ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

A confundat liceul cu discoteca! Cum s-a îmbrăcat o elevă din Botoșani, ieri, în prima zi de școală

6 September 2022 at 06:45

O elevă a unui liceu din Botoșani i-a uimit pe toți cei prezenți cu ținuta pe care a ales-o pentru prima zi de școală. Tânăra nu s-a sfiit să le arate celor prezenți la festivitate ce corp frumos are, iar ceilalți părinți au rămas de-a dreptul surprinși.

Nu mai este niciun secret că de la un an la altul elevii au tendința de a încerca să îi impresioneze mai mult pe colegii lor, mai ales în ultima perioadă. De aceea, aleg să își achiziționeze tot felul de obiecte vestimentare care atrag atenția din prima, nevoia de afirmare fiind din ce în ce mai mare.

Ținuta unei eleve din Botoșani, demnă de o ieșire la discotecă

Uniformele școlare nu mai sunt la modă acum, iar elevii par să experimenteze din ce în ce mai multe ținute extravagante. Acesta este și cazul unei tinere din Botoșani care i-a surprins pe toți cei prezenți cu hainele pe care le-a ales în prima zi de școală.

Tânăra domnișoară a venit îmbrăcată într-o fustă foarte scurtă, care i-a făcut pe toți băieții din jurul ei să întoarcă imediat capetele după ea. Cu o jachetă de piele neagră și cu o pereche de botine în picioare, tânăra a atras atenția tuturor, ținuta fiind considerată potrivită pentru discotecă, nicidecum pentru începerea anului școlar.

Părinții prezenți în curtea liceului din Botoșani nu au fost foarte încântați de imaginea pe care eleva o afișa cu nonșalanță. Din păcate, acesta nu este singurul caz în care tinerele eleve aleg să poarte haine mult prea decoltate sau scurte pentru a atrage atenția tuturor celor din jur și pentru a fi luate în seamă de băieți. Nevoia aceasta constantă de afirmare a devenit din ce în ce mai populară în rândul adolescenților din ziua de azi, tocmai de aceea este important ca ei să înțeleagă că nu este nevoie de o astfel de abordare.

articolul original.

Anca Serea, singură la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Cum motivează absența lui Adi Sînă:„Din păcate…”

5 September 2022 at 05:30

Anca Serea (41 de ani) are emoții mari. Elevii încep astăzi școala, iar Anca a avut în ultima perioadă treabă cu pregătirile pentru noul început de an școlar al copiilor săi.  Chiar dacă are o carieră de succes, vedeta se împarte și între rolul de mamă și soție. Iată ce a spus Anca despre soțul său, Adrian Sînă.

Cu șase copii de crescut, Anca Serea este dovada vie a faptului că poate avea grijă de familia ei, în timp ce își croiește și o carieră de succes. Își dedică timpul atât pentru creșterea copiilor, cât și pentru proiectele pe care le are pe plan profesional, chiar dacă programul este unul aglomerat. Vedeta nu ratează cele mai importante și emoționante momente din viața copiilor săi, motiv pentru care, ziua de astăzi este motiv de sărbătoare, asta pentru că sună clopoțelul pentru întorcerea elevilor în bănci. Invitată în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”, Anca Serea a vorbit despre emoțiile revenirii copiilor săi în bănci și  despre fricile pe care le are.

„Avem emoții. O parte dintre ei sunt nerăbdători să înceapă școala, spre exemplu Ava, care este încântată de școală și tot ce se întâmplă acolo. Ea este clasa a II-a acum, Moise va merge la grădiniță. La noi e foarte complicată povestea, pentru că David este anul doi de facultate, Sarah începe și ea un capitol, va merge la liceu la Tonitza, în clasa a IX-a, deci toți la școală, la grădiniță”, a declarat Anca Serea.

Anca Serea nu va participa cu Adi Sînă la festivitatea de deschidere a noului a școlar / (Foto:Instagram)

Anca Serea, singură cu copiii în prima zi de școală

Tot în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”, Anca Serea a declarat că anul acesta e mai diferit față de anii trecuți, asta pentru că va participa fără soțul ei, Adi Sînă la festivitatea de deschidere a noului an școlar. „Nu e simplu. Am avut de pregătit multe ghizdane și de cumpărat multe rechizite. Eu am învățat că e important să fim organizați cu ceva timp înainte. Cam cu două săptămâni am început să pregătim. Îmi și place, face parte din viața noastră să fim implicați ca părinți. Bineînțeles că eu mă implic mai mult. Adi este acum într-un turneu în India. Va veni, dar va fi, din păcate, absent în prima zi de școală, atunci când va suna pentru prima oară clopoțelul, dar recuperăm”.

articolul original.

Începe ȘCOALA: Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep cursurile: Ce modificări aduce noul an școlar 2022-2023

5 September 2022 at 03:51

Începe ȘCOALA: Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep cursurile: Ce modificări aduce noul an școlar 2022-2023

Luni, 5 septembrie, aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep anul școlar 2022-2023. În locul celor două semestre, vor exista cinci „module de învățare”, care vor alterna cu cinci vacanțe. Tezele nu vor mai fi obligatorii, cadrul didacitic urmând să decidă modul de evaluare a elevului și câte note îi va da, în funcție de numărul de ore săptămânal la disciplina respectivă. În loc de medii semestriale, va exista o singură medie – cea anuală.

După doi ani de restricții din cauza pandemiei de COVID-18, părinţii vor avea acces în unităţile de învăţământ la festivităţile de începere a noului an şcolar, a precizat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Conform ministrului Educației, 374 de unităţi de învăţământ sunt relocate, cele mai multe în Bucureşti – 36, Vaslui – 40, Constanţa şi Prahova – 18, din cauza unor lucrări de reabilitare a clădirilor şi de extindere, ale căror contracte au date de finalizare după 5 septembrie.

