ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Eugen Trică se simte în apele lui la Concordia Chiajna. Inspirat la schimbări, a câștigat cu Poli Timișoara, la debutul în campionat pe banca ilfovenilor: ”Mă felicit”

2 October 2022 at 18:31

Eugen Trică a debutat cu o victorie ca antrenor al Concordiei Chiajna, în campionatul Ligii 2, la scorul de 4-1 pe terenul Politehnicii Timișoara.

Este a doua formație din eșalonul secund preluată de antrenorul oltean în acest sezon, după Metaloglobus București, iar el spune că se simte foarte bine în Ilfov. Trică s-a și felicitat pentru că a schimbat câștigător în meciul cu timișorenii.

Descătușare ofensivă pentru ”vulturii” verzi din Chiajna

Înainte de meci, Eugen Trică a transmis echipei că e nevoie să marcheze. Iar acest lucru s-a și întâmplat, chiar de patru ori. Primul a fost, de fapt, un autogol, al lui Carol Taub (40′), iar pentru Concordia au înscris Mediop Ndiaye (58′), Evgheni Oancea (69′) și Vlad Mihalcea (90+4′), în timp ce pentru Poli a băgat mingea în plasă Silviu Pană (64′) din penalty.

”Mă bucur foarte mult. Chiar vreau să-i felicit pe jucători. Au făcut o partidă bună.. Nu ne-au plăcut primele 25-30 de minute, în care am cedat inițiativa lui Poli, care și-a creat două-trei situații. După care ne-am revenit, am început să jucăm fotbal și, din fericire pentru noi, am reușit să marcăm patru goluri. Le-am reamintit înainte de meci, pentru că nu marcasem de patru etape, inclusiv amicalul pe care l-am jucat cu Dinamo, iar astăzi s-au descătușat și aveam nevoie de această victorie ca de aer. Poli a jucat foarte bine, vreau să-i felicit. Atât cât au putut. Dar astăzi eu cred că am fost mai buni”, a punctat Eugen Trică, revenit la Timișoara în etapa a 5-a, cu Metaloglobus, pe terenul Ripensiei, iar după joc a refuzat să dea declarații.

Trică se felicită pentru schimbările făcute în meciul cu Poli

Spre deosebire de cele de la Poli, toate schimbările făcute de Trică au adus un plus. În special Vlad Mihalcea, care a contribuit la cele trei goluri marcate în repriza a doua.

(n.r. – întrebat dacă a fost inspirat la schimbări) Da! Și mă felicit. Chiar au venit cu un plus cei de pe margine. E un fotbalist foarte bun, foarte tehnic. Ca dovadă și pasele de gol pe care le-a reușit. Mai ales la ultima. Are viteză de reacție, e tehnic. Îi doresc să fie în primul rând sănătos și să ajute Concordia Chiajna să-și îndeplinească obiectivul. Și Lllulalku a intrat foarte bine, și Giovani (n.r. Ghimfus). Mă declar mulțumit de ce am văzut astăzi”, a punctat antrenorul principal.

Nu se aștepta la așa un scor

Trică a câștigat duelul debutanților, și antrenorul Politehnicii, Octavian Benga, fiind la primul meci pe bancă, dar a admisi că nu se aștepta ca echipa sa să câștige la o diferență de trei goluri.

”Sincer, nu. Știam că Poli e o echipă foarte bună. Au schimbat antrenorul, îl știam și pe Tavi. Începutul de partidă al lor a fost bun, dar, din fericire pentru noi, am început să jucăm fotbal și am reușit să câștigăm. E o victorie pentru moral, ne așteaptă iarăși meciuri foarte importante. E meciul de acasă cu Spartac și trebuie să câștigăm, dacă vrem să fi acolo în față cu celelalte echipe care se luptă pentru promovare”, a explicat antrenorul Chiajnei.

Eugen Trică speră să se revină pe terenul principal al bazei sportive din Chiajna

Ilfovenii nu s-au plâns așa mult de pe terenul de pe Știința, unul foarte moale. Trică a spus însă că speră ca echipa lui să revină pe terenul principal al stadionului din Chiajna, unde gazonul sintetic a fost înlocuit cu unul natural în această vară.

