ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 3 February 2023Ultimele Stiri

Primate ciudate trăiau într-un întuneric total în Arctica, în urmă cu 52 de milioane de ani

3 February 2023 at 17:00
image

Cu 52 de milioane de ani în urmă, pe vremea când Arctica era caldă și mlăștinoasă, dar încă învăluită în bezna iernii polare de șase luni, două primate mici cutreierau teritoriul. În încercarea continuă de supraviețuire, primatele își foloseau mușchii maxilarului pentru a mesteca vegetația de la Polul Nord, potrivit unui nou studiu.

Cele două primate, care au aparținut genului Ignacius și care au primit denumirile  I. dawsonae și I. mckennai, erau mici, cântărind aproximativ două kilograme. Acestea sunt cele mai timpurii exemplare de primate care au trăit în Arctica, potrivit noului studiu publicat în jurnalul PLOS One.

Constatările se bazează pe o analiză a maxilarului și a dinților găsiți în Insula Ellesmere din nordul Canadei.

Climatul cald și umed cândva existent în nord

„Dacă te gândești la rudele lor moderne, fie că este vorba de primate sau lemuri zburători, acestea sunt printre cele mai adaptate la tropice și iubitoare de vreme caldă dintre toate mamiferele, așa că acestea ar fi ultimele mamifere pe care te-ai aștepta să le vezi acolo, la nord de Cercul Polar”, a declarat autorul principal al studiului, Christopher Beard, paleontolog de vertebrate la Universitatea din Kansas, SUA, potrivit Live Science.

Cele două specii au trăit în Eocen (cu 56 de milioane de ani până la 33,9 milioane în urmă), o perioadă de încălzire planetară intensă. La acel moment, nu existau la poli, iar insula Ellesmere ar fi avut un climat cald și umed, potrivit autorului coordonator al studiului, Kristen Miller, de la Universitatea din Kansas.

O modificare survenită în timpul supraviețuirii

Principala provocare pentru animalele care trăiesc atât de departe în nord este . În astfel de condiții, este probabil ca vegetația să fie rară în timpul acelor ierni lungi și întunecate, așa că cercetătorii presupun că animalele arctice din genul Ignaceous au supraviețuit probabil cu alimente greu de mestecat, cum ar fi semințe sau scoarță de copac.

Pentru a face din aceste alimente o sursă de hrană, maxilarul animalelor era intens solicitat, ceea ce și cercetătorii au descoperit la fosile. Animalele erau, de asemenea, mult mai mari decât din sud.

„Cinci kilograme nu pare o greutate foarte mare, dar în comparație cu strămoșii acestor indivizi, este gigantic. Rudele apropiate cu aceste animale pe care le găsim în Wyoming sunt de mărimea veverițelor”, a spus Beard.

O posibilă migrare spre Arctica de azi

În ecologie, există în general o tendință generală numită „regula lui Bergmann”. Potrivit acesteia, cu cât animalele trăiesc mai departe de ecuator, cu atât tind să fie mai mari. Dimensiunea este o adaptare obișnuită la temperaturi mai scăzute.

Încălzirea din Eocen a permis multor specii să își mute aria de răspândire spre nord, o tendință pe care ecologiștii o observă acum în rândul speciilor moderne din cauza schimbărilor climatice cauzate de om.

Pe măsură ce planeta se încălzește, mai multe specii vor coloniza probabil Arctica, dar, ca în cazul lui Ignacius, multe dintre ele nu se vor limita la colonizare, ci se vor diversifica în noi specii odată ajunse acolo.

articolul original.

Muzeul de Istorie Suceava organizează un concurs de desene inspirate din viața și opera compozitorului Ciprian Porumbescu

3 February 2023 at 10:57
image

Muzeul Național al Bucovinei marchează Anul Ciprian Porumbescu printr-o serie de programe culturale dedicate marelui compozitor, aducând mai aproape de publicul nostru viața și opera acestuia.

Proiectul educațional-concurs „Pe urmele Domnișorului Țîprian. CIPRIAN PORUMBESCU – 170 de ani de la naștere”, care se va derula în perioada  februarie –aprilie 2023,  îndeamnă publicul la crearea unor desene inspirate din viața și opera compozitorului Ciprian Porumbescu, inspirate fie din postările de pe pagina Muzeului de Istorie Suceava, sau a Muzeului Memorial „Ciprian Porumbescu”, fie din expozițiile permanente ale Muzeului Memorial și Casei Memoriale „Ciprian Porumbescu”, pe care publicul le-a vizitat sau vizualizat on-line.

Participanții sunt încurajați să redea prin desen, momente inspirate de opera și din viața personală a compozitorului (locul copilăriei, familia, casa părintească, școala, destinul romantic), cât și lucrări inspirate de Ciprian Porumbescu – patriotul, președintele Arboroasei, compozitorul și artistul care la Serbarea de la Putna a cântat Daciei întregi.

Pe parcursul celor trei luni de derulare, participanții la proiectul educațional-concurs vor putea accesa, pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Muzeul-de-Istorie-Suceava-History-Museum, informații despre viața compozitorului și se vor familiariza cu obiectele din expozițiile celor două muzee memoriale dedicate inegalabilului Ciprian Porumbescu, vor cunoaște viața, opera și personalitatea marelui compozitor și, mai apoi, inspirați de ceea ce le place, vor reda în desen frânturi din viața și opera lui Ciprian Porumbescu.

TERMEN LIMITĂ DE PREDARE/TRANSMITERE A LUCRĂRILOR – 30 aprilie 2023

Desenele/lucrările realizate vor fi aduse la Muzeul de Istorie Suceava, Biroul Educație, Marketing și Comunicare, sau, pentru cei care nu au posibilitatea să ajungă la noi, pot fi trimise, scanate cu rezoluție foarte bună, pe adresa marketing@muzeulbucovinei.ro Acestea vor fi postate pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie.

IMPORTANT:

Lucrările vor conține numele autorului, vârsta, clasa și școala! De asemenea, pe verso, vor fi înscrise, pentru participanții minori, numele părintelui și numărul de telefon, pentru a transmite contravaloarea premiilor în cazul în care lucrarea este selectată și anunțată ca fiind premiată.

CELE MAI BUNE LUCRĂRI, jurizate de specialiști ai MNB, VOR FI PREMIATE.

Premiile (premiul 1, 2, 3) se vor acorda pe trei categorii de vârstă:

7 – 11 ani

12 – 17 ani

18 ani și peste

Se va acorda și un PREMIU SPECIAL AL JURIULUI, pentru cea mai apreciată lucrare.

Valoarea premiilor:

Premiul I – Diploma și premiul în valoare de 200 lei

Premiul II – Diploma și premiul în valoare de 150 lei

Premiul III – Diploma și premiul în valoare de 100 lei

PREMIUL SPECIAL –  Diploma de Excelență și premiul în valoare de 300 lei

Proiectul educațional-concurs este lansat online, pentru a da  posibilitatea tuturor celor doritori să participe, cât și din dorința de a promova cele două muzee memoriale, Casa și Muzeul „Ciprian porumbescu”, din administrarea Muzeului Național al Bucovinei, oferind publicului informații despre viața și personalitatea marelui compozitor.

articolul original.

Numeroase cranii de animale, găsite într-o peșteră a neanderthalienilor

3 February 2023 at 13:00
image

O echipă de cercetători afiliată la o serie de instituții din Spania, care lucrează cu un coleg din Portugalia și cu un altul din Austria, a descoperit un număr mare de cranii de animale plasate de neandertalieni într-o peșteră spaniolă în urmă cu mai bine de 40.000 de ani.

Într-o lucrare publicată în revista Nature Human Behavior, grupul descrie locul unde au fost găsite craniile, starea lor și teoriile despre motivul pentru care craniile au fost plasate în peșteră.

Peștera Cueva Des-Cubierta, situată în Regiunea Madrid din Spania, a fost descoperită în 1978. De atunci, arheologii au vizitat și studiat peștera pe mai multe niveluri, deoarece a devenit clar că grupurile de Neanderthal au folosit situl pentru desfășurarea ritualurilor.

Diferite cranii de animale, dar și alte schelete, au fost găsite în peștera spaniolă

În peșteră au fost găsite oase și unelte, dar și rămășițele unui copil de Neanderthal. În acest nou studiu, cercetătorii au urcat la al treilea nivel al peșterii pentru a vedea dacă neanderthalienii l-au folosit și pe acesta, notează Phys.org.

Cercetătorii au descoperit mai multe oase de animale împrăștiate pe podea, pe lângă un sortiment de erbivore mari. Cercetătorii au descoperit că craniile au fost îndepărtate cu grijă de corpuri și au fost „lucrate” în diferite moduri folosind unelte și, în unele cazuri, foc.

Cranii ieșite din comun

O temă comună la aceste cranii a fost afișarea unor trăsături proeminente, . Majoritatea craniilor aparținuseră cândva zimbrilor sau bourilor, bovine dispărute. Dar au fost găsite și craniile a cinci cerbi masculi (cu coarne) și doi rinoceri. Descoperirea rinocerilor a fost o surpriză majoră, iar cercetătorii au ales să-l numească pe unul dintre ei Rosendo, după celebrul star rock spaniol.

Echipa notează că găsirea unei astfel de colecții de cranii sugerează că care le-au adus în peșteră au avut în minte și altceva în afară de mâncare. Craniile erau mari și grele și ar fi furnizat puțină hrană, sugerând că prezența lor în peșteră a servit unui alt scop. Cercetătorii sugerează că ar fi putut reprezenta trofee de vânătoare.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Prima aselenizare din istorie. Ziua în care sovieticii i-au umilit pe americani

3 February 2023 at 05:30
image
La 3 februarie 1966, staţia automată "Luna 9", lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare şi a transmis imagini ale suprafeţei lunare.

Misiunea spaţială sovietică Luna a înregistrat, pe 3 februarie 1966, prin modulul fără echipaj uman Luna 9, prima aselenizare lină pe satelitul natural al Terrei. Acest succes remarcabil este de fapt dublu: prima misiune reuşită în afara spaţiului terestru şi înregistrarea primelor imagini, prin intermediul acestui modul, cu suprafaţa Lunii, luate direct de la faţa locului.

Lansat pe 31 ianuarie 1966 de pe Cosmodromul Baikonur, de pe teritoriul actualului stat Kazahstan, modulul era compus dintr-un container închis ermetic care conţinea echipamente radio, un dispozitiv de sincronizare, sisteme de control termic, aparatură ştiinţifică, surse de alimentare cu energie şi un sistem de televiziune. Staţia lunară automată cântărea 99 kg şi a utilizat o paraşută pentru a ateriza intactă,  la o viteză de 15 metri/secundă (54 km/h).

