ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Ministrul Rafila spune că actuala criză de medici s-ar putea rezolva în cinci ani

27 September 2022 at 04:00

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, luni, că actuala criză de medici se poate rezolva printr-o „politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani”.

Din ce în ce mai multe spitale se plâng de criza de specialiști cu care se confruntă în ultimul an și de epuizarea celor rămași în activitate, care de multe ori îi determină și pe aceștia să plece fie în spitale unde situația este mai puțin dificilă, fie în străinătate. Din cei 55.000 de medici câți are România la ora actuală, peste 50% fiind concentraţi în Bucureşti, Dolj, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, în timp ce celelalte 36 de judeţe sunt nevoite să-și împartă cei 27.000 de medici rămași, iar peste 420 de localități nu au medic de familie, potrivit datelor prezentate recent de Colegiul Medicilor din România.

Majoritatea spitalelor județene, municipale și orășenești se confruntă cu deficiențe majore în specialități medicale precum Medicina de urgență, Cardiologia, Nefrologia, Alergologia, Hematologia, Pediatria, Neonatologia, Pneumologia, Gastroenterologia etc., iar despre Chirurgie cardiovasculară, Chirurgie toracică sau Neurochirurgie nici nu se poate discuta, a atras atenția, recent, președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu, care a propus ca revitalizarea sistemului de sănătate să se realizeze printr-un parteneriat între autoritățile publice locale, structurile profesionale și instituțiile centrale cu atribuții în domeniu.

Alexandru Rafila

Întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, cum vede soluţia la deficitul de medici, deoarece unele spitale și-au închis secțiile pentru care nu au medici, iar în zece judeţe din ţară sunt mai puţin de 500 de medici, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a recunoscut că este nevoie de politici sanitare prin care să se schimbe actuala stare de fapt, dar spune că „soluţia nu este una miraculoasă” și este nevoie de cel puțin cinci ani pentru asta.

Soluţia este o politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani, şi lucrăm foarte intens la chestiunea asta. Am avut şi astăzi o întâlnire cu rectorii Universităţilor de Medicină. Avem pentru prima dată o conjunctură favorabilă, pentru că lucrăm împreună cu Universităţile şi cu Ministerul Educaţiei să găsim o soluţie la această problemă. Atractivitatea pentru practicarea profesiunii medicale într-un anumit loc depinde de două lucruri. Depinde de veniturile pe care le obţine personalul medical, să ştiţi că nu e vorba numai de medici şi de asistenţi medicali calificaţi – vă dau un exemplu, fizicieni, dacă discutăm de secţii de radioterapie – pe de o parte, şi, pe de altă parte, de atractivitatea locului de muncă care înseamnă unde îţi desfăşori activitatea şi dacă ai şi cu ce să îţi desfăşori activitatea încât să asiguri pacienţilor investigaţii sau tratament în funcţie de necesităţi”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

medici tineriMinistrul Sănătății afirmă însă că nu doar lipsa specialiștilor este cauza crizei de medici, ci și felul în care aceștia sunt atrași și păstrați, dând exemplul unor localităţi care au reuşit să aducă peste 100 de medici şi alţii care nu reuşesc, de aceea consideră că „trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă” în ceea ce privește implicarea autorităților locale.

Gândiţi-vă că rezidenţiatul unui medic durează între trei şi cinci ani, în funcţie de specialitate şi e clar că dacă tu adopţi măsurile corecte şi atrag să zicem tineri, să se facă medici de familie şi să rămână în specialitatea medicină de familie, că sunt unii, încep un an, după aia dau din nou şi se duc la altă specialitate. Deci trebuie să rămână în această specialitate şi atunci trebuie să ai un proces, dar lucrul ăsta trebuie făcut şi în parteneriat cu autorităţile locale. Sunt autorităţi locale care au reuşit, de exemplu, să aducă undeva în nordul ţării, centru – nord, să aducă în decurs de trei ani 100 de medici într-un spital judeţean şi alţii au lipsuri. Deci trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila, care consideră că deși la Botoşani, la Tulcea și în alte județe există preocupare din partea autorităţilor locale pentru atragerea de medici, „probabil zonele respective sunt puţin atractive pentru aceştia”.

Prof. Dr. Daniel Coriu

Conducerea Colegiului Medicilor din România a propus ca în contextul în care în România sunt cel puțin 10 județe defavorizate din punct de vedere al resursei umane în domeniul medical, având mai puțin de 500 de medici, o soluție ar fi angajarea medicilor fără concurs în aceste zone.

Ar trebui făcută o diferențiere în ceea ce privește condițiile de angajare între orașele mari, precum Capitala, și județele cu deficit de medici. Este nevoie de anumite schimbări legislative, care să modifice modul în care sunt accesate posturile care vor fi scoase la concurs în viitorul apropiat. Ne dorim ca acest concurs pe post să fie desființat, să fie un simplu interviu. Ne dorim o diferențiere în ceea ce privește condițiile de angajare față de orașele mari, precum Capitala, unde se dă concurs pe post. În județele cu deficit mare de medici, angajarea să fie pe bază de interviu. Oricum va fi o perioadă de probă, determinată, şi atunci văd dacă respectivul medic este calificat şi-l reţin. Dacă nu, pot să închei contractul cu dânsul. Noi vrem să simplificăm procedura”, a propus președintele CMR, prof. univ. dr. Daniel Coriu, care crede că problema s-ar putea rezolva prin inițierea unor modificări legislative în acest sens.

Pe de altă parte, autoritățile locale au propus modificarea legislației astfel încât medicii să lucreze măcar pentru o perioadă determinată în spitalele din țară, în ultimii ani de rezidențiat și după ce obțin gradul de specialist.


articolul original.

Șeful secției de Cardiochirurgie de la Institutul Inimii din Timișoara, prins în flagrant când lua mită 1000 de euro

26 September 2022 at 08:28

Ofiţerii DGA au descins luni, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, unde au percheziționat biroul medicului Marian Gașpar, șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară.

Sursă foto: Opinia Timisoarei

Unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din Timișoara este acuzat că ar fi cerut unui pacient 1.000 de euro pentru a-l opera, iar în această dimineață, politiștii Direcției Generale Anticorupție au descins în biroul doctorului, pe care l-ar fi prins în flagrant.

Percheziția a fost confirmată și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care a transmis că „în dimineața zilei de 26 septembrie 2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sprijinul ofiterilor DGA București și cei ai Serviciului Județean Anticoruptie Arad, au organizat un flagrant pentru depistarea comiterii unei infracțiuni de corupție la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. În prezent se desfășoară percheziții, în vederea stabilirii situației de fapt și a lămuririi împrejurărilor cauzei, urmând ca persoana vizată să fie condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru a fi audiată în legătură cu presupusa faptă cercetată.

În urma percheziției, medicul Marinică Gașpar, în vârstă de 63 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi cardiologi din Timișoara, a fost dus la audieri, urmând ca procurorii să decidă dacă și ce măsuri vor dispune în cazul său.

Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara a transmis că „se pronunță ferm împotriva oricărei forme de infracțiune sau corupție și susține permanent și necondiționat orice demers al instituțiilor abilitate ale statului ce vizează derapaje, ilegalități, nereguli referitoare la activitatea instituției. De asemenea suntem deschiși oricăror solicitări adresate nouă din partea instituțiilor statului român pentru identificarea și combaterea oricarei forme de acțiuni ilegale. IBCV Timișoara își va continua misiunea de a se îngriji de sănătatea cetățenilor și de a se dedica pemanent salvării vieții pacienților cu afecțiuni cardiovasculare, așa cum face de aproape 30 de ani”, se arată între-un comunicat semnat de dr. Luca Constantin Tudor, managerul IBCV.

Potrivit jurnașiștilor de la Opinia Timișoarei, prof. univ. dr. Marinică Gașpar, șef de secție chirurgie cardiovasculară, din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara activează de ani buni în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara unde, din 2003, conduce Secția de Chirurgie Cardiovasculară.

În martie, anul acesta, la redeschiderea Compartimentului de Chirurgie Pediatrică de la Institut, medicul s-a aflat în echipa care a realizat primele intervenții pe inimă la copii, proceduri reluate după mai bine de 20 de ani în cadrul unității medicale.

UPDATE, 27 septembrie: La finalul audierilor de luni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au anunțat că au pus în mișcare acțiunea penală asupra medicului chirurg Marian Gașpar, care a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat penal pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzat că ar fi primit de la șase pacienți sume cuprinse între 100 și 2.000 de euro.

Marți, acesta a fost prezentat magistraților, care au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, care în data de 27.09.2022 a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.


articolul original.

Vești uriașe pentru sute de mii de români! Vor beneficia de noi sume de bani din partea statului

27 September 2022 at 19:50
image

Începând din 2024, acest venit minim de incluziune va fi acordat lunar persoanelor singure sau familiilor cu venituri mici, principala condiție pentru a benefia de acest ajutor din partea statului este un nivel al veniturilor nete lunare ajustate de până la 700 de lei.

Nu primește ajutorul de la stat 

Atenție, chiar dacă au venituri până la limita amintită, persoanele care dețin în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de posesiune unul sau mai multe bunuri nu vor putea primi ajutorul. Lista respectivelor bunuri, printre care se număr clădiri, altele decât locuința de domiciliu, terenuri în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală (cu excepția curții) sau mașini cu o vechime mai mică de zece ani, poate fi consultată AICI.

Cerere și declarație pe propria răspundere 

Potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, conținute de HG 1.154/2022, ajutorul se va acorda în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere, completate electronic sau, după caz, pe suport de hârtie, ce vor trebui depuse sau transmise la serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu.

Prin declarația pe propria răspundere se vor transmite autorităților informații privind persoana îndreptățită, date privind componența familiei, veniturile realizate de membrii acesteia și bunurile deținute, informații despre locuință sau numărul persoanelor care locuiesc la aceeași adresă de domiciliu.

În plus, la completarea cererii și a declarației pe propria răspundere, solicitantul trebuie să semneze un angajament de plată pentru situațiile în care se pot constata plăți acordate necuvenit.

Datele și informațiile se verifică 

Angajații serviciului public de asistență socială din cadrul primăriei vor verifica datele și informațiile cuprinse în cerere și în documentele doveditoare, iar în cazul existenței unor informații sau suspiciuni privind veridicitatea datelor, primarul va dispune efectuarea unei verificări în teren, în termen de maximum cinci zile de la data înregistrării cererii.

