt precare, dar mă lupt și cu ele.

Marea retragere sau mica neînțelegere? Este rolul din Tatăl ultimul rol al lui Rebengiuc? „Alt rol nu vreau să mai iau!”

I.V.: Sunteți pe scenă, jucați și în Regele moare, la Teatrul Național, de cinci ani, din 2017, și într-o premieră care se bucură de un succes formidabil, Florian Zeller, la Teatrul Bulandra, teatrul unde v-ați început cariera, în Tatăl. Ați și făcut recent o declarație care a fost scoasă din context, cumva, și aș vrea să deslușim sensul ei corect. Ați spus, din ce am înțeles eu, că este ultimul rol, sau că este ultimul rol pe care îl veți juca, nu că vă retrageți așa cum s-a înțeles în spațiul public.
V.R.: Da, pentru că este ultimul rol pe care o să îl joc până când s-o consuma și s-o termina viața lui și nu o să mai vină public la el, sau eu nu o să mai exist, dar nu mai vreau să mai iau alt rol. Alt rol nu vreau să mai iau. Mi-a fost foarte greu ăsta. Nu îmi dădeam seama că o să fie atât de greu. Mi se părea că e o chestie ușoară, de conversație, dar nu a fost așa. Când am început să lucrez mi-am dat seama că e vorba de altceva, și a fost dificil.

I.V.: Cum v-ați apropiat de acest personaj, de acest rol, care este tulburător, care este un om care, dincolo de vârstă, pierde tot, își pierde identitatea. Spune undeva, citez aproximativ: „Îmi este teamă. Îmi pierd toate frunzele, una după alta. Crengile, vântul… nu mai înțeleg ce se întâmplă. Tu mai înțelegi ce se întâmplă?” E o întrebare către public.
V.R.: Nu, către soră…

I.V.: Către soră, dar e o întrebare deschisă.
V.R.: Da!

I.V.: Cum v-ați apropiat de acest rol extrem de complicat, extrem de complex?
V.R.: Cu greutate, descoperind de fiecare dată câte ceva, și încă nu am terminat de descoperit. Eu sper să mai încă lucruri de descoperit în personajul acesta. Sper să pot să le găsesc, să le aflu și să le rezolv. Nu a fost ușor! Mi s-a părut că o să fie simplu, ce mare problemă? Eh, nu e așa, când te izbești, și îți dai seama ce se întâmplă, de faptul că ți se vorbește și nu înțelegi ce ți se spune, nu recunoști, nu îți mai recunoști copilul…. te uiți la el și te întrebi „cine e ăsta?” Te uiți la el și întrebi: „Tu ești copilul meu? Tu ești? Măi să fie, ce se întâmplă? Vreți să mă trageți pe sfoară…?” Și începi să cauți. Sunt lucruri care îți vin spontan și altele pe care trebuie să le cauți. Trebuie să muncești ca să le afli. Dacă vrei. Dacă nu muncești, e mai simplu.

Victor Rebengiuc, actorul care niciodată nu a văzut în sală

I.V.: Empatia publicului – pentru că am vorbit de public – este extraordinară, și oamenii reacționează ca martori la o experiență fascinantă. De ce se întâmplă asta? Poate pentru că este un rol și o experiență despre fragilitatea naturii umane?
V.R.: Da, despre om, se vorbește deschis despre o problemă de care toate lumea se ferește să vorbească. Și în general, forma asta, boala asta, a pierderii identității, a memoriei, a legăturii cu cei dragi, e luată în râs. „E ramolit, are Alzheimer, ăsta nu mai știe ce spune.” Aici, vezi lucrurile în desfășurare și sunt impresionante. Eu aud, nu văd în sală. Eu niciodată nu am văzut în sală, nu văd în sală. Mă uit pe deasupra. Ochii mei sunt închiși, eu am o cortină trasă pe ochi. Nu văd în sală! Și am prieteni care vin și spun: „Băi, te uitai la mine!” Eu nu văd! „Nu te-am recunoscut!” Dar mi se spune că la spectacol se plânge. E bine! Își mai clătesc ochii.

Rebengiuc, la aproape 90 de ani: „Nici nu știu cum am ajuns la vârsta asta”

I.V.: Reacțiile sunt formidabile. Aici este vorba și despre timp, cumva, și despre memorie. Care e relația lui Victor Rebengiuc cu timpul?
V.R.: Timpul trece fără să bag de seamă. Nici nu știu când am ajuns la vârsta asta. Mai am câteva luni și împlinesc 90 de ani!

I.V.: Mulți înainte!

Economia de spectacole și transformarea teatrului într-un aparat de stat

V.R.: Mi se pare de necrezut. Dar nu am băgat de seamă, serios! Am muncit atât de mult. Am repetat zi de zi! Acum, în ultimii doi-trei ani, cinci, să zic așa, mai puțin, dar înainte, anual aveam o premieră, cel puțin una. Repetam în fiecare zi! Jucam în fiecare zi! Înainte. Acum nu înțeleg de ce nu se joacă, de ce e economia asta de spectacole, un decor se montează în două zile, se demontează în trei zile, deci nu poți juca decât o dată sau dacă îl montezi o dată, după două zile joci de două ori, să spunem, la rând, două seri la rând, că după aia iar nu se mai joacă nu știu câtă vreme până când nu se demontează un decor și se montează altul. Înainte se juca de marți până duminică – șase spectacole de seară, un matineu de seara, sâmbăta după-amiază, și două matinee duminica, unul la zece, și unul la trei după amiază. Deci se jucau aproape 9 spectacole, aproape seară de seară. Duminica sau sâmbăta aveam două spectacole, și la săli diferite! Unul la Grădina Icoanei, și fugeam repede dincolo, la Izvor, să joc următorul spectacol. Că asta era activitatea. Acum nu se mai joacă. În afară de faptul că de Paște, Crăciun, Anul Nou, teatrul funcționa. Acum, după Revoluție, muncitorii din teatru, mașiniștii, electricienii au găsit că legea spune că bugetarii, funcționarii la stat, trebuie să beneficieze de concediu de odihnă de sărbătorile legale. Or teatrul – aceasta este menirea lui – să existe, să funcționeze când oamenii sunt în concedii, să vină la teatru! Ei așteaptă concediul să vină la teatru, și în condițiile actuale nu au ce să vadă, teatrul e închis.

