ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 8 August 2022Ultimele Stiri

Rafila recomandă folosirea măştii de protecţie în şcoli…

8 August 2022 at 14:45
By: M.Ex.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă folosirea măştii de protecţie în şcoli, precizând că dacă şcolile asigură condiţii de igienă la grupurile sanitare, dezinfectanţi, atunci lucrurile pot fi ţinute sub control.
Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, ce estimări are în legătură cu cazurile de COVID din luna septembrie, când încep şcolile.
„Să vedem evoluţia din următoarele două săptămâni şi să putem peste două săptămâni să avem o apreciere şi legată de evoluţia din septembrie. Sigur că orice activitate care înseamnă o creştere a interacţiunilor sociale semnificativă, pentru că începerea şcolilor reprezintă o intensificare a circulaţiei în mijloacele de transport în comun, interacţiune între grupuri de persoane care nu au trecut prin boală sau nu au fost vaccinate. Sigur că există o anumită creştere, depinde să vedem de la ce nivel plecăm spre sfârşitul lunii august ca să putem să facem o apreciere a evoluţiei”, a afirmat Rafila.

El a recomandat purtarea măştii de protecţie în şcoală.
„Eu sunt convins că şi şcolile acum sunt mult mai bine pregătite, ştiu ce au de făcut, masca va fi recomandată în mod evident şi în şcoli, nu la ora de sport, ca să nu existe astfel de întrebări care nu îşi au locul în acest moment. Dar sigur că cel puţin în prima lună când vremea va permite acest lucru să recomandăm foarte insistent aerisirea sălilor de clasă, a spaţiilor în care copiii îşi desfăşoară activitatea şi orele de sport se pot efectua în aer liber. Aşa că, dacă şcolile respectă aceste condiţii şi asigură condiţii de igienă în zona grupurilor sanitare, copiii să se poată spăla pe mâini, să meargă în siguranţă la ore, să aibă acces la dezinfectanţi, cred că lucrurile pot fi ţinute sub control”, a explicat Rafila.

articolul original.

Un viceprimar PSD din Dolj a murit în timpul vacanței în Grecia

8 August 2022 at 05:10
image

Daniel Sorin Calu, viceprimar PSD al comunei Grecești, din Dolj, a murit în timp ce se afla într-o vacanță în Grecia.
 

Bărbatul de 44 de ani a suferit un accident vascular, chiar în timp ce era cu soția și cu cei doi copii, conform Gazeta de Sud.

Deocamdată, trupul românului este tot în Grecia și urmează să fie adus în țară. 

„Dumnezeu să-l odihnească! Nu realizez, nu-mi vine a crede că Sorin al nostru, prietenul nostru nu mai este cu noi. Odihnă veşnică, vei rămâne în sufletele noatre mereu, prietenul nostru şi omul nostru drag. Te vom iubi şi ne vom aduce mereu aminte de chipul tău drag. Rămas bun, prietene!“, a transmis un apropiat familiei.

Daniel Sorin Calu era viceprimarul localității, dar a preluat atribuțiile primarului după ce acesta din urmă a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate.

articolul original.

FOTO Trei tineri, amendați cu 5.000 lei pentru că au poluat Bîrladul. Au dat foc la cauciucuri

8 August 2022 at 04:58

Un grup format din trei tineri , doi din Bârlad și unul din comuna Zorleni, a dat foc la mai multe anvelope auto uzate, lângă ‘“Casa Sturdza” – Muzeul Colecțiilor, situat pe strada Vasile Pârvan din municipiul Bârlad. Clădirea este o adevărată bijuterie arhitecturală, fiind renovată recent și redată circuitului cultural și turistic. Fumul gros produs prin incendierea anvelopelor uzate putea afecta și fațada imobilului, ce face parte din patrimoniul cultural național și are o puternică încărcătură istorică pentru municipiul nostru. Celor trei li s-au aplicat sancțiuni, de către polițiștii locali, în cuantum total de 5.000 lei.

Polițiștii locali sunt abilitați să aplice măsuri prevăzute de Hotărârea Consiliului Local Municipal Bârlad nr. 22 din 15.03.2002, care stabilește obligațiile si răspunderile ce revin instituțiilor publice, agenților economici, celorlalte persoane juridice, precum si cetățenilor în domeniul gospodăririi municipiului Bârlad. Unul din capitolele HCLM de mai sus prevede “Obligațiile si responsabilitățile privind protectia mediului și sănătatea publică în municipiul Bârlad”. În vederea protecției atmosferei și împotriva poluării sunt interzise: arderea în sobe de încălzit sau spații libere a deșeurilor de cauciuc, mase plastice, gudroane, rășini, textile.

În luna iulie a acestui an, poliția locală a fost sesizată cu privire la faptul că un grup format din trei tineri a dat foc la mai multe anvelope auto uzate, lângă “Casa Sturdza” – Muzeul Colecțiilor, situat pe strada Vasile Pârvan din municipiul Bârlad. Clădirea este o adevărată bijuterie arhitecturală, fiind renovată recent și redată circuitului cultural și turistic. Dincolo de poluarea atmosferei, fumul gros produs prin incendierea anvelopelor uzate putea afecta și fațada imobilului, ce face parte din patrimoniul cultural național și are o puternică încărcătură istorică pentru municipiul nostru.

Mai mult, pe vremeanoua

articolul original.

