ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Eugen Beza, după victoria cu FC Brașov: ”Omogenitatea noastră a fost superioară. Soarta ne-a surâs.” Antrenorul Șelimbărului e convins că echipa lui Dan Alexa va arăta altfel

6 August 2022 at 20:50
image

CS Comunal Șelimbăr a început noul sezon de Liga 2 cu o victorie, 1-0 pe teren propriu, pe stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea, cu FC Brașov. Golul a fost marcat în minutul 49 de Lucian Buzan.

Antrenorul Eugen Beza era bucuros că formația pe care o conduce de pe margine a obținut primul succes după ce, în cele șase amicale din această vară, a remizat în două și a pierdut celelalte patru. ”Nu a fost o planificare să nu câștigăm în amicale, a fost o consecință a multor momente de dezorganizare ale noastre, dar astăzi (n.a. sâmbătă) am reușit să ne capacităm cu toții, să fim pragmatici, să avem și șansă și să obținem o victorie importantă”, a spus Beza.

Eugen Beza: ”Soarta ne-a surâs și eu nu pot decât să fiu fericit”

Acesta crede că omogenitatea a fost ”cheia” acestei victorii, dar susține că echipa din orașul de la poalele Tâmpei se va înscrie în lupta pentru un loc în play-off, anul acesta.

În primul rând, omogenitatea noastră este superioară, pentru că cei de la Brașov încă sunt în căutări. Vor deveni o echipă foarte bună, sunt convins, o echipă care, veți vedea, se va bate la play-off. Atuul nostru, astăzi (n.a. sâmbătă), a fost grupul, pentru că, în Liga 2, în primul rând grupul și munca depusă în toate aceste șapte săptămâni de când am repornit la drum, astăzi (n.a. sâmbătă) și-au spus cuvântul. Suferința lor (n.a. a jucătorilor din Șelimbăr), pe o căldură extrem de mare… Soarta ne-a surâs și eu nu pot decât să fiu fericit pentru ei în primul rând, pentru munca lor, pentru că este victoria lor și să-i felicit pe această cale”, a mai spus Beza, care a dedicat cele trei puncte jucătorilor săi:”Eu vreau să le dedic această victorie băieților, pentru că am avut o săptămână complicată, veneam după șase amicale în care n-am câștigat și au avut puterea să se capaciteze, să aducă această frumoasă victorie.”

Satisfăcut de concurența pe posturi

Eugen Beza este mulțumit, de asemenea, că are un lot echilibrat, cu concurență pe fiecare post, și spune că e capabil să gestioneze situația.

”Mi-am dorit să am «probleme» și o să am «probleme» în continuare, dar am capacitatea de a gestiona lucrurile, pentru că am o experiență în spate, cu mulți jucători străini, mulți jucători de valoare, când eram la Hermannstadt. Pe de altă parte, sunt conștient că nu voi putea mulțumi pe toată lumea, dar am capacitatea să îi fac înțeleagă pe fiecare că este important, că rolul lui e mai mic sau mai mare, este important pentru a câștiga un meci de asemenea manieră”, a completat antrenorul ”călăreților roșii”.

Lucian Buzan: ”Mă bucur că am înscris, sper să o fac de multe ori și să îmi ajut echipa”

Autorul singurului gol din meciul cu FC Brașov, mijlocașul Lucian Buzan, a declarat, la final, că mai important decât faptul că a marcat e că a câștigat echipa sa. El a adăugat că dedică reușita în primul rând familiei, dar și tuturor celor care sunt alături de echipa din Șelimbăr.

”A fost un joc greu, sincer. Sunt foarte bucuros pentru cele trei puncte. Am început foarte bine. Îi felicit pe băieți pentru atitudine. A fost o căldură foarte mare, a fost foarte greu, sincer, dar sunt fericit că ne-am adaptat și că am câștigat. Nu contează cine marchează, e important că a luat cele trei puncte. Mă bucur că am înscris, sper să o fac de multe ori și să îmi ajut echipa. Golul îl dedic în primul rând familiei mele, în rest suporterilor și tuturor celor care ne-au susținut și au fost alături de noi”, a spus Buzan.

