ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 31 January 2023Ultimele Stiri

Daniel Onoriu, o nouă cucerire! Pilotul de raliuri și-a găsit o nouă iubită și are planuri mari de viitor. „Ne și căsătorim”

31 January 2023 at 06:32
image

Deși se află în arest la domiciliu, se pare că Daniel Onoriu nu pierde timpul. Pilotul de raliuri vrea să o uite cât mai repede pe Isabela, așa că și-a găsit iubită. Relația este la început, însă planurile de viitor sunt mari. Bărbatul s-a gândit chiar și la căsătorie.

Lucrurile pare că încep să se așeze în viața lui Daniel Onoriu. După zbuciumul ultimelor luni, pilotul spune că și-a găsit, în sfârșit, liniștea. Acesta încearcă să uite de Isabela și de suferința pe care fosta parteneră i-a provocat-o și vrea să meargă mai departe. Așa că și-a deschis sufletul în fața altei femei și este cât se poate de fericit.

Daniel Onoriu a mărturisit că a cunoscut, prin intermediul unui prieten, o femeie specială. Aceasta este alături de el și l-a făcut să uite de tot. Deși între cei doi există multe lucruri, pilotul nu vrea să oficializeze relația până când divorțul o să fie finalizat.

„Mi-am găsit iar o iubită. Cred că o să mă îndrăgostesc iar, am pe cineva alături, doar nu crezi că eu stau într-o femeie. Până nu divorțez nu vreau să fiu pentru că eu am caracter spre deosebire de ea (n.r. Isabela ). E un om minunat, un om de vârsta mea, o femeie foarte frumoasă. Ne-am cunoscut printr-un prieten comun”, a declarat Daniel Onoriu, potrivit spynews.ro.

Daniel Onoriu, planuri de căsătorie

Daniel Onoriu spune că partenera sa pare să fie femeia pe care a așteptat-o toată viața. Premisele relației sunt promițătoare, iar dacă totul merge bine bărbatul are planuri mari de viitor. Pentru momemnt își dorește să se bucure de viață alături de iubita sa, dar se gândește și la căsătorie dacă totul o să fie bine.

„Mă protejează foarte mult, vorbesc cu ea și câte două pe zi, simt că îmi vindecă sufletul, sufletul pe care mi l-a rănit femeia în care am avut cea mai mare încredere, dar se pare că mi-a dat țeapa vieții mele.

Am zis să ne cunoaștem mai întâi, să călătorim, să ne plimbăm, să ne descoperim unul pe altul, iar dacă vrea Dumnezeu ne și căsătorim. Ea a fost lângă mine și e lângă mine în continuare, mă simt protejat, parcă e femeia pe care am căutat-o în toată viața mea”, a mai spus Daniel Onoriu.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Ianis Hagi și-ar fi cerut iubita în căsătorie: „Așa este la machedoni, te însori de tânăr”

28 January 2023 at 11:45
image

Ianis Hagi (24 de ani), fotbalistul vicecampioanei Scoției, Glasgow Rangers, ar fi cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Elena Tănase.

Ianis Hagi i-ar fi oferit Elenei Tănase un inel simplu, elegant, cu diamant

Aceasta a acceptat, dar evenimentul nu fi organizat în acest an, ar fi declarat surse apropiate de familiile celor doi pentru Playsport.

Aceeași sursă mai scrie că Ianis Hagi i-ar fi oferit Elenei Tănase un inel simplu, elegant, cu diamant, și că a avut loc o masă la care au participat familiile celor doi.

„Așa este la machedoni, te însori de tânăr. Elena deja stă majoritatea timpului la el în Scoția, familiile se cunosc de atâția ani și se înțeleg bine. De ce să nu facă pasul de acum? Așa-i tradiția la noi, de ce să stea în concubinaj până la 30 de ani? Ei sunt suflete pereche, se vede cu ochiul liber.

Băiatul ăsta nu umblă prin cluburi, nu îi place. El preferă să călătorească, să cunoască alte locuri și culturi. Îi place să mănânce la restaurante bune, iar seara se uită la un film, la un documentar, și se culcă devreme.

E total atipic pentru tineretul zilelor noastre. Ianis și Elena au același nivel social, financiar, sunt amandoi machedoni și se respectă tradiția. Toată lumea e încântată”, a declarat un apropiat al familiei Hagi, potrivit sursei citate anterior.

articolul original.

Gest EXTREM al unui tânăr de 29 de ani: S-a aruncat în fața unui tren, după o ceartă cu fosta iubită

28 January 2023 at 08:55

Gest EXTREM al unui tânăr de 29 de ani: S-a aruncat în fața unui tren, după o ceartă cu fosta iubită

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un tânăr de 29 de ani din Argeș a murit după ce a fost lovit de un tren. Acesta a plecat cu mașina fostei iubite, în urma unui conflict cu ea, iar autoturismul a fost găsit în apropierea unui pod peste calea ferată, cu motorul pornit.

„În noaptea de 27 spre 28 ianuarie a.c., poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la o stare conflictuală între un bărbat şi o femeie, urmată de faptul că bărbatul ar fi plecat de la locul incidentului cu autoturismul femeii în cauză”, a transmis IPJ Argeş.

„Autoturismul a fost identificat la scurt timp, abandonat, cu motorul în funcţiune, pe DN 67B, în zona unui pod peste calea ferată. Cu ocazia verificărilor, bărbatul în cauză, de 29 de ani, din Rociu, a fost găsit decedat, pe calea ferată, acesta fiind lovit de tren”, a mai precizat sursa citată.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

articolul original.

Câștigătorul “Survivor”, contrariat de gelozia ultimei partenere: “Era prea posesivă, mi-a luat telefonul și…”

26 January 2023 at 12:00

Despre Alex Delea se cunosc câteva date „superficiale”, însă fostul câștigător al show-ului „Survivor” s-a deschis, fără menajamente, într-un interviu acordat exclusiv pentru CANCAN.RO. După idila cu Elena Chiriac despre care s-a tot vorbit, fără a se ajunge la o concluzie clară, Delea a scăpat porumbelul, vorbind despre relațiile sale „pasagere”. Ultima parteneră l-a dezamăgit ușor pe „supraviețuitor”, care se declară total împotriva geloziei și a posesivității în cuplu. Influencerului i s-a căutat în conversațiile din telefon, lucru care l-a deranjat teribil.

După ce a trecut peste atitudinea nepotrivită a fetei cu care și-a împărțit sentimentele pentru puțin timp, Alex Delea a rămas fidel ideii de a avea o relație. Idila trebuie să fie cât se poate de serioasă, declară vedeta, care face și o serie de recomandări pentru pretendente.

Alex Delea vorbește deschis despre statutul său amoros, dar și despre insuccesul relațiilor precedente (Foto: captură video)

Alex Delea își descrie statutul amoros actual: „Locul este liber pentru o relație serioasă!”

CANCAN.RO: N-ai și tu o „ibovnică”, acum, la început de 2023?

Alex Delea: Eu aș dori să am o «ibovnică», numai că eu nu pot să mă autoforțez pe mine de a sta cu cineva. Eu stau și dacă îmi place, să îmi placă, tată, nu să am dubii. Că dacă am dubii, gata, opresc. 

CANCAN.RO: Deci au fost niște fete în trecutul recent!

Alex Delea: Au fost și vor fi, dar eu sunt foarte liber, ca de obicei. Locul este liber pentru o relație serioasă.

Alex Delea și Elena Chiriac se presupune că ar fi avut o idilă secretă (Foto: CANCAN.RO)

CANCAN.RO: Și ce trebuie să aibă fata aia?