Un bărbat s-a aruncat de ziua lui, de la etajul şase, la câteva secunde după soţia lui. Doi copii au rămas orfani

8 August 2022 at 19:39
image

Caz șocant în SUA, unde un actor şi soţia sa s-au aruncat unul după altul de la etajul şase al unei clădiri, lăsând în urma lor doi copii orfani de ambii părinţi. Florind Belliu, 35 de ani, şi soţia sa, Ornela Shehi, 28 de ani, au fost găsiţi, sâmbătă, în jurul orei 9.15 minute, în curtea din spate a clădirii de unde au sărit, în Bronx.

Autorităţile au anunţat acum că bărbatul este un actor, absolvent al Universității de Arte din Tirana, Albania, și a jucat în seriale TV și teatru înainte de a se muta în SUA. În urmă cu doi ani, el lucra la două cărți și la un scenariu de film pe care spera să îl prezinte pentru Netflix, se spune în raport, scrie Observator.

Ornela Shehi a fost surpinsă într-un clip plonjând de la etajul şase, urmată la doar câteva secunde de soţul ei. Polițiștii au spus că circumstanțele în care au murit sunt neclare. Surse din anchete au spus că Florind Belliu ar fi lucrat recent ca șofer de livrare. Un coleg, şi el actor albanez Cela Irgen, și-a plâns prietenul într-o postare emoționantă pe Instagram. 

„Mi-ai frânt inima dragul meu prieten”, a scris Irgen în albaneză.

Surse au spus că polițiștii nu au primit niciodată rapoarte de violență domestică legată de cuplu, care s-a mutat în clădire împreună cu cei doi copii ai lor în urmă cu aproximativ patru luni. Dubla tragedie i-a lăsat pe cei dragi, care au ajuns sâmbătă la fața locului, încremeniţi de durere sau plângând pe trotuar. Vecinii au declarat pentru The Post, sâmbătă, că cei doi formau un „cuplu liniștit”, se întreţineau singuri și au fost adesea văzuți făcând plimbări, dar și că Belliu a fost văzut extrem de furios, vineri.

articolul original.

Ce pensie vor primi romanii care au lucrat mai putin de 15 ani

8 August 2022 at 14:15
image

Vestea anului despre pensiile din România. Urmează schimbări importante care îi vizează pe toți românii. Coaliția discută niște măsuri care ar putea schimba totul, însă premierul Nicolae Ciucă a ținut să sublinieze că deocamdată nu vrea să creeze așteptări.

Se schimbă pensiile în România

Premierul României a transmis că pensiile până în 3000 de lei ar putea să fie scutite de impozit, dar nu a oferit mai multe detalii sub pretextul că nu vrea să creeze așteptări până nu are ceva oficial de anunțat.În cazul unei pensii de 2.500 de lei, noua sumă va fi de 2.550 de lei, deci în plus cu 50 de lei în fiecare lună.

În cazul celor care au pensie de 3000 de lei, dacă nu se va mai aplica impozitul de 10%, venitul încasat va fi de 3100 de lei. Deocamdată acestea sunt doar niște propuneri dezbătute de coaliția de guvernare.

Este o variantă pe care am discutat-o şi în şedinţa de astăzi. Este o propunere. Daţi-mi voie să continuăm cu aceeaşi abordare responsabilă fără să le creăm oamenilor aşteptări sau, şi mai rău, iluzii vizavi de măsurile pe care le luăm, a transmis prim-ministrul României.

Nicolae Ciucă a atras atenția că toate aceste chestiuni trebuie discutate cu partenerii din coaliţie şi apoi validate în coaliţie ţinând cont de resursele bugetare la dispoziţie, pe baza impactului pe care acestea le vor avea.

Pensiile până în 3000 de lei – scutite de impozit

Oficialul a transmis că impactul bugetar pentru o astfel de măsură, dacă va fi implementată, este de 87 de milioane de lei. Potrivit spuselor sale, până acum în coaliție nu s-a discutat despre majorarea pensiilor, ci doar despre faptul că pensiile sub 3000 de lei vor fi scutite de impozit.

Până la acest moment, sistemul public de pensii nu este impozitat până la o valoare de 2000 de lei.

În analiza pe care o facem avem în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepţia sistemului public de pensii, cu privire la o posibilă impozitare, dar sub condiţia neimpozitării părţii de contributivitate, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

Tot premierul a anunțat că Executivul pregătește un al doilea pachet de măsuri sociale pentru românii cu venituri mici care se descurcă din ce în ce mai greu cu banii, în contextul valului de scumpiri la alimentele de bază, curent electric și gaze naturale. Reamintim faptul că în luna iulie, pensionarii cu venituri sub 2000 de lei au primit un sprijin unic de 700 de lei din partea statului român.

articolul original.

Pensii 2022. Cat te costa sa iti cumperi 6 ani de vechime in munca.  

8 August 2022 at 13:33
image

Contributiile sunt la nivelul salariului minim brut pe economie, de 2.550 de lei, ceea ce inseamna ca oamenii dau lunar cate 638 de lei. Pentru 6 ani vor achita aproape 46.000 de lei.

Potrivit datelor de la Casa de Pensii, din anul 2020 si pana in prezent, peste 14.300 de romani si-au cumparat vechime in munca, iar la bugetul statului s-au strans aproximativ 150 de milioane de lei. Numai la casa de pensii a municipiului Bucuresti, zilnic vin intre 5 si 10 persoane, iar in total au fost incheiate aproape 2.000 de contracte, iar valoarea incasarilor se ridica la suma de aproape 23 de milioane de lei.

„Au inceput sa vina foarte multi din strainatate. Procedura fiind si simplificata pentru ca unii dintre ei nu mai aveau acte de identitate si atunci. In momentul acesta se accepta si pasaportul sau permisul de sedere. Nu trebui sa aiba neaparat domiciliul sau resedinta in Romania ca sa isi incheie un anumit contract de asigurare”, a declarat Alina Fratica, sef Serviciu si Contributii Sociale pentru stirileprotv.

