ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 8 December 2022Ultimele Stiri

Cantități record de gaze importate de Republica Moldova din România, pe la Ungheni

8 December 2022 at 12:25
image

Republica Moldova importă joi o cantitate record de gaze din România direct prin punctul de interconectare de la Ungheni, de aproximativ 26,5 GWh (2,5 milioane mc), cantitate aproape dublă față de precedentul record înregistrat în urmă cu 5 zile, pe 3 decembrie, pe acest traseu.

Volumul de gaz importat prin Ungheni este mai mare decât cel prin Ucraina

Volumul de gaz importat prin Ungheni este mai mare decât cel care este introdus în Republica Moldova prin Coridorul Transbalcanic, via Ucraina, de doar 20 GWh (1,9 milioane mc).

În ultimele săptămâni, confruntat cu reducerea cantităților de gaze furnizate de Gazprom, compania de stat Energocom a început să achiziționeze gaze de pe piața regională (din Balcani), pe care de obicei le transporta majoritar prin Coridorul Transbalcanic.

Gazele contractate de moldoveni străbăteau Bulgaria, intrau în România prin punctul de la Negru Vodă și ieșeau prin cel de la Isaccea în Ucraina, de unde ajungeau în Republica Moldova.

Volumele prin punctul de interconectare de la Komotini (Grecia/Bulgaria) s-au majorat de la 38 GWh la finalul lunii trecute la 88 GWh/zi în primele zile ale lunii decembrie, aceasta fiind indicată drept sursa gazului care ajunge în Republica Moldova.

Gazele care intră joi în Republica Moldova prin Ungheni provin foarte probabil din România, însă asta nu înseamnă neapărat că Energocom a semnat vreun contract cu vreun producător român.

Acestea sunt doar fluxuri fizice, rezultate în urma efectuării diferențelor dintre alocările de capacitate din fiecare punct de interconectare, în urma diferitelor swap-uri efectuate.

Astfel, este posibil ca, deși Energocom să aibă semnat un contract pentru furnizarea de gaz de altă proveniență, în urma diferitelor operațiuni comerciale efectuate, să primească fizic gaz produs în România, prin punctul de la Ungheni.

Chișinăul importă tot mai des gaze prin Ungheni

Nu este pentru prima dată când Chișinăul importă gaze din România prin Ungheni. Pe 3 decembrie, în Republica Moldova au intrat 13,5 GWh prin acest punct, iar pe 4 decembrie, 12 GWh.

Pe 22 noiembrie oficialii de la Chișinău au precizat că Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei țări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova.

Guvernul Republicii Moldova a decis ca peste 90% din gazul pe care încă îl mai primește direct de la Gazprom să îl aloce Transnistriei, pentru alimentarea centralei de energie electrică Moldgres, care urmează a livra electricitate Moldovei de Vest.

Potrivit vicepremierului Andrei Spânu, obligația de a achita prețul către gigantul rus va reveni regiunii transnistrene. Partea de vest a Republicii Moldova (inclusiv Chișinăul) va fi alimentată cu gaz cumpărat de pe piața liberă, și importat via România și Ucraina.

Gazoductul Ungheni-Chișinău a fost construit de operatorul de transport român Transgaz, care a realizat această investiție prin Vestmoldtransgaz, operatorul de gaze naturale din Republica Moldova care a fost privatizat în anul 2018 către Eurotransgaz, filiala din Republica Moldova a Transgaz.

Anul trecut, când Republica Moldova trecea printr-o criză a gazelor similară, Transgaz a scos la licitație rezervarea de capacități prin punctul de interconectare de la Ungheni, la care nu s-a prezentat nimeni.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Mesajul ambasadorului din Republica Moldova în România pentru moldovenii pro-ruși: „Să se gândească la copiii lor și la copiii ucrainenilor care suferă” | VIDEO

5 December 2022 at 18:53
image

Ambasadorul din Republica Moldova în România – Victor Chirilă – a fost invitatul Adrianei Nedelea în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. În urma noului atac cu rachete rusești în Ucraina, Republica Moldova a trecut prin noi pene de curent astăzi. Între timp, România a început deja livrarea de gaze naturale peste Prut. Țara vecină se confruntă cu probleme după ce Gazprom a redus drastic livrările.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/12/05dec-20-Victor-Chirila-ne-da-gaz-Romania.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„S-a început cu livrările de un milion de metri cubi de gaze naturale pe zi. Ne asigură deja o anumită stabilitate, chiar dacă prețul la gazul natural pe care-l importăm din Uniunea Europeană – le cumpărăm și le importăm din Uniunea Europeană, din Grecia și din România – este mult mai mare”, a spus Victor Chirilă la Europa FM.

Autoritățile de la Chișinău se pregătesc pentru cel mai negru scenariu: gazele naturale să nu fie de ajuns pentru a încălzi orașele.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/12/05dec-20-Victor-Chirila-cel-mai-rau-scenario.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Cel mai rău scenariu este să nu avem gaze naturale suficiente pentru a asigura încălzirea orașelor mari. Satele se încălzesc cu lemne și cu cărbune. De asemenea, avem nevoie de energie electrică. Atât timp cât funcționează această înțelegere cu regiunea transnistriană, cu administrația de acolo, cred că există o anumită siguranță”, a spus Victor Chirilă la Europa FM.