Alex Delea: Foarte bună întrebarea, pentru că nu știu ce trebuie să aibă fata aia. Fizic, un aspect foarte important, să fie frumoasă. Șatenă, blondă, oricum ar fi, n-am pretenții. Am foarte multe tipologii de fete, nu știu, n-am o tipologie anume să zic «mamă, ea este aleasa». Mă iau și pe mine prin surprindere câteodată. 

CANCAN.RO: Și dacă te vrea pentru faimă și expunere?

Alex Delea: Să mă vrea pentru orice vrea ea, dar să o vreau și eu.

Fostul câștigător de la „Survivor” nu supraviețuiește posesivității partenerei: „Este nevoie de libertate, mergem pe încredere!”

CANCAN.RO: Am vorbit cu niște fete mai devreme și mi-au spus că în proporție de 70%, într-o relație, contează eliberarea instinctelor primare. Pentru tine cât e de important?

Alex Delea: Depinde de persoană, pentru mine cel mai important într-o relație este libertatea, pentru că am fost cu o fată zilele astea și era prea posesivă, mi-a luat telefonul «ce faci, cu cine vorbești?». I-am zis «stai, stai, stai!».

Este nevoie de libertate, dar mergem pe încredere, și eu am încredere în tine și tu ai încredere în mine. Ies undeva, într-un loc cu prietenii, nu mă suni din 10 în 10 minute, ți-am spus unde merg. Ai încredere, cum și eu am încredere în tine.

Dacă sunt într-o relație, că am avut relații scurte, de o săptămână, două, trei, au fost. O lună, am avut chiar și de două luni! Niciodată nu am fost cu două fete în același timp. Dacă nu e tragerea aia de suflet, opresc dinainte, nu are rost.

ACCESEAZĂ ȘI: ELENA CHIRIAC, ÎN UMBRA CELEI MAI IMPORTANTE FEMEI DIN VIAȚA LUI ALEX DELEA: „NU AM STAT NICIODATĂ DESPĂRȚIT DE EA! )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

L-a băgat în ceață pe Deliric! Ce apariție! Inna a luat-o razna și …

24 January 2023 at 21:40

Ce apariție a avut Inna în clubul Wave, din Capitală! Îmbrăcată extravagant, în toate culorile, e drept, simpatică foc!, jumătatea lui Deliric a acaparat privirile! A pășit țanțoș pe lângă tinerii dornici de petrecere și și-a ales locul. Deliric? Era și el, firește, doar că … puțin eclipsat. Dar, cu siguranță, mândru de a lui … mândră! CANCAN.RO are imaginile pe care nu aveți voie să le ratați!

Inna e celebră nu numai prin hit-urile scoase, care au urcat-o până în vârful clasamentului artiștilor, ci și prin aparițiile sale extravagante. S-a întâmplat chiar de curând, la inaugurarea unui club din București, unde invitații au curs gârlă. Portocaliu, verde, albastru, galben, negru… Culori care au înfășurat-o în veșminte largi și ”acaparatoare” instant de priviri. Așa a apărut Inna, jumătatea unui Deliric, băgat, puțintel, în ceață!

Inna și Deliric părăsesc clubul, unde au onorat invitația cu ocazia inaugurării (Foto: CANCAN.RO)

El a preferat clasicii blugi și un tricou simplu, dar avea lângă el minunăția de iubită. Așa au ajuns cei doi la clubul căruia i-au pășit pragul pentru câteva ore de destindere. Au schimbat impresii cu apropiații, și nu numai, au ciocnit, probabil, un păhărel de șampanie, dar și timpul s-a scurs, așa că a venit ora retragerii. Cu Deliric atent la tot, Inna a părăsit clubul și s-a îndreptat către mașină. Acolo unde și-a făcut loc și iubitul ei. Apoi, drum drept spre casă, unde-i cald și bine.

Inna și-a făcut planurile pentru noul an

Inna, cu o carieră spectaculoasă până acum, a atins în 2022 pragul de 10 miliarde de stream-uri și peste șapte milioane de subscriberi pe YouTube.

Pe lângă performanțele digitale, artista a impresionat prin aparițiile sale inedite pe marile scene ale lumii. Anul care a trecut a fost ocazia perfectă pentru Inna să se întâlnească cu fanii din întreaga lume. A susținut numeroase concerte și a fost prezentă la cele mai importante festivaluri, memorabil fiind reprezentația de pe scena de la Tomorrowland, alături de Timmy Trumpet, Dimitri Vegas & Like Mike, unde au cântat în avanpremieră piesa ”Blow It Up”.

Inna, flancată de iubitul ei, Deliric, a atras toate privirile cu ținuta ei extravagantă (Foto: CANCAN.RO)

Artista a cântat împreună cu fanii săi la Rockwell Klub Rocktober Fest, din Ungaria, Love The Tuenti’s Festival, din Spania, Kiss! Dance! Fly! Festival, din Estonia. De asemenea, prezența ei remarcabilă s-a făcut simțită și pe scenele de la Hanko Sommarfest, din Finlanda, Kaleidoscop Festival, din Republica Moldova și Untold, din România.

Cântăreața a susținut și un moment special pe scena de la We Are One, din România, concert caritabil organizat cu scopul strângerii de fonduri pentru poporul ucrainean.

Iar următorul an se anunță la fel de prolific. A confirmat participarea la festivalurile din Ungaria, Finlanda, Torino, Veracruz, dar și din România.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

I-am găsit sosia lui Cătălin Scărlătescu de la America Express. Îi seamănă leit, cu greu îţi dai seama care este originalul

21 January 2023 at 17:37
image

Cătălin Scărlătescu nu are nevoie de prea multe prezentări. Toată lumea îl cunoaşte datorită talentului său din bucătărie, iar foarte mulţi au început să îl îndrăgească şi datorită curajului pe care l-a avut atunci când a acceptat provocarea de la America Express. În schimb, cei care nu îl cunosc atât de bine pe iubitul Doinei Teodoru l-ar putea confunda foarte uşor cu un artist turc, care îi seamănă leit vedetei de la Antena 1.

Chef Cătălin Scărlătescu a fost invitat în emisiunea online a lui Pepe „Bar online” acolo unde a vorbit despre un moment pe care nu îl poate uita vreodată. Chef-ul a descoperit că în Tucia există un artist pe nume Aytaç Doğan, care seamănă foarte bine cu el.

Celebrul bucătar a dezvăluit şi cum a descoperit acest lucru. Se pare că atunci când se afla în Istanbul a primit o bere gratis, iar o persoană i-a pupat mâna pe stradă.

„Acum ceva timp, vreo 3-4 ani eram în Instambul, în Galatasaray și vine unul la mine, îmi ia mâna, o pupă și spune ceva în turcă. Ce-are ăsta, frate? Mai merg, intru să beau o bere, vine unul zice ceva în turcă, îmi pune o bere și pleacă”, i-a povestit Scărlătescu lui Pepe.

Cătălin Scărlătescu, despre artistul turc Aytaç Doğan: „E 1 la 1 Scărlătescu”

Chef-ul a povestit că l-a întrebat pe cel care i-a oferit o bere de ce a făcut acest gest.

„I-am zis că a venit unul mai devreme mi-a pupat mâna pe stradă, acum tu îmi dai o bere degeaba și tot vorbești cu mine în turcește. Eu îi spuneam în engleză. Ce-ai cu mine? El era foarte siderat că vorbeam în engleză. E unul care cântă la un instument în trupa Trio Taksim. E 1 la 1 Scărlătescu”, a povestit chef-ul.