Bunicul, nu Tatăl Victor Rebengiuc: „De când a început școala, nepotul e persoana care muncește cel mai mult din familia noastră”

I.V.: Știu că la premiera de la Tatăl, în sală, a fost prezent și nepotul dvs. Ce v-a spus după piesă?
V.R.: Nu spune nimic. El era bucuros, dar nu spune. Are cincisprezece ani, luni i-a împlinit.

I.V.: La mulți ani!
V.R.: Sunt bucuros că a fost, îi place, i-a plăcut, dar cred că sunt probleme mai grele pentru vârsta lui, să înțeleagă asta. Deocamdată se luptă cu matematica.

I.V.: Matematica, bat-o vina! Cumva, biografia dvs. e rotundă și în acest caz, pentru că o parte din copilărie și adolescență, bunicii sunt cei cu care ați avut relații privilegiate. Cum priviți faptul că aveți acum un nepot și cumva viața vă privilegiază?
V.R.: În ultima vreme, de când a început școala, el este, cumva, persoana care muncește cel mai mult din familia noastră. De dimineața până seara este în activități școlare. Dimineața, la școală, la clasă, apoi meditații la nu știu ce, pregătire la informatică, pentru că e la Liceul Tudor Vianu, e tot timpul ocupat, nu există să stea. Vine seara acasă frânt și îl mai pune și maică-sa să mai repete nu știu ce la matematică, pentru că are olimpiadă. A luat premiu, a luat premiul I la Olimpiadă, de curând.

I.V.: E un liceu foarte bun!
V.R.: Da. Mă rog, mie mi se pare că se exagerează puțin cu el, că prea îl forțează, dar poate că e bine așa, nu știu.

Victor Rebengiuc despre inflația de școli de teatru și reforma educațională în instituțiile cu profil vocațional. „UNATAC nu e o universitate, ci o academie!” De ce un artist se legitimează cu opere, nu cu diplome?

I.V.: Ați fost rector după Revoluție al UNATC.
V.R.: Nu din voința mea!

I.V.: Ați fost ales! Și ați fost șase ani rectorul UNATC. Cum vi se pare evoluția școlii de atunci?
V.R.: Foarte îngrijorătoare. Nu numai a UNATC-ului actual – i se spune Universitate, ceea ce este cu totul și cu totul greșit. Aceasta nu este o universitate. Este o academie! Se lucrează, e școală. Conservator! Nu ai cursuri, ținute de un profesor, și după aia urmează altceva, nu e un sistem universitar într-o școală vocațională. Nu are ce să caute sistemul universitar acolo, pentru că nu așa se lucrează. În școala vocațională se lucrează cu fiecare student în parte. Îl iei de dimineață până seara, stai cu el și repeți, îi pui pensula în mână, dacă ești la pictură, la arte plastice, altul omoară pianul toată ziua, cu profesorul lângă el, sau vioara, și îl învață cum să cânte… și asta este… se lucrează! Consider, în afară de asta, de greșeala asta cu numirea – dar probabil că profesorii au fost tentați, pentru că pot avea salarii mari, mă rog, cred că și le fixează singuri, salariile, nu știu care e procedeul – faptul că au apărut atâtea școli de teatru e un dezastru. Pentru că, în primul rând, mă întreb: în școli de te miri unde, cine e profesor acolo? Cine îl învață pe ăla să fie actor, pe studentul care vrea să fie? Nu știi cine e, nici ce îl învață. Habar n-ai. Dar el își ia o licență și vine și îți arată ție: „uite, sunt actor, dă-mi să joc, angajează-mă la teatru”. Or nu asta e ideea. Cât eram rector, a venit la noi la teatru un mare regizor polonez, și profesor, și care a fost uimit că suntem subordinați ministerului Învățământului și nu ministerului Culturii. Învățământul vocațional ar trebui să fie la ministerul Culturii. Și nu știu cine, Gulea parcă, i-a spus în Senat, acolo, „Pentru diplome”. Iar acesta i-a spus: „Un artist nu se legitimează cu diploma, se legitimează cu opera!” Nu te duci la un director de teatru sau la un regizor de film și îi arăți „Uite, eu sunt artist. Am diplomă!”. Nu, zice: „Ia, în ce ai jucat, să te văd!” Și îi arăți ce ai făcut. Munca ta. După asta ești apreciat. Nu după diplomă.

I.V.: Avem o inflație de diplome, și se creează și o concurență și animozitate între cei care sunt angajați în teatre de stat și cei așa-numiți independenți, care nu au un contract clar. Cum vedeți o echilibrare, o soluție pentru a elimina aceste tensiuni?
V.R.: Nu știu. Trebuie luată la bani mărunți fiecare școală, de văzut ce produce ea și cine învață.

I.V.: O analiză a fiecărei școli.
V.R.: Da, nu se poate așa. Sau diplomele acestea, licențele acestea, să fie acordate de o comisie unică pe țară. Vin toți acolo și comisia triază.

Nimic din literatura actuală nu mai poate da un Moromete. De ce a fugit Victor Rebengiuc de la filmările pentru rolul care l-a făcut fericit în toată cariera? „Îmi era frică!”