După aproximativ cinci minute de la aselenizare, Luna 9 a început să transmită date spre Pământ; acestea au fost primele imagini transmise de pe suprafaţa unui alt corp planetar.

Această primă reuşită venea după multe încercări şi a consolidat „avansul” luat de sovietici în eterna lor cursă contra americanilor, de cucerire a spaţiului.

Luna 9 a reprezentat a douăsprezecea tentativă de aselenizare uşoară a sovieticilor şi prima sondă spaţială construită de biroul de proiectare Lavocikin, care avea ulterior să proiecteze şi să construiască aproape toate navele interplanetare sovietice şi ruseşti.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 3 februarie:

1395 – Prima menţiune documentară a Cetăţii Neamţului.

1468 – A murit tipograful german Johann Gutenberg (n. 1398)

1870 – A murit, la Budapesta, Emanoil Gojdu, avocat şi om politic, care a reprezentat interesele comunităţii româneşti din Transilvania şi Ungaria (n. 1802)

1890 – A avut loc premiera piesei „Năpasta” de I.L.Caragiale.

1898 – S-a născut omul politic liberal Gheorghe I.Brătianu, istoric si membru al Academiei Române. A încetat din viaţă în închisoare, la Sighetul Marmaţiei, la 27 aprilie 1953.

1908 – S-a constituit Partidul Conservator-Democrat, în frunte cu Take Ionescu, partid cu un program politic de „centru”.

1911 – A fost prezentat Manifestul-program electoral al Partidului Social-Democrat din România (PSDR).

1912 – S-a născut medicul Constantin N. Arseni, membru al Academiei Române (m. 5 iulie 1994).

1923 – A avut loc conferinţa generală pentru dezarmare de la Geneva, la care participă 63 de state, inclusiv România.

1924 – A încetat din viaţă al 28-lea preşedinte al SUA, Thomas Wilson Woodrow, la vârsta de 67 de ani (n. 28 decembrie 1856)

1925 – S-a născut actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila (m. 19 septembrie 1996).

1929 – A avut loc premiera filmului „Iancu Jianu” de Horia Igiroşanu, primul din seria dedicată haiducilor.

1941 – S-a născut actorul Ştefan Iordache (m. 2008).

1950 – Au fost stabilite primele relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Vietnam.

1953 – Oceanograful francez Jacques-Yves Cousteau a publicat ultima sa lucrare „The Silent World” („Lumea tăcută”).

1954 – A murit, la Bucureşti, romancierul Ionel Teodoreanu (n. 1897).

1957 – S-a creat, la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme.

1962 – SUA a instituit blocada economică asupra Cubei.

1992 – S-a parafat „Declaraţia asupra cooperării economice în Marea Neagră”. România a fost fondatoare a noului acord economic.

1994 – Preşedintele SUA., Bill Clinton, a anunţat ridicarea embargoului vechi de 19 ani impus pe plan comercial Vietnamului. Unul din argumentele aduse în favoarea acestei decizii a fost sprijinul acordat de autorităţile asiatice pentru găsirea celor 2 238 de americani dispăruţi în timpul războiului din Vietnam.

1995 – Este lansată naveta spaţială „Discovery”, pentru o misiune comună americano-rusă de opt zile.

2000 – A încetat din viaţă poeta Florenţa Albu (n. 1 decembrie 1934).

2003 – Scriitorul Vaclav Havel, erou al luptei anticomuniste, şi-a încheiat cel de-al doilea mandat şi ultimul, ca preşedinte al Republicii Cehia.

2009 – A încetat din viaţă pictorul Virgil Almăşanu, fost vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (n. 28 februarie 1926)

2009 – Curtea de la Haga a dat câştig de cauză României în procesul cu Ucraina privind platoul continental din Marea Neagră şi Insula Şerpilor. Curtea a acordat României 9700 de kilometri pătraţi de zonă economică exclusivă şi platou continental, reprezentând 79,34% din totalul suprafeţei în dispută. Zona conţine circa 70 de miliarde de metri cubi de gaze şi 12 milioane de tone de petrol.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Mercurul, cheia în elucidarea celui mai mare eveniment de extincție de pe Pământ

2 February 2023 at 17:00
image

Cea mai recentă extincție în masă din Permian (LPME) a fost cea mai mare extincție din istoria Pământului până în prezent, ucigând între 80-90% din viața de pe planetă, deși nu au fost găsite dovezi definitive cu privire la ceea ce a cauzat schimbările dramatice ale climei.

O echipă internațională de oameni de știință, printre care se numără cercetătorii de la Departamentul de Științe ale Pământului al UConn, profesorul și șeful de departament Tracy Frank și profesorul Christopher Fielding, încearcă să înțeleagă cauza și modul în care s-au desfășurat evenimentele LPME, concentrându-se asupra mercurului provenit de la vulcanii siberieni care a ajuns în sedimentele din Australia și Africa de Sud.

Cercetarea a fost publicată în Nature Communications.

Deși LPME a avut loc cu peste 250 de milioane de ani în urmă, există similitudini cu schimbările climatice majore care au loc astăzi.

„Este relevant pentru înțelegerea a ceea ce s-ar putea întâmpla pe Pământ în viitor. Principala cauză a schimbărilor climatice este legată de o injecție masivă de dioxid de carbon în atmosferă, în perioada extincției, care a dus la o încălzire rapidă”, explică Frank.

Cea mai mare extincție a ucis între 80-90% din viața de pe planetă

În cazul LPME, se acceptă pe scară largă că încălzirea rapidă asociată cu evenimentul este legată de vulcanismul masiv care a avut loc într-un depozit uriaș de lavă numit Provincia Igneică Mare a Trapei Siberiene (STLIP), spune Frank, dar dovezile directe lipseau încă.

Vulcanii lasă indicii utile în arhiva geologică. Odată cu revărsarea de lavă, a fost eliberată și o cantitate uriașă de gaze, cum ar fi CO2 și metan, împreună cu particule și metale grele care au fost lansate în atmosferă și s-au depus pe tot globul.

„Cu toate acestea, este greu să se facă o legătură directă între așa ceva și ”, spune Frank.

În acest caz, arma fumegândă pe care s-au concentrat cercetătorii a fost mercurul, unul dintre metalele grele asociate cu erupțiile vulcanice. Trucul constă în găsirea unor zone în care această înregistrare încă există.

Frank explică faptul că există o înregistrare continuă a istoriei Pământului în sedimentele din mediile marine, care acționează aproape ca un reportofon, deoarece depozitele sunt rapid îngropate și protejate. Aceste sedimente oferă o abundență de date despre extincție și despre modul în care aceasta s-a desfășurat în oceane. Pe uscat, este mai dificil să se găsească astfel de înregistrări bine conservate din această perioadă de timp.

Ce a cauzat schimbările dramatice ale climei?

Pentru a ilustra acest lucru, Frank folosește Connecticut ca exemplu: statul este bogat în roci metamorfice vechi de 400-500 de milioane de ani, aflate la suprafață sau aproape de suprafață, cu o acoperire de depozite glaciare care datează de acum aproximativ 23.000 de ani.

Nu toate terenurile din întreaga lume au lacune atât de mari în arhiva geologică, iar studiile anterioare ale LPME s-au concentrat în principal pe siturile găsite în emisfera nordică. Cu toate acestea, bazinul Sydney din estul Australiei și bazinul Karoo din Africa de Sud sunt două zone din emisfera sudică care se întâmplă să aibă o înregistrare excelentă a evenimentului și sunt zone pe care Frank și Fielding le-au studiat anterior.

Un coleg și co-autor, Jun Shen de la State Key Laboratory of Geological Processes and Mineral Resources din cadrul Universității de Geoștiințe din China, a luat legătura cu Frank, Fielding și ceilalți co-autori pentru a obține mostre, în speranța de a le analiza pentru izotopi de mercur, scrie EurekAlert.

Shen a reușit să analizeze izotopii de mercur din probe și să lege toate datele între ele, spune Frank.

Vulcanii lasă indicii utile în arhiva geologică

„Se pare că emisiile vulcanice de mercur au o compoziție izotopică care s-a acumulat la orizontul extincției. Cunoscând vârsta acestor depozite, putem lega mai definitiv momentul extincției de această erupție masivă din Siberia. Ceea ce este diferit la această lucrare este că am analizat nu numai mercurul, ci și compoziția izotopică a mercurului din eșantioanele de la latitudini sudice înalte, ambele pentru prima dată.”

Această sincronizare definitivă este un lucru pe care oamenii de știință s-au străduit să îl rafineze, dar, după cum subliniază Fielding, pe măsură ce aflăm mai multe, totul devine mai complicat.

„Ca punct de plecare, geologii au stabilit momentul extincției majore la 251,9 milioane de ani cu un grad ridicat de precizie, cu ajutorul metodelor de datare cu izotopi radiogeni. Cercetătorii știu că acesta este momentul în care a avut loc evenimentul major de extincție în mediul marin și s-a presupus pur și simplu că evenimentul de extincție terestră a avut loc în același timp.”

În cercetările anterioare ale lui Frank și Fielding, aceștia au descoperit că de pe uscat a avut loc cu 200-600.000 de ani mai devreme, totuși.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Originile misterioase ale amfibienilor, explicate de fosila botezată „Funky Worm”

2 February 2023 at 13:00
image

Cecilienii nu sunt tocmai amfibienii cu care suntem obișnuiți. Neavând membre, dar cu dinți și forme asemănătoare viermilor, aceștia își petrec viața săpând prin pământ, simțind lumea prin tentacule care le ies dintre ochi. Aceste ființe ne ajută să înțelegem originile misterioase ale amfibienilor.

Se știu puține lucruri despre aceste creaturi evazive sau despre modul în care au evoluat. Până acum au fost găsite fosilele a doar 11 specii de cecilieni ancestrali, așa că înțelegerea modului în care aceste ființe sunt legate de , cum ar fi broaștele și salamandrele, este în cel mai bun caz fragmentată.

Acum, o echipă de oameni de știință din SUA a descoperit o colecție de oase minuscule de maxilar reprezentând o nouă specie, care umple un gol uriaș din înregistrarea fosilelor, dezvăluind mai multe despre caracteristicile unice ale cecilienilor din zilele noastre și despre originile evolutive ale amfibienilor umezi.

„Viermele Funky” explică originile misterioase ale amfibienilor

Paleontologul Ben Kligman și colegii lui de la Virginia Tech University, din SUA, descriu găsirea fosilelor, câteva maxilare nu mai lungi de 0,6 centimetri, în Arizona, într-un loc numit Thunderstorm Ridge, unde au fost dezgropate rămășițele a peste 70 de cecilieni individuali. Cercetătorii au numit noua creatură Funcusvermis gilmorei, adică literalmente „Funky Worm”, notează Science Alert.

