ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Asociații pentru persoane cu handicap din Piatra-Neamț suspectate de delapidare

7 September 2022 at 06:21
image

Asociații non-profit care ar trebui să ajute persoanele cu dizabilități din Neamț și alte patru județe din regiunea Nord Est (Bacău, Iași, Suceava și Vaslui) ar fi folosit fondurile obținute „în interes propriu”. Acuzația de delapidare vine de la procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț care au coordonat în această dimineață o serie de percheziții în municipiul Piatra Neamț

La acțiune au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Neamț. Au fost efectuate 5 percheziții domiciliare în Piatra-Neamț și au pus în executare 5 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare. Din primele informații, se pare că activitatea infracțională s-ar fi desfășurat cel puțin din anul 2020.

„În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă și aproximativ 15.000 de lei, 3.700 de euro, 120 de lire sterline și 20 de dolari.

5 persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 55 de ani, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în vederea continuării cercetărilor”, precizează subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Angela Croitoru

articolul original.

Percheziţii la un bărbat care nu a respectat regimul armelor

1 September 2022 at 05:26

Polițiștii din Câmpina, împreună cu Secția de Poliție Rurală Valea Doftanei, fac în această dimineaţă 2 percheziții domiciliare, în municipiul București și într-o comună din Prahova.

Sunt vizate locuințele unui bărbat, de 64 de ani, bănuit de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
O persoană va fi adusă la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

articolul original.

(VIDEO) Cercetați pentru trafic de droguri de risc

19 August 2022 at 05:24

Mai mulți români și străini sunt cercetați pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc în urma unor acțiuni desfășurate de polițiștii de combatere a criminalității organizate din Harghita și din Târgu Mureș.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș au acționat pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri la un festivalul de muzică electronică, care s-a desfășurat în comuna Gălăuțaș, sat Preluca, județul Harghita.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate 26 de spații (autovehicule, autorulote, corturi), aparținând atât unor cetățeni români, cât și unor cetățeni străini, despre care existau date că ar fi implicați în săvârșirea de infracțiuni la regimul drogurilor.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, de la cele 15 persoane vizate au fost ridicate:

  • 123 de comprimate de diferite culori și forme,
  • 15 bucăți de timbre L.S.D.,
  • 39 de grame de hașiș,
  • o cultură indoor de ciuperci halucinogene,
  • diferite cantități de droguri de risc și mare risc (cocaină, ketamină, ciuperci halucinogene, muguri de canabis, țigarete confecționate artizanal cu cannabis),
  • obiecte utilizate la traficul și consumul de droguri (grindere, minicântare electronice de mare precizie, pipe, vaporizatoare, pliculețe cu urme, seringi, diferite obiecte folosite pentru prizare).

8 persoane, prinse în flagrant

Anterior desfășurării acțiunii, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita au realizat activități punctuale, fiind prinse în flagrant delict 8 persoane (cetățeni români și străini), implicate în traficul și consumul de droguri.

În urma acestor activități, au fost confiscate:

  • aproximativ 50 de grame de muguri de canabis,
  • 14 timbre LSD,
  • aproximativ 12 grame de substanță pulverulentă (posibil amfetamină),
  • 5 comprimate de ecstasy,
  • aproximativ 3 grame de ketamină,
  • 2 grame de rezină de canabis,
  • 7 comprimate de diazepam,
  • un minicântar electronic,
  • 4 grindere,
  • o pipă,
  • 4 dispozitive pentru prizat.

În toate cauzele, au fost întocmite dosare penale, aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Harghita, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

articolul original.

Trump e cercetat penal pentru spionaj. Ce a găsit FBI la Mar-a-Lago

12 August 2022 at 21:08
image

Instanța americană a desecretizat mandatul de percheziție prin care a putut fi posibilă percheziția reședinței din Florida a lui Donald Trump. Fostul președinte al SUA e cercetat penal pentru posibile încălcări ale Legii americane privind spionajul, dar și pentru obstrucționarea justiției și distrugerea de documente guvernamentale.

