ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Opinia Mesagerului / Kremlin, în formă continuată

24 November 2022 at 11:00
image

Deși este o manoperă nerecomandată ambelor sexe, de a te ușura de lichidele trecute prin rărunchii personali într‐un spațiu aflat sub incidența codului galben pai de vânt, aceasta pare a fi prezentă în vârful politicii dâmbovițene. Un exemplu ni‐l oferă, gratuit, distinsul lider al partidoiului, care aflat peste Prut s‐a proptit în poză cu actualul primar al Chișinăului, recunoscut de cei din Basarabia ca urmaș în cuget și simțiri al fostului președinte Dodon, actualmente pus să dea socoteală despre o seamă de „biznisuri“ bărboase, dar și un suporter fidel al lui FC Putin din liga Kremlinului. S‐o recunoaștem, Dodon a fost onest. „Mie îmi plac rușii. Care‐I problema? Oamenii m‐au votat? M‐au votat. Pa, la revedere“. Pe de altă parte, curentul momentului din regiune nu este unul favorabil președintelui rus, orice asociere cu numitul, cât de mică ar fi ea, duce la importante prejudicii de imagine, pentru că cel mai simplu lucru pe lumea asta este să judeci fără a cunoaște. A fi putinist e o chestiune de câteva minute. Ai scăpat porumbelul? Să fii sănătos. Ți‐o iei de la vorbitorii de romgleză prin toate orificiile din dotare.

Ne putem imagina însă, că domnul Ciolacu a discutat felurite chestiuni de strictă actualitate, de la o axă Buzău-Chișinău, până la un viitor tunel din Bucegi până în Bălți, cu actualul primărete din capitala vecină, dar nu pricepem în ruptul capului de ce. A te expune de bună voie „biciului“ opiniei publice, opoziției pusă pe arțag, ca să nu mai vorbim de partenerii de coaliție care deja evită aparițiile comune, înseamnă că vorbim de un „masochism politic“. S‐ar putea avansa o viitoare schimbare de calimeră în care, poate nu știm noi, deja se lucrează cu aprindere la o nouă aliniere a planetelor, menită să‐l scoată pe Vladimir basma curată și pe Zelenski din subteranele Kiev‐ului, dar nu credem că omul în discuție are nasul atât de lung și de fin. Dacă‐n viitoarele zile poza cu primarul Ceban va inunda spațiul public de la Nistru pân` la Tisa, procentele câștigate cu truda frunții din laboratoarele partidului se vor duce pe Dâmbovița cenușie până în traista AUR‐ului, aflat în poziția puilor de vrabie care așteaptă tainul.

Dar cum presa noastră cea de toate zilele acționează la primul telefon, sunt convins că faptul discutat aici va fi băgat repede sub preș, mai cu seamă că armata de postaci este într‐o permanentă alarmă „Radu cel Frumos“, eventualele „agitații“ fiind anihilate în conformitate cu un ordin de zi pe unitate lesne de anticipat. Să mai admitem că, atunci când este vorba de un conflict de magnitudinea și tematica celui în derulare la nord de noi, a te poziționa lângă una din părți nu este opțiunea care să bucure, știută fiind soarta celui ce se bagă intr‐o ceartă hetero, de unde iese de obicei prost. Dacă vreți o comparație mai plastică, acțiunea lui Ciolacu aduce și cu un „hai Steaua!“ în mijlocul peluzei de lângă Podul Grant sau în „Ștefan cel Mare“, numai că, să nu uităm, galeria Rapidului era ornată și de spiritul lui Fănuș, pletele lui Pitiș, ochelarii lui Nicu Constantin și mulți contemporani cândva, dar nu la paritate cu gașca lui Corsicanu. În fine, în cazul în care aveați dubii, acum avem și noi un Viktor Orban al nostru, în vreme ce al ungurilor flutură fulare cu harta Ungariei mari la vest. Bravo, domnule Ciolacu, ne place! În rest „tăt normal“! Pe mai încolo. (GD Patraucean)

articolul original.

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost plasat sub control judiciar şi nu are voie să plece din ţară

18 November 2022 at 18:00
image

Fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, suspectat de corupţie, finanţare ilegală şi trădare de ţară, a fost scos, joi, de sub măsura arestului la domiciliu şi plasat sub control judiciar, neavând voie să părăsească ţara, anunţă presa de la Chişinău.

Fostul şef al statului se afla în arest la domiciliu de la sfârşitul lunii mai, iar decizia de a fi plasat sub control judiciar a fost luată vineri de judecătorii Curţii Supreme de Justiţie

„Este prima noastră victorie”, a declarat Igor Dodon, la ieşirea din sala de şedinţe, potrivit agora.md.

Igor Dodon va participa la protestele organizate de Partidul Socialiştilor

La scurt timp după ce a fost eliberat din arestul la domiciliu, Igor Dodon a anunţat pe Facebook că va participa la protestele organizate de Partidul Socialiştilor.

„Nu am restricţii în acest sens. Sunt gata să particip la proteste non-partinice, alături de cetăţeni.De asemenea, intenţionez să merg în raioane, aşa cum am promis, pentru a comunica cu oamenii”, a declarat fostul preşedinte.

La 24 mai, autorităţile au desfăşurat percheziţii la domiciliul fostului preşedinte, precum şi alte alte adrese, în urma cărora Igor Dodon şi cumnatul său, Petru Merineanu, au fost reţinuţi. Ulterior, acesta din urmă a fost arestat preventiv, în timp ce fostul preşedinte a fost plasat în arest la domiciliu.

