ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Poșta Română a început distribuirea cardurilor de energie în 6 județe. Aradul încă nu e pe listă

1 February 2023 at 18:22
By: -
image

Poșta Română a anunțat miercuri că a început livrarea cardurilor de energie către persoanele vulnerabile din București și 6 județe, subliniind că, până la finalul acestei luni, cardurile vor fi împărțite etapizat, în toate județele țării, potrivit Hotnews.ro.

Peste 10.000 de poștași vor ajunge, în cursul lunii februarie, la 2,8 milioane de locuințe pentru distribuirea ajutoarelor de încălzire. Astăzi au început livrarea în București și în 6 județe: Alba (37.000), Argeș (53.000), Bacău (52.000), Bihor (58.000), Ilfov (29.000) și Teleorman (27.000), respectiv în peste 360.000 de locuințe. În Capitală sunt distribuite 106.000 de carduri.

„Sunt aproape 4 milioane de beneficiari care vor intra în posesia acestor carduri până la finalul lunii februarie, însă distribuirea se va face treptat. Până la data de 20 februarie, când vom avea posibilitatea de a plăti ajutorul de încălzire, cât mai mulți români urmează să intre deja în posesia cardurilor. Îi îndemn pe toți beneficiarii să aibă răbdare și încredere că vor primi aceste carduri în intervalul de timp anunțat, după cum sunt identificați pe liste, fiecare, conform graficului de distribuire”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Amintim că sprijinul de 1.400 de lei (în două tranșe: februarie și septembrie 2023) se acordă per loc de consum, și în urma calcului venitului eligibil care trebuie să fie sub 2.000 de lei. Astfel că, în gospodăriile cu mai mulți locuitori, se adună veniturile tuturor colocatarilor și se împarte la numărul acestora, iar suma rezultată trebuie să fie mai mică de 2.000 de lei, inclusiv.

Autoritățile verifică acum listele cu beneficiari eligibili – circa 4 milioane de posibili beneficiari – din perspectiva veniturilor membrilor din fiecare gospodărie fiind interogate baze de date de la ministerul Muncii, Evidența populației și ANAF, astfel că autoritățile descoperă acum haosul din bazele de date ale statului.

Situația trebuie clarificată până pe 15 februarie, când MIPE va livra banii către Poșta Română, a spus săptămâna trecută ministrul Marcel Boloș.

Sursa: Hotnews.ro.

articolul original.

Directorul general al CE Oltenia, demis

25 January 2023 at 09:58
image

Consiliul de supraveghere din Complexul Energetic Oltenia i-a demis din funcție pe directorul general Daniel Burlan și pe Marius Negru, membru al Directoratului CE Oltenia. Măsura vine după accidentul produs la cariera Jilț Sud, care s-a soldat cu trei morți și șapte răniți.

Deocamdată nu a fost anunțat numele celui care va lua locul lui Daniel Burlan.

În urmă cu câteva zile, ministrul Energiei, Virgil Popescu a solicitat demisia celor doi membri ai directoratului. Raportul preliminar pe care ministrul Popescu l-a primit arăta, pe lângă o serie de deficiențe, că activitatea de protecţie a muncii în CE Oltenia a existat doar formal.

„Punerea în pericol a vieţilor unor angajaţi care vin la muncă zi de zi pentru a-şi câştiga existenţa este inacceptabilă. Folosirea unor maşini cu o vechime, unele dintre ele de peste 40 de ani, este inadmisibilă. Vom continua, din punct de vedere administrativ, extinderea controlului cu privire la toate achiziţiile de la CE Oltenia, care se duc către carierele de exploatare a cărbunelui. Vrem să vedem exact ceea ce s-a întâmplat. Vrem să vedem de ce drumurile de acces în carieră nu au fost în bune condiţii.”, a declarat Virgil Popescu.

Deja fostul director general Daniel Burlan a refuzat zilele trecute să demisioneze din funcție, așteptând să fie demis. Atunci a comentat că pe logica ministrului Popescu ar trebui să fie demisă întreaga conducere.

articolul original.

Liderul CJ Gorj cere demisia ministrului Energiei: „Virgil Popescu, demisia! Ești inuman! PNL calcă pe cadavre și târăște prin mocirlă durerea salariaților și a familiilor celor decedați din CE Oltenia”

22 January 2023 at 19:21
image

Cosmin Mihai Popescu, lider CJ Gorj și prim-vicepreședinte al PSD Gorj, solicită demisia lui Virgil Popescu din funcția de ministru al Energiei și susține că „politețurile și respectul nu își mai au rostul, pentru că PNL calcă pe cadavre și târăște prin mocirlă durerea salariaților și a familiilor celor decedați, din 2019 încoace, din CE Oltenia”.

Cosmin Mihai Popescu (PSD, CJ Gorj): „Virgil Popescu, demisia! Ești inuman”

Social-democratul spune despre actualul ministru al Energiei că este „inuman”.

„Politețurile și respectul nu își mai au rostul, pentru că PNL calcă pe cadavre și târăște prin mocirlă durerea salariaților și a familiilor celor decedați, din 2019 încoace, din CE Oltenia. Drept dovadă, mesagerii lui de la Gorj mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost PSD la conducerea CEO, pentru că era compania în faliment”, a scris Cosmin Mihai Popescu, duminică, pe Facebook.

El i-a acuzat pe liberali că „aruncă vina pentru incompentența lor, tot la PSD”.

„Dacă aș fi la fel de lipsit de umanitate și de scrupule, aș spune că este bine că nu am fost noi, pentru că ar fi trebuit să dăm explicații pentru morții din ultimii doi ani. Anii în care CEO a fost sub tutela PNL și sub conducerea lui Virgil Popescu. Noi am fi dat, cu siguranță, explicații! Am fi fost măcelăriți în spațiul public, huliți și înjurați de sute de oameni aduși cu autocarele la proteste”, a adăugat liderul CJ Gorj.

„În schimb, ei, în frunte cu Virgil Popescu, ce fac? Aruncă vina pentru incompetența lor, tot la PSD. Acest ministru inuman a găsit «acarul Păun», a găsit «vinovații» pentru tragediile de la companie. De ce? Doar pentru că a găsit înlocuitori. Alți «Mesia» călare pe cai albi, care vor minți pe toată lumea că salvează minerii și energeticienii din Gorj. Și fac asta în timp ce strigă în gura mare că NOI vrem să ne impunem oamenii în CEO! Penibil și dezgustător!”, a continuat oficialul.

