ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Milioane de români vor beneficia de circa 3.000 de lei în plus, în anul 2023! ‘Fiecare beneficiar îi va primi cu siguranță anul viitor’

26 November 2022 at 16:30
image

Guvernul României va acorda, în 2023, ajutoare pentru milioane de români. Mai precis, anul viitor, românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.

Mai mult, acești vor primi în continuare voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe întreg anul 2023.

Atât ajutoarele pentru plata facturilor, cât și voucherele sociale pentru achiziția de alimente și mese calde în valoare de 250 lei vor fi acordate din fonduri europene, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Sprijinul pentru plata facturilor la energie în valoare de 1.400 de lei va fi acordat în două tranșe. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

În această perioadă, prețul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică și cu peste 535% la gazele naturale. În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal.

În aceste condiții, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună se alocată pentru achitarea facturilor la energie. Concomitent, din cauza creșterii prețurilor la energie s‑au majorat și prețurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei”, informează MIPE.

Pentru a contracara această situație, Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va asigura finanțarea pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire persoanelor/familiilor vulnerabile, precum și pentru acordarea în continuare a ajutoarelor pentru alimente și mese calde. Măsurile sunt propuse în cadrul a două proiecte de Ordonanță de urgență, publicate în consultare pe site-ul MIPE.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranță anul viitor”

„Este un moment în care România, ca și multe alte state europene, se confruntă în cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Tocmai de aceea este vital să venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru ca toți românii să treacă cu bine peste acestă perioadă. Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranță anul viitor, din fonduri europene, într-un efort al Guvernului de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile, măsurile luate contribuind in mod real si direct la creșterea calității vieții lor și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacitatii gospodăriilor de a‑și asigura nevoile imediate”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

1.400 de lei pentru facturile la energie, în două tranșe, în 2023

Sprijinul acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie va fi în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

  • 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
  • 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Cine sunt beneficiarii eligibili

Conform propunerii de ordonanță, vor beneficia de măsură:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;

d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Cum vor ajunge voucherele către beneficiari

Lista cu cei care vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poșta Română SA.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poșta Română de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde

Tot în 2023, MIPE va asigura finanțarea din fonduri europene (Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate) și din fonduri de la bugetul de stat plata tichetele sociale în valoare de 250 lei la 2 luni pentru alimente și mese calde, potrivit unui alt proiect de Ordonanță de urgență publicat pe site-ul Ministerului.

Liste cu persoanele care vor primi aceste ajutoare vor fi stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Mai mulți beneficiari de vouchere sociale

Potrivit propunerii de act normativ, vor avea dreptul la aceste ajutoare:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

b) persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Veniturile menționate sunt cele nete, determinate prin adunarea tuturor veniturilor pe care le poate avea o persoană: pensii din acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din premii și jocuri de noroc sau venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru beneficiarii nou introduși de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu ocazia actualizării listelor cu beneficiari vor fi eliberate noi suporturi electronice. În cazul ultimelor liste transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în 2023, distribuția și alimentarea cardurilor nou emise pot fi realizate până la data de 31 martie 2024.

articolul original.

Vești bune! Încep lucrările de construire a fabricii de medicamente de la Turda! Investiție de peste 50 milioane euro

24 November 2022 at 17:15
image

Stada România, subsidiară din România a grupului Stada Arzneimittel AG, va investi peste 50 milioane euro în construirea primei fabrici de medicamente construită de o companie internaţională în ultimii 30 de ani în România.

”Stada România, subsidiară din România a grupului Stada Arzneimittel AG, demarează lucrarile de construcţie a primei fabrici de medicamente construită de o companie internaţională în ultimii 30 de ani în România. Cu o investiţie de peste 50 mil euro, această nouă facilitate de producţie este amplasată în Parcul Industrial Arieş din Turda, judeţul Cluj”, anunţă compania.

Proiectul de tip greenfield este parţial susţinut în implementarea sa de Guvernul României, printr-o contribuţie de ajutor de stat.

Noua unitate de producţie şi ambalare va cuprinde iniţial 9 linii tehnologice de ultimă generaţie pentru produse în doză solidă (capsule şi tablete), cu o capacitate de 120 milioane cutii produs farmaceutic pe an. Suprafaţa totală a unităţii este de aproximativ 30.000 mp şi permite o extindere rapidă a liniilor de producţie până la un număr de 12.

Întreaga suprafaţă a terenului achiziţionat este de 100.000 mp şi permite de asemenea, o dezvoltare ulterioară a facilităţilor de producţie, prin construcţia unor noi clădiri, în funcţie de cererea pieţei şi raportat la nevoile de dezvoltare continuă a companiei.

Produsele finite din unitatea din Turda – atât medicamentele eliberate pe bază de reţetă, cât şi produse farmaceutice eliberate fără prescripţie medicală – sunt destinate să deservească cu preponderenţă Romania si pieţele din Europa, în care grupul Stada îşi desfăşoară operaţiunile.

„Stada dezvoltă la Turda prima fabrică de medicamente construită de la 0 în România de către o companie internaţională, punând astfel o piatră de temelie în transformarea României de azi într-un jucător important în sectorul farmaceutic European, securizând în acelaşi timp lanţul de aprovizionare în acest domeniu strategic. Am ales Turda pentru că este o localitate situată în inima unei regiuni cheie pentru Grupul Stada. Este aproape de depozitul nostru din Timişoara, aproape de unităţile de producţie din Serbia, precum şi de laboratorul nostru de testare ce deserveşte întreg grupul Stada la nivel global”, subliniază Mihai Fugarevici, directorul general al Stada România.

