ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Pericolul ascuns din spatele lămpilor UV pentru uscarea manichiurii cu gel. Ce au descoperit cercetătorii americani

19 January 2023 at 20:05
image

După ce mai multe studii au arătat, de-a lungul timpului, că expunerea la radiaţiile UV folosite la solar poate fi nocivă, cercetătorii pun pe gânduri femeile care obișnuiesc să își facă manechiura cu ajutorul lămpilor UV. Iată despre ce e vorba.

Oamenii de știință susțin că, după folosirea frecventă a lămpilor de uscare a ojei din saloanele de manichiură pot apărea modificări la nivelul pielii, iar riscul de cancer este mai mare.

Cercetătorii de la Universitatea California din San Diego au studiat lămpile UV folosite la uscarea unghiilor date cu gel.

Tot ei au constatat că utilizarea lor pentru o singură repriză de 20 de minute a dus la moartea şi a 30% dintre celulele de pe pielea expusă.

Trei expuneri consecutive de câte 20 de minute au provocat moartea a 70% dintre celule.

De asemenea, au apărut leziuni care au dus la mutații ce pot fi observate în cazul cancerului de piele.

Medicii români și-au spus și ei părerea referitor la studiul cercetătorilor din San Diego.

„Pe partea de lămpi utilizate în manichiura lucrurile sunt destul de neclare, nu sunt încă suficiente studii efectuate, sunt cazuri raportate de pacienţi care au dezvoltat cancere de piele după utilizarea repetată pe timp îndelungat a acestor dizpozitive.

Pe termen scurt sunt bine tolerate, pe termen lung pielea expusă e posibil să prezinte pete pigmentare, uneori pete roşii, leziuni aspre la atingere, ulceraţii, ca o rană ce nu se vindecă”, a spus medicul specialist dermatolog Anca Stanciu.

„Riscul de cancer poate crește foarte mult”

În general, aceste lămpi folosesc un anumit spectru de lumină UV, 340-395 nanometri, pentru a întări substanțele chimice utilizate în manichiura cu gel.

„Pătrund mult mai adânc în piele, ele nu stimulează producția de melanină în schimb o oxidează.

Efectul poate fi destul de periculos. Celulele care sunt în piele în momentul în care interacționează cu radiația UV, de obicei este atacat ADN-ul și atunci sunt produse nişte procese care fac ca acest ADN să se distrugă, nu mai are structura inițială.

În celule există enzime de autoreparare, dar dacă puterea de iradiere este foarte mare, nu au timp să recreeze ADN-ul inițial și o parte din aceste celule pot deveni fie canceroase fie mor ca atare”, a mai spus Aurelian Cristian Boscornea.

Studiile arată că şi mai periculoasă este expunerea întregului corp la radiațiile UV de mare intensitate, așa cum se întâmplă în saloanele de bronzare, potrivit Protv.

Organizaţia mondială a sănătăţii încadrează efectului radiaţiilor pentru bronz artificial în aceeaşi categorie cu azbestul şi tutunul.

„Riscul de cancer poate creşte foarte mult, estimativ 59% mai crescut riscul de cancer la piele pentru saloanele de bronzare datorită faptului că doza de radiații uv puterea de radiere e mult mai mare decât ce se întâmplă normal la bronzarea la lumina solară”, a spus Aurelian Cristian Boscornea, fizician.

Totodată, pe piață există mănuși speciale pentru protejarea mâinilor în timpul uscării în lampa UV.

Însă din saloanele de la noi, de cele mai multe ori, acestea lipsesc.

Medicii recomandă totodată folosirea unei creme pentru mâini cu protecţie solară maximă înainte de a merge la manichiură.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucraineanciteste mai mult
articolul original.

Dolj: Comunele Rojste si Pielesti, finantare prin PNRR privind asigurarea infrastructurii pentru transport verde

17 January 2023 at 09:33

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 120 de noi contracte de finanțare prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit datelor 

La nivelul județului Dolj sunt desfășurate doua astfel de proiecte, si anume, in comunele Rojste si  Pielesti.

1331 / 05.01.2023 COMUNA ROJIȘTE Dolj C10-I1.2-684 Asigurarea infrastructurii pentru transport verde ITS/ alte infrastructuri TIC 1841089.8 349,807.06 lei
1327 / 05.01.2023 COMUNA PIELEȘTI Dolj C10-I1.2-966 Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde -ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) in Comuna Pielesti prin PNRR/2022/C10 actiunea I.1.2 750337.48 142,564.12 lei 892,901.60 lei    

Contractele, încheiate între autoritățile publice locale din 120 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării, au o valoare totală de 230.090.834,40 lei și vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, realizarea și extinderea unor rețele de supraveghere video, dezvoltarea unor sisteme inteligente de management local și digitalizarea serviciilor la nivelul localităților.

Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 3.129 contracte de finanțare, în valoare totală de 21.013.459.190,65 de lei, a precizat ministrul.

articolul original.

Vitamina C, esențială pentru piele?

13 January 2023 at 03:21
image

Vitamina C, de multe ori percepută ca un panaceu datorită rolurilor importante pentru sănătatea întregului organism, joacă un rol esențial în protecția și îmbunătățirea aspectului și calității pielii.

