ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Cum dăm jos kilogramele pe care le-am acumulat în vacanță / Iată sfaturile specialiștilor

20 September 2022 at 09:44
image

Vacanța s-a terminat și dincolo de amintirile cu care rămânem după lunile de vară, unii dintre noi rămân și cu câteva kilograme în plus, de care își doresc să scape cât mai repede.

Mesele bogate din vacanță, sistemul all inclusive și tentațiile care sunt la tot pasul, ne fac să renunțăm la orice dietă și restricție alimentară în timpul concediilor și asta poate rezulta modificări pe cântar.

Expertul în boli metabolice şi nutriţie Ruxandra Pleșa a explicat la Antena 3 care sunt principalele metode prin care putem renunța la kilogramele nedorite, astfel încât să ajungem la silueta de dinainte de concedii.

Cum scăpăm de kilogramele în plus acumulate în timpul vacanței

„Curiozitatea este bună pentru că duce la varietate alimentară, lucru foarte important. Ce se găseşte în locurile cu obiective turistice, pe marginea drumului, sunt alimente hipercalorice, cu potenţial proinflamator, foarte bogat în calorii.

Acele alimente au fost prăjite, li s-au adăugat îndulcitori, astfel că noi, în vacanţă, am avut parte din plin de aceste alimente obezogene. Ne-am mai simţit bine şi cu mult alcool, pe care l-am consumat în această perioadă de vacanţă. În zece zile sau într-o săptămână, în acest mod, se pot acumula 4 kilograme în medie”, a explicat Ruxandra Pleșa în cadrul emisiunii Sfat de Sănătate.

Odată ce ai observat kilogramele în plus pe cântar, este bine de știut că trebuie, în primul rând, să renunți la tot ceea ce nu a fost benefic pentru organismul tău în perioada de vară, la acele produse pe care le-ai savurat în concediu, dar care ți-au adus o greutate nedorită.

Ce facem să ne recăpătăm silueta de dinainte de vacanțe

„Alcoolul trebuie redus drastic. Alcoolul trebuie eliminat măcar o perioadă, pentru că îndată ce ai renunţat la alcool schimbările sunt spre bine.

Pe locul doi sunt alimentele bogate în carbohidraţi rafinaţi. Acestea pot fi dulciurile pe care le consumăm constant. Să ne propunem să nu mai dăm frâu liber fiecărui impuls. Să luptăm cu dulciurile, cu pâinea albă, cu pateurile, cu toate produsele de patiserie şi aşa mai departe.

Dacă am păcătuit cu multă carne prăjită sau carne în exces şi foarte puţine legume, schimbăm şi aici raportul. Creştem cantităţile de salate şi micşorăm cantitatea de carne grasă. Refacem echilibrul fără a face o schimbare totală. Fără ca senzaţia de foame să intervină”, a adăugat medicul nutriționist.

Sandwichul care este hrănitor și care nu îngrașă

„Sandvişurile nu ar fi cea mai mare problemă, dacă acestea sunt pregătite din pâine integrală, o carne slabă, un ou fiert sau o brânză slabă. Dacă mai adăugăm şi legume, chiar este o masă foarte echilibrată.

Dar dacă sandvişul nostru este compus din salam, pâine albă, caşcaval şi fără pic de urmă de salată verde şi cu sosuri, bineînţeles că este o mâncare hipercalorică, inflamatorie, care ne dă peste cap hormonal din punct de vedere al sațietății și al jocului foame – sațietate.

Alimente de tip proinflamator mai sunt şi alimentele ambalate, care sunt cu mulţi aditivi, cu zahăr, margarină sau cu acele uleiuri procesate. Dacă am avut în vacanţă şi un rucsac plin cu chipsuri, prăjituri, alune prăjite, acolo este clar un mic dezastru. Asta e reţeta dezastrului.

Aşa că apa, limonada puţin îndulcită şi ceaiul de plante vor fi noile lichide de rehidratare.

Fructele şi legumele toamnei sunt foarte benefice. Să nu exagerăm cu fructele, nu le facem suc, dar consumăm zilnic 400 de grame de fructe proaspete. Ne facem un program cu mese regulate, lucrul acesta fiind extraordinar de benefic chiar și pentru pierderea în greutate.

Mai apelăm la voință, pentru că și ea va conta. Însă dacă dieta este mult prea restrictivă, voința nu va mai fi de ajuns, așa că avem și grijă să nu cădem în cealaltă parte, să exagerăm și în felul acesta să ne dezechilibrăm”, a încheiat Ruxandra Pleşa.

articolul original.

Băutura minune care te scapă de burtă în doar 20 de zile! Trebuie să o consumi înainte de micul dejun

15 September 2022 at 13:29
image

Lupta cu kilogramele în plus este de cele mai multe ori greu de dus, mai ales atunci când rezultatele nu vin atât de repede. În ajutorul nostru vin specialiștii care ne recomandă soluții sănătoase pe termen lung. Iată ce băutură te poate scăpa de burtă în doar 20 de zile.

