ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 4 December 2022Ultimele Stiri

A proptit mașina într-un cap de pod!

4 December 2022 at 19:50

Accident rutier, astăzi – 4 decembrie 2022, în zona Valea Ursului, județul Argeș. O fetiță de 3 ani și o femeie au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. La fața locului au acționat pompierii din Pitești, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj SAJ .

Două ore mai târziu, un alt accident rutier s-a produs în municipiul Pitești, în cartierul Prundu. Un bărbat de 63 de ani, pieton, a decedat după ce a fost lovit de un TIR.

Pompierii argeșeni au mai intervenit, de dimineață, la un accident rutier în comuna Albota, în care au fost implicate trei autoturisme. Din fericire, nu au fost victime.

De asemenea, în această seară, au fost solicitați să stingă o mașină care a luat foc în Pitești. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Autoturismul era staționat în momentul în care a fost cuprins de flăcări. Se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui aparat electric defect.

articolul original.

Ce articole pirotehnice au confiscat polițișții giurgiuveni de la domiciliul unei femei din localitate Prundu

4 December 2022 at 16:24
By: admin

La data de 4 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Acțiuni Speciale au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Prundu, județul Giurgiu, la locuința unei femei, de 22 de ani, despre care exista suspiciunea că ar fi comercializat minorilor, prin intermediul rețelelor de socializare, articole pirotehnice (petarde, baterii de artificii, etc.).

În urma efectuării percheziției, au fost identificate 1.819 petarde, 76 de baterii și tuburi de artificii (aproximativ 35 de kilograme de articole pirotehnice).

Acestea au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate, urmând a se propune soluție legală, prin unitatea de parchet competentă”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu.

(Jurnal)

articolul original.

”Guvernul PSD-PNL introduce o nouă taxă prin OUG: taxa pe soare! USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial și refacerea ordonanței!”

4 December 2022 at 16:01
By: admin

Guvernul PSD-PNL introduce o nouă taxă prin OUG: ”Taxa pe soare!” – ne informează, cu indignare, președintele USR Giurgiu, Ciprian ALEXANDRU.

Guvernul PSD-PNL a emis în seara de dinaintea vacanței ce începea de Ziua Națională a României o Ordonanță de Urgență care inventează o nouă taxă, în plină criză energetică: Taxa pe soare!!

Taxa pe soare vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă. Cetățenii și firmele vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, doar pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei.

“România este un stat european care dorește să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim și o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD și PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul și piața captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu prețul sacrificării producției de energie în plină criză energetică. Guvernul de securiști socialiști atinge noi culmi ale proastei guvernări”, spune Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe de urgență care pune în pericol toate țintele de investiții în energie regenerabilă.

Statul ar trebui să încurajeze cetățenii și firmele să devină prosumatori și să elimine birocrația în domeniu.

Cumulând puterea mică a celor mulți, vom putea asigura mai repede independența energetică a țării și vom crește potențialul de export de energie.

În ultimii ani, 23.785 de prosumatori au ridicat instalații cu o putere de peste 213 MW. Este cea mai mare investiție în energie din România din ultimii ani și a fost făcută de mulți cetățeni și companii, din banii lor: peste 200 de milioane de euro (estimare).

În schimb, Ministerul Energiei nu este în stare să folosească banii europeni din două surse de finanțare importante:

a) 500 de milioane de euro din PNRR (negociate de USR) pentru panouri fotovoltaice.

b) 1,4 miliarde de euro are România din Fondul de Modernizare al UE.

Toate detaliile despre această taxă pe soare introdusă prin OUG, ”noaptea ca hoții”, înainte de vacanță, cât și propunerile alternative ale USR se găsesc într-un material elaborat de Departamentul de Politici Publice al USR – https://bit.ly/ProsumatoriDppUSR – ne precizează președitele USR Giurgiu, Ciprian ALEXANDRU.

articolul original.

Cristina Elena DINU: „Doresc tuturor românilor multă sănătate, prosperitate, bucurii şi împliniri pe toate planurile!”

1 December 2022 at 16:29
By: admin

Ca de fiecare dată, şi anul acesta am fost #acasă, alături de #giurgiuveni, pentru a petrece împreună Ziua #României, şi am participat, astfel, alături de colegii mei din #PSD_Giurgiu la manifestările desfăşurate în municipiu.

Nu doar astăzi, ci în fiecare zi, trebuie să “dăm dovezi la lume” că suntem un popor care ştie să-şi cinstească înaintaşii, dar care, în acelaşi timp, se îngrijeşte de soarta generaţiilor #viitoare.

