ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Gabriela Firea îl torpilează pe Nicușor Dan: Fix în această perioadă au fost abandonați și e păcat că acest sprijin a fost considerat o pomană

3 December 2022 at 17:15
image

Ministrul Familiei Gabriela Firea lansează de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, noi acuzații la adresa conducerii Primăriei Capitalei, precizând faptul că a fost redus fără explicație sprijinul financiar de 500 de lei pe care l-a acordat adulților cu dizabilități din București, în mandatul de primar general.

„Astăzi marcăm Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Mi-aș dori ca fiecare dintre noi să găsim înțelegerea, puterea și resursele să le fim alături acestor oameni încercați de viață. Și mai ales copiilor care s-au născut cu o dizabilitate sau pe care au dobândit-o pe parcurs”, a transmis ministrul

Gabriela Firea transmite faptul că sunt în jur de 80.500 de copii cu dizabilități în evidențele serviciilor de evaluare complexă ale DGASPC-urilor. Dintre aceștia, aproape 48.000 sunt încadrați în grad de handicap grav.

„Vă dați seama cât de complicată e viața pentru ei și cât de multe provocări și durere resimt familiile lor!

Gândurile mele merg către toți acești copii! Ne străduim să găsim pentru ei soluții care să-i ajute în viața de zi cu zi. Ne-am asumat, în PNRR, construcția a 150 de centre de zi destinate copiilor din medii vulnerabile, din familii cu situații materiale, medicale sau sociale dificile. Unele dintre aceste centre de zi vor funcționa ca centre de recuperare pentru copiii cu dizabilități, care au nevoie să fie susținuți.

De asemenea, în următoarea programare bugetară de fonduri europene – 2021-2027, avem posibilitatea decontării de terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități. Sunt doar două măsuri absolut necesare, iar noi, autoritățile, trebuie să facem tot ce putem să le punem în practică pentru ca toți acești copii să simtă că sunt parte a societății, că le suntem alături și le respectăm dreptul la o viață demnă, așa cum este normal.

În această zi, o dată-n plus, mă macină un gând. Sunt mâhnită de faptul că a fost redus fără explicație sprijinul financiar de 500 de lei pe care l-am acordat adulților cu dizabilități din București, în mandatul de primar general. De un an, aceste persoane primesc doar jumătate din această sumă. Fix în această perioadă, când ei trebuie ajutați mai mult, au fost abandonați și e păcat că acest sprijin a fost considerat o pomană.

Iar pentru copiii cu dizabilitāti din Bucuresti, pentru care am propus si adoptat de catre consilierii nostri generali acordarea a 1000 de lei pe lunā, mereu au fost si sunt întârzieri iar, dacā nu se implicau ONG-urile, era anulat si acest sprijin atât de necesar pentru terapii”, a transmis Gabriela Firea.

articolul original.

Ministrul Familiei: „S-a aprobat majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți”

29 November 2022 at 15:20
image

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a transmis pe Facebook că s-a aprobat majorarea cu 50% a indemnizațiilor de creștere a copilului pentru mamele care au gemeni, tripleți sau multipleți.

„În ședința de astăzi a Guvernului, a fost adoptată această modificare legislativă care le va permite mamelor de gemeni, tripleți sau multipleți să primească, începând cu al doilea bebeluș, 50% în plus la indemnizația de creștere a copilului. Aceeași măsură se va aplica și pentru mamele cu sarcini suprapuse, adică în cazul acelor mame care nasc din nou în perioada concediului de îngrijire a copilului”, a spus ministrul Familiei într-o postare pe Facebook.

Ministrul Familiei: „Statul va plăti în plus aproape 28 de milioane de lei în fiecare an”

Totodată, Gabriela Firea a propus „modificarea OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor”.

„Mamele primesc, începând cu al doilea copil, doar contravaloarea indemnizației minime, adică 1.314 lei. O nedreptate, în special în cazul femeilor care, până să devină mame, au fost active pe piața muncii și au avut salarii substanțiale, pentru care au plătit contribuții sociale pe măsură.

De acum, suma crește pentru unele mame! În cazul doamnelor care au indemnizația de 2.628 lei, nu apare nici o modificare, ci doar la indemnizațiile peste această sumă. De exemplu, mama unor tripleți, care are valoarea indemnizației de 3.000 de lei, va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 lei, astfel încât va încasa lunar 6.000 lei.

Suma maximă prevăzută de lege pentru această indemnizație rămâne 8.500 lei. Astfel, mama unor gemeni, care are acum o indemnizație de 8.500 lei, va primi 4.250 lei în plus pentru al doilea copil, nu doar 1.314 lei cât încasa până acum. Astfel, suma totală încasată va ajunge la 12.750 lei. Statul va plăti în plus aproape 28 de milioane de lei în fiecare an, iar măsura va ajunge la familiile în care cresc acum aproape 4.700 de copii”, a explicat Gabriela Firea, ministrul Familiei.

Sursa foto: Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Guvernul a aprobat fondurile pentru programul „Rabla pentru becuri”. Banii vor merge atât către populație, cât și către primării

articolul original.

Cătălin Drulă: USR îl susține în continuare pe Nicușor Dan; probabil spre finalul anului 2023 va trebui să avem decizia privind candidatul. PNL îi face șicane și în Consiliul General, și în alte părți (VIDEO)

28 November 2022 at 19:18
image

Liderul USR, Cătălin Drulă, a declarat că partidul său îl susține în continuare pe actualul primar general, Nicușor Dan, dar că o decizie privind candidatul pentru alegerile locale din 2024 va fi luată probabil până „spre finalul anului 2023”. „PNL să știți că și în Consiliul General îi face șicane, și în alte părți”, a mai spus el, luni seară, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.

Cătălin Drulă, pe B1 TV, despre Nicușor Dan și strategia USR pentru următoarele alegeri la Primăria Capitalei

Întrebat de ce ezită USR în legătură cu Nicușor Dan, Cătălin Drulă a declarat: „Eu cred că un primar trebuie să facă treabă, asta eu le spun și colegilor mei de partid. Încercăm un pic să schimbăm paradigma care e în partidele clasice, în care primarul ajunge așa un fel de împărat și el dă ordine la centru și dă cu toți de pământ.

„Nu la București, mă refer în general, fac un pic de filosofie politică înainte de a răspunde, în introducerea răspunsului, că până la urmă propui un om și îl alegi primar ca el să obțină niște rezultate pentru oameni”, a continuat el.

Liderul USR susține că Nicușor Dan a venit la Primăria Capitalei după mandate „dezastruoase” ale primarilor precedenți.

„Domnul Nicușor Dan, după cum știți, a fost susținut de o alianță cu PNL și cu USR, la momentul respectiv, dar este un independent. E normal să conteze performanța dumnealui. E adevărat că a venit, e foarte adevărat că a venit după un primar dezastruos, Gabriel Firea, după încă opt ani de primărie dezastruoasă, Sorin Oprescu, și că în doi ani nu poate repara toate aceste lucruri. De aia, e prea devreme, mi se pare acum, să spunem dacă e un primar care a performat sau nu, dar în primul rând eu îmi doresc pentru cetățenii din orașul acesta să se rezolve din problemele pe care le vedem și să mergem în direcția bună”, a adăugat Cătălin Drulă.