Cine isi poate cumpara vechime

– trebuie sa aveti peste 18 ani

– sa aveti goluri in cartea de munca

– puteti cumpara vechime in orice perioada in care va lipsesc ani din cartea de munca

– perioada maxima cumparata nu poate depasi cumulat 6 ani

– trebuie sa faceti cerere la Casele Judetete de Pensii de care apartineti

Plata se efectueaza intr-o singura transa sau esalonat, in transe lunare, pana la data de 31 august 2023.

articolul original.

ANAF a început executarea silită a senatoarei Diana Şoşoacă

8 August 2022 at 10:45
sosoaca

Presedintele ANAF a anunţat că a început executarea silită a senatoarei Diana Şoşoacă. Aceasta are poprire pe conturi deoarece nu şi-a achitat obligaţiile fiscale.

„A intrat în executare silită, i-a fost emisă somaţia, nu a achitat, i s-a început executarea silită prin poprirea conturilor bancare şi emiterea unei adrese către Senatul României prin care i se solicită să i se reţină, aşa cum prevede legea, o treime din indemnizaţia de senator, până la concurenţa sumei pe care o are de plată către bugetul de stat. Trebuie să înţeleagă toată lumea din ţara asta că atunci când ai obligaţii de plată către bugetul de stat, nu contează cine eşti, ce profesie ai sau ce poziţie ai. Din contră, ar trebui ca cei care ocupă funcţii în aparatul de stat sau în Parlamentul României să aibă chiar un comportament exemplar pentru restul populaţiei”, a mai precizat Heiuș”, a declarat președintele ANAF.

articolul original.

Șoșoacă, executată silit de ANAF: În loc să achite, inventează dușmani și lansează scenarii fanteziste

8 August 2022 at 13:24
By: M.Ex.

ANAF începe executarea silită a Dianei Șoșoacă pentru neplata mai multor obligații la bugetul de stat, a anunțat, luni, Lucian Heiuș, președintele instituției, care spune că senatoarea „are un comportament ca orice alt contribuabil rău-platnic – inventează dușmani și lansează scenarii fanteziste”.
„Doamna Şoşoacă are de achitat nişte obligaţii la bugetul de stat şi, din păcate, are un comportament ca orice alt contribuabil rău platnic. În loc să îşi achite obligaţiile pe care le are, inventează duşmani şi lansează şi scenarii fanteziste de multe ori că cineva are ceva cu dumneaei. Eu am spus-o şi o repet de fiecare dată: Din punct de vedere al ANAF-ului, impozitele şi taxele nu au culoare politică. Doamna senator Şoşoacă pentru noi este un contribuabil ca oricare altul”, a spus șeful ANAF.
Heiuș a precizat și că a început executarea silită a Dianei Șoșoacă prin poprirea conturilor bancare.
„A acumulat nişte obligaţii la bugetul de stat, a intrat în executare silită, i-a fost emisă somaţia, nu a achitat, i s-a început executarea silită prin poprirea conturilor bancare şi emiterea unei adrese către Senatul României prin care i se solicită să i se reţină, aşa cum prevede legea, o treime din indemnizaţia de senator, până la concurenţa sumei pe care o are de plată către bugetul de stat. Trebuie să înţeleagă toată lumea din ţara asta că atunci când ai obligaţii de plată către bugetul de stat, nu contează cine eşti, ce profesie ai sau ce poziţie ai. Din contră, ar trebui ca cei care ocupă funcţii în aparatul de stat sau în Parlamentul României să aibă chiar un comportament exemplar pentru restul populaţiei. Din punctul nostru de vedere, al ANAF-ului, doamna Şoşoacă este un contribuabil ca oricare altul, care se spune aceloraşi legi privind executarea silită şi vom recupera, aşa cum prevede legea, sumele de bani pe care le datorează către bugetul de stat. Deci nu este nimic ieşit din comun”, a mai spus Heiuș.

Șoșoacă susține că executarea silită este „ordin politic”

Senatoarea Șoșoacă a intrat în procedura de executare silită pentru că datorează sume de aproximativ 30.000 de euro. Senatoarea fostă-AUR a dat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală.
„Este vorba despre amenzi pe care le-am primit în timpul pandemiei și despre alte sume despre care habar nu am. În cazul amenzilor, majoritatea au fost anulate în instanță, însă ANAF continuă să-mi instituie popriri și executări silite. Celelalte sume sunt de la cabinet, pe care le-am achitat prin ghiseul.ro. Am plăți făcute în februarie, care îmi apar că sunt în procesare. Am depus în instanță peste 100 de pagini. În afară de faptul că am câștigat procesele pentru nepurtarea măștii, există și o decizie a Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale amenzile pentru mască. Eu nu cred în întâmplări. Știu că vor să mă lase fără casă, fără mașină, să îmi închidă gura. Am informații că este un ordin politic. Cum să vină domnul ministru Bode și să spună despre mine că sunt cel mai amendat om din România și că tot nu mă potolesc, de unde are dânsul informațiile astea?”, a spus Diana Șoșoacă.

articolul original.

Încă două persoane s-au înecat astăzi pe litoral, după tânărul care a murit dimineață în Saturn

8 August 2022 at 00:57
image

Încă două persoane aflate pe litoral au murit astăzi, după ce au fost scoase din apă de salvamari, informează presa locală din Constanța.

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni în stațiunea Eforie Nord, unde două persoane au fost scoase din apa mării. Cele două victime nu au răspund măsurilor de resuscitare, fiind constatat decesul.

