ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Statul român devine acționar majoritar la Blue Air. Vezi ce planuri sunt pentru reluarea zborurilor!

17 November 2022 at 15:11

Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), va deveni acționar majoritar al Blue Air, a declarat președintele Autorității, Florian Daniel Geantă. Reamintim, un avion Boeing al companiei Blue Air a fost deja reținut de ANAF pe Aeroportul din Bacău.

Șeful AAAS a precizat că în decursul zilei de joi va notifica Blue Air că a inițiat această procedura, după ce Ministerul Finanțelor a decis să fie executată garanția privind ajutorul de stat acordat în vara anului 2020.

În baza adresei pe care am primit-o ieri (miercuri – n.r.) de la Ministerul Finanțelor, vă pot spune că am inițiat procedura prin care o să devenim acționar majoritar al Blue Air”, a declarat șeful AAAS.

Întrebat dacă poate estima un termen până la care AAAS va prelua pachetul majoritar de acțiuni la operatorul de transport aerian, Daniel Geantă a menționat că este greu de precizat cât timp va dura această procedură pentru că urmează să aibă loc și o rundă de întâlniri cu reprezentanții Blue Air.

“Intenția noastră este să repunem pe picioare această companie, dar asta o putem face abia după ce vom deveni oficial acționar în cadrul Blue Air și în urma unei analize detaliate”, a spus președintele AAAS.

Reluarea zborurilor în momentul de față pare a fi o misiune greu de îndeplinit în situația în care, compania a rămas fără mare parte din aeronavele cu care opera zborurile, iar 6 dintre ele au fost puse garanție, împreună cu un teren de circa 10 hectare, pentru accesarea împrumutului de la Eximbank.

“Terenul și aeronavele nu vor fi executate de către AAAS. De acestea se va ocupa ANAF, iar ulterior cel mai probabil va găsi cea mai bună modalitate pentru a le fructifica”, a explicat Daniel Geantă.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus sechestru pe avionul Boeing 737-500, înmatriculat YR-AME, al companiei Blue Air, care este reținut pe aeroportul din Bacău.

Doar în perioada 1 mai 2021 – 30 aprilie 2022 a anulat peste 11.000 de zboruri, acestora acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare de peste 66,5 milioane de lei, conform Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care a amendat compania cu 2 milioane de euro la începutul lunii iulie.

La doar două luni distanță, mai exact pe data de 6 septembrie 2022, Blue Air a anulat toate zborurile programate până pe 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Ulterior, compania a anunțat pasagerii că zborurile nu vor fi reluate mai repede de 10 octombrie, deși situația conturilor a fost deblocată în doar câteva zile.

În perioada 6 septembrie – 10 octombrie, un număr de peste 155.000 de pasageri au fost afectați de suspendarea zborurilor, iar ANPC a aplicat încă o amendă de 10 milioane de lei companiei aeriene. (sursa: cursdeguvernare.ro)

articolul original.

Luați-o de pe noi!

18 November 2022 at 13:41

Acționarii Blue Air cer statului să preia compania.

Acţionarii Blue Air Aviation au notificat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) pentru a se prezenta la viitoarea Adunare Generală a Acţionarilor, în vederea predării către stat a dreptului de proprietate asupra a 75% din acţiunile operatorului aerian, se arată într-o comunicare a companiei aviatice.

„Având în vedere că solicităm executarea garanţiei de peste 13 luni de zile, imediat ce am primit notificarea din partea Ministerului Finanţelor, acţionarii Blue Air Aviation S.A. au notificat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) pentru a se prezenta în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) a Societăţii, în vederea îndeplinirii obligaţiei de garantare de către acţionarii actuali şi predării dreptului de proprietate asupra a 75% din acţiunile Societăţii Statului Român, prin A.A.A.S.. În cursul zilei de astăzi, 18 noiembrie 2022, Acţionarii Societăţii au fost contactaţi telefonic de reprezentanţii A.A.A.S. prin care s-a solicitat o întâlnire în vederea stabilirii detaliilor tehnice în care această predare să aibă loc”, se arată în comunicatul Blue Air. Compania va comunica public noua structură a acţionariatului urmând ca, ulterior, acţionarul majoritar să decidă modalitatea de comunicare publică a situaţiei Blue Air.

Joi, 17 noiembrie, șeful AAAS, Daniel Geantă, a notificat Blue Air că a inițiat această procedură, după ce Ministerul Finanțelor a decis să fie executată garanția privind ajutorul de stat acordat în vara anului 2020. „În baza adresei pe care am primit-o ieri (miercuri – n.r.) de la Ministerul Finanțelor, vă pot spune că am inițiat procedura prin care o să devenim acționar majoritar al Blue Air”, a declarat șeful AAAS.