Cătălin Scărlătescu, la America Express

Spre surprinderea multora, Cătălin Scărlătescu a acceptat provocarea America Express. Acesta a plecat în aventură alături de partenera sa Doina Teodoru. Cei doi au avut multe de înfruntat, de-a lungul competiției, iar adesea spiritele s-au încins în echipa celor doi.

„În America Express am avut câteva. Asta și pentru că m-am confruntat cu o situație nouă. Eu, în mod normal, nu mă cert. În momentul în care nu-mi convine ceva, tac. Intru într-o tăcere ciudată și, dacă lucrurile degenerează, întorc spatele și plec. Dar în America unde să plec?! (râde) Așa că pot spune că a fost extraordinar faptul că a trebuit să stăm împreună și am fost obligați de împrejurări să nu ne certăm atât de tare.

Asta ne-a ajutat, de fapt, să mergem înainte. Eu nu sunt genul de om conflictual, într-o relație nu mă cert niciodată. Stau și mă uit, iar dacă persoana din fața mea bate câmpii, sunt sigur că n-am ce căuta acolo și mă retrag încet, până nu mă mai vede cât de departe sunt.”, a declarat Cătălin Scărlătescu.

articolul original.

Primele mărturii ale românului care și-a ucis iubita moldoveancă în Italia: „M-a provocat. Am văzut negru în fața ochilor”

20 January 2023 at 14:42
image

Alexandru Ianoși, românul care și-a ucis partenera de viață în Italia, face primele mărturii despre teribila crimă. După patru luni de la încarcerarea sa, el a spus în fața anchetatorilor care a fost motivul pentru care a recurs la acest gest extrem.

„Lilia m-a provocat și am băgat cuțitul în ea”, a spus Alexandru Ianoși în fața organelor de cercetare penală.

Este prima dată când românul vorbește despre uciderea concubinei lui, Lilia Pătrănjel, în vârstă de 40 de ani, originară din Republica Moldova.

El spune că și-a ieșit din minți când ea l-a anunțat că vrea să se despartă de el, moment în care „a văzut negru în fața ochilor”.

„Nu înțeleg de ce am ucis-o, sunt pur și simplu distrus de sentimentul de vinovăție. După ce am omorât-o, am un gol de memorie, am leșinat”, a mai spus Ianoși, citat de presa italiană. 

Găsit în închisoare cu o coadă de mătură înfiptă în ochi

Alexandru Ianoși, românul care și-a ucis partenera de viață în Italia, a fost găsit cu o coadă de mătură înfiptă în ochi, în închisoare, în 25 septembrie. Potrivit variantei oficiale, acesta s-ar fi rănit singur. Cu toate acestea, există îndoieli în privința modului în care a fost rănit, o variantă luată în calcul de anchetatori fiind „un cod de onoare al deținuților”.

Românul de 35 de ani este acuzat că a înjunghiat-o pe iubita sa, Lilia Pătrunjel în noaptea dintre 22 și 23 septembrie. Medicii au solicitat angajaților penitenciarului informații suplimentare după ce au preluat cazul. Francesco Neri Nardi, avocatul românului, a cerut penitenciarului un raport complet și detaliat asupra incidentului.

Două aspecte contradictorii ies în evidență. Mătura a intrat foarte adânc, astfel că este nevoie de o forță fizică considerabilă, lucru greu de făcut de unul singur și un mod atipic de autovătămare.

Al doilea aspect este legat de codul de onoare al deținuților. Oamenii care comit crime împotriva femeilor și copiilor sunt adesea „pedepsiți”, drept urmare în aceste cazuri se aplică izolarea des, ca măsură de siguranță.

Femeia în vârstă de 41 de ani a fost ucisă în 23 septembrie de soțul ei cu care avea un copil de patru ani. Cei doi erau un cuplu de nouă ani și aveau un istoric privind certurile violente.

„Aveau certuri în familie, el era foarte gelos. Ea a mai fost bătută, a mai fost la spital, l-a denunțat la poliție, dar și-a retras plângerea ca și cum el să se schimbe, dar nu s-a schimbat nimic. În seara când s-a produs, au venit niște prieteni ca să fie nași de botez la un băiețel. Toți îi spuneau „desparte-te, desparte-te”, dar ea avea o frică, ca și cum. Dacă nu i-a mers nici cu primul bărbat… Ea trăia numai ca să nu vorbească lumea, dar uite ce trăia”, a declarat Rodica Cucereanu, rudă a victimei.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior,citeste mai mult
articolul original.

FOTO-VIDEO | Tristan Tate, vizitat în arest de fosta iubită și de fiica lor. Cine este Cristina Pazurati, ex-partenera de viață a milionarului

19 January 2023 at 08:44

Zi fericită pentru Tristan Tate, chiar dacă se află în spatele gratiilor. El a fost vizitat, joi, de fosta lui iubita și de fiica pe care cei doi o au împreună. Fosta sa parteneră de viață a mers la Arestul Central al Poliției Capitalei pentru a-l vizita pe bărbatul cu care are un copil.

Cristina Pazurati, fosta iubită a lui Tristan Tate, a venit la Arestul central al Poliției Capitalei joi, în jurul orei 09.00. Ea a mers împreună cu fiica pe care o are cu Tristan.

Blonda nu a vrut să facă nicio declarație în fața jurnaliștilor care au întrebat-o cum a decurs vizita și cum se simte Tristan.

Vă recomandăm să citiți și: EXCLUSIV | Fabuloasa colecție de ceasuri ridicată din vila fraților Andrew și Tristan Tate. Un singur ceas costă cât o garsonieră

Tristan Tate, vizitat de fosta iubită și de fiica sa în arest / Sursa foto: Gândul
Tristan Tate, vizitat de fosta iubită și de fiica sa în arest / Sursa foto: Gândul

Cine este Cristina Pazurati

Cristina Pazurati este fosta parteneră de viață a lui Tristan Tate. În trecut, ea a povestit că a făcut sport de performanță și are studii de actorie.

„Am studiat la Academia de Arte la Chişinău. Am făcut actorie. Am făcut caiac de performanţă. Eram dublă. (…) Am renunţat la teatru din cauza emisiunii pe care am prezentat-o. Am revenit, am început cu videoclipuri. Acum încerc să văd ce o să iasă pe partea muzicii”, a spus Cristina Pazurati.

Tot joi, la arestul central a venit și una dintre apropiatele fraților Tate, Beatrice.

Blonda, îmbrăcată cu o haină scurta de blană și-a făcut apariția la Arestul Capitalei pentru a lăsa o sacoșă cu alimente, dar a fost refuzată de oamenii legii.

Surse judiciare spun că Beatrice este pe lista DIICOT a persoanelor vătămate de frații Tate, motiv pentru care ea nu are dreptul să ia legătura cu Andrew și Tristan.

Tot joi, la Arestul Capitalei sunt așteptați și reprezentanți diplomatici care asigură asistența consulară pentru cei doi frați suspectați de trafic de persoane, grup infracțional organizat și viol.

Fratele lui Tristan Tate, Andrew, a scris, miercuri, pe Twitter, că are dreptul la cinci vizite din partea apropiaților și la o întâlnire cu avocatul său.

„Patru sunt membri ai familiei, iar al cincilea este Adin Ross”, a transmis, Andrew Tate, pe Twitter.

I’ve just filled in my visitation form.

Besides my lawyer, I’m allowed 5 visitors,

4 are family members and the 5th is @adinross

— Andrew Tate (@Cobratate) January 18, 2023

Ulterior, Adin a transmis un mesaj pe YouTube în care a spus că îl va vizita pe Andrew în arest.

