ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Soldații ruși dârdâie de frig pe front: Sunt nevoiți să aprindă focul, iar asta e o veste bună pentru armata ucraineană

24 November 2022 at 05:18
image

Lipsa de instruire, indisciplina și logistica deficitară a trupelor ruse recent mobilizate le oferă un mare avantaj tactic forțelor Kievului.

Serghei Cerevati, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că trupele mobilizate ale Rusiei din regiunea estică Donbas nu mai au încotro și sunt nevoite să aprindă focuri pentru a se încălzi, expunându-și astfel pozițiile, relatează Newsweek.

"Nou mobilizații, care n-au fost bine instruiți cum să se camufleze și să-și ascundă pozițiile și au și muniție puțină, aprind focuri, fumează în tranșee, dezvăluindu-și pozițiile pentru artileria forțelor armate ale Ucrainei", a spus Cerevati, citat de site-ul Liga Novini.

Oficialul a adăugat că soldații ruși poartă haine de proastă calitate și încălțăminte nepotrivită pentru vremea rece, iar pe măsură ce tot mai mulți bărbați mobilizați sunt trimiși pe front, sunt folosite tot mai multe echipamente vechi și necorespunzătoare.

Ministerul rus al Apărării a anunțat pe 31 octombrie că a încheiat mobilizarea parțială a 300.000 de bărbați. Președintele Vladimir Putin a spus că în jur de 80.000 de cetățeni ruși mobilizați au fost trimiși până acum în Ucraina, din care 50.000 iau parte la lupte.

Cerevati a precizat că forțele ruse și-au redus atacurile în regiunea Donbas din cauza înrăutățirii vremii.

Într-o înregistrare video postată pe Twitter se văd mai multe camioane care transportă pe liniile frontului boxe din beton pentru adăpostirea soldaților.

⚡️The Russian answer to the impending mass freezing of troops is exactly as dumb as you'd expect it to be. Thousands of these little cement boxes are appearing all over the front...before winter... 🇭🇺❤️🇺🇦 👇🏻 Source: Jay in Kyiv @JayinKyiv#Hungary #DenesTorteli #Ukraine #Czechy pic.twitter.com/lTDDT3fLZP

— Dénes Törteli 🇪🇺🇭🇺🇺🇦 (@DenesTorteli)
November 1, 2022

Ministerul britanic al Apărării a anunțat săptămâna trecută că venirea iernii va crește provocările cu care ruşii se vor confrunta, afectându-le și mai mult moralul scăzut. "Iarna va aduce o schimbare a condițiilor de luptă pentru forțele ruse și ucrainene. Schimbări precum scurtarea duratei luminii, scăderea temperaturilor și vremea vor ridica provocări pentru soldații care luptă", se arată într-un raport al instituției care menționează că toate deciziile pe care statul major rus le va lua vor ține cont de începutul iernii.

Atât Rusia, cât și Ucraina își vor reduce atacurile, iar pozițiile defensive vor fi mai statice din cauza reducerii luminii naturale la doar nouă ore pe zi, comparativ cu 15-16 ore în toiul verii.

Pe măsură ce temperaturile vor scădea de la media de 13 grade Celsius din septembrie - noiembrie la zero grade în decembrie - februarie, trupele vor fi mai puțin dispuse să lupte, îndeosebi noaptea, iar soldații neechipați corespunzător pentru iarnă vor suferi de frig.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat pentru Reuters, pe 10 noiembrie, că iarna va avea un impact uriaș asupra războiului.

"Este principalul obstacol pentru toate campaniile militare. Dacă plouă, trebuie să stai, fiindcă nu poți folosi vehiculele blindate sau transportoarele. Poți să le folosești doar pe cele cu șenile. Dacă ninge, același răspuns. Dacă nu ninge, dar e ger… pământul e tare, poți folosi vehicule cu roți. Deci totul depinde de condițiile vremii în următoarea fază a campaniei", a spus el.

articolul original.

Rusia mobilizează și morții pe front: Un marinar de pe crucișătorul Moskva a primit ordin de recrutare

9 November 2022 at 14:45
image

Părinții unui bucătar de pe nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră, scufundată în aprilie, au primit un ordin de mobilizare emis pe numele fiului lor.