AAAS a solicitat Ministerului Finanțelor Publice să îi fie puse la dispoziție toate documentele necesare pentru a putea demara această procedură, care este formată din mai multe etape, inclusiv notificarea Ministerului Transporturilor și aprobarea procedurii în cadrul AGA Blue Air.

Întrebat dacă poate estima un termen până la care AAAS va prelua pachetul majoritar de acțiuni la operatorul de transport aerian, Daniel Geantă a menționat că este greu de precizat cât timp va dura această procedură pentru că urmează să aibă loc și o rundă de întâlniri cu reprezentanții Blue Air.

Ministerul Finantelor (MFP) a anunțat că, în calitate de garant al împrumutului acordat companiei aeriene Blue Air Aviation S.A. de cãtre Eximbank SA, a semnalat Bãncii, în calitatea sa de creditor, sã analizeze posibilitatea punerii în aplicare a prevederilor Scrisorii de Garanție care acordau finanțatorului dreptul de executare a acesteia.

„Demersul a fost necesar ca urmare a neîndeplinirii în mod repetat de cãtre compania aerianã Blue Air a obligațiilor asumate în cadrul ajutorului de stat oferit de Statul Român, respectiv neachitarea dobânzilor și a ratelor de capital aferente creditului contractat cu garanția statului.

În 6 septembrie Blue Air a suspendat toate cursele programate până pe 12 septembrie motivând că Ministerul Mediului a pus poprire pe toate conturile companiei. Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu că a decis suspendarea popririi şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, însă compania a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, argumentând lipsa banilor pentru combustibil şi pentru celelalte cheltuieli operaţionale. Și acel termen a fost însă amânat.

În data de 19 august 2020 Guvernul României, condus atunci de Ludovic Orban, a aprobat Ordonanța de urgență nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societăţii „Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM” – S.A. şi Societăţii Blue Air Aviation – S.A. pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 763/20.08.2020, Partea I.

Pentru Societatea Blue Air Aviation – S.A., Ministerul Finanțelor Publice a fost autorizat să garanteze, în numele şi contul statului, în procent de 100% unul sau mai multe împrumuturi, precum și dobânzile și comisioanele aferente, în limita sumei de 300.775.000 lei, pe o perioadă de până la 6 ani, cu titlu de ajutor de stat şi ajutor de salvare, contractarea împrumutului/rilor urmând a se realiza până la data de 31 octombrie 2020, iar disponibilizarea fondurilor către companie se va realiza până la data de 31 ianuarie 2021. Nota de fundamentare a actului normativ scrie negru pe alb că emiterea scrisorii de garantie la acel moment prezinta un risc major de executare și de nerecuperare a sumelor platite de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contul ajutorului de stat acordat.

articolul original.

Compania BlueAir va fi preluată de stat, în contul ajutorului de 300 de milioane de lei, acordat în 2020

18 November 2022 at 08:15
image

Compania BlueAir va fi preluată de stat. În contul ajutorului acordat în 2020, statul va prelua 75% din acțiunile BlueAir. A fost pornită procedura prin care statul va deveni acționar majoritar, a anunțat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Statul va prelua 75% din acțiunile Blue Air, în contul ajutorului de stat pe care l-a oferit companiei în vara lui 2020, de 300 de milioane de lei.

Astfel, statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), va deveni acționar majoritar al Blue Air.

Anunțul a venit de la președintele Autorității, Florian Daniel Geantă, într-un interviu acordat site-ului Curs de Guvernare.

„Intenția noastră este să repunem pe picioare această companie, (…) o putem face abia după ce vom deveni oficial acționar în cadrul Blue Air și în urma unei analize detaliate”, a spus președintele autorității.

Compania BlueAir a fost notificată, joi, că statul a început demersurile în acest sens.

Trebuie parcurse mai multe etape, cum ar fi notificarea Ministerului Transporturilor și aprobarea procedurii în cadrul conducerii BlueAir.

Ar urma să fie organizată și o întâlnire cu reprezentanții Blue Air.

Cât despre reluarea zborurilor, situația e neclară. Compania a rămas fără mare parte din aeronave, iar 6 dintre ele au fost puse garanție, alături de un teren de 10 hectare, pentru accesarea unui împrumut.

BlueAir a oprit zborurile din septembrie, după ce statul i-a pus poprire pe conturi pentru o datorie de aproape 30 de milioane de lei.

