ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

SUA și Canada sunt în favoarea unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO. Dar cu o condiție (VIDEO)

1 October 2022 at 04:29
By: -
image

Statele Unite şi Canada s-au declarat vineri în favoarea unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO, fără însă a sprijini o procedură accelerată, așa cum a cerut președintele de la Kiev, Volodomir Zelenski, notează AFP.

"Susţinem ferm intrarea în NATO a ţărilor care doresc să adere şi care pot contribui la aceasta cu capacităţile lor", a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, adăugând că Statele Unite rămâne fidele politicii "uşii deschise" a Alianţei.

Dar, a adăugat el, "există un proces pentru asta şi ţările vor continua să urmeze acest proces".

Şeful diplomaţiei americane a fost întrebat într-o conferinţă de presă despre declaraţiile preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, lansând un apel la o aderare accelerată a ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică după declararea anexării de către Rusia a unor teritorii ucrainene.

Alături de el, şefa diplomaţiei de la Ottawa, Mélanie Joly, a fost mai explicită, amintind că ţara sa "a susţinut întotdeauna aderarea Ucrainei la NATO".

La Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost evaziv când a fost întrebat despre cererea Ucrainei de "aderare accelerată" la NATO.

"Fiecare democraţie din Europa are dreptul de a solicita aderarea la NATO şi am spus din nou şi din nou că uşa rămâne deschisă", a declarat el. Dar o decizie privind adeziunea trebuie aprobată "în unanimitate" de către toate cele 30 de ţări membre, a reamintit Jens Stoltenberg. 

articolul original.

Canada elimină toate restricțiile COVID-19 pentru călători de la 1 octombrie

28 September 2022 at 06:00
image

Canada va renunța la toate restricțiile COVID-19 pentru călători începând cu 1 octombrie. Printre restricțiile care nu se vor mai folosi sunt cerințele de vaccinare și purtarea măștii în avioane și trenuri, a anunțat luni guvernul canadian, potrivit Reuters.

Călătorii, indiferent de cetățenie, nu vor mai fi nevoiți să transmită informații de sănătate prin intermediul aplicației ArriveCAN sau să prezinte dovada vaccinării începând de sâmbătă.

De asemenea, se va renunța la cerința ca pasagerii să poarte măști în avioane și trenuri. În plus, pasagerii și echipajul navelor de croazieră nu vor mai fi supuși cerințelor de vaccinare sau testării.

Canadienii și vizitatorii internaționali caută să își facă planuri de călători

Măsura este de natură să stimuleze industria canadiană a transporturilor, deja în plină expansiune după luni de acalmie în timpul pandemiei. Decizia a fost luată și în urma presiunii făcute de transportatorii canadieni.

„În timp ce canadienii și vizitatorii internaționali caută să își facă planuri de călătorie, eliminarea mult așteptată a tuturor măsurilor rămase, începând cu 1 octombrie 2022, va accelera și mai mult redresarea industriei noastre și a economiei canadiene”, a anunțat, prin intermediul unui comunicat, al doilea transportator canadian WestJet Airlines.

Care este rata de vaccinare a Canadei?

Decizia de a pune capăt restricțiilor s-a bazat și pe rata , pe existența unor vaccinuri și a unor tratamente noi, dar și pe datele care arată că țara a depășit vârful ultimului val de infecții cu coronavirus, a precizat guvernul.

„Datorită în mare parte canadienilor care și-au suflecat mânecile pentru a se vaccina, am ajuns la punctul în care putem ridica în siguranță măsurile sanitare la frontieră”, a declarat ministrul Sănătății, Jean-Yves Duclos.

Totuși, Duclos a declarat că guvernul este pregătit să restabilească restricțiile dacă va fi necesar.

„Evident, nu avem niciun plan de a reintroduce unele dintre aceste măsuri, dar dacă trebuie să protejăm siguranța canadienilor, va trebui să o facem”, le-a spus ministrul Sănătății reporterilor.

articolul original.

Canada, lovită de furtuna Fiona. Mii de oameni fără curent electric

26 September 2022 at 23:00
image

Puternica furtună Fiona a lovit sâmbătă estul Canadei cu vânturi cu forța unui uragan, doborând copaci și linii electrice și lăsând sute de mii de case și companii fără electricitate, scrie Reuters.

Centrul național american pentru uragane (NHC) a declarat că centrul furtunii se află acum în Golful St. Lawrence, după ce a traversat Nova Scoția. Rapoartele privind copaci și linii electrice doborâte s-au răspândit în Nova Scotia și în Insula Prince Edward.

Fiona, care în urmă cu aproape o săptămână a lovit Puerto Rico și alte părți ale Caraibelor, a atins pământul între Canso și Guysborough, în Nova Scotia, unde Centrul canadian pentru uragane a declarat că a înregistrat ceea ce ar fi putut fi cea mai scăzută presiune barometrică a unei furtuni care a lovit pământul în istoria țării.

Vânturi puternice, valuri de furtună și precipitații abundente

Aproximativ 79% dintre consumatori, adică 414.000, în Nova Scotia, iar 95%, adică 82.000, au rămas fără curent în Insula Prince Edward , au declarat companiile de utilități. Regiunea se confrunta, de asemenea, cu servicii de telefonie mobilă cu probleme. Poliția din întreaga regiune a raportat multiple închideri de drumuri.

Furtuna a slăbit oarecum în timp ce se deplasa spre nord. La ora 8.00 a.m. (1200 GMT), se afla deasupra Golfului St. Lawrence, la aproximativ 340 km nord-est de Halifax, cu vânturi maxime de 140 km/h și se deplasa spre nord cu aproximativ 37 km/h, a precizat NHC.

Experții au prezis vânturi puternice, valuri de furtună și precipitații abundente. Fiona ar urma să slăbească treptat, dar se așteaptă ca furtuna să mențină vânturile cu putere de uragan până sâmbătă după-amiază, a precizat NHC.

Aproape un milion de persoane fără curent electric

după ce a lovit insulele din Caraibe la începutul săptămânii, Fiona a provocat moartea a cel puțin opt persoane și a lăsat fără curent electric aproape toți cei 3,3 milioane de locuitori din Puerto Rico. Aproape un milion de persoane au rămas fără curent electric cinci zile mai târziu.

