ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Eugen Beza, după remiza Șelimbărului cu Steaua: ”Au fost două momente psihologice. Am prins o zi proastă”

2 October 2022 at 14:16

Antrenorul formației din Șelimbăr, Eugen Beza, a declarat că în partida cu Steaua, desfășurată sâmbătă la Râmnicu Vâlcea, în etapa a 8-a a Ligii 2, și încheiată la egalitate, scor 1-1, au existat două momente psihologice, când s-a accidentat Alexandru Luca și când adversarul a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Stephan Drăghici.

Eugen Beza, după remiza cu Steaua: ”Am prins o zi proastă. Poate șansa a fost de partea noastră când au rămas în zece oameni”

Beza este de părere că echipa sa a prins o zi mai puțin strălucită, considerând că ai săi au avut noroc după ce au avut un om în plus.

”Am început jocul bine, dar cred că, în cursul jocului, au fost două momente psihologice. Accidentarea lui Alex Luca, care ne-a dezechilibrat, nu știam dacă mai poate continua. Am jucat cu un om mai puțin câteva minute, a reintrat, nu era în apele lui, l-am forțat și noi să nu facem rapid schimbarea. În momentul ăla am pierdut mijlocul terenului și cred că, în prima repriză, triunghiul pe care l-au format cu Mihăescu și cu cei doi interi, acolo cred că a fost cheia jocului, pentru că n-am reușit să câștigăm mingea a doua și am pierdut foarte multă putere și energie.

Am avut o discuție bărbătească (n.a. la vestiare) pentru că mi se părea anormal, indiferent de aspectul tactic, nu mi s-a părut în regulă, pentru că majoritatea jucătorilor nu jucaseră cu Petrolul 90 de minute, o lipsă de prospețime din partea lor și de atitudine, cred că acolo s-a făcut diferența și Steaua a fost mai bună decât noi.

A doua repriză, vă spuneam de două momente psihologice, a doua repriză, în momentul în care au luat «roșu» cei de la Steaua, cred c-am întors – și era și firesc într-un fel – cursul jocului, am dominat, ne-am creat ocazii… Nu știu dac-a fost penalty, n-am reușit să revăd fazele, dacă a fost penalty, dacă a fost gol valabil. Puteam reîntoarce și s-avem o victorie dar, pe de altă parte, sincer, Steaua, cât a fost 11 la 11, a fost mai bună decât noi. Am prins o zi proastă. Poate șansa a fost de partea noastră când au rămas în zece oameni”, a declarat Eugen Beza la finalul jocului cu Steaua.

”Dacă tot nu reușești să câștigi, important e să nu câștige nici adversarul”

Adrian Popa (29′) a deschis scorul pentru Steaua, iar Alexandru Ciocâlteu (85′) a egalat pe final pentru CS Comunal Șelimbăr, după o gafă a portarului Dincă. Din minutul 62, trupa bucureșteană a evoluat în infeioritate numerică.

Antrenorul ”călăreților roșii” a mai spus că echipa sa nu are un obiectiv pentru seria aceasta de meciuri cu adversari dificili, din care a scos până acum patru puncte cu Concordia Chiajna și Steaua, urmând duelurile cu Gloria Buzău și Unirea Slobozia.

”Nu avem obiective pe termen scurt, sau un singur obiectiv pe termen scurt, să jucăm fiecare meci la vixtorie, este foarte echilibrat. Ați văzut, când făceam analiza jocului, avem foarte multe similitudini cu Steaua, două echipe cam la același nivel. În astfel de situații, egalul poate apărea oricând. Important e, când ai obiectiv pe termen lung, cum avem noi, orice punct contează și important e să miști clasamentul, iar când joci cu echipe care vor play-off-ul, dacă tot nu reușești să câștigi, important e să nu câștige adversarul”, a adăugat Beza.

Cu două meciuri rămase de disputat în etapa a 8-a, CS Comunal Șelimbăr se află pe locul 4 în clasament, cu 15 puncte și golaveraj 11-5. În etapa a 9-a joacă în încheierea rundei, marți, 11 octombrie, de la ora 17:00, la Gloria Buzău.

Foto: George Ilinca (Sport Pictures) și CS Comunal Șelimbăr

articolul original.

