ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Șeful OPC Neamț: Ordinul de publicare a numelor firmelor care pun în pericol viața clienților se aplică în teritoriu

19 September 2022 at 07:55
image

Protecția Consumatorilor iese din preistorie și decide să facă publice numele firmelor la care constată nereguli ce atentează la viața, sănătatea și buzunarul românilor. La modul concret, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a dat recent un ordin pentru instituțiile din teritoriu, prin care atunci când constată cu probe – fotografii, imagini, documente – că la firmele controlate sunt abateri grave, să facă publice numele acestora. „Îmi asum decizia de a comunica numele operatorilor economici sancţionaţi. Consumatorii au dreptul să ştie, iar noi avem obligaţia să le transmitem exact ce abateri şi unde au constatat colegii noştri. Pe cei ce se consideră vătămaţi de acest ordin şi mai ales de transparenţa comunicatelor Autorităţii, îi rog, îi sfătuiesc sau, mai bine chiar, îi somez să se pună în ordine! Nu noi suntem obligaţi să îi ascundem ochilor presei, ci ei au datoria să nu aibă abateri”, a argumentat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC. Este prima instituție de control din România care decide transparență în chestiunea aceasta, numele firmelor amendate nefiind făcute publice pe considerentul că instituțiile puteau fi date în judecată pentru prejudicierea imaginii de cei sancționați.

Vlad Ciurea, șeful Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Neamț precizează că ordinul se aplică deja în județ și explică mecanismul. „Orice comunicat de presă pe care noi îl întocmim este trimis la București pentru aprobare, apoi îl transmitem mass-mediei. Deja am făcut publice numele firmelor sanționate la ultimele două acțiuni de control din august și septembrie”.

Acest considerabil pas înainte ar trebui completat și cu o mai rapidă informare a opiniei publice, pentru că de regulă trece timp prețios de la controale și până la comunicarea propriu-zisă. Ultimul exemplu este acțiunea de verificare a magazinelor Lidl: controalele s-au derulat în luna august și informarea a fost transmisă opiniei publice în 8 septembrie (detalii aici).

Cristina Iordache

articolul original.

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, se simte ‘vânat’: Din cauza acțiunilor mele, se dorește compromiterea mea

13 September 2022 at 07:15
image

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC), Horia Constantinescu, a susținut marți dimineață pe pagina sa de facebook că se simte vânat din cauza acțiunilor sale. Acesta a precizat că dorește compromiterea sa, iar pentru asta se sapă în trecut lui pentru a se găsi fapte care să îi păteze imaginea.

„V-am mai spus că, în urma acțiunilor mele, se dorește compromiterea mea, săpându-se în trecutul meu.
Apar conturi false ce îmi adresează întrebări din ce în ce mai ghidușe.
De exemplu, mă chestiona în urmă cu câteva zile, o persoană, dacă am fost sau nu exmatriculat sau dacă am avut notă mică la purtare în liceu.

Îi mulțumesc pentru că mi-a adus aminte de una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea.
A fost momentul în care m-am hotărât să lansez o serie de materiale video legate de trecutul meu.
Da, am fost exmatriculat chiar de câteva ori, am avut notă mică la purtare și așa cum mi-am asumat și în alte interviuri sunt chiar singurul repetent la purtare din învățământul romanesc.
Mai mult, am furat și cireșe și chiar nu am dormit de câteva ori după-amiază.
Nu sunt un om sărac și nu am venit în această instituție cu mâna întinsă.

Prin ceea ce fac, exact așa cum am tot repetat-o, îmi spăl păcatele tinereții efervescente.
Indiferent de trecutul meu, ceea ce fac astăzi este din tot sufletul.
Poate tocmai învățăturile anilor ce au trecut, îmi dau forța și energia de a nu mă lăsa impresionat de amenințări, eventuale pericole sau tot ceea ce se încearcă pentru a mă determina să renunț.
Cum am deja cont pe tik tok, acolo voi lansa serialul, cu o distribuire pe această pagină”,  a scris Horia Constantinescu pe facebook

articolul original.