Premierul canadian Justin Trudeau și-a amânat plecarea de sâmbătă spre Japonia, acolo unde urma să participe la funeraliile fostului premier Shinzo Abe, pentru a primi informări și a sprijini răspunsul de urgență al guvernului, a declarat pe Twitter secretarul de presă Cecely Roy.

articolul original.

Margaret Atwood, profetul distopiei și al utopiei

25 September 2022 at 11:00
image

Dacă sunteți cinefili și v-ați intersectat cu renumitul serial „Povestea slujitoarei”, poate ar fi interesant să aflați faptul că această producție a studiourilor MGM (lansată în 2017 pe micile ecrane) a câștigat până în prezent 15 premii Grammy și a fost inspirată după romanul omonim al celei mai renumite scriitoare canadiene, Margaret Atwood.

Este, cum spuneam, cea mai cunoscută și apreciată scriitoare de ficțiune și non-ficțiune din Canada, autoare a peste 40 de volume care cuprind romane, proză scurtă, poezie, eseuri, cărți pentru copii, opera ei fiind tradusă în peste 30 de limbi străine.

Margaret Atwood este și critic literar, profesor, apărător înfocat al mediului înconjurător și… inventatoare, potrivit Britannica.

Cine este Margaret Atwood?

, membră a Societății Regale din Canada, are 81 de ani și s-a născut în Ottawa, Canada. A debutat în lumea literară cu un volum de versuri (1961), „Double Persephone”.

Cariera i-a fost încununată cu foarte multe premii prestigioase. I-au fost decernate titlul onorific de Doctor Honoris Causa de nu mai puțin de 30 de universități mondiale, printre care Oxford, Sorbona și Cambridge și titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Franței.

Ce a inventat Margaret Atwood?

Scriitoarea a venit în ajutorul tuturor autorilor care sunt nevoiți să semneze mii și mii de autografe pe cărțile cumpărate de fanii lor. Astfel că, Atwood a creat în anul 2004 un dispozitiv de semnare la distanță a cărților.

Mai mult decât atât, autorul și fanii se pot vedea și interacționa reciproc online, prin intermediul acestui LongPen care reproduce fidel comentariile și semnătura autorului pe cartea fanului.

Care sunt cele mai cunoscute opere literare ale lui Margaret Atwood?

Câteva dintre cele mai apreciate romane ale ei sunt „Femeia comestibilă”, „Femeia-oracol”, „Povestea Slujitoarei”, „Ochi de pisică”, „Mireasa hoțomană”, „Alias Grace”, „Asasinul orb”, „Oryx și Crake”, „MaddAddam” și „Pui de cotoroanță”.

10 citate celebre ale scriitoarei Margaret Atwood:

  1. Un divorţ este asemeni unei amputaţii; supravieţuieşti, dar rămâne mai puţin din tine.
  2. Orice catastrofă este pur şi simplu o problemă în căutarea unei soluţii geniale.
  3. Aminteşte-ţi uneori că pe jumătate eşti apă. Când nu poţi depăşi un obstacol, curgi pe lângă el, ocoleşte-l şi mergi mai departe, aşa cum face apa.
  4. Optimismul înseamnă mai bine decât realitatea; pesimismul înseamnă mai rău decât realitatea. Eu sunt o realistă.
  5. Eschimoşii au 52 de nume pentru zăpadă, întrucât ea este un lucru foarte important pentru ei. La fel de multe nume ar trebui găsite şi pentru dragoste.
  6. Ochi pentru ochi duce la orbire şi mai puternică.
  7. Cunoaşterea era o ispită. Ceea ce nu cunoşti nu te va ispiti.
  8. Pentru Rai avem nevoie de Dumnezeu. Iadul ni-l putem face singuri.
  9. Mai bine nu înseamnă mai bine pentru toţi, pentru unii înseamnă mai rău.
  10. Unele gânduri pe care le avem pot deveni fundamentaliste dacă ne oprim prea mult asupra lor.

Despre Povestea Slujitoarei

(1985), care a primit premiul Governor General și Trofeul Arthur C. Clarke (pentru cel mai bun roman științifico-fantastic apărut în Marea Britanie) îți are acțiunea plasată la finalul secolului XX, într-o perioadă în care puterea politică este preluată de o grupare religioasă (regimul teocratic creștin – Republica Galaad) ce își conduce adepții conform ideologiei bazate pe scrierile Vechiului Testament și care impune societății reguli dictate de un soi de patriarhism extremist.

Din această societate fac parte tot felul de caste, dintre care și cea a ”slujitoarelor”, femei fără identitate și fără vreo putere de decizie, fără acces la muncă și la bani, al căror scop este acela de a procrea pentru ”comandanți” și pentru soțiile acestora care nu pot avea copii. Ele sunt „uterele umblătoare”.

Atwood a comparat regimul imaginat de ea cu regimul comunist din România

Scriitoarea a comparat regimul imaginat de ea în acest roman cu . „România, de exemplu, a anticipat Galaadul în anii optzeci, interzicând toate metodele contraceptive, obligând populația feminină să treacă prin controale obligatorii pentru depistarea unei sarcini și condiționând promovările și creșterile salariale de fertilitatea persoanei respective”, a spus Atwood.

Cartea a fost tradusă în peste 40 de limbi străine și s-a vândut în peste 8 milioane de exemplare.

