ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 26 November 2022Ultimele Stiri

Tânără agresată sexual de controlorul din tren: „M-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris”

26 November 2022 at 12:05
image

O călătorie cu trenul, pe ruta Craiova-București, s-a transformat pentru o tânără într-un adevărat coșmar. Fata a fost agresată sexual de controlor și i s-a propus să petreacă o noapte cu el la Brașov. Speriată de cele întâmplate, victima a depus plângere, atât la CFR, cât și la Poliție, relatează gds.ro.

În dimineaţa zilei de 18.11.2022, la orele 4.47, am plecat cu trenul IRN 79 din gara Craiova spre Bucuresti, urmând ca în Gara de Nord să schimb trenul spre destinaţia mea finală – Braşov. Când mi-am căutat locul, am constatat că era într-un compartiment gol dar, având în vedere că nu era prima dată când mergeam cu trenul spre Bucureşti, stiam că se va aglomera până acolo, aşa că nu am căutat un alt loc. La scurt timp după ce trenul s-a pus în mişcare a venit controlorul să îmi verifice biletul”, se arată în plângerea făcută de victimă.

În momentul în care a sunat alarma m-am trezit şi am văzut că trenul era oprit. Buimacă de somn, am sărit în picioare crezând că am ajuns în gară. În acel moment, l-am văzut pe controlor în uşa compartimentului venind spre mine şi spunând că a venit să mă trezească. M-am întins după bagaj, iar el m-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris în cuvinte. Am încercat să scap, dar mă ţinea strâns de mână şi îmi spunea că „mergem amândoi cu trenul la Braşov şi petrecem o noapte împreună”, a povestit tânăra.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Un renumit actor din „Squid Game” este acuzat de agresiune sexuală: „Mi-am cerut scuze”

25 November 2022 at 12:50
image

Actorul sud-coreean O Yeong-su, una dintre cele mai mari vedete ale serialului ”Squid Game”, a fost pus sub acuzare pentru o agresiune sexuală comisă în anul 2017, au anunțat procurorii.

În vârstă de 78 de ani, O Yeong-su a devenit în luna ianuarie primul sud-coreean care a câștigat un Glob de Aur, pentru rolul unui bătrân neajutorat, care la finalul serialului se dovedește a fi cu totul altcineva.

Serialul „Jocul calamarului” a fost un succes pe platforma Netflix, iar în România a fost vizualizat la cote maxime.

Potrivit presei, procuratura sud-coreeană l-a acuzat oficial joi pentru că a atins o femeie într-o manieră nepotrivită, în 2017.

Actorul care a jucat rolul bătrânului numit ”Oh Il-nam” în serialul de succes, a fost lăsat în libertate.

Presupusa victimă a depus o plângere împotriva actorului în decembrie anul trecut.

Autoritățile au închis cazul în aprilie, dar l-au redeschis la cererea victimei.

Chestionat de procurori, el a negat acuzațiile.

Informaţia „nu este incorectă din punct de vedere faptic”, a declarat pentru AFP un responsabil al procuraturii din districtul Suwon, aflat la periferia sudică a Seulului, fără a oferi alte detalii.

De asemenea, potrivit presei sud-coreene, Ministerul Culturii a decis să oprească o campanie publicitară în care apărea O Yeong-su.

„Ea a spus că nu va face tam-tam în privința asta”

„Squid Game” a fost văzut de zeci de milioane de persoane de la lansarea sa în 2021 şi rămâne unul dintre cele mai populare seriale de pe Netflix, iar rolul pe care l-a jucat bătrânul a fost unul important, potrivit Variety.com.

„Am ținut-o de mână pentru a o ghida în jurul lacului. Mi-am cerut scuze pentru că ea a spus că nu va face tam-tam în privința asta, dar asta nu înseamnă că recunosc acuzațiile”, a declarat actorul.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

O scriitoare l-a chemat în judecată pe Donald Trump pentru viol și defăimare

25 November 2022 at 12:45
By: -
image

Fosta editorialistă a revistei Elle, E. Jean Carroll, îl acuză pe Donald Trump că a violat-o în anii ’90.

Carroll, în vârstă acum de 78 de ani, a depus plângerea la tribunalul federal din Manhattan în baza unei noi legi care le dă victimelor agresiunilor sexuale care aveau peste 18 ani la data comiterii faptei un termen de un an pentru a-și acționa în judecată agresorii, chiar dacă abuzul a avut loc cu mult timp în urmă, relatează BBC.

