ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Speranțe risipite la Galați! Marin Mitran, dezamăgit de parcursul FC Brașov: ”Sincer, mă așteptam la mai mult.” Președintele vrea să vadă altă față a echipei după această pauză

20 September 2022 at 06:43

FC Brașov a pierdut cu scorul de 1-2 meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu SC Oțelul Galați, în cadrul etapei a 7-a din Liga 2. Pentru echipa lui Dan Alexa acesta a fost al treilea eșec din acest sezon.

La Galați, jucătorii echipei brașovene au fost timorați și abia pe final au început să pună probleme în atac. Golul lui Rareș Lazăr din minutul 89 a venit tardiv.

Cu 8 puncte acumulat în 7 meciuri, FC Brașov ocupă un modest loc 12 în Liga 2, mult sub așteptările oficialilor echipei.

Marin Mitran, după meciul de la Galați: ”Înfrângere dureroasă”

Președintele FC Brașov, Marin Mitran, nu și-a ascuns dezamăgirea după eșecul înregistrat la Galați.

”O înfrângere dureroasă cu Oțelul. Sincer, mă așteptam la mai mult din acest meci, chiar eram convins că putem obține un rezultat bun la Galați. Nu știu care sunt cauzele, probabil jucătorii au intrat timorați pe teren și au fost apăsați de atmosfera din tribune. Apoi și absența lui Dan Alexa de pe bancă a contat, el știe bine echipa, știe să-i motiveze pe jucători de pe margine”, a spus Mitran.

”E bine că vine această pauză”

Conducătorul clubului spune că întreruperea campionatului pentru meciurile echipelor naționale vine la momentul oportun pentru FC Brașov.

”E bine că vine această pauză. Acum avem 10 zile de pregătire, vor reveni și jucătorii accidentați și eu sper ca după această pauză să reușim să legăm două-trei victorii consective și să arătăm mult mai bine ca și joc”, a spus Marin Mitran.

Pentru FC Brașov urmează meciul din play-off-ul Cupei României cu FC Hermannstadt și apoi meciul din campionat cu CSM Slatina, din etapa a 8-a a Ligii 2. Ulterior, în campionat, FC Brașov va mai întâlni Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în deplasare, și FK Miercurea Ciuc, acasă.

Foto: FC Brașov

articolul original.

Marin Mitran îl contrazice pe Dan Alexa, care anunța că FC Brașov nu mai țintește la play-off. Președintele e supărat și dezamăgit după eșecul cu Progresul Spartac

6 September 2022 at 08:56

FC Brașov a fost în etapa a 5-a a Ligii 2 aproape de al doilea succes în acest sezon, chiar consecutiv, însă finalul meciului cu Progresul Spartac (scor 1-2), disputat sâmbăta trecută, a fost unul de coșmar pentru jucătorii lui Dan Alexa.

După ce a deschis scorul în minutul 65, prin Rareș Lazăr, FC Brașov își putea asigura victoria în minutul 88, însă Angelov, cu poarta goală în față, a șutat din 16 metri direct în bara din stânga. Au urmat apoi minutele de prelungiri, în care gazdele au ”lovit” de două ori, o dată cu ajutorul arbitrului Mihai Amorăriței (Câmpina). În minutul 90, după un corner bătut din dreapta, Mihai Șandru a egalat cu o lovitură de cap din fața barei a doua. Ulterior, în minutul 90+2, la un plonjon în careu al lui Petcu, de lângă Fustar, arbitrul a dictat penalty, iar Ionuț Tudorache (90+5) nu a irosit șansa de a-și aduce echipa în avantaj.

Ratarea incredibilă a lui Milcho Angelov în Progresul Spartac – FC Brașov 2-1:

Președintele Marin Mitran îl contrazice pe Dan Alexa: ”Chiar cred că ne putem îndeplini obiectivul”

După jocul desfășurat la Buftea, Dan Alexa a dat vina pe arbitraj, a acuzat jocuri de culise și a transmis adversarilor să stea liniștiți, fiindcă FC Brașov nu se mai bate la play-off.

Nu același lucru, privind lupta pentru play-off, crede și președintele FC Brașov. Marin Mitran consideră că obiectivul echipei mai poate fi atins în ciuda startului slab de campionat în care s-au strâns doar cinci puncte în cinci etape.

”Nu e târziu, însă e clar că nu ne mai permitem pași greșiți. De acum vom putea conta și pe mijlocașul portughez Diogo Izata și pe atacantul belgian Yanis Mbombo. Trebuie să strângem rândurile și să câștăgăm meciul următor, cel cu Metaloglobus București. Eu chiar cred că ne putem îndeplini obiectivul”, a spus, optimist, Marin Mitran.

Mitran, dezamăgit: ”Și dacă îi trezeam pe jucători la 12 noaptea trebuia să câștigăm cu Progresul Spartac”

Înfrângerea dramatică din meciul de la Buftea cu Progesul Spartac, scor 2-1, a produs o mare dezamăgire în tabăra brașoveană.

Dacă antrenorul Dan Alexa a fost foc și pară pe arbitrajul lui Mihai Amorăriței, cel care a acordat un penalty de casacadorii râsului, Marin Mitran a avut un discurs moderat, e drept, la ”rece”, și se declară dezamăgit de modul în care echipa a gestionat finalul jocului cu Progresul Spartac.

”Sunt supărat și dezamăgit. Nu-mi place să dau vina pe arbitraj, dar nu poți să dai un astfel de penalty cum a fost acordat celor de la Progresul Spartac. Problema este că nu ai cum să primești două goluri în prelungiri. Puteam închide jocul, am avut și o bară! La 2-0 era gata meciul. Este clar că nu am știut să gestionăm finalul meciului. Am pierdut trei puncte mari la Buftea, în fața unui echipe care era de bătut. Și dacă îi trezeam pe jucători la 12 noaptea trebuia să câștigăm acest meci. Repriza a doua a fost foarte bună, am dominat jocul, am marcat, însă finalul ne-a costat scump”, a spus Mitran.