Rolul vitaminei C în sănătatea pielii a fost luat în considerare încă de la descoperirea sa în anii 1930, iar cercetarea în acest domeniu încă este de actualitate. Activitatea antioxidantă a vitaminei C a făcut-o un candidat excelent ca factor de protecție împotriva radiațiilor UV. Deși nu sunt foarte multe studiile științifice care să demonstreze ferm eficacitatea vitaminei C în îngrijirea pielii, multe produse cosmetice, de la game clasice la cele de lux, includ acum acest ingredient.

Rolurile vitaminei C

Denumirea chimică a vitaminei C este acid L-ascorbic și aceasta nu poate fi sintetizată de către corpul uman, așa că este necesar să o obținem din alimentație sau suplimente alimentare.

Vitamina C îndeplinește mai multe roluri în organism, de la sintetizarea colagenului și metabolizarea proteinelor, la activitatea antioxidantă și rolul în vindecarea rănilor de la nivelul pielii și reducerea cicatricilor. În plus, vitamina C susține sistemul imunitar să funcționeze optim și ajută la îmbunătățirea absorbției fierului din surse vegetale sau preparate farmaceutice cu fier.

Beneficii pentru piele?

Se cunoaște că printre cele mai importante funcții ale vitaminei C pentru piele sunt susținerea sintezei de colagen, o proteină esențială pentru țesutul conjunctiv al pielii și limitarea efectelor dăunătoare ale radicalilor liberi, protejând pielea de îmbătrânirea cauzată de soare. Există dovezi care susțin ipoteza că vitamina C poate ameliora semnele îmbătrânirii, deși măsurarea modificărilor pielii este dificilă.

Deși studiile clinice sunt în stadii incipiente, vitamina C pare să ofere o protecție suplimentară împotriva deteriorării cauzate de către razele solare, atunci când este adaugată produselor ce conferă protecție solară. Anumite cercetările au sugerat că vitamina C poate reduce roșeața de la nivelul pielii, îmbunătăți aspectul ridurilor, diminua petele întunecate și reduce gravitatea acneei.

Aplicată pe piele sau ingerată?

Există o diferență între vitamina C pe care o aplicăm pe piele și cea pe care o consumăm din alimente sau suplimente alimentare din cauza modului în care organismul le absoarbe.

Vitamina C ingerată trece prin sistemul digestiv și se absoarbe în proporție de 70–90%, lucru esențial pentru sănătate, motiv pentru care o alimentație echilibrată este recomandată.

Vitamina C se poate absorbi în cantități mici prin piele trecând prin epidermă către straturile inferioare ale pielii. Cea mai bună rată de absorbție pare că se obține în cazul soluțiilor de vitamina C cu o concentrație de 20%.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la farmacist specialist,
Vă mulțumesc că m-ați citit!

articolul original.

Strămoșii noștri au purtat piei de urs timp de cel puțin 300.000 de ani

1 January 2023 at 17:00
image

Un nou studiu sugerează că oamenii au purtat piei de urs pentru a se proteja de intemperii de mai bine de 300.000 de ani.

Studiul, publicat de cercetătorii de la Universitatea din Tübingen și de la Centrul Senckenberg pentru Evoluție Umană și Paleomediu (SHEP) din Tübingen, a examinat de peșteră, găsite în situl arheologic Schöningen din Saxonia Inferioară, Germania.

Oasele găsite prezintă urme de tăieturi pe metatarsian și falangă, o zonă cu puțină carne pentru măcelărie.

În schimb, cercetătorii atribuie semnele la îndepărtarea atentă a pielii, unul dintre foarte puținele exemple de exploatare din Paleoliticul inferior, doar Boxgrove (din Marea Britanie) și Bilzingsleben (în Germania) oferind oase de urs care indică, de asemenea, urme de jupuire.

Oasele prezintă urme de tăieturi și jupuire

Paleoliticul inferior eurasiatic nu prezintă nicio dovadă de . Doar siturile din Paleoliticul mijlociu, cum ar fi Biache-Saint-Vaast din Franța și Taubach din Germania, prezintă dovezi de exploatare atât a pielii, cât și a cărnii din carcasele de urs.

În plus, cercetările anterioare de la Schöningen au scos la iveală arme de vânătoare din lemn.

Mai exact, nouă sulițe de aruncat, o lance de împuns și două bastoane de aruncat, împreună cu ansamblul scheletului de mamifere de la Schöningen, scrie HeritageDaily.

Descoperirea deschide o nouă fereastră spre trecut

Acest lucru a oferit indicii clare ale exploatării ierbivorelor mari pentru carne și măduvă, oase pentru producerea de unelte și, în prezent, potențial piei.

„Descoperirea deschide o nouă perspectivă”, spune profesorul Nicholas Conard, de la Tübingen, șeful proiectului de cercetare de la Schöningen.

„Animalele nu erau folosite doar pentru hrană, dar pieile lor erau, de asemenea, esențiale pentru supraviețuirea în frig. este probabil o adaptare cheie a primilor oameni la clima din nord.”

Studiul a fost publicat în Journal of Human Evolution.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Moderna şi Merck: Rezultate pozitive pentru un vaccin împotriva cancerului de piele

13 December 2022 at 18:48

Laboratoarele americane Moderna şi Merck au anunţat marţi rezultate preliminare pozitive pentru vaccinul lor pe bază de ARN mesager, în curs de dezvoltare, împotriva cancerului de piele, atunci când acesta este administrat în combinaţie cu un medicament anticancer.