”Am înțeles că a plouat de șase-șapte zile, asta e. Din păcate, toți ne dorim să avem teren biliard, dar asta e, ne adaptăm pe orice teren. S-ar putea săptămâna viitoare să revenim la Chiajna. Am văzut trenul, arată foarte bine. Trebuie să discut cu președintle, să vedem când putem intra pe teren”, a punctat Trică.

Echipa a revenit la Chiajna după mai multe jocuri disputate la Buftea, însă a evoluat pe terenul secund al bazei sportive.

Trică se simte bine și vrea să promoveze cu Concordia

După experiența nefastă de la Metaloglobus, echipă care încă este pe ultimul loc în Liga 2, Eugen Trică a ajuns la un club unde spune că se simte mult mai bine. Obiectivul rămâne pentru Chiajna promovarea, chiar dacă acum alb-verzii sunt în a doua jumătate a clasamentului.

”La Chiajna mi-am încheiat cariera de fotbalist, acolo am reușit prima promovare ca jucător. Acolo m-am lăsat. Și îmi e un club drag. Eu, practic, m-am întors la una din casele mele. (n.r. – întrebat dacă se mai gândește la promovare). Bineînțeles, luptăm pentru fiecare meci, că trebuie să fim acolo sus”, a mai adăugat principalul Concordiei.

  • Concordia Chiajna în meciul cu Poli Timișoara: Chudy – R. Simion, Palmeș (cpt.), Stănică, Leo. Alexandrescu – D. Codrea, Pațurcă (E. Oancea 66′) – Burcea (Ghimfus 66′), Rusescu (Vl. Mihalcea 53′), Ad. Voicu (Llullaku 61′) – Ndiaye. Rezerve neutilizate: Chesneau – Maric, Catrina, Skytte, Mustacă.

Cu două meciuri rămase de disputat din etapa a 8-a, Concordia Chiajna se află pe locul 12 în clasament, cu 10 puncte. În runda a 9-a va evolua sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu Progresul Spartac.

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

articolul original.

Poli Timișoara se afundă tot mai mult în clasament. Debut nefericit pentru Octavian Benga, după un nou joc plin de greșeli cu Concordia. ”Consider că nu meritam să pierdem după numărul de ocazii”

2 October 2022 at 13:47

Poli Timișoara e tot mai neajutorată în Liga 2, mai ales prin prisma lotului foarte slab de jucători. Alb-violeții au pierdut cu scorul de 1-4, pe teren propriu, duminică, meciul cu Concordia Chiajna și au bifat un nou joc fără gol din acțiune, căci s-a marcat din penalty.

Cu acest rezultat, unde Carol Taub și-a dat un autogol, iar Aleksandar Tsvetkov a căzut la propriu în fund la golurile lui Vlad Mihalcea, Poli a ajuns, cel puțin pentru moment, echipa cu cel mai slab golaveraj din campionat: 4-13!

Poli Timișoara s-a ”tăiat” ca maioneza după 20 de minute contra Concordiei

Poli Timișoara a început meciul, unul jucat din nou cu o asistență destul de redusă, de vreo 250 de spectatori, așa cum se întâmplă de ceva partide. Ignea a avut două ocazii bune, după care și Oanea și Mudrazija au avut șansele lor irosite. După această desfășurare de ostilități în primele 20 de minute, Chiajna a reușit să mai echilibreze jocul. Nu și prin faze bune de poartă până în minutul 40, când a reușit să înscrie.

După o lovitură liberă din lateralul careului, Pațurcă a centrat bine în fața porții. La câțiva metri de poartă, de ”frica” lui Raul Rusescu, aflat în spatele său, Carol Taub a luat o decizie aproape de neînțeles, a băgat alunecare și a trimis mingea în propria poartă. Peste trei minute, Rusescu s-a aflat în poziție excelentă, dar a reluat peste, spre disperarea antrenorului Trică.

