ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

E vital ca Zelenski să rămână în Kiev, Rusia va încerca un nou asalt. Fără SUA, Rusia ar fi fost acum mult dincolo de granițele Ucrainei – Interviu video

29 November 2022 at 22:07
image

Rusia s-a decis să lovească direct și, crede ea, hotărâtor, sistemul nervos al Ucrainei, ceea ce înseamnă Kievul. Puțină lume înțelege că prezența autorităților ucrainene, a autorităților legitime ucrainene în Kiev are o importanță psihologică majoră. Concentarea de trupe din Belarus și evenimentele care au loc acolo arată că există o pregătire intensă în acest sens.

Ceea ce face Rusia acum începe să semene foarte mult cu un genocid. Premisele teoretice ale acestui război plecau de la ideea negării specificității culturale și etnice ale ucrainenilor și în mod logic, ele ajung la ideea exterminării fizice și frângerii psihice, psihologice a ucrainienilor, spune istoricul Cosmin Popa, în interviul pentru spotmedia.ro.

Principalele idei:

  • Rusia va mai face încă o încercare militară de ocupare a Kievului. Pentru Ucraina este esențial ca autoritățile să rămână în Kiev, pentru că atâta vreme cât autoritățile ucrainene se află în Kiev, forța interioară de rezistență a statului, a ucrainenilor rămâne extrem de puternică.
  • Scenariul potrivit căruia Rusia încearcă acum o răsturnare de la putere a lui Lukașenko, cu scopul preluării controlului asupra Belarusului, mi se pare nerealist.
  • Rusia sacrifă un număr finit de soldați mobilizați în primul val de mobilizare, cu scopul menținerii frontului. De aceea, acei soldați nu sunt nici antrenați, nu sunt nici bine echipați, nu sunt nici bine înarmați.
  • Sunt probleme mari pentru ucraineni în legătură cu aprovizionarea cu muniție pe un registru destul de mare, dar și cu aparatură civilă de natură să permită menținerea unui minim din funcțiile vitale ale unui stat modern, pentru că în absența unei astfel de susțineri, mă tem că politica Rusiei, mai devreme sau mai târziu, își va atinge obiectivele.
  • Orice reținere în ceea ce privește Ucraina, fie că vorbim de un guvern, de un politician, de un stat și așa mai departe, este un act profund imoral.
  • Rusia urmărește aceleași rezultate politice pe care le urmărește în Ucraina prin război, însă speră că le va obține doar prin presiuni economice, prin presiuni militare și prin instigarea rețelei interne pe care o deține în Moldova.
  • Atunci când Rusia va pierde războiul, Prigojin și armata sa vor căuta să participe la arhitectura noii puteri rusești. Dată fiind situația, este de așteptat ca această redistribuire a puterii să fie una violentă, pentru că mai este aparatul de represiune, mai sunt serviciile speciale și așa mai departe. Deci Rusia post-Putin va rămâne în opinia mea un pericol la fel de mare pentru securitatea europeană cum este acum în timpul lui Putin.
  • Fără intenții, dar ignorând consecințele politice ale modelului său economic, Germania a fost la originea, din nou, a agresiunii în Europa, ceea ce este foarte important istoric. Germania are nevoie, după această victorie, nu de o căință colectivă, ci de un efort colectiv de regândire a rolului politic și economic pe care îl are în Europa, cu atât mai mult cu cât acest război ne-a făcut încă o dată pe toți să conștientizăm dramatic faptul că Europa nu este în stare să-și asigure propria securitate.
  • Dacă Statele Unite ale Americii, Marea Britanie nu ar fi contribuit atât de important la sprijinul pentru Ucraina, Rusia ar fi fost acum mult dincolo de granițele Ucrainei, fără ca vechea Europă să poată întreprinde ceva semnificativ.
Cosmin Popa, în ce etapă a războiului din Ucraina suntem? Suntem într-o etapă care era cumva previzibilă, predictibilă acum câteva luni?

În primul rând, trebuie să spunem că suntem într-o etapă de tranziții. În ce măsură această etapă era previzibilă? Mi-e greu să răspund, dar având în vedere faptul că puțină lume se aștepta la acest război, și mai puțină lume se aștepta ca el să dureze atât. În momentul de față, orice reținere în ceea ce privește Ucraina, fie că vorbim de un guvern, de un politician, de un stat și așa mai departe, este un act profund imoral.