Liderul CJ Gorj susține că s-a convins că pe Virgil Popescu „nu îl interesează ce se întâmplă” cu județul.

„Acestea sunt motivele pentru care Virgil Popescu trebuie să își dea demisia. Și nu, nu mă aștept că o să o facă. Dacă avea demnitate, bun-simț și un dram de umanitate și respect față de noi, o făcea demult. M-am convins că nu îl interesează ce se întâmplă cu Gorjul. Nu i-a păsat absolut deloc de solicitările noastre, începând cu amenajarea hidrologică de pe Jiu și terminând cu modul în care, acum, batjocorește o tragedie și profită de ea ca să mimeze că îi pasă de oamenii din CE Oltenia”, a mai spus Cosmin Mihai Popescu.

articolul original.

După tragedia de la Cariera Jilț, premierul Nicolae Ciucă schimbă foaia: ‘Atât Ministerul Energiei, cât și Ministerul Muncii, îmi veți prezenta primele date și concluzii, cu măsuri concrete’

18 January 2023 at 10:00
image

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii vor continua activitatea de verificare şi cercetare a cauzelor producerii accidentului de la Complexul Energetic Oltenia, în urma căruia trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar primele concluzii şi măsuri concrete trebuie prezentate până săptămâna viitoare.

”Ieri, din păcate, a avut loc un accident tragic la CEO. Şi-au pierdut viaţa trei muncitori în cariera de la Jilţ. Doresc să transmit condoleanţe şi întreaga mea compasiune familiilorcelor trei muncitori şi desigur celor care au fost răniţi”, a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a anunţat că a cerut verificări, imediat după producerea accidentului.

”Atât Ministerul Energiei, cât şi Ministerul Muncii, prin Inspecţia Muncii, vor continua activitatea de verificare şi cercetare a cauzelor producerii accidentului şi, până la şedinţa de săptămâna viitoare, îmi veţi prezenta primele date şi concluzii, cu măsuri concrete, măsuri atât împotriva celor care se fac vinovaţi de producerea accidentului, cât şi măsuri concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilorde muncă în Complexul Energetic Oltenia”, a mai transmis premierul.

Trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma accidentului produs, marţi, în cariera Jilţ Sud.

Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă.

După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, conform news.ro

articolul original.

Cardurile de energie de 1400 lei. Cum se acordă ajutorul, cine beneficiază și cum se utilizează?

18 January 2023 at 09:12
image

Românii vulnerabili vor primi în anul 2023 un sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei, de două ori/an, acesta fiind acordat din fonduri europene.  Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, notează economedia.ro.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a făcut un ghid privind acordarea acestor carduri de energie.

Cum se acordă ajutorul?

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare.

Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Cum se utilizează?

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.

Ajutorul nu se consideră venit și nu afectează: venitul minim garantat; alocația pentru susținerea familiei; statutul consumatorului vulnerabil de energie.

Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie.

Cine beneficiază de acest ajutor?

Categorii de beneficiar Vârstă Venit/lună
Pensionar Peste 60 ani, inclusiv Sub 2.000 lei, inclusiv
Pensionar de invaliditate Nu contează Sub 2.000 lei, inclusiv
Persoană cu handicap grav, accentuat sau mediu Nu contează Sub 2.000 lei, inclusiv
Familie cu alocație de susținere Nu contează Nu contează
Familie/persoană cu ajutor social Nu contează Nu contează

Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depășească 2.000 lei.

Potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă s‑au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul creat de Poștă, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.

Care sunt condițiile de acordare?

Cardul se aduce de către Poșta Română, la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată.

Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.

Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).

Sumele rămase neutilizate la expirarea cardului se anulează.

Când ajung cardurile la beneficiari?

În periada 1–28 februarie 2023, beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie. Se vor putea efectua plăți începând cu 1 martie.

Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

În perioada 1–30 septembrie, cei care vin între timp eligibili vor primi cardul pentru a putea utiliza tranșa a II‑a.

Care sunt acte necesare pentru plată?

– Cardul de energie (primit prin Poșta Română)

– Actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului)

– Factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/locatari, în cazul plății încălzirii în sistem centralizat de termoficare)

Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.

Sursa: economedia.ro

articolul original.

Speranța lui Zamfir: Virgil Popescu să nu mai fie ministrul Energiei în guvernul Ciolacu

5 January 2023 at 11:11

Senatorul PSD Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice a Senatului, speră „din suflet” ca Virgil Popescu să nu mai fie propus pentru portofoliul de la Energie în guvernul Ciolacu.

În opinia social-democratului, exprimată într-un interviu acordat RFI, Virgil Popescu a creat un haos legislativ în domeniul energetic. Zamfir consideră și că politica în ansamblu a fost greșită, ceea ce a dus la punerea pe butuci a economiei naționale.

Virgil Popescu, ministrul Energiei, nu este dorit în Guvernul Ciolacu Foto gov.ro

„Eu sper din suflet ca PNL să nu vină cu această propunere atunci când se va face noul Guvern, Guvernul Ciolacu. Este evident pentru toată lumea că la Ministerul Energiei lucrurile au fost gestionate extrem de prost și gândiți-vă doar în acest an câte ordonanțe s-au emis, ca să corecteze vechile ordonanțe. Este inadmisibil să se creeze acest haos legislativ în acest domeniu extrem de important, dacă nu chiar vital pentru economia românească. Ca să nu mai vorbesc de faptul că politica în ansamblu a fost una greșită. E inacceptabil să angajezi România în acest proces care să ducă la punerea pe butuci a economiei naționale. Nu l-a obligat nimeni pe ministrul Popescu să angajeze acest calendar (de închidere a capacităților pe cărbune-n.r.)”, a declarat Daniel Zamfir la RFI.