„Andrew Tate, ne vedem în România, după ce voi conduce mașina mea exotică. Te iubesc, frate”, a transmis Adin, un streamer american popular pe YouTube în special pentru streaming NBA 2K20 și GTA V.

Săptămâna viitoare va expira mandatul de arestare al fraților Tate, urmând ca instanța Tribunalului București să decidă dacă prelungește sau nu starea de arest a acestora.

Andrew Tate, agent CIA? Tatăl fraților Tate ar fi lucrat pentru Agenția Centrală de Informații

Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie frecvent articole din domeniile Educație, Sănătateciteste mai mult
articolul original.

America Express, lovitură devastatoare pentru Survivor! Ce s-a întâmplat duminică seara, la Antena 1

16 January 2023 at 15:56

Duminică seara, a avut loc premiera, pe micile ecrane, a sezonului cu numărul 5 al serialului „America Express”. În același timp, concurența a difuzat un nou episod din „Survivor”. Ce a urmat după aceea a fost o clară victorie pentru Antena 1 și o înfrângere neașteptată pentru PRO TV. 

Pe data de 15 ianuarie, la ora 20:00, a avut loc debutul emisiunii „America Express – Drumul Aurului”, chiar în centrul Mexicului. Concurenții care au făcut senzație sunt: Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bia Adam și mama ei, Mihaela.

Prima întrecere din acest sezon a început într-un cimitir și a fost câștigată de Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla, care au ajuns primii la linia de finiș, dar asta nu e tot! Chiar dacă momentul a fost spectaculos, departe de ce s-a văzut pe post, „America Express” a dat lovitura devastatoare pentru concurență!

„America Express”, victorie neașteptată în fața „Survivor”

Chiar dacă cele două emisiuni „vedetă” au avut loc în același timp, victoria a fost, de departe, a Antenei 1! La orașe, postul de televiziune a înregistrat o medie de 8.7 puncte de rating și 21.6 cotă de piață. Aproape două milioane de oameni s-au uitat la „America Express” duminică seara.

America Express, lider de audiență. Sursă foto: Antena 1

Emisiunea de la Antena 1 a fost lider de audiență ieri și a bătut lejer publicul de la „Survivor”. Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva.

articolul original.

A ”explodat” un mega-dosar de prostituție! ”Bomba nucleară” cu care se iubește interlopul Bebino e implicată

15 January 2023 at 21:40

A “explodat” un nou mega-dosar de prostituție! Numele lui Sarah Nedelciu, iubita interlopului Bebino, ar fi, conform surselor CANCAN.RO, asociat cu o rețea de trafic de persoane. În dosar apare și un rugbyst important al clubului Dinamo. Pentru moment, ancheta este în curs de desfășurare, iar CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile.

Potrivit informațiilor site-ului nr. 1 din România, procurorii DIICOT au efectuat opt percheziții domiciliare în București, la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism. Sarah Nedelciu, iubita interlopului Marius Alecu, zis Bebino, Michel Cristescu, Renaldo Ion și Dinu Andrei, rugbyst legitimat la Dinamo, ar fi acuzați că au recrutat prin metoda loverboy, în scopul exploatării sexuale, mai multe fete, unele dintre acestea minore.

(VEZI AICI: CANCAN.RO ARE DOVADA! MARIUS ALECU ȘI SARAH NEDELCIU S-AU IUBIT ȘI ÎNAINTE CA TÂNĂRA SĂ-L “COMBINE” PE JADOR: BOMBA NUCLEARĂ L-A RECUCERIT PE INTERLOPUL BEBINO)

Iubita lui Bebino ar fi obligat mai multe fete să se prostitueze

Potrivit surselor CANCAN.RO, tinerelelor le-au fost create conturi pe site-uri de profil cu scopul atragerii potențialilor clienți. În plus, le-ar fi fost închiriate apartamente în centrul Capitalei, dar și în zone rezidențiale din Constanța. În plus, multe fete s-ar fi deplasat împreună cu iubita lui Bebino și ceilalți membri ai rețelei în afara țării, în state din Europa precum: Elveția, Germania, Franța, Marea Britanie, dar și în Emiratele Arabe Unite, unde au practicat prostituția.

Sumele de bani obținute în urma exploatării tinerelor ar fi fost transmise către membrii grupului infracțional organizat prin intermediul sistemelor financiare de transfer bancar sau au fost aduse de către acestea la revenirea în țară.

Sarah Nedelciu, iubita lui Bebino, cercetată pentru trafic de persoane (SURSA FOTO: INSTAGRAM)

Ce au ridicat procurorii de la percheziții

În urma perchezițiilor efectuate, la una dintre adrese au fost descoperite tehnică și accesorii destinate prestării unor activități de tip video-chat. De asemenea, au fost identificate și ridicate în vederea continuării anchetei sumele de 6.600 lei și 10.050 euro, 16 telefoane mobile, două hard disk-uri, o tabletă, două laptopuri, 2 țigări rulate tip “joint”, o substanță de culoare albă pulverulentă, o bancnotă și un card bancar conținând urme ale acestei substanțe.

În plus, au mai fost ridicate șase grindere de mărunțit substanță vegetală, un cântar digital, un dispozitiv (sifon) destinat degajării de proxid de azot și un cartuș aferent, o legitimație, cu înscrisurile unui organizații neguvernamentale având ca obiect combaterea traficului de droguri și diverse înscrisuri. La sediul DIICOT au fost conduse, în vederea audierii, trei persoane.

Sarah Nedelciu, “regină” pe Instagram

Implicată în acest dosar, Sarah Nedelciu, iubita lui Bebino, are 29 de ani și este artistă tatuatoare de profesie. De altfel, și corpul său este plin cu tatuaje. Și arată top. Din cap până în picioare. Tânăra nu duce lipsă de celebritate pe pagina sa de Instagram, acolo unde postează cele mai sexy fotografii. Pe lângă faptul că este cunoscută în Capitală prin prisma meseriei, aceasta a strâns pe rețeaua de socializare o comunitate de peste 50.000 de persoane care-i urmăresc postările.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

Asta-i freza care-i place! Alex Delea, câștigătorul ”Survivor”, așa cum nu l-ai mai văzut

11 January 2023 at 21:40

La doar 26 de ani, Alex Delea a dat lovitura: a câștigat Survivor România 2022 și a debutat ca actor. Asta nu-l împiedică, însă, să fie și modest. Deși celebru, se comportă ca un om de rând. Fire sociabilă, tânărul a făcut show la o frizerie din Capitală, iar CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile “de colecție”.

Deși și-a rotunjit conturile cu 100.000 de euro după participarea în Republica Dominicană, Alex Delea nu și-a schimbat obiceiurile. Merge, în continuare, să-și aranjeze podoaba capilară într-un salon din zona ”Floreasca”, unde are un frizer preferat. Site-ul nr. 1 din România l-a întâlnit acolo în formă maximă, cu zâmbetul pe buze.

Pus pe “caterincă”

Alex Delea a glumit tot timpul cu cel care l-a tuns, dar și cu ceilalți tineri aflați în frizerie. A fost, clar, pus pe “caterincă”. Și i-a ieșit de minune, potrivit imaginilor realizate de paparazzii CANCAN.RO. La final, după ce s-a tuns, probabil mulțumit de noul look, ex-câștigătorul de la Survivor România 2022 a făcut și un mic filmuleț, ajutat de câțiva cunoscuți, după care a plecat cu un UBER.