Publicitate

Agenții FBI au ridicat peste 20 de cutii de la Mar-a-Lago, în care erau 11 seturi de documente clasificate, unele dintre ele fiind marcate „top secret”, cel mai înalt nivel de clasificare, arată mandatul. Alte documente erau clasificate ca „secret” sau „confidențial”, potrivit CNN.

Pe acest inventar figurează informaţii privindu-l pe „preşedintele Franţei", fără a fi alte precizări, nici măcar dacă îl privesc pe actualul preşedinte francez Emmanuel Macron.

Un alt dosar privește grațierea lui Roger Stone, un fost consilier al lui Trump și unul dintre cei mai înflăcărați susținători ai săi, condamnat în 2019 pentru că a mințit în fața Congresului, în ancheta despre implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale americane.

Publicitate

Mandatul a fost semnat pe 5 august, cu trei zile înainte de percheziții. Desecretizarea mandatului s-a făcut la cererea Departamentului de Justiție al SUA, după ce avocații lui Trump au fost de acord cu asta.

FBI a primit undă verde să percheziționeze biroul lui Trump de fost președinte și toate camerele și zonele unde el și angajații săi au depozitat cutii și documente.

Mandatul preciza ca agenții FBI să evite zonele care sunt închiriate sau folosite de părți terțe, cum ar fi membri ai clubului de la Mar-a-Lago sau casele de oaspeți.

Mar-a-Lago este locuința lui Trump, dar și un complex unde au acces exclusiv membrii clubului. FBI spune că reședința are 58 de dormitoare, 33 de băi și se întinde pe aproape 69.000 de metri pătrați.

articolul original.

FBI a percheziționat casa lui Trump ca să găsească documente ultrasecrete privind armele nucleare

12 August 2022 at 05:48
image

Agenții FBI căutau documente secrete despre arme nucleare, printre alte materiale clasificate, când au percheziționat, luni, reşedinţa lui Donald Trump.

Publicitate

Washington Post citează surse familiare cu ancheta care au precizat că agenţii credeau că documente privind arme nucleare se află în clubul lui Trump din stațiunea Mar-a-Lago (Florida). Nu se ştie despre ce fel de documente este vorba sau dacă se refereau la arsenalul SUA sau al unei alte țări.

Prezența unor documente privind armele nucleare la Mar-a-Lago ar putea explica de ce procurorul general al SUA a decis această premieră istorică: percheziţia casei unui fost preşedinte. Recuperarea acestor documente e văzută ca o prioritate de securitate națională.

Publicitate

Nu este clar dacă agenții au găsit ceea ce căutau, în cadrul percheziției.

The Guardian aminteşte că procurorul general al SUA, Merrick Garland, a autorizat personal mandatul de percheziție și a dezvăluit că Departamentul de Justiție a cerut unui tribunal din Florida desecretizarea mandatului, având în vedere interesul public justificat, menționând că Trump însuși a fost cel care a vorbit public primul despre percheziție.

Ulterior, Trump a spus că nu se va opune, ci mai degrabă „încurajează eliberarea imediată a acelor documente” legate de ceea ce el a numit „raidul și spargerea ne-americană, nejustificată și inutilă”.

Percheziția de luni a casei lui Trump de către agenții FBI a provocat o furie politică în SUA, fostul președinte și mulți dintre apărătorii săi republicani acuzând FBI că acționează politic, pentru a împiedica o viitoare candidatură la președinția SUA.

Joi, un bărbat care a încercat să pătrundă în biroul FBI din Cincinnati a fost împușcat și ucis de poliție, după ce a fugit de la fața locului.

Fixaţia lui Trump cu armele nucleare

În timpul mandatului, Trump făcuse o fixaţie legată de arsenalul nuclear al SUA și s-a lăudat că este la curent cu informații secrete.