Senatorul l-a contrazis pe jurnalistul care-l intervieva în momentul în care acesta a afirmat că măsurile adoptate de Guvern în domeniul energiei au fost girate și de PSD, care se află la Putere

„Nu. Vreau să vă aduc aminte că aceste decizii au fost asumate în PNRR, în momentul ăla PSD nu era la guvernare, deciziile au fost luate de Guvernul Cîțu, cu domnul Ghinea și cu domnul Popescu. Noi cei de la PSD am reclamat foarte tare faptul că nu avem acces la ceea ce s-a negociat în PNRR“, a explicat senatorul social-democrat.

Daniel Zamfir a mai declarat că „în acest context internațional, să-ți închizi capacitățile de producție ar fi o crimă”.

articolul original.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: România a demonstrat că este capabilă să treacă peste această criză energetică

31 December 2022 at 15:15
image

Ministrul Energiei Virgil Popescu a transmis în mesajul de final de an că România a demonstrat că este capabilă să treacă peste această criză energetică, precizând faptul că țara noastră va deveni independentă energetic şi din punct de vedere al gazului natural și că vom produce mai mult decât putem consuma. 

„Astăzi se încheie un an 2022 foarte complicat. Un an care a început cu un război la frontierele României, un război neprovocat, un război început de Federaţia Rusă în Ucraina, fără absolut niciun motiv. Da, un război care a creat probleme în toată Europa şi în lume. Un război care a indus o criză energetică fără precedent, o criză energetică cu care a trebuit să ne luptăm. Practic anul 2022 putem spune că a fost un an nou de răscruce pe care cred că l-am trecut cu bine. Împreună cu partenerii europeni, împreună cu partenerii atlantici, cu Statele Unite ale Americii am reuşit să stabilizăm preţul energiei electrice, am reuşit să stabilizăm preţurile gazelor naturale şi să creem o predictibilitate a acestora până în 2025. Nu a fost uşor.

A trebuit să ne adaptăm situaţiilor, a trebuit să facem modificări din mers, a trebuit să facem uneori chiar improvizaţii pentru că da, în momentul când ai un război la frontieră şi o criză foarte puternică, trebuie să te adaptezi din mers. Dar cel mai important lucru şi cea mai importantă lecţie pe care cred că am învăţat-o este că, dacă suntem solidari şi dacă suntem uniţi, putem trece peste toate aceste lucruri”, a transmis Virgil Popescu, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

El a mai spus că România a dovedit că e capabilă să treacă peste criza energetică.

„Da, România a demonstrat că este capabilă să treacă peste această criză energetică. Aş începe prin faptul că nu numai criza energetică şi stabilitatea preţurilor a fost preocuparea noastră, ci şi restructurarea sistemului energetic. Astfel pentru prima dată putem spune că în România există un circuit integrat nuclear pentru producţia de energie electrică. În această lună, după un întreg şir de acţiuni, Societatea Nuclear Electrica a ajuns să deţină întreg ciclul nuclear al României, de la extracţia de uraniu, prin licenţele pe care le are la mina Tulgheş-Grinţieş, la procesarea acestuia, achiziţionând uzina de la Feldioara, fabrica de combustibil de la Piteşti şi producţia electrică de la Cernavodă, îi dă Nuclear Electricii toate ingredientele să aibă în interior acest circuit integrat.

Da, tot în acest an putem spune că am pus în linie dreaptă reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Aţi văzut anunţul partenerilor americani, a Băncii de Export a SUA, cu o finanţare de 3 miliarde de dolari pentru unităţile 3 şi 4. Şi da, am ales sit-ul pentru reactoarele modulare la Doiceşti şi faza unu de începere a construirii reactorului modular de la Doiceşti a început. Practic, în anul 2022, în paralel şi un an profund lovit de această criză energetică am mers mai departe cu programul nuclear românesc şi mergem mai departe pentru că avem un nou obiectiv, un obiectiv de ţară, independenţa energetică şi o vom atinge”, a mai spus ministrul Energiei.

Acesta a amintit şi de faptul că, de la finalul anului 2026, România va deveni independentă energetic, din punct de vedere al gazelor naturale

„Tot în acest an, Romgaz a cumpărat partea Exxon din Neptune Deep şi România se securizează practic din punct de vedere al gazelor naturale. Începând cu sfârşitul anului 2026 România va deveni independentă energetic şi din punct de vedere al gazului natural. Vom produce mai mult decât putem consuma. Şi tot în acest an am salvat de la faliment Complexul Energetic Oltenia, printr-o injecţie de un miliard de euro, din ultimii 3 ani, şi încă un miliard de euro pentru investiţii.

Da, este un an care a fost foarte tulbure, dar în această turbulenţă am mers înainte şi ne-am atins obiectivele. Sigur că se pot face mai multe lucruri, sigur că poate puteam face mai multe lucruri. Sigur că anul viitor ne propunem să mergem mai departe şi să avansăm în aceste proiecte. Sigur şi în anul 2022 am operaţionalizat Fondul de modernizare, iar energia regenerabilă practic a căpătat o nouă importanţă. Am lansat apelul de proiecte pentru energie regenerabilă. Vrem ca, până în 2026, să avem 7 gigawaţi de energie regenerabilă.

Vrem practic ca, până în 2027, să fim independenţi din punct de vedere energetic. Practic asta ne dorim şi nu aş vrea să uităm ce s-a întâmplat în ultimele zile, pentru că foarte mulţi erau foarte sceptici. Gândiţi-vă la Termocentrala de la Mintia despre care foarte mulţi au spus că va fi aruncată la fier vechi. Şi nu. Ea a fost cumpărată de un investitor care a plătit peste 90 de milioane de euro pentru ea şi acolo se vor face investiţii de un miliard de euro. Şi in interiorul arcului carpatic vom avea o producţie de energie electrică de aproape 1.700 de megawaţi care va duce la acelaşi obiectiv – independenţa energetică”, a completat Popescu.

Ministrul PNL a aminit şi de Termocentral de la Paroşeni.

„Să nu uităm Termocentrala de la Paroşeni care, împreună cu cele patru mine, în anul 2023 va forma un nou complex energetic, minele în procedură de închidere, dar Termocentrala de la Paroşeni va avea şi un grup de gaz şi va putea funcţiona şi după anul 2030, 2032, atunci când ne-am asumat că nu vom mai folosi cărbune. Sunt pe scurt câteva din lucrurile pe care le-am început şi pe care vrem să le continuăm. A fost un an greu, a fost un an care l-am trecut cu bine. Am spus că nu vom avea probleme din punct de vedere al energiei electrice şi al gazelor naturale şi nu vom avea probleme. Iar anul 2023 sper să fie un an mai bun şi le urez tuturor românilor un – la mulţi ani şi un 2023 mai bun decât 2022”, a conchis Virgil Popescu, conform news.ro

articolul original.