Întrebat ce așteaptă USR, el a spus: „Îl susținem în continuare pe domnul Nicușor Dan, adică n-avem șovăieli (…). Cred că președintele PNL București spune ceva, dar nu e foarte clar dacă îl susține sau nu. PNL să știți că și în Consiliul General îi face șicane, și în alte părți”.

Întrebat când își va declara USR susținerea pentru o nouă candidatură a lui Nicușor Dan, Cătălin Drulă a explicat: „Nu pot să vă dau acum exact luna în care vom lua decizia asta, dar la jumătatea mandatului, care este acum că a preluat mandatul cred că în octombrie 2020, e prea devreme, cu o lună înainte de alegeri ar fi prea târziu, probabil spre finalul anului 2023 va trebui să avem această decizie”.

„Decizia o vom lua în mod responsabil, cu gândul la care poate fi soluția pentru orașul acesta. În mod sigur Firea nu e soluția, Firea e problema”, a mai spus liderul USR, care a vorbit și despre revocarea lui Niculae Bădălău, și despre pensiile speciale.

articolul original.

Ludovic Orban: ‘Nu exclud varianta unei alianțe în care PNL o susține pe Firea. Doamne ferește!’

26 November 2022 at 07:20
image

Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei, a declarat că nu exclude varianta ca PNL s-o susțină pe Gabriela Firea (PSD) la alegerile pentru Primăria Capitalei. 

Despre perspectiva ca Firea să revină la Primăria Capitalei, Ludovic Orban a afirmat: „Doamne ferește! Doamne ferește! Mi-au ajuns patru ani…”.

PNL face sondaje așa ca să se îmbete cu apă rece… S-au făcut teoretic mai multe sondaje. Am văzut pe un post TV concurent, care era anti-PSD, a ajuns să comande sondaje de opinie de la firma dlui Pieleanu, pe care le-a difuzat pe post, unde tot era dna Firea foarte apreciată și așteptată în București să mai înființeze 23 de companii, să mai dea vouchere de biciclete, să mai îndatoreze Primăria până în cer fără să facă nimic concret în rezolvarea problemelor”, a continuat fostul premier.

Orban a afirmat apoi că „nu l-ar mira” ca PNL să o susțină pe Gabriela Firea pentru a câștiga Primăria Capitalei în 2024.

Nu m-ar mira sincer ca, la un moment dat, condcuerea PNL să schimbe și denumirea partidului în PSDNL. Perspectiva unei alianțe PSD – PNL inclusiv la locale există, nu neg această probabilitate pentru că, pe măsură ce se vede că PSD taie și spânzură și că șansele PNL sunt tot mai mici să meargă pe propriile picioare în fața electoratului, nu exclud varianta unei alianțe în care PNL o susține pe Firea. Dar ar fi, să nu spun tragic, dar ar fi comic…

Eu am încredere în cetățenii români care simpatizează cu ideile liberale, care au discernământ și spirit critic că se vor mobiliza ca să nu ne trezim iar cu năpasta Firea pe capul bucureștenilor”, a mai afirmat Orban, conform b1tv.ro.

articolul original.

Gabriela Firea, mesaj de Ziua Luptei împotriva Violenței asupra femeilor: ”Fac un apel către toate tinerele și doamnele spunând STOP VIOLENȚEI!”

25 November 2022 at 09:21
image

Ministrul Familiei Gabriela Firea a transmis un mesaj, astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva Violenței asupra femeilor prin care le îndeamnă pe toate doamnele și domnișoarele care au trecut sau trec printr-o astfel de situație să nu rămână tăcute și să ceară ajutorul autorităților.

”Astăzi este ziua culorii portocaliu – declarată de Organizația Națiunilor Unite drept un simbol al luptei împotriva violenței asupra femeilor! Vă îndemn și pe dumneavoastră să purtați această culoare, ca un mic semn de unitate în fața acestui cumplit adevăr din societate: violența! Victimele au nevoie să știe că nu sunt singure, că pot cere ajutor, că există soluții pentru ieșirea dintr-un infern pe care nimeni nu trebuie să-l îndure.

Numai în primele 9 luni ale acestui an, au fost înregistrate peste 66.000 de victime ale violenței domestice, jumătate dintre cazuri în mediul rural. Din păcate, multe dintre aceste cazuri sunt fapte penale!

Marcăm astăzi Ziua Internațională de Luptă Împotriva Violenței asupra femeilor și fac un apel către toate tinerele și doamnele spunând STOP VIOLENȚEI!

Orice ocazie este importantă pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen. Vreau să reamintesc telefonul de urgență 0800.500.333 – Helpline dedicat victimelor violenței domestice, discriminări de gen și traficului de persoane. Peste 4.000 de persoane au sunat aici de la începutul anului”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

De astăzi, până în 10 Decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului, în toată lumea sunt 16 zile de activism împotriva violenței domestice. Nu doar în România există acest fenomen, iar în ultimii ani el s-a dezvoltat și mai mult, ca un efect al pandemiei.

”Le-am spus mereu băieților mei că fetele trebuie respectate. I-am învățat să le protejeze, să le vorbească frumos și să le ajute dacă au nevoie. Cred cu tărie că aceste învățături trebuie să plece din familie, apoi să fie consolidate în școală. Pentru a avea o societate sănătoasă și puternică, cu membri care se respectă în egală măsură.

Eliminarea violenței împotriva femeilor înseamnă responsabilitate din partea instituțiilor abilitate să prevină și să sancționeze comportamentele abuzive.

Ca ministru al Familiei, Tineretului şi Egalității de șanse, reafirm încă o dată faptul că eradicarea violenței împotriva femeilor și a fetelor nu este un efort pe termen scurt. Ea necesită eforturi coordonate și susținute de către noi toți”, mai transmite Firea.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei şi bărbați, a dezvoltat proiectul „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță”. Peste 5.000 de victime ale violenței domestice au primit, până acum, găzduire, consiliere vocațională și terapie prin grupuri de suport, în cele 42 de locuințe protejate din toate județele țării.

”Statisticile UNICEF arată că mai mult de o treime dintre femeile din întreaga lume au trecut prin violența fizică sau sexuală la un moment dat în viața lor, iar în unele țări 7 din 10 femei se confruntă cu o formă de abuz în timpul vieții lor. Femeile care au fost abuzate sexual sau fizic de către parteneri sunt de două ori mai predispuse să sufere avorturi, depresii. La nivel mondial, violența domestică este principala cauză a mortalității la femeile între 19 şi 44 de ani, înaintea războiului, a cancerului sau a accidentelor rutiere.

Femeia este mamă, soră, bunică, iubită, soție. Femeia este cea care dă viață, iar siguranța ei înseamnă siguranța copiilor, a părinților, a familiilor noastre. Pentru o societate corectă și dreaptă, care înseamnă viitorul omenirii”, își încheie Firea postarea.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției Mediafax. A lucrat apoi în redacțiile B1Tv citeste mai mult
articolul original.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea: Veniturile a peste 3,2 milioane de pensionari vor fi mai mari din 2023

24 November 2022 at 12:19
image

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță o victorie a Partidului Social Democrat în fața membrilor coaliției de guvernare.

