ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 2 December 2022Ultimele Stiri

Reducerea populației ar contribui la atenuarea încălzirii globale

2 December 2022 at 14:58

În timp ce populaţia mondială va depăşi 8 miliarde până la sfârşitul anului, este timpul să ne imaginăm noi soluţii de reducere a fertilităţii umane, atenționează Asociaţia Demografie Responsabilă.

Anul 2022 este marcat de progresul constant și necruțător al încălzirii globale, din cauza arderii resurselor fosile (cărbune, gaz, petrol) însoțită de creșterea concentrației de bioxid de carbon și a altor gaze cu efect de seră (GES) în atmosferă. În acest context, de mai mult timp, a devenit prioritar ce s-ar putea face pentru a stabiliza sau chiar a inversa această creștere, pentru a atenua încălzirea globală.- scrie Le Monde.

De asemenea, adaptarea la schimbările climatice devine o preocupare majoră și suntem îndrumați să identificăm metode de atenuare și de adaptare în același timp. Concret, asta înseamnă ca în cadrul abordărilor de aclimatizare, din ce în ce mai urgente, să se acorde o atenție majoră modalităților de atenuare a încălzirii globale.

Anul 2022 este și anul conștientizării. Problema resurselor se pune într-un mod brutal fiind evidențiată de apariția repetată a cuvântului „sobrietate” în dezbaterea publică.- se arată într-un articol din Le Monde.

Adecvarea resurselor la nevoi

În articol se precizează faptul că roblema resurselor alimentare este deja tema centrală a lucrării lui Thomas R. Malthus, care în 1798 a subliniat incapacitatea producției alimentare de a crește proporțional cu populația și, prin urmare, a pledat pentru o limitare a creșterii acesteia din urmă. Cu toate acestea, explozia demografică mondială (înmulțită cu 8 de la Malthus) nu a produs sărăcirea masivă prevăzută dar creșterea productivității agricole, care explică acest decalaj, își atinge acum limitele.

De fapt, problema adaptării resurselor la nevoi este departe de a fi dispărut, la începutul secolului al XXI-lea. Astăzi, atenția principală este pe nevoile energetice, a căror satisfacere necesită bunuri și servicii: conflictul declanșat de invazia Rusiei în Ucraina evidențiază măsura în care lanțurile globale de producție sunt sensibile la disponibilitatea resurselor fosile și au o marjă de manevră redusă.- subliniază Le Monde.

articolul original.

Joe Biden: Sunt gata să vorbesc cu Putin!

2 December 2022 at 10:41
image

Preşedinţii Joe Biden şi Emmanuel Macron şi-au manifestat, joi, la Washington, dorinţa de a căuta împreună o soluţie pentru războiul din Ucraina, dar fără a reduce sprijinul pentru Kiev, în timpul unei vizite de stat a preşedintelui Franţei în SUA caracterizată de afecţiune diplomatică, informează Agerpres.

„Sunt gata să vorbesc cu Putin în cazul în care caută o modalitate de a pune capăt războiului. Nu a făcut-o încă”, a declarat preşedintele SUA în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său francez. „Dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci, în consultare cu prietenii mei francezi şi ai NATO aş fi bucuros să mă aşez împreună cu Putin să văd ce are de gând. Nu a făcut-o încă”, a continuat Joe Biden.

Înaintea invadării Ucrainei, pe 24 februarie, preşedintele Biden şi secretarul de stat Antony Blinken au discutat cu Rusia, avertizând-o asupra consecinţelor unui astfel de atac. De atunci, preşedintele Biden nu a mai avut niciun contact direct, chiar dacă înalţi oficiali americani au menţinut căile de comunicare deschise cu Moscova, iar şeful diplomaţiei americane a vorbit cel puţin o dată cu omologul său rus Serghei Lavrov.

„Există o modalitate de a pune capăt acestui război, o modalitate raţională. Putin să se retragă din Ucraina. Dar nu este cazul”, a spus din nou Biden. „Creşe, spitale, case cu copii bombardate. Este îngrozitor ceea ce face”, a adăugat el, subliniind că „ideea că Putin poate învinge Ucraina este dincolo de înţelegere”.

Operațiunea militară continuă

Kremlinul a respins condițiile lui Joe Biden pentru negocieri.

„Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina”, ceea ce Moscova „evident” că respinge, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. „Operaţiunea militară continuă”, a adăugat el.

Preşedintele Vladimir Putin este deschis discuţiilor despre o posibilă soluţionare a conflictului în Ucraina, dar refuzul Statelor Unite de a recunoaşte teritoriile anexate ca fiind ruse împiedică găsirea unui posibil compromis, a explicat Kremlinul.

„Cel mai preferat mod de a ne atinge interesele este prin mijloace paşnice, diplomatice”, a adăugat Peskov. „Putin a fost, este şi rămâne deschis contactelor şi negocierilor”, a insistat el.

articolul original.

Rata de mortalitate crește în rândul americanilor vaccinați împotriva Covid-19

2 December 2022 at 10:01

În Statele Unite, pandemia Covid-19 nu mai este generată, în principal, de nevaccinare. Pentru prima dată, s-a constatat că majoritatea americanilor, decedați din cauza coronavirusului, fuseseră vaccinați cu prima doză. Cercetările continuă să arate, însă, că persoanele vaccinate au un risc mai scăzut de deces.

În Statele Unite, pe măsură ce ratele de vaccinare au crescut și o dată cu apariția noilor variante, ponderea deceselor persoanelor vaccinate a crescut constant- scrie Washington Post. În august, dintre decesele cauzate de Covid-19, 58% erau persoane vaccinate, arată o analiză efectuată pentru The Health 202 de Kaiser Family Foundation.

Nu mai putem spune că aceasta este o pandemie a celor nevaccinați”, a declarat vicepreședinta Fundației Kaiser Family, Cynthia Cox, care a efectuat analiza.

Conform presei americane, ratele de mortalitate au crescut constant. Astfel, anul trecut, în septembrie,, 23% din decesele cauzate de coronavirus au fost din rândul persoanelor vaccinate, iar la începutul anului acesta, rata a crescut la 42%. Pe de altă parte, numărul de decese provocate de Covid-19 a rămas relativ scăzut în perioada aprilie-începutul lunii noiembrie 2022, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea numărului de decese în rândul celor vaccinați este rezultatul a trei factori de risc, conform specialiștilor, și anume:

  • Majoritatea americanilor a fost vaccinată, adică 267 de milioane de oameni, potrivit CDC;
  • Cei care prezintă cel mai mare risc de deces din cauza Covid-19, cum ar fi vârstnicii, se vaccinează cel mai mult;
  • Vaccinurile își pierd eficacitatea în timp; virusul se modifică iar populația se vaccinează cu doze de rapel (boostere) pentru a continua să fie protejată;
Drug for treatment New Coronavirus disease 2019 ( COVID-19)

Cercetările continuă să arate că persoanele vaccinate prezintă un risc mai scăzut de deces, fapt care confirmă eficacitatea vaccinurilor- potrivit Washington Post.