De la cei care administrează bunul mers al ţării, până la oamenii simpli, suntem #datori cu toţii să acţionăm cu responsabilitate, în fiecare zi, pentru ca #România de mâine să fie aceea pe care şi-au dorit-o strămoşii noştri: unită, prosperă, fericită!

Le doresc tuturor #românilor de pretutindeni, din ţară şi din străinătate, precum şi locuitorilor municipiului și județului #Giurgiu, multă sănătate, prosperitate, bucurii şi împliniri pe toate planurile!

La Mulţi Ani, România!

La Mulţi Ani, dragi români!”

(Cristina Elena DINU-deputat PSD Giurgiu)

articolul original.

"Le fac toate plăcerile!" Coadă de zeci de metri la shaorma gratis, de la Tzancă Uraganu. Cum a profitat shaormeria de peste stradă

4 December 2022 at 18:13
image

Sute de oameni s-au strâns la shaorma gratis pe un bulevard central din capitală. Cântăreţul de manele Tzancă Uraganu şi-a deschis un fast-food şi a făcut cinste. Coada s-a întins de-a lungul bulevardului dar şi pe străduţe. In zona au apărut şi poliţiştii. 

Tzancă Uraganu: Dau gratis câteva site de shaorma. 600-700 câte se pot. Sunt foarte mulţi oameni. Au venit peste aşteptările mele. Le-am şi cântat. Am ieşit şi afară. Le dau şi shaorma, le fac toate plăcerile! 

După entuziasm, a venit dezamăgirea. Shaorma de la Tzancă Uraganu nu e gata

Concurenţa de peste stradă a simţit miros de speculă şi a făcut o contraofertă: shaorma gratis, gata pe loc. Într-un final au fost gata şi shaormele manelistului, care s-au dat una după alta.

Nu sunt scene unice dee acest fel. În vară, Dorian Popa a dat tonul. A împărţit shaorme gratis la Bucureşti şi Constanţa. Dorian Popa susţine că a dat 3.000 de shorme gratis numai în capitală.

articolul original.

Mii de bucureșteni nu au apă caldă și căldură. ELCEN: ”Se fac eforturi mari”

4 December 2022 at 15:18
image

Electrocentrale Bucuresti ELCEN prezintă duminică, într-o postare pe Facebook, temperaturile livrate la CET-urile din Capitală, care variază între 86 de grade C şi 93 de grade C. Compania a primit mai multe comentarii din partea bucureştenilor care se plâng că nu au căldură în case, ELCEN răspunzând că nu distribuie agentul termic către consumatori şi că de acest lucru este răspunzătoare Termoenergetica aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti.

”Într-o duminică de decembrie, timpul petrecut în case cu cei dragi e nepreţuit. La ELCEN, ştim cât de importante sunt energia electrică şi termică produse de noi, atât pentru Bucureşti, cât şi pentru Sistemul Energetic Naţional. Ştim că fără munca noastră constantă, luminile nu s-ar mai “aprinde” în locuinţe, în spitale, în şcoli, în alte instituţii, iar aparatele indispensabile vieţii zilnice n-ar mai funcţiona”, scrie ELCEN în postare. 

Compania precizează că în CET Bucureşti Sud, CET Bucureşti Vest, CET Grozăveşti şi CET Progresu se lucrează în regim non-stop.

”Se fac eforturi mari, în condiţiile tehnice deja cunoscute, dar suntem aici şi ziua, şi noaptea, şi în weekend şi de Sărbători şi nu ne oprim, pentru că ştim ca, fără centralele de cogenerare ale ELCEN, ar fi “gheaţă” şi întuneric în Bucureşti. Temperaturi livrate duminică, 4 decembrie: CET Bucureşti Vest: 93 grade C, CET Grozăveşti: 92 grade C, CET Progresu: 91 grade C, CET Bucureşti Sud: 86 grade C”, mai scrie Elcen.

Mai mulţi bucureşteni au răspuns la postare şi s-au plâns că în case nu se simte această căldură.

”Am plans… Devenisem expertă în prepararea duşurilor la cratită”, a scris un internaut la comentarii. ” În Colentina caloriferile sunt gheaţă, apă caldă este călâie ca nu o pâine nu poti frământă ce ea, am îngheţat de frig in casă, este mai frig ca afară in case numai ca nu plouă. Am ajuns să fim mai rău ca pe timpul comunismului”, a comentat altcineva. ”V-aţi lăudat ca să daţi în alţii, deşi ştiţi bine problemele companiei Termoenergetica. Ceva ruşine, nu aveţi? Mergeţi pe principiul “dezbină şi cucereşte”, a postat un alt bucureştean.

