ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 26 September 2022Ultimele Stiri

Mobilizarea parțială îi sperie chiar și pe propagandiștii lui Putin. Ei se tem de o revoltă populară: „Vă jucați cu oameni înarmați!”

26 September 2022 at 19:43
image

Vladimir Soloviov, principalul propagandist al Kremlinului, și Margarita Simonian, șefa postului Russia Today, au criticat dur modul în care se face mobilizarea parțială pentru suplimentarea trupelor rusești din Ucraina și s-au arătat înrgrijorați cu privire la o posibilă revoltă care s-ar putea declanșa împotriva războiului și a mobilizării.

„Vă jucați cu oameni înarmați…”, a remarcat Simonian, având un mesaj pentru comandanți: „Nu e momentul pentru așa ceva… nu supărați poporul!”

Mobilizarea haotică din Rusia îi enervează până și pe propagandiști

În cadrul unei emisiuni dedicată aproape în exclusiviotatea subiectului mobilizării, Soloviov a susținut că atât el, cât și Simonian au primit „apeluri panicate”, ceea ce arată „că mai multe persoane au uitat cum să-și facă treaba”.

La rândul ei, Simonian a susținut că după discursul lui Putin a rămas cu impresia că vor fi mobilizați doar bărbații cu experiență militară, numai că realitatea s-a dovedit a fi alta: au fost chemați pe front bătrâni, bolnavi, profesori, muzicieni și o mamă singură cu doi copii mici. În schimb, nu au primit ordinul persoane care chiar au experiență de luptă.

Soloviov a reproșat apoi și că noii recruți primesc arme vechi și ruginite.

„Toți au telefoane și nu-și vor ține gurile. Dacă primesc lucruri putrede, dacă nu au căști, veste antiglonț, nimeni nu va ascunde asta… O spun foarte politicos: nu vă jucați cu oamenii! Nu este vorba de niște rable liberale, sunt oamenii noștri și refuz să tac în legătură cu asta!”, a spus Soloviov, citat de Daily Beast.

Propagandiștii ruși, supărați că rușii de rând nu vor să moară pe frontul din Ucraina

Cei doi propagandiști au tratat și subiectul sutelor de mii de ruși care au fugit din țară ca să scape de trimiterea pe front.

„Unii sunt trimiși ca niște eroi la un război al poporului, iar alții se uită cu lașitate unde și cum să cumpere un bilet”, a spus Solovion.

În schimb, Simonian a ținut să le transmită un mesaj rușilor care fug din țară: „Drum bun! Dar țineți minte că nimeni nu vă așteaptă acolo! Banii o să vi se termine și atunci va trebui să vă întoarceți”.

Șefa RT a avut cuvinte dure și pentru mamele care încearcă să-și protejeze copiii de încorporare, spunând că ar trebui să le fie rușine: „Copiii mei sunt mici, dar dacă i-aș fi născut la momentul potrivit, acum ar fi avut vârsta de încorporare”.

Propagandiștii ruși admit că țara lor a greșit în calculele privind invadarea Ucrainei

Simonian a mai susținut că s-a ajuns la prelungirea războiului și la mobilizarea parțială pentru că ei au supraestimat puterea Rusiei și au subestimat puterea și dorința de a lupta a ucrainenilor, precum și ajutorul pe care aceștia l-au primit de la Occident.

„Ne-am gândit că toate acestea puteau fi realizate cu mai puțin sânge și nu am anticipat o rezistență atât de puternică din partea NATO și a Occidentului. Asta se întâmplă la începutul oricărui război: subestimarea rezistenței, supraestimarea propriei forțe. Așa că iată-ne aici”, a spus ea.

articolul original.

Paula Seling, concert în curtea Spitalului Județean din Craiova

26 September 2022 at 14:37
image

Iubitorii muzicii ușoare au avut o mare surpriză din partea cunoscutei și apreciatei interprete de muzică ușoară Paula Seling, azi începând cu ora 14.00.

Acompaniată de Orchestra New Hope, al cărei dirijor este Octavian Lup, Paula Seling a cântat pentru pacienții şi cadrelor medicale, actul artistic de mare finețe și sensibilitate fiind derulat sub deviza “Muzica Vindecă”.

articolul original.

Franța: Fermierii dintr-o regiune nordică se plâng că le dispar sute de kilograme de cartofi din recoltă | AUDIO

26 September 2022 at 14:21
image
articolul original.

Reportajul Zilei – Consiliul Local Zalău este manipulat?

26 September 2022 at 11:18
image

Ne întrerbăm dacă, în actuala conjunctură politică, respectiv în actuala formulă de vot a proiectelor de hotărâre propuse consilierilor locali, aceștia sunt manipulați sau aprobă hotărâri, cu bună știință, împotriva intereselor membrilor comunității locale pe care îi reprezintă. Vom prezenta în materialul care urmează o serie de informații de un interes deosebit pentru comunitatea locală.

Pe masa consilierilor locali, pentru ședința din 27 septembrie, sunt puse spre aprobare un număr de 30 de proiecte de hotărâri. Printre acestea, se propune și rectificarea bugetului , la proiectul de hotărâre  cu numărul 21, care are două anexe și o notă de completare, de ultim moment.

Ce se ascunde în acest proiect de rectificare? Exact ceea ce arătam noi, cu puțin timp în urmă, respectiv suplimentarea pentru moment, a bugetului Sport Club Municipal, cu suma de un milion două sute lei, adică nici mai mult, nici mai puțin de 12 miliarde – în vechia formulă de valorizare a monedei naționale. Dar nu este doar această mică – mare capcană pentru consilierii municipali. În materialele propuse spre aprobare se arată, de fapt, că bugetul va fi majorat cu 1.900.000, doar că , momentan, s-au găsit în vistieria comunității locale doar 1.200.000 lei ce pot fi aruncați pe apa sâmbetei, urmând, ca prin votul la acest proiect, consilierii să își asume, practic, și alocarea sumei de 700.000 lei, sumă ce încă nu a fost găsită pentru a fi aruncată …pe apa sâmbetei.

Ce înseamnă acest lucru? Simplu și la obiect. Dacă pentru un club absolut neperformant  consilierii municipali, prin votul lor, au alocat la începutul anului un buget de 52 de miliarde, acum acesta va fi suplimentat cu un procent de 23%, însă până la sfârșitul anului, creșterea de buget va fi suplimentată cu 37% sau poate chiar mai mult față de bugetul inițial.

De unde vin acești bani, miraculos găsiți  pentru majorarea bugetului clubului sportiv al Primăriei ? Nu ne vine să credem dar, da, acești bani vin la bugetul comunității din finanțarea de către Guvernul României a proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Și ce fac consilierii locali cu acești bani? Îi aruncă, pur și simplu, pe apa sâmbetei, în bugetul destinat cu acest scop, adică îi repartizează din nou, SCM Zalău.

