ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

De ce țări depinde Doljul mai mult la exporturi și importuri

26 September 2022 at 02:30
image

În lumea antreprenorială circulă un proverb cu dublu sens. “Când strănută economia Germaniei, răcește economia altor țări”. În contextul în care se vorbește de o posibilă recesiune în economii ale unor state importante din Europa, printre care și Germania, efectul ar fi unul de „domino” pentru economii din țări emergente, din cauza interconectivităţii comerciale. România exportă în țări europene și importă produse din țări europene.

Doljul ere legături comerciale strânse cu mari state europene. Exporturile realizate de Dolj în astfel de state mențin, de câțiva ani, o balanță comercială pozitivă. Adică, exporturile sunt mai mari decât importurile, ceea ce se traduce printr-o intrare masivă de valută în județ. Intrare care este mult mai mare decât ieșirile. Atunci când cererea a crescut în Europa, și exporturile Doljului au crescut. În contextul în care cererea pe piețele europene se va diminua, atunci și fluxurile comerciale dinspre Dolj către piețele europene se vor diminua.

Dependența de alte economii nu este evidențiată doar la nivelul produsului finit exportat sau a materiei prime, ci și la nivel de piese și subansamble. În Dolj există firme din industrie care produc diverse piese și subansamble pentru coloși industriali din Europa. Când acei coloși își diminuează comenzile și contractele, ca urmare a unei recesiuni, atunci și firmele locale ar avea de suferit. Și invers.

Cea mai mare pondere în Dolj – exporturile de autovehicule

Pe primele cinci luni ale anului 2022, exporturile Doljului au crescut cu 15,7% față de aceeași perioadă a anului 2021, conform datelor furnizate, la solicitarea GdS, de către Direcția Județeană de Statistică Dolj. Exporturile de anul acesta totalizează 1,456 miliarde euro. Exporturile au fost mai mari decât importurile, care au totalizat 1,855 miliarde de euro, în aceeași perioada analizată. Deci, balanța comercială a Doljului a fost pozitivă (exporturi – importuri), așa cum s-a întâmplat în fiecare an de când Craiova se bucură de o producție semnificativă de autovehicule, care ajung preponderant la export. De altfel, pe locul I pe total județ se situează exporturile de autovehicule, incluse la categoria “Mijloace de transport”. Exporturile de mașini produse la Craiova reprezintă 74,3% din total exporturi realizate de Dolj.

Pe locul al doilea în total exporturi pe județ, în perioada analizată din 2022, s-au situate exporturile de “Mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginile”, conform Statisticii. Pe locul al treilea se situează exporturile din secțiunea “Produse vegetale”. Acestea au fost în creștere cu 40 de milioane de euro față de aceeași perioada a anului trecut. Exporturile de cereale totalizează 86 de milioane de euro și reprezintă 93,5% din totalul produselor vegetale exportate. Respectiv 6% din total exporturi sunt reprezentate de cereale. Mai exportăm legume, pepeni, fructe, ceai, produse de morărit etc.

Ce importăm mai mult

Precizam mai sus că importurile Doljului pe perioada analizată din 2022 totalizează 1,189 miliarde de euro. Pe primul loc se situează produsele din categoria “Mașini, aparate și echipamente electricee, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginile”. Fiind vorba de produse industriale, acestea au ponderea cea mai mare în total importuri.

Importurile de “Mijloace de transport” (cum le numește Statistica) ocupă locul doi pe județ în total importuri. Pe primele cinci luni din 2022 aceste importuri de autovehicule s-au situat la un nivel de 82,7 milioane de euro, în creștere cu 26% față de aceeași parte a anului trecut. Ceea ce înseamnă că în prima parte a anului 2022 cererea de mașini de import în Dolj a fost cu un sfert mai mare față de aceeași perioadă din 2021.

Pe locul al treilea la importuri s-au situat mărfurile din categoria “Metale comune și articole din acestea”, în creștere cu 20,8% față de perioada corespunzătoare a anului 2021. Cea mai mare pondere aici o au produsele din fontă, fier și oțel, potrivit datelor furnizate de Statistică.