Scriitoarea susține că agresiunea s-a produs într-o încăpere a unui magazin de haine de lux din New York, în urmă cu 27 de ani. Ea l-a dat în judecată pe Trump și pentru defăimare, după ce acesta a acuzat-o că minte când ea a lansat prima oară acuzațiile, în 2019.

Fostul președinte american, acum ajuns la 76 de ani, a negat că a violat-o pe Carroll sau că o cunoștea la momentul respectiv, spunând că nu era genul lui de femeie. El a susţinut că afirmațiile acesteia sunt minciuni.

Primul proces va începe pe 6 februarie 2023.

Alte state americane, printre care New Jersey, California, Arizona și Montana, și-au extins sau au eliminat temporar prescripția pentru infracțiunile sexuale în 2018, în contextul extinderii mișcării #MeToo.

T.D.

articolul original.

Un actor din „Squid Game”este acuzat de agresiune sexuală

25 November 2022 at 13:30
image

Actorul sud-coreean O Yeong-su, una dintre vedetele serialului „Squid Game”, a fost pus sub acuzare pentru o agresiune sexuală comisă în 2017, au anunţat vineri procurorii, informează AFP, citată de Agerpres.

Actorul, în vârstă de 78 de ani, devenise în ianuarie primul sud-coreean care a câştigat un Glob de Aur, pentru rolul unui bătrân cu un aspect vulnerabil în thriller-ul distopic de succes al platformei de streaming Netflix.

Potrivit presei, procuratura sud-coreeană l-a acuzat oficial joi de atingerea unei femei pe corp într-o manieră nepotrivită, în 2017.

Actorul a fost lăsat în libertate.

Informaţia „nu este incorectă din punct de vedere faptic”, a declarat pentru AFP un responsabil al procuraturii din districtul Suwon, aflat la periferia sudică a Seulului, fără a oferi alte detalii.

Potrivit mass-media sud-coreene, Ministerul Culturii a decis să oprească o campanie publicitară în care apărea O Yeong-su.

„Squid Game” a fost văzut de zeci de milioane de persoane de la lansarea sa în 2021 şi rămâne unul dintre cele mai populare seriale de pe Netflix.

articolul original.

Iohannis: Agresiunea Rusiei riscă să polarizeze scena internaţională

25 November 2022 at 12:45
By: (R.C.)

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, la Kaunas, importanţa unităţii europene în contextul războiului din Ucraina şi a arătat că, deşi agresiunea Rusiei a unit ţările la nivel european şi transatlantic, aceasta riscă „să polarizeze şi să fragmenteze scena internaţională”.

„Avem nevoie ca întreaga comunitate internaţională să fie unită, deoarece acest război nu este războiul Europei. Acest război afectează cu certitudine întreaga lume – în planul securităţii alimentare şi energetice, al perturbărilor economice sau împiedicării eforturilor de luptă împotriva schimbărilor climatice. Trebuie să fim conştienţi că, deşi agresiunea Rusiei ne-a unit la nivel european şi transatlantic, aceasta riscă să polarizeze şi să fragmenteze scena internaţională. Acesta este motivul pentru care, în timp ce continuăm să consolidăm legăturile cu vecinătatea noastră apropiată şi cu Aliaţii noştri, precum şi să ducem mai departe în mod credibil promisiunile de extindere a Uniunii Europene, trebuie să extindem mesajul şi să construim parteneriate şi cu ţări şi regiuni din întreaga lume”, a spus şeful statului la simpozionul internaţional „The Idea of Europe” organizat de Universitatea Vytautas Magnus din Kaunas.

El a menţionat că UE este a treia economie din lume.

„Avem nevoie de un efort colectiv de a ne angaja, de a arăta că empatizăm cu dificultăţile partenerilor noştri globali, de a explica conduita pe care o avem şi a le înţelege poziţiile, astfel încât să evităm ca aceştia să se simtă neglijaţi”, a declarat Iohannis.

Şeful statului a precizat că iniţiative precum Coridoarele Solidarităţii, care facilitează exporturile din Ucraina către pieţele mondiale, inclusiv către ţările care resimt cea mai mare nevoie, trebuie promovate.

