ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 1 December 2022Ultimele Stiri

Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș: De la aderare, zilnic, în România au intrat câte 8 milioane euro, pentru investiții strategice

1 December 2022 at 17:15
image

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a transmis joi că de când România a aderat la Uniunea Europeană, zilnic, în țara noastră au intrat câte 8 milioane euro, pentru investiţii strategice.

„Pentru fiecare dintre noi ziua de 1 decembrie este acel moment când avem răgazul să contemplăm mai mult la valorile şi aspiraţiile care ne definesci care conturează conceptul de identitate naţională. Este o zi în care, în sufletul şi inima fiecăruia dintre noi ar trebui să vibreze câte un licăr de bucurie, pentru că acum 104 ani, naţiunea noastră a cerut, în numele libertăţii eterne, afirmarea şi valorificarea drepturilor, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională. Atunci, în Sala Mare a Unirii din Cetatea Alba Iulia, 1.228 de delegaţi oficiali ai naţiunii române, care reprezentau întreaga Transilvanie, au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România.

Aceştia sunt înaintaşii noştri: bravi şi demni, capabili de sacrificiul suprem. Imaginati-vă cum ar fi fost să fiţi acolo când Vasile Goldiş a citit rezoluţia Unirii. Cred că nu există român adevărat care să intre în Sala Mare a Unirii din Alba Iulia şi să nu vibreze de emoţie la gândul că acolo, în ziua de 1 decembrie 1918, s‑a realizat marele vis al românilor, acela de a înfăptui România Mare, România Unită, România Eternă. Documentul de căpătâi al Unirii este gravat pe peretele interior al Sălii Marii Uniri din eterna noastră Cetate Alba Iulia. Tot acolo, ministerul pe care îl conduc a lăsat un alt document care să dăinuie peste timp, de importanţă vitală pentru România Modernă, respectiv Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea României, încheiat cu Comisia Europeană.

Este un document prin care ne-am angajat să dezvoltăm ţara cu bani europeni, să convieţuim frăţeşte şi, de ce nu, să ne mândrim cu tot ce am făcut şi facem la nivel internaţional. Aceasta este o formă de respect, care să ne fie mărturie că şi noi am dus mai departe misiunea începută de urmaşi”, a afirmat Marcel Boloş, joi la evenimentul dedicat Zilei Naţionale, organizat la Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.

El a mai spus că „suntem o Românie Mare, facem lucruri mari: autostrăzi, spitale, şcoli din bani europeni”.

„De la aderarea la blocul european, bilanţul pentru noi arată aşa: o contribuţie de 24 miliarde de euro şi 70 de miliarde de euro primite. Deci pentru fiecare euro contribuit, alţi trei au intrat în ţară. În total sunt 46 miliarde de euro care au schimbat faţa României în toate domeniile strategice. În cei 15 ani, sunt peste 8 milioane de euro pe zi care au ajuns în ţară. Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi arătat România fără autostrăzile Cernavoda-Constanta, Nădlac-Arad-Timişoara, Lugoj-Deva sau Sebeş-Turda, aeroporturile Constanţa, Craiova, Oradea, Iaşi, Suceava, sau liniile de metrou M5 şi M4?

Dar fără proiectele de apă-canalizare, sau cele peste 11 miliarde de euro investite pentru mediul de afaceri? Iar acestea sunt doar câteva mici exemple. Chiar şi în aceste vremuri grele în care la graniţă avem un război, chiar dacă traiul ne este afectat de criza energetică, chiar dacă a trebuit să trecem peste o criză pandemică, noi toţi românii am luptat şi luptăm cu toată energia, pentru că îndârjirea nu ne‑o poate lua nimeni. Ştim că putem învinge orice greutate dacă suntem solidari”, a completat Boloş.

Ministrul a adăugat că „suntem un popor creştin cu valori morale sănătoase, suntem un popor ospitalier, suntem un popor european”.

„Rar ieşi din casa unui ardelean fără să nu ţi se pună pe masă câte ceva din ceea ce se cheamă omenie, cum de asemenea respectul faţă de cei din jur şi hărnicia sunt fundamente ale convieţuirii sociale. Toate aceste lucruri definesc cu adevărat poporul român şi România Unită. Tocmai de aceea la ceas de mare sărbătoare ne aducem aminte de cuvintele Reginei Maria: Frumoasa ţară pe care am văzut‑o întregită, a cărei soartă mi‑a fost îngăduit s‑o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. La mulţi ani dragi români de pretutindeni! La mulţi ani România! Rămâi unită şi puternică pe veci!”, a conchis Boloş, scrie news.ro

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Comisia Europeană propune suspendarea a peste 7 miliarde de euro din banii pe care Ungaria ar trebui să-i primească prin PNRR | AUDIO

30 November 2022 at 14:58
image

Ungaria nu a făcut progrese suficiente în privinţa reformelor, susține Comisia Europeană, care propune suspendarea a 7,5 miliarde euro din fondurile pe care Budapesta ar trebui să le primească prin Planul de Redresare și Reziliență. Propunerea Comisiei va fi supusă votului în Consiliul European până pe 19 decembrie.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/30nov-15-Manu-Ungaria-poate-pierde-fonduri-lung.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pentru ca suspendarea fondurilor să intre în vigoare, e necesara o majoritate calificată. Mai exact, cel puţin 15 din cele 27 de state membre, care să reprezinte împreună peste 65% din populaţia totală a Uniunii, ar trebui sa voteze propunerea Comisiei Europene. Aceasta critică de mult timp corupţia extinsă din Ungaria.

Într-un raport din iulie, Bruxelles-ul vorbea despre „un mediu în care riscurile clientelismului, favoritismului şi nepotismului în administraţia publică la nivel înalt nu sunt eliminate”.

Acum, Comisia Europeana transmite că Ungaria nu a reuşit să adopte 17 măsuri de remediere, împreună cu alte reforme ale statului de drept cu privire la independenţa judiciară.