În ce mod depindem de Europa. Cifrele din economie vorbesc

Potrivit Statisticii, cele mai multe mărfuri din Dolj și de valoarea cea mai mare au fost exportate în trei state europene: Olanda (19,5% din total exporturi), Italia (19,2%) și Germania (14,2% din total). Deci aproape 53% din exporturile Doljului, pe primele cinci luni ale anului, au ajuns în aceste trei state: Olanda, Italia, Germania. Dat fiind procentul ridicat de produse din Dolj exportate în aceste țări, orice evoluție a economiilor acestor state își va pune amprenta asupra producției realizate de firmele doljene. Dacă statele enumerate vor intra în recesiune, atunci diminuarea producției în Dol ar fi iminentă, cu toate consecințele ce țin de aceste aspect, inclusive consecințe sociale (șomaj tehnic etc.). Când cele trei economii vor “strănuta”, economia Doljului “va răci”.

Următoarele țări în care s-au realizat cele mai mari exporturi din Dolj, pe primele 5 luni din 2022, sunt: Franța (11,8%), Spania (5,3%), Algeria (3,7%), Turcia (3,1%), Polonia (2,3%). Se observă că exportăm mărfuri și in state non-UE. În cazul importurilor, primele trei țări din care Doljul se aprovizionează cu mărfuri totalizează 37,3% din total importuri, astfel: Germania (17,4%), Turcia (10,1%), Cehia (9,8%). Restul țărilor ale căror mărfuri au o pondere importantă în totalul importurilor realizate de Dolj sunt: Polonia (7,9%), Ungaria (7,5%), Italia (7%), Spania (6,4%) și China (5,9%). Față de alți ani, importurile din China au fost diminuate în 2022.

articolul original.

Klaus Iohannis: România a facilitat exportul a 60% din cantitatea de cereale exportate de Ucraina, prin porturile noastre de la Dunăre și Marea Neagră, de la începutul crizei (VIDEO)

20 September 2022 at 21:15
image

România a facilitat exportul a peste 4 milioane de tone de cereale ucrainene, ceea ce reprezintă 60% din cantitatea de cereale exportate de Ucraina, prin porturile noastre de la Dunăre și Marea Neagră, de la începutul crizei, a declarat președintele Klaus Iohannis, marți seară, la New York, în intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale de la cea de 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Klaus Iohannis, precizări despre eforturile României pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina

În intervenția sa, șeful statului a precizat că România a facilitat exportul a peste 4 milioane de cereale ucrainene de la începutul războiului lansat de Rusia în 24 februarie.

„Utilizarea accesului la alimente ca armă și restricționarea accesului la hrană pe plan global sunt inacceptabile. Pentru a sprijini economia Ucrainei și a ajuta la gestionarea crizei alimentare globale, România a acționat de o manieră responsabilă prin facilitarea exportului a peste 4 milioane de tone de cereale ucrainene, ceea ce reprezintă 60% din cantitatea de cereale exportate de Ucraina, prin porturile noastre de la Dunăre și Marea Neagră, de la începutul crizei”, a declarat Klaus Iohannis.

În declarațiile de presă pe care le-a susținut ulterior, Președintele a exclus posibilitatea unei crize alimentare în țara noastră.

„Faptul că ne implicăm pentru a preveni o criză alimentară este un semn de solidaritate cu lumea care încă nu își permite de toate, este un semn de solidaritate cu cei care încearcă să prevină o nouă criză globală, însă pentru români nu trebuie să apară așa semne de întrebare. Nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raționaliza alimentele, dar Guvernul va trebui să se străduie foarte mult pentru a ține prețurile la un nivel pe care românii și-l pot permite”, a spus Klaus Iohannis.

articolul original.

În România s-au majorat importurile de produse din Republica Moldova

19 September 2022 at 20:49
image

România beneficiază de poziția de lider în rândul principalelor destinații ale exporturilor de mărfuri din Republica Moldova.

Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică(BNS) de la Chișinău, referitoare la perioada ianuarie – iulie, exporturile în România au constituit 28,5% din volumul produselor de peste Prut. 

