ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 2 December 2022Ultimele Stiri

Vasluiul a dat drumul la iluminatul festiv de sărbători

1 December 2022 at 21:14
image

De 1 decembrie, municipiul Vaslui a dat drumul la iluminatul festiv și bradul de Crăciun. Orașul a fost împodobit cu sute de beculeţe, oferind o imagine superbă.

Instalaţiile luminoase ce înfrumuseţează oraşul au fost pornite deja şi vor funcţiona timp de mai bine de o lună.

Noutatea acestui an este că, de sărbători, centrul orașului a fost decorat cu multe luminiţe.

Au fost montate ornamentele luminoase pe principalele străzi ale municipiului Vaslui, iar în acest an orașul are parte de culori calde, cu plafoane luminoase formate din șiruri albe suspendate sau traversări din țurțuri strălucitori.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Situaţie bizară pe o stradă din Horezu, Vâlcea. Cum a ajuns un stâlp de iluminat să treacă prin acoperișul unei vile: „Proprietarul va trebui să demoleze construcția”

29 November 2022 at 20:14
image

Un stâlp de iluminat de pe o stradă din Horezu, Vâlcea, trece prin acoperișul unei vile aflată în construcție.

Se pare că această situaţia a născut controverse între autorități şi proprietar care acum se acuză reciproc, notează antena3.ro.

Cum a ajuns un stâlp de iluminat să treacă prin acoperişul unei vile

„Privații care forțează legile să câștige diverse mici foloase nu pot fi considerați vinovați. Vinovată este autoritatea care trebuie să respecte legea şi să acorde consultanță celor care au diverse probleme, pentru a nu se ajunge in situaţii de genul.

Primaria ar trebui să explice care autorizație de construire este greșită, a casei sau a stâlpului, a parcării sau a blocului (daca ele există)”, este mesajul postat pe Facebook de Horezu Real Page, însoțit de fotografiile cu stâlpul care trece prin acoperișul clădirii.

Primarul din Horezu susține că această clădire este una construită ilegal

„Cel mai probabil, proprietarul va trebui să demoleze această construcție. Am trimis control la fața locului, iar concluziile sunt că proprietarul a încălcat normele de urbanism când a ridicat această construcție”, a declarat Nicolae Sărdărescu, edilul din Horezu, potrivit gandul.ro.

Mai mult decât atât, proprietarul vilei riscă şi o amendă.

„Proprietarul are mai multe modificări față de autorizația de construire, în consecință, va trebui să se pună în legalitate. Nu doar stâlpul este o problemă. Va primi și amendă”, a mai specificat arhitectul-șef din Primăria Horezu.

articolul original.

Moreni: Încep lucrările de modernizare a iluminatului public

28 November 2022 at 20:41
image

Încă un proiect al Primăriei Moreni a întrat în linie dreaptă! Edilul Constantin Dinu a semnat, astăzi – 28 noiembrie 2022, contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a iluminatului public, etapa I. Investiția are o valoare de peste 587.000 lei, fără TVA, și este implementată cu fonduri obținute printr-un program al AFM.

„Prin derularea acestui contract se va realiza: implementarea unui sistem de telemanagement la nivel de punct de aprindere, înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat stradale cu LED-uri eficiente din punct de vedere energetic şi luminotehnic, montarea de console de susţinere şi alte lucrări specifice necesare”, precizează primarul Constantin Dinu.

Perioada de implementare este de 6 luni, iar la final se va obține nu doar un sistem de iluminat public mai bun, ci și o economie de energie, concomitent cu scadere emisiilor de gaze cu efect de seră.

articolul original.

Aprinderea iluminatului de Sărbători la Iași va avea loc pe 1 decembrie

26 November 2022 at 04:57
By: Geo
image

Aprinderea iluminatului de Sărbători va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, la ora 17.30, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași.

Servicii Publice SA a cumpărat pentru această iarnă peste 800 de brazi în ghivece, care vor fi ornați și amplasați în toate zonele orașului. De asemenea, 14 brazi mari vor fi decorați și montați pe pietonalul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, Parcul Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) și alte puncte de atracție.

Punctele principale de atracție vor rămâne pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde vor fi montate și două tuneluri din cetină cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă.

Firmele contractate de Primăria Municipiului Iași montează și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală.

Târgul de Crăciun al laşului şi parcul de distracţii vor fi organizate în luna decembrie pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. I.C. Brătianu – Piaţa Unirii. 

articolul original.