El a indicat că România a facilitat tranzitul a peste 7 milioane de tone de cereale din Ucraina şi va continua în aceeaşi notă, ca o „contribuţie la gestionarea insecurităţii alimentare care poate afecta ţările vulnerabile de pe glob”.

De asemenea, şeful statului a afirmat că ar trebui valorificate instrumente precum Acordurile de Liber Schimb, parteneriatele, diferitele formate de dialog sau participarea la programe emblematice ale UE, precum Erasmus sau Orizont, în vederea consolidării legăturilor noastre globale.

„Este necesar să identificăm mijloacele prin care putem egala pe scena globală puterea noastră economică, astfel încât să nu asistăm la o derivă geopolitică către discursul Rusiei şi, prin urmare, către autoritarism şi în detrimentul democraţiei. Este clar că maniera în care răspundem la toate aceste provocări va defini modul în care va arăta harta geopolitică în viitor”, a spus Iohannis.

Potrivit şefului statului, calea democraţiei, libertăţii, drepturilor omului, respectării ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a multilateralismului este cea corectă pentru un viitor prosper, stabil şi sigur.

El a afirmat că atacul Rusiei nu este numai împotriva Ucrainei, ci şi împotriva valorilor fundamentale europene, valori precum democraţia, libertatea, drepturile omului sau exercitarea suverană a drepturilor.

Şeful statului a subliniat că Uniunea Europeană a stat ferm alături de Ucraina în eforturile sale de a apăra valorile europene, precum şi de Republica Moldova şi Georgia.

„Faptul că, în pofida tuturor dificultăţilor şi presiunilor, aceste ţări continuă să creadă cu tărie în visul lor european este inspirant, impresionant şi demonstrează că ‘Ideea de Europa’ este la fel de puternică ca întotdeauna”, a spus Iohannis.

La evenimentul organizat la Kaunas, capitală culturală europeană în 2022, au participat şi preşedinţii Lituaniei, Gitanas Nauseda, Letoniei, Egils Levits, şi Poloniei, Andrzej Duda.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj video în cadrul evenimentului. De asemenea, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a intervenit prin videoconferinţă.

Preşedintele CE a vorbit despre importanţa Kaunas drept capitală europeană în contextul actual şi de ajutorul financiar şi asistenţa militară oferite de Uniunea Europeană Ucrainei.

„În timp ce războiul lui Putin a închis uşile evenimentelor culturale din Ucraina, voi aţi deschis uşile culturii ucrainene. (…) Vom continua să fim alături de Ucraina pentru că ucrainenii luptă cu speranţă şi pentru un viitor mai bun”, a spus Ursula von der Leyen.

Preşedintele Ucrainei a vorbit despre unitatea Europei în contextul războiului din Ucraina.

„Sunt 254 de zile de la începutului acestui război. Această agresiune anti europeană este sortită eşecului, libertatea europeană este garantată, dar Rusia încă mai are la îndemână diverse forme de teroare, încă au bombe, rachete şi arme ca să ucidă oameni în fiecare zi. (…) Nu există divizare în ceea ce priveşte unitatea europeană şi trebuie să păstrăm acest lucru. Aceasta este misiunea noastră numărul unu în acest an. (…) Dependenţa europeană de gazul rusesc s-a diminuat şi trebuie să dispară. Aceasta va diminua veniturile Rusiei din veniturile din energie”, a spus Zelenski, care a adăugat că Rusia nu mai poate folosi energia ca pe o armă.

El a subliniat că plafonarea preţurilor la energie este foarte importantă. Zelenski a afirmat că propunerea de plafonare a preţurilor la 60 de dolari pe baril este mai degrabă o concesie făcută Rusiei şi a apreciat propunerea ţărilor baltice şi a Poloniei privind plafonarea preţului la 30 de dolari pe baril.

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să participe alături de omologii din Lituania, Letonia şi Polonia la summitul dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova.

articolul original.

Doi bărbați din Cluj au profitat de o fată de 9 ani, mama ei era de față, cei trei au fost arestați

24 November 2022 at 09:10
image

Pe 18 noiembrie 2022, Poliția Municipiului Aiud, județul Alba, a fost sesizată de către o femeie de 32 de ani, din Aiud, cu privire la faptul că, în perioada 2020 – 2022, în care ar fi avut o relație de concubinaj cu un bărbat de 36 de ani, din Cluj Napoca și ar fi locuit la domiciliul acestuia, împreună cu fiica ei minoră, ar fi fost agresate de către acesta, iar minora, în vârstă de 9 ani, ar fi fost violată.

