ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Unirea Dej a uitat să mai câștige. Alt meci fără victorie pentru clujeni, cu Progresul Spartac, în 10 oameni. Dragoș Militaru: ”În repriza secundă puteam închide jocul”

1 October 2022 at 14:56

Unirea Dej a înregistrat al treilea rezultat de egalitate la rând în Liga 2. În etapa a 8-a, sâmbătă, a făcut 2-2 cu Progresul Spartac, în deplasare, deși a condus cu 2-1 și a revenit, astfel, de la 0-1 pe tabelă. Din minutul 37 însă, formația lui Dragoș Militaru a evoluat în inferioritate numerică, în 10 oameni.

Unirea Dej a remizat și cu Progresul Spartac, scor 2-2, la Buftea

Partida de la Buftea a început rău pentru Unirea Dej, pentru că Progresul Spartac a marcat repede, încă din minutul 2, prin Stefan Visic. Până la pauză a revenit pe tabelă Unirea Dej, care a făcut 1-1 în minutul 22, prin Florin Blaj. După nu foarte mult timp, în minutul 37, dejenii au rămas în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Denis Roș.

Acesta l-a faultat pe Bardot în preajma careului de 16 metri, din postura ultimului apărător, și a văzut al doilea cartonaș galben, motiv pentru care a fost trimis la cabine. În partea a doua, jucătorii lui Dragoș Militaru au făcut 2-1 în minutul 54, prin Cristian Chira, dar nu au putut ține de rezultat și câștiga duelul.

Progresul Spartac a forțat, mai ales că era și în superioritate numerică, iar golul de 2-2 a venit în minutul 73, prin Ionuț Tudorache.

Dragoș Militaru, la finalul partidei Progresul Spartac – Unirea Dej: ”Am avut două șanse mari în repriza secundă, cred că puteam închide jocul”

La finalul confruntării de la Buftea, antrenorul Dragoș Militaru a contestat eliminarea dictată de arbitrul central Ana Maria Terteleac (Berceni – Ilfov), însă Denis Roș putea vedea foarte bine și cartonașul roșu direct, mai ales că a făcut faultul din poziția ultimului apărător.

Ca un aspect pozitiv, ”principalul” oaspeților a precizat că l-a mulțumit atitudinea jucătorilor, mai ales că au trecut în avantaj în inferioritate numerică.

A fost un meci echilibrat, cu șanse foarte bune de a marca în prima repriză, chiar și în afara golului lui Blaj. Ne-a fost mai greu după ce am rămas în 10 jucători. Consider că decizia eliminării lui Roș a fost luată prea ușor, iar desfășurarea jocului s-a schimbat după minutul 37. Chiar și așa, am avut două șanse mari în repriza secundă, una chiar de a face 3-1 și cred că acolo se putea încheia jocul.

Ținând cont de circumstanțele în care s-a jucat meciul de la Buftea, și aici mă refer la terenul sintetic, jocul în inferioritate numerică mai mult de o repriză, dar și la adversarul bun pe teren propriu, vreau să felicit jucătorii mei pentru că au alergat și au muncit până la ultimul fluier, au avut atitudinea corectă și am mai adăugat un punct muncit în clasament”, a declarat Dragoș Militaru, conform Unirea Dej.

  • Unirea Dej: Railean – Dav. Maftei (Fulga 75′), Burdeț, D. Pop, Roș, Ad. Pop (Chira 46′), Al. Militaru (Buta 39′), Kereki (Greu 75′), Cocian, Al. Pop, Blaj (cpt.) (Gîț 63′)
    Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș –  Vomir, Frăsineanu, Vl. Bogdan

Dragoș Militaru nu se teme de SC Oțelul și vrea victoria pentru Unirea Dej, în etapa următoare

Dragoș Militaru vrea prima victorie după trei egaluri la rând în runda care vine, cu SC Oțelul, nimeni alta decât prima clasată a Ligii 2 înainte de startul etapei a 8-a. Antrenorul are încredere că jucătorii săi pot produce o nouă surpriză, așa cum au mai făcut în actuala stagiune.

Așteptăm cu nerăbdare etapa viitoare, când vom întâlni Oțelul Galați, singura echipă neînvinsă până acum. O să ne pregătim foarte bine și sper ca, împreună cu cât mai multă lume prezentă alături de noi pe Stadionul Municipal Dej, să reușim un meci frumos încununat cu o victorie”, a mai spus antrenorul Dragoș Militaru.

Unirea Dej, 15 puncte după opt meciuri de Liga 2

Unirea Dej are 15 puncte după opt etape de Liga 2. A învins în primele două runde FK Miercurea Ciuc, scor 2-1, și CSC Dumbrăvița, scor 2-1, iar apoi, în runda a 3-a, a cedat cu 1-2 în duelul cu Politehnica Iași.

Au urmat două victorii la rând, 3-2 cu Dinamo și 2-1 cu Viitorul Constanța, pentru ca apoi să remizeze cu CS Comunal Șelimbăr, Poli Timișoara și Progresul Spartac.

Foto: George Filip / Mediafax Foto

articolul original.

Unirea Dej, una dintre surprizele negative ale Turul 3 al Cupei României: a fost eliminată la Bistrița. Cum explică Dragoș Militaru eșecul în fața echipei din Liga 3

15 September 2022 at 09:09

Unirea Dej este una dintre cele patru echipe din Liga 2 eliminate până acum în Turul 3 al Cupei României, eșecul venind în urma loviturilor de departajare din meciul cu formația din Liga 3 Gloria Bistrița Năsăud.

0-0 după 90 și 120 de minute a fost scorul înregistrat pe tabela de marcaj, la ”loteria” penalty-urilor impunându-se bistrițenii cu 3-2.

La final, antrenorul Dragoș Militaru a explicat echipa aleasă să joace în acest meci și a transmis că în mare parte este mulțumit de evoluția jucătorilor săi, în ciuda ratării calificării în Play-off.

Gloria Bistrița Năsăud, mai tare la loviturile de departajare decât Unirea Dej

Pentru acest meci desfășurat pe stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, Unirea Dej a optat pentru o formulă de echipă de start cu mulți jucători care au evoluat mai puțin sau deloc în startul campionatului. De partea cealaltă, Adrian Falub a lăsat pe bancă trei jucători cu experiență, Ovidiu Stoianof, Marius Curtuiuș și Bogdan Vasile.

Niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie pe parcursul celor 90 de minute de joc, chiar dacă bistrițenii au avut două mari situații de gol. Cum nu s-a înscris nici în cele două reprize de prelungiri, calificarea avea să se decidă în urma loviturilor de departajare, acolo unde Flaviu Bodea a parat două lovituri, ale lui Gabriel Fulga și Angelo Cocian, asta după ce Cristian Chira a șutat în transversală. A fost o execuție de la 11 metri irosită și de Gloria, prin Alexander Trifan, portarul Claudiu Chindriș apărând.

Au marcat Antonio Manolache, Bogdan Vasile și Adam Abdul Wahab, pentru trupa lui Falub, respectiv Florin Blaj și Mihai Kereki, pentru cea condusă de Militaru.

Dragoș Militaru, după eliminare: ”Ne doream mai mult”

După joc, antrenorul Unirii Dej, Dragoș Militaru, a comentat eliminarea echipei sale din Cupa României și alegerile pentru acest meci de la Bistrița.

