ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 27 September 2022Ultimele Stiri

DDB vrea să preia pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo. ”Reușim să scăpam de acționarii balast și de Dinamo – Badea”

26 September 2022 at 21:15
image

Doar Dinamo București (DDB) a confirmat că intenționează să preia tot pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo, urmând să îi elimine, astfel, din schemă pe Dorin Șerdean și Nicolae Badea.

Situația de la Dinamo este în continuare problematică, după ce negocierile cu potențialii investitori purtate în această vară/toamnă au picat.

În acest moment, pachetul majoritar de acțiuni este în posesia companiei Lotus, deținută de Dorin Șerdean, cel care l-a preluat de la Pablo Cortacero, dar acesta a spus că nu are puterea financiară de a se implica. Suporterii din Programul Doar Dinamo București au anunțat că vor să preia aproape toate acțiunile printr-un artificiu legal pus la cale împreună cu administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu.

DDB confirmă că vrea să preia pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo

DDB deține acum puțin peste 20 de procente din acțiunile la Dinamo, dar sunt șanse mari ca acest procent să crească la peste 99. Suporterii și administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu vor să transforme creanța Asociației Peluza Cătălin Hîldan în acțiuni și să nu mai depindă de Dorin Șerdean, potrivit Playsport.

După aflarea acestor informații de către presă, DDB a confirmat că pregătește lovitura care ar putea schimba total situația clubului din ”Ștefan cel Mare”.

”Am promis că vom salva clubul și o vom face! Nu am promis niciodată că vom avea performanțe sportive, am promis că vom salva clubul de la faliment și că vom face tot posibilul să îl însănătoșim.

A fost o luptă teribil de grea, o luptă pe care ne-am asumat-o și pe parcursul căreia am dat piept cu toți cei care doreau că Dinamo să dispară. Sub rezerva aprobării planului de reorganizare de către justiție, am deveni primul club deținut într-o formă incipientă de către suporteri.

Prin noul plan de reorganizare, reușim să scăpam de acționarii balast de la Dinamo (Lotus Perfect Products, societatea administrată de Dorin Șerdean) și Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo („Dinamo – Badea”). Doream să vă comunicăm aceste lucruri după ce acest plan va fi aprobat de justiție, dar presa a reușit să afle detaliile înainte.

Lupta noastră comună a fost încununată de succes. Dinamo va trăi și veți putea spune cu mândrie «Și eu am salvat Dinamo». Mulțumim membrilor DDB, mulțumim celor care ne-au ajutat în această luptă. Alături de toți cei implicati la Dinamo în acest moment, vom face totul pentru ca să putem crea bazele unui MARE DINAMO”, este comunicatul remis de DDB.

După șapte etape desfășurate în actualul sezon de Liga 2, Dinamo ocupă locul 16, cu 6 puncte acumulate. Echipa este calificată și în Play-off-ul Cupei României, unde întâlnește Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Vești proaste pentru Vladimir Putin! Mobilizarea pentru conflictul din Ucraina lovește în acțiunile rusești

24 September 2022 at 11:15
image

Acţiunile rusești au scăzut în tranzacţii volatile pe întreaga săptamână după anunțul lui Vladimir Putin de mobilizare a aproximativ 300.000 de militari pentru conflictul din Ucraina. În urma acestei decizii, acţiunile Gazprom au scăzut vineri cu 2,6% în ruble, în conformitate cu evoluţia pieţei, scrie news.ro

În pofida ordinului de mobilizare al preşedintelui Vladimir Putin, rubla a atins cel mai înalt nivel faţă de dolarul american şi euro din iulie, în tranzacţiile de la Moscova.

Rubla a avansat cu 3,5%, la 56,79 unităţi pentru un dolar, cel mai ridicat nivel din 22 iulie.

Controalele valutare şi plăţile de taxe de la sfârşitul lunii, prin care exportatorii ruşi îşi transformă câştigurile în valută străină în ruble pentru a face plăţi către Trezorerie, oferă un impuls rublei în pofida factorilor geopolitici contrari, spun analiştii.

Oferta crescută de valută străină de la exportatori şi rapoartele privind mai multe sancţiuni împotriva Moscovei din partea Uniunii Europene, care fac investiţiile în valută mai puţin atractive, susţin rubla, a spus SberCIB Investment Research, într-o notă.

Ministerul de Finanţe a majorat taxele pe petrol şi gaze şi a spus că nu va reveni la regula bugetară obişnuită până în 2025.

Regula bugetară dictează cât de mult din veniturile Rusiei obţinute din exporturile de petrol şi gaze sunt utilizate pentru cheltuielile guvernamentale de zi cu zi şi cât de mult este din aceste venituri revin fondului suveran al guvernului.

Concepută pentru a atenua diferenţele dintre perioadele de boom şi criză, regula a fost suspendată la începutul acestui an din cauza noii situaţii financiare a Rusiei.

Cu toate acestea, acţiunile ruseşti au scăzut puternic vineri, deoarece pieţele rămân nervoase cu privire la modul în care mobilizarea din Rusia va afecta conflictul.

Indicele RTS denominat în dolari a scăzut cu 0,9%, până la 1.163,3 puncte. Indicele rusesc MOEX bazat pe ruble a coborât cu 4,1% mai slab, la 2.100,4 puncte.