Alex Delea face un scurt filmuleț (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

Elena Chiriac și Alex Delea, idilă după Survivor?

În august 2022, Elena Chiriac și Alex Delea, cei doi finaliști ai emisiunii-concurs “Survivor România”, au fost fotografiați de paparazzii CANCAN.RO în zona Dorobanți. Au lăsat în trecut probele individuale bazate pe lupte directe și au trecut la flirturi la cafenea (IMAGINI AICI). Cei doi au petrecut timp de calitate împreună, iar în showbiz s-a zvonit că ar forma un cuplu.

Vreme de câteva ore, Elena Chiriac și Alex Delea au împărtășit multe, iar asta pentru că, ocazional, își aruncau ochii și își arătau reciproc, în telefoane, probabil postări amuzante.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

Ea l-a vrăjit pe ”Regele farselor”! Există viață și după două divorțuri pentru actorul devenit celebru la OTV

11 January 2023 at 21:40

Gabriel Fătu iubește din nou! O tinerică sexy i-a făcut ochi dulci, iar actorul a căzut în mrejele ei. Mai mult, cei doi au petrecut Revelionul în Spania, semn că relația nu e chiar la început. Cine este noua iubită a lui Gabriel? CANCAN.RO are detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Gabriel Fătu, actorul care a cunoscut celebritatea la OTV, a trecut prin două divorțuri, dar, după doi ani de singurătate, și-a găsit jumătatea. Ba chiar a ”lovit” bine, alături fiindu-i, de la finalul anului trecut, o superbă șatenă. Cine este misterioasa tinerică aflată la brațul lui Gabriel?

După doi ani de la ultimul divorț, Gabriel Fătu și-a găsit iubirea chiar înainte de sărbători!

Sursele CANCAN.RO din anturajul celui poreclit ”Regele farselor” ne-au dezvăluit că se numește Alina și lucrează la Tribunalul Ilfov. Și că este îndrăgostită de Gabriel, deși relația nu s-a înfiripat de mult timp. Cei doi ar fi petrecut, însă, Crăciunul împreună, iar Revelionul l-au făcut în Spania, unde s-au bucurat de câteva zile de vis.

Gabriel Fătu, divorț și nuntă în același an

Gabriel Fătu se poate ”lăuda” cu două despărțiri într-un timp relativ scurt. Dar și cu o performanță: a divorțat și s-a căsătorit în același an!

Prima ruptură avea să se petreacă acum opt ani, într-o friguroasă lune de februarie. Divorța de Chris Simion, după un mariaj de 13 ani. Iar în noiembrie se căsătorea cu Georgiana Stancu, dar nici ea nu avea să fie aleasa. Căsnicia se destrăma acum doi ani.

Gabriel Fătu a făcut Revelionul în Spania, alături de noua lui iubită, Alina

Gabriel Fătu avea să spună că unul dintre motivele care au dus la divorț în ambele cazuri a fost lipsa timpului petrecut împreună în familie. Asta pentru că profesia lui, de actor, i-ar fi ”furat” timpul pe care ar fi trebuit să-l petreacă alături de jumătatea lui.

„E important să nu repeți greșelile trecutului. Am încercat să nu repet greșelile trecutului și să fiu implicat. A fost o problemă cu timpul. E greu să înțelegi. Vrei weekenduri, iar la noi atunci se joacă. Lunea e zi liberă în teatru, când toți ceilalți se duc la serviciu”, a dezvăluit actorul.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

Nu s-a oprit la videochat! Dezvăluirile despre iubita noului star de la U Craiova continuă!

9 January 2023 at 21:40

Spiritele se agită și mai tare în controversatul caz al iubitei celui ce este considerat „perla” Craiovei. Dacă ieri CANCAN.RO vă prezenta imagini incendiare cu tânăra în ipostaze demne de filmele pentru adulți, astăzi vă aducem în atenție un nou detaliu la fel de fierbinte. Pozele Anei sunt încărcate pe un site de sex-dating încă din anul 2020, perioadă în care își dezgolea trupul în fața camerei web – „se pot confirma pozele cu tatuajele”, așa cum se vorbește în folclorul paginilor unde activează domnișoarele responsabile cu „buna dispoziție”.

Noul transfer al Universității Craiova nici nu s-a instalat bine în Bănie, că trecutul de la Pitești i-a luat urma. La fel se întâmplă și în cazul partenerei pe care a oficializat-o în preajma Crăciunului. Spunem asta pentru că pe zi ce trece ies la iveală noi detalii despre Ana Babătă, tânăra originară din Pitești, cu care Alexandru Ișfan trăiește o poveste de dragoste încâlcită.

Se pare că „faima” fetei a ajuns dincolo de plaiurile românești, căci contul cu pozele Anei activează pe o pagină din America.

Pozele iubitei lui Alexandru Ișfan sunt prezente pe un site de sex-dating din SUA

Dezvăluirile despre iubita noului star de la U Craiova continuă! Nu s-a oprit la videochat!

Data înregistrării este vizibilă în imaginea de mai sus, 22 octombrie 2020, timp în care pozele modelului erau încărcate și pe site-urile de videochat unde „Seline” activa, încântându-și audiența. Semnalmentele Anei sunt indicate pentru potențialii masculi care se simt atrași de formele actualei iubitei de fotbalist. Naționalitatea a fost greșită poate intenționat în vederea „naturalizării” italiene, așa cum site-ul de sex-dating ne-o indică. Însă aerul est-european o trădează pe frumoasa româncă.

„Seline” și-a încântat publicul timp de mai multe luni pe platformele de videochat

Una peste alta, Ana nu mai are niciun secret. A fost văzută în ipostaze fierbinți de internauții care au căutat-o după numele de scenă. Dar până la urmă blondina era o femeie fără obligații la momentul surprinderii imaginilor.

Acum s-a complicat ecuația, când a apărut în peisaj fotbalistul Universității. Contactată de CANCAN.RO pentru a comenta apariția pozelor sale pe site-urile unde se închiriază dragoste cu porția, Ana Babătă nu a dorit să facă niciun comentariu.

Pentru mai multe imagini cu tânăra în posturi dintre cele mai erotice, vă îndrumăm să consultați GALERIA FOTO care o ilustrează pe iubita de fotbalist în toată splendoarea arhivelor pe care le vrea cu siguranță uitate!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

articolul original.

L-a amenințat că face avort! Soția câștigătorului de la iUmor e însărcinată, iar CANCAN.RO are detalii uluitoare

8 January 2023 at 21:40

CANCAN.RO detonează „bomba” anului! Câștigătorul „iUmor” din anul 2020 urmează să devină tătic, după mai bine de un an de încercări. Nu este vorba despre nimeni altul decât de Andrei Ungureanu, cunoscut de întreaga țară ca „Omul cu Tourette”, după aparițiile la Antena 1. Bonus: soția lui „secretă” l-ar fi amenințat cu avortul, dacă nu îi respectă condițiile. 

Chiar la început de an, pe celebra adresă [email protected], cineva l-a „pârât” pe fostul câștigător de la Antena 1. Potrivit informațiilor care ne-au fost prezentate, tânăra cu care „Omul cu Tourette” s-a căsătorit în mare secret urmează să-l facă tătic! Alina se află în primul trimestru de sarcină, dar încă nu a divulgat sexul bebelușului.

Alina și „Omul cu Tourette” urmează să devină părinți. Sursă foto: Facebook

Alina și Andrei Ungureanu trăiesc o poveste nebună de iubire de aproape doi ani, timp în care s-au mișcat destul de repede. Comediantul și tiktokerița locuiesc în aceeași casă, s-au căsătorit și urmează să fie, pentru prima dată, părinți, dar, în spatele camerelor de filmat, lucrurile par să nu fie chiar atât de roz.