Foto: Shutterstock

Citește și: Sprijin financiar de 700 de lei pentru plata facturilor la energie. Cine poate primi ajutorul și când vor fi livrați banii | AUDIO

articolul original.

Statul devine acționar majoritar la Blue Air, preluând 75% din acțiunile companiei

17 November 2022 at 13:41

Statul, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, va preluat 75% din acţiunile companiei, devenit astfel acţionar majoritar al companiei.

„Am fost înştiinţaţi de începerea acestei proceduri, până la preluarea oficială va fi un proces pe care va trebui să îl parcurgem, nu ştim exact când se va finaliza”, spun pentru ZF reprezentanţii Blue Air.

Preluarea a 75% din acţiunile companiei era una dintre garanţiile pentru ajutorul de stat în valoare de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la statul român.

Din împrumutul de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la EximBank cu garanţia statului, compania aeriană nu a plătit nici măcar o rată, statul fiind cel care şi-a asumat plata acestora încă din noiembrie 2021.

În ordonanţa de urgenţă prin care este instituit cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat este prevăzut faptul că statul va prelua 75% din acţiunile companiei dacă aceasta nu va reuşi să îşi plătească datoria. Abia după un an în care statul a plătit creditul pe care tot el l-a acordat companiei, a preluat 75% din companie.

Statul, prin Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Finanţe, are încă de la acordarea schemei de ajutor doi reprezentanţi în consiliul de administraţie al Blue Air care ar fi trebuit să se asigure că operatorul aerian va fi capabil de rambursarea datoriei. Compania a ajuns în incapacitate de plată şi nu au existat niciun fel de măsuri prin care statul să se asigure că va primi banii daţi companiei.

Blue Air este controlată în proporţie de 76,18% de compania Airline Invest, înfiinţată în 2019. În ambele companii, Cristian Rada este acţionar. În datele publice, Airline Invest apare cu un cod CAEN 6420 – Activităţi ale holdingurilor, iar afacerile companiei au fost de peste 9 mil. lei în 2021. Firma are pierderi de 900.000 de lei şi 4 angajaţi.​​ (Mediafax)

articolul original.

Statul devine acționar majoritar la Blue Air, preluând 75% din acțiunile companiei

17 November 2022 at 13:11
image

Statul, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, va prelua 75% din acțiunile Blue Air, devenind astfel acţionar majoritar al companiei. „Am fost înştiinţaţi de începerea acestei proceduri, până la preluarea oficială va fi un proces pe care va trebui să îl parcurgem, nu ştim exact când se va finaliza”, au declarat pentru ZF reprezentanţii Blue Air.

Preluarea a 75% din acţiunile companiei era una dintre garanţiile pentru ajutorul de stat în valoare de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la statul român. Din împrumutul de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la EximBank cu garanţia statului, compania aeriană nu a plătit nici măcar o rată, statul fiind cel care şi-a asumat plata acestora încă din noiembrie 2021. În ordonanţa de urgenţă prin care este instituit cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat este prevăzut faptul că statul va prelua 75% din acţiunile companiei dacă aceasta nu va reuşi să îşi plătească datoria. Abia după un an în care statul a plătit creditul pe care tot el l-a acordat companiei, a preluat 75% din companie.

Firma care controlează Blue Air are pierderi de 900.000 de lei şi patru angajaţi

Statul, prin Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Finanţe, are încă de la acordarea schemei de ajutor doi reprezentanţi în consiliul de administraţie al Blue Air care ar fi trebuit să se asigure că operatorul aerian va fi capabil de rambursarea datoriei. Compania a ajuns în incapacitate de plată şi nu au existat niciun fel de măsuri prin care statul să se asigure că va primi banii daţi companiei. 

Blue Air este controlată în proporţie de 76,18% de compania Airline Invest, înfiinţată în 2019. În ambele companii, Cristian Rada este acţionar. În datele publice, Airline Invest apare cu un cod CAEN 6420 – Activităţi ale holdingurilor, iar afacerile companiei au fost de peste 9 mil. lei în 2021. Firma are pierderi de 900.000 de lei şi 4 angajaţi.​​

Sursă: observatornews.ro

articolul original.

Compania Blue Air a fost dată în judecată de trei aeroporturi din România

16 November 2022 at 16:39
image

Aeroportul Internațional Sibiu, alături de alte două aeroporturi din România, a dat în judecată compania aeriană low-cost Blue Air și încearcă să recupereze sumele de bani pe care aceasta le datorează, scrie oradesibiu.ro.