În urma cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, a rezultat că bărbatul, ar fi agresat-o sexual pe minoră și ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale, iar mama acesteia ar fi știut și chiar ar fi asistat la unele dintre aceste scene.

Totodată, a rezultat că și un alt bărbat, cunoștință a celor doi, în vârstă de 35 de ani, din Cluj Napoca, ar fi săvârșit asupra minorei fapte de agresiune sexuală și viol.

Pentru obținerea de probe, la data de 22 noiembrie 2022, polițiștii din Aiud, cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat două percheziții, pe raza municipiului Cluj Napoca, iar cei doi bărbați au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Aiud unde au fost audiați, iar ulterior au fost reținuți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală, corupere sexuală, viol și rele tratamente aplicate minorului.

Măsura reținerii a fost luată și față de mama minorei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la agresiune sexuală, complicitate la viol, corupere sexuală și rele tratamente aplicate minorului.

În cursul zilei de ieri, 23 noiembrie, cele trei persoane reținute au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, iar, ulterior judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud, care a dispus cercetarea lor în stare de arest preventiv.

Acestea au fost depuse în centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

foto: arhiva

articolul original.

Imagini de coșmar la Protopopești, unde un tânăr și-a hăcuit părinții cu un cuțit și topor

24 November 2022 at 07:47
image

Echipajele medicale și poliția au fost alertate de vecinii unei familii din Protopopești, comuna Tăcuta, după ce un tânăr agresiv a ieșit cu un topor din propria curte.

La fața locului, oamenii legii au dat de niște imagini de coșmar. Atât tatăl, cât și mama acestuia au  fost găsiți în stare de inconștiență  și prezentau multiple plăgi în zona capului.

Serviciul de ambulanță a trimis o ambulanță B2, însă echipajul medical, confruntat cu comportamentul agresiv al bărbatului, a evitat intrarea în locuința, solicitând ajutorul poliției.

Când au intrat în casă, polițiștii i-au descoperit pe mama și tatăl agresorului înjunghiați pe pat, inconștienți. Pentru a intra în locuință, oamenii legii au folosit arma din dotare pentru că viața le-a fost pusă în pericol și agresorul îi amenința cu un topor.

Au fost trimise suplimentar, în sprijin, două echipaje cu medic de la SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean.

Pentru că nu reușeau să intre în locuință pentru a vedea starea celor două victime, după nenumărate încercări de a-l liniști pe agresor, polițiștii au fost nevoiți să folosească arma din dotare trăgând focuri de avertisment în aer. Acest lucru însă nu l-a intimidat pe agresor, acesta continuând să reprezinte o amenințare pentru polițiști, astfel încât polițiștii au fost nevoiți să tragă în plin, rănindu-l.

Echipajele medicale au acordat îngrijiri celor trei persoane, după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Ținând cont de starea gravă în care se aflau, toți trei au fost transferați la o unitate spitalicească din Iași.

articolul original.

Craiovean de 63 de ani, în arest pentru coruperea sexuală a minorilor

24 November 2022 at 03:15
image

Judecătoria Craiova a dispus, ieri, prelungirea mandatului de arestare emis pe numele unui pensionar din Craiova, deferit justiţiei pentru coruperea sexuală a minorilor şi agresiune sexuală. Potrivit oamenilor legii, bărbatul de 63 de ani și-ar fi expus organele genitale în faţa a doi copii de 5 şi 6 ani. În urma cercetărilor s-a mai stabilit că bărbatul a procedat la fel cu alţi doi copii, de 6 şi 8 ani. Inculpatul a fost arestat preventiv pe 20 iulie.

Poliţiştii doljeni au precizat că infracţiunile ar fi fost comise de pensionar la domiciliul său. Bărbatul locuieşte pe strada Gârleşti din Craiova.
„În fapt, la data de 4 iulie, un minor şi o minoră, de 5 şi 6 ani, din Craiova, s-ar fi deplasat la locuinţa bărbatului, unde cel în cauză, în urma practicării unor jocuri, și-ar fi expus organele genitale şi i-ar fi determinat pe minori să le atingă. De asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul ar fi procedat similar în luna mai, victimă fiind o minoră de 6 ani, din Craiova.
Tot din cercetări poliţiştii au stabilit că bărbatul, în cursul anului curent, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale împreună cu o altă minoră de 8 ani, ar fi atins-o în zona feselor, şi-ar fi expus organele genitale şi ar fi determinat-o pe aceasta să le atingă”, au precizat oamenii legii.

