ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 26 September 2022Ultimele Stiri

Cascadorie pe şosea cu un şofer băut

26 September 2022 at 16:50

Cinci tineri şi-au văzut moartea cu ochii după ce maşina în care se aflau a „aterizat” în curtea unei gospodării. Accidentul a avut loc luni după-amiază, în localitatea Băiceni din comuna Curtești.

Un tânăr de 22 de ani, din Copălău, conducea un Land Rover dinspre Curtești spre Orășeni Deal. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și, într-o curbă la dreapta, a trecut peste şanţul de beton, a rupt un gard și o fântână și s-a oprit în curtea unei case.

Tânărul aflat la volan se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul din Copălău avea o concentrație alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Maşina a fost atât de avariată, încât a fost nevoie de o autospecială de la SOS Savencu pentru a fi ridicată cu macaraua din curtea oamenilor.

Din fericire niciunul dintre tineri nu a fost rănit. Șoferul va fi cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Autoturism căzut în Râul Bistrița! Doi bărbați, găsiți morți

25 September 2022 at 14:24

Doi bărbați au fost găsiți decedați, duminică, într-un autoturism căzut în Râul Bistrița, în cartierul Unirea din municipiu. 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița cu autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare,  un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de scafandri au intervenit astăzi, în localitatea Unirea, pentru extragerea unui autoturism din râul Bistrița.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în autoturism au fost găsite două persoane decedate.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

„Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați despre faptul că un autoturism a fost găsit răsturnat în râul Bistrița.

La locul evenimentului, în autoturism au fost identificați doi bărbați de 36 și 37 de ani din Unirea, care din nefericire erau decedați.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă. Totodată, va fi dispusă necropsia pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului celor doi”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

articolul original.

Polițiștii arădeni i-au acordat un „premiu pentru excelență” unui tănâr care conducea cu 128 de km/h prin centrul Aradului

25 September 2022 at 12:22
image

Comunicat. Polițiștii Biroului Rutier au depistat în noaptea de 23/24 septembrie a.c., în jurul orei 02.20, un arădean de 19 ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Revoluției, din municipiul Arad. Aparatul radar a înregistrat o viteză de 128 km./h., cu 78 mai mult decât limita maxima admisă pe acest tronson de drum. Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de 120 de zile .

articolul original.

Accident grav provocat de un şofer băut

24 September 2022 at 19:37

Consumul de alcool continuă să facă ravagii printre şoferii din Botoşani. Accidentul rutier din comuna Băluşeni a fost produs de un şofer băut.

În vârstă de 39 de ani, din Stăuceni, şoferul aflat la volanul autoturismului Skoda implicat în accident, a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Potrivit poliţiştilor sosiţi la faţa locului, şoferul avea o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool în aerul expirat. „În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Acesta se afla în maşină împreună cu un prieten, cu care se deplasa pe drumul comunal din localitatea Băluşeni. Din cauza consumului de alcool, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit violent un cap de pod. Ulterior s-a răsturnat pe o parte într-un şanţ de pe marginea drumului.

La fața locului, s-a deplasat o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Una dintre victime a rămas blocată în autoturism. Pompierii au scos victima și au predat-o echipajelor medicale aflate la fața locului. Șoferul și pasagerul din autoturism au fost preluați si transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani pentru evaluare de specialitate. “Pompierii militari au scos bornele bateriei pentru evitarea unui incendiu. Aceştia au asigurat celelalte măsuri specifice unor astfel de intervenții”, a precizat Marius Cesane, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

Autoturismul a fost atât de avariat încât a fost nevoie de o autospecială cu macara de la SOS Savencu pentru a fi ridicată de la locul accidentului şi dusă la expertiză.

articolul original.

Urmărire ca-n filme la Brașov: a fugit de Poliție cu mașina furată

24 September 2022 at 12:16
By: M.Ex.

La doar 19 ani, un brașovean fără permis de conducere a fugit de polițiști cu o mașină furată, apoi a abandonat-o și a dispărut pe străzile din cartierul Tractorul.
„În fapt, un tânăr, în vârstă de 19 ani, care conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov, nu a respectat semnalul regulamentar de oprire efectuat de către polițiștii Biroului Rutier Brașov, continuându-și deplasarea până pe strada Aleea Contructorilor, unde a rulat pe spațiul verde, iar ulterior, ajuns pe strada Metalurgiștlor, a abandonat autoturismul și a fugit printre blocuri”, arată un comunicat al Poliției.
Conducătorul auto a fost identificat și depistat de către polițiștii brașoveni, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

articolul original.