Blue Air este îngropată în datorii. Mai multe aeroporturi din țară, dar și din străinătate, așteaptă să recupereze sume mari de bani de la compania aeriană. Printre acestea, se numără și Aeroportul Internațional Sibiu, care a intentat un proces juridic contra Blue Air.

Potrivit datelor disponibile pe Portalul Instanțelor de Judecată, aeroporturile din Sibiu, Cluj-Napoca și Iași încearcă să își recupereze datoriile pe care Blue Air le are față de acestea.

Aeroportul Internațional din Sibiu așteaptă să primească sume de bani de la Blue Air ce provin din datorii. Potrivit reprezentanților AIS, sumele actuale vor crește fiindcă se vor aplica penalități şi vor fi adăugate cheltuielile de judecată.

Într-un răspuns transmis pentru BoardingPass, compania low-cost Blue Air admite că mai are datorii și față de aeroporturi din afara României.

„Blue Air are datorii către aeroporturile din România, dar și către aeroporturile din străinătate. În toată această perioadă, de suspendare a operațiunilor de zbor, compania Blue Air a negociat eșalonări de plata și a încercat să ajungă la convenții cu toate aeroporturile partenere.

Nu putem face public informații referitoare la sumele datorate, vechimea acestor datorii sau valoarea plaților”, a transmis Blue Air.

Potrivit ANAF, la data de 30 septembrie 2022, compania low-cost avea față de bugetul de stat o datorie de aproximativ 14,4 milioane de lei. Se adaugă și 36,3 milioane de lei datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat și 12,2 milioane de lei la bugetul asigurărilor de sănătate.

articolul original.

”Salut, sunt Cătălin Drulă, iubesc țara asta”, dar țara nu mă mai iubește, și-ar putea continua actualul președinte USR postarea pe Facebook, în urma comentariilor negative primite recent

20 October 2022 at 16:32

Președintele USR, Cătălin Drulă, a plătit recent o postare pe Facebook prin care a obținut o vizibilitate mai mare pe rețeaua socială. Vizibilitatea a adus cu sine foarte multe comentarii, majoritatea fiind însă negative.

Postarea plătită a avut ca scop promovarea președintelui USR, astfel încât mesajul acestuia să fie văzut de cât mai mulți potențiali votanți aflați pe Facebook. Metoda de promovare a partidului și liderilor politici în online este, de altfel, una dintre rețetele care a adus USR în Parlamentul României.

Acum însă, lucrurile arată foarte diferit. La postarea lui Cătălin Drulă oamenii au lăsat într-o majoritate covârșitoare comentarii negative, semn că bazinul principal de susținere al USR, capacitat până acum în mediul online, este dezamăgit:

”Lumea a luat odată țeapă cu #rezist…#rezist era de fapt USR. Voi ați liberalizat prețul la energie, voi ne-ați ținut în casă (covid) nu o să uităm”, a răspuns probabil unul dintre foștii simpatizați ai Uniunii Salvați România.

Catalin Drula Facebook
Comentarii la postarea lui Cătălin Drulă pe Facebook

Unul dintre motivele erodării atât de puternice a USR pare a fi legat de calitatea primarilor pe care acest partid i-a susținut. Atât Nicușor Dan, cât și Clotilde Armand au fost menționați în comentariile celor dezamăgiți de promisiunile useriștilor:

Catalin Drula Facebook
Postarea lui Cătălin Drulă a stârnit multe mesaje negative pe Facebook

”Cheltuiți bani degeaba pe sponsorizările astea, nu vă mai votează nimeni. Nicușor și Clotilde sunt exponenții voștri și vă fac de râs, văd că vă e rușine să vă mai asociați cu ei”, a comentat la postare unul dintre internauți. Acesta a primit la comentariu aprecierea mai multor utilizatori de Facebook.

Un alt comentariu referitor la lipsa de competență a liderilor USR este: ”Cu portul Constanța ce ați făcut? Zero investiții? Zero viziune.”

Și scandalul iscat de falimentul companiei Blue Air a fost considerat un eșec al fostului ministru al Transporturilor: ”Anul trecut de ce nu ne-ai spus că Blue Air este în faliment și nu ai vrut să-i primești reprezentanții în biroul ministerului?”, a fost întrebat Cătălin Drulă.

