ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Ungaria anunță, de la București, că blochează Comisia Ucraina-NATO

29 November 2022 at 20:51
By: -
image

Ungaria va continua să blocheze reuniunile Comisiei Ucraina-NATO atât timp cât drepturile minorităţii maghiare din Ucraina nu vor fi restabilite, a declarat marţi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, în timpul reuniunii de la Bucureşti a miniştrilor de Externe din statele NATO.

De când a început războiul în Ucraina, „toată lumea poate vedea că ţara noastră nu a mai ridicat chestiunea drepturilor ungurilor din (regiunea ucraineană) Transcarpatia”, a subliniat Szijjarto într-o declaraţie acordată postului ungar de ştiri M1.

„Nu aducem această chestiune în discuţie, dar nici nu am uitat-o”, a atras el atenţia, exprimându-şi totodată speranţă că, după ce războiul din Ucraina se va fi terminat, vor putea fi reluate discuţiile pe acest subiect.

Potrivit şefului diplomaţiei ungare, la reuniunea ministerială a NATO care se desfăşoară la Bucureşti a fost înaintată o propunere informală, neînscrisă în vreun document, asupra Comisiei Ucraina-NATO, dar la care Ungaria şi Turcia au refuzat să subscrie.

Însă dineul de lucru la care va participa şi ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, ”poate oferi o platformă adecvată de consultări, aşa cum au cerut statele membre ale NATO”, a adăugat Peter Szijjarto.

MAE de la Kiev a anunţat mai devreme că, pentru a depăşi veto-ul ungar asupra reuniunilor Comisiei Ucraina-NATO la nivel superior celui de ambasadori, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a organizat în timpul reuniunii ministeriale de la Bucureşti o reuniune separată pentru miniştrii de externe ai NATO şi Ucrainei.

Ministeriala NATO de la București. Unii miniștri au cerut tancuri pentru Ucraina, Stoltenberg anunță o susținere fără precedent pentru Ucraina (Foto & Video)

articolul original.

Ungaria va bloca reuniunile Comisiei Ucraina-NATO până când vor fi restabilite drepturile maghiarilor din Transcarpatia, a spus Peter Szijjarto la București

29 November 2022 at 19:53
image

Ministrul ungar al afacerilor externe, Peter Szijjarto, susține că Ungaria va continua să blocheze reuniunile Comisiei Ucraina-NATO până când vor fi restabilite drepturile minorității maghiare din Ucraina. Afirmația a fost făcută marți, la Ministeriala aliată de la București, potrivit EFE și MTI preluate de Agerpres.

Peter Szijjarto: Ungaria nu aduce în discuție chestiunea maghiarilor din Ucraina, dar nici nu a uitat-o

Într-o declarație acordată postului de știri ungar M1, ministrul a spus că, de când a început războiul din Ucraina, „toată lumea poate vedea că țara noastră nu a mai ridicat chestiunea drepturilor ungurilor din (regiunea ucraineană) Transcarpatia”.

„Nu aducem această chestiune în discuție, dar nici nu am uitat-o”, a adăugat Peter Szijjarto, care susține că speră că vor putea fi reluate discuțiile pe această temă după încheierea războiului din Ucraina.

Oficialul a precizat că la reuniunea miniștrilor de externe din statele NATO, eveniment desfășurat la București pe 29 și 30 noiembrie, a fost înaintată o propunere informală în legătură cu Comisia Ucraina-NATO, dar Ungaria și Turcia au refuzat să subscrie la ea.

Cu toate acestea, susține el, dineul de lucru la care va participa și omologul lor ucrainean, Dmitro Kuleba, „poate oferi o platformă adecvată de consultări, așa cum au cerut statele membre ale NATO”.

Anterior, Kievul precizase că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a organizat o reuniune separată pentru miniștrii de externe aliați și cel al Ucrainei, la Ministeriala de la București, pentru a ocoli vetoul Ungariei care blochează reuniunile Comisiei Ucraina-NATO la un nivel superior celui de ambasadori.

articolul original.