La finalizarea verificării administrative, inclusiv a verificării în teren, dacă e cazul, și după validarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate și a condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea dreptului la venit minim de incluziune, se emite dispoziția primarului de aprobare a dreptului, care conține categoriile de ajutoare ce compun venitul minim de incluziune și cuantumul total al dreptului, defalcat pe componente.

Decizia primarului va trebui transmisă beneficiarilor în termen de cel mult cinci zile de la data emiterii, electronic sau pe suport de hârtie, precizează Avocatnet.

Plata ajutorului se va face lunar, începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de stabilire a plății, pe bază de mandat poştal, în cont curent personal sau în cont de card, în funcție de opţiunea beneficiarului.

Valoarea maximă a ajutorului de incluziune, prima componentă a venitului cu același nume, stabilit de lege este de 275 de lei/ lună/ membru de familie, cu excepția persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru care cuantumul maxim este de 400 de lei/ lună.

A doua componentă a venitului minim de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii, se stabilește în funcție de structura familiei, veniturile ei și numărul de copii, cuantumul maxim al acesteia ajungând la 480 de lei.

Vezi și:

Ludovic Orban pregătește marea răzbunare, după ce a fost ‘debarcat’ de PNL! Proiect de lege înregistrat pentru dezbatere la Senat

Vești uriașe pentru pensionari! Ar putea fi scutiți de plata acestor impozite

Urmează zile grele pentru Republica Moldova! Rusia ar putea închide robinetul de gaz! Vicepremier, pentru Bugetul.ro: ‘Nu avem un răspuns ferm din partea Gazpromului’

articolul original.

Anunțul care va bucura sute de mii de elevi! Ar putea primi mai mulți bani de la stat

23 September 2022 at 19:15
image

Vești bune pentru elevii români! Potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică la Ministerul Educației (ME), sumele de bani acordate pentru transportul elevilor navetiști ar putea fi mărite.

Mai exact, proiectul de OUG, care fost îmbunătățit față de varianta inițială în urma unor discuții purtate de reprezentanții ME cu cei ai asociațiilor de elevi, ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Avocatului Poporului și ai societății civile, va aduce mai multe schimbări legate de regulile transportului elevilor ce învață în altă localitate decât cea în care locuiesc.

Astfel, o primă măsură propusă este majorarea sumei destinate transportului elevilor ce fac naveta către școală. Mai exact, pentru transportul elevilor se va asigura o sumă forfetară lunară de 60 de lei/ lună pentru distanţa de până la trei kilometri, iar pentru distanţele ce depăşesc această valoare, suma de 60 lei/ lună se va suplimenta cu șase lei/ lună pentru fiecare kilometru.

În prezent, Legea educației naționale nr. 1/2011 prevede că “decontarea cheltuielilor de transport (…) se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/ lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/ lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/ lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare”.

Elevii vor beneficia de plata în avans a sumei forfetare lunare. Aceasta va fi neimpozabilă și nu va fi luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/ sau a bursei de ajutor social.

În cazul în care costul transportului va fi mai mare decât suma forfetară, aceasta va putea fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare.

Dacă nici suma forfetară lunară majorată cu 100% nu va acoperi cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament ori pachet de bilete, diferența va putea fi decontată din bugetele consiliilor județene.

Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se va asigura decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, astfel:

  • contravaloarea a patru călătorii dus-întors/ lună;
  • contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale.

Apoi, o altă modificare ce va fi adusă Legii educației prin proiectul de față este stabilirea cadrului legal ce va permite autorităților locale să susțină transportul școlar specializat de tip curse şcolare pentru transportul de la ori până la unitatea de învăţământ în toate etapele învățământântului preuniversitar: primar, gimnazial și liceal. Acum, legislația se referă doar la elevii din învățământul primar.

În fine, proiectul stabilește că valoarea minimă a sumelor acordate elevilor pentru transport vor putea fi majorate prin hotărâre a Guvernului.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul oficial, conform avocatnet.ro

articolul original.

Important! Sute de români pot beneficia de această pensie: Care sunt cerințele

22 September 2022 at 19:52
image

Vești importante! Sute de români pot beneficia de această pensie specială. Pensiiile I.O.V.R. reprezintă un drept care se acordă invalizilor şi accidentaţilor de război, urmaşilor celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi urmaşilor foştilor pensionari invalizi şi accidentaţi de război.

Conform reglementărilor legale în vigoare, prezentate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) beneficiază de pensii de tip I.O.V.R. mai multe categorii de persoane. Principalii beneficiari ai acestei legi sunt invalizii de război, mari mutilați sau cei încadrați în gradul I, II sau III de invaliditate.

De asemenea, de astfel de drepturi, reglementate prin Legea nr. 49/1999 mai beneficiază și văduvele de război, dar și copiii militarilor morți sau dispăruți în acțiune, pe front, precum și accidentații de război în afara serviciului ordonat, potrivit portalului lege5.ro.

Ce drepturi au pensionarii de tip I.O.V.R.

Legea prevede că fiecare dintre aceste categorii de pensionari au dreptul la pensie de tip I.O.V.R. În cazul invalizilor și a accidentaților de război în afara serviciului ordonat, aceste drepturi sunt stabilite în funcție de gradul de invalididate în care sunt încadrați. Cuantumul acestor drepturi sunt stabilite prin lege.

Trebuie spus că invalizii și accidentații de război, marii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate primesc, pe lângă pensia I.O.V.R., și o sumă fixă pentru îngrijire. Cuantumul acesteia este stabilită prin lege.

Acidentații de război în afara serviciului ordonat au dreptul la 50% din cuantumurile prevăzute pentru invalizii de război. Drepturile bănești se acordă diferențiat în funcție de gradul de invaliditate în care sunt încadrați.

Încadrarea în gradul de invaliditate se face de către comisiile de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă.

Văduvele de război beneficiază de pensie I.O.V.R. în cuantumul stabilit prin lege, la fel ca și copiii militarilor morți sau dispăruți în acțiune.

Cum se acordă drepturile I.O.V.R.

Pe lângă indemnizația pe care o încasează lunar, conform legii, beneficiarii de pensii I.O.V.R. au și alte drepturi stabilite prin actul normativ. Ei beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală în spitale și în ambulatoriu, de întreținere și medicamente pe timpul internări. De asemenea, beneficiază, tot potrivit legii, de bilete pentru tratament în stațiunile balneoclimaterice.

Pentru a beneficia de drepturile I.O.V.R., solicitanții trebuie să se adreseze cu o cerere și documentele justificative, din care să reiasă calitatea pe care o au sau gradul de invaliditate, către casele județene de pensii din raza de domiciliu. Cererile sunt procesate, la acest nivel, iar casele de pensii emit o decizie de încadrare și, ulterior, efectuează plățile către beneficiari, conform Gândul.ro.

Vezi și:

Lovitură dură pentru sute de mii de români! Aceste mașini nu vor mai putea circula în București pe timp de noapte

Vești importante pentru milioane de români! Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut anunțul: Când vor fi majorate pensiile

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: ‘Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipată, ci încercăm să evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii’

articolul original.

România ar putea găzdui un Centru de excelență al OMS Europa la București

22 September 2022 at 04:00

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un Memorandumul prin care dă „undă verde” constituirii grupului de lucru interinstituţional care se va ocupa de pregătirea înfiinţării unui Centru de Excelenţă al Biroului Regional pentru Europa al OMS la Bucureşti.

Propunerea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care anunța săptămâna trecută, după participarea la cea de-a 72-a Reuniune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, că a propus înființarea unui Centru regional de excelență al OMS în domeniul comportamentelor și elementelor culturale care influențează sănătatea, exprimând disponibilitatea României pentru găzduirea acestuia, pare să se concretizeze.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 21 septembrie 2022, Memorandumul pentru aprobarea constituirii grupului de lucru interinstituțional pentru înființarea unui Centru de Excelență al Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) la București, în România, transmite Ministerul Sănătății.

Documentul aprobă crearea unui grup interinstituţional, la nivel de secretar de stat sau asimilat cu această funcţie, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, pentru avansarea propunerilor de organizare şi funcţionare a unui Centru de Excelenţă ca organism al OMS Europa”, informeză MS.

Grupul de lucru va cuprinde reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Secretariatului General al Guvernului, RAPPS şi ai Departamentului Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, iar la şedinţele acestuia pot participa şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, menționează MS.

Constituirea unui Centru regional de excelenţă în România reprezintă o parte a iniţiativei OMS Europa dedicată evaluării impactului elementelor comportamentale şi culturale asupra sănătăţii. OMS urmăreşte furnizarea de expertiză în acest domeniu Statelor Membre.

Înţelegerea perspectivelor care pot ajuta la construirea unei culturi a sănătăţii vor permite populaţiei să dezvolte comportamente preventive, să facă alegerile corecte în viaţa de zi cu zi şi în modul în care utilizează serviciile de sănătate”, arată MS, care precizează că iniţiativa urmăreşte:

– sprijinirea ţărilor interesate, precum şi a structurilor regionale şi subregionale, pentru a identifica oportunităţi de adoptare şi creare de bune practici în
promovarea unei culturi a sănătăţii

– să producă un compendiu de bune practici pentru a face politicile, procesele, procedurile şi reglementările adecvate cultural, centrate pe oameni şi uşor de
utilizat, cu accent deosebit pe includerea informaţiilor despre experienţa pacientului în elaborarea politicilor

– înfiinţarea unui centru de resurse pentru cercetările emergente privind factorii comportamentali şi culturali care afectează comportamentul în ceea ce
priveşte sănătatea.

Având în vedre că actualul ministru român al Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a fost, mulă vreme, reprezentantul României la OMS, iar în 2017-2018 a făcut parte chiar din Comitetul Executiv al OMS, iar săptămâna trecută, la reuniunea Biroului General al OMS pentru Europa, de la Tel Aviv, secretarul de stat în MS Adriana Pistol a fost aleasă membru în în Comitetul Permanent al OMS Europa, este posibil ca România să fie aleasă pentru a găzdui Centrul de excelență propus de Rafila.