„Văzând primul maxilar la microscop, cu rândul său dublu de dinți distinctiv, am simțit fiori pe șira spinării”, spune Kligman, care lucra la săpătură cu Xavier Jenkins, acum student la Idaho State University, SUA.

Având în vedere vechimea cunoscută a depozitului de fosile și dinții săi distinctivi, „am știut imediat că este un cecilian și cea mai veche fosilă ceciliană găsită vreodată”, adaugă Kligman.

Legătura dintre batracieni și cecilieni

Fosila datează de acum aproximativ 220 de milioane de ani, când vechiul supercontinent cunoscut sub numele de Pangea nu se destrămase încă, iar Arizona se afla în preajma ecuatorului. Asta înseamnă că descoperirea norocoasă împinge înregistrările fosile ale cecilienilor înapoi cu aproximativ 35 de milioane de ani.

Înainte de acest salt înapoi în timp, oamenii de știință se chinuiau să găsească legătura dintre batracienii cu patru picioare (broaște, ) și cecilieni, care împreună sunt reprezentanții vii ai unui grup de tetrapode numit Lissamphibia.

Dar poziția cecilienilor în cadrul acestui grup era incertă. Unde de-a lungul liniei și-au pierdut membrele cecilienii? Sau de la cine și le-au evoluat broaștele pe ale lor? Ultimul lor strămoș comun a purtat aceiași dinți distinctivi cu două straturi?

Există trei teorii predominante și mult dezbătute cu privire la originile misterioase ale amfibienilor, la câțiva pași evolutivi după momentul când Sarcopterigienii (pești osoși cu aripioare lobice) s-au târât pentru prima dată pe uscat.

Teorii despre originile misterioase ale amfibienilor

O teorie sugerează că amfibienii au evoluat dintr-un grup dispărut de amfibieni cu patru picioare numit temnospondili dissorofoizi care a trăit în epoca paleozoică, cu aproximativ 250 de milioane de ani în urmă. O alta sugerează că originile amfibienilor se află în lepospondili, un grup de tetrapode timpurii care semănau cu anghilele și cu șerpii cu picioare vestigiale.

O a treia ipoteză, dar mai puțin favorizată, este că cecilienii descind din lepospondili, iar broaștele și salamandrele au evoluat din dissorofoide.

În 2008, în Texas a fost găsită o creatură poreclită „broascamandra”, cu un cap mare asemănător cu al unei broaște și o coadă asemănătoare celei a salamandrei. Descoperirea a consolidat conexiunile evolutive dintre broaște și salamandre, plasându-le în dissorofoidele cu patru membre, separate de cecilieni.

Dar întreaga poveste a originilor Lissamphibia încă depindea de relația cecilienilor cu rudele lor amfibiene vii, batracienii, și cu . Încă exista un decalaj de peste 70 de milioane de ani între cele mai vechi fosile ceciliene cunoscute și presupusele lor rude îndepărtate din Paleozoic.

„Funky Worm” umple un gol din cunoașterea evoluției speciilor

Potrivit lui Kligman și colegilor săi, Funcusvermis se încadrează direct în acest gol, iar noul studiu oferă „dovezi convingătoare care susțin o singură origine a amfibienilor vii în temnospondilele dissorofoide”.

Funcusvermis împărtășește trăsături scheletice cu fosilele timpurii de broaște și salamandre, precum și cu temnospondilele dissorofoide. La fel ca toți amfibienii moderni, are șiruri de dinți pedicelați distinctivi, atât de mici încât arată ca niște mici cioturi pe osul maxilarului.

Dar lui Funcusvermis îi lipsesc anumite trăsături ale cecilienilor moderni, cum ar fi organul senzorial tenticular pe care l-au dezvoltat rudele lor de mai târziu, probabil pentru a-și ajuta nasul să simtă mai bine mirosul.

„Spre deosebire de cecilienii vii, Funcusvermis nu are multe adaptări asociate cu săparea sub pământ, ceea ce indică o achiziție mai lentă a caracteristicilor asociate cu un stil de viață subteran în stadiile incipiente ale evoluției ceciliene”, spune Kligman.

În timp ce mai multe descoperiri de fosile ar ajuta cu siguranță la dezvăluirea istoriei evolutive a cecilienilor, deocamdată paleontologii se bucură de specimenele pe care le-au întâlnit.

„Această descoperire demonstrează în mod clar că unele fosile pe care abia le puteți vedea pot schimba foarte mult înțelegerea grupurilor întregi pe care le puteți vedea astăzi”, spune Sterling Nesbitt, autor al studiului și paleontolog la Virginia Tech University.

Studiul a fost publicat în Nature.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Un oraș roman complet a fost dezgropat în Luxor

1 February 2023 at 17:00
image

Arheologii care lucrează în orașul Luxor, din sudul Egiptului, au descoperit un oraș roman complet, vechi de 1.800 de ani.

Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităților din Egipt, a declarat că orașul datează din secolele al II-lea și al III-lea d.Hr. și l-a descris drept „cel mai vechi și mai important oraș găsit pe malul estic al Luxorului”.

„A fost descoperit un sat rezidențial complet, cu două turnuri pentru porumbei găsite pentru prima dată”, a anunțat Waziri într-un videoclip postat pe Twitter.

Un oraș roman complet a fost dezgropat în Luxor

Aceste turnuri serveau drept cuiburi în care erau crescuți porumbei călători, a explicat Waziri. Păsările erau apoi folosite pentru a transporta mesaje în alte părți ale Imperiului Roman.

Săpăturile din acest , care au început în septembrie, au scos la iveală și un tezaur de unelte, oale și monede romane din bronz și cupru.

Orașul a fost găsit în Luxor, un oraș modern care se află pe malul Nilului și este locul Tebei, faimosul oraș egiptean antic.

Un sit care abundă de descoperiri

Luxor găzduiește și Valea Reginelor, renumite în întreaga lume, și a fost face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 1979.

Waziri a lăudat descoperirea ca fiind o una rară într-un sezon deja „excelent”. Luxor este de mult timp un sit bogat în descoperiri arheologice, iar descoperirea acestui oraș antic vine după descoperirea unor morminte în ianuarie, scrie CNN.

Cel mai recent val de descoperiri vine înaintea deschiderii mult așteptate a Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, la sfârșitul acestui an. multe dintre bogățiile antice ale țării, în ceea ce Ministerul Egiptean pentru Turism și Antichități speră că va fi un impuls pentru sector în urma pandemiei de COVID-19.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

O femeie aristocrată din secolul al XVII-lea își lega dinții cu sârmă de aur, au descoperit cercetătorii

1 February 2023 at 13:00
image

Oamenii de știință au rezolvat misterul unei femei aristocrate din Franța secolului al XVII-lea la mai bine de 400 de ani după moartea acesteia. Aristocrata își lega dinții cu aur pentru ca aceștia să nu cadă.

Trupul lui Anne d’Alegre, care a murit în 1619, a fost descoperit în timpul săpăturilor arheologice la Chateau de Laval din nord-vestul Franței, în 1988. Îmbălsămat într-un sicriu de plumb, scheletul și dinții femei erau incredibil de bine păstrați.

La acea vreme, arheologii au observat că femeia avea o proteză dentară, însă nu aveau tehnici de scanare avansate pentru a afla mai multe.

Acum, 35 de ani mai târziu, o echipă de arheologi și medici dentiști a descoperit că d’Alegre suferea de o boală parodontală care ducea la desprinderea dinților, potrivit unui studiu publicat în Journal of Archaeological Science: Reports.

Exista o presiune uriașă asupra femeilor aristocrate

În urma unei scanări cu un computer tomograf, echipa a descoperit care ținea în loc dinții femeii. D’Alegre avea, de asemenea, un dinte artificial făcut din fildeș de elefant, nu hipopotam, care era popular la acea vreme.

Totuși, această lucrare dentară „a agravat situația”, a spus Rozenn Colleter, arheolog la Institutul Francez Național pentru Cercetări Arheologice Preventive și autor coordonator al studiului.

Sârma de aur ar fi necesitat să fie strânsă în repetate rânduri de-a lungul anilor, astfel ducând la destabilizarea dinților, au mai spus cercetătorii. D’Alegre a suferit dureri mari, iar asta nu doar din motive medicale. Exista o presiune uriașă asupra de la acea vreme în privința aparențelor.

Ambroise Pare, contemporan cu femeia și medic pentru diverși regi francezi care a creat proteze dentare similare, susținea că „dacă un pacient rămâne fără dinți, vorbirea sa devine depravată”.

Un zâmbet frumos era deosebit de important pentru d’Alegre, o femeie devenită de două ori văduvă „care nu avea o reputație bună”, a adăugat Colleter.

D’Alegre a fost răpusă de boală la vârsta de 54 de ani

Fără îndoială, d’Alegre a trăit în vremuri grele din istoria franceză. Femeia era hughenotă, adeptă a curentului protestant și a celor care au luptat împotriva catolicilor în de la sfârșitul anului 1500.

La vârsta de 21 de ani, femeia devenise văduvă deja de două ori și avea un fiu, Guy XX de Laval, potrivit Science Alert.

Atunci când țara a intrat în cel de-Al VIII-lea Război Religios, d’Alegre și fiul său au fost forțați să se ascundă de forțele catolice în timp ce proprietatea lor a fost confiscate de rege. Fiul ei s-a convertit la catolicism și a luptat în Ungaria, murind pe câmpul de luptă la vârsta de 20 de ani.

D’Alegre a fost răpusă de boală la vârsta de 54 de ani, iar dinții ei au dezvăluit că „a trecut prin mult stres”.

articolul original.

Ziua în care un stat a fost condamnat, în premieră, pentru agresiune. FOTO

1 February 2023 at 05:35
S-a întâmplat pentru prima dată de la constituirea ONU, când o naţiune era condamnată drept agresor.
La 1 februarie 1951 Adunarea Generală a ONU adoptă, cu 44 de voturi pentru şi 7 votui împotrivă, o rezoluţie care condamna guvernul Republicii Populare Chineze pentru agresiunea împotriva Coreei.

În ianuarie şi în mai 1950, autorătăţile militare sud-coreene au avertizat autorităţile americane şi Comisia Naţiunilor Unite în privinţa iminenţei unei agresiuni nord-coreene. În zona Paralelei 38, care constituia linia de demarcaţie între cele doua ţări coreene, se produceau constant acţiuni provocatoare.