Lucruri de știut despre viața lui Margaret Atwood:

  • Și-a gândit prima poezie în timp ce se plimba pe un teren de fotbal, în drum spre casă de la liceu.
  • Are o pălărie specială făcută din ziar, carton și pungi de plastic.
  • A scris un cântec rock intitulat „Frankenstein Monster Song”.
  • Bătăile inimii ei sunt neregulate (moștenire genetică de la tată)
  • Este pasionată de tricotat, activitate pe care o întreprinde în mod regulat.
  • Nu are nicio problemă în a se hrăni cu gândaci, pe lista preferințelor aflându-se lăcustele.
  • A fost crescută ca „agnostică strictă”.
  • În camera ei de lucru se află două birouri – unul dotat cu internet și altul fără internet.
  • Trei dintre perechile ei de pantofi sunt expuse în muzeul Bata Shoe Museum din Toronto
  • Copil fiind a fost traumatizată de povestea Albei ca zăpada
  • Profesoara ei de engleză de clasa a 12-a, Bessie Billings, a făcut o afirmație despre una dintre poeziile ei timpurii: „Dragă. nu pot înțelege niciun cuvânt din poezia asta, prin urmare, trebuie să fie ceva de bine”.
  • Margaret Atwood este atât de emblematică încât până și regretata regină Elisabeta a II-a i-a adus cuvinte de laudă și apreciere, oferindu-i distincția de Membră a Ordinului Companionilor de Onoare pentru serviciile aduse literaturii.
  • Se știe că a fost activistă încă de tânără, deși în perioada anilor 80 acest lucru nu era tocmai comod pentru o femeie, lucru care nu a împiedicat-o, totuși, să se concentreze asupra problemelor sociale feministe complexe și să vorbească împotriva nedreptăților precum intervenția SUA în El Salvador în 1981. Acum se concentrează pe schimbările climatice și drepturile globale ale femeilor.
  • A avut o relație deosebită, timp de 40 de ani, cu partenerul ei de viață, scriitorul Graeme Gibson (decedat în 2019, după o lungă suferință cauzată de demență). Odată, Atwood i-a dăruit soțului ei un tricou pe care a imprimat textul „fiecare femeie scriitor ar trebui să fie căsătorită cu Graeme Gibson”.
articolul original.

Imaginile dezastrului lăsat de Uraganul Fiona în Canada. Jumătate de milion de case sunt fără curent (Video)

25 September 2022 at 05:01
By: -

Uraganul Fiona a lovit puternic coasta atlantică a Canadei, sâmbătă, lăsând o jumătate de milion de case fără curent, daune materiale, iar o femeie a fost dată dispărută, fiind luată de ape, relatează AFP.

citizencitizen

Două femei au fost luate de ape în Channel-Port-aux-Basques, în provincia Newfoundland, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei. Una dintre cele două victime, luată de ape după prăbuşirea casei sale, a fost salvată şi internată la spital, cealaltă rămâne dispărută.

Right in front of our house

Publicată de
Jenn MacPherson
pe Sâmbătă, 24 septembrie 2022

Copaci smulşi, case distruse, linii electrice avariate... "Fiona a venit şi şi-a lăsat amprenta asupra New Scotland şi a provinciilor învecinate”, a declarat premierul acestei regiuni, Tim Houston, în cadrul unei conferinţe de presă sâmbătă după-amiază.

citizencitizen

La ora locală 21.00. (00:00 GMT duminică), vânturi puternice încă bateau peste nordul insulei Cape Breton, vestul Newfoundland şi Insulele Madeleine Fiona, acum însoţită de vânturi de 110 km/h, ar trebui să se îndrepte spre Quebec şi sud-estul Labradorului până la sfârşitul nopţii.

"Mă gândesc la toţi cei afectaţi de uraganul Fiona. Să ştiţi că suntem alături de voi", a scris premierul canadian Justin Trudeau pe Twitter, anunţând că autorităţile federale sunt pregătite "să ofere provinciilor resurse suplimentare".

citizencitizen

Şeful guvernului, care şi-a anulat participarea în Japonia la înmormântarea fostului premier japonez Shinzo Abe, a dat asigurări sâmbătă după-amiază în timpul unei conferinţe de presă "că urmăreşte situaţia îndeaproape”.

Fiona a trecut, vineri, în largul Bermudelor, după ce făcuse ravagii în Caraibe. Uraganul a provocat rafale de 160 km/h şi ploi abundente pe acest teritoriu britanic de aproximativ 64.000 de locuitori situat în mijlocul Oceanului Atlantic, dar fără a fi înregistrate victime sau pagube majore.

Fiona a provocat moartea a patru persoane în Puerto Rico, un teritoriu american, potrivit unui oficial citat de presa locală. Un deces a fost raportat în Guadelupa (Franţa) şi două în Republica Dominicană.

articolul original.

Canada se pregătește pentru un impact major cu uraganul Fiona (Video)

23 September 2022 at 19:17
By: -

Uraganul Fiona a udat Bermudele cu ploi abundente și a lovit vineri insula atlantică cu vânturi cu forța unui uragan, în timp ce se îndrepta spre nord, spre Noua Scoție, unde amenință să devină una dintre cele mai puternice furtuni din istoria Canadei, potrivit Reuters.

citizencitizen

Fiona a lovit deja o serie de insule din Caraibe la începutul săptămânii, omorând cel puțin opt persoane și lăsând fără curent electric aproape toți cei 3,3 milioane de locuitori din Puerto Rico, în timpul unui val de căldură sufocantă.

Peste noapte, furtuna s-a apropiat de Bermude ca o furtună de categoria 4, dar a scăzut cu o treaptă la categoria 3 când a trecut la vest de teritoriul britanic. Cu toate acestea, rafalele au ajuns până la 103 mile pe oră, a precizat Serviciul meteorologic din Bermuda.

Fearsome Hurricane Fiona is heading toward Nova Scotia, PEI, and Newfoundland. It looks like it could be the strongest and most dangerous storm to ever hit Canada.Be prepared and stay safe.Fiona is expected to reach Atlantic Canada on Friday evening bringing severe and damaging winds, 30 foot waves, coastal storm surges, intense and dangerous rainfall rates, flash flooding, and prolonged power outages.

Publicată de
Meanwhile in Canada
pe Joi, 22 septembrie 2022
citizencitizen

Bermuda Electric Light Co, singurul furnizor de energie electrică al insulei, a declarat că aproximativ 29.000 de clienți, adică peste 80% din baza sa de clienți, nu aveau electricitate vineri dimineață.

Dar Michelle Pitcher, directorul adjunct al Bermuda Weather Service, a declarat că teritoriul părea să fie în mare parte neafectat.

