ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 7 August 2022Ultimele Stiri

Armistițiu între Israel și Jihadul Islamic

7 August 2022 at 15:15
By: (R.C.)

YPDATE Israelul și militanții palestinieni au convenit asupra unui armistițiu în Gaza începând de duminică seară, cu medierea la Cairo, au declarat surse, după ce un bombardament al Israelului asupra țintelor palestiniene, care a durat tot weekendul, a declanșat atacuri cu rachete cu rază mai lungă de acțiune.

O sursă de securitate egipteană a declarat că Israelul a fost de acord cu propunerea, în timp ce un oficial palestinian a declarat că încetarea focului va intra în vigoare la ora 20:00 (1700 GMT).

Știrea inițială

Guvernul israelian a confirmat, duminică, iniţierea de contacte, prin intermediari, în sensul unui armistiţiu cu organizaţia fundamentalistă Jihadul Islamic, în timp ce bilanţul bombardamentelor efectuate în teritoriul palestinian Fâşia Gaza a ajuns la 31 de morţi şi sute de răniţi.

Guvernul israelian a confirmat că au loc negocieri mediate de Egipt pentru oprirea bombardamentelor asupra poziţiilor grupului militant Jihadul Islamic. Conform organizaţiei fundamentaliste Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, liderii Jihadului Islamic au respins un plan pentru un armistiţiu umanitar temporar, informează site-ul Ynetnews.com. Totuşi, negocierile intermediate de Egipt vizează oprirea totală a confruntărilor militare între Israel şi Jihadul Islamic.

Duminică dimineaţă, Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat că bilanţul bombardamentelor israeliene a ajuns la 31 de morţi, inclusiv şase copii, şi 265 de răniţi. Însă armata israeliană susţine că printre victime se numără mulţi „terorişti” şi că nouă civili au fost ucişi de rachete palestiniene care au căzut în Fâşia Gaza. În operaţiuni au fost asasinaţi doi lideri ai filialei locale a organizaţiei Jihadul Islamic, Tayseer Jabari şi Khaled Mansour, conform cotidianului The Times of Israel.

Aviaţia militară israeliană a continuat, duminică dimineaţă, bombardamentele asupra unor lansatoare de rachete din Fâşia Gaza. În total, peste 580 de rachete şi obuze au fost lansate spre teritoriul israelian în ultimele trei zile, fiind vizate oraşele Ashdod, Sderot, Ashkelon, Holon, Yavne şi Eshkol, precum şi comunităţile Bat Yam şi Rishon Lezion, suburbii ale oraşului Tel Aviv. Cele mai multe rachete au fost interceptate de sistemele antibalistice israeliene sau au căzut în zone deschise. Cel puţin 21 de persoane au fost spitalizate în Israel. Două au fost rănite de fragmente de rachete, 13 s-au accidentat în timp ce fugeau spre adăposturile antiaeriene, iar şase au fost în stare de şoc.

Israelul a declanşat vineri bombardamentele asupra Fâşiei Gaza pe fondul riscurilor producerii unor atacuri ale grupurilor islamiste palestiniene ca reacţie la arestarea unui lider al organizaţiei Jihadul Islamic, Bassam al-Saadi, într-o operaţiune desfăşurată în Jenin, Cisiordania.

articolul original.

Oficial al Jihadului Islamic din Fâșia Gaza spune că femeile care omoară civili israelieni sunt un „model fermecător” de urmat

7 August 2022 at 17:13

Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute luni, într-o sesiune cu uşile închise, la New York, despre atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâşiei Gaza declanșate vineri seara, sub operațiunea Zori de zi. Consiliul de Securitate a acceptat să abordeze subiectul în urma solicitărilor formulate sâmbătă de Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Franţa, Norvegia şi China, potrivit unor surse diplomatice. Într-o analiză publicată de Q Magazine aici, Elan Schwartzenberg a explicat pe larg conflictul dintre israelieni și palestinieni.