Catalin Drula Facebook
Comentarii la postarea lui Cătălin Drulă pe Facebook

Mesajul lui Cătălin Drulă a adunat o mulțime de comentarii negative

În ciuda tuturor comentariilor negative primite, postarea lui Cătălin Drulă nu a fost una controversată. Acesta s-a prezentat succint pe Facebook și și-a invitat admiratorii să-i urmărească pagina de politician:

Salut. Sunt Cătălin Drulă, președintele USR. Am 41 de ani, iubesc țara asta și știu că România poate mai mult. Urmărește pagina pentru a afla mai multe despre activitatea mea”, a scris acesta pe Facebook.

Catalin Drula Facebook
Postarea lui Cătălin Drulă nu prevestea valul de comentarii negative

Astfel de postări promovate ca publicitate plătită sunt distribuite de Facebook printr-un algoritm care selectează potențialii susținători, clienți sau votanți. Tocmai de aceea a surprins valul de comentarii negative primit de Cătălin Drulă, deoarece postarea este afișată de către Facebook în rândul susținătorilor și ai potențialilor susținători USR, nu în rândul adversarilor politici.

Jurnalist Politic
articolul original.

Cristian Rada, director general Blue Air: „Potențiala reluare a operațiunilor de zbor nu se va întâmpla cu siguranță mai devreme de 60 zile”

13 October 2022 at 10:51
image

Cristian Rada, directorul general Blue Air, a transmis un mesaj angajaților companiei, anunțând noi întârzieri în reluarea zborurilor. Oficialul a precizat o perioadă în care călătoriile nu vor fi reluate.

Cristian Rada: Compania nu va relua zborurile în următoarele 60 de zile

În mesajul intern transmis către angajații Blue Air, directorul companiei a anunțat că reluarea zborurilor nu va avea loc cu siguranță mai devreme de două luni.

„În continuarea discuțiilor pe care le purtăm zi de zi cu potențialii investitori și ținând cont și de realitățile de zi cu zi venim către dumneavoastră cu rugămintea de considera efectuarea concediului de odihnă legal considerând faptul că în momentul de față potențiala reluare a operațiunilor de zbor nu se va întâmpla cu siguranță mai devreme de 60 zile”, a anunțat Cristian Rada, potrivit boardingpass.ro.

De curând, reprezentanții Blue Air au transmis că sunt în discuții cu doi potențiali investitori, dar au refuzat să divulge numele acestora. Totodată, compania low-cost declară că acționariatul său ar fi acceptat toate condițiile impuse de investitori, însă așteaptă răspunsul final al autorităților române, notează ZF.

„Din punctul de vedere al acționariatului Blue Air Aviation, aceștia au acceptat absolut toate condițiile, la acest moment fiind în așteptarea răspunsului final al autorităților române”, susțin reprezentanții Blue Air.

Inițial, reprezentanții Blue Air au anunțat reluarea zborurilor din 12 septembrie, apoi au revenit și a spus că operațiunile vor putea fi reluate din 10 octombrie. Pe 30 septembrie, însă, au transmis din nou că nu vor relua zborurile.

„Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, se arăta în comunicatul transmis la acea vreme.

articolul original.

Război total între șeful ANPC și Blue Air

6 October 2022 at 17:12
By: (V.S.)

Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor susține că reprezentanții Blue Air aruncă petarde cu fum pentru a distrage atenția după ce au păcălit câteva sute de mii de pasageri. Replica apare după ce șeful ANPC a fost acuzat de companie că a făcut declarații false.

Blue Air a formulat o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, și susține că președintele ANPC, Horia Constantinescu, a făcut declarații false. În replică, Constantinescu vorbește despre o diversiune a reprezentanților Blue Air.

„După ce au păcălit cu bună știință câteva sute de mii de pasageri, după ce nu au rambursat câteva zeci de milioane de euro, după ce n-au respectat niciuna dintre măsurile stabilite de către Autoritatea noastră, iată că singurul lucru pe care dovedesc că pot să-l facă este să arunce petarde cu fum pentru a distrage atenția de la ceea ce cu adevărat au făcut”, scrie în anunțul făcut joi de ANPC.

Șeful ANPC mai spune că a avertizat despre criza de la Blue Air.

„La începutul verii anunțăm că cei de la Blue Air se pregătesc să iasă de pe piață și să descarce activitatea către o altă companie. Astăzi, această companie are deja un nume și confirmă faptul că parte dintre acționari au legătură cu compania sancționată. Ori s-au nimerit lucrurile, ori acesta era adevărul încă de atunci. Mai mult decât atât, în materialele transmise de către noi structurilor de cercetare penală arătăm o anvergură mult mai mare decât ceea ce încearcă cu disperare să-mi aducă mie ca acuze”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

În urmă cu două zile, ANPC a anunțat că a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până în prezent.