Polițiștii sălăjeni – acțiuni de amploare pentru ordine și siguranță.

23 September 2022 at 12:20
image

Polițiștii din cadrul IPJ Sălaj au desfășurat o serie de acțiuni de amploare pentru ordine  publică și siguranță rutieră.

Astfel, Secția 1 Poliție Rurală din cadrul IPJ Sălaj a acționat cu efective mărite, având ca scop reducerea riscului rutier, asigurarea unui climat de ordine publică și descoperirea autorilor în dosarele penale aflate în lucru.

Mai multe fapte antisociale comise de persoane certate cu legea au fost soluționate de polițiștii din cadrul IPJ Sălaj. Inspectorul de poliție Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, ne-a declarat pentru Sălăjeanul Info:

”La data de 22 septembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au desfășurat o acțiune în zona de competență, având ca scop reducerea riscului rutier, asigurarea unui climat de ordine publică și descoperirea autorilor în dosarele penale aflate în lucru.

În acțiune au fost angrenați 12 polițiști din cadrul secției și 2 specialiști din cadrul Registrului Auto Român Sălaj.

În urma activităților întreprinse polițiștii au identificat trei persoane bănuite că ar fi comis o infracțiune de furt și alte două de distrugere.

Fapta de furt s-a comis în data de 31 august a.c., când autori, necunoscuți inițial, au sustras o cabalină de pe un teren viran, din localitatea Noțig, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 7.000 de lei.

Ieri, 22 septembrie, în urma investigațiilor de specialitate polițiștii au identificat cabalina în comuna Crasna și pe persoana bănuită că a sustras-o și mai apoi a predat-o unui bărbat din Crasna în contul unei datorii  pe care o avea la acesta.

Este vorba de un tânăr, de 24 de ani, din localitatea Cuceu, Jibou.

Polițiștii au predat cabalina proprietarului, iar față de persoana bănuită de comiterea faptei vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Cele două fapte de distrugere s-au comis în luna iulie a.c., una în localitatea Noțig și alta în comuna Crișeni.

Astfel, la data de 3 iulie a.c., în jurul orei 01:10, pe fondul unui conflict spontan cu pasagerii unui autoturism, o persoană necunoscută a distrus geamurile laterale alte autoturismului respectiv.

Ulterior, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Sălățig.

Prejudiciul comis a fost recuperat, iar polițiștii continuă cercetările pentru distrugere.

În cel de-al doilea dosar de distrugere este vorba tot de un autoturism, al cărui parbriz a fost spart cu pumnii de o persoană necunoscută. Proprietara autoturismului era din comuna Crișeni, iar autivehiculul se afla parcat pe drumul public din comună.

Persoana bănuită de comiterea faptei este un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Baia Mare.

La finalizarea cercetărilor, polițiștii vor înainta dosarele penale parchetului, cu propuneri legale.

Tot în cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au soluționat 18 dosare penale și au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.500 de lei.

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Asigurarea și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor este preocuparea permanentă a polițiștilor sălăjeni.”

articolul original.

Minori salvați de polițiști

23 September 2022 at 12:03
image

Șase minori s-au rătăcit în pădure noaptea trecută, fiind plecați să culeagă ciuperci.

Ploile din ultimele zile au determinat apariția unor cantități mari de hribi, în mod special, iar acestea sunt culese pentru consum propriu sau comercializare, inclusiv de minori.

O acțiune de amploare a polițiștilor sălăjeni a avut loc noaptea tercută, pentru găsirea unor minori care s-au rătăcit în pădure, fiind plecați la cules de ciuperci, aproape de lăsarea serii.