„A fost o noapte lungă, dar nu există rapoarte privind răniți sau decese”, a spus ea. „Este posibil să existe persoane cu acoperișuri avariate, dar până acum nu am auzit de nimic grav. După cum am spus, ne construim casele puternice”.

Hurricane Fiona

Wonder what it is like being in a hurricane? Here's what is happening in Providenciales, Turks and Caicos, as Major Hurricane Fiona slides close to the islands. Footage captured by Twitter user BenSabean.

Publicată de
WeatherBug
pe Marţi, 20 septembrie 2022
citizencitizen

Multe case din Bermude sunt construite cu ferestre mici cu obloane, acoperișuri din ardezie și blocuri de calcar pentru a rezista la uraganele frecvente.

La sfârșitul dimineții de vineri, uraganul Fiona se afla la aproximativ 600 de mile (970 km) la sud de Halifax, capitala Noii Scoții, deplasându-se spre nord cu 35 mph (56 km pe oră), cu vânturi maxime susținute de 130 mph (215 km/h), a anunțat Centrul Național de Uragane din SUA.

Cele mai recente proiecții arată că Fiona va atinge următorul punct de aterizare pe insula canadiană Cape Breton, unde locuiesc aproximativ 135.000 de persoane, adică 15% din populația Noii Scoții, a declarat vineri Environment Canada.

O avertizare de uragan era în vigoare pentru cea mai mare parte din centrul și estul Noii Scoții, Insula Prince Edward și Newfoundland. Apoi se va deplasa peste Nova Scoția în cursul zilei de vineri, în Golful St. Lawrence sâmbătă și peste Labrador duminică.

Meteorologii spun că zonele din apropierea traiectoriei sale ar putea primi până la 200 mm de ploaie, în timp ce vânturile ar putea avaria clădirile și provoca întreruperi de energie electrică, iar valurile de furtună ar putea inunda coastele. Cei mai mari doi transportatori aerieni din țară, Air Canada și WestJet Airlines, își suspendă serviciile în regiune începând de vineri seara.

Fiona se anunță a fi una dintre cele mai puternice furtuni care a atins Canada în ultimele decenii, comparabilă cu Juan în 2003 și Dorian în 2017.

„Multe dintre modelele computerizate de prognoză indică faptul că aceasta ar putea stabili un record pentru cea mai scăzută presiune atmosferică observată în Canada Atlantică”, a declarat David Neil, meteorolog al Environment Canada. „Deci, aceasta are șanse să fie cu siguranță o furtună foarte, foarte intensă și un posibil record”.

articolul original.

După ce a lovit Bermudele, uraganul Fiona se îndreaptă spre Canada

23 September 2022 at 15:14
image

Centrul canadian pentru uragane a emis o alertă de uragane asupra unor întinderi extinse de coastă din Nova Scotia, Prince Edward Island și Newfoundland, anunță AP.

Autoritățile din Nova Scotia au avertizat oamenii să-și facă provizii pentru cel puțin 72 de ore

Centrul Național de Uragane din SUA a declarat că Fiona ar trebui să ajungă în zonă ca un „ciclon post-tropical mare și puternic, cu rafale de vânt care au forța unui uragan”.

„Cu siguranță are potențialul de a fi unul dintre cele mai severe sisteme care au lovit estul Canadei”, a declarat Ian Hubbard, meteorolog pentru Centrul canadian pentru uragane din Dartmouth, Noua Scoție.
Hubbard a declarat că centrul furtunii este așteptat să ajungă sâmbătă dimineața, undeva între orele 9 și 10, la nivel local, dar vânturile și ploile vor ajunge vineri seara.

Autoritățile din Nova Scotia au trimis o alertă de urgență pe telefoane, avertizând despre sosirea Fiona și îndemnând oamenii să rămână în case și să aibă suficiente provizii pentru cel puțin 72 de ore.

articolul original.

Poliţist ucis într-un atac armat în Canada

13 September 2022 at 12:28

Un agent de poliţie a fost ucis, iar cel puţin două persoane au fost spitalizate în urma unui atac armat în regiunea Toronto, potrivit poliţiei şi presei locale, informează News.ro.

Principalul suspect a fost arestat după ce a fugit cu un vehicul furat de la locul faptei, luni, potrivit poliţiei regionale, care evocă două atacuri armate.

”O persoană a fost declarată moartă la faţa locului, iar alte două au fost conduse la spital”, au anunţat într-un mesaj postat pe Twitter forţele de poliţie.

”Nu mai există altă ameninţare la adresa securităţii publice”, au anunţat apoi autorităţile.

Potrivit mai multor publicaţii locale, între care şi postul public de radiodifuziune CBC, un agent din cadrul poliţei din Toronto a fost ucis, o faptă extrem de rară în Canada.

Autorităţile regionale au publicat luni, cu puţin înainte de ora locală 16.30 (23.30, ora României), o alertă cu privire la un bărbat ”înarmat” şi ”periculos” care a fugit de la un centru comercial în urma unui atac armat.

La scurt timp după aceea, poliţia din Milton, un oraş situat la câţiva kilometri distanţă, a anunţat că l-a arestat pe suspect, implicat într-un alt atac armat.

Canada a fost zguduită recent de mai multe episoade de mare violenţă, inclusiv de o serie de agresiuni cu armă albă, într-o comună izolată, Saskatchewan, pe 4 septembrie, soldată cu zece morţi şi 18 răniţi.

Unul dintre suspecţii din acest dosar a fost găsit mort, iar al doilea a fost arestat după patru zile de fugă, după care a murit în detenţie.

În aprilie 2020, un atacator înarmat s-a dat drept poliţist şi a ucis 22 de persoane în Nova Scotia.

În ianuarie 2017, cinci persoane au fost ucise, iar alte au fost rănite, în atacuri la o moschee în Québec.

articolul original.

Regele Charles al III-lea, proclamat oficial şef al statului în Australia, Noua Zeelandă şi Canada

11 September 2022 at 09:52

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial şef de stat în Australia, Noua Zeelandă şi Canada în ceremonii care au avut loc duminică în capitalele acestor naţiuni, transmit agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres.

