ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Amenințare cu bombă într-un liceu din Vaslui. Întreaga unitate de învățământ a fost evacuată

7 December 2022 at 15:36

A fost alertă cu bombă, miercuri dimineața, într-un liceu din municipiul Vaslui. Amenințarea a fost trimisă prin e-mail Poliției Locale, care a dispus imediat evacuarea unității de învățământ.

UPDATE – Alerta cu bombă la liceul ”Mihail Kogălniceanu” a fost falsă, potrivit Agerpres.

Alerta cu bombă înregistrată, miercuri, la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din municipiul Vaslui a fost una falsă, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Mai multe echipaje de polițiști, geniști, pompieri au mers să facă verificări, iar dacă se va dovedi că a fost o alertă falsă, autorul riscă o amendă de 5.000 de lei.

Mesajul electronic care anunța prezența unei bombe în Liceul „Mihail Kogălniceanu” a fost primit pe adresa de e-mail a Poliției Locale Vaslui la ora 11:19.

Imediat, s-a dat alerta în școală și peste 300 de elevi și profesori, prezenți la cursuri, au fost evacuați.

„Miercuri, 7 decembrie 2022, ora 11:19, Poliția Locală Vaslui a primit, pe adresa de e-mail a unității, un mesaj electronic referitor la amplasarea unor materiale explozive, în incinta unei unități de învățământ – liceu, din municipiul Vaslui. Unitatea de învățământ a fost evacuată”, se arată în comunicatul IPJ Vaslui.

În ultima perioadă au existat mai multe amenințări cu bombe

Mai multe echipaje de polițiști, geniști și pompieri au fost trimise la liceu. De asemenea, și un echipaj de ambulanță de la SAJ Vaslui a ajuns la unitatea de învățământ.

Potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Vaslui, astfel de farse se țin lanț în ultimele luni, la nivelul municipiului.

Luna trecută, mai multe e-mailuri au fost trimise pe adresa Poliției Locale Vaslui prin care era anunțată amplasarea de bombe în diferite locuri din oraș.

Pe 22 noiembrie, spre exemplu, o persoană neidentificată încă anunța amplasarea unei bombe în Piața Civică din oraș.

Într-o altă zi au existat patru astfel de amenințări cu bombe în Vaslui, însă în urma verificărilor, nu s-a descoperit nimic suspect.

Dacă se va dovedi că amenințarea cu bombă de miercuri, de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui este falsă, autorul farsei riscă o amendă de 5.000 de lei, potrivit MonitoruldeVaslui.ro.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

Mii de sesizări privind construcţii ilegale în Craiova, doar câteva sute de sancţiuni

6 December 2022 at 03:20
image

Poliţia Locală a Municipiului Craiova a adunat, în 2021 şi în acest an, peste trei mii de sesizări legate de construcţii ilegale, însă doar în puţin pesate 400 de cazuri s-au aplicat sancţiuni. Chiar dacă, la o simplă plimbare prin Craiova, orice necunoscător îşi poate da seama că în multe zone ale oraşului s-a construit haotic, sancţiunile pe acest plan sunt foarte puţine, comparativ cu numărul sesizărilor. Problema ia naştere din faptul că, majoritatea proprietarilor construcţiilor haotice deţin autorizaţii, deci Poliţia Locală nu prea are ce să facă.

Un caz recent în care Poliţia Locală a demolat o casă din cartierul 1 Mai a avut loc săptămâna trecută. Însă, o acţiune de acest gen este izolată. De obicei, alte tipuri de construcţii sunt puse la pământ, precum garaje, chioşcuri, diverse anexe.

Se fac mii de sesizări, se dau prea puţine sancţiuni

Potrivit statisticilor Poliţiei Locale Craiova, sunt foarte mulţi craioveni care sesizează faptul că există construcţii ilegale, însă dintre acestea, puţine sunt găsite cu nereguli.

„În cursul anului 2021, Serviciului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal i-a fost repartizat un număr de 1.965 de sesizări, din care 1.480 sesizări scrise, 461 sesizări telefonice, 24 audienţe ş solicitări informaţii de interes public, acestea fiind soluţionate conform competenţelor. În perioada 01.01.2022-29.11.2022, aceluiaşi serviciu i-au fost repartizate spre soluţionare 1.173 de sesizări. Dintre acestea, 813 sesizări scrise, 339 sesizări telefonice, 21 audienţe şi solicitări informaţii de interes public. Aşadar, între 01.01 .2021 şi 29.11.2022, din 3.138 sesizari, în 417 cazuri au fost constatate abateri. În acest sens au fost aplicate sancţiuni contravenţionale principale şi complementare conform prevederilor Legii nr.50/1991, republicate, privind autorizarea executării lucrdrilor de construcţii“, au precizat poliţiştii locali.

