ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 8 February 2023Ultimele Stiri

Marii producători de alimente intenționează să crească prețurile produselor până își vor recupera profitabilitatea, spun analiștii financiari

8 February 2023 at 10:45
image

Cumpărătorii din întreaga lume vor plăti mai mult pentru alimente în acest an. Scumpirile vor continua, estimează retailerii, reprezentanții firmelor care produc bunuri de consum și investitorii consultați de agenția de știri Reuters.

În ianuarie, britanicii au plătit cu 16,7% mai mult pentru alimente, comparativ cu ianuarie anul trecut. Iar în statele Unite, produsele alimentare au costat în medie cu 10% mai mult față de ianuarie 2022.

Producătorii vor continua să majoreze preţurile până când îşi vor recupera profitabilitatea, declară Bruno Monteyne, analist al companiei Bernstein, citat de Reuters.

„Singurul lucru care poate opri asta sunt consumatorii care vor începe să se orienteze, mai rapid, spre mărcile proprii ale magazinelor şi dacă preţurile la materii prime vor continua să scadă şi atunci nu va mai fi nevoie de majorări de preţuri”, declară analistul.

Marjele de profit ale marilor producători de bunuri de consum au fost reduse de costurile mai mari. Prețurile ingredientelor, precum grâul şi uleiul de floarea soarelui, au explodat după invadarea Ucrainei.

Mark Schneider, directorul Nestle, cel mai mare producător de alimente din lume, a declarat săptămâna trecută că grupul elveţian va fi nevoit să majoreze şi mai mult preţurile produselor alimentare în acest an, pentru a contracara costurile mai mari de producţie pe care nu le-a transferat încă în totalitate asupra consumatorilor.

Unilever, care urmează să publice rezultatele sale anuale, anunţa încă din octombrie că ritmul de creştere a preţurilor a atins un nivel record de 12,5% în trimestrul al treilea. Nestle şi Danone urmează să anunţe şi ei rezultatele anuale la finele acestei luni.

Tineke Frikkee, managerul unei companii de management al investițiilor se aşteaptă ca Unilever să majoreze preţurile în 2023, chiar dacă o va face selectiv.

„Ultimul anunţ făcut de Unilever a fost unul clar că ar prefera să vândă mai puţine produse la preţuri mai mari, să menţină preţurile sub cele ale competitorilor şi să câştige cote de piaţă”, a declarat expertul.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/02/08feb-12-Iorgu-Relat-Reuters-preturile-in-magazine.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Ouăle se vor scumpi cu 10-15% în contextul răspândirii gripei aviare în statele europene | AUDIO

articolul original.

Cum arată prețurile chiriilor la începutul anului 2023?

8 February 2023 at 11:09
Sursa foto: Shutterstock

Încă de la începutul acestui an, românii au arătat un interes major pentru chirii la început de an, vizualizând în luna ianuarie cu 49% mai multe pagini cu anunțuri imobiliare față de luna decembrie a anului trecut.

Astfel, cele mai recente date de pe Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri.

În același timp, numărul de contactări din categoria de închirieri Storia.ro a crescut cu 25% față de luna anterioară și cu 21% față de aceeași lună a anului trecut. De asemenea, durata medie de tranzacționare a ofertelor la chirii a fost cu 12% mai mică comparativ cu aceeași lună a anului trecut, fapt care confirmă interesul crescut pentru categoria de închirieri.

Cum arată prețurile chiriilor din capitală în prima lună din an, conform datelor Storia.ro

În ianuarie, prețurile medii pentru închirierea unei garsoniere în capitală s-au încadrat între 280 de euro (în sectorul 5) și 360 de euro (în sectorul 1). Apartamentele cu două camere au avut prețuri medii cuprinse între 400 de euro (sectoarele 4 și 5) și 600 de euro (sectorul 1), comparativ cu cele de trei camere care au avut prețuri medii cuprinse între 450 de euro (în sectorul 6) și 850 de euro (sectorul 1). În categoria apartamentelor de patru camere, prețurile medii au fost cuprinse între 505 euro (sectorul 6) și 1900 de euro (sectorul 1).

Prețurile medii ale chiriilor din sectorul 1 au crescut cu 3% în ianuarie 2023 față de ultima lună a anului trecut. În sectoarele 2, 3 și 5 prețurile au stagnat, în timp ce în sectorul 6 au scăzut cu 2% și, în sectorul 4, cu 1%. De asemenea, chiriile din capitală au un preț mediu cu 20% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.

Cum au evoluat chiriile în alte orașe mari din țară – ianuarie 2023 vs. decembrie 2022

În țară, cele mai mari scăderi ale chiriilor au fost observate în cazul garsonierelor din Sibiu, unde prețul solicitat e cu  6% mai mic, și în Timișoara, unde acesta a scăzut cu 5%, dar și la apartamentele cu două camere din Arad și Brașov, unde prețurile medii s-au diminuat tot cu 5%. În același timp, creșterile cele mai mari ale prețului mediu s-au înregistrat la apartamentele de două camere din Sibiu, majorându-se cu 9%, și în Craiova, unde prețul a crescut cu 8%. În Cluj-Napoca și Iași, prețurile medii au fost similare în ianuarie 2023 cu ultima lună a anului trecut.

Cum au evoluat prețurile chiriilor de la un an la altul – ianuarie 2023 vs. ianuarie 2022
Anual nu au fost înregistrate scăderi ale prețurilor medii, însă a existat o stagnare a chiriilor la apartamentele de trei camere din Oradea. În același timp, cele mai mari creșteri ale prețurilor medii de pe platformă au fost observate la apartamentele de trei camere din Brașov (+33%), la garsonierele din Constanța (+32%) și la apartamentele cu trei camere din Cluj (+30%).

Statistici pentru orașele cu cele mai multe oferte – ianuarie 2023 vs. decembrie 2022
CLUJ-NAPOCA

În Cluj-Napoca, prețul mediu la chirii a stagnat comparativ cu luna trecută, însă de la un an la altul s-a observat o creștere de 30% la categoria apartamentelor cu trei camere.

BRAȘOV

Comparativ cu decembrie 2022, în Brașov, prețul mediu a crescut doar în categoria apartamentelor cu trei camere, cu 8%. În același timp, s-au înregistrat scăderi la garsoniere (-1%) și la apartamentele de două camere (-5%).

TIMIȘOARA

Cea mai mare scădere a prețului mediu din Timișoara se observă la garsoniere (-5%), în timp ce la apartamentele cu două camere scăderea este de doar 1%.