Este vorba despre majorarea de venituri pentru pensionari, începând cu ianuarie 2023.

„Ne ținem de promisiune! Pensiile vor crește de la 1 ianuarie, iar cei mai mulți bani în plus îi vor primi pensionarii care au cele mai mici venituri. Partidul Social Democrat se ține de cuvânt.

PSD a reușit să convingă membrii coaliției de guvernare că modelul propus este cel mai bun în acest moment. Pensiile mici cresc cel mai mult. Veniturile a peste 3,2 milioane de pensionari vor fi mai mari din 2023.

Pensionarii care au acum pensii mai mici de 2.000 de lei vor avea creșteri cuprinse între 22% și 45% în anul 2023.

În primul rând, punctul de pensie se majorează cu 12,5% de la 1.586 de lei la 1.784 de lei. Toți pensionarii, adică aproape 4,8 milioane de persoane, vor primi acești bani în plus.

În plus, toți seniorii cu pensii sub 3.000 de lei vor primi un ajutor suplimentar astfel:
✅ pensionarii care încasează până la 1.500 de lei vor primi 1.000 de lei, plătiți în două tranșe pe parcursul anului 2023.
✅ cei cu pensie între 1.501 și 2.000 de lei, vor primi în plus 800 de lei, în două tranșe.
✅ pentru pensionarii care încasează între 2.001 și 3.000 de lei, ajutorul plătit în două tranșe este 600 de lei.

Pentru pensionarii cu pensia până în 2.000 de lei, va fi oferit și un ajutor financiar de 1.400 de lei, în două tranșe, ca ajutor pentru plata facturilor la energie.

Nu renunțăm anul viitor la cardurile sociale în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pentru persoanele cu venituri până în 1.700 de lei.

Este o reușită importantă pentru multe familii din România, mai ales în aceste vremuri dificile când din cauza creșterii prețului la energie s-au scumpit toate produsele de bază, medicamentele și utilitățile, iar cei mai afectați sunt românii cu venituri mici.

PSD va continua lupta pentru pensionari, dar va avansa în Coaliție și propuneri pentru salariați, aceștia fiind cei care contribuie la dezvoltarea economică și la creșterea veniturilor bugetare”, afirmă Gabriela Firea.

articolul original.

Programul național de fertilizare in vitro începe în decembrie, anunță Firea. „Vor fi acceptate trei proceduri pe an, în valoare de 15.000 lei” | AUDIO

22 November 2022 at 13:06
image

Din 5 decembrie se pot depune cererile de înscriere în programul național de Fertilizare in Vitro al Guvernului. Se acordă vouchere în valoare de 15.000 de lei pentru cuplurile care vor să aibă un copil și apelează la această procedură.

Ministrul Familiei Gabriela Firea, la conferința în care au fost semnate normele de aplicare:

„Infertilitatea nu este un moft, infertilitatea este reală și este declarată de medici specialiști, iar unul din cinci cupluri infertile trebuie să ne dea de gândit. De vină sunt mai multe cauze: stresul, poluarea alimentația nesănătoasă, alte patologii. Începând din 5 decembrie, aș vrea să reținem împreună această zi, se pot depune deja cererile online pentru că ne digitalizăm, nu mai venim cu dosare cu șină, cu birocrație, la adresa de email natalitate@mfamiliei.gov.ro.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/22nov-14-Firea-infertilitatea-nu-e-un-moft.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Banii vor fi acodați în două tranșe.

Programul va fi disponibil și anul viitor, mai spune Gabriela Firea:

„Vor fi acceptate trei proceduri pe an, suma decontată fiind de 15.000 lei. adică circa 3.000 de euro, în două tranșe: un voucher pentru tratament de 5.000 lei și un voucher pentru procedura în sine, pentru embriotransfer, de 10.000 lei.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/22nov-14-Firea-despre-transe.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Noi reguli de vizitare a pacienților în spitale. Rudele vor putea afla și prin telefon detalii despre starea celor internați

articolul original.

Gala Future Economy a pus accent pe susținerea antreprenoriatului autohton și a egalității de gen

14 November 2022 at 15:12
image

Susţinerea antreprenoriatului autohton şi egalitatea de gen au fost subiectele principale abordate de oficialii prezenți la Gala Future Economy, organizată de Ziarul News în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA).  În cadrul evenimentului a fost premiată excelenta în business, companii și antreprenori care au făcut performanță într-o perioadă marcată de profunde încercări economice.

Florina Manea, fondator Ziarul News, a declarat: “Susțin excelența în toate sectoare economice și îmi doresc să aduc în prim plan, modele de bune practici. Mi-am asumat, încă de la înființarea publicației, misiunea și rolul de a susține antreprenoriatul autohton , egalitatea de gen și îmi doresc să contrinuim, împreună, la dezvoltarea economică și bunul mers al mediului de business din România”.

“M-am alăturat acestui demers cu Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA pentru că am constatat că cele două entități au preocupări comune: susținerea și promovarea antreprenorilor și participarea alături de factorii de decizie la identificarea de soluții viabile pentru o dezvoltare economică durabilă, cu impact direct asupra comunităților de afaceri și a societății în ansamblulul său. În urmă cu 10 ani, am înfiintat ADAA ca o nevoie stringentă a mediului antreprenorial de a găsi o platformă de comunicare şi promovare a modelelor de bună practică”, a declarat Andreea Negru, Președinte ADAA.

Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, prezentă la Future Economy Gala, a declarat: „Avem multe femei de succes în România şi ele trebuie promovate cât mai mult. Tocmai din acest motiv am iniţiat un proiect legislativ pentru introducerea cotelor de gen în administraţia publică. Am propus ca 30% dintre locurile din consiliile de administraţie ale companiilor de stat şi pe listele electorale la alegerile locale să fie ocupate de femei. Sunt convinsă că proiectul va primi votul majorităţii parlamentarilor”.

La rândul său, senatoarea Anca Dragu a subliniat importanţa femeilor atât în mediul de afaceri, cât şi în politică, menţionând că, în Parlament, sunt 89 de femei din 466 de senatori şi deputaţi. „Pentru 2024, Comisia Europeană şi Parlamentul European îşi doresc să ajungă la o reprezentanţă egală între femei şi bărbaţi la nivelul acestor instituţii. În Parlamentul nostru există o iniţiativă care a trecut de Senat, dar stă în sertar la Camera Deputaţilor, şi care prevede ca 33% dintre politicieni să fie femei”.

În antreprenoriat egalitatea de gen este realizată, a menţionat Florin Jianu, Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Domnia sa a adăugat: „Sunt aproape la fel de multe, dacă nu un pic mai multe femei antreprenor decât bărbaţi şi fac şi performanţă. Trebuie să cultivăm antreprenorii autohtoni. Am fost foarte mândru că, pe primul loc în pademie, antreprenorii români au pus menţinerea angajaţilor. Am trecut cu bine acea perioadă, şomajul nu a crescut, iar anul acesta firmele au performat.

În opinia lui Cătălin Canciu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, din perspectiva guvernamentală, priorităţile IMM-urilor româneşti pe termen mediu sunt rezilienţa în afaceri, transformarea digitală a întreprinderilor, inovarea îndreptată spre cerinţele şi tendinţele de piaţă, internaţionalizarea afacerilor.