Persoanele cu vârsta de 6 luni și peste, nevaccinate, riscă de șase ori mai mult să moară de Covid-19, comparativ cu cei care au primit prima schemă de vaccinare iar în cazul vârstnicilor, vaccinați cu rapel, ratele de supraviețuire au fost mai bune. Datele CDC arată că 12% din populația S.U.A., cu vârsta de peste 5 ani a primit o doză de rapel. Un nou studiu realizat de o echipă de cercetători de la universitățile Harvard și Yale estimează că 94% din populația SUA a fost infectată cu Covid-19 cel puțin o dată și doar 1 din 20 de americani nu a contactat niciodată virusul.

Subvarianta omicron BA.5 a devenit dominantă în iulie, producând cele mai multe infecții cu coronavirus din Statele Unite până la începutul lunii noiembrie, când a fost înlocuită de subvariantele BQ.1 și BQ.1.1.

În continuare însă, datele arată că grupurile vaccinate au un risc mai mic de a muri din cauza Covid-19 decât persoanele nevaccinate. O analiză publicată de CDC, săptămâna trecută, dovedește încă o dată protecția pe care o oferă vaccinarea cu rapel împotriva bolii severe și a decesului. Aproximativ 35 de milioane de americani au primit booster-urile actualizate care au devenit disponibile în septembrie pentru cei peste 12 ani, iar luna trecută, și pentru copiii de până la 5 ani, ceea ce reprezintă puțin peste 10% din populația SUA.

articolul original.
Ieri — 1 December 2022Ultimele Stiri

Cătălin Avramescu: De ce mințiți, nemernicilor?

1 December 2022 at 15:42
image

Filozoful și publicistul Cătălin Avramescu scrie pe Facebook despre parada de 1 Decembrie, ca fiind ,,un spectacol grotesc. La Arcul de Triumf, adunătura de penali, plagiatori și hoți care alcătuiesc clasa politică privește o defilare militară. Trec rablele la mâna a doua achiziționate cu scandal.”

Textul integral al postării:

,,Ca în fiecare an, banda de nătărăi comemorează o minciună. Pe 1 Decembrie 1918 s-ar fi făcut Unirea Transilvaniei cu România.

Indivizii aceștia au citit vreodată altceva decât sumarul de cont în care au primit șpaga?

Pe 1 Decembrie 1918 a fost doar o adunare la Alba-Iulia. Cu această ocazie, în cazinoul militar al armatei austro-ungare din localitate, cei 1221 delegați ai românilor din Transilvania au adoptat un document care chema la unirea Transilvaniei cu Regatul României. A fost un moment important, simbolic vorbind, dar nu a fost nicidecum momentul unirii reale.

Decretul de ratificare a unirii cu Transilvania a fost emis abia pe… 24 Decembrie. Acesta este momentul în care “Marea Unire” devine un fapt legal, constituțional. În fapt, lucrurile au mers încă și mai încet. Consiliul Dirigent care își asumase guvernarea Ardealului va fi desființat abia pe 4 Aprilie 1920.

Cine a făcut Unirea? Ciucă and Co. ne spun că “armata română”. Altă minciună de proporții. România era, în acea vreme, o țară învinsă. Pierduse războiul și semnase, la 7 Mai 1918, la București, un tratat de pace umilitor. Armata era demobilizată și Regatul (în cea mai mare parte a sa deja ocupat) devenea o colonie economică a Puterilor Centrale.

Între altele, conform tratatului de pace, Guvernul României se angaja să nu permită propaganda care punea în discuție integritatea teritorială… a Austro-Ungariei.

Cum s-a ajuns aici? Prin incompetența criminală a clase politice. Și prin performanța slabă a armatei române, care pierdut bătălie după bătălie. În Decembrie 1916, germanii deja ocupaseră Capitala.

După o vreme, cleptocrații care conduceau România au început să găsească țapi ispășitori. Revoluția bolșevică, din 7 Noiembrie 1917, de pildă. E adevărat că dezagregarea armatei imperiale ruse a pus România într-o situație disperată, care a dus la armistițiul de la Focșani (9 Decembrie 1917). Dar tot trupele ruse au fost cele care au împiedicat prăbușirea totală a frontului, în toamna lui 1917 și păstrarea guvernului României la lași.

După război, mulți viteji se arată – zice un înțelept proverb. În România, imediat după război, au ieșit din vizuină tot cei care au dus țara la dezastru. Politicienii. Care au născocit o nouă minciună. Că “armata română”, prin “jertfele” sale, ar fi făcut Unirea.

Singura mică problemă… Faptele.

Primul Război Mondial s-a încheiat printr-un armistițiu, intrat în vigoare la 11 Noiembrie 1918. În acel moment România era, în fapt, o țară învinsă. Capitala era sub ocupație.

Este adevărat că, formal vorbind, România reluase ostilitățile cu Puterile Centrale. Dar asta s-a întâmplat ca într-o schiță de Caragiale. Cu doar o zi înainte de Armistițiu, pe 10 Noiembrie… Când jocurile erau deja făcute. (Armistițiul era impus, de fapt, încă din 8 Noiembrie). Deținem recordul pentru cea mai scurtă “campanie militară” din istorie – mai puțin de 24 de ore.

Dar dacă nu armata română a făcut Unirea posibilă, atunci cine?

Și aici, istoriografia română, scrisă în ultimele decenii de ofițeri și de informatori ai Securității ceaușiste, și-a dat cu stângul în dreptul. Unele texte despre acea perioadă vorbesc, destul de vag, despre trupele franceze sub comanda generalului Berthelot.

Mda… În realitate, armata care a făcut posibilă unirea Transilvaniei cu Regatul României a fost armata… italiană. la 4 Noiembrie 1918, ca urmare a bătăliei de la Vittorio Veneto, armata italiană anihilează armata austro-ungară. Ceea ce duce, într-o săptămână, la prăbușirea completă a imperiului austro-ungar. Ceea ce face posibilă adunarea de la Alba-Iulia.

Trupele italiene, așadar, ar trebui să treacă astăzi pe sub Arcul de Triumf din București. Iar politicienii actuali ar trebui să se încoloneze spre Rahova.”

articolul original.

Cămaşa cu altiţă, element de identitate culturală, înscrisă în patrimoniul UNESCO

1 December 2022 at 14:23

La cea de-a 17-a sesiune a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care se desfăşoară la Rabat, în Maroc, a fost adoptată decizia privind înscrierea „Artei cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii.

,,Cele 24 de state membre ale Comitetului au apreciat valoarea elementului pentru identitatea culturală a celor două țări, funcțiile sociale ale acestuia, aportul la consolidarea dialogului între comunități și la incluziunea socială, precum și importanța măsurilor actuale și viitoare de salvgardare implementate în cooperare cu comunitățile de purtători, în vederea promovării cămășii cu altiță, inclusiv prin intermediul acțiunilor de educație formală și non-formală.

Înscrierea în Lista Reprezentativă asigură o mai bună conștientizare a valorii acestei arte tradiționale, care a devenit, în ultimele decenii, un reper important de identitate națională, precum și a necesității de protecție a practicilor specifice de creație transmise din generație în generație, în cadrul comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.”- potrivit comunicatului transmis de Ministerul Culturii.

,,Reușita de astăzi se datorează, în cea mai mare măsură, generațiilor de creatori ai cămășii cu altiță, asigurarea transmiterii patrimoniului în cadrul comunităților purtătoare fiind unul dintre cele mai importante criterii care definesc acest element.

În complexul proces de înscriere, implicarea comunităților de meșteri populari din cele două țări a reprezentat un aspect definitoriu al dosarului declarat câștigător.