Prezența crescută a unor produse din Republica Moldova pe rafturile magazinelor românești se datorează și scăderii unor exporturilor către Rusia.

Chișinăul a scăzut nivelul exporturilor către Rusia

România este urmată în topul exporturilor moldovenești de către Ucraina (12,5%), Turcia (8,7%), Italia (8,3%) și Germania (5,5%).

Rusia s-a clasat abia pe locul șase, cu 5,1% din volumul exporturilor moldovenești.

Mărfurile din Republica Moldova au fost exportate spre țări precum Bulgaria (cu un volum de 4,5%), Polonia (2,8%), Cehia (2,2%), Elveția (2,1%), Iran (2,0%), Regatul Țarilor de Jos (Netherlands) (1,8%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1,6%), Belarus (1,5%), Ungaria (1,2%), Franța (1,0%), Spania și Statele Unite ale Americii (câte 0,9%), Grecia (0,8%), Liban și Portugalia (câte 0,6%).

S-au majorat exporturile de peste Prut

Analiza evoluției exporturilor pe țări în primele șapte luni, conform presei naționale, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, relevă majorarea livrărilor de mărfuri în România (de 1,7 ori), Ucraina (de 7,5 ori), Italia (de 1,8 ori), Bulgaria (de 5,5 ori), Turcia (de 1,7 ori), Iran (de 2,9 ori), Elveția (de 2,1 ori), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (de 2,2 ori), Polonia (+20,8%), Statele Unite ale Americii (de 1,8 ori), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+29,0%), Ungaria (+38,9%), Cehia (+15,2%), Cipru (de 2,8 ori), Grecia (+40,7%), Franța (+29,7%), Spania (+23,9%), Serbia (de 1,8 ori), Canada (de 1,9 ori), Belarus (+9,1%), Egipt (de 2,4 ori), Iordania (de 4,7 ori), Lituania (de 1,7 ori), Arabia Saudită (de 2,2 ori), Irak (+54,9%), Mexic (de 13,2 ori), Croația (de 4,1 ori), care a contribuit la creșterea pe total exporturi cu 69,6%.

articolul original.

Deficitul balanţei comerciale a crescut cu aproape 5,9 miliarde euro

9 September 2022 at 09:21
By: (R.C.)

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele şapte luni ale acestui an a crescut cu aproape 5,9 miliarde euro, la 18,77 miliarde euro, în condiţiile în care exporturile au urcat cu 23,9%, iar importurile s-au majorat cu 29%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.

Exporturile FOB au însumat 52,67 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 71,44 miliarde euro, în perioada ianuarie – iulie 2022.

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 38,16 miliarde euro la expedieri şi de 50,36 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,4% din total exporturi şi 70,5% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie – iulie 2022 a fost de 14,51 miliarde euro la exporturi şi de 21,08 miliarde euro la importuri, reprezentând 27,6% din total exporturi şi 29,5% din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,8% la export şi 32,4% la import) şi alte produse manufacturate (30,7% la export şi 29,4% la import).

În luna iulie, exporturile FOB au însumat aproape 7,9 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 11,22 miliarde euro, rezultând un deficit de 3,32 miliarde euro.

Faţă de luna iulie 2021, exporturile din luna iulie 2022 au crescut cu 24,1%, iar importurile au crescut cu 31,2%.

Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

articolul original.

Uniunea Europeană a crescut exporturile de mărfuri către Rusia pentru a doua lună consecutiv

14 August 2022 at 08:20

Uniunea Europeană a crescut exporturile de mărfuri către Rusia pentru a doua lună consecutiv. Datele corespunzătoare sunt furnizate de raportul Eurostat.

Exporturile europene pentru iunie s-au ridicat la aproape 4,5 miliarde de euro – cu 18% mai mult decât în mai. Principalele produse sunt echipamente industriale, medicamente, plastic și cosmetice.

Cei mai mari exportatori din Europa către Rusia au fost Germania și Italia. Este de remarcat faptul că liderii în creșterea exporturilor sunt Polonia și țările baltice.

articolul original.