”A fost un meci de la care ne doream mai mult. Cu toate acestea, obiectivul principal a fost să dăm posibilitatea tuturor jucătorilor din lot să evolueze un număr mai mare de minute. Noi nu avem un lot foarte numeros și tocmai de aceea am decis să jucăm cu jucătorii care au jucat mai puțin, sau chiar deloc, în primele șase etape din campionat.

În mare parte sunt mulțumit de băieți, chiar dacă eram conștienți de la început că relațiile de joc o să sufere din moment ce am avut 10 jucători noi în «primul 11» care nu au mai jucat niciodată până acum în această formulă.
Vreau să le mulțumesc suporterilor care au venit și ne-au susținut 120 de minute pe o vreme nu tocmai prielnică pentru spectatori. Sper să fie alături de noi sâmbătă pentru că avem nevoie de o victorie împreună!”, a spus Militaru, conform paginii de Facebook a clubului din Dej.

În fazele anterioare ale acestui sezon al Cupei României, Gloria Bistrița Năsăud a învins Avântul Reghin (2-1 în deplasare), în Turul 1, și Minerul Ocna Dej (1-0 acasă), în Turul 2. De partea cealaltă, Unirea Dej s-a aflat la primul și ultimul joc în această ediție a competiției eliminatorie.

GLORIA BISTRIŢA NĂSĂUD – UNIREA DEJ 0-0, 0-0, 3-2 la lovituri de departajare

Au înscris pentru Unirea Dej Florin Blaj și Mihai Kereki și au ratat Cristian Chira, Gabriel Fulga și Angelo Cocian. Au înscris pentru Gloria Bistrița Năsăud Antonio Manolache, Bogdan Vasile și Adam Abdul Wahab și a ratat Alexander Trifan.

Gloria Bistrița Năsăud: Fl. Bodea – Al. Georgescu, Bactăr, Marvin, Capaci, Runcan, Covaciu, Ant. Manolache, N. Popescu, Rz. Tănasă, Davordzie
Au mai intrat: Adam Abdul, Al. Trifan, Curtuiuș, Sg. Luca, Sulici, Bg. Vasile

Rezerve neutilizate: Bănuță – Stoianof, Hășnăs
Antrenor: Adrian Falub

Unirea Dej: Cl. Chindriș (cpt.) – Ed. Meszaros (Al. Militaru 72′), Vomir, D. Pop, Chira – Buta (Roș 91′), Greu (Blaj 89′), Vl. Bogdan, Călugăr (Kereki 72′) – Frăsineanu (Cocian 89′), Andr. Pop (Fulga 72′)
Rezerve neutilizate: Railean – Chechicheș, Ad. Pop
Antrenor: Dragoș Militaru

Stadion: ”Jean Pădureanu” (Bistriţa – Bistriţa Năsăud). Arbitru central: Claudiu Ștef (Târgu Mureş). Aritri asistenți: Cosmin Bojan (Târgu Mureş) și Daniel Nistor (Zlatna). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Tiberiu Gabor (Reghin).

În campionat, Gloria Bistriţa Năsăud ocupă locul 2 în Seria 10, cu 6 puncte, iar în runda a patra va juca sâmbătă, de la ora 17:00, la CSM Sighetu Marmației (locul 8, 1 punct).

Unirea Dej se află pe locul 3 în Liga 2, cu 13 puncte, inclusiv cu liderul Unirea Slobozia la egalitate, iar în etapa a 7-a va juca sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu Poli Timișoara (locul 18, 4 puncte).

Foto: Cristina Vlasa / Gloria Bistrița Năsăud

articolul original.

Unirea Dej, experta finalurilor de meci! A anulat eșecul cu CS Comunal Șelimbăr în minutul 90+2. Dragoș Militaru: ”Luptăm până la ultimul fluier, așa am făcut mereu”

12 September 2022 at 14:04
image

Unirea Dej continuă să fie o echipă specializată în gestionarea finalurilor de joc. Și în runda a 6-a, din deplasare, cu CS Comunal Șelimbăr, scor 1-1, formația lui Dragoș Militaru a scos un punct pe final, după ce sibienii au condus din minutul 78.

Unirea Dej a egalat CS Comunal în minutele adiționale. Reacția lui Dragoș Militaru

Octavian Ursu deschisese scorul pentru gazde, iar Unirea Dej a scos un punct și a evitat a doua înfrângere din campionat. Ionuț Frăsineanu a marcat în minutul 90+2, iar Dragoș Militaru a remarcat doar părțile bune la finalul duelului.

A precizat că e mulțumit de faptul că Unirea Dej a mai bifat un joc fără eșec, dar și că a marcat iar pe final, demonstrând că e o echipă care stă bine cu moralul. Și în ultimele etape au reușit dejenii să învingă sau să nu piardă la fazele finale, pe care le-au gestionat excelent.

Dragoș Militaru, impresii după remiza înregistrată de Unirea Dej cu CS Comunal Șelimbăr

Unirea Dej, cu Unirea Constanța (scor 2-1) a marcat două goluri din minutul 90, cu CSC Dumbrăvița (scor 2-1) a reușit golul victoriei în minutul 82, iar în duelul cu FK Miercurea Ciu (scor 2-1) a învins tot cu un gol în minutul 82.

E foarte bine că am luat un punct în deplasare, chiar dacă la ultimele faze. Noi ne luptăm până la ultimul fluier, așa am făcut la fiecare meci. Nu știu dacă pun neapărat pe joc rezultatul, a fost o echipă bună, pe teren propriu nu a pierdut și cred că va pierde greu.

Prima repriză a fost echilibrată, repriza a doua a fost cu câteva situații, ocazii ale gazdelor, din două nesincronizări ale noastre. Noi am avut câteva situații, nu neapărat ocazii, în fața porții, dar nu am găsit ultima pasă sau ultima centrare. Impresia mea e că am ajuns de multe ori în careul lor.

Am luat apoi un gol stupid și după aceea nu am reușit decât pe final să egalăm. Au mai avut și ei alte ocazii, pentru că ne-am deschis, dar până la urmă e bun și punctul”, a declarat Dragoș Militaru.

  • Unirea Dej, cu CS Comunal Șelimbăr: Railean – Burdeț, D. Pop, Dav. Maftei, Roș, Kereki (Chira 33′), Blaj (cpt.) (Greu 63′), Ad. Pop, Cocian (Bg. Vlad 79′), Ad. Pop (Andr. Pop 79′), Fulga (Al. Militaru 63)
    Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș – Vomir, Călugăr, Frăsineanu

Mihai Kereki, accidentat după jocul cu CS Comunal Șelimbăr

Unirea Dej are 15 puncte după șase etape de Liga 2. A învins în primele două runde FK Miercurea Ciuc, scor 2-1, și CSC Dumbrăvița, scor 2-1, iar apoi, în runda a 3-a, a cedat cu 1-2 în duelul cu Politehnica Iași. Au urmat două victorii la rând, 3-2 cu Dinamo și 2-1 cu Viitorul Constanța, pentru ca acum să remizeze cu CS Comunal Șelimbăr.

Din păcate pentru Unirea Dej, Mihai Kereki s-a accidentat, are ruptură și va absenta o perioadă.