FC Brașov se află pe locul 14 în Liga 2, cu 5 puncte și golaveraj 3-4, iar ultimele patru poziții care duc în play-off sunt ocupate de echipe care au câte zece puncte (Șelimbăr, Slobozia, Buzău și Iași). În etapa a 6-a va juca sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu cu ultima clasată Metaloglobus București (locul 10, 1 punct).

articolul original.

FC Brașov, cu frâna de mână trasă! Marin Mitran: ”S-a văzut o stare de oboseală la jucătorii veniți târziu la pregătiri”

17 August 2022 at 11:50
By: M.Ex.
Foto: FC Brașov

Cu toate că FC Brașov a avut un program bun în primele două etape, cu CS Comunal Șelimbăr (0-1) și Minaur Baia Mare (1-1), trupa lui Dan Alexa nu a strâns decât un punct! Și acela în prelungirile meciului cu Baia Mare. Dacă la Râmnicu Vâlcea, în meciul cu Șelimbăr, brașovenii au avut reacție după golul primit imediat după pauză și au pus cu adevărat presiune pe careul sibienilor, fără să înscrie însă, la meciul cu băimărenii, jucătorii brașoveni au jucat cu frâna de mână trasă. FC Brașov poate invoca și arbitrajul slab al centralului George Roman, însă jocul prestat a fost unul inexplicabil de slab. ”Avem probleme din punct de vedere al omogenătății, al pregătirii și aceste lucruri trebuie să le rezolv în cel mai scurt timp. Nu e bilanțul la care mă așteptam, dar suntem o echipă în reconstrucție totală, cu mulți jucători nou-veniți”, a explicat situația Dan Alexa. Președintele Marin Mitran nu și-a ascuns dezamăgirea după startul slab de campionat, însă susține că are în continuare mare încredere atât în echipă, cât și în stafful tehnic. ”Cu toții ne așteptam la o victorie cu Minaur Baia Mare. Veneam după un joc bun la Vâlcea, dar s-a văzut o stare de oboseală la jucătorii veniți mai târziu la pregătiri. Apoi, arbitrajul ne-a lovit din nou, pentru că am avut două penalty-uri 100 la sută. Chiar nu înțeleg cum de arbitrul nu a văzut! Chiar și așa, eu sunt convins că echipa va crește și o să arăte mult mai bine la meciul cu Poli Timișoara”, a spus Mitran. În runda a 3-a din Liga a 2-a, FC Brașov va juca sâmbătă, de la ora 11:00, la Timișoara, cu Poli. Sezonul trecut, cele două echipe s-au duelat inclusiv în barajul de menținere în Liga a 2-a, unde câștig de cauză au avut brașovenii antrenați atunci de Călin Moldovan, după 2-1 la Timișoara și 1-0 la Brașov. În cele din urmă, și Poli Timișoara a rămas în Liga a 2-a, pentru că Gaz Metan Mediaș nu s-au mai înscris în campionat și a rămas locul vacant de care avea nevoie echipa bănățeană.

articolul original.

FC Brașov, cu frâna de mână trasă! Marin Mitran: ”S-a văzut o stare de oboseală la jucătorii veniți târziu la pregătiri, iar arbitrajul ne-a lovit din nou”

16 August 2022 at 15:20
image

Cu toate că FC Brașov a avut un program bun în primele două etape, cu CS Comunal Șelimbăr (0-1) și Minaur Baia Mare (1-1), trupa lui Dan Alexa nu a strâns decât un punct! Și acela în prelungirile meciului cu Baia Mare.

Dacă la Râmnicu Vâlcea, în meciul cu Șelimbăr, brașovenii au avut reacție după golul primit imediat după pauză și au pus cu adevărat presiune pe careul sibienilor, fără să înscrie însă, la meciul cu băimărenii, jucătorii brașoveni au jucat cu frâna de mână trasă.

FC Brașov poate invoca și arbitrajul slab al centralului George Roman, însă jocul prestat a fost unul inexplicabil de slab. ”Avem probleme din punct de vedere al omoginătății, al pregătirii și aceste lucruri trebuie să le rezolv în cel mai scurt timp. Nu e bilanțul la care mă așteptam, dar suntem o echipă în reconstrucție totală, cu mulți jucători nou-veniți”, a explicat situația Dan Alexa.

Marin Mitran: ”Arbitrajul ne-a lovit din nou!”

Președintele Marin Mitran nu și-a ascuns dezamăgirea după startul slab de campionat, însă susține că are în continuare mare încredere atât în echipă, cât și în stafful tehnic.

”Cu toții ne așteptam la o victorie cu Minaur Baia Mare. Veneam după un joc bun la Vâlcea, dar s-a văzut o stare de oboseală la jucătorii veniți mai târziu la pregătiri. Apoi, arbitrajul ne-a lovit din nou, pentru că am avut două penalty-uri 100 la sută. Chiar nu înțeleg cum de arbitrul nu a văzut! Chair și așa, eu sunt convins că echipa va crește și o să arăte mult mai bine la meciul cu Poli Timișoara”, a spus Mitran.

În runda a 3-a din Liga a 2-a, FC Brașov va juca sâmbătă, de la ora 11:00, la Timișoara, cu Poli.

Sezonul trecut, cele două echipe s-au duelat inclusiv în barajul de menținere în Liga a 2-a, unde câștig de cauză au avut brașovenii antrenați atunci de Călin Moldovan, după 2-1 la Timișoara și 1-0 la Brașov. În sezonul regular, Poli câștigase cu 1-0 la Brașov.

În cele din urmă, și Poli Timișoara a rămas în Liga a 2-a, pentru că Gaz Metan Mediaș nu s-au mai înscris în campionat și a rămas locul vacant de care avea nevoie echipa bănățeană.