Peste 100 de construcţii, desfiinţate prin dispoziţie de primar

În cei doi ani, peste 100 de construcţii au fost demolate prin dispoziţie de primar fiindcă nu aveau autorizaţie de construire. „În 119 cazuri au fost emise dispoziţii de primar pentru desfiinţare pe cale administrativă a construcţiilor executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Craiova, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public, tot atâtea fiind puse în aplicare. În cursul anului 2021 au fost aplicate 239 de sancţiuni contravenţionale. În nouă cazuri au fost sesizate instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor. De asemenea, în alte nouă cazuri au fost sesizate organele de urmărire penale. În acest an, au fost aplicate 178 sancţiuni contravenţionale, în 16 cazuri au fost sesizate instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea constructiilor. Totodată, în şase cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală“, au mai transmis localii.

21 de dosare pentru obţinerea demolării, în instanţă

În unele cazuri, Poliţia Locală este nevoită să solicite în instanţă demolarea unor construcţii. În acest moment, există 21 de astfel de dosare pe rolul instaţelor craiovene.

La data întocmirii prezentei, pe rolul instanţelor de judecată se află 21 de dosare având ca obiect obligaţia de a face/autorizare desfiinţare lucrări – Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată. În aceste cauze, Poliţia Locală a Municipiului a solicitat instanţei să dispună desfiinţarea construcţiilor (locuinţe cu regim de înălţime parter/P+1E/P+mansardă, extinderi la construcţiile existente, balcon, împrejmuiri, mansardă, anexe, hală ) realizate fără forme legale.

În anul 2021, Poliţia Locală a desfăşurat şi executat 28 acţiuni, fiind desfiinţate 169 de constructii. În anul 2022, până în prezent, au fost realizate 17 acţiuni, fiind desfiinţate 65 de construcţii. În total au fost desfiinţate 234 de construcţii ( chioşcuri, garaje, anexe, magazii, şoproane, grajduri, împrejmuiri, casa P+M, căsuţe vacanţă, firme publicitare, mash-uri)“, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Craiova.

Citeşte şi: Şefii din spitalul CF Craiova, cele mai sărăcăcioase declaraţii de avere

articolul original.

Politia Locala Craiova a trecut la demolări de clădiri ilegale

28 November 2022 at 10:45
Politia Locala Craiova a trecut la demolări de clădiri ilegale, construcție executată fără forme legale, pe terenul aflat în proprietatea Municipiului Craiova și în administrarea RAADPFL Craiova, pe bulevardul Nicolae Romanescu.
Potrivit reprezentantilor Politiei Locale Craiova, la această oră, angajații R.A.A.D.P.FL. Craiova, împreună cu deținătorii construcției, pun în executare actul administrativ de desființare a acesteia și eliberarea terenului aflat în proprietatea Municipiului Craiova.”

Foto: Facebook/Poliția Locală a Municipiului Craiova

articolul original.

Atac la o firma din Timisoara. Hoti prinsi in flagrant de politisti

27 November 2022 at 07:36
image

TIMISOARA. Lovitura pe platforma industriala de la iesirea din Timisoara catre Sag, noaptea trecuta.

In jurul orei 1.00, politistii locali din Giroc, aflati in patrulare, au observat o masina suspecta in zona Incontro. Politistii s-au apropiat si au urmarit ce se intampla.

Aveau sa descopere o gasca de hoti in actiune. Acestia dadusera atacul la tot felul de materiale depozitate la o firma si apucasera deja sa incarce o camioneta cu europaleti.
Imediat, agenti i-au inconjurat si le-au oprit ‘operatiunea’. Au retinut doi indivizi care aveau asupra lor scule cu care sparsesera incuietori ca sa poata fura la adapostul intunericului.

Politistii locali din Giroc i-au predat la scurt timp colegilor de la Sectia 1 Rurala Timisoara. Acestia i-au dus la audieri si ii vor cerceta pentru furt calificat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

articolul original.

EXCLUSIV | Polițiștii locali din București au primit pistoale, dar șefii au decis să nu le dea și gloanțe. „Armele au încărcătoarele goale. Ni s-a spus să le purtăm doar pentru intimidare”

17 November 2022 at 06:00
image

Polițiștii locali din Sectorul 3 au fost dotați cu pistoale letale, de calibru 9 milimetri, însă conducerea instituției a decis să nu le dea și muniția aferentă. Aceștia au fost anunțați că armele primite sunt strict pentru intimidarea eventualilor agresori.

Prima dată când în România s-a vorbit despre o poliție a primăriilor a fost în 1993, când s-a înființat Corpul Gardienilor Publici. Cu toate că, pe hârtie, măsura ar fi trebuit să vină în sprijinul cetățenilor, această structură a rămas una de tristă amintire în memoria colectivă. Pe lângă o lungă serie de abuzuri, gardienii publici, care primiseră arme de foc, au reușit, pe fondul pregătirii profesionale precare, chiar să se împuște între ei.

După dizolvarea structurii gardienilor, a fost înființată, în 2010, Poliția Locală. Cu uniforme asemănătoare polițiștilor angajați în structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), polițiștii primăriilor au dobândit, prin lege, dreptul să aibă în dotare și arme cu muniție letală.

Polițiștii locali au fost învățați să tragă de către Poliția Română

Ca urmare, polițiștii locali din București cu făcut stagii de pregătire de câte trei luni, la Institutul de Studii pentru Ordine Publică al Poliției Române, la fel ca și cadrele MAI.