Omenirea trebuie să înţeleagă faptul că ne aflăm în mijlocul mai multor crize, este mesajul pe care l-a transmis Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR). Domnia sa a evidenţiat că din realitatea noastră fac parte inflaţia, stagnarea economică şi şomajul.

Economia românească are o industrie care n-a mai avut motor de 30 de ani, care are un război la graniţă, dar şi o mare oportunitate – transformarea industrială, a subliniat Florin Spătaru, ministrul Economiei: „Vorbim de o nouă revoluţie, de un alt obiectiv – economia verde; trebuie să reciclăm, să folosim toate materialele naturale sub o altă formă – printr-o strategie, o politică şi un dialog. Acesta este lucrul pe care l-am făcut: am creat un dialog şi putem vorbi, astăzi,  despre o economie circulară”.

În cadrul Future Economy Gala, au fost premiați o parte dintre câștigătorii perioadei pandemice, ai crizei energetice și ai schimbărilor din economie generate de războiul de la graniță, campioni ai economiei românesti. Instituții financiare care contribuie la susținerea economiei românești (Fondul Român de Contragarantare și Eximbank), companii naționale (CNTEE Transelectrica SA, SNGN Romgaz SA, Compania Naționala Posta Română, SNTGN Transgaz SA), companii private (OMV Petrom, Agrii România, DO Security, Signify România, Mirdatod Prod, EXONIA, Flori cu Fitze, Nolia,  Horeca School), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI, Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România, organizații patronale (Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Patronatul Femeilor de Afaceri din IMM, Asociația KinetoBebe, Asociația 360, Asociația Energia Inteligentă), reprezentanți ai autoritătilor locale (Primăria Sectorului 6 prin consilierul local Cristi Pascu) și Fondatoarea Campionatului Național Women Rally au fost premianții Future Economy Gala.

Partenerii instituționali ai evenimentului: Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, US Institute of Diplomacy and Human Rights, Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România.

Partenerii strategici : EximBank, Alpha Bank, Fondul Român de Contragarantare, OMV Petrom, S.N.G.N. ROMGAZ S.A., CNTEE Transelectrica S.A, COMOTI- Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare Turbomotoare, S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Compania Naționala Poșta Română, Manpres, România Durabilă, Nolia Shop&Academy, D.O Security, Mirdatod, Kinetobebe, Farmasi, Flori cu Fitze, Crama Aramic, OMG Cabina Foto, Sweet Moments, PWN Romania,Horeca Culinary School, Zexe Herastrau, Happy Forever by Andreea, Clinica Soft Skill, Loncolor, Galeriu Partners, Sloop.

Parteneri media: Profit.ro, mediaTrust, Ziarul Bursa, Energynomics, Grupul de Presă MediaUno, Money.ro, Energy Industry Review, Invest Energy, More Networking, The Diplomat Bucharest, Focus Energetic, EM360, Economistul, Oxygen Events, Q Magazine, Club Economic, Club Antreprenor, Piața Financiară, Metropola TV.

articolul original.

Directoarea lacomă de la ICR Londra e fiică de fost lider mason / Catinca Nistor a fost șefă și la Teatrul Bulandra, pusă de Gabriela Firea. Ea a furat bani de la teatru, înainte de a fi dată afară de actori (VIDEO)

10 November 2022 at 21:23
image

Actrița Catinca Maria Nistor, directoarea Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, cea pentru care statul român plătește o chirie de 6.500 de lire sterline pe lună pentru că ea n-a vrut să stea într-un apartament gratuit, la fel ca predecesorii săi, este fiica fostului șef al Masoneriei de Rit scoțian.

Catinca Nistor a ajuns în funcție fără concurs, fiind numită de Parlament la capătul unei audieri în Comisie în care s-a făcut de râs. Nu a vrut să spună ce planuri are din această funcție și i-a mai și mințit pe membrii Comisiei că a absolvit London School of Economics, deși doar ar fi participat la trei cursuri la Școala de Vară a acestei prestigioase instituții de învățământ. La vremea respectivă, USR a protestat public față de numire și a pus înregistrarea audierilor pe internet.

Anterior, Catinca Nistor a fost directoare la Teatrul Bulandra, pusă de Gabriela Firea, pe când aceasta era primar general al Capitalei. N-a rezistat prea mult în funcție. Actorii de acolo au protestat public, atât de incompetentă era. Mai rău, ea a fost prinsă că și-a însușit bani necuveniți, fiind condamnată în primă instanță să returneze aproape 7.000 de euro, informează ziariștii.com.

Cum a decurs audierea în urma căreia Catinca Nistor a ajuns șefă la ICR Londra

„Bună ziua tuturor, mă numesc Catinca Maria Nistor, absolventă a Facultății de Drept, absolventă a London School of Economics, absolventă a Universității Naționale de Teatru și Cinematografie, absolventă și a cursului de manager cultural organizat de Ministerul Culturii”, a spus Catinca Maria Nistor (34 de ani) la audierea din Parlament în urma căreia a fost numită șefă la ICR.

Ea a fost propusă în funcție de Liviu Jicman, omul PNL plasat astă-toamnă în funcția de președinte al Institutului Cultural Român.

Tânăra a mințit când a spus că a absolvit London School of Economics. Ulterior, ea a susținut că are atestate care arată că ar fi participat la trei cursuri la Școala de Vară a instituției.

Mai mult, Catinca Maria Nistor n-a știut să spună nici măcar două obiective pe care și le propune din funcția de director al ICR Londra: „Eu am niște idei, dar nu vreau să vorbesc”.

Chiar și așa, fata a obținut funcția. USR a protestat și a pus înregistrarea cu audierea pe internet:

Catinca Nistor, dezastru la conducerea Teatrului Bulandra, funcție în care a fost pusă de Firea

Acum câțiva ani, Catinca Nistor a fost directoare la Teatrul Bulandra. Fusese numită în funcție de Gabriela Firea, la acea vreme primar general al Capitalei.

Numai că tânăra a condus teatrul atât de prost încât n-a durat mult și actorii au organizat un protest public.
Nistor a și fost prinsă că și-a însușit necuvenit bani ai teatrului, a fost dată în judecată și condamnată în primă instanță să returneze aproape 7.000 de euro.

Catinca Nistor e fiica fostul lider al Lojei Masonice de rit scoțian

Potrivit Culturaladuba.ro, Catinca Nistor e fiica actorului Stelian Nistor, fostul lider al Lojei Masonice de rit scoțian, care are sediul central chiar la Londra.

Stelian Nistor a deținut inclusiv președinția Conferinței Mondiale a Ritului Scoțian prin Suveranul Mare Comandor, în grad 33 și Ultim.

Amintim că după ce jurnaliștii de la Libertatea au dezvăluit că statul român plătește 6.500 de lire pe lună chirie pentru Nistor, căci ea n-a vrut să stea în apartamentul gratuit, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a dispus rezilierea contractului de închiriere „în perioada imediat următoare”, iar Nistor să se mute în locuința gratuită. De asemenea, acesta a dispus verificarea situației tuturor contractelor similare.

articolul original.