În urma deciziei de astăzi, instituțiile culturale din cele două țări au datoria de a continua să încurajeze activ efortul remarcabil pe care aceste comunități și acești creatori îl fac în păstrarea și promovarea, de manieră durabilă, a elementelor de patrimoniu cultural imaterial.

Din delegația României la Rabat, condusă de András István Demeter, secretar de stat în Ministerul Culturii, au făcut parte Simona-Mirela Miculescu, ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, și Ioana Baskerville, punctul focal pentru Convenția 2003. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de Sergiu Prodan, ministrul Culturii, alături de Corina Călugăru, ambasador, delegat permanent al Republicii Moldova pe lângă UNESCO și Andrei Prohin, expert în patrimoniul cultural imaterial.”

,,Dragii mei, încă nu pot vorbi de emoție! Am trăit un moment istoric pe care l-am și muncit! Mulțumesc din suflet! Este copleșitor! Profund recunoscătoare tuturor celor ce au muncit pentru această victorie extraordinară cu care cinstim Ziua Națională! Trăiască România și valorile ei perene!”- a declarat Simona-Mirela Miculescu, într-o postare pe Facebook.

Ministerele Culturii, responsabile de dosarul „Arta cămășii cu altiță” mulțumesc pentru sprijin Ministerului Afacerilor Externe din România și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova, cât și Delegațiilor permanente ale celor două state la UNESCO.

articolul original.

Mesajul Președintelui Curții Constituționale cu prilejul Zilei Naționale a României – 1 Decembrie 2022

1 December 2022 at 11:56

Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, afirmă că Ziua Naţională a României înseamnă nu doar unitatea întregului popor, dar şi o moştenire şi o datorie a noastră de a continua, şi cu mai multă fermitate, dezvoltarea şi modernizarea societăţii

”De 1 Decembrie, începând cu anul 1990, poporul român şi fiecare cetăţean al său, oriunde s-ar afla în lume, sărbătoreşte Ziua Naţională a României. Unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc” a fost îndemnul lui Gheorghe Pop de Băseşti, cel care a prezidat Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Aceste cuvinte, rostite în urmă cu 104 ani, au dat forţă, încredere şi mai ales au inspirat şi au unit oamenii, iar astăzi, semnificaţia lor este la fel de puternică, prin menţinerea speranţei de unitate a întregului popor.  

Valoarea unificatoare a zilei de 1 Decembrie ne oferă tuturor prilejul de a celebra împreună un moment crucial din istoria noastră, de a fi parte a unui pact de fidelitate față de Națiune și față de istorie, față de Constituție, față de lege și de consolidare a statului de drept și de glorificare a făuritorilor Marii Uniri.

Ziua Națională a României înseamnă nu doar unitatea întregului popor, dar și o moștenire și o datorie a noastră, a tuturor, de a continua, și cu mai multă fermitate, dezvoltarea și modernizarea societății românești și de a cultiva valorile universale în care românii au crezut dintotdeauna, precum și identitatea națională, independența, libertatea și demnitatea.

În același timp, cinstim spiritul celor care au făcut posibilă această zi și care au deschis drumul democratic pe care suntem astăzi, eroii noștri, cei care au luptat pentru un ideal: unitatea indestructibilă a poporului român. Nu le putem aduce un alt omagiu decât angajamentul nostru față de protejarea intereselor naționale, apărarea valorilor fundamentale și continuarea parcursului european ireversibil spre democrație și progres al României.

Cu bucurie și emoție, doresc să transmit poporului român cele mai calde urări ale mele și ale colegilor mei din Curtea Constituțională de prosperitate, bunăstare, sănătate și bucurii.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români de pretutindeni!– se arată în mesajul Președintelui Curții Constituționale.

articolul original.

Ambasadorul Italiei la București: Explorez frumusețea și bogăția istoriei, peisajelor și tradițiilor României

1 December 2022 at 11:28
image

După cum se știe, Italia găzduiește cea mai mare comunitate de români din Europa, însă legăturile dintre cele două țări sunt multe mai strânse, cu rădăcini istorice adânci. România și Italia sunt popoare latine, foarte asemănătoare, nu doar în ceea ce priveşte limba, ci şi modul în care gândim, în care înfruntăm problemele vieţii.  Din aceste considerente, Q Magazine a adresat o serie de întrebări Excelenței Sale  Alfredo Maria Durante Mangoni, ambasadorul Italiei,  care în această zi de sărbătoare națională ne-a dezvăluit opiniile sale despre România și români.

Ce găsiți UNIC în România și la români?

Ceea ce admir la poporul român este, pe de o parte, atașamentul puternic față de cultura latină; pe de altă parte, aspirația sa spre libertate și independență. Sunteți un popor care a luptat mereu din greu pentru a-și câștiga libertatea, mai întâi de sub dominaţia Imperiului Otoman și apoi – așa cum a demonstrat Revoluția din 1989 – prin răsturnarea dictaturii comuniste. Ceea ce este deci izbitor este atașamentul pe care românii îl au față de propria istorie și față de valorile legate de tradiții și religie, adevărații lianţi ai societății. Prin prisma relațiilor noastre bilaterale, mai este, așadar, loc de aprofundare a cunoașterii a ceea ce Italia și România îşi pot oferi reciproc.

Ce știați despre România înainte să veniți la post?

Înainte de sosirea mea în România în vara anului 2021, aveam câteva cunoștințe de bază despre limba și istoria țării. De exemplu, știam că limba română este o limbă romanică ale cărei rădăcini sunt în latină, dovadă fiind asocierea lexicală a numelui „România” cu cuvântul latin „romanus” și faptul că Imnul Național îi definește pe români drept „ copiii lui Traian”. În lecturile și întâlnirile pregătitoare din Italia, am înțeles profunzimea relațiilor bilaterale, intense la toate nivelurile, precum și principiile și valorile împărtăşite ale democrației și statului de drept în cadrul sentimentului comun de apartenență la Uniunea Europeană. Vizitasem înainte asociațiile de întreprinzători din Nord-Est, în special din Veneto și mă întâlnisem cu personalități culturale pentru a mă pregăti mai bine.

Italia este al doilea partener comercial al României și unul dintre primii investitori din țară: într-adevăr suntem primul investitor după numărul de companii, peste 25.000 cu capital italian înscrise la Registrul Comerţului, care și-au dezvoltat de-a lungul anilor o cunoaștere amplă și vastă a României și asigură oportunități de angajare unui număr de aproximativ 130.000 de cetățeni români.

Competențele și tehnologia companiilor noastre au multe de oferit în toate sectoarele cruciale pentru redresarea și consolidarea economiei românești, aducându-şi o contribuție semnificativă la implementarea PNRR și impulsionând crearea de parteneriate public-privat. Să văd personal atenția acordată Italiei în cursul întâlnirilor cu omologii români este un aspect îmbucurător al misiunii mele diplomatice.

Ce veți regreta după plecarea dumneavoastră de aici?

Poate e prea devreme să vă răspund… În orice caz, apreciez sinceritatea oamenilor, dorința de a-și îmbunătăți condițiile de viață și veniturile, gastronomia ca expresie a culturilor alimentare tradiționale, varietatea neașteptată a frumuseților naturale. Mai mult decât atât, în ultimii treizeci de ani, mulți dintre concetățenii mei și-au ales România drept casă, dând viață unor noi asocieri personale și familiale și la fel s-a întâmplat cu românii în Italia.