Acum, dacă vreți, este momentul unei tranziții care seamănă cu o poziționare a războiului. În realitate, nu este de fapt o poziționare a războiului, este o situație impusă de anotimpul în care ne aflăm. Suntem la începerea iernii, dar cu toate astea, iarna încă nu și-a intrat în drept, ceea ce înseamnă că în Ucraina, ca și în Rusia, este celebra perioadă a rasputiței, adică a noroaielor. Și acest lucru se vede după felul în care arată tranșeele celor două tabere angajate în conflict.

Pe de altă parte, din punct de vedere militar, iarăși suntem într-o perioadă de tranziție. Suntem într-o perioadă de tranziție care are în ea elementele unei curse între capacitatea Rusiei de a distruge infrastructura civilă a Ucrainei, cu scopul creării unor tensiuni interne în spatele frontului, al demoralizării, lucru care face fără îndoială ca Rusia să fie un stat care practică de fapt terorismul de război.

Iar din punct de vedere al Ucrainei suntem tot într-o cursă, pentru că practic Ucraina încearcă să-și exploateze la maxim avantajul militar pe care îl are, pentru a torpila premisele politice și militare ale unei viitoare ofensive rusești de iarnă. Sunt absolut convins că, înainte de a vorbi serios despre armistițiu, pentru că nu putem vorbi despre pace fără să avem discuții despre armistițiu și un acord de încetare a focului, dacă Putin va reuși să controleze politic situația din Rusia și nu am motive serioase să mă îndoiesc că va reuși acest lucru, până în momentul de față, Rusia va mai face încă o încercare militară de ocupare a Kievului.

Este evident, în opinia mea, că în momentul de față Rusia s-a decis să lovească direct și, crede ea, hotărâtor, sistemul nervos al Ucrainei, ceea ce înseamnă Kievul. Puțină lume înțelege că prezența autorităților ucrainene, a autorităților legitime ucrainene în Kiev are o importanță psihologică majoră. Kievul este o capitală a Ucrainei care a fost în repetate rânduri ocupată de inamici. Și, dacă ne referim, de exemplu, la începutul anilor 1920, la perioada sfârșitului Primului Război Mondial și al războiului civil, ocuparea militară de către inamic a Kievului a însemnat practic și întreruperea existenței statului național ucrainean. De aceea, pentru Ucraina este esențial ca autoritățile să rămână în Kiev, pentru că atâta vreme cât autoritățile ucrainene se află în Kiev, forța interioară de rezistență a statului, a ucrainenilor rămân extrem de puternice.

De altfel, s-a văzut că în primele zile ale războiului, președintele Zelenski tot furniza dovezi video că încă se află în Kiev.

În general, Kievul a fost destul de ușor de ocupat atât de bolșevici, cât și de polonezi în cursul războiului sovieto-polonez, tocmai ca urmare a faptului că apărarea nu a fost organizată și nu exista o obișnuință a statului de a-și apăra capitala sau de a-și organiza viața de stat în cu totul alte condiții în exil, așa cum s-a întâmplat României în Primul Război Mondial. Deci este important ca la Kiev să fie autoritățile ucrainene. De aceea sunt absolut convins că Rusia va mai face o încercare, sper ultima și nereușită, de a mai ocupa Kievul.

Concentarea de trupe din Belarus și evenimentele care au loc acolo arată că există o pregătire intensă în acest sens.

Deși sunt convins că, așa cum noi doi știm acest lucru, și autoritățile ucrainene o știu și se pregătesc intens și nu numai, și aliații occidentali, pentru această eventualitate.

Intră în acest scenariu moartea ministrului de externe din Belarus? O moarte pe care o putem pune sub semnul întrebării.

Acum în Rusia și în Belarus nimic nu este ceea ce pare a fi. Sigur că ex-ministrul de externe belarus a fost o persoană foarte apropiată de Lukașenko. El a fost în trecut șef al administrației prezidențiale. Era unul dintre partizanii cei mai apropiați, de încredere ai președintelui Lukașenko.