Foto: FC Brașov

articolul original.

Optimism general la FC Brașov, chiar și după eșecul cu Șelimbăr. ”Jocul bun ne dă încredere. Avem lot bun și sunt convins că ne vom bate la play-off”

8 August 2022 at 07:45
image

Deși FC Brașov a pierdut primul meci al sezonului, 0-1 la Râmnicu Vâlcea, cu CS Comunal Șelimbăr, optimismul nu a dispărut din tabăra brașovenilor.

Marin Mitran, președintele clubului, spune că echipa este puternică și se va bate cu șanse reale la play-off. ”Echipa a făcut un joc bun la Vâlcea, chiar dacă s-a disputat pe o căldură infernală, la peste 35 de grade. Am avut marile ocazii ale jocului, am dominat Șelimbărul și doar neșansa a făcut să nu obținem un rezultat bun. Am avut și cel puțin un penalty clar neacordat. Din păcate, atât s-a putut la primul meci. Eu am încredere totală în jucători și stafful tehnic”, a spus Mitran.

Marin Mitran: ”Avem lot bun și sunt convins că ne vom bate la play-off”

Conducătorul FC Brașov este convins că echipa va obține prima victorie etapa viitoare, când pe Tineretului va ajunge nou-promovata Minaur Baia Mare.

”Jocul bun de la Vâlcea ne dă încredere și sunt convins că vor veni și rezultatele. Vine meciul cu Baia Mare, este primul joc pe teren propriu și nu avem decât varianta victoriei. Echipa începe să se omogenizeze, încercăm să rezolvăm și transferul lui Izata. Avem lot bun și sunt convins că ne vom bate la play-off”, a încheiat Mitran.

În meciul cu Șelimbăr, în primul 11 și-au făcut loc cinci jucători transferați în această vară: Sebastian Micu – Andrei Marc, Tomislav Sorsa, Rareș Lazăr și Alexandru Saim Tudor. În repriza secundă au debutat oficial în tricoul Brașovului și Adi Chică-Roșă, Tudor Oltean și Dan Spătaru.

Etapa viitoare, FC Brașov va juca pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, nou-promovată care a început cu un eșec dur, 0-3 la Unirea Slobozia.

Foto: FC Brașov

articolul original.

Vineri, zi decisivă pentru FC Brașov în CL. Marin Mitran, după controlul Curții de Conturi legat de finanțarea clubului: „Curtea de Conturi nu te acuză, ci doar îți spune ce să faci regulamentar! Nu sunt probleme“

4 August 2022 at 11:23
By: M.Ex.

Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind finanțarea clubului FC Brașov Steagul Renaște în sezonul 2021-2022. Conform Newsbv.ro, Auditorii Camerei de Conturi Brașov ar fi constatat existența unui prejudiciu de 3,5 milioane de lei ca urmare a finanțării clubului brașovean de către Consiliul Local. Reprezentanții primăriei pot contesta raportul. „Curtea de Conturi nu a cuantificat niciun prejudiciu. Măsura lăsată ne impune îmbunătățirea mecanismului de finanțare (am finalizat metodologia) și analiza pe categorii de cheltuieli a legalității deconturilor făcute sezonul trecut de FC Brașov. Nicidecum să ne pretindă suma drept prejudiciu”, este mesajul postat de Allen Coliban pe pagina sa de Facebook.


„Sunt convins că totul va fi bine“

Marin Mitran, președintele clubului brașovean, este mai mult decât optimist că situația echipei nu va fi afectată! „Nu au fost probleme. Curtea de Conturi nu te acuză, nu te dă în judecată, ci doar îți spune doar ce să ce faci regulamentar din punct de vedere juridic. Sunt convins că totul va fi bine“, a spus Mitran în cadrul unei conferințe de presă.

Emoții cu bugetul pentru noul sezon

Bugetul pentru sezonul viitor încă nu a fost aprobat, iar vineri se anunță o zi decisivă în Consiliul Local. „Tot timpul ești îngrijorat, dar eu și colegii mei lucrăm la turație maximă. Ce nu s-a făcut bine sezonul trecut, încercăm să facem acum mai bine. Astăzi vom termina cu regulamentul pentru buget, iar vineri va intra în ședința CL și se va aproba“, a spus oficialul lui FC Brașov.

Restanțele… săptămâna viitoare
FC Brașov se confruntă cu restanțe financiare din finalul sezonului trecut către fotbaliști și angajați. „Sunt ceva probleme, dar eu cred că în următoarele zile le vom rezolva. Au fost anumite greșeli, nu sunt eu în măsură să spun care au fost acestea. Chiar miercuri am avut o întâlnire la Primărie legat de finanțare. Ghidul îl avem, am făcut regulamentul și sunt foarte multe condiții de îndeplinit. Dacă totul este ok, eu sper ca săptămâna viitoare să putem plăti restanțele pentru că banii sunt în cont“, a mai spus Mitran.

Anunță sponsori la FC Brașov
Președintele lui FC Brașov a anunțat că a semnat deja două contracte de sponsorizare și că negocierile pentru un sponsor principal continuă. „Am semnat astăzi cu doi sponsori, probabil îi vom avea pe tricouri la meciul de sâmbătă. Sunt bucuros că am reușit să semnăm aceste contracte. Mai vin 3-4 sponsori în perioada următoare, dintre care unul foarte mare. Este vorba de o casă de pariuri, dar negocierile nu sunt așa simple “, a spus Mitran, care a precizat că FC Brașov va juca la Rm. Vâlcea cu vechiul echipament pentru că noile modele furnizate de Acerbis mai durează până vor fi livrate. Referitor la noul sezon al Ligii a 2-a, Mitran spune că FC Brașov are un lot competitiv. „Acum pot spune că avem un lot competitiv. Eu știu doar să joc sus, am mai spus că obiectivul este play-off-ul. Lotul este definitivat în proporție de 95%. Dacă vom mai putea aduce un jucător valoros, liber de contract și în condiții avantajoase vom mai discuta“, a spus Mitran.

articolul original.