Care este locul dumneavoastră preferat din țara noastră?

Am început să explorez frumusețea și bogăția istoriei, peisajelor și tradițiilor României, atât dintr-o curiozitate personală cât și în interes profesional. Până acum am vizitat foarte multe locuri. Mă voi limita să menționez două: marea Deltă a Dunării, pe care am vizitat-o ​​de-a lungul brațului Sulina și împrejurimile acesteia; şi mănăstirile din Bucovina. Am fost de mai multe ori la Constanța, unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, care îmi amintește de vechile colonii grecești din sudul Italiei, mari răspântii ale artei, istoriei și arhitecturii, pe care a fost construită civilizația romană. Știu bine că în România sunt multe locuri de admirat și de aceea plănuiesc să le vizitez cât mai des.

Povestiți două experiențe, una plăcută și una neplăcută, pe care le-ați trăit în România?

Cele plăcute le depășesc clar pe cele neplăcute. Referitor la primele, am avut în repetate rânduri ocazia să-i prezint președintelui Iohannis contingentele italiene dislocate la baza 57 aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Costanţa, unde suntem angajați cu Forțele Aeriene Italiene pentru protecția spațiului aerian românesc în zona strategică a Mării Negre.

Dar îmi amintesc cu plăcere și de întâlnirile pe care le-am promovat cu ONG-urile italiene prezente în România pentru a înțelege contribuția lor concretă la integrarea socială și educațională a comunităților vulnerabile, precum și de vizitele la liceele din București și Cluj unde se predă limba italiană. Au fost experiențe pline de satisfacții.

Din păcate, însă, a trebuit să mă ocup de episodul neplăcut de intimidare în care au fost implicate senatoarea Şoşoacă și o corespondentă de la RAI, care a generat un amplu ecou în presă. Am intervenit pentru a acorda asistență consulară jurnalistei italiene. Ambasada și-a exprimat de altfel aprecierea formală pentru declarațiile făcute de instituțiile românești de la cel mai înalt nivel instituțional, de condamnarea fermă a agresiunii suferite de jurnalistă și de echipa de televiziune și pentru apărarea libertății de informare.

Care este personalitatea românească pe care o apreciați?

A numi pe cineva ar însemna să faci o nedreptate multor altora. În general, personalitățile românești pe care le apreciez cel mai mult sunt cele care reuşesc  să explice cu calm opiniei publice că România este capabilă de schimbare, că încrederea în instituții este importantă, mai ales astăzi pentru politicile de sănătate publică, educație și integritate în managementul economic și în interesul public, că activitățile administrative și antreprenoriale pot obține o valoare socială și economică mai mare atunci când sunt desfășurate cu respectarea eticii și a legalității. Cu siguranță actuala guvernare poate conta pe personalități marcante și responsabile, capabile să confere substanță simțului responsabilității care trebuie să inspire relația dintre instituții și societatea civilă într-o democrație matură.

Sunt românii mai corupți decât alte popoare?

Cu siguranţă că nu. Corupția este un rău întunecat care afectează economia și societatea în foarte multe țări și uneori implică reprezentarea politică prin conflict de interese. M-am ocupat îndelung de aceste problematici, inclusiv în calitate de președinte al Anti-Corruption Working Group al G20. Nu cred că România este mai coruptă decât alte țări, chiar dacă uneori mi se întâmplă să aud opinii privind răspândirea celei mai comune corupții, petty corruption. Consider că este important să acționăm atât pe latura penală represivă a combaterii fenomenului și din punct de vedere patrimonial, cât și din ce în ce mai mult pe latura preventivă, prin școală și acțiunea autorităților independente. Astfel am realizat în Italia lupta împotriva mafiilor, cu rezultate de o semnificație evidentă.

Care este emisiunea dumneavoastră preferată de la posturile de televiziune românești?

Urmăresc câteva dintre știrile celor mai cunoscute canale de televiziune românești și câteva programe de dezbateri pe teme care leagă provocările globale de comportamentul individual, cum ar fi chestiunile legate de protejarea planetei. De asemenea, sunt un ascultător obișnuit al Radio România.

Care este scriitorul român preferat?

Recunosc valoarea unor „giganți” ai literaturii române, de la Mihai Eminescu la Mihail Sadoveanu, de la teatrul absurdului al lui Eugène Ionescu la marele Mircea Eliade. Cartea care mi-a plăcut cel mai mult, apropiindu-mă de țara Dvs., este romanul Ora 25 de Virgil Gheorghiu. Dintre scriitorii contemporani, însă, îi admir mai ales pe Mircea Cărtărescu și pe Ana Blandiana. I-am întâlnit pe amândoi de câteva ori și am putut să le apreciez stilul simplu și direct, atitudine care, în opinia mea, justifică farmecul lor personal. De altfel, există autori italieni contemporani apropiaţi de România, şi mă gândesc la Andrea Bajani, finalist la Premiul Strega, al cărui roman de debut este plasat în ţara Dumneavoastră.

Cu ce se poate mândri România în lume?

Poporul român este un popor latin cu o personalitate marcantă, asemănător cu al nostru în ceea ce privește tradițiile, obiceiurile, valorile și multe altele, de la invențiile care au schimbat lumea (mă gândesc la Henri Coandă și la avionul cu reacție) la modele arhitecturale poliedrice. Un alt aspect cu care România se poate mândri este gradul de conectivitate digitală. Nu întâmplător Bucureștiul va găzdui Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică.

articolul original.

Speranța acestei națiuni stă în copiii săi!

1 December 2022 at 10:51

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost impresionat de gestul Deliei, o fetiță de 10 ani, care i-a dăruit o broșă tricoloră făcută de mânuțele ei.

,,O voi purta astăzi cu mare mândrie cu gândul la energia acestei generații care va duce România acolo unde merită și îi este locul. La fel cum acum 104 ani, generația de atunci a înțeles că doar prin unitate putem să ne îndeplinim visul de a trăi cu toții într-o singură țară.

Generația actuală a luat o țară distrusă de comunism și a dus-o în Uniunea Europeană și NATO. Avem o șansă extraordinară să îndeplinim total visul european și să aderăm la spațiul Schengen. Depinde doar de noi!

Pentru Delia, pentru toți copiii acestei națiuni, trebuie și noi să stăm uniți și să trecem peste toate provocările la care suntem supuși de un război ilegal chiar la granițele noastre și de toate crizele suprapuse pe care le-a cauzat.

Avem această datorie, pentru ca viitoarea generație să poată construi pe o fundație mult mai solidă !

La mulți ani, România! La mulți ani, români!”- a transmis președintele PSD, cu ocazia Zilei Nașionale.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Gafă imensă a Ursulei sau adevăr terifiant? 100.000 de militari ucraineni uciși de ruși

30 November 2022 at 11:51

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, lansează o informație absolut nucleară într-un discurs despre Ucraina susținut azi, pe care ulterior o cenzurează fără explicații. Gafă ori scăparea celui mai incomod adevăr despre războiul din Ucraina? Oricum ar fi, Comisia Europeană trebuie să clarifice lucrurile urgent.

