ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Actorul Florin Zamfirescu a răbufnit: ‘Nu se mai poate! Își bat joc de această țară și lucrurile nu se vor schimba decât atunci când oamenii vor ieși în stradă și vor demola toată șandramaua pe care o conduc’

30 September 2022 at 09:15
image

Actorul Florin Zamfirescu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de deciziile pe care le-au luat guvernanţii, în contextul scumpirilor din ultima perioadă. Acesta susţine că parlamentarii îşi bat joc de românii care nu mai fac faţă preţurilor mari şi le propune guvernanţilor să introducă o lege, prin care pensiile să fie mărite, însă în ordine crescătoare.

„Aş vrea să fac o anume observaţie tuturor posturilor de televiziune care învârt pe loc aceeaşi problemă firească, adică e firesc să o învârtă, dar fără să încerce cineva să găsească o soluţie. Adică ne speriem ce facem, mie mi-a venit mai mult, mie mai puţin. Eu de exemplu sunt dintre cei care am raportat la curent în fiecare lună consumul şi atunci la mine nu s-a putut cumula cu anii trecuţi. Chestia asta care apar acum, absolut în bătaie de joc, că vom primi facturile la cinci luni. Domne, aţi înebunit? De ce să facem aşa? Eu cred că aceste lucruri sunt bine construite, bine gândite şi sper disperarea întregului popor.

Noi suntem călcaţi în picioare şi dumneavoastră compentaţi asta. Sunteţi ca un comentator de fotbal care comentează meciul. Haideţi să intrăm pe teren şi să facem ceva. Nu se poate.

Acest Guvern incapabil, că eu nu pot să îl numesc altfel, în loc să găsească soluţia cea mai simplă… Cum să lase poporul în această situaţie disperată, să lase oamenii să se teamă că nu au cu ce să încălzească, că nu au ce să mai mănânce, că nu le ajung pensiile. În primul rând eu trimit o anatemă direct către acest Parlament care nu ia o hotărâre clară. Întâi se măresc pensiile mici. Atât. Ce e foarte greu ca preşedintele României, în discuţie cu parlamentarii, cu miniştri, eu nu pretind, că nu ştiu cum se poate, dar se poate face ceva – o lege în care Parlamentul nu poate mări decât în ordine crescătoare pensiile. Adică îşi cresc cei cu 3.000, 5.000, 10.000 de lei pensia şi nu se uită la cei care au 1.000 de lei. De ce nu ieşim în stradă, de ce nu ieşim cu parul, pentru că noi i-am ales.

Guvernul trebuie forţat să aplice nişte legi corecte. Poporul i-a ales şi ei trebuie să facă o lege rapid, că pensiile se măresc în ordine crescătoare. Întâi cele mici. Punct. Ce e aia să strângem semnături trei ani până când mor toţi bătrânii. Ce prostie e asta? Parlamentarii nu s-au schimbat decât atunci când au fost mulţumile la poartă.

Parlamentarii sunt aleşi de popor şi pe urmă uită acest lucru şi îşi bat joc de propriul lor popor, pur şi simplu. Suntem o ţară săracă cu pensiile parlamentarilor care nu ţin cont nici de contributivitate, nici de nimic. Suntem o ţară săracă şi batjocorită.

(…) Vă bateţi joc şi toţi din Parlamentul României – Guvernul României, preşedintele României, îşi bat joc de această ţară şi lucrurile nu se vor schimba decât atunci când oamenii vor ieşi în stradă şi vor demola toată șandramaua pe care o conduc. (…) Ne-am săturat de 32 de ani. Nu se mai poate!”, a spus Florin Zamfirescu, conform antena3.ro

articolul original.

Iosefina Pascal la BZI LIVE: „Băi, românilor, ai noştri guvernanţi şi ăia de la UE vă vor sclavi!!!”

15 September 2022 at 15:00
image

Iosefina Pascal a fost invitatul emisiunii BZI LIVE, moderată de Valentin Huțanu. Cei doi au purtat un dialog interesant despre cum toate aceste măsuri propuse de Uniune și adoptate de guvernanții români vor conduce România în fața unui scenariu îngrozitor.

„Inevitabil va ajunge statul în incapacitate de plată, românii în faliment.. şi va fi jihadul, Mad Max.

Și vina este în mare parte a românilor. Nu aţi făcut nimic în timp ce ăştia au jefuit țara, şi o să ajungem mult mai rău că Ucraina.”, a spus Iosefina Pascal.

