ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Cele 60 de autobuze SOR ale RAT Brașov, retrase din circulație începând din această seară. După ce unul a luat foc astăzi !

23 June 2022 at 16:08
By: M.Ex.

FOTO: INFO TRAFIC jud. BRAȘOV
”Conducerea RATBV a luat în această după-amiază decizia retragerii temporare din circulație a tuturor celor 60 de autobuze electrice SOR, astfel ca din această seară, după orele 20.30 niciun vehicul de acest tip să nu se mai afle în exploatare, fără însă a se afecta în mod semnificativ efectuarea curselor planificate. Măsura este determinată de considerente ce țin de siguranță și vine după ce astăzi, în jurul orelor 13.30, dintr-un autobuz electric ce circula pe linia 34 s-a produs o degajare de fum, din zona acumulatorilor.
RATBV a inițiat astăzi o cercetare tehnică amănunțită a cauzelor producerii incidentului, solicitând prezența de mâine la Brașov a reprezentanților firmei producătoare a autobuzului, precum și pe cei ai firmei ce au produs acumulatorii. Până la finalizarea verificărilor toate autobuzele electrice SOR vor rămâne în garajele RATBV.
Oprirea din circulație a celor 60 de autobuze electrice va produce unele dereglări ale programului de circulație, societatea noastră depunând toate eforturile pentru ca în zilele următoare să realizeze cât mai fidel planul de circulație afișat în stații. Cu toate acestea, pentru mâine, 24 iunie 2022, este preconizată absența câte unei mașini pe liniile: 4, 5, 6, 17, 21, 22, 23, 25, 28, 34, 35, 36 și 50. Menționăm că programul de circulație din zilele de sâmbătă și duminică nu va fi afectat.
RATBV ține să le mulțumească pasagerilor aflați astăzi în autobuzul implicat în incident pentru modul calm în care au reacționat, pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, a căror intervenție a prevenit producerea unor daune majore, precum și colegului nostru conducător auto pentru reacția promtă și eficientă. RATBV își cere scuze atât călătorilor puși astăzi în situația prezentată în autobuzul de pe linia 34, cât și celor ce vor fi afectați de măsurile amintite și îi roagă să manifeste înțelegere, deciziile fiind determinate de dorința de a asigura condiții de călătorie în siguranță pentru toți utilizatorii sistemului de transport public operat de RATBV”
, se arată în comunicatul remis de RAT Brașov.

articolul original.
  • There are no more articles
❌