În Noua Zeelandă, proclamarea lui Charles al III-lea ca monarh, după decesul Reginei Elisabeta a II-a, joi, la vârsta de 96 de ani, a avut loc în parlament, la Wellington.

Vorbind de pe treptele legislativului, premierul Jacinda Ardern a declarat că la eveniment fiul reginei, “Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, a fost recunoscut drept suveranul nostru”, transmite Reuters.

Ardern a adăugat că, după moartea reginei, Noua Zeelandă a intrat într-o perioadă de schimbări.

„Regele Charles… şi-a demonstrat constant grija profundă faţă de naţiunea noastră. Această relaţie este foarte apreciată de poporul nostru. Nu am nicio îndoială că se va aprofunda”, a apreciat premierul neo-zeelandez.

În Australia, guvernatorul general David Hurley, reprezentantul monarhului britanic în această naţiune, l-a proclamat şef de stat pe Regele Charles al III-lea în parlamentul de la Canberra. Proclamaţia a fost însoţită de 21 de salve de tun.

Anterior, premierul australian Anthony Albanese a declarat că 22 septembrie va fi zi de doliu naţional pentru regină, această zi urmând să fie şi sărbătoare legală. Albanese a informat că se va deplasa joi la Londra, împreună cu David Hurley, pentru a asista la funeraliile reginei, stabilite pentru 19 septembrie, şi se va întoarce în Australia la 21 septembrie.

Albanese a mai menţionat că Australia s-a oferit să transporte pe calea aerului în Regatul Unit, pentru funeraliile reginei, 10 dintre omologii din Insulele Pacificului şi demnitari din Noua Zeelandă.

Întrebat cum îl percep australienii pe noul monarh, Albanese a răspuns că Regele Charles al III-lea va trebui “să-şi croiască propria cale”.

În semn de respect, drapele Australiei au fost arborate în bernă, lucrările parlamentului au fost suspendate şi un portret uriaş al reginei a fost afişat pe faţada Operei din Sydney.

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial monarh şi în Canada, transmite EFE. Guvernatoarea generală a Canadei, Mary Simon, reprezentanta monarhului britanic în această ţară, s-a întâlnit sâmbătă la Ottawa cu premierul Justin Trudeau pentru a semna proclamaţia.

După ce Simon şi Trudeau au semnat documentul care oficializează calitatea de şef al statului canadian pentru suveranul britanic, proclamaţia a fost citită cu voce tare şi au fost trase 21 de salve de tun.

Proclamaţia menţionează că “Alteţa Sa regală prinţul Charles Philip Arthur George este acum, după moartea ultimei noastre suverane, cu voia Domnului, Regele Charles al III-lea al Regatului Unit, Canadei şi al altor dominioane şi teritorii”.

Potrivit Reuters, Trudeau a mai anunţat că Parlamentul Canadei se va întruni joi, pentru a permite membrilor săi să aducă un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a.

Monarhul britanic este şef al statului în Austria, Noua Zeelandă, Canada, între cele 14 teritorii de peste mări, deşi rolul său este în mare parte ceremonial.

articolul original.

Un tren electric care atinge 1.000 km/h, construit în Canada. Şi va fi mai ieftin decât cu avionul

9 September 2022 at 21:06
By: -
image

Compania canadiană TransPod a anunţat că va construi un vehicul electric care poate transporta pasageri şi mărfuri la viteze de 1.000 de kilometri pe oră şi susţine că biletele vor fi mai ieftine decât cele de avion.

Publicitate

FluxJet, un hibrid între un tren şi un avion, se deplasează într-un tunel vidat, prin levitație magnetică, după principii similare conceptului de “hyperloop” popularizat de Elon Musk, notează CNN.

Trenurile ar urma să circule exclusiv în cadrul unei reţele denumite TransPod, cu staţii în marile oraşele şi destinaţii importante, şi fiecare va putea transporta până la 54 de pasageri sau zece tone de marfă.

Valoarea proiectului este estimată la 18 miliarde de dolari şi într-o primă fază, a cărei lansare este planificată pentru sfârşitul anului 2023, va conecta oraşele canadiene Calgary şi Edmonton, situate la o distanţă de 300 de kilometri unul de celălalt. Această distanţă poate fi parcursă în prezent cu maşina în trei ore, însă vehiculele FluxJet vor reduce timpul la 45 de minute, spun producătorii. Linia ar urma să fie finalizată în 2027.

Publicitate

TransPod, care a atras până acum finanţări în valoare de 550 de milioane de dolari, estimează că primul transport de pasageri va avea loc până în 2035. 

Proiectul se află în prezent în faza de cercetare şi dezvoltare, compania concentrându-se pe aspecte precum evaluarea impactului asupra mediului şi cumpărarea terenului pe care ar urma să fie construită reţeaua de transport.

Potrivit companiei, acest sistem nu numai că va fluidiza traficul, dar va reduce, totodată, emisiile de CO2 cu peste 600.000 de tone pe an. Iar călătoria cu FluxJet va costa cu aproximativ 44 la sută mai puţin faţă de cea cu avionul.

Publicitate

C.S.

articolul original.

A murit suspectul care a ucis 10 persoane în Canada – GALERIE FOTO

8 September 2022 at 05:40

Suspectul într-o înjunghiere în Canada care a făcut 10 morți și alți 18 răniți a murit după ce a fost capturat de poliție, spun oficialii. Poliția a spus că Myles Sanderson, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat pe o autostradă din provincia Saskatchewan miercuri după-amiază, după o urmărire de mare viteză.

În urmă cu câteva zile în Canada a avut loc un masacru care a şocat opinia publică. Două persoane au injungiat mai multe persoane.

A murit suspectul care a ucis 10 persoane în Canada

Suspectul care a ucis 10 persoane în Canada a fost prins dar acesta a murit la scurt timp după arestare, informează oamenii legii. Imaginile de la fața locului au arătat un SUV alb fugit de pe șosea și înconjurat de mașini de poliție lângă orașul Rosthern. Zece victime rămân în spital, trei dintre ele în stare critică.

„În această seară, provincia noastră răsuflă uşurată”, a declarat comisarul adjunct Rhonda Blackmore într-o conferinţă de presă miercuri seară.