Noul an școlar va avea o durată de 36 de săptămâni.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie în 2 iunie 2023. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie în 9 iunie 2023.

Principalele modificări în anul școlar 2022-2023

Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru.
La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.
La fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar.
Se modifică regulile privind transferurilor elevilor. Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti sau a documentelor medicale justificative, potrivit sursei citate anterior. Acești elevi se pot transfera doar în situația în care media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, conform documentului.
Mediile claselor gimnaziale au fost eliminate din calculul mediei de admitere la liceu.
Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor.

Structura noului an școlar 2022-2023

Prima modificare majoră, conform noului regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), este schimbarea structurii noului an școlar, care va include cinci module de învățare și 5 vacanțe, astfel:

Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
Vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
Vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
Vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
Vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;

Pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

articolul original.

Norme pentru începerea școlii: Ministerul Sănătății recomandă purtarea măștilor de protecție și aerisirea constantă a sălilor de clasă

4 September 2022 at 06:39

Norme pentru începerea școlii: Ministerul Sănătății recomandă purtarea măștilor de protecție și aerisirea constantă a sălilor de clasă

Odată cu începerea școlii, în contextul pandemiei cu SARS-COV-2 și al apropierii sezonului gripal, Ministerul Sănătății a transmis recomandări privind igiena în unitățile de învățământ, anunță romania-actualitati.ro.

Printre ele figurează purtarea măștii de protecție în spațiile închise aglomerate și evaluarea elevilor pentru o eventuală identificare a vreunui bolnav.

Pentru prevenirea și controlul infecțiilor respiratorii se recomandă spălarea frecventă a mâinilor și dezinfectarea lor ori de câte ori este necesar, folosirea șervețelul lui de unică folosință în caz de tuse sau strănut, precum și aerisirea constantă a sălilor de clasă.

articolul original.

Cîmpeanu: Părinţii au acces în unităţile de învăţământ la festivităţile de începere a noului an şcolar

2 September 2022 at 14:37
image

Părinţii au acces în unităţile de învăţământ la festivităţile de începere a cursurilor noului an şcolar, a declarat vineri ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

„Informaţia potrivit căreia Ministerul Educaţiei a emis o decizie restrictivă este falsă! Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii nu descurajează în niciun fel prezenţa familiilor la deschiderea anului şcolar, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a evenimentelor de acest tip se organizează în spaţii deschise. Mulţumim Ministerului Sănătăţii pentru cooperarea în interesul şcolii româneşti, al fiecărui elev şi fiecărui cadru didactic! (…) Am convingerea că toţi directorii de unităţi de învăţământ înţeleg importanţa deschiderii către comunitate şi a implicării familiei în educaţia copiilor şi tinerilor, încă din prima zi de şcoală”, a precizat ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile

Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile noului an şcolar 2022-2023 în peste 17.800 de unităţi de învăţământ.

Ministerul Sănătăţii a transmis, vineri, recomandări privind igiena în unităţile de învăţământ, în contextul pandemiei cu SARS-COV-2 şi al apropierii sezonului gripal, printre acestea fiind purtarea măştii în spaţiile închise aglomerate şi realizarea, la prima oră de curs, zilnic, de către cadrele didactice, a unei inspecţii vizuale a elevilor prezenţi în clasă cu scopul identificării unui eventual elev bolnav.

articolul original.

Prefectul județului, Marin Constantin, despre pregătirea pentru începerea noului an școlar: „Nu sunt toate lucrurile perfecte, însă se fac eforturi pentru siguranța elevilor, din toate punctele de vedere”.

1 September 2022 at 14:43

Miercuri, 31 august, prefectul județului Ialomița, Marin Constantin, a convocat ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia au fost prezentate informări din partea mai multor instituții, DSP, IȘJ, IPJ, ISU, cu privire la pregătirea unităților de învățământ la început de an școlar.

Sedinta Colegiu Prefectural Ialomita - Inceput An Scolar - Foto 01

Reprezentanții acestor instituții au încercat să arate care este situația în urma verificărilor efectuate, concluzia fiind aceea că deși mai sunt multe de corectat, unitățile de învățământ preuniversitar din județul Ialomita sunt pregătite pentru începerea noului an școlar 2022-2023.

Reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Ialomița, Radu Maria Marinela, a prezentat în cadrul ședinței care este stadiul pregătirii unităților de învățământ din punct de vedere igienico-sanitar.

Potrivit acesteia, în județul Ialomița sunt 149 unități de învățământ preuniversitar, din care 94 cu personalitate juridică și 55 de unități arondate celor cu personalitate juridică. Dintre acestea, sunt autorizate sanitar 145, trei unități de învățământ nu dețin autorizații sanitare, iar o unitate de învățământ este în curs de autorizare.

Cele trei unități de învățământ care nu dețin autorizație sanitară sunt: Liceul Pedagogic Slobozia –corp B (unitatea de învățământ are Notificare de respingere din 21.09.2010, din cauza structurii funcționale necorespunzătoare. Mai precis, sălile de clasă sunt amenajate în fosta clădire a internatului, unde cubajul de aer/elev și iluminatul  natural sunt neconforme), Liceul Teoretic “Mihai Viteazu” Slobozia-corp B , care deține Notificare de Respingere din 17.12.2012 (cauza ar fi lipsa spațiului necesar pentru învățământ, fiind amenajate 12 săli de clasă în clădirea spațiului de cazare – internat-  unde cubajul de aer/elev și iluminatul natural nu corespund prevederilor Ord.MS    1955/1995), iar cea de-a treia unitate fără autorizație sanitară este Școala Gimnazială “Radu Vodă” Fetești, corp A și B, autorizație sanitară retrasă în 25.03.2016. Cauzele care au dus la retragerea autorizației au fost remediate parțial (microclimat necorespunzător – încălzire cu godine). Deși în unitatea de învățământ sunt montate calorifere, acestea nu funcționează din cauza centralei care nu poate fi pusă în funcțiune, existând un litigiu între UAT Fetești și firma contractată pentru montarea acesteia.