Termocentrala Mintia, cumpărată de un important producător de energie cu peste 80 de milioane de euro. Condițiile impuse de Ministerul Energiei | AUDIO

28 December 2022 at 11:19
image

Firma care a cumpărat Termocentrala Mintia a achitat peste 80 de milioane de euro, bani pe care trebuia să-i plătească până în data de 27 decembrie. Alte 10 milioane de euro au fost achitate în 26 august reprezentând garanția de participare la licitația publică.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/12/28dec-10-CORESP-HD-Monalise-Hihn-Termocentrala-Mintia-SCURT.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Contractul de vânzare – cumpărare pentru Termocentrala Mintia a fost semnat, după ce Mass Global Energy Rom a achitat peste 81 de milioane de euro, pe care trebuia să îi plătească statului român.

Licitația a avut loc în data de 26 august, iar cumpărătorul, un important producător global de energie care deţine capacităţi de peste 8.500 MW, a achitat initial 10 din cele peste 91 de milioane de euro, cu care a fost adjudecată termocentrala.

Se preciza atunci că „tranzacția una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic românesc şi totodată una dintre cele mai mari tranzacţii din insolvenţă din ultimii ani din România”.

Totodată, Ministerul Energiei, în calitate de acţionar, a impus anumite condiţii investitorului cu scopul de a relansa producţia de energie în Mintia.

Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom, are obligaţia ca, până la 31 decembrie 2026, să finalizeze investiţia de realizare a unei capacităţi energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz şi energie regenerabilă.
Demararea investiţiilor va fi posibilă după acordarea de către autorităţi a avizelor şi autorizaţiilor necesare.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri pe o suprafaţă de peste 3 milioane de metri pătrați, construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.

Centrala termoelectrică Mintia dispune de cinci grupuri energetice.

Termocentrala Mintia a intrat în procedură de insolvenţă noiembrie 2019 şi este în conservare din vara anului 2021, în lipsa investiţiilor necesare pentru a putea respecta prevederile Uniunii Europene de mediu.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Pedeapsă record pentru un român acuzat de pedofilie | AUDIO

articolul original.

Ordonanță de Urgență: se elimină obligația clienților casnic să depună declarație dacă au mai multe locuri de consum

28 December 2022 at 06:24
By: -
image

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se elimină obligaţia clienţilor casnici care au mai multe locuri de consum de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat la energie.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că acesta propune abrogarea art. 1 alin (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, eliminându-se obligaţia clienţilor casnici care au locuri de consum la domiciliu şi la reşedinţă de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat.

Sursa: Agerpres.ro.

articolul original.

Declarație eliminată

21 December 2022 at 07:32
image

Declarația pentru clienții care au mai multe locuri de consum a fost eliminată. Ordonanța a fost deja  publicată în Monitorul Oficial.

Ministerul Energiei a publicat Ordonanța care prevede eliminarea declaratiei pentru clienții casnici care au locuri de consum la domiciliu și la reședință. Amintim că această declarație era necesară în primă fază pentru ca oamenii să aleagă unde doresc să primească prețul plafonat la energie. Așadar, acest document modifică actul normativ privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrica şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.

Totuși, autoritățile anunță că declarația pe proprie răspundere va fi în continuare necesară pentru clienții casnici care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii şi familiile monoparentale cu cel puţin un copil. În urma depunerii acestei declarații, ei vor beneficia de un pret plafonat la energie.

Prin actul normativ se dorește reglementarea cu privire la clienții care au mai multe locuri de consum, iar în nota de fundamentare se arată următoarele:

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune abrogarea art. 1 alin (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare, eliminându-se obligaţia clienţilor casnici care au locuri de consum la domiciliu şi la reşedinţă de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat”

Tot în nota de fundamentare se mai arată că legislația aprobată prevedea ca prețul final plafonat să se aplice doar la locurile de consum de domiciliu sau de reşedinţă ale clienţilor finali, însă acest lucru i-ar fi afectat pe cei care stau cu chirie sau pe cei care se găsesc în situații speciale. ”Această abordare, pe lângă faptul că se poate dovedi a fi laborioasă, poate afecta grav persoanele care locuiesc cu chirie, persoane care, chiar dacă în conformitate cu consumul lunar realizat sau dacă se găsesc în situaţiile speciale menţionate la art. 1 alin (1) lit a), pct. ii), iii) sau iv) ar avea dreptul să beneficieze de preţ plafonat, nu ar putea beneficia de facilităţile oferite în lipsa unei eventuale declaraţii depuse de proprietar sau în lipsa unui contract încheiat direct cu un furnizor de energie electrică”.

Mai mult, prin aplicarea respectivei prevederi consumatorii casnici sunt trataţi diferit faţă de operatorii economici care beneficiază de facilităţile oferite de Legea nr. 357/2022 la toate locurile de consum, nu numai la un singur loc de consum.

„Este necesar ca toţi consumatorii casnici să poată beneficia de facilităţile stabilite prin actele normative în vigoare, să nu existe discriminări faţă de potenţialii beneficiari, să se evite situaţiile care ar putea conduce la afectarea consumatorilor cei mai vulnerabili, care nu deţin în proprietate o locuinţă, iar singurul criteriu care trebuie avut în vedere în acordarea facilităţilor oferite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai menţionează în document.

articolul original.

Ministerul Energiei a pus în transparenţă decizională ordonanţa de urgenţă care va elimina declaraţia pe proprie răspundere pentru cei care au mai multe locuri de consum

21 December 2022 at 07:42
image

Proiectul de ordonanţă de urgenţă care modifică din nou ordonanța privind plafonarea prețurilor la energie prin eliminarea declarației pe proprie răspundere pentru consumatorii care au mai multe locuri de consum, a fost pus în consultare publică.