Exporturile din China cresc deși cererea globală este în scădere

8 August 2022 at 11:00
image

Creșterea exporturilor chinezești a accelerat în mod neașteptat în luna iulie, oferind un impuls încurajator economiei, care se străduiește să se redreseze după o cădere bruscă, provocată de COVID, deși importurile au rămas slabe.

Expedierile au crescut cu 18,0% în iulie față de anul precedent, cel mai rapid ritm din acest an, au arătat duminică datele vamale oficiale, comparativ cu o creștere de 17,9% în iunie și depășind așteptările analiștilor, care se așteptau la 15,0%.

Analiștii se așteptau ca exporturile să se diminueze pe fondul semnelor tot mai mari de reducere a consumului global, scrie Reuters.

Ce se întâmplă cu exporturile din China?

Un sondaj global publicat săptămâna trecută a arătat că cererea a slăbit în iulie, indicii comenzilor și producției scăzând la cele mai slabe niveluri de la debutul pandemiei COVID-19 la începutul anului 2020.

Sondajul oficial al industriei prelucrătoare din China a indicat că activitatea s-a contractat luna trecută, ceea ce a ridicat temerile că redresarea economiei după blocajele generalizate din primăvară va fi mai lentă și mai accidentată decât se aștepta.

Calculele analiștilor, date peste cap

Dar au existat semne că întreruperile din lanțul de transport și de aprovizionare cauzate de blocaje au continuat să se atenueze, exact la timp pentru expeditorii care se pregătesc pentru vârful cererii de cumpărături de sfârșit de an.

Importurile au crescut cu 2,3% față de anul precedent, față de creșterea de 1% din iunie și de creștere de 3,7%.

Analiștii s-au așteptat ca dinamica importurilor să se intensifice modest în a doua jumătate a anului, susținută de echipamentele și produsele de bază legate de construcții, pe măsură ce guvernul își intensifică cheltuielile de infrastructură.

Luna trecută, China a înregistrat un excedent comercial record de 101,26 miliarde de dolari, ca urmare a valorii scăzute a importurilor, dar a creșterii solide a exporturilor. Analiștii prognozaseră un excedent comercial de 90,0 miliarde de dolari.

articolul original.

Ucraina încearcă să reia exporturile de cereale pe Marea Neagră, în ciuda atacurilor Rusiei asupra portului Odesa

24 July 2022 at 12:40
image

Pregătirile tehnice pentru reluarea exporturilor de cereale pe Marea Neagră sunt în plină desfășurare, a spus ministrul ucrainean al Transporturilor. 60 de milioane de tone de cereale sunt gata de livrare în următoarele 8-9 luni: două treimi din acestea sunt din noua recoltă, iar o treime e stocată de anul trecut în silozuri. Ucraina ar putea câștiga 10 miliarde de dolari din vânzarea acestei cantități de cereale, a spus un consilier economic al președintelui ucrainean, citat de Reuters.

Dar porturile sunt în continuare blocate, în condițiile în care la doar o zi după semnarea unui acord istoric la Istanbul privind reluarea exporturilor pe Marea Neagră, Moscova nu a respectat înțelegerea și a atacat cu rachete portul Odesa. Inițial, a spus că nu are nicio legătură cu acest atac, apoi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a precizat că au fost lansate rachete de înaltă precizie asupra unei nave de război și a unui depozit de arme din portul Odesa.

Din fericire, nu au fost victime, rachetele nu au lovit zona de depozitare a cerealelor din port și nici nu au cauzat pagube semnificative.

Acordul semnat de Moscova și Kiev a fost salutat ca fiind o mare reușită diplomatică ce ar ajuta la stoparea creșterii prețurilor la alimente la nivel mondial.

Consilierul economic al președintelui Volodmir Zelenski crede că livrările de cereale vor fi în continuare perturbate, având în vedere nerespectarea acordului de către Rusia și va dura până la un an în loc de 9 luni pentru a livra cele 60 de milioane de tone de cereale.

articolul original.