Fabrica Stada de la Turda va fi construită conform unor fundamente solide de sustenabilitate, folosind tehnologie modernă, de ultimă generaţie, precum şi o suită de facilităţi ce presupun un consum redus de energie, cum ar fi panourile solare fotovoltaice, sistemul termic solar şi acoperiş verde pentru echilibrarea fluctuaţiilor de temperatură. Etapele de construcţie şi partea operaţională vor fi coordonate de Veroljub Ljubinkovic, care va conduce proiectul în calitate de director al fabricii.

“Guvernul României susţine în egală masură atât investiţiile străine, cât şi pe cele autohtone, în domenii cheie, care poziţionează România ca jucător important pe harta Europei. Face parte din strategia noastră să asigurăm un cadru transparent şi onest pentru toate investiţiile care asigură o dezvoltare a calităţii vieţii în ţara noastră şi de asemenea creează noi locuri de muncă”, a declarat Ciprian Hojda, consilier de stat în Guvernul României, cancelaria prim-ministrului.

Termenul de finalizare a facilităţii de producţie este planificat pentru luna octombrie 2024. Exploatarea facilităţii presupune formarea unei echipe de 375 de angajaţi cu experienţă în industria farmaceutică.

Stada Arzneimittel AG este o companie farmaceutică cu sediul central în Bad Vilbel, Germania. Grupul Stada are o strategie de afaceri axată pe doi piloni: medicamente generice, inclusiv produse farmaceutice de înaltă specializare şi produse fără prescripţie medicală pentru consumatori.

La nivelul anului 2021 Grupul Stada a raportat o cifră de afaceri de 3.249 miliarde euro şi EBITDA de 776.5 milioane euro.

Stada Arzneimittel AG este prezentă în aproximativ 120 de ţări, cu aproximativ 50 de reprezentanţe, 20 de fabrici şi peste 12.500 de angajaţi în întreaga lume.

Stada România este parte integrantă a grupului STADA Arzneimittel AG si este prezentă pe piaţa din România din anul 1997 prin doua entitati, Stada M&D şi Stada Hemofarm (laborator specializat în testarea produselor provenite din întreg grupul Stada).

Stada oferă pacienţilor atât medicamente inovative şi generice, produse farmaceutice de înaltă specializare (biosimilare), cât şi produse de tip CHC (Customer Health Care), scrie news.ro

articolul original.

Guvernele României şi Spaniei se reunesc la Castellón de la Plana, într-o primă şedinţă comună / Alături de premier vor fi și miniștrii Aurescu, Tîlvăr, Cseke, Budăi, Rafila și Daea

23 November 2022 at 06:40
image

Guvernele României şi Spaniei se vor reuni, miercuri, la Castellón de la Plana, într-o primă şedinţă comună. Alături de premierul Nicolae Ciucă, România va fi reprezentată la reuniune de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Attila Cseke, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Şedinţa comună a Guvernelor român şi spaniol marchează un moment cu valenţe simbolice sporite, dintr-o dublă perspectivă. Este prima reuniune interguvernamentală comună, prefigurând şi aniversarea, în 2023, a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic româno-spaniol. Dincolo de a fi un partener strategic, Spania este şi un prieten apropiat al României. De-a lungul anilor, am reuşit să construim o relaţie bazată pe încredere reciprocă, pe un dialog politic substanţial, dinamic şi pe o abordare constructivă şi deschisă”, a afirmat prim-ministrul Ciucă.

Vor fi semnate memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială în domeniul muncii şi protecţiei sociale

Premierul vorbește și despre cooperarea economică şi sectorială a celor două ţări, menţionând că România şi Spania au şi abordări similare pe mai multe dosare strategice în context UE şi NATO.

Conform sursei citate, legăturile bilaterale sunt şi mai strânse datorită comunităţii foarte puternice, bine integrate şi foarte active de aproape un milion de români care contribuie la dezvoltarea societăţii şi economiei Regatului Spaniei.

În contextul ședinței, vor fi semnate o serie de memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială în domeniul muncii şi protecţiei sociale, consultări politice în domeniul afacerilor externe, pregătirea diplomaţilor, cultură, cooperarea în situaţii de urgenţă, agricultură şi sănătate, scrie Agerpres.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.

Mesaj de ultimă oră transmis de președintele Klaus Iohannis: Mecanismul de Cooperare Verificare s-a încheiat astăzi pentru țara noastră

22 November 2022 at 16:15
image

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi că Mecanismul de Cooperare Verificare s-a încheiat astăzi pentru România. Acesta a precizat faptul că avem confirmarea clară că țara noastră a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei. 

”Astăzi este o zi foarte importantă pentru România, care a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene. Mecanismul de Cooperare şi Verificare s-a încheiat astăzi pentru ţara noastră! Avem, aşadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei.

Comisia Europeană a confirmat în urmă cu câteva minute, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările şi obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, aşa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană.”, a afirmat preşedintele.

El a precizat că acesta e ultimul raport MCV pentru ţara noastră.
”De acum înainte, România va fi, la fel ca şi toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept”, a subliniat Iohannis.

Conform preşedintelui, anul acesta, Parlamentul României a adoptat legile fundamentale ale sistemului judiciar, pe care le-am promulgat după ce Curtea Constituţională le-a declarat constituţionale.

”România a demonstrat voinţă politică, dar mai ales o puternică susţinere a cetăţenilor pentru a corecta orice deviere de la un parcurs democratic şi pentru a relua rapid reformele, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. Mă bucur că toate aceste progrese au fost consemnate în Raportul MCV de astăzi, pentru că aceste reforme sunt esenţiale în primul rând pentru români. Cetăţenii au dreptul la un sistem de justiţie independent, funcţional, eficient, la o societate în care combaterea corupţiei şi integritatea sunt obiective pe deplin asumate”, a subliniat Klaus Iohannis.