Nu e o accidentare gravă, e doar o ruptură, dar așa ni se întâmplă nouă, pierdem jucători la aproape fiecare meci. O să ne întărească, însă, lucrurile acestea”, a afirmat Militaru în ceea ce privește accidentarea lui Kereki.

Unirea Dej intră în pauză după meciul cu Poli Timișoara

După etapa a 7-a, de săptămâna care vine, Liga 2 se va afla la prima pauză de după startul noului campionat, pentru meciurile echipelor naționale. Unirea Dej va întâlni Politehnica Timișoara, pe teren propriu, iar Militaru așteaptă un număr cât mai mare de fani în tribune.

În altă ordine de idei, antrenorul le-a mulțumit celor care au făcut deplasarea la jocul cu formația din Șelimbăr.

Le mulțumim că au venit alături de noi, au fost și la București, au venit și acum. Îi simțim de pe teren chiar dacă nu sunt mulți. Le mulțumesc pentru efort și îi aștept alături de noi etapa următoare, a 7-a, pentru că apoi vine pauza. Sper să vină în număr mare și ei, și lumea din oraș, pentru că suntem o echipă de primele șase locuri deocamdată.

Mi-ar plăcea să avem oameni cât mai mulți la stadion alături de noi”, a mai afirmat Militaru.

Foto și video: Unirea Dej

articolul original.

Un fost fotbalist fără mari realizări poate fi un antrenor promițător. Dragoș Militaru, ”principalul” momentului în Liga 2, la doar 32 de ani. A făcut din Unirea Dej un club care atrage atenția: ”Am avut liniște, dincolo de momentele dific

7 September 2022 at 13:06

Dragoș Militaru, cel mai tânăr antrenor din Liga 2 și unul dintre cei mai tineri la nivelul Europei din primele două divizii, a reușit, la numai 32 de ani, să atragă atenția cu realizările avute alături de Unirea Dej sezonul trecut, dar mai ales cu startul de campionat actual.

Dragoș Militaru, antrenorul momentului în Liga 2. A dus Unirea Dej pe locul 1

”Principalul” născut la Târgu Jiu i-a dus pe clujeni pe locul 1 în Liga 2, după etapa a 5-a, deși are unul dintre cele mai tinere loturi ale diviziei și, în plus, nu are fotbaliști cu nume sau care să vină cel puțin de la echipe importante ale României.

Într-un interviu acordat pentru site-ul Federației Române de Fotbal, Dragoș Militaru a vorbit despre aspectele care au făcut din Unirea Dej un club care să atragă atenția, dar și cum vede fotbalul și cum a devenit, mai mult ca sigur, un antrenor interesant pentru mulți conducători din fotbalul românesc.

Dragoș Militaru, laude pentru Angelo Cocian, poate cel mai important fotbalist al Unirii Dej după primele cinci runde 

În plus, Militaru a vorbit și despre omul startului Ligii 2 pentru Unirea Dej, Angelo Cocian, care a marcat patru goluri în cinci etape, echivalentul a aproape jumătate din reușitele echipei, 10 la număr.

Interviul integral acordat de Dragoș Militaru pentru FRF

Felicitări pentru startul de sezon! Cum ai caracteriza evoluția de până acum? 

Mulțumim pentru apreciere! Având patru victorii din primele cinci meciuri și împotriva a două echipe care sunt considerate ca având șanse mari la play-off, Dinamo și Csikszereda, înseamnă că ceea ce facem zi de zi facem bine, iar rezultatele vin cumva în mod natural și nu întâmplător.

Patru din cele 10 goluri de până acum au fost semnate de Angelo Cocian (22 ani), fotbalist care sezonul trecut reușea 4 goluri în 23 de apariții. E o “explozie” sau o evoluție pe care o așteptai?

Mă bucur foarte mult pentru Angelo, la fel cum mă bucur pentru fiecare jucător în parte. El e unul din fotbaliștii pe care i-am adus din prima săptămână de când am ajuns la Dej. Am avut foarte mare încredere în el și am în continuare. Într-adevăr, acum se află în cea mai bună perioadă a lui, pe care o așteptam. Dar cred că el poate și mai mult, iar în cel mai scurt timp să ajungă la o echipă bună de Liga 1.

Dragoș Militaru: ”Băieții au foame de rezultate și de fotbal”

Cu Csikszereda, conduși din minutul 62, cu Unirea Constanța, din minutul 84. Și ați câștigat! Cu Dumbrăvița, egalați în minutul 81, dar victorie. Cu Dinamo, egalați de două ori dar ați luat 3 puncte! Cum s-a născut puterea aceasta de revenire?

Nu sunt întâmplătoare situațiile pe care le evidențiezi, noi mereu am creat multe ocazii și vrem să jucăm până la ultima secundă. Așa abordăm fiecare antrenament și fiecare joc. Băieții au foame de rezultate și de fotbal. Dacă e să ne uităm în spate, atât la Liga 3 am avut meciuri de acest fel, culminând cu promovarea în Liga 2, cât și în sezonul precedent din Liga 2 Casa Pariurilor. Cel mai relevant, poate, meciul cu CSA Steaua. Mentalitatea grupului este în acest moment așa cum îmi place!

Aveți cea mai mare medie de cartonașe galbene încasate până acum, dar și una din cele mai mici medii a cornerelor pe meci. Se traduce din acestea două faptul că îți dorești mereu o echipă ultra agresivă și care caută posesia și circulația?

Am analizat și cred că avem media cea mai mare de acțiuni de pressing. Noi vrem să avem mingea, vrem sa fim agresivi, dar nu în sensul de a lovi sau pentru a încasa cartonașe galbene. În trecut aveam destul de multe cornere, ratam mult, dar acum, probabil, având cel mai bun atac, am reușit să fim mai clari în fața porții și s-a redus numărul cornerelor (râde).

Dragoș Militaru, despre argumentele care au făcut din Unirea Dej o echipă bună a Ligii 2

Care ar fi principalele puncte forte ale Unirii Dej, trăsături specifice echipei tale?

Putere de muncă, sacrificiu și curaj, adaptabilitate. La orice situație.

Antrenezi unul din cele mai tinere loturi ale competiției și ești și cel mai tânăr tehnician. E un avantaj sau l-ați făcut voi, împreună, să devină unul?

Pot să fie și avantaje, și dezavantaje. Eu prefer să văd mereu partea pozitivă. Suntem împreună de o bună perioadă de timp, am trecut prin multe experiențe împreună și, chiar dacă suntem tineri, consider că am învățat împreună multe lucruri care ne ajută acum să știm să gestionăm altfel orice problemă sau situație s-ar ivi.

Dragoș Militaru ia lucrurile pas cu pas: ”Mă gândesc doar cum să îi fac pe jucători să fie mai buni”

Ți-ai fixat, personal, un obiectiv de puncte la finalul sezonului regular sau o clasare exactă?

Nu mi-am fixat un anumit număr de puncte. Mă gândesc doar cum să îi fac pe jucători să fie mai buni și să avem mentalitatea corectă. Deocamdată cred că suntem pe un drum bun, echipa are 13 victorii din ultimele 17 meciuri în Liga 2 Casa Pariurilor. Înseamnă că toată lumea a progresat și trebuie să continuăm să muncim ca să devenim și mai buni. Avem un obiectiv al clubului și un obiect fixat de noi, împreună cu jucătorii, în vestiar. Sper să le îndeplinim pe toate, rând pe rând.