IAȘI

Prețul mediu al chiriilor a stagnat în Iași comparativ cu luna trecută. În același timp, s-a observat o creștere a prețului mediu cu 21% la apartamentele cu două camere, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

CONSTANȚA

În Constanța s-a înregistrat o creștere de 8% a chiriilor la apartamentele cu două camere, în timp ce prețul mediu cerut pentru închirierea garsonierelor a scăzut cu 1%.

SIBIU

În Sibiu s-au înregistrat cele mai mari creșteri, dar și scăderi față de luna anterioară. Prețul mediu la apartamentele cu două camere a crescut cu 9%, în timp ce chiria medie a garsonierelor a scăzut cu 6% față de luna anterioară.

ORADEA

În timp ce chiriile medii la garsoniere și la apartamentele de două camere din Oradea au stagnat, în cazul apartamentelor cu trei camere prețul solicitat a crescut cu 3%.

CRAIOVA

În Craiova, prețurile medii ale garsonierelor și apartamentelor cu trei camere de închiriat au stagnat, iar prețurile apartamentelor cu două camere au crescut cu 8%.

ARAD

În timp ce prețurile medii ale garsonierelor din Arad au stagnat comparativ cu luna decembrie 2022, în cazul apartamentelor cu două camere s-au observat scăderi (-5%), dar și creșteri de 5% la apartamentele de trei camere.

Analiza a fost realizată de Storia.ro – platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză.

articolul original.

Câți lei a dat un TURIST pe un simplu burger, într-un restaurant din Cluj-Napoca: „Cică Mamaia e scumpă!”

8 February 2023 at 06:39
image

Nu este o noutate faptul că orașul Cluj este unul dintre cele mai scumpe orașe din România, însă, în momentul de față, prețurile au crescut considerabil la aproape orice. Iată ce părere are un turist care a trecut prin Cluj.

Situația din România devine din ce în ce mai insuportabilă pentru majoritatea oamenilor. Motivul? Prețurile au crescut considerabil, fie ca e vorba despre alimente, utilități sau altele, iar salariile au rămas cam aceleași.

Acum, chiar și în restaurante trebuie să scoți de două ori mai mulți bani din buzunar pentru un simplu meniu.

Astfel, românii rămân șocați când își cumpără un lucru pe care acum aproximativ un an îl cumpărau la jumătate de preț.

Este și cazul unui turist care a trecut prin Cluj și și-a comandat ceva de mâncare.

Oamenii, surprinși de prețurile din Cluj

Un turist venit la Cluj a fost șocat de prețul unui burger, care a ajuns să coste dublu decât la Mamaia.

Burgerul de la Cluj, apetisant și gătit bine, a ajuns să coste 55 de lei, fără băutură, adică dublu față de un meniu complet la o cantină.

În același timp, la Mamaia, turistul șocat de prețurile de la Cluj spune că același burger costă 27 de lei.

„Cică Mamaia e scumpă! La Cluj costă 55 de lei un buger și la Mamaia 27 de lei!”, a exclamat turistul, șocat, potrivit ȘtirideCluj.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucraineanciteste mai mult
articolul original.
Ieri — 7 February 2023Ultimele Stiri

Servicii de patru stele la Hotel Perla din Slănic Moldova

7 February 2023 at 10:36
By: admin

Începând cu 27.02.2023, Hotel Perla oferă  EXCLUSIV cazare cu pensiune completă, devenind astfel singurul  hotel de acest tip din stațiunea  Slănic Moldova.

Toate serviciile într-un singur tarif – cazare, pensiune completă tip bufet, acces SPA – piscina cu apa dulce, bazin salin, salina interioară, saună uscată, sauna umedă, sala fitness, bar de zi, sala jocuri.

Bonus – aer puternic ozonat, izvoare minerale cu ape vindecatoare si peisaje splendide.

Ce înseamnă „Pensiune completă”?

Pensiunea  completă este un plan de masă care include toate cele trei mese principale, adică micul dejun, prânzul și cina. Aceste trei mese sunt de obicei servite sub formă de bufete, de-a lungul acestora având incluse și băuturi non alcoolice – cafea, ceai, apă și sucuri dozator.

Pensiunea completă este o variantă foarte bună pentru toți aceia care doresc să se bucure din plin de hotel, să evite cheltuielile excesive sau să economisească timp alegând un restaurant unde să mănânce. Un mod foarte confortabil și practic de a călători.

În afară de băuturi și gustări ușoare între mese, nu va trebui să vă faceți griji cu privire la cheltuielile suplimentare ale mesei în stațiune, așa că pensiunea completă este o opțiune excelentă pentru cei care își urmăresc finanțele.

Pensiune completă este o opțiune de top pentru familiile cu copii. La ora mesei, puteți pur și simplu să vă duceți micuții de la piscină la restaurantul hotelului, fără drama de a-I pregăti și de a pleca prin stațiune în căutarea unei locații pentru familii, rezervându-vă astfel doar plăcerea unei plimbări după masă. Pensiunea completă necesită mai puțin timp și cu siguranță mai puțin stres, astfel încât părinții se pot relaxa știind că micul dejun, prânzul și cina sunt asigurate în prețul cazării.

Hotel Perla vă așteaptă la un răsfăț de patru stele!

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Care sunt factori care trebuie luați în considerare pentru achiziţia unei masini noi

6 February 2023 at 07:24

În acest an, mulți oameni intenționează, probabil, să-și cumpăre o mașină nouă, deși inflația ridicată ar trebui să-i facă pe unii consumatori să fie mai chibzuiți. În primul rând, o mașină este o achiziție importantă și, de aceea, există numeroși factori care trebuie luați în considerare, înainte de a face acest pas.

În contextul factorilor, cum ar fi aprovizionarea limitată cu vehicule noi, nu depind de noi. Dar există și alți factori care ar trebui luați în calcul, înainte de a cumpăra o mașină nouă. De exemplu, dacă aveți rate la casă, s-ar putea să nu fie cel mai bun moment pentru a achiziționa o mașină nouă.

Concret, semnele care pot indica faptul că nu e momentul cel mai bun să cumpărați o mașină nouă.

1. Prețurile automobilelor sunt, încă, mari

În ultima perioadă, prețurile mașinilor au continuat să crească din cauza penuriei de cipuri pe care se bazează multe modele, atât pentru dotări standard, cât și pentru funcții suplimentare. Oferta scăzută a dus la mai puține mașini în magazinele dealerilor, făcând ca prețurile să crească. Producătorii de automobile au început să țină sub control problema cipurilor, dar, pentru potențialii clienți, asta înseamnă că prețurile vor rămâne ridicate. Ideal ar fi să așteptați măcar câteva luni pentru a vedea dacă vor apărea oferte mai bune spre finalul anului.