Aleksandar Tsvetkov a oferit o reprezentanție de comedie

În repriza a doua, Trică a putut fi inspirat la schimbări, mai ales că a și avut soluții pe bancă, spre deosebire de Benga, care nu avea mare lucru pe lista rezervelor.

În minutul 58, se pasa ”virtuos” între fundași și portarul în careul polist, iar Vlad Mihalcea a venit și i-a luat mingea lui Tsvetkov, căzut în fund, și a pasat la Mediop, care a marcat.

Peste cinci minute, și ilfovenii au dat șansa timișorenilor să înscrie. Radu Simion a comis un henț în careu, iar Silviu Pană a marcat de la punctul cu var. Din minutul 69, scorul a crescut la 1-3, Mediop a combinat cu Mihalcea, în fața lui Tsvetkov, iar mijlocașul brașovean a pasat la Evgheni Oancea, care a înscris la debutul său în tricoul alb-verde.

Chiajna a reușit, ulterior, să moare jocul, dar nu a mai ratat șansa de a mai de a o ”boabă”, în prelungiri, prin Vlad Mihalcea, din nou învingător în fața fostului internațional bulgar Tsvetkov, ”reprofilat” în apărător de comedie.

Octavian Benga, foarte mulțumit de jocul echipei sale în prima repriză

Aflat la un nou debut pe banca echipei timisorene, Octavian Benga a insistat după acest eșec usturător pe lucrurile bune făcute de elevii săi și nu a vrut să critice eroile lui Tsvetkov, cât despre cea a lui Taub, nici atât. El a spus că problema e că echipa nu înscrie mai mult.

”Un debut nefast. Mă așteptam ca echipa să aibă reacție. Am avut reacție când am început jocul. Din punctul meu de vedere, și cred că toată lumea e de acord cu mine, am controlat total prima repriză. I-am dominat net pe cei de la Chiajna, cu tot respectul față de ei. Cred că am avut șapte-opt oportunități foarte mari. Am avut și o bară. Am avut situații din 5-6 metri să marcăm. Mai apoi, pe finalul reprizei, a venit acel cadou. De fapt trei din patru goluri ale celor de la Chiajna au fost cadouri de copii și juniori. Pur și simplu le-am dat mingea și ei au marcat din posesia noastră, alegeri greșite. N-aș vrea să nominalizez jucătorul. Pentru că la toate trei a greșit el, greșeli neforțate. Iar cei de la Chiajna ne-au taxat, pentru că era și foarte simplu din pozițiile acelea să nu marcheze. Este un jucător, nu trebuie să-i dăm acum în cap (n.r. – este vorba despre bulgarul Tsvetkov). A făcut trei greșeli fatale. Trei goluri chiar sunt cadou de grădiniță. Dar trbeuie să și marcăm, asta e problema. Pentru că am interpretat foarte bine faza ofensivă, am jucat foarte bine din recuperare și i-am pus în dificultate, și am ajuns de foarte-foarte multe ori foatre ușor în careul celor de la Chiajna. Am avut cinci-șase situații foarte clare de a marca și n-am marcat. Asta cred că este mai mare problemă. E păcat, pentru că cei de la Chiajna nu ne-au surprins, știam cum joacă. Ne-am antrenat în privința asta. Jucătorii au înțeles, au interpretat și bine prima repriză, dar trebuie să marchezi și să nu dai cadouri. Ok, dacă nu se făceau greșelile, să zicem. Dar trebuie să marchezi și din acțiune! Am reușit să ajungem la 16 metri de foarte multe ori și nu avem finalitate. Gol poți să iei în orice moment, dacă nu marchezi…

Sunt total nemulțumit, pentru că eu consider că nu meritam să pierdem după numărul de ocazii. Dar fotbalul se joacă pe goluri și cine greșește pierde. Asta e Liga 2. I-am surprins noi pe ei, dar până la urmă ne-am surprins noi singuri cu greșeli neașteptate care și mental te afectează. Am revenit în joc, 2-1. Era o revenire și mentală, și din nou cadouri, 3-1 și am picat și mental”, a spus Benga despre meciul desfășurat pe arena Știința.