Potrivit unor surse Poliția Locală, la Sectorul 3, angajații care își fac serviciul de patrulare pe timpul nopții au fost dotați cu pistoale Glock letale, de calibru 9 milimetri, însă nu primesc și muniția aferentă.

„Pistoalele pe care le avem la noi au încărcătoarele goale. Ni s-a spus că, deocamdată, nu primim gloanțe, iar rolul lor este doar unul de intimidare”, au declarat, pentru Gândul, sursele citate.

Am solicitat Primăriei Sectorului 3, în subordinea căreia se află Poliția Locală, un punct de vedere în cazul acestei situații, dat până la publicarea articolului, nu am primit niciun răspuns.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția Capitalei și Inspectoratul General al Poliției citeste mai mult
articolul original.

Show pe Strada Mare! Polițiștii locali, puși în “încurcătură”

16 November 2022 at 20:40

Show pe Strada Mare! Polițiștii locali, puși în “încurcătură”.

Dezinvolt, mânuiește muzicuța pe care i-au înghețat mâinile. Suflă cât îl țin plămânii în timp ce face câțiva pași la stânga, apoi la dreapta. Mimează un dans. În tot acest timp din boxa cu care a venit la spinare răzbate până…hăt, departe, muzică din trecut. Anii ’80…’90…Al Bano și Romina Power, „Bella Ciao”, Demis Roussos ori ceva pentru urechi mai fine precum celebre valsuri marca Eugen Doga. Alte cântece transpuse în sunetele micului instrument sunt improvizații proprii.

Un astfel de „concert” are loc la acestă oră pe Strada Mare, în punctul cel mai central al Piteștiului din fața Cercului Militar. Bărbatul are succes și se arată încântat de fiecare leu care ajunge în cutia pe care a pus-o alături de boxă.

Trecătorii se opresc, tinerii îl filmează, bătrânii cad pe gânduri cuprinși de nostalgia acordurilor retro. Cei miloși se îndură să scoată câte-o bancnotă, prilej numai bun de dărnicie la început de post al Crăciunului. Totuși transa care pare că l-a cuprins pe bărbat, a fost întreruptă.

Fiorul artistic cu care cânta la muzicuța lui a fost tulburat de câțiva polițiști locali. Oamenii legii care patrulau prin zonă s-au autosesizat. A apărut și un echipaj motorizat. O ditamai duba, cât să aibă loc o orchestră întreagă nu doar un solist. Minute bune de vociferări. Omul și-a aratat buletinul, a dat explicații si a spus că se consideră liber să cânte creațiile sale si pe ale altora. A scris la viața lui și versuri!

Ocazie de dezbinare între trecători cu opinii diferite. Unii ridicau problema zgomotului care le zgârâie timpanele. Alții din contră, îi luau apărarea „menestrelului”: „Lăsați-l domne’ să arate ce știe, ce rău face? Nu fură, nu dă în cap, nici nu cerșește!” Omul încolțit de polițiștii locali a prins curaj. Le-a promis că va da reduce volumul muzicii și va respecta programul de liniște, la ora 22 își va lua jucăriile și va pleca. Convinși de buna lui credință, polițiștii s-au retras. Artistul ambulant este din nou în apele lui. Înfruntă frigul serii dar îl încălzește aprecierile „publicului” care se oprește pentru a asculta. Show-ul continuă!

articolul original.

O minoră din Giurgiu acuză un angajat al Poliţiei Locale de hărţuire sexuală

15 November 2022 at 18:20
By: Editor

minora 2

Postarea în mediul online a unei mame din Giurgiu în care povesteşte cum fata ei, în vârstă de 16 ani, a fost acostată pe stradă de către un bărbat care i- a propus să o ducă cu maşina la şcoală a stârnit numeroase reacţii şi comentarii în spaţiul public.
Întâmplarea a avut loc în dimineaţa zilei de luni, 14 noiembrie.
Presupusa faptă este cu atât mai gravă cu cât, se pare, că agresorul ar fi un angajat al poliţiei locale.

„Doresc să aduc la cunoștința tuturor părinților din orașul nostru următorul fapt: în această dimineață copilul meu care este elev la un liceu din oraș (nu contează care, nu de alta dar să nu afle nea Ion Galantonu’) a fost acostată în jurul orei 6:45, propunându-i să o ducă cu mașina.
Evident că fata nu a răspuns, mergând mai departe, acest bătrân pedofil infect oprind în dreptul blocului unde își desfășoară activitatea silvicultorii și pădurarii/vânători și trecând pe partea unde mergea copilul meu. „
Bărbatul a fost foarte insistent, urmărind-o pe tânăra până a observat o maşină de Jandarmerie:
” Fata mea fiind pe camera telefonului cu mine, am îndemnat-o să evite și în cazul în care s-ar fi apropiat de ea să țipe cât poate.
Pedofilul Ion (pare că ăsta-i numele) a fost împiedicat de mașina Jandarmeriei care se afla în dreptul pieții.
Dacă nu erau aceștia cine știe ce s-ar fi întâmplat!
Rog organele abilitate să se autosesizeze în acest caz și să pună legea în aplicare. „