În cadrul unui studiu efectuat pe aproximativ 150 de persoane cu melanom, administrarea vaccinului în acelaşi timp cu medicamentul împotriva cancerului Keytruda a redus riscul reapariţiei cancerului sau de deces cu 44%, comparativ cu persoanele tratate numai cu medicamentul anticancer, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Pentru prima dată, am demonstrat potenţialul ARN mesager de a avea un impact în timpul unui studiu clinic randomizat asupra melanomului”, a declarat Stephane Bancel, directorul general al Moderna, într-un comunicat.

Moderna şi Merck, cunoscute sub numele de MSD în afara Americii de Nord, plănuiesc să publice în curând rezultatele complete ale studiului, ale cărui rezultate nu au fost încă evaluate de alţi oameni de ştiinţă în domeniu. De asemenea, cele două companii farmaceutice intenţionează să lanseze în 2023 aşa-numitele studii de fază 3, adică pe un număr mult mai mare de pacienţi.

Tehnologia ARN mesager s-a dovedit a fi elementul cheie în lupta împotriva pandemiei de Covid-19. Moderna, alături de Pfizer-BioNTech, au fost primele companii farmaceutice care au oferit un vaccin împotriva Covid-19 folosind tehnologia ARN mesager.

Această tehnologie este considerată ca fiind promiţătoare în lupta împotriva multor alte boli.

Medicamentul împotriva cancerului Keytruda este deja autorizat în Statele Unite.

Vaccinul dezvoltat împotriva melanomului este „personalizat”, „proiectat şi produs pe baza semnăturii mutaţionale unice” identificate pe tumora pacientului, se arată în comunicat.

În cadrul studiului, pacienţii au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea tumorii înainte de a primi tratament – până la nouă doze de vaccin.

Aproximativ 325.000 de noi cazuri de melanom au fost diagnosticate în 2020 la nivel mondial, potrivit comunicatului.

articolul original.

Test de cultură generală. Cum se numește stratul exterior al pielii?

12 December 2022 at 09:00
image

Epiderma este stratul cel mai exterior al pielii de pe corp. Acesta ne protejează corpul de vătămări, ne menține corpul hidratat, produce celule noi de piele și conține melanină, care determină culoarea pielii.

Pielea are trei straturi principale, iar epiderma este stratul cel mai exterior din corp. Celelalte sunt derma și hipoderma.

Epiderma este cel mai subțire strat al pielii, dar este responsabilă pentru protejarea de lumea exterioară și este compusă din cinci straturi proprii.

Care este diferența dintre epidermă și dermă?

Epiderma și derma sunt cele două straturi superioare. Epiderma este stratul superior, iar derma este stratul de mijloc. Dermul există între epidermă și hipodermă.

În timp ce epiderma este cel mai subțire strat de piele, derma este cel mai gros strat de piele. Dermul conține colagen și elastină, care contribuie la faptul că este atât de gros și susține structura generală a pielii.

Toate țesuturile conjunctive, terminațiile nervoase, glandele sudoripare, glandele uleioase și foliculii de păr există în dermă, precum și în hipodermă.

Care sunt funcțiile epidermei?

Fiecare strat al pielii lucrează împreună pentru a ne menține corpul în siguranță, inclusiv sistemul scheletic, organele, mușchii și țesuturile.

suplimentare, printre care hidratarea. Stratul cel mai exterior al epidermei reține apa și ne menține pielea hidratată și sănătoasă.

Producerea de celule noi ale pielii. Noile celule ale pielii se dezvoltă în stratul inferior al epidermei și urcă prin celelalte straturi pe măsură ce îmbătrânesc.

Ele ajung la stratul cel mai exterior al epidermei după aproximativ o lună, unde celulele pielii se elimină din corp pe măsură ce se dezvoltă celule noi în stratul inferior.

Epiderma acționează și ca o armură pentru a vă proteja corpul de vătămări, inclusiv de radiațiile ultraviolete (UV), agenții patogeni (bacterii, viruși, ciuperci și paraziți) și substanțele chimice.

Cum ajută epiderma alte organe?

Împreună cu celelalte straturi de piele, epiderma protejează sistemul scheletic, organele, mușchii și țesuturile de vătămări, scrie Cleveland Clinic.

Așadar, epiderma este stratul superior al pielii și este ceea ce vedeți sau simțiți atunci când priviți sau atingeți o altă persoană.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Cum te asiguri iarna aceasta că nu răcești? TOP 5 sfaturi de urmat

5 December 2022 at 15:30
image

Chiar dacă iarna vine cu zăpadă și activități de sezon pentru fiecare dintre noi, iar șansele de a te îmbolnăvi sunt mari. Nu există o modalitate sigură de a preveni racelile, dar există câteva măsuri simple pe care le poți lua pentru a reduce riscul. De la cele mai simple lucruri, precum alegerea hainelor potrivite, de la o alimentație corectă, te pot ajuta să treci de sezonul rece. Iată cinci sfaturi pentru a te ajuta să rămâi sănătos în această iarnă:

Iată ce trebuie să faci și tu ca să nu răcești

  • O alimentație corectă

O dietă echilibrată este esențială pentru sănătatea ta, mai ales când vine vorba de sezonul rece. Pe timpul iernii, mulți dintre noi avem tendința de a lăsa fructele și legumele la o parte, și de a mânca alimente grele pentru stomac și consistente. Deși este nevoie să ne hrănim cu de toate și să diversificăm ce alegem să mâncăm, este important să nu uităm de fructe și legume. Pe timpul iernii poți avea mereu în casa ta, următoarele fructe și legume: 

  • Mere;
  • Portocale;
  • Grapefruit;
  • Sfeclă;
  • Cartof dulce;
  • Dovelac.

