ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Reținut de polițiști, după ce a năvălit de 2 ori peste concubină, deși avea ordin de interdicție !

5 December 2022 at 10:57
By: M.Ex.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse” – 2 fapte și ”violența în familie”.
Din cercetările efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Olt, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis pe numele său, prin aceea că s-a deplasat la domiciliul fostei sale concubine situat în municipiul Codlea, județul Brașov și a agresat-o fizic pe aceasta.
În continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 06 noiembrie a.c., bărbatul în cauză s-a mai deplasat la domiciliul fostei sale concubine, încălcând în acest fel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu prin care i se impunea păstrarea unei distanțe minime față de concubina sa și de locuința acesteia.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

articolul original.
  • There are no more articles
❌