UPDATE

Comisia Europeană spune că Ursula ar fi gafat

„Multumesc mult celor care au subliniat inexactitatea cu privire la cifre într-o versiune anterioară a acestui videoclip. Estimarea folosită, din surse externe, ar fi trebuit să se refere la victime, adică atât cei uciși, cât și cei răniți, și a fost menită să arate brutalitatea Rusiei”, a clarificat purtătorul de cuvânt șef adjunct și director pentru comunicare politică al Comisiei Europene, Dana Spinant, într-o postare pe Twitter.

Știre inițială În discursul postat azi pe Twitter, von der Leyen vorbește despre atrocitățile rușilor în Ucraina „care au adus moarte, devastare și suferințe de nespus. Cu toții ne amintim ororile din Bucha”.

Și urmează fraza-cheie: „It is estimated that more then 20.000 civilians and more than 100.000 military officers have been killed so far”.

Presa de la noi s-a repezit să titreze că rușii au ucis peste 20.000 de civili și peste 100.000 de soldați ucraineni, până acum.

Doar că există două mici probleme.

Prima, că military officers nu înseamnă soldați, ci comandanți militari, indiferent de rang. Ceea ce înseamnă că numărul total al militarilor uciși ar trebuie să fie mult mai mare. Să zicem, însă, că Ursula a greșit, voind să se refere, de fapt, la soldați în general.

Dar, chiar și așa, afirmațiile ei sunt explozive, pentru că regimul Zelenski a refuzat cu încăpățânare după invazie să livreze date oficiale despre numărul soldaților morți, iar când a făcut-o, pe alocuri, a vorbit de cifre infinit mai mici: cca.9.000, la sfârșitul lunii august, potrivit comandatului forțelor armate ucrainene, Valeriy Zaluzhnyi.

Ceea ce înseamnă ori că în ultimele trei luni rușii au ucis de peste 10 ori mai mulți soldați ucraineni decât în restul invaziei, ori că înalții oficiali europeni au decis azi, prin vocea președintei C.E. să spună adevărul îngrozitor, anume că pierderile armatei ucrainene sunt imense și până acum au fost secretizate.

Cifrele Ursulei coincid, trebuie spus, cu prima estimare de acest gen aruncată pe piață luna aceasta de către generalul american Mark Milley, care a vorbit în premieră despre 100.000 de militari ucraineni uciși.

Ca să fie tacâmul complet, la cca. două ore după postarea înregistrării video pe Twitter, materialul a fost reeditat, iar referirile la pierderile ucrainene au fost eliminate complet. Au rămas, în schimb, în materialul preluat de Youtube.

Fără a mai vorbi că Wikipedia a preluat cu o iuțeală fabuloasă informația în materialul despre pierderile de război din Ucraina. Pe care, la fel de iute, a eliminat-o la orele 12,53 ora noastră.

Ce să înțelegem de aici? Gafă de proporții, sau șmecherie europeană pentru a transmite lumii adevărata catastrofă petrecută în Ucraina?

articolul original.

 Din suma colectată pentru fiica sa, Irene-Ecaterina, Arhidiaconul Mihail Bucă a donat aproape 100.000 de euro Institutului Clinic Fundeni

29 November 2022 at 16:06

Părintele arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale și fondator și dirijor al Grupului Psaltic ,,Tronos” al Patriarhiei Române, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că din suma donată pentru fiica sa, Irene-Ecaterina, bolnavă de Leucemie mieloblastică acută, va vira în conturile Institutului Clinic Fundeni aproximativ 52.000 de euro.

La această sumă se adaugă donațiile făcute anterior, când a cumpărat 156 de saltele pentru paturile de copii și adulți, a schimbat lămpile de iluminat, feroneria și jaluzele de la geamurile saloanelor, precum și multe altele. Totodată, banii strânși în urma expoziției de tablouri ,,Flori pentru Irene”, unde au fost vândute aproximativ 50 de opere ale unor artiști, au fost și ei donați aceleiași instituții. În total, suma donată de arhidiaconul Mihail Bucă ajunge la aproximativ 100.000 de euro. La acești bani se adaugă 44.000 de euro, donație pe care Asociația Liga Legendelor o face tot pentru Institutul Clinic Fundeni, după cele două meciuri demonstrative susținute la Slobozia și București, unde Irene-Ecaterina a fost imaginea întregii campanii.

,,Dragii noștri,

Venim în fața voastră, iată, la 4 zile de la sărbătoarea Sfintei Ecaterina, dar în prag de mare praznic, al Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, și de mare sărbătoare națională cu VEȘTI BUNE.

Așa cum bine știți, alături de mulți oameni de bine, prieteni de încredere, iubitori de Hristos, am demarat un proiect destinat ajutorării copiilor internați în Institutul Clinic Fundeni, la Secția de Oncohematologie. Am avut curajul să îndrăznim și să sperăm că ,,Fotbalul face bine”, iar voi și bunul Dumnezeu ne-ați demonstrat că nu am greșit.

Pe 7 septembrie, la Slobozia, mulți dintre marii fotbaliști ai României ni s-au alăturat într-un meci demonstrativ organizat cu bună și aleasă pricepere de Liga Legendelor. La fel s-a întâmplat și pe 10 noiembrie, la București, în fața Mănăstirii Cașin, pe Stadionul Arcul de Triumf, unde mii de oameni au ținut să ne ajute și să le fie sprijin copiilor greu încercați de boli teribile.

În urma acestui proiect național, la care au participat și românii din străinătate, putem să vă spunem că s-a strâns suma de 44.000 de euro!

La această sumă, din donațiile pe care le-a primit, Irene-Ecaterina donează Institutului Fundeni suma de 52.000 de euro. Așadar, în total, suma ajunge la 96.000 de euro, bani pe care minunații medici de la Fundeni îi pot folosi pentru a-și duce mai departe nobila misiune de a salva viețile copiilor.

La această sumă se adaugă și donațiile despre care v-am vorbit în celelalte postări și proiectul ,,Dulăpiorul faptelor bune”.

Vă mărturisesc că știam că am lângă mine oameni iubitori, oameni care nu refuză să sară în ajutor, însă mărturisesc și că am avut temeri. Dar, acum, am și mai multă încredere, încredere că Dumnezeu și voi ne sunteți alături, iar noi nu vom conteni să vă pomenim în rugăciunile noastre.

Iubiților,

Vă mulțumim din toată iubirea și durerea noastră, ambele nemăsurate. Ne rugăm să vă răsplătească Dumnezeu și Maica Domnului și să nu simțiți niciodată ce înseamnă durerea unor părinți care au un copil atât de bolnav.

Vreau să mulțumesc tuturor care au îndrăznit alături de noi, celor care au visat și visează alături de noi, celor care cred în minunile sfinților, celor care și-au neglijat familiile pentru a ne sprijini, celor care ne-au alinat durerea cu fapte și cuvinte.

Mulțumesc medicilor, personalului medical și tuturor angajaților din Institutul Clinic Fundeni și, în mod deosebit, doamnei Anca Coliță, un om rar.

Irene-Ecaterina este puternică și datorită vouă! Lupta noastră continuă, dar, cu voi alături, suntem și mai încrezători!”, a anunțat Arhidiaconul Mihail Bucă.

Terifianta poveste a micuței Irene-Ecaterina

După ce că suferea de sindrom Down, o veste trăznet a venit în familia părintelui: Irene-Ecaterina a fost diagnosticată cu leucemie mieloblastică acută, boală care împiedică formarea normală a celulelor roșii și duce la scăderea trombocitelor, atât de importante pentru coagularea normală a sângelui.