Întrebat ce mesaj are pentru moldovenii pro-ruși, ambasadorul din Republica Moldova în România a spus că: „Să se gândească la copiii lor. Să se gândească la copiii ucraineni care suferă și în același timp să se gândească la copiii lor”.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Ambasadorul Republicii Moldova în România, după ce un explozibil a căzut pe teritoriul țării sale: Moldova și Transnistria nu au astfel de rachete | VIDEO

articolul original.

Ambasadorul Republicii Moldova în România, după ce un explozibil a căzut pe teritoriul țării sale: Moldova și regiunea transnistreană nu au astfel de rachete | VIDEO

5 December 2022 at 18:27
image

Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România, a fost invitatul Adrianei Nedelea în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Luni, în urma unui atac cu rachete lansate de Rusia asupra teritoriului Ucrainei, una dintre acestea a ajuns pe teritoriul Moldovei. Situația este analizată de specialiști, însă ambasadorul Republicii Moldova în România a spus că: „Republica Moldova nu are astfel de rachete și nici regiunea transnistreană nu are”.

„Ce pot să spun eu este că Republica Moldova nu are astfel de rachete și nici regiunea transnistreană nu are. Deci în prezent se analizează, sunt experții acolo pe teren, Ministerul Apărării, Poliția de Frontieră, alte instituții care analizează. Deci, sigur nu este din Republica Moldova, asta pot să spun, dar verdictul final va fi dat de experți și autoritățile de la Chișinău”, a explicat Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România.

Întrebat dacă ar fi mari șansele ca explozibilul să fie de origine rusă, ambasadorul Republicii Moldova în România a spus că: „Am mai avut astfel de incidente, deci totul este posibil”.

„Acum câteva săptămâni, s-a întâmplat exact același lucru. A fost mai tragic. A fost și explozie. De această dată se pare că nu a fost așa ceva, dar da, e posibil să fie trasă din Știm-noi-de-unde, din Federația Rusă, dar verdictul final va fi spus de autorități”, a mai spus Victor Chirilă.

Luni, 5 decembrie 2022, în urma unui val de rachete lansate de Rusia asupra teritoriului ucrainean, o rachetă a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova. Poliția a spus că a găsit fragmente de rachete în regiunea Briceni, în apropiere de granița cu Ucraina.

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei” aici

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Republica Moldova: Fragmente de rachetă au fost găsite în apropierea graniței cu Ucraina, în raionul Briceni

articolul original.

O femeie și-a abandonat bebelușul în scara unui bloc din Bălți. Biletul lăsat lângă copil (VIDEO)

5 December 2022 at 20:16
image

Un bebeluș de opt luni a fost abandonat în scara unui bloc din Bălți, Republica Moldova. Mama sa a lăsat lângă el hăinuțe, lapte cald și un bilet în care a scris că nu are bani să-l îngrijească. Copilul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Bebeluș abandonat într-o scară de bloc. Mama nu are bani să-l îngrijească

,,Vârsta pacientului este aproximativ de 7 – 8 luni. Serviciul de asistență medicală urgență a adus copilul la departamentul pediatrie către orele 18:20. În momentul internării, starea pacientului era într-o situație deplorabilă sanitară. Copilul a fost diagnosticat cu malnutriție, bronșită și este suspect la pneumonie”, a spus Natalia Brașoveanu, purtător de cuvânt SC Bălți, potrivit nordnews.md.

În biletul lăsat lângă bebeluș, mama sa a scris mai multe date despre el – prenumele, ziua nașterii, că s-a născut bolnav – și și-a explicat gestul.

„Mă iertați, vă rog, nu am altă ieșire din situație. Ea s-a asigurat, laptele era cald, lângă copil au fost găsite hăinuțe de schimb. Când a lăsat copilul, a bătut la ușă pentru a se asigura că el va fi luat”, a declarat Crizantema Caraman, Șef Secția Protecția Copilului și Familie Bălți.

Caraman a precizat că au luat deja legătura cu tatăl biologic și urmează să stabilească dacă bebelușul poate fi dus la acesta sau va ajunge temporar într-un centru de plasament pentru copiii de vârstă fragedă.

Femeia care l-a abandonat ar avea 22 de ani și ar fi din Bălți. Ea riscă amendă și muncă în folosul comunității sau chiar până la doi ani de închisoare.

articolul original.

Rachetă căzută într-o livadă la 30 de kilometri de Botoșani

5 December 2022 at 19:21

O rachetă a fost descoperită la 30 de kilometri de Botoșani. Racheta a fost descoperită luni după-amiază de o patrulă a poliţiei de frontieră, într-o livadă din apropierea oraşului Briceni, la aproximativ 3 kilometri de granița cu Ucraina.