Președintele ANPC și-a publicat numărul de telefon personal pentru a fi sunat de pasagerii cu zboruri anulate de Blue Air

7 September 2022 at 10:28
image

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a cerut urgent Blue Air o situație clară a zborurilor anulate și numărul pasagerilor afectați. De asemenea, președintele ANPC a pus la dispoziția pasagerilor numărul personal pentru a lua legătura în perioada de criză.

În urma situației create ca urmare a deciziei companiei Blue Air de a-și suspenda toate zborurile până pe data de 12 septembrie, care a avut impact asupra pasagerilor în mai multe aerporturi din țară și din străinătate, în aceste zile, și ca urmare a solicitării premierului României ca Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) să monitorizeze îndeaproape întregul proces de repatriere a acestora, Autoritatea a luat primele măsuri.

Horia Constantinescu, și-a pus la dispoziția pasagerilor afectați de decizia Blue Air, unul dintre numerele personale de telefon – disponibil 24 ore din 24, pentru ca aceștia să îi poată semnala, în scris, prin SMS sau aplicația whatsapp, locul și situația concretă în care se află, pentru a putea fi ajutați, în cel mai scurt timp.

Numărul de telefon este: 0745.999.111.

ANPC a transmis o adresă oficială, cu caracter urgent, către Blue Air, prin care se solicită companiei prezentarea unei situații clare a zborurilor anulate, pentru toată perioada anunțată, cu toate detaliile necesare pentru a se putea interveni (rute, orar, număr de pasageri afectați, măsurile pe care le-a prevăzut compania pentru a respecta prevederile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 etc.)

„Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004, de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, pasagerii aflați în situațiile de mai sus au dreptul de a li se oferi gratuit următoarele: mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare; cazare hotelieră în cazul în care este necesară o ședere de una sau mai multe nopți și în cazul în care este necesară o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager; transportul dintre aeroport și locul cazării (hotel sau altele). Pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite și de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail. De asemenea, pasagerii curselor anulate au dreptul la rambursarea în termen de 7 zile a întregului cost al biletului sau rerutarea, în cel mai scurt timp, către destinația prevăzută. În plus, pasagerii pot solicita compensații stabilite în regulament pentru anularea zborului, calculate în funcție de distanța călătoriei”, arată ANPC într-un comunicat al ANPC transmis miercuri.

articolul original.

Şeful ANPC, despre situaţia de la Blue Air: Luăm în calcul depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală

7 September 2022 at 08:09
image

Şeful ANPC, Horia Constantinescu a declarat miercuri, la Digi24, despre situaţia de la Blue Air, că autoritatea ia în calcul depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală. Ne dorim să înţelegem dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie sau îmbracă sau nu şi o formă penală, a mai spus reprezentantul Autorităţii, el arătând că această companie şantează statul român, doreşte să nu plătească taxele de mediu şi să nu ramburseze banii consumatorilor, ascunzându-se în spatele idee că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului.

Horia Constantinescu a afirmat că, la începutul acestei săptămânii, fără să ştie de situaţia de ieri, autoritatea a lansat o invitaţie către compania Blue Air, pentru a evalua ceea ce le-au pus în actul de control încheiat în urmă cu două luni şi anume să nu mai lanseze curse despre care nu au date certe că pot fi şi ţinute, să nu mai lanseze curse la preţuri cu caracter înşelător.

”Din informaţiile noastre, aceştia nu au înţeles să respecte nici măcar acele măsuri”, a arătat şeful ANPC, precizând că ”drepturile celor 73.000 de consumatori care depuseseră sesizări către companie şi o parte către ANPC nu au fost, în continuare, respectate, astfel că au rămas sume de bani mari datorate acestora”.

Întrebat despre ce va face în continuare ANPC, Horia Alexandrescu a spus că vor fi analizate documentele şi a precizat că transmiterea lor către autoritatae a fost întârziată de către companie, solicitându-se un termen până vineri.