Rachetele trase din Fâșia Gaza își ratează țintele și ucid copiii palestinieni

Sirenele de alarmă au răsunat duminică în zona Ierusalimului, pentru prima oară de la începutul escaladării armate în curs cu gruparea Jihadul Islamic în Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană(IDF), citată de France Presse, potrivit Agerpres. Operațiunea Zori de zi lansată de (IDF) vineri noaptea continuă.

Jihadul Islamic palestinian, clasificat ca organizaţie teroristă atât de Uniunea Europeană, cât şi de Statele Unite, are legături strânse cu Iranul, principalul inamic al Israelului, şi este a doua cea mai importantă miliţie din Fâşia Gaza după gruparea militantă Hamas, aflată la guvernare.

Khaled Mansour, comandantul Diviziei Jihadul Islamic din sudul Fâșiei Gaza, responsabil pentru zeci de atacuri împotriva civililor și soldaților israelieni, a fost eliminat Foto IDF

Braţul armat al Jihadului Islamic a anunţat că a lansat rachete spre Ierusalim, la scurt timp după ce au sunat sirenele în zonă, potrivit armatei israeliene.

„Nu cu mult timp în urmă am lansat rachete spre Ierusalim”, au anunţat Brigăzile al-Quds într-un comunicat.

Locații din Gaza distruse de armata israeliană

În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană a anunţat că bilanţul victimelor a crescut la 29 de morţi, între care şase copii, în Fâşia Gaza, de la reizbucnirea violenţelor, vineri, între Israel şi gruparea armată Jihadul Islamic, care au făcut şi 215 răniţi. În cursul dimineţii, acelaşi minister anunţase creşterea bilanţului la 32 de morţi, dar apoi l-a revizuit în scădere, remarcă AFP.

Autorităţile israeliene contrazic însă acest bilanţ şi susţin că acei copii palestinieni au fost ucişi sâmbătă de un atac cu rachetă eşuat al Jihadului Islamic către Israel, potrivit unui anunț făcut de IDF.

„În urma rapoartelor despre evenimentele tragice din Jabaliya, IDF a încheiat un debrief aprofundat. Pe baza tuturor datelor sistemelor IDF, rezultă că acest eveniment este rezultatul unei rachete a Jihadului Islamic. Nu am desfășurat nicio activitate în Jabaliya la momentul evenimentului.”, a anunțat armata israeliană, după ce a fost acuzată că a ucis copii într-un atac asupra Jabaliya.

Armata israeliană a publicat duminică imagini despre care spune că arată o tentativă eșuată de lansare a rachetei a militanților Jihadului Islamic care a lovit o casă rezidențială din orașul Jabalia, din nordul Fâșiei Gaza, cu o seară înainte, ucigând mai multe persoane, inclusiv copii.

Watch this failed rocket launch which killed children in Gaza.

This barrage of rockets was fired by the Islamic Jihad terrorist organization in Gaza last night.

The rocket in the red circle misfired, killing Palestinian civilians—including children—in Jabaliya in northern Gaza. pic.twitter.com/55zSU3fsRY

— Israel Defense Forces (@IDF)
August 7, 2022

„A fost în centrul orașului, lângă o moschee și puteți vedea racheta în apropierea locului impactului. Radarele noastre arată că această rachetă și-a ratat ținta și a lovit Jabalia în timpul barajului de la ora 21.00″, a declarat un ofițer superior al IDF pentru Ynet, referindu-se la o salvă grea în care zeci de rachete s-au transformat într-o „ploaie” deasupra sudului Israelului, sâmbătă seara.

„Aproximativ 15% dintre lansările lor de până acum au sfârșit în Gaza. Avem informații solide de la mulți cetățeni palestinieni care confirmă că copiii din Jabalia au fost loviți de o rată a jihadului islamic”, a spus acesta.