Soția „Omului cu Tourette” l-a amenințat că avortează bebelușul

La scurtă vreme după ceremonia secretă în care și-au unit destinele, ar fi început să apară și primele certuri în paradis, motiv pentru care fostul prezentator de la „România are Roast” s-ar fi despărțit de Alina, în urmă cu mai bine de o lună. Nu a durat mult până când iubita i-a dat vestea cea mare cu privire la sarcină, dar și lovitura fatală!

Potrivit informațiilor venite pe adresa CANCAN.RO, Alina l-ar fi șantajat emoțional pe Andrei, spunându-i că dacă nu se împacă, se va lepăda de copilul atât de dorit de comediant. Amenințarea vine după un an în care cei doi s-ar fi chinuit să își facă un urmaș și ar fi ajuns și la medicul specialist pentru analize.

Alina l-ar fi amenințat pe „Omul cu Tourette” că face avort. Sursă foto: Facebook

Chiar cu câteva luni înainte de episodul pe care vi l-am expus, vedeta de la Antena 1 a mărturisit, în cadrul unui interviu exclusiv, că își dorește un copil.

„Dacă avem de gând să facem un copil, desigur! Ușor-ușor, pe rând, este important să existe stabilitate financiară mai întâi, deoarece copilul este o responsabilitate mare și vreau să îi ofer tot confortul posibil”, spunea „Omul cu Tourette” pentru CANCAN.RO, la sfârșitul verii.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

Secretul rușinos al iubitei celui mai ”vânat” fotbalist din Liga 1! A făcut-o pe bani! + Imagini incendiare

8 January 2023 at 21:40

Nu aduce anul ce aduce CANCANUL, încă o mega-exclusivitate cu tot cu imagini incendiare la pachet! Este vorba despre iubita unuia dintre cei mai apreciați fotbaliști tineri din Superliga. Alexandru Ișfan a crezut că a dat lovitura cu cea pe care și-a făcut-o parteneră oficială, chiar de sărbători. A dus-o acasă, a prezentat-o părinților, s-au sărutat în fața camerei pentru internauți și totul părea să meargă ca pe roate în viața îndrăgostiților. Acum este vremea pentru divulgarea secretului pe care tânăra îl vrea dat uitării. CANCAN.RO vă prezintă imagini cu Ana în timpul jobului său „delicat”, de model pentru videochat!

Tânăra Ana Babătă este mândria lui Alexandru Ișfan, speranța celor de la Universitatea Craiova, unde fotbalistul s-a transferat zilele trecute de la FC Argeș. Conducerea formației piteștene l-a exclus pe jucător din cauza lipsei de disciplină și dăruire pe gazon.

Argeșul nu l-a mai vrut, echipa din Bănie a venit cu oferta și a plătit 650.000 € pentru serviciile mijlocașului de 22 de ani. Apropiată de vârstă este și iubita Ana, care și-a început cariera online devreme și a renunțat după puțin timp de activitate în câmpul muncii adulte.

Alexandru Ișfan și iubita și-au oficializat relația în perioada sărbătorilor (Foto: Instagram)

Imagini cu Ana, așa cum doar Ișfan o vede în dormitor

Iată momentul mult așteptat, cu protagonista Ana Babătă care a crescut pulsul masculilor și nu numai. Timp de mai multe luni, „Seline”, căci așa era supranumită iubita de fotbalist, și-a făcut veacul pe platformele pentru videochat. Se observă cu ochiul liber cum modelul de 24 de ani încerca din răsputeri să își bucure audiența.

Iubita lui Alexandru Ișfan a făcut videochat timp de mai multe luni (Foto: captură video)

Unele ipostaze o surprindeau mai cumințică, pe când în alte imagini părea dezlănțuită total, fără să mai țină absolut nimic secret pentru ea și bărbatul de acasă. E drept că nici nu avea iubit la vremea respectivă, însă acum Ana nu mai este liberă de contract și Alexandru Ișfan are de confruntat fantomele trecutului.

Tânăra din Pitești pare a se fi lepădat total de practicile entertainmentului pentru adulți, căci acum nu se mai expune atât de mult pe social media. Se postează doar la sală, zâmbitoare tot timpul, probabil mândră de cucerirea care tocmai s-a transferat de lângă ea la câteva orașe distanță, în Craiova.

Alexandru Ișfan și-a tras iubită cu experiență pe platformele pentru adulți

Pentru mai multe imagini nerecomandate cardiacilor, vă îndrumăm să consultați GALERIA FOTO care o ilustrează pe iubita de fotbalist în toată splendoare arhivelor de pe internet!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

articolul original.

Ce mai ”combină” solistul trupei Holograf?! Dan Bittman s-a afișat cu o brunetă misterioasă, iar CANCAN.RO are imaginile

2 January 2023 at 21:40

Don Juan. Pentru Dan Bittman (60 de ani) vârsta nu are importanță. A fost și va rămâne mereu un “vânător”. Femeile roiesc în jurul lui ca albinele la stup. O brunetă misterioasă este ultima domniță cu care s-a afișat solistul de la Holograf. Ca întotdeauna, CANCAN.RO a fost pe fază și vă prezintă, în exclusivitate, imaginile cu îndrăgitul artist în plină acțiune.

Ce mai ”combină” solistul trupei Holograf?! O brunetă pare că i-a căzut cu tronc. Zilele trecute, paparazzii site-ului nr. 1 din România l-au surprins alături de o brunetă și o altă doamnă trecută de prima tinerețe. Artistul a ieșit pe străzile Capitalei cu mașina, iar în dreapta lui, frumoasa tinerică. “Puria” a luat loc pe bancheta din spate.

Dan Bittman, încă o cucerire?!

În față ce credeați? Doar voie bună și veselie. Brunețica a fost mai tot timpul cu zâmbetul pe buze, la fel și Dan Bittman. Au schimbat – credem noi – vorbe dulci, din moment ce atmosfera în interior, potrivit imaginilor realizate de CANCAN.RO, a fost super relaxată. “Brigada” a poposit, inițial, la un cabinet de dermatologie. Ulterior, artistul s-a deplasat la Spitalul Floreasca, unde a intrat singur.

Logic, ne întrebăm, că doar Dan Bittman este personajul principal: e noua cucerire a “Don Juan-ului” neliniștit? Timpul va da răspunsul, așa cum a făcut-o de atâtea ori. Cert este că privirile pe care și le-au aruncat par a fi elocvente. Ca întotdeauna, CANCAN.RO urmează să vă țină la curent cu fiecare întâmplare din viața celebrului cântăreț. Cu siguranță, vom reveni!

Dan Bittman se uita cu drag la brunețică (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

Liliana Ștefan, marea lui iubire

Sunt cunoscute legăturile amoroase din ultima perioadă ale lui Dan Bittman, “eroul” nemuritor al oricărei generații. Mezzosoprana Andreea Ilie, acum într-o relație cu un italian (Vezi AICI detalii), Monica Odagiu și lista poate continua fără probleme.