Este adevărat că prin solicitarea făcută de Sport Club Municipal , aceștia , după ce au primit un buget de 52 de miliarde la începutul anului, constată că, de fapt, nu au gestionat corespunzător bugetul, nu au ținut cont de sumele alocate și astfel au încheiat contracte sportive care depășesc cu mult posibilitățile de finanțare. Deci nu le pot plăti. De ce oare a fost necesar acest lucru? Greu de explicat, în condițiile în care echipa de fotbal a Municipiului Zalău nu a reușit să obțină promovarea în Liga a doua, chiar dacă a avut cel mai mare buget alocat în seria a X-a din Liga a III-a, în care a evoluat. A fost surclasată, fără drept de apel, de către echipe precum Minaur Baia Mare și  Someșul Dej ( care, apropo, au promovat în liga superioară cu bugete care abia se ridică la jumătatea celui alocat SCM Zalău) dar și de CA Oradea și Lotus Băile Felix, ale căror bugete au fost chiar la mare depărtare din punct de vedere valoric față de cel al SCM Zalău, însă rezultatele au arătat altceva.

Să ne îndreptăm puțin acum și spre secția de volei a clubului Primăriei. Ei da, aici situația este cu adevărat întortocheată.

În primul rând, momentan, Clubul Primăriei nu mai are echipă de volei în Divizia A 1. Asta din punct de vedere legal. Cum stau lucrurile aici? Vedeți și dumneavoastră, în informațiile pe care vi le punem la dispoziție, stimați consilieri locali , că sunteți  consultați doar atunci când au nevoie de bani. În plus.Iată cum stau lucrurile, pentru că nu veți putea spune că nu știți ce ați votat, atunci când, suntem siguri că o veți face. Cel puțin mașina de vot PSD-UDMR. În anul 2020, pentru a putea juca în Divizia A 1, echipa de volei a Primăriei a făcut un număr impresionant de artificii. Mai întâi, cu sprijinul fostului președinte al Federației Române de Volei, Gheorghe Vișan, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a pune în dificultate ACS Volei Municipal Zalău. Vișan, pe atunci președinte, în mod ilegal și complet abuziv,  a ”trecut” de Comitetul Director al FR Volei o hotărâre prin care ACS Volei Municipal Zalău a fost suspendată pentru neplata unor taxe către Federație. Asta, după ce în 2016, fostul director al clubului, Marcel Țîrle, a lăsat clubul sportiv cu datorii impresionante față de Federație.  Și nu numai. Că așa a știut el să conducă. Această hotărâre a fost anulată, definitiv, fiind constatată de către Instanță ilegalitatea ei.  Ei bine, noua conducere a clubului, a achitat toate restanțele  de la momentul respectiv, sub amenințarea lui Vișan că nu vor putea evolua  în Divizia A 1 , în cazul neplății restanțelor. Dar, sub imperiul dorinței de revenire în conducerea unei activități sportive, fostul director al ACS Volei Municipal Zalău, Marcel Țîrle, a devenit mai întâi consilierul primarului pe probleme de sport, poziție din care a reușit să creeze Sport Club Municipal Zalău, al cărui director interimar a fost. Și nu puțin.Din 2019 , până în 2022, a tot fost director interimar. Și a  tot condus clubul sportiv al Primăriei, până la limita falimentului. Iar rezultatele, se văd. Suntem însă convinși că nici de această dată nu va răspunde, este deja o cutumă.

Revenind la secția de volei, ei bine, Primăria a finanțat, două sezoane competiționale consecutiv, un club sportiv din altă administrație, aparținând altei unități administrativ –teritoriale, CNS Lapi Dej. Pentru că , echipa de volei a clubului Primăriei nu avea acces în Divizia A 1. Și atunci, au încheiat un protocol de colaborare cu cei din Dej, evoluând în campionatul intern de volei masculin sub certificatul de identitate sportivă al CNS Lapi Dej, având o denumire complicată dată prin protocolul de colaborare, iar undeva, la sfârșitul denumirii apărea și numele SCM Zalău. Dar, atenție! Sub certificatul de identitate sportivă al clubului din Dej. Dacă aruncăm o privire în urmă, vom vedea că acest protocol nu a fost respectat, decât în partea în care clubul Primăriei Zalău  a evoluat în divizia A1.

Însă, clubul din Dej s-a desființat, iar SCM Zalău a rămas fără aliat , astfel că nu mai poate evolua în divizia A1. Ce s-a întâmplat în continuare? Pe scurt: Clubul sportiv Volei Club Zalău 2015, care a evoluat în divizia A2, nu a promovat în Divizia A1, însă, participant fiind la turneul de promovare, acesta a fost invitat de Federația de Volei să se înscrie în Divizia A1, ca urmare a faptului că nu se mai găsesc echipe care să evolueze în această divizie. Și acesta s-a înscris în Divizia A 1, ulterior fiind trecut în toate documentele. Însă, în data de 14 septembrie, prin hotărârea nr. 6, Consiliul Director al FR Volei a aprobat , ilegal și nestatutar, fuziunea clubului VCM 2015 Zalău cu Sport Club Municipal Zalău, clubul urmând să poarte denumirea de SCM Zalău. Practic, au luat doar certificatul de identitate sportivă al clubului care are drept de joc în Divizia A1. Sau cel puțin așa cred cei de la SCM Zalău. De ce spunem asta? Pentru că , Federația Română de Volei, și-a schimbat doar președintele,fiind  înlocuit Gheorghe Vișan cu Adin Cojocaru. Atât. Nu și-a schimbat nici metehnele,nici modul ilegal de a emite hotărâri. Spunem acest lucru cu certitudine, deoarece fuziunea celor două cluburi nu a fos făcută în condiții legale. Conform regulamentului de organizare a activității voleibalistice, art. 12 alin 1 lit a, ” Propunerea de fuziune sau protocol va fi prezentata pentru inregistrare la F.R.Volei, insotita de urmatoarele acte:

a)procesele verbale de la adunarile generale ale cluburilor respective semnate  si stampilate;”(…)

Având în vedere faptul că SCM Zalău funcționează în subordinea Consiliului Local al Municipiului Zalău, care este unic acționar al echipei, Adunarea Generală în această situație este formată din Consiliul Local al Municipiului Zalău. Consultând portalul Municipiului Zalău, secțiunea Hotărâri am constatat că nu există nici o hotărâre în sensul aprobării unei fuziuni.