Acestea sunt printre cele mai bune alimente pe care le poți consuma în perioada rece, dar dacă nu îți plac, le poți înlocui cu orice fruct sau legumă. Contează să le introduci în dieta ta!

  • Odihnă pe deplin

Iarna corpul nostru obosește mult mai repede și avem nevoie să ținem cont de cât ne odihnim. Somnul este important pentru sănătatea și bunăstarea generală și poate ajuta, de asemenea, la stimularea sistemului imunitar. Încearcă să dormi cel puțin 7 ore pentru a te putea bucura de un corp odihnit și plin de energie în fiecare zi!

  • Îmbrăcămintea potrivită

Atunci când ieși din casă, trebuie să te asiguri că ești echipat în mod corect pentru frig, zăpadă și alte asemenea. Pentru a putea fi protejat de frig, este nevoie de toate elementele vestimentare necesare, precum:

  • Cizme;
  • Geacă groasă;
  • Fular;
  • Mănuși;
  • Căciulă.

Având toate aceste piese, vei face față frigului fără să îți pară rău că ai ieșit din casă. De asemenea, dacă ești în căutarea unor cizme, intră pe epielenaturala.ro. Aici vei găsi toate cizmele din piele naturală la care ai putea visa și chiar la prețuri accesibile pentru fiecare portofel. Așa că nu mai sta pe gânduri și vezi ce modele îți plac!

  • Hidratează-te

Hidratarea în mod corespunzător pe timp de iarnă ar trebui să fie printre cele mai importante aspecte pentru tine. Consumul corect de apă îți poate stimula sistemul imunitar și îi oferă organismului sprijinul de care are nevoie pentru a lupta împotriva infecțiilor. Așadar, alege să bei minim 2 l de lichide (apă) în fiecare zi. 

  • Nu uita de igienă personală

Spăla-te pe mâini de multe ori pe zi și acordă o atenție deosebită zonei în care te freci nasul și gura. Acestea sunt locurile unde germenii se pot înmulți cu ușurință. Poți ține mereu în geantă un dezinfectat, șervețele umede și un pachet de șervețele uscate. În acest fel vei fi mereu gata să te cureți!

Urmând aceste sfaturi simple, îți vei oferi o șansă mai bună de a rămâne sănătos în această iarnă. Așadar, ai grijă de tine și de cei dragi în anotimpul care urmează!

Sursă foto : Pexels.com

articolul original.

Mandachi Hotel & Spa angajează Director General din Dubai

21 November 2022 at 05:19

Începând cu luna octombrie 2022, cel mai bine cotat hotel de 4 stele din România, conform Top Hotel Awards , Mandachi Hotel & SPA are o nouă echipă de management. Shane Labroy, în vârstă de 51 de ani, care a ocupat poziția de Asst General Manager la Chelsea  Group din Dubai (850 camere) și Mercure Hotel Londra (180 camere) a fost numit General Manager.

In plus, o nouă societate comercială va administra unitățile de cazare ale hotelului, sălile de evenimente, noul restaurant toscan Cucinotti și centrul Spa.

Primele măsuri ale noii echipe de managment au fost aducerea unui Chef bucătar renumit, Anca Socoliuc , concurentă la MasterChef  și rebrandingul restaurantelor hotelului. Astfel, s-a inaugurat un nou restaurant cu specific toscan-italian, Cucinotti, a cărui imagine este Chef Patrizia Paglieri. Celebrul bucătar originar din Italia a configurat toate meniurile restaurantului a la carte, precum și meniurile noului salon de evenimente al hotelului, Regatto, care include două săli premium, de 200 locuri și 450 locuri.

Pentru renovarea restaurantului a fost necesară o investiție de 120.000 euro.

În echipă a fost cooptat cel mai cunoscut bucătar de evenimente, Bogdan Piele, care a conceput trei meniuri tradiționale pentru noul salon Regatto.

Shane Lebroy declară  că ”am acceptat să vin la Suceava pentru că am primit toate asigurările că voi avea libertate de organizare și conducere a hotelului. Dl. Stefan Mandachi isi dorește ca Suceava să aibă cel mai bun hotel de 4 stele din România și voi contribui la realizarea acestui obiectiv. Am numit noi șefi de departamente și am adus personal calificat din România și din străinătate. Ne propunem să avem un grad de ocupare de peste 80% în primul trimestru al anului 2023 și să redefinim calitatea serviciilor în cadrul organizării de nunți și  evenimente corporate”.

Proprietarul hotelului Mandachi, omul de afaceri Ștefan Mandachi, subliniază că nu va mai administra hotelul pe care l-a construit de la zero, încercând să se distanțeze de segmentul HoReCa.