Pe 30 noiembrie se dă startul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului

25 November 2022 at 10:32

Pe 30 noiembrie se dă startul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului: aprinderea iluminatului festiv, concert cu Nicolae Furdui Iancu și foc de artificii!

În ședința de Consiliu Local din 25 noiembrie s-a aprobat programul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului, grupate sub tradiționalul generic ”Decembrie Magic”.

Startul va fi dat de spectacolul ”Spirit Românesc” din 30 noiembrie – sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, care va anima Scuarul Mircea cel Bătrân de la ora 17.00 cu reprezentația ”Noaptea Sfântului Andrei” a Teatrului Municipal ”Ariel” și a Corului Arhiepiscopiei condus de preotul Codruț Scurtu, urmată de un mini-show muzical al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” și de un moment artistic ”Noi suntem români” coordonat de profesoara Mariana Ionescu.

La ora 18.00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv, cei mai mici participanți având parte de surprize dulci, iar cei mari – de un pahar de vin fiert.

Pe scena din Centrul Civic vor urca apoi Nicolae și Tudor Furdui Iancu, alături de Grupul instrumental ”Crai Nou”, într-un recital extraordinar ce va dura până la ora 19.10 și va fi continuat de o invitație la joc și voie bună adresată de interpreta de muzică populară Maria Ghinea. Punctul final al manifestărilor va fi reprezentat la ora 20.15 de un foc de artificii.

Pe parcursul ultimei luni a acestui an, în Târgul ”Decembrie Magic” din centrul Râmnicului Primăria Municipiului a mai pregătit evenimente deosebite pe:

  • 5 decembrie – ”Ajunul lui Moș Nicolae”,
  • 23 decembrie – ”Vine, vine Moș Crăciun”,
  • 31 decembrie – ”Revelion 2023”.
articolul original.

La Târgu Jiu, iluminatul de Crăciun va fi restrâns

18 November 2022 at 20:48
image

Zona pietonală din centrul Municipiului Târgu-Jiu, Parcul Lido și Parcul Debarcader vor fi singurele zone din municipiu care vor fi iluminate de Crăciun și Anul Nou.

Principalele bulevarde din oraș vor avea și ele mici decorațiuni, dar reședința Gorjului va fi departe ca spectacol feeric de istoria ultimilor ani.

Bradul principal va fi instalat în centrul orașului, un alt brad putând fi văzut de Sărbători în zona Narciselor dar și în alte locații populare pentru târgu-jieni.

articolul original.

Clădiri iluminate în violet pentru a sărbători copiii învingători (video)

17 November 2022 at 17:53

Joi seară, zeci de persoane, cadre medicale, părinţi şi copiii lor, au sărbătorit la Botoşani Ziua Mondială a Prematurităţii.

Ziua care celebrează lupta şi şansa la viaţă pe care o primesc bebeluşii născuţi prematur şi cărora li se dau, de multe ori, prea puţine şanse de supravieţuire. O echipă de medici, asistenţi şi infirmieri luptă, însă, zi de zi, pentru ca toţi micuţii să aibă o şansă la viaţă în Maternitatea Botoşani.

Mai multe clădiri emblematice din Judeţul Botoşani au fost iluminate, joi seară, la ora 18.00, în culoarea violet. Totul pentru a marca Ziua Mondială a Maturității.

Unul din zece copii se naște prematur, ceea ce înseamnă că, la nivel mondial, aproximativ 15 milioane de bebeluși sunt afectați anual de această problemă. În județul Botoşani, câteva sute de copii sunt născuți înainte de termen în fiecare an, mulți dintre ei având nevoie de incubatoare și de îngrijiri medicale speciale pentru a putea trece de perioada critică.

„A fost un moment emoţionant”

La fiecare 30 de secunde un copil prematur moare, în condițiile în care 75 % din fatalități sunt prevenibile. În Maternitatea Botoșani se nasc anual aproximativ 200 de copii prematuri.