Acţiunile ruseşti au înregistrat o volatilitate sporită toată săptămâna, ca răspuns la ordinul de mobilizare şi pe măsură ce Moscova organizează referendumuri în patru regiuni ale Ucrainei privind aderarea la Rusia.

După ce au crescut în sesiunea de joi ca urmare a ştirilor că va avea suficient flux de numerar liber pentru a plăti dividende intermediare, acţiunile Gazprom au scăzut vineri cu 2,6% în ruble, în conformitate cu evoluţia pieţei, scrie news.ro

articolul original.

Poliţişti trimişi în stradă pentru combaterea accidentelor. Vor avea loc acţiuni şi pentru prevenirea faptelor antisociale

23 September 2022 at 12:03

În acest weekend polițiștii botoșăneni vor organiza acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză și a consumului de alcool sau de substanțe psihoactive.

Polițiștii rutieri și cei din cadrul structurilor de ordine publică vor avea în atenție prevenirea oricăror stări conflictuale, precum și a faptelor antisociale și vor desfășura activități de supraveghere și monitorizare a traficului rutier, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența drogurilor sau a alcoolului.

„Vă recomandăm să respectați normele de conviețuire socială, regulile de circulație și indicațiile polițiștilor, pentru a evita să fiți implicați în evenimente nedorite. Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau ați asistat la comiterea unei astfel de fapte, nu ezitați să vă adresați celui mai apropiat polițist sau să sunați la 112!”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

articolul original.

Președintele din Iran consideră că moartea femeii omorâtă de polițiști trebuie anchetată, după valul de proteste din țară

23 September 2022 at 05:20
image

Președintele iranian Ebrahim Raisi a declarat că moartea unei femei aflate în custodia poliției trebuie investigată după ce a stârnit proteste ample. Vorbind într-o vizită la Adunarea Generală a ONU de la New York, Raisi a acuzat Occidentul de ipocrizie pentru că și-a exprimat îngrijorarea cu privire la moartea lui Mahsa Amâni.

Sunt proteste în Iran după ce o femeie a murit după ce a fost bătută cu bestialitate de către poliţiştii care au prins-o că îi ieșea părul din val. Regulile islamice sunt foarte stricte în ceea ce privește comportamentul persoanelor de sex feminin în societate.

Președintele din Iran, despre moartea femeii omorâtă de poliţişti

Ebrahim Raisi, președintele din Iran a explicat faptul că moartea femeii omorâtă de polițiști trebuie anchetată în mod serios. Femeia a murit la câteva ore după ce poliția de moralitate a arestat-o ​​pentru că ar fi încălcat regulile baticului.

Cel puțin 17 persoane au murit în cele mai grave tulburări din Iran de ani de zile. Amâni, o femeie kurdă din orașul Saqez, din nord-vestul orașului, a murit vineri la spitalul din Teheran, după trei zile în comă. Raisi a repetat concluzia unui medic legist că tânăra nu a fost bătută. Poliția iraniană a spus că a suferit „insuficiență cardiacă bruscă”.

Protestatarii resping concluziile statului, arătând că ofițerii au lovit-o în cap pe Amâni cu o bâtă și au lovit-o cu capul de unul dintre vehiculele lor. Președintele i-a avertizat pe protestatari că „actele de haos” nu sunt acceptabile. El a acuzat națiunile occidentale de „standarde duble”, subliniind uciderile comise de poliție în Regatul Unit și SUA.

„În fiecare zi, în diferite țări, inclusiv în Statele Unite, vedem bărbați și femei murind în întâlniri cu poliția, dar nu există nicio sensibilitate cu privire la cauză și la abordarea acestei violențe”, a adăugat el.

SUA au anunțat sancțiuni împotriva poliției morale iraniene. Departamentul Trezoreriei SUA a declarat că sancțiunile sunt pentru abuzul asupra femeilor iraniene și încălcarea drepturilor protestatarilor.

Se protestează în zeci de orașe din Iran

Faptul că femeia a fost omorâtă în Iran a declanșat un val de reacții în societate. Se protestează în zeci de orașe din țară, iar în Turcia au fost organizate proteste de susținere.

Puternica Garda Revoluționară a Iranului , care are legături strânse cu liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut justiției să îi judece pe „cei care răspândesc știri și zvonuri false”, ca parte a eforturilor aparente de a opri impulsul protestelor. Gardienii și-au exprimat, de asemenea, simpatie pentru familia doamnei Amini. Protestele au ajuns în aproximativ 80 de orașe. O persoană a spus că cartierul ei seamănă cu un câmp de luptă.  Într-un interviu acordat BBC , tatăl lui Amini, Amjad, a spus că autoritățile nu i-au permis să vadă tot corpul ei după ce a fost învelit pentru înmormântare, când doar fața și picioarele ei erau vizibile.

„Au fost vânătăi pe picioarele ei”, a spus el, adăugând că le-a cerut medicilor să le examineze, dar nu a primit niciodată răspuns.

Amini a respins, de asemenea, afirmațiile ministrului de interne și ale directorului de medicină legală din Teheran conform cărora fiica sa ar fi avut probleme de sănătate preexistente.