Proiectul OUG care modifică din nou plafonarea energiei, pus în dezbatere

Proiectul de OUG elimină două alineate din OUG 27/2022 privind obligaţia depunerii la furnizor a unei declaraţie pe propria răspundere de către consumatorii casnici privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.

De asemenea, este eliminată şi reglementarea privind nerespectarea depunerii acestei declaraţii care era prevăzută cu amenzi între 100.000 şi 400.000 lei.

„pentru a evita facturarea diferită a consumatorilor casnici proprietari în raport consumatorii casnici chiriaşi, fapt ce necesită asigurarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu intre aceste două categorii de consumatori casnici, regim diferenţiat pe care îl stabileşte, la momentul actual, la art. 1 alin. (10), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare”, conform notei de fundamentare afişate pe site-ul Ministerului Energiei.

„întrucât menţinerea acestei prevederi poate afecta grav persoanele care locuiesc cu chirie, persoane care, chiar dacă în conformitate cu consumul lunar realizat sau dacă se găsesc în situaţiile speciale menţionate la art. 1 alin (1) lit a, pct. ii), iii) sau iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare ar avea dreptul să beneficieze de preţ plafonat, nu ar putea beneficia de facilităţile oferite în lipsa unei eventuale declaraţii depuse de proprietar sau în lipsa unui contract încheiat direct cu un furnizor de energie electrică”, mai indică sursa citată.

articolul original.

Vestea momentului pentru toți românii! Virgil Popescu anunță eliminarea declarației pe proprie răspundere pentru cei care au mai multe locuri de consum

20 December 2022 at 13:15
image

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că problema privind depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul de consum la care se acordă preţurile plafonate la energie electrică, va fi rezolvată printr-un proiect de ordonanţă care va elimina această prevedere şi care va fi adoptat, săptămâna viitoare.

Referitor la prevederea din legea aprobată de Parlament prin care românii cu mai multe locuri de consum au obligația să dea o declarație pe proprie răspundere, anunț că situația este în curs de rezolvare.

Încă de la sfârșitul săptămânii trecute, premierul Nicolae Ciucă a trasat sarcina creării unui proiect de ordonanță care să ELIMINE aceste declarații, pentru ca toți cetățenii să beneficieze de tarifele plafonate indiferent de numărul locurilor de consum.

Proiectul va fi finalizat și pus în transparență decizională în seara aceasta, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare, în cadrul ultimei ședințe de guvern de anul acesta.”, a scris Virgil Popescu, marţi pe Facebook.

articolul original.

Ministrul Energiei: Ordonanța care se referă la prosumatorii de energie vorbește despre introducerea unei taxe în 2026, nu aplicarea sigură a acesteia | AUDIO

5 December 2022 at 15:46
image

Ordonanța referitoare la prosumatorii de energie din surse regenerabile menționează posibilitatea introducerii peste 4 ani a unei taxe, și nu aplicarea ei sigură, precizează ministrul Energiei. Amintim, USR și PSD au criticat decizia Guvernului de a taxa consumatorii casnici şi firmele care și-au montat panouri fotovoltaice. Măsura fost introdusă în ultima ordonanţă adoptată de Executiv înainte de minivacanţa de 1 Decembrie.

Ministrul Virgil Popescu spune că Executivul a transpus în legislația națională o directivă europeană

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/12/05dec-16-Virgil-Popescu-–-exista-posibilitatea.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Există posibilitatea în anumite condiții pe care directiva care trebuie implementată o oferă ca atunci când numărul prosumatorilor este foarte mare și ajunge la 8% din capacitatea instaltă a sistemului energetic național în baza unui studiu pe care autoritatea de reglementare îl va face la data aceea, este foarte puțin probabil să ajungem la acest procent începând cu data de 1 decembrie 2026. Atunci, Guvernul și statul membru poate introduce o taxă”, a explicat Virgil Popescu.

Ordonanța care prevede posibilitatea taxării românilor cu fotovoltaice sau așa-numita „taxă pe Soare” va fi publicată în această seară în Monitorul Oficial, a anuntat ministrul Energiei.

Textul ordonanţei nu prevede valoarea taxelor pe care ar trebui să le plătească micii producători de energie

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/12/Voce-05dec-16-Virgil-Popescu-–-nu-va-exista-nicio-taxa.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Infirm categoric existența unei taxe pentru prosumatori, iar Ministerul Energiei nu va susține niciodată înființarea unei taxe. Faptul că a fost transpusă o directivă prin care ar exista o posibilitate după data de decembrie 2026 de a introduce în anumite condiții o anumită taxare este una și introducerea unei taxe este complet alta. Nu va exista nicio taxare asupra prosumatorilor – asta este un lucru foarte cert”, a mai spus Virgil Popescu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: România nu mai importă țiței din Rusia, anunță ministrul Energiei | AUDIO

articolul original.

Zeci de jandarmi mobilizaţi în faţa Ministerului Energiei pentru a-l scoate afară pe George Simion. Liderul AUR voia doar să fie prezent la conferința de presă a lui Virgil Popescu – VIDEO

5 December 2022 at 11:38
image

Este de-a dreptul incredibil ce se întâmplă în România! La Ministerul Energiei, Virgil Popescu urma să aibă o conferinţă de presă. Aceasta a fost însă amânată, după ce în sală şi-a făcut apariţia şi liderul AUR, George Simion.

Parlamentarul a declarat faptul că nu a venit cu niciun gând să facă scandal, ci pur şi simplu a dorit să participe ca orice alt cetăţean la un asemenea eveniment.

George Simion, scos afară de jandarmi din sediul Ministerului Energiei

Este şocant cum Jandarmeria şi forţe din cadrul MAI au fost implicate într-un asemenea incident. În politică, în problemele şi dezbaterile parlamentarilor nu trebuie implicate forţele de ordine ale statului.

„Sunt demnitar al statului român. Dacă dvs considerați că trebuie să mă luați cu forța, atunci așa să faceți. Dar eu am dreptul să stau aici, să spună dl. ministru ce e cu această taxă pe soare. Trebuie să dea explicații. Dl. ministru e atât de fricos, încât s-a închis în birou”, a spus liderul AUR.

George Simion este un om liber şi poate participa oricând la un asemenea eveniment. Ţinem să precizat că aleşii poporului pot fi prezenţi întotdeauna la conferinţe de presă. De asemenea, orice cetăţean are acest drept, de a fi informat cu privire la ce se întâmplă pe teritoriul ţării noastre.