Judecat pentru coruperea sexuală a minorilor

Pe data de 19 iulie, polițiștii de la Secția 3 Craiova au dispus reţinerea bărbatului de 63 de ani. A fost acuzat de comiterea a trei infracţiuni de corupere sexuală a minorilor şi una de agresiune sexuală. O zi mai târziu, pe 20 iulie, suspectul a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea inculpatului pentru 30 de zile. Mandatul de arestare a fost prelungit de instanţă de patru ori, ultima dată miercuri, pe 23 noiembrie.

„Menţine ca fiind temeinică şi legală măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul S.V., în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova(…). Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.V., prin apărător, cu măsura arestului la domiciliu”, a dispus instanţa.

Hotărârea Judecătoriei Craiova poate fi contestată de inculpat. Craioveanul a fost deferit justiţiei în septembrie, în stare de arest preventiv.

articolul original.

Femeie agresată de un tânăr la un centru de tip familial din Gherla, acesta a refuzat să se legitimeze când a venit poliția

23 November 2022 at 16:32
image

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați marți seara în jurul orei 20.40 despre agresarea unei femei, aflată în timpul programului de serviciu, la o Unitate de tip Familial din oraș.

Din primele verificări, s-a constatat că la centrul aflat într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Alexandru Vlahuță, a avut loc un conflict între doi tineri din cadrul centrului.

Angajata instituției ar fi intervenit pentru aplanarea situației, însă la scurt timp, unul dintre cei doi ar fi deteriorat, în urma unei lovituri cu piciorul, un televizor din încăpere.

Ulterior, acesta ar fi ieșit din camera respectivă, fiind urmat de angajata centrului, care, având intenția de a discuta cu el, ar fi fost lovită cu ușa. În acel moment, femeia s-a dezechilibrat, a căzut și s-a accidentat.

În urma deplasării polițiștilor la respectiva locație, în cadrul activităților derulate, tânărul de 23 de ani ar fi refuzat să se legitimeze, fiind informat despre faptul că, în cazul refuzului, va fi condus la sediul unității de poliție.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de distrugere, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care evenimentul a avut loc.

articolul original.

A chemat polițiștii să o scape din ”ghearele” soțului când de fapt soțul era în ”ghearele” ei

23 November 2022 at 12:32
image

O femeie a sunat marți seară la 112 pentru a cere ajutorul polițiștilor să o scape din mâinile soțului agresiv. Ajunși la fața locului oamenii legii au constatat cu totul altceva. Femeia era într-o stare avansată de ebrietate și l-a agresat verbal pe soț chiar sub ochii polițiștilor. Soția recalcitrantă a fost amendată.

articolul original.

Tineri reținuți după o reglare de conturi în parcul de la Casa Tineretului. Două victime au ajuns în spital

21 November 2022 at 10:30

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele a şase tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, din municipiul Botoşani şi comuna Cristeşti. Cei şase sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Din cercetări, a reieşit faptul că în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2022, aceştia, în timp ce se aflau într-un local public, din muncipiul Botoşani, ar fi provocat scandal, tulburând ordinea şi liniştea publică şi au agresat mai mulţi tineri care se aflau în interiorul acestuia.

Totodată, în aceeaşi noapte, tinerii bănuiţi de comiterea faptelor, s-au deplasat în zona unui alt local public, din municipiul Botoşani, unde ar fi provocat scandal şi au agresat alţi tineri, care în urma evenimentului au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceştia din urmă au ajuns la spital, fiind internaţi cu multiple leziuni ale organelor interne şi fracturi.

“Unul dintre pacienţi este internat cu suspiciunea de ruptură de splină, iar un al doilea este internat în secţia de neurochirurgie. Prezenta multiple traumatisme craniene, declarând că a fost călcat pe cap de agresori”, a precizat un asistent din cadrul Spitalului Județean.

Din câte se pare, cei implicaţi în scandal sunt cei care, în vara acestui an, au fost implicaţi într-un scandal uriaş, cu bătăi şi urmăriri prin centrul oraşului.