Irene a făcut prima cură de citostatice, medicamente ceva mai bine suportate de copii, dar ținând cont de faptul că are și probleme cu inima, micuței i se administrează un tratament personalizat și face zilnic analize de sânge. Deși medicii sunt optimiști cu privire la evoluția micii paciente, familia estimează că va fi nevoită, mai devreme sau mai târziu, să decidă dacă va continua tratamentul în România sau în străinătate. Acest lucru presupune costuri mari și, cel mai important, lipsa pentru cel puțin un an a unui părinte din familie. Daniela, mama fetiței, este internată împreună cu Irene iar arhidiaconul stă singur acasă cu ceilalți patru copii.

„Aceasta boală te desparte de copilul tău, fiindcă nu mai poți să-l ții în brațe”, spune cu regret Mihail Bucă.

Pentru a proteja fetița, care are imunitatea scăzută, tatăl ei nu este lăsat să o vadă.

„De aceea, mă plec în fața tuturor mamelor care stau la căpătâiul copiilor lor în spitale”, spune protopsaltul Catedralei Patriarhale.

Arhidiaconul mărturisește că este marcat de faptul că toată țara se roagă pentru Irene Ecaterina. El crede că misiunea fetiței ar putea fi tocmai aceasta: să-i plece pe mulți spre dărnicie și rugăciune.

De aceea, părintele Mihail Bucă vrea să se implice într-o campanie națională de donare de sânge și de înscriere în Banca de Celule Stem. Mulți pacienți cu leucemie au nevoie de donatori de celule stem.

„Cred că Dumnezeu m-a adus în această groapă pentru a face ceva mai departe prin Irene pentru semenii noștri care au leucemie”, mai spune Arhidiaconul Mihail Bucă.

articolul original.

Ieri erou, azi inculpat. Medicul Virgil Musta, trimis în judecată de procurorii DNA

29 November 2022 at 12:30
image

Medicul Virgil Filaret Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeş” Timişoara, a fost trimis în judecată, alături de alte cadre medicale din cadrul unităţii sanitare, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu efectuarea de teste pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020, inculpatul Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).

Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menționată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital.

La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale. Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente.

Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului.

Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara. Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara a comunicat Direcției Naționale Anticorupție că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.

În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 12.173 de lei aparținând inculpatului Musta Virgil Filaret, aflată într-un cont bancar.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Timiș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

articolul original.

PSD a declanșat rapid procedura legală în cazul Bădălău: Solicităm USR să lase minciunile și să nu mai facă zid în fața colegilor de partid penali

29 November 2022 at 12:11

PSD a depus, luni, o solicitare la Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru declanșarea procedurii de revocare a domnului Niculae Bădălău din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a României.

Votul pentru revocare va fi exprimat în ședința comună a comisiilor de buget, finanțe și bănci din Senat și Camera Deputaților.

Ședința va fi organizată imediat după reluarea lucrărilor Parlamentului, întrerupte, din motive de securitate, de evenimentele legate de reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO.

„Rațiunile de Securitate care au stat la baza amânării lucrărilor comisiilor sunt cunoscute, de altfel, de liderii grupurilor parlamentare ale USR, care, în mod populist și demagogic, au acuzat că PSD prelungesc revocarea domnului Niculae Bădălău.

book

Partidul Social Democrat solicită USR să se abțină să critice reacțiile PSD în acest caz. Este profund imoral și demagogic ca USR să critice conduita altor partide în privința integrității politice, atâta timp cât protejează „penalii USR din funcții publice”, sfidând fără jenă cetățenii români cărora le promiteau curățarea clasei politice de astfel de personaje controversate.

În USR s-a instituit practica „Alături de penali în funcții publice” chiar de la vârful partidului! Au făcut scut pentru apărarea colegilor lor acuzați de fapte penale grave și de incompatibilitate. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, are o decizie de incompatibilitate din partea ANI și o sesizare penală la DNA din partea aceleiași instituții, pentru că s-a numit pe sine director într-un proiect al primăriei și a încasat bani, în plus față de indemnizația de primar și de limitele impuse de lege.

La Brașov, primarul Allen Coliban a aprobat virarea a 1 milion de lei din banii primăriei către un ONG care a fost fondat de domnia sa și care are sediul la domiciliul său, iar DNA a deschis deja o anchetă în acest caz”, a transmis PSD.

articolul original.

Antony Blinken, despre parteneriatul cu România: „Avem o alianță de neclintit, bazată pe valori comune pe care le vom apăra”

29 November 2022 at 11:39
image

Antony Blinken şi prim-ministrul român Nicolae Ciucă au vizitat expoziţia ‘Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic’, un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american.

,,Este minunat să mă reîntorc din nou la Bucureşti. După cum a spus domnul prim-ministru, am fost aici, la București, când președintele Clinton şi președintele Constantinescu au anunțat lansarea acestui Parteneriat Strategic. A fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspirație pentru toată lumea în căutarea libertății. Nu cred că cei doi președinți ar fi putut, în acel timp, să îşi închipuie cum va fi situația după 25 de ani mai târziu, cu atâtea legături în domeniul economic, politic și în relațiile personale. Şi, după cum ați spus dumneavoastră, noi avem o alianță de neclintit, bazată pe valori comune, pe care le vom apăra când vom fi atacaţi. Și, într-adevăr, am construit și relații puternice în domeniul economic, inclusiv în cel energetic. De asemenea, aș vrea să menționez și relațiile interpersonale, atâtea schimburi în domeniul academic și cultural, care au dus la atâtea schimburi de persoane, de idei între țările noastre”, a spus secretarul de stat american.

Nicolae Ciucă, a punctat că „parteneriatul nostru strategic a atins cel mai înalt nivel din istoria sa”:

„Sunt foarte bucuros și mândru să afirm că parteneriatul nostru strategic a atins cel mai înalt nivel din istoria sa de un sfert de secol. În 1997 s-a născut o generație care s-a maturizat odată cu parteneriatul strategic. Sunt convins că această generație va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a apăra libertatea, drepturile câștigate și valorile democratice. Sunt convins că această generație împreună cu poporul român apreciază adevărata importanță a Parteneriatului Strategic dar și apartenența noastră la NATO și UE”.

„Prezența dumneavoastră aici confirmă inteeresul pe care SUA îl acordă Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite și România și vă asigur că Guvernul României va face tot ceea ce îi stă în putință pentru consolidarea și extinderea acestui parteneriat strategic. Componenta politico-militară a parteneriautui este un a foarte importantă iar prezența dumneavoastră are loc în contextul în care MAE a organizat întâlnirea miniștrilor de Externe ai NATO, întâlnire care are loc la scurt timp după summit-ul de la Madrid și pentru prima dată după ce România a găzduit primul summit NATO în 2008. Vreau să vă mulțumesc pentu angajamentul SUA, pentru prezența armatei SUA în România”, i-a mai transmis premierul secretarului american de stat.

articolul original.

Nicușor Dan, la DNA. Urbanismul e o chestie foarte serioasă pentru că trebuie să existe o predictibilitate

29 November 2022 at 11:15
image

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie referitoare la sesizarea pe care a depus-o cu privire la nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren spaţiu verde.