Șeful diplomației ungare avertizează membrii Alianței Nord Atlantice: Trebuie depuse toate eforturile pentru a evita un conflict direct NATO-Rusia

29 November 2022 at 18:45
image

Trebuie depuse toate eforturilor necesare pentru a evita un conflict armat direct între alianţa militară nord-atlantică şi Rusia, a transmis marți în cadrul reuniunii miniştrilor de externe din NATO de la Bucureşti, șeful diplomației ungare Peter Szijjarto.

Trebuie să se pună accentul pe pace, luând în considerare şi faptul că se apropie iarna, a menţionat Szijjarto, citat de Ministerul de Externe ungar.

Şeful diplomaţiei ungare a salutat poziţia calmă pe care s-a plasat Polonia în legătură cu racheta căzută mai devreme luna aceasta pe teritoriul său. „Dacă astăzi nu discutăm aici despre evoluţiile dintr-un al treilea război mondial, datorăm acest lucru comportamentului extrem de responsabil al liderilor Poloniei”, a punctat Szijjarto.

Ministrul de externe ungar a avertizat asupra posibilităţii de escaladare a conflictului armat dintre Rusia şi Ucraina, cât timp acesta continuă. Ungaria, ca vecină a Ucrainei, este pe deplin conştientă de posibilele consecinţe, a afirmat Szijjarto, şi de aceea interesul ei este să fie pace. Este clar că escaladarea războiului ar avea impact în primul rând asupra teritoriilor din vecinătatea imediată şi nu asupra unor ţări aflate la mii de kilometri distanţă, a insistat el, salutând declaraţia secretarului general al NATO în sensul că alianţa nu este parte a conflictului şi exprimându-şi speranţa că această situaţie va rămâne neschimbată.

Peter Szijjarto a mai notat că este posibilă o „catastrofă umanitară nemaivăzută” odată cu instalarea iernii şi a amintit că Ungaria a lansat o campanie umanitară fără precedent, preluând peste un milion de refugiaţi de război şi primind copii din Ucraina în circa 1300 de şcoli şi grădiniţe.

Şeful diplomaţiei ungare a subliniat necesitatea evitării tuturor factorilor care ar putea duce la o escaladare a războiului şi a avertizat împotriva tăierii canalelor de comunicare, recunoscând totodată activitatea de mediere a Turciei, a mai consemnat MTI, conform AGERPRES

articolul original.

Ungaria s-a plâns la UE că afacerile sale au de suferit din cauza Ucrainei

25 November 2022 at 14:27
image

Ungaria susține că afacerile sale cu operațiuni în Rusia au de suferit din cauza Ucrainei. Peter Szijjarto, ministrul de Externe de la Budapesta, a anunțat că a înaintat către Uniunea Europeană o plângere în acest sens. Nu e prima dată când Ungaria se plânge că economia și afacerile sale au de suferit din cauza războiului, dar dând vina pe țara-victimă, Ucraina. Ba liderii de la Budapesta au avut mai multe ieșiri pro-Rusia și anti-UE și anti-NATO.

Ucrainenii sunt uciși de ruși, Ungaria se uită la bani

În plângerea sa către UE, Peter Szijjarto a acuzat că Ucraina îngreunează afacerile companiilor maghiare, cum ar fi producătorul de medicamente Richter, deoarece acestea au operațiuni în Rusia.

El a declarat că va cere UE să se asigure că ucrainenii „nu vor face imposibile operațiunile companiilor din UE”.

„Aceste firme nu au făcut nimic rău, singurul lor ”păcat” e că au o prezență și în Rusia”, a adăugat oficialul ungar, potrivit Reuters.

Declarațile au fost făcute în contextul în care Richter a transmis, la începutul acestei luni, că, urmare a unor schimbări în legislația din Ucraina, autorizația de comercializare pentru unele produse poate fi revocată dacă un producător operează și plătește taxe în Rusia.

Szijjarto, vizite repetate în Rusia, nu și în Ucraina

Peter Szijjarto a anunțat recent o nouă vizită în Rusia. În același timp, de când Moscova a declanșat războiul în Ucraina, el nu a vizitat nici măcar o dată Kievul. Și șeful său, premierul Viktor Orban, a mers de mai multe ori la Moscova de la izbucnirea conflictului.