ELCEN a răspuns la un comentariu, precizând că se află în subordinea Ministerului Energiei şi nu distribuie agentul termic către consumatori.

”ELCEN nu are o relaţie contractuală cu consumatorii. ELCEN produce şi livrează pana la gardul CET-urilor. Compania care se ocupa de transportul şi distribuţia agentului termic este Termoenergetica, aflata în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti”, este răspunsul companiei.

articolul original.

The Hill: Un fiasco istoric pentru SUA și Europa

4 December 2022 at 15:50
By: FLUX 24
image

 „Plafonul prețului petrolului rusesc are toate semnele unui fiasco istoric iminent. Acum practic nu mai există petrol liber pe piața mondială a energiei. Prin urmare, există un risc mare ca, după introducerea restricțiilor, prețul petrolului să crească vertiginos, ” se spune în publicație.

Potrivit lui Doran, în vara SUA și aliații săi considerau o astfel de mișcare o soluție elegantă la problema reducerii veniturilor Rusiei, dar acum situația s-a schimbat complet.

„Un plafon de preț de 60 de dolari pe baril este benefic pentru Rusia, deoarece costul producerii petrolului rusesc este între 20 și 40 de dolari”, conchide autorul. Săptămâna aceasta, țările G7, UE și Australia au convenit să limiteze prețul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril. Decizia care se referă la transporturile pe mare ar trebui să intre în vigoare concomitent cu embargoul UE din 5 decembrie pentru țiței și din 5 februarie pentru produse petroliere.

articolul original.

Scandalul refugiaților ucrainieni îngroapă un land german/ Baden-Württemberg: Avem mai mulți refugiați decât toată Franța

4 December 2022 at 15:30
By: FLUX 24
image

„Baden-Württemberg a primit deja peste 141.000 de refugiați din Ucraina. Potrivit acestui indicator, statul federal depășește toată Franța”, scrie ziarul, citând cuvintele reprezentantului statului care se ocupă de problemele migrației, Siegfried Lorek ( CDU).

„Prin urmare, solicităm urgent guvernului federal să pledeze pentru o distribuție echitabilă și echilibrată la nivel european și să ia măsuri adecvate pentru a atenua supraîncărcarea capacităților de recepție în state și municipalități”, a explicat Lorek.

Anterior, ministrul Justiției din Baden-Württemberg, Marion Gentges (CDU), a avertizat deja că situația cu cazarea refugiaților este dificilă, deoarece toate capacitățile de primire funcționează la limita capacităților lor.

articolul original.

Roubini anunță „Mama” tuturor crizelor economice

4 December 2022 at 14:48
By: FLUX 24
image

Economia mondială se îndreaptă spre o confluență fără precedent a crizelor economice, financiare și a datoriilor, ca urmare a exploziei deficitelor, împrumuturilor și efectului de pârghie din ultimele decenii.

În sectorul privat, muntele datoriilor include pe cel al gospodăriilor (cum ar fi ipoteci, cărți de credit, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi personale), întreprinderilor și corporațiilor (împrumuturi bancare, datorii cu obligațiuni și datorii private) și al sectorului financiar (pasive ale instituțiilor bancare și nebancare). În sectorul public, include obligațiuni guvernamentale centrale, provinciale și locale și alte datorii formale, precum și datorii implicite, cum ar fi pasivele nefinanțate din schemele de pensii cu retribuire și sistemele de asistență medicală – toate acestea vor continua să crească pe măsură ce societăţile îmbătrânesc.

Privind doar datoriile explicite, cifrele sunt uluitoare. La nivel global, datoria totală a sectorului privat și public ca pondere din PIB a crescut de la 200% în 1999 la 350% în 2021. Raportul este acum de 420% în economiile avansate și de 330% în China. În Statele Unite, este de 420%, ceea ce este mai mare decât în ​​timpul marii crize economice din 1929 – 1933, cunoscută sub numele de „Marea Depresiune”, și după al Doilea Război Mondial, scrie Nouriel Roubini.

Un astfel de supraîmprumut are loc de zeci de ani, din diverse motive. Democratizarea finanțelor a permis gospodăriilor cu venituri limitate să finanțeze consumul prin datorii. Guvernele de centru-dreapta au redus în mod persistent taxele fără să reducă și cheltuielile, în timp ce guvernele de centru-stânga au cheltuit generos pentru programele sociale care nu sunt finanțate în totalitate cu taxe suficiente mai mari. Iar politicile fiscale care favorizează datoria în detrimentul capitalurilor proprii, încurajate de politicile monetare și de credit ultra-lax ale băncilor centrale, au alimentat o creștere a împrumuturilor atât în ​​sectorul privat, cât și în cel public. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Nouriel Roubini, supranumit ”profetul crizei”, avertizează: „Mama tuturor crizelor economice se profilează”