Anunțul lui Putin despre exportul de cereale ucrainene

19 July 2022 at 18:10
By: (R.C.)

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnalat, în Iran, progrese în negocierile intermediate de Turcia privind reluarea exporturilor de cereale din Ucraina pe Marea Neagră, anunţă Kremlinul.

Vladimir Putin i-a mulţumit preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu care s-a întâlnit la Teheran, pentru eforturile de a debloca exporturile de cereale pe Marea Neagră.

„Graţie medierii dumneavoastră, am avansat. Este adevărat că nu sunt încă reglate toate chestiunile, dar lucrurile se mişcă şi acesta este un lucru bun”, a afirmat Vladimir Putin, potrivit Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde.

Vladimir Putin s-a întâlnit marţi, la Teheran, cu preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, şi cu cel al Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Preşedintele Erdogan a exprimat speranţa că reuniunea în Formatul Astana – Turcia, Iran, Rusia – va produce „un impact pozitiv pentru întreaga lume”. „Sper că discuţiile noastre vor fi pozitive”, a subliniat Erdogan, conform cotidianului Hurriyet.

După discuţiile din Iran, negocieri în format multilateral pe tema reluării exporturilor de cereale din Ucraina vor avea loc în Turcia, cel mai probabil la Istanbul, cu prezenţa reprezentanţilor Moscovei, Kievului, Ankarei şi Naţiunilor Unite. „O reuniune pe tema exporturilor de cereale probabil va avea loc săptămâna aceasta. Urmează să fie abordate aspectele tehnice: instalarea unui centru operaţional în Istanbul, controale comune privind accesul şi ieşirea din porturi, securizarea navigaţiei pe culoare speciale”, a afirmat luni ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.

Conform unor oficiali turci care au preferat să îşi păstreze anonimatul, reuniunea pentru stabilirea detaliilor tehnice care să permită reluarea exporturilor de cereale din Ucraina va avea loc miercuri sau joi, imediat după summitul de la Teheran al preşedinţilor Ebrahim Raisi, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan.

articolul original.

Paradoxul sancțiunilor. Au crescut importurile UE din Rusia

15 July 2022 at 15:57

Uniunea Europeană impune tot mai multe sancțiuni Rusiei, dar cea care suportă consecințele în urma acestor politici este economia statelor membre ale blocului comunitar. În primele cinci luni din 2022, deficitul comercial al UE în raport cu Federația Rusă a crescut de 4 ori față de 2021, în condițiile în care importurile au crescut cu peste 85%.

Al 7-a pachet de sancțiuni

Presa internațională anunță că Uniunea Europeană va lansa azi în dezbatere al șaptelea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, care va lărgi lista produselor interzise a fi achiziționate de Moscova.

Astfel, aurul va fi introdus pe listă, alături de bunuri care ar putea fi folosite în scopuri militare. În plus, noi persoane și companii considerate a fi apropiate de Kremlin vor fi introduse pe lista neagră.

Până acum, UE a interzis exportul către Rusia de bunuri cu dublă utilizare, precum și de acele bunuri care pot contribui la capacitățile de apărare și securitate ale Rusiei.

Suplimentar, a interzis finanțarea publică sau asistența financiară pentru comerțul sau investițiile în Rusia, precum și exportul de bunuri și tehnologie pentru utilizare în rafinarea petrolului.

Au fost impuse interdicții în sectorul aviației și în cel financiar-bancar, precum și măsuri cu privire la exportul de mărfuri de navigație maritimă și de tehnologie de comunicații radio către Rusia.

Dincolo de sancțiunile economice pe care liderii Uniunii Europene le-au anunțat și aplicat Federației Ruse în acest an, după declanșarea războiului din Ucraina, relațiile comerciale dintre cele două părți au continuat.

Exporturile UE scad, importurile din Rusia cresc

Și nu în favoarea Uniunii Europene, care, deși a redus exporturile către Rusia, raportează o creștere neverosimilă a importurilor din Federația Rusă, prin urmare deficitul comercial al europenilor față de Moscova a crescut de 4 ori.

Astfel, Eurostat anunță azi că în perioada ianuarie – mai 2022, deficitul comercial (importuri mai mari decât exporturile) al UE față de Rusia a fost de 76,6 miliarde euro, în comparație cu valoarea de 19,5 miliarde euro, înregistrată în aceeași perioadă din 2021.

