ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

O nouă știință dezvăluie relațiile om-natură din trecut. Cum ne ajută în lupta cu schimbările climatice?

14 September 2022 at 13:00
image

De zeci de ani, arheologii au folosit instrumentele de lucru pentru a descoperi indicii despre popoarele din trecut, în timp ce ecologiștii au încercat să înțeleagă ecosistemele actuale. Însă aceste discipline tind să neglijeze întrebarea importantă legată de modul în care oamenii și natura au interacționat și s-au modelat reciproc în diferite locuri și de-a lungul timpului.

Un domeniu emergent numit arheo-ecologie poate umple acest gol de cunoștințe și poate oferi informații despre cum să rezolve provocările actuale în materie de durabilitate, dar mai întâi trebuie să fie clar definit.

O nouă lucrare, realizată de Stefani Crabtree, cercetător în domeniul complexității la Santa Fe Institute, și de Jennifer Dunne, vicepreședinte pentru știință al SFI, prezintă prima definiție cuprinzătoare a arheo-ecologiei și face apel la mai multe cercetări în acest domeniu nou, dar important.

,,Este vorba despre înțelegerea întregului context ecologic, mai degrabă decât de a se concentra pe una sau două specii”, explică Dunne, potrivit EurekAlert.

Noi indicii despre provocările prin care trece omenirea

Crabtree a avut ideea lucrării în martie 2020. Ea și Dunne, care au lucrat amândoi la proiecte despre rolul oamenilor în rețelele alimentare antice, și-au dat seama că această muncă nu se potrivea ușor nici în arheologie, nici în ecologie.

La acea vreme, nu exista în comunitatea științifică noțiunea unui domeniu de cercetare care să integreze profund aceste două discipline. Crabtree, un arheolog, și Dunne, un ecologist, au văzut o oportunitate de a defini arheo-ecologia, inclusiv rolul pe care îl poate juca în abordarea nenumăratelor provocări ale Antropocenului.

Arheo-ecologia, explică ei în lucrare, examinează ultimii 60.000 de ani de Aceasta își propune să arate nu doar modul în care oamenii influențează natura, ci și modul în care ecosistemele în care au trăit, au modelat cultura și dinamica umană. Pentru a realiza acest lucru, arheo-ecologia reunește date, întrebări, strategii și instrumente de modelare din arheologie și ecologie.

,,Ceea ce face este să elimine o separare disciplinară tradițională, dar inutilă, între arheologie și ecologie”, spune Dunne.

,,Fiecare ecosistem de pe planetă este influențat de oameni”

Crabtree speră că lucrarea va încuraja mai mulți oameni de știință să continue cercetările în acest domeniu emergent. Iar în contextul în care omenirea se confruntă cu două crize gemene, și cea a pierderii biodiversității, arheo-ecologia ar putea oferi informații cruciale care să ne ajute să ne descurcăm în fața provocărilor actuale de mediu, spune ea.

De exemplu, în timp ce schimbările climatice provoacă secarea Marelui Lac Sărat din Utah, nu știm exact cum va afecta acest lucru ecosistemul în general.

Cu toate acestea, ne putem uita în trecut pentru avertismente cu privire la ceea ce ne-ar putea aaștepta.

,,Fiecare este influențat de oameni într-un fel sau altul”, spune Crabtree. ,,Este naiv să ne uităm doar la ultimii 100 de ani, deoarece oamenii au avut impact asupra ecosistemelor de peste tot de multe mii de ani. Trebuie să înțelegem trecutul pentru a ne înțelege prezentul și viitorul. Arheo-ecologia ne ajută în acest sens. Putem învăța din aceste experimente de sustenabilitate din trecut.”

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Un sit arheologic paleolitic de la poalele Ceahlăului se dezvăluie

3 September 2022 at 04:00
image

Daniel Dieaconu (D.D.): Suntem onoraţi să purtăm o discuţie pe teme de istorie, în special concentrându-ne pe arheologie, cu domnul profesor universitar doctor Mircea Anghelinu, un reputat specialist în paleoliticul românesc şi omologul său austriac, cercetătorul senior doctor Mark Haendel, pe care i-am sustras din mijlocul activităţii de cercetare de la situl arheologic de la Bistricioara-Lutărie, comuna Ceahlău, judeţul Neamţ. Domnilor profesori, înţeleg că activitatea dv. este parte a unui proiect interinstituţional?

Mircea Anghelinu (M.A.): Este un proiect mare, realizat în colaborare de Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde, eu, Mircea Anghelinu, sunt profesor din 1997 ŞI ALTE instituţii. Mark Haendel este liderul echipei austriece, cercetător senior al Institutului de Arheologie al Academiei Vienei.

Mark Haendel (M.H.): Împreună cu mine sunt studenţi ai Universităţii din Viena care sunt aici într-un stagiu de pregătire. În cadrul proiectului colaborăm cu Institutul de Arheologie din Bucureşti, cu Institutul de Arheologie din Iaşi sau cu Institutul de Speologie din Cluj-Napoca.

M.A.: Este un proiect de trei ani de zile, început în 2021, în mai multe situri de pe Valea Siretului şi Prutului, dar centrul de greutate este Valea Bistriţei. Este un proiect acordat de Ministerul Educaţiei prin UEFSCDI, pentru noi cel de-al treilea oferit de această unitate de finanţare, am câştigat proiect de fiecare dată când s-a oferit finanţare în acest domeniu.