La acea dată Monitorul a relatat pe larg cazul şi ramificaţiile scandalului din acea perioadă. “Tinerii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi arestare preventivă al I.P.J. Botoşani, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentaţi în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Articolul precedent
Articolul următor
articolul original.

Teleevanghelist turc, condamnat la 8.658 de ani de închisoare

18 November 2022 at 12:25
image

Adnan Otkar, un teleevanghelist celebru din Turcia căruia îi plăcea să se înconjoare de femei tinere, pe care le numea „pisicuţele” sale, a fost condamnat de un tribunal din Istanbul la 8.658 de ani de închisoare pentru agresiune sexuală şi abuz de minori, relatează BBC, citat de Ziare.com.

În vârstă de 66 de ani, Adnan Oktar a avut propriul său canal de televiziune, A9 TV, prin intermediul căruia a ţinut predici religioase.

Oktar şi sute de adepţi ai săi au fost arestaţi în 2018, la domiciliul său, pentru o sumedenie de acuzaţii, printre care conducerea unei organizaţii criminale, infracţiuni fiscale, abuzuri sexuale şi infracţiuni ce intrau sub incidenţa legilor antiteroriste.

În timpul arestării sale, Oktar a declarat jurnaliştilor că acuzaţiile aduse împotriva sa sunt „minciuni” şi „un joc al statului paralel britanic”, un subiect despre care a vorbit frecvent în trecut.

Un adversar înverşunat al teoriei evoluţiei, el a scris o carte despre creaţionism, „Atlasul creaţiei”, în care susţinea că teoria evoluţiei a lui Darwin se află la baza terorismului internaţional. Deşi luată în derâdere pe scară largă, mai multe exemplare ale cărţii sale ar fi fost expediate, fără a fi solicitate, către universităţi şi biblioteci.

Adnan Otkar a fost arestat de mai multe ori înainte de 2018

Opiniile sale l-au făcut celebru atât în Turcia, cât şi în străinătate, fiind arestat de mai multe ori înainte de 2018 şi petrecând timp atât în închisoare, cât şi într-o unitate de psihiatrie, de-a lungul anilor.

Iniţial, Oktar a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare de 1.075 de ani, dar o curte de apel a dispus rejudecarea procesului, în care au fost implicaţi în total 215 inculpaţi. Zece dintre ei au primit, la rândul lor, pedepse cu 8.658 de ani de închisoare, ceilalţi au avut parte de pedepse mai scurte.

În ianuarie 2021, Adnan Oktar a fost condamnat pentru zece acuzaţii separate, printre care conducerea unei organizaţii criminale, implicare în spionaj politic şi militar, abuz sexual asupra minorilor, viol, şantaj şi tortură. De asemenea, a fost acuzat de presupuse legături cu clericul exilat Fethullah Gulen, pe care guvernul turc îl acuză că a pus la cale o lovitură de stat militară eşuată în 2016, în urma căreia 251 de persoane au fost ucise şi peste 2.000 rănite. O instanţă superioară a anulat apoi această hotărâre.

Opiniile sale l-au făcut celebru atât în Turcia, cât şi în străinătate, fiind arestat de mai multe ori înainte de 2018 şi petrecând timp atât în închisoare, cât şi într-o unitate de psihiatrie de-a lungul anilor.

articolul original.

Bârlădean reținut după ce a agresat pe un bărbat în incinta unui bar din Simila

17 November 2022 at 13:24
image

Poliţiştii  din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în data de 16 noiembrie 2022, în satul Simila, comuna Zorleni, municipiu Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că la data de 16 noiembrie 2022, la ora 19.30, în incinta unui local de alimentație publică din satul Simila, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul cercetat ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi agresat o persoană vătămată, bărbat în vârstă de 40 de ani, din aceeași localitate.

Urmare a agresiunii, persoana vătămată a suferit vătămări corporale ce vor necesita 7-8 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data de 17 noiembrie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

articolul original.

Violatorul celor două fetiţe din Vama Buzăului, arestat preventiv

13 November 2022 at 17:18
image
articolul original.

Prima reacție a Părintelui Calistrat Chifan, după ce a agresat două femei

13 November 2022 at 12:49
image

Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, județul Iași, a agresat două femei. Imaginile au ajuns virale, iar acesta a venit la câteva zile distanță cu o primă reacție oficială.

Argumentarea sa este greu de înțeles, iar în plus afirmă că așteaptă scuze din partea victimelor, notează cancan.ro.