El a felicitat autorităţile – Guvernul României, ministrul justiţiei, Parlamentul şi instituţiile din sistemul judiciar – pentru aceste rezultate şi şi-a exprimat aprecierea şi pentru eforturile diplomatice, inclusiv ale Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană, care au contribuit la atingerea acestui obiectiv.
”Mulţumesc, de asemenea, Comisiei Europene, Preşedintei Ursula von der Leyen, pentru sprijinul constant şi pentru dialogul deschis.

Dialogul a vizat, totodată, şi Comisia de la Veneţia, care a constatat recent că elementele esenţiale din pachetul legilor justiţiei respectă standardele europene. Raportul de astăzi încheie o etapă, dar eforturile noastre comune, la nivel de autorităţi şi societate, trebuie să continue. Sunt convins şi încrezător că realizările confirmate astăzi de Comisia Europeană vor fi urmate şi de altele, astfel încât independenţa şi eficienţa justiţiei, ca şi combaterea corupţiei să rămână constante ireversibile pentru România”, a conchis Iohannis, conform news.ro

articolul original.

Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor marcată în România prin ședința de Guvern a copiilor: Locurile miniștrilor au fost luate de cei mici | AUDIO

21 November 2022 at 13:47
image

Astăzi, la Palatul Victoria a avut loc o ședință de Guvern altfel. Locurile miniștrilor au fost luate de copii, care au propus proiecte de lege și au dezbătut probleme care îi preocupă. Fiecare dintre copiii prezenți la Palatul Victoria și-au luat rolurile în serios. Au dezbătut proiecte și inițiative legate de sănătate, educație, justiție sau fonduri europene.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/21nov-15-Raul-SNDW-Sedinta-de-guvern-a-copiilor.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rareș, ministrul Justiției

„Sunt ministrul Justiției și azi doresc să propun crerea unor camere prietenoase pentru copii în toate cele 42 de tribunale ale țării”, a spus Rareș.

Rafaela, ministru al Educației

Rolul de ministru al Educației a fost preluat de Rafaela, care a militat pentru tranport gratuit pentru elevii din mediul rural.

„Azi am două propuneri: Proiectul de Hotărâre de Guvern privind renovarea școlilor din mediul rural și transportul gratuit pentru toți elevii”, a spus Rafaela.

Sandra, ministrul Fondurilor Europene

Sandra, ministrul Fondurilor Europene, propune simplificarea procedurilor pentru accesare de fonduri europene.

„Realitatea este că mulți români nu știu de fondurile europene și le consideră doar pentru cei de la putere sau cei bogați”, a spus Sandra.

Responsabil cu avizele a fost ministrul Finanțelor, rol jucat de un alt puști.

„În calitate de ministru al Finanțelor, vă informez că avem un buget destul de mare și putem aproba acest proiect”, a spus un alt copil.

Inițiativa a fost condusă de Consilierul de Stat Mădălina Turza și a venit cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, sărbătorită în fiecare an pe 20 noiembrie.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Nicușor Dan spune că va sesiza DNA în cazul CSM București. Conducerea, printre care și Gabriela Szabo, și-ar fi însușit prime necuvenite

articolul original.

Solicitare de ultimă oră către Guvernul PNL-PSD-UDMR! Polițiștii îi cer premierului Nicolae Ciucă să aplice Legea salarizării și să actualizeze pensiile militare

21 November 2022 at 08:54
image

Polițiștii fac o solicitare de ultimă oră către Guvernul Nicolae Ciucă. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul de Interne îi cere premierului să aplice Legea salarizării nr. 153/2017 și să actualizeze pensiile militare de stat, ținându-se cont de inflație. 

Totodată, SNPPC vrea majorarea normei de hrană și creșterea sporului de suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de Legea-cadru 153/2017, la cuantumul permis prin acest act normativ, de 25%.

Solicitarea făcută de către SNPPC:

Către,

GUVERNUL ROMÂNIEI

Domnului Nicolae-Ionel CIUCĂ, prim-ministru

În calitate de organizație sindicală reprezentativă din punct de vedere juridic la nivelul sectorului de activitate ,,Ordine publică”, recunoscută de Tribunalul Municipiului București, în baza Legii nr. 62/2011, Federația noastră – care are în componență circa 40.000 de membri -, apără drepturile și promovează interesele profesionale, sociale și economice ale polițiștilor și personalului contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Având în vedere faptul că, în prezent, are loc proiecția bugetară aferentă anului 2023, vă adresăm următoarele solicitări, care privesc drepturile/interesele familiei noastre ocupaționale:

  • aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce privește Anexele VI și VIII, care fac referire la militarii, polițiștii și personalul contractual din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională;
  • majorarea normei de hrană, pentru familia noastră ocupațională, conform legii, prin raportare la valoarea actuală a indicilor prețurilor de consum, așa cum aceștia au fost stabiliți de INS;
  • indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației, și actualizarea cuantumului acestora în raport cu majorarea soldei de grad/salariului de funcţie al militarilor/poliţiştilor în activitate, conform Legii nr. 223/2015 (varianta inițială), pentru a acoperi inflația galopantă din cursul acestui an, având în vedere faptul că prețurile principalelor utilități și produse de consum au crescut cu peste 50% față de anul anterior;
  • majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de Legea-cadru 153/2017, la cuantumul permis prin acest act normativ, de 25%, pentru a eficientiza activitatea Poliției judiciare și a celorlalți polițiști care desfășoară activități în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative.

Notă: adrese similare au fost transmise și către MAI, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii.

Președintele Biroului Executiv FSNPPC

ZELCA Vasile

articolul original.