Liderul AUR a declarat LIVE că nu doreşte să facă probleme sau să se certe cu absolut nimeni. Acesta este un demnitar şi reprezintă oamenii care şi-au pus speranţele în el.

Dacă lucrurile continuă așa, nu va mai putea participa absolut nicio persoană la astfel de conferințe, indiferent dacă este jurnalist sau cetățean de rând. Se pare că Virgil Popescu acceptă la evenimentele publice doar cetățenii pe care-i dorește el, în funcție de față, statură, greutate, trust sau partid.

Se poate observa cu ochiul liber cum ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu este al României, ci al altui stat.

Premierul României, Nicolae Ionel Ciucă, şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, ar fi trebuit de mult să ia o decizie pentru cetăţeni, în ceea ce-l priveşte pe Virgil Popescu, însă se pare că toţi trădează această ţară şi sunt cumpăraţi de cei din străinătate.

Am putea spune mai multe, însă vă reamintim faptul că preţul la gaze, curent electric, carburanţi, alimente sunt enorm de mari din cauza acestei clase politice aflată la guvernare.

George Simion a vrut să audă explicații privind „taxa de soare”

După ce în sediu a intrat și deputatul George Simion, jandarmii i-au atras atenția liderului AUR că nu are dreptul să intre fără acreditare sau invitație.

„În calitate de parlamentar nu am de ce să mă acreditez. Jandarmul de la ușă a spus că ministrul nu mă poate primi… Am intrat pe ușă. Mi s-a spus că nu aș avea dreptul să particip la această conferință de presă. Totuși am venit, am urcat… Dacă încalc vreo lege, să vină un organ al statului să îmi spună”, a adăugat liderul AUR.

Simion a ignorat apelurile jandarmilor și a intrat în sala de presă unde urma să se desfășoare conferința, s-a așezat pe un scaun și l-a așteptat pe ministru să apară la pupitru.

În replică, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a trimis un secretar de stat care a anunțat sec că evenimentul se suspendă până când în sală vor fi prezente doar persoane acreditate la eveniment.

După ce a plecat secretarul de stat, George Simion s-a dus la pupitrul oficial și a ținut el o conferință de presă.

„A fugit ministrul, a fugit Virgil, a fugit hoţul”, a spus liderul AUR.

După care a pornit prin minister în căutarea lui Virgil Popescu, el cerându-le persoanelor pe care le întâlnea să-i spună la ce etaj are ministrul biroul. Simion a ajuns la etajul 4, la biroul ministrului, și așteaptă ca Virgil Popescu să-i permită accesul. Aproximativ 100 de jandarmi au fost chemați pentru a-l scoate afară pe liderul AUR.

„Dle ministru, nu mai blocați ușa. Virgil!”, a spus deputatul.

Virgil Popescu nu și-a făcut apariția

Ministrul nu și-a făcut apariția, în întâmpinarea liderului AUR venind consilieri de la minister, dar și jandarmi care i-au atras acestuia atenția că a pătruns în instituție prin încălcarea legii. Simion nu a vrut să-i urmeze pe jandarmi afară din clădire și le-a spus că le oferă buletinul pentru a-l amenda dacă este nevoie.

După aproximativ 15 minute petrecute la ușa ministrului, George Simion a început să i se adreseze acestuia prin ușă.

„Nu agresăm niciun funcționar. Întrebăm unde este ministrul și-l așteptăm la ușă. Dle ministru, haideți, că tot trebuie să ieșiți”, a zis Simion.

Văzând că nu se mai întâmplă nimic – nici ministrul nu iese, nici jandarmii nu-l saltă – liderul AUR a plecat înapoi spre sala de presă, nu înainte să spună că Virgil Popescu „e atât de fricos, încât s-a închis în birou” și că „după taxa pe soare, urmează taxa pe aer”.

Revenit în sala de conferințe, Simion a mai așteptat câteva minute, a dialogat cu o jandarmeriță și a plecat după ce a rămas fără baterie la telefonul cu care transmitea live.

„Virgil Popescu nu doar ca este un hoț, este și un laș. S-a demonstrat”, a spus liderul AUR, la plecare.

articolul original.

VIDEO | George Simion, circ la conferința de presă a lui Virgil Popescu. „Domnule ministru, nu mai blocați ușa!”

5 December 2022 at 13:02
image

A fost circ, astăzi, la conferința de presă care urma să fie susținută de ministrul Energiei, referitor la așa-zisa „taxă pe soare”. George Simion a intrat în clădire și s-a așezat pe locurile destinate presei, iar ulterior chiar a vorbit de la pupitru. La fața locului au venit și jandarmii, care i-au cerut lui Simion să plece. Un secretar de stat a anunțat amânarea conferinței deoarece în sală sunt persoane care nu au fost acreditate la eveniment.

Conferința pe care ministrul Energiei trebuia să o susțină a fost amânată din cauza prezenței liderului AUR.

Virgil Popescu urma să lămurească „taxa pe soare„, care, potrivit USR, vizează cetăţenii şi firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent şi îl consumă în propria gospodărie sau firmă.

Uniunea Salvaţi România a cerut stoparea publicării în Monitorul Oficial şi refacerea ordonanţei de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, acuzând faptul că Guvernul PSD-PNL a emis în seara de dinaintea vacanţei de Ziua Naţională o ordonanţă care „inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare”.

„Stau până la finalizarea programului, să speram că va ieși”

George Simion a transmis live toată incursiunea lui prin Ministerul Energiei, reușind să ajungă la etajul 4, în timp ce vorbea cu susținătorii săi și le explica cum vor fi românii furați.

Inițial, lui George Simion nu i s-a permis să intre în clădire, iar el l-a caracterizat pe ministru drept „fricos”.

„Pe ușă am intrat. Mi s-a spus că nu aș avea dreptul să particip la această conferință de presă. Am venit, am urcat. Dacă am încărcat vreo lege, să-mi spună instituțiile statului.