”Am decis să închiriez hotelul unei companii specializate în management hotelier, cu experiență vastă în domeniu. Eram în negocieri de ceva vreme. Începând cu luna decembrie, compania mea nu va mai administra hotelul, eu rămân doar simplu proprietar al clădirii, pe care o dau în chirie, alături de licența pentru marca Mandachi. Hotel Mandachi a devenit un real brand in turismul românesc. Nu mă mai ocup de operarea hotelului, altă companie va prelua responsabilitatea pentru calitatea serviciilor. Îmi voi canaliza investițiile în zona online, în producția de film și în finanțarea altor afaceri ca Business Angel, toate detaliile sunt pe pagina mea stefanmandachi.ro”, a declarat antreprenorul Ștefan Mandachi.

Managementul hotelier va fi supervizat și coordonat de către firma românească de consultanță Hospes Consulting, condusă de George Cristea, companie care oferă servicii de consultanță unor lanțuri internaționale ca Hyatt si Hilton.

” Suntem bucuroși să ne alăturăm proiectului MANDACHI HOTEL & SPA, o proprietate emblematică pentru turismul românesc. Expertiza profesională a noului Manager General va contribui, fără îndoială, la crearea unei culturi organizaționale în care grija pentru oameni ocupă un element central” a declarat George Cristea  – HOSPES Managing Director

Mandachi Hotel & Spa este cel mai bine cotat hotel din Suceava conform Booking.com, având cea mai mare notă, 9.5 pe Booking cu un număr de 2.261 recenzii, și locul 1 pe Tripadvisor.

În februarie 2022, Mandachi Hotel & Spa a devenit un veritabil centru de găzduire a refugiaților ucrainieni. În camerele, sălile și birourile hotelului au fost cazați gratuit peste 5100 refugiați ucrainieni și 1000 animale de companie. O fotografie din Mandachi Hotel a ajuns în premieră pe prima pagină a New York Times în luna martie 2022.

În anul 2020 la izbucnirea Pandemiei Covid19, Ștefan Mandachi a oferit gratuit tot hotelul cadrelor militare și medicale aflați în „prima linie” în lupta cu virusul Covid19. Bunurile și serviciile donate de compania Strong MND au fost de peste 350.000 euro.

Ambele campanii au fost realizate voluntar, fără contraprestații sau alte despăgubiri de la statul român.

În cadrul hotelului lucrează un număr de 65 angajati, investiția în construcția hotelului se ridică la aprox. 8 milioane de euro. Din 2018 până în 2022, grupul de firme din care face parte Mandachi Hotel & Spa a contribuit la bugetul de stat  prin taxe si  impozite în valoare de 7.543.000 Eur.

Mandachi Hotel & Spa angajează Director General din Dubai, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
articolul original.

3 ținute pe care trebuie să le ai în garderobă în acest sezon și cum să le creezi step-by-step

27 October 2022 at 18:07
image

În fiecare dimineață, aceeași problemă: prea multe haine, prea puține outfit-uri. Nu că ți-ai dori să întinzi mâna în dulap și să scoți, în loc de o pereche de pantaloni sau o bluză, un outfit întreg? Ei bine, urmărind acest ghid, va fi posibil să faci întocmai asta! Nu te lăsa pradă grămezii impunătoare de haine și transformă ce ai în ținute cu adevărat spectaculoase și potrivite sezonului rece. Iată mai jos top trei combinații ce nu trebuie să lipsească din garderoba ta:

Outfit la minut: cum asortezi hainele pentru a beneficia de mult, cu mai puțin?

1.       Ținută smart-casual

Dacă îți dorești să porți haine care să fie potrivite atât la lucru, dar și la cafenea, pe centru sau la mall, smart-casual este varianta cea mai potrivită. Pentru această ținută vei avea nevoie de o cămașă simplă (nu contează mult aspectul ei, deoarece va fi acoperită), o bluză groasă sau un pulover care să fie îmbrăcat peste cămașă, un palton oversized, o pereche de blugi sau pantaloni care să potrivească cromatic cu nuanțele obiectelor vestimentare alese anterior,  o pereche de pantofi Derby sau Oxford și, nu în ultimul rând, accesorii: un fular de cașmir, o eșarfă oversized, mănuși de piele. Cu siguranță vei găsi, ori în propriul dulap, ori la cel mai apropiat magazin, articolele de care ai nevoie pentru a acoperi acest outfit. Partea cea mai bună? El este extrem de versatil. Alege să porți într-o zi o tematică monocromatică sau experimentează cu nuanțele și culorile hainelor tale și creează un nou outfit de la zero!

2.       Ținută casual

Dacă îți dorești să păstrezi o notă de eleganță ținutei de zi cu zi, cel mai important aspect e să găsești o piesă de rezistență în jurul căreia să îți construiești outfit-ul. Pentru ca vestimentația ta să atragă privirile tuturor, primul lucru pe care trebuie să îl faci e să te asiguri că ai o pereche de pantofi universal-valabili, iar sezonul acesta cel mai bine de bazezi pe o pereche de ghete de damă din piele întoarsă negre, pentru că acestea merg cu orice, iar culoarea le face atât de versatile încât nu vor fi limite în asortarea lor. Vizitează ePieleNaturala.ro pentru o gamă variată din care să îți alegi perechea favorită. Poartă ghetele împreună cu o pereche de pantaloni imitație piele, un pulover oversized, poate chiar cu guler și mâneci bufante, o jachetă pufoasă, o căciulă călduroasă și iată, outfit-ul perfect pentru vremea rece, dar și pentru a face o impresie, este gata imediat! Accesorizează-ți ținuta cu un ghiozdan pentru un look casual și confortabil.