I.V.: Pentru o coerență a evaluării. L-ați pomenit pe Stere Gulea, un alt mare regizor cu care ați lucrat și cu care ați făcut un rol memorabil. Ilie Moromete, în Moromeții. Spuneați undeva că dacă l-ați fi jucat doar pe Ilie Moromete, în toată cariera dvs., ați fi fost fericit.
V.R.: Da!

I.V.: Mai e posibil Moromete astăzi? Un personaj ca el?
V.R.: Din literatura actuală? Nu mai e posibil. Nu mai e posibil…

I.V.: Știu că ați fost și ați stat atunci o lună în Teleorman, pentru film.
V.R.: Acolo am filmat, da. În comuna Talpa. În primul rând, eu am citit cartea cu un mare interes. Mi-a plăcut la culme. La culme! O literatură absolut minunată. Mai citisem înainte Desfășurarea, a lui Preda, și asta m-a făcut să citesc Moromeții. Altminteri eu eram născut, crescut la oraș, și nu am avut rude la țară. În toate vacanțele, colegii mei plecau la mătuși, la unchi, la bunici, la țară, eu rămâneam cu bunicii mei în București, că eram bucureșteni, cu toții. Deci nu știam cum era Viața la țară, de Duiliu Zamfirescu!

I.V.: Ați jucat și acolo Tănase Scatiu, în regia lui Dan Pița…
V.R.: A lui Dănuț, da! Am citit cartea, mi-a plăcut la culme, deci la culme, romanul, dar niciodată citindu-l nu mi-a dat prin cap „măi, aș juca rolul acesta”. Era altceva, era altă categorie. Eu nu cunoșteam categoria aceasta, de asemenea oameni. De altfel, în începerea filmului, în prima distribuție făcută de Gulea, eu nu jucam Moromete, eu nu eram Moromete. Eram Dumitru al lui Nae. Și în Moromete era Dinică, Gigi Dinică, dar el era deja angajat la filmul cu Blaier, începuseră filmările și a spus că nu poate veni, fiind angajat la filmul acela. Și atunci, s-a pus problema cine să joace? Mie nici nu îmi trecea prin cap. Dar m-a pus să dau o probă; o probă filmată, și m-a ales pe mine. Eu am și fugit de acolo, pentru că îmi era frică de personaj, îmi era frică de situație; era într-un sat, erau toți aceia acolo, țărani, erau de-ai lui Preda, toți din Teleorman; erau contemporani cu Preda, deși la o distanță de ani destul de considerabilă. Și am fugit! Am zis nu stau, nu. Și am rămas o săptămână acasă. Iar Stere a vorbit cu Poldi Bălănuță, și ea mi-a dat telefon: „Hai, Victor, du-te!” „Nu mă duc, Poldi, că uite, așa…așa…. nu îmi place!” „Hai, du-te, domnule, că o să fie bine, du-te!” M-am dus. Și am ascultat.

I.V.: Și a devenit unul dintre rolurile dvs. canonice.
V.R.: Eu nu știu dacă e cel mai bun rol al meu, nu pot să spun.

Excelența în timpuri comuniste. Dialog halucinant între Victor Rebengiuc și Suzana Gâdea. „Uitați, mergem în altă emisferă, cu altă alimentație, e altceva…” „Dragă, nu vă dau valută, să vă luați cu voi Mexaform!”

I.V.: E vreun rol din zecile de roluri pe care le-ați făcut în film, și sutele de roluri pe care le-ați făcut la teatru, care vă este mai aproape?
V.R.: Mi-a plăcut foarte mult doctorul din Faleze de nisip.

I.V.: După Bujor Nedelcovici. Cred că tot în regia lui Pița.
V.R.: Pița, da! Ăsta a fost și interzis. A fost o poveste…. noi am plecat invitați de organizatori, de filipinezi, care au venit în țară, de la un festival, și au selecționat filmul. Au văzut filmele de la studioul Buftea, după două-trei zile de vizionări, și l-au selecționat pe acesta. Și țin minte că am fost foarte fericiți. Ei ne asigurau drumul cu avionul, cazarea și masa. Dar când am plecat la festival și am primit biletele, am constatat că aveam niște nopți pe aeroport. Trebuia să schimbăm avioane și să rămânem noaptea pe aeroport. Și m-am dus la minister, la tovarășa Gâdea, Suzănica Gâdea, și i-am zis: „Doamna tovarășă, ne dați și nouă să cumpărăm cinci dolari, zece dolari, să avem și noi în noaptea aia pe aeroport, să cumpărăm un ceai, o cafea, o apă minerală?” „Dragă, nu vă dau valută, tovarășul mi-a spus să nu vă dau valută, și nu vă dau!” „Uitați, mergem în altă emisferă, cu altă alimentație, e altceva… Mâncarea e diferită, poate avem probleme cu stomacul, ceva, o deranjare… Să avem un ban să intrăm undeva…” „Dragă, să vă luați cu voi Mexaform!”

I.V.: Formulele acelea memorabile… Ați mai jucat un doctor, Doctorul Poenaru, în filmul regizat de Dinu Tănase, după romanul lui Paul Georgescu!
V.R.: Am jucat mai mulți doctori, și pe la început!

Începuturile unei iubiri: „M-am cunoscut cu Mariana Mihuț în Pădurea spânzuraților”

I.V.: Dar cum a fost întâlnirea cu Mariana Mihuț într-un film regizat de Lucian Pintilie, De ce trag clopotele, Mitică?
V.R.: Bună, dar eu nu acolo am cunoscut-o pe Mariana… În Pădurea spânzuraților, acolo ne-am cunoscut noi!

I.V.: În 1965!
V.R.: În 1964! În 1965 ne-am și căsătorit! Juca rolul logodnicei, mă rog, orășene, a lui Bologa. Era o fetiță drăguță, mi-a căzut cu tronc!