Desigur, datoria poate stimula activitatea economică dacă împrumutații investesc în capital nou (utilaje, locuințe, infrastructură publică) care oferă venituri mai mari decât costul împrumutului. Dar multe împrumuturi sunt pur și simplu pentru a finanța cheltuielile de consum peste venitul cuiva în mod persistent – ​​și aceasta este o rețetă pentru faliment. Mai mult decât atât, investițiile în „capital” pot fi, de asemenea, riscante, indiferent dacă împrumutatul este o gospodărie care cumpără o casă la un preț umflat artificial, o corporație care încearcă să se extindă prea repede indiferent de profituri sau un guvern care cheltuiește banii pe „elefanți albi” (proiecte de infrastructură extravagante, dar inutile).

Un astfel de supraîmprumut are loc de zeci de ani, din diverse motive. Democratizarea finanțelor a permis gospodăriilor cu venituri limitate să finanțeze consumul prin datorii. Guvernele de centru-dreapta au redus în mod persistent taxele fără să reducă și cheltuielile, în timp ce guvernele de centru-stânga au cheltuit generos pentru programele sociale care nu sunt finanțate în totalitate cu taxe suficiente mai mari. Iar politicile fiscale care favorizează datoria în detrimentul capitalurilor proprii, încurajate de politicile monetare și de credit ultra-lax ale băncilor centrale, au alimentat o creștere a împrumuturilor atât în ​​sectorul privat, cât și în cel public.

Anii de relaxare cantitativă (QE) și relaxarea creditelor au menținut costurile îndatorării aproape de zero și, în unele cazuri, chiar negative (ca în Europa și Japonia până de curând). Până în 2020, datoria publică cu randament negativ echivalent în dolari era de 17 trilioane de dolari, iar în unele țări nordice, chiar și creditele ipotecare aveau rate nominale negative ale dobânzii.

Explozia ratelor de îndatorare nesustenabile a susținut „zombi insolvabili“

articolul original.

Atenție la Târgul de Crăciun din Capitală!…O șmecherie bucureșteană greu de mestecat!

4 December 2022 at 12:55
By: admin

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, comercianții, mai ales cei din Capitală, au simțit izul câștigurilor ca peștii pirania sângele celor răniți…

Iată de ce în cele trei târguri realizate ad-hoc în București (Piața Constituției, Drumul Taberei și Berceni) șmecheria și păcăleala clientului dețin locul central.

Astfel în Târgul din Piața Constituției, că le este mai la îndemână celor ce vin de la Giurgiu, un pahar de vin fiert cu scorțișoară începe de la 7 lei și se încheie la 20 de lei (în funcție de mărimea paharului), un porumb fiert 10 lei, o plăcintă, abia vizibilă cu ochiul liber, un pol, o miniatură de  ciolan cu fasole,  iar câteva bucățele de pastramă cu un boț de mămăligă 88 de lei, un ciolan cu fasole- 62 de lei, varză călită – 22,96 lei, o porție de cartofi prăjiți 18,62 lei. Cartofi fierți cu brânză topită, murături și pâine -45 de lei porția…! Jaf fraților, nu alta! Jecmăneală pe față…și pe dos!

O masă pentru două persoane aici, la Târgul de Crăciun, ajunge să coste 80 de lei în medie. Adică 16 lei – 100 de grame de pastramă de oaie, 14 lei – 100 de grame pomana porcului sau coaste de porc, 2 lei – o mini gogoaşă sau 15 lei – 6 gogoşi! E limpede că fără circa 200 de lei în buzunar nu puteți simți gustul Târgului de Crăciun…!

Sigur, există și o consolare! ea  consta în plimbarea gratuită printre luminile multicolore, atmosfera de sărbătoare  cu iz  de covrigi calzzi, plăcinte și vin fiert cu scorțișoară!

Așa că,  atenție dragi giurgiuveni ce intenționați să vă duceți familia la Târgul de Crăciun din București!  Mai întâi de toate mâncați bine acasă , după care puteți merge să căscați gura la ăia de pleacă săraci și păcăliți din Târg,  limitându-vă să vă cheltuiți economiile, la  masa de Crăciun de acasă, cu familia!

(Jurnal)

 

articolul original.

Avem nevoie de un ”restitutio in integrum” moral și financiar, nicidecum de oameni politici după gratii!

4 December 2022 at 12:03
By: admin

 După cum întreaga presă națională a prezentat cazul, vicepreședintele Curții de Conturi a României, fost ministru al Economiei, fost președinte executiv al PSD  și președinte al PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a fost arestat,  pe termen de 30 de zile, fiind acuzat de dare de mită în formă continuată și trafic de influență.  