Asta s-ar putea întâmpla dacă nu cumva se va repeta istoria găzduirii Agenției Europene a Medicamentelor (EMA), după Brexit, când România și-a depus candidatura și autoritățile de atunci chiar susțineau că există șanse mari pentru asta. În ciuda tuturor demersurilor facute și a puternicului lobby făcut peste hotare, candidatura României aproape că nu a contat, țara noastră fiind eliminată din cursă încă după prima fază a votului. În final a câștigat Olanda, iar sediul EMA găzduit anterior de Marea Britanie, la Londra, a fost relocat la Amsterdam.

Prezenţa în capitala României a unui astfel de Centru regional de Excelenţă este o recunoaştere a împlicării ţării noastre în dezvoltarea politicilor de sănătate publică la nivel internaţional şi contribuie la creşterea prestigiului României”, se subliniază în comunicatul MS.


articolul original.

Tone de medicamente expirate ajung anual la gunoi, deși sunt deșeuri periculoase

21 September 2022 at 12:13

Un Ordin de ministru de acum opt ani care prevede colectarea medicamentelor expirate de către farmacii, nu are caracter obligatoriu. Un proiect de lege care ar fi trebuit să rezolve problema, trecut prin Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, lasă lucrurile la fel de neclare.

Prea ocupați să-și aprobe creșteri salariale și beneficii, lor și primarilor și președinților de cosilii județene care le aduc voturi, parlamentarii români nu mai catadicsesc să se ocupe și de problemele românilor care le plătesc viața de huzur, prin taxe și impozite aproape insuportabile. Așa că nu este de mirare că o lege care ar fi trebuit să reglementeze colectarea și distrugerea medicamentelor expirate zace prin sertare de ani de zile și nici nu are șanse să fie adoptată într-o formă coerentă, clară și care să nu mai permită contaminarea medicului și să nu mai pună în pericol sănătatea tuturor.

Aproximativ 1.500 de tone de medicamente expirate sunt aruncate de români, anual, la gropile de gunoi sau în sistemul de canalizare, deși sunt periculoase pentru mediu și sănătate, prin contaminarea solului şi apei, așa cum se precizează în expunerea de motive a unui proiect de lege aprobat marți, de Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, care ar fi trebuit să combată poluarea cu acest tip de deșeuri, dar care lasă lucrurile la fel de ambigue.

Proiectul de act normativ citează și un studiu potrivit căruia în 65% dintre apele curgătoare, inclusiv Dunărea, depășesc chiar și de 300 de ori limitele admise pentru 14 dintre cele mai comune antibiotice, dar sunt poluate și cu hormoni, citostatice, antidepresive etc. în timp ce tratamentul apelor reziduale ar elimina doar 60-90% din ibuprofenul care ajunge în râuri, în timp ce carbamazepina – un grup de medicamente antiepileptice – este eliminată într-o proporție mult mai mică.

Un caz recent cu poluare cu medicamente a fost în luna februarie a anului trecut, când în zona lacului Tarnița, din județul Cluj, au fost descoperite antibiotice, analgezice și anticonceptionale expirate. Într-un caz mai vechi, grămezi de medicamente expirate au fost găsite de comisarii de mediu într-o pădure de lângă Târgu Jiu. Iar tot felul de deșeuri medicale, unele chiar mai periculoase decât medicamentele (mănuși, seringi etc.) sunt aruncate la gunoi, deși unele pot fi contaminate cu virusuri extrem de contagioase.

Un Ordin de ministru de acum opt ani prevede că „medicamentele expirate provenite de la populaţie vor fi depuse la farmacii, oficine locale de distribuţie sau drogherii apropiate, în vederea eliminării finale, prin incinerare” și că „unităţile farmaceutice vor afişa la loc vizibil anunţul privind colectarea gratuită a medicamentelor expirate”.  Nici Legea 95, a reformei Sănătății, nu conține vreo prevedere privind colectarea medicamentelor expirate de către farmacii, actuala legislație neconținând vreo obligativitate privind preluarea medicamentelor expirate de la populație.

Un raport din 2021 al Avocatului Poporului precizează că ordinul de ministru, deși incomplet, deoarece nu are norme de aplicare, reprezintă „singura măsură legală prin care se asigură activitatea de colectare de la populație a medicamentelor expirate/nefolosite”. Actul normativ neavând însă caracter obligatoriu, multe farmacii refuză să primească medicamentele expirate, motivând costurile mari pe care e presupune distrugerea acestora, așa că oamenii sunt deseori refuzați, iar faptul că unele farmacii mai primesc, din când în când, medicamente expirate, este considerat un gest de bunăvoință.

Iar situația s-a agravat în timpul pandemiei de COVID, când cantitatea de medicamente neutilizate sau expirate a crescut, iar poluarea cu deșeuri periculoase (cum sunt considerate medicamentele) crește, afectând mediul și sănătatea tuturor.

Cu toate acestea, parlamentarii noștri nu-și fac timp, nu știu sau sunt „mânați de alte interese, așa că un proiect aflat acum pe masa deputaților, adoptat anul trecut de Senat, a suferit modificări drastice față de forma inițială. În primă fază, senatorii au aprobat ca pe cutiile de medicalemte, în prospect, pe blistere și în reclame să apară mesajul Medicamentele expirate trebuie returnate în farmacii, dar marți, Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților a eliminat majoritatea prevederilor și mesajul, transformat în Medicamentele expirate și cele neutilizate se consideră deșeuri periculoase, s-a convenit că va apărea la finalul reclamelor.

Aceștia justifică modificarea mesajului aprobat de Senat prin faptul că s-ar fi blocat activitatea Agenției Naționale a Medicamentului, care ar fi trebuit să reautorizeze circa 8.000 de medicamente de bază aflate în piață, cu variantele lor.

Ordinul 119 din 2014 al ministrului Sănătății, care reprezintă o legislație secundară și nu are caracter obigatoriu, „bifează doar o condiționalitate în evaluarea sistemului de sănătate publică. E doar o bifă la poluarea farmaceutică, cum că statul a rezolvat-o”, spune deputatul USR Adrian Wiener, inițiatorul unui alt proiect de lege care ar fi putut să elimne „cearta între farmacii și clienți”, dar care este pe cale de a fi respins de către actuala majoritate din Camera Deputaților „la presiunea industriei”, cum susțin unii deși alții neagă, deși a fost adoptat de Senat.

În timp ce unii politicieni consideră că ar trebui să luat în calcul un compromis precum instituirea unei taxe minimale, oferind ca exemplu Franța, alții invocă principiul responsabilității extinse „în momentul în care ne punem de acord, comisia de mediu și comisia de sănătate”.

Pe de altă parte, președintele Colegiului Farmaciștilor afirmă că producătorii de medicamente sau autoritățile locale ar trebui să suporte costurile colectării și distrugerii medicamentelor expirate, subliniind în același timp că este necesară și o mai bună informare a populației.

Farmaciștii spun că ei, ca profesioniști, înțeleg că medicamentele expirate trebuie colectate și eliminate în condiții speciale, dar consideră că această activitate trebuie reglementată corect, nu prin împovărarea lor, ci așa cum se procedează în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, unde farmaciile pun la dispoziție un spațiu în care un ONG activ în domeniul gestionării deșeurilor periculoase, împreună cu producătorii, amplasează un recipient special unde oamenii pot să introducă medicamentele expirate fără intervenția farmacistului, iar responsabilitatea farmaciei/farmacistului este doar de a anunța când recipientul este umplut.

Până la găsirea unei soluții pentru distrugerea medicamentelor expirate, românii sunt sfătuiți să păstreze medicamentele expirate în casă, dar și să nu mai cumpere medicamente decât dacă au nevoie.


articolul original.

Un nou program european de screening pentru depistarea cancerelor

21 September 2022 at 11:08

Având ca obiectiv depistarea și tratarea cancerelor în stadiu incipient în mai multe grupuri-țintă și pentru mai multe tipuri de cancer, Comisia Europeană propune un program care vizează accesul egal la screening al populației din statele membre.

Comisia Europeană a prezentat o nouă abordare în depistarea cancerului și sprijinirea statelor membre în acest sens, ca parte a Programului UE de screening pentru depistarea cancerului care urmează să fie prezentat în cadrul Planului european de luptă împotriva cancerului și reflectă cele mai recente evoluții și dovezi științifice disponibile, potrivit comunicatului oficial.

Recomandarea introduce o nouă abordare la nivelul UE privind cele mai bune practici de îmbunătățire a screeningului pentru depistarea cancerului, înlocuindu-o pe cea actuală, care este în vigoare de 20 ani și care trebuie actualizată urgent. Punând accent pe depistarea și tratarea cancerelor în stadiu incipient în mai multe grupuri-țintă și pentru mai multe tipuri de cancer.

Noua abordare a UE vizează sprijinirea statelor membre pentru a asigura screening-ul a 90% din populația UE eligibilă pentru depistarea precoce a cancerului de sân, de col uterin și colorectal, până în 2025. și extinde screeningul pentru depistarea cancerului la nivel populațional, incluzând și cancerul pulmonar, de prostată și, în anumite circumstanțe, cancerul gastric. În plus, screeningul țintit ar trebui extins la alte tipuri de cancer, în special la cancerul de prostată, pulmonar și gastric.

Orientările existente ale UE privind cancerul de sân, colorectal și de col uterin vor fi actualizate periodic.

Pentru a facilita screeninguri mai bine țintite și mai puțin invazive, recomandarea propune:

• Extinderea grupului-țintă în cazul screeningului pentru depistarea cancerului de sân, astfel încât să includă femeile cu vârsta cuprinsă între 45 și 74 de ani (în comparație cu categoria de vârstă actuală, 50 – 69 de ani);

• Testarea pentru depistarea virusului papilomului uman (HPV) vizând femeile cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani, o dată la 5 ani sau mai mult, pentru a depista virusul care crește riscul de cancer de col uterin, ținând seama de situația vaccinării împotriva HPV.

Îndeamnă ca triajul vizând depistarea cancerului colorectal la persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 74 de ani să fie efectuat prin testare imunochimică a materiilor fecale pentru a determina necesitatea potențială de a efectua examinări de control prin endoscopie/colonoscopie.

Pentru a sprijini punerea în aplicare a noilor recomandări, vor fi elaborate orientări ale UE privind screeningul pentru depistarea și tratamentul cancerului, cu sprijin financiar din cadrul EU4Health pentru cancerul pulmonar, de prostată și gastric.