M.H.: Cele două echipe, română şi austriacă, au început colaborarea în 2007, iar din 2018 a devenit o colaborare consistentă. Studenţii austrieci sunt ai Universităţii din Viena, iar cercetătorii sunt ai Institutului de Arheologie.

D.D.: De ce pe Valea Bistriţei?

M.A.: Cele mai multe situri din paleoliticul superior sunt pe Valea Bistriţei.

D.D.: De la Lespezi în amonte?

M.A.: Exact, de la Lespezi în sus sunt 25 de situri cunoscute şi multe, multe necunoscute. Din cauza barajului s-au făcut cercetări aici prin anii ’50. Siturile de aici sunt mai accesibile, muntele a spălat şi tot spălat şi din cauza eroziunii sunt mai la suprafaţă, un avantaj relativ, nu sunt îngropate adânc.

D.D.: Bazinul Răpciuni a fost un loc de trecere?

M.A.: Este o teză veche, de la Nicolăescu-Plopşor încoace. Nu ştim sigur, dar evident se venea din zone diferite, după materialul litic, de la Prut sau Nistru, avem astfel de silex, dar şi de la Topliţa, din Harghita. Nu erau ca ciobanii noştri. Aveau trasee reglate de mersul animalelor, după cai, bizoni, mamuţi şi sigur foloseau aceste drumuri. Mergeau pe plai, nu pe vale, mai sus, cum mergeau oamenii în vechime. Noi credem că nu mergeau ca oameniii de astăzi pe firul apei, căci acesta era de cele mai multe ori impracticabil.

M.H.: Mai important decât toate pentru aceste comunităţi era Ceahlăul, care era un marcator în peisaj. Omul de la Prut, în zi senină, vedea toţi Carpaţii Orientali şi între ei, ca un triunghi bine definit vedea Ceahlăul. Şi noi am văzut Ceahlăul de la Prut.

D.D.: Ca un „far călăuzitor”, după cum zicea Gheorghe Asachi…

M.H.: Exact, ca un far. Credem că Ceahlăul a avut un rol important pentru aceşti oameni. Şi trebuie să remarcăm că nu aveau, ca astăzi, hărţi, GPS, se orientau după râuri, după astre, după vreme. Era un reper în peisaj şi un motiv de atracţie pentru aceşti oameni.

D.D.: Pe valea Bicazului a fost la fel?

M.A.: Sunt situri şi pe valea Bicazului, mai ales la vărsare. Multe au fost distruse, s-a construit peste ele. Posibil să fie pe terasele de interior. Ei au intrat şi pe valea Bistricioarei. Grinţieş este acolo, nu? La fel a fost şi pe Valea Bicazului, alt afluent al Bistriţei. După nevoi, poate după un animal care se adăpostea pe aceste văi. Şi amintim descoperirile de la Palatul Cnejilor, pe valea pârâului Schit şi, cum am amintit, avem material litic de la Topliţa.

M.H.: Un alt motiv pentru care veneau la Ceahlău era acela de adăpostire, în special toamna şi iarna (animalele găsite arată că erau vânate toamna sau iarna). Se adăposteau aici în sezonul rece, aceste micro-depresiuni oferind adăpost în faţa vântului care era foarte puternic spre şeş. Era rece, spre ultimul maxim glaciar. Avem niveluri în care materialul litic este silex de Prut, dar şi nivel în care trei sferturi din material este local.

D.D.: Putem vorbi despre mici ateliere litice?

M.A.: Termenul este vechi, funcţia sitului era una complexă, nu neapărat de atelier.

D.D.: Nici în locul numit „La Scaune” unde sunt foarte multe piese?

M.A.: Poate la sursele de strângere a pieselor de la Prut să putem vorbi despre aşa ceva. Aici veneau să vâneze.

M.H.: Veneau aici pentru activităţi de subzistenţă, în special vânătoare, şi alegeau terasele de pe partea dreaptă, care erau expuse la lumină. Vorbim despre o perioadă foarte rece şi aridă pentru localităţile de pe valea Bistriţei: cca 30.000-18.000 î.Hr. Nordul Europei era în mare parte depopulat, comunităţile au migrat către sud şi chiar către est. Deşi populaţiile erau adaptate la condiţii de frig, au plecat din cauza lipsei de vegetaţie. Nu e vegetaţie, nu sunt animale, nu sunt animale, nu sunt oameni. S-au retras în zone cu animale.

M.A.: Zona a fost un refugiu pentru mii de ani, oamenii paleolitici au preferat această zonă, deşi pare contraintuitiv. Dar dincolo de munţi era vântul puternic. Şi noi ştim ce vine de la ruşi dintotdeauna.

M.H.: Zona oferea un regim de precipitaţii abundent şi astfel era vegetaţie, era lemn, aveau ce arde. În zona Botoşanilor de astăzi era o stepă uscată. Peisajul de atunci dincolo de munţi nu era verde şi frumos, nu era vegetaţie luxuriantă, era o stepă uscată, ca Mongolia de astăzi. Ici colo câte un pinişor. Copacii nu sunt sensibili la frig, ci la lipsa de umiditate. Aici aveau umiditate.

D.D.: Arderile de Dârţu?

M.A.: Şi noi am găsit astfel de arderi. Dar nu ştim sigur cauzele. Poate să fie incendii naturale. Posibil că vegetaţia, fără umiditate, la ariditate maximă, pădurea devine moartă, copacii fiind ca nişte beţe de chibrit. Sau zone erodate complet, suntem într-o zonă de munte. Au rămas vetrele de bază. Dar situaţiile diferă de la caz la caz, sunt la fel şi în Austria. La Bistricioara s-au aflat mai multe urme de arsură, mai multe episoade. Sedimentul ars este mai stabil şi rezistă mai bine eroziunii şi vetrele se păstrează.