Nu a fost deloc la niciun spital în ultimii 22 de ani, în afară de câteva boli legate de răceală

Primele proteste au avut loc după înmormântare, când femeile au fost filmate fluturând basma în aer și strigând „moarte dictatorului” – o incantare îndreptată adesea către Liderul Suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Așadar, președintele din Iran susține că moartea femeii ar trebui anchetată, dar oarecum a dat deja verdictul. Acesta consideră că femeia a murit din alte cauze și că nu a fost bătută cu bestialitate de polițiști.

articolul original.

Bărbat căutat de autoritățile din Scoția, prins în localitatea natală

21 September 2022 at 07:36
image

În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, poliţiştii vasluieni au depistat un bărbat care figura urmărit internațional, în baza unui mandat european de arestare.

În data de 18 septembrie 2022, polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au căutat și depistat în comuna Tanacu, județul Vaslui, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din aceeași localitate.

Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Scoția, Marea Britanie, au emis un mandat european de arestare, bărbatul fiind bănuit de săvârșirea de infracțiuni sexuale.

Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru dispunerea măsurilor legale.

articolul original.

Reportajul Zilei – ROADPOL Safety Days – Acțiunile polițiștilor sălăjeni

20 September 2022 at 09:24
By: Regie
image
Reportajul Zilei - ROADPOL Safety Days - Acțiunile polițiștilor sălăjeni — Sălăjeanul

25

VIZUALIZARI
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Politica de cookie-uri.
articolul original.

Acțiuni pentru siguranța circulației desfășurate de polițiștii olteni

18 September 2022 at 15:40

În perioada 16-17 august 2022, poliţiştii rutieri şi polițiștii de ordine publică cu atribuții pe linie rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat, în sistem integrat, pe drumurile publice din județul Olt, pentru reducerea accidentelor rutiere, precum și pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale acestora.

Activitățile au fost desfăurate în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, ce are loc în perioada 16 – 22 septembrie a.c., destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la importanța respectării regulilor de circulație.

Proiectul își propune ca ziua de 21 septembrie 2022 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa.

Bărbat prins la volan băut și cu permisul suspendat

În primele 48 de ore, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat activități informativ – preventive, în vederea conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun, în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Activitățile de combatere desfășurate de polițiști au vizat în special conducătorii auto care nu respectă regimul legal de viteză, dar și pe cei care conduc sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive, acestea fiind unele dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere identificate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Astfel, la data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurat activități specifice pe Drumul Expres 12, au oprit pentru control un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul București.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Întrucât conducătorul auto prezenta un comportament suspect, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Șofer depistat conducând cu 152 km/h pe un drum cu limita maximă de 50 km/h

De asemena, la data 17 septembrie a.c., în jurul orei 15:20, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurat activități specifice pe Drumul Național 64, în localitatea Colibaci, au depistat, în trafic, un autoturism care circula cu viteza de 152 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 50 km/h.

Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din orașul Drăgășani, județul Vâlcea.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o prioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Totodată, la data 18 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Corabia, în timp ce desfășurat activități specifice pe Drumul Județean 642, în comuna Izbiceni, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din județul Teleorman.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0.91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Acțiunile vor continua pe întreaga perioadă de desfășurare a proiectului Roadpol Safety Days.

articolul original.

Acțiuni ale polițiștilor doljeni în Craiova și Bucovăț

16 September 2022 at 11:02
image

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au continuat joi acțiunile tip bliț în comuna Bucovăț și municipiul Craiova.

Joi, 15 septembrie, în intervalul orar 18.00-20.00, polițiști ai Biroului Rutier Craiova împreună cu cei ai Secției nr. 2 Poliție Rurală Breasta și Secției nr. 3 Poliție Rurală Bucovăț au desfășurat o acțiune tip bliț în comuna Bucovăț, pentru reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, în noaptea de 15/16 septembrie, în intervalul orar 00.00-02.00, polițiști ai Biroului Rutier Craiova împreună cu cei ai Secțiilor nr. 1, 3 și 4 Craiova au continuat acțiunile tip bliț pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Cu ocazia activităților desfășurate, în cadrul celor două acțiuni, au fost verificate 288 de vehicule, legitimate 333 de persoane și au fost efectuate 112 testări cu aparatele etilotest și drugtest.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.865 de lei.

Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracţiune la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Șofer aflat la volan sub influența drogurilor

În noaptea de 15/16 septembrie, la ora 01.50, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Craiova au oprit pentru control, pe strada 22 Decembrie 1989, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Craiova.

Întrucât acesta avea o stare de agitație a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de canabis.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

articolul original.

Val de acțiuni organizate de polițiștii rutieri

16 September 2022 at 10:20

În perioada 16 – 22 septembrie, Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere– ROADPOL va realiza Proiectul ROADPOL Safety Days. Acesta este destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.

De asemenea, proiectul își propune ca ziua de 21 septembrie 2022 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa.

Totodată, polițiștii rutieri vor purta discuții cu participanții la trafic pentru conștientizarea importanței respectării normelor rutiere, în special cele cu privire la conducerea sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive, respectarea regimului legal de viteză, traversarea neregulamentară, utilizarea telefonului mobil sau portul centurii de siguranță.

articolul original.

Elon Musk, antreprenor genial sau nebun de legat?

15 September 2022 at 06:30
image

Elon Musk este cofondator al companiei de plăți electronice Paypal și al companiei producătoare nave spațiale SpaceX. El s-a născut pe 28 iunie 1971 în Pretoria, Africa de Sud.