Ministerul Apărării din Republica Moldova a anunțat că o echipă de geniști ai Armatei se deplasează la Briceni pentru a cerceta incidentul. Deocamdată nu există informații privind proveniența rachetei.

Racheta a fost descoperită în contextul în care Rusia a lansat noi atacuri cu rachete asupra Ucrainei, unele regiuni rămânând fără apă curentă și electricitate. Potrivit libertatea, nu este pentru prima dată când o rachetă cade pe teritoriul Republicii Moldova, de când a izbucnit războiul din țara vecină.

La sfârșitul lunii octombrie, o rachetă rusească doborâtă de sistemul de apărare al Ucrainei a căzut în localitatea Naslavcea, raionul Ocnița. Nu au fost înregistrate victime, însă ferestrele mai multor locuințe au fost distruse.

Articolul precedent
articolul original.

Republica Moldova: Fragmente de rachetă au fost găsite în apropierea graniței cu Ucraina, în raionul Briceni

5 December 2022 at 14:17
image

Poliția din Republica Moldova spune că a găsit fragmente de rachete în regiunea Briceni, în apropiere de granița cu Ucraina.

„Dragi cetățeni, în Ucraina are loc un nou val de atacuri cu rachete care generează consecințe directe și asupra țării noastre. Am fost informată că în urmă cu puțin timp, o patrulă a Poliției de frontieră a descoperit componentele unei rachete în apropierea orașului Briceni.

Poliția de frontieră a intensificat patrulele și a ridicat gradul de alertă în Briceni și Ocnița. Zona unde a fost descoperit obiectul explozibil a fost izolată, iar la fața locului se află serviciile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

În același timp, Moldelectrica anunță despre perturbații în sistemul energetic care ar putea duce la posibile deconectări. Vă rugăm să urmați recomandările organelor abilitate și să rămâneți în siguranță. Atât eu, cât și colegii mei depunem toate eforturile ca să ținem situația sub control și să nu admitem riscuri pentru pentru oamenii noștri.

Condamn cu fermitate aceste atacuri brutale asupra unor ținte civile din Ucraina și reiterez deplina noastră solidaritate cu poporul ucrainean în aceste clipe grele!”, a scris prim-ministra Republicii Moldova Natalia Gavrilița.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Ucraina, atacată intens de Rusia. Sirenele sună, iar exploziile s-au auzit în nenumărate regiuni din țară | AUDIO

articolul original.

Încă o rachetă a lovit Republica Moldova (Foto)

5 December 2022 at 14:27
By: -
image

O rachetă a fost descoperită într-o livadă din apropierea orașului Briceni, din Republica Moldova.

Obiectul exploziv a fost descoperit de o patrulă a poliției de frontieră, care din cauza bombardamentelor rusești de luni și-au intensificat gradul de atenție, anunță Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, potrivit deschide.md.

Totodată, în conformitate cu planurile de acțiune ale MAI, poliția de frontieră a intensificat patrulele și a ridicat gradul de atenție în zona comisariatelor Briceni și Ocnița.

În acest moment, zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de patrule ale poliției și poliției de frontieră.

La fața locului sunt așteptate serviciile specializate ale Ministerului de Interne, Bombteh și IGSU.

Pe 10 octombrie, trei rachete rusești au străbătut spațiul aerian moldovenesc.

În dimineața zilei de 31 octombrie, Federația Rusă a lansat mai multe rachete spre Ucraina. Părți ale uneia dintre acestea au căzut pe teritoriul Republicii Moldova după ce a obuzul a fost doborât de sistemul antiaerian ucrainean.

În contextul noului atac masiv cu rachete care a vizat luni teritoriul Ucrainei, compania Moldelectrica a anunţat perturbaţii în sistemul energetic al ţării şi că sunt posibile noi deconectări de la reţeaua de aprovizionare cu energie electrică.

Republica Moldova a mai experimentat în două situaţii similare întreruperi ale energiei electrice.

articolul original.

Traian Băsescu: ‘Soluția de viitor pentru Republica Moldova, când politicienii de pe ambele maluri ale Prutului vor avea curaj, este reunificarea țării. România are resurse financiare să suporte reunificarea’

5 December 2022 at 08:15
image

NEWS ALERT

articolul original.

România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni

4 December 2022 at 06:49
By: Geo
image

România a început sâmbătă la orele prânzului exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, au declarat reprezentanţii Transgaz.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.), la ora 13:00, a început transportul de gaze pe direcţia România – Republica Moldova. Sunt nominalizaţi 1.023.266 de metri cubi. Compresorul funcţionează normal”, au precizat oficialii companiei transportatoare de gaze.

Potrivit acestora, este pentru prima dată când se transportă gaze din România în Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, scrie agerpres.ro.

Pe 22 noiembrie, oficialii de la Chişinău au precizat că Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova. 

articolul original.

Republica Moldova este Basarabia românească

3 December 2022 at 18:42

Republica Moldova este nu doar un stat în siajul dramei postbelice a României, dar și una dintre contradicțiile politicii noastre statale actuale, ajunsă într-un punct critic, care nu poate fi asimilată perspectivelor geopolitice.Nu este greu de precizat în context dacă Republica Moldova nu este chiar o victimă a unui abandon al politicii postcomuniste antinaționale de la București.