Pe 25 iunie, forţele nord-coreene au traversat pararela 38 pe toată lungimea sa şi, deşi URSS a declarat mincinos că agresiunea venea din partea sud-coreenilor, amploarea operţiunilor întreprinse de nord-coreeni dovedea indubitabil că masivul atac comunist fusese premeditat şi pregătit cu multă meticulozitate.
Pe 25 iunie (ora New York-ului, era 26 iunie ora Coreei), guvernul american l-a solicitat pe Secretarul general al Naţiunilor Unite, Trygve Halvdan Lie, să convoace imediat Consiliul de Securitate. Acesta s-a reunit, însă reprezentantul sovietic a refuzat să participe la dezbaterile Consiliului, până ce China comunistă nu obţinea un  loc permanent, loc care era ocupat de China naţionalistă.
Sursa foto: U.S . Navy
Reprezentantul sovietic, Malik, declarase cu acest prilej că URSS nu va recunoaşte legalitatea niciunei decizii luate cu participarea reprezentantului Gomindanului (care guverna China nationalista – Taivanul). Graţie absenţei Uniunii Sovietice de la lucrări, Consiliul de Securitate a fost în măsură să ia decizii fără să se lovească de un veşnic veto.
Guvernul american a propus o rezoluţie care să condamne „atacul armat lansat împotriva Republicii Coreea de către forţele nord-coreene”, considerându-l drept o violare a păcii; rezoluţia mai cerea încetarea imediată a ostilităţilor şi retragerea invadatorilor la nord de paralela 38.
De asemenea, se cerea membrilor Naţiunilor Unite să sprijine punerea în aplicare a acestei rezoluţii şi să nu acorde asistenţă autorităţilor nord-coreene. Doar reprezentantul iugoslav s-a opus acestei rezoluţii, în afară de punctul care prevedea încetarea imediată a ostilităţilor. O propunere iugoslavă care viza convocarea unui reprezentant al Coreei de Nord, a fost respinsă cu 6 voturi pentru, 1 vot contra şi 3 abţineri (Egipt, India şi Norvegia).
Trupele din Coreea de Nord, sprijinite de Rusia sovietică şi China comunistă, au atacat puternic sudul, iar Organizaţia Naţiunilor Unite a trimis trupe din 21 de ţări, în principal din Statele Unite şi Marea Britanie, pentru a sprijini Coreea de Sud.
Războiul a durat timp de trei ani, cu înaintări şi retrageri de ambele părţi şi cu numeroase victime .
În Coreea, deşi majoritatea obiectivelor ONU expuse în cadrul negocierilor pentru armistiţiu au fost acceptate, acestea nu au putut fi implementate pe cale paşnică, iar pierderile provocate de război au fost substanţiale: peste 4.000.000 de morţi şi victime dintre care şi civili (1.313.000 de sud-coreeni – 1.000.000 de civili; 2.500.000 de comunişti – 1.000.000 de civili).
SUA au pierdut 37.000 de soldaţi în acţiune, Coreea de Sud – 47.000 şi forţele ONU – 3.194.
Pierderile suferite de China s-au ridicat la 900.000 de oameni, iar cele ale nord-coreenilor – 520.000.
Pe parcursul războiului, 2/5 din facilităţile industriale ale Coreei au fost distruse şi 1/3 din locuinţe, devastate.
Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 30 ianuarie:
1838 – S-a născut scriitorul Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”
1848 – S-a născut pictorul Sava Henţia, participant la Războiul de Independenţă (1877-1878); a pictat numeroase scene de campanie (m. 21 februarie 1904)
1868 – S-a născut pictorul Ştefan Luchian (m. 1916)
1878 – A fost publicat primul buletin meteo săptămînal
1922 – S-a născut soprana Renata Tebaldi
1931 – S-a născut Boris Elţîn, preşedintele Rusiei (m. 23 aprilie 2007)
1946 – A fost proclamată Republica Ungară.
1979 – Ayatollahul Khomeini se întoarce triumfător în Iran, după 15 ani de exil
1991 – România a obţinut statutul de invitat special în Consiliul Europei
1993 – La Bruxelles, a avut loc ceremonia semnării Acordului de asociere a României la Comunităţile Europene. Partea română a fost reprezentată de premierul Nicolae Văcăroiu, ministrul de externe Teodor Meleşcanu şi de alte personalităţi ale vieţii politice
2002 – Gen.mr.Constantin Rotariu, lt.col. Ioan Păun şi cpt. Gheorghe Constantin, ofiţeri acuzaţi că au dat ordin să se tragă în revoluţionarii timişoreni de pe Calea Lipovei, în decembrie 1989, au fost condamnaţi de magistraţii instanţei supreme, la pedepse cuprinse între 8 şi 12 ani de închisoare, după ce pe parcursul a zece ani instanţele inferioare i-au găsit de patru ori nevinovaţi
2003 – Naveta americană Columbia s-a dezmembrat în timpul reintrării în atmosferă, la încheierea unei misiuni de 16 zile pe orbită, cu şapte astronauţi la bord. Toţi cei şapte astronauţi au murit
2007 – Bill Gates a primit ordinul Steaua României
2009 – Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a fost întronizat la Catedrala Hristos Mântuitorul, la conducerea unei Biserici ortodoxe aflată în dezvoltare de la sfârşitul regimului sovietic. El a obţinut 508 voturi din totalul de 700 ale Conciliului Bisericii Ortodoxe reunit la Moscova pentru alegerea succesorului patriarhului Aleksei al II-lea, decedat în decembrie 2008
articolul original.

Un dodecaedru roman misterios găsit în Belgia ar fi fost folosit în ritualuri magice

31 January 2023 at 17:00
image

Un mic fragment dintr-un artefact misterios cunoscut sub numele de dodecaedrul roman a fost găsit în Belgia.

Un căutător de metale din Belgia a dezgropat un fragment dintr-un misterios artefact din bronz cunoscut sub numele de , despre care se crede că are mai bine de 1.600 de ani.

În ultimii 200 de ani, în nordul Europei au fost descoperite peste o sută de astfel de obiecte geometrice goale, cu 12 fețe, din metal turnat, de dimensiunea mingi de baseball, cu găuri mari pe fiecare față și știfturi la fiecare colț. Dar nimeni nu știe de ce sau cum au fost folosite acestea.

Nimeni nu știe la ce a fost folosit dodecaedrul roman

„Au existat mai multe ipoteze: , un instrument de măsurare a terenului, un sceptru etc., dar niciuna dintre ele nu este satisfăcătoare. Credem mai degrabă că are ceva de-a face cu activități neoficiale precum vrăjitoria, ghicirea și așa mai departe”, spune Guido Creemers, curator la Muzeul Galo-Roman din Tongeren, Belgia.

Creemers și colegii săi de la Muzeul Galo-Roman au primit fragmentul de la cel care l-a găsit și l-au identificat în decembrie. Fragmentul este un singur colț al obiectului, prezentând un singur știft de colț, dar este, fără îndoială, parte a unui dodecaedru care măsura inițial puțin peste 5 centimetri în diametru, notează Live Science.

Căutătorul de metale și arheologul amator Patrick Schuermans găsise fragmentul cu câteva luni mai devreme într-un câmp arat de lângă orășelul Kortessem, în regiunea Flandra de nord a Belgiei.

Unde se găsesc astfel de artefacte?

Creemers a spus că Muzeul Galo-Roman afișează deja un dodecaedru antic din bronz care este complet; acesta a fost găsit în 1939 chiar în afara zidurilor orașului roman Tongeren, iar noul fragment va fi expus lângă el în februarie.

Primul dodecaedru roman care a fost descoperit în vremurile moderne a fost găsit în Anglia în secolul al XVIII-lea, iar de atunci au mai fost găsite aproximativ 120 în Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franța, Germania, Austria și Elveția.

Nu este posibilă datarea metalului în sine, dar unele dodecaedre au fost găsite îngropate în straturi de pământ care le datează între secolele I și V d.Hr.

Iar misterul nu se termină aici; arheologii nu pot explica funcția artefactului geometric și nicio înregistrare scrisă a dodecaedrelor nu a fost găsită vreodată.

Posibile utilizări avute de dodecaedrul roman

Este posibil ca acestea să fi fost folosite în secret , cum ar fi divinația (ghicirea viitorului), care era populară în epoca romană, dar interzisă sub creștinism, religia Imperiului Roman de mai târziu, a spus Creemers. „Aceste activități nu erau permise, iar pedepsele erau severe. De aceea, probabil, nu găsim nicio sursă scrisă”, a explicat el.

De-a lungul anilor au fost sugerate mai multe explicații pentru dodecaedrul roman. Inițial, acesta a fost descris drept „cap de buzdugan” și s-a crezut că face parte dintr-o armă. Alte idei spun că obiectele au fost instrumente pentru a determina momentul potrivit pentru plantarea cerealelor; că erau zaruri sau alte obiecte pentru a juca un joc; și că erau instrumente de măsurare a distanței, eventual pentru a găsi raza potrivită pentru artileria romană, de exemplu pentru baliste.

O sugestie recentă este că dodecaedrele erau modele de tricotat pentru mănuși romane.

Ritualuri magice

Dar majoritatea arheologilor cred că obiectele au fost probabil folosite în ritualuri magice. Dodecaedrele nu au marcaje care să indice modul în care au fost utilizate, așa cum ar fi de așteptat pentru instrumentele de măsurare, și toate au greutăți și dimensiuni diferite, variind de la 4 la 11 centimetri în diametru.

Dodecaedrele romane se găsesc numai în zonele de nord-vest ale Imperiului Roman și multe au fost dezgropate din locuri de înmormântare. Aceste indicii sugerează că cultul sau practica magică de a le folosi a fost limitată la regiunile „galo-romane”, părțile Imperiului Roman de mai târziu influențate de gali sau celți, potrivit lui Tibor Grüll, istoric la Universitatea din Pécs, din Ungaria, care a cercetat literatura academică despre dodecaedre.

Creemers a spus că fragmentul de dodecaedru găsit lângă Kortessem ar putea arunca mai multă lumină asupra acestor obiecte metalice misterioase. Multe alte dodecaedre romane au fost recunoscute pentru prima dată în colecții private sau muzeale, așa că contextul lor arheologic este necunoscut, a spus el.

O bună metodă de lucru

Dar locația fragmentului Kortessem este bine documentată, a spus el; iar investigațiile arheologice ulterioare au scos la iveală fragmente murale la fața locului, ceea ce indică faptul că ar fi fost o vilă romană.

Într-un comunicat al Agenției de Patrimoniu din Flandra s-a spus că suprafețele fracturate ale fragmentului indică faptul că dodecaedrul a fost rupt în mod deliberat, posibil în timpul unui ritual final.