„Am evidenţiat că chestiunea asta a urbanismului este o chestiune foarte serioasă, în primul rând pe ceea ce înseamnă securitatea raporturilor juridice, adică dacă ai un investitor care vine să investească în Bucureşti el trebuie să aibă garanţia că în momentul în care o autoritate îi dă un act acel act este legal, se poate duce să-şi ia un credit în bancă, să contracteze nişte firme de construcţii şi doi, că din toate actele nelegale pe care Primăria le-a emis în timpul ăsta noi avem câteva zeci de litigii în care privaţi ne cer milioane de euro, spunând că voi, Primăria, ne-aţi dat nişte acte şi actele astea s-au dovedit în instanţă că sunt nelegale şi noi am suferit (…) Deci urbanismul e o chestie foarte serioasă pentru că trebuie să existe o predictibilitate”, a declarat primarul general la ieșirea din DNA.

El a mai precizat că procurorul urmează să încadreze fapta sesizată.

La începutul lunii, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat DNA, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru „nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1”, care prevede construirea pe un teren indicat ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate.

„Din hârtii s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro. Întrebare retorică. Ce credeţi că va face Inspectoratul de Stat în Construcţii? Va constata nelegalitatea PUZ-ului şi va solicita prefectului să îl atace în instanţă? (din păcate, primarul nu are voie să atace hotărârile Consiliului). Sau mă va amenda cu 5.000 lei pentru că nu emit certificatul de urbanism pentru construire?”, scria Nicuşor Dan pe Facebook.

Plângerea penală a fost depusă la DNA împotriva lui Ştefan Călin Dumitraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei, iar acuzaţiile sunt de abuz în serviciu. Acesta ar fi emis avizul şi raportul de specialitate în baza cărora Consiliul General a aprobat PUZ pentru Primăverii nr. 1.

„S-a creat un folos necuvenit proprietarilor de cel puţin 3 milioane de euro, întrucât terenul în suprafaţă de 1.326 de mp a devenit construibil din (practic) neconstruibil, iar valoarea de piaţă a terenurilor construibile în zona menţionată este de cel puţin 2.500 euro/mp”, se arată în sesizare. 

articolul original.

Ce program au mall-urile și hipermarket-urile pe 30 noiembrie și 1 decembrie

29 November 2022 at 07:16
image

În zilele libere de 30 noiembrie și 1 decembrie, când cei mai mulți angajați vor fi liberi, unii dintre aceștia își vor petrece timpul liber la cumpărături în mall-uri și hipermarket-uri. Iată care vor fi programele acestora.

Programul Colloseum Mall

Reprezentanții centrului comercial arată că acesta va avea program normal de funcționare, după cum urmează: orele 10:00-22:00 pentru Mall Colosseum și 7:30- 22:00 pentru galeria comercială Carrefour Colosseum.

Programul Militari Shopping Center

Centrul comercial va avea program normal între orele 10:00-22:00.

De asemenea, Militari Shopping Center a pregătit și un eveniment special în această perioadă: o sesiune de fotografie pentru familii semnată de Cristian Șuțu, între 25 noiembrie și 1 decembrie, în intervalul 16:00-20:00.

Programul AFI Cotroceni

Reprezentanții AFI Cotroceni arată că nu există un program special pentru zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, mallul urmând să funcționeze conform programului normal, respectiv 10:00 – 22:00.

De asemenea, AFI Cotroceni sărbătorește Ziua Națională a României la Cinema City, pe data de 1 decembrie urmând să fie proiectat un program special de filme românești.

Programul ParkLake Shopping Center

Centrul comercial informează că programul de funcționare va fi cel obișnuit pe datele de 30 noiembrie și 1 decembrie.

În perioada 28 noiembrie – 8 decembrie însă, clienții sunt așteptați în zona Main Square pentru a admira 10 costume purtate de artiștii români în timpul celebrului musical Mamma Mia.

Programul Băneasa Shopping Center

Ca și celelalte centre comerciale, reprezentanții Băneasa Shopping Center transmit faptul că programul de funcționare va fi normal, între orele 10:00-22:00.

Programul Mega Image

Reprezentanții retailerului transmit că programul de funcționare al magazinelor va fi normal în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, respectiv 7:00-22:00.

Programul Carrefour

Carrefour arată faptul că în minivacanța de 30 noiembrie și 1 decembrie programul magazinelor va fi normal.

Programul Profi

De asemenea, reprezentanții Profi transmit faptul că magazinele din rețea vor avea program normal în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, între orele 8:00 și 22:00.

Programul Lidl

La rândul lor, cei e la Lidl subliniază faptul că programul magazinelor pe care le operează vor avea program obișnuit, fără schimbări față de alte zile.

Programul Auchan

Nu în ultimul rând, retailerul Auchan arată faptul că programul magazinelor din rețea va fi cel normal. Totodată, compania derulează o campanie în social media în care îi invită pe români să facă o poză tricolorului românesc și să o afișeze pe conturile de socializare cu tag la pagina Facebook Auchan (RO) și hashtagul #Mândrucăeștiromân, urmând ca ulterior aceștia să fie înscriși într-o tombolă unde vor putea câștiga unul din cele 10 premii de 1.000 euro ca bonus pe cardul de fidelitate MyCLUB Auchan.

articolul original.

Laura Florea, expert în Comunicare: Dacă Badălău făcea lobby, și nu trafic de influență, acum dormea în patul lui

28 November 2022 at 18:12

Procurorii NU investighează presupuse acțiuni de lobby ale lui Bădălău, cum spune toată presa azi, ci presupuse fapte de corupție și trafic de influență. Cum mi-a spus un prieten, dacă Bădălău făcea lobby, și nu trafic de influență, acum dormea în patul lui.

Cine mă cunoaște sau mă urmărește știe că o bună parte din activitatea mea este de lobby. Și nu de ieri de azi, ci din 1995. Da, de când nu existau nici telefoanele mobile, nici Internetul. Am contribuit la cărți despre asta, am predat 13 ani la Universitatea București despre lobbying. Am fondat și am fost Președinte al Asociației Registrul Român de Lobby timp de 12 ani, am contribuit decisiv la autoreglementarea activității de lobby în România, cu cod de etică și comisie etică. Am fondat acum peste 10 ani și sunt vicepreședinte al Public Affairs Community of Europe, asociația europeană care reunește asociații naționale ale lobbyiștilor. Am contribuit cu puncte de vedere la recomandările OECD și ale Consiliului Europei privind lobbyul. Și sunt de profesie avocat.

Adică vorbesc în cunoștință de cauză.

Bădălău i-a pretins unui primar să atribuie un contract unei societăți administrate de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

Găsiți diferențele dintre lobby și trafic de influență în speța lui Bădălău. Mai jos și definiții ajutătoare.

Definiția data de Comisia Europeană lobbyului: „Lobbyul este fiecare activitate desfășurată cu obiectivul de a influența direct sau indirect formularea sau implementarea unei politici publice și a procesului decizional de adoptare a reglementărilor sau a legislației.”

Infracțiunea traficului de influență în Codul penal: „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite ca îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri”.

De altfel, pentru cine nu știe, activitatea de expert în lobby este reglementată în Codul Ocupațiilor din România. Asocierea muncii mele de o viață, a colegilor mei, a comunității de experți în lobby cu faptele de corupție ale unora sau ale altora ne aduce nouă, celor care suntem etici și contribuim zi de zi pentru reglementări mai bune în România, un mare prejudiciu de imagine.