Amendata Blue Air, plângere penală împotriva șefului ANPC

articolul original.

Blue Air iese la atac! Compania l-a dat în judecată pe Horia Constantinescu, președintele ANPC

5 October 2022 at 13:55

Compania Blue Air a anunțat că a depus o plângere penală împotriva președintelui ANPC, Horia Constantinescu, pe care îl acuză că „a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari” companiei, prin „afirmaţii false”, scrie Agerpres.

„În vederea desăvârşirii acţiunii începute în data de 14 iulie 2022, acţiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital integral românesc, privat, să fie nevoită să îşi înceteze activităţile, iar principalul său competitor să aibă ‘câmp liber’ către un adevărat monopol pe piaţa de transport aerian de pasageri din România, Constantinescu Horia continuă să săvârşească, în opinia noastră, infracţiunea de comunicare de informaţii false, infracţiune prevăzută de art. 404, Cod Penal, cunoscând caracterul fals al informaţiilor comunicate (…) Având în vedere faptul că, pentru primele acte materiale ale infracţiunii mai sus menţionate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în data de 19 august 2022 şi pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abţinem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui Constantinescu Horia”, se arată într-un comunicat al companiei.

Blue Air a mai precizat și faptul că avocatul companiei, care a participat și la toate întâlnirile solicitate de președintele ANPC, stă la dispoziţia organelor de urmărire penală pentru „prezentarea tuturor aspectelor de fapt, inclusiv, dacă acest lucru va fi considerat necesar de procurorul de caz, prin efectuarea testului poligraf”.

Comunicatul de presă din partea Blue Air vine după ce, marți, ANPC a anunțat că a amendat din nou compania aeriană cu 10 milioane de lei din cauza zborurilor anulate și a mai multor nereguli găsite la controalele efectuate.

articolul original.

ANPC, amendă uriaşă aplicată Blue Air

5 October 2022 at 06:16
image

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a sancţionat compania Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie până în prezent.

Potrivit unui comunicat de presă, concluziile cercetărilor realizate de comisarii ANPC au arătat că au fost afectați peste 150.000 de consumatori din 23 de state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.

Valoarea prejudiciilor suferite de consumatori este de aproape 20 de milioane de euro și reprezintă doar valoarea biletelor achiziționate. Rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat doar pentru circa 10% dintre pasageri.

Foto descriptiv

articolul original.

Protecția Consumatorului amendează compania Blue Air cu peste 10 milioane de lei

4 October 2022 at 18:54
image

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 până în prezent.

“Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA şi a continuării acesteia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, o amplă acţiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15.06.2022 – 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook a acestuia sau din aplicaţia Blue Air, şi extinsă ulterior ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022. În ciuda desfăşurării greoaie a cercetării, cauzată de reacţiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigaţiei, concluziile analizării situaţiei au fost definitivate”, se menţionează într-un comunicat.

Astfel, echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic. Având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2017/2394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12.12.2017, aceasta înseamnă orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză, precizează sursa citată.

“Iată că Blue Air execută ultimul zbor şi pleacă de pe piaţă, aşa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancţiune şi până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut şi primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiţi şi cum vor putea fi recuperaţi vreodată rămâne o mare enigmă. Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condiţiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele şi de ce au fost promovate, în condiţia în care se ştia că nu pot fi duse la bun sfârşit. Nu mai vorbesc şi de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat şi mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanţii companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piaţă în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârşit cursele. La câţi bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici. Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuţi, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancţionate”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Concluziile cercetărilor realizate de comisarii ANPC au arătat că operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente. În perioada analizată, respectiv 15 iunie – 12 septembrie 2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.

Valoarea prejudiciilor suferite de consumatori depăşeşte suma de 19,582 milioane euro (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie), respectiv peste 96,447 milioane lei (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie 2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare.

Totodată, rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 euro (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate). Un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de aproximativ 1,925 milioane euro s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

“În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenţionale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 4.10.2022, pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, şi o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate. Totalul amenzilor se situează la valoarea de 10.094.200 lei”, se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni complementare, respectiv: se dispune măsura de remediere; se propune măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, în sensul de a nu mai pune pe piaţă, la dispoziţia consumatorilor, oferte de zbor înşelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora; se propune suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Blue Air a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Ulterior, la finele lunii septembrie, operatorul aerian low-cost a anunţat că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

articolul original.