Mihail era bucătar pe nava care a ajuns pe fundul mării în primăvară, iar părinții lui au primit ordinul luna trecută. Documentul precizează că el trebuie să se prezinte la centrul de recrutare.

Ordinul menționează că, în cazul în care cel citat nu se prezintă la comisariat în perioada indicată, ar putea fi judecat dacă nu are un motiv rezonabil, relatează site-ul local Fontanka, citat de The Guardian.

Autoritățile din Sankt Petersburg au transmis că ordinul emis este, probabil, "o eroare" provocată de numărul mare de notificări trimise de la începerea mobilizării, în septembrie. "Dacă greșeala se confirmă, vom face tot posibilul pentru a consola rudele", a declarat Mihail Kalinin, purtător de cuvânt al administrației regionale.

Moskva avea un echipaj de 500 de oameni când s-a scufundat, după ce în seara zilei de 13 aprilie a fost lovită de două rachete Neptun lansate de forţele ucrainene.

Ракетний крейсер "Москва" пішов саме туди, куди його послали наші прикордонники на острові Зміїний!
Слава Україні!🇺🇦 pic.twitter.com/zqfdWI7EsA

— UkrArmyBlog 🇺🇦 (@UkrArmyBlog)
April 14, 2022

Potrivit versiunii Rusiei, scufundarea navei s-a produs după ce un incendiu a dus la explozia muniției.

Numărul exact al celor care au murit în atacul asupra crucișătorului Moskva încă nu este cunoscut. Ministrul rus al Apărării susținea în aprilie că un singur membru al echipajului a murit, iar alți 27 sunt dați dispăruți. Presa independentă din Rusia a relatat că numărul real al celor dispăruți este mult mai mare.

Luna trecută, un tribunal din regiunea anexată Crimeea a stabilit că încă 17 marinari de pe Moskva sunt dispăruți, majoritatea fiind tineri recruți, după ce familiile lor au cerut instanței să le ofere un răspuns despre soarta acestora.

Prima mobilizare din Rusia după Al Doilea Război Mondial, anunțată de Vladimir Putin, a provocat haos și furie. Sute de mii de ruși au fugit peste granițe, în timp ce în toată țara au fost raportate cazuri în care au fost emise ordine de recrutare pe numele unor persoane decedate sau care suferă de afecțiuni grave.

Armata rusă a convocat cel puțin doi nevăzători pentru a fi trimiși să lupte pe front în Ucraina. În aceeași situație s-a aflat și un bărbat în vârstă de 63 de ani, care suferă de diabet și are leziuni cerebrale grave.

articolul original.

Povestea unui IT-ist rus care trăiește în pădure ca să scape de mobilizare: Dormitorul și biroul la cort, cămara în tomberon

23 October 2022 at 11:43
image

Un specialist în IT dintr-o regiune din sudul Rusiei trăiește de o lună în pădure ca să nu fie mobilizat. Și-a luat cu el două corturi, panouri solare, un modem, o antenă, o drujbă, provizii de mâncare și alte câteva lucruri care să-i facă izolarea mai confortabilă.

Adam Kalinin, al cărui nume real nu a fost dezvăluit din rațiuni de securitate, a povestit pentru publicația rusă MediaZona, fondată de cele două membre ale trupei anti-Kremlin Pussy Riot, cum trăiește de când s-a ascuns în pădure pentru a nu fi trimis pe front.

Tânărul a fost șocat când a aflat de mobilizare. Nu susține invazia Rusiei în Ucraina și are la activ câteva "coliziuni" cu sistemul represiv - a fost amendat și ținut câteva zile în arest pentru participarea la protestele antirăzboi, scrie publicația citată de Meduza.

Nu e pregătit să fugă din Rusia

Când s-a anunțat mobilizarea, a decis că nu trebuie să aștepte să-i bată poliția la ușă. Nu dorea, însă, nici să plece din Rusia, așa cum au făcut doi colegi. "Nu sunt pregătit pentru asta", a explicat el. Așa că a fugit în pădure.