Șeful Direcției pentru Diplomație Publică din Israel, Lior Hayat, a spus că filmările dovedesc „fără îndoială” nevinovăția Israelului. „Spre deosebire de rapoartele palestiniene despre incidentul din Jabalia, avem videoclipuri care dovedesc fără îndoială că aceasta nu a fost o lovitură israeliană”, a spus el. Pe măsură ce știrile au apărut în presa palestiniană și internațională, o investigație cuprinzătoare a constatat că nu a fost vorba despre un atac israelian, ci despre o lansare de rachetă din Fâșia Gaza, care a căzut în inima Jabalia”.

Israelul a publicat imagini cu tunelurile subterane folosite de jihadiștii din Fâșia Gaza, care au fost distruse de trupele IDF

Potrivit postului de televiziune israelian i24News, 580 de rachete au fost lansate asupra Israelului începând de vineri, 120 au căzut în Gaza, fără să atingă teritoriul israelian, iar 200 au fost interceptate de sistemul Iron Dome.

For the Head of the Islamic Jihad's Women's Framework, female terrorists who kill innocent civilians are "glamorous role models."

We clearly have a different idea of what a role model is. pic.twitter.com/cbQFNKhMkZ

— Israel Defense Forces (@IDF)
August 6, 2022

Esmahan Abd Al-Aal, care conduce branșa feminină a Jihadului Islamic din Fâșia Gaza, elogiază într-o emisiune televizată femeile care au deturnat avioane sau care au ucis civili israelieni, numindu-le un „model fermecător” de urmat Video MEMRI TV

Aceasta este cea mai gravă escaladare a violenţelor dintre statul israelian şi grupările armate din Gaza de la războiul din mai 2021, care s-a soldat cu 260 de morţi în 11 zile de partea palestiniană, inclusiv combatanţi, şi 14 morţi în Israel, inclusiv un soldat, potrivit autorităţilor locale.

Statul israelian a instituit din 2007 o blocadă împotriva Fâşiei Gaza, un teritoriu de 2,3 milioane de locuitori administrat de islamiştii din Hamas.

Iată ce scria Elan Schwartzenberg, ofițer în rezervă al IDF, într-o analiză pentru Q Magazine, publicată în 2021:

GAZA, cu cele două milioane de locuitori, este guvernată cu forță armată de organizația teroristă Hamas care aplică teroare atât asupra propriilor cetățeni (inclusiv execuții sumare) și atunci când pot, și în exterior.

Hamasul are, la propriu, două milioane de ostatici arabi. 

Pacea, de orice fel, nu există ca formulă viabilă pentru liderii acestei organizații, deoarece, în acel moment, ar urma alegeri libere și democratice cu șanse zero pentru ei să fie aleși. Mai grav însă ar fi stoparea finanțării legale venite din partea Kuweitului, Qatarului, Arabiei Saudite, sau ilegale de la Iran, plus ajutoarele umanitare provenite de la multiple organizații internaționale.

Viața în Gaza e grea, la limita subzistenței , șomajul atinge 90%, rețeaua electrică funcționează cu multe întreruperi și doar câteva ore pe zi. O fâșie dreptunghiulară cu latura lungă spre Mediterană, putea fi un fel de Rivieră franceză la câți bani au primit doar în ultimii 20 de ani ( două miliarde de dolari doar din Qatar), nemaivorbind de locația geografică avantajoasă.  Însă însușirea, adică furtul, în folos propriu al acestor fonduri de către teroriștii șefi, plus utilizarea restului pentru construit buncăre, tuneluri de atac sau armament, în loc de spitale, canalizare sau școli, a generat o aglomerație sordidă și pauperă a populației arabe din acestă parte.

UNICA SOLUȚIE E O REVOLUȚIE


Conducătorii celor două regiuni, Hamas și Autoritatea Palestiniană, funcționează pe principii diferite existând în trecut și tentative de lichidare fizică între ei.