Mai mult, urmare a modificărilor multiple aduse  Hotărârii nr. 194/2019 privind funcționarea Sport Club Municipal Zalău, modificări materializate prin alte Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Zalău, nu a fost schimbat  și nici substituit atributul Consiliului Local al Municipiului Zalău cu privire la aprobarea unei cooperări sau asocieri/ fuziuni.Deci, pentru a putea fi aprobată legal hotărârea de fuziune a SCM Zalău, era necesar acordul CL Zalău. Care nu există.

Așadar, echipa de volei a Primăriei Zalău nu este înscrisă legal în Divizia A 1.Dar, cu toate acestea, au încheiat contracte de activitate sportivă, fără a ține cont de bugetul alocat, iar acum vin să solicite majorarea de buget. Curat murder, ar spune Caragiale. Din păcate însă, aici nu asistăm la o comedie. Este vorba despre banii publici , bani de care Primăria, prin intermediul ”supapei” Sport Club Municipal Zalău, își bate pur și simplu joc.  Adică vin bani din finanțarea de către Guvernul României a proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar tu, administrație locală prin Instituția Primarului și Instituția Consiliului Local îți permiți să faci propunere de alocare a acestora către falimentarul club sportiv pe care îl ai în subordine? Incredibil! Ai posibilitatea de a rezolva o grămadă de probleme stringente cu acești bani, cum ar fi spre exemplu, participarea cu o sumă acceptabilă în programul privind casarea autovehicolelor uzate, acest ”Rabla local”, pentru care municipiul Zalău, din lipsă de fonduri, a propus participarea în program doar pentru 250 de autoturisme. Ai posibilitatea de a rezolva problemele acute de la Internatul Liceului Voievodul Gelu din Zalău, care se află în patrimoniul Consiliului Local și care se degradează în fiecare zi, însă preferi ca banii veniți de la Guvern să îi dirijezi spre scurgerea prin Sport Club Municipal, acest club fără rezultate?

Da, am fost informați public despre faptul că din cei 5.200.000 lei alocați clubul a cheltuit deja 4.954.250 lei, rămânând în vistierie doar 245.750 lei, însă a cui este responsabilitatea?

Se pare că nici modificările produse prin înființarea , urmare a HCL 216 din 2021 , a Comitetului Director, nu au fost de bun augur, deoarece, iată că nici cu acest organism suplimentar SCM Zalău nu poate fi nici controlat, nici oprit de la risipa banului public. Și nici nu dă socoteală nimănui. Mai mult, își permite să facă demersuri , în mod absolut abuziv și fără nici o acoperire legală, către  Comitetul Director al FR Volei, de a fuziona cu un alt club, fără a avea acordul prealabil al Consiliului Local al Municipiului Zalău.

Până unde se pot întinde ilegalitățile SCM Zalău, ilegalități pe care, cu sau fără știință, dar acum cu știință – în mod evident, le tot acoperiți, stimați edili? Și până unde bătaia de joc față de banul public?

articolul original.

Noi reguli pentru construcțiile medicale

26 September 2022 at 09:53
image

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a aprobat un nou act normativ care prevede reguli privind construcțiile care conțin spații pentru furnizarea asistenței medicale ambulatorie de specialitate.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a aprobat un nou act normativ care prevede reguli privind construcțiile care conțin spații pentru furnizarea asistenței medicale ambulatorie de specialitate.

Noile normative prevăd parametrii de proiectare și funcționare a sistemelor de ventilare, climatizare și condiționare și sunt definite noile cerințe privind eficiența energetică a clădirilor și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale în cadrul construcțiilor, în acord cu cerințele de performanță energetică propuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noile reguli includ și prevederi pentru modernizarea construcțiilor existente asupra cărora se intervine cu lucrări de extindere sau reconfigurare spațială, ținând cont de faptul că, de cele mai multe ori, clădirile existente nu pot corespunde în totalitate prevederilor gândite pentru construcții noi.

Totodată, capitolul referitor la securitatea la incendiu este conceput în acord cu prevederile care vor fi incluse în normativul de proiectare pentru securitatea la incendiu, care urmează să fie aprobat, un capitol separat fiind dedicat clădirilor de sănătate.

O altă modificare semnificativă adusă de noul normativ o reprezintă corelarea acestuia cu referințele medicale stabilite de Ministerul Sănătății, pentru buna funcționare a ambulatoriilor.

Prin documentul aprobat, ministerul a avut în vedere alinierea prevederilor din normativele europene la cerințele tehnice și funcționale ale ambulatoriilor medicale.

Noile normative sunt în concordanță cu cele pentru construcții spitalicești, aprobate în 15 septembrie, ținând cont că sunt funcțiuni complementare și necesită o abordare unitară. Noile reguli intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României.

articolul original.

Se trăiește bine și din educație, dar cu puțin ajutor politic!

26 September 2022 at 06:49

Gabriel Bratu, traseist de-amorul artei: are mai multe împrumuturi decât proprietăți!

Ce mai știm despre Gabriel Bratu, fostul ,,general” al învățământului argeșean? Ultima oară pleca și din PNL, așa cum a mai plecat din PSD, din PDL, din ALDE, din Forța Civică și alte partidulețe mai mititici. Mai toată viața sa s-a bugetărit prin tot felul de funcții, dar caracterul său (să-i spunem… prea înflăcărat) a făcut să nu stea prea mult într-un loc. Singura constanță din viața sa a rămas Universitatea Pitești, aici unde este prodecan.

Funcțiile politice nu l-au îmbogățit pe Bratu sau cel puțin nu reiese din declarația de avere că s-ar fi întâmplat acest lucru. Are tot apartamentul cumpărat în 1997 și trei mașini: două VW Golf – achiziționate în 2007 și 2009 și un BMW X3, cumpătat în 2012. Și aici se termină toată averea sa!

În schimb, e bogat în prieteni buni și foarte buni, care l-au împrumutat cu sume deloc neglijabile. Spre exemplu, din 2012 este dator la doamnele Mușetoiu Claudia Adelina și Mușetoiu Marcia Cătălina cu suma de 32.000 de euro. În 2022 se împrumută cu 7.500 de euro și de la Martinescu Adina Gabriela. Aceste împrumuturi se adaugă celor făcute în 2017, la BRD și CAR, în valoare de 56.000 de lei. Omul e mai bogat în împrumuturi decât în proprietăți!

Veniturile familiei Bratu nu sunt tocmai modeste. Gabriel Bratu câștigă din leafa de profesor universitare suma de 99.123 de lei, iar soția, Luminița Bratu, director la Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga”, câștigă 76.385 de lei. Cu alte cuvinte, celor doi le intră lunar, în casă, suma de aproape 15.000 de lei.