„Datorită metodei corecte de lucru a căutătorului de metale, arheologii cunosc pentru prima dată locația exactă a unui dodecaedru roman în Flandra. Acest lucru deschide ușa pentru cercetări ulterioare”, se mai arată în comunicat.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Arheologii ar fi găsit cea mai veche mumie din Egipt

31 January 2023 at 13:00
image

Arheologii au descoperit ceea ce ar putea fi cea mai veche mumie din Egipt. Mumia veche de 4.300 de ani era un bărbat bogat și important în vârstă de 35 de ani, pe nume Djed Sepsh, a declarat arheologul Zahi Hawass, fostul ministru al antichităților din Egipt.

„Este , completă și acoperită cu aur”, a spus el, adăugând că a fost „cea mai uimitoare descoperire”.

Hawass a spus că el și o echipă de 10 asistenți l-au descoperit pe bărbatul mumificat la 20 de metri sub pământ în incinta Gisr el-Mudir, la umbra vechii piramide în trepte a lui Djoser din satul Saqqara.

Să fie aceasta cea mai veche mumie din Egipt?

Mumia se afla într-un sicriu de piatră de 25 de tone, doar capacul cântărind cinci tone, într-unul dintre puțurile în care a intrat echipa, potrivit lui Hawass.

El a spus că atunci când echipa a deschis capacul, a găsit „cea mai bătrână, cea mai frumoasă mumie acoperită cu straturi de aur, cu o bandă pe cap și o brățară pe piept, ceea ce indică că acesta era un om bogat”, citează CNN.

Printre multele alte artefacte din Regatul Vechi, au fost descoperite două morminte, a spus Hawass, dintre care unul datează din timpul domniei regelui Unas, în timpul dinastiei a V-a, între 2494 și 2487 î.Hr.

Într-un puț au fost găsite și trei , iar în spatele unei uși false au fost găsite alte nouă statui.

Arta Vechiului Regat

Statuile sunt importante pentru că ne oferă „pentru prima dată cunoștințe despre arta din Vechiul Regat. Printre acestea se numără statui duble, statui simple, statui de servitori, toate tipurile de statui diferite”, a spus arheologul.

Un alt asemănător celui cu bogatul mumificat a fost și el dezgropat și va fi deschis pe viitor.

Hawass a spus că descoperirea înseamnă că cimitirul era pentru oameni foarte importanți, „imediat după rege”.

Piramida lui Djoser a fost prima piramidă pe care egiptenii antici au construit-o vreodată, între anii 2667 și 2648 î.Hr., la începutul Dinastiei a III-a, și este cea mai veche structură antică din piatră din Egipt, conform Ministerului Turismului și Antichităților.

Saqqara, un sit plin de vestigii

Saqqara, o vastă necropolă aflată la aproximativ 32 de kilometri sud de Cairo, a fost locul multor descoperiri uluitoare, inclusiv templul funerar descoperit în 2021 al reginei Nearit, soția regelui Teti, primul rege al dinastiei a șasea a Vechiului Regat.

În același an, arheologii au descoperit în sit mormântul trezorierului șef al regelui Ramses al II-lea, care a condus Egiptul între 1279 și 1213 î.Hr. Un depozit mare de statui antice din bronz și sarcofage a fost, de asemenea, descoperit acolo în mai 2022.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Lucrările la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț – cheltuieli suplimentare, termene depășite

31 January 2023 at 10:15
image

O lucrare extrem de importantă și mai mult decât necesară – restaurarea clădirii Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț – are parte de tradiționalele decalări de termene și suplimentări de costuri.

Pentru ședința ordinară din 31 ianuarie a Consiliului Județean Neamț a fost pregătit un proiect de hotărâre prin care se cere suplimentarea cheltuielilor neeligibile cu suma 2.921.436,30 lei. Motivația este cunoscută, au crescut prețurile la materiale și au apărut cheltuieli suplimentare deoarece ” la data expertizei tehnice ( anul 2016) nu s-au putut realiza investigații detaliate asupra clădirii Muzeului de istorie și Arheologie Piatra Neamț întrucât acesta era în exploatare – probleme întâlnite și la proiectele privind reabilitarea școlilor din Piatra Neamț – iar de la data depunerii proiectului, luna august 2016, până la data începerii lucrărilor s-a scurs o perioadă de timp de patru ani, după începerea lucrărilor de construcții, luna mai 2020, a fost necesară actualizarea expertizei tehnice”, se spune în referatul de aprobare al proiectului.

Potrivit comunicatului de presă publicat în octombrie 2018, perioada de implementare a proiectului era până în 27 noiembrie 2020! Iar suma totală asigurată prin proiect era de : 20.666.351,19 lei, inclusiv TVA aferent.

Comunicat-de-presa_incepere-proiect-SMIS-116527
Între timp suma totală a ajuns la 24.636.438,75 lei, iar proiectul trebuie obligatoriu să se încheie până la finele acestui an. Varianta optimistă ar fi că se încheie undeva prin luna mai-iunie ca să existe timp pentru reluarea activității măcar la de începutul noului an.

Până acum, potrivit unui document afișat pe site-ul Consiliului Județean Neamț, au fost încheiate 9 contracte de achiziții legate de acest proiect.

Contracte-de-achizitie-pentru-proiect-cod-SMIS-116527-08.06.2022

Chiar dacă am trecut prin ceea ce s-a numit o pandemie, chiar dacă expertizele tehnice au fost făcute inițial incomplet – nu discutăm aici seriozitatea motivelor invocate – parcă depășirea perioadei de implementare cu 3 ani pare un pic prea mare. Vestea bună e că într-un final lucrarea va fi finalizată, spre deosebire de altele la care s-a renunțat. În ciuda frecușurile dintre constructor și beneficiar.

V.B.

articolul original.

Se pare că acest GENIU a învăţat mai mult de la un apropiat al tâmplarului decât de la profesor

31 January 2023 at 05:35
image
La 31 ianuarie 1797 s-a născut compozitorul Franz Schubert, unul dintre cei mai mari compozitori ai istoriei muzicii.
Creaţia sa însumează peste 950 de opusuri, muzică de scenă, religioasă, coral, simfonică (9 simfonii), muzică de cameră, pentru pian, vocală (605 lieduri, 10 uverturi) şi pentru pian (22 de sonate) (m. 19 noiembrie 1828).
La 6 ani, Franz a început să fie instruit regulat de tatăl său, iar un an mai târziu a fost înscris la şcoala tatălui. Educaţia sa muzicală a început cam în acelaşi timp. Tatăl l-a învăţat tehnici de bază pentru cântatul la vioară, iar Ignaz, fratele său, îi dădea lecţii de pian. La 7 ani, a primit primele lecţii din afara familiei, de la Michael Holzer, organist şi director al corului de la parohia din Lichtental; lecţiile se poate să fi constat, în mare măsură, în conversaţii şi expresii de admiraţie. Băiatul se pare să fi învăţat mai multe de la un cunoscut al unui ucenic al tâmplarului, care îl ducea într-un loc din apropiere unde Franz putea exersa pe instrumente mai bune.
Datorită înclinării sale pentru pian şi vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu liedul. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparţin poeţilor romantici, tematica pieselor fiind şi ea identică cu cea abordată de aceştia. Creaţia lui Schubert era straină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiaţi, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite şi “schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician.
În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public şi de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marşuri, poloneze şi rondouri, dar şi sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar şi aşa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, şi Fantezia în fa minor. Deşi a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale şi lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creaţia acestui muzician. Totodată, el este şi creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.
Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 30 ianuarie:
1844 – Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, a decretat emanciparea ţiganilor statului şi ai mănăstirilor.
1933 – A încetat din viaţă scriitorul John Galsworthy, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932. (n. 14 august 1867)
1964 – Guvernul român şi cel suedez au hotărât să ridice legaţiile lor de la Stockholm şi Bucureşti la rangul de ambasadă.
1967 – Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi RF Germania.
1968 – România a ratificat Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în exploatarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti”, semnat la 27 ianuarie 1967 la Washington, Moscova şi Londra.
1972 – A încetat din viaţă regele Mahendra al Nepalului (n. 11 iunie 1920)
1998 – Biroul Permanent al PUNR – Aripa Funar – a decis revocarea conducerii grupurilor parlamentare PUNR, din Senat şi Camera Deputaţilor.
2003 – Experţii ONU au început primele inspecţii aeriene la Bagdad.
2005 – Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a numit pe Sebastian Bodu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
2007 – Preşedintele Microsoft, Bill Gates, a inaugurat Centrului de Suport Tehnic al Microsoft România şi a lansat în România a sistemului de operare Windows Vista.
2008 – Regizorul Cristian Munteanu a încetat din viaţă. Cristian Munteanu a fost primul redactor-şef al redacţiei Teatru a Radiodifuziunii Române, după revoluţia din decembrie 1989. (n. 1937)
2009 – Conducerea Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA) a fost preluată, după eliberarea din funcţie a general-locotenentului Constantin Croitoru, de către general-maiorul Ion Ştefan, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA).
2009 – Republicanii au ales pentru prima dată, la conducerea partidului, un afroamerican, Michael Steele, la zece zile după învestitura primului preşedinte de culoare al Statelor Unite, Barack Obama
2009 – Campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, a primit, în cadrul unei gale organizate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Ministerul Tineretului şi Sportului, „Premiul Naţional pentru Sport”.
2009 – Fostul pugilist suedez Ingemar Johansson, vicecampion olimpic în 1952 şi campion mondial la categoria grea în 1959, a decedat la vârsta de 76 de ani
2009 – A murit Soprana Mariana Stoica
2010 – A murit scriitorul şi jurnalistul argentinian Tomas Eloy Martinez, cunoscut pentru romanul „Santa Evita” (1995)
articolul original.

Franța înființează un memorial al țiganilor: „Împiedicăm istoria să se bâlbâie” (Video)

30 January 2023 at 20:40
By: -
image

Premierul francez Élisabeth Borne a anunţat luni crearea – pe locul fostului lagăr de concentrare de la Montreuil-Bellay, în Maine-et-Loire – a unui muzeu în memoria ţiganilor internaţi în lagăr, în Al Doilea Război Mondial.

Élisabeth Borne a anunţat acest proiect la prezentarea unui nou plan de luptă împotriva rasismului, antisemitismului şi antirroma şi a discriminărilor legate de aceste origini.

Un alt plan - împotriva discriminării legate de orientarea sexuală - urmează să fie prezentat în iunie.

„Anunţăm că împiedicăm istoria să se bâlbâie”, a subliniat Élisabeth Borne, al cărei tată, de confesiune iudaică, a fost deportat şi ucis pe când fiica sa avea vârsta de 11 ani.

Fiecare elev urmează, astfel, în timpul studiilor sale şcolare, să participe la „vizita unui loc istoric sau memorial în legătură cu rasismul, antisemitismul şi antiţigănismul”, pentru că „încă din copilărie se pot instala stereotipuri. În tinereţea noastră abundă anumite teorii ale conspiraţiei. Asupra tinerilor noştri cel mai mare efect au minciunile pline de ură de pe reţelele de socializare”, a declarat ea.