S-a stabilit ulterior că este vorba despre doi bărbați, unul de 28 de ani, din Ialomița, și unul de 48 de ani, din Dâmbovița.

O altă victimă în stațiunea Saturn

În prima parte a zilei, un tânăr de 23 de ani a murit în stațiunea Saturn. Victima venise la mare, luni dimineață, împreună cu un prieten. Aceștia au intrat în apă, deși salvamarii arboraseră steagul roșu. Unul dintre bărbați nu a mai putut ajunge singur la mal, așa că salvamarii au intervenit pentru a-l scoate din apă.

Bărbatul nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor echipelor de salvamari și SMURD.

Pe plajele din Constanța și din toate stațiunile din sudul litoralului este arborat steagul roșu din cauza vântului și a valurilor mari. Salvamarii ajung să le spună oamenilor individual care sunt pericolele la care se expun.

articolul original.

ASF: Datele preliminare confirmă stabilizarea pieței RCA - Concurență în creștere și tarife în scădere

8 August 2022 at 14:49
image

Piața RCA confirmă, după prima jumătate a anului 2022, că a reușit să depășească efectele dispariției City Insurance S.A., fostul lider din domeniu.

Eficiența măsurilor fără precedent, luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atât în ceea ce privește legislația în domeniu, cât și în ceea ce privește activitatea de control și supraveghere, este confirmată de datele preliminare raportate de firmele de asigurare pentru primele 6 luni din 2022.

Concret, nivelul de concentrare a pieței, deși este încă ridicat, a ajuns la cea mai mică cotă din ultimii opt ani. După ce crescuse substanțial, în contextul ieșirii din piață a City Insurance S.A., Euroins, liderul actual al pieței RCA, a revenit, în al doilea trimestru al acestui an, la nivelul din perioada similară a lui 2021 în ceea privește cota de piață, scăzând până la 31,8%, în iunie 2022, de la 36% la finalul lui martie a acestui an.

Corelată cu evoluția celorlalte companii autorizate să vândă RCA, dinamica cotei de piață a celui mai mare jucător sugerează că deficitul de asigurare creat de ieșirea City Insurance S.A. a fost acoperit echilibrat, de întreaga piață, fără apariția unor distorsiuni care să încarce până la cote alarmante un singur jucător. De altfel, acest lucru se vede și din situația plăților efectuate de cei  opt jucători activi, în primul semestru al anului 2022. Euroins are o cotă de peste 50% din despăgubirile brute.

Comportamentul Euroins este și rezultatul acțiunilor Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.), care a fost activă prin supraveghere permanentă și acțiuni de control, unele soldate cu sancțiuni.

Clasamentul primilor trei jucători, raportat la Primele Brute Subscrise (PBS), este completat de Groupama, cu o cotă de piață de aproape 21% și Allianz Țiriac cu aproape 19%, cele două societăți evoluând aproape constant în cel de-al doilea trimestru al acestui an. Cu excepția Generali, toate celelalte societăți au cote între  6% și  8%, de remarcat fiind poziționarea Axeria Yard, societatea franceză care se apropia în iunie de 6% din piață, deși a intrat în România abia în decembrie 2021.    

Prețurile RCA s-au stabilizat și chiar sunt în scădere. Scade și rata combinată.

O evoluție îmbucurătoare poate fi observată și în ceea ce privește prețurile. Primele medii s-au stabilizat și chiar au intrat pe un trend descendent, începând cu cel de-al doilea trimestru al acestui an, conform datelor centralizate de A.S.F. Prima medie pentru persoane fizice era de 904 lei la finalul lunii iunie, față de 913 lei la finalul lui martie. La persoane juridice, prima medie a rămas aproximativ la același nivel, fiind de 1.984 de lei, față de 1.943 de lei în martie.

Față de prima parte a lui 2021, creșterile sunt încă substanțiale, însă stabilizarea și chiar ușoara scădere la nivelul persoanelor fizice reprezintă semne pozitive care arată că diversificarea pieței are rezultate palpabile.

Indicatorii s-au îmbunătățit și în ceea ce privește daunalitatea. La nivel de piață, rata combinată a ajuns la 107%, față de peste 112% la finalul primului trimestru al acestui an, peste 142% în al doilea trimestru din 2021 și peste 161% la finalul lui 2021. 

Nivelul comisioanelor din prime, plătit de asigurători pentru distribuția de RCA, a scăzut la 10,72%, la nivelul primului semestru din 2022, față de 14,40% în semestrul 1 al anului 2021. În același timp, rata daunei a scăzut substanțial în al doilea trimestru al acestui an, la 74,85%, față de 109,15% în al doilea trimestru al lui 2021. Această dinamică arată că asigurătorii și-au redus substanțial pierderile. Amintim că rata combinată a daunei se calculează ca raport între suma daunelor achitate și cheltuielilor de distribuție și administrare și, respectiv, primele brute câștigate.

articolul original.

Școala de vară „Diplomație și discurs public” – prima ediție la Colegiul Național „Petru Rareș”

8 August 2022 at 09:17
image

În plină vacanță, 20 de elevi din toți anii de liceu s-au înscris și participă la prima ediție a Școlii de vară „Diplomație și discurs public” organizată de Colegiul Național „Petru Rareș”. Inițiativa unor cursuri care ajută liceenii să-și aleagă o carieră importantă, dincolo de dezvoltarea unor abilități atât de necesare în societatea modernă, s-a conturat la sărbătoarea de 150 de ani de existență a liceului „Petru Rareș”. Concretizarea are loc acum, în perioada 8-12 august, prin implicarea Asociației de părinți de la „Petru Rareș” care a contribuit cu 1.000 lei și cu sprijinul Primăriei Piatra-Neamț care a finanțat cu 10.000 lei prima ediție.