Iosefina Pascal la BZI LIVE

Fiind invitată joi, 15 septembrie, la BZI LIVE, Iosefina Pascal, a discutat împreună cu moderatorul Valentin Huțanu despre cum vrea Uniunea Europeană ca noi, românii, să fim sclavi.

„Doar dacă ne gândim la numărul pensionarilor şi al celor ce lucrează la poliţie…funcţionarii de la stat, ăştia nu se gândesc că statul va intra în incapacitate de plată? Ce vor face când se va întâmpla inevitabilul?

Taxarea oamenilor maxim, ei pe asta se bazează. Dar dacă oamenii nu mai au bani să plătească, le taie curentul.

Taxele şi impozitele, firmele astea mici, nu ne referim la firmele securiştilor, ei nu vor mai avea bani să ţină deschis, d-apăi să plătească la stat. Se va ajunge la datorie publică.

Inevitabil va ajunge statul în incapacitate de plată, românii în faliment.. şi va fi jihadul, Mad Max.

Vina este în mare parte a românilor. Nu aţi făcut nimic în timp ce ăştia au jefuit țara, şi o să ajungem mult mai rău că Ucraina. Ucraina, de bine de rău, luptă pentru eliberarea Donbasului. Terenul ăla e teren agricol, cel mai bun. Noi nu mai avem nimic! Ăia luptă pentru pământ.

Banca va deveni cel mai mare proprietar de terenuri agricole şi imobile. Aşa cum se întâmplă acum în Marea Britanie. La noi sunt foarte mulţi proprietari de imobile, şi vor ajunge să plătească chirie pentru a sta în propria casă.

De la bugetarii care-şi iubesc beneficiile, până la cei care au firme private şi au văzut ce înseamnă bătaia de joc din părea statului în timpul pandemei. Păi în timpul pandemiei, nici şomajul tehnic nu era plătit de stat. Păi în pandemie, în Marea Britanie, primeau ajutoare, dar nouă nu ni s-a dat nimic. Şi voi acceptaţi?”, a spus Iosefina Pascal.

Iosefina Pascal: „Până acum oamenii erau sclavii unor demenţi, iar de acum vom fi sclavii statului”

Jurnalistul a mai vorbit în timpul emisiunii BZI LIVE despre bătaia de joc la care sunt supuși pensionarii și cei cu venituri mici din România.

„Genocid împotriva pensionarilor. Maxim 50-60 de pensionari de lux sunt în România. Dar sunt o minoritate. Restul de milioane, trăiesc cu pensii mici şi foarte mici. Să vedeţi ce Boom va fi la preţul acestor produse farmaceutice. Singura soluție… nu e să le dai 10 lei la pensie. Nu le e ruşine?

Ministrul finanţelor nu ştie cât înseamnă să faci plinul la maşină. Nu ştie nici când îi vin facturile. El nu are probleme de astea, are milioane de lei în cont.

Şi cum de nu îi interesează pe români asta?

Mulţi se gândesc că împrumută bani de la alţii, aşa gândesc românii, de la cine împrumut azi ca să trăiesc mâine.

Dacă ajungeţi să staţi la mâna ălora cu bani, credeţi că o să vă dea vreun leu?

Sclavii unui stat. Până acum oamenii erau sclavii unor demenţi, iar de acum vom fi sclavii statului.

Ce era în timpul comunismului era glumă, pe lângă ceea ce urmează. Atunci aveai curent şi băgai un reşou în priză, dar acum îţi taie tot din buton.

Oamenii se gândesc la tot felul de soluţii să se adapteze. Cum să te gândeşti la aşa ceva? Nu mai suntem pe vremea lui Ceauşescu. Atunci, nu aveau capacitatea de a controla oamenii cum au cei de acum.

Nu e de glumă, în momentul în care va exista acest control, o să vă transforme în sclavi care stau cu mâna întinsă. Cum e posibil să accepți să te întorci la un nivel nedemn, inuman?

Ne întoarcem la Epoca Medievală? Acum ajungem la un nivel mai primitiv ca ăla. România va ajunge o junglă”, a conchis Iosefina Pascal.

Amintim faptul că jurnalistul Iosefina Pascal este invitată săptămânal în cadrul ediției BZI LIVE, moderată de Valentin Huțanu.

articolul original.
  • There are no more articles
❌