Așteptăm să vedem cum ne vor escorta afară până ne vor explica cum e cu taxa pe soare. Mi s-a spus că nu am dreptul să particip și totuși am venit. Dacă încalc o lege, să vină un organ al statului să îmi spună”, transmitea liderul AUR tuturor celor ce îl ascultau, în special urmăritorilor săi de pe Facebook.

În lipsa lui Virgil Popescu, liderul AUR s-a urcat la pupitrul ministerial și a început să acuze guvernarea PSD-PNL, cu sigla ministerului în spate.

George Simion a început apoi să umble prin instituție, căutând biroul ministrului și bătând la uși în timp ce se filma singur cu telefonul.

La un moment dat, Simion bate în ușa biroului în care presupunea că se află Virgil Popescu, spunând: „Domnule Virgil Popescu, nu mai blocați ușa!”, în speranța că ministrul va accepta să iasă.

La întrebarea adresată de către un jurnalist:„Domnul Virgil Popescu este parlamentar, de ce nu îl așteptați la Parlament?”,  liderul AUR a răspuns: „Domnul ministru nu vine la Parlament, nu dă ochii cu colegii parlamentari și pentru că se teme de întrebările românilor”.

Liderul AUR a stat peste o ora în live pe Facebook și a așteptat ca ministrul să își facă apariția.

Reprezentanții Ministerului Energiei au transmis că Virgil Popescu își cere scuze că nu poate participa, motivul fiind că în sala de conferințe se află persoane neacreditate.

Liderul AUR, George Simion, a susținut că vrea să discute cu ministrul referitor la „taxa pe soare”, nimic altceva, însă nu a fost posibil.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

Ministrul Energiei s-a ascuns de președintele AUR

5 December 2022 at 12:18

Președintele AUR, George Simion, a decis să-i arate ministrului Energiei, Virgil Popescu, că dacă muntele nu vine la Mahomed, atunci Mahomed merge la munte. Simion a ajuns astăzi, 5 decembrie, la Ministerul Energiei pentru a cere explicații în legătură cu „taxa pe soare”, care ar fi fost introdusă printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile.

George Simion a intrat în sala de conferinţe a Ministerului Energiei şi a susţinut o declaraţie de la pupitrul de la care ar fi trebuit să susţină o conferinţă de presă ministrul Energiei, Virgil Popescu, începând cu ora 12.30.

Reacţia liderului AUR a determinat amânarea conferinţei de presă anunţată de ministrul Energiei.

Întrebat de ce a forţat intrarea în minister şi de ce se găseşte în sala de conferinţe de la Ministerul Energiei şi nu a recurs la o interpelare parlamentară, liderul AUR a spus că a apelat la această procedură, dar nu a primit răspuns.

„Am apelat la alte instrumente parlamentare şi domnul Virgil Popescu nu a venit să răspundă, de exemplu, despre” taxa pe soare” în Parlamentul României şi aşteptam să auzim de la Virgil Popescu explicaţii. Nu vrea să vină în faţa românilor să dea explicaţii, nu am nicio problemă, îl aştept, poate vine. Am solicitat…am 10 intrări consecutive în Ministerul Energiei, cerând audienţe la ministrul Energiei şi de fiecare dată ministrul nu a dorit să participe. Aşteptăm să vedem, probabil, cum ne vor escorta afară ca membru al Parlamentului, ca parlamentar, cum ne vor escorta din minister, din Ministerul Energiei, până ne vor explica şi nouă cum e cu taxa pe soare”, a declarat Simion.

El a fost întrebat cum a intrat în minister: „Pe uşă am intrat, mi s-a spus că nu aş avea dreptul să particip la această conferinţă de presă şi totuşi am venit aici, am urcat. Dacă am încălcat vreo lege, să vină un organ al statului să-mi spună acest lucru”.

George Simion a încercat să pătrundă în biroul lui Virgil Popescu Foto: George Călin/ Inquam

Ulterior declaraţiei, Simion a mers la uşa cabinetului ministrului Energiei în încercarea de a avea o discuţie cu acesta şi apoi s-a întors în sala de conferinţe. În sală a venit şi un negociator din partea Jandarmeriei care i-a cerut liderului AUR să îl însoţească în afara sălii de conferinţe, ulterior Simion părăsind Ministerul Energiei.

Guvernul a aprobat, marţi, ordonanţa de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

USR şi PSD au criticat ordonanţa, invocând faptul că noile măsuri vin cu o taxă suplimentară pe care cei de la USR au numit-o „taxa pe soare”. 

articolul original.

Preț maximal la energie

14 November 2022 at 13:43
image

Guvernul a decis că piața de energie va fi reglementată până în martie 2025, iar producătorii vor avea un preț fix de vânzare al energiei, stabilit la 450 lei MWH.

Noua Ordonanță de Urgență a Guvernului pe energie stabilește un preț maximal de 1,3 lei pentru consumatorul casnic și achiziție centralizată până în anul 2025.

Guvernul a decis că piața de energie va fi reglementată până în martie 2025, iar producătorii vor avea un preț fix de vânzare al energiei, stabilit la 450 lei MWH. Pentru consumatorii casnici se mențin plafoanele de 0,68 lei kwh, pentru un consum până în 100 kwh, și 0,8 lei kwh până la 255 kwh.

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu , membru PSD, laudă noua formulă găsită de guvern și spune că e „sustenabilă”, iar România este „un pionier” în privința măsurilor luate în domeniul energiei. Și ministrul Energiei, Virgil Popescu , spune că „sistemul e ingenios” și este aplicat de ceva timp în Franța. Mai mult, ministrul susține că Ordonanța de Urgență asigură dezvoltarea companiilor și a investițiilor.
România revine la o piață semi-reglementată în domeniul energiei, situație recunoscută de premierul Ciucă, și cerută insistent de PSD în ultimele luni. Chiar  dacă liberalii s-au opus în primă fază, deciziile luate de mai multe guverne din Uniunea Europeană și lipsa resurselor pentru a menține actuala schemă de compensare și pentru 2023, i-au determinat să accepte soluția adoptată de Executiv.

Statul încurajează economiile și reinventează achiziția centralizată de energie. Astfel, operatorul pieței de energie electrică și gaze natural  va achiziționa de la producători energia electrică la un preț maximal de 450 lei MWH. De asemenea, statul nu va suporta compensări peste suma de 1,3 lei, prețul maximal stabilit.