La eveniment au luat parte medici, asistenţi, părinţii de copii prematuri, alături de învingătorii lor, dar şi reprezentanţi ai conducerii unităţii sanitare, precum şi CJ şi ai primăriei. „A fost un moment emoţionant, cu şi despre aceşti copii învingători. Ei sunt cei mai importantă verigă, sunt viitorul nostru. Dacă salvăm chiar şi un bebeluş prin dotările şi investiţiile pe care le susţinem, se va merita din plin”, a spus economista Doina Caba, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„A fi părintele unui prematur e ceva special”

Din 2011, pe 17 noiembrie, la inițiativa Fundației Europene pentru Îngrijirea Nou-Născuților, se marchează Ziua Mondială a Prematurității. Și în acest an, Consiliului Județean Botoșani s-a alăturat acțiunii inițiate de doctorul Carmen Zaboloteanu, șeful Secției de Neonatologie, și a iluminat Palatul Administrativ și sediul Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” în culoarea violet, culoarea care reprezintă lupta pentru viață a copiilor născuți prematuri. „Am organizat această acțiune pentru a atrage atenția opiniei publice asupra acestui fenomen. Ne dorim să informăm viitoarele mame asupra riscurilor pe care le presupune o naștere prematură și asupra faptului că multe dintre nașterile premature pot fi prevenite. Celebrăm copiii născuți prematur care ne oferă în fiecare zi o lecție de viață, dar și eforturile colegilor și ale părinţilor pentru salvarea şi îngrijirea nou-născuţilor prematur. A fi părintele unui prematur e ceva special. Până la urmă, Dumnezeu nu alege pe oricine să fie martorul unui miracol”, a spus medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei de neonatoogie din cadrul Maternităţii Botoşani, iniţiatorul campaniei la Botoşani.

Articolul precedent
Articolul următor
articolul original.

Fără iluminat de sărbători la Gherla pe șoseaua principală și la primărie, artificii și concert de Anul Nou

16 November 2022 at 16:26
image

Criza energetică despre care canalele de informare nu mai contenesc să discute de mai bine de un an de zile își lasă amprenta și la Gherla. 

Primarul Ovidiu Drăgan spune că municipalitatea se va adapta la noile condiții și va reduce din fastul tradițional. Edilul a precizat că iluminatul festiv va lipsi în această iarnă de pe șoseaua principală, dar și de pe clădirea primăriei. „Trebuie să dăm un exemplu”, a spus el.

În schimb, se vor amenaja cu instalații luminoase de sărbători parculețul central și parcul mare al orașului.

Drăgan a mai anunțat că se intenționează reluarea manifestărilor prilejuite de Ziua României, pe 1 Decembrie, zi în care se va organiza din nou o paradă, care a lipsit în ultimii doi ani, din cauza restricțiilor impuse de autorități în perioada de pandemie cu Covid-19.

Primarul mai spune că se fac pregătiri și pentru noaptea Anului Nou, care vor cuprinde focurile tradiționale de artificii din centrul orașului, dar și un concert.

Mai multe detalii despre toate aceste evenimente vor fi anunțate în perioada următoare.

foto: arhiva

articolul original.

Montarea iluminatului festiv de Crăciun dă peste cap circulația de pe Bulevardul Revoluției

15 November 2022 at 11:55
image

Șoferii sunt nervoși la această oră întrucât traficul și așa aglomerat de pe Bulevardul Revoluției a fost îngreunat din cauza firmei care montează iluminatul festiv de Crăciun, blocând astfel și banda a 2 de circulație, din cele 3 existente (prima fiind ocupată în totalitate de mașinile parcate).

Nu putem să nu ne întrebăm de ce, tocmai cunoscând traficul din timpul săptămânii, fost luată decizia ca aceste operațiuni să fie făcute acum și nu în weekend, ori pe timp de noapte, când zona e aproape pustie.

În ceea ce privește iluminatul specific sărbătorilor de iarnă, Primăria municipiului Arad a optat în acest an, pentru a face economii la energie, să folosească aceleași ghirlande luminoase cu LED din anii precedenți (furnizate de firma Elba), pe care urmează să le amplaseze doar în zona centrală și în principalele intersecții, spre deosebire de alți ani când a încercat să aducă spiritul sărbătorilor și în cartierele municipiului.

articolul original.

Bradu. Consum redus la iluminatul public

10 November 2022 at 08:28
image

Bradu. Consum redus la iluminatul public.

În aceste vremuri de criză energetică și de creștere accelerată a prețurilor la energia electrică, una dintre principalele preocupări ale conducerii comunei Bradu a fost găsirea de modalități pentru scăderea sumelor plătite pentru iluminatul public, fără a afecta însă calitatea serviciului oferit cetățenilor.

În acest sens, în urmă cu mai multă vreme a fost demarată acțiunea de înlocuire a vechilor lămpi stradale care funcționau pe bază de sodiu cu lămpi moderne, cu tehnologie LED, având consum redus de energie și cu eficiență mult mai mare.