Potrivit referatului de arestare, Niculae Bădălău, cităm: „și-a dezvoltat un adevărat mod de operare din obținerea de contracte de lucrări de la primăriile din județele Giurgiu și Teleorman pentru firmele controlate de el, prevalându-se de funcțiile anterioare și mai ales de calitatea lui actuală, care îi permite să afirme că neexecutarea lucrărilor nu va fi constatată de organele Curții de Conturi a României.

De asemenea, acesta profită și de faptul că primarii sunt timorați de calitatea sa, temându-se că, în cazul în care nu acceptă cedarea lucrărilor către firmele indicate de el, vor putea fi supuși unor controale din partea Curții de Conturi a României”.

Iată un motiv extrem de serios pentru primarii localităților din județul Giurgiu – după cum spun unii – de a bănui că următorul gest al procurorilor DNA este cel de a-i invita să dea declarații în acest caz, căci, conform acelorași suse, sunt puțini dintre ei care nu au încheiat contracte de lucrări, cu firmele familiei Bădălău.

Jurnaliștii susțin că nu s-ar fi ajuns la această situație dacă Niculae Bădălău n-ar fi ajuns şef al Curţii de Conturi. Iar pentru asta, pe vremea când era ministru al Economiei, el s-a folosit de influența funcției, modificând o Lge, pentru că nu avea  studii economice, el fiind inginer. Așa că în 2017, ca ministru al Economiei, a depus personal un amendament la Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, astfel încât a mai adăugat o profesie la condiţiile de studii: „economice, juridice sau inginereşti”!?

Niculae Bădălău, conform unor social democrați importanți, urma să se întoarcă pe scena politicii giurgiuvene curând, după cum anunța și cotidianul nostru doar cu câteva zile înainte ca fostul vicepreședinte al Curții de Conturi a României să fie arestat.

Niculae Bădălău viza la următoarele alegeri un post de prefect sau de președinte al Consiliului județean Giurgiu, funcție din care putea lesne controla contractele încheiate cu primarii de localități.

În cazul în care acest plan al numirii sale pe o funcție, într-una din cele două instituții amintite mai sus, i-ar fi reușit, salariul de 5.300 de euro, cât primea din partea Curții de Conturi a României, ar fi fost ”mizilic” pentru Niculae Bădălău, profiturile  din contractele încheiate cu primarii din județ  putându-se ridica la sute de mii de euro!!

Tot pe surse, pesonaje importante din conducerea PSD ar fi dorit trecerea pe linie moartă a lui Niculae Bădălău, o informație căreia tindem să-i dăm crezare, cât timp știm că totul se face în țara asta doar cu consimțământul factorului politic.

Din această constatare rezidă însă o altă întrebare, oarecum retorică:  Cum s-au derulat contractele firmelor familiei Bădălău cu primăriile din teritoriu, fără ca Instituția Prefectului de Giurgiu sau Consiliul Județean, respectiv consilierii județeni, să se sesizeze de faptul că majoritatea contractelor încheiate de primarii din județul Giurgiu pentru realizarea unor lucrări, erau cu firmele patronate de membrii vicepreședintelui Curții de Conturi a României?

Dincolo de aspectul infracțional care i se impută astăzi, Niculae Bădălău a fost și rămâne pentru social democrați singurul animal politic, veritabil. Un astfel de politician extrem de abil, cu o viziune și un spirit anticipativ atât de dezvoltat , Giurgiu nu a mai avut decât pe Marin Anton.  Este și motivul pentru care cei doi, deși legați la început printr-o relație de prietenie, nu au putut să continue relația, confirmând dictonul :  două săbii ascuțite nu pot intra în aceeași teacă!, despărțiți evident și de convingerile doctrinaire, unul fiind de stânga, iar celălalt de dreapta.

Înainte de toate cele ce s-au spus și s-au scris despre acest subiect, trebuie înțeles că nimeni nu ar avea nimic de câștigat dacă Niculae Bădălău va sta de sărbători după gratii, în afara celor ce îl doresc eliminat din joc. Și apoi, nu este creștinește să te bucuri de răul altuia!

Cel mai important lucru, pentru toți contribuabilii acestei țări, ar fi recuperarea banilor din profiturile obținute prin intermediul contractelor oneroase, sume din care s-ar fi putut construi școli, grădinițe, cămine pentru orfani și bătrâni, din care s-ar putea achita pensiile și câte și mai câte…

Niculae Bădalău, ca și toți ceilalți baroni răsăriți de nicăerea, sunt produsul toleranței noastre vinovate, a complicității noastre prin votul de încredere pe care l-am dat unora și altora dintre politicieni, de la un mandat la altul, fără a cere instituțiilor statului să cerceteze care sunt sursele de  înavuțire ale acestora.