Exceptându-i pe Erimia (Progresul Spartac) și Oprița (CSA Steaua), ești cel mai longeviv antrenor din Liga 2 la zi. Cât și cum a contat, din Liga 3 până azi, suportul mangementului clubului în evoluția echipei și a ta, implicit?

Clubul s-a dezvoltat cam în același timp cu echipa, uneori cei care se ocupă de destinele clubului au trebuit să țină pasul cu performanțele (râde). În majoritatea timpului am avut parte de liniște, dincolo de momentele dificile care sunt mai peste tot. Obiectivele au fost realiste și s-au realizat pas cu pas. Liniștea conferită de club ne-a ajutat, clar, pe mine să le pot cere jucătorilor să dea maximum fără să fie cu gândul la alte probleme, iar pe jucători, să evolueze.

Unirea Dej nu se poate lăuda nici cu condiții la nivelul echipelor bune ale Ligii 2

Unde crezi că mai e de lucrat sau poate de investit pentru ca Unirea Dej să poată spera chiar la mai mult, la o prezență istorică în Liga 1, cândva?

Sunt absolut necesare dezvoltări la nivel de infrastructură. Este o problemă națională, pe care, din păcate o avem și noi. Ar trebui să ducem la un alt nivel și metodele de refacere, precum și de monitorizare a evoluției jucătorilor. Toate pentru a ușura procesul de dezvoltare a echipei și a clubului.

Cine a fost Dragoș Militaru ca fotbalist

Un fost fotbalist fără mari realizări poate fi un antrenor promițător, iar ipoteza i se aplică și lui Dragoș Militaru. Ca fost jucător, fost mijlocaș, ”principalul” dejenilor nu a evoluat la un nivel prea important, neavând nici măcar o prezență în prima ligă. Are însă câteva partide în Liga 2, iar în carieră a fost legitimat la echipe precum Pandurii Târgu Jiu, Minerul Lupeni, Silvania Șimleu Silvaniei, Unirea Alba Iulia sau Damila Măciuca.

A avut și o experiență în afara României, în Letonia, la Daugavpils, pentru care a evoluat jumătate de an. Pentru aceasta a prins și o partidă în preliminariile Ligii Campionilor, în 2013, cu suedezii de la Elfsborg.

articolul original.

Unirea Dej e noul lider al Ligii 2 după succesul dramatic cu Unirea Constanța! Dragoș Militaru, copleșit de emoții: ”Pfff… nebunie, nebunie! Pentru astfel de momente ne-am apucat de fotbal”

4 September 2022 at 12:21

Unirea Dej a atras din nou atenția, în etapa a 5-a a Ligii 2, când a învins, pe teren propriu, Unirea Constanța, scor 2-1. Clujenii au reușit un succes dramatic, pentru că au întors soarta jocului după un gol primit în minutul 84!

Unirea Dej, succes după minutul 90 cu Unirea Constanța. Cum a trăit Dragoș Militaru partida

Unirea Dej a făcut încă un meci solid, dar cu toate acestea a fost condusă din minutul 84. A beneficiat chiar și de o lovitură de la 11 metri, în minutul 72, dar Alex Pop a ratat execuția de pedeapsă, trăgând pe lângă.

Unirea Constanța reușit să marcheze pentru 1-0 prin Andrei Pandele, care a punctat cu un șut foarte frumos de la distanță, de la 25-30 de metri. Unirea Dej a forțat pe final și, profitând probabil și de o relaxare a adversarilor, a punctat de două ori în decurs de numai trei minute.

Dejenii au restabilit egalitatea în minutul 90, prin Florin Blaj, iar reușita care i-a descătușat pe antrenorul Dragoș Militaru și pe oamenii veniți la stadion a picat în minutul 90+3, prin Angelo Cocian.

La finalul confruntării, la interviuri, Militaru și-a găsit cu greu cuvintele, fiindcă modul în care s-au desfășurat ultimele minute l-au consumat serios și a trăit cu pulsul ridicat secvențele de final.

Dragoș Militaru, reacție după ce Unirea Dej a învins dramatic Unirea Constanța: ”Pentru momentele acestea ne-am și apucat de fotbal”

Însă, tensiunea nu l-a făcut pe antrenorul Unirii Dej să aibă reproșuri pentru jucătorii săi, pentru faptul că au câștigat cu goluri pe final. Pentru astfel de meciuri s-a apucat de fotbal, după cum a precizat chiar Dragoș Militaru, apreciind și faptul că fotbaliștii săi au luptat până la final și nu s-au resemnat cu gândul că vor pierde al doilea meci în acest sezon.

Pfff…. nebunie, nebunie! Foarte frumos meciul, pentru momentele astea cred că ne-am și apucat de fotbal. Încă nu realizez că am întors în ultimele două minute, dar nu e întâmplător, pentru că băieții au mentalitate corectă, de învingători, de luptători până la ultima fază.

E al nu știu câtelea meci în care reușit să revenim și îi felicit pe băieți. I-am felicitat și în vestiar. Nu a fost un joc rău, am avut multe situații, mai ales în repriza a doua. Pe un fond de dominație al nostru, au avut și ei o ocazie destul de mare la 0-0, dar eu cred că am avut multe situații de gol, până la un gol extraordinar al lor. Știam că au jucători de execuție de la mijloc în sus, iar azi s-a întâmplat.

Sunt mulțumit că, deși nu am marcat din penalty-ul avut, am avut multe situații și am sperat până la capăt că putem întoarce.

(N.r. – Despre faptul că Unirea Constanța a marcat într-un moment bun pentru Unirea Dej) Nu a fost prima dată când o echipă domină și ia un gol foarte frumos. Și ei au, după cum am spus, de la mijloc în sus jucători foarte buni. Pot juca la orice echipă din Liga 2, câțiva au jucat și cred că vor juca din nou în Liga 1.

Trebuie să facem mereu tot ce putem, să reușim și să sperăm că întoarcem până la ultima fază. Așa ne antrenăm, până la urmă am reușit și acum”, a punctat Dragoș Militaru.

  • Unirea Dej, cu Unirea Constanța: Railean – Burdeț, D. Pop (Chira 42′), Dav. Maftei, Roș, Kereki (cpt.), Al. Militaru (Fulga 58′), Ad. Pop (Vl. Bogdan 78′), Cocian, Al. Pop (Blaj 78′), Greu (I. Frăsineanu 58′)
    Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș – Vomir, Călugăr, Andr. Pop;

Dragoș Militaru vrea să mențină echilibrul la Unirea Dej: ”Îmi doresc să jucăm bine în fiecare meci”

Antrenorul formației din Dej a făcut și o scurtă analiză a celor cinci meciuri pe care echipa sa le-a jucat în această stagiune și a precizat că este mulțumit de cum s-a prezentat echipa. În același timp, își dorește ca jucătorii să nu se entuziasmeze prea tare și să nu se gândească la clasament și la locul pe care ar putea termina în sezonul regular.

Așa cum precizează mai toți antrenorii pentru a ține jucătorii concentrați, Dragoș Militaru a punctat că ia fiecare meci în parte și că realizările de până acum nu trebuie să inducă o stare de automulțumire.