”Eu cred că toate aceste lucruri au dus la decizia luată de companie ieri, în sensul că, aceştia înţelegând că până la urmă se strânge laţul în jurul unei activităţi care pare administrată ori greşit, ori intenţionat greşit, luăm în calcul de asemenea depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală, pentru că, la momentul acela, noi am transmis o informare legată de activitatea acestei companii şi ne dorim ca la un moment dat să înţelegem şi noi dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie, sau îmbracă sau nu şi o formă penală”, a mai comentat Constantinescu.

Întrebat dacă compania Blue AIR riscă o nouă amendă din partea ANPC, Horia Constantinescu a spus: ”Cu siguranţă, dacă datele transmise vor confirma informaţiile primite de către Autoritate, luăm în calcul inclusiv sancţionarea, pentru că nimeni nu poate fi mai presus de lege, indiferent ce invocă. Mai mult decât atât, vă rog să luaţi în calcul faptul că, la acel moment, reprezentantul companiei aeriene ne spunea că au şapte sute şi ceva de mii de rezervări. Gândiţi-vă că, dacă multe dintre acestea sunt deja achitate, ei vor continua să ţină avioanele la sol, ne vom confrunta cu o avalanşă de situaţii ca cea de ieri”, a mai spus şeful ANPC.

El a precizat că, tot din declaraţiile reprezentanţilor companiei, ”undeva la sfârşitul verii, în toamna acestui an cele cinci aeronave, proprietate a companiei nu vor mai avea drept de zbor”.

”De aceea, acesta ne spunea că iau în calcul închiderea companiei şi tot de aceea eu am transmis consumatorilor să fie precauţi în relaţia cu această companie”, a mai afirmat el.

Despre cei 73.000 de cetăţeni păgubiţi care au depus sesizări, Horia Constantinescu a spus că, in calculele lor, erau mult mai mulţi şi a precizat că nu ştie câţi au primit despăgubiri. ”Este una dintre întrebările adresate companiei, la care aşteptăm răspuns, aşa cum au promos, până vineri după-amiază, urmând ca în cursul zilei de luni, sperăm să ne asigure şi prezenţa unui reprezentant pentru a întocmi un document de control”, a precizat şeful ANPC.

Preşedintele ANPC le-a recomandat celor afectaţi de suspendarea zborurilor să se adreseze în primul rând companiei aeriene.

”În cazul acesta, este clar că adresarea trebuie făcută şi către autoritatea noastră, pentru a centraliza toate sesizările şi pentru a lua în calcul inclusiv organele abilitate, să cerceteze din punct de vedere penal întreaga situaţie”, a spus Constantinescu.

El a arătat că ANPC a sancţionat în urmă cu două luni compania Blue Air, ”pentru că şi-a bătut joc, la propriu, de peste 73.000 de consumatori, datorându-le o sumă în jur de 14 milioane de euro”.

”Înţeleg că această companie, şantajând statul român, doreşte să nu plătească taxele de mediu, să nu ramburseze banii consumatorilor şi doreşte să facă legea ascunzându-se în spatele idee că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului. Care sunt aceste beneficii, întreb retoric? Nu cumva mai mari beneficii ar fi adus nu numai statului cât şi consumatorilor dacă ar fi respectat drepturile?. Sutem într-o situaţie jenantă. Înţeleg că în felul acesta se doreşte forţarea mâinii autorităţilor, prin tratarea cumva preferenţial a acestei companii”, a spus Horia Constantinescu.

articolul original.

Amendă de 3,5 milioane de lei după ce ANPC a verificat 256 magazine Penny

5 September 2022 at 19:23
image

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat recent o serie de controale la magazinele lanţului de supermarketuri Penny: în urma neregulilor constate a aplicat amenzi de 3,5 milioane lei, conform unui comunicat al ANPC.

Au fost controlate 256 de magazine, aparţinând lanţului Penny, dintre cele 306 pe care compania Rewe România SA le administrează în România.

Comisarii ANPC au aplicat 333 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, şi 110 avertismente

Autorităţile au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 100.000 lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 29 de unităţi şi închiderea unităţii pentru o perioadă de până la şase luni pentru şase magazine, din judeţele Bacău (4 unităţi), Prahova (o unitate) şi Giurgiu (o unitate).

