ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 28 November 2022Ultimele Stiri

PreaSfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, mărturisire tulburătoare: ”Multe calități enumerate de Sf. Apostol Pavel ne lipsesc nouă, ca slujitori ai lui Dumnezeu. Curăție, înțelepciune, răbdare”

28 November 2022 at 07:10

Vineri, 25 noiembrie 2022, când Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Învierea Domnului” și „Sfânta Ecaterina” din municipiul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului locaș.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre profilul duhovnicesc pe care trebuie să și-l asume un slujitor al lui Hristos, fie cleric, fie mirean:

Zilele de cinstire ale Sfinților sunt prilejuri de reflecție asupra a ceea ce înseamnă, cu adevărat, a fi slujitorul lui Dumnezeu.

Prin jertfelnicia vieții sale, dăruită lui Hristos, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina a dat cea mai frumoasă probă de slujitor al Său. În inima ei, dragostea față de Hristos era fără niciun fel de intermitențe.

Trăirea ei și comuniunea atât de personală cu Hristos, au fost cele care i-au dat curajul să nu se lepede de El, când era în suferințe fizice și sufletești. Nu a cedat, gândindu-se mai mult la salvarea vieții sale, ci avea înrădăcinată, în adâncul cugetului ei, convingerea că cel mai binecuvântat lucru este să ne predăm în mâinile lui Hristos, să-I aparținem cu adevărat, și nimic din cele ale noastre – nici viața profesională, nici poziția pe care o ocupăm în societate, nici faptul că provenim dintr-o familie de neam bun, nici că suntem bogați sau înțelept (toate acestea le avea Sfânta Muceniță Ecaterina) – să nu le punem mai presus de dragostea față de El.

Odată cu primirea Tainei Sfântului Botez, ea și-a luat făgăduința să fie, cu adevărat, un slujitor al lui Dumnezeu.

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este cea care a împlinit, la modul cel mai riguros și responsabil, cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care ne vorbesc despre ceea ce înseamnă să fii slujitorul lui Hristos (lui Dumnezeu).

În Epistola a II-a către Corinteni, capitolul 6, versetele 1-10, Sfântul Apostol Pavel ne zugrăvește, fiecăruia în parte, chipul adevăratului slujitor al lui Hristos.

Slujitorul lui Hristos trebuie să aibă o grijă deosebită să nu fie motiv de sminteală, prin nimic din cele pe care le face sau le gândește. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l aibă în atenție slujitorul lui Dumnezeu – și toți suntem slujitorii lui Dumnezeu, atât clericii, cât și credincioșii.

Apoi, Sfântul Apostol Pavel ne spune că adevăratul slujitor al lui Hristos trebuie să fie pregătit pentru suferință, pentru necazuri și strâmtorări, atunci când i se cere să-L mărturisească pe Dumnezeu. A fi ucenic al lui Hristos presupune, pe lângă bucuria, pacea și harul care vin în inima omului, și pregătirea pentru prigoană, pentru suferință în numele Lui.

În Evanghelia de la Ioan, Însuși Hristos ne spune: «Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni», adică: „Dacă Eu am fost batjocorit, calomniat, persiflat, răstignit pe Cruce, și voi să vă pregătiți, pentru că, în numele Meu, în numele credinței pe care o trăiți, veți fi și voi batjocoriți, luați în râs, calomniați, veți ajunge batjocura lumii, răstigniți, marginalizați”. Asumarea suferinței, în numele lui Hristos, este una dintre condițiile – printre multe altele – pentru a fi, cu adevărat, slujitorul Lui.

Pe lângă suferință, strâmtorare, necaz și nevoi, Sfântul Apostol Pavel ne spune că slujitorul lui Hristos are nevoie de curăție, de cunoștință (înțelepciune), de îndelungă-răbdare, de bunătate în Duhul Sfânt și de dragoste nefățarnică.

Ierarhul Hușilor a arătat că graba cotidiană, lipsa dialogului și a răbdării contaminează relațiile dintre oameni:

Dacă am fi sinceri, fiecare dintre noi – atât slujitorii Sfântului Altar, cât și credincioșii –, am constata că multe dintre cele despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel ne lipsesc nouă, ca slujitori ai lui Dumnezeu.

Poate nu avem nici curăția necesară, în sufletul nostru, nici înțelepciunea, pentru a depăși cât mai frumos și cu cât mai multă stare de pace momentele delicate ale vieții noastre. Nu avem nici răbdarea necesară.

În lumea aceasta, în care totul este făcut în grabă, nimeni nu mai are acea stare de zăbavă (de răgaz), ca lucrurile să fie făcute pe îndelete. Dacă nu vom avea această zăbavă, în viața noastră personală și față de noi înșine, nu o vom avea nici în cele duhovnicești.

Ne lăsăm contaminați de rapiditatea cu care se desfășoară totul în jurul nostru.