Pe Benga, ”experimentele” aduse de Andone nu-l ajută

Întrebat dacă avea ce introduce pe teren pe parcursul jocului, în condițiile în care pe foaie erau jucători aduși de la Tunari sau Liga 4 Giurgiu, ca decizii de neînțeles ale lui Bogdan Andone.

Benga a vrut să ocolească răspunsul despre lotul foarte slab al Politehnicii, poate cel mai slab de când echipa e în Liga 2, dar a admis că nu are soluții. ”Din punctul acesta de vedere, jucătorii au făcut un efort mare, de aceea am și controlat jocul. Au luptat, am făcut ambele faze. Am încercat, în anumite momente, au picat anumiți jucători fizic, pentru că terenul a fost foarte greu, să ajutăm de pe bancă. Din păcate, cei de pe bancă nu au venit cu niciun plus. Nu avem soluții în atac. Nu am soluții, soluțiile sunt foarte puține. E greu. Încercăm cu ce avem să facem cât mai multe puncte”, a admis noul antrenor principal al Politehnicii.

Spune că a preluat-o pe Poli pentru a demonstra că are curaj

Întrebat dacă nu a făcut un gest ”sinucigaș” venind la acest lot alcătuit pe criterii doar de Andone știute, Benga spune că a vrut să arate că are curaj.

”Poate să fie sinucigaș, dar îmi asum acest lucru. Trebuia să vină cineva. Asta le-am transmis jucătorilor și celor din jur, că trebuie să aibă mai mult curaj. La fel, am vrut să demonstrez și eu că am curaj. Trebuie să încercăm să adunăm cât mai multe puncte până în iarnă, iar din iarnă să ne reorganizăm împreună cu cei din conducere și să salvăm echipa de la retrogradare. Obiectivul este salvarea echipei de la retrogradare. Trebuie să jucăm cu ce avem”, a mai spus Benga.

Cu -9 și 13 goluri încasate, Poli a ajuns la cel mai slab golaveraj din Liga 2. Echipa e pe locul 18, cu 5 puncte, iar sâmbăta viitoare va juca în deplasare la Steaua, într-un meci programat la Mioveni, sâmbătă, de la ora 11:00.

POLITEHNICA TIMIȘOARA – CONCORDIA CHIAJNA 1-4

Silviu Pană 64′ – penalty / Carol Taub 40′ – autogol, Mediop Ndiaye 58′, Evgheni Oancea 69′, Vlad Mihalcea 90+4′

Poli Timișoara: Kucich – D. Radu (cpt.), Bocșan, Tsvetkov, Taub – Sil. Pană, Pureca – Bîrnoi, Ignea (Zaluschi 46′), Oanea (Rz. Milea 75′) – Mudrazija (Țangulea 61′)
Rezerve neutilizate: Murariu – C. Jurj, Germinio, Bakoș, Mada, Plantak
Antrenor: Octavian Benga

Concordia Chiajna: Chudy – R. Simion, Palmeș (cpt.), Stănică, Leo. Alexandrescu – D. Codrea, Pațurcă (E. Oancea 66′) – Burcea (Ghimfus 66′), Rusescu (Vl. Mihalcea 53′), Ad. Voicu (Llullaku 61′) – Ndiaye
Rezerve neutilizate: Chesneau – Maric, Catrina, Skytte, Mustacă
Antrenor: Eugen Trică

Stadion: Ştiinţa (Baza) (Timişoara – Timiş). Arbitru central: Valentin Naidin (Turnu Măgurele). Arbitri asistenți: Răzvan Mihai Dobre (Şotânga – Dâmboviţa) și Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca). Arbitru de rezervă: Tudor Florin Jurca (Arad). Observator arbitri: Marian Salomir (Cluj-Napoca). Delegat joc: Viorel Lolea (Reşiţa).

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

articolul original.
  • There are no more articles
❌