„Am reușit să schimbăm deja peste 75% din totalul lămpilor din comună și procesul merge accelerat.

În primele luni din anul viitor vom încheia, iar în întreaga localitate iluminatul public va fi făcut cu lămpi pe LED.

Acest lucru va duce la facturi mai reduse la curent și o economie importantă de bani la buget, pe care putem astfel să îi redirecționăm către alte investiții necesare în localitatea noastră!” spune primarul Dan Stroe.

Foto descriptiv

articolul original.

Au fost recepționate lucrările de modernizare a iluminatului public în satele comunei Berchișești. Violeta Țăran: ”Nu mai există nicio stradă din comună care să nu beneficieze de iluminat public la cele mai înalte standarde” (FOTO)

7 November 2022 at 17:36

Lucrările de modernizare a iluminatului public în ambele sate ale comunei Berchișești au fost recepționate astăzi, a anunțat primarul Violeta Țăran. ”Creșterea gradului de confort și siguranța publică a locuitorilor este o prioritate a administrației publice . Transformarea comunei Berchișești într-o așezare cu utilități și servicii publice civilizate, apropiate celor din zonele urbane, a fost permanent în atenția conducerii Primăriei. Pe lângă drumuri, apă și canalizare, energia  electrică, iluminatul public și siguranța cetățenilor, inclusiv cea stradală, au constituit alte obiective  primordiale ale mandatelor mele de primar, realizarea acestora contribuind esențial la creșterea gradului de confort și siguranță publică a locuitorilor.  Cu bucurie și satisfacție, vă anunț că au fost recepționate lucrările de modernizare a iluminatului public pentru ambele sate ale comunei Berchișești. O primă fază a proiectului a fost realizată acum doi ani, proiectul fiind finanțat din bugetul propriu al Primăriei, cea de-a doua fază fiind finanțată de această dată printr-un program al Agenției Fondului pentru Mediu. Este un desiderat reușit în proporție de 100%, astfel încât în prezent nu mai există nicio stradă din comuna Berchișești care să nu beneficieze de iluminat public la cele mai înalte standarde”, a declarat primărița.

Aceasta a precizat că recepția proiectului iluminatului stradal vine după realizarea unui alt proiect de anvergură pentru comunitatea din Berchișești, respectiv sistemul de supraveghere video, finanțat prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Prin acest program de investiții, au fost amplasate 23 de camere video performante, în cele mai importante zone: la intrările şi ieşirile din comună, în intersecţiile principale, în centrul comunei, la sediul Primăriei şi al altor instituţii, precum şi în parcuri. ”Finalizarea acestor investiții va însemna o  îmbunătățire considerabilă a vieții locuitorilor din  Berchişeşti, prin creşterea substanţială a gradului de siguranță, precum și a bunurilor și gospodăriilor acestora. Siguranţa şi integritatea cetăţenilor este o prioritate a Primăriei Berchişeşti și sunt convinsă că localnicii vor aprecia aşa cum se cuvine reuşita acestui nou obiectiv de investiţii”, a conchis Violeta Țăran.

articolul original.

Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă la Pitești

7 November 2022 at 11:57

Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă la Pitești.

În ciuda știrilor provocatoare de angoasă privind iarna care vine, oamenii vor să se bucure de venirea sărbătorilor. Iar edilul-șef al Piteștiului este cu pas un înaintea altor primării de mari orașe și dat dispoziție să înceapă pregătirile în acest sens.

S-a muncit intens în ultima săptămână pentru ca instalațiile decorative să fie montate pe câteva artere de circulație ale municipiului nostru. De câteva zile, cetățenii trec pe Strada Mare pe sub arcadele ornamentale care vor străluci nu peste mult imp.

La această oră, echipe de specialiști se ocupă de Piața Primăriei. Sunt fixați stâlpi metalici pentru ca platoul din fața sediului administrației locale să fie apoi „acoperit” cu o „dantelă” formată din mii de becuri care vor fi aprinse la începutul lunii cadourilor.

articolul original.

Criza energetică își pune amprenta asupra României! Iluminatul public va fi oprit în unele localități din țară

7 November 2022 at 12:18
image

Criza energetică a început să afecteze România! Primăria comunei Şoimuş, aşezare situată la câţiva kilometri de municipiul Deva şi apreciată ca una dintre localităţile dezvoltate ale judeţului Hunedoara, a decis să oprească iluminatul public, de la miezul nopţii până la ora 5,00 dimineaţa, din cauza costurilor mari la energia electrică, ultima factură fiind dublă ca valoare comparativ cu cele din lunile anterioare.