Însă în inima lui va rămâne, pe vecie, Liliana Ștefan, alături de care a avut o legătură de lungă durată, aproape trei decenii. Solistul trupei Holograf s-a despărțit de mama celor trei copii ai lui în urmă cu șase ani. Cei doi nu ar mai locui împreună de aproximativ trei ani.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

Mesaje de Anul Nou pentru iubit(ă): URĂRI și FELICITĂRI de REVELION | teiusinfo.ro

29 December 2022 at 20:34

Mesaje de Anul Nou 2023 pentru iubit(ă): URĂRI și FELICITĂRI de ANUL NOU 2023 și de Revelion pentru iubit/iubită | teiusinfo.ro

Iubirea nu înseamnă daruri scumpe și surprize de proporții, ci mai degrabă afecțiune, recunoștință și grijă. Iubirea nu se cumpără și nu se dovedește prin ceasuri, parfumuri sau gadgeturi de ultimă generație.

Pe scurt, iubirea nu se naște printr-un cadou, iubirea este cadoul în sine. Dacă viața vi l-a oferit, atunci bucurați-vă pentru el și fiți recunoscătoare, pentru că sunteți cu adevărat norocoase.

Mai jos, am notat unele dintre cele mai atrăgătoare urări și mesaje pentru persoana iubită, de Anul Nou, potrivite pentru Facebook și SMS, care îi vor lumina întreaga sărbătoare și îi va face un Revelion de neuitat!

Citește și: Mesaje de Anul Nou pentru iubită. Urari de Anul Nou pentru iubit(ă). Felicitari de Anul nou pentru iubit(ă). Mesaje de Revelion

Fie ca Noul An să ne găsească din nou unul în brațele altuia, să privim cu încredere spre un viitor luminos care să ne găsească tot împreună. La mulți ani!

Celei mai magice persoane din viața mea nu pot decât să îi doresc toate bucuriile din lume și cât mai multă sănătate că de restul dorințelor sale mă voi ocupa eu. La mulți ani magia vieții mele!

Anul ce vine va fi mai bun din toate punctele de vedere și chiar dacă vor exista greutăți eu nu le voi simți dacă tu ești alături de mine. Iubirea ta îmi dă putere așadar voi realiza în Noul An tot ceea ce mi-am propus. La mulți ani!

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Urări de Crăciun scurte. Felicitări de Crăciun. Mesaje prin SMS de Crăciun

La mulți ani pentru cea mai importantă persoană din viața mea! Nici nu am cuvinte pentru a-ți arăta cât de mult te apreciez.

Abia aștept să îmi pun o nouă dorință de Revelion. Cea de anul trecut s-a îndeplinit și acum suntem împreună. La mulți ani iubito/iubitule!

Dacă dorința mea de Anul Nou se va îndeplini înseamnă că vom fi împreună și anul viitor. Privesc din nou cu nerăbdare către un nou an plin de iubire și fericire alături de tine. La mulți ani!

N-aș putea să îmi petrec nicăieri altundeva Revelionul decât în brațele tale. Te iubesc nespus. La mulți ani iubire!

Persoana cu adevărat specială din viața mea merită tot ce e mai bun pe lume. Anul ce vine va fi cu adevărat special pentru noi doi și aștept cu nerăbdare să petrecem împreună noi clipe pline de iubire. La mulți ani!

Miracolul unui nou an se apropie cu repeziciune însă nu se poate compara cu miracolul vieții mele care ești tu. Te iubesc din ce în ce mai mult odată cu trecerea fiecărei secunde, ore, zile, săptămâni, luni, iar iubirea noastră devine mai profundă odată cu trecerea anilor.

Îți urez cât mai multe zile alături de mine pentru că meriți un răsfăț permanent și eu voi fi în culmea fericirii dacă îmi vei permite să am grijă de tine și în Noul An. La mulți ani!

Citește și: MESAJE de SFANTUL IOAN. Urări de Sfântul Ioan. Felicitări de Sfântul Ioan

Vreau să știi că am comandat eu tot vâscul din țară pentru a mă asigura că îmi vei da voie să îți ofer măcar o mică parte din săruturile pe care le meriți. Nu mă mai satur de buzele tale și în Noul An îmi propun să te sărut de cel puțin două ori mai mult decât în anul ce a trecut. La mulți ani!

Visul meu cel mai mare a devenit realitate atunci când te-am întâlnit și acum în fiecare an singura mea dorință ești tot tu. Te doresc din ce în ce mai mult. La mulți ani pentru cea mai specială persoană din lume!

O alta zi, un alt an, un alt zambet, o alta lacrima..dar altul ca tine nu mai este. La multi ani!

As vrea ca in noul an sa continuam aceasta poveste frumoasa de dragoste care parca nu se va sfarsi niciodata. La multi ani!

Vor veni noi clipe de tristete dar si de bucurie; nu uita ca iti voi fi alaturi indiferent de ce se va intampla. Un An Nou fericit!

Pentru tine voi incerca incepand cu anul care vine sa devin o persoana mai buna, o persoana care nu te va lasa niciodata singur si care te va insoti pe tot drumul lung al vietii.

Citește și: Obiceiuri de Anul Nou • Datini şi tradiţii de Anul Nou la români: Capra, Plugusorul, Ursul, Sorcova

Un an nou plin de visuri implinite, de zambete si de multa iubire! La multi ani!

De Anul Nou visurile tale se pot materializa asa ca gandeste-te la mine cand iti vei pune o dorinta. La multi ani!

Viata mea nu ar fi la fel de plina fara tine; iti multumesc ca imi dai atatea motive sa zambesc. Un An Nou fericit!

Iti urez din toata inima un an nou mai bland care sa ne gaseasca tot impreuna! La multi ani!

Sper ca in noul an sa retraim bucuria pe care am simtit-o atunci cand ne-am intalnit pentru prima oara. La multi ani!

Noul an sa fie precum prima noastra intalnire: plin de emotie si pasiune. Te iubesc!

Ma bucur ca traiesc alaturi de tine magia sarbatorilor de iarna. Nici nu pot sa imi imaginez ca as putea fi cu altcineva in aceste clipe deosebite. La multi ani!

Citește și: Mesaje de 8 Martie. FELICITARI de 8 martie. URARI de 8 martie. SMS de 8 martie

Dacă dorința mea de Anul Nou se va îndeplini înseamnă că vom fi împreună și anul viitor. Privesc din nou cu nerăbdare către un nou an plin de iubire și fericire alături de tine. La mulți ani!

Te felicit, iubitul meu, cu cea mai strălucitoare sărbătoare de iarnă – Anul Nou. Fie ca el să-ți aducă multe momente vesele și fericite în casa ta, să existe o masă bogată și să-i inviți pe oaspeții dragi la ea!

Persoana cu adevărat specială din viața mea merită tot ce e mai bun pe lume. Anul ce vine va fi cu adevărat special pentru noi doi și aștept cu nerăbdare să petrecem împreună noi clipe pline de iubire. La mulți ani!

Casa este deja decorată în ajunul Revelionului. Vreau să știi că simt atâta căldură când sunt cu tine, ca în iulie. Să ai un An Nou fericit, care o să ne lumineze casa!

Miracolul unui nou an se apropie cu repeziciune însă nu se poate compara cu miracolul vieții mele care ești tu. Te iubesc din ce în ce mai mult odată cu trecerea fiecărei secunde, ore, zile, săptămâni, luni, iar iubirea noastră devine mai profundă odată cu trecerea anilor.

Îți doresc, dragule, ca Anul Nou să te ducă în lumea succesului. Fie ca inima ta să fie plină de încredere, gândurile tale – de bucurie și mușchii – de forță.

Citește și: MESAJE de PASTE • Texte cu URARI, FELICITARI de Paste. SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti

Îți urez cât mai multe zile alături de mine pentru că meriți un răsfăț permanent și eu voi fi în culmea fericirii dacă îmi vei permite să am grijă de tine și în Noul An. La mulți ani!