Lungu dă vestea care va ușura iarna pentru sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare: Ministerul Dezvoltării va deconta 50% din suma facturată pentru achiziția de biomasă

18 November 2022 at 06:49

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că în cursul zilei de joi, Guvernul României a aprobat un program de sprijin pentru unitățile teritorial administrative în care funcționează sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă. Ion Lungu a arătat că Ministerul Dezvoltării va deconta 50 % din suma facturată, inclusiv TVA, pentru achiziția de biomasă. Ion Lungu a arătat că în cazul Sucevei, aceste decontări se vor face pentru achizițiile de biomasă făcute de producătorul de energie termică în perioada octombrie 2022-martie 2023. „Așa cum se știe, în Suceava avem cel mai mic preț de producție a gigacaloriei din țară, cel mai mic preț a gigacaloriei la gardul centralei iar cetățenii plătesc cel mai mic preț la încălzire din țară în sistem centralizat, respectiv 240 lei pe gigacalorie”, a precizat Ion Lungu.

Lungu dă vestea care va ușura iarna pentru sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare: Ministerul Dezvoltării va deconta 50% din suma facturată pentru achiziția de biomasă, 1.0 out of 10 based on 1 rating
articolul original.

Liberalii propun fie o creștere a bugetului alocat pensiilor, fie o creștere universală cu 15% a tuturor pensiilor. Propunerile vor fi discutate săptămâna viitoare | AUDIO

17 November 2022 at 10:02
image

Reuniți în ședință aseară, liderii liberali au convenit să propună în Coaliție fie o creştere a bugetului alocat pensiilor, fie o creştere universală a tuturor pensiilor cu 15%. Variantele vor fi discutate săptămâna viitoare cu partenerii. Între timp, au avut loc discuții cu sindicatele și patronatele.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/17ian-09-IBC-SNDW-salarii-si-pensii.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul Nicolae Ciucă a discutat ieri cu lideri sindicali și reprezentanți ai patronatelor despre majorarea salariului minim până la valoarea de 3.000 de lei, din care 200 neimpozitabili, de la începutul anului viitor.

„Guvernul vine cu această propunere de creștere a salariului minim la 3000 de lei, din care 200 de lei să fie scutiți de taxe. Evident, o să vedem care sunt și opiniile celor din mediul privat și sindicate, patronate”, a spus ministrul Finanțelor – Adrian Câciu.

Reprezentanții sindicatelor cer majorarea salariului minim la 3.200 de lei, iar patronatele solicită înghețarea contribuțiilor

Silviu Geană, de la confederația Meridian și Florin Jianu, președintele Consiliului Național al IMM-urilor.

„Am adus în discuție și necesitatea instituirii unui mecanism legislativ pentru o indexare automată, raportat la inflație, a salariului minim, dar și a celorlalte venituri, a pensiilor”, a spus Silviu Geană.

„Salariul să fie de 3000 de lei cu înghețarea contribuțiilor la 2550 de lei”, a spus Florin Jinu.

De la 1 ianuarie ar urma să crească și alocațiile, în funcție de rata inflației din acest an. Se iau în calcul și unele pachete speciale de sprijin pentru anumite familii.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Sprijin financiar de 700 de lei pentru plata facturilor la energie. Cine poate primi ajutorul și când vor fi livrați banii | AUDIO

articolul original.

Pachetul de criză pregătit de Guvernul României, pentru ianuarie 2023: Ajutor de cel puțin 750 de lei

16 November 2022 at 14:33
image

Guvernul României pregătește un pachet de criză pentru luna ianuarie 2023. Atenție! Vorbim doar de luna ianuarie, nu și de februarie.

Așadar, în luna ianuarie, pensionarii cu pensii de 1.200 de lei ar putea primi, pe lângă pensia mărită, 250 de lei pe cardul de alimente şi 500 de lei, bani pentru facturi. Asta înseamnă o majorare de 750 de lei.

Practic, pensionarii cu venituri mici ar trebui să aibă în luna ianuarie un venit maxim de 4.000 lei, constând în pensie, pentru alimente, facturi şi un sprijin separat, informează Antena3.ro.

Calculele prezentate de sursa citată:

Ianuarie 2023

1.200 lei pensie

10% creştere – 120 lei -> 1.320 lei

Card de alimente – 250 lei

Bani pentru facturi – 500 – 600 lei

Ajutor – 1.830 lei

Venit total: 4.000 lei

Februarie 2023

1.200 lei pensie

10% creştere – 120 lei -> 1.320 lei

Card de alimente –

Bani pentru facturi –

Ajutor –

Total: 1.320 lei

Ianuarie 2023

Pensie 2.000 lei

10% creştere – 200 lei -> 2.200 lei

Card de alimente – 250 lei

Bani pentru facturi – 500 – 600 lei

Ajutor – 950 lei

Total venit: 4.000 lei

Februarie 2023

Pensie 2.000 lei

10% creştere – 200 lei – 2.200 lei

Card de alimente –

Bani pentru facturi –

Ajutor –

Total venit: 2.200 lei

articolul original.

Vine rectificarea bugetară!

26 October 2022 at 11:41
By: Regie
image

Guvernul alocă peste 720.000  mii de lei pentru anumite unități administrativ-teritoriale. Banii provin din Fondul de rezervă bugetară și vor fi alocați către 3.080 de unități administrativ-teritoriale.

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat 726.600 mii de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale. Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.

Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute. Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 9 consilii județene, precum și sectorul 6 al municipiului București, 83 de municipii, 206 orașe și 2.781 de comune primesc finanțare de la bugetul central.

Pentru județul Sălaj au fost alocați 14.300 lei, cea mai mare sumă fiind repartizată Consiliului Județean Sălaj, respectiv 1.000.000 lei, urmat de Primăria Șimleu Silvaniei, căreia i-au fost alocate 750.000 lei. Cehu Silvaniei primește la rectificarea bugetară 300.000 lei, iar municipiul Zalău și orașul Jibou primesc câte 200.000 lei în plus la această rectificare.

De asemenea, 57 de comune primesc între 200.000  și 400.000 lei la această rectificare de buget.

articolul original.

Medicii ucraineni pentru front vor fi antrenați în România

24 October 2022 at 17:58
image

România urmează să antreneze paramedicii ucraineni  în cadrul NATO. Instruirea acestora va consta în medicină tactică de intervenție în timp de război, iar la pregătire vor participa 197 de doctori.