Emanuel Soare – politica i-a dat aripi și în declarația de avere

Prin 2016, pe când era un profesor universitar în banca sa și nici prin gând nu-i dădea să intre în politică, Emanuel Soare, fost prefect de Argeș, avea o avere cât se poate de decentă: un apartament achiziționat în 2001 și trei mașini: una pentru el, una pentru soție și una de familie. Nu tu teren în cartierul Brătienilor, nici moșii pe la Bascov, nici conturi în bancă. Câștiga binișor din activitatea didactică – 100.630 de lei, la fel și soția, angajată tot la Universitatea din Pitești.

Spre seosebire de Gabriel Bratu, o dată ce a intrat în lumea mare a politicii, averea lui Soare s-a expandat. Și-a vândut apartamentul și s-a mutat la casă, în Pitești, în 2020. Tot în plină criză Covid mai cumpăra și două terenuri intravilane!

Revenit la catedră, Soare câștigă în continuare foarte bine din salariul de profesor, la fel și soția sa. Pun amândoi la ciorap, pentru că vin vremuri tulburi, iar domnul fost prefect este angrenat acum într-un nou partid care nu se mai află în fruntea bucatelor. Astfel, în anii care vor urma, va trebui mai degrabă să scoată bani din buzunar, decât să încaseze.

Soții Clipici, averi cu sclipici!

Au făcut, dar au și și primit – asta s-ar putea spune despre soții Emilia și Marian Clipici. Ea – profesor universitar, el -om de partid (PSD) și director de spital.

Ce-au făcut? În 2014 cumpărau un teren intravilan la Pitești. În 2016, respectiv 2018, achiziționau două case de locuit în Pitești! Nu știu câți reușesc această performanță, dar Clipicilor le-a ieșit! Și fără să se împrumute! Și având conturi în bancă în valoare de peste 100.000 de lei!

Peste toate astea, o avere considerabilă le-a venit și prin… donații, probabil forma de transmitere aleasă pentru a intra în posesia moștenirii din partea părinților. Astfel, averea le-a sporit exponențial, în 2021, cu două terenuri agricole și un teren intravilan la Cuca, plus un apartament la Pitești.

Cei doi Clipici câștigă, anual, suma de 303.605 lei, adică 25.300 lei lunar. Asta înseamnă că, anual, dacă nu ar cheltui nimic, ar putea să-și cumpere câte un apartament de 60.000 de euro.

Soții Olteanu – averi cu geamantanul!

Orestia Georgeta Olteanu este șef birou la Universitatea din Pitești și câștigă anual, doar din salariu, 60.944 lei. Soțul ei, Valentin Olteanu, este șeful OCPI Argeș din acest an și a declarat în contul anului 2021 venituri în valoare de 96.613 de lei. Acum, ca director, le are și mai mari. Viața i-a binecuvântat pe ceio doi cu moșteniri și achiziții importante, banul a tras la ban, a tras și la politică, a tras din toate pozițiile.

Astfel, soții Olteanu dețin un teren forestier nu oriunde, ci în Pitești! De asemenea, au primit moștenire sau cu titlul de donație, două terenuri în Bălilești și un intravilan în Pitești.

La capitolul locuințe stau și mai bine:

*în 2020 cumpără un apartament de 60 mm în București;

*tot în 2020 cumpără un alt imobil de 2,54 mp, tot în București (probabil un garaj);

*și tot în 2020 cumpără un apartament de 40 mp în Olimp și mai achiziționează și un Land Rover, pentru drumurile de pe autostrada Soarelui;

*în 2021, pentru că le place mult la Olimp, mai cumpără un apartament de 40 mp tot acolo!

*cei doi mai dețineau, din 2010, o casă la Pitești.

Dar ceea ce este de-a dreptul spectaculos este că nu figurează cu absolut niciun împrumut, ceea ce înseamnă că, iată, se poate trăi boierește din salariul de la stat. Pe numele soției mai apare și firma Atlas Survey SRL cu sediul în Pitești, fără niciun angajat și cu un profit, pe 2020, de 296.773 lei. De la această firmă a încasat dividende în valoare de  275.000 de lei, cât un apartament de două camere, într-un cartier mai modest al Piteștiului.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

O nouă ediție a Zilei Recoltei la Șuletea

25 September 2022 at 19:17
image

Comuna Șuletea a găzduit astăzi o nouă ediție a Zilei Recoltei. Autoritățile au reușit să adune laolaltă producători locali de legume și fructe, apicultori, dar și procesatori produse din care și lapte.

Astfel, cei prezenți au putut gusta pastramă, zacuscă, brânzeturi, dulceață, must și struguri.

„Este o sărbătoare a roadelor pământului şi totodată o încununare a eforturilor depuse de-a lungul anului de fiecare agricultor din comuna Șuletea şi din localităţile învecinate. Mă bucur că oamenii au venit în număr mare la acest festival al toamnei, pentru a vizita și pentru a cumpăra produse de la standurile expoziţionale amenajate de producătorii agricoli”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Ziua Recoltei a fost o ocazie bună pentru ca localnicii să vină să-şi cumpere legume, fructe și pentru a-şi pune provizii pentru iarnă.

articolul original.

Familia Luizei Melencu va face apel la hotărârea Tribunalului Olt în cazul Caracal

25 September 2022 at 16:35
image

Avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu, a anunțat că sentința dată în dosarul Caracal va fi atacată, acuzând că nu s-a administrat nicio probă concludentă, astfel că această soluție nu are niciun temei faptic. Acesta este motivul pentru care va ataca decizia la Curtea de Apel Craiova, potrivit gandul.ro.

Acuzațiile lansate de avocata familiei Melencu

Avocata Carmen Obârșanu susține că hotărârea nu reprezintă urmarea unei judecăți efective și corecte. Ea spune că a fost o problemă de la administrarea probelor.

“Din 15 ianuarie 2020 și până în iunie 2022 nu a fost administrată nicio probă care să poată fi folosită pentru aflarea adevărului adică ce s-a întamplat cu cele două fete disparute. Judecatoarea Cotoi a afirmat într-o sedință de judecată “Ce vreți să vă caut eu fetele? Căutați-le. Eu îl condamn sau îl achit pe Dincă.” Am cerut să solicite de la DIICOT originalele mijloacelor de probă pentru a efectua expertize și mi s-a respins cererea de fiecare dată. Am solicitat instanței să efectueze o cerere de asistență judiciară prin Ministerul Justiției către Departamentul de Stat american pentru ca ăa fie interogat Facebook-ul cu privire la corespondența electronică a Luizei și mi s-a răspuns că dacă pe procurori nu i-a interesat nici pe dânsa nu o interesează”, a declarant avocata familiei Melencu.

Avocata susține că Dincă a fost, în nenumărate rânduri, încurcat de întrebările ei și părea că nu știe ce să răspundă.