Ministrul Justiiei, Éric Dupond-Moretti a anunţat că lucrează la crearea unei „amenzi civile”, care urmează să alimenteze „un fond destinat ajutării directe a victimelor”.

„Să ne imaginăm o concediere abuzivă care ar avea la bază discriminarea: cel discriminat ar putea valorifica un anumit număr de lucruri, iar jurisdicţia ar putea, atunci, să pronunţe, pe lângă despăgubiri, şi această amendă”, a precizat el.

Élisabeth Borne s-a angajat totodată la o „fermitate totală în răspunsul penal”, prin „emiterea unor mandate de arestare” a persoanelor care „îşi folosesc libertatea de exprimare în scopuri rasiste sau antisemite”.

„Nu va exista impunitate pentru ură”, a subliniat ea.

Pedepsele urmează să fie înăsprite în cazul exprimării rasiste sau antisemite „chiar nepublicate” ale persoanelor depozitare ale autorităţii publice sau însărcinate cu o misiune în serviciul public, a anunţat ea.

Împotriva discriminării la angajare, premierul francez vrea „să dezvolte o politică de testare” în întreprinderi, dar şi la accesul la locuinţe, cu scopul de a „promova bunele practici şi a le denunţa pe cele rele”.

Acest plan - pe perioada 2023-2026 -, prezentat în faţa altor zece miniştri, urmează să permită o „mai bună măsurare” a acestor fenomene, „o mai bună educare şi formare”, o „mai bună sancţionare” a autorilor şi o „mai bună susţinere a victimelor”.

articolul original.

Găurile lăsate de bilele de muschetă ar putea rescrie istoria Războiului Civil Englez

30 January 2023 at 17:00
image

Arheologii au descoperit ruinele unei porți medievale pline de găurile lăsate de bilele de muschetă; acestea ar putea fi dovada primei ciocniri din Războiul Civil Englez, una care nu apare în documentele istorice.

Situl din Coleshill, Warwickshire, este în curs de excavare deoarece se află pe traseul noii linii feroviare de mare viteză HS2.

Acum este pășune, dar acolo s-a aflat cândva un conac medieval, Coleshill Hall. A fost construit în secolul al XIV-lea și extins în jurul anului 1600 cu o grădină formală grandioasă, ale cărei rămășițe au fost descoperite de echipa HS2 anul trecut.

Poarta era încă în picioare în 1628, a fost înregistrată într-un inventar al casei, dar a fost demolată până la sfârșitul secolului al XVII-lea pentru a face loc unui nou conac, scrie The History Blog.

Găurile lăsate de bilele de muschetă arată începutul Războiului Civil Englez

Săpătura a scos la iveală rămășițele de la parterul porții fortificate. Realizată din blocuri masive de gresie, poarta prezenta o clădire monumentală flancată de două turnuri octogonale masive. Conacul era înconjurat de un șanț defensiv. Un pod mobil se deschidea pentru a permite accesul persoanelor autorizate peste șanț.

marchează pereții din față; sunt 200 la număr și arată un baraj de focuri. Peste 40 de bile de muschete au fost recuperate din fostul șanț din jurul porții.

Războiul civil englez a început în august 1642. Conflictul a fost între Regaliști, care i-au fost loiali regelui Carol I, și Parlamentari, cunoscuți ca Roundheads. Prima bătălie înregistrată a Războiului Civil, Bătălia de la Curdworth Bridge, a avut loc în 1642 și a fost la mică distanță de Coleshill Manor.

Ce rol a avut conacul în Războiul Civil Englez?

Conacul era în mâinile regalistului Simon Digby, pe măsură ce se apropia războiul civil, după ce proprietatea a fost transferată în numele lui după executarea fostului său proprietar, Simon De Montford, pentru trădare.

Conacul Coleshill, aflat lângă un Cole, ar fi fost o poziție strategică pe care Roundheads ar fi vrut să o controleze. Experții cred că Roundheads ar fi trecut aproape de Conac în drum spre luptă. Este cu totul plauzibil că a avut loc o încăierare pe drumul către Podul Curdworth, mai ales având în vedere legătura puternică regalistă a Conacului.

Înregistrările istorice ale Războiului Civil sunt limitate la , astfel încât detaliile exacte ale evenimentelor nu vor fi niciodată cunoscute, dar aceste semne expuse ca parte a programului de arheologie al HS2 oferă o privire rară a impactului războiului asupra vieții celor care nu au fost menționați în cărțile de istorie.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

O specie neobișnuită de pterozaur, cu 400 de dinți asemănători unor cârlige, a fost descoperită

30 January 2023 at 13:00
image

O nouă specie neobișnuită de pterozaur, cu 400 de dinți care semănau cu dinții unui pieptene, a fost recent identificată într-o carieră din Germania. Fosila a fost descrisă de paleontologi din Anglia, Germania și Mexic. 

„Scheletul aproape complet a fost găsit într-un calcar foarte fin stratificat, care conservă foarte bine fosilele”, a spus profesorul David Martill, cel care a coordonat cercetările, de la Facultatea de Mediu, Geografie și Geoștiințe a Universității Portsmouth, din Anglia, potrivit Phys.org.

Descoperirea a fost făcută în mod accidental în timp ce oamenii de știință excavau un bloc mare de calcar care conținea oase de crocodil.

Dinții cu cârlig, folositori în apucarea hranei, caracteristicile unice ale speciei

„Fălcile acestui pterozaur sunt foarte lungi și sunt căptușite, fini, cu cârlige, cu spații mici între ei, ca un pieptene de păduchi. Falca lungă este curbată în sus ca un avocet, iar la capăt se evazează ca o spadă. Nu are dinți la capătul gurii, dar are dinți de-a lungul ambelor maxilare până la partea din spate a zâmbetului. Și ce este chiar mai remarcabil este că unii dintre dinți au un cârlig la capătul lor, ceea ce nu am mai văzut vreodată înainte la pterozaur. Aceste mici cârlige ar fi putut fi folosite la prinderea creveților minusculi cu care se hrănea probabil pterozaurul, asigurându-se că aceștia intrau în gât și nu erau strânși între dinți”, a adăugat profesorul.

unei familii de pterozauri numite Ctenochasmatidae, care sunt cunoscute din calcarul din Bavaria, Germania, unde a fost găsit și acesta.

„Aceasta a fost o descoperire mai degrabă întâmplătoare a unui schelet bine conservat, cu o articulație aproape perfectă, ceea ce sugerează că carcasa trebuie să fi fost într-un stadiu foarte timpuriu de descompunere, toate articulațiile, inclusiv ligamentele, fiind încă viabile. Trebuie să fi fost îngropat în sedimente aproape imediat după ce a murit”, a spus profesorul Martill.

Jura franconiană din Bavaria, casa de mult apusă a pterozaurilor

Încă de la prima menționare a pterozaurului acolo în secolul al XVIII-lea, sute de rămășițe ale acestor reptile zburătoare au fost descoperite, ceea ce face din carierele din Jura franconiană din Bavaria, una dintre cele mai bogate locuri în care sunt găsiți cei mai mulți pterozauri din lume.

Dinții speciei recent descoperite sugerează un , în timp ce se plimba prin apă. Își folosea ciocul în formă de lingură pentru a canaliza apa și apoi dinții pentru a stoarce excesul de lichid, lăsând prada prinsă în gură.

Acesta a fost denumit Balaenognathus maeuseri. Denumirea generică, în traducere aproximativă, înseamnă „gură de balenă”, din cauza stilului său de hrănire prin filtrare.

Lucrarea, „Un nou pterodactiloid pterodactyloid cu un aparat unic de hrănire prin filtrare din Jurasicul târziu din Germania”, este publicată în Paläontologische Zeitschrift (PalZ). Specimenul este expus în prezent la Muzeul de Istorie Naturală din Bamberg, Germania.

articolul original.

O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic. Cum a murit moştenitorul tronului Austro-Ungariei împreună cu amanta sa

30 January 2023 at 05:40
image
La 30 ianuarie 1889, arhiducele Rudolf de Habsburg, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, este găsit mort în pavilionul de vânatoare de la Mayerling, alături de amanta sa, baroneasa Maria Vetsera.

Povestea tragediei de la castelul Mayerling este cunoscută contemporanilor din doua filme – unul cu Danielle Darrieux si Charles Boyer, celăllalt, cu Caterine Deneuve şi Omar Sharif.

Personajele pe care le-au întruchipat erau 1. Rudolf, (n. 1857, 21 august ) şi era fiul impăratului Franz Josef şi al Elisabetei (Sissy), unicul fiu, şi moştenitor al tronului Imperiului Austro Ungar. 2. Celălalt personaj tragic era iubita lui de numai 18 ani, (19 martie 1871), Maria Vetsera, fiica unui baron, diplomat de carieră.

Cadavrele celor doi au fost descoperite la 30 ianuarie 1889 intr-un castel de vinătoare, aproape de Viena, la numai 15 km distanta. Cu o seara inainte imparatul si impărateasa au dat o recepţie la Hoffburg, Rudolf nu a participat pentru ca pregatise, s-a scuzat, o vinătoare pentru 30 ianuarie la Mayerling. Dar in dimineata acelei zile trupurile celor doi indragostiţi au fost găsite fără viaţă in apartamentul prinţului. Dat fiindca alaturi era o sticluta, s-a spus ca luase otrava. Maria Vetsera alaturi, era morata, de mai multa vreme dupa raceala si vineteala cadavrului. Murise de citeva ceasuri, inainte de printul Rudolf. Printul statuse alaturi plingind-o, si in zori a preferat sa se sinucida.

Asadar Maria Vetsera s-a sinucis, apoi la câteva ore, s-a sinucis şi Rudolf. O versiune spunea că ea ar fi murit împuscata de prinţ, conform unei întelegeri dintre cei doi, şi că apoi prinţul şi-a luat zilele folsind otrava. Era aşadar nu o dublă sinucidere, ci un asasinat urmat de o sinucidere.

Corpul Mariei Vetsera a fost inmormintat repede, intr-un cimitir de lingă Viena, în mare secret. Nu s-a făcut o anchetă poliţienească, aşa cum cereau împrejurările. Nici unul dintre cei doi nu murise de moarte naturală. Mamei ei nu i s-a permis să participe la înmomintare fapt care a stirnit suspiciuni în plus. Moartea prinţului s-ar fi datorat – cf versiunii oficiale – unui anevrism al inimii de care ar fi suferit  Rudolf de mai multă vreme, explicaţie fantezistă care voia sa liniştească lumea şi să pună Curtea de la Viena într-o lumină buna. Prinţul Rudolf nu putea fi acuzat de crimă fără consecinţe asupra reputaţiei familiei Imperiale. Şi nici de o sinucidere care lăsa Imperiul fără succesor la tron.