”Bright as a new penny”, aşa spun englezii cu referire la ceva strălucitor, excepţional. Noi nu putem asocia Penny-ul nostru cu ceva de excepţie, nou, bine întreţinut. Alte sancţiuni, aceleaşi abateri! A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii. Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny. Sunt convins că au scuze, justificări, explicaţii şi alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a o băga în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi. Strig eu în numele consumatorilor: Respectaţi-ne!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Produse mucegăite, deterioratee sau expirate

Printre neregulile constatate de autorităţi se numără: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor legume şi fructe necurăţate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite; comercializarea unor produse congelate cu exces de gheaţă şi modificări organoleptice; comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficienţe de etichetare (lipsa unor ingrediente de pe etichetă); comercializarea unor ouă sparte, în cofraj; depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment; utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf; utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificaţie-patiserie, neigienizate corespunzător şi a unor tăvi arse; folosirea unor condiţii de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; deficienţe de etichetare a produselor alimentare şi nealimentare (lipsa unor menţiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română).

ANPC: nu se menţioa perioada în care se derulează promoţia

ANPC a mai constatat comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate, nerespectarea regimului promoţiilor (nu se menţionează perioada în care se derulează promoţia, nu există la vânzare produsul de referinţă pentru pachetele multi pack), folosirea unui spaţiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorat, nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători, neafişarea ingredientelor cu potenţial alergen al produselor care se vindeau vrac, lipsa afişării preţului unor produse la raft şi existenţa unor neconcordanţe între preţul produsului de la casa de marcat şi cel de la raft.

articolul original.

ANPC a lovit dur sute de unități Lidl! ‘347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei’

24 August 2022 at 13:21
image

Gigantul german Lidl a fost controlat, la sânge, de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. În urma controalelor au fost depistate mai multe nereguli.

Au fost aplicate 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, au fost oprite temporar, până la remedierea deficiențelor, 24 de unități, și au fost închise 5 magazine,  4 dintre ele pentru o perioadă de până la 6 luni, respectiv unul pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni.

În cursul lunii august 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări, informează ANPC.

Nu știu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam și în trecut: NU SUNTEM PELICANII EUROPEI!

Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, TREBUIE RESPECTAT!

Renovați, curățați, aduceți produse de calitate, nu mai căutați variante să ne determinați să “o luăm mai ușor”!

Dacă la voi acasă este ordine și curățenie, considerați și această țară și pe cetățenii ei, ca parte din Europa!

Merităm să fim tratați onorabil! Ce părere aveți?”, a afirmat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Au fost controlate 265 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei
  • 144 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 75.000 lei
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 24 de unități
  • închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 magazine
  • închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru o unitate.

Abaterile de la legislație constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor s-au referit la:

  • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
  • comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte
  • comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă)
  • neconcordanțe între valoarea prețului înscrisă pe etichetă și cea afișată pe produs, precum și între prețul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat
  • comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
  • comercializarea unor ouă neigienizate
  • comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea “produse din produse congelate”, cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuși de unică folosință la servire
  • utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
  • utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
  • existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere
  • folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
  • deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română)
  • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
  • comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate
  • comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
  • nerespectarea regimului promoțiilor (neafișarea perioadei de desfășurare a promoției, neafișarea prețului nou și a prețului vechi de comercializare a produsului aflat în promoție, calcul eronat al procentului de reducere)
  • folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavement deteriorate
  • existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
  • comercializarea unor produse cosmetice fără eticheta tradusă în limba română
  • utilizarea unor cântare care înregistrau erori
  • nerespectarea regimului de temperature de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
  • existența unor neconcordante între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft.
articolul original.

ANPC a suspendat activitatea mai multor multe magazine Lidl din Iași. Horia Constantinescu, pe B1 TV: Pare-se că în ultimii ani operatorii economici au crezut că lucrurile pot fi făcute de mântuială (VIDEO)

23 August 2022 at 16:04
image

Mai multe magazine au fost închise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din cauza unor nereguli grave. În doar 24 de ore, în Iași, a fost suspendată activitatea a patru magazine Lidl și au fost date amenzi usturătoare pentru proprietarii acestor unități, a relatat Aneta Sângeorzan, marți, la Știrile B1 TV.