Această reparație morală și financiară ar trebui făcută însă cu toți cei care zac prin pușcării din aceleași motive, începând cu Sorin Ovidiu Vântu și terminând cu Elena Udrea.

Sperăm că de acest argument se va ține  seama, în primul rând , și nu de dorința politicului de a ”scoate din sistem” un personaj extrem de important, până mai ieri, atât la nivelul județului Giugiu cât și la nivel național. Suntem în pragul Crăciunului și ar trebui să ne ferim să păcătuim, repetând aceleași greșeli ale trecutului.

Poporul acesta nu are nevoie de martiri și nici de vendete, ci de un ”restitutio in integrum” moral și mai ales financiar, ce ar putea spăla oarecum umilința pe care a îndurat-o toți acești 32 de ani din urmă…

(Florian TINCU)

articolul original.

CNPP: Peste 1,145 milioane de pensionari au primit indemnizaţie socială în noiembrie 2022

4 December 2022 at 12:41
image

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.145.123 în noiembrie 2022, cu 754 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Dintre aceştia, 1.026.965 erau pensionari din sistemul public, iar 118.158 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 375 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 434 lei), Maramureş (431 lei) şi Cluj (417 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.174 şi în judeţele Suceava (41.617 pensionari), Dolj (37.656), Iaşi (36.647) şi Prahova (35.042).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 269 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (387 lei) şi Gorj (349 lei) şi în sectorul 1 din Bucureşti (341 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (8.134 persoane), urmat de Dolj (7.651) şi Botoşani (7.694). AGERPRES

articolul original.

Carnea de porc, vedeta unor concursuri culinare organizate în Harghita şi Bihor. Bucătarii au venit cu reţete sofisticate, pentru a pune mâna pe marele premiu

4 December 2022 at 07:33
image

40 de echipe s-au întrecut în acest weekend în Harghita, la Gheorghieni, cu ocazia zilelor oraşului. Concursul de gătit specialităţi din carne de porc este deja la a 12-a ediţie şi a strâns oameni din toate colţurile ţării. 

Turist: Am gustat de când am intrat. Bunătăţi! Era să spun ca la mama acasă, dar nu sunt aşa de bune acasă. Venim din Constanţa, special pentru festival. 

Turistă: Multe produse, probabil specifice zonei, foarte gustoase, bine preparate. 

Bucătarii au venit cu reţete sofisticate, pentru a pune mâna pe marele premiu. 

Abraham Laszlo, bucătar: Dorim să pregătim un fel de gulaş din carne de porc. Am scăpat jumătate de porc, care a sărit în ceaunul nostru după cum se vede. 

Dionisie Negrușa, bucătar: Mămăligă cu usturoi, ceapă cu sângerete, cârnaţi cu varză călită şi prăjitură din untură de porc. 

La concursul gastronomic a participat şi o echipă de pompieri, care au lăsat autospecialele şi furtunurile şi... au trecut la cratiţă.

Lucian Oltean, bucătar pompier: Am pregătit o tocăniţă de porc, în afara serviciului, cu ocazia zilei oraşului Gheorghieni, Sfântul Nicolae. E un moment de întâlnire, de voie bună, pentru toată lumea. 

Mâncare din belşug a fost şi la Oradea

Mâncare din belşug şi voie bună au fost şi la Oradea. 14 comune bihorene s-au întrecut şi ele în preparate gastronomice la a 9-a ediţie a festivalului ''D-ale porcului''.

Ioan Pașca, primar comuna Girișu de Criș: Aici am pus carnea peste ceapă pentru toros. 100% câştigăm astăzi. Secretul este multă dăruire şi ingrediente simple: sare şi piper.

Florin Copos, comuna Dobrești: Facem un cârnat... cel mai bun. Usturoi, boia, piper, sare şi bineînţeles carne. Reţete moştenite de la bunici. 

Oaspeții s-au îmbulzit la degustat încă din prima zi a festivalului. 

Localnic: Prima dată, dimineaţa, am degustat o pălincă. La Oradea aşa e primirea, cu pălincă. Apoi am luat-o uşor, nişte şorici, na, produsele tradiţionale.

Reporter: Ce ai de gând să mai deguşti sau pe ce ai pus ochii?

Turistă: Toroş, că nu am mâncat niciodată. Sunt din Bucureşti şi eu nu am fost în zonele astea niciodată. Uite, îmi aduce acum. E bun, seamănă cu varza călită a noastră. 