Inspectorul de poliție Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, ne-a declarat pentru Sălăjeanul Info:

”Noaptea trecută, 22 spre 23 septembrie,  la ora 23:27, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați cu privire la faptul că șase minori, cu vârste cu cuprinse între 6 și 12 ani, din localitatea Someș Odorhei, s-au rătăcit în pădure, fiind plecați după ciuperci, de la ora 18:00.

Imediat s-au format mai multe echipaje mixte formate din polițiști, pompieri, jandarmi, personal silvic și civili, care au efectuat căutări.

Au fost folosite mai multe autoturisme de teren, un câine de urmă, o dronă, un UTV, iar la căutări au participat și voluntari de la Asociația 4×4.

În această dimineață, în jurul orei 07:40, copiii au fost găsiți în pădure.

Aceștia au fost evaluați și nu necesită îngrijiri medicale.

Din spusele acestora, se pare că ar fi înnoptat la un adăpost improvizat, situat în pădurea ce aparține de localitatea Someș Odorhei. Aceștia au mai relatat că au auzit strigătele salvatorilor, însă le-a fost frică să răspundă.”

articolul original.

Aproape 700 de kilograme de tutun, indisponibilizate de polițiști

22 September 2022 at 12:33
image

Astăzi, 22 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au efectuat cinci percheziții domiciliare, în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a un kilogram de tutun de fumat.

Astfel, 5 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii.

În fapt, în perioada iulie – septembrie 2022, persoanele bănuite ar fi desfășurat activități de prelucrare și comercializare, prin intermediul anunțurilor postate pe rețele de socializare și site-uri destinate comerțului online, către diverși clienți din țară, a aproximativ 4 tone de tutun de fumat.

Prejudiciul total estimat la acest moment este de aproximativ 430.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, 680 de kilograme de tutun mărunțit și tocat, preparat pentru fumat, 23.000 de tuburi de țigarete, care urmau a fi confecționate artizanal, un aparat pentru tocarea tutunului, etichete autocolante inscripționate, telefoane mobile, precum și înscrisuri utile cauzei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița.

articolul original.

Peste 200 de elevi din comuna Banca au participat la activitățile informativ-preventive ale polițiștilor vasluieni

22 September 2022 at 11:53
image

Polițiștii rutieri, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive, în comuna Banca, județul Vaslui, pentru informarea și conștientizarea copiilor, adolescenților și tinerilor cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.

Celor 220 de elevi le-au fost transmise recomandări preventive referitoare la mersul cu bicicleta, cu rolele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport sau la locul de joacă și s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

Mesajele preventive au fost îmbinate cu jocuri și au fost prezentate într-o formă care să poată fi înțeleasă de tânărul public.

Pe parcursul activității, cei mici au răspuns pozitiv la activitățile prin care au fost simulate diverse situații întâlnite în trafic, învâțând cum să se asigure din ambele părți atunci când traversează strada și semnificația culorilor semaforului, conștientizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație.

articolul original.

Peste 250 de copii și profesori s-au întâlnit cu polițiștii argeșeni

22 September 2022 at 10:53

Peste 250 de copii și profesori s-au întâlnit cu polițiștii argeșeni.

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Serviciului Rutier Argeș și Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu psihologi ai DGASPC Argeș, au spus din nou ,,PREZENT”, în școli, pentru activități preventive.

În ziua de 21 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Argeș au acționat în cadrul proiectului RoadPol Safety Days, precum și al proiectului Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru reducerea evenimetelor rutiere cu victime omenești, la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu din Pitești.

În cadrul activității preventive desfășurate cu elevii, au fost prezentate măsuri pentru prevenirea accidentelor rutiere și a victimizării pe fondul neatenției participanților la trafic.
Un număr de 180 de elevi și 13 cadre didactice au luat parte la activități.

De asemenea, în ziua de 21 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu specialiști din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeș, au desfășurat activități informativ-preventive la Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu” din Pitești și au fost prezentate teme privind răspunderea penală și contravențională a minorilor, efectele produse ca urmare a consumului de tutun, alcool, droguri, substante cu efect psihoactiv, precum și modalități de identificare și gestionare a adicțiilor în rândul adolescenților. Cu ocazia activităților, polițiștii au acționat la licelul în cauză și pe linia prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri, conform Legii nr. 143/2000, a produselor din tutun, fapte ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr.349/2002, pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, fără să fie constatate nereguli.
La activități au participat 72 de elevi și 3 cadre didactice.