De-a lungul timpului, Orban a avut mai multe ieșiri anti-UE și anti-NATO, dar pro-Rusia, alimentând speculațiile că e calul troian al lui Vladimir Putin în UE și NATO.

Mai mult, în vreme ce restul statelor UE au luat măsuri pentru a se descotorosi de resursele energetice rusești, Budapesta și-a mărit mai mult depedența de acestea.

„Vă place sau nu, vom continua discuțiile cu rușii despre sporirea livrărilor de gaze către Ungaria”, afirmase Peter Szijjarto, la finele lunii august.

articolul original.

Viktor Orban, pe cale să ‘învingă’ Comisia Europeană! Ungaria ar putea fi exceptată de la plafonarea prețului petrolului rusesc

24 November 2022 at 19:45
image

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, a transmis joi că Ungaria este pe cale să obţină o excepţie în aplicarea planificatei plafonări a preţului importurilor de petrolul rusesc în cadrul sancţiunilor aplicate Rusiei de către UE.

Conform proiectului actual, plafonarea nu se va aplica importurilor de petrol efectuate prin conducte sau, în cazul în care conductele (care trec prin Ucraina) nu vor mai putea fi folosite, importurilor efectuate pe mare pentru a le substitui pe cele care urmau să vină prin respectivele conducte, a explicat ministrul ungar.

El a mai menţionat că statele UE au început să discute şi despre impunerea de plafoane asupra preţului importurilor de gaz rusesc, ideea urmând să fie rediscutată la întâlnirea miniştrilor europeni ai energiei pe 13 decembrie. Ministrul ungar a descris această iniţiativă drept ”periculoasă, inutilă şi inadecvată”, întrucât există riscul devierii unor volume de gaz dinspre piaţa europeană către alte pieţe.

Cât despre celelalte iniţiative ale Comisiei Europene, Szijjarto a criticat mecanismul de solidaritate menit să evite între statele UE disparităţile majore în aprovizionarea cu gaze, considerând că acest plan reflectă ”încă o dată aspiraţiile Bruxellesului de a avea mai multă putere pentru a eroda suveranitatea politicii energetice a statelor membre”.

”Imaginaţi-vă o situaţie în care cineva de la Bruxelles ne poate ordona nouă să cedăm către altă ţară gazul cumpărat cu banii poporului ungar, pentru poporul ungar şi pentru funcţionarea economiei ungare”, a indicat el.

Pentru a ajuta în special Germania, ţară foarte dependentă de gazul rusesc şi de a cărei economie este legată cea a întregului bloc comunitar, Comisia Europeană a cerut statelor UE să-şi reducă consumul de gaze cu 15% în perioada august 2022 – martie 2023, faţă de media ultimilor cinci ani, în contextul perturbării aprovizionării provocate de războiul din Ucraina şi de sancţiunile împotriva Rusiei.

Primită nefavorabil de unele state membre, propunerea Comisiei a fost în final inclusă într-un acord încheiat în luna iulie la nivelul UE, care prevede însă că această reducere va fi deocamdată voluntară, dar, în cazul unui ”risc de penurie gravă” de gaze, executivul comunitar o poate face să devină obligatorie, cu unele excepţii pentru mai multe state membre, transmite AGERPRES

articolul original.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto: ‘Cu Donald Trump președinte, războiul nu ar fi izbucnit’

8 November 2022 at 19:45
image

Alegerile de la jumătatea mandatului care se desfăşoară marţi în SUA sunt de o mare importanţă, pentru că, dacă Donald Trump ar mai fi fost astăzi preşedinte, nu ar mai fi izbucnit războiul în Ucraina, a declarat ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, potrivit agenţiei EFE.

”Cu Trump preşedinte, războiul nu ar fi izbucnit”, a spus Szijjártó în faţa presei, reafirmând că relaţiile dintre SUA şi Ungaria nu au fost niciodată la fel de bune ca în perioada fostului preşedinte republican.