Suntem solidari cu Republica Moldova fără a urmări responsabil procedura prin care această provincie românească ne-a fost răpită, iar statul român acum se complace în consolidarea arbitrarului și epuizatului pact Rebbentrop-Molotov, reactualizându-l ca un fapt definitiv legitim.

ROMÂNIA nu poate invoca decât limitarea pe care tratatul cu NATO îl impune. O fereastră deschisă, pentru ca vocea unionistă a Republicii Moldova să se facă auzită altfel decât prin ajutoare, nu există.

Sprijinim Republica Moldova și sub diverse presiuni ale unor forțe care privesc România ca pe o colonie, situație care amplifică vulnerabilitatea deciziilor.

Republica Moldova( Basarabia) nu are în fapt decât două soluții reale: integrarea rapidă la patria-mamă ROMÂNIA sau intrarea în sfera de influență a Rusiei. Deschiderea dosarului de aderare la UE presupune pentru această provincie o cale atât de lungă încât multă energie va fi pierdută cu dezbateri imposibile.

Pentru Republica Moldova, asumarea denumirii de Basarabia și întoarcerea între fruntariile ROMÂNIEI ar trebui să fie obiectivul european al fostei noastre provincii care altfel menține o stare de fapt conflictuală în zonă prin incapacitatea de-a constitui un profil statal veritabil.

Fără un proiect deschis, punctual, în acest sens, sprijinirea Basarabiei riscă să fie parte a interpretării originale a democrației dâmbovițene, o autosubminare continuă a ROMÂNIEI.

articolul original.

Moment crucial pentru România: Țara noastră a început să exporte gaze spre Republica Moldova

3 December 2022 at 18:08

Moment crucial pentru România: Țara noastră a început să exporte gaze spre Republica Moldova

România a început sâmbătă la orele prânzului exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, au declarat reprezentanţii Transgaz.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.), la ora 13:00, a început transportul de gaze pe direcţia România – Republica Moldova. Sunt nominalizaţi 1.023.266 de metri cubi. Compresorul funcţionează normal”, au precizat oficialii companiei transportatoare de gaze.

Potrivit acestora, este pentru prima dată când se transportă gaze din România în Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni.

Pe 22 noiembrie, oficialii de la Chişinău au precizat că Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova.

articolul original.

Reacțiile politicienilor după ce George Simion a cerut ca România să nu mai ajute Guvernul Republicii Moldova: „’Patriotul’ de carton ne cere să abandonăm Chișinăul, adică exact ce vrea Rusia” / „Simion e troll-ul Kremlinului”

3 December 2022 at 18:02
image

Liderul AUR, George Simion, a făcut mai multe declarații controversate chiar de Ziua Națională, stârnind critici dure din partea altor politicieni. Deși pretinde că e unionist și atașat de moldoveni, Simion a cerut ca România să nu mai finanțeze „nici măcar cu un leu” Guvernul Republicii Moldova. Asta deși actuala conducere de la Chișinău e una pro-europeană, care a făcut pași importanți în lupta anticorupție, pentru consolidarea statului de drept și spre aderarea la Uniunea Europeană. Simion a mai afirmat că statul român a alocat prea mulți bani refugiaților ucraineni, deși aceștia fug de un război odios declanșat de Rusia lui Putin.

„De mai bine de un an vă tot spun că acest băiat, George Simion, este pe felie cu Kremlinul. Acum a apărut și dovada clară”, a reacționat europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP.

Iar Alexandru Muraru, deputat PNL și consilier al premierului Nicolae Ciucă, l-a catalogat pe Simion ca fiind „putinist” și „troll al Kremlinului”.

George Simion: „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău”

De Ziua Națională a României, George Simion a afirmat că membrii AUR sunt „unionişti” şi îi vor pe toţi românii împreună. Pe de altă parte, tot el a spus că „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare. Sau finanţându-l pe primarul Chişinăului, antiromânul Ion Ceban”.

Totodată, Simion a criticat statul român pentru că-i ajută pe ucrainenii care fug de război: „Niciun leu pentru Guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să îl spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina”.

Eugen Tomac susține că George Simion face jocurile Rusiei

„De mai bine de un an vă tot spun că acest băiat, George Simion, este pe felie cu Kremlinul. Acum a apărut și dovada clară.

De Ziua Națională a României, Simion spune nici mai mult, nici mai puțin, că România nu mai trebuie să susțină Basarabia in fața agresiunii barbare a Rusiei. Milioane de români din R. Moldova nu au curent electric sau gaz pentru a se încălzi, dar asta este exact ceea ce își dorește un “patriot” de carton: România să nu mai susțină cu niciun leu R. Moldova.

A cere astăzi să abandonam R. Moldova înseamnă exact ceea ce își dorește Rusia.

Tocmai de aceea, România trebuie să continue să susțină cu toată forța administrația condusă de Președintele Maia Sandu”, a reacționat Eugen Tomac.