În ziua de 21 septembrie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Argeș au desfășurat în sistem integrat activități care să formeze o gândire sănătoasă copiiilor din centrele de tip familial. Alături de specialiști psihologi din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeș și specialiști ai A.N.I.T.P., au fost abordate teme care ridică temeri și provocări atât pentru părinți cât și pentru copiii aflați în situații aparte de viață.

Dintre subiectele abordate, traficul de persoane și consumul de droguri au fost cele mai dezbătute, acestea reprezentând mereu o CURIOZITATE pentru tineri. De aceea polițiștii au acționat împreună cu reprezentații altor instituții specializate, pentru a transmite un îndemn comun – Să nu consume droguri și să nu ajungă în ,,plasele” traficantilor.

articolul original.

Invățare prin recreere

22 September 2022 at 10:13
By: Regie

Prin intermediul polițiștilor de șiguranță școlară, a celor de la  prevenire, poliția rutieră și nu numai, polițiștii din cadrul IPJ Sălaj sunt  nelipsiți din mijlocul copiilor, indiferent că sunt preșcolari, școlari, adolescenți sau liceeni.

Pentru a fi receptate cât mai bine și cât mai eficient  informațiile utile  despre cum să nu devină victime ale violenței, cum să respecte regulile rutiere, de comportare la școală, în familie și societate, polițiștii din casrul IPJ Sălaj au desfășurat o serie de activități  de prevenție și recreative, destinate copiilor din comunele Buciumi și Agrij.

Inspectorul de poliție Ioana Rus, ne-a declarat pentru Sălăjeanul Info :

”Copiii reprezintă centrul oricărei comunități, motiv pentru care, când vine vorba de siguranța lor, cu toții de unim forțele pentru a preveni victimizarea și a le asigura un mediu propice dezvoltării lor armonioase.

Prin intermediul polițiștilor de șiguranță școlară, prevenire, rutieră și nu numai, suntem nelipsiți din mijlocul copiilor, indiferent că sunt preșcolari, școlari, adolescenți sau liceeni.

Ne dorim ca de la o vârstă fragedă, copiii să înțeleagă că polițiștii le sunt prieteni, că veghează la siguranța lor și a celor dragi, dar mai ales că sunt mereu dispuși să le sară în ajutor atunci când se află în situații dificile.

O nouă acțiune informativ-preventivă, dar și recreativă au desfășurat ieri, 21 septembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, beneficiari fiind copiii și elevii școlilor din comunele Buciumi și Agrij.

Astfel că, polițiști de siguranță școlară, rutieri, criminaliști, de ordine publică, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au oferit copiilor informații utile  despre cum să nu devină victime ale violenței, regulile rutiere, de comportare la școală, în familie și societate.

Cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, cei mai mici au fost învățați cum să circule în siguranță ca pietoni, care este locul lor în autoturism și cum trebuie să fie asigurați în acesta, dar și cum și unde pot folosi bicicleta, rolele sau trotineta. Aceste activități s-au suprapus Proiectului Eurpean Roadpol Safety Days, derulat în perioada 16- 22 septembrie, destinat tuturor categoriilor de participanți la trafic, în vederea reducerii accidentelor rutiere.

Au fost abordate și subiecte precum siguranța lor când se află la locurile de joacă, ori când sunt singuri acasă sau cum să procedeze atunci când s-au rătăcit într-un supermarket.

Cu cei mai mari, discuțiile s-au concentrat asupra faptelor în care pot fi implicați în cadrul unităților de învățământ, fiindu-le prezentate modalități prin care să nu ajungă să fie victime ale infracțiunilor care se pot comite în rândul lor.

De asemenea, cu cei mai mari polițiștii au discutat despre efectele nocive ale consumului de tutun, alcool, dar și de substanțe psihoactive.

Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au prezentat dotările și tehnica folosite le intervențiile în forță, iar o colegă criminalist le-a prezentat trusa de amprentare și, spre bucuria lor,  i-a amprentat pe cei mai mici.

La activitate au participat apriximativ 180 de copii și cadre didactice, iar o contribuție mare în organizarea evenimentului au avut polițiștii Postului de Poliție Buciumi.