Pe baza celor mai recente dovezi și metode, recomandarea extinde screeningul organizat la alte trei tipuri de cancer:

Testare vizând depistarea cancerului pulmonar la actualii mari fumători și la foștii fumători cu vârste cuprinse între 50 și 75 de ani.

Testare vizând depistarea cancerului de prostată la bărbați cu vârste de până la 70 de ani pe baza testării vizând antigenul specific al prostatei și a scanării imagistice prin rezonanță magnetică (IRM) ca examinare de control.

Screeningul pentru depistarea Helicobacter pylori și supravegherea leziunilor gastrice precanceroase în locurile cu incidență mare a cancerului gastric și cu rate mari ale mortalității.

Recomandarea acordă o atenție deosebită accesului egal la screening, nevoilor anumitor grupuri socioeconomice, ale persoanelor cu handicap și ale persoanelor care locuiesc în zone rurale sau îndepărtat, pentru ca screeningul pentru depistarea cancerului să devină o realitate în întreaga UE, iar procedurile de diagnostic, tratamentele, sprijinul psihologic și îngrijirea postexternare să fie adecvate și realizate la momentul oportun și introduce, în plus, o monitorizare sistematică periodică a programelor de screening, inclusiv a disparităților, prin Sistemul european de informații cu privire la cancer și al Registrului privind inegalitățile în domeniul cancerului.

Sprijinul financiar pentru punerea în aplicare a noilor recomandări constă în alocarea a 38,5 milioane de euro în cadrul programului EU4Health și 60 de milioane de euro în cadrul programului Orizont Europa. Comisia va propune și o finanțare suplimentară vizând screeningul pentru depistarea cancerului din cadrul programului EU4Health pentru 2023. Sprijin suplimentar se va putea acorda din fondurile europene regionale, de coeziune și sociale.

Odată adoptată de Consiliu, recomandarea va înlocui actuala Recomandare din 2003 privind screeningul pentru depistarea cancerului.


articolul original.

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: ‘Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipată, ci încercăm să evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii’

20 September 2022 at 19:45
image

Daniel Baciu a anunţat că până la sfârşitul anului noua lege a pensiilor va fi gata. De asemenea, acesta a vorbit şi despre noile reguli de pensionare anticipată.

Pana la sfarsitul anului noua lege a pensiilor trebuie sa fie gata. Referitor la pensionarea anticipată, există două categorii: cea cu penalitate şi cea fara penalitate.

De pensia anticipata beneficiaza oamenii care au realizat un stagiu complet de cotizare de 35 de ani. Aceştia pot sa iasa mai devreme la pensie cu 5 ani si au o penalitate de maximum 30%. Cei care au un stagiu de cotizare suplimentar faţă de cei 35 de ani pot să iasă mai devreme la pensie fara nicio penalitate.

Referitor la acele conditii impuse de Comisia Europeană privind eliminarea unor facilităţi privind pensia anticipată, acestea nu se referă la categoria strictă de pensionare anticipată prevăzută în sistemul public de pensii, ci se referă la pensionarea mai devreme a unor beneficiari de pensie.

Ma refer in principal la cei care beneficiaza de reducere fata de varsta standard de pensionare şi ies tot la limită de varsta dar beneficiaza de o reducere datorită conditiilor grele de muncă. Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipata, ci încercăm sa evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii.

Cei care beneficiaza de condiţii grele de muncă beneficiaza de o reducere proportionala cu anii lucrati in conditii dificile de muncă, care sunt reglementate in legea pensiilor”, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, conform româniatv.net.

Actele de care ai nevoie pentru a ieşi la pensie

a) pentru pensia pentru limita de vârstă, anticipată și anticipată parțială:

– cerere pentru înscrierea la pensie (anexă nr. 6 la norme);

– carnetul de muncă (original și copie);

– carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);

– carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);

– alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;

– actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);

– livretul militar (original și copie);

– diplomă de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;

– dovadă echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străinătate;

– adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);

– adeverință privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții (original);

– procura specială, pentru mandatar (original și copie);

– acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viață sau au avut de suferit în urmă revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;

– dovadă încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la dată solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);

– adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după dată de 1 ianuarie 2011 (original);

– alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie;

Cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depune de către solicitant, la casă teritorială de pensii din rază de domiciliu a persoanei îndreptățite la acordarea pensiei, începând cu dată îndeplinirii condițiilor de pensionare.

Pensia anticipată se cuvine de la dată îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, se acordă de la dată înregistrării cererii și se plătește de la dată încetării calității de asigurat.

Vezi și:

Înregistrare scursă în spațiul public: Primarul USR închide ochii la o posibilă infracțiune!

Și totuși, de ce nu a protestat Andrei Marga împotriva Ucrainei ‘în 97 și o face acum, în plină invazie a lui Putin – Opinie

De-acum este sigur! A apărut Ordinul ministrului de Interne! Polițiștii vor beneficia în continuare de banii pentru norma de echipament

articolul original.

Un spital privat a obținut în instanță decontarea radioterapiei stereotactice în România

19 September 2022 at 07:04

Unitatea medicală a obținut o sentință favorabilă definitivă prin care Guvernul este obligat să deconteze radioterapia stereotactică în țara noastră. Reprezentanții spitalului avertizează că va recurge la „executare silită” dacă decizia instanței nu este pusă în aplicare. 

La aproape un an și jumătate de când a solicitat în instanță decontarea radioterapiei stereotactice în România pentru pacienții oncologici, Medisprof, cel mai mare spital oncologic privat din vestul României, a obținut câștig de cauză în fața Guvernului României. „O notificare a fost deja trimisă către Guvernul României, care este în măsură să pună în executare hotărârea instanței, prin care a fost obligat la includerea tratamentului de radioterapie stereotactică în cadrul «Programului național de Oncologie»”, anunță unitatea medicală, care atrage atenția că „în acest moment, statul român trimite pacienți în străinătate pentru a beneficia de această terapie în mod gratuit, însă trebuie să suporte costurile dacă aleg să se trateze acasă, în țară!

De la începutul acestui an, mii de pacienți au semnat petiția publică ce solicită autorităților să asigure pacienților oncologici tratamente ca în vestul Europei, la noi în țară.

Dr Adrian Udrea

Dr. Adrian Udrea, medic primar oncologie și unul dintre fondatorii spitalului privat clujean Medisprof, precizează că unitatea medicală „a acționat în instanță și Casa Națională de Asigurări și Ministerul Sănătății dar, deși am arătat că reglementarea actuală atentează flagrant la dreptul la viață al pacienților oncologici, cele două instituții au decis să facă recurs și au obținut câștig de cauză în ultima instanță. Practic, au obținut un câștig de cauză împotriva pacienților din România! Avem însă o hotărâre definitivă împotriva Guvernului României”, a explicat medicul.

Programele Naționale de Sănătate, din care face parte și Programul național de Oncologie – Subprogramul de radioterapie al bolnavilor cu afecţiuni oncologice, sunt aprobate de Guvernul României prin hotărâre de Guvern, astfel că Executivul este în măsură să pună în executare hotărârea instanței, atrag atenția reprezentanții spitalului.

„Am trimis deja o notificare de punere în executare a hotărârii. Prin notificare, le-am acordat un termen în care să execute de bunăvoie hotărârea, iar dacă nu vor lua măsurile necesare pentru a proteja viața pacienților oncologici, vom solicita organelor competente să ne ajute cu executarea silită, a mai spus dr. Udrea.

Pentru tumorile care se mișcă odată cu respirația (plămân, ficat, pancreas), utilizăm un sistem de management al mișcărilor respiratorii (Varian RGSC v1.0) pentru a ajuta pacienții să-și gestioneze respirația în timpul eliberării fasciculului SBRT. În esență, fixând poziția tumorii și permițând fasciculului să fie orientat doar spre leziune, cu impact minim asupra țesuturilor normale înconjurătoare. Pentru tumorile pulmonare, utilizăm cel mai adesea o tehnică de iradiere cu menținerea în inspir profund – DIBH (deep inspiration breath hold), iar pentru tumorile abdominale utilizăm o tehnica de iradiere în expir profund – EEBH (end expiration breath hold)”, a explicat , a afirmat dr. Claudiu Hopîrtean, șeful secției de radioterapie din cadrul Medisprof.

Medicul subliniază însă că această tehnică avansată de radioterapie externă (SBRT), deși este utilizată la scară tot mai largă în cazuri oncologice selecționate, nu este pentru moment decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate în România.

Dr Claudiu Hopirtean

Radioterapia stereotactică este o tehnică extrem de precisă de radioterapie care utilizează doze mari de iradiere într-un număr redus de ședințe (una până la cinci ședințe). Cel mai frecvent este utilizată pentru tratamentul curativ al unor tumori diagnosticate în stadii incipiente (pulmonar, prostată, pancreas, ficat), dar și pentru situații de boală metastatică (oligometastatică mai exact – un număr de pana la 5 metastaze): metastaze cerebrale, pulmonare, osoase, hepatice, glanda suprarenală, adenopatii. Toate cazurile de iradiere stereotactică pulmonară și abdominală necesită o tehnică suplimentară de compensare a mișcărilor respiratorii.

În ultimul an, din totalul pacienților care au beneficiat de radioterapie stereotactică la Medisprof, cei mai mulți sufereau de cancer pulmonar (30%), urmat de cancer mamar (12%) și alte localizări tumorale (prostată, colon, melanom, tumori SNC), a subliniat dr. Claudiu Hopîrtean.

În acest moment, tratamentul este decontat doar pentru pacienții care merg în afara țării, în condițiile în care o secvență de radioterapie stereotactică poate costa între 3.000 și 5.000 de euro în străinătate, subliniază reprezentanții clinicii clujene.


articolul original.

Vești bune pentru anumite categorii de persoane! Vor primi noi sume de bani bani de la stat

17 September 2022 at 19:50

sursa foto:  oradesibiu.ro

Potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat, persoanele cu handicap ar putea beneficia anual de bani de la stat sub forma unor tichete de valoare, pentru recuperare sau reabilitare.

COMENTEAZĂ
articolul original.