Emoţia a fost uriaşă, blânda impărăteasă Sissy nu şi-a mai revenit niciodată. Pentru austerul şi glacialul Franz Josef, dincolo de de drama provocata de disparitia lui Rudolf, a insemnat o schimbare politică – anume găsirea unui nou moştenitor la tron. Acesta a fost Franz Ferdinand, fiul fratelui Împăratului, Karl Ludwig, care a renuntat la tron citeva zile mai tirziu in favoarea fiului. Şi Franz Ferdinand a avut o soartă tragica – a fost asasinat la Sarajevo la 28 iunie 1914, fapt care a dus la izbucnirea primului război mondial, război care s-a terminat prin prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar. Franz Josef, nefericul tată al lui prinţului Rudolf, nu a mai apucat să vadă acest deznodămînt. A murit în 1916.

Imprejurările tragice de la Mayerling nu sunt nici pină azi clarificate. Misterul, enigma au rămas intacte. Mai exact spus, odată cu dispariţia celor doi, o seamă de legende au parazitat versiunea oficiala. Se pare că a existat o discuţie dură intre împărat şi fiul său, in care Franz Josef i-a cerut fiului să renunţe la iubita lui, Maria Vetsera. Motivele invocate erau două -1. era o legătură morganatică, de care vorbea Curtea, iar vienezii fireşte bîrfeau. 2. Soţia prinţului Rudolf, Stephanie, cu care avea un fată, se plingea de comportamentul prinţului moştenitor, chiar dacă de mai multă vreme căsătoria lor era un eşec şi trăiau separat.

Rudolf, se spune, a refuzat. După cîteva zile se produce drama. A preferat să se sinucidă împreună cu Maria Vetsera pentru că nu putea să îl mulţumească pe Impărat, adică să se desparta de iubită. Era într-o situaţie fără ieşire.

Există şi alte scenarii. Unul spune că ar fost vorba de motive politice. Că Rudolf s-a sinucis cînd s-a descoperit că e amestecat într-o conspiraţie împotriva tatălui său. O variantă a acestui scenariu spune că ar fi fost asasinat la ordinul tatălui sau din acelaşi motiv, conspiraţie. În timp, scenariile s-au multiplicat, există un adevărat cult al celor doi indrăgostiţi care au preferat să moara decît să se despartă.

Sursa: Stelian Tănase

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 30 ianuarie:

1882 – S-a născut Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (m. 12 apr. 1944)

1892 – S-a născut Grigore Gafencu, om politic, ministru de Externe, gazetar remarcabil (m. 30 ianuarie 1957)

1927 – S-a născut Olof Joachim Palme, şeful executivului suedez în perioadele 1969-1976 şi 1982-1986. (m. 28 februarie 1986)

1933 – Adolf Hitler este numit cancelar al Germaniei.

1951 – A încetat din viaţă Ferdinand Porsche, constructor austriac de automobile (n. 3 noiembrie 1875)

1991 – „Grupul celor 24” a hotărât, la Bruxelles, să includă România între ţările est-europene beneficiare de asistenţă în cadrul Programului PHARE. Programul PHARE, iniţiat în 1989, îşi propune ajutorarea prin credite şi asistenţă tehnico-economică a fostelor ţări socialiste.

1996 – Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat anul 1996 an internaţional pentru eradicarea sărăciei.

2000 – Guvernul a ratificat, printr-o Ordonanţă, Acordul de împrumut dintre România şi Comunitatea Europeană, precum şi Memorandumul de înţelegere dintre cele două părţi pentru un credit de până la 200 de milioane de euro.

2004 – Regizorul Roman Polanski a primit titulul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), în cadrul unei ceremonii ce a marcat Ziua UNATC şi totodată împlinirea a 170 de ani de învăţămînt teatral în România.

2005 – Fostul deputat Corneliu Ruse a murit.

2007 – Autorităţile române şi bulgare au semnat, la Sofia, acordul privind construcţia unui nou pod peste Dunare, între portul bulgar Vidin şi oraşul românesc Calafat.

2009 – Ministrul Apărării Mihai Stănişoară l-a destituit pe şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Constantin Croitoru în urma furtului de armament de la unitatea militară din Ciorogârla.

articolul original.

Poiana-Rovinari, așezarea dispărută din cauza mineritului(V)

29 January 2023 at 22:23

Printre obiectivele cedate de Sanda Tătărescu Negropontes pentru a fi protejate de lucrările miniere s-a numărat   și  Biserica „Sf.Gheorghe” în satul Poiana. Din punct de vedere al organizării bisericești, aceasta  a fost filială a parohiei Rovinari şi a fost construită la începutul secolului al XIX-lea din lemn. Despre Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Rovinari, ridicată la începutul secolului al XIX-lea, știm că a fost renovată de Gheorghe și Arethia Tătărescu în perioada interbelică.

Într-o carte monumentală citată de noi și cu alte ocazii, autorii Florin Stănculescu, Adrian Gheorghiu și Paul Petrescu(”Tezaur de arhitectură populară din Gorj”) susțin bogăția culturală a județului nostru. ”Dacă la un imaginar concurs sui-generis de artă populară țările europene ar fi invitate fiecare să propună câte o provincie sau un ținut reprezentativ, România ar propune credem Oltenia. Iar noi, mergând mai departe, din Oltenia am propune Gorjul”. Specialiștii citați sunt confirmați de cercetările făcute și știm deja că pentru secolul al XIX-lea și, cu siguranță și celelalte anterioare, arta prelucrării lemnului atinge cote nebănuite la acest tip de edificii.

File de istorie

          La finalul Primului Război Mondial, Gheorghe și Aretia Tătărescu cumpără pământul şi Cula Poenaru de la familia Carabatescu şi se stabilesc  la Poiana, lângă Rovinari, la 15 km de Târgu-Jiu. La Poiana, Aretia şi Gheorghe Tătărescu şi-au crescut cei doi copii, Sanda Maria şi Tudor, fiind locul lor preferat pentru petrecerea vacanţelor după cum aflăm din mărturiile vremii.

          Reşedinţa de la Poiana era un complex de clădiri cu diferite funcţiuni şi anume: cula „Poenaru-Tătărescu“, casa de locuit a familiei; casa Antonie Mogoş constituia casa de oaspeţi şi biserica strămoşilor care era loc de reculegere. Ansamblul arhitectural mai cuprindea casa de locuit a  administratorului, clopotniţa din lemn, mormintele unor strămoşi ai familiei Tătărescu, porţi sculptate din lemn, obiecte din antichitatea daco-romană, chioşc belvedere.  

             Clădirea centrală a ansamblului a reprezentant-o o veche casă boierească, care a fost modificată, ulterior, după dorinţa noului proprietar.  La origini, construcţia, ridicată de familia Poenaru (arh. Trăjănescu), era o veche casă boierească de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi avea trei caturi, prezentând caracteristicile unei case de apărare şi de locuit, cunoscută sub denumirea de „culă”. De-a lungul vremii aceasta a suferit multe modificări din cauza degradării sau pentru a satisface nevoile şi gustul proprietarilor care au locuit-o. Astfel,  familia Tătărescu o repară (1920-1921), o transformă radical (1923) realizând o instalaţie sanitară şi, mai târziu, instalaţie de curent electric (1923-1935), baie la etaj, cămine din teracotă smălţuită, parchet (1933), tâmplărie din lemn de stejar (1923). Interioarele aveau un aspect foarte plăcut, fiind înfrumuseţate cu mult gust de către proprietară, cu mobilier românesc şi de stil, împodobite cu covoare olteneşti care alternau cu cele basarabene.  În timpul regimului comunist,  ansamblul a suferit transformări importante, de la sediu administrative pentru minerit   a devenit casă de oaspeţi pentru demnitari.

„Ca aspect general, cula este o construcţie masivă, cu ziduri groase din cărămidă tencuită şi văruită în alb, fundaţiile şi elevaţiile fiind din piatră naturală fasonată şi acoperişul din şindrilă pe şarpantă din lemn. Clădirea are parterul ridicat numai cu o treaptă faţă de nivelul terenului, neavând subsol. Înălţimea interioară este de 2,40 m la parter şi la etaj de 3,20 m. Acoperişul este înalt şi cuprinde un pod general nelocuit, deasupra întregii construcţii. În mare parte, zidurile exterioare au fost menţinute în forma lor originală, cu mici modificări cauzate de schimbarea dimensiunilor unor uşi şi ferestre, în 1923, când au fost refăcute tâmplăriile. Porticul de intrare, logia (cerdacul) de la etaj şi baia de la parter au fost radical modificate, iar cerdacul de lemn de la parter şi scara de serviciu exterioară au fost construite şi adăugate clădirii tot în aceeaşi perioadă, cu ocazia amenajării clădirii de către familia Tătărescu“, a adăugat dr. Albinel Firescu, șef de secție în cadrul Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu” și coordonatorul Secției Etnografice de la Curtișoara.

  Casa ”Antonie-Mogoş” a fost cumpărată şi strămutată de către Aretia Tătărescu, în 1934, cu destinaţia  casă de oaspeţi. Casa a fost construită în grădina de lângă cula principală, după modelul casei cu acelaşi nume care se găseşte expus la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Etajul, care cuprinde apartamentul propriu-zis şi acoperişul din şiţă, a fost cumpărat gata confecţionat şi a fost remontat pe un soclu din bolovani de râu, peste o placă de beton armat. Pentru a fi pe gustul proprietarului, construcţia s-a îmbogăţit cu o baie şi două încăperi (o debara şi o cameră de toaletă) ce ies în consola de deasupra subsolului.Apartamentul propriu-zis de la etaj se compune dintr-un hol, din care, pe dreapta se intră în două camere pentru dormit. La stânga se află sufrageria, care este împărţită în două de o arcadă, iar la capătul holului baia. Aspectul interior al etajului este acela al unei locuinţe în stil rustic, cu pereţi simpli tencuiţi şi văruiţi, tâmplărie şi parchet din stejar, sobe de teracotă smălţuită. Aici a fost găzduit sculptorul Constantin Brâncuşi care a fost adus de la Paris, de către Aretia Tătărescu, între 1936-1937, spre a ridica Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, închinat eroilor gorjeni căzuţi în Primul Război Mondial.