D.D.: O continuitate a locuirii?

M.H.: Oamenii au venit aici constant. Există pauze mici, de o mie de ani. Nu se aşezau în acelaşi loc, erau vânători nomazi. Un an, poate, s-au aşezat la Dârţu, un an la Bistricioara sau poate un an la Cetăţica. Şi pentru a stabili diferenţe mai mici, precum 100 de ani, nu avem mijloacele necesare de datare atât de precise.

D.D.: Generaţiile erau mai mici?

M.A.: Trăiau mai puţin decât noi şi asta nu din cauză că ar fi avut vreo problemă, ci din cauza stresului. Viaţa era mai scurtă, mai stresantă, aşa cum era pentru toţi care trăiau de pe urma vânatului.

D.D.: La Bistricioara o lutărie, la Grinţieş o lutărie?!

M.A.: Considerăm că pentru noi, arhelogii, lutăriile sunt o oportunitate. Oamenii apreciau din vechime lutul, un lut fin, care este în realitate un loess sau derivate loessice. Exploatau lutul: lutuiau case, podine, îl foloseau la sobe şi astfel tăiau depozitul. Sunt multe situri, dar multe dintre ele acoperite de pădure. Cum cercetezi?! Cauţi o terasă cât mai bine expusă, dar are trei hectare. Unde sapi? Atunci cauţi o lutărie şi acolo cineva, cândva a făcut sondajul pentru tine. Este o oportunitate, un avantaj şi în acelaşi timp un dezavantaj, căci se petrec şi distrugeri.

D.D.: Constantin Matasă a fost om al acestor locuri…

M.A.: Da, e un avantaj cu oamenii din zonă şi dacă ai astfel de oameni… Oameni din zonele în care am făcut cercetări ne-au indicat locuri. Într-adevăr, uneori înşelătoare. Oamenii zic cremene şi la cuarţ sau cuarţit.

D.D.: Aţi avut parte de de înţelegere din partea comunităţii locale?

M.A.: Da, putem zice asta. Dar noi suntem de mult aici. Există curiozitate, dar, vedeţi, siturile paleolitice nu au metale să vină cu detectoare, nu sunt comori care să atragă. Nu am primit refuzuri atunci când am avut nevoie de ceva. Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău ne-a sprijinit, mai ales în ceea ce priveşte situl de la „La Scaune”. Acest sit este unul foarte important, un sit swiderian cunoscut, datând de acum 11.000 de ani. Am promis DAPNC să-i sprijinim cu postere şi chiar panouri pentru acest sit aflat în mijlocul ariei naturale pe care o protejează.

D.D.: Spuneaţi că România este un depozit arheologic fabulos. Dacă ar fi să stabim un procent al descoperirilor la nivelul întregii suprafeţe a României?

M.A.: Ridicol. 5 poate 10%. În ceea ce priveşte paleoliticul şi mai puţin. Nu s-au făcut cercetări intense, în Moldova s-au datorat ridicării barajelor, precum cele de pe Prut sau de pe Bistriţa şi mai puţin pe Siret. Neoliticul este mult mai bine reprezentat prin descoperiri deosebite, iar alte epoci sunt neglijate. În România sunt 4-5 specialişti pentru paleolitic care să lucreze în acelaşi timp. Iar astfel de cercetări sunt de durată, se lucreză la un sit 4-5 ani, nu mai poţi săpa şi în altă parte, este o muncă migăloasă, e nevoie de bani…

D.D.: O comparaţie cu Austria?

M.H.: Cam la fel în ceea ce priveşte paleoliticul. Foarte multe construcţii s-au făcut, excavatoarele şi alte mijloace tehnologice atacă humusul. Paleoliticul e la adâncime. Spre exemplu, paleoliticul superior e la 5-6 metri adâncime. Cine sapă? Cine ajunge la această adâncime? Această colaborare între cele două echipe încearcă să surprindă adaptarea omului paleolitic de o parte şi de alta a Carpaţilor. Experienţa este utilă. Lucrurile s-au petrecut cam la fel. Spre exemplu materiale din obsidian provenind din Slovacia…

D.D.: Unde?

M.H.: Chiar şi aici la Bistricioara. Piesele treceau din mână în mână, viaţa în paleolitic nu avea un centru, nu avea o vatră. Paleoliticul însemna o viaţă tot pe drum, o mişcare continuă, epuizarea resurselor ducea la aceasta. Renul nu stă, calul nu stă, la fel şi mamutul, respectă un ciclu de viaţă. Nomazii paleolitici parcurgeau sute de kilometri pe jos. Aflăm pe valea Bistriţei silex din Balcani spre exemplu. Să ne imaginăm nişte oameni cu rucsacul în spate.

D.D.: Domnule profesor Anghelinu, aţi făcut cercetări şi la Poiana Cireşului, tot în judeţul Neamţ.

M.A.: Situaţia este comparabilă.

D.D.: Notorietate mai mare?

M.A.: Este o conservare mai bună, zona este mai uscată, la ieşirea din munţi şi aici nu au crescut sau plantat molizi, care au o aciditate foarte mare şi topesc tot. Acolo s-au descoperit mai multe oase, materialul organic s-a păstrat mai bine. Cronologia este şi ea sincronă. Aceiaşi Ghiţă şi Vasile stăteau şi aici şi acolo. Aici nu avem oasele de acolo şi nici „zorzoanele”, dar aici sunt mai multe niveluri arheologice, secvenţa de timp este mai largă: 27.000, 25.000, 24.000, 21.000 de ani.