De asemenea, în curs de autorizare este Grădinița cu program normal Sălcioara (autorizația sanitară de funcționare a fost retrasă în 12.09.2008). Cauzele care au dus la retragerea autorizației sanitare de funcționare au fost remediate, în sensul că s-a construit o nouă clădire cu trei săli, grupuri sanitare proprii, anexe, cancelarie. Lucrările sunt în stadiu de finalizare, curtea interioară urmând a fi amenajată și a se încheia procedurile de recepție a lucrării.

Totodată, reprezentanții DSP susțin că Școala Gimnazială Valea Ciorii este în curs de reabilitare, activitatea educativ-instructivă desfășurându-se în spații modulare, neautorizate sanitar.

Referitor la grupurile sanitare și asigurarea sursei de apă pentru igienizarea mâinilor, cu șase excepții, în unitățile școlare verificate grupurile sanitare sunt în interior, respectă normele de igienă, sunt dotate corespunzător și sunt racordate la sursă de apă curentă.

La Școala Gimnazială Sărățeni, grupul sanitar este în exterior, corespunzător din punct de vedere sanitar, accesul făcându-se din școală printr-un tunel din plexiglas pe cadru metalic. Este racordat la sursă de apă în mod curent. La Școala Gimnazială Borănești- grupul sanitar este în exterior, corespunzător din punct de vedere sanitar și este racordat la sursă de apă în mod curent. La Școala Gimnazială Cosâmbești, Grădinița cu Program Normal, Școala Primară Gimbășani, Grădinița cu Program Normal, grupurile sanitare sunt în exterior, cu sursa curentă de apă.

În perioada 22 – 26 august, echipe mixte  formate din reprezentanți ai DSP ai Inspectoratului Școlar Ialomița au verificat și alte aspecte legate de pregătirea anului școlar, concluzia acestora fiind că unitățile de învățământ preuniversitar din județul Ialomita sunt pregătite pentru începerea noului an școlar 2022-2023.

În ceea ce privește analiza situației referitoare la clădirile de învățământ autorizate din punct de vedere al securității la incendiu, din cele 324 de clădiri, 57 dețin autorizație de securitate la incendiu, 25 funcționează fără autorizație, pentru diferența de 242 de clădiri nefiind necesară obținerea acestui act de autoritate emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Ca personalitate juridică, din cele 94 de unități, 25 dețin autorizație, 21 funcționează fără și pentru 48 de unități nu este necesară obținerea acestui act de autoritate. Facem precizarea că 3 dintre cele 94 de unități cu personalitate juridică își desfășoară activitatea în aceleași clădiri cu alte unități de învățământ.

Menționăm faptul că în județul Ialomița există și 60 de clădiri ale unităților de învățământ echipate cu hidranți interiori și exteriori de incendiu, 60 sunt echipate cu instalații și sisteme de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, iar 263 au asigurat iluminat de securitate pentru evacuare.

Situația prezentată de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, cu privire la autorizațiile sanitare de funcționare, diferă pe alocuri față de cea prezentată de Direcția de Sănătate Publică.

Reprezentanții IȘJ Ialomița susțin că au fost verificate 94 unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, 38 unități de învățământ preuniversitar din  mediul urban și 56 unități de învățământ preuniversitar din mediul rural,  respectiv 55 structuri arondate, de către patru colective de control mixte, formate din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Ialomița și Direcția de Sănătate Publică Ialomița.

În urma acestor verificări, concluzia a fost aceea că „marea majoritate a  unităților  de învățământ preuniversitar sunt autorizate sanitar, cu excepții:  GPN Sălcioara unde urmează a fi semnată recepția finală a construcției după ce vor fi achiziționate și montate balansoare și leagăne pentru locul de joacă, Liceul Pedagogic ”Matei Basarab”-corpul B, nerespectarea normelor constructive, Colegiul Național ”Mihai Viteazul”Slobozia- corpul B, iluminat natural necorespunzător și cubaj aer/elev insuficient, Școala Gimnazială Manasia- clădirea B, reparații capitale, Școala Gimnazială Valea Ciorii, Liceul Tehnologic Fierbinți Târg-construcții noi, Școala Gimnazială ”Radu Vodă”Fetești- corp A și B- microclimat necorespunzător (…), Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” Fetești-corpul C este reabilitat, dar există probleme de autorizare „datorită” procesului verbal de recepție”, se menționează în raportul prezentat în cadrul Colegiului Prefectural.

Totodată, reprezentanții IȘJ Ialomița susțin că „lucrările de igienizare s-au realizat în marea majoritate a unităților de învățământ preuniversitar în proporție de 95-90%, în 34 unități de învățământ preuniversitar s-au finalizat în proporție de 100%, iar în următoarele unități de învățământ proporția este de 80-70%: Grădinița cu Program Prelungit ”Albă ca Zăpada” Fetești, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” Fetești, Școala Gimnazială Buiești, Școala Gimnazială Sărățeni, Liceul de Arte ”Ionel Perlea”Slobozia, Școala Gimnazială Sinești, Școala Gimnazială Sălcioara”.