Este bine că reușim să câștigăm meciuri, jucăm bine, se poate și mai bine, dar până la urmă pentru mine nu contează clasamentul, eu îmi doresc să jucăm bine în fiecare meci. Îmi doresc să nu se mai accidenteze nimeni, pentru că azi am fost nevoiți să facem o schimbare, sper să fie jucătorul ok, să intre data viitoare, să fie apt.

Clasamentul, pentru mine, și sper să le transmis asta și băieților, nu e atât de important”, a mai declarat Dragoș Militaru.

Dragoș Militaru le-a dedicat victoria cu Unirea Constanța tatălui său și bunicului său:

Vreau să dedic victoria tatălui și bunicului meu, mâine (n.r. – duminică, 4 septembrie) e ziua lor. Sunt născuți în aceeași zi și le urez la mulți ani și le mulțumesc că sunt alături de mine. Chiar și azi au fost alături de mine și de noi și le urez multă sănătate, să fie la fel de bine și fericiți pentru mult timp de acum înainte”

Unirea Dej, liderul Ligii 2!

Unirea Dej are 12 puncte după cinci etape de Liga 2. A învins în primele două runde FK Miercurea Ciuc, scor 2-1, și CSC Dumbrăvița, scor 2-1, iar apoi, în runda a 3-a, a cedat cu 1-2 în duelul cu Politehnica Iași. Au urmat două victorii la rând, 3-2 cu Dinamo și 2-1 cu Viitorul Constanța.

În etapa a 6-a, Unirea Dej va avea meci cu o altă echipă cu start bun de Liga 2, CS Comunal Șelimbăr, pe teren advers.

Foto: Unirea Dej și Alexandru Nicodim (Mediafax Foto)

articolul original.

VIDEO | Unirea Dej a sărbătorit victoria cu Dinamo cu mii de spectatori. Cum a fost primită acasă echipa lui Dragoș Militaru

28 August 2022 at 12:25
image

Unirea Dej a avut parte de o primire specială la revenirea în oraș, după jocul de la Clinceni cu Dinamo, pe care l-a câștigat cu 3-2, dar totul a fost influențat de un anumit context. Sâmbătă au fost sărbătorite zilele Municipiului Dej, iar autoritățile locale au organizat un concert în centrul orașului.

Unirea Dej, primită de mii de spectatori la revenirea de la Clinceni, după succesul cu Dinamo

Pentru că sărbătoarea locală s-a întâmplat să fie în aceeași perioadă în care a fost programat și jocul dintre Dinamo și Unirea Dej, organizatorii s-au gândit să le facă o primire specială elevilor lui Dragoș Militaru, chiar dacă s-au întors acasă după un drum de șase ore. S-au urcat pe scenă și au sărbătorit alături de mii de oameni aflați la celebrarea zilelor orașului, circa 10 mii.

Dragoș Militaru le-a mulțumit celor aflați în piață, pentru că au rămas să aștepte și să aplaude și echipa lui, dar a profitat de ocazie să învite oamenii la stadion, în partidele pe care Unirea Dej le dispută pe teren propriu.

Vă mulțumim pentru susținere, că sunteți atât de mulți aici, ne aplaudați. Ne-am bucura să fie la fel de multă lume la fiecare meci de acasă și, în numele tuturor, vă mulțumesc și vă așteptăm alături de noi la toate meciurile pe care le vom disputa acasă”, a fost mesajul lui Dragoș Militaru.

Unirea Dej, start de Liga 2 peste așteptări

Unirea Dej are 9 puncte după patru etape de Liga 2. A învins în primele două runde FK Miercurea Ciuc, scor 2-1, și CSC Dumbrăvița, scor 2-1, iar apoi, în runda a 3-a, înaintea confruntării cu Dinamo, a cedat cu 1-2 în duelul cu Politehnica Iași.

În etapa a 5-a, Unirea Dej va avea un meci pe care îl va începe, în mod cert, cu prima șansă, cu Unirea Constanța pe teren propriu. Duelul este programat pentru sâmbătă, 3 septembrie, ora 11:00.

”A fost un meci frumos, mai greu pentru noi cei de pe bancă. Mă bucur că am întors scorul de fiecare dată în favoarea noastră, iar răspunsul băieților după rezultatul nedrept din etapa trecută a fost pe măsură.

Schimbările noastre și toate indicațiile de pe margine au fost făcute în așa fel încât să încercăm să marcăm și golul trei și să câștigăm meciul.

Dinamo este una dintre cele mai bune echipe din Liga 2, dar e nevoie de timp și de încredere. Dacă vor avea răbdare, eu cred că în 3-4 etape foarte puține echipe o să adune puncte din confruntările cu ei.(…)”, a spus, printre altele, Dragoș Militaru, după jocul de la Dinamo.

Angelo Cocian, eroul Unirii Dej cu Dinamo

Unirea Dej a condus și cu 1-0 și 2-1 Dinamo, prin golurile lui Angelo Cocian (min. 31 și 58), în timp ce pentru ”câinii roșii” a punctat Alexandru Darius Pop (min. 54 și 73). Golul decisiv a fost marcat de dejeni de la 11 metri, execuție transformată de Alexandru Mihai Pop, în minutul 73.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Unirea Dej

articolul original.

Meci spectaculos, victorie meritată! Unirea Dej a învins Dinamo, iar Dragoș Militaru a fost ca un leu în cușcă: ”Mai greu pentru noi cei de pe bancă”. Trăirile din partida de la Clinceni

27 August 2022 at 16:17

Dragoș Militaru este, în mod cert, unul dintre antrenorii care atrag atenția în Liga 2. Asta nu doar pentru modul în care a început sezonul actual cu Unirea Dej, ci și pentru faptul că echipa sa a avut evoluții foarte bune și în stagiunea precedentă.

Ultima victorie de notat este cea obținută contra unuia dintre cele mai titrate cluburi din România, Dinamo, sâmbătă în etapa a 4-a, când Unirea Dej s-a impus cu 3-2.

Unirea Dej a trecut și de Dinamo. Alexandru Mihai Pop, golul decisiv de la 11 metri

Dragoș Militaru a trăit la intensitate maximă partida de la Clinceni, în special golul decisiv marcat de Alexandru Mihai Pop, de la 11 metri. Și până atunci a fost cu pulsul la cote înalte, doar că la execuția jucătorului său emoțiile s-au dus la un nivel și mai înalt, iar pe imaginile surprinse de camerele de filmat Dragoș Militaru se plimba ca un leu în cușcă pe margine.

Dragoș Militaru, reacție după ce Unirea Dej a învins Dinamo: ”Mă bucur că am întors scorul de fiecare dată în favoarea noastră”

A fost o adevărată explozie de bucurie pentru Dragoș Militaru apoi, care la finalul jocului a povestit ce a simțit pe parcursul confruntării de la Clinceni.

  • Unirea Dej a condus și cu 1-0 și 2-1, prin golurile lui Angelo Cocian (min. 31 și 58), în timp ce pentru Dinamo au punctat Alexandru Darius Pop (min. 54 și 73).

A fost un meci frumos, mai greu pentru noi cei de pe bancă. Mă bucur că am întors scorul de fiecare dată în favoarea noastră, iar răspunsul băieților după rezultatul nedrept din etapa trecută a fost pe măsură.