Polițiștii și-au luat rămas bun de la copii și au plecat cu promisiunea că se vor reîntâlni doar la astfel de ocazii și că vor ține cont de sfaturile acestora.”

articolul original.

Reportajul Zilei – Regândiți-vă comportamentul pe drumuri

21 September 2022 at 14:16
image

Zilele de siguranță Roadpol urmăresc  să reducă la zero numărul de accidente rutiere mortale.

În fiecare zi, în medie, 70 de oameni mor pe drumurile din Europa. Pe baza viziunii zilelor de siguranță Roadpol, polițiștii de la serviciul rutier al IPJ Sălaj își doresc să reducă acest număr la zero în cel puțin o zi pe an.

Ziua de 21 septembrie, este ziua în care ne propun nouă, participanților la traficul rutier, indiferent de calitatea pe care o avem ca și participant la trafic, adică conducător auto, pieton, biciclist, trotinetist sau orice alt participant, să nu existe nici un accident mortal de circulație în județul Sălaj, de fapt, chiar și la nivel European.

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sălaj au desfășurat o amplă acțiune de conștintizare a tuturor participanților la traficul rutier. De aceea, ei au făcut apel la toți utilizatorii drumului să-și regândească comportamentul pe drumuri. Au arătat cum pot fi reduce pericolele din traficul rutier și cum ne putem crește propria siguranță, indiferent dacă călătorim cu mașina, motocicleta, bicicleta, trotineta electrică sau ca pieton.

La acțiunea de prevenție desfășurată de polițiștii rutieir din cadrul IPJ Sălaj, participanții la trafic au răspuns pozitiv, considerând această acțiune ca fiind una de o mare importanță pentru siguranța rutieră.

articolul original.

Răspunderea penală a minorilor

21 September 2022 at 12:08
image

Minorii trebuie să știe că, începând cu vârsta de 14 ani răspund penal, dacă se dovedește că au avut discernământ  în momentul comiterii faptei, adică dacă au știut că fac un lucru rău, nepermis și și-au dat seama de consecințele lui.

Din păcate, sunt multe cauze penale în care sunt cercetați minorii, iar împotriva unora din ei sunt dispuse măsuri ori pedepse privative de libertate.

Minorii trebuie să știe că, începând cu vârsta de 14 ani răspund penal, dacă se dovedește că au avut discernământ  în momentul comiterii faptei, adică dacă au știut că fac un lucru rău, nepermis și și-au dat seama de consecințele lui. Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj derulează o serie de acțiuni de prevenție a delicvenței juvenile.

Inspectorul de poliție Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, ne-a declarat pentru Sălăjeanul Info:

”Delincvența juvenilă desemnează ansamblul abaterilor și încălcărilor de norme sociale, săvârșite de minori. Este datoria noastră, a tuturor să prevenim implicarea acestora în fapte care le-ar putea afecta dezvoltarea, siguranța și libertatea.

Din păcate, sunt multe cauze penale în care sunt cercetați minorii, iar împotriva unora din ei sunt dispuse măsuri ori pedepse privative de libertate.

Cauzele care conduc la delincvența juvenilă sunt diverse, precum: situația financiară precară în familie, deficiențe la nivelul familiei (lipsa de supraveghere, necunoașterea antuhrajului, lipsa legăturii cu școala), mediul familial dezorganizat, prezența modelului infacțional în familie, tentațiile tot mai numeroase pe care societatea le oferă permanent,  influențarea de către persoanele majore, convingerea greșită că „dacă ești minor nu pățești nimic”, influența, de multe ori nefastă, a grupului de prieteni, tendința de a brava, consumul de alcool sau alte substanțe psihoactive, abandonul școlar și lipsa de ocupație a minorilor.

Minorii trebuie să știe că, începând cu vârsta de 14 ani răspund penal, dacă se dovedește că au avut discernământ  în momentul comiterii faptei, adică dacă au știut că fac un lucru rău, nepermis și și-au dat seama de consecințele lui.

La împlinirea vârstei de 16 ani se presupune că minorii au reprezentarea faptelor pe care le comit și a consecințelor acestora, deci răspund penal ca și majorii.