“Când l-am întrebat pe Dincă cine i-a spus în 2 august 2019 că telefonul Alexandrei era în pădure, pentru că din șosea nu putea fi aruncat acolo, Dinca a rămas încurcat și judecătoarea l-a ajutat refuzând să insiste și ocolind răspunsul.

În mod sigur, telefonul a fost plantat acolo, iar Dincă a aflat locația de la polițiști. Când am fost la audieri la IGPR, în 2 decembrie 2019, l-am întrebat pe Dincă unde sunt fetele și acesta a răspuns “în butoi și la lizieră” și a râs ca și cum să-mi transmită că nu este adevărat, după care a venit Tonel s-au certat, a venit procurorul Pătuleanu, i-a facut semn cu degetul lui Dincă să tacă din gură și apoi a cerut să pornească camera de filmare și încă un semn, Dincă să dea jos șapca”.

Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare în cazul Caracal

Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în primă instanță, pentru uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu. Decizia luată vineri de Tribunalul Olt nu este definitivă și poate fi atacată.

Ștefan Risipițeanu, inculpat pentru viol, a fost condamnat la șapte ani de închisoare.

Juriștii consultați de G4Media au explicat că, în locul detențiunii pe viață, inculpatului i se aplică pedeapsa închisorii pe o perioadă de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă acesta a împlinit vârsta de 65 de ani la data pronunțării hotărârii de condamnare.

articolul original.

Polițiștii olteni au dat amenzi de peste 110.000 de lei, în doar 48 de ore

25 September 2022 at 12:36
image

Polițiștii olteni au dat amenzi de peste 110.000 de lei, doar în acest final de săptămână. „În ultimele 48 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică,  prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 426 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 113.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 19 permise de conducere şi 10 certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au constatat și 7 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice“, a transmis IPJ Olt.

La volanul unei mașini neînmatriculate, fără permis de conducere

În această perioadă, la data de 24 septembrie, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Bobicești, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Merilor, din comuna Iancu Jianu, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul era neînmatriculat.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

A condus beat

De asemenea, în noaptea de 24/25 septembrie, în jurul orei 03:00, polițiștii Poliției Orașului Corabia au depistat un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Vădăstrița, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

articolul original.

FOTO EXCLUSIV | Laurențiu Reghecampf s-a dus să îşi facă test de alcoolemie şi analize toxicologice. Ce scrie în raportul medical

24 September 2022 at 14:16

Laurențiu Reghecampf a mers să își facă test de alcoolemie şi analize toxicologice după ce fosta soție Anamaria Prodan l-a acuzat că ar fi agresat-o fizic și verbal. Mai mult, impresara a spus că Reghecampf  se afla sub influența alcoolului și a drogurilor, aseară, când a mers la vila de la Snagov pentru a-și vizita fiul. GÂNDUL vă prezintă în exclusivitate raportul medical al antrenorului de la Neftchi Baku.

În primă fază, tehnicianul a încercat să își efectueze testele încă din seara trecută, la camera de gardă a Spitalului Elias din Capitală, însă medicii de acolo i-au spus că nu pot face aceste acte medicale de constatare, fiindcă nu au legislație.

În această dimineață, Reghecampf s-a prezentat la INML, iar medicii de acolo i-au recomandat – după ce i-au emis un certificat din care rezultau leziunile suferite la nivelul fetei – să meargă la o clinică privată pentru a avea cât mai repede rezultatele. La INML, analizele toxicologice pot dura chiar și 6-7 luni.

În cele din urmă, Reghecampf s-a îndreptat către Sanador, iar rezultatul toxicologic este cât se poate de concludent: antrenorul a ieșit negativ la toate substanțele.

În ceea ce privește testul de alcoolemie, acesta nu a mai fost făcut întrucât medicii i-au explicat că ar fi inutil deoarece alcoolemia dispare din organism în câteva ore dacă ar fi existat – deși nu era cazul – și că nu ar fi fost relevant.

De la ce a pornit scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

Cei doi foști parteneri s-au certat foarte tare vineri seara și s-au agresat și fizic, nu doar verbal. Totul s-a terminat la poliție, unde cei doi au stat mai multe ore aducându-și acuzații reciproce în fața oamenilor legii. În prezent, ambii au emise pe numele lor ordine de restricție, iar polițiștii din Snagov continuă cercetările.

În timpul audierilor, Anamaria Prodan a declarat că Laurențiu Reghecampf s-ar fi dus la vila familiei de la Snagov pentru a o amenința. Până la partajarea bunurilor, vila familiei este bun comun, însă Reghecampf a acceptat ca ea să locuiască acolo pentru a nu-i schimba domiciliul fiului lor, Bebeto.

articolul original.

Secretarul general al NATO îi dă fiori lui Vladimir Putin: ‘Răspunsul NATO, este intensificarea sprijinului. Cea mai bună cale de a pune capăt acestui război este de a-i întări în continuare pe ucraineni pe câmpul de luptă’

23 September 2022 at 20:15
image

NATO îşi va spori ajutorul pentru Ucraina drept răspuns la referendumurile false pe care Rusia le derulează în teritoriile ocupate din ţara vecină, a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează Reuters.

El a făcut aceste declaraţii în contextul în care Moscova a declanşat referendumuri în cele patru regiuni pe care le controlează în Ucraina, caracterizate de Kiev şi de aliaţii săi drept o stratagemă pentru anexarea teritoriilor şi escaladarea războiului de şapte luni.

„Răspunsul nostru, răspunsul NATO, este intensificarea sprijinului”, a declarat Stoltenberg pentru CNN într-un interviu.

„Cea mai bună cale de a pune capăt acestui război este de a-i întări în continuare pe ucraineni pe câmpul de luptă pentru ca ei să poată, într-un anumit stadiu, să discute şi să ajungă la o soluţie care este acceptabilă pentru Ucraina şi care menţine Ucraina ca naţiune suverană, independentă în Europa”, a adăugat el.

Referendumurile au provocat temeri că Moscova ar putea încorpora cele patru zone şi apoi ar cataloga tentativele de a le recuceri drept un atac asupra Rusiei însăşi.

„Exact pentru acest lucru trebuie să fim pregătiţi, ca Rusia să folosească aceste voturi false pentru a escalada şi mai mult războiul din Ucraina”, a declarat Stoltenberg, întrebat despre acest scenariu.

„Dar aceste voturi nu au legitimitate şi bineînţeles nu schimbă nimic. Acesta continuă să fie un război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a adăugat el.

Aliaţii NATO au susţinut Ucraina cu arme, muniţie, alte echipamente militare şi instruire.

Referendumurile de patru zile au fost organizate în grabă după ce trupele ucrainene au recucerit în cursul acestei luni teritorii importante în nord-est în urma unei contraofensive, comentează Reuters, informează agerpres.ro

articolul original.