Contrabanda nu e comerț.

Pirateria nu e copiere.

Plagiatul nu e citare.

Traficul de influență nu e lobby.

CC G4 Media, Libertatea, TVR1, Profit.ro, Gandul, Ziare.com, Antena 3 și mulți alții

articolul original.

Petre Daea îi liniștește pe români cu privire la scumpirea alimentelor: ‘În perioada următoare nu se pot întrezări, și nici nu se justifică obiectiv scumpirile. Prețurile la produsele de bază s-au stabilizat’

27 November 2022 at 19:25
image

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a precizat dacă să ne așteptăm la noi scumpiri în această iarnă, în contextul în care jumătate dintre români spun că au fost foarte afectați de creșterea prețurilor din acest an.

Aproximativ 47% dintre români spun că au fost foarte afectați de scumpiri, și peste 90% se așteaptă în continuare la creșteri de preț, în special la energie, alimente și întreținere.

În perioada următoare nu se pot întrezări, și nici nu se justifică obiectiv scumpirile. Am fost și sunt de fiecare dată în magazine.

Prețurile la produsele de bază, care asigura furajarea animalelor, s-au stabilizat. De asemenea, la energie și la gaze.”, a declarat ministrul Agriculturii, la Antena 3 CNN.

Vezi și:

Profesorul Mircea Coșea, despre creșterea pensiilor: ‘Această măsură pe care Guvernul a făcut-o și care pare să fie un succes al guvernării este, de fapt, o oglindă a stării foarte, foarte precare, periculos de precare în care se află economia României, aflată la 40 de kilometri de un război adevărat’

articolul original.

Social-democratul Nicolae Bădălău a fost reținut de procurorii DNA

27 November 2022 at 19:05
image

Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut duminică seara de DNA, pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu un contract în valoare de peste 7 milioane lei, se arată într-un comunicat de presă.

Primarul căruia Niculae Bădălău i-ar fi oferit mită în schimbul derulării unor contracte este Dan Păsat, fostul deputat PNL care a fost condamnat în 2013 la 3 ani de închisoare pentru șantaj, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

Dan Păsat este primar în comuna Bucșani din județul Giurgiu, fieful lui Niculae Bădălău. El este, potrivit surelor citate, și cel care l-a denunțat pe Bădălău la DNA.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi reprezentantul unei societăţi comerciale, pentru complicitate la dare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, la datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.

În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 noiembrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

USR reacționează

De acest moment profită din plin reprezentanții USR care, imediat după anunțul reținerii fostului senator, au postat pe rețelele de socializare mesaje anti-PSD.

Cătălin Drulă, președintele USR, a anunțat că va solicita în Parlament revocarea lui Bădălău din funcție.

„PSD se dovedește din nou partidul corupților. Nicolae Bădălau, omul numit de Marcel Ciolacu la Curtea de Conturi tocmai a fost reținut de DNA pentru dare de mită și trafic de influență.

Conform procurorilor, Bădălau făcea presiuni asupra primarilor de comună pentru ca firmele apropiate de el să primească contracte la schimb cu promisiunea unei mite de 7% din valoarea contractelor.

Nicolae Bădălau a fost recompensat cu funcția de la Curtea de Conturi după ce nu a mai prins un loc pe listele PSD de la alegerile parlamentare pentru că a jignit de mai multe ori românii din diaspora.

Nu avea nicio recomandare pentru a ajunge la Curtea de Conturi. Din contră: în 1988 a fost condamnat pentru furt și a fost cercetat în mai multe dosare DIICOT și DNA.

Mâine vom solicita în Parlament revocarea lui Bădălău din funcție. Oare social-democratul cu pretenții europene Marcel Ciolacu va face tot joc de glezne și îl va proteja ca pe Arsene de la Neamț și atâția alții?”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Clotilde Armand, primarul sectorului 1, readuce în atenție trecutul infracțional al fostului senatpr social-democrat.

„Old habits die hard.

Ce făcea dl Bădălau în 1988? ”În ziua de 13.11.1988, inculpatul Bădălău Nicolae, subinginer la ICAPA Giurgiu, profitând de neatenția muncitorilor din cadrul Bazei de recepție Malu Spart care serveau masa de prânz, a sustras 4 saci cu grâu vânzându-i cu suma de 1.200 lei” – notau procurorii.

PS: Să nu uităm cine mai este în conducerea Curții de Conturi. Șeful Curții numit de Dragnea (timp de nouă ani), dl Ilie Sârbu și fostul șef al Fiscului din Teleorman. PSD pe linie. La noi în Sectorul 1 toți acești politruci ne-au trimis doar într-un singur an trei controale și n-au găsit nimic. În schimb, au hărțuit funcționarii primăriei.”, a scris Clotilde Armand.

articolul original.

Poliția din San Francisco vrea să folosească roboți ucigași

26 November 2022 at 17:26
image

Poliția din San Francisco are în prezent 12 roboți complet funcționali, care pot fi controlați de la distanță și pe care îi folosește, în general, pentru activități de verificare a unei zone sau pentru dezamorsarea bombelor.

Poliția din San Francisco își dorește să folosească roboți în cazuri pe care le consideră ca fiind o amenințare, unde riscul de pierderi de vieți omenești, inclusiv din rândul ofițerilor, este iminent și depășește orice altă opțiune de forță pe care o are la dispoziție SFPD (San Francisco Police Department). Propunerea aparține departamentului de poliție din San Francisco și a fost înaintată autorităților legislative ale orașului. Demersul SFPD a stârnit un val de reacții negative.

A existat inițial o propunere care nu prevedea nimic legat de folosirea forței letale a roboților, până când a fost transmisă poliției o nouă variantă care includea o propoziție semnată de Aaron Peskin, unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere a orașului. Peskin semnala că roboții nu ar trebui să fie folosiți pentru utilizarea forței împotriva oricărei persoane. Poliția din San Francisco a primit această versiune a propunerii, a șters adăugarea lui Peskin și a înlocuit-o cu cea care, dimpotrivă, le-ar permite roboților să ucidă oameni suspectați de diverse infracțiuni. Peskin spune că a fost de acord cu această modificare, deoarece, spune el, „ar putea exista scenarii unde folosirea forței letale să fie singura opțiune”.

Propunerea va ajunge pe masa Consiliului de Supraveghere, pe 29 noiembrie

Pe lângă posibilitatea de a folosi forță letală, roboții ar fi autorizați să acționeze în antrenamente și simulări, arestarea criminalilor, incidente critice, circumstanțe exigente, executarea unui mandat sau în timpul unor analize ale unor device-uri suspecte.

Majoritatea roboților din inventarul SFPD sunt utilizați acum pentru dezamorsarea bombelor sau pentru a depista materiale periculoase. Noile modele Remotec sunt prevăzute cu un sistem de arme opțional, de exemplu, modelul F5A folosește o armă, numită PAN disruptor, care acționează cu gloanțe utilizate de obicei pentru detonarea bombelor de la distanță. De asemenea, robotul QinetiQ Talon poate folosi diferite arme, o versiune a acestuia fiind utilizată de armata SUA pentru lansatoare de grenade.

Recent, mai mulți producători de roboți au semnat un acord prin care au agreat ideea de a nu înarma roboții pe care îi realizează.

articolul original.
❌