
După ce Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen, mai mulți români, de la oameni simpli până la afaceriști, au anunțat că vor boicota companiile austriece din țara noastră.
În acest context, Ștefan Mandachi, proprietarul restaurantelor Spartan, a transmis că-și va închide toate operațiunile din Austria.
„Am primit șapte cereri de franciză, dar am încetat toate discuțiile și am decis să ne retragem de pe piața austriacă. Este evidentă politica lor și avem motive serioase să credem că pot apărea modificări legislative nefavorabile cu privire la investitorii din afara spațiului Schengen. În viitor ne vom concetra pe piețele mai prietenoase cu românii”, a spus Ștefan Mandachi, fondatorul Spartan, pentru Monitorul de Suceava.
Duminică, Libertatea a dezvăluit că Ștefan Mandachi întrerupsese activitatea restaurantului din Viena încă din luna noiembrie.
„Mai mulți angajați ai francizei Spartan din Austria au luat legătura cu ziarul. De aici s-au derulat mai multe evenimente. Fast-food-ul Spartan, deținut de lanțul lui Ștefan Mandachi, s-a deschis în decembrie 2021 în mall-ul Donauzentrum Westfield din Viena. În noiembrie 2022, cei 9 oameni care lucrează acolo au fost înștințați că „se renovează”. Au fost trecuți, pentru toată luna noiembrie, în concedii de odihnă. Mandachi a promovat restaurantul deschis în Viena, dar nu s-a ocupat de gestiunea afacerii, au explicat angajații din Austria, sub condiția anonimatului. Firma care a luat franciza se numește Spartan Franchise GmbH. Acționar este Alex Golea, care este, în același timp, și unul dintre managerii lui Mandachi din Suceava. Iar cel care ține legătura directă cu lucrătorii din Austria e Paul Neacșu, alt apropiat al omului de afaceri sucevean. Angajații Spartan din Viena au realizat în decembrie că nu e vorba de „renovare”, ci de închidere, când li s-a comunicat că „au cheltuit peste o jumătate de milion de euro și fără resursele din România nu putem”, a scris sursa citată.