Nu mai deținem arta dialogului – nu ne mai ascultăm unul pe celălalt. Suntem grăbiți, prindem vorbele „din vânt”, reținem doar un cuvânt care ne deranjează, din multitudinea de cuvinte frumoase și pline de bunătate – ne agățăm de singurul cuvânt, dintr-o sută, care ne deranjează; dăm greutate acelui cuvânt care simțim că nu rezonează cu cele ale lăuntricului nostru, și ne tulburăm, credem că suntem nedreptățiți.

Venim la biserică, și nici aici nu avem răbdare. Am vrea ca slujba să se termine mai repede.

Când stăm la spovedanie, și este multă lume, judecăm de ce cineva stă mai mult când se spovedește, pentru că noi ne grăbim, și prioritar pentru noi nu este să ne spovedim, ci lucrurile pe care vrem să le facem după ce ne spovedim, și de acelea ne lăsăm dirijați și manevrați lăuntric.

Când venim să primim Trupul și Sângele Domnului, dacă cineva ne-a intrat în față, considerăm că e o mare nedreptate (pentru că ne gândim că suntem la piață, sau într-o instituție publică unde, într-adevăr, nu este un semn de eleganță să intri în fața celuilalt – aceasta nu înseamnă că în biserică poți să faci ce vrei și să te comporți, crezând că tu ai legitimitatea de a-l desconsidera pe celălalt, însă ni se cere răbdare).

Dacă vom avea răbdare, vom vedea toate lucrurile în logica lor, și vom simți că aceea este coerența lor

image
articolul original.

Se încheie coșmarul a mii de locuitori bârlădeni! Iată lista străzilor care vor fi asfaltate, în 2023, sub supravegherea primarului Boroș! Proiectul, marți, la ședința CLM!

28 November 2022 at 06:47

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, în ședința ordinară a Consiului Local Bârlad, care va avea loc marți, 29 noiembrie, a inițiat și supus votului proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru demararea lucrărilor de asfaltare a mai multor străzi din cartierele Munteni și Podeni.

Astfel, echipa de la nivelul Primăriei Bârlad, coordonată de primar, face primul pas către unul dintre cele mai ambițioase proiecte de interes local, care prevede asfaltarea și modernizarea a 21 de străzi cu o lungime totala de peste 9 kilometri. Proiectul a fost aprobat deja pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.

Lista străzilor ce vor fi asfaltate arată astfel: Învățăturii, Simion Bărnuțiu, Ardeal, 1877, General Cerchez, G. G. Ursu, V. I. Popa, Iordache Gane, Virtuții, Lunei, Soarelui, Decebal, Grahilor, Mărășești, Dimitrie Cantemir, Dumbrava Roșie, Dochia, Băltărețului, Principatele Unite, Milcov și Traian.

„După ce indicatorii tehnico-economici vor fi aprobați în Consiliul Local, se trece la realizarea proiectării, cu respectarea procedurilor legale. Cred că este un vis al tuturor bârlădenilor de a se asfalta în Munteni și Podeni, unde se știe cum arată străzile în prezent.

Din acest motiv, eu, împreună cu întreaga echipa de la nivelul Primăriei Bârlad, căreia îi mulțumesc pe aceasta cale, mă voi implica activ ca acest proiect să devină realitate, începând cu 2023. Eu, cel puțin, tratez cu toată seriozitatea acest proiect și voi depune toate eforturile pentru a-l vedea realizat! Mai ales că jumătate din această investiție va fi susținută din bugetul local. Și vorbim aici de circa 33 de milioane lei, din care 18 îi primim prin Programul „Anghel Saligny” iar 15 le punem din bugetul local“ , a declarat primarul Dumitru Boroș.

image
articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Accident MORTAL la o fermă de păsări din Balteni! Femeie de 50 de ani strivita sub rotile unui camion!

21 November 2022 at 07:09

Echipajul ambulanței SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) a intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale victimei unui accident rutier produs în localitatea Bălteni, în apropierea unei ferme. La sosirea echipajului de intervenție a fost găsită o victimă lovită de un camion. Victima prezenta leziuni incompatibile cu viața. Urmează ca polițiștii să stabilească identitatea victimei.
Se pare ca TIR-ul dădea cu spatele, pentru a urca la cântar, moment în care a acroșat femeia aflată pe bicicletă.

image
articolul original.

Deputatul Popica ține cu miile de vasluieni angajați cu salariul minim: ”Salariul minim trebuie majorat la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie”

20 November 2022 at 18:01

Salariul minim în România trebuie să crească, de la 1 ianuarie anul viitor, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, din care 200 de lei vor fi suportați de stat, sumă care în prezent se aplică doar în cazul majorării voluntare a salariului minim de către angajator, spune deputatul PSD de Vaslui, Eduard Andrei Popica. Propunerea, spune parlamentarul vasluian, exprimată încă din luna august prin acordul exprimat în Coaliție, aparține PSD și se adresează în primul rând salariaților cu venituri mici din mediul privat.