D.D.: Sunteţi mulţumit de activitatea la acest sit?

M.A.: Situl este fabulos!

M.H.: Da, acesta este cuvântul: fabulos.

M.A.: Este foarte mare, noi am acordat atenţie la vreo 40 m2, dar sunt, credem 2.000 m2, cu o conservare foarte bună pentru un sit din mediul montan. Problematica este diversă. Oameni au venit aici în perioade diferite, au avut ocupaţii diferite. Problemele de interpretare ridicate sunt diferite, nu este aceeași Mărie la nesfârșit. În 2007 am făcut identificarea, în 2008 un profil deschis, apoi am făcut sondaje cu carotiera şi ştim că avem un sit de peste 2000 m2.

D.D.: Toponimul Cremeniş?

M.A.: Nu sunt convins, cred că este prezenţa cuarţitului, nu a silexului. Zona este din punct de vedere geologic interesantă: depozite de fliş, roci silicoase, conglomerate, cu roci silicoase şi în fliş. Prezintă un potenţial enorm.

D.D.: La fel şi Valea Bistricioarei?

M.A.: Cu siguranţă. Terasele sunt bine individualizate, cu mici bazinete la Capu Corbului, Corbu, Tulgheş. Oamenii porneau pe această vale. Revenind la identificarea unui sit, trebuie spus faptul că umbi zile întregi, nu sunt urme vizibile, nu sunt construcţii. Mulţi oameni, mulţi bani şi îţi petreci două-trei luni pe an căutând… Este un lucru pe care ar trebui să-l facă şi muzeografii locali, nu e uşor să vii din Austria sau chiar Târgovişte să cauţi situri pe valea Bistriţei. Arheologia, istoria în general, cultura în general, nu a fost o prioritate pentru finanţatori.

D.D.: Aveţi colaborări bune cu muzeografii locali?

M.A.: Da, colaborăm cu specialiştii de la Piatra-Neamţ. Conform legii, descoperirile noastre ajung la Piatra-Neamţ, noi le ţinem doar pentru studiu. Anul trecut am găsit un pandantiv, aflat în lucru, şi l-am oferit pentru expunere.

M.H.: E de datoria noastră să ne facem cunoscută munca. Publicului local sau naţional. Şi siturile de aici sunt cunoscute şi la nivel internaţional.

M.A.: Suntem plătiţi din bani publici şi rezultatul muncii noastre trebuie să se întoarcă la pubblic.

M.H.: Să evidenţiem faptul că pentru ceea ce facem noi este nevoie de muncă în echipă, interdisciplinară şi interinstituţională. Suntem sprijiniţi de arheozoologi de la Paris, datări cronologice ne sunt făcute la Institutul de Fizică Atomică, de asemenea, de colegi de la Laussane, de la Aachen sau Bayreuth. Rezultatele intră în circuitul internaţional. Breasla noastră, în special a celor ce cercetează paleoliticul, este deschisă spre colaborări internaţionale şi aceasta şi datorită mobilităţiii reprezentanţilor acestei epoci şi ne folosim de experienţa colegilor noştri din Austria, Franţa sau Rusia.

M.A.: Arheologia română veche considera arheologul un factotoum, dar este clar că este nevoie de competenţe complementare, domenii pe care nu le stăpâneşti, precum fizica nucleară sau fauna. Recunoşti un dinte de ierbivor de unul de carnivor, dar cam atât. Se opreşte competenţa ta. E nevoie de echipă. Dacă un arheolog zice că el centrează, el dă cu capul şi mai şi apără, ceva nu este în regulă. Nu e vorba doar să te duci şi să sapi un şanţ, urmează apoi foarte multă muncă de laborator.

D.D.: Lutul pe care l-aţi cercetat şi l-aţi scos afară din sit poate fi folosit?

M.A.: Cu siguranţă, şi localnicii ştiu lucrul acesta şi ne vor elibera locul. Îl pot folosi şi ne fac nouă loc pentru un altul. Şi atunci nu se vor apuca să ia lut din sit. Dar oamenii locului cu siguranţă nu vor distruge, ne respectă munca.

M.H.: Ne vom întoarce la anul şi sperăm că şi în anii viitori. Este un sit accesibil pentru studenţi, pot învăţa foarte uşor şi din punct de vedere logistic ne este la îndemână, nu este foarte izolat.

M.A.: Un sit mai mult decât potrivit şi revin la termenul pe care l-am anunţat mai devreme: fabulos. De aceea ne dorim  să continuăm.

D.D.: Vă aşteptăm, mulţumim de disponibilitatea pentru această discuţie şi sperăm ca ea să fie o cât de mică contribuţie la înţelegerea de către comunitatea locală (şi judeţeană) a importanţei efortului domniilor voastre şi al echipelor pe care le conduceţi.

A consemnat prof. dr. Daniel DIEACONU

articolul original.

“Ascultă VINUL, Citește ISTORIA, Scrie POVESTEA!”, la cetatea CAPIDAVA

19 August 2022 at 13:04
image

Cetatea Capidava (județul Constanța) va fi în acest week-end scena de desfășurare a unui inedit eveniment cultural care se desfășoară sub deviza “Ascultă Vinul, Citește Istoria, Scrie Povestea!“.