În ceea ce privește verificarea întocmirii contractelor de colaborare între UAT-uri și medicii de familie, se pare că în majoritatea unităților școlare se asigură asistență medicală preșcolarilor și elevilor prin intermediul asistenților medicali comunitari (ex.Școala Profesională Căzănești), medicul de familie arondat localității și asistentul medical (ex. Școala Gimnazială Ion Roată, Alexeni, Manasia, Coșereni, Movilița, Sălcioara), asistenți medicali (ex.Școala Gimnazială Nr. 3 Slobozia), medic școlar (ex. Liceul de Arte Ionel Perlea Slobozia, Colegiul Național Grigore Moisil Urziceni, Școala Gimnazială AL. Odobescu Urziceni, Școala Gimnazială I.H. Rădulescu Urziceni).

Sunt, însă, și unități de învățământ care nu au încheiat un contract cu medicul de familie din localitate, din diferite cauze: Școala Gimnazială Adâncata,  Școala Gimnazială ”Maica Domnului” Roșiori , Școala Gimnazială Borănești, Școala Gimnazială Bărcănesti, Școala Gimnazială Bărbulești, Școala Gimnazială Bordușani, Școala Gimnazială ”Roman Ialomițeanul” Axintele, Școala Gimnazială Sinești, Școala Gimnazială Sărățeni, Școala Gimnazială Ciochina, Școala Gimnazială Cocora, Școala Gimnazială  Cosâmbești, Școala Gimnazială ”Arhanghelii Mihail și Gavriil” Munteni Buzău, Şcoala Gimnazială „Arhimandrit Teofil” Balaciu, Școala Gimnazială Malu, Școala Gimnazială ”Apostol D. Culea”Sudiți, Liceul Tehnologic „Iordache Zossima” Armășești.

În ceea ce privește creșterea gradului de siguranță a elevilor în unitățile școlare, acesta este asigurat prin intermediul sistemelor de supraveghere audio – video, alarmă împotriva efracției,  gard împrejmuitor, paznici, monitorizare de către reprezentanți ai Poliției Locale.

În perioada 1 – 19 august, polițiștii din cadrul structurii de ordine publică au efectuat verificări cu privire la asigurarea cu pază şi dotarea cu sistem de supraveghere video a unităţilor de învăţământ.

„Conducerea unităților școlare și organele administrației publice locale au precizat faptul că sunt întâmpinate greutăţi „datorită” insuficienței fondurilor pentru asigurarea pazei fizice, dar au existat preocupări cu privire la dotarea cu sisteme de supraveghere video. În continuare, vor fi avute în vedere situația asigurării cu pază și identificarea de modalități de consolidare a siguranței unităților de învățământ. La nivelul localităților au fost efectuate demersuri necesare arondării unor unități de învățământ către structuri ale Jandarmeriei, respectiv 10, și Poliției Locale un număr de 9, pentru activitățile de menținere a ordinii publice în zona unităților de învățământ respective, la afluire/defluire, diverse activități, festivități etc.”, a precizat Savu Sebastian, adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa.

În informarea întocmită de comisarul de poliție Mocanu Marius, șeful Biroului Siguranță Școlară, se menționează și faptul că „în prezent, un nou Plan Național Comun de Acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităților de învățământ este în curs de finalizare la nivel central, fiind în proces de aprobare la nivelul ministerelor implicate. La nivel județean urmează a fi reactualizat, semnat și pus în aplicare Planul Teritorial Comun de Acțiune (PTCA) după primirea noului PNCA, de către instituțiile implicate(…). Totodată, subunitățile de poliție vor avea în vedere conceperea Planului Local Comun de Acțiune împreună cu unitățile școlare din județ cu personalitate juridică și cu celelalte instituții teritoriale. Acestea cuprind responsabilități pentru părțile implicate, date de contact utile, mecanismele de cooperare”.

Un alt aspect menționat în cadrul Colegiului Prefectural este cel referitor la transportul școlar.

Astfel, polițiștii cu atribuții în domeniu au acționat în baza planului de acțiune întocmit la nivelul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, fiind desfășurate acțiuni de verificare a mijloacelor de transport care au această destinație, pentru a fi siguri că, odată început anul școlar, aceste vehicule vor putea transporta în siguranță elevii.

Potrivit reprezentantului IPJ Ialomița, au fost identificate 94 de astfel de mijloace de transport, dintre care 85 sunt funcționale, iar 9 sunt în prezent nefuncționale. Verificările premergătoare debutului anului școlar vizează și semnalizarea rutieră, verticală și orizontală, precum și efectuarea demersurilor necesare pentru remediere, acolo unde sunt sesizate sau constatate disfuncționalități. Activitățile sunt completate și de verificarea documentelor și instruirea  persoanelor implicate în transportul școlar – conducători auto și coordonatori de transport – în vederea respectării legislației, a scopului pentru care au fost alocate aceste mijloace, dar și despre conduita preventivă în traficul rutier și în ceea ce privește menținerea stării de sănătate a participanților la activități. De asemenea, în perioada 05-09.09.2022 vor fi derulate controale în trafic a microbuzelor de transport școlar și altor mijloace de transport al elevilor, care vor viza inclusiv starea psihofizică a conducătorului (și testarea alcoolscop), utilizarea centurilor de siguranță și respectarea normelor rutiere.

marin constantin „De câteva săptămâni, toate instituțiile implicate în procesul de învățământ au demarat pregătirea pentru începerea noului an școlar. Nu sunt toate lucrurile perfecte, însă se fac eforturi pentru siguranța elevilor, din toate punctele de vedere. Trebuie să recunoaștem că investițiile în infrastructura școlară au fost semnificative, școala de astăzi nu se mai compară cu școala de acum 30 de ani, este clar o evoluție vizibilă din acest punct de vedere. Din păcate, rezultatele școlare nu par a fi pe o curbă ascendentă, cel puțin aceasta este percepția. Iar uneori percepția poate să fie mai gravă decât realitatea pentru că intervine inevitabil neîncrederea oamenilor în instituția de învățământ. Vă rog pe toți să facem front comun și să ne aducem contribuția în întreg procesul de învățământ, astfel încât copiii județului să primească tot ce este mai bun în școli“, a precizat prefectul județului, Marin Constantin, la finalul ședinței Colegiului Prefectural.

articolul original.

Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice

1 September 2022 at 04:33
image
La 1 septembrie 1939, Germania nazistă atacă Polonia, astfel începe cel de al doilea Război Mondial.

În acest context, vă prezentăm mai jos cele mai importante momente ale ascensiunii Germaniei naziste conduse de Adolf Hitler, către o dominaţie cvasitotală a Europei, ce a durat opt ani.

– 5 noiembrie 1937: Hitler, ajuns la putere în 1933, anunţă că vrea să creeze „Germania Mare”, care să reunească toţi vorbitorii de limbă germană din Europa Centrală şi de Est.

– 12 martie 1938: Germania realizează „Anschluss”-ul, prin invadarea Austriei. Franţa şi Marea Britanie se limitează la proteste.
Advertisement

– 30 septembrie: La Munchen, Hitler, Benito Mussolini, Neville Chamberlain şi Edouard Daladier semnează acorduri care prevăd evacuarea regiunii Sudeţi (din Cehoslovacia) de către cehii care nu vorbesc limba germană, înainte de 10 octombrie. „Aveaţi de ales între dezonoare şi război. Aţi ales dezonoarea, veţi avea război”, declară viitorul prim-ministru britanic Winston Churchill.

– 15 martie 1939: Germania ocupă toată Boemia şi Moravia, iar Slovacia devine un stat pronazist.

– 23 august: Pactul germano-sovietic de „neagresiune”.

– 1 septembrie: Germania invadează Polonia.

– 3 septembrie: Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă, apoi Franţa declară război Germaniei. Începutul „războiului ciudat”.

– 17 septembrie: Uniunea Sovietică atacă Polonia, prin frontiera sa de est.

– 30 noiembrie-12 martie 1940: Război între sovietici şi finlandezi.

– 8 aprilie 1940: Germania invadează Danemarca

– 10 mai: Germania atacă şi ocupă Olanda şi Belgia, şi lansează „campania pentru Franţa”.

– 10 iunie: Italia, aliata Germaniei, declară război Franţei.

– 14 iunie: Trupele germane intră în Paris.

– 16 iunie: Preşedintele Consiliului francez, Paul Reynaud, demisionează şi este înlocuit de mareşalul Philippe Petain.

– 17 iunie: Petain acceptă armistiţiul, semnat la 22 iunie.

– 18 iunie: Generalul Charles de Gaulle, care a fost numit cu câteva zile mai înainte subsecretar de Stat de Război de către Reynaud, lansează de la Londra un apel la rezistenţă. Franţa se împarte într-o zonă nordică „ocupată” şi o zonă sudică „liberă”.

– 24 iunie: Armistiţiu cu Italia, care ocupă o mică parte din Franţa.

– 27 septembrie: Semnarea pactului tripartit între Germania, Italia şi Japonia.

– iulie-noiembrie: În Franţa are loc începerea organizării de grupări de rezistenţă. În Anglia, Londra este bombardată de armata germană.

– 7 octombrie: Intrarea trupelor germane în România.

– 23 octombrie: Întrevedere Hitler-Franco la Hendaye, în Franţa.

– 24 octombrie: Întrevedere Hitler-Petain la Montoire.

– 11 noiembrie: Prima manifestaţie la Paris.

– decembrie: Preşedintele american Franklin Delano Roosevelt, care tocmai fusese ales pentru a treia oară, anunţă o lege „Împrumut-închiriere”, care permite împrumutarea de material de război britanicilor.

– martie 1941: Ofensivă germană în Libia.

– 6 aprilie: Invadarea Iugoslaviei şi Greciei.

– 25 aprilie: Trupele germane intră în Atena.

– 22 iunie: Germania atacă Uniunea Sovietică (operaţiunea „Barbarossa”). Trupele naziste sunt oprite rapid. Începutul decăderii Germaniei naziste.

Comunitatea internaţională comemorează miercuri, 1 septembrie, 82 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 1 septembrie:

1715 – A încetat din viaţă Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei (1643-1715), supranumit „Regele Soare”, cel căruia îi este atribuită expresia „Statul sunt eu”. (n. septembrie 1638)

1854 – S-a născut Engelbert Humperdinck, compozitor german care a compus opera „Hansel şi Gretel” (m. 1921)

1870 – A avut loc Bătălia de la Sedan, în urma căreia împăratul francez Napoleon al III-lea devine prizonier

1893 – Parlamentul României a promulgat Legea asupra Jandarmeriei Rurale, actul de naştere al Jandarmeriei Române
Advertisement

1900 – S-a născut Henriette Yvonne Stahl, scriitoare (Între zi şi noapte; Fratele meu, omul; Orizont, linie severă) (m. mai 1984)

1901 – S-a născut Marin Iorda, prozator şi dramaturg, director de teatre pentru copii, autor al unuia dintre primele desene animate româneşti, avându-l ca personaj pe Haplea (m. 25 iunie 1972)

1914 – Oraşul Sankt Petersburg este redenumit Petrograd

1916 – Bulgaria declară război României

1922 – S-a născut actorul italian Vittorio Gassman (m. 2000)

1928 – Ahmed Zogu se proclamă rege al Albaniei

1944 – A încetat din viaţă Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg, creator al romanului românesc modern. (Opere: Ion, Pădurea spânzuraţilor, Adam şi Eva, Răscoala) (n.  27 noiembrie 1885)

1955 – S-a înfiinţat Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca. Concertul inaugural a avut loc la data de 4 decembrie 1955

1969 – Colonelul Moammar Gadafi preia puterea în Libia

1985 – Un echipaj francezo-american a descoperit epava transatlanticului Titanic

1991 – Uzbekistanul îşi declară independenţa faţă de URSS

1996 – A încetat din viaţă jucătorul şi antrenorul de fotbal Ion Oblemenco (n. mai 1945)

articolul original.