"Am avut tot timpul o opțiune în fața ochilor: fie mă duc la magazin și mă iau pe sus la comisariat pentru încorporare, fie voi sta în condiții nu foarte confortabile în pădure, dar liber. N-a fost chiar o decizie ușoară", povestește Kalinin, adăugând că apropiații săi l-au susținut.

Pregătirile au durat cam o săptămână. În ultimii ani, el a mers în drumeții, prin urmare avea ceva experiență și multe lucruri utile - de exemplu, o drujbă, un fierăstrău obișnuit, un topor, un modem și o antenă. A trebuit să cumpere câteva panouri solare pentru a avea o sursă de energie.

Tânărul a instalat două corturi în pădure. Unul e pentru somn, ridicat la adăpost de vânt și soare, fără semnal de internet. Al doilea e la trei minute de mers, într-un loc în care vremea nu este foarte bună când bate vântul, dar aici are acces la internet - acesta e "biroul", unde lucrează el.

russian dude escapes mobilization by running off into a forest. Live streams his bushcraft skills. Got plenty of russian bots trying to shame him. pic.twitter.com/4WjxKuCb2P

— vlad🩸🇺🇦 (@dovgvlad)
October 22, 2022

Kalinin scrie despre viața în pădure pe canalul de Telegram "Logical Forester". De obicei se trezește la 7:00 dimineața, când "încep păsările să ciripească", apoi ia micul dejun. Cu ajutorul soției sale, a amenajat un mic depozit de alimente cam la o oră de mers distanță de locul în care a campat, în apropierea unui drum. "Am cumpărat doar un tomberon. E mare, destul de ieftin și îmi permite să țin toate proviziile pe care le-am adus: concerve, supă la plic, ceai, cafea, zahăr", spune el.

Tânărul gătește folosind o butelie cu arzător și strânge apa de ploaie pentru gătit și băut. Mâncarea lui preferată este "ovăz cu prune, alune și lapte condensat".

Traiul greu de om liber

Deși e liber în pădure, Kalinin are un program zilnic ca orice angajat. Lucrează opt ore pe zi, iar în restul timpului își aranjează culcușul. Nu are experiență în construcții, dar învață din tutorialele de pe YouTube și își dorește să facă ceva mai serios decât un cort - "poate o căsuță", îndrăznește el să viseze.

Cel mai mult îi lipsesc mașina de spălat vasele și un duș - își face toaleta doar cu niște șervețele umede. E un trai greu, dar măcar e un om liber. Și este convins că pentru cei mobilizați nu este deloc mai ușor: "Oamenii intră în aceste unități de pregătire și sunt ținuți acolo în niște condiții total sălbatice. N-ai de niciunele, trebuie să-ți aduci tu singur tot ce ai nevoie, să cumperi tot. Și în plus, nu e clar de ce ești acolo. Unii zic că fac asta pentru pământul lor, alții altceva. Dar nu văd niciun câștig în asta. Nu apărăm pe nimeni, desigur, noi atacăm. Și este foarte trist."

Kalinin nu crede că-l poate găsi cineva în adâncul pădurii, n-a mai văzut țipenie de om de ceva timp. "Nu sufăr prea mult din cauza asta", mărturisește el. I-e dor, însă, de soție și de prieteni. Ea o să-l viziteze peste o săptămână, a trecut deja o lună de când a văzut-o ultima oară.

La început plănuia să stea o lună ascuns, dar acum nu știe când se va întoarce acasă. "Având în vedere ultimele vești… E posibil să rămân în continuare aici", estimează tânărul. Știe că dacă iese din pădure, libertatea lui va înceta.

articolul original.

Armata Rusiei: O putere supraestimată care trimite oameni pe front fără pregătire sau echipament

29 September 2022 at 07:45
By: -
image

În cazul invaziei rusești în Ucraina, Putin a crezut probabil într-o victorie rapidă. Ea s-a dovedit iluzorie, după cum arată mobilizarea parțială recent anunțată. Cât de puternică este în realitate armata Rusiei?