”PSD crede că majorarea salariului minim este necesară și pentru menținerea în țară a forței de muncă de care au nevoie antreprenorii pentru a-și desfășura activitățile economice. PNL se abține, cel puțin deocamdată, de la această propunere, și spune, prin vocea președintelui-premier Ciucă că propunerea PSD s-ar putea materializa „în funcție de evoluția colectărilor la buget” și de discuțiile din coaliție

PSD consideră că trebuie avansate propuneri care să ofere în mod real un sprijin acestei categorii de salariați și nu doar propuneri care sună bine, dar care nu se regăsesc deloc în buzunarele oamenilor. De la 1 ianuarie 2022, salariul minim brut în România este de 2.550 de lei, adică un angajat primește în mână un salariu minim net de 1.524 de lei lunar. Dacă creșterea cerută de PSD se va materializa, atunci un angajat va primi în mână 1.774 de lei net, adică un plus de 250 de lei”, explică Popica.

PSD va continua să promoveze în Coaliție programe și măsuri de sprijin adresate categoriilor active din societate, care se confruntă cu dificultățile provocate de actualul context economic, a mai spus deputatul.

image
articolul original.

Haiducii din Rășești, Drânceni! Au furat opt motoare și trei roți, prejudiciu de 40.000 de lei!

18 November 2022 at 20:06

Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, din comuna Drânceni, județul Galați, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au documentat și probat activitatea infracțională a patru bărbați din comuna Drânceni, bănuiți de comiterea unui furt calificat, în perioada 11-13 noiembrie 2022, în localitatea Râșești, comuna Drânceni, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hușeni au stabilit faptul că, în perioada 11-13 noiembrie 2022,  persoanele bănuite de comiterea infracțiunii s-ar fi deplasat în localitatea Râșești, comuna Drânceni și, dintr-o locație de pe raza localității, ce aparține unui tânăr în vârstă de 22 de ani, ar fi sustras 8 motoare auto și 3 roți cu anvelope.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 40.000 lei.

În cursul zilei de 17 noiembrie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, față de bărbații cercetați a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbaților.

image
articolul original.

Astăzi, alegeri la organizația municipală PSD Vaslui! SURSE: Valeriu Caragață ar urma să preia șefia organizației!

18 November 2022 at 07:19

Astăzi, membrii organizației municipale PSD Vaslui sunt chemați să-și aleagă președintele, pentru un mandat de patru ani. De la ora 16.00, la Centrul de Afaceri, vor fi discuții pe marginea alegerii noii conduceri executive a celei mai puternice organizații PSD din județul Vaslui, mai ales că alegerile locale din 2024 vin cu multe provocări pentru social-democrați, care vor sș-și asigure majoritatea în Consiliul Local.

Ing. Adrian Tighici, cel care a deținut, timp de două mandate, funcția de președinte și care a obținut rezultate foarte bune la alegerile parlamentare sau locale, a anunțat că nu va mai candida și că dorește să susțină o echipă tânără în fruntea organizației municipale.

Conform unor surse interne, propunerea de președinte al organizației de la Vaslui ar urma să fie făcută pentru Valeriu Caragață, fost viceprimar, actualmente administrator public al județului Vaslui, la Consiliul Județean. Rămâne de văzut dacă informațiile se confirmă sau apar alte surprize.

image
articolul original.

FOTO, VIDEO ”Autoutilitara s-a înfipt în remorca plină de baloți! Zburau baloții ca popicele, când a izbit remorca”! Mărturiile unui șofer care a văzut cum s-a întâmplat accidentul de la Sârbi!

16 November 2022 at 19:25

Doar norocul a făcut ca accidentul de miercuri seara, de la Popasul Sârbi, să nu se termine cu morți, mulți morți. Într-o clipă de neatenție, grăbit să ajungă acasă, la Focșani, șoferul unei autoutilitare cu număr de Vrancea a evitat o mașină care venea din față și s-a înfipt, efectiv, după cum se vede și în imaginile de la fața locului, în remorca unui tractor, plină ochi cu baloți de peste 100 de kilograme fiecare. Dacă în dreapta șoferului ar fi fost pasageri, puteam vorbi de cel puțin doi morți!

”Nu mi-am dat seama când s-a petrecut nenorocirea. Am fost depășit de o autoutilitară de pește, albă, care venea de la Crasna spre Bârlad, iar când a trecut de mine a intrat, fără frână, fără nimic, în remorca plină cu baloți. Ca popicele, au zburat baloții din remorcă, în timp ce partea dreaptă s-a înfit în cadrul metalic. Nu știu dacă erau oameni în dreapta, nu cred că sunt în viață. Șoferul respiră greu. Am sunat la 112, dar nu a răspuns nimeni”, a spus șoferul unei mașini de Vaslui, martor ocular al dramei de pe DE 581.

Pompierii bârlădeni au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea/deblocarea, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor acestui grav accident rutier produs pe DE 581. ISU Vaslui a anunțat că în accident au fost implicate două autovehicule: un autoturism de transport marfă și un tractor încărcat cu furaje, nu un TIR, așa cum au susținut primii oameni care au interveni să dea primul ajutor.