Începe școala la Mioveni. Când au loc festivitățile de deschidere

31 August 2022 at 18:34
image

În unitățile de învățământ din Mioveni, festivitățile care marchează deschiderea anului şcolar 2022-2023 vor avea loc luni, 5 septembrie, după următorul orar:

  • Şcoala Gimnazială „George Topârceanu”, ora 09.00(Structura Şcolii Gimnaziale Nr.1 Mioveni, ora 10.00);
  • Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, ora 09.30;
  • Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, ora 10.00;
  • Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni, ora 10.30.
Reamintim că toţi elevii din clasele pregătitoare vor găsi pe bănci, din prima zi de şcoală, rechizitele acordate de către Consiliul Local și Primăria Mioveni prin pachetul „Primul ghiozdan“.
Pentru acest an școlar în Mioveni sunt înscrişi în jur de 5.700 de elevi şi preşcolari.
articolul original.

Alertă InfoCons pentru începutul anului școlar – unele produse de tip trening pot fi periculoase. Sorin Mierlea, pe B1 TV: Șnurul e prea lung și există pericol de ștrangulare a copilului (VIDEO)

26 August 2022 at 10:44
image

InfoCons a transmis o alertă pentru începutul de an școlar și a avertizat că unele produse de tip trening pot fi periculoase. „Când discutăm despre copii, despre învățământul preuniversitar, ca părinți, dar și ca autorități, ar trebui să fim mult mai atenți și mai responsabili”, a declarat președintele organizației, Sorin Mierlea, vineri, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.

Alerta InfoCons poate fi consultată integral AICI

Sorin Mierlea (InfoCons), pe B1 TV: Sănătatea viitorului acestei nații, o problemă de securitate și siguranță

Președintele InfoCons a pledat pentru mai multă responsabilitate.

„Bună ziua! Cu toate că ar trebui să fie bună, nu este chiar bună fiindcă în continuare alertele Uniunii Europene vin în cascadă și cred că pe zona aceasta, când discutăm despre copii, despre învățământul preuniversitar, ca părinți, dar și ca autorități, ar trebui să fim mult mai atenți și mai responsabili”, a declarat oficialul.

„Când discutăm de creioane colorate sau creioane care sunt puse la dispoziția copiilor și dacă lacul sau vopseaua din care sunt făcute creioanele nu numai că le țin în mână și transpiră, dar majoritatea dintre copii le și ronțăie, când discutăm despre diferite de îmbrăcăminte care trebuie să îndeplinească niște condiții minimale de securitate-siguranță, ultima alertă care a venit este pe zona aceasta a unor produse tip treninguri care la gluga respectivă șnurul este prea lung și există pericolul de ștrangulare a copilului fiindcă există normativ european cu privire la lungimea anumitor produse, cred că fiecare dintre noi ar trebui să fie mai responsabil”, a adăugat Sorin Mierlea.

El a vorbit și despre aplicația gratuită InfoCons prin care pot fi consultate alertele emise de Comisia Europeană când depistează produse neconforme.

„Din păcate, alertele pe teritoriul României ajung cu o întârziere de două-trei săptămâni, prin intermediul autorităților, și atunci din această perspectivă InfoCons a lansat această aplicație gratuită unde ai alertele toate rapide, atât pentru produsele agroalimentare, cât și pentru produse de îmbrăcăminte, produse de folosință, imediat, în aceeași clipă în care Comisia Europeană a identificat un produs neconform”, susține președintele InfoCons.

„Toate aceste alerte rapide, din păcate, însă, vin după ce produsul a ajuns la raft, așa că sper ca autoritățile române să fie mai vigilente pe segmentul acesta, controalele să fie făcute înainte de a ajunge produsul la raft, ca părinții, copiii să nu sufere, iar când discutăm despre zona aceasta de copii să nu uităm un lucru extrem de important – n-au trecut nici trei ani de zile și nu s-a lămurit, au murit opt copii în Argeș din niște produse neconforme care încă nu au fost lămurite, nu s-au stricat la stomac, nu le-a căzut un dinte sau nu s-a întâmplat ceva de altă natură, au decedat”, a mai spus Sorin Mierlea.

„Cred că din această perspectivă este o problemă națională, o problemă de securitate și siguranță, când discutăm despre sănătatea, integritatea corporală a viitorului acestei nații. Copiii ar trebui să fie pe primul plan”, a punctat el.

articolul original.

Au început pregătirile pentru noul an școlar. Cât trebuie să scoată din buzunar un părinte pentru un ghiozdan complet echipat

25 August 2022 at 10:36
image

Noul an școlar începe pe 5 septembrie, iar părinții au început deja să îi pregătească pe cei mici pentru începerea cursurilor. Astfel, a început goana prin magazine pentru a cumpăra rechizitele necesare. Anul acesta, însă, părinții vor fi nevoiți să scoată din buzunar sume mai mari de bani pentru un ghiozdan echipat cu toate cele necesare, prețurile fiind mai mari decât cele de anul trecut.

Astfel, dacă în urmă cu un an, părinții plăteau în jur 250 de lei pe ghiozdan și pe rechizite, anul acesta costurile sunt mai mari.