I.V.: Și v-ați căsătorit!
V.R.: Mariana e genială în De ce trag clopotele, Mitică? Este absolut genială! Și puțin am avut de a face cu ea, foarte puțin, mai mult cu Dinică, cu Diaconu și cu Tora. Dar lucra formidabil! Ce dedicată era rolului și lui Pintilie! Îl iubea pe Pintilie și toți actorii îl iubeau! Înțelegea foarte bine psihologia actorului! Știa cum să îi ia, cum să scoată din tipare un actor! Adică, lucrând și cu Ciulei, și cu Pintilie, și cu Penciulescu, și cu Vlad Mugur, aceștia erau regizori care știau ce înseamnă actorul. „Acum du-te în partea cealaltă, așa…” „Păi, de ce mă duc în partea cealaltă?” „Du-te, că avem cadru.” Sau stăteau cu cronometrul în mână: „Spune replica, mai tare, nu contează cum o spui, contează să o spui mai repede!” Pe Pintilie îl iubeau! Mariana evident că îl iubea pe Pintilie! Cerea uneori lucruri supraomenești, aproape! Și ea le făcea! Făcea cu totul! Acasă venea: „Nu mai pot, mă trage de păr în scenă, mă doare!” Dar făcea, când era pe platou, era acolo, era prezentă! Pintilie și alții ca el te scot dintr-ale tale, faci lucruri pe care nu bănuiai că ești în stare să le faci, și îți spui „Domnule, e o chestie și teatrul ăsta, și filmul!”

Victor Rebengiuc, bilanț amoros pentru oameni cumsecade: „În viață nu încap mai mult de două iubiri”

I.V.: Câte iubiri credeți că intră în viața unui om?
V.R.: Nu multe. În viața unui om cumsecade, a unui om care nu are iubirea ca principală activitate… În viața mea au fost două!

I.V.: Două!
V.R.: Două!

I.V.: Ați simțit în viața aceasta prezența lui Dumnezeu? Mâna lui Dumnezeu așa, întinsă, deasupra dumneavoastră?
V.R.: Cred că tot ce am trăit și am realizat i se realizează lui Dumnezeu! E mâna Lui, aici, El m-a purtat!

I.V.: El e regizorul cel mare!
V.R.: Da, El m-a purtat! Eu sunt fatalist! Ce s-o întâmpla, se întâmplă. Nu caut să îmi aranjez viitorul, nu știu ce o să fie în viitor și nu am știut niciodată! Și când am dat de el, a fost la nivel cel puțin acceptabil!

Celebritatea îl încurcă pe Victor Rebengiuc: „Nu îmi place!”

I.V.: Care e cel mai mare preț pe care l-ați plătit pentru celebritatea dumneavoastră?
V.R.: Nu am profitat de celebritatea mea. Și chiar mă și încurcă. Nu îmi place să fiu celebru! De exemplu. Am alături de mine un Mega Image – din fericire, e alături – și stau la coadă să plătesc. Am vecini care îmi spun: „Duceți-vă în față, domnule Rebengiuc!” „Nu mă duc în față, lăsați-mă în pace!” „Dar dumneavoastră trebuie să fiți în față, sunteți cineva!” „Domnule, nu mă duc, nu vreau să am privilegiul acesta, nu vreau să înceapă toți să zică: și ce dacă, domle, ce dacă e artist? De ce să se ducă?” Imediat începe chestiunea aceasta. Lăsați-mă în pace! Stau la rând, frumos… Mă sui în troleibuz, merg cu metroul. Nu sunt celebru și asta mă face să îmi pută tot ce e în jur. Nici nu vreau să fiu celebru! Nici nu vreau să fiu băgat în seamă în viața de toate zilele!

I.V.: Cam târziu pentru asta…
V.R.: De pildă acum, cum merg eu, șchiop, așa, după două operații pe coloană, cu baston, mergând spre teatru, traversez Cișmigiul. Asta îmi prinde bine, chipurile trebuie să merg mult. Dar nu pot să merg mult, că obosesc! Și îmi e și lene să merg mult, și până la urmă, de ce să merg mult? Și mă așez pe o bancă acolo și lumea mă salută: „Ce faceți, domnule Rebengiuc? Sunt cutare… că o fi, că o păți…” Nu îmi place asta, dar apreciez faptul că oamenii sunt foarte drăguți cu mine, că mă văd suferind…

De ce ideea de a avea un public al tău este falsă?

I.V.: Ce apreciați cel mai mult, semne de viață de la oamenii pe care îi întâlniți, sau o cronică elogioasă într-o gazetă?
V.R.: Oamenii aceștia sunt sinceri. Nu au niciun fel de parti-pris, nu au nimic de câștigat de la mine, în afară de ce pot eu să le ofer. Și nici pretenții nu au de la mine, cred, decât dacă îi dezamăgesc vreodată. Mă străduiesc să nu dezamăgesc. Dar eu nu am publicul meu, cum se spune… eu consider publicul un partener. Împreună creăm toată aura unui spectacol, toată atmosfera dintre sală și scenă. Amândoi muncim, și el, din public, și eu, de pe scenă! Deci nu e al meu, nu e publicul meu! Și am un mare respect pentru public. Nici aplauzele de sfârșit nu îmi plac. Nu îmi plac aplauzele lungi! Domnule, dumneata ca să vezi spectacolul acesta ai plătit un bilet, deci ești achitat! N-ai nevoie de altceva. Acesta e un bonus pe care ni-l dai nouă ca aplauze. În America, atunci când am jucat acolo, deși le plăcea spectacolul – și am auzit că în general se întâmplă asta – două trei aplauze și au plecat, repede, că distanțele sunt mari acolo, până să ajungi acasă e o problemă! Dar aici, deocamdată, văd că se aplaudă în picioare, entuziast, toate spectacolele: proaste, bune, sunt primite cu aceeași atitudine din partea publicului.