PACE. Au existat multiple scenarii și încă se caută variante pentru a împăca și capra și varza. Asimilarea Gazei de către Egipt și a West Bank de către Iordania-având granițe comune- părea simplu și natural, doar că ambele țări au refuzat vehement pentru că nici o țară arabă NU dorește palestinieni pe teritoriul ei. (Cei aflați deja în număr mare în Liban și Iordania au generat permanent tulburări sociale și revolte violente în ambele țări).

Israelul a promovat ideea unui stat palestinian prin unirea între Gaza și West Bank, oferind din teritoriul israelian un culoar de trecere în acest scop, însă datorită fricțiunilor dintre conducătorii palestinieni soluția nu a fost posibilă. Varianta înglobării celor două regiuni în Statul Israel nu convine israelienilor pentru că ar fi mai mulți arabi decât israelieni și prin dreptul democratic la vot am vedea un guvern compus din Hamas și AP la conducerea Israelului.

În cele două teritorii palestiniene funcționează multiple facțiuni teroriste mai mici, de tipul Jihad Islamic, care resping vehement oricare dintre variantele expuse mai sus, unicul scop declarat al acestora fiind evacuarea integrală (vii sau morți, de bună voie sau cu forța) a evreilor din teritoriul Statului Israel. Hamas, de asemenea, nu recunoaște Statul Israel!

Cel care va reuși să găsească o soluție, acceptată și ulterior respectată de toate părțile, merită 10 premii Nobel și orice alte onoruri și-ar dori.


CONFLICTUL ACTUAL, denumit militar Guardians of the WallsPaza Zidurilor (precum americanii dau nume uraganelor, aici armata alege un nume de cod pentru fiecare nou conflict) are la bază un motiv pueril.

Într-un cartier din Ierusalim, numit Sheikh Jarrah, există o dispută teritorială pe anumite terenuri între arabi și evrei, care se judecă la tribunal. În paralel, în teritoriile palestiniene au fost amânate a n-a oară alegerile, amânare de care culpabilizează Israelului, cu motivații fanteziste și inventate pentru că, în fapt, ei NU doreau alegeri de nici un fel. Adăugăm în această oală sub presiune și elementul sărbătorii musulmane, Ramadan, care întotdeauna încinge spiritele aici și culminează în final cu Naqba, adică ziua în care palestinienii și-au pierdut pământurile aici. Și uite așa începe o fierbere și o agitație în rândul zecilor de mii de palestinieni care vin la rugăciune în Al Aqsa, clar incitați și de anumiți teroriști agitatori infiltrați între ei, plus 2-3 zile în care temperatura crescuse brusc de la 24 la 37 de grade, inclusiv obligația de a nu mânca nimic până la apusul soarelui (Ramadan). Și iată cum, brusc, ies de la rugăciune diverse grupuri incitate care încep să devasteze vitrinele magazinelor din Ierusalim sau se distrează trăgând de bărbi și perciuni evreii ultra religioși întâlniți pe stradă. Este chemată poliția, încep îmbrânceli urmate de rețineri, situația degenerează, se aruncă cu bolovani scoși din pavaj și cu sticle Molotov, finalul apoteotic fiind pătrunderea poliției în Al Aqsa, încercând să aresteze niște arabi care se refugiaseră înăuntru după o tentativă de linșare a unui șofer israelian urmată de atacul frontal asupra polițiștilor care încercau să oprească haosul.

Hamasul din Gaza realizează că toate evenimentele se suprapun crizei politice din Israel generată de imposibilitatea formării unei coaliții guvernamentale și trage câteva rachete spre Ierusalim (un gest de mare afront), activează, în plus, simpatizanții arabi din Israel care încep să spargă magazinele și mașinile vecinilor de stradă evrei.