Un nou val de memorii la FC Brașov? Președintele Marin Mitran, încolțit și el de numeroasele probleme ale clubului finanțat de autoritățile locale

12 July 2022 at 09:28
image

Săptămâna trecută, jucătorii și antrenorii de la FC Brașov și-au încasat o primă tranșă din restanțele financiare.

Probleme sunt însă cu jucătorii care au fost împrumutați în partea a doua a sezonului trecut la alte echipe! În această situație se află Raul Rusu, Diego Alupoaie și Raul Toader, care au jucat la Olimpic Cetate Râșnov, George Linguraru, Ștefan Nicolau, Marius Manole și Bogdan Cîrstian, trecuți la SR Brașov, Alin Damian, ajuns la Gloria Bistrița Năsăud, și Sebastian Ciuperceanu, la Gloria Albești.

FC Brașov riscă să fie asaltată de un nou val de memorii

Dintre aceștia, doar Cîrstian, Nicolau, Manole și Linguraru mai au contracte până în vara lui 2023 cu FC Brașov.

”E o bătaie de joc ce se întâmplă. Am înțeles că nu putem fi plătiți din bugetul asigurat de primărie pentru că am jucat la alte echipe sub formă de împrumut. Singura soluție rămasă pentru noi este să ne depunem memorii. Vom apela din nou la ajutorul celor de la AFAN”, au spus jucătorii neplătiți de luni bune.

Marin Mitran, președintele lui FC Brașov, spune că încearcă să găsească soluții din fonduri private: ”Căutăm soluții pentru acești jucători să-i plătim din fonduri proprii. Fotbaliștii care mai au contract cu FC Brașov nu vor mai fi împrumutați la alte echipe dacă nu pot fi plătiți.” Mitran anunța zilele trecute ”discuții avansate cu doi-trei parteneri mari, nu mici!”

Mulți dintre jucătorii enumerați s-au întors la FC Brașov în această vară, însă niciunul nu l-a convins pe noul antrenor Dan Alexa că merită să primească o șansă de a rămâne în lot și a evolua în noul sezon de Liga 2. Vlad Botia, Adrian Voicu, George Linguraru, Ștefan Nicolau și Alexandru Mitroi n-au rămas la FC Brașov și au ajuns la Olimpic Cetate Râșnov, echipă care s-a reunit astăzi cu 28 de jucători, sub comanda lui Lucian Petre, în vederea pregătirii noului sezon de Liga 3.

În sezonul trecut, FC Brașov a fost penalizată în clasament cu 2 puncte din cauza unuia dintre numeroasele litigii avute la FRF. Nici acum nu le-a încheiat pe toate și riscă să aibă altele noi.

Foto: FC Brașov

articolul original.

Un nou val de memorii la FC Brașov? „Căutăm soluții să plătim din venituri proprii”

12 July 2022 at 04:57
By: M.Ex.

Săptămâna trecută fotbaliștii si antrenorii de la FC Brașov si-au încasat o primă tranșă din restanțele financiare. Probleme sunt însă cu jucătorii care au fost împrumutați in returul sezonului trecut la alte echipe! În această situație se află Raul Rusu, Diego Alupoaie și Raul Toader, care au jucat la Cetate Râșnov, George Linguraru, Stefan Nicolau, Marius Manole și Bogdan Cîrstian la SR Brașov, Alin Damian la Gloria Bistrița și Sebastian Ciuperceanu la Gloria Albești. Dintre aceștia, doar Cîrstian, Manole si Linguraru mai au contracte până în vara lui 2023 cu FC Brașov. „E o bătaie de joc ce se întâmplă. Am înțeles că nu putem fi plătiți din bugetul asigurat de Primărie pentru că am jucat la alte echipe sub formă de împrumut. Singura soluție rămasă pentru noi este să ne depunem memorii. Vom apela din nou la ajutorul celor de la AFAN”, au spus fotbaliștii neplătiți de luni bune. Marin Mitran, președintele lui FC Brașov, spune că încearcă sa găsească soluții din fonduri private. „Căutăm soluții pentru acești jucători sa-i plătim din fonduri proprii. Fotbaliștii care mai au contract cu FC Brașov nu vor mai fi împrumutați la alte echipe dacă nu pot fi plătiți”, a spus Mitran.

articolul original.

Marin Mitran anunță un sponsor important la FC Brașov până la startul campionatului: „Avem discuții avansate cu 2-3 parteneri mari, nu mici!”

10 July 2022 at 05:29
By: M.Ex.

Marin Mitran, noul președinte al FC Brașov, spune că lucrurile au început să se așeze la echipă după deblocarea banilor aprobați de Consiliul Local al Municipiului Brașov pentru restanțele salariale din campionatul trecut al Ligii 2. ”Lucrurile au început să se așeze, banii au fost deblocați, jucătorii sunt plătiți. Avem un proiect bine pus la punct, știm ce vrem, iar autoritățile locale sunt alături de noi. La Brașov eu am simțit că am fost dorit atât de primarul Allen Coliban, cât și de Sebi Bădulescu. Garantez că vom face o echipă bună, competitivă”, a declarat Mitran la Sport Arena de la Metropola TV.
Marin Mitran a anunţat că este în discuții avansate cu doi-trei parteneri din mediul privat și ca echipa va avea un sponsor important pe tricouri. Cel mai probabil e vorba de o casă de pariuri.
”Un președinte de club nu este angajat să aducă doar câțiva jucători, el trebuie să organizeze bine clubul și să aducă sponsori. Deja avem discuții cu doi-trei parteneri mari, nu mici, și cred că vom avea un sponsor important pe tricouri încă de la primul meci oficial. Avem nevoie de resurse din mediul privat pentru că sunt multe lucruri pe care nu le putem achita din bani publici.
Vor mai veni doi-trei jucători străini și doi-trei jucători români, mijlocași, fundași centrali. Salariile la FC Brașov sunt în media Ligii a 2-a, cu trei-patru jucători care au ceva mai mult”, a mai declarat Mitran.

articolul original.