Rebengiuc, deranjat de aplauzele egale pentru orice

I.V.: A scăzut cumva nivelul, apetitul pentru cultură, pentru teatru? S-a pierdut cumva ceva din exigență?
V.R.: Cred că oamenii nu știu cât trebuie să aprecieze, nici cum, și nici când să aprecieze calitatea artistică a unui spectacol. Vin la teatru și știu că la urmă trebuie să se aplaude. Și la urmă, ca să fie mai levanți, așa, aplaudă… „Să vedeți că apreciem ce ați făcut acolo!” Dar nu știu dacă au și ce aprecia, dacă înțeleg că apreciază într-adevăr o valoare, ceva valoros. Asta mă deranjează pe mine.

Adevărul lui Victor Rebengiuc, pe alt raft decât „adevărul oficial”: „Umblu prin alte părți după el”

I.V.: Vorbiți de sinceritate. Andrei Pleșu spune undeva: „Talentul lui Victor Rebengiuc decurge din respectul față de adevăr și din înclinația față de firesc!” Nu aveți sentimentul că lumea noastră și-a cam pierdut și din respectul față de adevăr, și din înclinația față de firesc?
V.R.: Ba da, am! Dar ce pot să fac? Eu nu pot să am o altă atitudine față de mine și față de profesia mea. Dacă îmi pierd firescul devin teatral și inaccesibil, și atunci neconvingător, mai bine zis. Iar adevărul, eu îl caut și nu îl găsesc întotdeauna pe aceeași linie și pe același raft cu adevărul oficial. Nu e acolo. Nu tot acolo caut! Umblu prin alte părți!

Regimul Bologna pentru școlile vocaționale, un dezastru. Rebengiuc: „Nu mi-au dat mie bani, ci școlii”

I.V.: Dacă ați fi astăzi directorul UNATC, care ar fi trei măsuri pe care le-ați lua ca rector al UNATC?
V.R.: În primul rând că nu aș fi acceptat trecerea la sistemul Bologna, și încercam atunci – începuseră niște tatonări – cu rectorul de la Conservatorul din Cluj, și cu un rector din București, de la Arte Plastice, să facem într-un fel să revină școlile vocaționale la ministerul Culturii, și acolo să încercăm dezvoltarea lor. Nu aveam bani! Noi nu aveam bani în perioada aceea de început! Mă duceam la minister să cer bani! Totul era la pământ! Ăștia de la film nu aveau pe ce să lucreze, nu aveau aparate… Iar noi nu aveam studenți cu valută…. Ministerul ne dădea de la cei care aveau: Medicina avea valută, cred că și Politehnica avea ceva valută, Universitatea nu știu dacă avea – poate avea ceva arabi cu valută, care făceau studiile la Athénée Palace în restaurant, pe un calup de Kent… Și mă duceam, spunând, nu avem aia, nu avem aia…. La Teatru ai cum să-l educi pe student, nu trebuie să știe mii de proiectoare care sunt pe scenă, nu are nevoie de atâtea lucruri tehnice, dar la film era nevoie de aparate de filmare, de proiectoare, de obiective deosebite, pe care să lucreze și operatorii să învețe ce au de făcut… Mă duceam și ceream bani de la Minister. Maior îmi zicea la un moment dat: „Hai, că ți-am dat!” „Nu mi-ai dat mie nimic, domnule, ai dat școlii! Ce mi-ai dat mie? Am luat eu vreun ban? Ai dat școlii și școala a cumpărat din ei ce are nevoie!”

Teatrul, o lume care nu e obligatorie, dar pe care, dacă o descoperi, vrei mai mult din ea

I.V.: Aveți vreo replică favorită din ce ați jucat? Este așa, vreo replică, la care vă gândiți și vă întoarceți periodic?
V.R.: Da, din Tănase Scatiu: „O făcurăm și pe asta că rămăsese nefăcută!”

I.V.: Formidabil, din Duiliu Zamfirescu! Știu că e dificil să dăm o definiție, dar ce ar fi teatrul? De ce există acest miraj și de ce actorii sunt cei mai iubiți din lumea culturală? De ce trebuie să vină lumea la teatru?
V.R.: E o chestie greu de definit. E o nevoie! O nevoie esențială a corpului omenesc. Oamenii vin, se privesc! E o oglindă pentru spectatori, pentru public! Se văd acolo, nu știu dacă se recunosc, dar se privesc, își dau seama în ce lume se află, în ce lume trăiesc… E o nevoie, o nevoie de comunicare, se întâmplă ceva… e un miraj deosebit! Nu știu, și eu, în momentul în care pășesc pe scenă intru în altă lume, dintr-o dată, pășesc în alte coordonate. Uit că mă doare piciorul, de exemplu! Nu mai știu, nu mă mai doare nimic. Am altă treabă cu personajul pe care îl interpretez și cu partenerii mei, cu care comunic! Încerc să fiu acolo prezent, să îl înțeleg în ce îmi spune, să îl fac să mă înțeleagă el pe mine! E altceva! Și mai e ceva: teatrul nu e obligatoriu! Te duci o dată, din întâmplare, și apoi vrei să mai mergi. Capeți dorința de a reveni, de a vedea! A fost ceva interesant, era viață, era adevăr; parcă era adevărat! Vrei să revii pentru că ți s-a părut interesant, și o faci!