”Călăreții roșii” au împărțit punctele cu Steaua. Șelimbărul n-a profitat de omul în plus avut în ultima jumătate de oră

1 October 2022 at 17:40
  • CS Comunal Șelimbăr și Steaua au terminat la egalitate, sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, după ce ambele au fost eliminate din Cupa României.
  • Noul căpitan al ”roș-albaștrilor”, Adrian Popa, a deschis scorul în prima repriză, apoi Steaua a rămas în inferioritate după eliminarea lui Stephan Drăghici.
  • Alexandru Ciocâlteu a restabilit egalitatea și tot el putea aduce victoria, dar tușierul de pe acea parte, Csaba Antal, era cu fanionul ridicat și jucătorul lui Eugen Beza a fost avertizat pentru că a șutat după fluier.
  • ”Călăreții roșii” au acum 15 puncte și sunt, pentru moment, pe locul secund în Liga 2, dar probabil că îl vor pierde după disputarea resturilor meciurilor din etapa a 8-a.

Șelimbăr și Steaua veneau amândouă după eșecuri înregistrate în Cupa României

”Călăreții roșii” sperau să-și refacă moralul după eliminarea din Cupa României, după 0-4 cu Petrolul, cu o victorie în fața Stelei, în campionat. Care Steaua, nici ea nu venea la Râmnicu Vâlcea după un rezultat pozitiv în competiția KO, ratând calificarea în faza grupelor după eșecul cu Chindia (scor 1-2). Planurile de-acasă nu s-au potrivit însă cu cele de pe terenul din Zăvoi, deși era cât pe ce ca jucătorii lui Eugen Beza să obțină toate cele trei puncte, în prelungiri, cel care s-a opus fiind asistentul Csaba Antal, acesta semnalizând offside la ultima fază, înainte ca Ciocâlteu să-l învingă pentru a doua oară pe temerarul Dincă.

Bogdan Chipirliu – cel ce a pierdut banderola de căpitan, care a ajuns pe brațul lui Adi Popa – a verticalizat, în marginea careului de 16 metri, tocmai pentru acesta din urmă, dar Mitrovic a blocat la picioarele lui (8).

Reacția sibienilor a fost pe măsură, iar după ce Ciocâlteu și-a încercat tirul (9), mingea șutată de Octavian Ursu, care se ducea mult afară, a fost deviată pe centrul porții de Sabău, iar Dincă a reținut-o (16).

Un minut mai târziu, Ciocâlteu a primit de la Boboc, în dreapta, și a tras de la 8-9 metri, dintr-un unghi destul de închis, însă pe direcția lui Dincă.

Mult mai periculos a fost șutul lui Enceanu, la celelalte buturi, cu mult efect, pe bara a doua, dar Mitrovic a respins în corner (19).

Ursu a încercat să-l surprindă cu un șut de la distanță, din întoarcere, pe Dincă, însă s-a oupus încă o dată Sabău, iar lovitura de la colțul terenului arămas fără rezultat, pentru că portarul a reținut de pe capul lui Dandea (21).

”Motoreta” a deschis scorul în Zăvoi pentru Steaua

Veteranul Adrian Popa a deblocat tabela, surprinzându-l pe Mitrovic cu o ”torpilă” de pe la 25 de metri, după ce Mihăescu profitase de greșeala lui Raicea (29). Mitrovic a văzut mingea târziu și n-a avut nicio șansă să respingă șutul la colțul lung a căpitanului Stelei.

Dandea a acuzat că a fost dezechilibrat în aer în momentul în care a reluat dintre doi adversari o minge centrată în cros din flancul stâng, dar ”centralul” Ardelean a indicat repunere din 6 metri (38).

Și oaspeții au cerut penalty, acuzând că mingea șutată de Chipirliu, din marginea careului mare, a fost oprită cu mâna de Crișan, dar și de data asta Ardelean n-a vrut să se complice (41).

”Călăreții roșii” s-au… roșit și mai mult în obraji la o fază petrecută cu două minute înainte de pauză. Adi Popa a executat o lovitură liberă din apropierea liniei de fund, Bodișteanu a sărit peste minge și Chipirliu a trimis în bară de la 14 metri.

Beza a făcut primele retușuri la pauză, retrăgându-i pe bancă pe Gele și Raicea, prea puțin evidențiați în primele 45 de minute, apelând la Cîrstean și Cărăruș, însă rezultatele au întârziat să apară.

Prima acțiune din repriza secundă a fost tot a oaspeților, când Mitrovic a ieșit pe sub mingea centrată de Chipirliu, iar Arhirii le-a dat emoții sibienilor, respingând defectuos peste transversală (55).

Steliștii, în inferioritate o jumătate de oră. Dincă a gafat la golul Șelimbărului

Pentru prima dată nou-intratul Cîrstean a ieșit la rampă după un sfert de oră de la reluare, când a profitat de gafa lui Sabău, a scăpat singur cu Dincă, însă n-a găsit culoarul spre poarta Stelei, tânărul goal-keeper salvându-și încă o dată echipa (60).