ANPC sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate

4 October 2022 at 19:00
image

ANPC sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până acum. Unde au ajuns banii călătorilor păcăliți, „pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă”, spune Horia Constantinescu, președinte ANPC, anunță Mediafax.

ANPC a făcut un control amplu care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se inițial situația zborurilor anulate în perioada 15 iunie – 30 august 2022.

ANPC sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate

Echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic. Practic, conform legii, orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză.

„Iată că Blue Air execută ultimul zbor și pleacă de pe piață, așa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancțiune și până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut și primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă… Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condițiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele și de ce au fost promovate, în condiția în care se știa că nu pot fi duse la bun sfârșit. Nu mai vorbesc și de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat și mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanții companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piață în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârșit cursele. La câți bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici.

Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuți, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancționate”, declară Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Concluziile ANPC

– operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente

– în perioada analizată, respectiv 15.06.2022 – 12.09.2022, au fost afectați 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene,

– practica operatorului economic a avut caracter repetitiv

– valoarea prejudiciilor suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 EUR (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), respectiv 96.447.549,47 LEI (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare

– rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 EUR (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate, respectiv 19.582.065,96 EUR )

– un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de 1.924.762,33 EURO s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenționale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 04.10.2022 pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, și o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate.

articolul original.

ANPC sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până în prezent

4 October 2022 at 19:02
image

ANPC sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până acum. Unde au ajuns banii călătorilor păcăliți, „pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a ținut să precizeze că reprezentanții companiei aeriene Blue Air, nu s-au obosit nici măcar să răspundă la telefon. Lăsând la o parte faptul că nu există nicio dovadă, încă, pentru care banii călătorilor au dispărut fără urmă.

„În ciuda desfășurării greoaie a cercetării, cauzată de reacțiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigației, concluziile analizării situației au fost definitivate”, a transmis instituția într-un comunicat de presă. 

Echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic.

„Având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12.12.2017, aceasta înseamnă orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Reprezentanții companiei Blue Air s-au făcut că plouă

Horia Constantinescu este sceptic cu privire la ceea ce se întâmplă, de fapt, printre reprezentanții companiei aeriene, sugerând că, va rămâne o adevarată „enigmă” recuperarea banilor clienților păgubiți.

„Iată că Blue Air execută ultimul zbor și pleacă de pe piață, așa cum spuneam încă de acum trei luni.  De la ultima sancțiune și până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut și primii, în ultimii doi ani.  Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă…

Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse trebuia să execute, în condițiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1.

Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele și de ce au fost promovate, în condiția în care se știa că nu pot fi duse la bun sfârșit. Nu mai vorbesc și de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat și mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanții companiei nu au vrut să ne răspundă”, spune președintele ANPC, Horia Constantinescu, potrivit G4media.ro.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

Amenda primită de Blue Air

4 October 2022 at 18:15
By: M.V.

ANPC sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până acum. Unde au ajuns banii călătorilor păcăliți, „pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă”, spune Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut un  control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se inițial situația zborurilor anulate în perioada 15 iunie – 30 august 2022 și ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, cât și pe pagina oficială de Facebook a acestui sau din aplicația Blue Air și extinsă, ulterior, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022.

Echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic. Practic, conform legii, orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză.

„Iată că Blue Air execută ultimul zbor și pleacă de pe piață, așa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancțiune și până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut și primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă… Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condițiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele și de ce au fost promovate, în condiția în care se știa că nu pot fi duse la bun sfârșit. Nu mai vorbesc și de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat și mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanții companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piață în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârșit cursele. La câți bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici.
Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuți, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancționate”, declară Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Concluziile ANPC:

– operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente

– în perioada analizată, respectiv 15.06.2022 – 12.09.2022, au fost afectați 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene,

– practica operatorului economic a avut caracter repetitiv

– valoarea prejudiciilor suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 EUR (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), respectiv 96.447.549,47 LEI (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare

– rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 EUR (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate, respectiv 19.582.065,96 EUR )

– un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de 1.924.762,33 EURO s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenționale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 04.10.2022 pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, și o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate.

Totalul amenzilor este de 10.094.200 lei.

Acestora li se adaugă sancșiuni complementare după cum urmează:

– se dispune măsura de remediere
– se propune măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, în sensul de a nu mai pune pe piață, la dispoziția consumatorilor, oferte de zbor înșelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora
– se propune suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

articolul original.