Anunțul făcut de Guvern

„La solicitarea de asistență internațională a Ucrainei privind consolidarea rezilienței naționale în domeniul sănătății publice, Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre NATO (EADRCC), împreună cu statul român, au dezvoltat un proiect ce presupune pregătirea a 197 salvatori ucraineni din cadrul sistemului național pentru situații de urgență”, a specificat Guvernul României, pe Facebook.

Declarația premierului Nicolae Ciucă

„Este o nouă contribuție importantă a României pentru sprijinirea Ucrainei în elementele cele mai importante și necesare în cadrul războiului neprovocat de agresiune purtat de Rusia pe teritoriul ucrainean. Susținerea României o acordăm în modul cel mai direct și oportun și vizează salvatorii de toate categoriile care trebuie să intervină atât la distanță, în spatele frontului, în regiunile lovite de la distanță de lovituri aeriene ruse cât și în linia întâi, acolo unde salvatorii se confruntă cu o gamă de răni și suferințe specifice perioadelor de război și confruntărilor directe cu arme convenționale de infanterie și artilerie. O dată în plus, România își respectă angajamentele și în cadrul Alianței”, explică premierul Nicolae Ciucă, potrivit Digi24.

articolul original.

Guvernul României a adoptat ordonanța de urgență privind licența industrială unică

20 October 2022 at 09:37
image

Guvernul României a adoptat miercuri, 19 octombrie a.c., Ordonanța de Urgență privind licența industrială unică. Actul normativ, inițiat alături de Consiliul Concurenței, stabileşte cadrul juridic general, instituțional și de reglementare pentru acordarea unei licențe industriale unice și, totodată, simplifică procedurile de emitere a licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor și permiselor necesare în vederea desfășurării unei activități industriale.

Un singur punct de contact pentru depunerea documentelor, o singură dată! Prin digitalizarea procesului de acordare a licenței industriale unice înlăturăm barierele administrative și, astfel, accelerăm ritmul de dezvoltare a noilor investiții! Antreprenorii vor putea îndeplini de la distanță procedurile specifice, ceea ce înseamnă înjumătățirea timpului acordat acestui scop. Fără cozi, fără dubluri, fără dosare cu șină! 38 de instituții sunt parte a celei mai mari reforme pentru mediul de afaceri, pe care mă bucur că o coordonez. Rezultatul presupune inclusiv facilitarea schimbului de date între sistemele informatice, ceea ce automat va duce la creșterea transparenței!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Prin acest demers legislativ se înființează Oficiul pentru Licență Industrială, având rolul de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea obținerii licenței industriale unice. Printre atribuțiile acestui nou organ de specialitate al administraţiei publice centrale, menționăm constituirea și administrarea Punctului de contact unic electronic pentru licențe industriale (PCUEL), care se va integra în sistemul e-guvernare gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României.

PCUEL se va interconecta cu sistemele informatice ale autorităților competente, precum și cu datele asociate acestor sisteme, într-un mod în care datele vor putea fi partajate între părțile interesate, indiferent de tehnologia folosită.

Mai mult, intrarea în vigoare a legii „Licenței industriale unice” reprezintă jalonul 243, din cadrul Componentei 9 ”Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, aferentă Pilonului III. ”Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice”.

Documentul a avut la bază Raportului Final al proiectului  ”Comprehensive redesign of the licensing system in Romania” privind simplificarea licențierii activității mediului de afaceri, elaborat cu sprijinul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și finalizat în România în luna mai 2022.

articolul original.

Acord bilateral româno-cubanez în domeniul sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va fi într-o vizită oficială

17 October 2022 at 13:57
image

România și Cuba vor semna un acord interguvernamental în domeniul sănătății. Acordul va fi semnat marți de Guvernul României și de Guvernul din Cuba. Acordul interguvernamental va reglementa cadrul legal de cooperare în domeniul sanitar. Anterior, România și Republica Cuba au mai semnat un acord privind cooperarea economică și tehnologică.

Pe lângă serviciile de sănătate pulică, acest acord va face referire și la prevenirea și controlul bolilor netransmisibile, precum diabetul, bolile cardiovasculare și cancerul. Mai mult, acordul în cele două state include schimbul de informații în domeniul medical, dar și vizite de studiu și participarea specialiștilor din ambele țări la diferite conferințe științifice.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, urmează să semneze un acord bilateral româno-cubanez

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, se află într-o vizită oficială în Republica Cuba, unde participă la o conferință internațională.

„Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii se află în aceste zile într-o vizită oficială în Republica Cuba. În cadrul vizitei în Republica Cuba, ministrul Sănătăţii participă la cea de a IV-a Conferinţă internaţională “Cuba-Salud 2022”, a cărei temă este: “Sănătatea Universală, ca parte integrantă a Agendei de Sănătate 2030, în scenariul post-Covid-19”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

La această conferință, Alexadru Rafila va avea o intervenție în panelul „Politici de sănătate ca răspuns la Agenda pentru Sănătate 2030 din cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”. La conferință mai participă delegați din peste 80 de țări, 30 de miniștri ai Sănătății și lideri din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, Organizației Panamericane a Sănătății, dar și a altor agenții internaționale.

În cadrul acestei vizice oficiale, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va semna acest acord de cooperare.

„Mâine va avea loc semnarea acordului de cooperare în domeniul Sănătăţii între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cuba”, scrie în comunicat.

Colaborarea dintre România și Cuba ar putea fi un model de dezvoltare a relațiilor bilaterale.

„Dezvoltarea colaborării extinse cu Republica Cuba în domeniul sănătăţii şi în producţia de medicamente reprezintă un bun model de dezvoltare a relaţiilor bilaterale în interesul pacienţilor din cele două ţări”, a precizat Ministerul Sănătății.