De asemenea, Musk este director general al companiei producătoare de mașini Electrice Tesla și deține cea mai mare parte din această companie.

În plus, el deține acțiuni și în cadrul rețelei sociale Twitter, pe care a încercat să o cumpere în totalitate în primăvara acestui an.

Așadar, cine este Elon Musk?

Începutul vieții lui Elon Musk

Musk s-a născut dintr-un tată sud-african și dintr-o mamă canadiană. A demonstrat un talent timpuriu pentru computere și antreprenoriat.

La 12 ani a creat un joc video, pe care l-a vândut unei reviste de computere.

În 1988, după ce a obținut un pașaport canadian, Musk a părăsit Africa de Sud pentru că nu era dispus să sprijine apartheidul prin serviciul militar obligatoriu și pentru că a căutat oportunități economice mai mari disponibile în Statele Unite, potrivit Britannica.

PayPal

Musk a urmat cursurile Queen’s University din Kingston, Ontario, din Canada, iar în 1992 s-a transferat la Universitatea din Pennsylvania, Philadelphia, din SUA, unde și-a obținut licențele în fizică și economie în 1997.

S-a înscris la școala postuniversitară de fizică la Universitatea Stanford din California, dar a plecat după doar două zile pentru că a simțit că Internetul are mult mai mult potențial de a schimba societatea decât munca în fizică.

În 1995 a fondat Zip2, o companie care le-a furnizat hărți și liste de întreprinderi ziarelor online. În 1999, Zip2 a fost cumpărat de producătorul de computere Compaq pentru 307 milioane de dolari, iar Musk a fondat apoi o companie de servicii financiare online, X.com, care a devenit ulterior PayPal, specializată în transferul de bani online. Licitația online eBay a cumpărat PayPal în 2002 pentru 1,5 miliarde de dolari.

SpaceX

Musk este convins de mult timp că pentru ca viața să supraviețuiască, omenirea trebuie să devină o specie multiplanetă. Cu toate acestea, el a fost nemulțumit de costurile ridicate ale lansatoarelor de rachete.

În 2002 a fondat (SpaceX) pentru a produce rachete mai accesibile. Primele sale două rachete au fost Falcon 1 (lansată în 2006) și Falcon 9, mai mare, (lansată în 2010), care au fost concepute pentru a costa mult mai puțin decât rachetele concurente.

O a treia rachetă, Falcon Heavy (lansată în 2018), a fost proiectată să transporte 53.000 de kilograme pe orbită, aproape de două ori mai mult decât cel mai mare concurent al său, Delta IV Heavy a companiei Boeing, pentru o treime din cost.

SpaceX a anunțat succesorul rachetelor Falcon 9 și Falcon Heavy: sistemul Super Heavy-Starship. Prima etapă, Super Heavy, ar putea fi capabilă să ducă 100.000 de kg pe orbita joasă a Pământului. Sarcina acesteia va fi Starship, o navă spațială concepută pentru a asigura transport rapid între orașele de pe Pământ și baze de pe Lună și Marte.

SpaceX a dezvoltat, de asemenea, nava spațială Dragon, care transportă provizii către Stația Spațială Internațională (ISS). Primele zboruri de testare ale sistemului Super Heavy-Starship au fost lansate în 2020. Pe lângă faptul că este CEO al SpaceX , Musk a fost, de asemenea, proiectant-șef în construirea rachetelor Falcon, Dragon și Starship.

Elon Musk și Tesla

Elon Musk a fost interesat de mult timp și de mașinile electrice, iar în 2004 a devenit unul dintre marii finanțatori ai Tesla Motors (), o companie fondată de antreprenorii Martin Eberhard și Marc Tarpenning.

În 2006, Tesla a lansat prima sa mașină, Roadster, care putea parcurge 394 de kilometri cu o singură încărcare. Spre deosebire de majoritatea vehiculelor electrice anterioare, pe care Musk le-a considerat greoaie și neinteresante, Roadster era o mașină sport care putea accelera de la 0 la 97 km/h în mai puțin de patru secunde.

În 2012, Tesla a prezentat sedanul Model S, care a fost apreciat de criticii auto pentru performanța și designul său. Compania a câștigat și mai multe laude pentru SUV-ul său de lux Model X, care a fost lansat pe piață în 2015. Model 3, un vehicul mai puțin costisitor, a intrat în producție în 2017 și a devenit cea mai vândută mașină electrică din toate timpurile.

Hyperloop

Nemulțumit de costul prevăzut (de 68 de miliarde de dolari) al unui sistem feroviar de mare viteză în California, Musk a propus în 2013 un sistem alternativ mai rapid, Hyperloop, un tub pneumatic în care o capsulă care transportă 28 de pasageri poate parcurge cei 560 km dintre Los Angeles și San Francisco în 35 de minute, cu o viteză maximă de 1.220 km/h, aproape viteza sunetului.

Musk a susținut că Hyperloop ar costa doar 6 miliarde de dolari și că, având capsule care pleacă în medie la fiecare două minute, sistemul ar putea susține cele șase milioane de oameni care călătoresc pe acea rută în fiecare an. Cu toate acestea, a declarat el, împărțindu-și timpul între SpaceX și Tesla, nu s-a putut dedica dezvoltării Hyperloop.