Pentru a preveni îngrășarea specialiștii recomandă un consum echilibrat de alimente bogate în minerale, vitamine şi antioxidanți, dar bineînțeles și reducerea cantității de zahăr. Câteva reguli simple care nu sunt înotdeauna foarte ușor de respectat.

De asemenea este foarte important să ne hidratăm, dar și să facem mișcare regulată, care pe lângă reducerea în greutate, ne ajută să eliminăm stresul și ne oferă un somn mai bun.

Pe lângă toate acestea, specialiştii în nutriție recomandă şi câteva băuturi care pot avea multe beneficii pentru organism. Una dintre acestea te poate scăpa de burtă în doar 20 de zile.

Ingrediente

  • O bucățică de ghimbir
  • 1 lămâie
  • 1 mână de spanac
  • 1 pahar cu apă plată

Mod de preparare

Pune toate ingredientele într-un blender şi amestecă bine. Consumă sucul cu o oră înainte de micul dejun, pe stomacul gol, timp de 20 de zile.

Indicat este să consultați și un medic înainte de orice schimbare în alimentație!

Lista completă a celor 7 alimente care ajută sistemul imunitar 

  1. Ciocolata neagră conține un antioxidant numit teobromină, care poate ajuta la întărirea sistemului imunitar prin protejarea celulelor organismului de radicalii liberi.
  2. Turmeric. Turmericul este un condiment galben pe care mulți oameni îl folosesc la gătit. Este prezent și în unele medicamente alternative. Consumul de turmeric poate îmbunătăți răspunsul imunitar al unei persoane.
  3. Broccoli. Este o altă sursă de vitamina C. De asemenea, conține antioxidanți puternici, cum ar fi sulforafanul. Din aceste motive, este o alegere bună de legume de mâncat în mod regulat pentru a susține sănătatea sistemului imunitar.
  4. Cartofi dulci. Aceștia sunt bogați în beta caroten, un tip de antioxidant care conferă pielii cartofilor culoarea portocalie. Beta-carotenul este o sursă de vitamina A. Ajută la sănătatea pielii și poate chiar să ofere o anumită protecție împotriva daunelor pielii cauzate de razele ultraviolete (UV).
  5. Spanacul. Poate stimula sistemul imunitar, deoarece conține mulți nutrienți și antioxidanți esențiali, inclusiv: flavonoide, carotenoide, vitamina C, vitamina E, vitaminele C și E care pot ajuta la susținerea sistemului imunitar.
  6. Ghimbir. Oamenii folosesc ghimbirul într-o varietate de feluri de mâncare și deserturi, precum și în ceaiuri. Potrivit unei cercetări, ghimbirul are proprietăți antiinflamatorii și antioxidante și este probabil să ofere beneficii pentru sănătate
  7. Ceai verde. Conține doar o cantitate mică de cofeină, așa că oamenii se pot bucura de el ca alternativă la ceaiul negru sau cafeaua. De asemenea, consumul poate întări sistemul imunitar.
articolul original.

Top 3 alimente interzise în diete! Nu trebuie să te atingi de ele, dacă vrei să slăbeşti

7 August 2022 at 15:37
image

Top 3 alimente interzise în diete! Multe doamne şi domnişoare visează la o siluetă de model, însă pentru ca dorinţa să devină realitate trebuie să ţinem cont de câteva aspecte. Sportul și alimentația sunt principalele elemente, dar pe lângă acestea există câteva reguli pe care trebuie să le respectăm!

Dacă îţi doreşti să scapi de câteva kilograme, există multe modalităţi. De-a lungul timpului, specialiştii au împărtăşit numeroase metode care ne ajută să pierdem în greutate.

În primul rând trebuie să te desparţi de un stil de viaţă sedentar şi să începi să faci sport.

În al doilea rând, meniul pe care îl alegi are un impact semnificativ asupra ritmului de slăbire, iar dacă nu optezi pentru o dietă echilibrată rezultatele nu vor fi cele pe care le aştepţi. Este important de ştiut  faptul că alimente sănătoase nu pot fi consumate oricând, pentru că necesită un timp de digerare corespunzator. Dacă sunt mâncate haotic şi în combinaţii nepotrivite, aceste alimente pot avea efectul advers.

Există totuși alimente care ne-ar putea afecta sănătatea și greutatea în timp. Acestea trebuie să fie evitate de toată lumea. Este vorba despre: Băuturile răcoritoare: băuturile îndulcite cu zahăr, sucurile de fructe care conţin aceeaşi cantitate de zahăr ca şi băuturile răcoritoare! Bomboanele şi dulciurile, produsele de patiserie, conservele de fructe în sirop sau fructele uscate.

La ce oră poți avea prima masă a zilei

Specialiștii susțin că momentul ideal pentru a mânca prima masă a zilei este la puțin timp după ora 07:00. În cazul în care vă treziți după ora 08:00, atunci este bine să luați micul dejun până în ora 10:00. Prima masă a dimineții se consumă după cel mult 30 de minute după ce v-ați trezit. Aveți mare grijă, deoarece prima masă este extrem de importantă pentru întreaga zi.

articolul original.
  • There are no more articles
❌