2. Ratele dobânzilor cresc

Concret, Fed a majorat rata dobânzii de referință de mai multe ori în 2022, iar această tendință ar putea continua și în 2023. Pentru finanțarea unui vehicul nou, creșterea ratelor înseamnă că un împrumut la bancă va fi mai scump. Pentru a combate ratele mari ale dobânzii, luați în calcul să economisiți mai mult, pentru un avans mai mare, astfel încât să nu vă împrumutați cu o sumă foarte mare.

3. Scorul de credit este scăzut

Momenten, un scor de credit scăzut vă poate afecta în mai multe moduri atunci când cumpărați un vehicul nou. De exemplu, s-ar putea să fiți taxat cu o rată a dobânzii mai mare. Mai mult, unele bănci ar putea să nu vă împrumute cu suma dorită.

4. Vă puteți permite un avans prea mic

Din punct de vedere financiar, cât de mult puteți da ca avans pentru o mașină este un alt factor care poate avea o influență asupra momentului potrivit, sau nu, pentru a achiziționa un automobil. Banii pe care îi dați ca avans vor determina cu cât va trebui să vă împrumutați la bancă.

5. Aveți deja prea multe datorii

În mod general, o mașină nouă poate însemna un efort financiar mai mare pentru bugetul lunar, pe lângă facturile tot mai ridicate și alte cheltuieli. Înainte de a cumpăra o mașină nouă, schițați un plan de achitare a tururor datoriilor mari.

6. Nu aveți un fond substanțial de rezervă

În plus, viața poate aduce surprize, peste noapte. De aceea e bine să avem un fond de rezervă. Deși acești bani pot fi folosiți pentru o mașină nouă, cel mai bine ar fi să economisiți aceste fonduri pentru cheltuieli neașteptate, cum ar fi reparațiile la casă sau facturi medicale.

7. Mașina pe care o aveți este încă bună

Aşadar, chiar aveți nevoie, urgent, de o mașină nouă? Gândiți-vă bine cât cheltuiți acum cu mașina pe care o aveți, începând cu banii dați pe benzină și până la asigurare. Poate ar fi mai bine să vă păstrați vehiculul actual, dacă încă funcționează fără probleme.

articolul original.

Cetățenii străini caut să cumpere locuințe în țări cu un climat cald. Grecia se află printre preferințe

5 February 2023 at 22:00
image

În Spania, preţul mediu de ofertă pentru locuinţe a urcat la 2.011 euro pe metrul pătrat în septembrie, cel mai ridicat nivel din mai 2012. Preţu­rile au urcat cu 6.3% comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, cea mai mare creştere anuală din aprilie 2019, potrivit Bloomberg.

În Portugalia, preţurile locuinţe­lor au consemnat cea mai mare creş­tere anuală din mai mult de trei dece­nii, sfidând aşteptările că scumpirea creditului va eroda cererea de pro­prietăţi din ţara sud-europeană. Preţurile locuinţelor au avansat cu 18,7% faţă de anul anterior.

Presiunile sunt acum în creştere pentru reducerea stimulentelor pen­tru cumpărătorii străini de locuinţe, în condiţiile în care ţara se confruntă cu preţuri în creştere şi o penurie de locuinţe accesibile.

Nemții, americanii și englezii, cei mai mari cumpărători ai locuințelor grecești

Străinii au luat cu asalt Portuga­lia în ultimii ani în căutarea unui şi a unor costuri de trai mai scăzute. Aceşti cumpărători sunt dispuşi să plătească mai mult de dublu pentru o locuinţă în Lisabona comparativ cu localnicii.

În Italia, valorile proprietăţilor sunt aşteptate să crească în general în 2023, situaţia variind de la oraş la oraş, notează The Local. Şi proprie­tă­ţile din Grecia stâr­nesc interesul cum­părătorilor străini. Germanii, ame­ri­­ca­nii, britanicii şi israe­lienii sunt cei mai interesaţi, potrivit Kathimerini.

Cetăţenii din Germania, SUA şi Marea Britanie constituie cele mai dinamice trei grupuri de cumpărători de locuinţe de pe piaţa grecească.

Piaţa rezidenţială a Greciei a su­pravieţuit după două crahuri ale pre­ţu­rilor din 2008. În ultimii cinci ani, pre­ţurile locuinţelor au crescut puter­nic dato­ri­tă creşterii economice solide şi do­bân­zilor scăzute. Cele mai recen­te da­te indică o creştere de 11,2% a pre­­ţu­rilor în trimestrul trei al anului trecut.

Ungaria și Suedia, afectate de scumpirea creditelor

Pe de altă parte, alte pieţe rezi­den­ţiale din Europa, ca cea a Unga­riei şi a Suediei, suferă din ce în ce mai mult de pe urma scumpirii cre­ditului şi scăderii încrederii con­sumatorilor.

În Ungaria, singura direcţie a pre­ţurilor de pe piaţa imobiliară a fost în sus, însă acum direcţia pare că ia sfârşit, ba chiar se inversează. aşteaptă în loc să achiziţioneze proprietăţi rapid. Însă unii au fost obligaţi să-şi reducă pre­ţurile, ceea ce nu s-a mai întâmplat de ani întregi.

Numărul locuinţelor tranzacţio­na­te pe plan local a atins 5.853 în ianuarie, în scădere cu 46% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, relatează Budapest Business Journal.

Companiile suedeze de construcţii intră sub presiune

Vânzările au scăzut cu 10% faţă de decembrie. Brokerul imobiliar Duna House estimează că gospodăriile maghiare au luat credite ipotecare de 37 miliarde de forinţi în ianuarie, în scădere cu 66% faţă de aceeaşi lună din 2022 şi cu 10% faţă de decembrie.

În Suedia, numărul falimentelor a atins cel mai ridicat nivel din cel puţin un deceniu în ianuarie, companiile de construcţii intrând sub presiune din cauza turbulenţelor de pe piaţa rezidenţială.

articolul original.