Twitter

și-a făcut cont pe rețeaua socială Twitter în 2009, acesta devenind unul dintre cele mai populare conturi de pe site, depășind 85 de milioane de urmăritori în 2022.

La începutul lunii aprilie 2022, s-a aflat că Musk a cumpărat mai mult de 9% din companie. La scurt timp după aceea, Twitter a anunțat că Musk se va alătura consiliului de administrație al companiei; în schimb, Elon a decis să facă o ofertă pentru cumpărarea întregii companii, la o valoare de 54,20 dolari pe acțiune, totalizând 44 de miliarde de dolari.

Consiliul de administrație al Twitter a acceptat înțelegerea, ceea ce l-ar fi făcut singurul proprietar al companiei. Musk a declarat că planurile sale pentru companie includ „îmbunătățirea produsului cu noi funcții, deschiderea surselor algoritmilor pentru a crește încrederea, învingerea roboților de spam și autentificarea tuturor oamenilor”.

În iulie 2022, Musk a anunțat că își retrage oferta, declarând că Twitter nu a furnizat suficiente informații despre conturile spam și susținând că compania a „încălcat semnificativ mai multe prevederi” ale contractului de cumpărare.

Bret Taylor, președintele consiliului de administrație al Twitter, a răspuns spunând că compania „s-a angajat să încheie tranzacția la prețul și condițiile convenite cu Musk”.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Recorder: Dezastru în Poliție/ În trei ani, din 34.000 de plângeri de infracționalitate informatică doar 412 s-au finalizat

12 September 2022 at 09:56
image

O investigație recentă a jurnaliștilor Recorder demonstrează că polițiștii români nu au capacitatea de a soluționa sesizările cetățenilor în privința infracțiunilor informatice.

Dincolo de analize și statistici care nu fac decât să constate fenomenul, rămânem cu numărul din ce în ce mai mare al victimelor care cad în plasa infractorilor din mediul virtual. Sunt oameni care așteaptă la nesfârșit o soluționare la plângerile lor” se menționează în materialul publicistic amintit.

Liber la furat românii: din 34.000 de plângeri la nivel național doar în 412 dosare s-a terminat urmărirea penală

Raportul obținut de Recorder arată că, în trei ani, dintr-un total de peste 34.000 de plângeri la nivel național, au fost soluționate 11.817, majoritatea clasate sau renunțându-se la urmărirea penală din lipsă de probe.

Doar în 412 dintre aceste dosare polițiștii au terminat urmărirea penală și au trimis cazurile spre procurori, pentru a le prezenta în instanță.

Din lipsă de cadre specializate, dosarele din infracționalitate informatică au fost amânate în majoritatea cazurilor de cercetare

Până în anul 2019, conform Recorder, dosarele de infracționalitate informatică erau lucrate de DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism). În urmă cu trei ani, responsabilitatea acestor plângeri a trecut la Poliția Română.

În cadrul Poliției nu există departamente speciale pentru aceste infracțiuni și s-a decis ca acestea să fie în sarcina angajaților din cadrul Serviciilor de Investigații Criminale de la nivelul fiecărui inspectorat județean.

Astfel, ofițerii care aveau în lucru furturi,violuri sau percheziții au preluat aceste spețe care necesită o pregătire specială în domeniul online; astfel, dosarele de criminalitate informatică au fost puse pe ultimul plan.

peste 21000 dosare zacea în sertare în luna martie

Ca de obicei, statul român ridică din umeri în fața anumitor tipuri de infracțiuni și se rezumă la explicații sau statistici: în loc să găsească soluții pentru a face față valului imens de infracțiuni care afectează grav resursele financiare dar chiar și viața celor păgubiți, Poliția întocmește rapoarte anuale în care prezintă cifrele dezastrului; cel mai recent, din martie, a intrat în posesia Recorder și arată că, în primăvară, peste 21.000 de dosare de criminalitate informatică zăceau nerezolvate pe birourile angajaților de la Ministerul de Interne.

În condițiile în care plângerile cetățenilor s-au dublat de la un an la altul, cei care trebuiau să le rezolve pur și simplu n-au mai făcut față susține jurnalistul  Andrei Udișteanu; conform investigației amintite, șefii Poliției au fost informați încă de acum trei ani că numărul cazurilor de infracțiuni informatice este în creștere alarmantă însă nu au elaborat niciun plan de măsuri iar acest tip de infracțiuni rămân, de cele mai multe ori, amânate pe termen nelimitat.

Conducerea Poliției, incapabilă să organizeze un plan pentru soluționarea fenomenului

Presată de amploarea fenomenului și de incapacitatea de a acționa dincolo de ridicarea neputincioasă de umeri, conducerea Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) încearcă totuși să pară preocupată, conform publicației citate: în primăvara acestui an, s-a decis înființarea unor compartimente dedicate combaterii infracțiunilor informatice la nivelul fiecărui județ, dar fără a ridica numărul de posturi și fără investiții în pregătire, recrutare sau dotare.

Din datele publicate, reiese că – în cel puțin 16 județe – aceste compartimente speciale există mai mult pe hârtie, posturile nefiind ocupate nici până în prezent.

articolul original.