Pentru a preveni implicarea adolescenților în comiterea fapte antisociale, polițiștii le oferă câteva sfaturi:

Aveți grijă cum vă petreceți timpul liber, evitați împrejurările ce v-ar putea aduce în situația de a comite un act antisocial!

Nu legați prietenii cu persoane ce au un comportament antisocial!

Gândiți-vă de două ori înainte de a vă duce cu prietenii atunci când vă cheamă să faceți diverse lucruri rele!

Nu ripostați la agresivitatea verbală și evitați agresiunea fizică!

Nu vă luați la bătaie cu colegii, pentru că, fără să vreți, puteți suferi accidente dintre cele mai grave!

Atenție la capcana drogurilor și a alcoolului! Aceste substanțe sunt în strânsă legătură cu infracționalitatea!

Ascultați sfatul părinților sau profesorilor! Fiți convinși că vă vor întotdeauna binele!

De asemenea, pentru a-și feri copilul de infracționalitate, este necasar ca părinții să țină cont de următoarele recomandări:

Explicați clar copiilor și adolescenților că furturile, indiferent cât de nesemnificative sunt, nu reprezintă probe de curaj, ci fapte culpabile;

Spuneți-le clar că, în cazul săvârșirii unor furturi, nu va fi prejudiciat numai un magazin, ci hoțul însuși va trebui să plătească pentru faptele sale;

Vorbiți cu copiii și adolescenții despre valoarea proprietății personale și publice;

Explicați copiilor și adolescenților ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de ex. percheziționarea locuinței, interogarea, măsuri de internare într-un centru de minori);

Vorbiti cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii și cunoștințele.Întrebați-l unde și cum își petrece timpul liber în afara casei.

Fiți atenți de câți bani dispune copilul dumneavoastră; testați felul cum cheltuie banii de buzunar sau economiile, iar în caz că aveți îndoieli, stați de vorbă cu el;

Urmăriți comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă se plimbă cu o bicicletă sau are alte lucruri pe care dvs. nu i le-ați cumpărat;

Explicați-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri; gândiți-vă dacă pot face diferența între lucrurile bune și rele;

Pentru majoritatea copiilor, familia este locul protector în care se nasc, care le asigură existența și afecțiunea de care au nevoie pentru a supraviețui, a crește, a-și dezvolta personalitatea. Copilul mic învață prin imitație, având ca model comportamentul și limbajul adulților. De aceea, viața în familie constituie prima școală pentru copii. Deci, dragi părinti, gândiți-vă bine, ce fel de exemplu dați copiilor? Feriți-i de certuri, de scandaluri, de vorbe urâte, de violență, de consumul de alcool cu toate urmările lui! Nu uitați că sunteți responsabili de comportamentul lor de mai târziu.”

articolul original.

27 de persoane decedate și 58 grav rănite în accidentele rutiere din județul Neamț, în acest an

21 September 2022 at 09:23
image

În perioada 16 22 septembrie, la nivel național, polițiștii rutieri vor acționa în cadrul Proiectului ROADPOL – Safety Days, care are ca scop reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, informează IPJ Neamț. Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, precum și ca ziua de 21 septembrie 2022 să fie o zi fără persoane decedate din cauza accidentelor rutiere, pe drumurile din Europa.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vor desfășura activități informativpreventive, care vor avea ca scop conștientizarea tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun, în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Astfel, în acest context, efectivele de poliție rutieră vor încuraja conducătorii auto și ceilalți participanți la trafic să acceseze website-ul www.roadpolsafetydays.eu, secțiunea „Take a pledge” în vederea descărcării, asumării și înregistrării în sistem a unui formular intitulat „Angajamentul meu pentru zilele siguranței Roadpol”, prin completarea numelui și a unei adrese de e-mail valide.

Acest angajament vizează conștientizarea importanței respectării normelor rutiere, în special cele cu privire la: combaterea excesului de viteză, conducerea sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive, folosirea necorespunzătoare a telefonului mobil, neportul centurii de siguranță sau traversarea neregulamentară a drumului.