Caramitru l-a făcut pe Eminescu să existe

I.V.: S-a împlinit un an de când marele actor Ion Caramitru nu mai este printre noi. Ați jucat împreună cu el, ați fost prieten bun cu el. Ce înseamnă pierderea lui Ion Caramitru pentru cultura română?
V.R.: O pierdere deosebită, de cruntă, de grea, de majoră! Era un intelectual desăvârșit, era un artist foarte bun! Nu o să mai existe nimeni să poată recita cum recita el nu numai Eminescu, dar în primul rând Eminescu! Cei care zic că „gata, nu mai are sens Eminescu…” trebuie să știe că el îl făcea să existe! Eminescu exista! Îl arăta așa cum îl interpreta el. Eminescu exista, te convingea, te cutremura! Un bun manager, a refăcut un teatru, a reconstruit un teatru, l-a pus în picioare, l-a dezvoltat! Este un mare lucru, pe care contemporanii lui de teatru, acolo, nu vor să îl recunoască. „Ce a făcut, domnule?” Cum ce? Chiar în timp ce se construia teatrul, noi am jucat! Se juca acolo, prin moloz, printre construcții; și publicul la fel, venea, își ocupa locurile, în sală, și se juca în continuare. A apărut un teatru, cu încă șase săli, pe care le-a recuperat: sala în care se juca Opereta, de pildă. Iar Teatrul are acum spații de joc care sunt suficiente. Mai are nevoie de actori, mai are nevoie de mașiniști, pentru că schema de personal a rămas redusă…

Destăinuiri „din culise”: Tatăl a fost piesa adusă de Caramitru pentru Rebengiuc. Un proiect neterminat, pentru Teatrul Național

I.V.: Există vreun proiect pe care l-ați discutat cu Ion Caramitru și din păcate nu ați mai reușit să îl faceți împreună?
V.R.: Era vorba de Tatăl. Poate că am fi putut să îl facem împreună, dar până la urmă Cristi Juncu l-a făcut el. A fost o chestiune interesantă. Pino a venit cu piesa aceasta de la Paris, și a spus: „Uite, am găsit piesa aceasta pentru tine, să o punem aici, să o joci!” Dar începusem repetițiile pentru Regele moare și nu am putut să intrăm atunci cu ea. Peste câtva timp, m-a căutat Cristi Juncu și mi-a zis: „Am o piesă pentru dvs., dacă ați vrea să jucați în ea.” „Ce piesă?” „Tatăl…” „Ce vorbești? Piesa asta mi-a adus-o Caramitru. Să vorbesc cu el.” Și i-am spus: „Uite, Juncu vrea să pună piesa.” „Gata, o facem, o punem imediat”, numai că el s-a prăpădit săracul. E o mare pierdere, a unui mare prieten. L-am iubit și l-am sprijinit, am fost alături de el. Încă de dinainte de Revoluție! Am jucat în piese pe care le-a pus el în scenă! Dar eram prieteni, era altă chestiune între noi… O prietenie dezinteresată!

„Pino m-a agățat în Cișmigiu”. Rebengiuc, în dialog cu Caramitru: „Eu nu știu cum e teatrul. Eu îl fac!”

I.V.: Acestea sunt prieteniile, asta înseamnă prietenia!
V.R.: Îmi aduc aminte că el încă nu era actor, era student. M-a agățat în Cișmigiu, când veneam spre casă. Zice: „Eu sunt student și aș vrea să stăm de vorbă; să vedem cum e teatrul…” „Nu știu cum e teatrul, să spun, eu îl fac!”

I.V.: Întreba ce vă întreb eu acum…
V.R.: Eu îl fac, nu știu cum e teatrul… Plec de la nimic și ajung să fac un personaj. Chiar în Institut aveam probleme. Îmi dădea doamna Buzescu niște monoloage, că voia să mă vadă…. Era ca o mamă pentru mine, de unde era o harpie la început, dar în final era mama mea, era formidabil. Și mă întrebam: „cum e personajul acesta, de unde e el?” Teatrul nu e ca la inginerie, iei cincisprezece cărămizi și pui una peste alta, între ele altceva… și rezulta un tot. Ai un text, cu niște vorbe, și ce să fac cu alea, nu știam. E greu de explicat. În fine… Abia apoi a devenit actor. Nu mai știu dacă a jucat întâi la Național, acolo a jucat el întâi, iar apoi la Bulandra, unde avea ce să învețe, din fericire. Eu sunt fericit că nu m-am dus la Național după ce am absolvit, și că maică-mea, Dumnezeu să o odihnească, mi-a făcut binele acesta. Îi spuneam: „Eu la Național vreau!” „Dacă Naționalul nu dă concurs, uite, Municipalul dă, vino încoace să dai concurs!” Și a venit la Bulandra pentru că avea ce să învețe. Acolo erau regizori și se făcea altfel de teatru. E o diferență serioasă. O diferență serioasă!

I.V.: Deci Tatăl trebuia să fie montat la Teatrul Național, și nu la Bulandra…
V.R.: Da! Și când am văzut că nu se poate, nu se poate, că să vedem ce bani primim, că să mai așteptăm… Adevărul e că ei își făcuseră alt plan, chiar și Onisei, cred că era de acord cu asta.

I.V.: O altă pierdere…
V.R.: Da… Și el, rămânea cu șeful lui, ce putea să zică… Aveau alte planuri, au chemat regizori mulți, au pus niște piese…

Dorința lui Victor Rebengiuc: „Să apucăm vremuri mai bune!”

I.V.: Am înțeles… În final, un gând, o urare, un îndemn pentru cei care vor privi sezonul 2 din acest podcast, Avangarda, cu Ionuț Vulpescu?
V.R.: Eu sunt foarte impresionat că există aceste podcasturi, și în mod special podcastul domnului Ionuț Vulpescu, pe care îl apreciez foarte mult, și le urez spectatorilor acestui podcast cât mai multă bucurie ofertă de participanții la realizarea acestui podcast, sănătate și să apucăm și vremuri mai bune!