3.       Se poartă iarna rochiile?

Da, răspunsul este cu siguranță da! Trebuie însă să ști cum să le îmbraci, pentru a te asigura că nu vor lăsa frigul să îți fure din bucuria serii. Alege, de preferabil, o rochie cu mâneci lungi și largi, pentru a putea lua pe sub aceasta o bluză strâmtă. Peste rochie adaugă un sacou puțin mai scurt decât aceasta. În picioare este de recomandat să încalți o pereche de cizme lungi, ce să ajungă deasupra genunchiului. Îmbracă alături de această ținută un palton lung sau o jachetă scurtă, dar groasă, de tipul unui cojoc, asorteaz-o cu o gentuță body cross sau o eșarfă oversized iar premiul pentru cel mai drăguț outfit este, oficial, în mâinile tale. Nu uita de dresuri iar, la nevoie, apelează chiar la egari sau colanți.

Ei bine, iată că nu este atât de dificil să îți creezi propria garderobă imbatabilă iarna aceasta. Nu lăsa frigul să te oprească din a arăta genial!

Sursă foto: Pexels.com

articolul original.

Ce material să alegi pentru încălțămintea destinată sezonului rece – piele naturală sau piele sintetică?

23 October 2022 at 19:07
image

Dacă în timpul verii, este mai ușor să experimentăm cu diverse materiale și texturi în ceea ce privește încălțămintea, acest lucru nu mai este valabil odată ce vremea se răcește, iar precipitațiile sub diverse forme devin din ce în ce mai frecvente. O încălțăminte de iarnă de calitate nu trebuie doar să arate bine, ci și să îți protejeze piciorul împotriva înghețului, umezelii sau chiar degerăturilor.

Pielea naturală este cu siguranță cel mai popular material în confecționarea pieselor de încălțăminte pentru iarnă. La aceasta se adaugă bine-cunoscutul său înlocuitor său, pielea sintetică, care e din ce în ce mai utilizată sau chiar preferată în detrimentul primei variante. În mod evident, ambele prezintă atât avantaje cât și dezavantaje, pe care este indicat să le cunoaștem înainte de a achiziționa un produs. 

Iată o scurtă comparație între pielea naturală și pielea artificială, conform princepalelor criterii pe care le iau clienții în considerare înainte de a achiziționa încălțăminte!

  1. Prețul

În primul rând, din punct de vedere al prețului, acesta este considerabil mai redus în cazul articolelor din piele artificială, indiferent de tipul de produs achiziționat – ghete, botine, pantofi, genți sau chiar accesorii. Acest lucru este perfect justificat, dacă luăm în considerare durabilitatea și rezistența pe care o oferă. 

Pe termen lung, pielea naturală este o investiție mult mai bună. Aspectul va rămâne plăcut chiar și după un număr mare de purtări și poate fi întreținut folosind cremă de ghete și soluții speciale de întreținere.

  1. Confortul

În cea mai mare parte, confortul în timpul purtării este determinat în principal de calapodul ghetei sau botinei pe care o alegi. Totuși, în ceea ce privește confortul termic, acesta este menținut cel mai bine de blana și pielea de origine naturală. De asemenea, gradul de impermeabilitate este mai mare.

Pielea artificială, însă, poate creea probleme în acest sens, deși nu este o regulă.

  1. Întreținerea

Indiferent de material, încălțămintea de iarnă trebuie îngrijită cu substanțe specifice pentru a maximiza durata de utilizare, mai ales pentru că este expusă la factori externi corozivi. În cazul pielii artificiale este posibil să depui o muncă mai redusă deoarece nu necesită lustruire, în comparație cu pielea naturală, care nu va arăta la fel de bine dacă neglijezi acest pas. Cu toate acestea, în funcție de calitate, atât pielea naturală, cât și pielea artificială au șanse de a se păstra bine pe termen lung.

  1. Preferința pentru produse cruelty free

Tot mai multe persoane condamnă folosirea produselor de origine animală, care presupune exercitarea oricărei forme de violență asupra acestora, mai ales atunci când există înlocuitori. Atât persoanele vegane, cât și cele vegetariene se vor pronunța clar în favoarea unor produse sustenabile pentru mediu, chiar dacă trebuie să renunțe la alte avantaje. Dacă te regăsești în această categorie, găsești aici botine de damă pentru tine. Kalapod.net îți oferă multe alternative avantajoase la încălțămintea de iarnă din piele naturală.

În mod evident, te poți bucura de un produs de calitate indiferent de varianta pentru care optezi în cazul materialului. Nevoile și preferințele tale sunt cele care contează cel mai mult.

Sursă foto: pexels.com

articolul original.