Nicușor Dan a izbucnit: ‘Șeful PSD ar trebui să știe că bucureștenii nu se încălzesc cu glumițe nesărate de politician’

10 November 2022 at 16:45
image

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, subliniază că în ultimii doi ani a alocat sume „considerabil mai mari pentru termie” decât administraţia anterioară, realizând şi investiţii în reabilitarea sistemului termic, inclusiv din bani europeni.

El solicită în continuare sprijinul Guvernului, astfel încât Municipalitatea să poată achita datoria de aproximativ 600 de milioane de lei a companiei Termoenergetica la Elcen. Primarul general menţionează că ajutorul poate consta fie în alocări din fondul de rezervă, fie în ridicarea plafonului de îndatorare, astfel încât Primăria să se poată împrumuta.

Într-o postare pe Facebook, primarul general arată că în perioada 2012-2014, PMB a alocat până la 552 de milioane de lei pentru termie, iar în perioada 2015-2020 sumele au variat între 672-898 milioane de lei. În schimb, în 2021, suma a urcat la 987 de milioane de lei, iar în acest an – la 1,4 miliarde de lei.

„Pentru împrospătarea memoriei domnului Marcel Ciolacu, şeful de partid al Gabrielei Firea, cea care a adus Primăria Capitalei în faliment, iată graficul cu sumele alocate pentru termie de municipalitate din 2012 până în prezent. Nu trebuie să fii olimpic la matematică ca să înţelegi că în ultimii doi ani am alocat sume considerabil mai mari pentru termie decât administraţia trecută. Am făcut şi facem în continuare investiţii în reabilitarea sistemului termic, inclusiv din bani europeni, lucru complet ignorat de colega domnului Ciolacu”, scrie Nicuşor Dan, ataşând şi un grafic.

El adaugă că „bucureştenii nu se încălzesc” cu glumiţe nesărate de politician.

„Şi totuşi, sumele pe care le avem de plătit acum, care provin cum am mai spus din diferenţele de tarif impus de ANRE şi tariful real, sunt mult peste bugetul nostru. De aceea, solicit sprijinul Guvernului pentru oricare dintre soluţiile pe care le-am propus: alocări din fondul de rezervă sau ridicarea plafonului de îndatorare ca să ne putem împrumuta. Şeful PSD ar trebui să ştie că bucureştenii nu se încălzesc cu glumiţe nesărate de politician”, a mai scris edilul general al Capitalei.

Nicuşor Dan l-a rugat, joi dimineaţă, pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, să discute cu ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, astfel încât să fie identificată o soluţie în ce priveşte datoria de 600 de milioane a companiei Termoenergetica faţă de Elcen. Edilul general a precizat că a existat o discuţie, miercuri, pe această temă cu reprezentanţii Guvernului, dar că nu a participat nimeni din partea ministrului de Finanţe.

În replică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat îndemnul adresat, miercuri, primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, de a împrumuta Primăria Generală, care are nevoie de 600 de milioane de lei pentru termoficare.

„Eu pe domnul ministru al Finanţelor – şi dânsul pe mine, şi eu pe dânsul – îl sun aproape în fiecare zi, fiindcă sunt interesat de evoluţie. Nu m-a dus capul până acum să îl sun ca să îi cer ministrului să îi plătească datoriile lui Nicuşor Dan. Cei care l-au propus pentru această funcţie şi l-au susţinut… îi invit să iasă frumos la televizor şi să spună: ‘Domnilor, noi l-am susţinut, dar am cam greşit’. Dar are doamna Clotilde, are un excedent bugetar substanţial şi poate să îl împrumute”, a arătat Ciolacu, în cadrul unei conferinţe de presă la Giurgiu.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că din discuţiile purtate cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, au reieşit două posibile soluţii pentru achitarea datoriilor acumulate de Termoenergetica: fie ca Guvernul să asigure o parte din bani, fie ca plafonul de îndatorare al Capitalei să fie mărit, astfel încât Municipalitatea să se poată împrumuta pentru a plăti.

„Am discutat acest subiect, pentru că unul dintre consilierii guvernamentali a avut întâlniri, am avut eu, personal, întâlniri cu domnul primar, în mai multe rânduri. L-am rugat să vină cu o soluţie tehnică vizavi de ceea ce se întâmplă cu sistemul de termoficare în Capitală şi există mai multe soluţii. Una dintre ele este, sigur, solicitarea de la domnul primar să putem să asigurăm o parte din banii care sunt necesari pentru Termoenergetica şi o altă soluţie este aceea de a mări plafonul de îndatorare la nivelul Capitalei, astfel încât să poată să împrumute bani şi să achite datoriile pentru această instituţie”, a afirmat Ciucă, informează agerpres.ro

articolul original.

Va fi lansat cardul european pentru tinerii din România

10 November 2022 at 13:49
Sursa foto: eyca.org

Cardul european pentru tineri va fi lansat în România în scurt timp, acesta permiţând beneficiarilor să aibă acces la evenimente de nivel european, dar şi la reduceri pentru transport, cazare sau diverse manifestări culturale, a anunţat joi, la Deva, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea.

„Suntem destul de avansaţi cu demersurile. (…) În primul rând, (tinerii n.red.) vor avea acces la evenimente la nivel european, dar vor avea parte şi de reduceri, reduceri destul de substanţiale la transport, la cazare, la participarea în cadrul evenimentelor culturale şi, de ce nu, şi la anumite magazine care vor intra în parteneriat cu ONG-ul la nivel european care este în legătură directă cu noi – Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse”, a spus ministrul Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că în prezent sunt circa 6 milioane de tineri în Europa care se bucură de avantajele acestui card. Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse se află joi în judeţul Hunedoara unde vizitează, împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, mai multe locuri în care trăiesc copii din familii cu o condiţie financiară precară, dar şi pentru a vedea condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea lucrătorii sociali.

Citește și: Campionul la box Ciprian Cherecheș, reținut după ce ar fi încercat să „aplaneze” un conflict dintr-un club

articolul original.

Cardul european pentru tineri va fi lansat în scurt timp şi în România

10 November 2022 at 13:38

Cardul european pentru tineri va fi lansat în România în scurt timp, acesta permiţând beneficiarilor să aibă acces la evenimente de nivel european, dar şi la reduceri pentru transport, cazare sau diverse manifestări culturale. Anunțul a fost făcut joi, la Deva, de ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea.

„Suntem destul de avansaţi cu demersurile. (…) În primul rând, (tinerii n.red.) vor avea acces la evenimente la nivel european, dar vor avea parte şi de reduceri, reduceri destul de substanţiale la transport, la cazare, la participarea în cadrul evenimentelor culturale şi, de ce nu, şi la anumite magazine care vor intra în parteneriat cu ONG-ul la nivel european care este în legătură directă cu noi – Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse”, a spus ministrul Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

Șase milioane de tineri europeni au acest card

Ea a precizat că în prezent sunt circa 6 milioane de tineri în Europa care se bucură de avantajele acestui card.

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse se află joi în judeţul Hunedoara unde vizitează, împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, mai multe locuri în care trăiesc copii din familii cu o condiţie financiară precară, dar şi pentru a vedea condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea lucrătorii sociali.