Accident cu trei autovehicule implicate, în Olt

23 September 2022 at 17:52
image

Un accident rutier a avut loc în această după-amiază în afara comunei Brebeni, județul Olt. O persoană a suferit leziuni și a fost transportată la Spitalul Slatina.


În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și un vehicul pentru transportul autoturismelor.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate trei autovehicule, respectiv, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Nicolae Titulescu, un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Șerbănești și o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Șerbănești”, potrivit IPJ Olt.

În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 40 de ani, pasageră în autoutilitară, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

articolul original.

Cazul Caracal: Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare

23 September 2022 at 17:35
image

Gheorghe Dincă, acuzat de uciderea a două adolescente din Caracal – Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu – a fost condamnat vineri la 30 de ani de închisoare. Decizia Tribunalului Olt nu este definitivă.

Procesul în cazul Caracal s-a încheiat în prima instanță, la Tribunalul Olt, în luna iunie a acestui an, la trei ani de când Alexandra Măceşanu, adolescenta de 15 ani din Olt, a sunat la 112, anunțând că a fost răpită de pe stradă și cerând ajutor.

Gheorghe Dincă a fost judecat pentru răpirea şi uciderea Alexandrei Măceşanu (15 ani) și Luizei Melencu (18 ani). El a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre a ajuns la final, conform hotnews.ro.

30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă, maximul de pedeapsă pe care îl putea primi

Tribunalul Olt a pronunțat sentința vineri: 30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă. Este maximul de pedeapsă pe care îl putea primi, având în vedere că a împlinit 69 de ani. În situații similare, Parchetul solicită instanței o condamnare pe viață, dar în acest caz legea penală nu permite asta din cauza vârstei înaintate a lui Dincă.

Dincă se află încarcerat în penitenciarul din Craiova.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul. 

articolul original.

Cum funcționează „poliția moralității femeilor” din Iran: „E ca și cum am merge la vânătoare”

23 September 2022 at 17:21
By: -

Unități speciale ale poliției patrulează pe străzi și le „vânează” pe femeile care nu sunt „îmbrăcate adecvat”, în conformitate cu codul vestimentar al republicii islamice.

citizencitizen

Pedepsele pentru femeile care nu se supun codului vestimentar islamic pot fi foarte aspre, iar Masha Amini a plătit cu viața pentru că a opus rezistență. Moartea tinerei de 22 de ani, după ce a fost arestată de poliția moralității a provocat proteste violente în Iran, care până acum s-au soldat cu cel puțin 26 de morți. Într-un gest de rezistență, femeile au dat foc vălului islamic și au strigat lozinci împotriva autorităților.

Potrivit legislației republicii islamice, bazată pe interpretarea legilor Sharia, femeile sunt obligate să-și acopere capul cu un jihab (eșarfă) și să poarte haine lungi și largi care să le acopere formele corpului.

citizencitizen

Pe 13 septembrie, Masha Amini a fost reținută de poliția moralității pe o stradă din Teheran pentru că purta eșarfă pe cap, dar își lăsase părul la vedere. A fost agresată pentru că a opus rezistență, lovită cu capul de mașina de intervenție, apoi dusă la un centru de detenție unde a intrat în comă.

Today, a 22-yr-old woman died in #Iran after being beaten on head by the regime’s “morality police” for not “properly” wearing her Hijab. Her name was Masha Amini.

Her crime was showing some hair. Let that sink in… pic.twitter.com/y7KpmJ7Z1X

— Joyce Karam (@Joyce_Karam)
September 16, 2022

După trei zile, s-a stins din viață la spital. Autoritățile au negat că ar fi fost bătută, dar imaginile difuzate pe rețelele de socializare atestă brutalitatea poliției moralității.

Femeile trebuie să se îmbrace „corect" ca să nu provoace bărbații

citizencitizen

Gasht-e Ershad (patrulele de îndrumare) sunt unități speciale ale poliției care au sarcina de a se asigura că morala islamică este respectată. Acestea sunt împuternicite să-i aresteze pe cei, dar mai ales pe cele care nu sunt considerate îmbrăcate potrivit.

Un ofițer al acestei unități a declarat, fără să-și decline identitatea, pentru BBC despre modul în care funcționează poliția moralității.

„Ni se spune că motivul pentru care lucrăm în poliția moralității este de a proteja femeile. Fiindcă dacă nu se îmbracă corect, atunci bărbații pot fi provocați și le pot face rău", a spus el.

Patrulele au câte șase membri - patru bărbați și două femei - și acționează îndeosebi în zonele cu trafic pietonal mare și în locurile în care se adună multă lume.

Do you really want to know how Iranian morality police killed Mahsa Amini 22 year old woman? Watch this video and do not allow anyone to normalize compulsory hijab and morality police.

The Handmaid's Tale by @MargaretAtwood is not a fiction for us Iranian women. It’s a reality. pic.twitter.com/qRcY0KsnDk

— Masih Alinejad 🏳️ (@AlinejadMasih)
September 16, 2022

„E ciudat, fiindcă dacă trebuie să ghidăm lumea, atunci de ce trebuie să ne ducem în zonele aglomerate, unde e posibil să facem mai multe arestări? E ca și cum am merge la vânătoare", a spus ofițerul.

Dacă nu găsește destule persoane care încalcă prevederile codului vestimentar, comandantul le spune că nu-și fac treaba bine. Și, evident, când oamenii opun rezistență, situația se complică și poate degenera rapid. „Ei (comandanții, n.red.) se așteaptă să-i băgăm în dubă. Știți de câte ori mi-au dat lacrimile când am făcut asta? Vreau să le spun că nu sunt unul de-al lor. Cei mai mulți suntem soldați obișnuiți care fac serviciul militar. Mă simt atât de rău", a mărturisit el.

Pedepsele pentru încălcarea regulilor merg de la avertisment sau amendă până la închisoare sau biciuire.

74 de lovituri de bici și 60 de zile de închisoare

Femeile din Iran încearcă de mai multe decenii să eludeze legea purtând eșarfe pe cap, însă lăsându-și parțial părul la vedere, tendință care nu a scăpat neobservată de autorități. Lupta împotriva purtării incorecte a jihabului a început imediat după Revoluția Islamică din 1979, printre obiectivele acesteia fiind acela de a determina femeile să se îmbrace modest.

Odată cu răsturnarea de la putere a șahului Mohammad Reza Pahlavi, a cărui soție, Farah, purta deseori haine occidentale și era considerată un model al femeii moderne, fustele și rochiile mini, precum și părul lăsat la vedere au dispărut de pe străzi.