Scenariul potrivit căruia Rusia încearcă acum o răsturnare de la putere a lui Lukașenko, cu scopul preluării controlului asupra Belarusului, mi se pare nerealist.

Mi se pare pur și simplu o dezinformare, pentru că nu există nicio garanție că puterea va fi preluată, dar nu va fi preluată și deținută în integralitate, așa cum se întâmplă acum la Lukașenko. De altfel, Belarus are un sistem politic organizat într-o manieră asemănătoare cu cel din Rusia, în care toate instituțiile importante ale statului sunt concentrate în jurul persoanei președintelui. Nu există o garanție că cineva poate prelua puterea în absența lui Lukașenko și să o exercite de-o manieră autoritară și deplin, așa cum face acum Lukașenko. Și de aceea îmi permit să trag concluzia că un astfel de scenariu ar fi total în dezavantajul Rusiei.

Cum ar putea răspunde Ucraina și cum ar putea răspunde, să zicem, Occidentul, care susține Ucraina, în fața acestor instrumente teroriste, cum cum le-ați numit ale Rusiei? Pentru că Rusia bombardează ținte civile, bombardează surse importante de electricitate, de căldură. Cum se poate răspunde Rusiei pe front în așa fel încât să să câștige Ucraina cursa?

Trebuie să admitem faptul că în momentul de față, militar, terestru vorbind, Rusia nu desfășoară operațiuni de anvergură. Faptul că se întăresc anumite sectoare de front, că Bahmut nu a putut fi cucerit de către trupele rusești, a fost pur și simplu transformat într-o stafie, după exemplul Mariupol-ului. Practic nu mai este nimic în picioare, nimic întreg în acel oraș. Cu toate astea, deși au încercat și încă încearcă, cei de la Wagner nu au reușit să preia controlul acestui oraș.

În momentul de față, cu bună știință, Rusia sacrifă un număr finit de soldați mobilizați în primul val de mobilizare, cu scopul menținerii frontului. De aceea, acei soldați nu sunt nici antrenați, nu sunt nici bine echipați, nu sunt nici bine înarmați și nu sunt susținuți, pentru că obiectivul aflării lor în primele linii nu este acela de a obține progrese pe teren, ci de a menține frontul. Acești soldați sunt pur și simplu carne de tun pe care Putin și ceilalți din jurul său o sacrifică cu bună știință.

În paralel, sigur că Rusia încearcă și într-o oarecare măsură a reușit să distrugă infrastructura civilă a Ucrainei. Și aici intervine răspunsul Occidentului, care trebuie să fie și este și sunt convins că reuniunea de la București va aduce progres în acest din acest punct de vedere, în două planuri: un răspuns de ordin moral, care să fixeze de o manieră foarte clară postura de stat terorist în care se află Rusia în momentul de față și doi, continuarea și chiar creșterea susținerii materiale pentru Ucraina, nu doar cu armament în momentul de față. Sunt probleme mari pentru ucraineni în legătură cu aprovizionarea cu muniție pe un registru destul de mare, dar și cu aparatură civilă de natură să permită menținerea unui minim din funcțiile vitale ale unui stat modern, pentru că în absența unei astfel de susțineri, mă tem că politica Rusiei, mai devreme sau mai târziu, își va atinge obiectivele.

În momentul de față, orice reținere în ceea ce privește Ucraina, fie că vorbim de un guvern, de un politician, de un stat și așa mai departe, este un act profund imoral.

Sigur că sunt state care își fac tot felul de calcule geopolitice, tot felul de calcule strategice. Unele dintre ele sunt acoperite de realitate, altele nu. Însă susținerea declarativă diplomatică a Ucrainei, în termeni morali, a devenit acum o obligație pentru toate statele civilizate.

Vedem că există presiunea aceasta economică. Dacă ne uităm pe sondaje, ele înregistrează ceea ce se numește war fatigue, o oboseală de de război. Cum poți să jonglezi și cu populațiile interne în așa fel încât costurile acestei crize economice să nu fie puse pe seama Ucrainei, așa cum sună și narațiunea rusă?