Articolul precedent
Articolul următor
articolul original.

Vești bune! Ministrul Familiei, Gabriela Firea: Până la sfârșitul lunii, suntem pregătiți să primim deja dosarele!

9 November 2022 at 10:45
image

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis miercuri pe facebook că cuplurile sau femeile singure, cu vârsta între 20 și 45 de ani, care se luptă cu infertilitatea pot afla care sunt pașii pe care trebuie să-i facă pentru a obține ajutorul financiar de 15.000 de lei. Firea precizează că până la sfârșitul lunii, ministerul este pregăt să primească deja dosarele.

„Vești importante! Am publicat în consultare regulamentul programul social de creștere a natalității. Cuplurile sau femeile singure cu vârsta între 20 și 45 de ani pot afla care sunt pașii pe care trebuie să-i facă pentru a obține ajutorul financiar de 15.000 de lei. Până la sfârșitul lunii, suntem pregătiți să primim deja dosarele!

Se pot înscrie în acest program social doar cuplurile și femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România și care vor desfășura procedurile pentru obținerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din țara noastră.

Mulțumesc pentru sprijin colegului Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii. De asemenea, apreciem eforturile depuse de colegii din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în frunte cu secretarul de stat Cristi Vasilcoiu”, a transmis Firea

Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au indicație pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.

Dosarul va fi unul simplu și trebuie să conțină:
– o cerere tip;
– copii ale actelor de identitate;
– o declarație pe proprie răspundere;
– documentul care conține dovada infertilității și indicația medicală pentru FIV;
– adeverința care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;
– un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Solicitanții vor depune online dosarul complet, când vom anunța că primim dosarele, la adresa cresterenatalitate@mfamilie.gov.ro

De asemenea, persoanele care nu pot trimite online documente, dosarele pot fi depuse fizic la sediul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranșe, sub forma unui voucher electronic – card, în valoare de 5.000 de lei și a unui voucher pe hârtie, în valoare de 10.000 de lei. Cardul poate fi folosit pentru achiziția tratamentului indicat de specialistul în infertilitate, din farmaciile înscrise în program, iar voucherul va fi folosit doar pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate, în cazul femeilor care au avut un rezultat pozitiv în prima etapă.

„Sprijinul financiar va fi acordat pe principiul “primul venit – primul servit”, în ordinea transmiterii dosarelor. Până la finalul anului, avem fonduri pentru 2.500 de ajutoare, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri.

Timp de zece zile, așteptăm orice sugestie cu privire la regulamentul programului. În această perioada, tinerii își pot pregăti dosarele, dar să nu le trimită încă la minister. Vom anunța din timp ziua în care deschidem depunerile documentelor pentru program.

Regulamentul programul a fost conceput cu un singur gând: să ajutăm cât mai mulți tineri să-și împlinească visul de a deveni părinți și să contribuim la creșterea natalității”, a conchis Firea

articolul original.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea: ‘Premieră pentru România! Investim 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace’

7 November 2022 at 08:17
image

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a anunţat lansarea apelului pentru depunerea proiectelor în cadrul componentei ”Reforme sociale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”. 50 de milioane de euro urmând să fie investiţi pentru realizarea a 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace, invitând primarii să se implice şi să depună proiecte.

Premieră pentru România! Investim 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace. Invit toți primarii de municipii, orașe sau comune să depună proiecte pentru a putea ajuta cât mai mulți copii. Începând de astăzi, timp de două luni, așteptăm dosarele în acest program finanțat prin PNRR.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat apelul pentru depunerea proiectelor în cadrul Componentei 13 – Reforme sociale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Investiția I.1. Începem procedurile pentru construcția celor 150 de centre de zi pe care ni le-am asumat în PNRR, o investiție de peste 50 de milioane de euro.

Așteptăm proiecte din partea autorităților locale de la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor, care pot înființa astfel de centre de zi individual sau în parteneriat cu furnizori privați de servicii sociale acreditați. Cererile de finanțare se depun exclusiv electronic în platforma PNRR – la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home

 Aplicațiile pentru proiecte pot fi depuse timp de două luni, până pe 9 ianuarie 2023, inclusiv.

Investițiile pot fi făcute pentru construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea acestor centre destinate copiilor care provin din familii aflate în situații vulnerabile. Cel puțin 10 la sută dintre aceste centre vor fi înființate în zonele vulnerabile și unde comunitatea romilor este mai numeroasă.

Ghidul ce conține toate condițiile de accesare a fondurilor europene acordate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru această investiție și anexele care conțin formularele necesare pentru depunerea proiectelor sunt dispobinile la adresa https://mfamilie.gov.ro/1/pnrr/

 

Prin aceste centre, sprijinim familiile cu îngrijirea și creșterea copiilor în timpul zilei. Concret, în timpul zilei, copiii au parte de mese calde, îngrijire din partea specialiștilor, educație adaptată vârstei lor, își vor face temele și vor primi consiliere psihologică. Seara se pot întoarce alături de părinții, bunicii și frații lor. Evităm astfel separarea copiilor de familie, evident acolo unde nu există situații de abuz.

Copiii abandonează școala sau ajung în grija statului din cauza sărăciei. Acum, doar 3 din 10 orașe au centre și specialiști pentru a preveni separarea de familie. În mediul rural, situația este gravă: mai puțin de 1 din 10 localități au resursele esențiale. În 570 de localități, 12 orașe și 558 de comune, nu există centre și specialiști.”, a anunțat Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
articolul original.

Peste 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace vor fi construite

7 November 2022 at 08:07
Sursa foto: stiridecluj.ro

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat lansarea apelului pentru depunerea proiectelor în cadrul componentei ”Reforme sociale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, 50 d emilioane de euro urmând să fie investiţi pentru realizarea a 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace, invitând primarii să se implice şi să depună proiecte.

”Premieră pentru România! Investim 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace. Invit toţi primarii de municipii, oraşe sau comune să depună proiecte pentru a putea ajuta cât mai mulţi copii. Începând de astăzi, timp de două luni, aşteptăm dosarele în acest program finanţat prin PNRR. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a lansat apelul pentru depunerea proiectelor în cadrul Componentei 13 – Reforme sociale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), Investiţia I.1. Începem procedurile pentru construcţia celor 150 de centre de zi pe care ni le-am asumat în PNRR, o investiţie de peste 50 de milioane de euro”, a anunţat Firea.

Ea anunţă că sunt aşteptate proiecte din partea autorităţilor locale de la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, care pot înfiinţa astfel de centre de zi individual sau în parteneriat cu furnizori privaţi de servicii sociale acreditaţi. Cererile de finanţare se depun exclusiv electronic în platforma PNRR – la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home .

Aplicaţiile pentru proiecte pot fi depuse timp de două luni, până pe 9 ianuarie 2023, inclusiv.

Investiţiile pot fi făcute pentru construcţia, reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea acestor centre destinate copiilor care provin din familii aflate în situaţii vulnerabile. Cel puţin 10 la sută dintre aceste centre vor fi înfiinţate în zonele vulnerabile şi unde comunitatea romilor este mai numeroasă.