S.I-BlurAcuzaţiile mamei se îndreaptă către un poliţist local, S.I, în vârstă de 61 de ani, care nu a fost vreodată căsătorit.
Din informaţiile noastre, acesta a fost angajat la Poliţia Comunitară (N.R. actuala Poliţie Locală) în anul 2005, după ce a fost nevoit să demisioneze din poliţie în urma unei acuzaţii de viol.
În perioada în care era angajat la Poliţia Municipală, la Biroul Ordine Publică, acesta ar fi fost acuzat de viol de către femeia de serviciu de la WC-ul public din Piaţa Centrală.
Victima şi-a retras plângerea, iar S.I a fost nevoit să demisioneze din poliţie.
Solicitându-i un punct de vedere în legătură cu acest caz, Mihai Brătan, comandantul Poliţiei Locale, ne-a declarat:
” Am aflat şi eu despre acest incident şi astăzi am ordonat o cercetare prealabilă, pentru că, dacă se confirmă, comportamentul angajatului nostru aduce atingere imaginii Poliţiei Locale. Am solicitat poliţiei cazierul acestuia. Atât în cel pasiv, cât şi în cel activ, nu apare vreo infracţiune. Din câte am înţeles, poliţia s-a sesizat din oficiu şi anchetează cazul. Dacă începe urmărirea penală, pe timpul anchetei o să-l scot pe S.I din dispozitivul de interacţiune cu publicul”, ne-a spus Mihai Brătan.
Mama minorei ne-a declarat că în cursul acestei zile a depus o plângere penală pe numele lui S.I pentru hărţuire sexuală, fiind reprezentată de către un avocat din oficiu.

articolul original.

Bărbat „săltat” de polițiștii locali, după ce a agresat mai mulți oameni în Piața Centrală. Individul a fost dus la Psihiatrie

12 November 2022 at 08:04

Un bărbat care manifesta un comportament violent față de oamenii aflați la cumpărături în Piața Centrală a fost preluat de polițiștii locali și predat unui echipaj din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău-Secția de Psihiatrie pentru a primi ajutor medical de specialitate.

Sursa foto: Facebook Poliția Locală Bacău

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei care își desfășurau activitatea în Piața Centrală au fost sesizați de cetățenii aflați la cumpărături în piață despre faptul că o persoană de sex masculin se manifestă violent față de ei în zona sectorului de legume/fructe.

Polițiștii locali au intervenit și au condus persoana la punctul de lucru al Poliției Locale din Piața Centrală. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat numitul Ț. V. în vârstă de 38 ani, din Bacău care a fost sancționat contravențional și îndepărtat din zona”, au transmis cei de la Poliția Locală.

Se pare că după ce a fost eliberat de polițiști, bărbatul s-a întors în piață și a continuat să se comporte violent la adresa cumpărătorilor de acolo, moment în care polițiștii au intervenit din nou, l-au imobilizat și l-au predat unui echipaj din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău-Secția de Psihiatrie pentru a primi ajutor medical de specialitate.

articolul original.

FOTO! Poliția Locală a confiscat căruța unui bărbat care se plimba prin zona Izvoare

12 November 2022 at 06:44

Poliția Locală Bacău a confiscat căruța unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, din municipiul Bacău, care a fost prins mergând cu atelajul prin zona Izvoare. De asemenea, căruțașul a primit și o amendă în valoare de 300 lei.

Se pare că bărbatul nu este la prima abatere. Polițiștii l-au mai sancționat, până acum, de 6 ori din același motiv.

Sursă foto: Facebook Poliția Locală Bacău

„Ultima constatare, a fost miercuri, 9 noiembrie, când polițiștii locali l-au depistat numitul P.D.M, în vârstă de 50 de ani, din municipiul Bacău care se deplasa cu atelajul proprietate personală în zona Izvoare. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 300 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea atelajului. Menționăm că, persoana în cauză a mai fost depistată și sancționată conform actului normativ menționat și în alte 6 situații de acest gen”, au transmis cei de la Poliția Locală Bacău.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei urmăresc zilnic pe traseele de patrulare respectarea prevederilor HCL nr 198/2002 privind interzicerea vehiculelor cu tracțiune animală pe străzile municipiului Bacău. Astfel, pe parcursul anului 2022 au fost identificați și sancționați, cu amenzi în valoare de 1.950 lei, un număr de 17 căruțași care circulau cu atelaje pe străzile din municipiul Bacău, potrivit datelor transmise de Poliția Locală Bacău.

articolul original.

Amenda de 10.000 de lei pentru un nesimtit prins in timp ce descarca gunoaie pe un camp, langa Timisoara. Foto

11 November 2022 at 10:12

TIMISOARA. Sofer nesimtit prins de politisti in timp ce arunca din remorca masinii, la margine de Timisoara, saci cu gunoaie

Barbatul in varsta de 68 de ani conducea o autoutilitara si mergea catre casa, iar in apropiere de drumul care leaga Timisoara de Arad, a tras pe dreapta, a deschis remorca, iar de acolo a aruncat pe camp mai multi saci cu deseuri.