LUPTA de facto a constat în lansarea de către Hamas a 3000 de rachete de diverse dimensiuni, cu rază scurtă sau medie, către Israel. Cam 1/3 au făcut fâs și au căzut la ei, în Gaza. Peste 90% din restul au fost anihilate pe cer de Iron Dome, un sistem incredibil care, văzut în realitate, seamănă cu Star Wars și detectează prin radar unde urmează să lovească o rachetă (dacă are ca țintă un câmp sau o zonă nepopulată, o ignoră), activează alarma strict pentru cetățenii din zona vizată (la nivel de patru blocuri, fără a induce panică, inutil, unde nu e cazul) și trage un contra proiectil care distruge racheta pe cer.

Scutul Iron Dome interceptând rachete trase din Fâșia Gza în iulie 2014 Foto IDF

În fapt, extrem de puține rachete au lovit efectiv ținte reale. Două case, 3 apartamente, două mașini și un autobuz au fost nimerite direct, rezultând 10 morți, plus câțiva zeci de răniți ușor care se aflau în proximitate. Cei loviți, nu se aflau, conform instrucțiunilor, în adăposturile prevăzute. Israelul este împânzit de adăposturi anti rachetă, dar și majoritatea apartamentelor au propria cameră blindată. De asemenea, orice parcare subterană sau inclusiv casa scării din orice bloc este o protecție suficientă. Alarma oferă suficient timp oricui să între la adăpost. Problema este că nu toți sunt disciplinați existând diverși inconștienți ce refuză intrarea în adăpost, plus cei foarte în vârstă care se mișcă mai greu.

Au încercat 11 atacuri cu proiectile antitanc, dar și 4 lunetiști. Cu excepția unui jeep militar lovit, restul teroriștilor au fost detectați și anihilați instant.

Israelul a ripostat primordial cu aviația (avioane, elicoptere și drone) dar și cu baraj de artilerie, lansând obuze de tanc sau baterii de tunuri. Armata israeliană, în mod special aviația, este extrem de scrupuloasă drept care victimele în rândul civililor este cât se poate de mic. Hamasul se ASCUNDE ÎNTRE CIVILII ARABI ȘI ATACĂ ÎNCERCÂND SĂ OMOARE CIVILI EVREI, în timp ce Israelul face tot ce poate pentru a evita lovirea arabilor civili aflați în jurul teroriștilor. Sună simplu, dar nu e! Deloc.

În istoria recentă, americanii au ras, la propriu, aducând la nivelul solului orașe gen Fallujah, spitale cu zeci de răniți imobilizați la pat, pline de medici occidentali din Sans Frontiers, rușii au procedat și mai brutal în Grozny, dar noi suntem un popor care nu vrem și nici nu ne permitem grozăvii de acest tip.

Afirm din propria experiență că soldații și ofițerii israelieni sunt supuși unor rigori/protocoale extrem de restrictive pentru deschiderea focului.

Atenție, în cazul Gazei, teroriștii se ascund intenționat în mijlocul populației civile, camuflează lansatoarele de rachete în școli, spitale, sediile unor ONGuri, inclusiv în casele celor apropiați. Ei trag la grămadă către aglomerări urbane, fără ezitare sau discernământ, în populația civilă, și uite așa, doi din cei 10 morți din Israel sunt arabi israelieni și nimeni nu poate ști câți civili morți sau răniți din cei declarați în Gaza și puși pe seama raidurilor israeliene se DATOREAZĂ SUTELOR DE RACHETE LANSATE DE HAMAS, DAR CĂZUTE ÎN GAZA! Evită complet acest subiect și refuză orice declarație pe această temă acum, ca și în rundele din trecut. Imposibil să nu existe foarte mulți morți și răniți când sute de rachete cad/lovesc în Gaza care are o densitate imensă de populație și acolo nu există alarme, adăposturi sau Iron Dome. Aștept să văd pe CNN această temă că de săracii palestinieni m-am plictisit!”

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Israelul a atacat ținte ale Jihadului Islamic din Fâșia Gaza

5 August 2022 at 19:09

Israelul a atacat, vineri, 5 august, Fâșia Gaza cu avioane de război, ucigând cel puțin 10 persoane, inclusiv un comandant al grupării Jihad Islamic, informează Al Jazeera.