Marin Mitran anunță un ”sponsor important” pe tricourile echipei FC Brașov: ”Avem discuții avansate cu doi-trei parteneri mari, nu mici!” Președintele spune că jucătorii sunt cu banii la zi

9 July 2022 at 19:37

Marin Mitran, noul președinte al FC Brașov, spune că lucrurile au început să se așeze la echipă după deblocarea banilor aprobați de Consiliul Local al Municipiului Brașov pentru restanțele salariale din campionatul trecut al Ligii 2.

  • Deși cluburile, în mod normal, nu au voie să cheltuie banii publici pe salarii, la FC Brașov s-a găsit o ”portiță” prin care să se poată face acest lucru! S-a urmat exemplul altor multe cluburi care procedează la fel.

”Lucrurile au început să se așeze, banii au fost deblocați, jucătorii sunt plătiți. Avem un proiect bine pus la punct, știm ce vrem, iar autoritățile locale sunt alături de noi. La Brașov eu am simțit că am fost dorit atât de primarul Allen Coliban, cât și de Sebi Bădulescu. Garantez că vom face o echipă bună, competitivă”, a declarat Mitran la Sport Arena de la Metropola TV.

Mitran l-a ales pe Dan Alexa pentru că-l știa cel mai bine

Fostul director sportiv al FC Buzău a explicat alegerea lui Dan Alexa ca antrenor principal la FC Brașov.

”Dan Alexa este un antrenor exuberant, care are în spate performanțe. Dintre cei cu care am discutat, cu Vali Suciu și Călin Moldovan, pe Alexa îl știam cel mai bine. Ne-am consutat cu cei din conducere, cu cei din primărie și am ajuns la varianta Dan Alexa. Suntem apropiați, discutăm, ceea ce este normal. Amândoi ne-am impus obiective mari”, a mai spus Mitran, care a precizat că deține și el Licenţa A UEFA, obțină in România.

Mitran susține că FC Brașov va avea un sponsor important pe tricou

Marin Mitran a anunţat că este în discuții avansate cu doi-trei parteneri din mediul privat și ca echipa va avea un sponsor important pe tricouri. Cel mai probabil e vorba de o casă de pariuri.

”Un președinte de club nu este angajat să aducă doar câțiva jucători, el trebuie să organizeze bine clubul și să aducă sponsori. Deja avem discuții cu doi-trei parteneri mari, nu mici, și cred că vom avea un sponsor important pe tricouri încă de la primul meci oficial. Avem nevoie de resurse din mediul privat pentru că sunt multe lucruri pe care nu le putem achita din bani publici.

Vor mai veni doi-trei jucători străini și doi-trei jucători români, mijlocași, fundași centrali.

Salariile la FC Brașov sunt în media Ligii a 2-a, cu trei-patru jucători care au ceva mai mult”, a declarat Mitran.

FC Brașov nu a avut sponsor pe tricou în sezonul trecut, primul în care a jucat în Liga 2.

Cum afectează FC Brașov regula impusă de Ministerul Sportului?

Președintele FC Brașov a comentat și decizia Ministerului Sportului de a obliga toate echipele din sportul profesionist din România să trimită pe teren sportivi români în procentul a cel puțin 40 la sută.

”Nu ne afectează prea mult ordinul de ministru legat de jucători străini. Avem nevoia și de jucători străini în campionat. Schimbăm strategia din mers. Ar fi bine să adoptăm modelul din Ungaria, unde federația plătește sume importante cluburilor care folosesc jucători autohtoni”, a spus Marin Mitran.

FC Brașov este una dintre puținele cluburi din Liga 2 care au în lot jucători străini.

Foto: FC Brașov

articolul original.

”Ține-te bine!” Dezvăluirile ”povestitorului” Ioan Mărginean, un președinte care își dă nota 5 după mandatul la FC Brașov: ”Am făcut trei greșeli enorme.” Managerul de la SR Brașov a ajutat financiar echipa susținută de primărie

4 July 2022 at 10:12

Ioan Mărginean și-a încheiat conturile cu FC Brașov cu două săptămâni înainte de finalul contractului scadent în data de 1 iulie. ”Am renunțat și la o parte din bani”, susține, de acum, fostul președinte al FC Brașov, cel care i-a predat ștafeta lui Marin Mitran. ”Orice schimbare aduce progres”, spune cel poreclit ”Limoniu”.

Atunci când vrea să spună ceva important, spune ”ține-te bine!”. Nu a fost cazul, pentru că, personaj ”uns cu toate alifiile”, Mărginean a dezvăluit o parte din culisele aventurii sale la FC Brașov. Totul pare un film prost, cu mai mulți regizori din clasa politică la butoane, iar fotbalul a căzut victimă influențelor și birocrației duse la extrem.

Mandatul lui ”Limoniu” la Brașov a fost unul cu multe probleme, început cu o relație tensionată cu antrenorul Ilie Stan, continuat cu multe litigii, cu câteva tentative de demisie, teatrale sau nu, și încheiat cu o replică memorabilă a primarului Coliban, care anunța că vrea la FC Brașov ”profesioniști, nu povestitori”.

Ioan Mărginean: ”Se ducea dracului totul dacă ieșeam să vorbesc”

”Limoniu” nu a rămas dator și îi răspunde edilului Brașovului. ”Dacă domnul primar m-a făcut povestitor, eu trebuie să am povești! Eu sunt în fenomenul ăsta și pe drumul pe care unii vin, eu mă întorc! Primarul are 1000 de probleme, consilierii locali, 200”, spune Mărginean.