Proiectul pilot “VinSToria – Experiențe culturale, cu arheologie, istorie și vin” se va desfășura în zilele de sâmbătă, 20 și duminică, 21 august și este organizat în parteneriat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Centrul Cultural Județean “Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Pe parcursul celor două zile accesul în cetatea Capidava este gratuit, cu respectarea normelor de protecție a siturilor istorice.

Programul evenimentului cuprinde multiple și variate activități, de la degustări de vinuri și produse locale, la vizite ghidate în cetate, prezentări de carte tematică, expoziții de artă și de hărți medievale ale Mării Negre și până la ateliere de creație și proiecție de film istoric. Evenimentul “VinSToria” se adresează publicului larg și dorește să prezinte într-o manieră inedită legătura dintre istoria Dobrogei și viticultura milenară a regiunii dintre Dunăre și Mare.

Programul zilei de sâmbătă, 20 august, este unul complex. Activitățile încep la ora 11.00, când reprezentanții instituțiilor organizatoare vor face o prezentare generală a evenimentului. Cu aceeași ocazie se va discuta despre traseul de cicloturism EuroVelo 6, care îmbină vizitarea siturilor arheologice, monumentelor istorice și a lăcașurilor de cult din județul Constanța (Murfatlar, Medgidia, Cernavodă, Topalu, Crucea, Hârșova etc).

La ora 12.00, responsabilul științific al sitului arheologic, dr. Ioan Carol Opriș (Facultatea de Istorie, Universitatea București) va prezenta asistenței volumul “Capidava II”, o monografie deosebită ce prezintă detalii foarte interesante, legate de istoria acestei cetăți.

Capidava este unul dintre cele mai cunoscute situri antice dobrogene, fiind obiectul cercetărilor de specialitate încă din anul 1924. Cetate iconică a limesului (frontierei) din Dobrogea, Capidava a avut o existență lungă și zbuciumată. A fost întemeiată în primii ani ai sec. II p.Chr, în timpul împăratului Traian și a continuat să existe până în veacul al VII-lea. După numeroase atacuri ale migratorilor, cetatea a fost părăsită timp de două secole, locuirea fiind reluată în sec. IX p.Chr. (în timpul dominației bizantine). A mai funcționat timp de două veacuri, dar la jumătatea sec. XI, fortificația bizantină a fost definitiv distrusă.

Povestea cetății continuă însă și astăzi, situl devenind un mare șantier-școală în arheologia româneacă, precum și un obiectiv turistic extrem de atractiv.

Prezentarea monografiei istorice va fi urmată de o expunere făcută de un somelier reputat, în acest mod realizându-se legătura dintre istoria cetății romane și povestea viticulturii din regiune.

În intervalul 13.00 – 16.30 vor avea loc prezentări și degustări de vinuri, la aceste acțiuni participând cunoscute crame din județ. În același timp, vor avea loc și degustări de produse locale, în limita stocurilor disponibile și până la epuizarea acestora.

Sunt programate și work-shopuri și ateliere pentru copii, care vor putea să deseneze și să coloreze, având ca modele piese, personaje și alte artefacte istorice.

Specialistul Liviu Lungu, de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, va fi protagonistul unei inedite “Conferințe despre vin și arheologi”, în cadrul căreia va oferi informații inedite.

De la ora 17.00 este programat un “Atelier” de povești și legende, copiilor urmând să le fie prezentate câteva mituri ale Dobrogei, ce aduc un plus de culoare și înfrumusețează povestea acestor meleaguri pline de taine.

Tot în intervalul orar 17.00-19.00 sunt programate vizite ghidate în cetatea Capidava, tururi efectuate de către specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Ziua de sâmbătă se va încheia cu o proiecție de film, în aer liber, urmând a fi difuzată pelicula de colecție “The Secret of Santa Vittoria” (Secretul din Santa Vittoria), o capodoperă cinematografică, ce face, la rândul său, legătura dintre istorie și vin. Producția datează din anul 1969, a fost regizată de Stanley Kramer și îi are în distribuție pe marii actori Anthony Quinn, Anna Magnani, Virna Lisi și Giancarlo Giannini.

Duminică, 21 august, vizitarea cetății Capidava va fi, de asemenea, gratuită.

Prin toate acțiunile mai sus-expuse, evenimentul de la Capidava își propune să conecteze și să prezinte publicului vizitator două dintre bogățiile permanente ale Dobrogei, vinul și istoria.

articolul original.

Templul din Karnak: Secretele unui sanctuar egiptean sacru

8 August 2022 at 14:00
image

Situat la peste 600 de kilometri în susul Nilului, în nordul Luxorului modern, se află rămășițele celui mai mare sanctuar religios cunoscut din Antichitate. Complexul antic de temple egiptene din Ipet-Sut – Karnak – găzduiește o arhitectură splendidă care se întinde pe milenii, de la începutul mileniului al II-lea î.Hr. până în primele câteva secole d.Hr., și apariția creștinismului.

În timpul vieții sale de demult, Karnak a fost un sanctuar al atotputernicului zeu egiptean Amon. Peste sanctuar, moștenirea venerării acestui zeu este vizibilă. De la sanctuarele sacre din scoarță dedicate lui și familiei sale imediate până la diferitele versiuni ale acestui zeu teban, precum Amun Kamutef și Amun-Ra.

Cea mai veche structură care a supraviețuit la Karnak poate fi găsită la mică distanță de arhitectura centrală a sanctuarului. Aceasta este Capela Albă a Faraonului Senusret I. Un faraon al Regatului Mijlociu, Senusret a domnit la începutul mileniului II î.Hr. Inițial, „Capela albă” a fost situată undeva mai central în complexul Karnak, dar a fost demolată. Din fericire, arheologii francezi au reușit să descopere majoritatea blocurilor de calcar ale templului și să reconstruiască cu precizie capela în locația sa actuală, în Muzeul în Aer Liber, indică History Hit.