Ce a spus Horia Constantinescu, pe B1 TV, despre controalele ANPC și despre acțiunea din zona Moldovei

Președintele ANPC a vorbit, pe B1 TV, despre controalele efectuate de ANPC și despre neregulile depistate.

„Avem mai multe comandamente, cea mai mare parte dintre ele se vor încheia în cursul acestei săptămâni, vorbim de zona Bucovina, Maramureș, Clisura Dunării, litoral, Dobrogea, în sensul Deltei Dunării, și comandamentul de la munte, din Valea Prahovei, Brașov, până în Sibiu. Acțiunea vizează în primul rând dorința de a reașeza pe piață operatorii economici, pare-se că în ultimii ani aceștia au crezut că lucrurile pot fi făcute și de mântuială sau superficial, or noi vrem să transmitem un mesaj de fermitate. Ne dorim să îi putem corija în așa fel încât, totuși, turismul să nu aibă de suferit”, a spus oficialul.

„Iată că în absolut aproape toate în stațiunile, astăzi, întâlnim magazine aparținând marilor lanțuri comerciale, ceea ce înseamnă că și acestea ar trebui evaluate într-o manieră similară cu cea pe care o administrăm, să spunem, celor din turism”, a continuat el.

Întrebat despre controalele din zona Moldovei, președintele ANPC a precizat: „Este vorba de o acțiune ce s-a întins pe mai multe zile, centralizată și comunicată în cursul acestei zile. Vorbim de magazine aparținând celor mai mari lanțuri comerciale din țara noastră. Ne așteptam ca, fie că vorbim de Iași sau de oricare altă regiune, învățând din experiența colegilor sancționați în zona București sau Prahova, aceștia să aibă un rol activ și să elimine deficiențele constatate la colegii lor, dar iată că acest lucru nu s-a întâmplat și din nou am fost nevoiți să oprim temporar prestarea de servicii, să aplicăm sancțiuni”.

„Ne așteptăm la un moment dat aceștia să înțeleagă că exigențele, indiferent de dimensiunea mărcii, totuși, trebuie respectate”, a adăugat Horia Constantinescu.

Referitor la neregulile constatate, șeful ANPC a spus: „În primul rând, ca de obicei, iată că rafturile frigorifice prezintă o urmă de rugină și lipsă de igienă. Vitrinele de congelare aveau temperaturi cu mult peste temperatura recomandată de producători și inscripționată pe ambalajele produselor. În afară de această situație, și aici mă refer de zona de contact direct consumator, spațiile de depozitare ale magazinelor, lucruri care nu sunt văzute de consumator, de asemenea, trebuiau să fie reevaluate”.

articolul original.

Horia Constantinescu (ANPC): ‘Suntem tratați ca pelicanii Europei, nu primim bunuri de aceeași calitate a concetățenilor Europei din vestul acesteia’

23 August 2022 at 13:15
image

Horia Constantinescu, preşedintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a dezvăluit, la Antena 3, care sunt cele mai grave probleme descoperite de inspectori în magazinele din România.

„Suntem consternați de faptul că suntem singurii care evaluează rafturile asistate în sens al tempraturii din magazine. Acestea reușesc să rămână în magazinele din România peste durata imaginată de producător, ajungând undeva la 13-14 ani, cu toate că ar trebui înlocuite undeva la 7 ani.

De asemenea, vorbim de o carență de personal, lucru cu care toate industriile se confruntă astăzi. Dar asta nu scuză lipsa de igienă.

Continuăm cu fructele și legumele. Suntem tratați ca pelicanii Europei, nu primim bunuri de aceeași calitate a concetățenilor Europei din vestul acesteia. Este vorba de un dublu standard la cum suntem tratați de unii retaileri, nu cu referire exclusiv la produse. Unul dintre importatorii și distribuitorii principali de legume-fructe, primește aceste produse de calitatea a două, le re-etichetează cu calitatea întâi și le trimite magazinelor.