Schimbările noastre și toate indicațiile de pe margine au fost făcute în așa fel încât să încercăm să marcăm și golul trei și să câștigăm meciul.

Dinamo este una dintre cele mai bune echipe din Liga 2, dar e nevoie de timp și de încredere. Dacă vor avea răbdare, eu cred că în 3-4 etape foarte puține echipe o să adune puncte din confruntările cu ei.

Nu prea obișnuiesc să fac calcule, dar dacă avem 9 puncte înseamnă că le merităm și ne dă moral și încredere că ceea ce facem, facem bine. Sunt foarte bucuros pentru fiecare punct pe care-l obținem și pentru fiecare victorie”, a spus Dragoș Militaru la finalul jocului, conform Unirea Dej.

  • Unirea Dej: Railean – Dav. Maftei, D. Pop, Burdeț, Roș – Al. Militaru (Fulga 53’), Kereki, Ad. Pop (Chira 57’) – Blaj (cpt.) (Frăsineanu 57’), Al. Pop (Vomir 83’), Cocian (Greu 83’);
    Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș – Andr. Pop, Călugăr, Bg. Vlad;

Dragoș Militaru, laude pentru Angelo Cocian și Alexandru Mihai Pop, marcatorii echipei Unirea Dej în partida cu Dinamo

Dragoș Militaru i-a felicitat în mod special pe cei doi marcatori ai Unirii Dej, Angelo Cocian și Alexandru Mihai Pop, pe care i-a lăudat pentru faptul că evoluțiile sunt rezultatul modului în care s-au pregătit până acum, că au făcut lucrurile profesionist.

Angelo Cocian și Alex Pop – marcatorii de astăzi – demonstrează, din nou, dacă mai era nevoie, că atunci când ești serios, când te pregătești foarte bine și dai totul mereu, fotbalul te răsplătește atunci când ai nevoie mai mult! Și nu e doar cazul lor! Meciurile frumoase și momentele frumoase nu sunt întâmplătoare pentru toți din echipă.

Ei muncesc zi de zi foarte bine. Trebuie să continue în același ritm și să-și dorească tot mai mult de la fiecare zi”, a mai precizat Dragoș Militaru.

Unirea Dej, meci teoretic facil în etapa următoare

Unirea Dej are 9 puncte după patru etape de Liga 2. A învins în primele două runde FK Miercurea Ciuc, scor 2-1, și CSC Dumbrăvița, scor 2-1, iar apoi, în runda a 3-a, înaintea confruntării cu Dinamo, a cedat cu 1-2 în duelul cu Politehnica Iași.

În etapa a 5-a, Unirea Dej va avea un meci pe care îl va începe, în mod cert, cu prima șansă, cu Unirea Constanța pe teren propriu. Duelul este programat pentru sâmbătă, 3 septembrie, ora 11:00.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

articolul original.

Unirea Dej, start perfect în noul sezon de Liga 2. Dragoș Militaru, după succesul de la Dumbrăvița: ”Am făcut un meci foarte bun în prima repriză. De repriza a doua nu sunt mulțumit.” Antrenorul e dezamăgit că un ”jucător de bază” s-a

13 August 2022 at 16:55

Unirea Dej a început bine și al doilea sezon al său în Liga 2, chiar excelent, cu două victorii din tot atâtea runde. După succesul de acasă cu FK Miercurea Ciuc (scor 2-1), ardelenii s-au impus cu același scor, 2-1, și pe terenul nou-promovatei CSC Dumbrăvița, cu două goluri frumoase marcate.

Antrenorul Dragoș Militaru spune că el își propune să câștige fiecare meci, mentalitate pe care a imprimat-o formației sale și sezonul trecut.

  • Angelo Cocian (13) și Răzvan Greu (82) au înscris pentur Unirea Dej pe stadionul ”Ştefan Dobay”, iar Daniel Grigoriu (81) a punctat pentru CSC Dumbrăvița.

Victorie pentru Unirea Dej, dar și cu o supărare

Firește, Militaru e mulțumit cu succesul de Dumbrăvița, dar a rămas cu mâhnirea că i s-a accidentat un jucător.

”Noi ne pregătim să încercăm să câștigăm cât mai multe meciuri. Acum, că am reușit să le câștigăm pe primele două. Cred că e foarte bine. Azi cred că am făcut un meci foarte bun în prima repriză. De repriza a doua nu sunt mulțumit. Dar mă bucur că am câștigat, până la urmă, într-un sezon câștigi meciuri și așa. Cel mai supărat sunt că un jucător de bază de la noi, Alexandru Gîț (foto), are o accidentare destul de gravă din ce am văzut și pentru asta sunt foarte-foarte dezamăgit. Eu sufăr când un jucător e lovit sau are ceva grav”, a declarat antrenorul echipei din Dej, care nu are la dispoziție un lot foarte numeros și care oricum este unul nu cu foarte mulți jucători experimentați.

Față de meciul de acasă cu Ciuc, Dejul a avut o altă formulă de start. ”Am făcut patru modificări pentru că am crezut că ei patru se pliază mult mai bine pentru meciul de astăzi și cred că nu am fost neinspirat, pentru că prima repriză a fost bună. Am avut multe situații și ocazii, putea să fie scorul mai mare de 1-0, dar mă bucur că toți care au intrat au contribuit la victoria echipei”, a explicat Militaru.

Dumbrăvița, un teren greu pentru adversari în acest sezon?

Antrenorul Unirii Dej spune că era bun și un punct în acest sistem atipic de desfășurare a ligii secunde, doar cu tur. Militaru crede că e greu să câștigi la Dumbrăvița.

”Și dacă se termina 1-1 era un punct câștigat. Orice punct contează în acest sistem cu un singur meci (n.r. – un meci cu fiecare echipă în parte). Orice punct în deplasare o să conteze. Plus că aici cred că va fi un teren unde nu știu câte echipe o să câștige foarte clare. Este destul de micuț. Nu este cel mai bun din Liga 2. Plus că și echipa gazdă uneori are momente când joacă bine și cred că o să pună probleme mai departe la următoarele meciuri acasă”, a explicat antrenorul principal al Unirii Dej.

Dejul și Dumbrăvița nu seamănă

Sezonul trecut, Unirea Dej a fost revelația Ligii 2, iar CSC Dumbrăvița a fost surpriza barajelor de promovare din Liga 3. Chiar și așa, antrenorul Unirii spune că cele două echipe nu seamănă.

”Sunt destul de puține asemănări. Doar că e o medie de vârstă scăzută și o echipă care nu are foarte mulți jucători care au jucat foarte mult la Liga 2, cum am fost și noi anul trecut. Astea sunt singurele asemănări. Bineînțeles că au și ei elan, își doresc. Sunt jucători interesanți și aici. Nu cred că degeaba au promovat sau chiar întâmplător. Întâmplător poți să câștigi un meci, două – trei, dar nu un sezon întreg”, a punctat Militaru.

Obiectiv: victorie la fiecare meci

Formația dejeană nu are un obiectiv de play-off sezonul acesta, ci abordează fiecare meci la victorie. ”Vreau să câștigăm cât mai multe meciuri. Și, în funcție de asta, eu îmi doresc să câștig toate meciurile, dacă se poate, și să fiu în față, printre primii. Dacă vom fi în 1-6, vom vedea. Deocamdată, vreau să ne pregătim foarte bine, să etalăm un joc mai bun de la etapă la etapă, să câștigăm puncte și să nu se mai accidenteze nimeni”, spune Dragoș Militaru.