Deschiderea școlii a avut loc dimineață, la ora 9, printr-o scurtă ceremonie, în prezența elevilor participanți, a organizatorilor și a Excelenței Sale Doamna Ambasador Răduța Dana Matache, rareșistă și dorinică să-și împărtășească experiența, după cum a punctat în scurtul său discurs. Despre beneficiile artei diplomației și propria sa experiență a vorbit Radu Muscalu, city managerul municipiului Piatra-Neamț, iar urări de bun venit și succes au adresat Ioana Onțanu, președinta Asociației Părinților „Petru Rareș” și vicepreședintele Șerban Strătilă.

Cele cinci zile sunt structurate în conferințe fizice și online, ateliere de comunicare și ateliere de infografie, îmbinate cu exerciții de dezbateri și discursuri. Rareșiștii vor învăța de la câțiva dintre ambasadorii de carieră care au acceptat invitația – ES Doamna Ambasador Răduța Dana Matache, ES Domnul Ambasador Luca Niculescu, Doamna Camelia Tudose, diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fost ambasador în Malaysia, rareșistă, Doamna Caroline Risby de la Ambasada Marii Britanii, Domnul Michael Koriche, atașatul de cooperare educativă din cadrul Ambasadei Franței -, dar și de la avocatul Mihai Stahie de la Baroul București, rareșist, actorul Ștefan Ruxanda, rareșist. Alături de elevi sunt și profesorii Melania Iliuță și Simona Huțu-Ailoae, pe partea de discurs public și arta dezbaterii, liceenii Alexandra Paica și Mircea Verdeanu pe partea de infografie. Ca orice școală, activitatea din această săptămână se va încheia printr-un exercițiu practic, în care elevii își vor exersa proaspetele abilități de comunicare și vor fi ambasadorii comunității în timp real, vineri, pe Platoul Curții Domnești.

După 30 de ani de diplomație la Washington DC, Londra, Suedia, Filipine, rareșista Răduța Dana Matache s-a întors acasă, la Piatra-Neamț, pentru a-i îndruma pe tineri spre o profesie fascinantă, cu sacrificii și recompense pe măsură.

Liceul „Petru Rareș” a fost dintotdeauna locul meu de suflet, locul unde m-am format și simt mereu o datorie de conștiință față de liceu. Când a fost aniversarea de 150 de ani de la înființarea liceului, am fost rugată să țin o conferință despre diplomație și atunci am înțeles că, pe de o parte, există un interes din partea elevilor și, pe de altă parte, în Ministerul Afacerilor Externe este loc pentru competență, dorință de autoperfecționare. Aici, în „Petru Rareș” și în județul Neamț, sunt oameni excelenți și cred că una din direcțiile de carieră pe care o pot alege poate fi diplomația. Când eram la vârsta acestor tineri, eu nu știam nimic despre diplomație, am ajuns în diplomație printr-o întâmplare. În 1989, a fost revoluția și vroiam să fac ceva mai mult pentru țara care trecea prin transformări uriașe. M-am înscris la cursurile postuniversitare de Relații Internaționale. Nici atunci nu știam nimic despre ce înseamnă să fii diplomat, dar am întâlnit niște oameni de excepție: dl. Teodor Meleșcanu, fost ministru de externe, dl. Ion Diaconu, ambasador și un jurist extraordinar. Sunt oameni care m-au marcat și m-au încurajat să candidez la Ministerul de Externe, care era într-o reînnoire, sunt mentorii mei. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege același lucru și poate l-aș face mai bine. Consider că este o meserie superbă și cred că fiecare tânăr e bine să știe ceva despre diplomație, în viață. Fiecare trebuie să aleagă cu inima, ceea ce-i place. Dar, este o datorie a noastră, a celor mai în vârstă, a profesorilor, a părinților, să le arătăm toate căile. Cel care se îndreaptă spre diplomație trebuie să aibă o amplă cultură generală, să fie curios, să-i placă să citească, să-i placă să-și facă relații, să iubească oamenii, să fie deschis spre alte culturi, să fie tolerant și mai ales să fie deschis spre foarte multă muncă și sacrificii. Trebuie să ai în inimă interesul național. Dar, răsplata este mândria de a-ți reprezenta țara în străinătate, în negocieri cu interlocutori străini, de a reuși să faci ceva mai bun pentru țara ta, ceea ce este cel mai frumos lucru, cred eu”, ne-a declarat Excelența Sa Doamna Ambasador Răduța Dana Matache.

Cristina Iordache

articolul original.

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, taie în carne vie: În luna iulie au fost descoperite 21,4 milioane de lei reprezentând diferențe între veniturile declarate și cele estimate

8 August 2022 at 09:15
image

Şeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a transmis luni, într-o conferinţă de presă, că în luna iulie au fost descoperite 21,4 milioane de lei reprezentând diferenţe între veniturile declarate şi cele estimate.

Lucian Heiuș a declarat că impozitul calculat la suma de 21,4 milioane de lei este de aproape 6 milioane de lei.

“În luna iulie s-au descoperit 21,4 milioane lei, diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate de noi. Creanţele fiscale aferente, respectiv impozitele calculate pe această sumă, au fost de 5,9 milioane de lei. Cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din judeţul Iaşi, de 11,7 milioane de lei. Creanţa stabilită, respectiv impozitul pe care ar trebui să îl plătească, este în valoare de 3,5 milioane de lei.