Important! Acești angajați ar putea ieși mai repede la pensie. Se are în vedere încadrarea în altă grupă de muncă

14 September 2022 at 19:49
image

Vești bune pentru mii de români! Angajații care au lucrat în aceste condiții grele de muncă ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare, cât și încadrarea acestora în grupe speciale de muncă.

Pe masa de lucru a deputaților a ajuns o inițiativă legislativă care a trecut deja de votul senatorilor și care acum urmează să fie adoptată și de Cameră care este și forul decizional.

În expunerea de motive a inițiativei legislative se spune că: ”Prin adoptarea prezentului act normativ se elimină inechităţile rămase în actualul cadru normativ între angajaţi care au desfăşurat activităţi cu afectarea relativ similară a sănătăţii”.

Tot în expunerea de motive a inițiativei se explică și despre ce categorii de angajați este vorba: ”Având în vedere condiţiile specifice ale muncii care se desfăşoară în turnătoriile de oţel, fontă, aliaje neferoase, precizie şi cuzineţi, precum şi forje şi luând în considerare faptul că aceste activităţi comportă un risc deosebit de ridicat de accidentare şi contribuie la îmbolnăviri profesionale este necesară adoptarea unor măsuri legislative corespunzătoare cu referire la reducerea vârstelor standard de pensionare. 

Astfel, se propune încadrarea în categoria locurilor de muncă ‘în special a acelor activităţi care constau în: turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă; turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turntoriile de cuzineţi; activitatea de proiectare, cercetare, punere în execuţie a tehnologiilor şi asistenţă tehnică în secţiile de producţie, efectuată de inginerii, subinginerii şi tehnicienii din secţiile de proiectare tehnologii pentru sectorul cald, care deservesc turnătoriile de oţel, fontă, aliaje neferoase, precizie şi cuzineţi, precum şi forje”.

Printre modificările care vor fi aduse legii se numără și faptul că: ”Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă, prevăzut la alin.(1) lit.j) perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcţii maşini a desfăşurat activităţi la Iocuri de muncă încadrate conform anterioare în grupa I de muncă.

Noua modificare prevede că vor beneficia de această modificare și: ”persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei intrării in vigoare a prezentei legi. Drepturile de pensie recalculate conform alin.(1) se acordă începând cu Iuna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) în situaţia în care, după aplicarea prevederilor alin.(1) şi (2), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit sau aflat in plată, se păstrează cuantumul mai avantajos pentru pensionar”.

Noua prevedere mai spune că: ”Angajatorii din sectorul construcţii maşini sunt supuşi procedurii de încadrare în condiţii speciale de muncă în vederea obţinerii avizului pentru condiţii speciale de muncă şi înscrierii activităţii şi unităţilor în anexele nr.2 şi 3 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.”, conform dcbusiness.ro.

Vezi și:

Mărturii din culise despre ‘linșajul organizat’ în USR: ‘Greața care m-a cuprins când s-a făcut listă cu dușmanii partidului și ni s-a cerut demisia, pentru că avuseserăm tupeul să propunem un amendament’

Vești importante pentru sute de mii de români! Cresc sumele de bani pentru aceste tichete

Ordin ANAF! Nu scapi de datorii nici după moarte!

articolul original.

Au fost aprobate Normele de aplicare pentru serviciile de telemedicnă

14 September 2022 at 09:01

Pot fi acordate, astfel, servicii medicale prin telemedicină în specialități începând de la anatomie patologică, alergologie și imunologie clinică, boli infecțioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, până la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicină nucleară etc.

Intens folosite în erioada pandemiei, serviciile de telemedicină au fost reglementate printr-un nou act normativ, care stabilește modul specialitățile medicale pretabile acestor servicii și modul în care se realizează acestea.  Ministerul Sănătății anunță că Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care se aprobă specialitățile medicale și lista serviciilor medicale de telemedicină, precum și condițiile de organizare, funcționare și modalitățile de acordare a acestor servicii.

Se urmărește, astfel, instituirea unui complex de măsuri alternative care vizează protecția pacientului, precum și creșterea posibilităților de asigurare a serviciilor medicale prin acordarea de servicii medicale la distanță, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populației, îmbunătățirii sau menținerii stării de sănătate a pacienților”, se menționează într-un comunicat remis de MS.

Actul normativ stabilește, de asemenea, că responsabilitatea asigurării calității serviciilor medicale furnizate prin telemedicină revine unităților sanitare care furnizează serviciul medical respectiv, iar calitatea lor va fi verificată de către structurile de control al calității serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătății și al Direcțiilor de Sănătate Publică.

Prin intermediul serviciului de telemedicină, doi sau mai mulți specialiști în domeniul sănătății – medici pot forma, de la distanță, grupuri multi-disciplinare de analiză, interpretare și diagnosticare a pacienților cu boli rare sau cazuri de boală cronică. „Serviciile de telemedicină se vor programa în mod similar cu serviciile medicale acordate față în față, astfel încât în momentul în care sunt furnizate serviciile medicale la distanță medicul să aibă acces la fișa pacientului, respectiv la informațiile relevante pentru starea de sănătate a acestuia”, stipulează documentul aprobat astăzi de Guvern. De asemenea, se prevede că actul medical furnizat prin telemedicină trebuie să respecte toate drepturile şi obligaţiile pe care le implică orice act medical, iar pacientul are dreptul să refuze interacțiunea prin telemedicină.

Serviciile medicale care fac obiectul serviciilor de telemedicină sunt serviciile de teleconsultație care constau în stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventivă a stării de sănătate, interpretarea rezultatelor investigațiilor medicale, stabilirea conduitei terapeutice, precum și indicarea unor metode de prevenţie a bolilor şi accidentelor. Serviciile de teleexpertiză, care constau în schimbul de opinii medicale la distanță între mai mulți medici inter sau intra – disciplinar, în scopul confirmării unui diagnostic pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, precum și a stabilirii conduitei terapeutice a pacientului pot fi efectuate prin aceeași metodă.

Serviciile de teleasistență, care constau în integrarea în timp real a unor date sau a unor opinii ale unor profesioniști din domeniul sănătății de la distanță în scopul efectuării unor proceduri medicale, precum și în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical / chirurgical pot fi realizate, de asemenea, prin telemedicină. Și serviciile de teleradiologie, care constau în transmiterea electronică a imaginilor radiologice și interpretarea imaginilor radiologice prevăzute de către specialiștii în radiologie-imagistică medicală în vederea stabilirii unui diagnostic pot face obiectul serviciilor medicale oferite prin telemedicin.

Serviciile de telepatologie, care constau în interpretarea datelor și imaginilor microscopice de către specialiștii anatomopatologi și stabilirea unui diagnostic, precum și serviciile de telemonitorizare, care constau în supravegherea stării de sănătate a pacienților cu afecțiuni, interpretarea de la distanţă a datelor medicale despre pacient, precum și ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viaţă şi igieno-dietetic referitoare la îngrijirea pacientului, constituie servicii medicale care se pot efectua cu ajutorul telemedicinei.

Actul normativ stabilește că pot fi acordate servicii medicale prin telemedicină în diverse specialități, începând de la anatomie patologică, alergologie și imunologie clinică, boli infecțioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, până la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicină nucleară etc.

articolul original.

Consiliul Concurenței cere modificarea legislației privind comercializarea și promovarea medicamentelor OTC și a suplimentelor alimentare

6 September 2022 at 04:00

Autoritatea de Concurență consideră necesară introducerea unor reglementări care să elimine confuziile între medicamentele ITC și suplimentele alimentare și recomandă Ministerului Sănătății să analizeze durata şi frecvența optimă pentru difuzarea materialelor publicitare pentru acestea.

Vânzările de medicamente OTC și suplimente alimentare (SA) au crescut de 4-6 ori în ultimii ani în România, iar reclamele agresive și uneori exagerat de frecvente, în special pe posturile de televiziune și pe rețelele de socializare, de multe ori cumpărătorii sunt induși în eroare, pe de o parte pentru că se creează confuzie între medicamentele eliberate fără rețetă (OTC) și suplimentele alimentare, iar pe de altă parte, pentru că de cele mai multe ori acestea sunt prezentate ca „panaceu universal”.

Analizând modul de comercializare și publicitate al acestor produse, Consiliul Concurenței (CC) a constatat că dacă în general, consumatorii selectează medicamentele OTC și suplimentele alimentare în funcție de beneficiile prezentate, utilizarea personală anterioară, sfaturi de la profesioniști din domeniul sănătății (de ex. farmaciști), „în ceea ce priveşte suplimentele alimentare cumpărătorii sunt, însă, influențați și de experiența împărtășită de alți consumatori pe site-urile de comercializare a acestor produse”.  În acest context, autoritatea de Concurență cosideră că este „necesară introducerea unor reglementări care să elimine aceste situații întâlnite în practică, în care suplimentele alimentare sunt considerate medicamente”, pentru a elimna confuzia privind comercializarea și promovarea acestor produse.

Consiliul Concurenței subliniază, într-un comunicat, că o influență majoră asupra comportamentului cumpărătorilor de suplimente alimentare o pot avea și comentariile publicate de alți consumatori pe site-urile de comercializare, care „nu sunt întotdeauna corecte și pot induce în eroare consumatorii, iar faptul că nu există o monitorizare și nicio moderare a conținutului (comentariilor) pe site-urile de comercializare adâncește confuzia privind OTC și suplimente alimentare”. Disponibilitatea și utilizarea pe scară largă a suplimentelor alimentare au făcut ca aceste produse să devină parte a regimului alimentar zilnic al populației, generând un nivel semnificativ de expunere a consumatorului la această categorie de produse. În clasamentul suplimentelor alimentare, cele mai bine vândute 25 astfel de produse sunt utilizate pentru susținerea sănătății tractului digestiv şi a metabolismului, urmae de cele pentru susținerea sănătății sistemului genito-urinar, a sănătății osteo-articulară şi musculară, a sistemuului nervos și pentru susținerea sănătății sistemului cardiovascular.

Pentru a se elimina confuziile, CC propune moderarea cometariilor și recomandă comercianților online să asigure conformarea conținutului publicat cu cerințele legale și afișarea comentariilor numai după evaluarea de către un moderator. „În cazul în care comerciantul nu poate supraveghea și controla conținutul de pe propriul site, CC recomandă să nu fie publicate mărturii personale”.