Ce reacție a avut Părintele Calistrat după ce a agresat două femei

Părintele Calistrat a agresat două femei chiar în curtea cimitirului, în fața enoriașilor, iar IPJ Iași a demarat o anchetă în cazul său.

„Mare problemă nu s-a întâmplat. Acolo este un cimitir, într-o coastă, unde mai vin creștini din afară și își iau locuri, iar fetele astea două, n-o să le dau numele, să nu fie calomnie, au acolo vreo două-trei locuri, sunt două copile nemăritate, care au deviație de comportament sau puțină isterie”, a fost prima reacție a Părintele Calistrat, după gestul său.

„Nu vreau să acuz pe nimeni, poate să fie şi un aranjament sau o simplă coincidenţă. Facem teatru în faţa oamenilor şi nu a mai călcat de atunci. Am 60 de ani, tu eşti o mucoasă, nu sunt bărbatul tău. Vii în ograda manăstirii şi ţii autoritate tutelară de stăpân.

Dumnezeu să o ierte şi cei ce s-au uitat să nu creadă vreo prostie. Nu sunt agresiv, sunt cel mai paşnic om, dar mă scoţi din papuci dacă eşti aşa. Aseară şi-a întrecut limita. Dacă nu-mi punea piedica sora sa, nu reacţionam nici eu. Sor-sa mă filma cu telefonul mobil şi ea a încălcat toate regulile mănăstirii. Oamenii s-au bucurat şi au zis că dau toţi declaraţii”, a explicat la BZI LIVE, părintele Calistrat Chifan.

articolul original.

Vasile Bănescu (BOR), reacție la cazul preotului Calistrat: „Diavolul e, sub masca unui ins cumsecade și hâtru, foarte agresiv și vulgar”

11 November 2022 at 15:41
image

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat, pe Facebook, la cazul preotului Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, județul Iași, care a fost filmat lovind o femeie. Acesta a denunțat „impostura morală și spirituală”, care „răbufnește uneori, inevitabil, prin gesturi și cuvinte nepotrivite sau pur și simplu printr-un act necontrolat de violență”.

Vasile Bănescu, reacție în cazul preotului Calistrat

„Impostura morală și spirituală răbufnește uneori, inevitabil, prin gesturi și cuvinte nepotrivite sau pur și simplu printr-un act necontrolat de violență. O violență demascată brusc.

Diavolul, cel care inspiră slava deșartă, cel care ațâță plăcerea de a fi adulat public și care ne joacă abil pe degete, inducându-ne o imagine deformată de sine și făcându-ne să credem că am fi importanți, e, sub masca unui ins cumsecade și hâtru, agresiv și vulgar”, a scris Vasile Bănescu, pe Facebook.

Acesta a mai susținut că diavolul se manifestă prin „vulgaritatea gureșă, lejeritatea suspectă față de lucrurile cu adevărat importante, parodierea gravității, circul” și „spectacolul obscen din jurul propriului sine”.

Excesul, insolența, aroganța și luarea în deșert a numelui Domnului duc la o prăbușire rușinoasă, „dincolo de care putem ghici un rânjet satisfăcut”, a continua acesta.

„Vedetismul, grobianismul, fachirismul verbal cu aer sapiențial, violența de orice fel, incultura laică și teologică instalate în mediul clerical/ monahal sub masca „conservatorismului” de mahala xenofobă și filetistă, reprezintă tot atâtea ratări ale întâlnirii cu vocația pastorală, dar mai ales cu creștinismul însuși”, a mai scris Vasile Bănescu, într-o postare separată.

Preotul Calistrat, filmat când lovește o femeie. El a avut apoi o reacție insultătoare

Amintim că preotul Calistrat a fost filmat când lovea o femeie în curtea mănăstirii. Ulterior, el a dat vina pe aceasta și pe o altă femeie, pe care le-a acuzat că au deviații de comportament, sunt isterice și au încercat să seducă preoții, inclusiv pe el.

„Cred că sunt ușor deviante. Nu am nimic cu ele, sunt două suflete nevinovate, dar când faci chestii premeditate obraznice, vrei să spurci imaginea mănăstirii, atunci e o obrăznicie. Mănăstirea noastră o cunoaște atâta lume și vii tu, o măciucă de asta isterică nemăritată, să faci teatru în față la 500 de oameni?”, a mai spus preotul Calistrat, pentru BZI.

articolul original.