I.V.: Domnule Rebengiuc, pentru mine a fost un privilegiu!
V.R.: Și pentru mine!

I.V.: Mulțumesc foarte mult pentru prezența la acest podcast! Multă sănătate! Aceste două roluri din Regele moare și din Tatăl să aibă viață cât mai lungă! Multă sănătate!
V.R.: Să dea Dumnezeu! Și eu să pot să fiu prezent! Om vedea…

articolul original.

Începând de mâine, 26 septembrie, Lidl face o mutare radicală, în plină criză a facturilor la energie! Se schimbă programul în toate magazinele

25 September 2022 at 12:11

În plină explozie a facturilor la energie, Lidl România a anunțat că va schimba programul de lucru pentru toate unitățile sale.

Mai exact, începând de luni, 26 septembrie 2022, toate magazinele Lidl din țara noastră vor deschide la ora 07:30 și vor închide la ora 21:00. Acest program va fi valabil de luni până sâmbătă.

Duminica, angajații Lidl vor începe să lucreze la ora 08:00 și își vor încheia ziua de muncă la ora 19:00, cu o singură excepție – magazinul Lidl din Medgidia.

Acesta își păstrează programul actual pentru duminică și va funcționa în intervalul orar 08:00 – 18:00.

Anunțul făcut de Lidl România:

„Începând cu data de 26 septembrie, orarul magazinelor se va modifica după cum urmează. Programul magazinelor poate fi consultat oricând și pe www.lidl.ro sau în aplicația Lidl Plus”

Luni – Sâmbătă: 07:30 – 21:00
Duminica: 08:00 – 19:00*

*Cu exceptia magazinului Lidl din Medgidia, str. Independentei, Nr. 12, care își păstrează programul actual pentru duminică și va funcționa în intervalul orar 08:00 – 18:00.”.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „MODIFICARE ORAR MAGAZINE Luni Sâmbătă: tă:07:30-21:00 07:30- Duminică: 08:00 -19:00* *Cu excepția magazinului Lidl din Medgidia, str. Independenței, nr. 12, care își păstrează programul actual pentru duminică și va funcționa în intervalul orar 08:00-18:00”

articolul original.

EVENIMENTELE DE SĂRBĂTORILE IAȘULUI ȘI PROGRAMUL ÎN ACELE ZILE

25 September 2022 at 09:03
image

EVENIMENTELE DE SĂRBĂTORILE IAȘULUI ȘI PROGRAMUL ÎN ACELE ZILE! Celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie va fi completată de o serie de manifestări cu caracter laic (conferințe, evenimente sportive, târguri, spectacole, foc de artificii, evenimente artistice etc.) care dau o notă de sărbătoare întregului oraș.

Primăria Municipiului Iași va asigura transmiterea televizată a evenimentului religios și va organiza evenimentele caritabile devenite tradiționale, precum Ceaiul Pelerinilor și Masa Pelerinilor. Municipalitatea va organiza o serie de manifestări comerciale, cum ar fi Târgul de Toamnă, Sărbătoarea Vinului și Parcul de Distracții, în urma cărora sunt estimate a fi realizate venituri de circa 1.500.000 de lei.

EVENIMENTELE DE SĂRBĂTORILE IAȘULUI ȘI PROGRAMUL ÎN ACELE ZILE

În data de 15 octombrie în Piața Palatului Culturii va fi organizat un concert de muzică populară românească intitulat „Iașul în sărbătoare”, urmat de spectacolul omagial „Încoronarea Regelui 100”, dedicat centenarului încoronării Regelui Ferdinand I al României și Reginei Maria a României.

Cu această ocazie, municipalitatea va lansa și introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Regii României Mari”. În cadrul aceluiași eveniment, va avea loc vizionarea filmului documentar „Regele Mihai: drumul către casă”, realizat de producătorul american John Florescu.

De asemenea, în cursul serii de 15 octombrie va fi organizat și tradiționalul concert, urmat de focuri de artificii.

Alte evenimente programate în cadrul Sărbătorilor Iașului sunt lansarea cărții „Cvartetul Voces – Destinul excelenței”, apărute la Editura Junimea, „Întâlnirea alianței de universități europene EC2U”, competiția „Integrare europeană prin sport”, Conferința „Cybershare – provocări în domeniul securității energetice”, Festivalul Muzicii Românești etc.

Bugetul propus pentru desfășurarea evenimentelor publice organizate cu ocazia Sărbătorilor Iașului este de 1.198.000 de lei.

Sursa: radiohit

articolul original.

Duminică 25 septembrie

25 September 2022 at 04:00

Hbo 20:00

Elvis 2022

Cu Tom Hanks, Austin Butle.

Povestea lui Elvis (Austin Butler) este văzută prin prisma relației sale complicate cu managerul său enigmatic, colonelul Tom Parker (Tom Hanks). Povestit din perspectiva lui Parker, filmul se adâncește în dinamica relației complexe dintre cei doi, care se întinde pe o perioadă de peste 20 de ani, de la ascensiunea lui Presley la faimă până la vedeta fără precedent care a schimbat cursul istoriei, pe fundalul peisajului cultural în evoluție și al pierderii inocenței în America. În centrul acestei călătorii se află unul dintre oamenii importanți și influenți din viața lui Elvis, Priscilla Presley (Olivia DeJonge).

Pro tv 23:00

Născut să ucidă 2008

Cu James McAvoy, Angelina Jolie.

Un tânăr pe nume Wesley (James McAvoy) află în urma asasinării tatălui său că acesta fusese liderul unei misterioase organizații de asasini, al cărei scop era păstrarea ordinii mondiale. Antrenat de Sloan (Morgan Freeman) și echipa lui, Wesley va încerca să calce pe urmele tatălui său. Va reuși el să devină unul dintre cei mai buni asasini din lume, singurul capabil să imprime spectaculoase traiectorii gloanțelor?