Primarul comunei Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie, a anunţat luni că administraţia locală a primit o factură la curent în valoare de peste 74.000 de lei, faţă de 32.000 de lei cât erau vechile costuri. Prin urmare, după exemplul altor primării din ţară, s-a hotărât restricţionarea iluminatului public în anumite intervale orare.

„Iluminatul va funcţiona de la ora 17,30 la ora 00,00 şi de la ora 5,00 la ora 7,30. Va fi stins de la ora 00,00, la ora 05,00„, a precizat primarul.

El a arătat că primăria nu şi-a dorit să se ajungă la întreruperea iluminatului public, dar s-a adoptat această soluţie de criză pentru ca administraţia locală să nu intre într-un blocaj financiar.

Acum lucrăm la un proiect de alimentare a tuturor punctelor de aprindere de la panouri fotovoltaice şi sperăm ca de la anul să devenim independenţi energetic şi să nu mai fie nevoie să trecem la aceste măsuri deloc plăcute„, a completat Irimie.

Această măsură de întrerupere a iluminatului public în comuna Şoimuş se va aplica în intervalul noiembrie 2022 – 31 martie 2023, conform agerpres.ro.

articolul original.

Când se aprind luminițele de Crăciun în București?

6 November 2022 at 22:00
image

Primăria Capitalei a început recent montarea instalațiilor pentru iluminatul festiv de sărbători, acesta urmând să fie aprins la 1 decembrie.

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală de Iluminat Public București, a început recent montarea instalațiilor pentru iluminatul festiv de sărbători din Capitală.

Potrivit Primăriei Generale , luminițele vor fi aprinse în seara zilei de 1 decembrie, odată cu iluminatul public.

Ce zone vor avea luminițe de Crăciun în București?

Aproape 3.000 de, care utilizează tehnologia LED pentru un consum eficient, vor împodobi zone precum bd. Magheru, Piața Universității, Piața Romană, bd. Lascăr Catargiu, bd Kiseleff, bd. Unirii și Piața Presei Libere.

„Instalațiile luminoase sunt aceleași din anii trecuți, nu au mai fost cumpărate sau închiriate alte echipamente”, anunță, vineri, Primăria Capitalei.

articolul original.

Primăria din Bengești-Ciocadia reduce programul la iluminatul public

29 October 2022 at 09:56
image

Autoritățile din comuna gorjeană Bengești-Ciocadia au redus programul pentru iluminatul public. Victor Geogia, edilul din Bengești-Ciocadia, a declarat că iluminatul public va fi oprit la ora 23.00.

Acesta va fi repornit la ora 04.00 și oprit, din nou, la ora 07.00. Economie se face și la primărie. Se închid becurile în încăperile în care nu se lucrează. Și la alte instituții vor fi luate măsuri similare.

articolul original.

SEdC Mioveni a început montarea instalațiilor de iluminat festiv pentru sărăbătorile de iarnă

24 October 2022 at 11:41
image

Angajații SEdC Mioveni din cadrul Serviciului de Iluminat Public montează în această perioadă iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă.

Lucrările vor viza în principal centrul orașului, aranjamentul din acest an fiind unul special. Șirurile şi figurinele luminoase vor da orașului atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă, cea mai frumoasă perioadă din an.
În fiecare an, orașul Mioveni, frumos împodobit pentru sărbătorile de iarnă, a atras vizitatori din județ și din țară și sperăm ca surprizele pregătite de către autoritățile locale, să îi încânte și de această dată atât pe cei mici cât și pe cei mari.
articolul original.

Beneficiile unei lustre LED (P)

21 October 2022 at 14:26
image

LED-urile au avut reputația de a fi aceste lumini strălucitoare care au luminat întreaga cameră cu o nuanță ciudată de albastru și au cam schimbat aspectul tuturor lucrurilor. Dar acum, tehnologia a schimbat din nou situația. Luminile LED moderne sunt mult mai elegante și pot fi folosite pentru a ilumina practic orice, de la spații de locuit uriașe până la chiar și spații minuscule pentru precizie.