Creșterea de 4 ori a dezechilibrului comercial vine din o scădere cu 28,6% a exporturilor UE către Rusia, în perioada ianuarie-mai 2022 față de intervalul de timp similar din 2021, de la 35,3 miliarde euro la 25,2 miliarde euro.

În schimb, importurile UE din Rusia au crescut cu 85,8%, de la 54,8 miliarde euro în primele cinci luni ale anului trecut la 101,8 miliarde euro în perioada ianuarie-mai 2022.

S-a dublat deficitul în relația cu China

Potrivit datelor Eurostat, Rusia a fost, în primele cinci luni ale anului în curs, al 5-lea partener comercial al Uniunii Europene, după China, Statele Unite, Marea Britanie și Elveția.

Ceilalți parteneri comerciali majori ai Uniunii Europene sunt Norvegia, Turcia, Japonia, Coreea de Sud și India.

De remarcat și dublarea deficitului comercial al UE față de China, la 155,2 miliarde euro în intervalul de timp ianuarie-mai 2022, față de 82,3 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut.

În schimb, în relația cu Statele Unite UE a consemnat în perioada amintită din 2022 excedent comercial (exporturi mai mari decât importurile) de 68,2 miliarde euro, mai mare decât cel de 66,9 miliarde euro înregistrat în primele cinci luni din 2021.

Iar exporturile UE în Marea Britanie au fost cu 45,4 miliarde euro mai mari decât importurile, în primele cinci luni din 2022, față de un excedent de 56,3 miliarde euro consemnat în perioada ianuarie-mai 2021.

Uniunea Europeană mai are deficite comerciale însemnate în relația cu Norvegia: 29,8 miliarde euro și India: 9,6 miliarde euro.

În primele cinci luni din 2022, în comparație cu aceeași perioadă din 2021, cea mai mare creștere a exporturilor realizate de UE a fost consemnată în relația cu SUA, plus 29,6%, pentru mărfuri cum ar fi produse chimice, utilaje și vehicule.

Deficitul de energie, nodul gordian

Uniunea Europeană a trecut într-un an de zile de la excedent la deficit comercial. Sursa foto: Flickr.

În schimb, cea mai mare creștere a importurilor a fost înregistrată în perioada amintită în relația cu Norvegia, plus 146,9%, bunurile energetice fiind principalul obiect al acestor importuri.

Pe total, în primele cinci luni din 2022, exporturile extra-UE au crescut cu 17,6%, până la 1.012,3 miliarde euro, în timp ce importurile au crescut cu 48,5%, până la valoarea de 1.175,6 miliarde euro.

Rezultă un deficit de 163,3 miliarde euro, în condițiile în care în primele cinci luni ale anului trecut Uniunea Europeană era pe excedent în comerțul internațional: plus 69,4 miliarde euro.

Serviciul statistic al Comisiei Europene remarcă o majorare semnificativă a deficitului energetic al UE (importuri mai mari decât exporturile de energie), minus 234,3 miliarde euro în perioada ianuarie-mai 2022, față de minus 85,7 miliarde euro în primele cinci luni ale anului trecut.

De remarcat și faptul că, în privința comerțului extra-UE cu produse alimentare, Uniunea Europeană s-a aflat în primele cinci luni din 2022 pe excedent: 20,2 miliarde de euro, în scădere față de perioada similară a lui 2021, când exporturile au fost mai mari cu 23,7 miliarde euro.

articolul original.

Statele Unite a vorbit clar despre sancțiunile împotriva țării conduse de Vladimir Putin cu privire la exporturi

15 July 2022 at 09:29
image
Foto: adevărul.ro

Joi, statele Unite au încercat să faciliteze exporturile rusești de alimente și îngrășăminte, asigurând băncile, companiile de transport maritim și de asigurări că astfel de tranzacții nu vor încălca sancțiunile impuse de Washington Moscovei din cauza invaziei din Ucraina.