Inflația, instabilitatea economică, războiul de la graniță, majorarea prețurilor la energie, se reflectă acum în prețul produselor de la raft, indiferent de categoria acestora.

Cât costă un ghiozdan complet echipat pentru noul an școlar

  • Ghiozdan – 100 de lei
  • Penar – 20 de lei
  • Stilou – 15 lei
  • 5 caiete A4 dictando, 80 de file – 50 de lei
  • 3 caiete A4 matematică, 60 de file – 27 de lei
  • Caiet muzică – 2 lei
  • Caiet biologie – 3 lei
  • Bloc desen – 8 lei
  • Acuarele – 25 de lei
  • Set pensule – 8 lei
  • Pastă corectoare – 5 lei
  • Set pixuri – 5 lei
  • Creion + gumă de șters – 2 lei
  • Carnet de note – 3 lei
  • Set creioane colorate – 12 lei
  • Riglă – 3 lei
  • Ascuțitoare – 2 lei

Toate acestea costă 290, iar prețurile pot să difere în funcție de vârsta copilului. De exemplu, un elev înscris în clasele primare sau în gimnaziu ar mai putea avea nevoie de plastilină, hârtie creponată, lipici, coperte pentru caiete și manuale, etichete sau carioci, potrivit ziare.com.

De asemenea, părinții trebuie să scoată bani din buzunar și pentru încălțări și haine noi, echipament pentru ora de sport, sau uniformă acolo unde este cazul.

articolul original.

Primarul Lungu se pregătește să participe la deschiderea noului an școlar la 10 unități de învățământ și la inaugurarea grădiniței de pe Dobogeanu Gherea

24 August 2022 at 10:02
image

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, va participa la festivitățile de deschidere a noului an școlar la un număr de 10 unități de învățământ și anume: Colegiul Național ”Petru Rareș”, Școala nr. 6 din Burdujeni sat, Școala nr. 7 din Ițcani, Școala nr.11 din Burdujeni, Școala nr.3 de pe Mărășești, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Liceul Filedelfia, Grădinița cu Program Normal din Obicini, Grădinița ”Guliver”  și Seminarul Teologic. În plus primarul va participa la inaugurarea grădiniței de pe strada Dobrogeanu Gherea care a fost extinsă și modernizată.

 

articolul original.

Începutul sfârşitului: Ziua în care Napoleon îşi începea exilul

8 August 2022 at 04:35
image
Pe 8 august 1815, Napoleon Bonaparte îşi începe exilul pe insula St Elena, unde a murit în condiţii neclare, câţiva ani mai târziu

Napoleon Bonaparte, cel care a influenţat puternic politica europeana de la începutul secolului XIX. Bonaparte a murit în exil, pe Insula Sfânta Elena, după ce a fost silit să abdice.

Condiţiile în care a murit marele lider francez, la vârsta de 51 de ani, sunt şi acum neclare. Există două teorii populare în această privinţă. Una dintre ele explică moartea lui Bonapare ca fiind posibilă în urma otrăvirii cu arsenic. Cealalta pune decesul lui pe seama unui cancer la stomac.

Nici un alt om, cu excepţia, poate, a lui Alexandru Macedon, nu şi-a influentat atât de decisiv epoca precum a făcut-o Napoleon Bonaparte. Viata lui este aceea a unui om excepţional dotat, care a ştiut să fructifice la maximum toate oportunităţile oferite de istorie. Fără Revoluţia din 1789, micul caporal nu ar fi reuşit să depăşească, probabil, gradul de colonel, sfârşindu-şi cariera în cine ştie ce burg prăfuit din Normandia sau Gasconia, în calitate de comandant de garnizoană.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 8 august:

1902 – S-a născut Saşa Pană, poet şi prozator: „Călătorie cu funicularul”, „Cuvântul talisman”, „Poeme fără de imaginaţie”. (d. 22 august 1981)

1908 – S-a născut Chivu Stoica, prim-ministru al României în perioada 1955-1961. (d. 16 februarie 1975)

1914 – Muntenegru declară război Germaniei.

1929 – Dirijabilul Graf Zeppelin începe o călătorie în jurul lumii, pe care a efectuat-o în 21 de zile.

1945 – Uniunea Sovietică declară război Japoniei.

1949 – Regatul Bhutan devine independent.

1960 – Coasta de Fildeş îşi declară independenţa de stat.

1963 – România a semnat Tratatul privind încetarea experienţelor atomice în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă (încheiat la data de 5 august 1963, la Moscova).

1967 – A fost creată Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

1974 – Preşedintele american Richard Nixon demisionează, locul său fiind luat de Gerald Ford.

1983 – A încetat din viaţă actorul Emanoil Petruţ: „Porto-Franco”, „Tinereţe fără bătrâneţe”, „Ciprian Porumbescu”, „Fraţii Jderi”. (n. 1932).

2000 – Fostul vicepremier malaezian Anwar Ibrahim a fost găsit vinovat pentru sodomie şi condamnat la nouă ani de închisoare.

2007 – Naveta spaţială americană Endeavour a fost plasată cu succes pe orbită având la bord şapte astronauţi, printre care şi prima învăţătoare care merge în spaţiu

2008 – Rusia a declanşat o operaţiune militară împotriva Georgiei.

articolul original.

Ministrul Sănătăţii, despre pandemie: „Sperăm să ducă la o stabilizare a situației”. Precizări pentru începerea scolilor

2 August 2022 at 18:20
image

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că, în România, se înregistrează o încetinire a creșterii numărului de cazuri de COVID. Rafila a vorbit luni seară și despre introducerea unor noi restricții COVID-19 şi ce prognoză este analizată pentru începerea şcolilor.

Potrivit raportării de marți, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 11.696 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 6.494 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, au fost raportate 38 de decese.