În vara lui 2017, el le-a spus liderilor militari americani că își dorește un arsenal nuclear comparabil cu cel din timpul Războiului Rece, care ar fi implicat o creștere de zece ori.

În cartea sa despre președinția lui Trump, Bob Woodward l-a citat pe fostul președinte spunându-i: „Avem lucruri despre care nici măcar nu ați văzut sau auzit. Avem lucruri despre care Putin și Xi nu au auzit niciodată până acum. Nu există nimeni – ceea ce avem este incredibil.” Woodward precizează că a aflat ulterior că SUA au, într-adevăr, un nou sistem de arme, iar oficialii au fost „surprinși” că Trump a dezvăluit acest fapt.

articolul original.

Furtună politică în SUA după percheziţia FBI acasă la Trump. Miliardarul încearcă să câştige bani din asta

10 August 2022 at 05:39
By: -
image

Donald Trump a încercat, marţi, să câştige bani de pe urma situației sale, după ce a fost răspândită ştirea privind percheziţia FBI la proprietatea sa din Florida.

Publicitate

Mai exact, a dat SMS-uri și emailuri prin care solicita donaţii politice de la susţinătorii săi, invocând ancheta FBI.

Percheziţia fără precedent a locuinţei unui fost preşedinte a marcat o escaladare semnificativă a anchetei federale care are rolul să stabilească dacă Trump a scos ilegal documente de la Casa Albă, la încheierea mandatului său, în ianuarie 2021.

Trump continuă să cocheteze public cu o nouă candidatură la preşedinţie în 2024, dar nu a spus clar dacă va face acest lucru.

Publicitate

Trump a încercat să descrie percheziţionarea clubului său Mar-a-Lago din Palm Beach ca pe o mişcare motivată politic a administraţiei Joe Biden, fostul preşedinte jucând un rol cheie în alegerile primare republicane, care au loc înainte de alegerile intermediare din noiembrie, care vor determina controlul asupra Congresul SUA.

„În timp ce îi văd pe candidaţii susţinuţi de mine câştigând mari victorii şi văd dominaţia mea în toate sondajele, ei încearcă să ne oprească din nou pe mine şi pe Partidul Republican”, a spus Trump, marţi, într-un email de strângere de fonduri, potrivit News.ro.

„Nu doar casa mea a fost atacată, ci domiciliul fiecăruia dintre americanii patrioţi pentru care am luptat", a pledat, sugerându-le militanților săi o donaţie de la 5 la 5.000 de dolari pentru a lupta împotriva „nelegiuirii, persecuţiei politice şi vânătorii de vrăjitoare”.

Fostul preşedinte şi-a lansat comitetul său de acţiune politică Salvaţi America la câteva zile după ce a pierdut alegerile din 2020 în faţa lui Biden. Organizația are deja peste 100 de milioane de dolari în bancă.

Trump a anunţat, luni, percheziţionarea clubului său, într-un comunicat, spunând că aceasta a fost efectuată de „un grup mare de agenţi FBI”. Cartierul general al FBI din Washington şi biroul său din Miami au refuzat să comenteze.

Eric Trump, unul dintre copiii adulţi ai lui Trump, a declarat pentru Fox News că percheziţia a vizat cutii cu documente pe care tatăl său le-a adus de la Casa Albă.

Furtună politică în SUA după percheziţia casei lui Trump

Acțiunea de la Mar-a-Lago a aruncat o nouă lumină asupra fracturilor profunde ale Americii. În timp ce unii spun că e o primă etapă spre un proces care să facă dreptate, alții văd ancheta FBI ca pe o „persecuţie politică”.

„Nimeni nu este mai presus de lege (…) nici măcar un fost preşedinte”, a transmis marţi la NBC preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care cere de ani de zile ca fostul magnat imobiliar să fie tras la răspundere, potrivit Agerpres.