„Acest lucru înseamnă că nu este posibilă nicio plată în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă până când Budapesta nu implementează integral şi corect aceste «superjaloane»”, arată Executivul European.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Republica Moldova: Populația află dacă beneficiază de compensare la facturi și în ce categorie de ajutor se încadrează | AUDIO

articolul original.

Ungaria ar putea să se trezească fără 13 milioane de euro din fondurile europene

30 November 2022 at 07:54

Reformele pe care Viktor Orban le promite nu au fost suficiente: Comisia Europeană se pregăteşte să recomande miercuri îngheţarea a peste 13 miliarde de euro fonduri europene destinate Ungariei, ca răspuns la problemele de corupţie identificate în această ţară, comentează AFP.

Ungaria neagă legăturile cu blocajele inițiativelor europene

Executivul european a ales în cele din urmă fermitatea împotriva liderului naţionalist. În ciuda „şantajului” de care acesta din urmă este acuzat, Budapesta blocând mai multe dosare europene (plan comun de ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, impozit minim pe profiturile multinaţionalelor).

Ungaria – care neagă orice legătură între aceste blocaje şi chestiunea fondurilor europene – se opune, de asemenea, unor noi sancţiuni împotriva Rusiei cu care menţine legături şi rămâne singura ţară din NATO alături de Turcia care nu a ratificat aderarea Suediei şi Finlandei la această alianţă.

Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană va propune statelor membre, care au până pe 19 decembrie pentru a se pronunţa, suspendarea a 7,5 miliarde de euro fonduri de coeziune care urmau să fie plătite Ungariei în cadrul bugetului 2021 -2027 al UE, potrivit unor surse europene.

Comisia Europeană, sursă foto: captură YT

În aprilie, împotriva acestei ţări a fost lansată o procedură destinată să protejeze bugetul european de încălcări ale statului de drept, o premieră pentru UE, în special din cauza „neregulilor sistematice în atribuirea contractelor publice”, „deficienţelor” în domeniul urmăririi penale şi luptei împotriva corupţiei.

Fondurile UE, suspectate că îmbogăţesc apropiaţi ai lui Viktor Orban

Perspectiva de a se vedea lipsită de fonduri a determinat Ungaria să angajeze 17 măsuri pentru a răspunde preocupărilor Bruxellesului, printre care înfiinţarea unei „autorităţi independente” destinate să controleze mai bine utilizarea fondurilor UE, suspectate că îmbogăţesc apropiaţi ai lui Viktor Orban.

Dar Comisia consideră că reformele nu au fost desfăşurate în mod satisfăcător până la data limită de 19 noiembrie.

Executivul european fixase acest termen în septembrie pentru a oferi Ungariei o şansă de a scăpa de îngheţarea a 7,5 miliarde de euro (aproximativ 20% din fondurile europene pe care trebuie să le primească în perioada 2021-2027).

Pe de altă parte, executivul european a decis să valideze planul de redresare post-Covid al Ungariei (5,8 miliarde de euro), dar prin ataşarea a 27 de condiţii, care includ cele 17 măsuri anticorupţie, precum şi reforme pentru îmbunătăţirea independenţei justiţiei.

Nicio plată nu va fi făcută până la îndeplinirea acestor condiţii

Comisia, care până de curând părea să favorizeze o abordare conciliantă în privinţa Ungariei, subliniind progresele realizate de aceasta din urmă, şi-a înăsprit în cele din urmă poziţia.

Potrivit mai multor surse europene, influenţa europarlamentarilor, reuniţi în plen săptămâna trecută şi în mare parte partizani ai severităţii în faţa lui Orban, a fost decisivă.

În cazul deblocării fondurilor, a fost adusă în discuţie eventualitatea unei moţiuni de cenzură a Comisiei, în special de către grupul Renew Europe (centrişti).

Negociatorul maghiar Tibor Navracsics a denunţat marţi această „enormă presiune politică” a Parlamentului European.

Sediul Parlamentului European de la Strasbourg. Foto: Pixabay

Cu un an şi jumătate înainte de alegerile europene, mulţi europarlamentari sunt atenţi să facă campanie pentru apărarea statului de drept în faţa exceselor antidemocratice din UE.

Rămâne de văzut dacă această linie dură va fi urmată de statele membre care trebuie să ia decizia cu majoritate calificată (15 ţări din 27, reprezentând cel puţin 65% din totalul populaţiei UE).

O reuniune a miniştrilor economiei şi finanţelor este prevăzută pe 6 decembrie. Dacă ţările scandinave şi Benelux sunt în mod tradiţional severe cu privire la statul de drept şi problemele anticorupţie, multe ţări din estul şi sudul Europei ar putea fi mai reticente la blocarea fondurilor.

Ungaria, pradă unei inflaţii galopante şi unei monede (forintul) în cădere liberă, are mare nevoie de aceşti bani. Guvernul său va folosi probabil toate căile de atac posibile împotriva acestei măsuri, în special în faţa justiţiei UE. De asemenea, ar putea cere această chestiune să fie tranşată la următorul Consiliu European, programat pentru 15-16 decembrie, încheie AFP, citată de TVR.

articolul original.

Comisia Europeană creṣte presiunea asupra Ungariei

30 November 2022 at 05:13
By: (R.C.)

Reformele angajate de Viktor Orban nu au fost suficiente: Comisia Europeană se pregăteşte să recomande miercuri îngheţarea a peste 13 miliarde de euro fonduri europene destinate Ungariei, ca răspuns la problemele de corupţie identificate în această ţară, comentează AFP.

Executivul european a ales în cele din urmă fermitatea împotriva liderului naţionalist. În ciuda „şantajului” de care acesta din urmă este acuzat, Budapesta blocând mai multe dosare europene (plan comun de ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, impozit minim pe profiturile multinaţionalelor).