În România, medicamentele fără prescripție medicală și suplimentele alimentare se comercializează cu amănuntul prin farmacii și drogherii, fizic sau online, iar Consiliul Concurenței consideră necesară și definirea unor elemente de diferențiere vizuală, precum simboluri sau pictograme, specifice suplimentelor alimentare, pentru a ajuta cumpărătorii să identifice mai ușor produsele. „O astfel de măsură poate ajuta publicul larg să identifice cu mai multă ușurință tipul produsului și facilitează procesul de alegere a consumatorului”, iar o altă variantă de diferențiere vizuală se referă la „lizibilitatea mențiunii că produsul comercializat este un supliment alimentar”.

În acest scop, autoritatea de Concurență propune „elaborarea unor prevederi privind identificarea şi citirea cu ușurință a acestei mențiuni prin care să se definească în mod clar locul în care ar trebui să figureze (de exemplu, sub denumirea comercială a produsului)”.

Consiliul Concurenței recomandă autorităților cu competențe în domeniul suplimentelor alimentare „îmbunătățirea cadrului legislativ privind modul de avizare a materialelor publicitare” şi recomandă Ministerului Sănătății efectuarea unei analize privind durata şi frecvența optimă difuzării materialelor publicitare pentru medicamentele OTC şi suplimentele alimentare fără a fi afectat nivelul sănătății publice.

Legislația actuală de comercializare a OTC-urilor este ambiguă și nu menționează clar dacă vânzarea online se poate face online prin site-ul propriu al farmaciei sau prin intermediul platformelor de intermediere. În acest context, Consiliul Concurenței consideră că legislația în domeniul comerțului electronic cu medicamente OTC poate fi îmbunătățită prin introducerea unor clarificări privind comercializarea atât prin intermediul propriului site, cât şi prin intermediul platformelor de intermediere de tip marketplace sau on demand delivery. Aceste clarificări ar permite farmaciei online să cunoască cerințele pe care trebuie să le îndeplinească în cazul comercializării online a medicamentelor atât prin propria pagina de internet, cât şi prin intermediul platformelor.

De asemenea, Consiliul Concurenței recomandă, modificarea legislației în vigoare astfel încât să existe posibilitatea de a externaliza transportul OTC-urilor în baza unor contracte cu furnizorii de servicii de intermediere online în măsura în care aceștia efectuează direct, prin intermediul logisticii proprii, transportul acestora.

Legislația în domeniul suplimentelor alimentare este ambiguă şi incompletă, ceea ce generează probleme în ceea ce priveşte comercializarea şi publicitatea suplimentelor alimentare şi conduce la o interpretare neunitară a cadrului normativ. Dacă suplimentele alimentare ce au în compoziție vitamine, minerale (singulare sau combinate) sau şi alte substanțe cu efect nutrițional sau fiziologic se comercializează în baza certificatului de notificare emis de Ministerul Sănătății, suplimentele alimentare pe bază de plante medicinale sau aromatice se comercializează doar în baza avizului emis de Institutul de Bioresurse Alimentare. În acest context, CC sprijină propunerea Institutului de Bioresurse Alimentare privind implementarea unui program de monitorizare a efectelor aferente suplimentelor alimentare, măsură care poate contribui la creșterea gradului de protecție a sănătății publice.

În contextul în care publicitatea are o mare influență asupra comportamentului consumatorilor, Consiliul Concurenței recomandă realizarea unor campanii de educare şi informare având ca scop difuzarea de informații cu privire la particularitățile suplimentelor alimentare şi medicamentelor OTC. De asemenea, recomandă crearea unei platforme unice dedicată suplimentelor alimentare, pentru ca un consumator să poată identifica şi verifica cu mai multă uşurință şi rapiditate informațiile privind comercializarea legală a unui anumit supliment alimentar pe piața din România.

Autoritatea de concurență recomandă totodată modificarea legislației prin introducerea unor prevederi privind posibilitatea (nu obligativitatea) de a expune medicamentele OTC în zona din afara tejghelei farmaciilor, respectiv în rafturile şi vitrinele dedicate expunerii produselor.

Consiliul consideră că aceste recomandări trebuie aplicate și în cazul platformelor sociale, caz în care supravegherea și controlul conținutului este responsabilitatea proprietarului paginii de brand, iar moderarea se poate realiza prin dezactivarea funcțiilor specifice, precum ștergerea sau dezactivarea comentariilor sau dezactivarea butonului pentru distribuirea conținutului.

În concluzie, Consiliul Concurenței recomandă autorităților cu competențe în domeniul suplimentelor alimentare îmbunătățirea cadrului legislativ privind modul de avizare a materialelor publicitare şi totodată, recomandă Ministerului Sănătății efectuarea unei analize privind durata şi frecvența optimă difuzării materialelor publicitare la medicamentele OTC şi suplimentele alimentare fără a fi afectat nivelul sănătății publice.


articolul original.

Ialomița: A crescut numărul accidentelor rutiere soldate cu morți. Vezi principalele cauze. Apel la participanții la trafic: respectarea legislației rutiere salvează vieți

2 September 2022 at 07:44
image

La nivelul județului Ialomița, în perioada 1 ianuarie – 30 august 2022, au fost înregistrate 39 de accidente, soldate cu decesul a 34 de persoane și rănirea gravă a altor 17.

Apel la participanții la trafic: respectarea legislației rutiere salvează vieți

Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru.

Deși statistica ne arată că numărul și consecințele accidentelor rutiere sunt în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din țară ne cutremură de fiecare dată.

De aceea, facem un apel la toți participanții la trafic să circule cu respectarea legii – doar așa putem fi cu toții în siguranță.

La nivelul județului Ialomița, în perioada 1 ianuarie – 30 august 2022, au fost înregistrate 39 de accidente, soldate cu decesul a 34 de persoane și rănirea gravă a altor 17.

Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021, au fost înregistrate cu 12 mai multe accidente (+30%), cu 16 mai multe persoane decedate (+47%) și cu 1 mai puține persoane rănite grav (-10%).

Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost depășirea neregulamentară (15,38%), fiind înregistrate 6 accidente, soldate cu decesul a 12 persoane şi rănirea gravă a altor 4, alte preocupări de natură a distrage atenția (17,94%), fiind înregistrate 7 accidente, soldate cu decesul a 7 persoane şi rănirea gravă a unei persoane.

De asemenea, printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt și abaterile bicicliștilor (12,82%), rezultând 5 accidente, soldate cu decesul a 3  persoane şi rănirea gravă a altor 2, traversarea neregulamentară (7,7%), fiind înregistrate 3  accidente, soldate cu decesul a 3 persoane și adormirea la volan (7,7%), fiind înregistrate  3 accidente, soldate cu decesul a 2 persoane şi rănirea gravă a unei alte persoane.

Accidentele produse pe raza județului Ialomița, pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 61,54% din totalul accidentelor rutiere grave.

Totodată, cele cinci cauze menționate anterior au generat 79,4% din totalul deceselor, 35,3% reprezentând depășirea neregulamentară, 20,6% alte preocupări de natura a distrage, 8,8% indisciplina bicicliștilor, 8,8% traversare neregulamentară neacordarea și 5,9% adormire la volan.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, au fost desfășurate 325 acțiuni, dintre care 32 privind indisciplina pietonilor, 53 pentru respectarea regimului legal de viteză, 22 privind indisciplina bicicliștilor, 14 pentru acordarea priorității de trecere vehiculelor și 15 pentru acordarea priorității de trecere pietonilor.

Astfel, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, au fost aplicate 22.812 sancțiuni, dintre care 1.324 pentru indisciplina pietonilor, 6.399 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 55 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 975 pentru indisciplina bicicliștilor, 76 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor și 62 pentru indisciplina conducătorilor de trotinete.

De asemenea, au fost reținute 1.609 de permise de conducere, dintre care 1.014 pentru nerespectarea regimului legal de viteză (973 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h și 41 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h), 135 pentru consumul de alcool (contravenție), 50 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor și 126 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor.

La nivel judetean, polițiștii au retras 963 certificate de înmatriculare/înregistrare, dintre care 291 (36%) pentru deficiențe tehnice, iar restul de 672 pentru alte situații, fiind retrase, totodată, și 124 de plăcuțe de înmatriculare și imobilizate 124 de vehicule.

De asemenea, au fost constatate 398 de infracțiuni la regimul rutier, dintre care 80 reprezentând alcoolemie peste limita admisă, 85 sunt infracțiuni de conducere fără permis, 25 de fapte de conducere cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului, retras, anulat ori suspendat, 3 infracțiuni de conducere sub influența unor substanțe psihoactive și 205 de alte abateri.

Acțiunile polițiștilor pentru siguranța rutieră vor continua.

ALEGE VIAȚA!

 IPJ Ialomița

articolul original.

Angajarea medicilor fără concurs, soluția președintelui CMR pentru „România medicală fără medici”

31 August 2022 at 08:02

Prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, propune ca angajarea medicilor să se facă printr-un simplu interviu, în județele cele mai afectate de deficitul de specialiști.

Actul medical și calitatea acestuia sunt din ce în ce mai fragile, în condițiile în care o treime din județele României se confruntă cu o criză acută de medici. Autoritățile nu găsesc însă nicio modalitate prin care să rezolve această situație. În încercarea de a veni, pe de o parte, în ajutorul colegilor care sunt nevoiți să muncească de 2-3 ori mai mult pentru a suplini lipsa specialiștilor din zonele deficitare, dar și în ajutorul pacienților care de multe ori nu au de la cine să primească îngrijirile medicale de care au nevoie, conducerea Colegiului Medicilor din România (CMR) a luat țara la pas și încearcă, împreună cu colegii, cu autoritățile locale și politicienii din teritoriu, să găsească mijloacele prin care să se rezolve, măcar parțial, aceste probleme.

Județul Tulcea fiind unul dintre cele mai afectate de criza de medici, primul popas a fost făcut aici, unde după ce au discutat cu factorii de decizie locali și cu reprezentanții medicilor, reprezentanții CMR au prezentat concluziile și propunerile, în cadrul unei conferințe de presă.

Prof. Dr. Damiel Coriu

În România, cel puțin 10 județe sunt defavorizate din punct de vedere al resursei umane în domeniul medical, având mai puțin de 500 de medici, așa cum a precizat prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele CMR, atrăgând atenția că majoritatea specialiștilor se orientează către marile centre universitare, unde li se oferă condiții mai bune de a profesa.