La intervenție au participat și două ambulanțe SAJ Vaslui, substația Bârlad. Interesant este că primii care au intervenit la accident au fost trei ambulanţieri navetiști SAJ, care ieșiseră din tura de zi de la Bârlad și se îndreaptau spre casă, la Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate și două victime, una dintre acestea fiind încarcerată. Din tractor se scurgea combusribil, circulația fiind întreruptă pe ambele sensuri.

Pompierii militari au descarcerat un bărbat, victima fiind preluată de echipajul ambulanței SAJ. Șoferul tractorului a primit și el primul ajutor în cea de-a doua ambulanță SAJ. Un bărbat, în vârstă de 69 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism toracic, dar și un bărbat de 24 de ani, cu traumatism toracic, au fost transportați la Spitalul Bârlad. Un alt bărbat, de 58 de ani, cu o contuzie minoră, a rămas la locul accidentului.

VIDEO aici:

image
articolul original.

BREAKING NEWS Accident grav, pe DE 581, în zona Sârbi! O autoutilitară frigorifică a lovit în viteză un TIR! Martorii oculari spun că starea șoferului este gravă!

16 November 2022 at 17:35

UPDATE: AMBULANȚA VASLUI A COMUNICAT, LA ORA 19.45, CĂ ÎN ACCIDENTUL DE LA SÂRBI SUNT TREI VICTIME. DOUĂ SUNT TRANSPORTATE LA SPITALUL DIN BÂRLAD, UNA ESTE ÎNCARCERATĂ.

Un grav accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe Drumul European 581, în zona Popasului de la Sârbi. Șoferul unei autoutilitare frigorifice, cu număr de Vrancea, a intrat în depășirea unei mașini pe drumul european, după care, orbit de farurile mașinii care venea din față, a tras dreapta de volan și s-a izbit în remorca unui TIR care transporta baloți de paie, de sute de kilograme, bucata.

Starea șoferului de pe autoutilitară este foarte gravă, spun martorii oculari, care spun că șoferul abia respira. Nu se știe dacă a avut și pasager în mașină, șoferul de la Vrancea, cert este că partea dreaptă a mașinii este distrusă complet. Oamenii spun că au sunat la 112, dar nu a răspuns nimeni.

Vom reveni cu detalii.

image
articolul original.

”Dacă vremea ne va permite, vom lucra pe strada Traian până pe 17 decembrie”, afirmă ing. Ioan Ciomaga, managerul general al Viacons Rutier Huși

16 November 2022 at 09:47

Toată strada Traian, din Vaslui, este un uriaș șantier, în această perioadă. Echipele de profesioniști de la Viacons Rutier lucrează în ritm susținut, încă de la prima oră a dimineții, la săpat șanțuri, turnat betoane, pregătirea casetelor betonate în care se îngroapă cablurile electrice, montarea de pavele sau asfaltarea pistelor de biciclete.

Este un efort zilnic, în care sunt agrenați zeci de muncitori și de utilaje. Din imaginile de mai sus, se poate observa că, pe partea stângă, cum vii din Crucea Gării, s-au montat pavele și s-a turnat primul strat de asfalt, pentru viitoarea pistă de biciclete, pe o lungime totală de peste 1 kilometru. Pe partea dreaptă, dinspre Piața Traian, se lucrează într-un ritm infernal, la săpături, turnarea betoanelor la casetele în care sunt îngropate cablurile electrice, se fac pregătiri pentru montarea bordurilor și a pavelelor.

”Dacă vremea ne va permite, ne dorim ca, până la 17 decembrie, să terminăm cu tot ce înseamnă cabluri îngropate sub trotuare și modernizarea completă a trotuarelor, pe ambele sensuri de pe strada Traian, de la Crucea Gării și până la sensul giratoriu de la Penny. Va ieși o lucrare foarte frumoasă, o stradă cu care vasluienii se vor mândri.

După 17 decembne, vom închide activitatea la firmă și ne vom pregăti de sărbători”, a spus ing. Ioan Ciomaga, managerul general al companiei Viacons Rutier.

Pentru 2023, vor fi provocări la fel de mari pentru profesioniștii de la Viacons, pentru că se vor monta noii stâlpi de iluminat public de pe Traian și se va trece la asfaltarea străzii, conform proiectului.

image
articolul original.

Bate vântul prin tabăra de refugiați de la Huși! A scăzut dramatic numărul celor care fug de războiul din Ucraina!

16 November 2022 at 08:40

Victoriile obținute de armata ucraineană împotriva invadatorilor ruși, din ultimele săptămâni, i-au făcut pe ucraineni să nu mai plece masiv în UE, deși condițiile sunt foarte grele în țara lor. Tabăra de refugiați de la Huși, pregătită să primească în jur de 500 de refugiați pe seară, este mai mult goală, de aproape o lună. Săptămânal, pe aici poposesc între 100 și 200 de refugiați, adică o medie de 25-30 de refugiați pe seară. Problema este că toate corturile, deși goale, sunt iluminate și încălzite non-stop, din ordinul autorităților de la București, ordine venite direct de la Raed Arafat.