Ungaria – care neagă orice legătură între aceste blocaje şi chestiunea fondurilor europene – se opune, de asemenea, unor noi sancţiuni împotriva Rusiei cu care menţine legături şi rămâne singura ţară din NATO alături de Turcia care nu a ratificat aderarea Suediei şi Finlandei la această alianţă.

Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană va propune statelor membre, care au până pe 19 decembrie pentru a se pronunţa, suspendarea a 7,5 miliarde de euro fonduri de coeziune care urmau să fie plătite Ungariei în cadrul bugetului 2021 -2027 al UE, potrivit unor surse europene.

În aprilie, împotriva acestei ţări a fost lansată o procedură destinată să protejeze bugetul european de încălcări ale statului de drept, o premieră pentru UE, în special din cauza „neregulilor sistematice în atribuirea contractelor publice”, „deficienţelor” în domeniul urmăririi penale şi luptei împotriva corupţiei.

Perspectiva de a se vedea lipsită de fonduri a determinat Ungaria să angajeze 17 măsuri pentru a răspunde preocupărilor Bruxellesului, printre care înfiinţarea unei „autorităţi independente” destinate să controleze mai bine utilizarea fondurilor UE, suspectate că îmbogăţesc apropiaţi ai lui Viktor Orban.

Dar Comisia consideră că reformele nu au fost desfăşurate în mod satisfăcător până la data limită de 19 noiembrie. Executivul european fixase acest termen în septembrie pentru a oferi Ungariei o şansă de a scăpa de îngheţarea a 7,5 miliarde de euro (aproximativ 20% din fondurile europene pe care trebuie să le primească în perioada 2021-2027).

Pe de altă parte, executivul european a decis să valideze planul de redresare post-Covid al Ungariei (5,8 miliarde de euro), dar prin ataşarea a 27 de condiţii, care includ cele 17 măsuri anticorupţie, precum şi reforme pentru îmbunătăţirea independenţei justiţiei.

Nicio plată nu va fi făcută până la îndeplinirea acestor condiţii.

Comisia, care până de curând părea să favorizeze o abordare conciliantă în privinţa Ungariei, subliniind progresele realizate de aceasta din urmă, şi-a înăsprit în cele din urmă poziţia.

Potrivit mai multor surse europene, influenţa europarlamentarilor, reuniţi în plen săptămâna trecută şi în mare parte partizani ai severităţii în faţa lui Orban, a fost decisivă.

În cazul deblocării fondurilor, a fost adusă în discuţie eventualitatea unei moţiuni de cenzură a Comisiei, în special de către grupul Renew Europe (centrişti).

Negociatorul maghiar Tibor Navracsics a denunţat marţi această „enormă presiune politică” a Parlamentului European.

Cu un an şi jumătate înainte de alegerile europene, mulţi europarlamentari sunt atenţi să facă campanie pentru apărarea statului de drept în faţa exceselor antidemocratice din UE.

Rămâne de văzut dacă această linie dură va fi urmată de statele membre care trebuie să ia decizia cu majoritate calificată (15 ţări din 27, reprezentând cel puţin 65% din totalul populaţiei UE).

O reuniune a miniştrilor economiei şi finanţelor este prevăzută pe 6 decembrie. Dacă ţările scandinave şi Benelux sunt în mod tradiţional severe cu privire la statul de drept şi problemele anticorupţie, multe ţări din estul şi sudul Europei ar putea fi mai reticente la blocarea fondurilor.

Ungaria, pradă unei inflaţii galopante şi unei monede (forintul) în cădere liberă, are mare nevoie de aceşti bani. Guvernul său va folosi probabil toate căile de atac posibile împotriva acestei măsuri, în special în faţa justiţiei UE. De asemenea, ar putea cere această chestiune să fie tranşată la următorul Consiliu European, programat pentru 15-16 decembrie, încheie AFP.

articolul original.

Primarul Ion Lungu a pus la punct un plan de colaborare cu școlile din Suceava pentru atragerea de fonduri europene în educație

25 November 2022 at 11:56
image

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a avut astăzi la sediul Primăriei o întâlnire cu toți directorii si contabilii șefi de la unitățile de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal în cadrul căreia s-au pus bazele unei pentru atragerea de fonduri europene. ”Pe fonduri europene s-au purtat discuții în domenii precum: digitalizarea, reabilitare clădiri eficiență energetică, modernizare clădiri, învățământ dual, construire săli de sport și grădinițe noi. Au fost de față la discuții reprezentanți ai Direcției de Fonduri Europene din Primărie pe care i-am pus in contact cu reprezentanții școlilor, să lucreze împreună. În domeniul digitalizării vom face o platformă comună prin care să se faciliteze cât mai ușor colaborarea între unitățile de învățământ si Primărie. Pe PNRR s-au semnat deja contracte pe reabilitare eficienta energetică în valoare de peste 8 milioane euro, la Școala gimnazială nr.9 Obcini, Școala gimnaziala nr.3, la Școala gimnazială nr.7 Ițcani și Cantina Colegiului Național ”Petru Rareș”. Este aprobat proiectul si la Colegiul Național  ”Mihai Eminescu” și urmează a fi semnat. De asemenea pregătim proiecte la școli si pe Programul Operațional Regional 2021-2027, pe Prioritatea nr.2  Digitalizare si pe Prioritatea nr 6   Educație”, a declarat primarul Sucevei.

articolul original.

Dan Dungaciu (Academia Română): ‘În Republica Moldova s-au furat 2 miliarde de euro din fonduri europene. Problema ei majoră este cum reușește să treacă această iarnă, nefiind în război’

25 November 2022 at 09:46
image

Prof. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, afirmă că, în Republica Moldova, partidul de guvernare nu are susținere de 50%.

Marea miză în Republica Moldova este cum să faci atunci când împingi bolovanul european să nu-l scapi pe partea cealaltă. În Republica Moldova s-au furat 2 miliarde de euro din fonduri europene.