In timp ce descarca de zor resturile, barbatul a fost vazut de un echipaj al politistilor locali aflat in patrulare. Oamenii legii l-au intrerupt si i-au dat o amenda de 10.000 de lei. Mai mult, soferul a fost pus sa ridice deseurile aruncate si sa le predea unui operator autorizat.

In ultimele doua zile, politistii locali din Timisoara si Dumbravita au patrulat prin cele doua localitati si in apropierea acestora pentru a depista rampele clandestine de gunoi. Deseurile vor fi ridicate de echipele RETIM, iar oamenii legii vor continua acest tip de controale pentru a-i gasi si amenda pe toti cei care arunca gunoaie pe unde ii taie capul.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

articolul original.

Au vrut publicitate gratuita, dar au ajuns sa plateasca peste 70.000 de euro. Zeci de firme, sanctionate pentru ca si-au pus afisele si bannerele in locuri nepermise, la Timisoara

10 November 2022 at 09:37

TIMISOARA. Au sperat ca isi vor putea promova evenimentele si pe gratis, si fara sa aiba autorizatii, insa au ajuns sa plateasca cu varf si indesat.

Peste 40 de firme care si-au lipit afise pe stalpi, cladiri si alte locuri neautorizate, dar si care si-au pus bannere si meshuri pe cladiri, fara sa aiba voie, au fost amendate cu peste 70.000 de euro in ultimele doua saptamani.

„In cadrul actiunii au fost constatate nereguli in ceea ce priveste modul in care sunt amplasate sistemele publicitare in special pe marile artere din municipiu, atat la capitolul afise lipite pe shelterele de curent, pe stalpi, cladiri, acestea fiind locuri neautorizate, cat si in ceea ce priveste amplasarea bannerelor, meshurilor si panourilor publicitare de mari dimensiuni pentru care nu exista documentatia necesara amplasarii lor. In urma actiunii au fost aplicate un numar de 41 de sanctiuni in valoare totala de 347000 lei, conform Legii 185/2013 si conform HCL 371/2007, atat unor societati comerciale pentru amplasarea de sisteme de publicitate fara autorizatie, cat si unor organizatori de evenimente pentru lipirea de afise in locuri neautorizate”, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.

Cele mai multe nereguli au fost descoperite in Calea Aradului, Gheorghe Lazar, Bulevardul Sudului, Calea Martirilor, Corneliu Coposu, Republicii si Tudor Vladimirescu.

Potrivit reprezentantilor Politiei Locale, de la inceputul anului, au fost aplicate 216 sanctiuni pentru publicitate ilegala, la Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

articolul original.

Deficit de personal la DSVSA și la Poliția Locală

10 November 2022 at 03:02
image

Două instituții publice din județul Gorj se confruntă cu deficit de personal. Din cauza legislației care limitează sau a stopat angajările în sectorul public până la finalul anului 2022 o serie de instituții au acum deficit de personal.

Este vorba de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj și Poliția Locală Târgu Jiu. La Direcția Sanitar-Veterinară și pentru și pentru Siguranța Alimentelor Gorj ar trebui să aibe 93 de angajați. Sunt însă cu 9 mai puțini. De asemenea, până la finalul anului se vor pensiona alți 7 salariați, între care și câțiva medici veterinari. Inclusiv medicul de la Compartimentul Igienă va pleca prin pensionare. Se așteaptă începutul anului viitor pentru a putea fi demarate procedurile pentru angajarea de personal calificat.

„Ne lipsesc 9 persoane din organigramă. Ne descurcăm greu cu acoperirea activităților. Vor pleca, de asemenea, 7 angajați până la finalul anului prin pensionare. Sunt și medici printre cei care se vor pensiona. Acum angajările sunt blocate. Se vorbea de finalul acestuii an. Sperăm că de la 1 ianuarie 2023 se va ridica această interdicție. Absolvenți de medicină veterinară am avea la nivelul județului Gorj. Am avea de unde să recrutăm”, a declarat Sorin Ștefănescu, directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj. În județ sunt 70 de circumscripții sanitar-veterinare, în care activează 54 de medici.

Pensionări și deficit de personal și la Poliția Locală

Vor avea loc pensionări la Poliția Locală Târgu Jiu până la finalul acestui an. Este vorba de trei angajați de la Servciului Pază care au împlinit vârsta și îndeplinesc toate condițiile pentru pensionare. Florin Băluță, directorul Poliției Locale Târgu Jiu, a declarat că în momentul de față se înregistrează un deficit de personal la nivelul instituției în câteva compartimente și servicii de bază, precum Pază sau Rutier.

„Avem un deficit de personal și se va accentua până la finalul acestui an. Vor pleca trei colegi de la Serviciul de pază care se vor pensiona. Mai avem nevoie de polițiști locali la Serviciul Rutier, Mediu, Inspecția în Construcții. La Serviciul Rutier sunt cele mai mari probleme pentru că am alocat o mare parte a personalului pentru sectorul parcări publice cu plată. Acum sunt colegi la Serviciul Rudicări Auto. Per total deficitul este la Poliția Locală Târgu Jiu de 15 – 16 lucrători. Sper să completăm cât mai curând posturile rămase fără personal”, a declarat Florin Băluță, directorul Poliției Locale din Târgu Jiu.

articolul original.