Nu este foarte simplu, dar rețeta este, cred eu, la îndemâna oricărui guvern competent și moral. Așa cum lumea a conștientizat grozăvia Holocaustului doar punându-i pe oameni într-o bucățică din situațiile imposibile, inumane, mortale în care s-au aflat acei oameni, pornind de la arestarea lor, mersul în trenuri, ajungerea în lagăr și punctul final, așa și oamenii de astăzi care, sigur, în mod natural se gândesc mai degrabă la confortul propriu decât la suferințele celorlalți, pot să înțeleagă. Dar să știți că la fel s-a întâmplat și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Lumea s-a făcut că nu vede, până când au văzut cu ochii lor toată grozăvia de acolo.

Lumii să i se spună, să i se arate care sunt efectele războiului pe care Rusia îl duce împotriva populației civile. Ceea ce face Rusia acum începe să semene foarte mult cu un genocid. Premisele teoretice ale acestui război plecau de la ideea negării specificității culturale și etnice ale ucrainenilor și în mod logic, ele ajung la ideea exterminării fizice și frângerii psihice, psihologice a ucrainienilor.

Ce rol joacă în tot acest scenariu Republica Moldova?

Lucrurile sunt destul de simple în Republica Moldova. Rusia urmărește aceleași rezultate politice pe care le urmărește în Ucraina prin război, însă speră că le va obține doar prin presiuni economice, prin presiuni militare și prin instigarea rețelei interne pe care o deține în Moldova.

De altfel, din acest punct de vedere, pentru că s-a tot vorbit despre factorul etnic, factorul național, despre mixul de populație și de limbi din spațiul fost sovietic, cred că ipocrizia Rusiei în acest domeniu nu a fost expusă destul.

Pentru că, dacă analizăm la o primă vedere mesajele propagandistice, mesajele politice ale Rusiei atunci când invocă drepturile universale pentru așa-zisa apărare a populației lor rusofone din statele foste membre ale Uniunii Sovietice, ceea ce iarăși este, dacă vreți, nimic mai mult decât o figură de stil, Rusia are îndrăzneala să îi numească pe acești oameni moldoveni, ucraineni, belaruși, georgieni, cazaci și așa mai departe.  

În realitate, aceste segmente populaționale deplin controlate de propaganda oficială și manipulate prin intermediul structurilor informale ale statului rus sunt de fapt ruși care simt rusește, care vorbesc rusește și care vor să anexeze teritoriile pe care trăiesc într-o formă sau alta, fie direct, fie printr-o formulă politică de tip clientelar la Rusia.

Aici nu este o dispută legată de drepturi sau nu suntem în faza în care trebuie să avem o discuție legată de drepturi, vom avea după victorie această discuție. În momentul de față, suntem în faza în care potențialul Rusiei de a folosi ceea ce ei singuri numesc coloana a cincea din aceste state să fie anihilat. După aceea, vom avea o discuție legată de drepturi lingvistice, de autonomie.

Spuneți că Putin nu e deloc vulnerabil, să spun așa, în interior. Nu-l vedeți deocamdată dat jos, să zicem, de la putere. Cum cum arată totuși toate manipulările în Rusia, propaganda, aveți acces la literatură, la ce scrie presa în limbă rusă?

Sunt, într-adevăr, două planuri. Sigur că Putin în momentul de față controlează situația de o manieră fermă, însă, în mod paradoxal, echilibrul format odată cu evoluția acestui război este unul destul de fragil. De ce? Pe de o parte, avem de-a face cu destructurare unuia dintre cele mai puternice instrumente rusești de politică externă, care este armata Rusiei. Nici n-aș putea spune măcar că este în curs de refacere, pentru că ea nu este în curs de refacere, este încă în cursul imploziei și n-a ajuns la consecințele ei ultime.

Dar avem de-a face cu un aparat de represiune internă intact, care funcționează foarte bine și își canalizează eforturile spre menținerea la putere a lui Putin.

Pe de altă parte, avem apariția unor factori politici care, sigur, în momentul de față acționează în sprijinul și la ordinul lui Putin, însă au un potențial foarte mare de autonomie, și anume vorbim despre grupul Wagner. Dar vor mai fi și alții care vor mai apărea. Gândiți-vă că acești oameni au reușit să construiască în jurul lor, în cazul lui Kadîrov, pentru că e limpede că Cecenia nu mai este de mult parte componentă a Federației Ruse. Cecenia lui Kadîrov este un stat în realitate independent, care mimează în fiecare zi faptul că face parte din Federația Rusă, prin arborarea de drapele rusești și prin jurăminte de credință față de Putin. Acesta este singurul lucru care leagă Cecenia de Federația Rusă.