Studiu: Românii sunt informați despre cancerul de piele, dar nu obișnuiesc să meargă la medicul dermatolog

9 August 2022 at 02:07
Studiul ”Percepția românilor și nivelul de cunoștințe despre cancerul de piele”, realizat de Reveal Marketing Research, în luna iunie, la solicitarea Fundației pentru Sănătatea Pielii, cu susținerea Eau Thermale Avene, subliniază o evoluție îngrijorătoare în ceea ce privește interesul românilor pentru sănătatea lor: deși sunt mai bine informați și, la nivel declarativ au devenit mai preocupați de sănătatea lor în contextul pandemiei, în practică lucrurile stau complet diferit.Rezultatele primului studiu de percepție realizat de Fundația pentru Sănătatea Pielii în 2016 arătau că doar jumătate dintre români știau de existența mai multor forme de cancer de piele, iar foarte puțini reușeau să le și identifice. Campaniile de conștientizare asupra sănătății pielii din ultimii ani au făcut ca românii să fie mult mai bine informați astfel că, în iunie 2022, 92% spuneau că au auzit de cancerul de piele. Din păcate, însă, când vine vorba de pus în practică, toate informațiile asimilate nu sunt aplicate în viața de zi cu zi.Rezultatele studiului arată că doar 43% dintre români obișnuiesc să meargă la medicul dermatolog, față de 80% în 2016. Astfel, constatăm că numerele s-au înjumătățit, în condițiile în care unul din trei cancere diagnosticate la nivel mondial este un cancer de piele, iar studiile recente indică o evoluție periculoasă a incidenței, care ar urma să crească până în anul 2040 cu aproape 50%, ca urmare a expunerii la soare pe parcursul vieții.

Ne-am dorit reluarea acestui studiu de percepție pentru a afla dacă în ultimii ani s-a produs o creștere a nivelului de conștientizare a românilor legat de pericolul cancerului de piele. Rezultatele vin să confirme ceea ce din păcate vedem tot mai des în ultima perioadă: deși sunt mai bine informați, pacienții nu fac controale regulate și ajung târziu la medic, atunci când primele semne ale pielii au devenit deja leziuni în evoluție gravă. Acest lucru a fost amplificat și de perioada pandemiei, în care oamenii au avut acces restricționat la serviciile medicale, iar încrederea în personalul medical a scăzut, a declarat Dr. Mihaela Leventer, Preşedinte al Fundaţiei pentru Sănătatea Pielii.

Atitudinea generală față de sănătate

Dacă în anul 2016, 87% dintre români auziseră de cancerul de piele, în 2022 procentul a crescut la 92%. Când vine vorba de sănătatea pielii, cei mai bine informați sunt maturii (98%), persoanele cu copii (96%), femeile și persoanele care locuiesc în mediul urban. De altfel, din rezultatele studiului, putem schița și profilul pacientului responsabil: acesta este o femeie matură din mediul urban, bine informată și care are grijă și de ceilalți membri ai familiei, atât în ceea ce privește informarea și recunoașterea semnelor, cât și atunci când este necesară vizita la medic.

În rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani se observă un comportament atipic. 64% dintre aceștia nu pot numi tipuri de cancer de piele, iar puținele informații pe care le dețin nu sunt cele corecte. Astfel, 27% consideră în mod eronat că femeile sunt cele mai predispuse la cancer de piele, iar 29% dintre tineri consideră că persoanele cu vârstă cuprinsă între 30 și 50 de ani sunt mai expuse la cancerul de piele. Cu toate acestea, studiul arată că aceștia sunt mult mai responsabili când vine vorba de acțiuni de prevenție și sunt mai precauți decât restul populației atunci când vine vorba de expunerea la factori care pot crește riscul de cancer de piele în contextul pandemic.

De partea cealaltă, în rândul populației generale, se observă un nivel mai scăzut decât în 2016 al interesului pentru verificarea corpului și pentru efectuarea unui control la medicul de familie, generalist sau dermatolog. Astfel, 53% dintre respondenți afirmă că sunt la fel de preocupați de problemele de sănătate ca și înainte de pandemie, iar 42% din totalul eșantionului se declară mai preocupați de sănătate și problemele care ar putea apărea în contextul actual de pandemie, menționând faptul că au conștientizat pericolele la care suntem expuși – diverși virusuri și bacterii. Cu toate acestea, doar 4 din 10 respondenți afirmă că își verifică pielea de pe întregul corp (39%) și alunițele (36%) cel puțin odată pe lună.

Românii nu recunosc toate semnele cancerului de piele

Comparativ cu studiul precedent, în 2022, 65% dintre cei intervievați pot denumi tipurile de cancer, față de doar 45% în 2016, iar cea mai mare creștere este înregistrată în cazul notorietății melanomului. Astfel, 7 din 10 respondenți au auzit de melanom, iar 64% dintre cei care au auzit de melanom consideră că se poate vindeca dacă este depistat la timp – cu 6% mai puțin decât la evaluarea din 2016.

Față de studiul din 2016, numărul persoanelor care recunosc carcinomul ca fiind un cancer de piele a crescut cu 16%. Astfel, raportat la întreaga populație, 24.7% dintre românii cu vârstă cuprinsă între 18 și 65 de ani știu ce este carcinomul, iar 21.3% știu ce este și îl consideră vindecabil, dacă este depistat la timp.

Carcinomul este în continuare alăturat cu imaginea unei alunițe nou apărute, aceasta fiind cel mai des menționată în descrierea manifestărilor. Doar 30% dintre români pot să recunoască și alte manifestări: „o leziune care nu se vindecă”, „o bubă/pată roșie fisurată” sau „o pată colorată aspră la atingere”.