Fără galerie la Dumbrăvița

Grupul de suporteri dejeni care însotește echipa în unele deplasări nu a venit la Dumbrăvița în acest weekend prelungit, cu ziua liberă de Sfânta Maria.

”Probabil nu s-au putut organzia. Dar eu sunt singur că o ne urmeze în alte deplasări și o să vină și săptămâna viitoare, când jucăm acasă cu Poli iași”, a comentat Dragoș Militaru despre acest aspect.

Unirea Dej în meciul cu CSC Dumbrăvița: Railean – D. Pop, Burdeț, Gîț (Roș 61’), Dav. Maftei, Ad. Pop (Al. Militaru 61’), Chira, Cocian ( cpt. Greu 75’), Frăsineanu (Blaj 54’), Al. Pop, Vl. Bogdan (Fulga 46’). Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș – Vomir, Călugăr, Andr. Pop.

Cu 6 puncte acumulat după primele două etape și golaveraj 4-2, Unirea Dej e pe locul 4 în Liga 2. Etapa viitoare va juca acasă cu Poli Iași (locul 5, 4 puncte).

Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto

articolul original.

VIDEO | Unirea Dej, prestație și victorie pe placul lui Dragoș Militaru! Reacția antrenorului, după succesul de acasă cu FK Miercurea Ciuc

7 August 2022 at 11:59

În ciuda jucătorilor plecați în această vară de la echipă, câteva nume foarte importante, Unirea Dej a început excelent noul sezon de Liga 2, iar în prima etapă a reușit și prima surpriză. Formația lui Dragoș Militaru a trecut, pe teren propriu, de FK Miercurea Ciuc, cu scorul de 2-1.

Unirea Dej, victorie cu 2-1 în partida cu FK Miercurea Ciuc! Reacția lui Dragoș Militaru

Partea a doua a duelului de la Dej a adus toate golurile. În minutul 62 a picat prima reușită, a oaspeților, care au punctat prin Lorant Kovacs, care a transformat o lovitură de la 11 metri. Apoi, 11 minute mai târziu, a venit și egalarea pentru Unirea Dej, autor al golului Alex Pop.

Gazdele au prins încredere și, împinși de la spate și de suporteri, care au făcut o atmosferă foarte frumoasă în tribune, au dat lovitura în minutul 83, prin Vlad Bogdan, care a punctat cu un șut din careu.

  • Unirea Dej a început în formula: Railean – Roș, Burdeț, D. Pop, Gîț, Ad. Pop, Al. Militaru, Cocian, Al. Pop, Blaj (cpt.), Fulga;

Dragoș Militaru: ”Mi-am dorit foarte mult să începem acest sezon cu o victorie”

Dragoș Militaru a declarat la finalul confruntării că partida a fost una în nota pe care o aștepta din partea jucătorilor săi, cu încredere și cu un ritm de joc destul de ridicat, iar victoria a catalogat-o drept meritată, chiar dacă Unirea Dej a întâlnit una dintre pretendentele la play-off-ul Ligii 2.

Vreau să îi felicit pe băieți pentru victorie, e un început foarte bun de sezon pentru noi. Mi-am dorit foarte mult să începem acest sezon cu victorie, cu un meci bun și pentru lumea care a venit în tribune. A fost un meci spectaculos, dar cred că mai spectaculos a fost în tribune, pentru că am avut emoții.

A trebuit să întoarcem rezultatul după ce am fost conduși, dar eu zic că am făcut un meci mai bun în repriza a doua decât în prima, cu ocazii mai multe și cred că victoria e meritată.

Nu am văzut foarte bine faza penalty-ului. Am avut faza de construcție și faza penalty-ului a fost total aiurea. Nu trebuia să se ajungă acolo, dar dacă s-a dat…. o să ne uităm pe fază, dar dacă s-a dat, acum nu mai avem ce să schimbăm. Dacă a fost, a fost, dacă nu a fost, s-a dat, s-a marcat și după aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

(N.r. – Despre Vlad Bogdan) El face parte din lotul nostru de jucători, sunt foarte mulțumit că intră cu atitudinea corectă. El a intrat bine azi de pe bancă, poate săptămâna următoare o să fie altcineva care va intra și o să ajute. Sunt mulțumit de cine a intrat, de cine s-a zbătut. Din punctul acesta de vedere i-am felicitat, pentru că asta îmi doresc de la jucători, să intre bine, să aibă atitudine”, a declarat Dragoș Militaru la finalul confruntării.

Dragoș Militaru cere aportul fanilor în număr și mai mare. Ce a spus despre partida din runda următoare

Dragoș Militaru s-a folosit de această ocazie să îi cheme, din nou, pe oameni la stadion, în etapele următoare pe care Unirea Dej le va disputa pe teren propriu. El a făcut o analiză în mare și a jocului următor, cu CSC Dumbrăvița, echipă promovată în această vară în Liga 2, din Liga 3.

Va lua ca reper, în mod clar, debutul acesteia în Liga 2, în partida cu Viitorul Pandurii, de la Târgu Jiu, câștigată cu 1-0, dar și întâlnirea directă din 19 iulie, terminată cu victoria echipei CSC Dumbrăvița, scor 2-1.

Tuturor cred că ne-a fost dor de fotbal, azi cred că s-au făcut trei luni de zile de la ultimul meci oficial. A fost o pauză lungă, dar mă bucur că ne-am pregătit bine și că am început așa acest campionat.

Sper ca lumea să vină în continuare la stadion, pentru că vremea e frumoasă. Îi felicit pe cei care au venit azi, a fost foarte, foarte frumos, ne-au susținut. Mi-aș dori, sincer, ca în meciurile următoare să vină și mai multă lume. Suntem o echipă tânără, jucăm cu elan și o facem și pentru cei care vin în tribune.

(N.r. – Analiza partidei cu CSC Dumbrăvița) O să avem o zi liberă, după care o să analizăm următorul adversar. O să analizăm meciul lor, probabil o să-l vedem. Îi știm pentru că am jucat un meci amical cu ei și cred că o să fim pregătiți pentru joc. Îmi doresc ca toată lumea să fie bine, să nu mai avem probleme medicale. Sper ca jucătorii care au ceva probleme să revină cât mai repede, cu ei o să fie și mai bine”, a mai spus Militaru.

Unirea Dej, dueluri cu CSC Dumbrăvița și Poli Iași în următoarele două etape de Liga 2

După jocul cu CSC Dumbrăvița, din etapa a 2-a, Unirea Dej va juca acasă, cu Politehnica Iași, care a debutat cu un egal în noul sezon, 0-0 cu SC Oțelul, la Galați. În etapa a 3-a, formația lui Dragoș Militaru va merge pe terenul lui Dinamo, pentru ca ulterior să primească vizita echipei Unirea Constanța.

Jucătorii Unirii Dej au sărbătorit alături de fani victoria cu FK Miercurea Ciuc

Foto: Riti Jozsef / Unirea Dej
Video: Unirea Dej

articolul original.