Cel care a coordonat lucrările de integrare a Casei Mogoș în Ansamblul de la Poiana a fost Dumitru Pasere, tatăl regretatului Mihail Pasere. Inginerul Daniel Mihail Pasere, nepotul lui Dumitru Pasere, ne spunea recent că mutarea și reconstrucția Casei ”Antonie Mogoș” s-au făcut de către Dumitru Pasere cu grinzile, stâlpii și alte elemente ale casei lui Antonie Mogoș din Ceauru, toate cumpărate de Gheorghe Tătărescu. Același interlocutor ne spunea că regele Mihai I a poposit de mai multe ori la Poiana în anii războiului(1941-1945) și a fost găzduit în Casa Mogoș.

Biserica ajunsă la Muzeu

Biserica satului Poiana era așezată pe colina estică, aproape de Casa Mogoș. Accesul în curtea bisericii se făcea din drumul spre Cula Tătărescu, pe o poartă monumentală  cu boltă sculptată de același Dumitru Pasere din stejar masiv. În partea de nord-vest se află o clopotniţă pe stâlpi de lemn, iar clopotul, realizat în Italia, purta emblema Sfântului Gheorghe.

         „Biserica „Sf.Gheorghe” în satul Poiana a fost filială a parohiei Rovinari şi era aşezată pe un platou, în partea de vest a grădinii. Construită la începutul secolului al XIX-lea din lemn, biserica a fost folosită, din anul 1919, ca paraclis de către familia Tătărescu. Între anii 1923-1924 ea a fost renovată, fiind tencuită din nou la interior şi exterior, ocazie cu care s-au refăcut acoperişul din lemn cu învelitoare din şindrilă şi turla clopotniţei din lemn. Frontonul navei are o frescă reprezentând pe Sfântul Gheorghe omorând un balaur şi a fost pictat de către pictorul Iosif Keber (după strămutarea la Curtişoara pictura a fost realizată de către Gh.Iancovescu, fost ucenic al lui Keber). În jurul bisericii s-a făcut un trotuar din bolovani. Construcţia lăcaşului de cult este specifică monumentelor ecleziastice fiind realizată sub formă de navă (lungă de 9 m şi lată de 6 cm), structurată din lemn masiv de stejar, cuprinzând naosul şi pronaosul. Absida altarului este pentagonală, fiind prevăzută cu două nişe laterale, reprezentând priscomidia şi diaconicul. În faţa pronaosului a fost adăugată o prispă din zidărie cu trei arce, cel din mijloc fi ind folosit ca poartă de intrare în biserică. Fundaţiile şi soclul sunt realizate din piatră. Turla este pătrată, aşezată deasupra tindei şi este acoperită cu şiţă din brad. Altarul este despărţit de naos printr-o catapeteasmă din lemn de stejar, ornată cu icoane în tempera datând din 1835-1845 şi porţi pictate rustic, informații apărute  în lucrarea Ansamblul Arhitectural „Gheorghe Tătărescu”.

Clopotul de la Poiana a fost unul uriaș, cântărea peste 300 kg după cum ne spun mărturiile vremii. Acesta era instalat într-o clopotniță de lemn situată în fața bisericii. Din câte se cunoaște, clopotul amintit a fost comandat de Gheorghe Tătărescu în Italia. Pe acest clopot, în exterior, îl găsim pe Sfântul Gheorghe.

Biserica și Parohia Poiana au avut o activitate neîntreruptă până în anul 2001 când a avut loc strămutarea efectivă. Această biserică a avut trei hramuri distincte și sărbătorite efectiv de enoriași. Astfel, a fost hramul de ”Sfântul Pantelimon” care se serba în mijlocul verii(27 iulie) și era marcat de hore care se întindeau de la Cula Tătărescu până la pădurea boierului Hurezeanu; hramul de ”Sfântul Dimitrie”care se serba toamna(octombrie); hramul de ”Sfântul Gheorghe” s-a adăugat din anul 1929 când Gheorghe Tătărescu a finanțat reabilitarea generală a lăcașului de cult în perioada respectivă. A fost refăcut acoperișul cu patru rânduri de șindrilă măruntă, au fost refăcute zidurile și s-a schimbat tot mobilierul de cult.

Mărturiile vremii ne spun că slujba pentru resfințirea și redeschiderea bisericii s-a ținut în 1929 și a fost oficiată de Protoereul Constantin Popescu-Pațica și de preotul paroh Sebastian Muja. Un alt eveniment important din viața acestei biserici a avut loc la 14 septembrie 1930 de  Înălțarea Sfintei Cruci când la Poiana s-a aflat A.S. Principesa Ileana însoțităn de Aretia Tătărescu. Doi ani mai târziu, în luna mai 1932, prim-ministrul Ioan Gheorghe Duca a participat la slujba de Înviere de la Poiana cu toți liderii liberali gorjeni. Slujba a fost ținută de preotul paroh S. Muja și preotul Ioan Mălăescu din Târgu-Jiu.

Tot în preajma Bisericii Poiana se găsea cavoul familiei Tătărescu construit în perioada 1928-1929 din marmură neagră. În perioada amintită, au fost aduse osemintele familiei din Târgu-Jiu și Săcelu. Pe placa de marmură a fost scris: ”Gheorghe Tătărescu 1824-1872.

                                                                       Dumitrana Tătărescu 1850-1916.

                                                                     Speranța N. Tătărescu născută Pârăianu 1857-1920”

Tot aici se afla mormântul familiilor Costache Gărdescu și Nae Carabadache, foști cumnați ai lui Gheorghe Tătărescu.

Aretia Tătărescu, femeia puternică din spatele premierului

Dacă Gheorghe Tătărescu s-a îmbolnăvit în pușcărie și a murit apoi în 1957, Aretia a murit săracă în 1968, toate bunurile familiei au fost confiscate.

Sanda Tătărescu Negropontes, fiica fostului premier al României, a murit  la varsta de 90 de ani în 2009.

Deși Revoluția a prins-o lucrând ca învățătoare și locuind într-o casă din zona Cașin, peste ani a lăsat Gorjului moștenirea de la Poiana. Iată ce spunea fata despre mama:

”Trebuie să spun că mama, care a trăit în umbra tatălui meu, nu a făcut politică nicio zi. Și ca fapt anecdotic, nu a votat niciodată. Spunea că e indecent să votezi pentru propriul soț. Așa că ei i-a revenit grija familiei…  era o femeie cu un deosebit simț al frumosului. După Primul Război s-a instalat în Oltenia, în locul natal al tatălui meu, la Poiana – Gorj și acolo a știut să îmbine frumosul cu socialul… 

Mama a avut de ales între o viață mondenă de soție de Prim-Ministru și o viață de dăruire pentru ce credea ea că trebuie să facă. Asta a fost menirea ei. A fost o femeie extraordinară ca mamă, extraordinară ca soție și extraordinară, aș zice, chiar pentru țară”. (Va urma).

Bibliografie:

Mihail Pasere, Mihail Daniel Pasere, Monografia Rovinarilor:județul Gorj, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2014

Ioana Cristache Panait, Arhitectura de lemn din județul Gorj, Editura ARC 2000, București, 2001

Florin Stănculescu, Adrian Gheorghiu, Paul Petrescu, Tezaur de arhitectură populară din Gorj, Craiova, 1973

articolul original.

Amprenta misterioasă a unei mâini, descoperită pe peretele unui șanț vechi de 1.000 de ani din Ierusalim

29 January 2023 at 17:00
image

Un șanț care stătea cândva în calea armatelor cruciate invadatoare a fost descoperit sub Orașul Vechi al Ierusalimului, aducând la viață unele dintre cele mai sângeroase și mai emblematice bătălii ale Evului Mediu târziu. În timp ce excavau linia antică de apărare, arheologii au găsit și amprenta misterioasă a unei mâini, sculptată în peretele șanțului, dar nu sunt în măsură să ofere o explicație cu privire la cine a făcut-o sau ce semnificație poate avea.

Șanțul de protecție a înconjurat faimoasele ziduri ale orașului și se crede că a fost săpat nu mai târziu de secolul al X-lea d.Hr. Potrivit directorului de săpături al Autorității pentru Antichități din Israel, Zubair Adawi, șanțul avea o lățime de cel puțin 10 metri și o adâncime cuprinsă între 2 și 7 metri.

„Funcția sa a fost să împiedice inamicul care asedia Ierusalimul să se apropie de ziduri și să pătrundă în oraș”, a explicat Adawi pentru IFL Science.

„Șanțurile de apărare, de obicei umplute cu apă, sunt binecunoscute din fortificațiile și , dar aici șanțul era uscat, obstacolul pentru atacatori constând în lățimea și adâncimea lui”, a adăugat el.

Amprenta misterioasă a unei mâini păzește șanțul de apărare al Vechiului Ierusalim

Celebrele ziduri și porți care înconjoară Orașul Vechi de astăzi au fost construite în secolul al XVI-lea de sultanul otoman turc Suleiman I Magnificul, dar fortificațiile antice care protejau Ierusalimul înainte de acest punct ar fi fost mult mai impenetrabile, spun arheologii.

„În epocile bătăliilor între cavaleri, cu săbii, săgeți și soldați călare care atacau, fortificațiile Ierusalimului erau formidabile și complexe, cuprinzând ziduri și elemente pentru a opri armatele mari care asaltau orașul”, a explicat Dr. Amit Re’em, directorul regiunii Ierusalimului la Autoritatea pentru Antichități din Israel.

Având în vedere vârsta șanțului de apărare, este foarte probabil ca acesta să fi fost martorul unor evenimente intense în timpul cruciadelor, deoarece armatele europene au încercat în mod repetat să cucerească Ierusalimul între secolele XI și XIII.

„Istoricii care au însoțit Prima Cruciadă descriu sosirea cruciaților la în iunie 1099. Epuizați de călătorie, au stat vizavi de imensul șanț și abia după cinci săptămâni au reușit să-l traverseze, folosind tactici speciale și cu prețul a mult sânge, sub focul puternic al apărătorilor musulmani și evrei”, spune Re’em.

Ce ar putea simboliza amprenta?

Pentru a intra în oraș, cruciații ar fi trebuit să treacă șanțul și cele două ziduri groase pe care acesta le înconjura, „în timp ce apărătorii orașului de pe ziduri aruncau peste ei foc și sulf”. O serie de tuneluri secrete le-ar fi permis celor din Ierusalim să intre în șanț și să atace inamicul prin surprindere înainte de a se retrage înapoi în siguranța oferită de oraș.

Printre cele mai interesante elemente descoperite de echipă a fost în peretele șanțului. Dacă mâna care a făcut semnul i-a aparținut unui apărător al orașului, unui cavaler invadator sau altcuiva, rămâne un mister complet.

„Simbolizează ceva? Indică un anumit element din apropiere? Sau este doar o farsă locală? Doar timpul ne va spune”, concluzionează cercetătorii.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.
❌