Deja fostul președinte al FC Brașov spune că proiectul ”new FC Brașov” se putea nărui încă din vara trecută, adică din start. ”Primarul și consilierii locali au avut inițiativa, în vara trecută, de a construi noua echipă de Liga 2. Tot ce s-a întâmplat apoi, cu rezilierea contractelor celor de la Corona e deja istorie, iar datoria rezultată de 1,5 milioane de lei a devenit o povară pentru noul club. Decizia FRF era să-i reangajăm pe jucători și antrenori. Dacă nu găseam variante să facem înțelegeri pe cale amiabilă la amânarea plăților, noi riscam să murim înainte de a ne naște!”, a spus Mărginean, care își acordă nota 5 pentru mandatul la FC Brașov, dar ține să puncteze că ”am fost legat de mâini și de picioare că nu am avut finanțare în 2022. Noi am avut mare noroc cu patronul de la Bilka, ne-a ajutat enorm. Pot spune că acest om mi-a salvat cariera de conducător! Îl sfătuiesc să iasă în față pentru că sportul se face cu oameni buni și cu firme serioase. Depinde ce se vrea la Brașov. Și eu am venit cu o variantă, să facem clubul pe societate pe acțiuni, iar în această variantă, primăria s-ar ocupa doar cu bazele sportive. Mi s-a spus să am răbdare!”

”La Brașov lucrurile au fost fără picioare!”

Relația lui Mărginean cu antrenorul Ilie Stan a fost una cu năbădăi încă de la startul proiectului.

”Peste tot în lume, șefii clubului numesc un președinte, stabilesc un buget, iar președintele numește antrenorul. La noi lucrurile au fost cam fără picioare! Bugetul era doar pe hârtie. nu aveam un sediu al clubului și nu aveam niciun anagajat! În 30 de ani de activitate de conducător am fost pus în situația de a fi voluntar două săptămâni și să construiesc totul de la zero. Lucrurile s-au derulat pe repede înainte. Problema cu Ilie Stan a fost că el nu a avut rezultate, iar cheltuielile erau uriașe! Am dus procesele, mi-am asumat situația cu Ilie Stan. Am demonstrat cu contabilul că am făcut o economie de 58.000 de euro doar cu mesele cu mic dejunul și prânzul! Atunci când nu ai bani, e normal să mai acumulezi datorii și datorii? Nu! Te oprești! Era o risipă fantastică. Puteam, bine merci, să fac și eu un contract pe trei ani, cum dorea Ilie Stan. Eu am spus toate aceste lucruri primarului, lui Bădulescu și Corbu cu Ilie Stan de față, că trebuie să facem contracte pe un an și fiecare să aducă progres acestui club”, spune Mărginean.

Mărginean a vrut să plece de mai multe ori

”Limoniu” recunoște că a intenționat să demisioneze în mai multe rânduri pe parcursul sezonului trecut.

”Prima oară mi-am depus demisia pe 1 august 2021, dar Coliban și Bădulescu nu au fost de acord. Apoi, pe 15 septembrie 2021, eu și Ilie ne-am întâlnit cu primarul și am spus să ne dăm demisiile. Primarul, având bun simț, a spus să mai avem răbdare, dar a pus capac meciul pierdut cu Astra. Ilie a fost jucător mare, bun antrenor, dar nu te poți comporta așa. Mi-a dat mesaj pe Whatsapp:«Dă-mă afară!». În această primăvară am vrut să renunț din nou, dar am fost asigurat de Bădulescu că vom avea toate condițiile. Pe hârtie aveam bugetul, practic. Sunt echipe ca si Chiajna care în 25 ianuarie aveau banii virați în cont, 15 milioane de lei. La Brașov lucrurile au mers mai încet și mie îmi scăpă. Consilierii locali cred ca au așteptat finalizarea procesului de la TAS, unde FC Brașov risca să fie exclusă din competiție. Eu așa le dau circumstanțe atenuante consilierilor, dar a fost foarte greu să ai procese pe rol cu jucătorii, antrenorii. Eu chiar mă felicit că nu am angajat alt antrenor după demiterea lui Ilie Stan. Și așa făceați glume le seama mea, că aveam antrenori care nu mai aveau loc și în stafful antrenorului revenit la echipă (n.r. – Călin Moldovan), a spus Ioan Mărginean, care a precizat ca nu are niciun fel de emoții cu auditul comandat de primărie: ”Nu am nicio emoție. Tot ce ne-a aprobat Primăria, noi am plătit!”

Rezultatele auditului se lasă însă așteptate.

Cenk Firat ajutor pentru FC Brașov!

Fostul președinte al FC Brașov a dezvăluit că managerul de la SR Brașov, Cenk Firat, a ajutat financiar clubul de Liga 2 să obțină certificatul fiscal!

”Eu spun că e bine că Brașovul are echipă de Liga 2, am ajutat SR Brașov cu jucători și tot ce am putut. Am avut discuții constructive cu Ioan Naghi și cu Cenk Firat. Lui Cenk îi mulțumesc că ne-a dat bani împrumut ca să luăm certificat fiscal zero! Ne-am ajutat reciproc cu cei de la SR Brașov, iar ambele echipe și-au îndeplinit obiectivul”, a spus Mărginean.

FC Brașov s-a menținut în Liga 2 în urma unui baraj cu Poli Timișoara, în timp ce SR Brașov s-a menținut în Liga 3 după victoria din urma etapă a play-out-ului.

Trei greșeli

”Limoniu” spune că a făcut trei mari greșeli ca președinte la FC Brașov.