În Bucureşti, la un contribuabil, diferenţa a fost de 3,5 milioane de lei, creanţă stabilită a fost de un milion de lei, iar în Buzău, la un alt contribuabil, diferenţa a fost de 3,2 milioane de lei, creanţa stabilită a fost de 0,8 milioane de lei. V-am dat trei cele mai mari diferenţe şi impozite stabilite pe care le au descoperit colegii mei în luna iulie. Deci practic, în această activitate, în luna iulie, 5,9 milioane de lei au fost identificaţi şi urmează să fie achitaţi sau recuperaţi către bugetul de stat”, a declarat Lucian Heiuș, conform news.ro

articolul original.

Cine este tanarul care a murit astazi la mare

8 August 2022 at 12:37
image


Sezonul estival aduce distractie si voie buna, dar si o multime de probleme. O noua tragedie a avut loc astazi pe litoral. Doi tineri au ignorat steagul rosu care ignora scaldatul si s-au aventurat. Astfel, au fost luati de valuri si unul dintre ei este in stare critica.

UPDATE: Tanarul a fost declarat decedat de autoritatile competente

Un tanar are sanse slabe de supravietuire
Doi tineri de 23 si 30 de ani au intrat in apa pe plaja Neptun, desi salvamarii au ridicat steagul rosu ce interzice scaldatul. Unul dintre acestia, insa, a fost luat de curenti si nu a mai putut reveni la mal. Pompierii SMURD au fost nevoiti sa actioneze de urgenta si sa-l aduca pe barbat la mal, unde au aplicat manevrele de salvare.

Pompierii SMURD au actionat imediat si in aceste momente au loc manevre de resuscitare pentru a-l aduce la viata. La fata locului a intervenit si un elicopter Smurd pentru a-l transporta pe acesta de urgenta la spital, dar medicii nu ii dau prea multe sanse de supravietuire.

Vasile Bortes, seful salvalamrilor din Neptun, sustine ca sunt sanse foarte mici ca tanarul de 23 de ani sa supravietuiasca dupa ce s-a aventurat in apa agitata. A stat cateva minute bune pana cand a fost scos din apa si situatia s-a agravat.

”Este o mica sansa ca acest tanar de 23 de ani sa supravietuiasca, a spus Vasile Bortes.

In functie de vreme, salvamarii ridica pentru turisti steaguri in culorile galben, galben cu rosu sau rosu, fiecare avand o semnificatie aparte. Este important sa tinem cont de aceste aspecte pentru a nu ne pune viata in pericol.

Steagul rosu cu galben permite scaldatul si asigura protectia salvamarilor, in timp ce steagul galben inseamna ca inotul nu este recomandat decat inotatorilor profesionisti. Cel rosu interzice scaldatul, pe cand cel alb cu negru interzice inotul si este arborat in zonele destinate doar ambarcatiunilor.

articolul original.

Cutremur in Romania, luni dimineata! Seismul a fost resimtit in mai multe orase

8 August 2022 at 11:13
image


Cutremur in Romania, astazi, 8 august 2022.  Un cutremur cu magnitudinea 2,9 a avut loc luni dimineata in judetul Buzau.

Potrivit Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, cutremurul a avut loc luni dimineata la ora 7.01 in zona seismica Vrancea, judetul Buzau.

Cutremurul a avut magnitudinea 2,9 si a avut loc la adancimea de 129 de kilometri.

Cutremurul s-a produs in apropierea oraselor Brasov (71 km), Ploiesti (73 km), Braila (119 km), Galati (121 km), Bacau (121 km), Bucuresti (124 km).


 

articolul original.

ANM vine cu vesti excelente pentru urmatoarele 14 zile: canicula va deveni o amintire in Romania

8 August 2022 at 10:08
image

Vremea va fi, in general, normala pentru aceasta perioada a anului, anunta Administrata Nationala de Meteorologie in prognoza pentru perioada 8-21 august.

BANAT

Intervalul va debuta cu o vreme in racorire, astfel ca temperatura aerului va ajunge la valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, in medie cu maxime de 25-29 de grade (mai coborate in zonele deluroase si depresionare) si minime de 13-17 grade. In cea de-a doua saptamana, valorile termice vor creste treptat, vremea devenind calduroasa - ziua vor fi 30-32 de grade, iar noaptea 15-19 grade, mediat regional, fiind posibile si dupa-amiezi in care se va atinge starea de canicula.

In primele zile, vor fi manifestari de instabilitate atmosferica (averse, descarcari electrice), iar pe alocuri se pot cumula cantitati de apa mai insemnate. Probabilitatea pentru ploi locale si

temporare va fi ridicata si in perioada 14-19 august.

CRISANA

La inceputul intervalului, vremea va fi in racorire, astfel ca temperatura aerului va ajunge la valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, in medie cu maxime de 25-29 de grade (in unele zile mai coborate in zonele de deal) si minime de 13-15 grade. In cea de-a doua saptamana, valorile termice vor creste treptat, astfel ca vor predomina zilele calduroase, cu 30-32 de grade in orele dupa-amiezilor si 15...19 grade pe timpul noptilor, mediat regional.

In primele zile, vor fi manifestari de instabilitate atmosferica (averse, descarcari electrice), iar pe alocuri se pot cumula cantitati de apa mai insemnate. Probabilitatea pentru ploi locale si

temporare va fi relativ ridicata si in perioada 15-18 august.

TRANSILVANIA

La inceputul intervalului, valorile termice vor fi in scadere, astfel ca la mijlocul primei saptamani vremea va deveni relativ racoroasa, cu medii ale maximelor de 21-24 de grade, iar ale minimelor de 8-13 grade. In celelalte zile ale perioadei de referinta, se vor inregistra temperaturi apropiate de cele normale ale perioadei, ziua intre 25 si 29 de grade, iar noaptea intre 12 si 16 grade, mediat regional, valori mai ridicate (local peste 30 de grade in vestul regiunii) fiind posibile intre 16 si 18 august.