Pe lângă Conferința internațională și semnarea acordului româno-cubanez, ministrul va mai avea întâlniri cu omologi din statele din Regiunea Caraibilor, dar și cu conducerea unor spitale din Havana și alte instituții medicale locale. Totodată, ministrul Sănătății va avea o întâlnire și cu directorul companiei farmaceutice BioCubaFarma.

Ce acord de cooperare a mai fost semnat între România și Republica Cuba

Anterior, guvernul României și guvernul Republicii Cuba au mai semnat un acord de cooperare bilateral în sectoarele economice și cel al tehnologiilor. Printre obiectivele acelui acord se numără dezvoltarea și prosperitatea sectoarelor industriale, încurajarea cooperării economice, contribuirea la dezvoltarea economiilor și a standartelor de viață. În baza acelui acord, relațiile economice ar trebui să se dezvolte prin promovarea activităților legate de sectorul economic și cel tehologic.

Anul acesta, pentru prima dată în 60 de ani, Cuba a afirmat că permite investitorilor străini să intre în comerț, în contextul crizei economice accentuate. În domeniul tehnologic, Republica Cuba a înregistrat progrese. Pe de altă parte, aducem aminte că republica a fost prima țară din lume care a vaccinat, împotriva Covid-19, copii mai mari de 2 ani. Conform studiilor existente, vaccinul creat de Cuba, Soberana 2, combină antigenul virusului cu o componentă a tetanosului.

De-a lungul timpului, au fost semnate nu doar un acord bilateral româno-cubanez. Guvernul României și Guvernul Republicii Cuba au încercat să semneze acorduri în mai multe sectoare pentru a contribui la dezvoltarea celor două țări.

articolul original.

Constantin-Daniel Cadariu: „Din cele 13 scheme de ajutor de stat, 8 se află în stadii avansate”

5 October 2022 at 11:05
image

Guvernul României a aprobat miercuri, 05 octombrie a.c., Memorandumul cu tema „Încadrarea schemei de ajutor de minimis – Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului, Programul pentru susținerea IMM-urilor – în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român”, inițiat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT).

„Promovăm produsele românești prin acțiuni concrete! Producătorii și antreprenorii români au nevoie de o mai mare vizibilitate, precum și de căi care să-i dezvolte și să-i integreze mai bine în piața noastră. La nivelul instituției, ne dorim să susținem această componentă și, drept urmare, vom lansa două programe, care vor facilita organizarea și participarea expozanților la două târguri tematice.

Țin să precizez, totodată, că până la acest moment, împreună cu echipa din minister, am reușit să lansăm deja trei programe de finanțare, iar acum ne aflăm în curs de implementare a acestora: IMM AGRI-FOOD – granturi pentru capital de lucru, Start-Up Nation – cu subcomponenta Diaspora și Femeia Antreprenor.

Cele două noi programe se alătură proiectelor pentru care avem toate demersurile normative gata și se află în curs de lansare. Concret, este vorba despre HoReCa 2, Microindustrializarea – „Fabricat în România” și granturile pentru comerț/servicii. Din cele 13 scheme de ajutor de stat, 8 se află în stadii avansate”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Cele două programe au fost lansate în consultare publică vineri, 16 septembrie a.c. În cele ce urmează, va fi comunicată și platforma prin intermediul căreia vor putea fi realizate înscrierile. Amintim că programele menționate constau în organizarea „Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri 2022” și a „Târgului brandurilor naționale (TIMM 2022)”, pe o durată cuprinsă între minimum 3 zile și maximum 5 zile.

Perioada de desfăşurare, precum şi locaţia vor fi afişate pe site-ul instituţiei cu cel puţin 5 zile înainte de desfăşurarea celor două evenimente. Participarea expozanților va fi gratuită; aceștia vor putea prezenta produsele proprii şi vor putea desfăşura activităţi economice în condiţiile legislaţiei în vigoare.

articolul original.

Reacția României la discursul lui Vladimir Putin: „Referendumurile nu produc niciun fel de efect din punct de vedere al dreptului internațional”

30 September 2022 at 14:01
image

Imediat după discursul susținut de liderul de la Kremlin în care anunță anexarea celor patru teritorii ucrainene – Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie – Klaus Iohannis, Guvernul României și Bogdan Aurescu au reacționat transmițând că acțiunile Rusiei sunt ilegale și nu vor fi recunoscute. Ministerul Afacerilor Externe a transmis că „Aceste acțiuni nu pot produce niciun fel de efect din punct de vedere al dreptului internațional, iar România nu recunoaște validitatea acestora”.

Reacția Ministerului Afacerilor Externe

„România condamnă în termenii cei mai fermi semnarea așa-ziselor „acorduri de intrare în componența Federației Ruse” a unor regiuni ucrainene aflate sub ocupația ilegală a trupelor ruse, ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Aceste „acorduri” ilegale și ilegitime fac parte din seria de încercări ale Kremlinului de a-și justifica ocupația militară ilegală asupra unor teritorii aparținând altui stat suveran și reprezintă o escaladare iresponsabilă a actualei situații.

Aceste acțiuni nu pot produce niciun fel de efect din punct de vedere al dreptului internațional, iar România nu recunoaște validitatea acestora, în special în ceea ce privește operarea vreunei modificări în privința apartenenței teritoriale a regiunilor ucrainene vizate la Ucraina.

Ca și în cazul anexării ilegale a Crimeii și Sevastopolului, acțiunile Federației Ruse se bazează pe folosirea ilegală a forței și reprezintă încălcări grave ale celor mai importante principii și norme de drept internațional, consacrate, în special, prin prevederile Cartei ONU. Federația Rusă acționează contrar tuturor responsabilităților pe care ar trebui să le îndeplinească, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, care este garantul păcii și securității internaționale.