Muraru, despre Simion: Avem și noi un mic Putin al nostru

O reacție dură la afirmațiile liderului AUR a venit și de la deputatul liberal Alexandru Muraru: „Putinistul George Simion dovedește, încă o dată, că este la conducerea celui mai antiromânesc partid. Prin declarațiile făcute în Ziua Națională a României, troll-ul Kremlinului vrea, de fapt, izolarea românilor de peste Prut, marginalizarea lor și tratarea ca pe un inamic. În alte cuvinte, Simion cere ca România să nu mai ajute Republica Moldova în pragul unei ierni grele și în fața unui șantaj abject administrat de Federația Rusă fraților de peste Prut. George Simion vrea ca România să nu mai sprijine guvernul pro-european de la Chișinău, singurul capabil să scape Republica Moldova de influențele putiniste”.

„Românii s-au convins că avem și noi un mic Putin al nostru. Partidul extremist, de factură neolegionară și antisemit rămâne cea mai nedemnă, mincinoasă şi caraghioasă creație din Parlamentul României”, a mai susținut Muraru.

articolul original.

România a început exportul de gaze către Republica Moldova

3 December 2022 at 14:57
image

România a început sâmbătă la orele prânzului exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Transgaz.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.), la ora 13:00, a început transportul de gaze pe direcţia România – Republica Moldova. Sunt nominalizaţi 1.023.266 de metri cubi. Compresorul funcţionează normal”, au precizat oficialii companiei transportatoare de gaze.

Potrivit acestora, este pentru prima dată când se transportă gaze din România în Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni.

Pe 22 noiembrie, oficialii de la Chişinău au precizat că Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova

(Sursa: Agerpres)

articolul original.

Gaze din România în Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni

3 December 2022 at 13:26
By: (C.T.)

România a început sâmbătă la orele prânzului exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Transgaz.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.), la ora 13:00, a început transportul de gaze pe direcţia România – Republica Moldova. Sunt nominalizaţi 1.023.266 de metri cubi. Compresorul funcţionează normal”, au precizat oficialii companiei transportatoare de gaze.

Potrivit acestora, este pentru prima dată când se transportă gaze din România în Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni.

Pe 22 noiembrie, oficialii de la Chişinău au precizat că Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova.

articolul original.

Este posibilă o restaurație rusească în Moldova?

3 December 2022 at 11:54
By: -
image

Această întrebare ne frământă din prima zi a războiului. Invadarea Basarabiei părea iminentă – de ordinul zilelor, săptămânilor – apoi, pe măsură ce ofensiva rusească s-a împotmolit, ne-a mai venit inima la loc.

Știm că rușii ne țin în cătarea puștii. Declarații explicite în acest sens s-au făcut la toate nivelurile administrației de la Moscova. Putin a vorbit despre reconstituirea URSS, generalii și propagandiștii lui au anunțat „nevoia unei operațiuni speciale pentru protejarea rușilor discriminați din Transnistria”.

Presa a scris acum câteva săptămâni că FSB a elaborat câteva scenarii pentru Republica Moldova:

  • Primul avea în vedere crearea unui "coridor terestru" până în Transnistria, cu recunoașterea ulterioară a independenței acesteia (de aici până la anexare n-ar fi decât un pas);
  • al doilea: ieșirea la "hotarul" dintre Moldova și regiunea transnistreană, fără a-i recunoaște independența;
  • al treilea: ocuparea întregii Moldove, sfidând protestele Occidentului. 

Eșecul ofensivei rusești pe direcția sud-vest, spre Odessa, a determinat abandonarea variantelor belice și alegerea unui scenariu hibrid, care să prevadă instigarea opiniei publice interne împotriva guvernării pro-europene de la Chișinău și în final răsturnarea acesteia. 

Cum funcționează scenariul "hibrid" 

Populația este înfricoșată cu rachete care survolează spațiul aerian și mai și cad pe teritoriul nostru. Bombardarea rețelelor ucrainene a provocat deja o pană de curent majoră în Moldova și un "blackout" național. Atacuri cibernetice. Facturi explozive la energie.

Proteste de stradă violente, organizate de Șor și alți oligarhi fugari, incluși pe lista sancțiunilor americane. Pentru moment, intensitatea lor a scăzut - autoritățile au demarat anchete împotriva organizatorilor - dar ele pot reizbucni în pofida interdicțiilor, dacă nu le sunt curmate sursele de finanțare.

Libertatea și independența Republicii Moldova, orientarea sa pro-europeană, depind crucial de soarta războiului din Ucraina. Dacă războiul se va prelungi, nu se știe cât timp va putea miza actuala guvernare pe sprijinul populației. 

De ieri, 2 decembrie, s-a scumpit din nou kilowatul. Despre gaz, la fel, nimic bun. Negocierile cu șantajiștii de la Tiraspol, pentru reluarea furnizării de curent electric de la Cuciugan, sensibil mai ieftin decât cel de pe piața internațională, nu dau rezultate. Separatiștii așteaptă semnalul de voie de la Moscova, care vrea să strângă juvățul energetic pe grumazul Moldovei. Rămâne de văzut cât vor putea acoperi din prețul facturilor compensațiile acordate de Guvern.