Ghidul ce conţine toate condiţiile de accesare a fondurilor europene acordate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru această investiţie şi anexele care conţin formularele necesare pentru depunerea proiectelor sunt disponibile la adresa https://mfamilie.gov.ro/1/pnrr/ .

”Prin aceste centre, sprijinim familiile cu îngrijirea şi creşterea copiilor în timpul zilei. Concret, în timpul zilei, copiii au parte de mese calde, îngrijire din partea specialiştilor, educaţie adaptată vârstei lor, îşi vor face temele şi vor primi consiliere psihologică. Seara se pot întoarce alături de părinţii, buncii şi fraţii lor. Evităm astfel separarea copiilor de familie, evident acolo unde nu există situaţii de abuz. Copiii abandonează şcoala sau ajung în grija statului din cauza sărăciei. Acum, doar 3 din 10 oraşe au centre şi specialişti pentru a preveni separarea de familie. În mediul rural, situaţia este gravă: mai puţin de 1 din 10 localităţi au resursele esenţiale. În 570 de localităţi, 12 oraşe şi 558 de comune, nu există centre şi specialişti”, a spus Firea.

Citește și: Război total pentru hala pe care Hoalbă o vrea casă cu etaj din panouri sandwich! Prefectura vrea anularea certificatului de urbanism și autorizației de construire

articolul original.

Cazuri multiple de violență la școală și bullying, raportate la numărul de urgențe pentru copii – 119

4 November 2022 at 12:38

Peste 100 de cazuri de bullying și violență la școală au fost raportate până acum la numărul unic de urgențe pentru copii 119, a anunțat joi ministrul Familiei Gabriela Firea. 

Anunţul ministrului Familiei Gabriela Firea survine după ce, miercuri, un elev din Galaţi a mers cu briceagul la şcoală şi a înjunghiat un coleg, iar un alt elev din Ilfov a ajuns cu un spray lacrimogen până în clasă, anunță mediafax.ro

„Nu sunt deloc singurele şi nici nu pot fi considerate ca fiind doar nişte întâmplări. Bullying-ul şi violenţa în şcoli sunt o realitate cruntă, care afectează grav copiii care trăiesc înfricoşaţi zi de zi, cu sentimentul că sunt lipsiţi de apărare, copii care dezvoltă probleme psihice şi ajung să sufere chiar pe viaţă de traumele din anii de şcoală”, arată Gabriela Firea.

Peste 100 de cazuri de bullying şi violenţă la şcoală au fost raportate

Ea spune că, până acum, peste 100 de cazuri de bullying şi violenţă la şcoală au fost raportate la numărul unic de urgenţe pentru copii 119.

„În doar două zile, România a trecut de o extremă la cealaltă – o verificare a poliţiştilor criticată de părinţi într-o şcoală din Ilfov şi aceste cazuri şocante. Avem nevoie de un echilibru. De
Ziua Internaţională împotriva violenţei şi bullying-ului în şcoală, marcată în prima joi a lunii noiembrie, spun ferm: avem nevoie de prevenirea acestor cazuri anormale din şcoli”, mai spune Gabriela Firea.

„Educaţie fără bullying”

Ea susţine că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este de săptămâna trecută partener în funcţionarea aplicaţiei „Educaţie fără bullying”, care poate fi utilizată pentru
semnalarea unor astfel de cazuri.

Copiii, dar şi adulţii din jurul lor – părinţi, profesori, personal didactic – pot semnala, anonim, orice situaţie dificilă sau acţiune de intimidare care îi
vizează sau la care asistă. Prin această aplicaţie, se poate apela direct numărul unic 119, dacă situaţia o impune, şi este încă un beneficiu pentru protecţia copiilor.

„Sunt mamă a trei copii, toţi băieţi. Întotdeauna i-am învăţat să nu rănească pe nimeni, să nu lovească, să nu umilească şi să fie politicoşi, buni cu toţi din jur, iertători.

Să nu răspundă violenţei de orice tip tot cu violenţă! Ştiu că mulţi părinţi fac acelaşi lucru şi primesc, de multe ori, reproşuri de la copii că nu au fost lăsaţi să riposteze.

Totuşi, aceasta este calea corectă pentru un copil. Violenţa naşte violenţă! Mă îngrijorează cazurile de violenţă, agresivitate şi intimidare în rândul copiilor şi adolescenţilor, în faţa cărora trebuie să luăm atitudine cu fermitate.

Cazurile de violenţă au rădăcini adânci, în probleme de familie de multe ori, şi doar cu ajutor specializat pot fi înţelese cauzele şi găsite soluţiile potrivite”, spune Gabriela Firea.”

articolul original.

Vești incredibile! Studenții și familiile tinere vor putea beneficia de credite de 10.000 de euro, respectiv 15.000, cu garanția statului și dobândă subvenționată

2 November 2022 at 14:54
image

În urmă cu scurt timp, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook că a semnat convențiile de creditare și implementare a programelor guvernamentale „Student Invest” și „Family Start”. Află când se dă startul solicitărilor la bancă de către tinerele familii sau studenți.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Gabriela Firea, extrem de bucuroasă, a dat mai multe detalii despre aceste două programe de creditare cu garanția statului român și dobândă subvențională.

Când se vor putea înscrie tinerii în cele două programe

Potrivit politicienei, studenții și tinerii care vor să își întemeieze o familie vor putea depune solicitările acestor credite în băncile din România începând cu 7 noiembrie 2022.

”Premieră! Credite de 10.000 de euro pentru studenți și de 15.000 de euro pentru tinere familii, cu garanția statului și dobândă subvenționată.

✍🏻 Astăzi, am semnat convențiile de creditare și implementare a programelor guvernamentale „Student Invest” și „Family Start”, în prezența liderilor coaliției de guvernare – președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu , prim-ministrul României și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă și vicepremierul Kelemen Hunor , președinte UDMR. Le mulțumesc tuturor pentru susținere. A fost un consens politic pentru aceste două programe încă de la început.

🤝🏻 De asemenea, le mulțumesc pentru ajutor ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, președintelui Directoratului Fondului Român de Contragarantare, Alin Văleanu. Ne-au fost alături și directorii primelor bănci prin care vor fi derulate cele două programe – Bogdan NEACȘU, Director General CEC Bank, Adrian MORAR, Director General Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP și alți directori din rețeaua CREDITCOOP.

📍 Din 7 noiembrie, băncile sunt pregătite să primească solicitările tinerilor care vor să beneficiez de aceste programe de creditare cu garanția și dobânda subvenționată de stat, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

👨‍👩‍👧‍👦 Prin programul „Family Start”, tinerii pot obține un credit în valoare de maxim 75.000 lei, pentru cheltuieli legate de cununia religioasă sau civilă, dar nu mai mult de 20.000 de lei, educația copiilor, achiziția de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii sau activități extrașcolare pentru copii, plata chiriei, avans din achiziția unei locuințe etc.

👩🏻‍🏫🧑🏻‍🏫 În programul național „Student Invest”, tinerii cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat de către Ministerul Educației Naționale pot obține un credit în valoare de maxim 50.000 lei. Banii pot fi cheltuiți pentru taxe de studii, pentru publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești, etc.