Lovitură cruntă pentru milioane de șoferi! Poliția Locală va beneficia de puteri sporite

9 November 2022 at 20:47
image

Proiectul de lege ce merge acum la promulgare și care vizează, de fapt, modificarea Codului rutier (OUG 195/2002), va obliga proprietarii de mașini să dea detalii privind șoferul, în cazul în care le împrumută, și polițiștilor locali, nu doar celor de la rutieră, așa cum e acum.

„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice”, va apărea în Codul rutier, după ce măsurile cuprinse în proiectul de față vor ajunge să se aplice.

Dacă vor ignora solicitările poliției, indiferent dacă vorbim despre cea locală sau cea rutieră, proprietarii de mașini vor putea primi amenzi din clasa a patra de sancțiuni, adică între nouă și 20 de puncte-amendă. Ținând cont de faptul că punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, sancțiunile vor putea ajunge la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei. În cazul mașinilor înmatriculate pe numele unei firme, amenzile vor putea ajunge până la 14.500 de lei (clasa a V-a de sancțiuni – între 21 și 100 de puncte-amendă).

În acest caz, al refuzului furnizării de informații despre șofer, amenda va putea fi aplicată atât de polițiști rutieri, cât și de cei locali. E important de amintit aici că, potrivit schimbărilor apărute la Codul rutier în prima parte a anului, amenzile pentru această abatere trebuie achitate integral, adică lor nu li se aplică regula plății a jumătate din minimul amenzii în cel mult 15 zile.

De principiu, așa cum a fost stabilit în iarnă, datele personale ale șoferului de ocazie ce trebuie comunicate autorităților sunt numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate.

Inițiatorii proiectului motivează propunerea prin faptul că, acum, polițiștii locali nu pot identifica șoferii care încalcă regulile privind oprirea, staționarea ori parcarea vehiculelor și nu pot aplica, așa cum stabilește Legea 155/2010 a poliției locale, sancțiuni pentru aceste abateri.

“În considerarea faptului că polițiștii locali vor avea competența de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/ staționate/ parcate neregulamentar, se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/ staționarea/ parcarea, având în vedere și faptul că sancțiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/ staționarea/ parcarea neregulamentară”, subliniază parlamentarii, conform avocatnet.ro.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.

articolul original.

Noua lege votată de Parlament! Polițiștii locali ar putea primi puteri similare cu ale poliției naționale în cazul contravențiilor rutiere

8 November 2022 at 14:31
image

Camera Deputaților a votat, marți, în calitate de cameră decizională, un proiect de lege care le dă polițiștilor locali dreptul să ceară datele de identificare ale șoferilor care încalcă Codul rutier și să aplice amenzi uriașe în cazul refuzului.

Polițiștii locali primesc puteri similare cu ale poliției naționale în cazul contravențiilor rutiere.

De asemenea, legea votată de Parlament poate avea un impact major în cazul parcărilor ilegale.

Înainte de a intra în vigoare, această lege trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ acoperă un gol legislativ care făcea ca activitatea polițiștilor locali să fie practic inutilă în multe cazuri.

Mai exact, dacă polițiștii locali găseau o mașină parcată ilegal, lăsau o simplă înștiințare pentru șofer, care putea fi ignorată ușor.

Astfel încât, lucrurile se cam schimbă pentru șoferii români.

Legea votată marți prevede că refuzul șoferului sau proprietarului de a comunica polițistului local datele de identificare se sancționează cu amendă de 3.000 de lei, la fel ca și în cazul polițiștilor din Ministerul de Interne.

Proiectul, inițiat de mai mulți deputați PNL

Prevederea a fost introdusă de Comisia de Transport din Camera Deputaților.

Legea, care modifică ordonanța de urgență 195/2002 privind Codul Rutier, va fi utilă mai ales în cazul parcărilor ilegale, oferindu-le polițiștilor locali puterea de a cere datele de identificare ale proprietarului mașinii.

Proiectul a fost inițiat de mai mulți deputați de la PNL și un deputat al minorităților naționale în luna mai 2022 și a trecut rapid de votul Senatului și al Camerei Deputaților, potrivit G4media.ro.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

Focar de infecție pe strada Nicu Enea. Polițiștii locali au dat amenzi locatarilor care aruncă gunoiul pe geam

8 November 2022 at 11:22

Poliția Locală Bacău a amendat 10 persoane din zona blocului 42 B de pe strada Nicu Enea, pentru mizeria produsă în jurul blocului. Zona este una cunoscută, după ce Primăria a salubrizat în repetate rânduri spațiul din jurul blocului.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au desfășurat în luna octombrie 2022, mai multe acțiuni pentru depistarea și sancționarea persoanelor care aruncă gunoiul menajer pe geam în locația menționată. Cu această ocazie au fost identificate 10 persoane care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 3.550 lei. Totodată acestea au fost consiliate cu privire la respectarea regulilor de conviețuire socială și a celor privind depozitarea deșeurilor. Menționăm că, polițiștii locali vor monitoriza zona respectivă și în perioada următoare până la stoparea acestui fenomen.