Toată activitatea guvernamentală a Republicii Moldova este o colectare de fonduri. De fiecare dată când începe o criză, Republica Moldova își crește problemele în mod geometric.

Problema ei majoră este cum reușește să treacă această iarnă, nefiind în război. Republica Moldova nu s-a asigurat niciodată. Republica Moldova a crezut că toate merg cum au fost la început.

Vom publica al patrulea barometru din Republica Moldova în care se va vedea discrepanța care există, din păcate, între percepția publică și ceea ce vedem la televizor. Marea provocare în Republica Moldova este că, în acest moment, partidul de guvernare nu are susținere de 50%, are 30%.

Populația postsovietică a crescut spre 50%. Războiul din Ucraina a scăzut apetitul spre zona Euroasiatică”, a spus Dan Dungaciu, conform gândul.ro.

articolul original.

Der Spiegel: Ungaria riscă să piardă bani europeni pentru că nu ar fi respectat promisiunile cheie făcute CE în privința statului de drept | AUDIO

23 November 2022 at 14:26
image

Ungaria riscă să rămână fără multe miliarde de euro bani europeni. Guvernul condus de Viktor Orban nu ar fi respectat promisiunile cheie făcute Comisiei Europene în privința statului de drept, scrie cotidianul german Der Spiegel. Evaluarea finală ar trebui să aibă loc miercurea viitoare în cadrul Colegiului comisarilor europeni.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/11/23nov-16-Eliza-REL-ungaria-fara-banii-UE.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În septembrie, executivul Uniunii Europene a recomandat suspendarea unei finanțări de aproximativ 7,5 miliarde de euro pentru Ungaria din cauza corupției și a problemelor legate de respectarea statului de drept, primul caz de acest fel în cadrul blocului comunitar.

Amenințată cu tăierea banilor, Ungaria a promis că se va alinia cerințelor Uniunii Europene. Mai exact, era vorba despre 17 măsuri prin care guvernul maghiar dorea să combată corupția generalizată și să restabilească independența sistemului judiciar.

O analiză efectuată recent de Parlamentul European arată că doar trei dintre cele 17 măsuri ar fi eficiente. Toate celelalte sunt fie prea slabe, fie insuficient implementate – sau ambele, scrie cotidianul german Der Spiegel.

Evaluarea finală a promisiunilor maghiare ar trebui să aibă loc miercurea viitoare în cadrul Colegiului comisarilor UE. Cu toate acestea, este puțin probabil că se va ajunge la un rezultat pozitiv.

Ungaria nu mai poate face îmbunătățiri, termenul limită era 19 noiembrie. Cel mai probabil Comisia Europeană va recomanda Consiliului Uniunii Europene să taie miliarde de euro din finanțarea europeană destinată Ungariei.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Parlamentul European a declarat Rusia „stat terorist”

articolul original.

CJ Arad implementează 7 proiecte prin POR 2014-2022, în valoare totală de 45 milioane euro

21 November 2022 at 14:19
image

Comunicat. Județul Arad are în implementare 46 de proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu o valoare totală nerambursabilă de 158,9 milioane euro. Media de implementare la nivelul Consiliului Județean Arad este de 71%, mult peste media județului Arad, care este de 54%.

„Consiliul Județean Arad implementează 7 proiecte prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu o valoare totală nerambursabilă de 45 milioane de euro. Am modernizat, în total, 110 kilometri de drumuri județene, pe care unii spuneau că nu le vom face niciodată! Iată că le-am făcut, și încă din bani europeni! Este vorba despre tronsoanele: Arad-Pâncota, Buteni-Pâncota, Sânpetru German-limită județ Timiș (spre loc. Gelu), Pâncota-Seleuș, Nădab-Seleuș, Dorobanţi-Macea, Pecica-Turnu, Nădlac-Peregu Mare. Extindem Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, cu un nou corp de clădire de 501 mp. Noul spațiu va fi dotat cu aparatură medicală modernă, cumpărată de Consiliul Județean tot din fonduri europene: un computer tomograf, un aparat radiologic și un ecograf cu funcții cardio. Prin același program de finanțare, dotăm și Ambulatoriul din cadrul spitalului cu șapte echipamente medicale performante, conform standardelor europene”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.  

Cele 7 proiecte ale Consiliului Județean Arad finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 sunt:

1. Modernizare DJ709 km 0+800…30+700 Arad – Pâncota și reabilitare DJ792C, km 0+000…21+000 și 26+000…36+300 Buteni – Pâncota;
2. Modernizare DJ 709E, km 9+200…16+600 Sânpetru German – limită județ Timiș;
3. Modernizare DJ 709 Pâncota -Seleuș și Reabilitare DJ 792 Nădab-Seleuș;
4. Modernizare DJ 709 J Dorobanţi-Macea şi Modernizare DJ 709 J Pecica-Turnu;
5. Modernizare DJ 709J km 6+600 – 12+440 Nădlac-Peregu Mare;
6. Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad;
7. Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, etapa a II-a.

Proiectele primăriilor din județul Arad, finanțate prin POR 2014-2020, vizează, cu precădere, reabilitarea și modernizarea de școli și grădinițe, creșterea eficienței energetice la clădiri publice și rezidențiale, reabilitarea unor obiective turistice și culturale, investiții în sistemul medical, modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul în municipiu, extinderea rețelelor de apă-canal, modernizarea drumurilor, amenajarea de piste de biciclete, realizarea de locuințe colective sociale, înființarea de creșe și centre sociale, extinderea și eficientizarea iluminatului public, realizarea de parcuri publice etc. Vom reveni, punctual, asupra lor.
Președintele Iustin Cionca a adăugat: „Vineri a fost lansat, la Timișoara, Programul Regional Vest 2021-2027. Pentru Consiliul Județean Arad proiectul strategic finanțat prin acest program este modernizarea rețelei rutiere din nordul județului, trei drumuri în lungime totală de 67 km, cu o valoare estimată a investiției de aprox. 40 milioane de euro. Astfel, vor fi modernizate drumurile: Mișca-Apateu-Berechiu, Șicula-Cermei-Berechiu-limită județ Bihor, Șepreuș-Cermei-Beliu”.

articolul original.