In primele zile, pe arii extinse vor fi manifestari de instabilitate atmosferica (averse, descarcari electrice), iar pe alocuri se vor cumula cantitati de apa mai insemnate. Probabilitatea ca temporar sa se semnalaze ploi locale va fi relativ ridicata si dupa data de 15 august.

MARAMURES

La inceputul intervalului, valorile termice vor fi in scadere, astfel ca se vor situa in jurul celor normale pentru acesta perioada din an, iar la mijlocul primei saptamani vremea va deveni relativ racoroasa; astfel mediile maximelor vor fi de 24-28 de grade iar ale minimelor de 12-15 grade. Ulterior, vremea se va incalzi treptat, iar la campie va fi calduroasa, cu valori diurne de 28-31 de grade si nocturne de 14-16 grade.

In primele zile, vor fi manifestari de instabilitate atmosferica (averse, descarcari electrice), iar pe alocuri se pot cumula cantitati de apa mai insemnate. Probabilitatea pentru ploi locale va fi relativ ridicata si in perioada 15-18 august.

MOLDOVA

Intervalul va debuta cu valori termice in scadere in nordul si centrul regiunii (cu medii ale maximelor de 21-25 de grade), in timp ce in partea de sud va persista vremea calduroasa si disconfortul ridicat (valori de 31-34 de grade in 8 si 9 august). Ulterior, regimul termic va fi in general apropiat de cel normal la mijlocul lunii august, astfel ca, mediat regional, ziua vor fi 26-29 de grade, iar noaptea 13-17 grade. Pentru cea de-a doua saptamana este estimata o incalzire a vremii, urmand sa predomine zilele calduroase, cu temperaturi de peste 30 de grade, in special in partea de sud a zonei.

In primele zile ale perioadei de referinta local vor fi manifestari de instabilitate atmosferica (averse, descarcari electrice), dar numai pe spatii mici se pot cumula cantitati de apa moderate

sau mai insemnate. Probabilitatea pentru ploi locale va fi relativ ridicata si in perioada 14-15 august.

DOBROGEAa

Majoritatea zilelor din perioada de referinta (in special intre 8 si 10 august si dupa data 17 august) vor fi caracterizate de o vreme calduroasa, caniculara in vestul regiunii, cu medii ale maximelor de 30-35 de grade, valori mai ponderate (de 27-29 de grade) urmand a se inregistra pe litoral in intervalul 13-15 august.

Probabilitatea de ploaie va fi in general redusa, averse locale fiind estimate pentru perioada 13-15 august, cu precadere in partea continentala.

MUNTENIA

In majoritatea zilelor din perioada de referinta (in special in 8 si 9 august si dupa data 17 august) va fi o vreme calduroasa, caniculara la campie, cu disconfort termic ridicat, astfel ca media maximelor va fi de 30-35 de grade si a minimelor de 17-21 de grade. In intervalul 10-14 august, regimul termic va fi mai ponderat, cu temperaturi in general apropiate de cele climatologic specifice - ziua de 28-32 de grade, iar noaptea de 15-18 grade, mediat regional.

La inceputul intervalului, local in nordul si in vestul regiunii si doar pe spatii mici in rest se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferica (averse si descarcari electrice). Pe alocuri

vor fi posibile ploi si in jurul datei de 14 august.

OLTENIA

In majoritatea zilelor din perioada de referinta (in special in 8 si 9 august si dupa data 17 august) va fi o vreme calduroasa, caniculara la campie, cu medii ale maximelor de 30-34 de grade si ale minimelor de 18-22 de grade. Din 10 august, se va resimti o racorire semnificativa a vremii, iar in ansamblu, pana in data de 14 august, regimul termic va fi caracterizat de valori in jurul celor climatologic specifice - ziua de 26-31 de grade, iar noaptea de 14-17 grade, mediat regional.

In primele zile, vor fi manifestari de instabilitate atmosferica (averse, descarcari electrice), iar pe spatii mici se pot cumula cantitati de apa insemnate. Ulterior, averse pe areale restranse vor fi posibile in cursul dupa-amiezilor, in special in 14-15 august.

LA MUNTE

In cea mai mare parte a intervalului, va predomina o vreme calda, cu valori peste cele normale, respectiv medii ale maximelor de 18-25 de grade si ale minimelor de 8-16 grade. Exceptie va face perioada 10-13 august cand vremea va fi mai racoroasa, chiar rece fata de normele climatologice la altitudini mai mari - ziua valori de 12-20 de grade si noaptea de 6-14 grade, in medie.

La inceputul perioadei de referinta, pe arii extinse vor fi averse si se vor cumula local cantitati de apa mai insemnate. Ulterior, va ploua pe alocuri, cu precadere in cursul dupa-amiezilor.

articolul original.

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 8,14% pe an

8 August 2022 at 08:51

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a urcat luni la 8,14%, de la 8,12% vineri, arată datele publicate de BNR.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 8,25% față de 8,23% vineri, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 8,35% față de 8,34% vineri, informează Mediafax.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

articolul original.

Cadre medicale la cafea, fără mască şi mănuşi, în sala de operaţie, în timpul unui transplant

8 August 2022 at 07:10

Două cadre medicale fără mănuși de protecție, dintre care unul bea cafea, iar altul butonează telefonul, au fost surprinse în sala de operații de la Institutul Fundeni, chiar în timpul unui transplant, acolo unde este nevoie de mediu steril.