Un fost ministru de Finanțe atrage atenția Guvernului Ciucă: ‘Mulți fermieri vor da faliment, se va pune în pericol producția de anul acesta dacă nu îi ajutăm’

4 February 2023 at 21:17
image

Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedinte PMP și fost ministru de Finanțe, a atras atenția că statul trebuia să intervină și să îi sprijine pe fermierii români, care se confruntă cu grave probleme după ce piața cerealelor s-a prăbușit ca urmare a produselor aduse din Ucraina:

Nu suntem într-o funcționare normală a pieței din România. E vorba despre acea criză determinată de războiul din Ucraina. Vedeți niște restricții pe energie, pe gaze au dus la creșterea prețurilor și aici trebuia o superimpozitare pentru că au obținut profituri foarte mari, iar aici la libera circulație a grâului din Ucraina care nu e nici de calitate și a creat un blocaj în import, aici statul trebuia să intervină și să ajute pe fermierii români. Trebuie să venim cu niște facilități fiscale, chiar subvenționarea dobânzilor, niște garanții, aici trebuie să intervină statul, ăsta e rolul statului când apar aceste derapaje de la funcționarea economiei. Aici statul trebuia să intervină până vine ajutorul de la UE”.

Gheorghe Ialomițianu a avertizat că fermierii riscă să dea faliment în absența unui sprijin din partea statului:

E grav că mulți fermieri vor da faliment, se va pune în pericol producția de anul acesta dacă nu îi ajutăm. E vorba de bani pentru finanțarea activității agricole din acest an, irigații, îngrășământ, aici trebuie să intervină statul pentru că sunt niște situații, nu putem să nu acceptăm ceea ce s-a decis la nivelul Comisiei Europene, dar statul trebuie să intervină să protejeze. E concurență neloială, e blocaj în port. Aici și ministrul Daea, și ministrul Grindeanu trebuiau să intervină, la nivelul Guvernului trebuiau să intervină.”, conform b1tv.ro.

articolul original.

Vladimir Putin joacă tare: ‘Rusia vrea să își majoreze exporturile de motorină în pofida embargoului și plafonului de preț’

4 February 2023 at 20:45
image

Federația Rusă intenţionează să îşi majoreze exporturile de motorină în februarie, în pofida embargoului impus de Uniunea Europeană, a plafonului de preţ şi a lipsei tancurilor petroliere, arată datele furnizate de traderi şi de platforma Refinitiv.

Un embargou privind importurile de produse petroliere rafinate ruseşti în ţările UE va intra duminică în vigoare, iar Grupul celor şapte state puternic industralizate (G7) ar urma să impună la rândul său plafoane de preţ pentru livrările ruseşti de combustibili, transmite Reuters.

În pofida acestor măsuri restrictive, exporturile totale de motorină din porturile ruseşti de la Marea Neagră şi Marea Baltică ar urma să crească cu 5% până la 10% în luna februarie comparativ cu luna ianaurie, până la 4,2-4,3 milioane de tone, arată datele furnizate de traderi.

Rusia şi-a majorat deja livrările de motorină spre Turcia şi Maroc, în încercarea de a-şi redirecţiona produsele petroliere înaintea embargoului UE.

Cu toate acestea, sursele din piaţă spun că, în această lună, livrările de motorină de la rafinăriile ruseşti ar putea fi mai mici decât se preconiza. „Pe lângă embargou, livrările de produse rafinate ar putea fi afectate de vremea nefavorabilă din porturile Novorossiisk şi Tuapse de la Marea Neagră„, a spus unul dintre traderi.

De asemenea, rafinăriile ruseşti ar putea reduce producţia de carburanţi în funcţie de nivelul plafonului de preţ, care nu a fost încă stabilit, susţin traderii. „Dacă marjele vor deveni negative, producţia de combustibili ar putea să scadă rapid şi semnificativ„, a adăugat un trader.

Lipsa de tancuri petroliere disponibile este un alt factor care ar putea limita exporturile ruseşti de motorină, a adăugat o sursă citată de Reuters, informează agerpres.ro.

articolul original.

Sărăcia bate la ușa românilor! Analistul financiar Adrian Negrescu avertizează: ‘Puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă’

4 February 2023 at 16:53
image

Analistul financiar Adrian Negrescu atrage atenția că ”puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă, pentru că nu vom scăpa de inflație.”

Românii au cheltuit anul trecut aproximativ 25% din venituri pe mâncare și băutură, ceea ce ne plasează pe locul I în Uniunea Europeană din acest punct de vedere, media blocului comunitar fiind de aproape 15%. Situația arată că fie consumăm mai multe alimente, fie avem printre cele mai mari prețuri, a explicat Gabriela Mihai.

Întrebat cum se explică situația cheltuielilor, analistul a declarat: „În primul rând, rezultatele sunt chiar mai drastice, ca să spun așa. De ce? Pentru că ce vedem noi de la Eurostat sunt datele pe 2021, dar majoritatea creșterilor de prețuri, cel puțin pe zona alimentară, au fost în 2022, atunci când din top 10 cele mai mari scumpiri, de peste 30% la produse, în România, nouă dintre acestea au fost la produse alimentare de bază, uleiul, cartofii, margarina, orezul, fasolea, în prim plan, deci produsele alimentare de bază”.

S-a ajuns – și ne spune Institutul Național de Statistică acest lucru – ca peste 40% din cheltuielile unei familii obișnuite să fie alocate pentru produsele alimentare de bază, este un procent fără precedent la nivel european, și bulgarii stau mai bine decât noi, ceea ce arată faptul că prețurile au crescut foarte mult și că nivelul salarial în România a rămas, din păcate, în urma inflației”, a adăugat Adrian Negrescu.

Întrebat dacă mai au românii bani și pentru altceva în afară de mâncare și utilități, el a afirmat: „Ah, e greu de spus dacă mai au bani. Gândiți-vă că tot Institutul Național de Statistică ne spune că venitul mediu net pe cap de locuitor e pe la 2.660 de lei în momentul de față, ceea ce raportat la inflație înseamnă undeva la nivel de 2.100 de lei, dacă scoți inflația din acești bani”.

Ce înseamnă acest lucru în esență? Înseamnă că puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă, pentru că nu vom scăpa de inflație. Da, nu va mai fi atât de mare cât am avut-o în 2022, dar s-ar putea să avem în continuare o inflație de două cifre, iar asta se traduce, din păcate, într-o scădere a puterii de cumpărare”, a mai spus analistul Adrian Negrescu, conform b1tv.ro.

articolul original.

Cât costă litrul de benzină sau de motorină în România, în ziua de 2 februarie 2023

2 February 2023 at 10:37

La începutul lunii februarie, prețul carburanților a mai scăzut un pic. S-a aflat cât costă benzina și motorina în România, astăzi, 2 februarie 2023. Care sunt prețurile afișate la principalele benzinării din țară?

Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.50 lei/l și 7.78 lei/l. Prețul benzinei și al motorinei a scăzut uşor.