Cheltuielile uriașe cu încălzirea corturilor goale cad în sarcina Primăriei Huși, cea care trebuie să deconteze facturi uriașe, lună de lună, la facturile de energie electrică, pentru zecile de calorifere din corturile goale. Să mai spunem că maxim 3-4 ucraineni, din 100 de refugiați, mai rămân aici și a doua zi, majoritatea plecând spre țările bogate din Uniunea Europeană. Rămâne de văzut cim va evolua războiul din Ucraina și ce decizie vor lua autoritățile centrale, legat de tabăra de refugiați din Huși.

image
articolul original.

Patru ani fără profesorul Romeo Tălmaciu, omul care a plămădit singura fanfară de copii din România, Rotaria! Astăzi, ar fi împlinit 65 de ani! Dumnezeu să vă odihnească în pace!

15 November 2022 at 16:03

Ziua de 15 noiembrie 2018 va rămâne întotdeauna în inimile vasluienilor, drept ziua în care Vasluiul a pierdut un om valoros, un om care a făcut multă cinste comunității în care a trăit. În urmă cu patru ani, profesorul Romeo Tălmaciu avea să piardă lupta cu viața, lăsând multă durere și jale în urma sa. Profesorul Tălmaciu a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce, cu câteva zile înainte, suferise un AVC în timp ce se afla în sala de repetiţii.

Creatorului trupei Rotaria i s-a făcut rău pe 9 noiembrie 2018, în timp ce se afla în sala de repetiţii din spatele Palatului Copiilor din municipiul Vaslui. A fost preluat de un echipaj de terapie intensivă mobilă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, în stare foarte gravă. Din păcate, a murit pe 15 noiembrie, în orașul pe care l-a iubit foarte mult și pe care l-a purtat în suflet oriunde a fost prin lume.

Din august 2021, Romeo Tălmaciu este cetățean de onoare al municipiului Vaslui. „Profesorul Tălmaciu a fost nu doar un profesor pentru elevii pe care îi pregătea, ci și un părinte, care avea grijă de ei. Bucuria semenilor săi era și bucuria lui. Am văzut cu câtă dăruire își oferea timpul pentru ca cei din jur să se dezvolte și pentru ca întreaga comunitate să fie mândră de realizări. Am fost alături de el atât la evenimente din țară, cât și din străinătate. M-am întors cu mândrie, cu diplome de excelență și cu multe amintiri plăcute”, avea să spună primarul Vasile Pavăl, la ședința de decernare a titlului de cetățean de onoare.

Va rămâne mereu în inimile copiilor de la Rotaria, va fi mereu în inimile vasluienilor. Dumnezeu să vă odihnească în pace, maestre!

image
articolul original.

Alertă la Berezeni, s-a descoperit un caz de pestă porcină africană! Apelul prefectului județului Vaslui, către crescătorii de porci din comuna Berezeni!

15 November 2022 at 06:33

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a confirmat un caz pozitiv PPA la porcii domestici din localitatea Satu Nou,  comuna Berezeni. Cel mai probabil, cazul are legătură cu turmele de porci mistreți care trec Prutul și care au deja PPA. lucru cunoscut de autorități.

În ziua de 13 noiembrie 2022, Laboratorul Sanitar Veterinar si pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, a confirmat prin buletin de analiză, un caz de pesta porcina africană la porcii domestici dintr-o gospodărie aflată pe raza localității Satu Nou, din comuna Berezeni, judetul Vaslui.

La solicitarea DSVSA Vaslui, Prefectul Daniel-Garincha ONOFREI a convocat, astăzi, Centrul Local de Combatere a Bolilor – Județul Vaslui, care a aprobat Planul de măsuri pentru combaterea Pestei Porcine Africane in confirmare la porcii domestici. Astfel, în zonele de focar, sacrificarea în masă a porcilor și mistreților de fermă este în prezent singura modalitate eficientă de a preveni răspândirea în regiunile adiacente. Detectarea, prevenirea și raportarea timpurie sunt, prin urmare, esențiale dacă se dorește controlarea acestei epidemii.

”Facem apel la toți crescătorii de porcine să respecte normele de biosecuritate pentru fiecare tip de exploatație și să anunțe de urgență medicul veterinar oficial atunci când un animal prezintă semne de boală sau moare. Proprietarii suinelor afectate de PPA, care sunt identificate prin crotaliere, vor fi despăgubiți conform legii.

Mobilitatea crescută a oamenilor și transportul ilegal de animale duc la răspândirea mult mai rapidă a virusului în gospodăriile populației.

În concluzie, responsabilitatea deținătorilor de porcine din gospodăriile populației privind sănătatea, bunăstarea, regulile minime de biosecuritate și mișcare animalelor reprezintă un element esențial în prevenirea evoluției pestei porcine africane”, anunță prefectul Daniel Onofrei..

Respectarea măsurilor de biosecuritate reprezinta o condiție esențială pentru combaterea pestei porcine africane, de aceea, localnicii din comuna Berezeni sunt sfătuiți să respecte toate regulile impuse de o astfel de situație.

În completarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolii, se impune limitarea activităților de comercializare a porcinelor din exploatațiile noncomerciale. De asemenea, creșterea porcinelor în exploatații în aer liber s-a dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesară interzicerea acestei forme de creștere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de PPA.

Contextul actual al evoluţiei pestei porcine africane (PPA) în România impune urgent luarea de măsuri mai riguroase pentru combaterea acestei boli.

DSVSA Vaslui, împreună cu  Instituţia Prefectului, fac un apel către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virsului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente.

”Totodată, atragem atentia cetățenilor că este interzis consumul carnii de porc fără a fi efectuat examenul tricineloscopic. În acest scop, sunt rugati sa se prezinte la medicul veterinar, cu probe de carne, in vederea efectuării examenului trichineloscopic”, avertizează prefectul județului.

Orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar sau autorităţilor publice locale.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului ANSVSA este:  0800.826.787, adresa de e-mail: callcenter@ansvsa.ro iar la  D.S.V.S.A. Vaslui unde este organizat serviciu de permanenta numarul de telefon este 0235/42.11.21, fax 0235/421278, e-mail : office-vaslui@ansvsa.ro  şi poate fi apelat de către cetăţeni, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

image
articolul original.

Vestea care a întristat sute de credincioși vasluieni: părintele Calistrat, oprit de la slujire, de mai-marii Bisericii Ortodoxe Române

14 November 2022 at 19:51

Dezizie radicală luată de șefii BOR. Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, nu mai are voie să țină slujbe pe durata cât va fi anchetat pentru că a lovit o femeie în curtea lăcaşului de cult, au anunțat, luni, reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor. Până la finalizarea anchetei, părintele Calistrat este oprit de la slujire.

Părintele Calistrat nu mai poate oficia slujbe şi nu mai poate spovedi, au decis șefii săi direcți.

„Confirm faptul că Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor. O astfel de situaţie produce, desigur, multă durere şi întristare; ea devine prilej de sminteală şi de judecată. Perioada de post care începe marți este, pentru toţi credincioşii ortodocşi, şi un timp al pocăinţei, al cercetării conştiinţei, al mărturisirii păcatelor proprii. Nădăjduim să fie timp cu folos, care să aducă mângâiere celor răniţi şi pace inimilor tulburate”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor.

image
articolul original.

Incendiu într-un apartament din Bârlad! Proprietara locuinței a făcut atac de panică! Cinci pisici, salvate în ultima clipă!

14 November 2022 at 16:30

Pompierii militari bârlădeni au fost solicitați să intervină pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Bârlad, pe bvd. Republicii, nr. 277, bloc I 3. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA).

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată în hol, baie și bucătărie și exista pericol de propagare în restul apartamentului. Casa scării era inundată cu fum, iar proprietara locuinței suferise un atac de panică și inhalase mult fum. În incendiu fuseseră surprinse și cinci pisici. Proprietara apartamentului, o femeie în vârstă 69 ani, a fost evacuată și a primit primul ajutor medical în ambulanța SMURD. Pompierii au evacuat alte șapte persoane și au salvat cele cinci pisici.

După aproximativ 20 minute, incendiul a fost lichidat, ulterior pompierii evacuând fumul și gazele toxice acumulate în apartament și pe casa scării. După acordarea îngrijirilor medicale, proprietara apartamentului a refuzat transportul la spital.

Au ars o ladă frigorifică, piese de mobilier și diverse produse textile. Au fost salvate două camere ale apartamentului, dar și cele cinci pisici.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la o ladă frigorifică.

CITEȘTE și:

În perioada 11 – 13 noiembrie 2022, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, înregistrate la nivel județean. În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, cei peste 70 de […]

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a confirmat un caz pozitiv PPA la porcii domestici din localitatea Satu Nou,  comuna Berezeni. Cel mai probabil, cazul are legătură cu turmele de porci mistreți care trec Prutul și care au deja PPA. lucru cunoscut de autorități. În ziua de 13 noiembrie 2022, Laboratorul Sanitar […]

Dezizie radicală luată de șefii BOR. Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, nu mai are voie să țină slujbe pe durata cât va fi anchetat pentru că a lovit o femeie în curtea lăcaşului de cult, au anunțat, luni, reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor. Până la finalizarea anchetei, părintele Calistrat este oprit de la slujire. Părintele […]

image
articolul original.

Peste 400 de copii din Ivănești și Dragomirești, implicați într-un proiect european unicat! Se vor juca și vor descoperi bucuria de a studia, pe pilote de puf!

13 November 2022 at 17:21

Școala Gimnazială nr 1, din Rădeni, Dragomirești, și Școala Gimnaziala ”Ion Miron”, din Ivănești au organizat o conferință de presă, vineri, pe 11 noiembrie, la ora 10.00, pentru a anunța lansarea proiectului ”Vreau la școală! Vreau să-nvăț prin joc afară!”, proiect finanţat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU). 