Ea a spus că poliția a primit un raport mai devreme în ziua în care Sanderson a furat un vehicul din afara unei proprietăți. Gospodarul nu a fost rănit în timpul furtului. Poliția a pornit în urmărirea mașinii, în timp ce Sanderson avea o viteză de peste de 150 km/h. Polițiștii au forțat vehiculul să intre într-un șanț și ofițerii au găsit un cuțit în SUV în timp ce l-au arestat, a spus șeful poliției. El a fost luat în arest în jurul orei locale 15:30 (21:30 GMT). La scurt timp după arestarea sa, Sanderson a intrat într-o convulsie și a fost dus la un spital din Saskatoon, unde a fost declarat decedat. Ofițerul de presă nu a oferit mai multe detalii, spunând că cauza morții lui va fi stabilită de o examinare post-mortem. Imaginile neverificate de pe rețelele sociale de la fața locului au arătat că un suspect este arestat de poliție pe marginea unei autostrăzi rurale. Vestea despre capturarea lui Sanderson a venit la scurt timp după ce utilizatorilor canadieni de telefoane mobile le-a fost trimisă o alertă prin care avertizează oamenii din apropierea orașului Wakaw „să caute imediat adăpost/adăpost” deoarece un bărbat înarmat cu un cuțit a fost văzut conducând un Chevrolet Avalanche alb furat în zona.

Nu se cunosc motivele masacrului din Canada

Poliția nu a dezvăluit încă niciun motiv pentru masacrul din Canada, care a cuprins 13 scene separate ale crimei. Cei mai mulți dintre cei uciși – și frații Sanderson – erau din Națiunea Cree James Smith, o comunitate indigenă.  Comisia de eliberare condiționată din Canada a declarat marți că va analiza de ce Myles Sanderson a fost eliberat condiționat din închisoare în timp ce ispășește o pedeapsă de patru ani pentru mai multe violențe.  În februarie, consiliul de administrație a declarat că „nu va prezenta un risc nejustificat” și că eliberarea să vă „contribui la protecția societății”, facilitându-i reabilitarea.

Documentele de eliberare condiționată arată că avea un dosar penal de zeci de ani, inclusiv 59 de condamnări penale de când avea 18 ani pentru agresiune, amenințări și tâlhărie.

Potrivit actelor de judecată, Sanderson a înjunghiat două dintre victimele ucise în crimele de duminică – socrii săi, Earl Burns și Joyce Burns – în urmă cu șapte ani. El a pledat anterior vinovat pentru agresiune și amenințare cu viața  pentru atacul din 2015. Așadar, suspectul crimelor din Canada a fost murit după ce a fost prins de poliție. Rămâne de stabilit motivele pentru care acest lucru s-a întâmplat.

articolul original.

Masacru în Canada unde zeci de persoane au fost ucise simultan – GALERIE FOTO

5 September 2022 at 04:43
image

Cel puțin 10 persoane au fost ucise și alte 15 rănite într-un atac cu înjunghiere în provincia centrală Saskatchewan, într-un masacru din Canada, a declarat poliția. Atacurile au avut loc simultan în mai multe zone.

Nu este primul incident de acest fel. În 2020, în Canada a avut loc un atac armat.

Zeci de persoane au murit sau au fost rănite într-un masacru în Canada

Victimele au fost găsite în 13 locații din Națiunea Cree James Smith și din satul Weldon din apropiere. Așadar, zeci de persoane au murit sau au fost rănite în Canada. Doi suspecți numiți ca Damien Sanderson și Myles Sanderson sunt pe fugă  și sunt considerați înarmați și periculoși. Locuitorilor li s-a spus să se adăpostească în loc, deoarece o vânătoare masivă de oameni continuă într-o zonă geografică imensă.

„Nu părăsiți o locație sigură. Aveți grijă, nu permiteți altora să intre în reședința voastră”, a scris pe Twitter Poliția Regală Canadiană Montată (RCMP) din Saskatchewan.

Au fost amenajate puncte de control, polițiștii verificând identificarea călătorilor, iar șoferii au fost îndemnați să nu se opună controalelor de acest tip. A fost declarată stare de urgență în Națiunea Cree James Smith – o comunitate indigenă cu aproximativ 2.000 de locuitori la nord-est de Weldon, unde locuiesc aproximativ 200 de oameni.

Și o alertă de persoană periculoasă a fost trimisă către toate telefoanele mobile din provinciile Saskatchewan, Manitoba și Alberta – o regiune enormă aproape jumătate din dimensiunea Europei. Este unul dintre cele mai mortale acte de violență în masă pe care Canada le-a văzut vreodată. Prim-ministrul Justin Trudeau a descris atacul pe Twitter drept „îngrozitor și sfâșietor”.

Ar putea fi mai mult de 15 persoane înjunghiate în Canada

La un briefing de presă duminică seara, poliția a spus că ar putea fi mai mulți răniți decât cei 15 despre care știau deja, care s-au dus la spital. Rhonda Blackmore, ofițer comandant al RCMP din Saskatchewan, a spus că unele persoane ar fi putut fi vizate de cei doi suspecți, în timp ce se crede că alții au fost „atacați aleatoriu”. Relația dintre Damien Sanderson, 31 de ani, și Myles Sanderson, 30 de ani, este neclară, iar autoritățile nu au oferit până acum alte detalii. Primul apel de urgență a fost făcut poliției la 05:40, ora locală, duminică dimineața, în capitala provinciei Regina, la aproximativ 280 km (173 mile) sud de Weldon, a spus doamna Blackmore.  Aceasta a fost urmată rapid de multe alte apeluri la ajutor, dezvoltându-se într-un „eveniment cu desfășurare rapidă”.  Suspecții au fost văzuți ultima dată de membri ai publicului în Regina, în jurul orei prânzului, duminică și ar putut să călătorească cu un Nissan Rogue de culoare neagră, a spus ea.

„Sunt considerați înarmați și periculoși… Dacă vedeți suspecții sau vehiculul lor, nu vă apropiați de ei, părăsiți imediat zona și sunați la 911”.