ADI „ECODES SĂLAJ” – Campanie de informare pentru colectarea selectivă a deșeurilor

9 September 2022 at 06:56
By: Regie

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECODES Sălaj”, împreună cu operatorii de salubrizare organizează, în cursul lunii septembrie, o serie de întâlniri cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județul Sălaj. Acțiunile fac parte dintr-o campanie amplă de informare și conștientizare privind fluxul tehnologic al deșeurilor.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECODES Sălaj”, împreună cu operatorii de salubrizare Asocierea SC Instal Ros SRL – SC Cleanman SRL şi Asocierea SC Brantner Environment SRL – SC Brantner Servicii Ecologice SRL, organizează, în cursul lunii septembrie, o serie de întâlniri cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județul Sălaj.

Acțiunile fac parte dintr-o campanie amplă de informare și conștientizare privind fluxul tehnologic al deșeurilor, respectiv importanța colectării selective și a reciclării, pentru a avea un mediu mai curat și o mai bună calitate a vieții.

Până în prezent au fost organizate trei astfel de întrevederi la care au luat parte, alături de primari și viceprimari din UAT-urile deservite de Asocierea Instal Ros SRL – SC Cleanman SRL, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, vicepreședinții Cristian-Claudiu Bîrsan și Szilágyi Róbert-István, administratorul public al județului, Marian-Paul Maghiu, și secretarul general al județului, Cosmin-Radu Vlaicu.

Întâlnirile au debutat cu vizite de lucru la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Dobrin, în cadrul cărora au fost oferite detalii privind fluxul tehnologic al deșeurilor de la colectare, transport, sortare, până la valorificare, respectiv depozitarea finală. Complementar au fost furnizate informații despre stația de tratare mecano-biologică, cea de compostare și cea de epurare.

Ulterior, reprezentanții ADI „ECODES Sălaj” au prezentat rezultatele activității de colectare a deșeurilor pe fiecare UAT în parte, subliniind necesitatea formării și consolidării, în rândul cetățenilor, a deprinderilor de colectare selectivă și reciclare, în vederea creșterii cantităților de deșeuri ce pot fi valorificate.

În acest scop, ADI „ECODES Sălaj” va lansa un “proiect-pilot” în cadrul căruia operatorii de salubrizare vor distribui populației saci de culori diferite (galben, albastru, verde) destinați colectării selective, și un alt proiect, derulat în școli, pentru creșterea nivelului de informare și conștientizare a elevilor din ciclul primar cu privire la colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor.

articolul original.

Operațiune de proporții organizată de polițiștii în patru localități din județ. Zeci de persoane au fost verificate

5 September 2022 at 10:55
foto arhivă

Și în weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au continuat acțiunile preventive organizate în județ. De data aceasta, țintele au fost municipiile Botoșani și Dorohoi, orașul Săveni și comuna Vlăsinești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, operațiunile au urmărit conștientizarea șoferilor cu privire la riscurile asociate consumului de alcool și de substanțe interzise la volan. Polițiștii au acționat și în zonele în care se formează aglomerări de persoane și în care au fost înregistrate fapte care contravin normelor sociale pentru combaterea faptelor cu risc social.

„În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 90 de persoane și au fost controlate 65 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 26.545 de lei și a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare”, a precizat delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

De exemplu, duminică, pe 4 septembrie a.c, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul comunal 21, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Havârna. Întrucât dinspre șofer se simțea un miros puternic de alcool, polițiștii l-au verificat pe bărbat cu etilotestul, valoarea rezultată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

articolul original.

Bărbați prinși după ce au păcălit un doljean că a câștigat un premiu și l-au făcut să cumpere un aspirator

4 September 2022 at 12:18
image

3 bărbați din Dolj au fost depistați de polițiști la scurt timp după ce ar fi comis infracțiunea de înșelăciune. Unul dintre acestia a fost prins în timp ce conducea un vehicul sub influența substanțelor psihoactive și deținand fragmente vegetale susceptibile a fi substanțe interzise.

La data de 3 septembrie, polițiștii din cadrul Politiei Oraşului Dăbuleni au fost sesizați de un barbat din comuna Călărași, satul Sărata, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe raza orasului Dăbuleni, ar fi fost înșelat de trei persoane care se deplasează cu o autoutilitară, fără a putea oferi alte detalii.

Păcălit că a câștigat un premiu și convins să plătească

În fapt, din cercetări, a reieșit că bărbatul ar fi fost contactat telefonic de o persoană care i-ar fi relatat că este câstigătorul unui premiu, stabilind să se deplaseze pe strada Dunării, din orașul Dăbuleni, pentru a intra în posesia premiului.

La fața locului, bărbatul ar fi fost abordat de 3 persoane care l-ar fi determinat să achizitioneze cu suma de 2.200 lei un aspirator și un set de trei cutite.

La nivelul Poliției Orasului Dăbuleni au fost constiuite echipe de căutare a autoturismului folosit de cele trei persoane, care a fost, la scurt timp, depistat de polițiști pe raza localității.

Astfel, a fost identificat conducătorul vehicului în persoana unui bărbat de 32 de ani, din Alexandria, județul Teleorman.

De asemenea în vehicul, în calitate de pasageri, polițiștii au identificat și celelalte 2 persoane, respectiv doi tineri de 28 de ani și 23 de ani, primul din Alexandria și cel de-al doilea din comuna Tomești, județul Iași.