În câteva luni de la instaurarea Republicii Islamice, legile care protejau drepturile femeilor au început să fie abrogate. „Nu s-a întâmplat peste noapte, a fost un proces pas cu pas", a spus Mehrangiz Kar (78 de ani), avocată și activistă care a contribuit la organizarea primului protest antijihab.

Pe 7 martie 1979, liderul revoluției, ayatollahul Ruhollah Khomeini, a decretat purtarea obligatorie a eșarfelor pentru toate femeile. Cele care erau depistate cu capul neacoperit erau considerate „despuiate".

În ciuda decretului lui Khomeini, autorităților le-a luat ceva timp pentru a stabili care sunt hainele „potrivite" pentru femei. „Nu existau instrucțiuni clare, așa că au venit cu postere și bannere care prezentau modele și le-au pus pe pereții biroului. Spuneau că femeile trebuie să urmeze instrucțiunile pentru purtarea eșarfei sau nu au voie să intre", a spus avocata.

După 1981, femeilor și fetelor li s-a impus să treacă la portul islamic modest. Acesta constă în chador (o pelerină care acoperă tot corpul, adesea cu o glugă), eșarfă și o mantie care le acoperă brațele.

În 1983, parlamentul iranian a decis că femeile care nu poartă corect eșarfa pe cap să fie pedepsite cu 74 de lovituri de bici. Recent, pedeapsa a fost extinsă cu 60 de zile de închisoare.

De atunci, autoritățile au întărit legile, dar femeile de toate vârstele le încalcă frecvent purtând în public haine mulate și eșarfele lăsate pe spate.

Cum a apărut poliția care luptă împotriva fustelor mini

În 2004, liderul ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad a abordat inițial o linie mai progresistă. „Oamenii au gusturi diferite și trebuie să-i mulțumim pe toți", a spus el în timpul campaniei electorale prezidențiale. Dar în anul următor, după ce a câștigat alegerile, a fost înființată poliția moralității.

De atunci, femeile sunt arestate pe stradă dacă nu sunt considerate „corect" îmbrăcate, iar patrulele au fost deseori criticate pentru modul brutal în care acționează.

„M-au arestat laolaltă cu fiica mea din cauza rujului nostru. Ne-au dus la poliție și soțul meu a trebuit să vină și să semneze o hârtie că nu ne va mai lăsa să umblăm fără eșarfă", a spus pentru BBC o femeie din orașul Isfahan.

Altă femeie, din Teheran, a spus că o agentă i-a spus că cizmele ei pot fi „prea erotice" pentru bărbați și a reținut-o. „Am semnat o hârtie prin care recunoșteam că eram îmbrăcată necorespunzător și acum am cazier", a spus ea.

Alte femei au relatat că au fost bătute, iar una dintre ele a spus că a fost amenințată în arest că vor pune gândaci să mișune pe corpul ei.

At Mahsa Amini's funeral in her hometown of Saqqez, Kurdistan province, women take their headscarves off in protest against Iran's forced hijab law amid "death to the dictator" chants.

Mahsa, 22, died in custody after being arrested by morality police.pic.twitter.com/MaqyberjNO

— Shayan Sardarizadeh (@Shayan86)
September 17, 2022

Pe 15 august, președintele Iranului, Ebrahim Rais, un cleric cu vederi radicale, a semnat un ordin care întărește lista restricțiilor. Acesta prevede folosirea camerelor de supraveghere video pentru depistarea și amendarea femeilor care umblă cu capul descoperit, precum și pedeapsa cu închisoarea pentru toți cei care comentează sau postează pe rețelele de socializare împotriva regulilor.

Numărul arestărilor a crescut, dar a iscat și o mișcare de protest a femeilor care postau online imagini în care apăreau fără eșarfă pe cap, acțiuni care s-au intensificat după moartea tinerei Amini. De atunci, acestea au ieșit în stradă în aproape toate orașele și au dat foc eșarfelor. Dar acum nu mai sunt singure - bărbații se ridică la luptă alături de ele.

T.D.

articolul original.

Olt: Pieton accidentat în Perieți

23 September 2022 at 11:26
image

Un pieton a fost rănit, în această dimineață, după ce a fost accidentat pe DJ 653, în comuna Perieți, județul Olt.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 653, din comuna Perieți, județul Olt.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 54 ani, din orașul Potcoava și un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Bălteni.

În urma evenimentului, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

articolul original.

Primăria din Iclod, prima din Cluj cu energie electrică gratis, de la panourile fotovoltaice

23 September 2022 at 06:45

Primăria din Iclod a rezolvat o parte din problemele cu cheltuielile la curent electric. Panourile fotovoltaice instalate asigură acum gratuit energia la sediul instituției, la școală și la baza sportivă.

Un proiect care a vizat amplasarea de panouri fotovoltaice a fost pus în practică în localitatea reședință a comunei de lângă Gherla. Inițiativa a venit în luna aprilie a acestui an, iar în luna august, sistemul a fost pus în funcțiune, spune primarul Emil Pîrțoc. „Cred că primăria din Iclod e prima din Cluj și una dintre puținele din țară care nu mai are problema facturilor uriașe”.

panouri fotovoltaice iclod

Panourile fotovoltaice asigură acum alimentarea cu energie electrică la sediul primăriei, la școala cu clasele I-VIII, Casa de Cultură și la baza sportivă Iclod Arena.

Este vorba despre un sistem de 12 KWp la sediul casei de cultură, care va furniza energie și pentru primărie,  unul de 8 KWp la școală, cu panouri montate pe acoperișul sălii de sport și altul de 4 KWp, la Iclod Arena, cu panouri montate pe acoperișul vestiarelor.

La căminul cultural s-au montat 24 de panouri solare monocristaline de 500W, la școală 16 panouri iar la Iclod Arena, 8 panouri.

Panourile fotovoltaice sunt estimate să producă o medie anuală de 26.172 KWh, cu un cost de producție estimat la aproximativ 1 leu/KWh (0,2 euro). Investiția pentru cele trei sisteme este estimată să fie amortizată într-o perioadă de 5,5-7 ani.

panouri fotovoltaice iclod

Centralele instalate sunt în sistem on-grid, ceea ce înseamnă că vor livra surplusul de energie produsă în sistemul națonal de energie electrică, urmând să beneficieze de compensarea cantitativă a energiei electrice active livrate și/sau consumate.

Costul total al investiției a fost de 131.715 lei + TVA. Lucrarea a fost executată chiar de o firmă din comună, Lemasis srl.

Primarul Emil Pîrțoc spune că nu se oprește aici cu energia verde în comună și că are în vedere o soluție asemănătoare pentru iluminatul public.

articolul original.