Totul s-a întâmplat în timpul unui transplant hepatic, unde o femeie de 54 de ani a fost salvată de nepotul ei de 24 de ani, care i-a donat o parte din ficat, potrivit Digi 24, postul tv de știri care a și transmis imaginile revoltătoare.

Gafa a fost sesizată de renumitul medic chirurg Marius Uscatu, care a reacționat dur pe Facebook.

”Esența medicinei românești: în plin transplant hepatic, o doamnă stă relaxată, fără mască, cu paharul de cafea în mână. Horror. Inadmisibil”, a scris medicul pe rețeaua de socializare.

articolul original.

VIDEO Individ din Suceava, filmat de activiști de mediu din Londra cum negociază vânzarea de freon de contrabandă

8 August 2022 at 06:59
image

Activiștii de mediu de la Agenția de Investigații de Mediu (EIA – Environmental Investigation Agency), un ONG cu sediul la Londra, au realizat anul trecut o investigație de presă pe tema contrabandei cu freon. Au arătat cum buteliile cu freon aduse din China, prin Ucraina sau Turcia, intră în Uniunea Europeană prin România. Pe sub mână, prin corupție. Activiștii au filmat cu camera ascunsă mai mulți traficanți, printre care și un anume Cristi, care negogia în parcarea de la Carrefour Suceava vânzarea unor butelii cu freon. Conform G4Media.ro, Ministerul Mediului a primit raportul EIA încă de anul trecut și a sesizat DNA. DNA central a trimis cazul la DNA Suceava, care l-a declinat la Parchetul Judecătoriei Suceava, care l-a trimis la Parchetul de la Rădăuți, unde este încă “în lucru”

Un important caz de contrabandă cu freon descoperit de Agenția de Investigații de Mediu (EIA – Environmental Investigation Agency), un ONG cu sediul la Londra, a ajuns la Parchetul Judecătoriei Rădăuți, o unitate de un parchet cu 7 procurori din județul Suceava, potrivit unui răspuns pentru G4media.ro al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Activiștii de mediu de la Londra au realizat anul trecut o investigație de presă pe tema contrabandei cu freon. Au arătat cum buteliile cu freon aduse din China, prin Ucraina sau Turcia, intră în Uniunea Europeană, prin România. Pe sub mână, prin corupție. Activiștii au filmat cu camera ascunsă mai multi traficanți cum sunt un anume Cristi din Suceava sau George Dică din București.

”reporter EIA: Ai gaz?

Cristi: De care?

reporter EIA: 404 (un tip de freon foarte toxic – n.r.)?

Cristi: Da, este.

reporter EIA: 134 (idem – n.r.)?

Cristi: 134, nu. Dar dacă dau un telefon – două…dar fără 550 (lei – n.r.) nu-l dau…”, este un dialog dintre reporterul EIA și contrabandistul Cristi din Suceava surprins de camera ascunsă.

„Asta mi-a zis. Eu dau șpagă 30 de euro pentru fiecare butelie ca să treacă. Direct la Vamă!”, spune și traficantul George Dică din București.

Textul integral, pe obiectivde suceava

articolul original.

Alertă meteo: Vremea se schimbă brusc în România: Vin ploile și furtunile

8 August 2022 at 07:38
image

Prognoza meteo în România se schimbă radical în următoarea perioadă. După caniculă și temperaturi extrem de crescute, vremea se răcește considerabil, iar ploile vor lua cu asalt cele mai importante regiuni ale țării. Ce valori termice ne așteaptă în zilele ce vor veni.

Se răcește vremea în România

Ploile și vijeliile ne vor acapara, spun experții de la Agenția Națională de Meteorologie. După o lună iulie în care laitmotivul perioadei a fost canicula, meteorologii susțin că ne așteaptă furtuni puternice în următoarele zile.

„Ne răcorim treptat. Ne-am aflat sub incidența unui val de căldură care a determinat temperaturi foarte ridicate. Chiar 38 – 39 de grade am avut maxime ieri în sud-vestul teritoriului, în consecință disconfort termic foarte accentuat. Acum ne răcorim ușor.

Chiar astăzi și mâine se resimte în multe zone din țară, respectiv în partea de vest, de nord, de centru a teritoriului. Acolo temperaturile mai scad.

Vorbim deja de o vreme călduroasă doar, acest lucru însemnând maxime de 30 și ușor peste 30 de grade, chiar mai scăzute în nordul Moldovei, 27-28 pe litoral, în estul Transilvaniei.

Masa de aer cald, chiar dacă are tendința de a părăsi teritoriul țării noastre, va mai rămâne totuși și astăzi și mâine în partea de sud și de sud-est a teritoriului”, a declarat Alina Șerban, meteorolog ANM, pentru Antena 3.

Temperaturile scad de marți, 9 august

Începând cu ziua de marți, 9 august 2022, valorile termice vor începe să scadă considerabil, spune expertul ANM, iar România se va confrunta cu fenomene specifice instabilității atmosferice.

Va ploua puternic, cu tunete și fulgere, în toate zonele principale ale țării. Temperaturile se vor situa între 25 și 28 de grade, în special în sudul României. De asemenea, ne așteptăm la grindină și vijelii în săptămâna următoare.

„În jumătatea de nord a teritoriului, chiar temperaturi maxime de la 25-26, cel mult 27-28 de grade, mai ridicate ușor în partea de sud.

Vor fi cantități mai importante de apă în intervale scurte de timp, în mod deosebit descărcări electrice, intensificări ale vântului, care mai pot lua și aspect de vijelie și căderi de grindină”, avertizează meteorologul ANM.

articolul original.
❌