Scopul inițial al Capelei Albe este un subiect deschis discuțiilor. Poate că era un altar al zeului Amon, unde avea să fie adăpostită scoarța sacră a zeului. Sau poate această capelă a fost construită pentru a sărbători Festivalul Sed al lui Senusret. Sărbătorit după 30 de ani pe tron, Festivalul Sed a fost un „jubileu” egiptean antic, o reînnoire oficială a puterii faraonului. Indiferent de scopul său inițial, această „Capelă Albă” este astăzi cea mai veche clădire care se află încă în picioare la Karnak, veche de aproximativ 4.000 de ani.

Într-o continuă evoluție

În secolele care au urmat lui Senusret I, vechii conducători egipteni avea să crească. Faraonii care au urmat își lăsau amprenta asupra acestui sanctuar lui Amon, uneori în detrimentul predecesorilor lor.

Au dispus construirea de noi clădiri monumentale și au îmbunătățit structurile existente ale predecesorilor lor ori din contră,  le-au demolat. Dar în perioada antică a Noului Regat egiptean, Karnak a cunoscut epoca sa de aur.

Maii mulți faraoni ai celebrei Dinastii a 18-a și-au lăsat amprenta la Karnak, de la obeliscurile din Hatshepsut la Akh-Menu (Sala festivalului) a lui Thutmosis III până la statuia supraviețuitoare a lui Tutankhamon, cu chip de copil, din apropierea centrului complexului. Dar conducătorii următoarei Dinastii, a 19-a, sunt cei care au lăsat cea mai faimoasă moștenire la Karnak.

Seti I

Faraonul Seti I a fost al doilea conducător al Dinastiei a XIX-a. Acesta a urcat pe tronul egiptean într-un moment instabil. Ramses I, tatăl său, domnise doar un an și jumătate și nu provenea dintr-o familie regală. Și astfel, de la începutul domniei sale, Seti a fost dornic să consolideze stăpânirea dinastiei sale asupra tronului egiptean. O modalitate prin care a urmărit să realizeze acest lucru a fost prin succesele militare; o altă cale era prin construirea de clădiri monumentale. Exemple ale ambelor modalități sunt vizibile la Karnak.

Principala construcție monumentală asociată cu faraonul Seti I la Karnak astăzi este, fără îndoială, construcția principală a sitului: Sala Hipostilă. În total, Sala conține 134 de coloane, 122 de coloane de papirus închise care înconjoară o colonadă centrală de 12 coloane de papirus deschise. Unii atribuie acum cele 12 coloane centrale unui faraon al Dinastiei a XVIII-a Amenhotep al III-lea, dar construcția restului sălii (decorat deoparte) este

Sala Hipostilă a lui Seti este cea mai mare moștenire a faraonului la Karnak astăzi, dar el a folosit și situl ca un loc în care și-ar putea promova realizările militare. De la începutul domniei sale, Seti a făcut campanie cu armata în afara Egiptului, dornic să-și asigure stăpânirea prin succese militare în Libia și Siria. Pe peretele exterior nordic al Sălii Hipostile, se pot vedea diverse reprezentări marțiale ale lui Seti și ale armatei sale în campanie.

Ramses II

Fiul și succesorul lui Seti a fost nimeni altul decât Ramses al II-lea, unul dintre cei mai renumiți faraoni. Și el era sigur că își va lăsa amprenta la Karnak. Construcția elementelor arhitecturale ale Sălii Hipostile (pereții, acoperișul, cele 122 de coloane de papirus închise) a fost finalizată în timpul domniei de 11 ani a lui Seti, dar decorația sălii a rămas incompletă când Ramses a urcat pe tron. Ramses al II-lea a fost cel care a supravegheat decorarea celor 134 de coloane ale sălii.

Asemeni tatălui său, Ramses al II-lea era sigur că își va promova succesele militare pe părțile exterioare ale sălii. În timp ce realizările militare ale lui Seti sunt vizibile pe peretele de nord, exterior al Zidului,  realizările militare ale lui Ramses pot fi observate pe peretele exterior, sudic al sălii.

Realizarea în cauză este „victoria” lui Ramses al II-lea împotriva hitiților în bătălia de la Cades. Privind reliefurile șterse, bătălia este înfățișată ca o victorie egipteană, dar în realitate ciocnirea a fost mult mai mult un impas. Cel mai interesant dintre toate este însă o serie de hieroglife scrise lângă un colț al peretelui exterior. Ușor de trecut cu vederea astăzi, această scriere este textul tratatului de pace cu hitiții care a urmat bătăliei de la Kadesh: primul tratat de pace înregistrat din istorie.

Conducătorii de la Karnak care nu erau egipteni

Karnak a trecut printr-o epocă de aur în ultimele etape ale mileniului al II-lea î.Hr., dar activitatea de acolo devine și mai interesantă în timpul mileniului I î.Hr. În timpul acestui mileniu, Egiptul a fost martor și o serie de faraoni egipteni „ne-nativi”.

De la kușiți și libieni până la perși și macedoneni. Cu toate acestea, importanța sitului de la Karnak a rămas. Unele structuri uimitoare rămân vizibile la sanctuar, construite de unii faraoni care nu sunt egipteni.