La acest concurs de gătit s-au pus la bătaie premii în valoare de peste 5.000 de euro. Câștigătorii vor putea petrece un weekend la un hotel de lux din Băile Felix, la all inclusive.

articolul original.

"Sunt emoţii foarte puternice". Arena Circului Metropolitan a avut parte de un altfel de spectacol

4 December 2022 at 07:25
image

A fost spectacol, ieri, în arena Circului Metropolitan. Cei mai bucuroşi au fost copiii, care au simţit cum este să fii în centrul atenţiei, pe o scenă mare.

Un altfel de spectacol 

Liza-reporter: Eu sunt Liza, am nouă ani, ucraineancă.

- Ce faci tu aici?

- Am cântat şi dansat pe scena mare... emoţionant, da.

Eric a venit la festival cu toată familia şi chiar s-a pregătit cu multe luni înainte pentru spectacol. 

Eric Brudi: Am făcut colindă, Moş Nicolae, Cerne iarna şi Merg acu la săniuş, a fost bine. Mi-a plăcut că am văzut pe mama mea, sora şi tatăl meu. Erau multe şi ne-au văzut şi aplaudat. Am pregătit scene pentru spectacol. Mult ne-am pregătit. Am făcut repetiţie mult timp.

Anca Brudi, mama lui Eric: Pentru mine este emoţionant, nu-mi vine să cred cât a evoluat Eric, cât de bine este, sper din suflet să fie din ce în ce mai bine şi nu-mi pierd speranţa. Acest festival mă face să îmi dau seama cât de mulţi oameni sunt alături de ei, cât de iubiţi sunt ei. 

Spectatori: Sunt emoţii foarte puternice, suntem foarte mândri de ele.

- E o experienţă inedită pentru ei mai ales că sunt atât de mici şi posibilittea de a ajunge în spatele circului e o experienţă în sine.

Cei mici au fost premiaţi.  

Ana Maria Brânză: Pentru mine este o emoţie aparte, mă încarc cu energia acestor copii, cu toată această magie, este minunată toată determinarea lor, dedicarea lor.

Irina Ismail, organizator: Moşul a decis să-şi schimbe hainele în haine speciale şi să vină alături de copiii cu nevoi speciale care astăzi performează în arena circului alături de copii tipici, într-o frumoasă lecţie de acceptare, toleranţă şi prietenie. Este una dintre cele mai frumoase lecţii de incluziune şi de integrare, pe care aceşti copii cu nevoi speciale au şansa să o trăiască. 

Festivalul Integrării a ajuns deja la cea de-a 21-a ediţie.

articolul original.

Discotecă pe gheaţă, în aşteptarea lui Moş Crăciun. Zeci de copii costumaţi s-au luat la întrecere pe patine şi au fost premiaţi cu dulciuri

4 December 2022 at 07:18
image

Zeci de copii şi adolescenţi, dar şi părinţi au patinat ore întregi pe ritmuri de muzică pop, sau chiar colinde.

Organizator: Am organizat prima ediţie a discotecii pe gheaţă în aşteptarea Moşului, în colaborare cu patinoarul artificial din Sângeorgiu de Mureş. A fost o primă ediţie foarte interesantă. Spre mulţumirea noastră foarte mulţi s-au îmbrăcat în costum de moş.

Prima petrecere cu costume de Moş Crăciun

PatinatoareEste prima dată când vine moşul pe patine, aici la patinoar. Noi aşa aşteptăm moşul, moşul să vină pe patine, să fie o distracţie, ceva nou. 

Patinator: Am venit să ne distrăm un pic. Vine Moş Nicolae, vine iarna, vine zăpada - sperăm să vină.

Costumele copiilor au fost premiate cu multe dulciuri. Iar cei necostumaţi au avut ocazia să câştige alte concursuri. 

Organizator: Avem un concurs special de limbo. Trebuie trecut pe sub un băţ la o anumită înălţime. Această ştachetă se va micşora treptat până când vom ajunge la ultimul concurent rămas pe gheaţă. 

La final, toată lumea s-a adunat pentru a forma un trenuleţ pe gheaţă.

articolul original.

Reforma pensiilor este o păcăleală, spune un fost ministru de Finanţe

4 December 2022 at 06:09
image

Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe, a explicat sâmbătă, în emisiunea News Magazine de la Antena 3 CNN, de ce reforma pensiilor este o păcăleală şi cum s-ar putea opri valul de pensionări pentru a beneficia de venituri de lux pe legea actuală. Doar în ultima perioadă au ieșit la pensie nu mai puțin de 4.079 de magistrați și judecători și 2.255 de procurori.