De asemenea, modul în care sunt depozitate alimentele, chiar în spațiile ce ar trebui să fie sigure pentru acestea, constatăm că nu s-au mai făcut renovări de ani de zile”, a precizat, la Antena 3, Horia Constantinescu, conform antena3.ro

articolul original.

Românii, deranjați de controalele ANPC din supermarketurile de pe Litoral! Șeful ANPC: ‘Mulți dintre ei vin mai des în magazine pentru a evita preșurile mari din restaurante’

14 August 2022 at 09:17
image

Mai mulți clienți ai unor supermarketuri s-au plâns de controalele ANPC, desfășurate în supermarketurile de pe Litoral.

În replică, șeful ANPC, Horia Constantinescu, a afirmat că aceștia merge la supermarket pentru a evita prețurile mari din restaurante. El a precizat că respectivii n-ar trebui să fie deranjați, dat fiind că ANPC-ul le apără interesele și, astfel, rămân sănătoși.

„Din păcate, unii consumatori îi tratează cu lipsă de respect pe cei care controlează calitatea produselor, cu toate că misiunea noastră este tocmai să le apărăm interesele. Unii s-au supărat, noi sperăm să le treacă când vor realiza că poate, astfel, au rămas sănătoși și nu și-au stricat concediul”, a declarat Constantinescu, la Realitatea Plus.

Întrebat dacă nu cumva turiștii au luat cu asalt supermarketurile de pe litoral pentru a evita prețurile mari din restaurante, șeful ANPC a confirmat acest lucru, dar a precizat că oamenii trebuie să înțeleagă faptul că astfel de controale, chiar dacă le încurcă un pic programul, îi protejează pe viitor.

Alimentele, mai ales în această perioadă a anului, pot reprezenta un pericol uriaș pentru sănătate dacă nu sunt depozitate cum trebuie, mai ales dacă vorbim de carne, mezeluri sau fructe. Noi suntem acolo pentru a fi alături de consumatori, nu împotriva lor. (…) Da, este adevărat că mulți dintre ei vin mai des în magazine pentru a evita preșurile mari din restaurante”, a afirmat Constantinescu.

articolul original.

Turismul românesc descris de şeful ANPC, Horia Constantinescu ca un blind date nereuşit

12 August 2022 at 06:42
image

Horia Constantinescu, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, a comparat ieri, 11 august 2022, turismul românesc cu o întâlnire pe nevăzute, eşuată.

Declaraţia reprezentantului ANPC vine în contextul în care instituţia pe care o conduce a demarat o serie amplă de controale.

Cum descrie şeful ANAF turismul românesc

Horia Constantinescu a fost interpelat joi, 11 august 2022, dacă turismul românesc este denigrat de controalele şi abaterile expuse de inspectorii ANPC. Acesta a menţionat că îşi doreşte ca persoanele care aduc acuzaţii instituţiei să aibă parte de un blind date, dar nereuşit.

„Îmi doresc extrem de tare cei care ne acuză de așa ceva să fie nevoiți să trăiască, la un moment dat în existență, situația unui blind date (n.r. întâlnire pe nevăzute), în care la telefon, așa cum este turismul român, îți transmite, domne`, am 18 ani, sunt blondă, cu ochi albaștri, am picioare lungi, totul conform, iar la întâlnire apare străbunică-sa, bătrână în vârstă de 82 de ani, fără dinți în gură, spunând, domne`, nu a putut să ajungă cea cu care ai vorbit la telefon, iată mă prezint eu”, a spus șeful ANPC, Horia Constantinescu.

De asemenea, şeful ANPC a dorit să expună şi mai bine problema turismului românesc printr-o glumă populară.

„Suntem în situația aceasta, sau suntem în situația bancului, sau înțelepciunii populare umoristice, ce vorbește despre cei doi care se întâlnesc, unul cu o vacă, unul fără, zice, domne`, vaca dă lapte, nu, zice, dar e bună de carne, nu, dar paște, nu, dar nu e ascultătoare, păi și de ce o duci la târg, să o fac de râs”, a continuat Horia Constantinescu.