Cecenia este o satrapie, cu o autonomie foarte largă. Gândiți-vă că Ministerul de Interne rusesc nu are drept să intervină în Cecenia. Au fost de nenumărate ori ciocniri armate între milițieni din Cecenia și cei din Rusia, atunci când cei din Rusia sau din celelalte republici autonome din cadrul Federației Ruse au încercat să intervină în Cecenia. Deci, din acest punct de vedere avem de-a face cu un stat în stat, un stat care se va comporta ca atare atâta vreme cât la Moscova va fi Putin. Odată Putin dispărut, Kadîrov va încerca să se salveze pe cont propriu, inclusiv prin declararea independenței.

Îl avem apoi pe Prigojin, care și-a făcut și el o structură de tip statal. Sigur că nu atât de densă ca aceea a lui Kadîrov, însă are la dispoziție o armată și este o armată care are o particularitate aparte, și anume că este formată în mare măsură din populație penitenciară, din infractori, din criminali, asta dă, în primul, un tip de comportament, imprimă un tip de relații în interiorul acestei armate.

Or, această armată cu siguranță nu se va destrăma singură în totalitatea ei. Atunci când Rusia va pierde războiul, Prigojin și armata sa vor căuta să participe la arhitectura noii puteri rusești. Dată fiind situația, este de așteptat ca această redistribuire a puterii să fie una violentă, pentru că mai este aparatul de represiune, mai sunt serviciile speciale și așa mai departe.  

Gândiți-vă că sunt mulți brokeri, cu siguranță va câștiga cel mai abil din punct de vedere politic, dar și cel mai bine plasat din punct de vedere al potențialului de impunere a unei decizii politice, al violenței. Deci, Rusia post-Putin va rămâne în opinia mea un pericol la fel de mare pentru securitatea europeană cum este acum în timpul lui Putin.

Propaganda în momentul de față practic își concentrează mare parte a eforturilor în a-i determina pe ruși să nu observe ceea ce este de observat în evoluția războiului. Prezintă retragerea din Herson ca fiind o măsură de protejare a soldaților, ceea ce nu a fost.

Se vorbește în momentul de față de o retragere viitoare din Zaporojie, pe care imediat autoritățile ruse au negat-o. Dar să ne amintim că au negat de multe ori și eventuala retragere din Herson și așa mai departe.

Eforturile propagandei sunt îndreptate spre a-i face pe ruși să nu tragă concluziile ce se impun din evenimentele care au loc pe front, să-i convingă că Rusia este în mijlocul unui război pentru supraviețuire, nu că a pierdut un război de cucerire, să-i convingă pe ruși că viitorul țării lor este luminos doar avându-l pe Putin în fruntea sa. Acestea sunt cele trei direcții ale propagandei.

Cred că atâta vreme cât Putin va fi la putere în Moscova, propaganda nu-și va schimba radical registrul. Sigur, poate adăuga încă unul, dacă vreți, subordonată acestora, care ține de pericolul dușmanului interior. El deja se întrezărește.

Probabil că pe măsură ce situația va căpăta accente din ce în ce mai dramatice pentru Putin, probabil că și acest registru va deveni din ce în ce mai important, pentru că aceasta este logica sistemelor politice autoritare și totalitare și asta este felul în care Rusia știe să reacționeze. În condițiile în care Statele Unite ale Americii și aliații occidentali nu au o imagine foarte clară asupra felului în care trebuie să evolueze Rusia după pierderea acestui război, mă tem că nu există premise foarte solide pentru modernizarea și democratizarea Rusiei în viitor.

Care sunt scenariile de escaladare? S-a tot vorbit  pe parcursul acestor luni de acel șantaj nuclear, mai este el pe masă?