Pro cinema 22:30

Control parental 2018

Cu Leslie Mann, John Cena, Kathryn Newton, Ike Barinholtz.

Pentru că fetele lor adolescente sunt cele mai bune prietene, părinții acestora, Lisa, Mitchell și Hunter, au ajuns să se cunoască de mai bine de zece ani. Dar cum timpul trece repede, iar pubertatea a redefinit deja dinamica parentală, liceencele se îndreaptă deja spre balul de absolvire. Însă după ce găsesc pe laptop-ul fetelor un pact codificat cu ajutorul emoticoanelor prin care acestea plănuiesc să își piardă virginitatea în seara balului, părinții adolescentelor pornesc într-o misiune ultra secretă de a le da planurile peste cap, chiar dacă asta presupune să o facă în cel mai rușinos mod posibil și cât se poate de public, în fața tuturor.

Kanal D 00:30

Fără egal 2002

Cu Wesley Snipes, Ving Rhames.

În urmã cu zece ani, Monroe Hutchen (WESLEY SNIPES) era un boxeur din California aflat în plinã ascensiune. Dar într-o noapte, într-un acces de furie comite o crimã care-l condamnã la închisoare pe viatã fãrã posibilitatea eliberãrii conditionate.

articolul original.

Se modifică programul ”laptele și cornul”. Ce elevi vor beneficia de el în continuare

24 September 2022 at 14:18
image

Se modifică programul ”laptele și cornul”, s-au cel puțin asta au în plan autoritățile din România.

Europarlamentarul Alin Mituța anunță că Parlamentul european va discuta în viitorul apropiat despre simplificarea procedurilor pentru programele de tipul “laptele și cornul”, având în vedere că în unele țări birocrația împiedică aplicarea eficientă.

De asemenea, este posibil să fie scăzută vârsta de la care copiii primesc la școală astfel de produse.

“E ceea ce numim în România Programul cornul și laptele, dar ceea ce încercăm acum la nivel european este să îl îmbunătățim. Am văzut inclusiv în România, dar și în state membre, că există anumite probleme cu acest program care, de altfel, e foarte binevenit, sunt foarte mulți bani care vin în România în fiecare an – sunt 17 milioane de euro pe an care vin pentru încurajarea consumului de fructe și legume în școli, dar sunt anumite probleme.

Una dintre ele ține de faptul că nu folosim destule fructe, legume lși actate locale și sănătoase”, a declarat europarlamentarul Alin Mituța, în emisiunea Be EU moderată de Sabina Iosub.

articolul original.

Se schimbă programul magazinelor LIDL din România. La ce oră se vor închide începând cu 26 septembrie

24 September 2022 at 06:09
image

Program magazine LIDL România. Vești proaste pentru români. Se schimbă programul magazinelor LIDL din România, având în vedere criza energetică care afectează atât țara noastră cât și Europa.

Potrivit ultimelor informații, începând cu 26 septembrie 2022, LIDL România modifică orarul de funcționare al magazinelor din toată țara. Astfel, toate magazinele vor avea același program, după cum urmează:

Se modifică programul magazinelor LIDL. La ce oră se închid?

  • Luni – Sâmbătă: 07:30 – 21:00
  • Duminică: 08:00 – 19:00*

Excepție de la această regulă o face magazinul LIDL din Medgidia, str. Independenței, Nr. 12, care își păstrează programul actual pentru duminică și va funcționa în intervalul orar 08:00 – 18:00.

Unde poate fi consultat programul magazinelor LIDL

Programul magazinelor este disponibil pe www.lidl.ro și în aplicația Lidl Plus. 

Lidl România își așteaptă în continuare clienții cu o gamă variată de produse de calitate și proaspete la prețuri Lidl, precum și promoții și oferte atractive. 

articolul original.

Iohannis: România nu poate intra deocamdată în programul Visa Waiver

24 September 2022 at 06:10
image

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că deocamdată România nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru intrarea în programul Visa Waiver şi a subliniat că trebuie să existe o campanie de conştientizare şi o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize pentru Statele Unite ale Americii, relatează Agerpres.

Toată lumea se implică pentru aşa-numitul Visa Waiver, adică să se poată circula fără viză. Deocamdată, România nu îndeplineşte criteriile tehnice, însă, ca să le îndeplinească, trebuie să existe o campanie de conştientizare, trebuie să existe o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize şi cred că, în final, dacă toţi ne străduim, vom reuşi”, a spus şeful statului, care s-a aflat în aceste zile în SUA.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat, joi, că românii stabiliţi în Statele Unite au sprijinit integrarea României în NATO prin trimiterea de scrisori către Congresul american, arătând că acest lucru ar putea să funcţioneze şi în cazul programului Visa Waiver.

Românii au susținut intrarea în NATO prin scrisori

„Credem că Visa Waiver este un moment în care (românii din SUA – n.r.) s-ar putea aduna. Ştim cu toţii că momentul care i-a făcut pe românii americani să se adune în jurul unui obiectiv a fost la sfârşitul anilor ’90, la începutul anilor 2000 pentru integrarea în NATO şi vă dau un singur exemplu: au trimis peste 160.000 de scrisori Congresului american, prin care le-au spus congresmanilor de ce este important ca România să fie parte în NATO şi cât de util ar fi acest lucru.

Credem că ar putea să funcţioneze acest lucru cu noile tehnologii – sigur că nu mai trimiţi astăzi scrisori, trimiţi e-mail-uri sau ai altfel de iniţiative, dar credem că putem face acest lucru”, a spus Muraru, după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu comunitatea de români de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, potrivit Agerpres.

articolul original.
❌