Şeful ANPC: „Turismul românesc se află într-o derivă”

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului susţine că turismul românesc se află într-o totală derivă cu sau fără controalele efectuate de ANPC. Horia Constantinescu îşi doreşte ca atunci când un turist coboară dintr-un mijloc de transport în comun impecabil să găsească un hotel de calitate, un restaurant cu mâncare bună şi nu expirată de ani de zile şi de un sejur fără înşelătorii sau alte lucruri negative.

„Ne aflăm în situația în care, orice ar spune sau nu Autoritatea noastră, turistul care coboară din trenul cu o curățenie discutabilă, într-o gară curată discutabil, având un taximetrist ce îi face prețul la ochi, la kilogram sau la greutatea bagajelor, îl duce la un hotel despre care i se spune că este la 5 metri de plajă, constată că, dacă ar fi uriașul din povestea cu Gulliver, ar putea ajunge, ceea ce e o practică comercială înșelătoare, se duce să se răcorească la restaurant, unde poate are ocazia să nu consume ceva expirat de câteva luni, ci poate chiar de câțiva ani… toate lucrurile acestea, de fapt, vorbesc despre deriva în care se află turismul românesc, cu sau fără ANPC”, a mai spus el.

Mai mult decât atât, Horia Constantinescu susţine că este gata să arate tuturor persoanelor că vor să facă curat şi să tragă un semnal de alarmă celor care nu se conformează. Şeful ANAF susţine că românii şi-au luat vacante în străinătate cu foarte mult timp înainte, asta doar din cauza condiţiilor din România.

„Dorim să arătăm consumatorilor și turiștilor că suntem pregătiți să curățăm zonele din care ei deja au fugit, pentru că nu am gonit noi turiști. Turiștii și-au făcut rezervări în alte destinații la nivelul altor state încă din primăvară sau de iarna trecută. Aceștia nu mai vor pe litoralul românesc, ei știu că nu mai vor la muntele din țara noastră. Ceea ce noi încercăm să transmitem este că facem curățeni, că suntem serioși în ceea ce facem”, a adăugat președintele ANPC.

articolul original.

Sănătatea turiștilor pusă în pericol pe litoral! Carne expirată de trei ani descoperită la Costinești. Șeful ANPC: ‘Ceea ce am văzut acolo este mult peste puterea mea de imaginație’

7 August 2022 at 08:15
image

Un control de amploare al ANPC, ANAF și al Poliției a avut loc în acest weekend în Costinești. Autoritățile au găsit carne expirată chiar și din 2019. 

Mai mult, 100 de minori au fost găsiți la muncă în stațiunea Costinești. Aceștia au fost audiați și au spus că munceau până la 12 ore pe zi.

Horia Constantinescu, președintele ANPC spune că întregul control a durat aproape 12 ore. Totul ar fi pornit de la informații ale unor foști angajați. Respectivul agent economic cumpăra cantități impresionante de materie primă, carne, condimente, care se aflau foarte aproape de data de expirare. Din câte se pare, patronul punea angajații să se baricadeze și să încuie toate ușile, pentru a nu permite autorităților să intre și să verifice frigiderele.

Angajații erau baricadați în interiorul locațiilor

„A fost o acțiune sâmbătă seară. Au fost vizate mai multe locații ale unui singur operator economic. Aveam informații venite din interior, de la foști angajați, de la unii care încă își desfășoară activitatea acolo. Se achiziționau cantități importante de materii prime în apropierea termenului de expirare, ulterior erau depozitate în condiții improprii și erau puse pe masa consumatorului de-a lungul unei lungi perioade, în așa fel încât oamenii consumau produse expirate de mult timp. Am găsit carne expirată de doi-trei ani, am găsit condimente expirate de trei-patru ani. Am găsit o gestiune a acestui flux tehnologic, ceva ce nu mi-a fost dat să-mi închipui că poate exista. Două dintre locații aveau deja decizie de închidere emisă pe baza unor alte abateri din săptămânile trecute. Este pentru prima dată când am reușit să trecem de anumite porți și uși baricadate și ferecate în trecut. Ne-au ajutat foarte mult atât colegii din cadrul Ministerului de Interne, dar și din cadrul altor structuri. Ceea ce am găsit acolo, așa cum spuneam, este peste puterea de imaginație. Cred că în cinci ani de comisariat aș fi putut vedea multe. Ceea ce am văzut acolo este mult peste puterea mea de imaginație.