“În primul și în primul rând nu o lege este semnalul că se vor face, ci proiectul de buget, pentru că în proiectul de buget prinzi inclusiv cheltuieli și venituri. Logic!

i atunci legea bugetului, când acesta va fi prezentat public, vom vedea acolo dacă într-adevăr din zona aceasta de pensii ceva se scade sau se crește ca și cheltuială. Deci o lege nouă, separată de cea a bugetului, intră în Parlament când va ieși, nu se va ști exact. Deci este o păcăleală!

În cazul în care se merge pe această variantă, soluții există. Nu înțeleg de ce se pune problema ieșirilor din sistem. Numai că oamenii aceia ies din sistem o lege existentă, pentru că e una favorabilă.

Dar să și schimbi regula în timpul jocului nu este corect!

Adică să mărești vârsta de pensionare în timpul jocului este o chestiune incorectă. Nu spui așa: când iese ultimul din sistem, sau noii intrați în sistem au alt alte reguli, și anume vârsta de pensionare de 70 de ani, dar nu schimbi regula în timpul jocului”, a explicat Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe, în emisiunea News Magazine de la Antena 3 CNN.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Doi morți și un rănit grav într-un accident rutier la Doicești

3 December 2022 at 20:28

Conducerea Organizației Femeilor Social-Democrate Dâmbovița, împreună cu președintele PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan, a participat, astăzi, la „Târgul de Crăciun cu miresme de sărbători” desfășurat în comuna Vulcana Pandele.

Prima ediție a acestui eveniment, care a început pe 1 decembrie, a fost animată de colindele și momentele artistice interpretate de cei mai mici locuitori ai zonei, dar a fost și o oportunitate pentru producătorii din jurul comunei dâmbovițene să-și prezinte roadele muncii.

Și pentru că suntem în luna cadourilor, doamnele social-democrate conduse Carmen Holban, președintă a OFSD Dâmbovița, și Luciana Cristea, vicepreședintă a organizației, le-au oferit copiilor daruri, răsplătindu-i pentru talentul și implicarea lor.

PSD Dâmbovița

articolul original.

Atmosferă de sărbătoare și prețuri pentru toate buzunarele, la târgul de la Muzeul Ţăranului Român

3 December 2022 at 19:35
image

Pentru că se apropie sărbătorile, târgul a fost ocazia perfectă pentru idei de cadouri.  

Narcisa Ilie, comerciant: Vă pot recomanda un set cadou care include un săpun natural şi o lumânare din ceară naturală, fitil de bumbac... o cremă naturală pentru mâini, utilă pentru această perioadă mai ales, un balsam pentru buze. 

Radu Dincă, comerciant: Noi lucrăm cu sticlă şi pe sticlă. Sunt genul de decoraţiuni de care ne putem bucura tot anul, le punem în brad şi apoi la o sursă de lumină şi în fereastră şi ne vor face camera mai frumoasă. Unele dintre ele le-am gândit şi pe post de pandant.

Cei care îşi doresc un decor de poveste pentru Crăciun au zăbovit zeci de minute la tarabele cu ornamente. 

Andreea Păduraru, comerciant: Căsuţe din lemn, globuri personalizate, avem şi decoraţiuni cu licheni, coşuleţe, coroniţe.

Niciun vizitator nu a plecat acasă cu mâna goală. După atâta alergătură, clienţilor târgului li s-a făcut foame. Mirosul care se împrăştia din ceaune a adunat toţi pofticioşii laolaltă. Şi deserturile au fost la mare căutare. Târgul de la Muzeul Ţăranului ţine doar până duminică, dar se redeschide la mijlocul lunii.

articolul original.

Nouă români răniți la Istanbul, într-un accident

3 December 2022 at 13:02
image

Nouă cetăţeni români au suferit răni uşoare după ce un microbuz care transporta pasageri către aeroportul din Istanbul a fost implicat sâmbătă într-un accident.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, care s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în presa locală referitoare la acest accident.

Aaccidentul a avut loc sâmbătă dimineața. A fost implicat, așadar, un microbuz care transporta pasageri către aeroport , dar nu se cunosc prea multe detalii.

Reprezentanţii oficiului consular au cerut detalii cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi referitor la împrejurările în care a avut loc accidentul. Potrivit informaţiilor preliminare, în urma acestui accident, nouă cetăţeni români au suferit răni uşoare.

Persoanele rănite au fost transportate la unităţi medicale din zonă, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate – se arată într-un comunicat al Ministerului Roman de Externe.

Nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătura cu acest incident. Însă, Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu un reprezentant al grupului de turişti şi continuă dialogul cu autorităţile turce.

articolul original.
❌