Pe această cale rugăm cetățenii municipiului să se implice activ în păstrarea unui oraș curat. Astfel, dacă sunteți martori sau surprindeți persoane care depozitează sau aruncă ilegal deșeuri de orice fel ne puteți sesiza”, au transmis polițiștii locali băcăuani.

articolul original.

(VIDEO) Craiova: Când arunci gunoiul din Mercedes, ai şi bani de amendă

2 November 2022 at 13:39
image

Când arunci gunoiul din Mercedes înseamnă că ai şi bani de amendă. S-a întâmplat unui craiovean care a fost surprins de camerele de luat vederi când abandona gunoiul pe domeniul public.

Imaginile şi povestea au fost postate pe pagina de Facebook a Poliţiei Locale Craiova, cu titlul „Mercedes folosit ca maşină de salubritate“.

„S.V., din Craiova, a găsit o nouă utilizare a autoturismului marca Mercedes, pe care îl deține în proprietate: aceea de a transporta saci de gunoaie, cu scopul de a-i arunca, fără nicio jenă, pe domeniul public, mai exact pe strada Banu Stepan, în zona „Chimică”. Spre ghinionul lui, a fost identificat de către polițiștii locali și sancționat „ca la carte”, pentru sfidarea regulilor de conviețuire socială“, se menţionează pe pagina de socializare a Poliţiei Locale Craiova.

Nu este prima oară când Poliţia Locală depistează după imagini transmise de camere de luat vederi persoane care aruncă gunoiul pe domeniul public sau abandonează la platforme de gunoi deşeuri voluminoase sau moloz, pentru care trebuie să apeleze la Salubritate.

articolul original.

Polițiști băcăuani, amenințați de un cetățean supărat că a primit amendă pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor 

28 October 2022 at 13:25

Doi bărbați, tată și fiu, au fost amendați cu 3.000 lei de Poliția Locală Bacău, pentru că depozitau deșeurile necorespunzător. De asemenea, unul dintre bărbați a mai primit o amendă de 500 lei pentru că i-a amenințat pe polițiști.

„Joi, 27.10.2022, în jurul orelor 13.30, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, au surprins în timpul activităților de patrulare două persoane, tată și fiu, care depozitau în amestec, la o platformă de gunoi menajer din municipiul Bacău, saci cu materiale feroase, plastice provenite din dezmembrari auto și alte deșeuri. 

Cu ocazia controlului efectuat, una din cele două persoane identificate a amenințat cu acte de violență, totodată proferând injurii și expresii jignitoare la adresa polițiștilor locali”, au transmis cei de la Poliția Locală Bacău.

Pentru amenințările adresate polițiștilor, unul dintre bărbați a fost sancționat conform Legii nr. 61/ 1991, cu amendă în cuantum de 500 lei. 

De asemenea, pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență nr. 92/2021, cu privire la depozitarea neselectivă a deșeurilor, s-a aplicat măsura sancționării cu amendă în cuantum de 3.000 lei .

„Pe această cale reamintim tuturor faptul că polițiștii locali supraveghează zilnic zonele vizate pentru depozitări ilegale ale deșeurilor și vor lua toate măsurile legale pentru combaterea acestui fenomen. Astfel de fapte antisociale pot fi semnalate cu încredere și la numărul de telefon 0234/986 sau pe adresa de e-mail office@politialocalabc.ro”, au mai spus cei de la Poliția Locală Bacău.

articolul original.

Unii devin violenti, daca nu le dati bani. Peste 600 de cersetori ridicati de pe strazi la Timisoara. Video

28 October 2022 at 08:15

TIMISOARA. Ofera diferite obiecte spre vanzare, afiseaza diferite mesaje pe bucati de carton sau apar cu copii in brate pe strazi, pe trotuare, printre masini sau chiar in plin centrul Timisoarei sau prin parcuri si ii agaseaza continuu pe timisorenii care trec pe langa ei ori stau pe la terase.

Politistii locali au reusit de la inceputul anului sa adune de pe strazi 655 de persoane care fac apel la mila publica. Acestia sunt preluati de agenti, dusi in centre sociale, insa la scurt timp pleaca de acolo si sunt gasiti de echipaje in alta zona din oras. Unii cer bani, insa altii vor sa si vanda anumite produse, iar daca sunt refuzati, devin agresivi.