România reamintește faptul că nicio achiziție teritorială bazată pe încălcarea dreptului internațional nu poate fi recunoscută și reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea Ucrainei, precum și pentru integritatea teritorială a acestui stat în granițele sale recunoscute internațional”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Reacția lui Bogdan Aurescu

„Anexarea teritoriilor ucrainene de către Rusia, ilegală și ilegitimă, în urma referendumului și a agresiunii ilegale – trebuie să fie respinsă 100% de comunitatea internațională”, a transmis Bogdan Aurescu.

The illegal&illegitimate annexation of UA territories by RU, following the sham „referenda”& illegal aggression,must be fully rejected by international community. We condemn it & all escalations & reaffirm our enduring support for 🇺🇦sovereignty&territorial integrity @DmytroKuleba https://t.co/dPjVt4LtWg

— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) September 30, 2022

Reacția Guvernului României

„România continuă să sprijine Ucraina în lupta împotriva Rusiei de a anexa ilegal teritoriile ocupate. Condamnăm acțiunile iresponsabile ale Rusiei care u fac decât să saboteze pacea și securitatea”, a transmis Guvernul României.

🇷🇴 continues to #StandWithUkraine against RU’s attempt to annex illegally occupied 🇺🇦 territory. We condemn RU’s irresponsible behaviour, which serves no other purpose than jeopardizing peace prospects&int’l security, & we continue upholding int’l law principles @Denys_Shmyhal

— GuvernulRomâniei (@GuvernulRo) September 30, 2022

Reacția președintelui României, Klaus Iohannis

„Astăzi, am adoptat, împreună cu ceilalți membri ai Consiliului European, o declarație comună în care respingem ferm și condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.

Uniunea Europeană, inclusiv România, nu recunoaște și nu va recunoaște niciodată referendumurile ilegale orchestrate de Rusia, prin încălcarea gravă a independenței, a suveranității și a integrității teritoriale ale Ucrainei.

Cerem tuturor Statelor și organizațiilor internaționale să respingă această anexare ilegală. Uniunea Europeană, inclusiv România, este ferm alături de Ucraina. Vom continua să oferim un puternic sprijin economic, militar, social și financiar Ucrainei”, a transmis Klaus Iohannis.

Today, I have joined the other members of #EUCO 🇪🇺 in adopting a common Statement to firmly reject and unequivocally condemn the illegal annexation by RU of Ukraine’s 🇺🇦 Donetsk, Luhansk, Zaporizhzhia and Kherson regions.

📝https://t.co/TPnL0wvFTc

— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) September 30, 2022

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Vladimir Putin: „Oamenii din Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie devin cetățenii noștri pentru totdeauna” | VIDEO

articolul original.

Bogdan Gheorghiu: În localitățile Liteni, Dolhasca, Baia și Moara se vor construi creșe noi

29 September 2022 at 14:39
image

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a declarat că alte patru localități sucevene vor beneficia de Programul de construire de creșe desfășurat de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. El a precizat că astăzi a fost anunțată aprobarea finanțării a încă 33 de creșe. „Vestea că tinerele familii din Baia, Dolhasca, Liteni și Moara vor fi printre cele care vor beneficia de creșe noi, moderne și eficiente din punct de vedere energetic, în care copiii vor avea parte de atât de importanta educație timpurie este o bucurie pe care cred că o împărtășim cu toții. Prin astfel de măsuri ne asigurăm că aceste comunități se vor dezvolta, că tinerii au un motiv în plus să rămână acasă sau chiar să se întoarcă în țară, iar bunicii își vor plimba liniștiți nepoții”, a spus Bogdan Gheorghiu, care a adăugat că cele patru creșe ce vor fi construite prin PNRR în cele patru localități sucevene vor avea o capacitate de câte 40 de antepreșcolari.

„Construcția se va face după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităților publice locale și care va diminua timpul necesar construcției. Până în prezent, din fonduri guvernamentale și europene (prin PNRR), Ministerul Dezvoltării finanțează în proporție de 100% un total de 184 de creșe”, a încheiat Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu: În localitățile Liteni, Dolhasca, Baia și Moara se vor construi creșe noi, 1.0 out of 10 based on 1 rating
articolul original.

SCM Zalău – o variantă de a face sport

28 September 2022 at 10:54
By: Regie
image

Primarul municipiului Zalău a afirmat în cadrul ședinței Consiliului Local din 27 septembrie că ideea înființării clubului sportiv  în subordinea Consiliului Local Zalău a fost aceea de a oferi copiilor o variantă de a face sport.

Ședința de Consiliu Local din 27 septembrie a adus în atenția consilierilor un proiect de hotărâre prin care Sport Club Municipal Zalău a solicitat o nouă alocare de fonduri pentru acest an. Astfel că, pe lângă cei 5.200.000 lei alocați, clubul sportiv din subordinea Primăriei a mai solicitat 1.900.000 lei, din care Primăria a găsit disponibili, momentan, 1.200.000 lei. Aceștia sunt banii care au venit de la Guvernul României pentru Programul Național de Dezvoltare Locală și care sunt îndreptați către ”sifonul” SCM Zalău.

Pe bună dreptate, o parte a consilierilor municipali, cei care nu fac parte din mașina de vot PSD-UDMR, au solicitat lămuriri  cu privire la sumele cheltuite deja de clubul sportiv.

Totodată, au considerat că proiectul de rectificare bugetară ar fi trebuit să fie făcut separat pentru școli și administrație și, în mod evident separat, pentru Sport Club Municipal Zalău. Răspunsul edililor a fost undeva de-a râsu-plânsu, mai mult plâns decât râs, deoarece aceștia au afirmat că nu pot fi votate separat rectificările bugetare!

In contextul discuțiilor la proiectul de hotărâre, primarul Zalăului a afirmat că ideea înființării clubului a fost aceea de a oferi o variantă copiilor din municipiu de a face sport.