În perioada 1 ianuarie 20 septembrie, la nivelul județului Neamț au fost înregistrate 75 de accidente grave, soldate cu decesul a 27 de persoane, rănirea gravă a 58 de persoane și rănirea ușoară a altor 28. Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021, au fost înregistrate cu 25 mai puține accidente grave, cu 5 mai puține persoane decedate, cu 22 mai puține persoane rănite grav și cu 18 mai puține persoane rănite ușor.

articolul original.

Recidivist din Arad, „făcut” de un bătrânel de 80 de ani în Vălenii de Munte. Cum a cerut octogenarul un filaj pentru a-l prinde pe arădean

21 September 2022 at 09:05
By: -
image

Un octogenar din Prahova a reușit să dea în vileag escrocheriile unor șarlatani vechi în branșă, doar cu un simplu telefon la 112 și multă stăpânire de sine.

Bărbatul a fost abordat pe o stradă din orașul Vălenii de Munte de un individ care avea la vânzare câteva oale, un televizor și un aspirator pe care cerea o sumă mică de bani, mult sub valoarea produselor.

„Încântat” de ofertă, bătrânul a spus comercianților ambulanți că este gata să bată pala cu ei, doar că trebuie să-l însoțească acasă pentru că acolo are cei 200 de lei pentru a cumpăra marfa.

În drum spre casă, bătrânul a prins un moment când însoțitorii lui ne erau atenți și a sunat la 112 unde a cerut ajutor din partea poliției, anunțând că a „mirosit” o escrocherie.

Din discuția cu apelantul a reieșit faptul că cei doi urmează să se deplaseze la domiciliul bătrânului pentru a achita contravaloarea bunurilor. În baza sesizării, polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic, împreună cu polițiștii orașului Vălenii de Munte au desfășurat activități de supraveghere a traseului celor doi, precum și a locuinței apelantului, observând momentul plecării persoanei bănuite din locuința bătrânului, ulterior aceasta fiind oprită în trafic, pentru control”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Arad, un individ cu antecedente penale, condamnat în trecut pentru fapte similare. Cu ocazia efectuării controlului autoturismului, au fost găsite mai multe bunuri, pe care bărbatul le oferea spre vânzare, precum şi sumele de 7.208 lei și 400 de euro.

Din cercetări, s-a stabilit faptul că din banii găsiți în autoturismul bărbatului,  suma de 6.800 de lei ar fi fost sustrasă din casa bătrânului, mai exact dintr-un sertar, într-un moment de neatenție al acestuia, potrivit sursei citate.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat, față de bărbat, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând  să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

sursa: adevărul

articolul original.

TIR în flăcări pe autostrada A1, în apropiere de Timișoara!

21 September 2022 at 08:36
image

Un TIR arde pe autostrada A1 chiar înainte de intrarea către Giarmata! Momentan nu se cunosc cauzele producerii incendiului sau dacă există victime, însă fumul rezultat este vizibil de la kilometri depărtare.

Vom reveni cu amănunte.

Update IPJ Timiș:

Un TIR încărcat cu mase plastice a luat foc pe autostrada A1 Deva-Nădlac, sensul de mers Arad-Timișoara. Pompierii sunt la fața locului, iar traficul rutier va fi deviat prin localitatea Orțișoara.

articolul original.

Control la un inspectorat de Poliție: „Mă urc pe tine”

20 September 2022 at 16:55
By: (D.V.)

Conducerea Poliţiei Române face un control intern la IPJ Caraș-Severin, după ce adjunctul inspectorului-şef, Aurel Coman, ar fi hărţuit mai mulţi poliţişti, ameninţându-i că vor fi mutaţi de pe posturile pe care le ocupă, după ce au amendat transportatori care au încălcat legislaţia.

”Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind declaraţiile adjunctului inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Poliţiei Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcţia Control Intern, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis, marţi, Poliţia Română.