Dar cel mai bun lucru legat de utilizarea LED-urilor este că aceste lumini consumă doar o fracțiune din cantitatea de energie în comparație cu cele tradiționale cu incandescență. Astfel, chiar dacă vrei să ții luminile aprinse toată noaptea, nu s-ar vedea cu adevărat în facturile de electricitate și astfel nu trebuie să stai mereu cu grijă să apeși pe întrerupător să stingi luminile.

Hai să vedem, așadar, numeroasele beneficii de a alege lustre LED pentru casa ta.

Eficiență energetică

Luminile cu LED sunt cea mai eficientă sursă de iluminare pentru casa ta din punct de vedere energetic. În comparație cu iluminatul tradițional, aceste lustre LED-urile au o eficiență energetică cu 80%-90% mai mare. Acest lucru înseamnă că aproape 80% din energia electrică este transformată în lumină, în timp ce doar 20% este transformată în alte forme de energie, cum ar fi căldura.

Statisticile arată exact invers în cazul becurilor obișnuite și al luminilor fluorescente, care consumă aproximativ 80% din energia electrică pentru a o transforma în căldură și doar 20% produce lumina pe care o primim. Poți înlocui o lampă fluorescentă de 84 de wați cu lustre LED de 34 de wați și să obții același nivel de lumină.

Longevitatea produsului

Cele mai multe lustre LED au o durată de viață considerabil mai mare decât luminile tradiționale. Acest lucru înseamnă, de asemenea, emisii de carbon mai mici. Aceste lumini durează de până la șase ori mai mult decât cele obișnuite și nu trebuie înlocuite frecvent.

Durata de viață a unor lustre LED este semnificativ diferită de cea a luminior convenționale, care se sting atunci când filamentul se rupe. Durata medie de viață a LED-urilor, în funcție de numărul de ore de eficiență pe care le oferă, este de aproximativ 70% din luminozitatea inițială. În cele din urmă, acestea se sting la sfârșitul acestei perioade.

Comparativ cu un bec cu incandescență care are o eficiență de 750 până la 2.000 de ore, 8.000 până la 10.000 pentru un fluorescent compact și 20.000-30.000 de ore pentru un bec fluorescent liniar, durata de viață a unui LED alb de mare putere se situează în jurul a 35.000 până la 50.000 de ore eficiente.

Totuși, această cifră depinde foarte mult de factori precum temperatura și curentul de funcționare. LED-urile se degradează în timp, în cele din urmă.

Prin urmare, aceste lustre LED-urile reduc foarte mult presiunea asupra cerințelor de iluminat în domenii precum producția industrială, procesele de ambalare și transportul.

Temperaturi și producție de căldură mai scăzute

Becurile obișnuite cu incandescență irosesc aproximativ 80%-90% din energia totală sub formă de căldură. aceste lustre LED, spre comparație, rămân reci și, deoarece nu sunt formate din componente din sticlă, nu riscă să se deterioreze din cauza vibrațiilor sau a fluctuațiilor de temperatură.

Astfel, poți instala cu ușurință lustre LED în tavanul bucătăriei sau în alte încăperi în care temperatura rămâne un pic mai ridicată. De asemenea, acestea pot fi instalate și în locuri precum bazele sportive în aer liber.

Un alt factor crucial despre luminile LED este faptul că acestea nu produc căldură sub formă de radiații infraroșii, spre deosebire de iluminatul cu incandescență sau de radiațiile ultraviolete. Acest lucru ne permite să instalăm lustre LED în locuri în care încălzirea cauzată de iluminatul obișnuit ar fi cauzat o problemă, cum ar fi în iluminarea unui spațiu care conține obiecte sensibile la lumină, cum ar fi alimente sau textile.

Dimensiuni și greutate

LED-urile măsoară de obicei în jur de 3-8 mm în lungime și pot fi folosite singure sau într-un ansamblu. Dimensiunea miniaturală și profilurile joase ale LED-urilor le fac să se potrivească în locuri înguste care nu pot găzdui becuri convenționale și în lustre LED discrete.

De asemenea, datorită facilităților direcționale, LED-urile servesc eficient la distribuirea uniformă a luminii comparativ cu orice iluminat obișnuit.

articolul original.

Semnal dinspre Primăria Tătărani. Facturile pentru iluminatul public stradal bagă în faliment administrațiile publice!