Motorina s-a ieftinit azi cu circa 5 bani pe litru, iar prețurile practicate de stațiile de carburanți din București și din țară, astăzi, 2 februarie 2023, pot fi verificate online de șoferi pe Monitorul Preţurilor.

Șoferii pot afla cât costă carburanții, care, de altfel, s-au scumpit după ce oficialii guvernamentali au renunțat la compensarea de 50 de bani pe litrul de combustibil. Compensarea de 50 de bani pe litrul de carburant nu mai este valabilă începând cu 1 ianuarie 2023. Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat, însă, că măsura ar putea fi reintrodusă în anumite condiții.

Astfel, cât costă astăzi benzina și motorina în România, la stațiile de alimentare ale mai multor companii.

Prețurile carburanților în București

PETROM: benzină standard – 6.50-6.56 lei/l, benzină premium – 6.96-7.02 lei/l, motorină standard – 7.64-7.67 lei/l, motorină premium – 8.00-8.03 lei/l

ROMPETROL: benzină standard – 6.60-6.70 lei/l, benzină premium – 7.24-7.34 lei/l, motorină standard – 7.71-7.79 lei/l, motorină premium – 8.02-8.29 lei/l

OMV: benzină standard – 6.61-6.65 lei/l, benzină premium – 7.26-7.30 lei/l, motorină standard – 7.72-7.75 lei/l, motorină premium – 8.23-8.26 lei/l

MOL: benzină standard – 6.60-6.65 lei/l, benzină premium – 7.24-7.30 lei/l, motorină standard – 7.71-7.75 lei/l, motorină premium – 8.22-8.26 lei/l

SOCAR: benzină standard – 6.56-6.59 lei/l, benzină premium – 7.16-7.19 lei/l, motorină standard – 7.69 lei/l, motorină premium – 8.09 lei/l

LUKOIL: benzină standard – 6.50-6.55 lei/l, benzină premium – 7.20-7.25 lei/l, motorină standard – 7.65-7.68 lei/l, motorină premium – 8.01-8.04 lei/l.

Prețurile carburanților în țară

S-a aflat la cât a ajuns benzina și motorina în Cluj-Napoca.

PETROM: benzină standard – 6.54 lei/l, benzină premium – 7.00 lei/l, motorină standard – 7.67 lei/l, motorină premium – 8.03 lei/l

ROMPETROL: benzină standard – 6.60 lei/l, benzină premium – 7.06-7.26 lei/l, motorină standard – 7.73 lei/l, motorină premium – 8.04-8.24 lei/l

OMV: benzină standard – 6.60 lei/l, benzină premium – 7.26 lei/l, motorină standard – 7.73 lei/l, motorină premium – 8.24 lei/l

MOL: benzină standard – 6.60-6.61 lei/l, benzină premium – 7.26-7.27 lei/l, motorină standard – 7.73 lei/l, motorină premium – 8.24 lei/l

SOCAR: benzină standard – 6.56 lei/l, benzină premium – 7.16 lei/l, motorină standard – 7.69 lei/l, motorină premium – 8.09 lei/l

LUKOIL: benzină standard – 6.53 lei/l, benzină premium – 7.23 lei/l, motorină standard – 7.68 lei/l, motorină premium – 8.04 lei/l.

Prețurile carburanților în Timişoara

PETROM: benzină standard – 6.53 lei/l, benzină premium – 6.99 lei/l, motorină standard – 7.67 lei/l, motorină premium – 8.03 lei/l

ROMPETROL: benzină standard – 6.59-6.61 lei/l, benzină premium – 7.25-7.27 lei/l, motorină standard – 7.73-7.78 lei/l, motorină premium – 8.26-8.29 lei/l

OMV: benzină standard – 6.59-6.61 lei/l, benzină premium – 7.23-7.27 lei/l, motorină standard – 7.73-7.78 lei/l, motorină premium – 8.24-8.29 lei/l

MOL: benzină standard – 6.59-6.61 lei/l, benzină premium – 7.25-7.27 lei/l, motorină standard – 7.73-7.78 lei/l, motorină premium – 8.24-8.29 lei/l

SOCAR: benzină standard – 6.54-6.59 lei/l, benzină premium – 7.14-7.19 lei/l, motorină standard – 7.69 lei/l, motorină premium – 8.09 lei/l

LUKOIL: benzină standard – 6.51 lei/l, benzină premium – 7.21 lei/l, motorină standard – 7.68 lei/l, motorină premium – 8.04 lei/l.

articolul original.

Orașele din România cu cele mai scumpe chirii. Specialiștii estimează creșteri semnificative în continuare

1 February 2023 at 10:39

Scumpirile continuă și în 2023. Dacă anul trecut am avut prețuri record la alimente, accize, imobiliare și energie, iată că și anul acesta prețurile continuă să fie în creștere. În ceea ce privește chiriile, câteva orașe din România au atins un prag record din perspectiva prețurilor la apartamente.

Din cauza inflației și conflictului de la granița cu Ucraina, prețurile au explodat în mai multe domenii cheie. Anul 2022 a fost un an greu, cu multe scumpiri în lanț, însă nici anul acesta nu vom răsufla prea liniștiți, căci prețurile continuă să crească. În ceea ce privește prețurile cerute pe apartamentele date spre închiriere, acestea au crescut în ultimul an și din cauza presiunii venite din creșterea cererii, arată o cercetare realizată de Imobiliare.ro. Cu toate acestea, chiriile au înregistrat creșteri semnificative în marile orașe din țară, chiar și la început de an. Și nu e doar atât. Specialiștii sunt de părere că prețurile nu se vor opri în acest punct și este posibil ca acestea să cunoască și alte creșteri semnificative.

„Prețurile cerute pe apartamentele date spre închiriere au crescut în ultimul an din cauza presiunii venite din creșterea cererii. Ne așteptăm la chirii mai scumpe în orașele mari din țară și în 2023 sub impactul inflației, dar și a modificărilor fiscale. Clujul rămâne orașul cu cele mai mari chirii la apartamentele mici, în vreme ce Capitala își menține supremația la apartamentele de mari dimensiuni. Timișoara rămâne cel mai accesibil centru regional și pe segmentul chiriilor, raportat la puterea de cumpărare versus costul locuirii”, a explicat Daniel Crainic, directorul de marketing Imobiliare.ro.

Prețurile chiriilor au explodat la început de an/ foto: Pexels

Prețurile chiriilor în marile orașe din țară

București: Apartament cu două camere: 450 de euro pe lună. Cu  6.7% mai mult față de anul anterior

Cluj-Napoca: Garsonieră: 300 de euro pe lună, iar un apartament cu două camere a ajuns să coste 450 de euro.

