ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Mihai Eșanu nu s-a înțeles cu Dinamo și contractul a fost reziliat. Mesaj emoționant al portarului: ”Îmi pare rău pentru că, uneori, evoluțiile mele nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor suporterilor”

7 August 2022 at 12:59

Dinamo a mai renunțat la un fotbalist cu care a retrogradat în Liga 2 sezonul trecut. Și contractul cu portarul Mihai Eșanu a fost încheiat, aspect intuit, pentru că acesta nu a fost nici măcar rezervă în partida din prima rundă a diviziei a doua, cu Progresul Spartac, terminată cu victoria ”câinilor”, scor 1-0.

Dinamo nu a anunțat nimic în ceea ce-l privește pe Eșanu, portarul de 24 de ani fiind cel care a făcut publică informația, cu un mesaj de la revedere pentru suporteri, pe pagina personală de Facebook.

Mihai Eșanu s-a despărțit și el de Dinamo

Nouă ani a petrecut portarul la Dinamo, spunând că a fost o onoare pentru el să poarte tricoul alb-roșu. Din informațiile Liga2.ro, Eșanu își dorea să continue la echipă, să pună umărul la revenirea clubului în Liga 1, doar că oamenii din conducere, dar și stafful condus de Ovidiu Burcă, au hotărât să meargă pe mâna altor portari.

Astfel, din acest moment, Mihai Eșanu este nevoit să își caute echipă, iar experiența care va urma pentru el va fi prima în afara clubului Dinamo.

Multumesc, DINAMO, pentru tot! A fost un vis devenit realitate si o onoare sa joc la echipa pe care am iubit-o de mic. Au fost 9 ani cu de toate: victorii, infrangeri, bucurii, lacrimi, momente de neuitat, accidentari. Imi pare sincer rau pentru ca, uneori, evolutiile mele nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor suporterilor. As fi vrut sa raman si sa ajut sa aducem Dinamo acolo unde ii este locul, dar nu a depins de mine. Multumesc tuturor oamenilor care au fost alaturi de mine si de noi in momentele bune, dar mai ales in cele rele”, a scris Mihai Eșanu pe pagina personală de Facebook.

Mihai Eșanu s-a format și a crescut la Dinamo

Eșanu a fost în poarta lui Dinamo în partida amicală cu SC Popești Leordeni, înainte de startul Ligii 2, dar discuțiile avute apoi cu conducerea și stafful tehnic nu au curs în direcția favorabilă continuării colaborării.

Așa se face că Mihai Eșanu, format și crescut la centrul de copii și juniori al clubului Dinamo, este nevoit să plece definitiv de la echipa din Liga 2. El a mai fost cedat în anii trecuți, dar doar sub formă de împrumut. A fost trimis pe perioade determinate de timp la CS Balotești, Daco-Getica sau fosta Farul.

Sezonul trecut, când Dinamo a retrogradat, portarul a bifat 23 de meciuri, a primit 39 de goluri și a închis poarta în patru partide.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures și Dinamo

articolul original.
  • There are no more articles
❌