Dincă n-a fost de ”bătut” nici un minut mai târziu, când Ursu a trimis cu efect, pe lung, de la 14 metri, lateral stânga (’61), apoi steliștii au rămas în inferioritate pentru că Drăghici a văzut al doilea ”galben”, luând drumul spre cabine (62). Fundașul lui Oprița a fost avertizat de două ori în mai puțin de un sfert de oră și rupea echilibrul numeric de pe teren.

Deși cu un om în minus, ”roș-albaștrii” au trecut pe lângă 2-0 la pătrunderea în flancul stâng a lui Dragoș Gheorghe, însă șutul a fost în plasa laterală, gol turcesc (67).

La celelalte buturi, Cîrstean a reluat cu spatele, din săritură, dar Dincă a respins în corner (74). Goalkeeper-ul Stelei a intervenit încă o dată salvator la șutul din lovitură liberă al lui Ursu, mijlocașul plasând balonul la prima bară (84).

Tătar a executat scurt lovitura de la colțul terenului, pentru Ursu, care a centrat în gura porții, de data asta Dincă a gafat-o, scăpând balonul din brațe și de la colțul lung, Ciocâlteu a îndeplinit o simplă formalitate (85).

Viciere de rezultat?

Impulsionați de reușită, ”călăreții roșii” au alergat după golul victoriei, însă Dincă a fost mai rapid decât Cîrstean încă o dată (88).

Și steliștii au fost aproape de golul de 2-1, la o fază în care Mitrovic a fost nevoit să oprească cu mâna mingea în afara careului de 16 metri, însă Adrian Popa a trimis prea înalt dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri (90).

Șelimbărenii puteau da lovitura în ultimele secunde, când Arhirii a trimis lung, pentru Ciocâlteu, care a reluat în plasă, dar tușierul Csaba era cu fanionul ridicat și reușita i-a fost anulată, mai mult, jucătorul lui Eugen Beza alegându-se cu un ”galben” pentru că a lovit balonul după fluierul lui Ardelean (90+3). Reluările TV au pus însă sub semnul întrebării decizia asistentului, sibienii putându-se considera nedreptățiți.

Una peste alta, la fel ca la meciul cu SC Oțelul, cele două echipe și-au împărțit punctele, câte unul pentru fiecare, în vreme ce al treilea s-a dus… pe apa Sâmbetei.

CS COMUNAL ŞELIMBĂR – STEAUA 1-1

Alexandru Ciocâlteu 85′ / Adrian Popa 29′

CS Comunal Șelimbăr: Mitrovic – Arhirii, Dandea, R. Crișan, Riza (D. Tătar 74′) – Al. Luca (Tud. Man 80′), Rob. Boboc (Mir. Manole 74′) – Oct. Ursu, Ciocâlteu, Raicea (Cărăruș 46′) – Gele (Cîrstean 46′)
Rezerve neutilizate: Silveanu – Curtean, Buzan, Natea
Antrenor: Eugen Beza

Steaua: Dincă – St. Drăghici, Beța, Al. Sabău, Ad. Ilie – Măd. Mihăescu (Balgiu 77′) – Ad. Popa (cpt.), Enceanu (Bărbulescu 68′), Bodișteanu (D. Oroian 53′), Dr. Gheorghe – Chipirliu (Șt. Pacionel 77′)
Rezerve: H. Iancu – Răducan, Gugu, Bustea, A. Trică
Antrenor: Daniel Oprița
Eliminat: Stephan Drăghici 62′ (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: 1 Mai (Municipal) (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea). Arbitru central: Mircea Ardelean (Arad). Arbitri asistenți: George Bogdan Duță (Bacău) și Csaba Antal (Baciu – Cluj). Arbitru de rezervă: Alexandru Dan Gornic (Arad). Observator arbitri: Silviu Crângaşu (Ploieşti). Delegat joc: Cristian Petrean (Hunedoara).

Cu 15 puncte și golaveraj 11-5, CS Comunal Șelimbăr se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, iar Steaua, cu 14 puncte și golaveraj 11-9 e pe poziția a 6-a.

În etapa a 9-a, Șelimbăr joacă în încheierea rundei, marți, 11 octombrie, de la ora 17:00, la Gloria Buzău, iar Steaua are meci sâmbătă, de la ora 11:00, acasă, la Mioveni, cu Poli Timișoara.

Foto: CS Comunal Șelimbăr

articolul original.
  • There are no more articles
❌