La o zi după operaţiunea poliţiei federale, alesul republican Scott Perry a anunţat că agenţi ai FBI i-au confiscat telefonul, fără ca acest aliat al lui Donald Trump să precizeze motivul.

„În această dimineaţă, în timp ce călătoream cu familia mea, trei agenţi ai FBI m-au vizitat şi mi-au confiscat telefonul mobil", a declarat el la Fox News, denunţând „tactici demne de o republică bananieră".

Escalada judiciară pare în acelaşi timp să fi cimentat ascendentul lui Donald Trump asupra Partidului Republican, care s-a unit în jurul fostului om de afaceri, până la a-l face martir.

Imediat după anunţul percheziţiei, un grup de susţinători ai lui Donald Trump s-a deplasat la reşedinţa de lux a fostului om de afaceri pentru a-şi manifesta furia.

Mulţi dintre ei fluturau drapele pe care scria „Biden nu este preşedintele meu", o nouă demonstraţie a faptului că, la mai bine de un an şi jumătate după înfrângerea electorală a lui Donald Trump, zeci de milioane de americani rămân ferm convinşi că alegerile prezidenţiale din 2020 i-au fost „furate".

Denunţând o „instrumentalizare intolerabilă în scopuri politice" a Departamentului de Justiţie, liderul conservatorilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a promis o anchetă asupra funcţionării acestuia dacă republicanii revin la putere.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a exclus marţi posibilitatea ca Joe Biden să fi fost informat din timp cu privire la percheziţia fostului său (şi potenţial viitor) rival la prezidenţiale.

articolul original.

Ce au căutat agenții FBI în seiful lui Donald Trump din Mar-a-Lago ? Reședința fostului președinte, controlată de agenți !

9 August 2022 at 14:48
By: M.Ex.

Fostul președinte american Donald Trump a spus luni seara ( marți dimineța ora României) că ofițerii FBI i-au percheziționat vila din Palm Beach și i-au spart seiful în căutarea de documente clasificate. Potrivit mai multor surse oficiale, căutările FBI se concentrează asupra unor materiale pe care Trump le-a luat cu el de la Casa Albă, înainte ca Joe Biden să îi ia locul, și pe care le-a adus la Mar-a-Lago, vila de reședință și clubul său privat din Florida.Printre materialele verificate ar fi și documente secrete, potrivit unei surse citate de The New York Times. Trump a amânat cât de mult a putut predarea celor 15 cutii de materiale cerute de Arhivele Naționale de mai multe luni de zile, permițând autorităților să le confiște doar atunci când pericolul luării unei măsuri în instanță a devenit real. În cele 15 cutii predate de Trump se găseau documente, suveniruri, cadouri și scrisori. În mâinile oricărui alt președinte, documentele sustrase de Trump de la Casa Albă ar fi putut face parte din materialele utilizate în scrierea unei cărții de memorii, scrie The Guardian, dar acest lucru este puțin probabil în cazul lui Trump.
Perchezițiile au venit într-o perioadă în care Departamentul de Justiție al SUA a accelerat procesul de anchetare a încercărilor lui Trump de a-și păstra poziția de președinte al țării după ce a pierdut alegerile din 2020 și în timp ce acesta se confruntă cu mai multe anchete și procese în statele Georgia și New York.
Pentru a convinge un judecător să le ofere un mandat de percheziție, agenții FBI au trebuit să-i demonstreze că există suspiciuni serioase că s-a comis o infracțiune și că la Mar-a-Lago s-ar putea găsi dovezi incriminatorii.
Înainte de a putea intra în reședința lui Donald Trump, operațiunea cel mai probabil a fost aprobată de oficiali de top ai agenției federale și ai Departamentului de Justiție.
Eric Trump, unul dintre fiii săi, a spus pentru Fox News că el este cel care l-a informat pe tatăl său despre percheziția agenților FBI care avea loc la Mar-a-Lago și că mandatul avea legătură cu documente prezidențiale.