Fonduri europene de peste 1 miliard euro pentru vestul țării. CJ Arad planifică astfel modernizarea a trei drumuri județene

20 November 2022 at 08:11
image

Comunicat. Agenția de Dezvoltare Regională Vest a organizat vineri, la Timișoara, evenimentul de lansare al Programului Regional Vest 2021-2027. Programul cuprinde 7 priorități, cu un buget de 1,18 miliarde de euro. Suma aceasta va reveni proiectelor din regiunea de vest a României, respectiv județelor Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin.

„Pentru Consiliul Județean Arad proiectul strategic finanțat prin Programul Operațional Regional este modernizarea rețelei de drumuri din nordul județului, trei drumuri în lungime totală de 74 km, cu o valoare estimată a investiției de aprox. 40 milioane de euro. Prin acest proiect vor fi modernizate drumurile: Mișca-Apateu-Berechiu, Seleuș-Șicula-Cermei-Berechiu-limită județ Bihor, Șepreuș-Cermei-Beliu”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Programul Regional Vest 2021-2027 a fost conceput în baza necesităților reale ale regiunii, în strânsă colaborare cu partenerii de aici. El aduce cu sine o serie de priorități adaptate specificului regiunii.

Sorin Maxim, directorul general ADR Vest, a declarat: „În zona de dezvoltare ne-am asumat niște „riscuri”, în ideea de a investi mai mult în zona de inovare, în zona de pregătire a companiilor în momentul în care ele își doresc să se dezvolte. Ne dorim să creștem numărul companiilor raportat la mia de locuitori și, în paralel, să stimulăm companiile să își dezvolte proiectele din regiune. Avem în vedere o sumă consistentă care va fi investită într-un fond de capital de risc regional, ceea ce este unic – în România mai există doar câteva la nivel național. Iar acest fond de capital de risc trebuie să investească în firme care sunt localizate aici. Acesta poate atrage chiar și firme din alte regiuni sau alte țări spre Regiunea Vest. De asemenea, vom avea un fond prin care să susținem cu competențe și mentorat firmele aflate în zona de accelerare. În plus, vrem să înființăm 4 centre de competențe, în care, împreună cu firmele și universitățile din regiune să putem să le oferim tinerilor acces la tehnologie, dar și cursuri de antreprenoriat, care să le ofere șansa să devină antreprenori”.

Vă reamintim că, pentru prima oară, regiunile din România au un program propriu de dezvoltare prin fonduri europene, elaborat în funcție de nevoile și prioritățile locuitorilor lor. Programul Regiunii Vest, ce cuprinde județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin, a fost aprobat de Comisia Europeană. 1,18 miliarde de euro vor ajunge aici în ciclul financiar 2021-2027.

„În regiunea de vest a României scriem istoria dezvoltării regionale, prin faptul că am reușit să obținem descentralizarea fondurilor europene pe Programul Operațional Regional. E un moment pe care îl așteptăm de multă vreme și e rodul unei munci îndelungate, realizată de echipa ADR Vest și de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest. Avem la dispoziție cea mai mare sumă de care a beneficiat regiunea noastră într-un ciclu financiar. Sunt bani care vor fi investiți, nu cheltuiți. Județul Arad își păstrează prioritățile pe Programul Operațional Regional – infrastructura rutieră, drumurile județene, urmând ca investițiile în spitale, cultură, educație, piste de biciclete, să le realizăm din alte surse europene de finanțare. Noi am proiectat dezvoltarea județului Arad pe atragerea de fonduri europene și am reușit să aducem concret, în total, peste 450 milioane lei în Arad, în ciclurile de finanțare 2014-2020 și 2021-2027”, a subliniat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

articolul original.

Consiliul Județean a preluat parcările și grupurile sanitare de la mănăstirile UNESCO, modernizate în 2008 printr-un proiect european

18 November 2022 at 13:18
image

Consiliul Județean Suceava a preluat în domeniul public parcările mănăstirilor UNESCO modernizate în 2008 printr-un proiect european. În ședința de astăzi a deliberativului județean a fost aprobat un proiect pentru includerea în domeniul public al județului Suceava a bunurilor imobile rezultate din realizarea proiectului european finanțat Programul Phare 2003, „Ecologizare și modernizarea zonelor de protecție a monumentelor istorice din patrimoniul UNESCO și național – Mănăstiri Suceava”. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a precizat că este vorba despre parcările modernizate și grupurile sanitare de la mănăstirile Voroneț, Moldovița, Probota, Pătrăuți, Dragomirna, Bogdana, Humor, Rîșca, Slatina, Slătioara și Sf. Ioan cel Nou Suceava.

articolul original.

Poliţia de Frontieră va fi dotată cu un număr de 38 de mașini de teren achiziționate din fonduri europene

18 November 2022 at 11:48
Foto: digi24.ro

Un număr de 38 de mașini de teren achiziționate din fonduri europene nerambursabile au intrat în dotarea Poliției de frontieră. În total au fost achiziționate 50 de autovehicule din fonduri europene.

Astfel, Poliţia de Frontieră Română a anunțat că ultimul lot de 38 de autospeciale 4×4 pentru teren dificil, achiziționate din fonduri europene nerambursabile, a intrat în dotarea instituției.

În total au fost achiziționate 50 de autovehicule din fonduri europene nerambursabile

Un comunicat remis de către Poliția de frontieră, informează că în total, 50 de autovehicule au fost achiziționate din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Proiectului Fondul de Securitate Internă, în cadrul unui proiect în valoare de 16 milioane de lei.