Lucian Buzan a fost lăudat de antrenorul Eugen Beza: ”Este un băiat serios, un băiat care a muncit mult, a suferit mult în această jumătate de an de când este la noi. A profitat de șansă. Am avut încredere mare în el. Am fost inspirat titularizându-l și ne-a adus victoria, ceea ce a încununat munca întregii echipe.”

Declarațiile date de Eugen Beza și Lucian Buzan după meciul CS Comunal Șelimbăr – FC Brașov 1-0:

Foto: FC Brașov
Video: CS Comunal Șelimbar

articolul original.

Dan Alexa, debut cu eșec la FC Brașov: ”Sunt bucuros că am avut multe momente bune, supărător este rezultatul.” Acuză arbitrajul din meciul cu Șelimbăr: ”Am avut două penalty-uri evidente”

6 August 2022 at 13:47

FC Brașov a început noul sezon al Ligii 2 cu o înfrângere, 0-1 la Râmnicu Vâlcea cu CS Comunal Șelimbăr. La fel ca în sezonul trecut, sibienii și-au trecut în cont cele trei puncte.

Șelimbărul a arătat ca o echipă mai legată, în timp ce FC Brașov a ieșit la joc doar după primirea golului, venit în primele minute ale reprizei secunde.

FC Brașov a pierdut meciul de debut în noul sezon de Liga 2, la Vâlcea

Prima repriza a fost echilibrată, însă cu puține ocazii la cele două porți. Gele, respectiv Angelov, au avut șansa deschiderii scorului, însă nu au găsit spațiul porții din situații favorabile. Lucian Buzan a deschis scorul în debutul părții secunde, în minutul 49, cu un șut din plasat din mijlocul careului, după o centrare a lui Jele.

Jucătorii lui Dan Alexa s-au aruncat în atac, antrenorul a mutat ofensiv cu Chică-Roșă și Dan Spătaru, dar fără efect pe tabelă. Chică-Roșă a ratat cea mai mare ocazie, cap din 6 metri, după o centrare a lui Dumbravă, dar portarul gazdelor a fost salvat de transversală (74). În prelungiri, FC Brașov a cerut două lovituri de la 11 metri.

Dan Alexa: ”A fost un meci bun, dar tot ce contează este rezultatul. Am pierdut trei puncte care vor conta enorm”

Dan Alexa a debutat cu o înfrângere pe banca FC Brașov. Antrenorul bănățean spune că echipa sa a avut multe momente bune, dar a plătit scump o greșeală în defensivă.

Alexa a acuzat arbitrajul lui clujeanului Sorin Vădana, despre care spune că nu a acordat ”două penalty-uri evidente”.

”Supărator este rezultatul, mai ales că am primit gol la primul șut pe spațiul porții! A doua repriză am controlat jocul de la un capăt la altul. Din păcate pentru noi, am ratat patru-cinci situații mari de gol, am avut și o bară, dar și două penalty-uri care eu spun că au fost evidente. Sunt bucuros că am avut multe momente bune, dar trebuie să fim mai concentrați, pentru că o singură greșeală ne-a costat scump. Una peste alta, a fost un meci bun, dar tot ce contează este rezultatul. Am pierdut trei puncte care vor conta enorm”, a spus Dan Alexa la finalul meciului de la Vâlcea.

FC Brașov în meciul cu CS Comunal Șelimbăr: Micu – M. Burlacu (Chică-Roșă 58′), Fustar, Marc (Negrean 90′), Dumbravă (cpt.) – Sorsa, R. Lazăr, Rz. Iorga (Tud. Oltean 84′) – Lambrinoc (Spătaru 58′), Angelov, Saim Tudor (Vas. Constantin 84′). Rezerve neutilizate: Mikulic – Leonte, Lascu, Martinov.

Dan Alexa, pe lângă debutul său oficial la FC Brașov, a utilizat în primul ”11” mai mulți jucători care s-au alăturat echipei în această vară, precum Micu, Marc, Sorsa, Lazăr și Saim Tudor. Nou-veniții intrați pe parcurs au fost Chică-Roșă, Oltean și Spătaru.

Etapa viitoare, FC Brașov va juca pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, nou-promovată care a început cu un eșec dur, 0-3 la Unirea Slobozia.

Concluziile lui Dan Alexa după CS Comunal Șelimbăr – FC Brașov 1-0:

Foto și video: FC Brașov

articolul original.
  • There are no more articles
❌