Trump rupea în bucăți documente oficiale și secrete pe vremea când era președinte

Trump, care a criticat-o pe Hillary Clinton, contracandidata din partea democraților de la alegerile prezidențiale din 2016, pentru obiceiul ei de a folosi un server privat de e-mailuri pentru a trimite mesaje oficiale pe vremea când era Secretar de Stat, era cunoscut pentru faptul că îi plăcea să distrugă documente oficiale care ar fi trebuit să ajungă în arhivele prezidențiale.
O sursă apropiată de Trump a spus că documentele distruse au inclus și materiale secrete pe care fostul președinte le-a făcut bucățele în dormitorul său și în alte locații.
Percheziția a fost motivată în parte de dorința agenților FBI de a găsi orice astfel de documente care au mai rămas în posesia lui Trump de pe vremea când era președinte. Căutările au început luni dimineața, Trump precizând însă că agenții erau încă în casa sa multe ore mai târziu.
Donald Trump a criticat perchezițiile efectuate de FBI, pe care le-a comparat cu scandalul Watergate din 1972 care a dus la demisia președintelui republican Richard Nixon.
„După ce am lucrat și cooperat cu agențiile guvernamentale relevante, acest raid neanunțat asupra casei mele nu a fost nici necesar, nici cuvenit”, a spus Trump, care a susținut că este o acțiune prin care se încearcă boicotarea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2024. „Un astfel de asalt putea să se mai întâmple doar în țările din lumea a treia”.
Lara Trump, nora fostului președinte, a spus că Donald nu aducea în vila sa de la Mar-a-Lago decât documente pentru care avea autorizație să le ia. „Socrului meu, știe toată lumea care a fost cu el mult timp, îi place să păstreze lucruri precum bucăți de ziar, de reviste, fotografii, documente pentru care el avea toată autoritatea să le ia de la Casa Albă”, a spus Lara T. pentru Fox News. Câteva zeci de suporteri ai lui Trump s-au adunat în fața proprietății sale din Florida, la câțiva pași de ocean, acolo unde mai multe persoane stăteau de gardă lângă o mașină utilitară neagră de tip sport.
Mașinile poliției erau parcate pe stradă cu girofarul aprins în timp ce ofițerii direcționau traficul și îi țineau pe curioși departe de porțile vilei lui Trump.

Trump a încercat să scape de unele documente pe care le-a aruncat în toaleta de la Casa Albă

Au apărut noi dovezi conform cărora Donald Trump, pe vremea când era încă președinte, ar fi încercat să scape de anumite documente aruncându-le în vasul de toaletă de la Casa Albă și descoperite mai târziu de muncitorii care veneau să desfunde instalația, informează CNN. În această primăvară, un grup mic de agenți federali au vizitat vila Mar-a-Lago în căutare de documente, iar cel puțin unul dintre ei era un agent de contraspionaj, potrivit The New York Times.
Suspiciunea că ar fi folosit documente și alte materiale confidențiale l-a urmărit pe Trump pe toată durata președinției sale și după ce a părăsit Casa Albă.

articolul original.

Trump se plânge că FBI i-a percheziţionat reşedinţa din Florida. Fostul preşedinte a plecat cu documente „top secret” de la Casa Albă

9 August 2022 at 05:21
By: -
image

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat că celebra sa reşedinţă din Florida, Mar-a-Lago, a fost „percheziţionată” de poliţia federală (FBI).

Publicitate

Republicanul, implicat direct sau indirect în mai multe dosare judiciare, nu a precizat motivul. Dar, potrivit presei americane, intervenţia ţine de o anchetă privind proasta gestionare a unor documente clasificate care fuseseră trimise la Mar-a-Lago, scrie AFP.

"Naţiunea noastră trăieşte vremuri întunecate, frumoasa mea casă, Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, este sub asediu şi a fost percheziţionată şi ocupată de numeroşi agenţi FBI", a transmis Donald Trump într-un comunicat, pretinzând că este supus unei "persecuţii politice".