După căderea Uniunii Sovietice, Moscova a făcut tot ce a putut pentru a-și menține statutul de superputere, inclusiv ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Este adevărat că PIB-ul Rusiei nu justifica poziția sa proeminentă în rândul statelor lumii. Din punct de vedere economic, Uniunea Sovietică nu putea ține pasul cu multe țări occidentale.

Însă Kremlinul a justificat întotdeauna pretenția Moscovei de a fi o mare putere în termeni militari. De-a lungul deceniilor, Rusia a tot susţinut că are una dintre cele mai mari și mai eficiente armate din lume, la care se adaugă și armele nucleare. Pentru a ne reaminti acest lucru, președintele Vladimir Putin a oferit în mod regulat lumii imagini cu parade militare perfect coregrafiate la Moscova sau cu manevre ale forțelor sale armate.

Cu toate acestea, puterea unei armate nu se demonstrează prin defilările din Piața Roșie, ci în tranșeele de pe câmpul de luptă. Iar în estul Ucrainei rușii înfruntă o armată semnificativ mai mică și care nici măcar nu exista în urmă cu câțiva ani. Cum se poate așa ceva?

Cât de mare este cu adevărat armata lui Putin? 

Potrivit Margaretei Klein, de la fundaţia Institutului German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate (Stiftung Wissenschaft und Politik), pe hârtie, forțele armate rusești ar avea 1 milion de soldați, iar în viitor chiar 1,1 milioane. Cu toate acestea, dimensiunea reală este mai mică, spune ea pentru DW.

O mare parte din unitățile rusești dislocabile au fost deja desfășurate în Ucraina, a precizat Klein. "Au suferit pierderi mari cu soldații uciși sau răniți", mai spune experta în apărare. Cifrele exacte nu sunt disponibile, dar agenția americană de informații CIS crede că Rusia a suferit zeci de mii de morți și răniți.

Până acum au avut de suferit regimentele staționate pe timp de pace în partea asiatică a Rusiei, apreciază George Barros, de la think tank-ul american Institute for the Study of War. Ideea că Rusia dispune de rezerve de soldați gata de acțiune nu are nimic de-a face cu realitatea, a declarat el pentru DW.

Cursul războiului de până acum dovedește că lumea a supraestimat mult timp puterea armatei ruse, atrage atenţia Barros.

Rusia trebuie acum să cheme rezerviști pentru a umple golurile lăsate de pierderi, explică, la rândul ei, Margarete Klein. În cele din urmă, obiectivul lui Putin prin chemarea rezerviștilor, spune Barros, este de a menține actuala linie de front.

Pe front fără pregătire sau echipament

Starea de forță militară a Rusiei este demonstrată și de persoanele care sunt înrolate în prezent pentru a servi în armată. "Acolo sunt oameni care au peste 50 de ani și au probleme de sănătate", spune expertul în apărare. Numeroase exemple diseminate pe platformele sociale confirmă această observație.

Barros amintește că rezerviștii necesită instructaj și echipare înainte de a fi trimiși la război. Cu toate acestea, mulți dintre ei dispun de doar una sau două luni de formare, ceea ce nu este suficient. Alții sunt chiar trimiși pe front fără pregătire sau echipament.

Expertul nu crede că succesul militar poate fi obținut cu astfel de rezerviști, aşa încât numărul morților și al răniților va crește probabil.

Expertul rus în securitate Pavel Luzin, aflat în prezent în SUA, împărtășește această evaluare. În opinia sa, Ucraina va continua să lupte, în pofida referendumului fictiv organizat de marionetele lui Putin în estul țării.

Luzin mai spune că industria de armament a Rusiei nu este în măsură să asigure aprovizionarea pe termen scurt, cu atât mai puțin pentru rezerviștii care sunt chemați în prezent. În Rusia sunt încă depozitate arme și gloanțe vechi din perioada sovietică, atrage atenția și Margarete Klein.

Însă nici în acest caz nu se poate ști dacă nu cumva o mare parte din aceste arme nu au fost deja vândute prin corupție, ori dacă materialul chiar poate fi folosit în război.