Fenomenul cersetoriei este unul prezent in cotidian, politistii locali actionand permanent pentru descurajarea lui. Actiunile desfasurate pe aceasta linie au loc zilnic, persoanele care apeleaza la mila publica fiind depistate atat ca urmare a verificarilor efectuate in teren, cat si ca urmare a sesizarilor de la cetateni. Astfel de persoane sunt depistate in mod repetat si preluate din strada, fiind predate catre Centrul pentru persoane fara adapost din cadrul Complexului de servicii Sfantul Francisc de pe strada Telegrafului. Din pacate, legislatia nu permite obligarea acestor persoane sa stea intr-un centru, acestea neputand fi retinute acolo impotriva vointei lor, alegand sa se intoarca in strada, de multe ori, inainte ca politistii locali sa termine formalitatile de predare a lor catre centru, o solutie fiind ca timisorenii sa nu le mai ofere bani„, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara

Cei mai multi cersetori au fost ridicati de pe strazi in lunile de vara, insa multi continua sa apeleze la mila publica si in aceste zile. Dintre cei 655 depistati de agenti, 36 erau copii si au fost incredintati Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Majoritatea cersetorilor sunt din alte localitati.

Politia Locala reaminteste cetatenilor ca nu este bine sa le ofere bani cersetorilor cu atat mai mult cu cat unii dintre ei nu folosesc acesti bani pentru a se intretine, ci pentru a-i da in special pe alcool, uneori sunt violenti, produc disconfort prin mizeria stransa in jurul lor, altii sunt apti de munca si totusi recurg la astfel de metode. Cazuri de acest gen pot fi semnalate la numerele de telefon 0256.968 ori 0256.246.112 sau pe emailul institutiei [email protected]„, mai transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

articolul original.

Primăria Alba Iulia pierde înca un proces cu un polițist local dat afară: Acesta trebuie să fie repus pe post și să își primească salariile restante

28 October 2022 at 15:35

Primăria Alba Iulia pierde înca un proces cu un polițist local dat afară: Acesta trebuie să fie repus pe post și să își primească salariile restante

După procesul pierdut în fața șefului Poliției Locale Alba Iulia, Primăria mai pierde în instanță un proces cu un angajat al aceleiași instituții. Tribunalul Alba a dat câștig de cauză păgubitului A.V.G, obligând Primăria la reintegrarea contestatarului în funcția deținută anterior și la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate.

În data de 26 noiembrie 2021 s-a susținut examenul de testare profesională organizat pentru personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Alba Iulia, ale căror funcții au fost supuse reorganizării.Potrivit propriilor declarații, A.V.G, agent de securitate al Poliției Locale Alba Iulia, a susținut examenul iar în data de 3 decembrie, la afișarea rezultatelor a primit calificativul ”ADMIS”.

A.V.G: ”În 3 decembrie 2021 s-au afișat rezultatele la examenul de reorganziare și puteam face contestație într-o zi lucrătoare. Eram admis în data de 3.”

Contestațiile calificativelor au putut fi depuse până în data de 6 decembrie, ora 12:30, rezultatele contestațiilor urmând a fi primite în data de 7 decembrie la ora 12:30. La primirea rezultatelor contestațiilor, A.V.G a constatat schimbarea calificativului său din ”Admis” în ”Respins”: ”Pe urmă, am aflat că nu mai sunt admis. Au făcut alții contestații și au intrat pe locul meu.”
Acestuia i s-a înmânat și referatul de eliberare a postului în data de 6 decembrie, zi în care au fost depuse contestațiile, urmând a fi verificate. ”Ei mi-au dat dispoziția de eliberare a postului în data de 6 decembrie, dată în care s-au făcut și contestațiile și dată la care eu eram admis. Ei au știutînaintea mea că sunt respins? Trebuia să îmi dea dispoziție cu data de 7 decembrie.” a declarat A.V.G pentru ziarulunirea.ro

În compartimentul ”Paza Bunurilor”, al cărui posturi, inclusiv cel pe care A.V.G îl ocupa, au fost supuse reorganizării existau la momentul susținerii examenului 47 de posturi destinate candidaților cu studii medii și 3 posturi pentru cei cu studii generale. Potrivit sursei ziarulunirea.ro, candidatul admis inițial deține studii superioare, acesta fiind ulterior înlocuit de un agent cu studii medii.
”Am susținut același examen. Cel cu 50 de puncte a intrat iar eu cu 70 de puncte am picat. Eu am fost penultimul admis inițial. Am fost declarat respins și admis în aceeași zi.”

Păgubitul nu s-a lăsat, așa că a mers în audiența la Primăria Alba Iulia, pentru a-și discuta problema, și a fost îndemnat de Primarul Gabriel Pleșa să ducă acest caz în instanță, daca este nemulțumit cu situația în care se află. Nemulțumitul a pus în aplicare soluția dată de Primarul municipiului, intentând un proces împotriva Primăriei Alba Iulia, proces pe care l-a și câștigat: ”Dispune anularea Dispoziţiei nr.2025 din 06 decembrie 2021 emisă de către Primarul municipiului Alba Iulia privind încetarea contractului de muncă nr.43596 din 11.06.2012 a domnului A.V.G. Obligă pârâta la reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior încetării contractului de muncă. Obligă pârâta la plata în favoarea contestatorului a despăgubirilor constând în drepturile salariale cuvenite şi neacordate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă calculate până la data plăţii efective.”

Decizia data de Tribunalul Alba nu este definitiva si poate fi atacata cu drept de apel in termen de 10 zile de la data comunicarii.

articolul original.
❌