Bătălia pentru "mintea" și "sufletul" moldovenilor

O parte inseparabilă a războiului hibrid este propaganda.

Ultimul barometru al Opiniei Publice, efectuat între 20 octombrie - 10 noiembrie, relevă că 32% de cetățeni moldoveni împărtășesc viziunea rusă asupra războiului, potrivit căreia Rusia "se apără" în Ucraina de "naziștii de la Kiev".

În pofida blocării difuzării știrilor și programelor de dezbateri de la TV-urile moscovite, izolarea e departe de a fi ermetică. Rețelele sociale rusești și posturile de radio din Transnistria pătrund nestingherit în spațiul nostru informațional. 

Unii spun că aceste 32% reprezintă minoritățile etnice, rusofone, însă, desigur, nu toți rusofonii sunt de partea lui Putin și nu toți moldovenii sunt pro-europeni. 

O puternică sursă de influență imperialistă "asupra sufletelor" este Biserica Ortodoxă. Președintele Zelenski tocmai a semnat decretul de interzicere în Ucraina a cultelor religioase pro-rusești. În Republica Moldova o asemenea decizie este de neimaginat, ar stârni furia Moscovei care va agita credincioșii împotriva "guvernării pro-americane și pro-române de la Chișinău".

Lipsa de educație și gândire critică, inerția patriarhală, credulitatea, vulnerabilitatea la zvonuri, sărăcia, dezinformarea - sunt armele Rusiei în Basarabia. Discursul despre "valori" prinde la păturile mai culte, dar oamenii simpli? Ar fi cu totul tragic dacă scumpirile, greutățile economice, exasperarea îi vor face să voteze partidele pro-ruse. Ar însemna să apeleze "la mila" asupritorului. 

Lipsa unor manifestații anti-război în Moldova

Din cauza acestor vulnerabilități, e de presupus, la Chișinău nu s-a organizat un mare miting anti-război, deși mai apar pichete individuale în fața ambasadei Federației Ruse, acolo unde moldovenii ar trebui să meargă să protesteze și împotriva scumpirilor. Autoritățile nu au vrut pesemne să ofere dovadă rușilor că Moldova și-a abandonat "neutralitatea", în care nu crede nimeni, nici la Chișinău, nici la Moscova. 

Deocamdată se păstrează aparențele, pentru că nimeni nu e pregătit să dea cortina la o parte: fie că nu vrea, fie că-i e frică, fie că nu-i este, momentan, convenabil. Există de asemenea teama justificată că în masa manifestanților anti-război s-ar putea infiltra diversioniști care să provoace ciocniri violente, cum a fost pe 7 aprilie 2009.

Un miting mare anti-Putin faci la Varșovia sau la Praga, cu Zelenski vorbind de pe un ecran uriaș în aplauzele și scandările a zeci de mii de oameni – adică în țări bine implantate în angrenajul occidental, cu memoria neștirbită a răului istoric -, nu în Moldova.

De unde se vede că libertatea, ca să se poată exprima, are nevoie de garanții. Dar nici nu suntem un stat totalitar ca Rusia, în care libertatea de a protesta, de a spune ce crezi să fie sancționată. Să nu ajungem până acolo.

Pentru că n-avem un război ca-n Ucraina, unde are loc o brutală dezgolire a adevărului, lupta moldovenilor e lipsită de eroism, dar finalul și miza ei nu sunt mai puțin dramatice. 

Vitalie Ciobanu

articolul original.

Povestea Finanțării ILEGALE a PROTESTELOR anti-occidentale din Republica Moldova. Un telefon pierdut scoate la iveală noi dovezi

3 December 2022 at 12:06

Ziarul de Gardă (ZdG) din Republica Moldova a intrat în posesia unor discuţii dintre membri ai partidului ŞOR, una dintre formaţiunile care au organizat recentele proteste din Republica Moldova.

Jurnaliştii de la ZdG relatează că la jumătatea lunii noiembrie au fost contactați de o persoană necunoscută care s-a oferit să le dea informații despre implicarea ȘOR în protestele din Chișinău. Sursa le-a spus că a fost determinată să facă acest lucru după ce a citit o serie de articole publicate în ZdG despre protestatarii închiriați ai Partidului ȘOR și că informațiile oferite i-ar putea ajuta pe jurnaliști să își continue investigațiile privind circulația banilor în cadrul grupului politic condus de Ilan Șor.

A doua zi, jurnaliștii de la Ziarul de Gardă s-au întâlnit cu sursa în apropierea redacției și au primit un telefon mobil. Li s-a spus că telefonul ar fi fost pierdut în august 2022 de către Dinu Țurcanu, șeful raionului Orhei al Partidului ȘOR și unul dintre organizatorii manifestațiilor de partid din centrul Chișinăului.

În urma cercetărilor ulterioare, s-ar fi stabilit că, într-adevăr, telefonul era al lui Dinu Țurcanu iar documentele găsite în el datau de la începutul lunii august.