Respectiv, primul lot format din 12 autospeciale de patrulare dotate la standarde moderne, destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii off-road, au intrat în posesia Poliţiei de Frontieră în luna august 2022.

Auto-specialele dețin o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanță

În contextul socio-teritorial, autospecialele pentru teren dificil, au ajuns la destinație, acestea au fost distribuite structurilor teritoriale, preponderent în nordul şi sud-vestul ţării, cu scopul de a efectua misiunile specifice de patrulare în condiții meteo-climatice defavorabile.

De asemenea, mașinile sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat, greu accesibil sau chiar zone inundate. Auto-specialele dețin o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanță. Printre acestea este și admisia de aer a motorului supraînălțată (de tip “snorkel”) care îi oferă capacitatea de a traversa zone inundate cu o adâncime de 80 cm.

Producţia națională de autoturisme a crescut cu 27,7% în primele zece luni ale anului

În România, producția de autoturisme a crescut cu 27,7% în primele zece luni ale anului 2022. Asociaţia Constructorilor de Automobile din România a anunțat că producția a ajuns până la 425.423 de unităţi anul acesta. Producția a ajuns până la 425.423 de unităţi, conform datelor prezentate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care au fost publicate, marți, 15 noiembrie.

În contextul statisticii, în luna octombrie 2022, în România, au fost produse 43.452 de autoturisme, dintre care 28.941 de unităţi la Uzina Dacia de la Mioveni, iar 14.511 unităţi la Uzina Ford de la Craiova.

Comparativ cu anul 2020, creşterea producţiei auto naţionale a făcut un salt de 19,35%

În comparaţie cu perioada ianuarie – octombrie, producţia de autoturisme a atins, la nivel naţional, un volum de 425.423 de unităţi, respectiv 258.569 modele Dacia şi 166.404 modele Ford. Numărul de autoturisme produse este în creştere cu 27,7% faţă de perioada similară din 2021, când au fost consemnate 333.179 de exemplare.

însă, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, creşterea producţiei auto naţionale a făcut un salt de 19,35%, în timp ce, faţă de primele zece luni ale anului 2019, majorarea este de 4,3%. Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) este membru asociat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

articolul original.

Primăria Suceava va depune până în martie primul proiect european de 40 de milioane de euro pentru reabilitarea rețelelor și punctelor termice

18 November 2022 at 06:34

Primăria Suceava va depune până în martie primul proiect pe fonduri europene de 40 de milioane de euro pentru reabilitarea rețelelor și punctelor termice din municipiu. Primarul Ion Lungu a declarat că în cursul zilei de joi a avut o întâlnire la sediul primăriei cu acționarii austrieci și conducătorii societăților Bioenergy și Thermonet Suceava, împreună cu care a discutat despre funcționarea în această iarnă a centralei termice a orașului. „Ținta este să funcționăm exclusiv pe biomasă, fără a consuma nici un metru cub de gaz metan. Totodată am stabilit ca în luna martie să depunem primul proiect pe fonduri europene în valoare de 40.000.000 euro pentru reabilitarea rețelelor și punctelor termice, pe Programul – cheie 5 Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, gestionat de Ministerul Energiei”, a spus Ion Lungu. El a precizat că există toate șansele ca Suceava să aibă un sistem performant de termoficare.

Primăria Suceava va depune până în martie primul proiect european de 40 de milioane de euro pentru reabilitarea rețelelor și punctelor termice, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
articolul original.

Primăria Făgăraș reabilitează cu fonduri europene Colegiul Național ,,Doamna Stanca”

18 November 2022 at 07:24
By: M.Ex.

Colegiul Național ”Doamna Stanca” va fi reabilitat și modernizat, după ce echipa Primăriei Făgăraș a depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență o cerere de finanțare, care a fost aprobată, valoarea întregului proiect fiind de 6.106.158,43 lei, TVA inclus, informează fagarasultau.ro.
Reabilitarea va include pe lângă lucrări de modernizare și lucrări de creșterea eficienței energetice, prin implementarea unui sistem integrat de monitorizare, control și reducerea consumului de energie. Practic, prin proiectul de refacere și modernizare a clădirilor se vor reface șarpanta, hidroizolația, tencuielile și trotuarele degradate ale clădirilor, se vor efectua lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și se vor instala sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile.

articolul original.

Primăria Rădăuți a atras alte 462.000 de euro de la Uniunea Europeană. Loghin: ”Facem încă un pas înainte pentru dezvoltarea comunităţii noastre prin fonduri europene, alături de rezolvarea problemelor legate de urbanism”

17 November 2022 at 17:41

Primăria Rădăuți a atras alte 462.000 de euro de la Uniunea Europeană făcând încă un pas înainte spre dezvoltarea comunității, a anunțat primarul Bogdan Loghin.  El a explicat în ce constă proiectul aprobat la finanțare. ”Vă anunțăm cu entuziasm faptul că au fost publicate rezultatele finale privind proiectul depus de Primăria Municipiului Rădăuți referitor la întocmirea planului urbanistic general și a planului de mobilitate urbană durabilă, în format GIS. Concret, am realizat încă un pas important privind promovarea transparenței pe care am promis-o, încă din campanie. Formatul GIS al noului PUG promovează egalitatea și corectitudinea urbanistică pentru toți locuitorii municipiului nostru, eliminându-se astfel lacunele și situațiile aberante de care ne lovim în prezent (blocuri între case, şi alte situații asemănătoare). În plus, planul de mobilitate durabilă este o premieră pentru municipiul Rădăuți, oferindu-ne posibilitatea de a accesa proiecte europene pentru înființarea transportului public în comun, bazat pe energie verde și regenerabilă. Totodată pentru a ne situa cu un pas în fața promovării transportului verde, în cadrul proiectului este prevăzută și achiziția unui număr de 10 stații de încărcare electrică rapidă, în valoare de 250.000 euro. Valoarea totală a proiectului este de peste 460.000 euro, toate aceste fonduri venind în comunitatea noastră! Țin să mulțumesc departamentului „Proiecte – Programe” din cadrul instituției noastre, cât și tuturor celorlalți parteneri implicați în această reușită”, a declarat Loghin.

articolul original.