21 October 2022 at 08:13

Explozia prețurilor la energia electrică și gaze naturale a transformat normalitatea în coșmar. Viața a devenit din acel moment, pentru marea majoritate a populației, o luptă pentru supraviețuire, pentru căutarea unor alternative de a compensa, într-un oarecare procent, pierderea echilibrului financiar generat de costurile existențiale care galopează în continuare și nu pare că ar exista soluții pentru a fi oprite.

Probleme mari au apărut și în ogrăzile administrațiilor publice locale. Mulți primari nu au ieșit până acum cu luări de poziție, cu puncte de vedere vizavi de creșterea infernală a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Unii au găsit soluții de economisire, alții așteaptă să le vină facturile, notificările din partea furnizorilor. Cert este că nu bucură pe nimeni ceea ce se întâmplă.

Primarul comunei Tătărani, Constantin Pătru, este unul dintre primii edili din județul Dâmbovița care trage un semnal de alarmă cu privire la prețurile împovărătoare. Spune edilul de la Tătărani că administrațiile publice locale vor fi încovoiate de valoarea facturilor la energir electrică. Și nici nu a început iarna! Zilele trecute, Primăria Tătărani a primit de la furnizorul de energie electrică două facturi, de aproximativ 46.000 de lei, pentru o lună de consum înregistrat de sistemul local de iluminat public.

„Este ceva de nedescris. Până luna aceasta, plăteam pentru iluminatul public și consumul de la celelalte instituții aflate în subordinea Primăriei circa 15 mii de lei. Acum, avem de plătit, doar pentru luna septembrie, peste 46 de mii de lei. Vă închipuiți unde ajungem cu această creștere enormă a costurilor numai cu energia electrică într-o localitate care are multe alte probleme de rezolvat, iar bugetul nu este unul care să poată să susțină explozia prețurilor de acum?”, ne-a precizat Constantin Pătru.

Situația trebuie rezolvată rapid, altfel, spune edilul de la Tătărani, furnizorul vine și întrerupe curentul electric nu numai la iluminatul stradal, ci la toate celelalte componente ale administrației locale. Constantin Pătru dorește să îi consulte pe cetățenii localității în această problemă care privește soarta întregii comunități.

„Oamenii trebuie să știe ce se întâmplă. Ei ne-au votat să le reprezentăm interesele, trebuie să cunoască problemele cu care ne confruntăm și să acționăm în consecință. Nu pot eu acum să întrerup iluminatul public stradal, să las comuna în beznă. Trebuie să căutăm soluții. Să ieșim din acest impas deocamdată. Apoi vedem ce mai facem. Oricum, lucrurile sunt foarte complicate”, ne-a mai spus primarul comunei Tătărani.

După ce a primit factura, Constantin Pătru s-a gândit să pună în aplicare un program de funcționare a iluminatului public stradal care să diminueze oarecum consumul. În acest sens, s-a consultat cu polițiștii care își desfășoară activitatea în Tătărani. Ei știu cel mai bine cum stă treaba cu infracționalitatea, cu gestionarea faptelor antisociale. Primarul a vrut să întrerupă iluminatul public între orele 00:00 și 04:00, pe considerentul că, în acest interval de timp, cetățenii nu mai circulă pe străzi. Oamenii legii au spus că, în această perioadă, la adăpostul întunericului, acționează, de obicei, hoții, spărgătorii de case, cei care fură din gospodării.

Edilul mai are o soluție pe care o va prezenta cetățenilor comunei. Pentru diminuarea consumului cu sistemul de iluminat public, va reduce numărul lămpilor ce vor fi aprinse. Acum, la nivelul localității sunt funcționale peste 400 de corpuri de iluminat, care ar urma să fie reduse la jumătate pentru a vedea care este impactul asupra consumului.

„Voi chema firma care asigură mentenanța rețelei de iluminat public stradal și o să întrerup câte o lampă din doi în doi stâlpi. Este dureros să apelezi la o asemenea soluție după ce ai investit fonduri importante pentru confortul și siguranța cetățenilor, pentru a crea un sistem de iluminat public deosebit pe fiecare ulicioară din comună la care, rețineți, folosim lămpi economice. Dacă am fi avut becuri cu un consum normal, eram terminați. Ne omorau costurile”, a adăugat, cu tristețe, Constantin Pătru.

Edilul de la Tătărani, județul Dâmbovița, face apel la actualii guvernanți să găsească soluții de rezolvare a acestor probleme grave cu care se confruntă deja administrațiile publice locale din cauza exploziei prețurilor la energia electrică și gaze naturale. Există riscul, spune primarul Constantin Pătru, ca multe unități administrativ-teritoriale să intre în faliment, să ajungă să facă împrumuturi pentru a plăti facturile la utilități.