📈 Pentru ambele programe, perioada maximă de rambursare este 10 ani, dublă față de orice alt credit de nevoi personale pe piață acum.

💳 Au solicitat deja plafon CEC Bank, băncile cooperatiste afiliate CREDITCOOP și Libra Bank. Discuțiile sunt deja avansate cu Raiffeisen Bank și Alpha Bank.

🪙 Pentru un credit de 50.000 de lei rata lunară ajunge la 417 lei, în Programul „Student Invest”. În cel de-al doilea program, pentru un credit de 75.000 lei, rată lunară ajunge la 625 de lei”, a scris Gabriela Firea pe contul său de Facebook.

articolul original.

Nicușor Dan: ‘Avem un primar care a băgat primăria în faliment și unul care a scos-o. Trebuie spus că orașul are atât de multe probleme’

2 November 2022 at 06:45
image

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, întrebat care sunt punctele sale forte în comparaţie cu fostul edil Gabriela Firea, că a reuşit să scoată instituţia din faliment, că are o viziune sistematică asupra principalelor probleme ale oraşului, dar şi o abordare diferită privind urbanismul.

„Avem un primar care a băgat primăria în faliment şi unul care a scos-o. Dar probabil că dacă facem comparaţia sunt câteva (puncte forte, n.r.). În primul rând, o viziune sistematică despre ce e de făcut în oraşul acesta privind principalele probleme: trafic, termoficare. Şi după aceea, de asemenea o diferenţă uriaşă pe urbanism, unde autoritatea publică nu a contat, ca să nu spun că a fost complice în mandatul precedent”, a spus Nicuşor Dan, într-un live pe Facebook.

Întrebat cum arată pentru el o zi de lucru la primărie, Nicuşor Dan a răspuns că iniţial avea program de la ora 9,00 la ora 21,00, dar că acum, pentru că îşi duce fetiţa la şcoală, lucrează de la ora 8,00 până la ora 20,00. Totodată, a declarat că din programul fiecărei zile de luni fac parte, în mod constant, o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului General al Capitalei şi o discuţie cu reprezentanţii Direcţiei Juridice (PMB are în total 5.000 de litigii).

„În fiecare zi de luni semnez cam 50-80 de apărări. Mai este o întâlnire aproape săptămânală cu cei de la Direcţia Investiţii, cu care vedem stadiul proiectelor pe care le avem. Există o întâlnire, la fel săptămânală, pe litigiile de urbanism şi proprietate, în general, care sunt cam 500. Asta înseamnă că săptămânal discutăm între 20-30. În afară de asta, lucrurile sunt destul de fluide, în funcţie de urgenţele care apar şi oportunităţile care apar. Există o oarecare periodicitate a întâlnirilor cu Direcţia Economică, cu Direcţia fonduri nerambursabile. O componentă importantă: semnarea autorizaţiilor şi certificatelor de construcţie”, a spus el.

În ce priveşte „caracatiţa” din Primărie, pe care o denunţase în perioada în care se afla în campania electorală, edilul general a precizat că au mai rămas doar aproximativ 10 persoane, dintre cele 50 la care a făcut referire.

„Dacă îmi aduc bine aminte, erau cam 50 de persoane în caracatiţa aceea. Prin desfiinţarea companiilor municipale, o parte importantă dintre ei au plecat din instituţie. Cred că suntem undeva la 10 din 50 rămaşi în momentul acesta. Trebuie spus că oraşul are atât de multe probleme, că nu a fost un scop în sine să intrăm într-un război cu oamenii aduşi de fosta administraţie şi sunt oameni care au un concurs. Deci până când ei nu fac ceva grav, sunt oameni care au câştigat un concurs şi fac parte din administraţia publică”, a mai spus Nicuşor Dan, informează agerpres.ro

articolul original.

Tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la școală sau muncesc, vor primi din partea statului 2.500 de lei

1 November 2022 at 08:59

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a anunțat că tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în partetinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus faţă de alocaţia de plasament.

”Familia reprezintă piatra de temelie a întregii noastre existenţe. Este locul unde ne formăm pentru viitor şi una dintre cele mai mari binecuvântări pe această lume. Din păcate, însă, pentru mulţi copii familia o reprezintă angajaţii instituţiilor statului şi ceilalţi tineri din centrul sau casa de tip familial. La sfârşitul săptămânii trecute am vizitat două locuinţe de tip familial din municipiul Buzău şi, mărturisesc, am plecat cu sufletul rupt de poveştile de viaţă pe care le-am aflat de la copiii îngrijiţi aici. Ca mamă, cred că dramele oamenilor care ajung să-şi abandoneze copii sunt de neimaginat”, spune ministrul Familiei.

Gabriela Firea afirmă că în apartamentul „Albatros”, a cunoscut şase adolescenţi minunaţi, 4 fete şi 2 băieţi. ”Cu visurile pe care oricine le are la aceste vârste, cu problemele şi îndoielile specifice. Sunt la vârsta la care ar avea nevoie de sfatul unui părinte. Acest sfat nu vine însă din familia în care s-au născut, ci din partea oamenilor care îi îngrijesc din copilărie. Povestea Andrei, o tânără de 16 ani, m-a impresionat până la lacrimi: a ajuns în grija statului nu de mult timp, după ce bunicii la care stătea au murit din cauza pandemiei COVID-19. Andra zâmbeşte reţinut, a fost tot timpul mai mult serioasă. Mi-a mărturisit că iubeşte informatica şi contabilitatea şi ar vrea să continue pe viitor pe calea acestor specializări”, a povestit ea. Potrivit ministrului, ”toţi tinerii din această casă au înţeles că doar prin muncă şi rezultate la învăţătură pot depăşi lipsurile”.” Albert, un băiat care a împlinit 18 ani, lucrează deja în domeniul auto.

Alexandra Maria şi Georgiana se pregătesc cu seriozitate pentru Evaluarea Naţională, primul examen important din viaţa lor. Mi-au rămas foarte bine întipărite în memorie şi poveştile copiilor din al doilea apartament, „Zâmbetul Copilăriei”. M-a emoţionat povestea lui Valentin, un licean pasionat de pian şi trompetă, care se pregăteşte pentru un recital în luna ianuarie. Un băiat excepţional, cu o personalitate de artist, foarte deschis şi plin de viaţă. La fel sunt şi surorile Andreea şi Ioana. Foarte talentate la make-up şi coafură, visul lor este o carieră în acest domeniu. Prietena lor Roxana, care locuieşte în aceeaşi casă, cochetează cu designul interior”, spune Firea. ”Discuţiile cu aceşti copii sunt lecţii de viaţă. Sunt încă la final de copilărie, dar mai maturi ca unii adulţi. Am auzit direct de la ei păreri cu privire la eforturile făcute în ultimele luni pentru a îmbunătăţi serviciile oferite de instituţiile statului. Mi-au spus cu toţii cât de mult contează indemnizaţia pentru tineri, în special pentru cei care au un loc de muncă sau vor să-şi continue studiile. Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament, a indemnizaţiei de sprijin şi a indemnizaţiei pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută şi este deja în vigoare”, precizează ministrul. Gabriela Firea menţionează că practic, din acest moment, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus faţă de alocaţia de plasament.

articolul original.
❌