Noul parc de agrement din fonduri europene, inaugurat la Pecica (foto)

16 November 2022 at 14:56

Comunicat. Orașul Pecica are o nouă zonă de agrement, realizată de administrația locală din fonduri europene. Parcul a fost inaugurat astăzi în prezența conducerii orașului, primarul Petru Antal și viceprimarul Miodrag Stanoiov, a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a directorului general al ADR Vest, Sorin Maxim, și a primarului comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, apreciază realizarea administrației pecicane: „Este foarte bine că administrația locală scrie programe, accesează fonduri europene. Pecica este un oraș în creștere, se dezvoltă, sunt foarte mulți tineri, iar principalii beneficiari ai acestui loc de agrement sunt copiii, semn că Pecica are viitor. Tot mai multe proiecte vizează turismul, petrecerea timpului liber, iar realizarea parcului se încadrează în acest tipar și este un bun exemplu de accesare a banilor europeni. Îmi doresc ca acest proiect să fie «multiplicat» în cât mai multe comunități. Mă bucură prezența primarului de Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, pentru că Ghiorocul a realizat proiecte istorice, în colaborare cu Consiliul Județean, este o stațiune de interes local, supranumită «Litoralul Vestului». Îmi doresc ca și la Pecica și la Ghioroc să beneficiem de statutul acesta de stațiune de interes local, pentru că sunt fonduri europene care sunt acordate doar localităților cu acest statut. Prezența directorului general ADR Vest, Sorin Maxim, mă face să reamintesc că, prin descentralizarea fondurilor europene, de la nivelul ministerelor către regiuni, accesarea acestor fonduri e mai puțin complicată, decizia fiind luată la nivel regional. În următorii 7 ani, la nivelul ADR Vest, vom avea la dispoziție 1,2 miliarde de euro doar prin acest instrument regional, iar mesajul meu este adresat în primul rând primarilor, care vor trebui să pregătească proiecte, pentru că este o competiție. Îmi doresc să accesăm cât mai multe fonduri, dar pentru asta trebuie să avem proiecte bine realizate”.

Sorin Maxim, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Vest, a subliniat: „Acest proiect pune în valoare aceste terenuri care nu erau folosite, poate chiar poluate. Doresc copiilor din Pecica să se bucure de acest parc, dar să și aibă grijă de el, să-l întrețină și să-l mențină curat. Sunt multe proiecte finanțate în Pecica, prin Agenția de Dezvoltare Regională Vest și mă bucură implicarea administrației locale, a primarului Petru Antal și a viceprimarului Miodrag Stanoiov, dar și a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, pentru că proiectele europene au și o cofinanțare locală, uneori și județeană, e o întreagă muncă administrativă, chiar de ani de zile, până să ajungem să avem produsul finit, cum este acest frumos parc de agrement”.

Noua zonă de agrement se află într-un areal frumos, în Lunca Mureșului, în vecinătatea Fermei de bivoli. Pe un teren nefolosit a luat naștere o zonă de promenadă și de petrecere a timpului liber, unde pecicanii se pot plimba și relaxa în aer liber. Parcul de aproape cinci hectare cuprinde, pe lângă spațiile verzi cu gazon, flori și sute de arbori ornamentali (tei, plopi, magnolii etc.), alei pietonale, mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, panouri de informare etc.), pergole, grupuri sanitare, sistem de irigații automatizat și sistem de supraveghere video, dar și Wi-Fi gratuit.

„Acest parc are un istoric al său. Acum câțiva ani, aici erau mormane de pământ, un teren nefolosit. Acum, avem un parc modern, multifuncțional și îmi doresc ca această investiție să fie folosită civilizat. Vom dezvolta în continuare această zonă, vom veni și cu alte facilități și sperăm ca, în timp, aici să fie un punct de atracție de petrecere a timpului liber nu doar pentru pecicani, ci pentru toți cei care doresc să ne viziteze orașul”, a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica.

Corneliu Popi-Morodan, primarul comunei Ghioroc, a subliniat importanța atragerii fondurilor europene pentru dezvoltarea localităților din punct de vedere economic și turistic.

De asemenea, în cadrul proiectului, a fost construit un teren multifuncțional, unde se poate practica handbal, baschet sau minifotbal, o zonă de fitness în aer liber; sunt amplasate mese de tenis de masă, mese de șah și au fost amenajate două spații de joacă (pentru copiii cu vârste de până în trei ani, respectiv pentru copii mai mari). În partea centrală a parcului a fost amenajată o fântână arteziană. Iluminatul public din interiorul parcului este alimentat de panouri fotovoltaice.

Investiția a fost finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, proiectul fiind intitulat „Îmbunătățirea mediului urban prin reconversia și refuncţionalizarea unor terenuri neutilizate în vederea realizării de parcuri publice”.

articolul original.

Lansarea proiectului ”CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE GESTIONARE A CRIZEI SANITARE COVID-19 ÎN CADRUL SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA” Cod SMIS 150075

16 November 2022 at 11:39

[unable to retrieve full-text content]

articolul original.

Vești bune pentru mii de români! Vor avea parte de creșteri salariale de circa 50%

13 November 2022 at 07:15
image

Măsura se regăsește într-un proiect de OUG adoptat de Guvern și care modifică Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Mai exact, personalul cu atribuții în proiecte finanțate din fonduri europene atrase de statul român sau care trebuie puse în aplicare, printre care se numără și cele cuprinse în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să beneficieze de o majorare de până la 50% a salariilor de bază, soldelor/salariilor de funcție sau ale indemnizațiilor de încadrare. În prezent, Legea 153 prevede pentru personalul din echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, și doar pentru acesta, creșteri salariale de 35%.