Ce au găsit jurnaliștii în telefon

Pe parcursul anchetei, am întâlnit discuții între persoane publice despre evenimente desfășurate anterior precum și discuții privind finanțarea campaniilor electorale, demonstrații sau persoane implicate activ în structurile publice din raionul Orhei, care este fieful Partidului ȘOR.

Analizând informațiile de interes public din acel telefon am intrat într-o lume în care <colacii> și <benzina> te motivează să-ți <îndeplinești calitativ sarcinile>, patratistele, mahalistele și curatorii fac legea în campaniile electorale, la proteste sau la alte evenimente publice și în care salariile de la IM (Ilan Mironovici Șor) paralel cu cele primite de la stat, mențin vie dragostea pentru partid.

O lume în care persoane cu viziuni politice diferite în public sunt cumetri sau prieteni și discută despre cum se face politică sau business, dar mai presus de toate, o lume în care totul începe și se termină cu IM, adică Ilan Mironovici Șor – liderul suprem al grupării politice pe care o conduce ajutat de doi dintre oamenii în care are cea mai mare încredere: Marina Tauber și Viorel Melnic”, scriu jurnaliștii.

Telefonul a fost predat autorităților

După câteva zile în care au analizat documentele și mesajele din telefon, jurnaliștii de la ZdG au decis că trebuie să îl predea instituțiilor abilitate, considerînd că doar acestea pot decide ce ar trebui să se întâmple în continuare cu el. Drept urmare, pe 24 noiembrie au sunat la linia telefonică a Centrului Național Anticorupție (CNA), iar adoua zi un ofițer de la CNA a mers la redacția publicației și a preluat telefonul mobil.

Jurnaliștii ZdG anunță că vor publica informațiile secvențial, în perioada următoare. Primul articol din această serie poate fi accesat aici.

Șor este lăudat de la Kremlin

În urma protestelor din Chișinău, un important politician rus l-a lăudat pe organizatorul Ian Șor, pe l-a gratulat cu eticheta de „partener de nădejde pe termen lung” și a oferit un contract de gaze ieftine regiunii Orhei, condusă de partidul lui Șor, conform Washington Post.

Numit „Tânărul” de către serviciul de securitate al Rusiei, FSB, politicianul de 35 de ani este una dintre marionetele Kremlinului, în încercarea de răsturnare a regimul de la Chișinău, arată documentele consultate de publicația americană.

Cine este Ilan Șor și partidul pe care îl conduce

Oligarhul Ilan Șor este unul dintre cei mai influenți politicieni din Republica Moldova și a intrat în atenția opiniei publice după scandalul „furtul miliadului” de dolari din sistemul bancar moldovenesc. Operațiunea s-a desfășurat cu girul mai multor partide politice, între 2012 și 2014.

În 2017, Ilan Șor a fost condamnat la închisoare pentru escrocherie și dat în urmărire internațională. Se pare că se ascunde în Israel.

Deși e fugit din țară de aproape doi ani. El controlează Partidul Șor, care asigură majoritatea pro-rusă și anti-reformistă din Parlament alături de PSRM, partidul lui Igor Dodon.

Ilan Şor a fost condamnat în dosarul Furtului Miliardului de dolari şi se ascunde în Israel

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

 

articolul original.

Retrageți trupele ruse din Transnistria!

3 December 2022 at 05:15
By: (R.C.)

Republica Moldova şi-a reiterat vineri solicitarea privind retragerea trupelor ruse care staţionează ilegal pe teritoriul republicii (în stânga Nistrului) şi se declară hotărâtă să soluţioneze conflictul transnistrean „exclusiv prin dialog şi mijloace paşnice”, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R.Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional, relatează Ziarul Naţional din Chişinău.

Această declaraţie a fost făcută de către ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, vicepremier, în cadrul celui de-al 29-lea Consiliu al miniştrilor afacerilor de externe ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care are loc la Lódz, în Polonia.

„Am reiterat în intervenţia mea că prezenţa ilegală a forţelor militare ruse continuă să încalce suveranitatea şi neutralitatea Republicii Moldova. Retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruse şi a muniţiilor acestora de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele relevante de la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul şi cu Rezoluţia 72/282 din anul 2018 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite este imperativă”, a declarat Nicu Popescu.

Ministrul moldovean le-a spus omologilor săi din cele 56 de state participante la OSCE, 11 parteneri pentru cooperare şi mai mulţi înalţi oficiali din alte organizaţii internaţionale că autorităţile de la Chişinău sunt „profund îngrijorate” de încălcările constante ale drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Nicu Popescu s-a mai referit, în discursul său, la consecinţele dramatice ale agresiunii ruse asupra Ucrainei şi impactul pentru Republica Moldova în plan energetic şi socio-economic.

„Am reafirmat că războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei ameninţă pacea, securitatea şi prosperitatea în Europa, fiind o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a Actului final de la Helsinki şi a Cartei ONU. Republica noastră este solidară cu Ucraina în lupta acesteia pentru libertate. Rămânem fermi în sprijinirea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele sale recunoscute pe plan internaţional”, a afirmat el.