Timișoara: Garsonieră: 210 euro/ lună, apartament cu două camere: 350 de euro.

Iași: Garsonieră: 250 de euro/ lună, apartament cu două camere: 320 de euro/lună.

articolul original.

Ford taie prețurile pentru Mustang Mach-E ca răspuns la reducerile anunţate de Tesla

30 January 2023 at 16:25
image

Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat luni că reduce preţurile de comercializare pentru modelul electric Mustang Mach-E, cu până la 5.900 de dolari per vehicul, la câteva săptămâni după ce rivalul Tesla Inc a decis să taie preţurile globale pentru vehiculele sale electrice cu până la 20%, informează Reuters, citată de Agerpres.

De asemenea, Ford a anunţat luni că va majora „semnificativ” producţia crossover-ului electric Mustang Mach-E. Anul trecut, Ford a vândut 39.458 de automobile Mustang Mach-E în SUA, în creştere faţă de 27.140 de unităţi în 2021.

Cel mai ieftin Mustang Mach-E va costa acum 45.995 de dolari

Aceste reduceri de preţuri sunt introduse la un model pe care Ford îl descrie deja ca fiind neprofitabil, dar pentru care speră să îşi îmbunătăţească marjele prin creşterea producţiei. Cel mai ieftin Mustang Mach-E va costa acum 45.995 de dolari, în timp ce versiunea mai scumpă GT Extended Range va costa 63.995 de dolari.

Într-un mesaj pe Twitter, directorul general de la Ford Jim Farley spune că „majorarea producţiei va duce la scurtarea perioadei de aşteptare a clienţilor. Iar cu o producţie mai mare, reducem şi costurile, ceea ce ne permite să împărţim aceste economii cu clienţii”.

„Ford a tăiat preţurile pentru Mustang EV ca răspuns la decizia Tesla“

Ford a precizat că acei clienţi care au comandat un Mustang Mach-E şi aşteaptă livrarea vehiculului vor beneficia în mod automat de reducerea de preţ.

„Ford a tăiat preţurile pentru Mustang EV ca răspuns la decizia Tesla. Se prefigurează un mini-război al preţurilor pe piaţa vehiculelor electrice din SUA”, spune Dan Ives, analist la Wedbush Securities.

articolul original.

Evoluția prețurilor locuințelor și chiriilor anul acesta- Pentru ce vor plăti românii mai mult

29 January 2023 at 16:00
image

Agenţii imobiliari şi potenţialii cumpărători de locuinţe se aşteaptă la o scădere a preţurilor locuinţelor în 2023, în vreme ce pentru dobânzile la creditele ipotecare estimările sunt mai degrabă de creştere, potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro împreună cu OLX.

Întrebaţi cum se aşteaptă să evolueze preţurile locuinţelor de vânzare în 2023, utilizatorii Storia.ro şi OLX se aşteaptă ca preţurile să scadă semnificativ (35%), uşor (24%) sau să stagneze (14%), în timp ce respondenţii din agenţii imobiliare se aşteaptă în mai mare măsură ca preţurile să scadă uşor (42%) sau să stagneze (26%) şi în mai mică măsură să scadă semnificativ (16%), arată sondajul.

Respondenţii privaţi preconizează aşadar scăderi mai mari comparativ cu agenţii imobiliari. Balanţa înclină însă invers când vine vorba de dobânzi, 14% dintre agenţi aşteptându-se la creşteri majore, faţă de 21% dintre potenţialii proprietari.

„La capitolul evoluţiei dobânzilor la creditele ipotecare din 2023, agenţii imobiliari par mai optimişti decât respondenţii privaţi – proprietari, cumpărători şi chiriaşi. Deşi ambele categorii se aşteaptă, în primul rând, la creşteri uşoare, sunt menţionate şi creşteri majore, aşteptate de 21% dintre respondenţii privaţi versus 14% dintre agenţii imobiliari. Aşadar, 52% dintre agenţi se aşteaptă ca dobânzile să crească, 29% se aşteaptă să scadă uşor sau semnificativ şi 16% să stagneze, în timp ce utilizatorii platformelor anticipează în proporţie de 46% creşteri, scăderi 27% şi stagnări 11%”, arată raportul.

Întrebaţi ce activităţi imobiliare au în plan pentru 2023, cumpărătorii şi chiriaşii spun că îşi menţin interesul pentru urmărirea anunţurilor imobiliare (70%) şi dorinţa de a programa vizionări atunci când vor găsi proprietăţi de interes (47%). Tot datele Storia.ro arată că anul 2022 a fost perceput ca un an al scumpirilor pe piaţa rezidenţială, iar printre dificultăţile imobiliare întâlnite de utilizatorii platformei, pe lângă creşterile de preţ la locuinţe, s-au regăsit şi ratele dobânzilor şi tarifele la utilităţi.

În plus, mulţi utilizatori ai platformei au spus că valoarea avansului necesar achiziţiei unei locuinţe a depăşit bugetul pe care îl aveau disponibil. În ceea ce priveşte vânzătorii, un alt studiu Storia.ro arată că 42% dintre cei care au vândut anul trecut o proprietate au acceptat o reducere de preţ, în cazul unora aceasta fiind chiar şi de peste 10%.

articolul original.

Bagheta franțuzească, pizza și ouăle sunt din ce în ce mai scumpe, pe fondul inflației

28 January 2023 at 23:00
image

Inflaţia scumpeşte pizza, un simbol al Italiei, ouăle, un aliment banal devenit un simbol al nivelului de trai, şi celebra baghetă franţuzească, un produs cu conotaţii sociale, scrie Ziarul Financiar.

Pentru a se bucura de un fel de mâncare clasic pentru ţara lor, italie­nii sunt nevoiţi să scoată mai mult din buzunar, informează Bloomberg. Costul me­diu al unei pizza Margherita a cres­­cut cu aproape 30% în decem­brie anul trecut în termeni anuali.

Acesta depăşeşte cu mult rata inflaţiei de luna trecută, de 12,3%, îm­pinsă în sus de scumpirea energiei şi alimentelor. Prin intermediul indi­ca­torului Pizza Margherita, Bloomberg încearcă să scoată la lumină şocul de trai resimţit de italieni prin evaluarea evoluţiei preţu­rilor ingredientelor celui mai cunoscut şi simplu fel de mâncare.

Prețurile ridicate la ouă a dus la o contrabandă în SUA

Inflaţia împinge în sus şi preţul pizzei din New York. Celebra felie de pizza la un dolar nu mai costă acum un dolar, notează Bloomberg.