Profesorul Coriu a arătat că din cein 55.000 de medici câți are România la ora actuală, peste 50% sunt concentraţi în Bucureşti, Dolj, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, în timp ce celelalte 36 de judeţe sunt nevoite să-și împartă cei 27.000 de medici rămași. Mai mult, în 424 de localități din țară nu există niciun medic de familie, iar majoritatea spitalelor județene, municipale și orășenești se confruntă cu deficiențe majore în specialități medicale precum Medicina de urgență, Cardiologia, Nefrologia, Alergologia, Hematologia, Pediatria, Neonatologia, Pneumologia, Gastroenterologia etc., iar despre Chirurgie cardiovasculară, Chirurgie toracică sau Neurochirurgie nici nu se poate discuta. „Vorbim despre două Românii. De ce? Pentru că a doua parte a României nu oferă, din nefericire, condiţiile necesare practicării unui act medical de calitate, în siguranţă”, a punctat profesorul Coriu.

Președintele CMR consideră că o soluție pentru rezolvarea deficitului de medici din cele 10 județe „defavorizate” ar fi angajarea medicilor fără concurs. Ar trebui făcută o diferențiere în ceea ce privește condițiile de angajare între orașele mari, precum Capitala, și județele cu deficit de medici. Este nevoie de anumite schimbări legislative, care să modifice modul în care sunt accesate posturile care vor fi scoase la concurs în viitorul apropiat. Ne dorim ca acest concurs pe post să fie desființat, să fie un simplu interviu. Ne dorim o diferențiere în ceea ce privește condițiile de angajare față de orașele mari, precum Capitala, unde se dă concurs pe post. În județele cu deficit mare de medici, angajarea să fie pe bază de interviu. Oricum va fi o perioadă de probă, determinată, şi atunci văd dacă respectivul medic este calificat şi-l reţin. Dacă nu, pot să închei contractul cu dânsul. Noi vrem să simplificăm procedura”, a propus președintele CMR, prof. univ. dr. Daniel Coriu, care spune că problema s-ar putea rezolva prin inițierea unor nodificări legislative în acest sens.

Din delegația CMR au făcut parte și vicepreședinții dr. Valeria Herdea și dr. Gindrovel Dumitra, care au subliniat că implicarea autorităților locale este esențială în crearea condițiilor care pot atrage medici în zonele deficitare. 

Pofesorul Coriu a subliniat că „județul Tulcea are anumite particularități. În primul rând are cel mai mic număr de medici – în jur de 270, cel mai mic număr de medici din țară, la care se adaugă și particularitățile geografice – există o zonă foarte largă de acoperit” și că trebuie ținut cont de aceste aspecte. Președintele CMR a sugerat chiar că în județul Tulcea se poate pilota un proiect de intervenție pentru revitalizarea sistemului de sănătate, printr-un parteneriat între autoritățile publice din județ, structurile profesionale și instituțiile centrale cu atribuții în domeniu.

În cadrul întâlnirii, preşedinta filialei teritoriale a Colegiului Medicilor din Tulcea, dr. Emilia Stamate, a prezentat câteva propuneri pentru revitalizarea sistemului de sănătate, pe care organizația profesională le consideră prioritare: rezidențiatul pe post, acreditarea SJU Tulcea ca centru de pregătire și îndrumare a rezidenților și eliminarea din Contractul-cadru a prevederii care depunctează medicii de familie care au o capitație mai mare de 2.200 de pacienți.

Daniel Coriu, Horia Teodorescu

Președintele CMR a mai spus că multe spitale din țară se confruntă cu lipsa medicilor, dar a subliniat că în Tulcea „acest număr scăzut al medicilor impactează la orice nivel – există doar cinci medici care asigură permanența în tot ceea ce înseamnă medicină de urgență, avem un număr foarte mic de medici de familie – doar 80 față de necesarul de 122. Probleme avem și la Spitalul Județean de Urgență, unde avem specialități deficitare – Pediatria, Neonatologia, dar și specialități complet absente, precum Alergologia și Hematologia, iar asta creează multe dificultăți în asigurarea actului medical”, a mai spus dr. Coriu.

În cadrul conferinței de presă, preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a spus că instituția pe care o reprezintă se implică în susținerea sistemului medical și derulează deja „şapte proiecte, în valoare de 70 de milioane de euro, pentru modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă. Vă spun că Tulcea se poate lăuda cu cea mai mare investiţie din România finanţată cu fonduri europene pentru o unitate sanitară. Avem într-adevăr şi o problemă de accesibilitate, care ar putea fi atenuată după finalizarea podului de peste Dunăre”. În plus, CJ le oferă medicilor care se angajează în SJU, locuinţe şi le asigură o parte din cheltuielile de întreţinere.

Vizita in localitatea Crisan

Prefectul Alexandru Dan Munteanu a ținut să mulțumească personalului medical care, în ultimii doi ani „a fost pus în fața unor situații greu de imaginat, generate de contextul pandemic. Le mulțumesc pentru felul în care au gestionat această perioadă și îmi doresc ca mulțumirile mele să nu fie tardive. Delta, fiind o zonă cu un specific aparte, e limpede că se confruntă și cu probleme specifice, dar este vizibil că instituțiile își dau mâna, căutând cele mai bune soluții pentru a crește calitatea actului medical”, a spus prefectul, încrezător că se va găsi o rezolvare, odată ce „a fost făcut cel mai important pas, acela de a așeza la aceeași masă oameni care pot schimba ceva”.

La întâlnirea de lucru pe tema identificării de soluții pentru atragerea medicilor și dezvoltarea de proiecte pentru îmbunătățirea asistenței medicale în județul Tulcea au mai participat Ștefan Ilie – Primarul Municipiului Tulcea, deputat Mirela Furtună, directoarea generală a CJAS Tulcea, Eugenia Vasile, și cea a DSP, Carmen Caloianu.

Delegația CMR, însoțită de autoritățile locale, au vizitat și localitatea Crișan, zonă fără asistență medicală.


articolul original.

Ajutor suplimentar în cazul decesului personalului medical care a participat la acțiuni anti-COVID

30 August 2022 at 09:33

Ajutorul, egal cu „de două ori câștigul salarial mediu brut” din anul în care a survenit decesul, va fi acordat de Ministerul Sănătății, urmașilor personalului medical care a participat la acţiuni medicale împotriva COVID-19. 

La doi ani după adoptarea Legii privind recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, publicată în Monitorul Oficial din 15 mai 2020, prin care urmaşii personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva COVID-19 (copiii acestuia şi soţul supravieţuitor) primesc pensie de urmaș, iar „Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”, Ministerul Sănătății a lansat în transparență decizională Ordinul prin care stabilește modalitatea de acordare a drepturilor stabilite la art. 3 alin.(1) din Legea nr.56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, încadrat în instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii.

Potrivit actului normativ, soţul supravieţuitor, copilul, părintele sau orice altă persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de decesul unui cadru medical care a participat la acţiuni medicale împotriva COVID-19, încadrat în instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii, beneficiază de un ajutor suplimentar de deces „egal cu de două ori cȃştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului în care a survenit decesul”.

Proiectul de Ordin publicat în transparență decizională:

Art.1 În urma decesului unei persoane din cadrul personalului medical care a participat la acţiuni medicale împotriva COVID-19 prevăzut la art.2 alin (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, încadrat în instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii, beneficiază de ajutor suplimentar de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele sau orice altă persoană care prezintă unităţii angajatoare documentele justificative, prevăzute la art.3 alin.(3) din Legea nr. 56/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.2  – Ajutorul suplimentar de deces se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în buget.

Art.3 – Unitatea angajatoare acordă ajutorul suplimentar de deces care este egal cu de două ori cȃştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului în care a survenit decesul.

Art.4 – Conducerea instituţiei angajatoare completează situaţia centralizatoare, prevăzută în anexa 1 la prezentul ordin, anexȃnd documentele prevăzute la art.3 alin. (3) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi declaraţia pe propria răspundere, prevăzută în anexa 2 la prezentul ordin.

Art.5 – Anexele 1 şi 2, fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art.6 – Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, precum și instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art.7 – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, farmacii comunitare, cabinete de medicină de familie, cabinete de medicină dentară, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19.

Din această categorie mai fac parte cadrele militare – paramedici şi personal medical – din structurile aflate în coordonarea/ coordonarea operaţională a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv, precum şi din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi.


articolul original.

Ministerul Sănătății vrea să elimine rujeola și rubeola, intensificând vaccinarea cu ROR

30 August 2022 at 04:00

Prin folosirea vaccinului combinat rujeolă-oreion-rujeolă (ROR) și prin campanii de informare de înaltă calitate a personalului medical și a publicului larg se speră că va crește rata de vaccinare, astfel încât în 10 ani să fie eradicate rujeola și rubeola. 

Ministerul Sănătății a elaborat un plan de acțiune „pentru eliminarea rujeolei, rubeolei și de prevenire a infecției rubeolice congenitale/sindromului rubeolic congenital”, care urmează să fie aprobat printr-un Ordin de ministru. Actul normativ ține cont de ultimele recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) – care a recomandat ca fiecare țară să-și adapteze sistemele de supraveghere a rujeolei și rubeolei în funcție de specificul epidemiologic existent -, dar și de definiția de caz aprobată de Uniunea Europeană, supravegherea rujeolei și a rubeolei în România făcându-se conform „Metodologiei de supraveghere a rujeolei și rubeolei” a UE.

Proiectul de ordin cuprinde, de asemenea, o instrucțiune privind vaccinarea cu ROR în cadrul asistenței medicale primare, elaborată de experții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), prin care se dorește ca echipa de profesioniști din asistența medicală primară să asigure implementarea Planului Național de Vaccinare (PNV), în scopul atingerii acoperirii vaccinale optime de peste 95%, astfel încât toți beneficiarii să primească vaccinul în condiții de siguranță și eficacitate maximă.

În România, acoperirile la vaccinarea cu ROR, atât la prima, cât și la a doua doză, au scăzut continuu începând din 2009, ajungând sub nivelul de 95%, care asigură controlul bolii. „Consecințele acestui fenomen s-au concretizat în apariția și evoluția unor epidemii, care s-au succedat la intervale scurte de timp, în perioada 2010 – 2020”, se arată în planul de acțiune.