” Vom continua să asiguram sprijin celor peste 80 000 de refugiaţi ucraineni care şi-au găsit adăpost în Republica Moldova şi le vom oferi asistenţa umanitară necesară”, a adăugat şeful diplomaţiei moldovene.

În pofida multiplelor provocări, autorităţile R. Moldova rămân ferm angajate pe drumul ireversibil către Uniunea Europeană, a subliniat vicepremierul moldovean.

„R. Moldova este şi va rămâne parte a lumii libere. Anul acesta am devenit ţară candidată la UE. Continuăm să avansăm pe calea reformelor în sistemul de justiţie, combaterea corupţiei, investim în surse regenerabile, ne modernizăm economia. Suntem recunoscători pentru sprijinul pe care îl primim în plan bilateral şi prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, iniţiată de România, Franţa şi Germania”, a mai spus Nicu Popescu.

articolul original.

Eugen Tomac reacționează după apelul lui George Simion de a nu mai ajuta Republica Moldova

2 December 2022 at 20:20
image

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, reacționează la apelul președintelui AUR către Guvernul României pentru renunțarea la ajutorul oferit Guvernului Republicii Moldova.

„De mai bine de un an vă tot spun că acest băiat, George Simion, este pe felie cu Kremlinul. Acum a apărut și dovada clară.

De Ziua Națională a României, Simion spune nici mai mult, nici mai puțin, că România nu mai trebuie să susțină Basarabia în fața agresiunii barbare a Rusiei. Milioane de români din R. Moldova nu au curent electric sau gaz pentru a se încălzi, dar asta este exact ceea ce își dorește un „patriot” de carton: România să nu mai susțină cu niciun leu R. Moldova”, scrie Eugen Tomac pe Facebook.

Eugen Tomac: „A cere astăzi să abandonam R. Moldova înseamnă exact ceea ce își dorește Rusia”

De asemenea, Eugen Tomac susține că România trebuie să continue să susțină cu toată forța administrația condusă de Maia Sandu.

„A cere astăzi să abandonam R. Moldova înseamnă exact ceea ce își dorește Rusia. Tocmai de aceea, România trebuie să continue să susțină cu toată forța administrația condusă de Președintele Maia Sandu”, mai scrie Eugen Tomac pe Facebook.

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a declarat vineri, la Alba Iulia, că România nu mai trebuie să finanţeze „nici măcar cu un leu” guvernul de la Chişinău și susține că s-au alocat „prea multe fonduri” pentru refugiaţii ucraineni.

Simion cere ca România să nu mai ajute Republica Moldova și să dea mai puțini bani pentru refugiați

George Simion susține că România să nu mai ajute Republica Moldova, deoarece se finanțează separatism antiromânesc. De asemenea, liderul AUR spune că au fost alocate prea multe fonduri pentru refugiaţii din Ucraina.

„Un alt adevăr pe care tot noi trebuie să îl spunem este că România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare. Sau finanţându-l pe primarul Chişinăului, antiromânul Ion Ceban. Asta fac, din păcate, cei care au pe mână banii noştri. Niciun leu pentru guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să îl spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina”, a spus George Simion la Alba Iulia, potrivit Agerpres.

articolul original.

Dan Puric: ‘Cred în dreptul legitim al Basarabiei să se unească, pentru că Basarabia este pământ românesc. Face parte din drepturile imprescriptibile ale poporului român’

2 December 2022 at 21:19
image

„Nu sunt analist politic, dar îmi pun o întrebare la nivel de constiință românească. Totul este făcut puțin cam brusc și văd așa o explozie de efuziune. Acum vreo doi ani, în martie se împlinesc doi ani, a murit poate una dintre cele mai mari constiințe românești, poetul Nicolae Dabija. Basarabia a ținut doliu, la noi un cuvânt nu s-a spus în presă, în media. Asta a fost atitudinea României politice de atunci și nu cred în România politică de astăzi, cred în dreptul legitim al Basarabiei să se unească, pentru că Basarabia este pământ românesc.

Un popor nu valorează atât prin oamenii mari pe care ii dă, ci prin felul cum îi respectăm. Este posibil să fie o momeală. Văd oameni care cu foarte multă viclenie incită poporul român și brusc au apărut forme de patriotism care până acuma erau ascunse, pentru că pesemne în spate se lucrează la angajarea României în război. România nu trebuie să intre în război. România trebuie sa se unească cu Basarabia fără razboi. În drepturile ei legitime, în drepturile ei suverane, calea de unire nu este cea a războiului.

Basarabia, dacă o cerem, face parte din drepturile imprescriptibile ale poporului român. Demonstrațiile acestea de efuziune nu ma încântă, din moment ce constanta a fost indiferență. Trebuie creată o conștiință a unirii cu Basarabia. Basarabia este partea din România martirizată cel mai mult, este altarul țării noastre la care trebuie să ne rugăm”, a declarat Dan Puric, conform romaniatv.net.

articolul original.
❌