Şi pre­ţul ouălor este în creştere la nivel mon­dial. De vină este în primul rând gripa aviară, dar inflaţia este un al factor major, crescând costurile nu­treţurilor şi al energiei. De aseme­nea, din ce în ce mai mulţi oameni consu­mă ouă în loc de alte surse de protei­ne din cauza crizei costurilor de trai.

În SUA, preţurile ridicate au dus la creşterea contrabandei cu ouă din Mexic în SUA, notează CNN.

Inflaţia ameninţă un alt aliment simbol: bagheta franţuzească, potri­vit The Wall Street Journal.

Autorităţile franceze se grăbesc să ajute brutăriile locale să facă faţă scumpirii dramatice a energiei pen­tru a produce în continuare acest aliment simbol.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis la începutul lunii că guvernul francez va veni cu susţinere suplimentară în condiţiile în care brutăriile se confruntă cu costuri în creştere la ingrediente şi energie.

„O baghetă nu înseamnă doar apă, drojdie, făină şi sare, ci şi foarte mult savoir-faire, o metodă ancestra­lă protejată“, a declarat Macron.

Inflația din Franța a afectat brutăriile locale

Premierul Elisabeth Borne a promis că brutarii îşi vor putea plăti facturile la electricitate pe perioada iernii în rate, cât şi amâna plata taxelor până către sfârşitul anului, când facturile la energie ar trebui să scadă.

Mobilizarea de către Macron a oficialilor de top francezi este un semnal al importanţei acordate atenuării îngrijorărilor privitoare la pâine în condiţiile în care guvernul său se confruntă cu ameninţarea unor greve prelungite având legătură cu planul de reformare a sistemului de pensii.

Brutarii locali se luptă să menţină preţurile baghetei constante, deşi inflaţia din Franţa a urcat la maxime record, notează CNBC. În septembrie, preţurile înregistrau cea mai redusă rată de creştere din UE, de 8%, comparativ cu media de 18% la nivelul blocului.

articolul original.

Prețul polițelor RCA a explodat. Nu se mai ține cont de accidentele din trecut

28 January 2023 at 11:53
image

Vești importante pentru șoferii din România. Prețul poliței RCA înregistrează noi majorări. Totodată, nu se mai ține cont dacă șoferii nu au avut niciun accident în istoric.

Prețul poliței RCA se majorează de la lună la alta, iar șoferii sunt nevoiți să scoată din buzunar chiar și dublu față de anul trecut. Dacă înainte se ține cont de evenimentele rutiere ale conducătorilor, acum diferența de preț nu mai este valabilă.

Comparativ cu luna februarie a anului trecut, prețurile s-au dublat și chiar triplat în unele cazuri. Potrivit experților, piața asigurărilor se află într-un impas, mai ales de peste un an de când compania City Insurance a dat faliment.

De când a dat faliment City, care mergea sub preţul de piaţă, preţul s-a dublat şi acum ajunge aproape de triplu”, a spus Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România  (COTAR).

Prețuri mai mari pentru polița RCA

Dacă unii șoferii au ajuns în punctul în care se gândesc de două ori dacă să plătească polița RCA, ori să rămână cu mașina în parcare, autoritățile ridică din umei. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Valentin Ionescu, sfătuiește șoferii să încerce mai multe oferte și să încerce să negocieze comisionul.

”Să încerce să caute oferte, să vadă mai multe oferte şi să încerce să negocieze comisioane. În funcţie de canalul de distribuţie, cei care cumpără RCA pot avea un preţ final mai mic. Dacă este vândut online, conform datelor noastre, costurile sunt mai mici.”, a transmis directorul ASF, potrivit observatornews.

Totodată, începând din acest an, prețul polițelor RCA se vor calcula în funcție de oraș. Astfel, șoferii ,care locuiesc în orașele cu risc mai mare de accidente, vor avea mai mult de plătit pentru RCA.

Cu alte cuvinte, dacă mașina este înmatriculată într-un oraș sau județ cu o frecvență mare a accidentelor rutiere, prețul poliței RCA va fi mai mare decât cea standard.

”Măsura a fost luată de Consiliul ASF în luna mai a anului trecut, în cadrul unor modificări mai ample aduse normei 20/2017, privind asigurările auto. Principalul scop al noilor reglementări a fost, însă, abrogarea sau modificarea prevederilor din norma 20/2017 care nu sunt conforme cu prevederile legislației europene și fac obiectul discuțiilor purtate cu serviciile Comisiei Europene (COM) în cauza de infringement 2018/4075 – acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru UE privind incompatibilitatea cu Directiva Solvabilitate II și Directiva MTPL a unor dispoziții ale legislației românești referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto adoptate în 2017”, arată în comunicatul Autorității de Supraveghere Financiare (ASF).

articolul original.

Românii vor plăti mai mult pentru serviciile medicale: Prețurile s-au majorat cu până la 30 %

28 January 2023 at 11:08

Românii vor plăti mai mult pentru serviciile medicale: Prețurile s-au majorat cu până la 30 %

La începutul anului 2023, comparativ cu 2022, pacienții trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru investigații medicale la clinicile private.

Potrivit unei analize făcute de Ziarul Financiar, costurile în cabinetele şi clinicile private au crescut cu 10 până la 30%.

O consultaţie costă între 250 şi 350 de lei. În cazul profesorilor universitari, consultaţia ajunge şi la 400-500 lei (100 de euro).

Mai departe, investigaţiile imagistice de tip computer tomograf sau RMN şi ele s-au scumpit în medie cam cu 100 de lei.

Intervenţiile chirurgicale la privat, conform datelor din piaţă, s-au scumpit în ultimii doi ani cu 20 – 25%. Şi costurile cu cazarea şi serviciile conexe din clinicile private s-au mărit, evident ca urmare a creşterilor din energie sau a preţurilor tot mai mari la materialele folosite în spitale.

Recent, directorul medical al Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, a declarat că medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat.

Dr. Adrian Molnar consideră că dacă s-ar lua decizia ca medicii să aleagă dacă vor să lucreze la privat sau la stat, nu în ambele locuri, atunci se vor rezolva o mare parte din problemele cu care se confruntă în prezent sistemul medical românesc.

„Cred că aici este una dintre problemele mari ale sistemului medical românesc. Această interferenţă privatul cu spitale de stat. După părerea mea, medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri.