41% dintre români consideră că persoanele cu pielea deschisă la culoare și culoarea ochilor deschisă care se ard și nu se bronzează sunt mai expuse la cancerul de piele. În realitate însă, melanomul, cea mai agresivă formă de cancer cutanat, nu ține cont de culoarea pielii și nici de vârstă.

„Unul din trei cancere diagnosticate la nivel mondial este un cancer de piele, iar studiile recente indică o evoluție accentuată a incidenței, care ar putea crește la aproape 50% până în anul 2040. Principala cauză o reprezintă expunerea necontrolată la soare pe parcursul vieții – doar 5 arsuri la vârsta copilăriei pot crește riscul de cancer cutanat cu 75%. Dacă pe piele sunt alunițe sau alte leziuni, ele trebuie să fie controlate de către medicul dermatolog, care poate identifica și trata rapid și corect orice afecțiune”, a completat Dr. Mihaela Leventer, Preşedinte al Fundaţiei pentru Sănătatea Pielii.

Rezultatele prezentate sunt bazate pe un studiu cantitativ la nivel național cu un eșantion de 1.216 persoane cu vârste între 18-65 ani, realizat de Reveal Marketing Research, în luna iunie 2022. Studiul a fost realizat prin metodologia CAWI (chestionare autoaplicate online), iar rezultatele au o eroare maximă de eșantionare de +/- 2,83%.

Parteneri: Dr. Leventer Centre, Eau Thermale Avene, MagnaPharm Marketing and Sales, MPR Agency

 

Despre Fundația pentru Sănătatea Pielii

Fundația pentru Sănătatea Pielii a fost înființată în 2016, cu scopul de a produce o schimbare în modul în care pacienții și medicii deopotrivă, se raportează la problemele dermatologice, pornind de la autoexaminarea corectă a pielii și până la informarea pacienților și pregătirea medicilor în oferirea celei mai bune soluții terapeutice, în special pentru carcinomul cutanat, cea mai răspândită formă de cancer de piele. De-a lungul timpului, Fundația a realizat proiecte care au urmărit informarea și creșterea conștientizării populației în privința cancerului cutanat. De asemenea, a organizat activități menite să pregătească specialiștii să răspundă corect și în conformitate cu bunele practici la problemele dermatologice.

Despre Eau Thermale Avene și MagnaPharm Marketing and Sales

Cu o experiență în industria farmaceutică de peste 25 de ani, MagnaPharm Marketing and Sales oferă servicii integrate de marketing, promovare medicală și în farmacii, comercializare/distribuție, reglementare și acces pe piața din România pentru un portofoliu de parteneri reputabili din industria farmaceutică. Portofoliul MagnaPharm Marketing and Sales de produse include medicamente eliberate cu prescripție medicală, medicamente biologice, inovative sau generice, medicamente de tipul substanțelor de contrast, medicamente eliberate fără prescripție medicală, dispozitive medicale, suplimente alimentare și alimente cu destinație medicală specială, produse dermato-cosmetice.

Brandul Eau Thermale Avène, parte a grupului francez Pierre Fabre, este reprezentat în România de 27 de ani de către MagnaPharm Marketing and Sales. Brandul Eau Thermale Avène, este un brand Pierre Fabre Dermo-Cosmétique care a obținut cel mai înalt nivel al criteriului de referință For Life pentru abordarea CSR (scor de 81,5). De mai bine de 30 de ani, echipele au fost conduse de o singură prioritate colectivă – să formuleze produse dermo-cosmetice de îngrijire a pielii de calitate, eficiente, sigure și bine tolerate.

Despre Reveal:

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 14 ani companii din România și Europa.

Despre MPR Agency:

Cu o experiență de zece ani în domeniul comunicării medicale, MPR Agency este de cinci ani partener exclusiv Global Health Marketing & Communications, cel mai mare grup independent de agenții specializate în marketing în sănătate la nivel mondial, cu prezență în peste 60 de țări. Cu o integrare profundă de know how în promovarea online, MPR Agency dezvoltă campanii și concepte inovative atât pentru clinici și spitale din România, cât și pentru companii farmaceutice, companii de healthtech, biotehnologie sau startup-uri medicale. Punând prevenția medicală pe primul loc, anual, MPR Agency alocă pro bono 10% din timpul de producție al agenției unui ONG din domeniul sănătății.

articolul original.

Dolj: Camioneta rasturnata in mijlocul soselei

12 July 2022 at 11:39

O camionetă s-a răsturnat in afara localitatii doljene Pielesti, pe sensul de mers catre Bals. Soferul camionetei a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat pe carosabil. Traficul dinspre Craiova către Bals este blocat.

Sursa foto: InfoTrafic Craiova și Dolj

articolul original.

Dolj: S-a rasturnat cu camioneta in mijlocul soselei

12 July 2022 at 08:50

O camionetă s-a răsturnat in afara localitatii Pielesti, pe sensul de mers catre Bals. Soferul camionetei a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat pe carosabil. Traficul dinspre Craiova către Bals este blocat.

Sursa foto: InfoTrafic Craiova și Dolj

articolul original.
  • There are no more articles
❌