Dacă o gospodărie avea un contract la 1,5 lei cu furnizorul de energie electrică, dar consumă doar 255 kwh lunar, statul va acoperi diferența de la 0,8 lei la 1,3 lei lei.

Până la apariția OUG, statul român avea de acoperit, în acest caz, o diferență până la 1,5 lei. În piața de energie, au existat cazuri în care o gospodărie avea și un preț de 4 – 5 lei per kwh, iar compensarea oferită de stat era mai mare astfel. Estimarea guvernanților este că în 2022, bugetul de stat va acoperi compensări în valoare de peste 13 miliarde de lei. Prin aprobarea OUG, factura pentru compensare va fi aproape egală cu supraimpozitul încasat de stat de la furnizorii și producătorii din energie. Marii consumatori din industrie vor beneficia de prețul de 1,3 lei per kwh.
Bisericile, IMM-urile, serviciile de utilități, gen transport public, spitalele, școlile vor plăti 1 leu per kwh.

articolul original.

Contractele la energie electrica vor fi refăcute

10 November 2022 at 09:26
By: Regie
image

Contractele la energia electrică ar putea fi refăcute cu un preț maxim de 1,3 lei/kwh, de la 1 ianuarie, dacă propunerile discutate în coaliția de guvernare vor fi transpuse în legislație.

Contractele pentru energia electrică ar putea fi refăcute de la 1 ianuarie, cu un preţ maxim de 1,3 lei pe kilowatt-oră, pentru cei cu consum mare. Liderii coaliţiei au ajuns la această soluţie, care prevede o piaţă semi-reglementată, în care nimeni nu ar trebui să plătească mai mult decât tariful stabilit prin lege. Între 1 şi 1,3 lei vor plăti şi companiile mici, dar şi marii consumatori, în timp ce persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere. Politicienii vor să menţină pragurile pentru abonații care au un consum de până în 100, respectiv 255 de kwh pe lună. Discuțiile din interiorul Coaliţiei de guvernare se referă la impunerea unui preţ maxim de 1,3 lei pe kilowatt-oră pentru cei care au un consum lunar mai mare de energie.

De exemplu, o familie care consumă peste 300 de kw pe lună ar putea plăti cel mult 1,3 lei/kwh, indiferent de preţul negociat prin contract cu furnizorul. Acest contract ar putea fi refăcut de la începutul anului. Consumatori casnici ar urma să plătească 0,68 lei/kWh pentru un consum lunar sub pragul de 100 kWh, 0,80 lei/kWh pentru un consum lunar între 100 kWh și 255 kWh și 1,3 lei/kWh pentru un consum lunar de peste 255 kWh.
Constantin Ştefan, secretar de stat Ministerul Energiei, a declarat:

„Tot ceea ce este în vigoare ca şi contract, din punctul meu de vedere, se începe cu un nou contract având în vedere preţul reglementat. Preţul maximal de 1,3 lei ar acoperi costurile de producţie pentru toţi consumatorii. Cantitatea mare care s-a vândut pentru 2023 s-a tranzacţionat la un preţ de 900 de lei/Mw.”

IMM-urile şi consumatorii industriali ar putea să plătească 1, respectiv 1,3 lei/kw. Statul nu vrea să mai acorde compensări, doar vouchere pentru pensionari și pentru familiile cu venituri mici. Instituțiile publice, producătorii de medicamente și lăcașurile de cult ar urma, de asemenea, să plătescă 1 leu/kWh.
Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt PNL, spune că „Familiile cu peste trei copii, familiile care au în îngrijire persoane care au echipamente medicale, toate aceste amendamente au fost validate de senat şi vor fi discutate în cameră”.

Surse oficiale din Coaliție au declarat  că liderii PSD, PNL și UDMR au discutat să reglementeze prețul până în 2025, însă decizia trebuie transpusă într-o ordonanță de ministerul Energiei. La discuțiile avute  Virgil Popescu nu a participat, fiind plecat în Egipt. Inițial, prima variantă discutată în Coaliție pentru reglementarea pieței a fost de un an cu posibilitate de prelungire.

articolul original.

Depozitele de gaz aproape pline

7 November 2022 at 11:45
By: Regie
image

România are de  luni dimineaţă un volum de 3 miliarde metri cubi gaze în depozite, ceea ce corespunde unui grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare.

Pragul minim  de gaz depozitat aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene, de 80%, a fost atins pe 17 septembrie. România are de  luni dimineaţă un volum de 3 miliarde metri cubi gaze în depozite, ceea ce corespunde unui grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, România are cu 701 milioane de metri cubi de gaze în plus în depozite, potrivit datelor furnizate de către Transgaz.

George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat că nu aveam niciun motiv să considerăm că la iarnă vor fi probleme cu asigurarea aprovizionării, dacă regimul termic va fi unul normal.

„Spre deosebire de anul trecut, începem cu un grad foarte mare de umplere a depozitelor de gaze, de peste 97%, adică 2,970 miliarde metri cubi. Este un grad foarte mare, care ne dă o siguranţă. Procentul acesta ne va ajuta să depăşim fără probleme o iarnă obişnuită din punctul de vedere al valorilor termice(…) Avem cu 900.000 de tone de cărbune în plus în stocuri, tocmai pentru a compensa această situaţie. În general lucrurile se prezintă bine, suntem convinşi că nu vom avea niciun fel de problemă în ceea ce priveşte asigurarea consumatorilor de gaze naturale în iarnă. În ceea ce priveşte fluxurile de import, nu au fost semnalate probleme. În concluzie suntem pregătiţi pentru iarnă. În condiţii de iarnă normală nu avem niciun motiv să considerăm că vom avea probleme de securitate în aprovizionare”, a afirmat Niculescu.

Săptămâna trecută, Agenţia Internaţională a Energiei , avertiza că Europa riscă să se confrunte cu o criză a gazelor naturale și în iarna 2023-2024, relata AFP. Potrivit sursei citate, circa 30 de miliarde de metri cubi de gaz ar putea lipsi Europei anul viitor în cazul unei sistări complete a livrărilor din Rusia, dar şi ca urmare a creşterii economice a Chinei ce ar urma să absoarbă o mare parte din gazul natural lichefiat , conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei.

articolul original.
❌