O primă epidemie de rujeolă a început în august 2010 și a evoluat până în 2013, fiind confirmate 13.586 de cazuri de infecție și 4 decese. Cea mai afectată a fost grupa de vârstă sub 1 an (incidență de 760,9 la 100.000 de locuitori), urmată de grupa de vârstă 1-4 ani (333,2 la 100.000 locuitori) și de cea de 5-9 ani (115 la 100.000 locuitori). Boala a apărut la copii nevaccinați,  în peste 70% din cazuri.

Cea mai importantă măsură de intervenție a constat în organizarea unor campanii suplimentare de vaccinare cu ROR în zonele afectate (copii cu vârste între 7 luni – 7 ani fără antecedente vaccinale antirujeolice), prin care au fost vaccinați aproximativ 4.500 de copii. „Programele de imunizare, care livrează vaccinuri de calitate și într-o manieră sigură, cu rate de acoperire vaccinală ≥95% la vârstele potrivite și înaltă calitate a supravegherii bolii și a capacității de monitorizare a programelor de imunizare, vor conduce la o creștere a raportului cost-eficacitate în utilizarea vaccinurilor”, se menționează în referatul de aprobare a Ordinului.

În perioada septembrie 2011 – decembrie 2012, epidemia de rujeolă a evoluat în România concomitent cu o epidemie de rubeolă, ducând la 24.627 de cazuri și, din fericire, niciun deces.

O a doua epidemie de rujeolă a evoluat în perioada 2016-2019, când au fost raportate peste 20.000 de cazuri și 64 de decese. Cei mai afectați au fost copiii sub 1 an, (incidență de peste 900/100.000), neeligibili la vaccinarea cu ROR), la această grupă de vârsta înregistrându-se și cea mai mare pondere a deceselor (51,1%). Tulpina de virus rujeolic identificată a fost de import (B3), diferită față de tulpina endemică din România (D4).

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, s-a implicat personal în recuperarea copiilor nevaccinați din zonele defavorizate, care deveniseră focare de răspândire a bolii din cauza ratei vaccinării scăzută, astfel că la finalul anului 2018, România a reușit să scape de povara de a fi țara europeană cu cele mai multe cazuri și decese din cauza rujeolei din Europa.

Vaccinarea împotriva rujeolei și rubeolei este esențială pentru Agenda de Imunizare 2030, prin stimularea progresului către accesul universal la servicii de sănătate. De asemenea, stimulează punerea în aplicare a vaccinării pe parcursul vieții, prin consolidarea platformelor în al doilea an de viață pentru administrarea celei de a doua doze de vaccin care conține rujeolă și a platformelor pentru vaccinarea de recuperare”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de Ordin emis de MS.

Sursă foto: INSP

Planul Strategic pentru Rujeolă și Rubeolă al Organizației Mondiale a Sănătății are ca obiective eliminarea rujeolei endemice și a rubeolei endemice și prevenirea infecției rubeolice congenitale (IRC) și a sindromului rubeolic congenital (SRC), astfel încât să se mențină o incidență de sub 1 caz de SRC la 100.000 de născuți vii.

Întrucât infecția rubeolică congenitală poate duce la avort, nașteri premature, decese in utero sau la nașterea unui copil cu una sau mai multe manifestări ale SRC, Ministerul Sănătății și-a propus creșterea ratei de imunizare revizuind strategiile cheie ale OMS și luând în considerare ținta de eliminare a rujeolei și rubeolei la nivel european. Astfel, pentru eliminarea rujeolei și rubeolei endemice se urmărește atingerea și susținerea unei acoperiri vaccinale înalte, de cel puțin 95%, cu două doze de vaccin rujeolic și cel puțin o doză de vaccin rubeolic, prin servicii de imunizare de rutină de înaltă calitate.

Oferirea unei a doua oportunități pentru imunizarea antirujeolică prin activități suplimentare de imunizare a populațiilor susceptibile la rujeolă și a oportunităților de vaccinare antirubeolică, inclusiv prin activități suplimentare de imunizare, tuturor copiilor susceptibili la rubeolă, adolescenților și femeilor de vârstă fertilă ar putea contribui la atingerea ratei de vaccinare propuse.

O altă strategie propusă de OMS este întărirea sistemelor de supraveghere a rujeolei și rubeolei în fiecare țară, prin investigarea riguroasă a fiecărui caz și confirmarea în laborator a cazurilor suspecte. Experții OMS recomandă, totodată, asigurarea de informații valide și de înaltă calitate, referitoare la beneficiile și riscurile asociate cu imunizarea antirujeolică și antirubeolică, atât personalului sanitar cât și publicului larg.

OMS recomandă ca fiecare țară membră să-și adapteze sistemele de supraveghere a rujeolei și rubeolei în funcție de specificul epidemiologic existent. „Vaccinarea împotriva rujeolei și rubeolei este parte integrantă a programelor de vaccinare, la nivel mondial, contribuind la progresul în atingerea obiectivelor globale de imunizare și, în sens mai larg, este parte din Agenda Globală de Securitate a Sănătății, care este un efort internațional care operează în domeniu prevenirea și controlul infecțiilor”https://upwikiro.top/wiki/Global_Health_Security_Agenda.

În România, supravegherea rujeolei și a rubeolei se face conform „Metodologiei de supraveghere a rujeolei și rubeolei”, utilizând definițiile de caz ale Uniunii Europene. „Vaccinarea împotriva rujeolei și rubeolei este parte integrantă a programelor de vaccinare atât la nivel mondial, cât și la nivel național, contribuind la progresul în atingerea obiectivelor de imunizare”, mai precizează specialiștii INSP.


articolul original.

Concediul paternal se acordă la nașterea fiecărui copil și a fost extins

29 August 2022 at 04:00

Tații vor sta acasă cu bebelușii o perioadă dublă în concediu plătit, concediul paternal se acordă la nașterea fiecărui copil și mai multor categorii de lucrători, iar dacă tații absolvă cursuri de puericultură, beneficiază de 5 zile plătite în plus.

Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență prin care prelungește perioada în care tații pot sta acasă cu bebelușii după nașterea fiecărui copil, nu doar a primului născut, ca până acum, pentru ca România să se alinieze cerințelor la nivel european. Specialiștii spun că timpul petrecut de taţi cu bebelușii este esențial pentru o dezvoltarea echilibrată a copiilor, dar și un sprijin de care mamele au mare nevoie. „S-a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum, dar prin această ordonanţă s-au extins și categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept”, a anunțat vineri, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Potrivit actului normativ aprobat de Executiv, concediul paternal crește de la 5 la 10 zile, iar indemnizația aferentă se acordă tuturor taților care au calitatea de lucrător, cu un contract de muncă sau un raport de serviciu încheiat conform legii, și elimină vechile prevederi care făceau trimitere la calitatea de asigurat a acestora în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat. Astfel, dacă tatăl are calitatea de salariat în baza unui raport de muncă sau de serviciu, are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare. La fel se va întâmpla și în cazul taților care au contracte din activitate sportivă, convenții de muncă individuale (cooperațiile), contract de mandate sau contract de management, care desfășoară activități ca urmare a unei funcții de demnitate publică și cu contracte de management și de administrare. Și permisia militarilor se prelungește de la 7 la 10 zile.

Până pe 2 august, statele membre ale Uniunii Europene ar fi trebuit să-și modifice legislația privind concediul paternal, adică zilele libere acordate taților când li se naște un copil sau când adoptă unul. Pentru cele 10 zile, tații vor încasa salariul integral, ca într-un concediu de odihnă obișnuit, iar cei care vor face cursuri de puericultură vor primi cinci zile în plus la nașterea fiecărui copil, asfel că numărul total de zile libere acordate va fi de 15.

Am majorat şi perioada de acordare, în sensul că taţii care au şi cursuri de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, astfel încât în primele zile de viaţă ale noului născut să poată fi alături de familie. Taţii care nu au cursuri de puericultură vor avea, în loc de 5 zile, 10 zile la dispoziţie, astfel încât să poată sta acasă în primele zile de viaţă ale noului născut”, a adăugat ministrul Budăi.

Zilele de concediu paternal sunt acordate în apropierea nașterii copilului sau imediat după ce acesta vine pe lume, iar angajatorul care nu respectă acest drept riscă amenzi de până la 8.000 de lei. „Actul normativ introduce, de asemenea, noi reglementări privind obligația angajatorului de a aproba concediul paternal, le completează pe cele actuale privind interdicția de concediere a lucrătorului pe perioada efectuării concediului paternal, dar și sancțiuni în cazul nerespectării prevederilor legale. Concediul paternal se acordă pentru a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut și pentru a facilita concilierea vieții profesionale cu viața de familie”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

Potrivit psihologilor, timpul petrecut de tați cu cei mici este esențial, pentru că astfel se creează un echilibru psihologic. Copiii în viaţa cărora prezenţa tatălui e constantă şi echilibrată au o dezvoltare emoţională mult mai accentuată când devin adulţi. Prezenţa tatălui constituie, pe de altă parte, un sprijin pentru mamă, atât la nivel emoțional cât și în treburile casei, și sparge clişeul tradiţionalist în care doar mama este responsabilă de creşterea copilului.

Concediul paternal va crește până la cel puțin două luni după ce o directivă europeană care prevede ca taţii să stea obligatoriu cel puţin două luni în concediu parental pentru „crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii” va fi aplicată și în România. Măsura a fost luată „pentru a încuraja o repartizare mai echitabilă a responsabilităţilor de îngrijire între femei şi bărbaţi şi pentru a permite crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”, se arată în directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor. Aceeași decizie UE obligă angajatorii să le facă program flexibil părinţilor care au copii până în 8 ani, astfel încât să poată cere să lucreze mai puţine ore sau să aibă un program de lucru flexibil.

Directiva europeană prevede şi că bunicii sau alte rude apropiate ale părinților vor putea beneficia de concediu de „îngrijitor”, dacă sunt salariaţi şi au acelaşi domiciliu cu copilul abia născut, cu condiția prezentării „unor dovezi adecvate în conformitate cu dreptul intern sau practicile naţionale”, se arată în document.


articolul original.
❌