„Avem o speranță, bazată și pe cifre că a încetinit creșterea. Sperăm să ducă la o stabilizare a situației. O imagine mai clară vom avea la inceputul săptămânii viitoare”, a declarat Alexandru Rafila, marți seară, la Antena 3.

El a mai precizat că vaccinul adoptat noilor variante COVID ar putea fi accesibil românilor la toamnă.

Întrebat dacă sunt analizate posibile restricții sau dacă are în plan introducerea măștii obligatorii pentru anumite zone, Alexandru Rafila a spus: „Eu nu sunt un om ipocrit. Întotdeauna am fost sincer și am fost direct în opinii și vreau să fiu și realist, să înțeleg dacă introduci o restricție, când o introduci, de ce o introduci şi mai ales dacă este aplicabilă.

Dacă produci efectul dorit și dacă consecințele introducerii unor restricții nu sunt dramatice pentru populația dintr-o țară sau pentru o grupă de populație, gândiți-vă la închiderea prelungită a școlilor”.

”Eu cred că a fost o dramă pentru copii din această țară, pentru că nu numai că nu au putut să dobândească cunoștințele necesare, dar ei au fost foarte mult afectați emoțional, dezvoltarea lor fizică și psihică a fost afectată și lucrul ăsta o să-l vedem în timp.

Nimeni nu am auzit în să aibă o discuție, măcar o asumare a unor decizii care sigur la momentul acela poate au fost considerate potrivite, dar viața și exemplele din alte țări au demonstrat că n-au fost cele mai bune decizii.

N-am auzit această discuție și asta nu e o scuză. Eu cred că e o chestie de responsabilitate și de asumare și trebuie să fie o chestie naturală atunci când suntem în poziția de a decide pentru viețile concetățenilor noștri”, a mai adăugat ministrul Sănătății.

Școlile din România vor avea program normal din toamnă?

„Este așteptarea noastră ca și autorități de sănătate publică. Sigur, aici lucrăm îndeaproape cu Ministerul Educației, e normal să fie așa.

Este bine că la conducerea Ministerului Educației este un om care a înțeles acest lucru și care nu este dispus să ia măsuri care să pună în pericol, cum vă spuneam, nu numai învățământul, ci și dezvoltarea copiilor.

Mai mult, schimbarea modului de control, dacă vreți, sau de monitorizare a evoluției pandemiei, de la număr de cazuri, zone roșii, , galbene, verzi și așa mai departe.

Monitorizarea strictă a numărului de paturi ocupate, evaluarea capacității sistemului de a oferi asistență medicală a dus la o schimbare radicală inclusiv în acest domeniu”, a precizat Alexandru Rafila.

”Știți bine că noi am discutat și în valul al cincilea am propus o închiderea un temporară, pentru timp scurt, a unei școli sau a școlilor dintr-o anumită zonă, dintr-un anumit județ, când se depășea 75 % din numărul de paturi alocate.

Ori acum avem, de exemplu, 15-17 % suntem departe de un astfel de scenariu și nici atunci nu am ajuns în scenariul acesta care să facă necesară închidere a școlilor.

Ori la începutul pandemiei, când s-a luat acea decizie nefericită, erau 30 de cazuri pe zi în toată țara și am stat cu școlile închise câteva luni Nu, nu avem analiza vreo măsură restrictivă”, mai spune ministrul.

Alexandru Rafila, apel la populaţie

”Am recomandat cu tărie, așa cum a făcut-o, am văzut anterior și colegi de-ai mei, medici de familie, utilizarea măștii în interior și mijloacele de transport în comun.

Mijloacele de transport în comun sunt poate principalul loc unde se transmite această boală.

Cred că obligativitatea măștii, mai ales în acest sezon deosebit de cald, este dificil de implementat și oamenii, chiar dacă ar purta mască, ar purta-o incorect. Cred că e mai degrabă utilă o recomandare și o exemplificare personală.

Să dăm exemplu personal că atunci când suntem în spații interioare aglomerate sau mijloace transport, utilizăm masca și atunci mulți dintre concetățenii noștri se vor conforma.

Chiar am văzut oameni care au fost poate reticenți în trecut în ceea ce privește utilizarea măștii și au spus: de data aceasta voi folosi masca pentru că nu este obligație, este o recomandare și îmi dau seama că este o barieră împotriva transmiterii bolii.

E o atitudine corectă și care cred că dacă este replicată de un număr  cât mai mare de oameni, cred că are și un efect categoric benefic”, a afirmat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3.

articolul original.

Nicolae Ciucă: Este un moment istoric pentru industria energetică din România! Începerea producţiei de gaze în cadrul Proiectului de dezvoltare Gaze Naturale Midia

28 June 2022 at 09:20

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, la Vadu, ca este un moment istoric pentru industria energetică din România, si anume, inceperea producţiei de gaze în cadrul Proiectului de dezvoltare Gaze Naturale Midia, primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre.

“Este un moment istoric pentru industria energetică din România. Începerea producţiei de gaze în cadrul Proiectului de dezvoltare Gaze Naturale Midia, este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, aşa cum s-a specificat în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta primele cantităţi de gaze au fost deja introduse în piaţa autohtonă. România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securităţii energetice, într-un moment de cotitură şi în contextul în care Europa şi pieţele mondiale iau măsuri rapide pentru a-şi aproviziona cetăţenii şi economiile cu energie. Faptul că acest proiect va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an înseamnă că vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României. Reprezintă un salt remarcabil şi dovedeşte capacitatea României de a găsi noi resurse şi soluţii într-o perioadă în care furnizarea de gaze naturale la nivel mondial este ameninţată de războiul din Ucraina”, a declarat premierul Nicolae Ciuca.

articolul original.
  • There are no more articles
❌