Galina Dodon a fost oficial învinuită de complicitate la îmbogăţire ilicită

La percheziţii au fost găsiţi peste 600 de mii de lei, iar într-un plic cu simbolurile unui partid, au erau 17 mii de lei şi 1.000 de dolari. Sunt cercetate fapte cu privire la îmbogăţirea ilicită, corupere pasivă, finanţarea ilegală a unui partidul şi trădare de patrie, fapte care ar fi avut loc începând cu anul 2014 şi până în prezent.

Şi fosta prima-doamnă a Republicii Moldova, Galina Dodon, a fost oficial învinuită de complicitate la îmbogăţire ilicită. Ea a fost audiată la Procuratura Anticorupţie, dar a spus că nu-şi recunoaşte vina, iar dosarul în care e vizată este unul politic şi are drept scop de a-i denigra familia.

articolul original.

Omul care i-a dat interzis lui Traian Băsescu, pe statul de plată al lui Vladimir Putin! Salariu de peste 40.000 de dolari pe lună

28 October 2022 at 20:05
image

Omul care l-a interzis pe Traian Băsescu în Republica Moldova, fostul președinte Igor Dodon, a încasat sume uriașe de la Vladimir Putin.

Dodon s-a aflat pe statul de plată al lui Vladimir Putin și încasa peste 40.000 de dolari pe lună de la Kremlin.

Fostul președintele al Republicii Moldova, Igor Dodon, ar fi avut un salariu de 43.524 de dolari, atunci când ocupa funcția de președinte al Asociației Obștești „Uniunea de afaceri Moldo-Rusă”. Informațiile au fost făcute publice de The Washington Post, care a analizat documente obținute de serviciile secrete ucrainene, scrie Tv8.md.

„Salariul lunar al lui Dodon, plătit de consiliul de afaceri, era de 29.016 dolari americani, plus un bonus lunar de 14.508 dolari, arată documentele. Contractul, totuși, a venit cu condiții atașate. Dodon trebuia să consulte tot ce spune public cu noul său angajator, arată o captură de ecran a unei conversații text între Dodon și Ceaika (n.r. – om de afaceri și fiul fostului procuror general din Rusia)”, scrie WP.

Într-un videoclip înregistrat în secret, divulgat în 2019, Dodon a recunoscut că a primit finanțare de la Kremlin, inclusiv de la Gazprom, și a spus că are nevoie de 800.000 până la 1 milion de dolari pe lună pentru a acoperi „costurile de funcționare” ale partidului său”, mai spune sursa citată.

În ianuarie 2017, Igor Dodon i-a retras cetățenia acordată lui Traian Băsescu de Republica Moldova.

„Am semnat decretul privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu. Astazi a avut loc sedinta Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.

Au fost examinate detaliat conditiiile legale de acordare a cetateniei dlui Basescu. Anterior, in calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu in mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalitatii Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldoveneasca şi existenţa poporului moldovenesc. Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova. Mai mult decît atît, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existentei urmamririi penale.

Prin retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu, voi repara încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte. Respectul față de Republica Moldova, față de poporul nostru, față de istoria noastră de secole, față de suveranitatea și independența noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor. Și oricine atentează la aceste valori și realități va avea de suportat consecințele care se impun conform legii”, afirma, la vremea respectivă, Dodon.

De-a lungul timpului, Traian Băsescu, fost președinte al României, s-a pronunțat pentru Unirea României cu Republica Moldova.

articolul original.

Igor Dodon, fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova, a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție | AUDIO

7 October 2022 at 06:50
image

Fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost trimis joi în judecată într-un dosar de corupție. El este acuzat că, pe când era șeful statului,  ar fi primit o sacoșă cu bani de la oligarhul fugar Vlad Plahotniuc, pe atunci aliatul său politic. Nu este, însă, singurul proces al fostului președinte.

Igor Dodon este învinuit că, în iunie 2019, a pretins aproape 1 milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia cu Federația Rusă, în calitatea sa de președinte al Republicii Moldova.

Potrivit procurorilor anticorupție din Republica Moldova, Igor Dodon ar fi trebuit să negocieze cu factori de decizie din Federația Rusă condiții favorabile pentru „Partidul Democrat din Moldova” și, personal lui Vlad Plahotniuc privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între partidele celor doi.

Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului Guvern, dar și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc de răspunderea penală în dosarele în care era cercetat.

Fostul șef de stat Igor Dodon s-a prezentat joi în fața magistraților și în dosarul Energocom, în care este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu în interesul unui grup criminal organizat.

Dodon a spus presei de la Chișinău că dorește ca toate ședințele să fie publice.

„Chiar vreau ca dumneavoastră să participați la toate ședințele. De ce se grăbesc? Pentru că termenul de prescripție expiră peste jumate de an și ei vor mai repede să meargă în judecată să încerce să obțină o sentință. Nu sunt implicat în ceea ce a fost atunci, nu au niciun argument.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/10/06oct-18-Dodon-nu-sunt-vinovat.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 Igor Dodon a fost președintele Republicii Moldova între 2016 și 2020. S-a remarcat prin mesajul său puternic pro-rus, susținând departarea de UE, denunțarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană și aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Citește și: Maia Sandu: „Luăm în calcul retragerea cetățeniei moldovene pentru cei care luptă de partea agresorului. Există riscul de mobilizare la război în estul Republicii Moldova” | AUDIO

articolul original.
  • There are no more articles
❌