Publicitate

"După ce am lucrat şi am cooperat cu agenţiile guvernamentale implicate, această percheziţie neanunţată a casei mele nu a fost nici necesară, nici adecvată", a afirmat el.

"Chiar mi-au spart seiful!", s-a indignat Trump, care nu se afla acolo, potrivit New York Times. Contactat de AFP, FBI-ul, care nu a confirmat percheziţia deocamdată, a refuzat să facă orice comentariu.

Trump a plecat cu documente parafate "top secret"

În februarie, Arhivele Naţionale au declarat că au fost nevoite să recupereze din Florida 15 cutii de documente pe care Donald Trump le-a luat cu el când a părăsit Washingtonul în ianuarie 2021.

În aceste cutii sunt scrisori de la Barack Obama şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, o hartă a Statelor Unite care făcuse obiectul unor schimburi de replici furtunoase cu serviciul meteorologic american, dar şi, potrivit Washington Post, mai multe documente parafate "top secret".

Arhivele Naţionale au afirmat că republicanul nu avea niciun drept să plece cu aceste cutii: conform unei legi din 1978, orice preşedinte american trebuie să transmită toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru ale sale acestei agenţii, însărcinată cu păstrarea lor.

Această agenţie federală a cerut justiţiei americane să deschidă o anchetă asupra acestor fapte, potrivit presei americane.

De asemenea, personalul Casei Albe a descoperit în mod regulat teancuri de hârtii care înfundau toaletele şi l-au suspectat pe preşedinte că dorea să scape de documente.

articolul original.

27 de percheziții, într-un dosar penal pentru constituirea unui grup infracțional, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, obținere ilegală de fonduri și spălarea banilor

1 August 2022 at 11:14
By: M.Ex.

Luni, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, efectuează 27 de percheziţii domiciliare, în judeţul Braşov, într-o cauză vizând comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave, obținere ilegală de fonduri și spălarea banilor.
Activitățile ar fi fost derulate începând cu anul 2014, în județul Brașov, prin accesarea de credite negarantate/garantate de către statul român, de la diverse instituţii bancare/nebancare (I.F.N.-uri), urmate de nerambursarea acestora, precum și de ajutoare financiare nerambursabile/granturi pentru capital de lucru sau pentru investiții.
Modul de operare al grupului ar fi constat în înființarea sau preluarea părților sociale ale unor societăţi și implicarea acestora în procedura de accesare a fondurilor, folosindu-se în acest scop documente contabile falsificate.
Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de aproximativ 42 milioane de lei.


La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov urmează să fie conduse, în vederea audierii, 18 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Activitățile sunt desfășurate cu ajutorul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic Brașov, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista” Brașov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

articolul original.

Percheziții cu mascaţi şi scandal la casa lui Dani Mocanu

28 July 2022 at 08:39
By: -
image

Cântărețul de manele Dani Mocanu a ajuns iar în atenția Poliției. Oamenii legii efectuează joi percheziții la locuința acestuia, într-un dosar în care este acuzat că a amenințat cu un cuțit un tânăr într-un club.

Publicitate

Poliția s-a sesizat din oficiu, după ce filmarea cu incidentul a fost urcată pe Tiktok, anunță televiziunile de știri. Videoclipul a fost șters ulterior.

Perchezițiile s-au lăsat și cu scandal. Frații lui Dani Mocanu au agresat jurnaliștii veniți la casa cântărețului și le-au cerut să nu mai filmeze, relatează Antena3.

În 2017, Dani Mocanu a fost pus sub acuzarea de conducere a unui grup infracțional organizat, specializat în proxenetism, spălare de bani și trafic de persoane.

Publicitate

Totodată, în 2021, cântărețul a fost condamnat de Judecătoria Piteşti la şase luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a lansat în aprilie 2019 un videoclip pe canalul YouTube în care incita la ură împotriva femeilor. Decizia nu era însă definitivă.

articolul original.