Fost șef al CJ Teleorman, profesor la o şcoală din Zimnicea, arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual eleve de 13 și 15 ani

11 November 2022 at 08:41
image

Cornel Bleajă, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, care este profesor de fizică la o şcoală din judeţ, a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual două eleve, de 13, respectiv 15 ani.

Mandatul de arestare preventivă a fost emis de magistrații de la Judecătoria Zimnicea.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea. Dispune arestarea preventivă pe o perioada de 30 de zile, cu începere de la data 10.11.2022, până la data de 09.12.2022, inclusiv, a inculpatului Bleajă Cornel, pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală”, conform deciziei judecătorilor.

Cornel Bleajă este membru al Consiliului Judeţean Teleorman şi a fost vicepreşedinte a acestei instituţii.

„A fost un sărut părintesc”

Oamenii legii au deschis o anchetă pe numele lui după ce, în 4 noiembrie, presa locală a relaltat că Cornel Bleajă, profesor de fizică la o şcoală din Zimnicea, a fost acuzat de două eleve că le-ar fi atins în mod necorespunzător. Copilele ar avea 13, respectiv 15 ani, scrie News.ro.

Conform sursei citate, Bleajă ar fi demisionat în urma acuzaţiilor care i-au fost aduse, susţinând că ar fi fost vorba despre „un sărut părintesc”, potrivit  declaraţiilor date în presa locală de directorul şcolii unde Bleajă era cadru didactic. Demisia invocă probleme personale şi familiale.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.

Un consilier județean din Teleorman a fost reţinut pentru agresiune sexuală. Victimele ar fi eleve de 13 şi 15 ani

10 November 2022 at 19:09
By: -
image

Un consilier judeţean din Teleorman, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, profesor de fizică la o şcoală din Zimnicea, a fost reţinut, joi, pentru agresiune sexuală în şcoală. Presupusele victime sunt două eleve cu vârsta de 13, respectiv 15 ani.

Anchetatorii au început acţiunea penală, iar suspectul va fi prezentat unui complet de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Dosarul a fost deschis după ce, în 4 noiembrie, jurnaliştii locali de la investigatoria.ro au scris că profesorul Cornel Bleajă a fost acuzat de două eleve că le-ar fi atins în mod necorespunzător.

Conform sursei citate, Bleajă ar fi demisionat în urma acuzaţiilor care i-au fost aduse, susţinând că ar fi fost vorba despre ”un sărut părintesc”, conform declaraţiilor date în presa locală de directorul şcolii unde s-ar fi petrecut faptele.

Demisia invocă probleme personale şi familiale.

articolul original.

Un elev de 10 ani din SUA a fost acuzat de agresiune sexuală de un consilier şcolar

10 November 2022 at 17:30
image

Elevul în vârstă de 10 ani al unei şcoli primare din Florida riscă să fie acuzat de agresiune sexuală, după ce a îmbrățișat un consilier local. Femeia a informat poliţia că băiatul a atins-o necorespunzător, dar copilul cât şi familia acestuia neagă acuzaţile, potrivit observatornews.ro.

Băiatul de 10 ani a fost suspendat de la şcoala primară din Florida, iar după a fost acuzat de agresiune, când ar fi atins necorespunzător un consilier şcolar în timpul unei îmbrăţişări.

Acuzațiile profesoarei

Consilierul de la Școala Holly Hill din județul Volusia povestește că a intrat într-o sală de clasă pe 24 octombrie ca să discute ceva cu profesorul, iar un băiat de clasa a patra îi ceruse o îmbrăţişare. Conform unui raport al poliției și a unei scrisori redactate de aceasta şi trimisă avocaţilor familiei, minorul a fost suspendat.

Consilierul susține că „s-a întors într-o parte pentru a oferi o îmbrățișare laterală”, iar copilul i-ar fi pus un braț în jurul umărului și cu cealaltă mână „a apucat-o de sânul stâng”. Aceasta a adăugat că i-a îndepărtat mâna rapid și băiatul a plecat.

Avocații care reprezintă familia băiatului au declarat că acuzațiile sunt nefondate. Ei sunt de părere că școala nu a investigat propriu-zis incidentul. Elevul se va întoarce la ore marți, iar directorul şcolii Volusia refuză să comenteze incidentul.

articolul original.
❌