”La Brașov am făcut trei greșeli enorme. Unu. Am venit la Brașov pe baza unui proiect în care se spunea că bazele sportive vor fi reabilitate și nu s-a realizat nimic, nici la Tineretului, nici la Metrom, nici la Carpați. Doi. Relația cu antrenorul Ilie Stan. Efectiv nu am putut colabora! Trei. Peste tot unde am fost președinte făceam o conferință de presă săptămânală. La Brașov, dacă începeam să vorbesc făceam mai mult rău ținând cont de problemele legate de parteneriatul cu primăria Brașov și CL Brașov. Noi am pornit proiectul într-un parteneriat PNL – USR. Apoi ne-am trezit cu un alt parteneriat PNL – PSD. Cei de acolo cunosc problemele și doar ei știu de ce până în ziua de azi se găsesc diverse motive care se înscriu în cartea recordurilor, că se pot plăti arbitrii doar cu bilet la ordin sau că nu avem voie să plătim decât 250 de lei barem de arbitraj! De ce doar la Brașov nu se poate, iar la Chiajna, Cluj sau Iași se poate! Eu cred că politicienii înțeleg fenomenul, dar au o sigură problemă: să se pună în locul unui sportiv. Dacă un angajat de la primărie nu ar fi luat salariul timp de 4 luni, cum ar fi? Pentru ca acest proiect să meargă mai departe trebuie ca oamenii să se așeze la masă și să asigure un buget palpabil și baze sportive de antrenament”, a mai spus Ioan Mărginean.

articolul original.

FC Brașov a dat drumul pregătirii cu 20 de jucători, dintre care mulți juniori, cu un nou președinte și fără antrenor. Printre numele noi din lot se numără un fundaș care a evoluat în Liga 1 pentru Academica Clinceni

23 June 2022 at 08:18

FC Brașov și-a reluat ieri, 22 iunie, pregătirile, iar la primul antrenament au fost prezenți 20 de jucători.

Singura noutate din lot a fost reprezentată de Ovidiu Sterian, un fundaș central de 18 ani care aparține de ACSM Codlea, iar în primăvară a jucat în Liga 1 la Academica Clinceni (6 meciuri, 262 de minute). Poreclit ”Toporul de la Codlea”, fotbalistul va fi testat de stafful tehnic al echipei brașovene.

”Toporul de la Codlea”, singura noutate de la reunirea FC Brașov. Adrian Szabo a condus primul antrenament

Prima ședință de pregătire a fost condusă de directorul tehnic Adrian Szabo, ajutat de Rareș Forika, Cătălin Voicu si Andrei Santa.

Cum era de așteptat, la primul antrenament au lipsit mulți fotbaliști aflați la final de contract. La antrenamentul de la Metrom au fost prezenți și Ștefan Nicolau, Bogdan Cîrstian și George Linguraru, jucători împrumutați de FC Brașov la SR Brașov. Cei trei mai au contract cu SR Brașov până în data de 30 iunie, astfel că au nevoie de acordul clubului susținut de suporterii ”stegari” pentru a începe pregătirile cu FC Brașov.

Și portarul David Gîrniță a fost prezent la stadion, însă mai are de așteptat până să revină la antrenamente fiind în recuperare după operația suferită la genunchi.

  • Antrenorului Călin Moldovan, cel care în vara trecută promova Corona în Liga 2, ulterior locul acesteia în campionat fiind luat de nou-înființata FC Brașov Steagul Renaște, căreia primăria i-a cedat brandul FC Brașov, și care a contribuit la menținerea în Liga 2 în urma unui baraj cu Poli Timișoara nu i s-a mai prelungit contractul. În locul său e favorit să fie numit Valentin Suciu, ultima dată la FK Miercurea Ciuc, după ce discuțiile cu Dan Alexa se pare că nu au ajuns la un consens.

Lotul de jucători pe care l-a avut FC Brașov la reunire:

portari: Daniel Mutu, Andrei Chiriac (j);
fundaşi: Iulian Drăgoi, Robert Gherghe, Daniel Dumbravă, Adrian Voicu, Ovidiu Sterian (j), Cezar Ciucă (j), Alexandru Dascălu (j);
mijlocaşi: Radu Leonte, Răzvan Iorga, Eduard Lambrinoc, Alex Mitroi, Horia Popa, Vlad Mihalcea, Vlad Boția, Andrei Lascu, Dragoș Cheleș, Alexandru Toderaşcu (j),
atacant: Bogdan Roșu.

Coliban și Bădulescu nu i-au fost alături lui Marin Mitran. Noul președinte al FC Brașov s-a prezentat singur

Marin Mitran a susținut ieri, prima conferința de presă în calitate de președinte al FC Brașov.

Dacă în vara trecută, Ioan Mărginean a fost prezentat cu mult fast de primarul Allen Coliban și consilierul Sebastian Bădulescu, acum Mitran a fost singur!

”Nu mă compar eu cu domnul Mărginean, el e mult mai experimentat”, a parat Mitran. Acesta a dezvăluit cum a ajuns la FC Brașov. ”Prima oară am fost contactat telefonic de Sebastian Bădulescu. Am fost deschis la discuții. A doua oară m-a contactat primarul Allen Coliban. Am venit cu gânduri bune la Brașov și sper ca împreună cu colegii mei din club și cu cei din conducerea orașului sa îndeplinim obiectivul: accederea în play – off. Sper să rezolvăm joi si cu antrenorul și apoi vom începe sa aducem jucători. Vrem un lot de 25 – 26 de jucători dintre care trei portari”, a spus Mitran, care a precizat că Marian Ivan ar putea prelua funcția de manager general: ”Voi avea o discuție cu Marian Ivan pentru postul de manager general la FC Brașov.”

Noul președinte al FC Brașov spune că bugetul pentru sezonul viitor de Liga 2 va fi de 1,7 milioane de euro din care 300.000 de euro vor fi alocați Centrului de Copii și Juniori al clubului. Mitran a plusat și a anunțat că va aduce din sponsorizări peste 500.000 de euro.