În urma controlului autovehiculului, polițiștii au descoperit într-o borsetă, o folie de staniol ce continea fragmente vegetale de culoare verde-olive. Totodată, conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul Drugtest care a indicat un rezultat pozitiv pentru cannabis, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înşelăciune, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competenta.

Fragmentele vegetale descoperite, împreună cu documentația întocmită sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere de droguri pentru consum propriu și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, urmează să fie înaintate unității competente cu continuarea cercetărilor.

articolul original.

Producătorii americani de cipuri, afectați de o nouă regulă de export către China

4 September 2022 at 06:30
image

Producătorii americani de cipuri Nvidia și AMD au văzut o scădere a acțiunilor, pe fondul unor noi restricții impuse de SUA privind vânzarea cipurilor de inteligență artificială către China.

Nvidia declară că guvernul SUA solicită o nouă licență, cu efect imediat, pentru a aborda riscul ca cipurile să fie „utilizate sau deturnate către o ‘utilizare finală militară’… în China și Rusia”.

Există temeri că noua reglementare ar putea duce la pierderi de milioane de dolari.

Acțiunile producătorii americani de cipuri Nvidia și AMD au scăzut la tranzacționările în așteptare din New York, scrie BBC.

Acțiunile Nvidia au scăzut cu 6,6%, AMD au scăzut cu 3,7%.

Producătorii americani de cipuri primesc o lovitură dură

Noile restricții sunt „un pumn primit de Nvidia”, a declarat Dan Ives, de la Wedbush Securities, pentru BBC.

Oficialii chinezi s-au opus ferm acestei mișcări. Potrivit presei de stat, „acțiunile din Statele Unite au deviat de la principiul concurenței loiale și au încălcat regulile economice și comerciale internaționale”.

Într-o declarație, Beijingul a spus că „SUA ar trebui să înceteze imediat acțiunile sale greșite, să trateze companiile din întreaga lume, inclusiv companiile chineze, în mod corect și să facă mai multe lucruri care să conducă la stabilitatea economiei mondiale”.

Departamentul de Comerț al SUA a declarat pentru BBC că „nu este în măsură să prezinte schimbări de politică în acest moment”.

„Adoptăm o abordare cuprinzătoare pentru a implementa acțiuni suplimentare necesare legate de tehnologii, utilizări finale și utilizatori finali pentru a proteja securitatea națională și interesele de politică externă ale SUA”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Comerț.

„Aceste lucruri includ prevenirea achiziționării și utilizării de către China a tehnologiei americane în contextul programului său militar-civil de a-și alimenta eforturile de modernizare militară, pentru a realiza încălcări ale drepturilor omului și pentru a permite alte activități maligne”, se mai precizează în declarație.

Ce pot face producătorii americani de cipuri pentru a „ocoli” noua regulă?

Într-o cerere de reglementare, Nvidia a declarat că noua cerință de licență va afecta exporturile cipurilor sale A100 și H100, care sunt concepute pentru a accelera sarcinile de învățare automată, și sistemele care le includ.

Ar putea fi afectate aproximativ 400 de milioane de dolari în vânzări către China, a adăugat Nvidia, „dacă clienții nu doresc să cumpere ofertele de produse alternative ale companiei sau dacă (guvernul SUA) nu acordă licențe în timp util sau refuză licențele către clienți importanți”.

Un purtător de cuvânt al Nvidia a declarat pentru BBC că menține legătura cu clienții din China „pentru a satisface achizițiile planificate sau viitoare cu produse alternative”.

Între timp, un purtător de cuvânt al AMD a declarat că regulile, care ar împiedica livrarea cipurilor sale MI250 în China, nu ar trebui să aibă „un impact material” asupra afacerilor.

Venituri deja în scădere

Nvidia și AMD au oprit vânzările către Rusia după invadarea Ucrainei, în februarie.

Analiştii au spus că cerinţele SUA ar putea îngreuna achiziționarea de cipuri pentru calcule avansate de către China.

Ar putea afecta, de asemenea, câștigurile producătorilor americani, a declarat Mario Morales, un analist din California.

„Nvidia și AMD au o expunere mare față de China și ar putea vedea un impact mai mare în viitor, mai ales dacă China alege să riposteze”, a spus Morales.

La sfârșitul lunii august, Nvidia a raportat un venit de 6,7 miliarde de dolari în al doilea trimestru, care a fost semnificativ mai mic decât previziunile.

Cu toate acestea, a spus că veniturile din afacerea cu centre de date, care produce cipuri , au crescut cu 61% față de anul anterior.

Disputa dintre SUA și China

SUA și China sunt blocate într-o dispută de lungă durată cu privire la comerț și tehnologie.

Tensiunile dintre cele mai mari două economii ale lumii au crescut la începutul lunii august, după ce politicianul american Nancy Pelosi a făcut o vizită controversată în Taiwan.

China vede insula autonomă ca o parte a teritoriului său și insistă că ar trebui să fie unificată cu continentul, prin forță, dacă este necesar.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Acțiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor și ghiozdanelor școlare, demarate de ANPC

30 August 2022 at 13:27

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat acţiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor şi ghiozdanelor şcolare, odată cu începerea noului an şcolar, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

ANPC recomandă achiziţionarea produselor textile, dar şi a rechizitelor numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi nevoie în cazul depunerii unei reclamaţii.