Șerban Ionescu ar fi împlinit azi 72 de ani

23 September 2022 at 06:53
image

Ni-l amintim pe Șerban Ionescu, indiferent că juca rolul unui țăran devorat de pasiunea pentru pământ și dragoste, în ecranizarea romanului Ion de Liviu Rebreanu, fie că juca rolul muncitorului bucureștean care se căuta pe sine în Imposibila iubire, ecranizarea romanului Intrusul de Marin Preda, fie că a jucat rolul muncitorului entuziast Ștefan din Salutări de la Agigea. I-a dat viață și detectivului Andrei Mladin într-o ecranizare după Atac în Bibliotecă de George Arion.

A prezentat o vreme Viața Satului, la TVR. A jucat și filme comerciale de tip telenovelă sau romance. În toate, Șerban Ionescu, născut la Corabia în 23 septembrie 1950, a fost un actor plin de talent.

Studentul de mai târziu la clasa lui Amza Pellea, intrat la IATC din a patra încercare, Șerban Ionescu a fost nevoit în copilărie să se deplaseze între Corabia și Brașov pentru că tatăl său era pilot de vânătoare.

Șerban Ionescu a fost căsătorit cu marea artistă Magda Catone și au auvut un fiu care este actor.

Șerban Ionescu s-a îmbolnăvit grav în 2012, boala nectruțătoare luându-i viața acum aproape 10 ani, la 21 noiembrie 2012.

articolul original.

Programul „Grantul pentru tineri cercetători REGELE CAROL I” intră în consultare publică

23 September 2022 at 06:56
Foto: rador.ro

În data de 23-09-2022, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) lansează procesul de consultare publică pentru proiectul de Hotărâre de Guvern de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr. 403/2017 privind aprobarea Programului de granturi pentru cercetare-dezvoltare şi inovare „Grantul pentru tineri cercetători REGELE CAROL I”, se arată într-un comunicat transmis joi.

Concret, proiectul de act normativ asigură, pe de-o parte, o flexibilizare și o claritate a procesului de acordare a Grantului “REGELE CAROL I”, făcându-l operațional, iar, pe de altă parte, actualizarea valorii granturilor, astfel încât acestea să devină atractive pentru studenți, arată sursa citată.

În opinia sa, Sebastian Burduja susține că încă din prima zi petrecută la Ministerul Cercetării a simțit că are o datorie morală față de tinerii performanți din România.

În acest sens, el susține că trebuie acordat un sprijin corect. Ministrul amintește de Programul Henri Coandă, care se află deja în avizare interministerială, adăugând că operaționalizarea Grantului Regele Carol I este un pas complementar.

Astfel, „Din prima zi de mandat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării am știut ca am o datorie morală față de toți tinerii performanți din România să fac mai mult decât până acum. Să mă asigur că le oferim un sprijin concret. Am lansat deja Programul Henri Coandă, care se află deja în avizare interministerială, iar operaționalizarea Grantului Regele Carol I este un pas complementar. 

În contextul de activitate, programul are un obiectiv cheie: întărirea legăturilor între olimpicii din România și institutele noastre de cercetare, pentru a valorifica în țară această resursă umană strategică”, a spus acesta.

De ce nu a fost implementat programul până acum?

Ministrul susține că deși programul datează din 2017, acesta nu a fost niciodată implementat din cauza procedurilor și a termenelor neclare, însă lucrurile se vor schimba acum.

Astfel, „Deși programul datează din 2017, acesta nu a fost niciodată implementat, din cauza condițiilor restrictive, a procedurii și a termenelor neclare privind depunerea cererilor. De aceea, nu există niciun bursier Carol I în ultimii cinci ani. 

Inițiativa noastră corectează aceste lipsuri. Totodată, valoarea actualizată a grantului este necesară din cauza inflației, precum și datorită obligației ca beneficiarul să se angajeze, pe o durată de minimum 4 ani, într-un institut sau organizație de cercetare-dezvoltare din România, astfel cum sunt definite acestea de OG nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării. 

Cum se majorează valoarea granturilor?

În informaţiile sale, Ministerului Digitalizării, spune că majorarea valorii granturilor se va face după cum urmează:

Pentru laureații la olimpiade internaționale:

  • 6.000 euro pe an pentru medalia de aur/ premiul I;
  • 5.500 euro pe an pentru medalie de argint/premiul II;
  • 4.000 euro pe an pentru medalie de bronz/premiul III;
  • 3.500 euro pentru mențiune;

Pentru laureații la olimpiade naționale:

  •  4.000 euro pe an pentru medalie de aur/premiul I;
  • 3.500 euro pe an pentru medalie de argint/premiul II;
  • 3.000 euro pe an pentru medalie de bronz/premiul III;
  • 2.500 euro pentru mențiune;

Pe de altă parte, pentru participarea la evenimente științifice internaționale şi/sau pentru protecția drepturilor de proprietate intelectuală: 1.000 euro/an pentru fiecare participant la grant;

În plus, documentul menționează că pentru o echipă formată din cel puțin 2 studenți, din care minim unul olimpic, proveniți din una sau mai multe universități, pentru materiale, subansamble şi subcontractări pentru realizarea unor demonstratoare tehnologice sau promovarea unor idei realizate în echipă, cu care aceasta se prezintă şi se clasifică la concursuri internaționale de prestigiu: 5.000 euro pe echipă de 2/an, cu creșterea cuantumului în funcție de numărul studenților membri ai echipei formate.

Aşadar, proiectul de HG oferă posibilitatea beneficiarilor grantului de a-și alege un mentor pe durata cercetării, care să asigure o coerență și o finalitate a procesului de cercetare.

articolul original.

NATO solicită Chinei să convingă Rusia. Beijingul propune negocieri ruso-ucrainiene pe opțiuni viabile

22 September 2022 at 19:50
image

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, i-a solicitat azi ministrului de Externe al Chinei, Wang Yi, să intervină pentru a convinge Federația Rusă să renunțe la războiul din Ucraina.

„Am cerut Chinei să-și folosească influența asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Am ridicat, de asemenea , preocupările NATO cu privire la drepturile omului și Taiwan. Suntem pregătiți să ne continuăm dialogul privind securitatea globală”, a postat oficialul NATO, pe pagina de Twitter.

China îndeamnă la negocieri

Ministrul diplomației chineze, Wang Yi, a cerut, azi, Rusiei și Ucrainei să reia dialogul și negocierile, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.

Oficialul de la Beijing a solicitat ambelor părți să negocieze opțiuni viabile, ca o condiție pentru a pune capăt conflictului.

„În primul rând, ar trebui să rămânem la dialog și negocieri. Principala prioritate pentru părți este reluarea dialogului fără precondiții”, a declarat Wang Yi, citat de agenția rusă Ria Novosti.

articolul original.
❌