La mulți ani, iubitule! În viață să-ți fie totul lin și bun. Îmi voi trimite dorințele către stele: să ai totul acum și aici și totul pe Pământ să fie ușor și simplu pentru tine. Vreau ca toată viața să fii alături de mine, iubindu-mă!

Vreau să știi că am comandat eu tot vâscul din țară pentru a mă asigura că îmi vei da voie să îți ofer măcar o mică parte din săruturile pe care le meriți. Nu mă mai satur de buzele tale și în Noul An îmi propun să te sărut de cel puțin două ori mai mult decât în anul ce a trecut. La mulți ani!

Iubitule, îți doresc adevărate minuni de Anul Nou. Fie ca toate începuturile să continue și să se încheie cu mult succes. Fie ca sentimentul de fericire adevărată să nu te părăsească. La mulți ani!

Visul meu cel mai mare a devenit realitate atunci când te-am întâlnit și acum în fiecare an singura mea dorință ești tot tu. Te doresc din ce în ce mai mult. La mulți ani pentru cea mai specială persoană din lume!

Dragul meu, iubitul meu, la mulți ani! Fie ca Domnul să te iubească și să te protejeze! Lasă această sărbătoare de iarnă să-ți dea fericire și să alunge orice indiciu de tristețe!

Citește și: Râul Iordan de Bobotează • Minunea întoarcerii apelor cursului răului Iordan de Bobotează • Iordanul în care a fost botezat Iisus Hristos curge invers. Explicații

An Nou fericit, dragul meu! Fie ca dragostea să-ți înmulțească puterea și să-ți întărească sentimentele de împlinire și fericire! Fie ca Dumnezeu să te ajute să poți lăsa în urmă toate necazurile. Zâmbește cât mai des, în tot ceea ce întreprinzi să reușești, iar toate dificultățile să fie rezolvate genial. Îți doresc bucurie, sănătate, bunătate.

Anul Nou bate la ușă și îți promite că-n această noapte visele se vor împlini! Crede-mă, toate lucrurile bune sunt în fața ta! Te iubesc!

Iubitule! De Revelion, îți doresc să fii sănătos, bogat, fericit! Permite-i fiecărei etape a vieții și fiecărei munci depuse să aibă succes. Folosește-ți bunul simț și fii sigur că poți atinge înălțimi fără precedent. La mulți ani!

Iubesc Anul Nou, dar și mai tare te ador pe tine! Lasă în noul an tot răul să plece și să ai pace! Visează cât mai mult și acționează instant!

Îți doresc, iubitule, ca Anul Nou să-ți aducă bucurie. Fie ca zilele tale să aibă succes, munca ta să dea roade, iar nopțile să fie pline de tandrețe. Să fii mereu înconjurat de zâmbete și prieteni sinceri. Fii fericit!

Iubitule! Fie ca lucrul să te facă fericit, mașina să nu se strice, pe masă să ai delicii și în inimă – pe mine! Fie ca dorințele tale să devină realitate!

Citește și: Mesaje de dragoste frumoase. Scurte declarații de iubire pentru ea și pentru el

Ce pot să-i doresc iubitului meu de Anul Nou? Să rămâi la fel de frumos și devotat, să zâmbești toată ziua și să ții minte că mi-ești cel mai drag!

De Revelion, îți doresc numai bine! Și toate stelele strălucitoare de pe cer! Îți doresc, dragostea mea, ca Dumnezeu să te păstreze în siguranță, ca dragostea noastră să înflorească, dându-ne mai multă putere și energie pentru fapte mărețe. Îmi doresc ca spiritul Anului Nou magic să trăiească în sufletul tău cât mai mult timp și tot ce ți-a dat Domnul, tu să apreciezi mereu!

Îți doresc ca viața ta să fie plină de adrenalină în sensul bun al cuvântului. Să trăiești fiecare clipă la maximum! Te iubesc nespus de mult!

De Revelion, voi aprinde o lumânare și voi pregăti o seară romantică. Te iubesc! Aș striga asta în toată lumea! Fie ca toate sărbătorile tale să fie petrecute vesel și bine!

De Anul Nou, dragul meu, totul este posibil și se pot întâmpla minuni! Visează cu atenție astăzi și cerul te va auzi. Fie ca credința ta să fie un sprijin puternic, să poți spera la un tovarăș credincios, iar iubirea noastră să fie o sursă de inspirație. Îți doresc să trăiești într-o lume a fericirii și a bucuriei și să mergi doar pe drumuri luminoase!

articolul original.

Cadou de consolare de la Moș Crăciun pentru Cristiano Ronaldo! De doar 250.000 de lire sterline

26 December 2022 at 15:26
image

Georgina Rodriguez, partenerea starului portughez Cristiano Ronaldo, l-a consolat pe acesta după eşecurile din finalul de an, făcându-i cadou un bolid de lux, în valoare de 250.000 de lire sterline, transmite News.ro.

Georgina i-a cumpărat lui CR7 un Rolls Royce Phantom.

Fotbalistul i-a mulţumit partenerei sale cu un mesaj pe Instagram Stories: “Mulţumesc, iubirea mea”.

articolul original.

Cerere în căsătorie emoţionantă la IGSU. Un pompier şi-a cerut iubita chiar înainte de Crăciun

24 December 2022 at 19:24
image

De sărbători bărbaţii sunt mult mai atenţi cu partenerele lor şi se gândesc să le facă acestora cele mai frumoase cadouri. Un pompier din Maramureș a ales să îşi surprindă iubita cu o cerere inedită în căsătorie, la locul de muncă.

Pe pagina de Facebook de la IGSU a fost publicată întreaga poveste a celor doi. Tânăra nu s-a gândit nicio secundă cu ce cadou a venit anul acesta pentru ea Moş Crăciun.

„Magia Crăciunului, ingredientul perfect pentru o cerere în căsătorie de neuitat.

Dis de dimineață, colegul nostru Iulian, pompier maramureșean, și-a pus planul în aplicare.

– Lavinia, vino până la unitate, a venit Moșul special pentru tine!

Zis și făcut! Emoționată, Lavinia s-a pregătit și a plecat către garda de intervenție unde lucra iubitul ei, pentru întâlnirea cu Moșu.

– Lavinia, dacă tot ești aici, să te introduc puțin în lumea asta magică, de pompier salvator.

– Of, iubești atât de mult meseria și vorbești mereu atât de frumos despre locul acesta. Mă impresionezi de fiecare dată!

Turul aproape se încheiase, când, deodată s-a auzit sunetul puternic al alarmei de urgență.

– Iulian, trebuie să ne pregătim. O casa a fost cuprinsă de flăcări. Sunt și persoane surprinse.

– Să ne grăbim, trebuie să ajungem în timp util. Lavinia, rămâi aici, te rog! Trebuie să plecăm, cineva are nevoie de ajutorul nostru.

– Faceți ce știți voi mai bine, salvați-i! Să vă întoarceți cu bine, vă aștept chiar aici.

Nici 10 metri nu au apucat să iasă cu autospeciala, că Iulian s-a dat jos din mașină, emoționat, cu un buchet mare de flori în mână și a spus: „Lavinia, vrei sa fii soția mea?”

Răspunsul s-a auzit până dincolo de munți. Un „DA” din toată inima, care i-a emoționat inclusiv pe colegi.

Felicitări dragii noștri! O altă misiune a fost îndeplinită cu succes!

Fericitului cuplu îi dorim Casă de Piatră și împliniri! Pentru ei Ajunul Crăciunului a fost, cu adevărat, „incendiar”, au scris reprezentanții IGSU, pe Facebook.

articolul original.
❌