Percheziții la Brașov pentru destructurarea unui grup specializat în furturi din bancomate

8 July 2022 at 14:43
By: M.Ex.

Percheziții de amploare se fac în Brașov și ate două județe pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în furturi din bancomate. Mascații au descins în această dimineață la mai multe locații din Brașov, Dolj și Suceava.
Acțiunea este coordonată din județul Prahova. Reprezentanții IPJ au transmis că polițiștii Serviciului Investigații Criminale Prahova au pus în executare 4 mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de furt calificat din ATM. Prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ 9.000 de lei. Anchetatorii încearcă să adune dovezi cu ajutorul cărora să probeze activitatea infracțională a suspecților implicați în acest caz. Oamenii legii spun că 4 persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brașov, Dolj și Suceava. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

articolul original.

Percheziții în Neamț și alte șapte județe la firme care ar fi obținut ilegal bani prin Start-Up Nation

30 June 2022 at 07:09
image

Percheziții au fost efectuate astăzi, 30 iunie, într-un dosar care vizează un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei care ar fi fost obținut ilegal prin programul Start-Up Nation.

În urma cercetărilor a rezultat faptul că, în perioada anilor 2019-2020, pe teritoriul României s-a constituit un grup infracțional organizat care, în realizarea aceleiași rezoluții, folosind mai multe societăți comerciale, ar fi obținut pe nedrept prin programul „Start UP Nation”  fonduri nerambursabile garantate de bugetul de stat, în cuantum total de 1.571.687 lei”, notează un comunicat al Parchetului de pe lângă ICCJ.

Aceeași sursă menționează că astăzi sunt efectuate „42 de percheziții domiciliare pe raza județului Iași, a municipiului București, precum și a județelor Ilfov, Galați, Maramureș, Suceava, Neamț și Vaslui, într-un dosar penal în care s-a dispus continuarea urmăririi penale față de 38 de suspecți, dintre care 24 persoane fizice și 14 persoane juridice, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și obținere ilegală de fonduri în formă continuată, respectiv complicitate la obținere ilegală de fonduri”.

Din primele informații, se pare că doar una dintre aceste percheziții s-ar fi desfășurat în Neamț. Vom reveni cu detalii.

M.N.

articolul original.

Percheziții în Neamț, la un grup infracțional specializat pe trafic cu mașini din Elveția

23 June 2022 at 09:40
image

Joi dimineață, 23 iunie, în județul Neamț și în alte șapte județe, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Mureș desfășoară 43 de percheziții, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea de grup infracțional organizat, abuz de încredere, tăinuire, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, informează Poliția Română, urmând a fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere.

Acțiunea se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, fiind efectuate percheziții în Mureș (30), Vaslui (4), Teleorman (2), Harghita (2), Covasna (1), Sibiu (1), Bihor (1) și Neamț (2).

„Din cercetări a reieșit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracțională, care, pe parcursul anului 2021 și până în prezent, ar fi acționat pe linia traficului internațional de autovehicule de lux, prin închirierea sau achiziționarea (în sistem leasing) a unor autoturisme de lux, autoutilitare, utilaje și vehicule de tractări, pe care le-ar fi transportat din Elveția pe teritoriul României, în vederea valorificării acestora în mod fraudulos sau pentru a fi dezmembrate, în vederea obținerii ilegale de bani”, precizează reprezentanții Poliției Române.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunile beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Biroului Investigații Criminale Târgu Mureș, Biroului Investigații Criminale Reghin, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Colonel Sabin Motora” Mureș, jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Mureș, precum și al polițiștilor din cadrul serviciilor de investigații criminale ale inspectoratelor de poliție județene Vaslui, Teleorman, Bihor, Harghita, Covasna, Sibiu și Neamț.

articolul original.
  • There are no more articles
❌