ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Cine a fisurat gazoductele Nord Stream? Polonezii mulțumesc americanilor, sudezii acuză rușii

29 September 2022 at 11:40

Fostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski a postat luni pe Twitter o imagine cu scurgerea de gaze din Marea Baltică rezultată după exploziile inexplicabile ce au afectat luni gazoductele Nord Stream 1 şi 2, imagine deasupra căreia a scris mesajul: „Mulţumim, SUA”, potrivit Agerpres.

„Nu există o lipsă de capacitate prin conducte pentru a aduce gaze din Rusia în vestul Europei, inclusiv Germania. Unica logică a Nord Stream era ca Putin să poată şantaja sau să pornească în impunitate un război în estul Europei”, a explicat Sikorski în postarea sa.

„Toate statele baltice şi Ucraina s-au opus timp de 20 de ani construcţiei Nord Stream. Acum resturi de metal de 20 de miliarde de dolari zac pe fundul mării, încă un cost pentru Rusia şi decizie sa criminală de a invada Ucraina”, mai notează fostul şef al diplomaţiei poloneze.

Între timp, MAE rus a transmis că preşedintele american Joe Biden trebuie să spună dacă Statele Unite sunt sau nu în spatele scurgerilor de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, relatează AFP.

„Preşedintele american este obligat să răspundă întrebării dacă Statele Unite şi-au pus în aplicare ameninţarea”, a scris pe Telegram purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova, referindu-se la o declaraţie făcută de Biden în luna februarie, când acesta a spus că „dacă Rusia invadează (Ucraina), atunci nu va mai exista Nord Stream 2”.

Economistul suedez Anders Aslund, fost consilier al lui Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei post-sovietice, afirmă că „vinovatul evident” în exploziile Nord Stream pare să fie Direcția Principală de Cercetare Subacvatică a Rusiei (GUGI).

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, consideră că sabotajul gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 ar putea duce la o escalare a conflictului la nivel mondial și, în cel mai negru scenariu, chiar la război.

„Sabotajul” care a provocat distrugeri pe gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 ar putea duce la escaladare sau chiar la război, a spus fostul președinte american Donald Trump.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, că un atac deliberat asupra infrastructurii aliaţilor va fi întâmpinat cu un răspuns ferm, ca urmare a ceea ce NATO califică drept „acte de sabotaj” asupra conductelor Nord Stream. „Toate informaţiile disponibile în prezent indică faptul că este rezultatul unor acte de sabotaj deliberate, nesăbuite şi iresponsabile”, se precizează într-un comunicat al NATO.

NATO denunţă joi, într-o Declaraţie a celor 30 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, acte de sabotaj ”deliberate, nechibzuite şi iresponsabile” la gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică, „Pagubele la Nord Stream 1 şi Nord Stream 2, în ape internţaionale, la Marea Baltică, sunt de mare îngrijorare”, se arată în această declaraţie. „Toate informaţiile disponibile în prezent indică faptul că acesta este rezultatul unor acte de sabotaj deliberate, nechibzuite şi iresponsabile”, denunţă NATO.

„Aceste scurgeri cauzează riscuri transportului maritim şi pagube substanţiale mediului”, se arată în Declaraţie. „Susţinem investigaţii în curs în vederea stabilirii originii pagubelor”, anunţă Alianţa. „Noi, ca aliaţi, ne-am angajat să ne pegătim, să descurajăm şi să ne apărăm de folosirea coercitivă a energiei şi de alte tactici hibride ale unor actori statali şi nestatali”, subliniază NATO.

România s-a securizat

Șeful Transgaz vine cu explicații în scandalul momentului. După ce gazoductul Nord Stream 1 a fost spart, iar la nivel internațional a izbucnit o adevărată isterir, Ion Sterian explică impactul evenimentelor de pe plan extern asupra economiei României.

„Noi, la Transgaz, ne-am luat toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea în funcționare a sistemului național de transport. Explozia de pe Nord Stream 1 și Nord Stream 2 nu are au nicio relevanță în ceea ce privește aprovizionarea cu Gaze din import a României. Am importat ieri circa 5 milioane de metri cubi de gaze, astăzi sunt nominalizate 6,2 milioane de metri cubi de gaze, din care 4,1 sunt tranzit prin România. Dar important e ceea ce am înmagazinat. Ieri s-au înmagazinat 12,3 milioane de metri cubi de gaze, azi, până mâine dimineață, circa 11 milioane de metri cubi de gaze” “, a declarat Ion Sterian, director general S.N.T.G.N. Transgaz S.A, în cadrul conferinţei Rezerve de energie pentru iarnă şi resurse de independenţă energetică.

articolul original.
  • There are no more articles
❌