Una dintre cele mai izbitoare dintre aceste structuri poate fi văzută foarte aproape de intrarea principală din Karnak astăzi, giganticul Prim Pilon. Aceasta este o coloană falnic izolată: Chioșcul din Taharqa. Inițial, această coloană înaltă de 19 metri făcea parte dintr-o structură acoperită, dar tot ce rămâne astăzi este această coloană. Taharqa a fost un faraon al dinastiei a 25-a Kushite și moștenirea sa rămâne vizibilă până astăzi la Karnak.

Influența macedoniană

Chiar în centrul orașului Karnak, cel mai sfânt dintre locuri, se află un altar din granit dedicat marelui zeu Amon. Câțiva faraoni au construit acolo un altar de scoarță de-a lungul secolelor, de exemplu Hatshepsut, deoarece își propun să se asocieze strâns pe ei înșiși și stăpânirea lor cu Amon. Dar altarul din scoarță de granit care dăinuie până astăzi este asociat cu un conducător macedonean: regele Filip Arrhidaeus al III-lea.

Domnia lui Philip Arrhidaeus este una tulbure, deși fascinantă. El a condus în timpul perioadei de după moartea lui Alexandru cel Mare, folosit în mare parte ca pion de către generalii ambițioși care luptă pentru putere în această nouă lume post-Alexandru. În timpul domniei sale, Philip Arrhidaeus s-a aventurat în Egipt o singură dată, când l-a însoțit pe regentul Perdiccas într-o campanie nefastă împotriva lui Ptolemeu în 320 î.Hr. Cu siguranță, Philip Arrhidaeus aproape sigur nu a vizitat niciodată Karnak. Deci, ce face un altar din scoarță, dedicat de el lui

O explicație probabilă este că altarul din scoarță este opera guvernatorului Egiptului de atunci, Ptolemeu. Un argument plauzibil a fost sugerat recent de doctorul Ian Worthington. Ian sugerează că Ptolemeu, dornic să-și arate loialitatea față de regele Philip Arrhidaeus în urma aventurii eșuate din Egipt a lui Perdiccas, a construit acest altar din scoarță.

articolul original.

Vrei să vezi RUINELE antice SCUFUNDATE din zona Cazinoului Constanța? Înscrie-te GRATUIT! VIDEO

5 July 2022 at 08:28
image

Tinerii, turiști sau localnici, care vor să se scufunde în Marea Neagră pentru a admira ruinele orașului antic Tomis pot să facă acest lucru într-un cadru organizat, prin intermediul unui proiect inedit finanțat de Primăria Constanța.

Proiectul „Vestigii subacvatice 2022” promovează în rândurile publicului tânăr artefacte ale zonei de est a cetății antice Tomis, aflate în prezent sub apele Mării Negre, în zona Cazino Constanța.

Practic, în perioada 4 iulie – 5 august, 400 de tineri echipați în costume de scufundare și însoțiți de cinci ghizi – scafandru arheolog vor vizita în mod gratuit situl arheologic subacvatic din zona Cazinoului din Constanța. Obiectivele ce vor fi vizitate se află la adâncimi cuprinse între 2 și 8 metri și nu mai departe de 500 de metri de mal.

„Vizitarea va fi inofensivă pentru situl arheologic și se va desfășura în mod responsabil și neinvaziv, vestigiile urmând să fie privite de la o distanță de minumum un metro. Tururile subacvatice se vor desfășura sub coordonarea și supravegherea celor cinci ghizi din cadrul proiectului, toți având specializarea de scafandru arheolog.”, a declarat Georgiana Rusu, manager de proiect.

Programul de scufundări se va întinde pe durata a cinci săptămâni, în perioada 4 iulie – 5 august 2022, în zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri: 4, 5, 6, 7, 8, 11, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 21, 22, 25, 26, 27, 28, 29 iulie, 1, 2, 3, 4, 5 august 2021.

Pentru evitarea aglomerației la vestiare și pe traseul de vizitare, grupurile de vizitatori vor fi programate în două serii zilnice: prima serie de la ora 10:00, a doua serie de la ora 13:00.

Înscrieri, în limita locurilor disponibile, se pot face pe pagina de facebook a proiectului sau la tel. 0721905334, între orele 10:00 și 20:00.

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța.

Buget total al proiectului: 167.500 lei, din care 150.000 lei finanțare și 17.500 lei contribuție proprie a beneficiarului.

Sponsor: Infinity Art Dental.

articolul original.

A început SCANAREA 3D a SITURILOR ISTORICE din judeţul Constanţa

26 June 2022 at 09:31

Reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță că în perioada 15-17 iunie 2022, s-a desfășurat, la Cetatea Tropaeum Traiani din Adamclisi (jud. Constanța), expediția științifică de trei zile, parte a activităților din cadrul proiectului BSB 867 Black Sea Archaeology, History and Culture Portal / ARHICUP, în care Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este al doilea beneficiar.

Expediția comună a avut un accent extrem de practic: dobândirea de abilități și experiență în lucrul cu stația de scanare mobilă nou achiziționată, pentru scanarea 3D a reperelor istorice. Digitalizarea a inclus reconstrucții 3D ale unor părți ale sitului arheologic. Înregistrările vor deveni parte din resursele platformei web online moderne dezvoltate în cadrul proiectului. Totodată, a fost realizat un film documentar, în urma procesului de lucru.

Obiectivul principal al proiectului este crearea unui acces îmbunătățit la conținutul cultural prin portalul de internet dezvoltat și tehnologiile informaționale moderne, pe baza cărora va fi prezentată moștenirea istorică a litoralului Mării Negre în contextul dezvoltării durabile.

