ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

CIA vrea să recruteze cetățenii ruși nemulțumiți de războiul din Ucraina: „Suntem deschiși la cooperare”

23 November 2022 at 10:21
image

Invazia Ucrainei a fost un eșec imens pentru președintele Vladimir Putin și deschide oportunități pentru agențiile de informații occidentale de a recruta rușii care s-au săturat de război, a declarat directorul adjunct al operațiunilor CIA, David Marlowe.

Marlow s-a folosit de prima sa apariție publică de la preluarea funcției, anul trecut, pentru a face propuneri potențialilor agenți.

„Putin se afla în cea mai bună poziție cu o zi înainte de invazie, când încă mai avea posibilitatea de a constrânge Ucraina, de a influența NATO și de a demonstra că Rusia este o putere puternică”, a susținut Marlow în timpul unui discurs la Universitatea George Mason.

„El a irosit toate aceste oportunități. Căutăm peste tot în lume ruși care sunt la fel de dezgustați de acest lucru ca și noi. Pentru că suntem deschiși la cooperare”, a mai continuat el.

Numit în iunie 2021 de către directorul CIA, William Burns, Marlowe vorbește fluent araba și a condus în repetate rânduri birourile agenției în străinătate, inclusiv în Orientul Mijlociu.

El a lucrat, de asemenea, în departamentul pentru Orientul Mijlociu la sediul CIA din Langley.

Peste 350 de spioni ruși, expulzați din Rusia

Comentariile sale au reluat declarații recente ale unor foști ofițeri de rang înalt ai CIA, potrivit cărora nemulțumirea multor ruși față de invazia din februarie a Ucrainei este un teren fertil pentru recrutarea de agenți în rândul militarilor, oamenilor de afaceri și altor persoane care au fugit din țară, nemulțumite de acțiunile Moscovei.

Șeful serviciului britanic de informații externe, MI6, a declarat vara trecută că expulzarea de către guvernele vest-europene a sute de presupuși spioni ruși a redus sever operațiunile de informații ale Kremlinului.

„Aproximativ 400 de ofițeri de informații ruși care operau sub acoperire diplomatică au fost expulzați. Credem că, în Marea Britanie, acest lucru a înjumătățit probabil capacitatea lor de a-și desfășura activitatea și de a spiona pentru Rusia”, a declarat Richard Moore la un forum de securitate desfășurat în iulie la Aspen, potrivit Ukrinform.net.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.
  • There are no more articles
❌