Acțiunea a venit ca urmare a mai multor informări primite. Ei au avut mai multe acțiuni ce au trezit suspicuini, legat de achiziția de materii prime. Aș putea spune că un compendiu de lucruri au făcut să organizăm această acțiune. Nu este acțiunea noastră, ci a Ministerului de Interne. Nu s-au dat amenzi, pentru că fiind acțiunea celor de la MAI, nu pot fi sancționate și sancțiuni contravenționale și demarate cercetări penale concomitent. Acțiunea a început undeva la 5-6 după amiaza și s-a terminat în jurul orei 7, duminică dimineața.

În următoarea perioadă vor fi verificate sancțiunile și măsurile aplicate în prima perioadă. Noi am început undeva în 15 iunie și ne dorim să terminăm această acțiune undeva la 15 august. Acum, în ultima perioada vor fi verificați toți cei sancționați în trecut să vedem dacă au înțeles ceva,” a spus Horia Constantinescu la Antena 3, conform dcnews.ro

articolul original.

Gara de Nord luată la ‘puricat’ de comisarii ANPC! Horia Constantinescu: Se spală vagoane pe hârtie și se sting țigări pe scaune!

27 July 2022 at 14:15
image

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat verificări în trenurile de călători şi comercianţii din Gara de Nord din capitală. Aceștia au constatat mai multe nereguli în vagoane, printre care ferestre murdare şi toalete neigienizate, iar la magazine, produse depozitate necorespunzător sau fără preţuri afişate, scrie news.ro

ANPC a transmis, miercuri, că în urma unor reclamaţii sosite de la consumatori atât la Ministerul Transporturilor, cât şi la Autoritate, referitoare la condiţiile neconforme de deplasare cu trenul, şi a discuţiilor pe care conducerile celor două instituţii le-au purtat pe această temă, echipe comune de control au făcut trei acţiuni de verificare la operatorul economic de transport public persoane SNTFC C.F.R. Călători S.A, la, Gara de Nord, Depoul Griviţa, Depoul revizie de vagoane Bucureşti – Basarab.

Întreaga situaţie trebuie reevaluată. Plecând de la nesimţirea unor cetăţeni, până la recepţiile făcute pe genunchi, toate trebuie gestionate corect. Se spală vagoane pe hârtie şi se sting ţigări pe scaune! Punctual trebuie sancţionate lucrurile: disciplinar sau poate chiar penal”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Ca urmare a acestor acţiuni, care vor fi urmate şi de verificări ale documentelor şi contractelor cu furnizorii de servicii, vor avea loc, în cel mai scurt timp, întâlniri între reprezentanţii celor trei instituţii – ANPC, Ministerul Transporturilor şi SNTFC C.F.R. Călători S.A – pentru găsirea unor soluţii de remediere a deficienţelor constatate, pe termen scurt şi pe termen mediu.

ANPC a precizat că în acest caz nu poate fi vorba despre sancţiuni pecuniare deoarece ar fi plătite tot de la bugetul de stat, ci despre măsuri concrete, care vor face parte din strategia de remediere.

Cele mai importante neregulile găsite de echipele de control în vagoanele CFR au fost: pavimentul din tren neigienizat, tapiţeria scaunelor ruptă sau murdară, existenţa unor coşuri de gunoi murdare, ferestrele vagoanelor aveau geamuri murdare cu depuneri grosiere de praf, existenţa unor guri de aerisire ruginite, precum şi a unor prize lipite cu bandă de hârtie, prezenţa în compartimente a unor resturi alimentare sau a gumei de mestecat lipită pe paviment şi scaune.

De asemenea, comisarii ANCP au constatat igienă necorespunzătoare în zona toaletelor, existenţa unor resturi menajere îndesate în grilajul sistemului de ventilaţie, folosirea unor produse de curăţat fără elemente de identificare, scrie news.ro

articolul original.
  • There are no more articles
❌