În prezen, permiterea acestor exporturi rusești este o parte esențială a încercărilor Națiunilor Unite și ale oficialilor turci de a negocia un acord global cu Moscova care ar permite, de asemenea, transportul de cereale ucrainene din portul Odesa de la Marea Neagră, care a fost blocat de război.

Clarificarea scrisă a SUA a venit la o zi după ce Rusia, Ucraina, Turcia și oficiali ONU s-au întâlnit la Istanbul pentru discuții menite să reia exporturile de cereale ale Ucrainei. Turcia a anunțat că părțile se vor întoarce săptămâna viitoare pentru a semna un acord.

Astfel, „Statele Unite susțin cu tărie eforturile Organizației Națiunilor Unite de a aduce atât grânele ucrainene, cât și cele rusești pe piețele mondiale și de a reduce impactul războiului neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei asupra aprovizionării cu alimente și a prețurilor la nivel mondial”, a declarat Departamentul de Trezorerie al SUA în fișa informativă.

Au fost emise mai multe licențe

Concret, SUA au emis mai multe licențe cu privire la Federația Rusă care autorizează mai multe tranzacții, prima dintre ele permițând „tranzacții legate de producția, vânzarea sau transportul de produse agricole, echipamente agricole; medicamente, echipamente medicale, piese și componente ale acestora sau actualizări ale software-ului acestora; prevenirea răspândirii, diagnosticarea sau tratamentul COVID-19, inclusiv cercetarea sau studiile clinice legate de COVID-19, sau studiile clinice în curs și alte activități de cercetare medicală”.

Din informaţiile presei internaționale, cea de-a doua licență este despre „plățile pentru zboruri de tranzit, aterizări forțate și servicii de ambulanță aeriană”, în timp ce cea de-a treia permite tranzacții cu privire la energie.

Războiul din Ucraina a dus la creșterea prețurilor la cereale, uleiuri de gătit, combustibil și îngrășăminte, alimentând o criză alimentară globală.

În opinia sa, Eduard Zernin, șeful Uniunii Exportatorilor de Cereale din Rusia, a descris mișcarea SUA ca fiind „un act de bunăvoință” și un „pas real în lupta împotriva foametei în lume”.

Astfel, „Sperăm sincer că și alte țări implicate vor urma acest exemplu și vor emite clarificările și licențele necesare pentru a elimina sancțiunile ascunse care împiedică furnizarea de cereale către țările care au nevoie”, a declarat el pentru Reuters.

Ucraina și Rusia sunt furnizori cheie

În urma invaziei și blocada din 24 februarie a porturilor ucrainene de către Rusia s-au blocat exporturile, lăsând zeci de nave blocate și aproximativ 20 de milioane de tone de cereale blocate în silozurile de la Odesa.

În acest sens, Moscova a negat responsabilitatea pentru agravarea crizei alimentare, acuzând în schimb efectul de răcire al sancțiunilor occidentale pentru încetinirea propriilor exporturi de alimente și îngrășăminte, iar Ucraina pentru exploatarea porturilor sale din Marea Neagră.

În Europa, Ucraina și Rusia sunt mari furnizori mondiali de grâu, iar Rusia este, de asemenea, un mare exportator de îngrășăminte, în timp ce Ucraina este un producător important de porumb și ulei de floarea-soarelui.

În prezent, trezoreria americană a precizat că vânzarea și transportul de produse agricole, precum și de medicamente și dispozitive medicale, este permis și nu ar încălca o serie de sancțiuni pe care Washingtonul le-a impus Rusiei.

Mai mult, Washingtonul a subliniat, de asemenea, că nu există sancțiuni privind producția, fabricarea, vânzarea sau transportul de produse agricole de bază ale Rusiei, inclusiv îngrășăminte, și că furnizarea de asigurări sau reasigurări pentru transportul sau expedierea acestor produse nu este interzisă.

Importurile de pește și fructe de mare rusești în Statele Unite sunt interzise în cadrul sancțiunilor impuse de Washington.