Ministrul ungar crede că alegerile în desfăşurare din SUA ”sunt de o mare importanţă în ceea ce priveşte războiul” din Ucraina, prin urmare guvernul premierului ungar Viktor Orban le va urmări îndeaproape. Conform sondajelor, republicanii lui Trump au şanse să obţină în urma acestui scrutin majoritatea în Senat şi Camera Reprezentanţilor.

Într-o altă declaraţie, joia trecută, Péter Szijjártó a spus că între Ungaria şi SUA cooperarea politică ”a fost cea mai bună şi bazată cu adevărat pe respect reciproc atunci când Donald Trump a fost preşedinte al SUA”.

La alegerile prezidenţiale americane din 2020, Viktor Orban l-a susţinut deschis republicanul Donald Trump, care însă avea să piardă scrutinul în faţa democratului Joe Biden.

Cu patru ani mai devreme, în 2016, Orban fusese singurul şef de guvern din UE care şi-a declarat explicit sprijinul pentru Donald Trump în confruntarea de atunci cu Hillary Clinton.

În timpul mandatului preşedintelui Trump, ”relaţiile ungaro-americane şi-au recăpătat strălucirea de altădată”, spunea Orban cu câteva zile înaintea alegerilor desfăşurate în SUA în 2020. Dar odată ce Joe Biden a ajuns la Casa Albă, aceste relaţii s-au răcit, iar noul preşedinte american nu l-a invitat pe premierul ungar la ‘Summitul pentru Democraţie’ organizat la iniţiativa Washingtonului în decembrie 2021, informează agerpres.ro

articolul original.

Ungaria devine marele transportator al cerealelor din Ucraina. România nu mai face față

20 October 2022 at 11:38

Cel mai mare terminal de containere terestru din Europa a început să funcționeze marți în apropierea graniței Ungariei cu Ucraina, cu scopul de a crește transporturile de cereale ucrainene prin Ungaria către porturile din Marea Adriatică, anunță Euronews.

Terminalul din Ungaria va manipula între 15.000 și 20.000 de tone de cereale pe lună

Terminalul East-West Gate, construit la un cost de aproximativ 40 de miliarde de forinți (95,65 milioane de dolari), permite transferul containerelor între șinele de cale ferată cu ecartament larg și standard, precum și între trenuri și camioane.

Acesta „va avea un rol uriaș în transportul maritim al cerealelor ucrainene”, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto în cadrul unei conferințe de presă la Fenyeslitke, în estul Ungariei.

„Utilajele folosite aici sunt capabile să manipuleze 800 de tone de cereale și 450 de metri cubi de ulei de floarea-soarelui pe oră”, a declarat Szijjarto, adăugând că terminalul va face mai eficientă expedierea produselor agricole ucrainene.

În cele din urmă, se așteaptă ca terminalul să manipuleze între 15.000 și 20.000 de tone de cereale pe lună.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, în principal pe cale maritimă. Exporturile sale au fost în mare parte oprite la începutul conflictului din cauza unei blocade rusești de facto, dar au fost reluate în cadrul unui acord negociat de Națiunile Unite și Turcia.

Ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, a spus că rutele românești și slovace sunt saturate

Ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto a făcut anunțul că Ungaria va prelua transportul cerealelor ucrainene către Occident printr-un terminal feroviar pentru că România nu mai face față.

peter szijjarto ungaria
Foto: Facebook @ Peter Szijjarto

”Terminalul feroviar de la Fenyeslitke va juca un rol important în asigurarea continuității exporturilor de cereale din Ucraina, întrerupte din cauza războiului, și prin aceasta în atenuarea crizei alimentare mondiale” a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto la inaugurarea Centrului de comutare a ecartamentului feroviar al companiei East – West Intermodal Logistics SA.

Ministrul ungar a mai spus că deja ”capacitatea Portului Constanța este ocupată la maxim, rutele românești și slovace sunt saturate, iar nivelul scăzut al Dunării face ca transportul fluvial cu vaporul să nu poată fi complet previzibil”.

Astfel că ”traseul care leagă Terminalul de la Fenyeslitke de porturile din nordul Adriaticii este acum modalitatea cea mai rapidă și eficientă de a garanta securitatea aprovizionării cu alimente în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin Ungaria”…

articolul original.
  • There are no more articles
❌