Diane Shier, a spus că vecinul ei, un bărbat care locuia cu nepotul său, a fost ucis, a informat ziarul Globe and Mail. Așadar, în Canada a fost un masacru care a dus la decesul a cel puțin 10 persoane și rănirea a cel puțin 15 cetățeni. Vom vedea dacă poliția va prinde în timp util suspecții acestor fapte abominabile.

articolul original.

Atacuri în serie cu cuțitul, în Canada: Crește bilanțul victimelor, unul dintre suspecți a fost găsit mort

6 September 2022 at 05:12
By: -
image

10 persoane au fost ucise şi cel puţin 18 au fost rănite prin înjunghiere, duminică, în provincia Saskatchewan din Canada. Bilanțil inițial era de 10 morți și 15 răniți.

Publicitate

Poliţiştii suspectează doi frați, Damien Sanderson şi Myles Sanderson, de comiterea atacurilor.

Unul dintre ei, Damien Sanderson, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit mort, luni seara, a anunţat poliţia canadiană.

Myles Sanderson, 30 de ani, este căutat în continuare. El este posibil să fie rănit şi să caute un loc în care să primească îngrijiri medicale, a precizat Rhonda Blackmore, reprezentantă a poliţiei regionale.

Ea a avertizat populaţia că Myles Sanderson reprezintă un pericol, chiar dacă ar fi rănit. “Myles a comis în trecut mai multe fapte penale. Îl considerăm înarmat şi periculos. Nu vă apropiaţi de el”, a subliniat Blackmore.

Publicitate

Înjunghierile au fost raportate dimineaţa devreme (la 05:40 a fost primit primul apel), iar la ora 8:20 poliţia a emis o alertă de persoane periculoase la nivelul provinciei. Până duminică după-amiază au fost emise alerte similare în provinciile învecinate Alberta şi Manitoba.

Atacurile au avut loc în mai multe locuri, printre care James Smith Cree Nation şi Weldon din provincia Saskatchewan. Au fost identificate 13 scene ale crimei, pe care poliţiştii le investighează în prezent, conform informaţiilor furnizate de poliţia din Saskatchewan, provincie situată în centrul Canadei.

Publicitate

Poliţia a mai spus că unele victime par să fi fost vizate de suspecţi, în timp ce altele au fost atacate la întâmplare.

Este posibil să existe şi alţi răniţi, care s-au deplasat individual la diferite spitale, a mai precizat poliţia canadiană într-o conferinţă de presă. Acesta pare să fie motivul pentru care bilanțul a crescut luni seară la 18 răniți, de la 15, cât era anunțat dimineață. Nu există informații că suspecții ar fi comis alte atacuri după ce au fugit de poliție.

articolul original.

Atacuri cu cuțit în Canada: Cel puțin 10 morți

5 September 2022 at 03:47
By: (R.C.)

Poliţia canadiană a anunţat duminică că zece persoane au fost ucise şi cel puţin 15 au fost rănite prin înjunghiere în provincia Saskatchewan, transmite luni Reuters.

Înjunghierile au fost raportate dimineaţa devreme (05:40) şi au avut loc în mai multe locuri, printre care comunitatea indigenă James Smith Cree Nation şi oraşul învecinat Weldon din provincia Saskatchewan.

Au fost identificate 13 scene ale crimei. Poliţiştii sunt pe urmele a doi suspecţi, Damien Sanderson (31 de ani) şi Myles Sanderson (30 de ani).

Localitatea James Smith Cree Nation, cu o populaţie de 2.500 de locuitori, a declarat stare de urgenţă locală. De asemenea, locuitorilor din Saskatchewan li s-a cerut să stea acasă pentru a fi în siguranţă.

Premierul Justin Trudeau a declarat că atacurile cu armă albă soldate cu cel puţin zece morţi şi 15 răniţi în două comunităţi izolate dintr-o provincie situată în centrul Canadei, sunt „îngrozitoare şi sfâşietoare”, transmite luni AFP.

articolul original.

Canada: 10 persoane înjunghiate mortal și alte 15 rănite în provincia Saskatchewan. Doi indivizi, căutați de autorități

5 September 2022 at 02:40
image

Poliția canadiană caută doi indivizi care ar fi înjunghiat mortal 10 persoane și au rănit alte 15 într-o provincie din centrul țării, relatează BBC.

Se crede că cei doi suspecți se deplasează cu o mașină de culoare neagră.

#Breaking: Saskatchewan RCMP say 10 people have died and 15 have been sent to hospital after stabbings in multiple locations. More to come. https://t.co/U39AH2pcyF

— Toronto Star (@TorontoStar) September 4, 2022

Autorităţile spun că există 13 puncte în care au fost găsite victime în Saskatchewan.

Populația a fost sfătuită să evite deplasările.

Mesaje de alertă au fost trimise pe telefoanele mobile.

Vasta regiune este locuită de indigeni.

🇨🇦 NOW – 10 dead, at least 15 injured in stabbing spree in #Saskatchewan, #Canada. The two suspects are still at large. pic.twitter.com/MZh5EbRCMI

— The informant (@theinformantofc) September 4, 2022

Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat atacul și a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.

articolul original.

Simona Halep câștigă turneul de la Toronto și revine în top 10 WTA

16 August 2022 at 09:54
By: Regie
image

Simona Halep a câștigat duminică turneul de la Toronto, o victorie obținută în trei seturi împotriva braziliencei Beatriz Maia Haddad, nr. 24 WTA.

Simona Halep a câștigat duminică turneul de la Toronto, o victorie obținută în trei seturi împotriva braziliencei Beatriz Maia Haddad, nr. 24 WTA. Grație acestui rezultat, Simona Halep, aflată în prezent pe locul 15 în lume, revine în top 10 WTA, după mai bine de un an, și va urca de luni direct pe locul 6.

Scorul partidei, care a durat două ore și 18 minute, a fost 6-3, 2-6, 6-3. Simona Halep a câştigat de două ori Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se însă când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). În 2015, când de asemenea ajunsese în finală, dar la Toronto, a pierdut.