La începutul discuțiilor conduse de ONU, în luna mai, pentru a revigora Ucraina și exporturile de alimente rusești, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, declarase că Washingtonul este pregătit să ofere asigurări scrise – cunoscute sub numele de „scrisori de confort” – companiilor de transport maritim și de asigurări în legătură cu exporturile rusești.

articolul original.

Ungaria, stare de urgență energetică. OPEC anunță dezastru în economiile SUA și țărilor UE

14 July 2022 at 12:39
image

Guvernul maghiar, condus de prim-ministrul Viktor Orban, a ordonat interzicerea exporturilor de combustibili precum gazul și a eliminat plafonul la prețurile utilităților pentru gospodăriile mari. Măsurile, care includ și un plan de creștere a producției interne de gaze la două miliarde de metri cubi, vor intra în vigoare din luna august.

Livrările de gaz către Europa s-au înăsprit, costurile combustibilului au crescut vertiginos pe fondul invaziei Ucrainei de către Rusia și al sancțiunilor ulterioare, iar Ungaria se confruntă cu o inflație ajunsă la un nivel record.

„A sosit momentul ca Guvernul să declare starea de urgență în domeniul energiei.”, a declarat Gergely Gulyas, șeful de cabinet al lui Orban, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate după o întrevedere a miniștrilor care a avut drept temă problemele aprovizionării cu energie în Europa.

În baza unui acord de 15 ani cu Gazprom, semnat anul trecut, Ungaria primește 3,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an prin Bulgaria și Serbia și încă 1 miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria.

Ministrul de Externe Peter Szijjarto a declarat anterior că Budapesta este în discuții pentru a cumpăra mai mult gaz înainte de venirea sezonului cald, pe lângă cel oferit prin contractul existent cu Rusia, care asigură 85% din necesarul de gaz al Ungariei.

„Estimăm că este posibil să cumpărăm 700 de milioane de metri cubi de gaz înainte de începerea sezonului rece.”, a spus Szijjarto, fără a preciza cine va fi furnizorul.

Orban a adoptat luna trecută un decret care împuternicește Guvernul să preia supravegherea firmelor vitale de energie și a operatorului de rețea de conducte de gaz FGSZ, în caz de urgență, pentru a asigura alimentarea continuă.

Potrivit economiștilor, Ungaria este expusă la un potențial deficit de energie, care ar putea pune o presiune suplimentară asupra forintului, moneda cu cele mai proaste performanțe din Europa Centrală.

OPEC nu lasă nicio șansă Occidentului

Raportul lunar al OPEC a prezis o situație dezamăgitoare pentru economiile Statelor Unite ale Americii și țărilor europene, referitor la piețele energetice.

Pentru prima dată, prognoza a fost dată nu doar pentru lunile rămase din anul 2022, ci pentru întreg anul 2023, iar situația pare să fie critică pentru globalişti.

În primele trei luni ale anului 2022, producția globală a fost în medie de 95,44 milioane de barili pe zi (bpd), în timp ce consumul a fost de 99,33 milioane bpd. Ca urmare, a existat un deficit de 3,89 milioane bpd, care a fost acoperit de stocurile acumulate anterior.

În trimestrul al doilea, conform estimărilor preliminare, producția a fost de 95,39 milioane bpd. Principalul dezavantaj a fost reducerea producției din luna aprilie în Rusia, care a fost estimată la aproximativ un milion bpd.

Consumul de petrol din a doua jumătate a anului este așteptat să crească brusc cu aproape 4,5 milioane bpd comparativ cu trimestrul al doilea. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece economia mondială va depăși în sfârșit efectele crizei din 2020. Sunt subliniate în special China și India.

Creșterea în S.U.A. și Europa va continua pe același model, dar va crea un deficit semnificativ pe piață, estimat la 3,61 și 3,77 milioane bpd în trimestrul al treilea, respectiv al patrulea.

OPEC se așteaptă ca deficitul să scadă brusc în prima jumătate a anului 2023. Acest lucru se datorează unei recesiuni iminente în economia occidentală, care va reduce consumul de energie. Cu toate acestea, nici măcar recesiunea nu va elibera piața de deficite, iar prețurile mari la energie vor persista.

articolul original.
  • There are no more articles
❌