Obiectivul general al proiectului, după cum a subliniat unul dintre reprezentanții celor două școli implicate în proiect, doamna Didina Mihai, de la Școala Rădeni, îl reprezintǎ reducerea părăsirii timpurii a școlii prin măsuri integrate de prevenire și de asigurare a oportunităților egale pentru 400 de elevi aparținând preponderent grupurilor vulnerabile din mediul rural, din care minim 44 sunt de etnie romă, din comunitățile rurale dezavantajate socio-economic: Rădeni (Dragomirești), Ursoaia și Ivănești (Ivănești) si îmbunătățirea competențelor pentru 40 de cadre didactice din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei scoli incluzive.

Perioada de implementare a acestui proiect unicat în județ este de 15 de luni, din octombrie 2022 și până la data de 31 decembrie 2023. Grupul ţintǎ al proiectului este format din 440 persoane (copii/elevi, adulţi si cadre didactice, atât români cât si persoane de etnie romǎ). Bugetul proiectului este de 1,7 milioane lei.

Pe baza fondurilor din proiect, se vor cumpăra trei foișoare, în care se vor așeza pilote din puf, locații în care copiii vor face experimente, vor discuta despre problemele de zi cu zi, vor fi susținuți în discuții de profesorii implicați în proiect. Tot cu fonduri europene, se vor amenaja trei terenuri de sport, iar pentru zilele în care copiii nu se vor putea întâlni în foișoare se vor amenaja anumite săli, în cele trei școli.

Principalele activitǎţi ale proiectului sunt:

  • Gestionarea, monitorizarea si controlul proiectului;
  • Derularea procedurilor de achizitie;
  • Publicitate și informare;
  • Campanie de informare în rândul profesorilor, elevilor și părintilor;
  • Recrutarea, selectia si mentinerea legăturii cu grupul țintă;
  • Amenajarea spațiilor dedicate activitatilor outdoor;
  • Perfectionarea profesionala specializata acreditata a cadrelor didactice prin formarea în domeniul educatiei outdoor;
  • Organizarea cluburilor: programa detaliata, înregistrare copii, alocarea spatiilor si a intervalelor orare;
  • Desfasurarea de activitati specifice în cadrul Clubului de lectura si actorie;
  • Desfasurarea de activitati specifice în cadrul Clubului artelor plastice;
  • Desfasurarea de activitati specifice în cadrul Clubului de stiinte;
  • Desfasurarea de activitati specifice în cadrul Clubului sportivilor;
  • Desfasurarea de activitati specifice în cadrul Clubului de inteligenta emotionala;
  • „Ajuta un coleg, câstiga un prieten!” Activitati de orientare în tranzitia catre un nou ciclu scolar, de studiu si rezolvare teste în echipe, cu scopul pregatirii pentru evaluarile nationale.
  • ”Am fost alături de echipa de proiect încă de la primele întâlniri și am dat tot sprijinul pentru ca acest proiect să prindă viață. Voi ajuta cu tot ce este nevoie, pe toată perioada proiectului”, a spus primarul comunei Dragomirești, Dănuț Iacob, cel care a sprijinit proiectul prin finanțarea unei echipe care să scrie acest proiect european de succes. Și primarul comunei Ivănești, Vasile Novac, s-a implicat activ în acest proiect, prin asigurarea cofinanțării, mai ales că peste 240 de copii din proiect provin din comuna sa.
image
articolul original.

Proiect ingenios al Primăriei Vaslui, pentru fluidizarea circulației în Crucea Gării! Discuții cu Poliția Rutieră și Poliția Locală!

13 November 2022 at 09:20

Toți șoferii din Vaslui știu că sensul giratoriu de la Crucea Gării este un coșmar, pe timpul zilei, atunci când se formează cozi de zeci de metri, din cauza pietonilor care traversează la întâmplare. De multe ori, se blochează inclusiv semafoarele de la Digi sau trecerea de la Piața Traian, din cauza faptului că trecerile de pietoni din Crucea Gării sunt destul de lungi, de 10-12 metri, iar numărul de pietoni la instituțiile din zonă este foarte mare. O soluție ar fi fost semaforizarea integrală a străzii Traian, ca pe bulevardul Independența, din Iași, însă se pare că ar fi mari probleme pentru cei care ies de pe străzile secundare.

Ca atare, spun sursele Vasluianul, se discută despre implementarea unui scuar pe mijlocul sensurilor de mers, ca în zona sensului giratoriu de la ICIL, pentru ca, un pieton care traversează de la Pașapoarte, de exemplu, să nu mai blocheze ambele sensuri de mers, ci doar pe cel care merge spre strada Traian. Ajuns la scuar, pietonul se poate angrena în traversarea celuilalt sens, astfel că sensul blocat este liber pentru circulație. Ar fi o soluție salvatoare, se pare, însă problema este încă în analiză, urmând a fi realizată odată cu modernizarea străzii Traian. (Sursa foto: TeSalut Vaslui)

image
articolul original.

Singurul bloc cu piscină și wellness din Vaslui își așteaptă noii locatari! Se fac rezervări, grăbiți-vă să prindeți locuință în centrul orașului!