O creștere a salariilor în același cuantum va fi acordată și pentru personalul cu atribuții de gestionare a proiectelor finanțate din fonduri europene și pentru personalul din cadrul Direcției pentru coordonarea agențiilor de plăți. La fel este prevăzut și pentru personalul din structura specială pentru implementarea PNRR din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Majorarea care va fi acordată nu poate depăși procentul maxim de 50% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție sau indemnizația de încadrare.

În preambulul actului normativ se menționează că, dacă „nu se asigură premisele unui regim de salarizare similar celui aferent implementării politicii de coeziune, există un risc extrem de ridicat la nivelul migrării personalului înalt calificat fie către instituțiile publice care oferă o remunerare mai avantajoasă, fie către instituții europene/internaționale sau organizații din mediul privat”.

În plus, se propune și majorarea salariilor de bază a personalului Direcției generale de control financiar preventiv, autoritate din cadrul Ministerului Finanțelor care se ocupă cu coordonarea și reglementarea controlului financiar preventiv pentru toate entitățile publice, cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului.

Aplicarea acestor majorări se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, potrivit avocatnet.ro.

Atenție! Propunerile de majorări salariale din acest document nu sunt încă în vigoare. Proiectul de OUG trebuie publicat în Monitorul Oficial.

articolul original.

Premierul Nicolae Ciucă: ‘Peste 1,18 milioane de români vulnerabili primesc, zilele acestea, pachete cu câte 25 de kg de alimente’

9 November 2022 at 18:18
image

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat că peste 1,18 milioane de români vulnerabili primesc, zilele acestea, pachete cu câte 25 de kg de alimente, iar acţiunea are loc printr-un proiect cu fonduri europene, care presupune acordarea acestui ajutor, persoanelor vulnerabile, o dată la şase luni.

Peste 1,18 milioane de români vulnerabili primesc, zilele acestea, pachete cu câte 25 de kg de alimente. Acţiunea are loc printr-un proiect cu fonduri europene, care presupune acordarea acestui ajutor, persoanelor vulnerabile, o dată la şase luni. Peste 90% dintre produsele livrate sunt româneşti, şi mă bucur că, prin bani europeni, reuşim să sprijinim atât producătorii locali, cât şi pe românii cu venituri mici sau pe cei aflaţi în situaţii critice”, a scris Nicolae Ciucă, miercuri pe Facebook.

articolul original.

PNNR și începutul circului investițiilor care nu folosesc la nimic

9 November 2022 at 16:47
image

Dar, dincolo de ordonanțe peste ordonanțe care încearcă să reglementeze folosirea lor, brambureala de la noi este mare. O primă măsură este aceea că li s-au mărit salariile cu 50 la sută celor din Ministerul Fondurilor Europene, cică pentru că atrag și repartizează aceste fonduri, ca și cum nu asta ar fi în fișa postului lor. Apoi, se arată la orizont aberațiile cheltuirii banilor de la Comisia Europeană după modelul Elena Udrea.

Să ne amintim cum după declanșarea crizei economice din 2008-2009, când Băsescu a tăiat dintr-o condei salariile și a desființat sedii de poliție și a închis spitale, pentru a face economie și a trece criza, Elena Udrea, metresa de partid și de stat, domnea peste un munte de miliarde de euro și împărțea în dreapta și-n stânga, după criterii de ea știute. Rezultatele pernicioase se văd și acum. Parcuri pe izlazuri, între sate, în care nu se plimbă nici îndrăgostiți și nici pensionari, parcuri în care pasc vacile, iar gâștele înoată în lacurile artificiale, iar caprele se zbenguie pe băncile vopsite în roșu; apoi, săli uriașe de conferințe internaționale pe coclauri (v. pe cele dintre Râmnicu Vâlcea și Călimănești, care, până la urmă au devenit restaurante de nunți și botezuri); centre de informații turistice închise de la inaugurare și până acum,fără personal și fără obiect de activitate (unul se află la intrarea în Merișani).

Ei bine, după modelul acesta sunt semne că se vor cheltui mulți bani din PNNR. Iată unul concret și de tot hazul. O comună de munte, cu nume predestinat – Bătrâna, are 80 de locuitori, 95 la sută dintre aceștia având peste 60 de ani. Comuna are drumuri de pământ, nici nu e electrificată toată, dar va construi cu fonduri din PNNR 30 de kilometri de pistă de biciclete. Primarul zice că trebuie s-o facă deși recunoaște că n-are cine-o folosi, dar …să nu se piardă banii alocați: 1,3 milioane de lei. Probabil că încă mai sunt asemenea aberații și când se vor declanșa cu adevărat lucrările de investiții vor fi nenumărate astfel de lucrări de dragul lucrărilor.

Săptămâna trecută, pe scena Teatrului Al. Davila din Pitești, conducerea Consiliului Județean Argeș a apărut la costum și cravată, ca la nuntă, și a anunțat că Argeșul a primit cele mai mari sume din istorie pentru transport și sănătate. Rezultatele nu se văd. Se pun plombe pătrate, rotunde, dreptunghiulare pe ici-pe colo și se mai asfaltează câte o uliță prin comunele de deal și munte. Când vorbea domnul nostru Mânzână de aceste sume, între Tigveni și Ciofrângeni, cinci muncitori cu o camionetă mică luau asfalt fierbinte, îl puneau prin gropile drumului și-l bătătoreau cu lopata. Curată reziliență și redresare! Altfel, cei din conducerea Consiliului Județean au fost inspirați în alegerea locației: teatrul. Unde se poate juca o comedie, fie ea și a investițiilor, dacă nu pe scenă?

articolul original.
❌