Atunci când se va rezolva această problemă, o mare parte din problemele sistemului sanitar românesc ar dispărea. Nu se poate ca un medic să lucreze dimineaţa la stat şi după amiază la privat în aceeaşi specialitate, cu bolnavi de acelaşi tip. Nu se poate ca medicul care lucrează la stat să îndrume pacienţii din spitalele de stat, din ambulatoriile de stat, să le îndrume către privat, spunându-le că nu vor beneficia de aceleaşi servicii la stat ca şi la privat, că nu sunt aceleaşi materiale, că nu au aceleaşi resurse. Nu este adevărat, nu este deloc adevărat.

Cel puţin în specialitatea mea şi în specialităţile conexe cu specialitatea mea se lucrează cu exact aceleaşi materiale şi la stat, şi la privat, aceiaşi oameni lucrează şi la stat şi la privat, diferenţa este că la stat pacienţii sunt trataţi gratuit, pe când la privat pacienţii trebuie să plătească”, a declarat Adrian Molnar, luni, la Prima News, relatează G4media.

articolul original.

Vești bune pentru cei care vor să călătorească! Vor fi inaugurate noi rute- Ce prețuri au biletele

28 January 2023 at 08:00
image

Wizz Air va inaugura două rute noi cu plecare din București și Timișoara spre destinații din Grecia, la jumătatea lunii iunie. Compania low-cost va zbura din 15 iunie 2023 din București spre Skiathos.

Tot atunci va inaugura și ruta Timișoara – Zakynthos.

Care va fi orarul zborurilor

Bucureşti-Skiathos este operat din 15 iunie, joia şi duminica, preţul unui bilet pornind de la 169 de lei. Zborul Timişoara-Zakynthos va fi operat tot din 15 iunie, doar joia, preţul unui bilet pornind de la 169 de lei.

Ruta Timișoara – Zakynthos va fi operată până în 21 septembrie 2023, iar cea dintre București și Skiathos va fi operată până în 24 septembrie 2023.

Călătorii români care pleacă de pe Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ Bucureşti au şansa de a vizita două noi destinaţii, printre care şi Luxemburg, destinaţie de călătorie populară datorită vechilor cetăţi, peisajelor pitoreşti şi văilor care produc unele dintre cele mai bune vinuri din lume. Una dintre principalele atracţii este Centrul Vechi al oraşului.

Conservat într-un mod minunat, acesta a fost desemnat Patrimoniu Mondial UNESCO în 1994. Turiştii pot descoperi locuri frumoase, cum ar fi Place d’Armes, o mică piaţă din zona pietonală, Chemin de la Corniche, cel mai frumos ‘balcon’ din Europa, liftul panoramic Pfaffenthal şi grandiosul Palat Ducal.

Skiathos este una dintre cele mai verzi insule din Arhipelagul insulelor Sporade, Grecia, care te poate surprinde cu plajele aurii, natura, pădurile bogate şi viaţa de noapte efervescentă.

Insula este pitorească, neatinsă, cu apa cristalină a Mării Egee. Cea mai faimoasă şi vizitată plajă este Koukounaries, considerată a fi una dintre cele mai frumoase plaje la Marea Mediterană. Skiathos combină tot ceea ce este necesar pentru o vacanţă de vară perfectă: coaste uimitoare, hoteluri de lux, servicii extraordinare pentru clienţi, mese rafinate şi o mulţime de locuri unde te poţi bucura de apus„, potrivit unui anunţ.

articolul original.

Surse: Compensarea cu 50 de bani a litrului de benzină și motorină ar putea fi reintrodusă dacă prețurile continuă să crească

26 January 2023 at 12:55
image

Compensarea cu 50 de bani a litrului de benzină și motorină ar putea fi reintrodusă dacă prețurile continuă să crească, potrivit unor surse guvernamentale.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/01/26ian-15-CORESP-Citre-poate-revine-compensare-la-carburanti.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Guvernul ia în calcul să revină la compensarea carburanților la pompă în contextul creșterii accelerate a prețurilor din ultima perioadă.

Suma ar fi aceeași ca anul trecut, 50 de bani pe litrul de benzină și motorină.

Condiția pentru reintroducerea compensării este ca prețul motorinei să ajungă la 9 lei, potrivit unor surse guvernamentale.

Dacă se va ajunge să fie luată, măsura va fi valabilă trei luni, cu posibilitatea prelungirii.

Compensarea cu 50 de bani a litrului de benzină și motorină a fost introdusă anul trecut în luna iulie și a fost valabilă pe tot parcursul lui 2022. Măsura a fost suspendată la 1 ianuarie, în condițiile scăderii semnificative a prețurilor.

Impactul bugetar al compensării a fost de aproximativ 600 de milioane de lei, jumătate din cât estimase inițial Guvernul.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Scumpire semnificativă a carburanților în România din cauza creșterii cotațiilor internaționale

articolul original.

Ungurii își alimentează mașinile în țările vecine | AUDIO

24 January 2023 at 15:09
image

Ungurii trec tot mai des granița să-și alimenteze mașinile în țările vecine – Slovacia și România. Potrivit Reuters, în Ungaria, preţul carburanţilor a crescut, după ce guvernul de la Budapesta a eliminat plafonul de preţ în luna decembrie şi a majorat accizele la combustibili.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/01/24ian-17-LILI-REL-Ungurii-alimenteaza-masinile-la-noi.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În timp ce la o benzinărie din oraşul ungar Esztergom litrul de motorină costa zilele trecute 690 de forinţi (adică 1,90 dolari), peste Dunăre, în oraşul slovac Sturovo, litrul de motorină costa 1,6 euro, sau 1,76 dolari. Diferenţa de preţ este mai mică la benzină.

Cu toate acestea, pentru că le este ușor să treacă granița, ungurii din localitățile de la frontieră preferă să facă plinul în cele mai apropiate benzinării din țările vecine – transmite Reuters.

Premierul ungar Viktor Orban se confruntă în prezent cu cele mai dure provocări economice de până acum, în condiţiile în care inflaţia a trecut de 24%, iar economia țării se îndreaptă spre o stagnare în acest an.

În decembrie 2022, guvernul lui Viktor Orban a fost nevoit să elimine măsura de plafonare a preţului de comercializare a carburanţilor, pe fondul unei penurii grave de combustibili.

În acelaşi timp, executivul de la Budapesta a majorat accizele pe carburanţi şi a impus noi taxe vizând profiturile realizate de grupul petrolier ungar MOL din rafinarea ţiţeiului rusesc.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Greva distribuitorilor de carburanți în Italia: Benzinăriile, închise timp de 2 zile. Ce nemulțumire au sindicaliștii | AUDIO

articolul original.
❌