Apelul la armamentul de distrugere în masă face parte din arsenalul cotidian al Rusiei, în momentul de față. Sunt convins că el oarecum a fost coborât din ordinea de priorități a regimului, pentru că există semne foarte clare ale faptului că Rusia pregătește sau încearcă să pregătească un număr mare de soldați cu care să întreprindă acțiuni ofensive pe viitor. Sunt de asemenea convins că odată ce va eșua acest plan al unei noi lovituri hotărâtoare, despre care, din păcate, pot afirma că aproape sigur va ține cont de învățămintele trase de Rusia în prima etapă a războiului, ne vom întoarce din nou la un moment foarte greu.

În măsura în care Putin nu este înlăturat de la putere, sunt îngrijorat de faptul că opțiunea armamentului de distrugere în masă, oricare ar fi el, nu a dispărut. Din felul în care liderii ruși gândesc acest război este doar o chestiune de circumstanțe, este doar o chestiune de evoluție a frontului. Și mi-e teamă că foarte mulți dintre cei care îl susțin pe Putin, care stau în jurul lui și care exercită puterea în numele lui, pleacă de la premisa că folosirea armamentului de distrugere în masă reprezintă o opțiune, chiar dacă disperată, dar posibilă. Totul, pentru a nu pierde acest război.

De ce e importantă această reuniune NATO în România? Ultimul summit mare NATO în București era în 2008 când atunci, pe masă, din câte îmi amintesc, era aderarea Georgiei.

Cred că m-aș fi bucurat dacă acest simbolism ar fi fost respectat. Poate că este și una dintre calitățile istoriei ca, indiferent de planurile pe care le urzesc oamenii, să treacă prin niște locuri care repară răni sau care reașază lucrurile în ordinea lor naturală. Habar n-am cum s-a ajuns la această decizie de a găzdui la București și nici dacă această decizie are legătură cu summit-ul din 2008 NATO de la București, după cum foarte bine știți și dumneavoastră, pentru că ați acoperit în calitate de ziarist acest eveniment foarte important. Rădăcinile războiului din Ucraina sunt în acea decizie din 2008, inspirată de Germania. Sunt convins că, după victoria Ucrainei și a Occidentului și a democrației în acest război, vom asista la o reformă profundă a sistemului politic german.

Sigur, fără intenții, dar ignorând consecințele politice ale modelului său economic, Germania a fost la originea, din nou, a agresiunii în Europa, ceea ce este foarte important istoric. Germania are nevoie, după această victorie, nu de o căință colectivă, ci de un efort colectiv de regândire a rolului politic și economic pe care îl are în Europa, cu atât mai mult cu cât acest război ne-a făcut încă o dată pe toți să conștientizăm dramatic faptul că Europa nu este în stare să-și asigure propria securitate. Dacă Statele Unite ale Americii, Marea Britanie nu ar fi contribuit atât de important la sprijinul pentru Ucraina, Rusia ar fi fost acum mult dincolo de granițele Ucrainei, fără ca vechea Europă să poată întreprinde ceva semnificativ.

Intrăm și noi în norocul, să spun așa, de a fi stat NATO, de fapt și de drept.

Eu n-aș spune norocul, eu aș spune că este rezultatul acestei autentice obsesii sănătoase, dacă pot vorbi așa, paradoxal, a liderilor români, ca și a liderilor polonezi, de a stabili o relație de securitate directă cu Statele Unite ale Americii. Spre deosebire de Franța, spre deosebire de Spania, de Belgia, de Portugalia, românii, polonezii, bulgarii, cehii, slovacii, ungurii, știu foarte clar că securitatea în relația cu Rusia, securitatea lor nu poate fi asigurată decât de Statele Unite ale Americii. Asta nu e o relație clientelară, este o relație de alianță care pornește de la temeiuri civilizaționale, pentru că există o suprapunere perfectă între obiectivele strategice de securitate ale României și ideea de democrație.

Dacă democrația poate să fie tranzitorie în Germania, în Franța, în Spania, România sau Polonia, în America, acest lucru este mult mai greu să se întâmple. De aceea, cred că această relație directă a acestor state cu Statele Unite ale Americii arată că ceea ce mulți din Europa veche numeau ca fiind obsesiile și exagerările acestor state s-au dovedit a fi constante ale sistemului internațional și nu rezultate ale unor traume istorice.

articolul original.
  • There are no more articles
❌