Ultima factură la energie electrică nu este unica problemă pe acest segment sensibil cu care se confruntă administrația de la Tătărani. Primarul Constantin Pătru trebuie să încheie un contract de furnizare energie electrică pentru Școala și Dispensarul Medical din satul Căprioru. Până acum, s-a aflat într-o situație de provizorat, dar trebuie să se intre în normalitate. A primit o ofertă de la furnizor și surpriză! Va trebui să plătească peste 7 lei kilowatul! La un asemenea preț, nici nu mai știi cum să tratezi problema. Costurile numai cu energia electrică sunt enorme, dar nu poți lăsa instituțiile de interes din localitate fără curent electric. Constantin Pătru consideră că statul ar trebui să intervină. Să găsească soluții de compensare, de plafonare, de acordare a unui sprijin financiar pentru astfel de cazuri. Nu poți trata o instituție de interes public la fel ca pe o firmă, ca pe o societate comercială, și să îi înaintezi un tip de contract bussines stabil. Să îi facturezi unei școli curentul electric cu 7 lei kilowatul!

„Este strigător la cer ceea ce se întâmplă. Nu credeam că o să apucăm să mai trăim astfel de vremuri pline de incertitudine, de probleme, de situații cărora nu știi cum să le faci față. Nu poți ca la un dispensar medical, unde vin oamenii forțați de boli, de starea de sănătate precară, la școli unde ne educăm copii, viitorul acestei țări, să cerem asemenea prețuri pentru banalul curent electric”, a mai adăugat Constantin Pătru – primarul comunei Tătărani.

articolul original.

Municipiul Bârlad va avea iluminat stradal cu corpuri LED; se aşteaptă o scădere a costurilor la electricitate cu 75%

13 October 2022 at 12:42
image

Municipiul Bârlad derulează două proiecte privind modernizarea sistemului de iluminat public, autorităţile locale aşteptându-se la o scădere cu 75% a costurilor pentru electricitate.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Bârlad, cele două proiecte de modernizare şi extindere a reţelelor de iluminat public presupun montarea a aproximativ 4.000 de corpuri de iluminat tip LED, înlocuirea stâlpilor şi introducerea iluminatului acolo unde acesta nu există.

‘Bârladul va beneficia, după finalizarea acestor investiţii, de un sistem de telegestiune a iluminatului public care va permite reglarea automată a intensităţii luminii electrice în funcţie de lumina naturală. De asemenea, intensitatea iluminatului public va depinde şi de dinamica stradală. (…) Mai mult, dacă un bec se defectează, sistemul inteligent va trimite semnale în panoul de comandă. Altfel spus, cetăţeanul nu va mai fi nevoit să anunţe autoritatea locală că becul de pe strada lui s-a ars, căci monitorizarea permanentă a sistemului implică alerte în timp real. Comenzile declanşate de la distanţă sunt un alt beneficiu al sistemului. De exemplu, dacă cineva este deranjat că lumina unui bec stradal îi bate în geam prea puternic, căci avem şi astfel de reclamaţii, va exista posibilitatea diminuării intensităţii acelui bec, fără a afecta lumina de pe restul străzii. Modernizarea infrastructurii de iluminat este o investiţie care, deşi luminează, nu se prea vede, ca să folosim un joc de cuvinte. Este acel tip de investiţie care poate scăpa neobservată de către cetăţeni, dar care se va simţi din toate punctele de vedere: vom avea mai multă lumină, consum redus drastic, scăpăm de pierderi, de disconfort şi de poluarea pe care le implică lămpile tradiţionale şi vechea reţea de iluminat’, a declarat primarul Dumitru Boroş, potrivit paginii de Facebook a Primăriei municipiului Bârlad.

Unul dintre proiecte este finanţat prin fonduri norvegiene, are o valoare de 1.482.355 euro şi implică montarea a 2.590 de corpuri de iluminat tip LED, care vor înlocui becurile convenţionale, în acest moment proiectul fiind realizat în proporţie de 85%.

Al doilea proiect are la bază fonduri europene în valoare de aproximativ 2,2 milioane euro şi prevede montarea a 1.261 de corpuri de iluminat, precum şi înlocuirea şi montarea a 277 de stâlpi, pe 20 de străzi.

articolul original.
❌