Produsele textile examinate cu atenție

Totodată, înainte de a lua decizia de cumpărare, produsele textile trebuie examinate cu atenţie. Astfel, trebuie să se acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.

Etichetele trebuie verificată

De asemenea, ANPC recomandă cumpărătorilor să verifice dacă eticheta menţionează compoziţia fibroasă a produselor, respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres.

„Orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului. Instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea:

  • spălare,
  • clorurare,
  • călcare,
  • curăţare chimică
  • uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

La îmbrăcămintea pentru copii, acele capete libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcţionale şi centurilor de înnodat sau eşarfelor cu nod nu trebuie să conţină ornamente tridimensionale sau noduri şi trebuie protejate împotriva destrămării, de exemplu prin topire la cald sau prin cusătura de întărire; capetele pot fi dublate sau pliate cu condiţia să nu determine apariţia riscului de a se agăţa”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, rechizitele şcolare (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete şi cărţi) şi ghiozdanele sau rucsacurile trebuie să fie însoţite de elemente de identificare şi caracterizare traduse în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor şi adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziţie sau instrucţiuni de întreţinere, după caz.

Ce s-a întâmplat anii trecuți

În urma acţiunilor de control desfăşurate în anii trecuţi, comisarii ANPC au identificat la comercializare produse neconforme. Astfel, au constatat rechizite (carioci, pixuri, radiere) fără traducerea în limba română a elementelor de caracterizare şi uniforme şcolare fără etichete de produs care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare (lipsa compoziţie fibroasă şi instrucţiuni de întreţinere).

De asemenea, au găsit ghiozdane şcolare fără etichete care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare, seturi de markere colorate având data durabilităţii minimale depăşită.

Totodată, acuarelele erau fără documente de calitate, blocuri de desen la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate în sensul că pe copertă se declara că au 20 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conţinea 10 file/A4 albe si 1 fila roz, caiete de matematică la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate, în sensul ca pe copertă se declara că au 96 file de A4, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat ca produsul conţinea 85 file/A4.

articolul original.

Infracțiuni de braconaj piscicol pe malul drept al fluviului Dunărea

30 August 2022 at 12:31
image

Poliţiştii de frontieră brăileni efectuează cercetări cu privire la doi bărbați care desfășurau activități de pescuit comercial neautorizat.

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila-I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat pe malul drept al fluviului Dunărea, în zona brațului Măcin – km 16, o barcă cu doi cetățeni, în vârstă de 42 respectiv 43 de ani, care desfășurau activități de pescuit comercial.

Infracțiuni de braconaj piscicol

În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au constatat că persoanele sunt cetățeni români şi că desfașoară  activități  de pescuit comercial folosind plase de tip monofilament,  fără a deține autorizație sau licență de pescuit.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

Bunurile folosite la săvârșirea infracțiunii, respectiv  ambarcațiunea  şi plasele de pescuit în valoare totală de 700 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

articolul original.

Polițiști la datorie

30 August 2022 at 07:19
image

Polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au desfășurat o serie de acțiuni menite să protejeze siguranța în trafic a tuturor participanților, fie ei conducători auto sau pietoni.

Polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au desfășurat o serie de acțiuni menite să protejeze siguranța în trafic a tuturor participanților, fie ei conducători auto sau pietoni. Pentru aceasta ,în weekendul care s-a încheiat, au fost prezenți pe raza județului Sălaj, într-o serie de localități. Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Ioana Rus, ne-a transmis:

”La data de 26 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au depistat în trafic un bărbat, având dreptul de a conduce „cu restricții-reținut”.
Bărbatul, de 32 de ani, din Zalău a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Național 1H, în localitatea Pericei, cu viteza de 136 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză este 70 km/h.
La momentul opririi, conducătorul auto a motivat că nu are permisul de conducere asupra sa, fiind sancționat contravențional, atât pentru depășirea limitei de viteză, cât și pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere.
Ulterior, polițiștii au efectuat verificări și au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca având dreptul de a conduce cu restricții-reținut.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu și luarea măsurilor legale.”

articolul original.

RECOLTĂ de sancțiuni, în urma unei acțiuni IPJ Alba: 44 de șoferi au rămas pietoni și s-au aplicat peste 1000 de sancțiuni

29 August 2022 at 09:19

RECOLTĂ de sancțiuni, în urma unei acțiuni IPJ Alba: 44 de șoferi au rămas pietoni și s-au aplicat peste 1000 de sancțiuni

Săptămâna trecută, polițiștii din Alba au organizat o acțiune, pe raza întregului județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost aplicate 1.015 sancțiuni contravenționale, au fost constatate 14 infracțiuni și au fost reținute 44 de permise de conducere.

În perioada 22 – 28 august 2022, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acţiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accident și depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație.

Au fost aplicate 1.015 sancțiuni contravenționale, din care 360 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru conducere sub influența alcoolului, 12 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 27 pietonilor și 35 bicicliștilor care nu au respectat regulile privind circulația pe drumurile publice, iar restul sancțiunilor au fost aplicate pentru alte abateri comise de participanții la traficul rutier.

Au fost reținute 44 de permise de conducere, retrase 30 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 14 infracțiuni.

La acțiune, alături de polițiștii rutieri au participat cei de ordine publică.

articolul original.
❌