Unirea Dej a terminat cel mai greu moment al perioadei de pregătire. Concluziile lui Dragoș Militaru după cantonamentul organizat pe plan local

10 July 2022 at 10:25
image

Unirea Dej a terminat cantonamentul de vară, în vederea pregătirii noului sezon de Liga 2. Formația lui Dragoș Militaru a stat într-un stagiu centralizat timp de 10 zile, pe plan local, iar acum va urma o nouă perioadă a antrenamentelor, dar după câteva zile libere pentru jucători.

Unirea Dej a finalizat cantonamentul. Concluziile lui Dragoș Militaru

De luni va relua Unirea Dej ședințele de pregătire, după cantonament, dar până atunci Dragoș Militaru a tras concluziile. Este încântat de cum au reușit jucătorii săi să se pregătească în acestă perioadă, de nivelul arătat și speră ca în prima rundă din Liga 2 fotbaliștii să fie la capacitate maximă.

O problemă a fost căldura pentru Unirea Dej, astfel că Dragoș Militaru a fost nevoit să facă programul în funcție de orele zilelor. A organizat câte două antrenamente, în concordanță cu perioada de acumulare, dar a pus ședințele de pregătire dimineața și seara, când temperaturile erau mai mici.

Dragoș Militaru: ”Cred că au fost 10 zile bune”

Ce l-a încântat cel mai mult pe antrenor a fost faptul că într-un timp relativ scurt Unirea Dej a disputat și meciuri amicale cu echipe din Liga 1, CFR Cluj și FC Hermannstadt, în care a înregistrat un eșec, cu campioana României, scor 1-3, și o victorie, cu trupa lui Marius Măldărășanu, scor 2-0.

Am terminat cantonamentul, eu cred că au fost 10 zile bune. E bine că toată lumea este aptă și, după două-trei zile de pauză, toți jucătorii vor fi gata pentru următoarea perioadă a pregătirii. Nu a fost ușor, am încercat să facem cât putem de bine programul, să evităm momentele de căldură maximă.

Am încercat să facem antrenamentele cât mai de dimineață și cât mai spre seară, pentru a fi răcoare, dar, așa cum am putut, ne-am pregătit foarte bine. Dorința jucătorilor e mare de la un sezon la altul și sunt fericit că ei se pregătesc foarte bine. Sunt într-o crește evidentă și asta ne bucură.

Am avut și două amicale, cu echipe din Liga 1, abordate foarte bine de băieți, cu rezultate destul de bune, dar și jocuri bune. Jocul pentru această perioadă eu zic că a fost unul bun.

Noi am jucat șapte amicale, dacă nu mă înșel, cu CFR. E clar că băieții au încredere mai mare pentru meciurile următoare. Mi-ș fi dorit să avem cât mai multe meciuri cu echipele din Liga 1, dar am avut doar două să luăm. Sunt bune, jucătorii văd unde pot să ajunge, văd că pot chiar să câștige.

Important e să ne pregătim foarte bine în această perioadă, până în august, iar apoi să fim bine pentru campionat.

Condițiile de cantonament au fost ok, nu ne plângem. Băieții sunt de aceeași părere, ne-am pregătit foarte bine și am dus-o până la capăt”, a afirmat Dragoș Militaru.

Dragoș Militaru își mai testează jucătorii în patru amicale

Antrenorul Unirii Dej pregătește ultima perioadă premergătoare începerii Ligii 2, în care vor mai avea loc alte patru partide de verificare, cu CSC Dumbrăvița (16 iulie), Sănătatea Cluj (23 iulie), CFR Cluj 2 (23 iulie) și Gloria Bistrița Năsăud (30 iulie).

O să avem două-trei zile de pauză, după care va urma încă o perioadă de pregătire. A treia perioadă a pregătirii va fi axată și pe patru amicale, cu o echipă de Liga 2 și pe 23 iulie va fi o zi în care toată lumea va juca 90 de minute. Acolo vom intra în ultimele două săptămâni premergătoare primei etape”, a mai afirmat Dragoș Militaru.

Foto și video: Unirea Dej

articolul original.

Unirea Dej a oficializat, în sfârșit, cele cinci plecări. Doi jucători își caută echipe, în timp ce trei au fost deja prezentați de alte cluburi

23 June 2022 at 12:53
image

Unirea Dej a oficializat, în sfârșit, cele cinci plecări ale jucătorilor despre care, la nivel neoficial în cazul unora, se aflase că nu vor mai continua la echipă în campionatul de Liga 2 care vine.

Raul Papp (portar, 21 de ani), Andrei Peter (mijlocaș, 20 de ani), Mircea Manole (atacant, 23 de ani), Ionuț Rus (fundaș, 20 de ani) și Patrick Popescu (atacant, 25 de ani) nu mai fac parte din lot.

Unirea Dej a oficializat cele cinci plecări ale verii

În cazul primilor trei fotbaliști se aflase, la nivel oficial, că nu vor mai rămâne la Unirea Dej, ei fiind prezentați de alte cluburi. Raul Papp și Andrei Peter au fost semnați de Minerul Ocna Dej, în timp ce Mircea Manole s-a înțeles cu CS Comunal Șelimbăr.

De Ionuț Rus și Patrick Popescu nu se știa mare lucru, dar ei nu au fost prezenți la reunire și erau intuite plecările lor. Aceștia au rămas liberi de contracte și sunt nevoiți să își caute noi acorduri. Chiar dacă a jucat destul de mult stagiunea trecută, în 16 meciuri din Liga 2, Popescu nu a reușit să marcheze.

Rus a evoluat destul de mult și el, în 20 de confruntări, și chiar a reușit să înscrie un gol.

Mulțumim, Ionuț Rus, Patrick Popescu, Raul Papp, Mircea Manole și Andrei Peter! Suntem recunoscători pentru munca depusă în tricoul echipei noastre și vă dorim multă baftă mai departe în carieră!”, a anunțat Unirea Dej pe pagina de Instagram.

Unirea Dej se pregătește să intre în cantonament

Unirea Dej s-a reunit la 16 iunie, primele antrenamente vor avea loc în sistem obișnuit, iar spre finalul lunii iunie Dragoș Militaru a programat un stagiu de pregătire centralizat, stil cantonament, care va începe la 29 iunie și va dura până la 9 iulie.

Unirea Dej va disputa și câteva meciuri amicale, iar două dintre ele vor avea loc pe perioada cantonamentului. În această ordine, Unirea Dej le va întâlni pe CFR Cluj (1 iulie), FC Hermannstadt (7 iulie), CSC Dumbrăvița (16 iulie), Sănătatea Cluj (23 iulie), CFR Cluj 2 (23 iulie) și Gloria Bistrița (30 iulie).

Unirea Dej nu a adus vreun fotbalist, dar a prelungit câteva contracte

Unirea Dej nu a transferat pe nimeni până acum, dar a reușit să prelungească anumite contracte. Alex Pop (22 de ani) și Frăsineanu (24 de ani) nu căzuseră la acorduri cu Unirea Dej în primă fază, ei nefiind trecuți inițial pe lista cu jucători alături de care clubul va continua și din această vară. Apoi, Alexandru Pop și Ionuț Frăsineanu s-au înțeles cu dejenii și au parafat noi acorduri, de prelungiri contractuale.

Foto: Unirea Dej

articolul original.
  • There are no more articles
❌