Ce s-a întâmplat însă? Cu totul și cu totul altceva decât ce era planificat cu bună intenție, astfel că, acești copii din comunitatea zălăuană, scoși din fața calculatorului pentru a face mișcare au fost în anul 2020, cel puțin la secția de volei, următorii: Ivan Kostic, Nicolas Bernard Dos Santos, Leonardo Dal Bosco Dall Agnol, Egor Popov, Liviu Rîpeanu, Mihai Coasă, Vlad Cuciureanu, Andrei Mihalescu, David Csanad, Mihail Mărgineanu, Mihai Tarţa. Zălăuani get-beget, nimic de spus!

Nici anul 2021 nu a fost unul mai norocos pentru copiii zălăuanilor, pentru că sumele alocate din bugetul municipalității și folosite pentru plata unor jucători care au evoluat în sezonul competițional 2021-2022, la fel ca și în sezonul 2020-2021, sub certificatul de identitate sportivă al unui club din municipiul Dej, județul Cluj, au mers din nou către o serie de ”zălăuani get-beget”, cum au fost: Minic Aleksander, ello Ruivo Bruno, Kovalchuk Volodymyr, Iliev Stojan, Palacios Santos Cristian, Balu Tudor Dan, Mihăilescu Andrei, Ripeanu Liviu Constantin, Cuciureanu Vlad, Coasă Mihai, Mărgineanu Mihail. De data aceasta însă, banii municipalității s-au dus și către doi tineri din Zalău, Bălean Rareș- sportiv promovat cu multă rabdare  de antrenorul Marian Constantin și Porumb Cristian, un tânăr sportiv provenit de la Academia de Volei Lazăr. Și cam atât.

Așa că, din păcate, de la intenție bună la faptă esta cale lungă, iar clubul sportiv menit să scoată copiii zălăuanilor la mișcare, doar în acest scop nu a fost folosit.

articolul original.

Spitalul Regional Brașov-drumurile din interior au fost aprobate ! Mai rămâne ca guvernul să aprobe această investiție !

23 September 2022 at 13:47
By: M.Ex.

Unul dintre proiectele discutate și avizate de Comisia de Circulație din această săptămână este cel referitor la construirea spitalului regional. Membrii comisiei au avizat propunerea proiectantului privind circulația în interiorul viitorului spital, etapă premergătoare obținerii autorizației de construire. Acest proiect face parte din viitorul ,,oraș medical” (,,medical city”), alături de proiectul spitalului de pneumoftiziologie și boli infecțioase, care se va construi în Bartolomeu Nord, în apropiere de CATTIA.
La sfârșitul anului trecut, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru spitalul regional, care va avea 31 de secții, 77 de specialități, 972 de paturi – din care 820 pentru spitalizare continuă, 96 de paturi de terapie intensivă, 56 pentru spitalizarea de zi. Capacitatea spitalului va fi de 370.000 de pacienți pe an, atât spitalizați, cât și cei tratați în ambulatoriu, și va dispune de cele mai noi aparate și echipamente medicale din România.
Pentru realizarea acestui proiect soluția optimă este de realizare a lui prin intermediul unui parteneriat – public privat. Pentru a putea trece la etapa următoare, cea de lansare a licitației pentru stabilirea partenerului care să fie responsabil de proiectarea, execuția, operarea și întreținerea spitalului este necesar ca Guvernul să adopte o hotărâre prin care să fie aprobată construirea acestui spital. Spitalul Regional este un proiect inițiat de municipalitatea brașoveană, cu sprijinul BERD, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Brașov.

articolul original.

VIDEO | Elevii cu rezultate foarte bune vor primi burse de performanță de 500 de lei

14 September 2022 at 11:18
image

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în ședința de Guvern de miercuri că elevilor români, care obțin cele mai bune rezultate li se vor acorda burse de performanță în valoare de 500 de lei. 

În cadrul ședinței de Guvern de miercuri s-a menționat adoptarea unui proiect de HG care prevede ca cei mai silitori elevi să primească 500 de lei din partea statului, ca bursă de performanță. Sorin Cîmpeanu a vorbit și despre creșterea cuantumului burselor sociale și a alocației pentru transportul elevilor care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu:

”Este vorba, în primul rând, de proveniența din familii cu venituri reduse, la care se adaugă absolut toți copiii care au probleme cronice, la care se adaugă copiii cu dizabilități, la care se adaugă orfanii de unul sau ambii părinți. Toate aceste categorii de elevi vor primi și primesc – avem hotărârea de guvern astăzi pe agendă – burse sociale într-un cuantum de 200 de lei” a menționat ministrul Educației despre bursele sociale.

Un alt ajutor promis de Guvern elevilor este cel legat de transportul elevilor care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu: ”Peste aceste burse sociale pe care, repet, le primesc toți cei care au dreptul să le primească, avem asigurarea transportului de la domiciliu la școală. Este deja pe circuitul de avizare un proiect de ordonanță de urgență, despre care am discutat, și care sunt convins că va putea să intre săptămâna viitoare pe agenda ședinței de guvern, prin care decontarea transportului se face dublu față de condițiile de până acum” a promis ministrul Educației.

În cadrul ședinței de Guvern s-a menționat și faptul că bursele sociale se asigură prin bugetele autorităților locale de la bugetul de stat, iar alocațiile de transport se vor plăti din bugetul Ministerului Educației.

Prin hotărârea de Guvern care trebuie adoptată miercuri va crește și valoarea premiilor destinate elevilor care obțin medalii la olimpiadele internaționale. ” Este vorba de o creștere până la 20.000 de lei pentru cei care la olimpiade internaționale sunt medaliați cu aur absolut, deci punctaj maxim; de 15.000 de lei medalii de aur; 12.500 de lei argint și bronzul – 10.000 de lei” a anunțat Sorin Cîmpeanu la începutul ședinței de Guvern.

articolul original.
❌