La activitate au participat experți ai Municipiului Nessebar (Hristo Bogdanov, manager proiect; Andon Nenov, specialist IT; Ilian Radanov, operator video), de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (dr. Cristina Talmațchi, manager partener proiect; dr. Constantin Șova, responsabil cu aspecte tehnice; dr. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabil științific al sitului arheologic) și de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei (drd. Mariana Vasilache, manager partener proiect; dr. Denis Topal, expert) – parteneri în proiect.

Implementarea proiectului BSB 867 Portalul Arheologiei, Istoriei și Culturii Mării Negre /ARHICUP, care este finanțat prin Programul Operațional Comun de Cooperare Transfrontalieră în cadrul Instrumentului European de Vecinătate „Bazinul Mării Negre 2014 – 2020”, a început la 1 iunie 2020 și are o durata de 30 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 566 400 de euro, din care 85440 de euro reprezintă bugetul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Printre grupurile țintă ale proiectului se numără sectorul turistic, comunitatea științifică și de cercetare, utilizatorii online și toți cei care doresc să viziteze regiunea unică a Mării Negre.

Dintre progresele înregistrate în ultima perioadă de PP2, amintim realizarea descrierilor bibliografice pentru baza de date a web portal. În scopul efectuării unei selecții cât mai obiective, a fost solicitat sprijinul mai multor instituții de profil, la care au răspuns Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion”, Tulcea (dr. Sorin Cristian Ailincăi), Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea ”Ovidius” Constanța (conf.univ. dr. Emanuel Plopeanu) și Biblioteca Județeană ”Ioan N. Roman” Constanța (dr. Corina-Mihaela Apostoleanu).

articolul original.

Un oraș vechi de 3.400 de ani a ieșit de sub apă după o secetă extremă

21 June 2022 at 07:49
image

Arheologii kurzi și germani au excavat așezarea din lacul de acumulare Mosul, de-a lungul râului Tigru, în regiunea Kurdistan din nordul Irakului, în ianuarie și februarie.

Situl arheologic Kemune este considerat a fi orașul din epoca bronzului Zakhiku, un centru important al Imperiului Mittani care a dominat zona între 1550 și 1350 î.Hr. Teritoriul regatului se întindea de la Marea Mediterană până în nordul Irakului, potrivit Ivanei Puljiz, profesor junior la departamentul de arheologie și asiriologie din Orientul Apropiat de la Universitatea din Freiburg din Breisgau, Germania, și unul dintre directorii proiectului.

O cursă contra cronometru

Zakhiku a fost scufundat sub apă după ce guvernul irakian a construit barajul Mosul în anii 1980 și de atunci rar a văzut lumina zilei. După ce Puljiz a auzit că orașul a reapărut, echipa ei s-a grăbit să sape locul, deoarece nu se știa când nivelul apei va crește din nou.

„Din cauza presiunii enorme a timpului, am săpat în temperaturi înghețate, zăpadă, grindină, ploaie, chiar și furtuni, precum și ocazional zi însorită, fără să știm când va crește apa din nou și cât timp vom avea.” a spus Puljiz.

Orașul antic este acum rescufundat, dar cercetătorii au reușit să catalogeze o mare parte a sitului.

Un palat fusese deja documentat când orașul a apărut pentru scurt timp în 2018, dar mai multe structuri suplimentare au fost documentate în timpul ultimei săpături. Unele dintre descoperiri includ o fortificație completă cu turnuri și ziduri și o clădire de depozitare cu mai multe etaje.

Multe dintre structuri au fost făcute din cărămizi de noroi uscate la soare, care de obicei nu rezistă bine sub apă, au spus cercetătorii. Cu toate acestea, Zakhiku a suferit în urma unui cutremur în jurul anului 1350 î.Hr., iar părți din zidurile superioare s-au prăbușit și au acoperit clădirile.

Păstrând trecutul

Se știe puține despre vechiul popor Mittani care a construit orașul, în mare parte datorită faptului că cercetătorii nu au identificat capitala imperiului și nici nu le-au descoperit arhivele, a spus Puljiz. Cu toate acestea, anumite artefacte descoperite în timpul ultimei săpături ar putea ajuta la furnizarea de informații.

Arheologii au găsit cinci vase de ceramică care dețin peste 100 de tăblițe cuneiforme de lut, datând din perioada de după cutremurul care a distrus orașul. Se crede că acestea provin din perioada asiriană mijlocie, care a durat între 1350 și 1100 î.Hr. și ar putea face lumină asupra dispariției orașului și a ascensiunii stăpânirii asiriene în zonă.

„Este aproape de miracol faptul că tăblițele cuneiforme din argilă neartă au supraviețuit atât de multe decenii sub apă.” a declarat Peter Pfälzner, profesor de arheologie din Orientul Apropiat la Universitatea din Tübingen.

Tabletele nu au fost încă descifrate, dar Puljiz a emis ipoteza că aparțineau unei arhive private.

„Sunt curioasă în continuare să văd ce va dezvălui studiul textelor cuneiforme despre soarta orașului și a locuitorilor săi după cutremurul devastator.” a spus Ivana Puljiz.

Toate artefactele care au fost excavate, inclusiv tăblițele, sunt găzduite în Muzeul Național Duhok.

Înainte ca orașul să dispară din nou sub apă, cercetătorii au acoperit ruinele cu foi de plastic etanș, ținute cu pietre și pietriș. Puljiz speră că aceste măsuri vor proteja situl antic de eroziunea apei și vor împiedica dispariția acestuia.

articolul original.
  • There are no more articles
❌