Taysir al-Jabari, un comandant al Brigăzilor al-Quds, brațul militar al Jihadului Islamic, a murit într-un raid aerian asupra unui apartament din Turnul Palestinei din centrul orașului Gaza. Forțele de apărare israeliene afirmă că acesta plănuise atacuri cu rachete antitanc ghidate împotriva cetățenilor și a soldaților israelieni în zone din apropierea graniței cu Gaza.

Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunțat și decesul unei fetiţe de cinci ani. Cel puțin 55 de persoane au fost rănite în urma raidurilor israeliene.

„Tocmai am luat prânzul de vineri și copiii mei se jucau. Deodată, o explozie uriașă a lovit blocul-turn în care locuim. Am fugit. Sunetul era strident. Am fost foarte șocați deoarece locul este plin de civili. Am văzut multe victime care au fost evacuate”, a spus un rezident pentru Al Jazeera, cu sângele acoperindu-i hainele.

Activista din Gaza Rana Shubair, care locuiește în cartierul al-Remal din partea de vest a Fâșiei Gaza, a spus că a auzit „patru până la cinci bubuituri puternice” când Israelul a atacat Turnul Palestinei din apropiere.

„Eram adormit și m-am trezit alergând, întrebându-mă ce s-a întâmplat. A fost panică în zonă, oamenii alergau. Vă puteți imagina… cantitatea de groază pe care aceasta a provocat-o oamenilor care locuiesc în clădire”, a adăugat ea. „Au fost copii care se jucau… acesta a fost ceva cu adevărat imprevizibil pentru noi.”, a spus Shubair.

Mai multe explozii au putut fi auzite și văzute în toată Gaza. Se auzeau drone de recunoaștere israeliene plutind deasupra enclavei asediate.

„Jihadul Islamic” a anunțat lansarea a peste 100 de rachete în direcția Israelului

Atacurile au lovit și zonele sudice ale Khan Younis și Rafah, precum și cartierul al-Shuja’iya.
În primul răspuns la atac, tirurile de rachete din Gaza spre Israel au putut fi văzute în timp ce sistemul antirachetă Iron Dome al Israelului a luminat cerul nopții.

Avioanele de luptă israeliene continuând să survoleze deasupra orașului dens populat vineri seară, a raportat Youmna al-Sayed de la Al Jazeera.

Atacurile de astăzi sunt o consecință a tensiunilor apărut cu Jihadul Islamic, după arestarea liderului palestinian Bassam al-Saadi în orașul ocupat Jenin din Cisiordania.

Oficialii Jihadului Islamic cataloghează atacurile israeliene drept o „o crimă brutală, un masacru comis de ocupația israeliană împotriva poporului nostru” .

Hamad a declarat postului Al Jazeera că „nu există nicio justificare” pentru atacuri, adăugând că fracțiunile palestiniene au dreptul să se apere și să-și „protejeze” poporul.

Potrivit acestuia, facțiunile din Gaza au menținut „o bună coordonare” și explorează „cea mai bună opțiune pentru poporul palestinian”.

„Cred că Israelul nu este interesat de nicio mediere… nu există loc pentru mediere, nici loc pentru discuții pașnice”, a spus Hamad. „Poporul nostru așteaptă ca rezistența palestiniană să ia decizia și să riposteze”.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a spus că aproximativ 15 luptători palestinieni au murit în acțiunea dn Gaza.

„Nu am terminat încă”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF) lt.col. Richard Hecht adăugând că Israelul se așteaptă la un tir de rachetă de represalii din partea facțiunilor palestiniene din Gaza.

El a anunțat, de asemenea, că 25.000 de soldați în rezervă sunt activați.

Ahmed Mudalal, un oficial Jihad Islamic din Gaza, a declarat că gruparea a făcut cereri Israelului prin mediatorii egipteni, inclusiv eliberarea liderului reținut al-Saadi și a unui alt prizonier, oprirea raidurilor din Cisiordania și ridicarea blocadei din Gaza. El a spus că nu au primit încă un răspuns.

Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a vizitat, vineri, comunități din apropierea Gazei, spunând că autoritățile pregătesc „acțiuni care vor îndepărta amenințarea din această regiune”, fără a da însă alte detalii.

„Vom opera cu putere pentru a restabili viața de rutină în sudul Israelului”, a spus el. „Nu căutăm conflicte, dar nu vom ezita să ne apărăm cetățenii, dacă este necesar”, a spus Benny Gantz.

Israelul și Egiptul au menținut o blocare strictă asupra Gazei timp de 14 ani, iar criticii spun că politica echivalează cu pedeapsa colectivă a celor două milioane de rezidenți palestinieni din regiune.

articolul original.

Armata israeliană bombardează poziţii islamiste din Fâşia Gaza

5 August 2022 at 14:38
By: (R.C.)

UPDATE

Cel puţin patru persoane, inclusiv un lider al grupului fundamentalist Jihadul Islamic, au fost ucise, iar numeroase altele au fost rănite în urma bombardamentelor israeliene efectuate în teritoriul palestinian Fâşia Gaza, afirmă surse medicale.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat că bilanţul preliminar al bombardamentelor israeliene este de patru morţi şi 19 răniţi.

Printre persoanele ucise figurează un lider al filialei locale a organizaţiei Jihadul Islamic, Tayseer Jabari, informează cotidianul The Times of Israel. Jabari era responsabil de operaţiunile grupului islamist în partea de nord a Fâşiei Gaza.

Știrea inițială

Armata israeliană a lansat, vineri, atacuri asupra unor poziţii islamiste din teritoriul palestinian Fâşia Gaza, în contextul riscurilor teroriste generate de grupuri fundamentaliste, în special de organizaţia Jihadul Islamic.

„Ca reacţie la ameninţările directe generate de filiala din Fâşia Gaza a grupării Jihadul Islamic, armata israeliană efectuează bombardamente în Fâşia Gaza”, a comunicat armata israeliană, prin Twitter.

„A fost declarată situaţie specială pe teritoriul israelian”, în zonele situate în apropiere de frontiera cu Fâşia Gaza, a precizat armata israeliană.

O explozie puternică a avut loc într-un imobil înalt din oraşul Gaza, afirmă surse citate de site-ul Ynetnews.com.

Cu puţin timp înainte de lansarea operaţiunii militare, ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, avertizase că armata israeliană va contracara ameninţările generate de organizaţiile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic. „Inamicilor noştri, în general, şi liderilor organizaţiilor Hamas şi Jihadul Islamic, le spun explicit: Timpul vostru este limitat. Ameninţările vor fi eliminate într-un mod sau altul”, a declarat ministrul israelian al Apărării, citat de cotidianul The Times of Israel.

În ultimele zile, armata israeliană a intensificat prezenţa la frontiera cu teritoriul palestinian Fâşia Gaza, aflat sub controlul organizaţiei fundamentaliste Hamas. În localităţile israeliene situate în apropierea frontierei cu Fâşia Gaza sunt restricţii de circulaţie de patru zile, pe fondul riscurilor unor atacuri ale grupurilor islamiste palestiniene ca reacţie la arestarea unui lider al organizaţiei Jihadul Islamic, Bassam al-Saadi, într-o operaţiune desfăşurată în Jenin, Cisiordania.

„Înţelegem dificultăţile întâmpinate de locuitorii zonelor sudice. Nu vom accepta o situaţie în care grupurile teroriste să perturbe vieţile localnicilor. Nu vom ezita să recurgem la forţă pentru a permite reluarea activităţilor normale în sud şi nu vom renunţa la acţiunile de arestare a teroriştilor”, avertizase joi Yair Lapid, premierul interimar al Israelului.

articolul original.
  • There are no more articles
❌