12 November 2022 at 18:11

Lucrările la cel mai modern și atractiv proiect imobiliar din centrul Vasluiului, Central Residence, avansează cu repeziciune. Va fi un complex de apartamente cum nu a existat până acum în oraș, cu piscină, spa și săli de forță, la ultimul etaj, gratuite pentru locatarii blocului, anunță dezvoltatorul imobiliar, dl. Florin Ciucă.

”Imaginează-ți să îți începi ziua cu un antrenament la sală și să o închei la piscina privată de pe acoperiș. Cât de plăcut ar fi să te bucuri în fiecare zi de un asemenea lux, chiar la tine la bloc?

Rezidenții complexului au acces GRATUIT la centru Wellness & Spa. Trăiește distracția la câțiva pași distanță de propriul apartament!”, este anunțul dezvoltatorului imobiliar, mesaj care îi poate atrage pe toți cei care își doresc facilități moderne, incluse în prețul apartamentelor.

Și, pentru că tot vorbim de prețul locuințelor, iată ce mai anunță dezvoltatorul de la Central Residence Vaslui:

”Pentru rezervarea unui apartament premium cu 1, 2 sau 3 camere se percepe un avans cash de 20000€.

Făcând astfel, nu numai că îți rezervi locuința dorită, dar beneficiezi și de un preț mult mai avantajos – doar 1.400€ mp, la plata cash, spre deosebire de prețul de 1.800€ mp la finalizarea proiectului.

Ce mai aștepți? Sună acum și află mai multe la 0748548699”.

Dacă toate aceste detalii v-au convins, mai ales că proiectul beneficiază de sprijinul profesioniștilor în betoane de la Elforacons Vaslui, puteți trece la pasul următor, adică să discutați despre achiziția unui apartament în aceste complex special de la kilometrul zero al orașului, dotat cu parcare subterană și piscină la ultimul etaj.

Dezvoltatorul a ținut să spună că jumătate dintre apartamente au fost deja contractate, așa că…

image
articolul original.

Cunoscutul preot Calistrat, de la Mănăstirea Vlădiceni, cu mii de fani în județul Vaslui, lovește o femeie, în curtea bisericii! Reacția celebrului preot!

10 November 2022 at 16:30

Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, apare pe o filmare în care lovește o femeie, în timp ce aceasta era în curtea bisericii.

În imagini se vede cum preotul o lovește cu pumnul sau cu palma atât de violent încât femeia cade din picioare. Preotul Calistrat, care are 800.000 de urmăritori pe rețelele de socializare, inclusiv câteva mii de fani din județul Vaslui, are propria variantă.

Preotul susţine că cele două femei l-ar fi agresat pe el, una chiar l-a împins şi a căzut pe trotuar. Mai mult, zice preotul Calistat, este vorba de „două copile nemăritate care au puţină isterie”, a replicat el, joi, la bzi.ro.

„Mare problemă nu s-a întâmplat”, spune părintele. El susţine că una dintre femei i-a pus piedică lui şi a căzut cu genunchiul pe trotuar.

„Apoi pe una dintre ele am împins-o de umăr. I-am luat telefonul şi l-am aruncat”, continuă preotul Calistrat. De asemenea, spune că de fapt cele două femei au mai venit şi au produs violenţă în biserică.

image
articolul original.

Profesioniștii de la Viacons Rutier Huși au inaugurat încă un obiectiv important, în comuna Viișoara! Localnicii nu se mai tem de inundații, de acum încolo

10 November 2022 at 12:37

Un pod realizat în condiții impecabile de către constructorii de la Viacons Rutier, obiectiv în valoare de 1,5 milioane lei, a fost recepționat miercuri, în prezența primarului comunei Viișoara, Liviu Pârciu, și a profesioniștilor în proiectare, de la compania July Expert Consulting SRL Bârlad. Din partea Viacons Rutier a participat dl. Daniel Dobrea, directorul tehnic al companiei.

O lucrare de o calitate fără cusur, după un proiect bine realizat de July Expert Consulting, care va face ca locuitorii din satul reședință să nu se mai teamă de inundații, cum se întâmpla în anii precedenți. Lucrarea a fost finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI).

”După ani în care am sperat că vom scăpa de teama inundațiilor, iată că am inaugurat și am făcut recepția finala la obiectivul de investitii ”Construire pod în satul Viisoara, comuna Viisoara, județul Vaslui”, un pod peste pârâul Urdești, la ieșirea din satul Viișoara.

Podul are o lungime de 28 metri, o lățime de 13 metri și o lățime de captare a apei de 8 metri, plus o rampă de acces de 150 metri.

Mulțumim proiectantului, July Expert Consulting, și constructorului, Viacons Rutier, precum și echipei de la primărie, pentru implicarea în implementarea acestui proiect. Realizarea acestui obiectiv a fost foarte important pentru comunitate pentru că vechiul pod era subdimensionat și ne crea probleme, atunci când se creau viituri. În al doilea rând, podul facilitează accesul fermierilor către terenurile din extravilanul satului Viișoara”, a spus primarul comunei Viișoara, Liviu Pârciu.

image
articolul original.
❌