Blue Air anunță că nu va relua zborurile nici din 10 octombrie

30 September 2022 at 15:19
By: M.Ex.

Blue Air a anunțat vineri că nu va relua zborurile din 10 octombrie, așa cum promisese, din cauza dificultăților financiare, fără a mai avansa însă un nou termen. Compania a oprit zborurile în 6 septembrie, provocând haos pe aeroporturi, în urma popririi pe conturile companiei.

Într-un comunicat de presă transmis vineri, în care invocă „multiplele dificultăţi financiare şi operaţionale” generate de pandemia COVID-19 și resimțite mai ales de către „companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supravieţuire”, Blue Air spune că se află în prezent în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operaţiunile aeriene.

„Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunţ imediat după finalizarea discuţiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, precizează compania, care amână, astfel, pentru a doua oară momentul estimat pentru reluarea zborurilor.
Reamintim că în 6 septembrie Blue Air a suspendat toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând că Ministerul Mediului a pus poprire pe toate conturile companiei.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu că a decis suspendarea popririi şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, însă compania a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, argumentând lipsa banilor pentru combustibil şi pentru celelalte cheltuieli operaţionale.

La jumătatea lunii septembrie, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Corpul de control va face verificări pentru a stabili adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor companiei aeriene. Întrebat dacă există suspiciunea că aceste conturi ale Blue Air să fi fost blocate fără drept legal, premierul a spus: „Există astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica care au fost adevăratele cauze”.

articolul original.

Blue Air nu reia zborurile nici de la 10 octombrie cum anunțase anterior

30 September 2022 at 14:32
image

Operatorul aerian low-cost Blue Air nu va relua zborurile din 10 octombrie însă anunţă că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

„Multiplele dificultăţi financiare şi operaţionale, generate de pandemia COVID-19 s-au făcut simţite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu şi mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supravieţuire. În pofida acestor greutăţi şi a altor elemente adverse, Blue Air – o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a îşi relua operaţiunile de zbor. În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operaţiunile aeriene. Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunţ imediat după finalizarea discuţiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, se arată într-un comunicat al companiei transmis vineri AGERPRES.

Blue Air amână, astfel, pentru a doua oară momentul estimat pentru reluarea zborurilor.

Operatorul aerian a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Totodată, compania a transmis pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.

La jumătatea lunii septembrie, premierul Nicolae Ciucă anunţa că adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor companiei Blue Air vor fi verificate de Corpul de control.

Întrebat dacă există suspiciunea că aceste conturi ale Blue Air să fi fost blocate fără drept legal, premierul a spus: „Există astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica care au fost adevăratele cauze”.

În acest context, Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737.

articolul original.

Corpul de control al premierului, trimis la Ministerul Mediului, în scandalul Blue Air

15 September 2022 at 14:54
image

Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului ca urmare a deciziei Administraţiei Fondului de Mediu de blocare a conturilor Blue Air, afirmă surse guvernamentale.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, ar fi spus că decizia de blocare a conturilor a aparţinut unui funcţionar, potrivit G4Media.ro.

Ministrul ar fi afirmat că nu a ştiut de această decizie şi că fuseseră trimise către Blue Air mai multe somaţii de plată, la care nu a fost primit niciun răspuns.

articolul original.

Cătălin Drulă, un nou atac la adresa lui Grindeanu: Trebuia să dea explicații pentru cazul Blue Air, dar s-a ascuns”

13 September 2022 at 08:34
Sursa foto: captură video- Facebook

Președintele USR PLUS, Cătălin Drulă, a declarat, marți, că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, trebuia să dea explicații pentru cazul Blue Air, dar „s-a ascuns.”

„Grindeanu, un ministru care fuge de responsabilitate. Azi trebuia să dea explicații pentru cazul Blue Air în fața comisiei parlamentare de Transporturi, dar s-a ascuns”, a declarat Drulă.

Liderul USR PLUS a amintit că sute de mii de români au fost păgubiți, iar Blue Air a devenit un Caritas în 2022.

„Un Caritas de care Grindeanu știa, dar în loc să-l oprească, i-a lăsat pe români să ia țeapă. Avea toate pârghiile legale și obligația să pună stop. A ales să se pună doar pe sine la adăpost, pentru situația în care Blue Air crapă, cu un amendament făcut în mai. Acum se sustrage controlului parlamentar. E primul ministru al Transporturilor pe care îl văd atât de terorizat de funcție și responsabilitatea ei”, a concluzionat Cătălin Drulă.

Citește și: PNL, anexa din fundul curții PSD. Cătălin Drulă iese la atac după ce moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei a căzut la vot

articolul original.
❌