Industria rusă de armament duce lipsă de cipuri pentru arme de înaltă precizie și alte piese de schimb, spune Klein. Cu toate acestea, Rusia are avantajul de a avea mai mulți oameni la dispoziție și poate astfel să trimită tot mai mulți rezerviști la război pe termen lung, subliniază Ted Galen Carpenter de la Institutul CATO din Washington, în dialog cu DW. 

Pentru a avea succes în război, ai nevoie de mai multe componente, spune George Barros de la think tank-ul american Institute for the Study of War. Soldați, arme moderne, o bună pregătire, conducere, motivație, logistică sunt doar câteva dintre ele. "Simplul fapt de a pune mai mulți oameni în prima linie nu va rezolva problema pe care o au rușii. Forțele ucrainene vor continua să avanseze, căci ofensiva lor nu s-a încheiat”, este convins Barros. 

Rușii, pe de altă parte, sunt în prezent mulțumiți să păstreze pozițiile existente, adaugă el. În trecut, deși forțele Rusiei au fost net superioare celor ale Ucrainei, inclusiv în ceea ce privește calitatea armelor și numărul de soldați, conducerea militară a Moscovei nu a fost capabilă să folosească această superioritate tactică pentru a atinge obiective strategice în război, analizează el.

Folosirea armelor nucleare pentru a intimida Occidentul

De altfel, aceasta nu se poate nici cu mercenari bine pregătiți și bine echipați, cum ar fi așa-numitul Grup Wagner. Numărul lor înainte de război era de aproximativ 8.000 - 9.000 de luptători, care însă nu au fost desfășurați doar în Ucraina, spune Barros. În estul Ucrainei, au luptat ca simpli soldați de infanterie.

În opinia sa, ei nu ar avea un impact semnificativ asupra evoluţiei războiului.

Experții cred că amenințarea cu armele nucleare este menită să intimideze Occidentul. "Această amenințare nu este nouă", observă Margarete Klein, de la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate. Scopul ei este de a submina sprijinul Occidentului pentru Ucraina.

Din punct de vedere militar, utilizarea armelor nucleare este inutilă. Ar putea avea sens strict din punct de vedere politic, dacă regimul de la Moscova se confruntă cu o înfrângere militară.

Cu toate acestea, Margarete Klein consideră că utilizarea armelor nucleare este puțin probabilă. Consecința ar fi că Putin ar pierde sprijinul Chinei sau al Indiei. Pe de altă parte, Ted Galen Carpenter, de la CATO, spune: "Dacă Putin va trebui să aleagă între a folosi arme nucleare sau a răspunde pentru crimele sale în fața unui tribunal internațional, va alege opțiunea nucleară".

Barros și alți experți consideră că, după referendumurile false care au loc în prezent, Putin va anexa estul și sudul Ucrainei.

După aceea, el ar putea inclusiv să desfășoare recruți și trupe ale Ministerului de Interne în aceste zone, ceea ce este în prezent interzis din motive legale, a spus el. "Forțele Rusiei au nevoie de o pauză, sunt epuizate", spune Barros, subliniind că se așteaptă la mai multe ofensive din partea ucrainenilor în această iarnă.

Se întrevede un sfârșit rapid al războiului?

Ted Galen Carpenter de la CATO spune că Rusia dorește un sfârșit rapid al războiului. Ucraina și Occidentul ar trebui să arate disponibilitate de a negocia.

Margarete Klein și George Barros, care nu cred într-un sfârșit rapid al războiului, văd lucrurile în mod diferit. Putin speră că Occidentul va renunța la sprijinul acordat Ucrainei.

Or, potrivit lui Klein, rezultatul războiului depinde de însuși acest sprijin continuu. Războiul se poate încheia cu adevărat numai dacă Rusia suferă o înfrângere totală, conchide expertul rus în securitate Pavel Luzin.

Miodrag Soric

Ziua 218. Anexarea regiunilor ucrainene ar putea avea loc înainte de ziua lui Putin, Kievul primește mai multe rachete HIMARS

articolul original.
  • There are no more articles
❌