Potrivit unei înregistrări publicate de Sindicatul Europol, poliţiştii sunt mustraţi că au sancţionat transportatorii care încalcă legislaţia şi distrug drumurile din judeţ, dar şi pe cei care transportă material lemnos în mod fraudulos.
“Începând cu data de 17, te mut la Reşiţa. Două luni fără acord şi mă urc pe tine. Vă mut pe toţi de acolo. Şi mă ţin de voi o lună de zile şi vă fac ce trebuie, după statutul poliţistului. Să vedeţi că nu sunteţi artişti, nu sunteţi şmecheri. Crezi că dacă ai 100 de constatări (n.r.- infracţiuni constatate) eşti şmecher? Îşi arată eu ce fel de constatări ai, că am lucrat ca tine. Eşti numai într-o direcţie, nu eşti în 10 direcţii. Eşti aşa… când vrei. Numai pe licenţe…numai pe licenţe sau în altă zi numa pe lume, numa pe lemne”, le spune comisarul şef Aurel Coman, adjunctul şefului IPJ Caraş Severin, poliţiştilor care ar fi fost băgaţi în şedinţă.
articolul original.

Un comisar a ameninţat mai mulţi poliţişti care au îndrăznit să-i amendeze pe transportatori: „Mă urc pe tine. Crezi că eşti smecher?” (Audio)

20 September 2022 at 11:39
By: -
image

Conducerea Poliţiei Române face un control intern la Inspectoratul de Poliţie Caraş-Severin, după ce adjunctul inspectorului-şef ar fi hărţuit mai mulţi poliţişti, ameninţându-i că vor fi mutaţi de pe posturile pe care le ocupă, după ce au amendat transportatorii care au încălcat legislaţia.

Publicitate

Informaţii privind ameninţările pe care le face Aurel Coman au apărut în spaţiul public.

”Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, conducerea Poliţiei Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcţia Control Intern, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite, marţi, Poliţia Română.

Potrivit unei înregistrări publicate de Sindicatul Europol, poliţiştii sunt mustraţi că au sancţionat transportatorii care încalcă legislaţia şi distrug drumurile din judeţ, dar şi pe cei care transportă material lemnos în mod fraudulos.

Publicitate

“Începând cu data de 17, te mut la Reşiţa. Două luni fără acord şi mă urc pe tine. Vă mut pe toţi de acolo. Şi mă ţin de voi o lună de zile şi vă fac ce trebuie, după statutul poliţistului. Să vedeţi că nu sunteţi artişti, nu sunteţi şmecheri. Crezi că dacă ai 100 de constatări (infracţiuni constatate - n.red.) eşti şmecher?

Îți arăt eu ce fel de constatări ai, că am lucrat ca tine. Eşti numai într-o direcţie, nu eşti în 10 direcţii. Eşti aşa… când vrei. Numai pe licenţe…numai pe licenţe sau în altă zi numa' pe lume, numa' pe lemne”, le spune comisarul şef Aurel Coman, adjunctul şefului IPJ Caraş Severin, poliţiştilor care ar fi fost băgaţi în şedinţă.

Adjunct al șefului IPJ Caraș Severin: „mă urc pe tine...”Acesta este comportamentul de „manager” în Poliția Română în anul 2022. Amenințări, intimidări și poziție de forță, exact elementele prevăzute de lege în cazul hărțuirii morale la locul de muncă „mobbing”.Polițiștii sunt mustrați pentru că și-au făcut datoria și au sancționat transportatorii care încalcă legislația și distrug drumurile din județ, dar și pe cei care golesc pădurile de materialul lemnos, în mod fraudulos, în contextul în care la acest moment distrugerea fondului forestier constituie amenințare la adresa securității naționale a României. Deranjul este că polițiștii nu țin cont de cercurile relaționale și cârdășia dintre șefii din poliție și patronii firmelor „preferențiale”. În mod evident, conducerea IGPR nu va lua nicio măsură pentru că și în alte cazuri din trecut, prin Direcția Control Intern, i-au albit și „cercetat” de i-au scos fără de pată și „fără a se impune luarea unor măsuri disciplinare”.

Publicată de
Sindicatul Europol
pe Vineri, 16 septembrie 2022
articolul original.

Reportajul Zilei – ROADPOL Safety Days – Acțiunile polițiștilor sălăjeni

20 September 2022 at 09:24
By: Regie
image
Reportajul Zilei - ROADPOL Safety Days - Acțiunile polițiștilor sălăjeni — Sălăjeanul

25

VIZUALIZARI
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Politica de cookie-uri.
articolul original.
❌