Victoria împotriva braziliencei Beatriz Haddad Maia nu a fost una facilă, sportiva de 26 de ani fiind una dintre cele mai în formă jucătoare de tenis în acest sezon, dar experiența Simonei și-a spus cuvântul și a reușit lovituri incredibile. A fost a patra oară când Simona Halep și Beatriz Haddad Maia s-au întâlnit pe terenul de tenis. Simona câștigase două dintre meciurile precedente jucate împotriva braziliencei.

Simona Halep a ajuns pentru a patra oară în carieră într-o finală a turneului din Canada, dar este pentru prima oară când câștigă un trofeu WTA avându-l ca antrenor pe Patrick Mouratoglou, căruia, de altfel, a ținut să-i mulțumească în alocuțiunea rostită la primirea trofeului. Aclamată de public și aplaudată în tribune de antrenor, Simona Halep și-a împărtășit primele gânduri și și-a felicitat în primul rând adversara:

articolul original.

Simona Halep a câștigat turneul de la Toronto! Ce sumă va încasa după succesul din Canada

14 August 2022 at 20:45
image

Simona Halep a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 1000 de la Toronto, cu premii totale de 2,5 milioane de dolari, fiind al 24-lea trofeu la simplu în circuit, scrie news.ro

În finala de la Toronto, Halep a învins-o pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, numărul 24 mondial), scor 6-3, 2-6, 6-3.

În primul set, Halep s-a impus cu 6-3 revenind după ce a fost condusă cu 3-0. Românca a făcut de trei ori break, iar adversara sa o dată.

În al doilea set, Haddad Maia a fost constantă 1-0, 2-0, 3-0, 4-0, 4-1, 5-1, 5-2, 6-2 a fost evoluţia scorului, brazilianca reuşind două breakuri.

Setul decisiv a fost câştigat de Halep cu 6-3, după ce adversara sa a pierdut de două ori pe propriul serviciu şi românca o dată.

Meciul s-a încheiat în două ore şi 18 minute.

Titlurile WTA de simplu câştigate până acum de Halep sunt: 24 – Toronto (WTA 1000), Melbourne (WTA 250) – 2022, Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Ca urmare a succesului din Canada, Halep va urca pe locul 6 WTA. Românca a obţinut un premiu de 439.700 de dolari şi 900 de puncte, scrie news.ro

articolul original.

Simona Halep a câştigat turneul de la Toronto, al 24-lea său titlu la simplu în circuitul WTA

14 August 2022 at 21:21
By: M.Ex.

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie 15, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 1000 de la Toronto, cu premii totale de 2,5 milioane de dolari. Pentru Halep este al 24-lea trofeu la simplu în circuit. Românca va urca pe locul 6 WTA.
În finala de la Toronto, Halep a învins-o pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, numărul 24 mondial), scor 6-3, 2-6, 6-3.
În primul set, Halep s-a impus cu 6-3 revenind după ce a fost condusă cu 3-0. Românca a făcut de trei ori break, iar adversara sa o dată. În al doilea set, Haddad Maia a fost constantă 1-0, 2-0, 3-0, 4-0, 4-1, 5-1, 5-2, 6-2 a fost evoluţia scorului, brazilianca reuşind două breakuri. Setul decisiv a fost câştigat de Halep cu 6-3, după ce adversara sa a pierdut de două ori pe propriul serviciu şi românca o dată. Meciul s-a încheiat în două ore şi 18 minute.

Titlurile WTA de simplu câştigate până acum de Halep sunt: 24 – Toronto (WTA 1000), Melbourne (WTA 250) – 2022, Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Ca urmare a succesului din Canada, Halep va urca pe locul 6 WTA.

Românca a obţinut un premiu de 439.700 de dolari şi 900 de puncte.

articolul original.

Chiar și nivelurile scăzute de aer poluat afectează sănătatea, arată un studiu

14 August 2022 at 11:00
image

Un studiu desfășurat în una dintre cele mai curate țări din lume ar putea ajuta alte guverne să se gândească la soluții pentru gestionarea poluării aerului.

Un lucru este cert. Inhalarea de concentrații ridicate de aer poluat afectează sănătatea oamenilor. Cu toate acestea, un nou studiu a analizat efectele asupra sănătății cauzate de aerul poluat dintr-o altă perspectivă.

Datele de recensământ de la peste 7 milioane de canadieni, colectate între 1981 și 2016, au fost combinate cu datele despre poluarea aerului pentru a afla dacă pot fi dăunătoare pentru sănătate.

În ciuda aerul relativ curat, studiul a descoperit că aproape 8.000 de canadieni mor prematur în fiecare an din cauza poluării aerului. În mod notabil, chiar și oamenii din cele mai curate zone suferă din cauza poluării, potrivit The Guardian.

Chiar și oamenii din cele mai curate zone suferă din cauza poluării

Studiul canadian a făcut parte din trei lucrări finanțate de Institutul Efectelor asupra Sănătății din SUA. Celelalte două studii au analizat peste 60 de milioane de oameni din SUA și 27 milioane de oameni din Europa.

Lucrările au ajuns la concluzii similare, anume că nu există o limită mai scăzută care poate fi folosită pentru a defini calitatea aerului sigur pentru omenire. Asta înseamnă că guvernele nu ar trebui să se limiteze la stabilirea țintelor pentru cel mai poluat aer pe care oamenii ar trebui.

Profesorul Michael Brauer de la Universitatea din Columbia Britanică, cel care a coordonat studiul canadian, a declarat că „aceste descoperiri indică beneficii importante ce pot fi aduse sănătății de pe urmă reducerilor continue ale poluării aerului și standardelor de reglementare, inclusiv în țări precum Canada și Regatul Unit”.

„Impactul asupra sănătății este mult prea mare”

„Având în vedere faptul că nu definim un nivel sigur al ar trebui să regândim strategiile și să ne concentrăm pe reducerile de la an la an, în loc să impunem standarde fixe de concentrații care sunt analizate doar o data la fiecare 5 sau 10 ani. Impactul asupra sănătății este mult prea mare”, a adăugat Brauer.

Luna trecută, o analiză britanică a avertizat că poluarea aerului și un studiu american a dezvăluit cum poate apărea astmul de la expunerea la aerul poluat din trafic.

articolul original.
❌