Laurențiu Popescu și Vasile Constantin rămân la Brașov

Mitran a anunțat că a ajuns la un acord cu U Craiova, iar Vasile Constantin și Laurențiu Popescu vor continua la FC Brașov, după ce cei doi jucători se întorseseră la clubul de care aparțin contractual.

Din organigrama clubului vor face parte Vasile Dochița (vicepreședinte), Cristian Mățău (secretar general), Adrian Szabo (director tehnic), Șerban Moraru (director sportiv), Ilie Luca (delegat tehnic, organizator de competiții), iar Mugurel Buga va coordona departamentul de scouting.

FC Brașov și-a stabilit patru amicale

FC Brașov va face un cantonament local de două săptămâni, iar până acum au fost perfectate și patru meciuri amicale: cu Farul Constanța, pe 29 iunie, cu FC Hermannstadt, la Sibiu, în 9 iulie, iar pe 15 și 19 iulie, la Brașov, cu Unirea Slobozia și SC Oțelul Galați.

Foto: FC Brașov

articolul original.

Marin Mitran s-a prezentat singur la FC Brașov! Primarul Coliban și consilierul Bădulescu au lipsit de la prezentarea noului președinte al clubului de sub Tâmpa. Marian Ivan, manager general?

22 June 2022 at 19:44

Marin Mitran a susținut astăzi, 22 iunie, prima conferința de presă în calitate de președinte al FC Brașov.

Dacă în vara trecută, la startul proiectului, Ioan Marginean a fost prezentat cu mult fast de primarul Brașovului Allen Coliban și consilierul local Sebastian Bădulescu, acum Mitran a fost singur singurel în fața presei! ”Nu mă compar eu cu domnul Mărginean. El e mult mai experimentat”, a grăit Mitran.

Marin Mitran s-a prezentat singur la FC Brașov, unde va fi președinte

Fostul director sportiv al FC Buzău în sezonul recent încheiat a dezvăluit cum a ajuns la FC Brașov.

”Prima oară am fost contactat telefonic de Sebastian Bădulescu. Am fost deschis la discuții. A doua oară m-a contactat primarul Allen Coliban. Am venit cu gânduri bune la Brașov și sper ca împreună cu colegii mei din club și cu cei din conducerea orașului să îndeplinim obiectivul: accederea în play-off. Sper să rezolvăm joi și cu antrenorul și apoi vom începe să aducem jucători. Vrem un lot de 25-26 de jucători dintre care trei portari”, a spus Mitran, care a precizat că Marian Ivan ar putea prelua funcția de manager general: ”Voi avea o discuție cu Marian Ivan pentru postul de manager general la FC Brașov.”

Anul trecut, președintele Ioan Mărginean și antrenorul Ilie Stan erau prezentați la FC Brașov de către primarul Allen Coliban și consilierul Sebastian Bădulescu. Conferința de presă avea loc la primărie. Anul acesta, Marin Mitran s-a prezentat singur la FC Brașov, ca președinte, după un sezon de Liga 2 în care clubul abia s-a salvat de la retrogradare și are în continuare o mulțime de probleme din cauza litigiilor.

Mitran a fost prezent la reunirea echipei, unde Adrian Szabo a condus prima ședință de pregătire

La primul antrenament pentru pregătirea noului sezon de Liga 2 au fost prezenți 20 de jucători. Ședința de pregătire a fost condusă de directorul tehnic Adrian Szabo, ajutat de Rareș Forika, Cătălin Voicu și Andrei Șanta.

Mitran a fost și el la reunire și le-a vorbit jucătorilor.

Antrenorului care a reușit menținerea echipei în Liga 2, în urma unui baraj cu Poli Timișoara, conducerea i-a ”mulțumit” prin neprelungirea contractului. Călin Moldovan a fost și cel care a promovat Corona Brașov în eșalonul secund, în vara trecută, club care avea să îi cedeze locul în Liga 2 nou-înființatei FC Brașov Steagul Renaște, căreia primăria i-a cedat apoi brandul FC Brașov.

articolul original.

Reunire pe repede înainte fără antrenor și cu multe absențe la FC Brașov

21 June 2022 at 20:37
image

La FC Brașov se sună miercuri adunarea în vederea începeri pregătirii noului sezon de Liga 2. Marin Mitran, fost director sportiv la FC Buzău în sezonul trecut, va fi prezentat oficial în funcția de președinte, în locul lui Ioan Mărginean, însă acesta nu va putea prezenta și antrenorul.

Cum numirea antrenorului se amână, iar șefii clubului nu s-au decis pe cine să aleagă între Dan Alexa si Valentin Suciu, antrenamentul de miercuri va fi condus de stafful cu care echipa a încheiat sezonul, plus directorul tehnic Adrian Szabo.

Jucătorii de la FC Brașov, anunțați marți seară că se vor reuni miercuri

Mulți jucători cu care FC Brașov a încheiat primul sezon în Liga 2 nu vor fi prezenti la startul pregătirilor. Jucătorii au fost anunțați doar marti seara că miercuri este programat primul antrenament!

Jucătorii străini nu au cum să ajungă la reunire. Atacantul bulgar Milcho Angelov, cel care și-a prelungit contractul, a fost învoit. Fundașul Ivan Fustar are programată sâmbătă nunta în Croația, iar Luka Maric și Zakaria El Azzouzi își vor putea căuta alte echipe.

O situație specială este cu cei doi jucători împrumutați de la U Craiova, Laurențiu Popescu și Vasile Constantin. Cei doi termină contractele la finalul acestei luni și se poartă negocieri cu șefii clubului din Bănie pentru ca aceștia să rămână la Brașov și în sezonul viitor.

De altfel, majoritatea jucătorilor echipei se află la final de contract, iar mulți dintre ei nu vor continua la Brașov.

articolul original.
  • There are no more articles
❌